Patru bărbaţi au furat moaştele Sfântului Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă
Trei prahoveni au fost reţinuţi în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au jefuit Mănăstirea Radu Vodă din Sectorul 4 al Capitalei. Hoţii au furat inclusiv moaştele Sfântului Nectarie.
Hoţii au furat şi banii din cutia milei
Jaful a avut loc în jurul orei 4.00, trei dintre hoţi fiind prinşi la scurt timp. O a patra persoană, care a reuşit să fugă, a fost identificată şi este căutată de poliţişti. Potrivit oficialilor Poliţiei Capitalei, hoţii au furat şi banii din cutia milei.
"Au pătruns în Mănăstire prin forţarea uşii, au sustras o pungă în care se afla o sumă mică de bani şi moaştele Sfântului. Trei au fost prinşi după aproximativ 100 de metri de echipajele Secţiei 14. Cel de-al patrulea a reuşit să scape, însă cunoaştem identitatea sa", a declarat Christian Ciocan, purtărtorul de cuvânt al Politiei Capitalei.
Prejudiciul a fost recuperat integral, iar moaştele nu au fost deteriorate.
O parte din moaştele Sfântului Nectarie este ţinută din anul 2000 la Mănăstirea Radu Vodă.
Sfântul Nectarie a trăit în Grecia, între anii 1846 şi 1921. Pe timpul vieţii, el s-a remarcat prin numeroase vindecări miraculoase.
În primăvara lui 2007 din Catedrala Giurgiu au dispărut moaştele Sfântului Gheorghe
Hoţii au furat din lăcaşul de cult mai multe obiecte, fără a ştii însă ce iau cu ei. Într-o casetă se afla o părticică din Moaştele Sfântului Gheorghe. Au lăsat neatinse cutia milei şi alte obiecte de o valoare mult mai mare. Un alt furt de moaşte a avut loc în 1993. Doi hoţi au plecat din Mănăstirea Sfântului Gheorghe Nou din Bucuresti, cu moastele mâinii Sfântului Nicolae. Bărbaţii au fost atraşi de caseta de aur de 24 de karate în care erau aşezate sfintele oseminte. Culmea este că, la scurt timp, unul din hoti a murit în închisoare, chiar în ziua de Sfântul Nicolae.
dresaj.........
RăspundețiȘtergere