29 AUGUST- TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL, CEL DIN URMA PROOROC. ZI DE POST

Marcu VI, 14-30


14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.

16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.

17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.

18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.

19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,

20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.

21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,

22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.

23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.

24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.

25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.

27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.

28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.

30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

Acest sfânt a fost marturisit de Hristos ca este mai presus decât toti cei nascuti din femeie si mai mult decât proorocii. Acesta este cel care mai înainte a saltat în pântecele maicii sale si a propovaduit pe Hristos si celor de pe pamânt si celor din iad. A fost fecior lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei, nascut fiind din fagaduinta lui Gavriil; i s-a taiat cinstitul cap de Irod Antipa, pentru împreunarea fara de lege cu Irodiada. Acesta care din pântece era îmbracat cu sfintenie si avea în sine salasluita curatia, a iubit întelepciunea, nu s a îngrijit de hrana, ci, departat de toata amestecatura si vorba omeneasca, a locuit în pustie ca în cer. A petrecut cu fiarele, acoperit cu par de camila si încins cu brâu de curea; si hrana lui era ca a pasarilor. Pururea cugeta în Legea lui Dumnezeu si toate cele de jos mai mici le socotea decât paza Legii dumnezeiesti. El a trecut peste hotarele firii, si a botezat pe Hristos cel neîntinat si mai presus decât toata firea.

Dar Irod, cel lipsit de minte si neastâmparat, biruitor fiind peste a patra parte de Iudeea, si-a luat lui femeie pe sotia fratelui sau Filip. Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiasca râvna si întemeindu-se cu armele adevarului, a zis catre tiranul: "Nu-ti este iertat a tine pe femeia lui Filip fratele tau". Din cauza aceasta a pornit împotriva sa pe acea femeie turbata si pe îndragitorul sau, care l-a bagat legat în temnita. Deci facându-se veselie pentru ziua nasterii lui Irod, si pornind bautura multa si împletita cu dragoste desfrânata spre nebunie si tulburare pe mai-marele ospatului, a venit si fata Irodiadei si a jucat înaintea împaratului. Iar ca plata pentru necinstitul ei joc i s-a dat, vai! moartea Proorocului. Si numaidecât a fost adus capul Proorocului pe tipsie si l-a dat acelei necurate si mult desfrânatei femei, înca sângele curgând. Si s-au facut acesteia în cetatea Sevastiei ce este departe de Ierusalim cale de o zi, unde si case împaratesti a facut al IV-lea biruitor ce a domnit dupa acesta, si s-a facut ospatul cel ucigator de prooroc, acolo acoperindu-se proorocescul si sfântul acel trup, de ucenicii lui s-a ascuns.

Evaluarea canonica ortodoxa a Tainelor eterodocsilor

Evaluarea canonica ortodoxa a Tainelor eterodocsilor



Tainele eterodocsilor - evaluare canonica ortodoxa privind validitatea tainelor savarsite catre eterodocsi

Relativitatea si superficialitatea dogmatica aparute in teologia ortodoxa dato­rita influentei curentului scolastic occidental a facut pe unii dintre teologii orto­docsi sa afirme egalitatea tuturor confesiunilor crestine in general si validitatea Tainelor la eterodocsi in mod special. Aceasta parere cu totul straina spiritului Sfintilor Parinti ortodocsi a imbracat forma unei invataturi adesea numita Teoria ramificatiilor. Esenta acestei invataturi este ca toate confesiunile crestine exis­tente in momentul actual sunt vazute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin in mod egal harul sfintitor si mantuitor al Sfantului Duh lucrator in Tainele fiecarei confesiuni.

Ca sa ne dam seama de tot pericolul acestei invataturi, sa citam cateva citate ale unor teologi ortodocsi care in mod direct sau indirect promoveaza aceasta teorie. Teologul grec I. Karmiris, desi afirma cu putere necesitatea unitatii dogma­tice pentru unitatea Bisericii, totusi, din dorinta de a fi de acord cu toate parerile, se exprima si in privinta aceasta in mod dubios: "Acestea asa fiind, impartirea Bisericeasca existenta acum provine din cele dinafara si de jos, si nu din cele din launtru si de sus, provine de la oameni din nedesavarsirile si pacatele lor, fiind marginita si aproape disparenta in fata lui Dumnezeu, de la Care, dimpotriva, provine unitatea interioara mistica, a Bisericii. Ca urmare, exista o unitate supra­naturala si mai presus de Cuvant a Bisericii, unitate a membrilor ei cu Hristos in Duhul Sfant si intreolalta. Toti crestinii suntem uniti in chip tainic si negrait cu Hristos si intreolaltaprin harul Tainelor, al Botezului si al Euharistiei" (subl. n.).

Iar la nota acelasi teolog spune: De aceea, Patriarhia ecumenica nu a ezitat sa adreseze vestitul mesaj din anul 1920, Catre Bisericile lui Hristos de pretutin­deni, caracterizand confesiunile crestine ca Biserici si accentuand ca "se impune sa se invioreze si intareasca inainte de toate, iubirea intre Biserici, socotindu-se intre ele nu straine, ci ca inrudite in Hristos si concorporale si impreuna mosteni­toare ale fagaduintelor lui Dumnezeu, in Hristos".

