Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 iunie 2012

Copilul brâncovean – O alternativă la învăţământul de stat




Am incredere ca Scoala Brancoveneasca, prin conducerea sa, va reusi sa imprime acea farama de credinta , speranta si patriotism in inimile copiilor nostri, astfel incat sa privim viitorul cu optimism si nu cu disperarea ca nu va avea cine sa ne duca mai departe idealurile, principiile si crezurile.

Va indemn sa luati in calcul inscrierea copiilor la o socala unde copiii beneficiaza cu adevarat de o educatie sanatoasa si de o invatatura corecta.

vineri, 22 iunie 2012

VACCINAREA OBLIGATORIE-UN ABUZ CARE TREBUIE STOPAT PRIN INITIATIVA PARINTILOR

REVOLTA PĂRINȚILOR: „Mi se refuză înscrierea copilului la grădiniță pentru că nu e vaccinat”


Autor: Cristiana Mazilu
Dacă vă gândiţi să renunţaţi total sau parţial la imunizările obligatorii pentru copil, riscaţi să nu fiţi acceptaţi în grădiniţe şi şcoli.
"În această săptămână a trebuit să duc actele medicale pentru înscrierea fetiţei mele la o grădiniţă din Bucureşti. Pe carnetul de imunizări îi lipsea un vaccin, motiv pentu care au refuzat să o primească. Mi-au cerut să merg la Direcţia de Sănătate Bucureşti (DSPB), ca să cer o dispensă specială, cu şanse mici să o obţin", ne-a povestit Maria, a cărei fetiţă merge pentru prima dată în
colectivitate.

"Copiii neimunizaţi pot cauza focare epidemice"

Reprezentaţii Ministerului Sănătaţii spun că decizia refuzării copiilor neimunizaţi în grădiniţe depinde de fiecare unitate în parte.
"O hotărâre de guvern mai veche stabileşte că intrarea în colectivitate poate fi condiţionată de vaccinurile pe care le-a făcut copilul. Măsura se aplică atât în şcoli, cât şi în grădiniţe, unde copilul ar putea răspândi rujeola, rubeola, etc. Părinţii care refuză vaccinarea îşi asumă responsabilitatea pentru o eventuală îmbolnăvire a copilului, în schimb, în colectivitate nu îi putem expune la risc pe cei vaccinaţi", comentează epidemiologul Geza Molnar, consilier în Ministerul Sănătaţii (MS).

De altfel, statistici recente făcute la nivel european arată că în ţara noastră se înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din UE (din peste 1500 de cazuri depistate în acest an, jumătate sunt în România).
"Riscăm focare epidemice în colectivitate cărora le cad victime copii fără vină. E bine dacă atât cadrele didactice, cât şi insitituţiile şcolare să ţină cont de asta, mai ales că vaccinarea e gratuită", adaugă reprezentanul MS.

Oficialii DSPB sunt şi mai duri şi spun că legea impune ca în grădiniţe şi şcoli, de stat sau private, "să se primească numai cei care prezintă documente care atestă efectuarea imunizărilor obligatorii.

"Se încalcă Constituţia"
Părinţii reclamă însă faptul că decizia de a nu primi copiii nevaccinaţi în sistemul de învăţământ încalcă Constituţia.
"Eu, tată a trei copiii nu îi vaccinez şi sunt printre cei mai sănătoşi, se îmbolnăvesc cel mai rar, forme uşoare şi nu au alergii, astm, şi altele mai grave, gen autism de care sunt suspecte vaccinurile", spune Ciprian Buzner, care se ocupă şi de o grădiniţă din Timişoara.
"La grădiniţa pe care o păstorim în Timişoara probabil că sunt cel puţin 30% din cazuri nevaccinaţi. Noi i-am primit cu drag. Problema corect pusă este dacă să îi primim pe ceilalţi fiindcă aceia sunt purtători de viruşi suplimentari (alteraţi, nepatogeni, cum or ai). Conform Constitituţiei României, acest lucru este interzis. Este la dispoziţia părintelui să decidă ce crede că este mai bine pentru copilul lor", adaugă părintele.

Cititi restul articolului aici:http://www.evz.ro/detalii/stiri/copiii-nevaccinati-au-interzis-la-gradinita-988130.html
























Ce spune Dumnezeu despre ziua de odihna?

Ce spune Dumnezeu despre ziua de odihna?


Un articol lamuritor pentru cei ce vor sa stie ce este Ziua de Odihna, ce spune Biserica despre ea si cum o trateaza! Pe de alta parte este bine de stiut acest aspect pentru a putea combate ratacirile eretice ale unor secte in frunte cu cea adventista cu privire la ziua de odihna la creștini. Aici vedem o noua falsificare a textului din Sfanta Scriptura / Biblia pentru indreptatirea unor erezii si nascociri protestante ceea ce ne dovedește că scopul scuză mijloacele chiar și atunci când este vorba de Legea lui Dumnezeu.

Părintele Mihai Andrei Aldea ne explică:
Ce spune Dumnezeu despre Ziua de odihnă?!!
Trebuie în primul rând să lămurim pe scurt un termen esențial - și foarte mult folosit de adventiști – termenul sabat. Acesta înseamnă, tradus exact, „Odihnă” sau, mai pe larg, „Perioadă în care nu se muncește”. Sabatul este pur și simplu Odihna dată de Dumnezeu poporului Său. Este evident prin urmare că poporul lui Dumnezeu va primi acest dar cu recunoștință și se va bucura de Odihna sfântă. Ea nu poate fi deplină aici, fiind doar o prefigurare a vieții veșnice întru Hristos.

Dar care este această zi de odihnă, Sâmbăta sau Duminica? Să ascultăm mărturia Sfintei Scripturi.
A patra din cele zece porunci cere respectarea Sabatului, Sâmbetei, ca zi de odihnă. E adevărat.
Dar pentru cine s-a dat oare această poruncă? Ne spune Scriptura acest lucru?
Da! Dumnezeu a zis lui Moise așa: „Spune fiilor lui Israel așa: Băgați de seamă să păziți zilele mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine și voi din neam în neam, ca să știți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește. Păziți deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela să fie omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stărpit din poporul Meu. Șase zile să se lucreze, iar a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca legământ veșnic. Acesta este semn veșnic între Mine și fiii lui Israel, pentru că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, iar în ziua a șaptea a încetat și s-a odihnit”. (Ieșirea 31, 13-17).

Vedem deci, în primul rând, că Sabatul era pus ca semn veșnic între Dumnezeu și fiii lui Israel!

Spune undeva în Biblie că trebuie păzit acest semn și de cei ce nu sunt evrei? O, deisgur că adventiștii vor încerca să dovedească prin răstălmăciri că Apostolii țineau Sabatul, dar aceasta nu răspunde la întrebare:
scrie în Biblie că cei ce nu sunt evrei trebuie să țină Sabatul?

NU NICĂIERI ÎN BIBLIE NU SCRIE CĂ UCENICII LUI HRISTOS TREBUIE SĂ ȚINĂ SÂMBĂTA! De ce?
Să ne întoarcem la cuvintele Scripturii. Căci, dacă vrem să înețelegem cu adevărat lucrurile, se pune, firesc, întrebarea: de când a început a se ține Sâmbăta ca zi de odihnă?

Și căutând în cartea Ieșirii, la capitolul 16, vedem că atunci când Dumnezeu a dat evreilor fugiți din Egipt mana, le-a dat și porunca de care ei până atunci nu știau nimic, de a ține Sâmbăta ca zi de odihnă. Atunci le-a spus Moise prima dată despre aceasta, și le-a explicat – căci nu înțelegeau de ce primesc mai multă mană Vinerea ca în celelalte zile – că trebuie să țină ziua a șaptea ca zi de odihnă. Avraam și toți Patriarhii până la Moise nu au ținut Sâmbăta!

De ce? Pentru că erau sub blestem – blestemul adus asupra omului de păcatul strămoșesc (1) - și „prin urmare, nu puteau intra în odihna lui Dumnezeu”. Pentru poporul evreu Dumnezeu pregătise o nouă posibilitate de ieșire de sub blestem, prin Legământul făcut pe munții Garizim și Ebal (Deuteronom 10, 11-22 și 11, 1-32, apoi capitolele 12-30). S-a pus atunci înaintea urmașilor lui Avraam, Isaac și Iacob – marii Profeți și Patriarhi, oamenii aleși ai lui Dumnezeu – binecuvântarea și blestemul. Dacă ar fi putut alege omul binecuvântarea... dar nu avea cum să fie așa, căci omul se pleacă spre cele rele din tinerețile lui. De fapt, despre alegerea blestemului în locul binecuvântării a proorocit în Domnul și Moise, zicând: „Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte și miere, după cum M-am jurat părinților lor, și vor mânca, se vor sătura, se vor îngrășa, se vor îndrepta spre alți dumnezei și vor sluji acelora, iar de Mine se vor lepăda și vor călca legământul Meu, pe care l-am dat lor” (Deuteronom 31, 20).