Tot la nota, Karmiris este de acord cu parerea in acest sens a mitropolitului rus Platon al Kievului. Platon zice: Daca se compara Biserica universala cu un templu urias, impartit in mai multe paraclise, in partea de jos acestea sunt des­partirile intre ele prin pereti, fara ca aceste despartiri sa ajunga pana la acoperis. In partea de jos confesiunile sunt despartite intre ele, in cea de sus, dimpotriva,, sunt intr-o comuniune spirituala intre ele si toate au in acelasi mod intrarea in cer, la. acoperisul acestui templu mistic.

Preot prof. I. Mihalcescu spune: "Botezul este deasupra diferentelor confe­sionale: cel botezat in numele Sfintei Treimi, poate sa apartina indiferent oricarei confesiuni. El e poarta prin care se patrunde in crestinismul intreg si nu in vre-o confesiune oarecare. De aceea, Biserica noastra invata ca nu e mantuire afara de Botez (extra baptismul nulla salus), in timp ce Biserica Romano-Catolica zice extra eclesiam nulla. salus ".


Crestinismul nu este o ideologie oarecare filosofico-moralista. Taina Botezu­lui nu este o "poarta" intr-un crestinism nedefinit, impersonal, ci Botezul este o poarta in Biserica, Ea fiind unica si unitara reprezentand un organism adica Tru­pul Mistic al lui Hristos. Ritualul Botezului pierde orice sens, daca omul in con­tinuare ramane in afara Bisericii nici macar nepropunandu-si sa intre in ea. Aceasta inseamna ca acest ritual n-a indeplinit scopul sau de a face din om un ma­dular al Trupului Mistic al lui Hristos.

Scopul venirii lui Hristos n-a fost ca oamenii pur si simplu sa creada in per­soana Lui, dupa acest criteriu si diavolul poate fi socotit un crestin, intrucat, pre­cum spune Sfantul Apostol Iacob, chiar si demonii cred; ci scopul venirii lui Hristos a fost tocmai intemeierea Bisericii ca locul unde este prezent deplin harul Duhului Sfant sfintitor si mantuitor, unde oamenii se aduna in jurul Potirului, unde ei deplin traiesc pe Hristos mancand din Trupul Lui si band din Sangele Lui. Numai acolo unde Biserica este inchipuita ca avand caracter nevazut si Tainele . sunt privite ca simple ritualuri de comemorare lipsite de orice continut obiectiv putem vorbi despre Botez ca o "poarta" intr-un crestinism abstract, inteles doar ca un club de distractii nu si mistic ca Trupul Tainic al lui Hristos.

Tot pericolul acestei teorii consta in faptul ca ea merge pana la renegarea intregii eclesiologii ortodoxe care afirma cu tarie conditionarea validitatii Tainelor de adevarul de credinta si comuniunea euharistica cu unicul Trup Mistic al lui Hristos care este Biserica. Nu putem face abstractie de aceasta legatura intrucat: "numai unde este Biserica este Euharistia si numai unde este Euharistia este Biserica " - spunea Parintele Dumitru Staniloae. In acelasi timp Parintele Profesor D. Staniloae sublinia faptul ca: "Daca cre­dinta dogmatica a Bisericii si unitatea ei sunt expresia trairii prezentei deplin man­tuitoare a lui Hristos in ea, aceste dogme nu pot fi facute obiect de tranzactie, cum ar putea fi o credinta socotita, simpla interpretare a lui Hristos aflat la distanta".

"Intrucat dogmele sunt expresia experientiei puterii mantuitoare integrale a lui Hristos prezent in deplinatatea lucrarii lui in Biserica, unitatea Bisericii consta si in unitatea ei in Taine si in investirea ei cu o ierarhie unitara savarsi-toare a tuturor Tainelor, fara diferentieri, si propovaduitoare a aceleiasi credinte dogmatice. Propriu-zis de abia prin Tainele savarsite in mod unitar de membrii celor trei trepte ale preotiei, Hristos cel prezent in Biserica e o realitate exprimata in lucrarea Lui, in mod unitar si deplin. Tainele sunt credinta dogmatica aplicata si in acelasi timp ele sustin credinta dogmatica. Credinta dogmatica deplina si to­talitatea Tainelor formeaza un tot" (subl. n.).

Sfintele Canoane invata: "Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau pres-biterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistica) ereticilor. Caci ce fel de impartasire (intelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credincio­sul cu necredinciosul"? (II Cor. 6, 15) - can. 46 Apostolic.

"Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevarat sau daca nu ar boteza pe cel spurcat de catre eretici (cei fara credinta adevarata), sa se cateriseasca, ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi" - can. 47 Apostolic.

"Daca vreun episcop, sau presbiter sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, sa se cateriseasca si el si cel ce l-a hirotonii, afara de cazul ca ar do­vedi ca are hirotonia (intaia) de la eretici. Caci cei ce sunt botezati sau hirotoniti de unii ca acestia, nu este cu putinta sa fie nici credinciosi, nici clerici" - can. 68 Apostolic.
 Admitand valabilitatea Tainelor din afara Bisericii se extind mult si chiar se desfiinteaza frontierele Bisericii celei adevarate, vazute, una. Protestantii in mod firesc vor trage concluzia in sprijinul invataturii lor despre Biserica nevazuta, ca singura cea adevarata. Ideea aceasta eretica in esenta este afirmata si intr-o revista teologica romaneasca, in articolul "Unitatea Bisericii in perspectiva ecumenista (rev. "Ortodoxia", nr. 3, 1973), unde se spune ca: "unitatea Bisericii nu s-a spart, pentru ca impartirea si despartirea crestinilor se refera numai la intelegerea si interpretarea Bisericii si a continutului credintei" - Isidor Todoran. Dar atunci se pune intrebarea: care este credinta cea adevarata? Nu este cunoscuta de nici o confesiune? Si interpretarile acestea sunt toate de valoare egala? Nu intram prin aceasta intr-un relativism fara iesire?