De aceea și Dumnezeu a zis: „M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea!” (Psalmul 94, 12). Căci nu puteau să intre în odihna Mea! (Psalmul 94, 12). Căci nu puteau să intre în odihna Sa cei care pururea alegeau cele rele în locul celor bune! Și aceștia erau cei mai buni dintre oameni! Cu atât mai mult nu puteau intra întru odihna lui Dumnezeu neamurile!
Iată de ce Dumnezeu a hotărât o Nouă Zi, la fel cum a dat o Lege Nouă, căci întru Hristos toate s-au făcut noi.
Iar adventiștii, care pretind că „Noul Testament nu arată că Dumnezeu a schimbat Sabatul cu o altă zi a săptămânii”, ori nu cunosc Noul Testament, ori mint.

Bine, dar Apostolii și ceilalți creștini din primii ani ai Bisericii au ținut Sabatul? Nu. Deși Adventismul de Ziua a șaptea are „teologi” care fac eforturi de nedescris pentru a schimba faptele, în realitate biblia ne arată clar că primii creștini nu serbau Sâmbăta ca zi a Domnului, ci Duminica.
Cum așa? Oare nu se arată în Faptele Apostolilor respectarea Sâmbetei? Oare la Faptele Apostolilor 13, 14, 42, 44; 17, 2; 18, 4 nu se arată că Sfântul Apostol Pavel a fost prezent în sinagogă în ziua sabatului și a predicat pe Hristos atât la evrei cât și la neamuri? Ba da! Și tocmai asta dovedește clar că Sfântul Apostol Pavel nu prăznuia Sabatul. Cum așa? Simplu: Legea lui Dumnezeu interzice lucrarea în Zi de Odihnă. Care este lucrarea la care Hristos Dumnezeu chemase pe Apostoli? Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni (Marcu 1, 17). Iată deci lucrarea Apostolilor: aducerea oamenilor la Credință, vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (2).

Și ce făcea Sfântul Apostol Pavel Sâmbăta? Era în biserică, la rugăciune, Frângerea pâinii (Liturghie) și agapă? Nu! El lucra!
Atunci, când era la rugăciune, la Frângerea păinii și agapă cu ceilalți creștini? Duminica!

Iată, în Faptele Apostolilor, la capitolul 20, se arată foarte clar că Ziua cea obișnuită a creștinilor pentru Liturghie (Frângerea pâinii) era nu sâmbăta, ci Duminica. Căci a stat Sfântul apostol Pavel împreună cu sfinții ce-l însoțeau, Luca, Sosipatru, Aristarh, Secundus, Gaius, Timotei, Tihic și Trofim în Troa șapte zile! Și nu au săvârșit Liturghia nici sâmbăta, nici joia, nici în altă zi, ci Duminica!

De altfel, cum s-ar fi putut săvârși Liturghia Sâmbăta, în sinagogă, în mijlocul celor necredincioși? Sau cum ar fi putut participa Sfântul apostol Pavel la creștineasca prăznuire a Zilei Domnului, dacă era în sinagogă sau în alte locuri, propovăduind necredincioșilor? Nu putea. Nu putea să fie la slujba creștină câtă vreme era în adunarea celor necredincioși. Vedem astfel că mărturia Bibliei este limpede:

Sfinții Apostoli lucrau Sâmbăta la convertirea necredincioșilor, iar Duminica sărbătoreau cu Poporul lui Dumnezeu Ziua Domnului.
Credem că nu e cazul a mai adăuga ceva, la această mărturie atât de clară.
Știm totuși că activiștii adventiști care înconjoară marea și pământul să facă prozeliți sunt lungi la vorbă, ca prin multă vorbărie să amăgească pe cei slabi. Și pentru cei care doresc să ajute pe cei răniți de vorbele cele amăgitoare ale adventiștilor, mai lămurim aici câteva din răstălmăcirea lor cu privire la Ziua Domnului.

- Astfel, ei transformă cu obrăznicie cuvântul scris la Marcu 2, 28 spre a se potrivi scopului urmărit de ei.
În originalul Bibliei, în greaca veche, stă scris..................... („ostekirios estin o ios tu antropon cai tu sabaton”). Tradus cuvânt cu cuvânt, versetul sună astfel căci Domn este Fiul Omului și sabatului.
După cum se vede și din traducerea exactă, și din contextul întâmpinării care conduce către acestă afirmație, rolul versetului e clar: afirmă puterea lui Hristos și asupra Sâmbetei, ca Domn.

Cine este proclamat în Vechiul Testament ca Domn al Sâmbetei? Dumnezeu, desigur. Deci acest text vrea să arate de fapt că Hristos este Dumnezeu.

Dar ce fac „teologii” adventiști?
Deși este interzis a se tăia din Scriptură (Apocalipsa 22, 19), ei înlătură ,,k..”, adică ,,și”. De asemenea, mai schimbă și topica propoziției, și, astfel modificat, versetul sună la adventiști. „căci Fiul Omului este Domnul Sabatului”!
La prima vedere ,,cam” același sens. Schimbarea prea mică, dar în fapt este fundamentală și blasfemiatorie. Nu doar pentru că se face astfel o „corectare” a Cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e destul de păcat.
Ci și pentru că Iisus Hristos, Dumnezeul cel Atotputernic, este limitat aici la a fi ,,Domn al Sâmbetei”, de parcă nu ar fi și Domn al tuturor celorlalte zile!
Dincolo însă de aceasta, rămâne diferența clară înre cuvântul adevărat lăsat de Dumnezeu și textul deformat de adventiști pentru ale susține minciuna.
De asemenea, adventiștii sunt puși în încurcătură de alt cuvânt biblic, de la Coloseni 2, 16-17, unde se spune clar. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau la lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos.

În fața unor cuvinte atât de clare, ce se poate spune? Și totuși... Pentru a-și apăra neadevărul, „teologii” adventiștii au găsit o „soluție”. Dacă în cazul textului de la Marcu 2, 28, scot un cuvânt din Biblie, în această situație... adaugă! (Să ne amintim de Apocalipsa 22, 18!)
Astfel, la Levitic, capitolul 23, se vorbește despre sărbătorile Domnului, în care se vor face adunările sfinte (versetul 2). Între aceste sărbători, prima este trecută Sâmbăta (atenție!) iar apoi urmează altele, ca Paștile, Cincizecimea etc. Atunci când spune cum să se serbeze aceste sărbători, pe lângă anume aspecte diferite după sărbătoare se prevede și odihna, dar fără a se folosi termenul de Sabat. Mai mult, se spune clar că, afară de zilele de odihnă (sabatele) Domnului și de celelalte legi care trebuiau ținute de iudei, să se facă Sărbătoarea Corturilor cu odihnă în ziua întăi și a opta (Levtic 23, 38-39). Iată deci că existau pe lângă Sabat și alte sărbători de odihnă. Ei bine, deși niciodată aceste sărbători nu sunt numite de Dumnezeu sabate, adventiștii adaugă la Scriptură imaginația lor, numindu-le „sabate anuale” sau „sabate anuale ceremoniale”. Asemenea denumire NU EXISTĂ ÎN BIBLIE, FIIND O RUȘINOASĂ NĂSCOCIRE ADVENTISTĂ.
De ce au născocit aceasta? Pentru că nu doar în Coloseni 2, 16-17 se exprimă Dumnezeu asupra lipsei de seminficație a ținerii sâmbetei pentru cei drept-credincioși, ci și în alte părți, chiar în Vechiul Testament! Iar adventiștii ce spun? „Acolo este vorba de sabatele anuale, care erau parte din legea ceremonială, care a încetat cu venirea lui Iisus:” Oare unde scrie așa ceva în Biblie? Nicăieri.

Așa cum am văzut mai sus, Dumnezeu vorbește în același loc despre Sabat și celelalte sărbători de odihnă, fără a o declara pe una mai sfântă decât alta.

Această răstălmăcire grosolană este doar o batjocorire a Scripturii, prin adăugarea unor cuvinte care nu numai că nu se găsesc în Biblie, dar îi modifică înțelesul după voia omului rătăcit.
Mai mult, prin această răstălmăcire ei își dau pe față și mai mult rătăcirea și păcatul. Căci despre aceste sărbători se spune ca și despre Sabat: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, oriunde veți locui” (Levitic 23, 14). Și iarăși spune Dumnezeu lui Moise: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, în toate așezările voastre” (Levitic 23, 21). Și repetă acest cuvânt iar și iar (Levitic 23, 31 și 23, 41). Deci, de vreme ce, la fel cu Sabatul, sunt așezământ veșnic (iar Dumnezeu este Adevărul), atunci cei care țin Sabatul sunt obligați să țină și aceste sărbători. Iar dacă nu le țin, nu au scuză înaintea lui Dumnezeu, Care a spus evreilor că acestea sunt așezământ veșnic (1).

În acest fel adventiștii se dovedesc de două ori vinovați. Atât față de Legea Nouă pe care o înlătură cu anumite prescripții vechi-testamentare, ca Sabatul, oprirea de la anumite bucate etc., cât și față de Legea Veche, pe care de asemenea o mutilează după cheful lor, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și îi nimicesc rostul de călăuză către Hristos.