Autorul citatului de mai sus uita ca: "O recunoastere teoretica fie de catre Bi­serica Ortodoxa a Tainelor savarsite in afara de ea, ar echivala pentru dansa, cu o renegare a propriei sale constiinte de infailibilitate, ca singura pastratoare ne­intrerupta a adevarului revelat si a harului, precum si cu o contrazicere a nor­melor Bisericii Vechi, pe care ea a continuat-o fidel.

In acelasi timp recunoasterea Tainelor din afara Bisericii in ele insele ar duce in mod inevitabil, la recunoasterea reciproca a confesiunilor si comunitatilor ecleziale si deci la acea communio in sacris. Dar aceasta iarasi inseamna rela­tivism si coftfuzie doctrinara ecleziala oficiala, justificate exclusiv sociologic.

Sfintele canoane spun: "Nici un crestin nu se cuvine sa paraseasca pe mar­tirii lui Hristos si sa se duca la pseudomartiri adica la ai ereticilor, sau la cei ce mai inainte au fost eretici; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dansii sa fie anatema " - can. 34 Laodiceea.

"Nu se cuvine a primi binecuvantarile ereticilor (paine, aghiasma), care mai mult sunt absurditati decat binecuvantari" - can. 32 Laodiceea.
 "Episcopul, presbiterul sau diaconul numai de se va ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, sa se cate­riseasca" - can. 45 Apostolic.
" Daca vreun cleric sau laic ar intra in sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereti­cilor) spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca" - can. 64 Apostolic.

Un teolog rus P. Svetlov sustine si el teoria ca toate crezurile, si marturisirile de credinta cu care se definesc diferitele confesiuni crestine in esentialul lor, sunt la fel. Diferentele dogmatice ar fi exagerate si lipsite de importanta, si toate comu­nitatile ecleziale eterodoxe ar trebui sa fie vazute ca biserici adevarate ale lui Hristos egale cu Biserica Ortodoxa in har si sfintenie. Tainele savarsite la eterodocsi, din punct de vedere al lui P. Svetlov, sunt valide intru totul si impartasesc oamenilor acelasi har sfintitor si mantuitor precum si cele savarsite in Biserica Ortodoxa. Chiar si presupunand teoretic ca toti eterodocsii marturisesc acelasi adevar de credinta ca si Biserica Ortodoxa, acest fapt oricum n-ar face din gruparile eretice madularele Trupului Mistic a lui Hristos. Adevarul fundamental al crestinismului despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, moartea si invierea Lui, intr-adevar, il marturisesc toti, dar acesta inca nu inseamna nimic. Pentru ca, precum spune Sfantul Apostol Iacob, chiar si demonii cred, si credinta sa au marturisit-o la fel ca si Sfantul Apostol Petru (Matei 16, 8, 29) dar oare ei sunt in Biserica lui Hristos?

Preot. prof. dr. Nicolae D. Necula comentand canonul 64 Apostolic citat mai sus, spune urmatorul lucru: Canonul se refera clar la doua categorii de oameni: necrestinii si ereticii pe care ii considera la fel. "A ingadui intrarea in locasurile lor de cult si rugaciunea impreuna cu ei ar fi insemnat, implicit, recunoasterea credintei lor, lucru care s-ar fi opus opozitiei principale a Bisericii fata de necrestini si eretici. Biserica s-a considerat dintotdeauna singura depozitara a adevarului mantuitor descoperit de Dumnezeu, avand la indemana mijloacele de impartasire a harului sfintilor care asigura mantuirea credinciosilor. O Biserica adevarata este aceea in care se pastreaza succesiunea apostolica, sub forma dreptei credinte crestine si a harului sfintilor transmis de ierarhia care are conti­nuitatea de la Mantuitorul si Sfintii Apostoli, pentru a savarsi Sfintele Taine, absolut necesare pentru mantuire. A accepta sau a recunoaste valoarea practi­cilor religioase ale necrestinilor si ereticilor, prin impreuna-rugaciune cu ei, inseamna sa te situezi pe pozitie contrara Bisericii.

Sfantul Ciprian al Cartaginei la inceputul secolului III s-a luptat cu schis­maticii Novat si Novafian in ratacirea carora nu exista nici o dezbinare din punct de vedere dogmatic, dar totusi Sfantul Ciprian spune ca ei sunt afara de Biserica, nu mai sunt crestini si nu mai sunt cu Hristos. Iata, de exemplu, ce scrie Sfantul Ciprian intr-o Scrisoare adresata lui Antonian despre Novatian: "Tu ai dorit, prea iubite frate, ca eu sa-ti scriu si despre Novatian, ce fel de erezie a introdus el, Sa stii doar ca intai de toate nu trebuie sa ne interesam ce invata el, atunci cand el invata afara de Biserica. Oricine ar fi el, el nu este crestin intrucat nu este in Biserica lui Hristos".

Iar in Scrisoarea catre Cornelie Sfantul Ciprian spune urmatoarele cuvinte: Cum poate sa fie cu Hristos acela care nu este cu Mireasa lui Hristos, nu se afla in Biserica Lui". Si in fine in tratatul Despre unitatea Bisericii Sfantul Ciprian spune celebrele cuvinte: Acela nu poate sa aiba pe Dumnezeu de Tata, care n-are Biserica de mama.

Sfantul Ciprian refuza categoric tuturor care sunt in afara Bisericii Ortodoxe, numele de crestin. De aceea Sfantul Ciprian obligatoriu cerea ca novatienii cand se intorceau la Biserica-mama, desi erau doar schismatici, sa fie primiti cu re-botezare. De fapt pentru Sfantul Ciprian, botezul ereticilor si schismaticilor reintorsi la Biserica nu era vazut ca rebotezare,ci tocmai ca primul si singurul botez. Noi - spunea Sfantul Ciprian in Scrisoare catre Cvint - "zicem cape cei care vin de acolo la noi nu ii rebotezam, ci botezam (non rebaptizari apud nos sed baptizari); pentru ca ei nu primesc nimic acolo unde nici nu este nimic. Botezul in afara Bisericii este doar murdara scaldare (sordida et protana tinctio) - spune Sfantul Parinte in aceeasi scrisoare. Acolo nu se curata ci mai mult se intina; pacatele nu se spala ci mai mult se ingreuiaza. Acest fel de nastere nu da fii lui Dumnezeu, ci diavolului" - Despre unitatea Bisericii.

Biserica este infaptuirea iubirii lui Hristos, si orice despartire de Biserica este atentat impotriva acestei iubiri. Impotriva iubirii pacatuiesc la fel si ereticii si schismaticii. Aceasta este ideea principala a tratatului Sfantului Ciprian al Cartaginei Despre unitatea Bisericii care se mai repeta si in alte scrisori si epis­tole ale acestui Sfant Parinte. "Nu poate sa fie al lui Hristos acela care prin vicle­nie atenteaza iubirea lui Hristos: cel care n-are iubire, n-are nici pe Dumnezeu. Nu pot fi cu Dumnezeu aceia care n-au vrut sa fie in acord cu Biserica lui Dum­nezeu " - Despre unitatea Bisericii.

Sfantul Ioan Gura de Aur scriind despre cei ce urmeaza ereticilor si schis­maticilor, spune asa: "Daca acestia din urma (ereticii n.n. marturisesc dogme contrare alor noastre, trebuie sa nu mai avem cu ei nici o comuniune; dar daca ei cugeta la fel ca noi (schismaticii n.n., atunci cu atat mai mult trebuie sa ne ferim de ei. De ce? Pentru ca ei sunt in patima iubirii de stapanire?! De ce imi spui - continua Sfantul Ioan Gura de Aur - "Ei au aceeasi credinta, ei sunt la fel de ortodocsi ca si noi". Daca e asa, atunci de ce ei nu sunt cu noi? Este un Domn, o credinta, un botez. Daca la ei este bine inseamna ca la noi este rau, daca la noi este bine inseamna ca la ei este rau. Spune-mi: oare este suficient ca ei isi spun ortodocsi, atunci cand la ei a disparut harul hirotoniei? Ce folos pot sa aiba toate celelalte (taine n.n.) daca nu s-a pastrat cea din urma".

Sinodul local de la Cartagina tinut in timpul Sfantului Ciprian in anul 256 a dat un singur canon dar care pe drept poate fi socotit ca o capodopera in ceea ce priveste formularea invataturii Bisericii Ortodoxe despre unitatea Bisericii si Tai­nele savarsite in afara de ea. Sfintii Parinti intruniti la Cartagina spun: "Iubitilor frati, fiind noi intruniti in sfat, am citit scrisorile trimise de la voi, in privinta celor care cred ca sunt Botezati de eretici, ori de schismatici, si vin la Catoliceasca (NR: UNIVERSALA) Biserica, care una este, in care ne botezam si ne renastem. In privinta carora suntem incredintati ca si voi insiva procedand in acelasi chip pastrati taria canonului Bisericii Ecumenice insa fiindca sunteti in comuniune cu noi, si voiti sa cercetati aceasta din dragostea obsteasca, nu va punem inainte "o soco­tinta noua acum formulata, ci pe cea din vechime cercata cu toata acuratetea si sarguinta de inaintasii nostri, si pastrata de noi (subl. n.), o impartasim voua, si adaugam, hotarand si acum tot ceea ce cu tarie si statornicie totdeauna tinem, ca nimeni nu se poate boteza afara de Catoliceasca Biserica; fiindca botezul este unul si se afla numai in Catoliceasca Biserica. Ca scris este: Pe mine M-a parasit, izvorul de apa vie, si si-au sapat lor gropi gauroase, care nu pot tine apa". Si iarasi Sfanta Scriptura vestind inainte zice: "Departati-va de apa straina si sa nu beti din izvorul strain" (Pilde 5, 15-16). Si se cuvine ca mai intai sa se-curateasca si sa se sfinteasca de preot, pentru ca insusi botezul sa poata sterge pacatele omului celui care se boteaza. Si prin proorocul Ezechiel zice Domnul: "Si va voi stropi cu apa curata si va voi curati pe voi, si voi da voua inima noua, ca exista Biserica in care Hristos lucreaza integral prin Duhul Lui, Biserica care face posibila o iradiere a puterii Lui si dincolo de ea (...).

Sau iata un alt citat deja de la Diacon dr. Andrei Kuraev: "Oare putem noi spune ca imediat dincolo de granitele canonice ale jurisdictiilor ortodoxe, incepe pustia, lipsa de har? Sau putem noi nega oarecari prezente harice care au izvorul lor tocmai intr-Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, desi ceva mai slab, dar totusi hranesc comunitatile religioase aflate in afara Ortodoxiei"?.