- Altă răstălmăcire a adventiștilor este prilejuită de declarația Sfântului Apostol Pavel: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului”. (Fapte 25, 8). Căci, se întreabă adventiștii: „Dacă ar fi călcat Sabatul, cum ar fi putut face o asemenea afirmație?”
Simplu, pentru că Sabatul nu mai era sărbătoarea Poporului lui Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus. Adventiștii nu înțeleg asemenea afirmații, și nici altele asemenea, pentru că sunt la fel cu fariseii din Sinedriul care voia să îl judece pe Sfântul Apostol Pavel. Și aceia, când au auzit: Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat, au crezut că este vorba de nădejdea răstălmăcită pe care o aveau ei, și au început să se certe cu saducheii (Fapte 23, 6 - 9). Dar oare nădejdea lui Pavel era ca a fariseilor rătăciți? Pavel găsise pe Mesia cel ceresc, iar aceia așteptau un Mesia pământesc.

Pentru că acești farisei, ca și adventiștii și alți sectanți, se opreau doar la anumite părți ale Sfintelor Scripturi, răstălmăcindu-le, și răstălmăcind apoi și restul Scripturii spre a se potrivi cu prima răstălmăcire.
Deci Pavel avea altă nădejde decât a lor, dar ei pur și simplu nu puteau înțelege acest lucru, ca adventiștii astăzi. Unde e adevărul în cuvintele: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului” (Fapte 25, 8)?
În aceea că Legea Veche nu începe de fapt cu prescrpițiile date în timpul lui Moise, și nici nu se limitează la aceasta. Legea veche cuprinde și făgăduințele făcute lui Adam sau Avraam, de care unii rătăciți uită cu ușurință. Căci în făgăduința dată lui Avraam nu este nici Sabat, nici tăiere împrejur, nici altceva de acest fel. Dar este făgăduința venirii mântuirii și a Măntuitorului; și această făgăduință nu este doar acolo, ci în toată Legea Veche. Iar împlinirea făgăduinței este plinirea Legii: Făgăduințele au fost rostite lui Avraam și urmașului său... Care este Hristos. Deci un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desființează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desființeze făgăduința. Căci dacă moștenirea este din Lege, nu mai este făgăduință, dar Dumnezeu I-a dăruit lui Avraam moștenirea prin făgăduință.

Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui mijlocitor... este deci Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege care poate să dea viața, cu adevărat dreptatea ar veni din lege și atunci ar fi desființată făgăduința. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduința să dea din credința în Iisus Hristos celor ce cred. (...) Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință. Iar dacă a venit credința nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 16-25).

Deci cum putea să fie Sfântul Apostol Pavel fără prihană după Legea cea Veche, decât prin aceea că Îl urma pe Hristos? De aceea a și putut zice că nu a greșit nici față de Lege, nici față de Templu: pentru că toate acestea erau călăuză spre Hristos. Și cea mai mare fidelitate față de călăuză este ca, urmând sfătuirea ei, să ajungi la Ținta dorită. Hristos. Și dacă ai ajuns la țintă, nu pleci mai departe, răstălmăcind sfaturile călăuzei, ca un orb care nu poate ieși de sub călăuză. Căci Hristos este Lumina Care a venit în lume să lumineze pe tot omul, iar Legea a fost doar călăuză spre El. Aceasta este de altfel altă dovedire a vinovăției adventiștilor, care țin părți din Lege, pretinzând în același că sunt cu Hristos. Ca și când ai putea fi în același timp pe drumul spre Ierusalim și în același timp să te afli și în mijlocul Ierusalimului. Ori ești pe drum către țintă, adică sub călăuză, ori ești la țintă, și nu mai ai nevoie de vechea călăuză, care și-a împlinit menirea, aducându-te la țintă. Și că Legea este sfântă și bună și dreaptă tocmai prin aceasta o dovedim, prin faptul că a reușit cu adevărat să și împlinească menirea și să ne ducă la Hristos. Și că tot ce am arătat mai sus e adevărat o dovedește însuși Sfântul Apostol Pavel, cel invocat nedrept de adventiști, când spune: „Eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar” (Galateni 2, 19-21).
- Alt atac asupra Adevărului vine de la adventiști, ca urmare a discuției asupra Legii Vechi, prin cuvintele. „Dacă Legea ar fi fost desființată, atunci fiecare ar fi fost liber să trăiască o viață iresponsabilă, călcând toate poruncile Legii, fără a putea fi tras la răspundere pentru aceasta”.

Această afirmație răsucită amestecă amețitor lucruri diferite spre amăgi pe cei neștiutori. Sau, mai simplu spus, e o aiureală! De fapt răspunsul la o asemenea... „afirmație” este foarte simplu, și este chiar cel dat de Sfântul Apostol Pavel galatenilor, când le-a arătat că făgăduința (venirii Legii Noi și a lui Mesia) a fost înainte de Legea lui Moise.
Dar pentru a vorbi mai simplu, e de ajuns să spunem că desființarea unei legi prin înlocuirea ei cu alta nu dă nici o libertate iresponsabilă. O asemenea libertate iresponsabilă poate exista doar unde nu mai este nici un fel de lege! Or, creștinii, deși nu mai sunt sub Legea Veche – care era pentru cei neîmpăcați cu Dumnezeu – sunt cetățeni ai Împărăției cerurilor, având Împărat pe Hristos Dumnezeu și supunându-se cu credincioșie Legii Noi pe care Împăratul a proclamat-o! Aceste lucruri sunt de altfel mai pe larg lămurite de Dumnezeu în Epistola către Galateni și în alte scrieri ale Noului Testament.

Ca și la punctul de mai sus, greșeala adventiștilor izvorăște din limitarea pe care ei de la început o impun Bibliei, pornind de la ideea preconcepută că Legea lui Moise trebuie veșnic respectată (cu excepția părților pe care ei, adventiștii, hotărăsc că nu mai sunt valabile!)

La această rătăcire am răspuns mai sus prin Cuvântul lui Dumnezeu (Galateni 3, 1-29). Și cei care își asumă libertăți iresponsabile, prin ciopârțirea adevărului, sunt chiar adventiștii, și cei asemenea lor.
- Mania adventiștilor în ceea ce privește ținerea Sâmbetei în locul Duminicii merge până la a „prooroci” că „Sabatul va deveni punctul special de controversă în întreaga creștinătate, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii” (Hellen White).

Lăsăm la o parte folosirea termenului de „creștinătate” care îi condamnă deja pe adventiști ca fiind în afara ei. De fapt, poate fi privită (această utilizare) ca o simplă greșeală de limbaj. Dar în ceea ce privește „profeția” întemeietoarei adventismului sâmbetist, să spunem doar că oricine privește realitatea poate vedea cât de mult s-a înșelat. Nu doar că nu s-a impus nimănui renunțarea la „Sabat” (cu excepția acelor prigonitori comuniști care au prigonit mult mai tare ținerea Duminicii și a celorlalte sărbători ortodoxe), dar sâmbăta a devenit zi liberă pentru tot mai multe țări, iar dreptul la alegerea zilei libere este prezent în legislația mai tuturor statelor democrate. La peste o sută de ani de la cuvintele lui Hellen White lucrurile merg pe cu totul altă cale decât și-a imaginat ea.

Credem că este de ajuns cât s-a arătat, pentru cine dorește să înțeleagă adevărul și să poată apăra și de această rătăcire adventistă.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007


http://www.catehetica.ro



TRĂDAREA CREDINŢEI SUNT COLITURGHISIRILE ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞIRE CU ERETICII CATOLICI

IPS Ieremia de Gordina: "tradare a credintei sunt conliturghisirile cu ereticii catolici"

ÎNALTPREASFINŢITUL IEREMIA, MITROPOLIT DE GORTINA:

TRĂDARE A CREDINŢEI SUNT COLITURGHISIRILE ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞIRE CU ERETICII CATOLICI


GESTUL ÎNALTPREASFINŢITULUI MITROPOLIT DE GERMANIA DE A FI UNS PE FRUNTE DE UN ,,PREOT’’ CATOLIC ÎNSEAMNĂ O TRĂDARE. CHEAMĂ POPORUL CREDINCIOSLA REACŢII DINAMICE

Trădare a credinţei şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre constituie coliturghisirile cu catolicii şi împărtăşirea Preacuratelor Taine cu ei, a subliniat Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Gortina şi Megalopol, kyr Ieremia.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit cheamă poporul lui Dumnezeu să protesteze energic, când sesizează astfel de abateri săvârşite de clerici şi episcopi ortodocşi. Pentru că poporul credincios este străjerul şi paznicul credinţei noastre, potrivit textelor sfinte.

Consideră trădător comportamentul Episcopului Germaniei, care a fost uns pe frunte de către un ,,preot” catolic. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ieremia de Gortina şi Megalopol a cuprins toate cele de mai sus în mesajul său scris, cu data 3 iunie, pe care l-a dedicat Tainei Tainelor – Dumnezeieştii Liturghii.


Mesajul scris al Înaltpreasfinţitului Mitropolit către sfântul cler şi credinciosul popor este următorul:

Şi iarăşi în predica mea de astăzi, fraţi creştini, vreau să vă vorbesc despre Dumnezeiasca Liturghie. Oricâte ar spune cineva despre această măreaţă Taină nu va putea să exprime niciodată măreţia Ei. Aşadar, voi oferi şi în această predică câteva note explicative a câte am spus în cele două predici anterioare despre Dumnezeiasca Liturghie.