Citatele de mai sus ne obliga sa facem cateva precizari esentiale: intai de toate, gruparile eterodoxe nu se departeaza de o oarecare Traditie prezenta in Biserica Ortodoxa. Ci ei se rup de insusi Duhul Sfant care este prezent si lucrator prin harul sau sfintitor exclusiv in Biserica Ortodoxa. Duhul Sfant este Persoana si Biserica este Trupul Tainic al lui Hristos si cu aceste doua realitati poti sa ai comuniune ori in mod deplin, ori in nici un alt fel, jumatatile fiind de neimaginat.

Este foarte greu de inteles ce inseamna Biserici nedepline, asa cum se ex­prima Pr. prof. dr. D. Staniloae, precum si existenta harului injumatatit, indoit sau impatrit. Daca in gruparile eretice eterodoxe lucreaza harul sfintilor si mantuitor, inseamna ca ele sunt inlauntrul Bisericii celei Una, ca de fapt sunt ortodocsi in sensul deplin al acestui cuvant. Atunci Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe care au condamnat si au anatematizat ereziile si pe ereziarhii lor, ar trebui sa fie socotiti ca niste raufacatori si calcatori ai celor mai mari porunci ale lui Dumnezeu: "ca toti sa fie una si sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi."

Parintele profesor Ioan N. Floca discutand despre validitatea Tainelor la eterodocsi se exprima si el in felul urmator: "in privinta schismaticilor, Biserica a introdus de asemenea unele distinctii, dupa masura indepartarii lor de Biserica" (subl. n.).

Aceasta invatatura eclesiologica noua, n-are nimic comun cu cea ortodoxa, exprimata de Sfintii Parinti si confirmata de Sinoadele Ecumenice. in viziunea teologilor mai sus amintiti, atunci cand ei iau in discutie "micsorarea" harului, pe masura departarii de "sursa" ortodoxa, harul nu este privit in sensul ortodox, ca o comuniune nemijlocita cu Dumnezeu, prin participarea la energiile Lui necreate, ci ca pe ceva separat de Dumnezeu Cel Viu. Neoplatonismul lui Plotin a contribuit mult la elaborarea acestei teorii care privea lumea ca pe niste lumini, emanate de divini­tate si care slabesc cu cat se departeaza de izvorul lor, cel mai departat punct in care ajung aceste emanatii luminoase ar fi, conform lui Plotin, cosmosul material. Cea mai mare greseala a acestei teorii, consta in faptul ca Biserica nu este privita ca un organism integral si viu, ca Trupul tainic al lui Hristos Mantuitorul. Un madular taiat si separat de organism, inceteaza sa mai fie un tesut viu, el ime­diat moare si incepe sa putrezeasca. Apropierea mortului de cel viu, nu-1 face si pe mort viu nici macar pe jumatate. O asemanare aparenta a unor grupari etero­doxe cu Biserica Ortodoxa, nu poate sa faca din ele al doilea Trup al Mantuitoru­lui Hristos.

Harul divin este unit cu esenta Tui Dumnezeu neimpartit, nedespartit si ne­amestecat. Harul este etern si absolut, ca si insusi Dumnezeu. intre esenta lui Dumnezeu si har, nu exista nici o distanta, nici fizica, nici geografica sau de alt fel. Si de aceea, invatatura despre harul micsorat sau fragmentele de har, ar avea asadar drept consecinta micsorarea Dumnezeului insusi, in insasi esenta sa.Con­form invataturii Sfantului Grigorie Palama, trebuie facuta distinctie intre esenta divina si energiile necreate divine care nu sunt tot una cu esenta, insa sunt intr-o stransa legatura cu esenta Dumnezeirii, sunt nedespartite de aceasta. Dumnezeu lucreaza in lume prin energiile Sale necreate si atunci intelegem cat de periculoasa este pentru ortodoxie promovarea teoriei despre existenta unor "fragmente" de har intr-o anume biserica - aceasta insemnand ca in acea biserica este manifesta, prin harul detinut astfel, numai o parte din Dumnezeire.

Aceasta invatatura gresita pe care noi am numit-o Teoria Ramificatiilor Mo­derata de foarte multe ori este argumentata cu intelegerea incorecta a Dreptului Canonic Bisericesc care prevede mai multe forme de primire a ereticilor si schis­maticilor in Biserica ortodoxa, anume: 1) prin Botez, sau prin iconomie - ca sa usureze eterodocsilor venirea la Biserica mama - 2) Mirungere 3) Pocainta si le­padarea de eres.

Iata cateva citate: "Daca Biserica intr-adevar ar fi fost deplin convinsa ca in schisme si eresuri Botezul nu este valid, atunci cum i-ar fi primit pe schismatici fara botez"? - Spune Protoiereul dr. Gh. Florovsky.

Mitropolitul Nicolai Iarusevici (Biserica Rusa) spune ca schismaticii si ereticii, departandu-se de izvorul hranitor, ei ca niste crengi rupte din copac, continua sa pastreze inlauntrul lor umezeala si avand anumite conditii pot sa inverzeasca si chiar sa dea roade. Si intr-adevar, Biserica Ortodoxa, recunoscand Botezul la crestinii eterodocsi, vede diferite grade de departare a lor de Trupul Bisericii".