Dumnezeiasca Liturghie este o Taină a unităţii. Este unire cu Dumnezeu, dar şi unire între noi. Pentru că, prin Dumnezeiasca Împărtăşanie, pe care o primim în Dumnezeiasca Liturghie, avem în noi acelaşi sânge, Sângele lui Hristos, şi suntem deci fraţi. De aceea, trebuie să ne iubim între noi, aşa cum spune preotul, ,,Să ne iubim unii pe alţii”, ca să gustăm Dumnezeiasca Împărtăşanie, care este o Taină a unităţii, repet. Să ne-amintim de ce ne-a spus Hristosul nostru: Dacă aducem prescura noastră lui Dumnezeu – ne-a spus – şi ne-amintim că cineva are ceva împotriva noastră, să lăsăm darul nostru, să nu-l oferim înainte, ca mai întâi să ne împăcăm cu potrivnicul nostru (Matei 5, 23-24). Mi-am amintit de acest cuvânt al Hristosului nostru, fraţilor, deoarece vreau să vă spun altceva, foarte important, despre rugăciunile în comun cu ereticii.

Cu ereticii, şi mai exact cu catolicii, nu suntem în conglăsuire [συμφωνία = acord, înţelegere, concordanţă, potrivire] şi ne deosebim în multe. Aşadar, de vreme ce avem diferenţe cu ei şi – mai mult – diferenţe dogmatice, cum este posibil să oferim cu ei Taina unităţii, Dumnezeiasca Liturghie?

Dacă se întâmplă aşa ceva – după cum cu tristeţe auzim că se întâmplă – aceasta este o trădare a credinţei, aceasta este o încălcare a Sfintelor Canoane ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Să fim atenţi, creştinii mei, şi noi clericii şi voi mirenii, pe care textele noastre vă numesc „santinelă” şi ,,păzitor” al credinţei noastre - să fim atenţi – să nu se întâmple şi la poarta noastră astfel de trădări; iar dacă auzim sau vedem că se întâmplă, să nu fim nepăsători, ci să protestăm pentru astfel de încălcări ale Sfintelor Canoane, care sunt înfricoşătoare.

În acest ceas, când vă scriu acestea, mi s-a spus şi mi s-a arătat de pe internet şi-am văzut cu ochii mei următoarea imagine înfricoşătoare: un preot catolic îl unge pe Mitropolitul Germaniei kyr Augustin pe frunte. Un semn al vremurilor este acesta! Şi iată se face acest gest de trădare de către un episcop!…Păzeşte-ne, Hristoase şi Maica Domnului, de căderi şi mai rele!…

SIMPLI CREŞTINI

2. În predica anterioară, fraţi creştini, v-am spus că Dumnezeiasca Liturghie se face pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie. În mod normal, aşa cum spunea fericitul întru adormire Ghervasie Paraskevopulos – un părinte din Gortina, ucenic al Sfântului Nectarie -, creştinul trebuie să fie atât de atent la viaţa lui, încât să poată să se împărtăşească la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Primii creştini se împărtăşeau adeseori. Sfântul Vasile se laudă că fiii lui duhovniceşti se împărtăşeau de trei ori pe săptămână! Trebuie să avem o dorinţă puternică pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie.

E inadmisibil fenomenul de a se face Dumnezeiasca Liturghie şi să nu se apropie nimeni de Dumnezeiescul Potir.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre creştinul care participăla Dumnezeiasca Liturghieşi nu se împărtăşeşte: ,,Pentru tine S-a junghiat Mielul şi tu Îl părăseşti?”.

Dar am vorbit în predica anterioară despre păcatele opritoare, pentru care nu ni se permite să ne împărtăşim, dacă suntem îngreuiaţi cu ele. Şi ca astfel de păcat am menţionat tema relaţiilor trupeşti ale tinerilor noştri copii şi ale oamenilor fără cununie. Sunt mulţi desigur – ştiu asta – cei care, chiar dacă sunt încărcaţi cu astfel de păcate, totuşi se apropie şi se împărtăşesc.

Asta, fraţii mei, nu este ,,împărtăşire” cu Dumnezeu şi vreau să demonstrez de ce. Când spunem ,,împărtăşire”, aşa cum o spune cuvântul, înseamnă unire cu ceea ce primim. Dar spun Sfinţii Părinţi că Dumnezeu, Care pe toate le poate, un singur lucru nu-l poate! Ce nu poate Dumnezeu? Nu poate să Se unească cu cel necurat. Şi dacă deci sufletul nostru se îngreuiază cu păcate şi este din acest motiv necurat şi dacă ne-am dus şi ne-am împărtăşit, în realitate nu ne-am împărtăşit. Pentru că Dumnezeu nu S-a unit cu noi. Şi nu S-a unit cu noi Hristos, deoarece – am spus – este imposibil pentru Dumnezeu să Se unească cu cel necurat. De aceea, în acelaşi timp cu Dumnezeiasca Împărtăşanie trebuie să facem şi nevoinţă, ca să ni se curăţească sufletul de patimi. Altfel, dacă mergem inconştienţi şi îngreuiaţi de păcate şi ne împărtăşim, fără pocăinţă şi mărturisire, asta, nu numai că nu ne este împărtăşire cu Dumnezeu, ci se întoarce spre răul nostru. Ascultaţi ce zice Apostolul Pavel pe această temă: ,,Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înainte, nu am mai fi judecaţi” (I Corinteni 11, 27-31).

DESPRE ERETICUL VARLAAM

3. Aexistat, fraţii mei, pe vremea Sfântului Grigorie Palama o dublă erezie. Pe de o parte această erezie sublinia că Tainele n-au nicio legătură cu asceza. Adică să mergem şi să ne împărtăşim şi să facem ce vrem. Lucrul acesta îl accepta şi îl susţinea ereticul Varlaam. Pe de altă parte erezia sublinia asceza fără nicio legătură cu Dumnezeiasca Împărtăşanie. Între aceste două extreme eretice Biserica Ortodoxă, prin Sfântul Grigorie Palama şi toţi Sfinţii Părinţi, spune că ne mântuim prin Taina Dumnezeieştii Împărtăşanii, însă cu condiţia să facem în acelaşi timp şi asceză cu mărturisire şi pocăinţă pentru curăţirea sufletului nostru.

Cu multe rugăciuni,


† Ieremia, Mitropolit de Gortina şi Megalopol





Sursa: acvila30wordpress.com





vineri, 8 iunie 2012

PATERICUL ATONIT-DESPRE EREZII SI DESPRE ALTE RELIGII

CAPITOLUL V – Despre erezie si despre alte religii


Împăratul Mihail Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos au venit la Muntele Athos, ca reprezentanţi ai papei, ca să impună prin forţă unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma. Călugării de la Athos, apărători ai graniţelor şi soldaţi ai Ortodoxiei, s-au opus paşnic şi cu mult curaj eforturilor lor, marcate de sălbăticii, violenţă şi criminalitate – stigmatele istoriei papale.

În Protaton, oamenii lui Vekkos au spânzurat pe Protos, şi pe o bucată de marmură, care este păstrată până astăzi, au decapitat credincioşii rămaşi acolo, 13 în total, care ocupau diferite chilii în Karyes. Ei au fost omorâţi pentru că au apărat neclintit Ortodoxia şi pentru că nu au acceptat unirea cu nepocăitul papă.

Aşa erau Sfinţii Părinţi: «Mlădiţe frumoase, struguri mistici, apărători neobosiţi şi încrezători ai Ortodoxiei şi Sfintei Tradiţii».

***
Sfinţii Mucenici de la Vatoped erau la fel de mulţi ca cei 12 Apostoli. Egumenul lor, Eftimie, a fost de asemenea mucenic pentru sfânta credinţă în timpul invaziei sălbatice a trupelor împăratului Mihail Paleologul şi al patriarhului Vekkos. Cei 12 au fost spânzuraţi pe Furkovunio, iar Eftimie a fost legat în lanţuri grele şi înecat în marea Kalamitzi.

Alături de ei trebuie pomeniţi şi Sfinţii Mucenici din Iviron, care au fost înecaţi în mare de soldaţii împăratului Mihail şi ai patriarhului.

Alături de aceştia trebuie pomeniţi şi cei 26 de Sfinţi Mucenici de la Zografu, care completează obştea sfinţită a mucenicilor Ortodoxiei noastre. Ei au fost arşi, ca o jertfă curată, de către papistaşi în turnurile mănăstirii.
***
Sfântul nostru părinte Nichifor, care a fost papistaş, după ce s-a convertit la Biserica Ortodoxă răsăriteană, a devenit pustnic în Sfântul Munte. Acolo a scris despre metoda Rugăciunii inimii, cuprinsă în Filocalie.

***
Sfântul Grigorie Palama, figură proeminentă a teologilor, a luat parte la trei Sinoade mari, la care s-a luptat împotriva ereziilor lui Varlaam, Akindin şi Gregoras, care negau energiile divine şi necreate ale lui Dumnezeu.

***
Călugării sunt soldaţii lui Hristos, comandouri ale Bisericii, totdeauna apărând adevărul şi credinţa şi luptând până la moarte împotriva tuturor ereziilor amăgitoare şi a greşelilor. Călugării de la Sfântul Munte, după secole de păstrare a Tradiţiei, au alcătuit un calendar al mucenicilor de la Athos şi al apărătorilor Ortodoxiei:

4 Ianuarie – cei doisprezece mucenici din Vatopedu;

14 Februarie – Sf. Mc. Damian;

22 Martie – Sf. Mc. Eftimie de la Iviru;

22 Martie – Dreptul Luca de la Stavronikita;

10 Aprilie – Sf. Mc. Hrisantie de la Xenofont;

16 Aprilie – Sf. Mc. Hristofor de la Dionisiu;

19 Aprilie – Sf. Mc. Agatanghel de la Esfigmenu;

1 Mai – Sf. Mc. Eftimie şi Ignatie de la Iviru;

7 Mai – Sf. Mc. Pahomie de la Sfântul Pavel;

22 Mai – Sf. Mc. Pavel de la Sfânta Ana;

26 Iunie – Sf. Mc. David de la Sfânta Ana;

3 Iulie – Sf. Mc. Gherasim de la Kutlumuş;

6 Iulie – Sf. Mc. Chiril de la Hilandar;

10 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Sfânta Ana;

11 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Vatopedu şi Nectarie de la Sfânta Ana;

24 August – Sf. Mc. Cosma Etolul, întocmai cu Apost.;

14 Septembrie – Sf. Mc. Macarie de la Dionisiu;

20 Septembrie – Sf. Mc. Ilarion de la Sfânta Ana;

22 Septembrie – Sf. Mc. Cosma, unul din cei 26 de Mucenici de la Zografu;

6 Octombrie – Sf. Mc. Macarie de la Sfânta Ana;

8 Octombrie – Sf. Mc. Ignatie de la Iviru;

29 Octombrie – Sf. Mc. Timotei de la Esfigmenu;

2 Noiembrie – Sf. Mc. Dionisie de la Iviru;

13 Noiembrie – Sf. Mc. Damaschin de la Lavra;

3 Decembrie – Sf. Mc. Cosma de la Sfânta Ana;

5 Decembrie – Sf. Mc. Nectarie de la Filoteu şi Cosma, primul călugăr de la Vatopedu, împreună cu alţi Sfinţi Mucenici din Karyes;

26 Decembrie – Sf. Mc. Constantin Rusul de la Lavra;

30 Decembrie – Sf. Mc. Ghedeon de la Karakalu.

Sfântul Ierotei, mult nevoitorul şi învăţătorul, postea totdeauna. S-a născut în 1686 şi a fost considerat un filosof atât în accepţiunea creştină, cât şi în cea a filosofiei universale. Originar din Kalamata, el a luptat vehement pentru a apăra credinţa creştină împotriva ereticului Molinos. A fost de asemenea pustnic şi s-a nevoit pe insula pustie Gioura, vizavi de Muntele Athos. A murit în 1745 şi sfintele sale moaşte continuă să facă minuni.

***
Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:

– Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul.

În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea. Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:

– Erai pregătit să treci prin foc?

– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.

Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui.

***

Deseori, părinţii de la Muntele Athos spun:

– Dacă ar trebui să rămânem tăcuţi, când credinţa noastră trebuie apărată împotriva ereziilor, care ar fi rostul şederii noastre pe aceste stânci atât de mulţi ani?

– Dogmele nu pot intra în Piaţa Comună, aşa cum intră bunurile materiale.

***

Când a fost întrebat dacă minunile apar sau nu şi în alte religii, un bătrân a răspuns:

– Este o diferenţă; până şi hogea este un lucrător de minuni. Folosind magia, el încearcă să facă lumină. Însă noi ignorăm orice lumină care vine de la diavol. Unii îşi ţin nasul, se trag de urechi, îşi freacă ochii şi provoacă iluzii. Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru minuni şi nu diavolului. Ne luptăm cu diavolul zi şi noapte.

Un aghiorit evlavios şi harismatic, care a trăit mulţi ani în America de Nord, a spus:

– Biserica Ortodoxă este la fel de smerită ca Însuşi Iisus Hristos. Mulţi au văzut frumuseţea şi adevărul acestei credinţe şi s-au transformat din eretici în ortodocşi.

***

Înţeleptul frate Calinic a fost rugat să-şi spună părerea despre erezia rusă a «Adorării Numelui». El a răspuns că: «Au uitat capul şi se închină doar căciulii».

***

Un părinte a spus despre dragostea pentru adevărata credinţă:

– Mânia este necesară doar pentru apărarea credinţei noastre. Nu este folositoare pentru a ne apăra pe noi înşine. Dacă cineva vorbeşte de rău împotriva noastră, ar trebui să acceptăm. Însă când credinţa noastră este atacată, atunci mânia devine potrivită pentru a apăra Ortodoxia.

***

De multe ori inima noastră tânără a fost împrospătată din fântâna răcoritoare a învăţăturilor care curgeau de la cuviosul ieromonah Atanasie din Iviru. El obişnuia să spună:

– Nordul protestant, prin profesorii de la cele două universităţi greceşti, a redus calda noastră afecţiune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Astfel, pentru un timp, ea a fost îndepărtată din rugăciunile noastre, ca directă mijlocitoare şi rugătoare între noi şi Fiul ei. Chiar unii clerici, discutând despre rugăciune, au ignorat numele de «Theotokos», referindu-se la ea ca fiind «imediat după Unul»7 (Voia să spună că după Hristos, prima mijlocitoare, ajutătoare şi mântuitoare este Maica Domnului şi, după aceea, toţi ceilalţi sfinţi.), ceea ce înseamnă că ea este mijlocitoarea cea mai apropiată de Dumnezeu, cu toate că în cântările Bisericii ea este numită, mereu şi mereu, cu binecuvântatul său nume «Theotokos». Este inacceptabil ca Biserica Greacă Ortodoxă să fie influenţată de un aşa spirit raţionalist, germanic, protestant…

– Am fost întrebat cum este corect să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», sau «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, fii mijlocitoare pentru noi». Această întrebare apare la ortodocşii moderni influenţaţi de protestantism, pe care-i considerăm inamicii lipsiţi de respect ai Maicii Domnului. Lor le-am răspuns: «Cel mai bine este să spui mereu: mântuieşte-ne pe noi!».

– Un pastor luteran din Oslo a venit odată la mine. El era prieten al Ortodoxiei şi o cerceta. Am discutat despre multe lucruri şi m-a întrebat despre Născătoarea de Dumnezeu. I-am răspuns: «Îl adorăm pe Dumnezeu, îi cinstim pe sfinţi şi venerăm pe singura Maică a lui Dumnezeu cu sentimente filiale, pentru că ea este cea mai dragă Mamă a noastră, după har.

Oh, cât de sărăciţi sunteţi voi, pentru că nu o veneraţi pe ea, care este a doua după Dumnezeu ce împarte darurile Lui către omenire!».

După Augustin, aceste trei lucruri nu puteau fi create mai bine de Atotputernicul Dumnezeu: Întruparea Fiului, Fecioara şi binecuvântata viaţă de Apoi ce va urma pentru cei drepţi.

miercuri, 6 iunie 2012

Mitropolitul Ieremie de Gortina - in apararea Mitropolitului Serafim de Pireu

Mitropolitul Ieremie de Gortina - in apararea Mitropolitului Serafim de Pireu


MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA:

,,TITLUL DE ECUMENIC NU OFERĂ PATRIARHULUI DREPTUL DE A INTERVENI ÎN TREBURILE INTERNE ALE ALTOR BISERICI”

1. Spuneam, fraţii mei creştini, în predicile noastre anterioare că Biserica, pe care a întemeiat-o Hristos pe pământ, prin Sfinţii Lui Apostoli este UNA. Este Biserica din care facem parte, BISERICA ORTODOXĂ. Aşa-numitele Biserici dinafara Bisericii Ortodoxe nu constituie Biserica, ci sunt schisme şi erezii. În principal, aceşti eretici sunt de două feluri. Sunt protestanţii şi catolicii. Dar aceste două feluri de eretici sunt aproape unul şi acelaşi fel, deoarece – aşa cum a spus un teolog rus - Alexie Homiakov (1846), toţi protestanţii sunt papistaşi în ascuns! Şi însuşi acest teolog a spus unui catolic, care l-a întrebat cum să evite protestantismul: Fugi de propriul romano-catolicism!..

2. La început, Biserica lui Hristos era unită, iubiţii mei, dar s-au despărţit de ea mai apoi câţiva creştini şi au constituit propriile lor diviziuni. Prima despărţire a avut loc într-o zonă din Orientul Mijlociu în veacul al cincilea şi al şaselea. Iar aceştia care s-au despărţit şi s-au îndepărtat de Biserică au constituit propriile lor biserici. Se numesc biserica „nestoriană”, biserica „caldeiană”, biserica „monofizită” sau „biserici” cu diferite alte nume. A doua despărţire a avut loc în anul 1054. Atunci, creştinii din Europa Apuseană, sub papa Romei, s-au rupt şi ei de Biserică şi au constituit şi ei diviziunea lor, aşa-numita biserică ,,romano-catolică” sau „papală” / „papistaşă”. După cum înţelegeţi, iubiţii mei, cei care au ieşit din Biserica noastră şi nu mai aparţin acesteia, în mod sigur nu constituie o Biserică. Aceştia sunt schismatici şi eretici şi nu putem să numim schisma şi erezia „Biserică”.