Patriarhul Serghie al Moscovei se exprima in felul urmator: "Daca noi im­preuna cu teologii duri si incapatanati (so stroghimi tercovnicami) vom spune ca afara de Biserica nu exista nici-o Taina, atunci... iconomia va fi cu totul de ne­inteles: cum poate un om practic nebotezat sa fie socotit ca membru al Bisericii si admis la Tainele ei, chiar pana la Sfanta impartasanie inclusiv dezvoltand mai departe aceasta tema, Patriarhul Serghie ajunge la urmatoarea concluzie: "Primind de la Biserica Ortodoxa ceea ce ii lipseste, cel convertit isi pastreaza toate acele Taine valide pe care putea sa-i dea comunitatea lui eterodoxa, adica insasi Biserica prin mijlocul acelei comunitati inca nu cu totul departate de ea... ".

Este foarte usor de inteles ca aceasta intelegere gresita a Dreptului Canonic nu este altceva decat aceeasi Teoria Ramificatiilor dar intr-o forma mai mascata. Pentru ca recunoasterea Tainelor la eterodocsi intr-o masura mai mare sau mai mica, inevitabil duce la recunoasterea deplina a valabilitatii Tainelor eterodoxe.

Parintele profesor loan N. Floca in privinta validitatii Tainelor la eterodocsi se exprima in felul urmator: "pentru cantarirea si aprecierea gravitatii ereziilor, pre­cum si pentru avizarea La. mijloace care trebuie folosite in scopul primirii lor in Biserica
Sf. Canoane ii impart pe eretici chiar in trei categorii si anume: in ereti­ci care trebuie botezati, Tainele lor fiind socotite jar de nici o valoare, in eretici care trebuie numai unsi cu Sf. Mir, Tainele acestora fiind socotite valide si in ereti­ci, carora nu li se mai administreaza nici macar ungerea cu Sf. Mir, ci li se acorda Sf. impartasanie, ca semn si mijloc de primire a lor in comuniunea Bisericii".

Foarte graitoare in acest sens sunt cuvintele lui Robert Gardiner, secretar al comisiei pentru organizarea conferintei crestine mondiale, exprimate in a doua scrisoare adresata Arhiepiscopului de Harcov, Antonie (Patriarhia Rusa): "Nu cred - spune Robert Gardiner - ca Biserica Ortodoxa Rusa doar din principiu de iconomie primeste in sanul ei oameni practic nebotezati. Teoria iconomiei nu poate sa permita ca un pagan sau un evreu sa devina crestin fara sa fie botezat. Biserica Ortodoxa nu reboteaza pe romano-catolici, nici nu repeta hirotonia asupra clericilor tocmai pentru ca ea recunoaste valabilitatea botezului si a hiro­toniei lor".

In ceea ce urmeaza vom incerca sa gasim explicatia corecta a practicii Bise­ricii Ortodoxe cand ea primeste in sanul ei pe eterodocsi fara sa-i reboteze.Intai de toate, daca Tainele sunt valide si afara de Biserica cea una, aceasta inseamna ca exista mai multe Biserici si atunci trebuie sa excludem din Crez, al noulea pa­ragraf ca fiind fara temei si iesit din uz. Doi, daca recunoastem valabilitatea Tainelor, de exemplu, la romano-catolici, atunci ce justificare poate sa aiba faptul ca noi ortodocsii pana azi nu avem cu ea acea communio in sacris. Ce ne opreste deci sa slujim impreuna cu ei, sa ne impartasim din acelasi potir? Nu ajungem noi astfel la o confuzie doctrinara extraordinara si contradictie intre ceea ce spunem si ceea ce facem?

Disputele aprige in legatura cu modul de primire a ereticilor si schismaticilor la Ortodoxie au izbucnit in Biserica la mijlocul secolului III intre Episcopul Romei, Stefan pe de o parte si Sfantul Ciprian al Cartaginei si Firmilian al Cezareei Capadociei pe de alta parte. Pe scurt, spunem ca Stefan al Romei recunostea vala­bilitatea Tainei botezului la eterodocsi si ca urmare insista ca in intreaga Biserica Ortodoxa de pretutindeni ereticii si schismaticii sa fie primiti doar prin punerea mainilor deci Mirungere cum se practica azi fara sa fie rebotezati. Adversarii lui aratau ca pozitia lui Stefan era cu totul lipsita de baza doctrinara.

Evident ca Episcopul Stefan recunostea faptul ca ereticii nu poseda Duhul" Sfant, de altfel n-ar fi cerut punerea mainilor prin care tocmai se impartaseau darurile Sfantului Duh. Dar atunci in mod firesc se punea intrebarea cum puteau sa boteze cei care n-au pe Duhul Sfant?

Sfantul Ciprian al Cartaginei spunea: "Celor care recunosc ca toti ereticii si schismaticii nu au pe Duhul Sfant si neputand sa dea pe Duhul Sfant totusi pot sa boteze, unora ca acestia le spunem ca cei care n-au pe Duhul Sfant nu pot nici a boteza. Sa boteze si sa dea iertarea pacatelor poate exclusiv cel care are pe Duhul Sfant. Pentru ca a ierta pacatele si a sfinti o apa simpla fara Duhul Sfant nu se poate. Asadar trebuie sa alegeti: ori sa recunoasteti ca acolo unde e botez este prezent si Duhul Sfant,ori acolo unde lipseste Duhul Sfant nu este nici botez, in­trucat botezul nu e cu putinta fara Duhul Sfant".

Dar ceea ce este foarte important de subliniat este faptul ca si Sfantul Ciprian si Firmilian al Cezareei Capadociei permiteau ca in diferite Biserici locale sa existe diferite practici de a primi pe eterodocsi in Biserica, pe primul plan fiind pusa importanta pacii si unitatii intre episcopi. Este clar ca Sf. Ciprian, fara sa recunoasca valabilitatea Tainelor la eretici si fara sa schimbe ceva din invatatura dogmatica ortodoxa despre unitatea Bisericii credea ca Taina corect savarsita in exterior la eterodocsi isi capata valabilitatea ei, sau altfel spus se umplea de Duhul Sfant, in momentul in care omul intra in Biserica Ortodoxa, prin faptul ca omul marturisea dreapta credinta si participa la Trupul tainic al lui Hristos. Deci Biserica are putere sa primeasca in sanul ei pe un eretic sau schismatic fara sa repete ritualul tainei botezului corect savarsit la eterodocsi. Ca un argument do­veditor intr-un fel in sprijinul acestei explicatii poate sa fie si asa numitul "botez al sangelui", la martirizare introduce pe om direct in Biserica cea cereasca fara sa aiba loc vre-un ritual liturgic.

O marturie foarte importanta gasim in scrisoarea lui Dionisie Alexandrinul adresata Episcopului Romei, Xist. Sfantul Dionisie povesteste de un credincios din turma lui care traia foarte activ viata religioasa inca inaintea hirotoniei lui Dionisie intru episcop. Si intr-o zi acel credincios asistand in Biserica la Taina bo­tezului si vazand toate amanuntele acestui ritual a venit la Sfantul Dionisie si cu mare plangere si zdrobire a inimii i-a marturisit ca inainte el a fost botezat de eretici, al caror ritual de Botez difera cu totul fata de cel ortodox, ba mai mult contine si blasfemii. Dar cand acest om s-a convertit la Ortodoxie a fost primit in Biserica fara sa fie rebotezat. Asadar, acel credincios cu lacrimi pe fata, insistent cerea Sfantului Dionisie sa savarseasca asupra lui botezul adevarat dupa randuiala ortodoxa. Dar iata raspunsul Sfantului Dionisie: "Eu n-am indraznit sa fac aceasta - scrie lui Xist al Romei - spunandu-i ca pentru el este suficient indelunga comu­niune a lui cu Biserica Ortodoxa, eu nu indraznesc sa pregatesc pe acela care participa la sfintirea darurilor, impreuna cu toti ceilalti rostea "Amin", venea la Cina, intindea mainile sa primeasca hrana sa sfanta, o primea si mult timp se impartasea cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Eu i-am poruncit sa se linisteasca si cu credinta tare si inima impacata, in continuare sa se apropie de cele sfinte".

Din continutul scrisorii Sfantului Dionisie reiese clar ca nici nu se punea pro­blema validitatii Tainelor la eterodocsi fie deplina, fie partiala. Dar in ceea ce priveste felul de a primi pe eretici in Biserica, el punea accentul pe marturisirea dreptei credinte si pe comuniunea cu Biserica Ortodoxa adica pe calitatea de membru al ei. Foarte des unii istorici ai Bisericii Universale si unii patrologi exprima parerea ca in istorie s-a aratat ca dreptatea a fost de partea Episcopului Romei, Stefan si nu a Sfantului Ciprian al Cartaginei.
Aceasta parere este total gresita. De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxa a preferat si a urmarit practica iconomiei sau de pogoramant in relatiile cu eterodocsii, iar nu de acri vie pe care o urmarea Sfantul Ciprian. Dar aceasta practica nu inseamna ca a fost schimbata invatatura dogmatica ortodoxa despre unitatea Bisericii, si ca Tainele ereticilor vreodata au fost vazute ca fiind valide.

Ca sa ne incredintam de aceasta este suficient sa citim prima epistola cano­nica a Sfantului Vasile cel Mare scrisa la anul 374 si adresata lui Amfilohie Episcopul Iconiei din Frigia. Aceasta epistola reda cu fidelitate invatatura Sfantului Ciprian si a Sinodului din Cartagina tinut in anul 256 in privinta nevaliditatii Tainelor in afara Bisericii celei Una. Iata un citat:
"Dar s-a parut celor din vechime, si de cei impreuna cu Ciprian si cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toti acestia unei hotarari, pe catari si pe encratiti, si pe idroparastati, si pe apotactiti. Caci inceputul dezbinarii s-a facut prin schisma; iar cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfant peste ei, caci a lipsit comu­niunea prin intreruperea succesiunii. Caci cei dintai, care s-au departat aveau hi­rotoniile de la Parinti, si prin punerea mainilor peste, ei aveau harul duhovnicesc; dar, cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfant,- de la care ei au cazut; pentru aceasta Parintii au hotarat ca botezati de dansii ca de niste mireni, viind la Biserica, sa se curateasca din nou cu adevaratul Botez al Bisericii" - can. 1 Sfantul Vasile cel Mare.


Asadar din citatul de mai sus se vede limpede ca Sfantul Vasile cel Mare in nici-un caz nu admitea existenta Tainelor valide la eterodocsi. Dar cand este vorba de modul de a primi pe eretici sau schismatici in Biserica, Sfantul Vasile admite diferite practici fara ca aceasta sa contrazica invatatura dogmatica. "Fiindca in general unora din Asia, li s-a parut ca din interesul conducerii mul­tora sa se primeasca Botezul acestora, fie primit"- spune in continuare Sfantul Vasile cel Mare referindu-se la eretici si schismatici amintiti mai sus.