3. În acest punct, fraţii mei, vreau să vă spun că trebuie să fim atenţi la exprimarea pe care o folosim când vorbim despre cei care au plecat din Biserică. Despre ei trebuie să folosim verbul ,,κοπηκαν”, au fost tăiaţi de Biserica noastră. Pentru că, dacă spunem doar ,,au plecat din” ori ,,s-au despărţit de” Biserică şi, mai mult, îi vom numi şi pe ei cu cuvântul ,,Biserică” [aşa cum spun mulţi: ,,biserica romano-catolică”], atunci s-ar crede că chiar şi ereticii constituie într-adevăr o Biserică. Adică, după această părere, Biserica lui Hristos cea UNA s-a divizat în multe Biserici distincte. Este o mare erezie aceasta, creştinii mei, dacă spunem aşa ceva. Asta ar aduce ,,teoria ramurilor”, despre care vorbesc protestanţii; că adică, toţi aceia care cred la modul general în Hristos, constituie ramuri ale aceluiaşi copac, ale Bisericii celei UNA a lui Hristos. Ca să nu cădem în această mare înşelare şi erezie, trebuie să cunoaştem şi să mărturisim ceea ce e de căpetenie, adevăr pe care vi l-am spus şi vi-l repet: Adevărata Biserică a lui Hristos este UNA, după cum şi adevărul este unul singur, iar minciunile sunt multe. Această Biserică UNA este Biserica noastră Ortodoxă. Toţi câţi au fost tăiaţi din acest Dumnezeiesc Copac, pe care l-a sădit Hristos pe pământ şi l-a adăpat cu sângele Său, aceştia, zic, care s-au tăiat din Copacul acesta al Bisericii, s-au uscat, nu mai sunt membri ai Bisericii. Nu acceptăm aşadar, fraţii mei creştini, expresia de ,,Biserică divizată”. O considerăm greşită şi eretică, deoarece atacă şi huleşte Biserica noastră Ortodoxă, pe care o considerăm întreagă, desăvârşită şi nu „ciuntită”, ca să-i spunem „divizată”.

4. Dar să revenim la ale noastre: Întreaga noastră credinţă ortodoxă este o familie de Biserici care se conduc singure. Unele Biserici se constituie în Patriarhie, iar altele sunt Autocefale. Toţi ortodocşii, în funcţie de unde locuiesc, aparţin fie unei Patriarhii, fie unei Biserici Autocefale. Noi, elenii, de pildă, aparţinem Bisericii Autocefale a Eladei. Cu toate acestea toate Patriarhiile şi toate Bisericile Autocefale sunt unite între ele. Însă această unitate a lor nu rezultă din autoritatea unui singur episcop peste întregul Trup al Bisericii, deoarece asta spun papistaşii despre „Biserica” lor. Unitatea noastră a ortodocşilor provine din unitatea noastră în aceeaşi credinţă şi din comuniunea noastră în Sfânta Taină a Dumnezeieştii Euharistii. Într-adevăr, fiecare Patriarhie şi fiecare Biserică Autocefală au între ele aceeaşi credinţă şi mai au inter-comuniunea prin Taine. La noi ortodocşii nu există un ,,papă”. Însă din motive de onoare şi, în special, după schisma dintre Răsărit şi Apus, îl numim pe Patriarhul Constantinopolului ,,Ecumenic”. Totuşi, acest titlu nu-i conferă dreptul de a interveni în treburile interne ale altor Biserici.

5. Ce credem despre Biserica noastră noi ortodocşii? Mai întâi, credem că păstrează şi învaţă dreapta credinţă în Dumnezeu. În al doilea rând: Biserica Ortodoxă Îl slăveşte pe Dumnezeu cu închinare dreaptă [adorare corectă]. Şi tocmai din aceste două motive, pentru că Biserica noastră are credinţă dreaptă şi închinare dreaptă, de aceea se şi numeşte ORTODOXĂ. Şi în al treilea rând, despre Biserica noastră Ortodoxă credem că este UNICA Biserică de pe pământ. În continuarea acestor predici ale noastre vom demonstra, cu harul lui Dumnezeu, aceste trei adevăruri.


Cu multe rugăciuni,



† Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopol


Traducere: http://acvila30.wordpress.com/;





PE 10 IUNIE, VOTATI PE DL MARCEL BOUROS! SINGURUL CANDIDAT CU ADEVARAT CRESTIN DIN COMPETITIA ELECTORALA CONSTANTEANA!

Marcel Bouroş


“CONSTANŢA GÂNDEŞTE ŞI TRĂIEŞTE FRUMOS”

program electoral



Prioritatea zero a programului constă în promovarea

valorilor morale şi a competenţelor profesionale reale în actul administrativ



Liniile de forţă ale programului pentru creşterea calităţii vieţii copiilor şi familiilor în general, sunt:

Sănătatea preventivă , Un mediu public moral, Educaţia, Cultura, Sportul, Susţinerea micilor întreprinzători şi Dezvoltarea societăţii civile.



SOLUŢIA pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor o reprezintă implicarea într-o lucrare comună a oamenilor apropiaţi de valorile morale şi civice prin cuvânt şi fapte, cu experienţă în conducere şi din afara sistemului politic.



În acest sens prima acţiune pe care mi-am propus-o ca viitor primar este realizarea PARTENERIATULUI „ÎMPREUNĂ PENTRU MORALITATE ŞI BUNĂSTARE” realizat între: reprezentanţii sferelor profesionale: instituţii, organizaţii şi cetăţeni care pot ajuta la realizarea obiectivelor administrative în spiritul armonizării valorilor morale, economice şi civice.



OBIECTIVE

garantate de faptele şi preocupările sociale şi culturale din ultimii 10 ani



1. CINSTE ÎN ADMINISTRAŢIE:

-Lipsa oricărui interes personal al primarului şi al echipei.

-Competenţa şi moralitatea consilierilor personali şi a angajaţilor primăriei.

-Toleranţă zero faţă de funcţionarul corupt.

-Organizarea licitaţiilor în mod transparent.

-Consultarea cetăţenilor în stabilirea priorităţilor oraşului.



2. BUNĂSTAREA FAMILIILOR CONSTĂNŢENILOR:

-Promovarea şi dezvoltarea conceptului de ECONOMIE CIVICĂ "pentru cetăţean" în locul celei "pentru clientela politică". FORŢA care poate să ne transforme din sclavi "fericiţi" în oameni liberi, stăpâni pe soarta noastră.

-Primăria va sprijini, conform legilor existente, prin facilităţi fiscale şi subvenţii, firmele micilor întreprinzători, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist, în vederea:

-creării reale a unui număr considerabil de locuri de muncă;

-creşterii nivelului de trai al cetăţenilor;

-stabilităţii sociale şi economice a comunităţii;

-răspândirea largă a proprietăţii productive ca element esenţial pentru dobândirea independenţei faţă de corporaţii, birocraţii şi sistemul bancar.

-Definirea Constanţei ca centru regional în cercetare şi producţie tehnologică.

-Micşorarea costului gigacaloriei printr-o negociere reală a preţului cu furnizorul şi acordarea subvenţiei fără discriminarea niciunei categorii sociale.

-Stoparea cheltuirii banului public pentru interesele grupurilor politice.



3. EDUCAŢIE:

-Transformarea Constanţei dintr-un oraş, perceput excentric şi libertin, în principalul centru educaţional, cultural şi sportiv de la Marea Neagră, recunoscut internaţional, cu infrastructură şi manifestări pe măsură.

-Reabilitarea „Palatului Copiilor” şi dezvoltarea Proiectului „Oraşul Tinerilor” cu accent pe formarea unor aptitudini teoretice pentru: cercetare stiinţifică şi culturală; şi a unor aptitudini practice cu caracter: artistic, sportiv şi antreprenorial.

-Creşterea calităţii actului educaţional din punct de vedere profesional şi moral printr-o finanţare adecvată şi o monitorizare permanentă.

-Încurajarea performanţei prin acordarea de burse anuale şi premierea profesorilor cu rezultate foarte bune.



4. CULTURĂ:

-Susţinerea materială a instituţiilor de cultură şi artă.

-Susţinerea organizării de manifestări culturale şi artistice: locale, naţionale şi internaţionale în mod curent.

-Organizarea de campanii de conştientizare privind importanţa culturii şi artei pentru formarea personalităţii.

-Realizarea unui protocol între: Primărie, Inspectoratul Şcolar şi Instituţiile de cultură, artă şi sport, având ca obiective: accesul tinerilor la un preţ simbolic sau gratuit la evenimentele organizate de acestea.

-Realizarea unor suporturi speciale pentru mediatizarea evenimentelor în spaţiul public.



5. SPORT:

-Construirea unei Săli de Sport acreditată pentru manifestari sportive internaţionale.

-Reabilitarea după standarde europene a terenurilor de sport care aparţin şcolilor.

-Susţinerea organizării de manifestări sportive: locale, naţionale şi internaţionale în mod curent.



6. SĂNĂTATE PREVENTIVĂ:

-Îmbunătăţirea serviciilor medicale.

-Achiziţionarea unui laborator mobil pentru analize, lunare, fizico-chimice şi microbiologice, a produselor agroalimentare din pieţe şi din orice alt loc solicitat.

-Organizarea permanentă de campanii de conştientizare a populaţiei privind alimentaţia şi un stil de viaţă sănătos.

-Parteneriatul sat-oraş pentru o alimentaţie sănătoasă şi accesibilă, prin susţinerea deschiderii unor centre cu produse agroalimentare naturale, produse în România şi a unui lanţ de magazine în cartierele oraşului unde ţăranii să-şi desfacă produsele.



7. SIGURANŢA FIZICĂ ŞI MORALĂ A CETĂŢENILOR:

-O monitorizare constructivă a eficienţei activităţii organelor responsabile cu paza şi protecţia cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

-Implicarea directă a Poliţiei şi Jandarmeriei în paza instituţiilor de învăţământ.

-Mai multă moralitate în spaţiul public prin: închiderea magazinelor de vise care acum funcţionează mascat prin sex shop-uri; interzicerea comercializării, conform legii, pe lângă şcoli şi biserici a: produselor alcoolice, din tutun şi pornografice; retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţilor în a căror spaţii au loc activităţi ilegale.

-Organizarea permanentă de campanii de conştientizare a tinerilor privind efectele negative ale: alcoolului, etnobotanicelor, drogurilor şi a pornografiei asupra sănătăţii mintale şi fizice.



8. JUSTIŢIE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ, în conformitate cu prevederile constituţionale, susţinerea unor proiecte legislative:

-Legea „Pentru Combaterea Sărăciei” privind amânarea plăţii datoriilor către Bănci pentru persoanele care nu-şi pot asigura venitul minim necesar supravieţuirii, propusă din decembrie 2010 comisiilor parlamentare.

-Legea „Lustraţiei pentru Membrii Clasei Politice Postdecembriste” dovediţi prin Hotărâre Definitivă a Instanţei ca fiind responsabili de prejudicii aduse valorilor materiale şi spirituale ale României.

-Completarea pedepselor din Codul Penal cu „Muncă Silnică pe Viaţă” pentru cei care se fac vinovaţi de: crime la adresa integrităţii personale, pedofilie şi prejudicierea majoră adusă valorilor materiale şi spirituale ale României.



9. SOCIETATEA CIVILĂ:

-Susţinerea dezvoltării în Constanţa a unei societăţi civile active în vederea promovării şi apărării valorilor morale, materiale şi a drepturilor cetăţeneşti.

-Consultarea cetăţenilor în stabilirea priorităţilor oraşului.

-Susţinerea proiectelor, prioritare şi morale, pentru nevoile cetăţenilor iniţiate de societatea civilă



10. ASISTENŢA SOCIALĂ:

-Realizarea unui protocol între Primărie, Organizaţiile Neguvernamentale şi Bisericile parohiale în vederea dezvoltării Proiectului de „Asistenţă Socială Permanentă pentru Bătrâni şi Persoane cu Probleme Speciale”.

-Susţinerea elevilor şi studenţilor din familiile nevoiaşe în vederea continuării studiilor prin abonamente gratuite: de transport, la bibliotecă şi burse speciale pentru rechizite.

-Construirea unui aşezământ pentru copiii pe care părinţii lor vor să-i avorteze.



11. INFRASTRUCTURĂ:

-Renovarea centrului istoric şi a peninsulei în spiritul arhitecturii perioadei interbelice.

-Reabilitarea zonelor de promenadă: Parcul Tăbăcăriei, Faleză Cazinou şi Portul Tomis.

-Construirea de parcări şi eliminarea sistemelor de blocare a roţilor.

-Modernizarea pieţelor din Municipiul Constanţa şi eliminarea fenomenului de speculă.



12. RECREERE ŞI TURISM:

-Recreerea prin susţinerea şi organizarea de manifestări: artistice, sportive şi culturale, care ne ajută să ne formăm o gândire şi o personalitate frumoasă şi sănătoasă.

-Înfiinţarea de miniparcuri în zonele virane dintre blocuri şi întreţinerea cum se cuvine a parcurilor existente.

-Organizarea de spectacole şi concerte în locuri special amenajate pe toată perioada festivală pentru tot constănţeanul, iubitor de muzică frumoasă.

-Introducerea în circuitul turistic a obiectivelor culturale şi religioase din judeţ.

-Dezvoltarea turismului prin organizarea în mod curent de manifestări: artistice, culturale şi sportive cu caracter: local, naţional si internaţional.



Pe 10 iunie Votăm Cinstea Dumnezeu să ne ajute!

Dăm o şansă copiilor noştri Marcel Bouroş































sâmbătă, 2 iunie 2012

Pogorarea Sfântului Duh. Ziua cand a luat fiinta biserica pamanteasca

                                                            Pogorarea Sfântului Duh


Ioan 7:37-53, 8:12


Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
Pogorarea Sfântului Duh




Predică la Duminica Cincizecimii a parintelui Ilie Cleopa



( Despre darul vorbirii în limbi )

Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8)


Iubiţi credincioşi,


Pe cît ne va ajuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos.


Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la Duminica pogorîrii Duhului Sfînt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgîne la creştinism.

Într-adevăr, la pogorîrea Duhului Sfînt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28). Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică, arată luminat şi marele dascăl şi luminător a toată lumea, Sfîntul Ioan Gură de Aur care zice: "Pentru care pricină a fost dat şi luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu ne necinsteşte, ci pentru că ne cinsteşte foarte mult. Şi iată cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiţi, deoarece erau de curînd izbăviţi de idoli şi mintea lor era încă neascuţită şi mai nesimţitoare; erau atraşi şi încîntaţi de toate cele trupeşti, nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupeşti şi nu ştiau ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credinţă. Pentru aceea se făceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovniceşti sînt nevăzute şi se înţeleg numai prin credinţă. Iar altele se fac prin semne văzute pentru încredinţarea celor necredincioşi.

Deci, eu acum n-am nevoie de semne. Cel ce nu crede are nevoie de zălog. Dar eu, care nu am nevoie de zălog nici de semne, ştiu că am fost curăţit de păcate, chiar dacă nu aş vorbi în limbi. Cei de atunci, însă, nu credeau dacă nu aveau semn ca mărturie a adevărului în care credeau. Prin urmare li se dădeau semne nu ca unor credincioşi, ci ca unor necredincioşi, ca să devină credincioşi". În acest sens zice marele Apostol Pavel: Limbile sînt spre semn, nu credincioşilor, ci necredincioşilor (I Corinteni 14, 22).


Iubiţi credincioşi,

Pînă aici v-am arătat, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, că darul vorbirii în limbi a încetat în Biserica lui Hristos şi totodată v-am arătat şi pricina pentru care a încetat, ca să ştiţi şi să puteţi spune şi la cei rătăciţi de la dreapta credinţă, care se laudă că ei ar avea darul vorbirii în limbi.

Dar oare, fraţii mei, seamănă vorbirea lor în limbi cu vorbirea cea adevărată în limbi care a fost la începutul creştinismului? Nicidecum. Căci aceşti pretinşi vorbitori în limbi fac nişte bolboroseli şi nimenea nu înţelege ce spun şi aşa înşeală pe cei ce nu cunosc ce spune Scriptura despre adevărata vorbire în limbi. Noi ştim că glosolalia este vorbirea în limbi, iar pronunţarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numită vorbire, ci bolborosire. În Sfînta Scriptură este vorba de "limbă" sau de "limbi". Un amestec ciudat de sunete nu poate fi numit vorbire, iar sunetele încîlcite şi gîngave nu pot fi numite "limbi", cîtă vreme sînt neînţelese şi fără nici o rînduială.

Prin darul vorbirii în limbi, Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale cele minunate (Fapte 2, 11; I Corinteni 14, 2), însă este de neconceput ca El să facă vreodată vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia la îndemînă limba noastră maternă, care este mijlocul cel mai bun şi cel mai potrivit pentru a ne face să înţelegem tot ce El ne descoperă. Ori, prin mijlocirea bolboroselilor, Dumnezeu mai mult ne-ar încurca decît ne-ar lămuri.

Aceşti oameni zic că nu sînt înţeleşi cînd vorbesc în limbi, pentru că nu vorbesc oamenilor, ci lui Dumnezeu şi că în duh vorbesc taine (I Corinteni 14, 2). Noi însă învăţăm că cei insuflaţi vorbeau limpede, pe înţeles şi oamenilor şi lui Dumnezeu, uneori putînd fi înţeleşi, iar alteori nu, în funcţie de felul ascultătorilor pe care îi aveau, străini sau localnici. În Ierusalim Apostolii au vorbit oamenilor şi au fost înţeleşi pentru că ascultătorii erau oameni străini de altă limbă (Fapte 2, 1-12).
În Corint însă cei insuflaţi nu vorbeau oamenilor ci lui Dumnezeu, pentru că ei nu aveau în faţă decît localnici neştiutori de alte limbi şi de aceea nimenea nu putea înţelege. În aceste cazuri se poate spune, cu drept cuvînt, că cel ce vorbeşte în limbi (I Corinteni 14, 2) nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, deoarece pentru ascultători cele vorbite de ei sînt taine pe care nu le pot înţelege fără tălmăcire.

Fiecare creştin ar trebui să dovedească prezenţa şi lucrarea Duhului Sfînt în el. Dar prezenţa Duhului Sfînt nu se dovedeşte numai prin vorbirea în limbi. Marele Apostol Pavel zicea că roadele Duhului Sfînt sînt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţele, înfrînarea, curăţia (Galateni 5, 22-23). Iată, însă, că printre roadele Duhului nu este pomenită vorbirea în limbi, deoarece a fost un dar al Bisericii numai pentru un anumit timp, nu cum sînt cele enumerate mai sus, pe care trebuie să le aibă creştinul din toate timpurile. Cine se dovedeşte că are aceste roade ale Duhului Sfînt, acela are şi pe Duhul Sfînt.

Oare noi ortodocşii nu avem deloc darul vorbirii în limbi? Sau îl avem mai puţin decît alţi creştini? A spune aşa ceva înseamnă a osîndi pe alţii din mîndrie şi a judeca prea părtinitor. Darul vorbirii în limbi nu este un dar obişnuit, ci unul deosebit şi nu este dat fiecăruia (I Corinteni 12, 10). De ce atunci unii sectanţi l-au socotit drept o condiţie a mîntuirii? Apostolul zice: Oare toţi vorbesc în limbi? (I Corinteni 12, 30). Deci şi cei ce nu vorbesc în limbi pot să fie buni creştini în comunitatea creştinilor adevăraţi întrucît nu toţi creştinii au aceleaşi daruri. Atunci cum se poate pretinde ca toţi să aibă darul vorbirii în limbi? Apostolii nu l-au cerut, ba chiar au arătat că între localnici e nefolositor. Nici ei înşişi nu au folosit darul vorbirii în limbi, decît în cazuri extraordinare cînd a avut un anumit rost, cum a fost pogorîrea Duhului Sfînt din Ierusalim. Altfel l-ar fi cerut şi nouă tuturor.
Iată acum care sînt condiţiile principale prin care se poate cunoaşte adevărata glosolalie sau vorbirea în limbi:
1. Cel care vorbeşte într-o limbă insuflată să fie înţeles de toţi cei străini care sînt de faţă (Fapte 2, 1-13).
2. Cînd cineva vorbeşte într-o limbă insuflată între localnici, care nu cunosc lucruri străine, cum a fost cazul din Corint, este nevoie de un alt dar, de acela al tălmăcirii, fără de care vorbirea în limbi este o vorbire în vînt şi o nebunie (I Corinteni 14, 23).
3. Darul vorbirii în limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna, cum am arătat, ci a fost dat numai la începutul creştinismului spre a trezi pe păgîni şi pe iudei ca să creadă în Hristos. De aceea Marele Apostol Pavel a arătat că darul vorbirii în limbi va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8).
4. După ce am crezut în Hristos că este Dumnezeu adevărat, nu mai avem nevoie de vorbirea în limbi, deoarece limbile sînt semn, nu pentru credincioşi, ci pentru cei necredincioşi (I Corinteni 14, 22).
5. Chiar la începutul creştinismului darul vorbirii în limbi a fost unul din darurile cele mai mici în Biserică faţă de cel al proorociei (predicii), al tălmăcirii, al dragostei şi altele care erau superioare. Despre aceasta zice Sfîntul Apostol Pavel: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător (I Corinteni 13, 1).
Este cu totul exclus să se creadă că vorbirea în limbi prin darul Sfîntului Duh ar însemna o bolborosire de vorbe într-o limbă neexistentă sau numai concepută, deoarece atunci nu s-ar mai vorbi de limbi (Marcu 16, 17) şi mai presus de toate ar fi de neînlăturat contrazicerea din Faptele Apostolilor, la capitolul 2. Bolborosirile şi sunetele nearticulate precum şi cuvintele încîlcite pe care le auzim la vorbitorii în limbi în ziua de azi se aseamănă foarte mult cu manifestările păgîne în faţa zeului Dionisos şi cu ale ereticilor montanişti, gnostici şi ţuackeri de mai tîrziu, pe care Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare i-a dat anatema pentru totdeauna.

Aşadar, fraţilor, să ştiţi că este cu totul străină de Duhul lui Dumnezeu vorbirea în limbi a acelor ce li se pare că o au azi, şi îndrăznesc fără de Dumnezeu să răstălmăcească adevărata glosolalie, care a fost cu adevărat un dar harismatic la începutul creştinismului.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare. Astăzi, la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pămînt în chip de limbi de foc Duhul Sfînt Mîngîietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, "Care din Tatăl purcede", cum mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mîntuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte de patima Sa, Mîntuitorul spunea ucenicilor Săi: De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, că rămîne la voi şi va fi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi... (Ioan 14, 15-18).
În alt loc Mîntuitorul iar făgăduieşte Apostolilor, şi prin ei tuturor celor ce vor crede în El, pe Duhul Sfînt, zicînd: Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfîntului Duh pe pămînt ni-l descoperă Domnul nostru Iisus Hristos, zicînd: Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci cîte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă (Ioan 16, 13-14).

Deci ce trebuie să ştim noi despre Sfîntul Duh? Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pămînt la zece zile după Înălţarea Domnului? Pentru că Fiul lui Dumnezeu, cînd S-a înălţat la cer, a zăbovit cîte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfînt în lume.

De ce se numeşte Sfîntul Duh "Mîngîietorul" şi "Duhul Adevărului"? Pentru că Duhul Sfînt mîngîie pe creştini cît sînt pe pămînt. El mîngîie mamele care nasc şi cresc copii, mîngîie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrîni. Duhul Sfînt mîngîie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfînt mîngîie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfînt mîngîie inimile celor smeriţi şi rîvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.

Duhul Sfînt se numeşte "Duhul Adevărului" pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pămînt, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfînta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mîntuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte "la tot adevărul" Duhul Sfînt, care rămîne cu noi "în veac", adică şi pe pămînt şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfînt "va mărturisi" despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mîntuitorul şi Judecătorul lumii şi "va vesti", adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfînt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sînul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.

Dar de ce a venit Sfîntul Duh Duminica şi în chip de limbi de foc s-a aşezat pe capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintîi a săptămînii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborît Duhul Sfînt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfînta Liturghie şi cuvîntul de învăţătură din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vînt ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfînt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfînt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvîrşească cele şapte Taine ale Bisericii şi să se reverse peste creştini harul mîntuitor al Duhului Sfînt.

Iubiţi credincioşi,
Iată cît de mare este praznicul de astăzi! S-a înălţat Hristos la cer de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfînt Mîngîietorul, ca să ne sfinţească, să ne călăuzească, şi să lucreze mîntuirea sufletelor noastre. Noi toţi care ne închinăm cu dreaptă credinţă Preasfintei Treimi, ne împărtăşim cu harul Duhului Sfînt prin cele şapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos. Prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după dar şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Prin taina Ungerii cu Sfîntul Mir primim pecetea harului Duhului Sfînt.
Prin spovedanie ne spălăm şi ne dezlegăm de păcatele făcute după botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care împreună cu Botezul şi Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mîntuitor al Duhului Sfînt. La fel şi ultimele trei Taine şi mai ales Preoţia, ne împărtăşesc în viaţă harul mîntuirii, prin care ne curăţim, ne iluminăm şi ne sfinţim în Hristos.

Datoria noastră principală este să nu întristăm pe Duhul Sfînt care este în noi de la botez, prin păcate.

Nici să alungăm pe Sfîntul Duh de la noi prin necredinţă, mîndrie, desfrînare, ucidere şi mai ales prin căderea în cursele sectelor. Am greşit? Să ne pocăim de îndată ca să nu ne părăsească Duhul Sfînt. Spovedania şi Sfînta Împărtăşanie ne ajută în viaţă cel mai mult la mîntuire. Să nu le amînăm la bătrîneţe, ca să nu murim aşa, că nu ne putem mîntui fără dezlegarea păcatelor şi fără Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Să fugim de păcate, că păcatul îndepărtează Duhul Sfînt de la noi. Să ne ferim de adunări şi învăţături sectare, că acelea nu au Biserică nici harul Duhului Sfînt. Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor. Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în Biserică.

Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfînt. Vrem să biruim răutatea lumii şi a diavolului? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi. Vrem să lăudăm pe Duhul Sfînt? Să rostim zilnic rugăciunea "Împărate ceresc Mîngîietorule". Vrem să lăudăm cu toţii îngerii şi cu toţi sfinţii pe Preasfînta Treime? Să cîntăm adesea "Sfinte Dumnezeule", lăudînd pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt. Amin