Deci, invatatura dogmatica ortodoxa, ca Tainele la eretici nu sunt valide nu se schimba ci doar se permite practicarea pogoramantului din interesul conducerii multora. Daca Sfantul Vasile ar fi crezut ca Tainele la eretici sau schismatici sunt valide intru totul, atunci el categoric ar fi interzis practicarea rebotezarii celor con­vertiti de la dansii in Biserica Ortodoxa, intrucat exista un singur botez (Ef. 4, 5). Dar asa ceva nu intalnim nicaieri la Sfantul Vasile cel Mare. In a doua epistola canonica a Sfantului Vasile catre Amfilohie, Sfantul ierarh iarasi insista ca encratitii trebuie sa fie botezati din nou: "Noi cu un cuvant ii re-botezam pe acestia; iar daca la voi s-a oprit aceasta rebotezare, precum si la romani, pentru oarecare pricina, totusi norma noastra sa aiba tarie...:45 - can. 47 Sfantul Vasile cel Mare.

Asadar inca o data ne incredintam ca invatatura dogmatica nu se schimba cu nimic. Tainele ereticilor si schismaticilor sunt nevalide, dar in practica primirii lor se admite principiul iconomiei. In epistolele sale canonice Sfantul Vasile cel Mare imparte pe toti eterodocsi in trei categorii: ereticii, schismaticii si adunarii nelegiuite. Dar aceasta impartire se refera exclusiv la modul cum a fost rupta de Biserica fiecare din gruparile eterodoxe si in nici-un caz la masura de departare a lor de Trupul Mistic al lui Hristos.

Sfantul Vasile cel Mare spune: "(Botezul) schismaticilor, (os eti ek tis ekklisias onton) sa se primeasca" - can. 1 Sfantul Vasile cel Mare. Cuvintele grecesti din citatul de mai sus de foarte multe ori sunt traduse - ca al unora, care sunt inca in Biserica. Dar Sfantul ierarh Ilarion Troitky sustine ca acest mod de a traduce nu este corect. Traducerea corecta dupa parerea lui ar trebui sa fie asa: Care sunt inca (abia) din Biserica. Si din contextul intregului canon nu reiese deloc ca shismaticii ar fi membrii Bisericii Ortodoxe: caci inceputul dezbinarii s-a facut prin schisma; iar cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfant- spune in continuare Sfantul Vasile cel Mare. Cuvintele Sfantului: (Botezul) schismaticilor, ca al unora care sunt inca abia - din Biserica, sa se pri­measca, trebuie sa le privim ca referindu-se la schismaticii care intai au fost bo­tezati in Biserica Ortodoxa si dupa aceea au fost atrasi in schisma. Unii ca acestia, bineinteles, datorita caracterului irepetabil al Tainei Botezului, nu trebuie sa fie botezati din nou in cazul revenirii lor la Biserica.

Daca cuvintele - os eti ek tis ekklisias onton - ar fi insemnat ca schismaticii isi mai pastreaza o oarecare apartenenta la Biserica Ortodoxa, atunci adunarile ne­legiuite - parasinaghoghai - de catre Sfantul Vasile cu atat mai mult ar fi trebuit socotite ca fiind incorporate Bisericii. Dar iata ce spune despre ei Sfantul Vasile: "precum daca cineva fiind gasit in greseala a fost inlaturat din slujba, si nu s-a supus canoanelor ci singur si-a atribuit siesi intaietate si slujba, si impreuna cu dansul au plecat si altii, parasind Catoliceasca Biserica (subl. n.), aceasta este adunare ile­gala"- can. 1 Sfantul Vasile cel Mare. Asadar, daca noi presupunem ca schis­maticii - sunt inca in Biserica - atunci cuvintele referitoare la adunari ilegale cum ca ei au parasii Catoliceasca Biserica ar reprezenta o afirmatie contradictorie.

Din continutul canoanelor 1 si 47 ale Sfantului Vasile cel Mare nu rezulta deloc ca atunci cand el accepta primirea eterodocsilor in Biserica fara rebotezare, ar fi justificat aceasta practica dupa consideratii dogmatice ca unele grupari etero­doxe si-ar pastra o oarecare apartenenta la Biserica Ortodoxa si ca Tainele lor ar avea o oarecare obiectivitate. Daca Sfantul Vasile ar fi recunoscut Tainele savar­site de unii eterodocsi drept valide (in functie de gravitatea ereziei lor) atunci el trebuia sa se exprime hotarat impotriva rebotezarii acelor eterodocsi intrucat unul este Botezul. Obiceiul locului nu poate justifica incalcarea dogmei Bisericii Ortodoxe despre Unitatea si Unicitatea Bisericii ca loc al lucrarii harului Sfantului Duh prin Taine. De aici rezulta ca Sfantul Vasile cel Mare admitand primirea eterodocsilor fara rebotezare in niciun caz nu considera Botezul savarsit de unii eretici drept valid, de altfel el insusi practicand primirea lor prin rebotezare, ar fi cazut sub grava pedeapsa a canonului 47 apostolic.

"Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel care are Botez cu adevarat... sa se cateriseasca ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului" - can. 47 Apostolic.
Daca practica bisericeasca ar fi fost justificata de consideratii dogmatice, daca primirea ereticilor sau schismaticilor fara rebotezare ar fi inseninat aparte­nenta lor la Biserica Ortodoxa si validitatea Tainelor savarsite in afara Bisericii, daca validitatea Tainelor ar fi fost conditionata de gradul departarii ereticilor de adevarul de credinta, atunci Biserica trebuia sa precizeze clar, care grad de rata­cire departeaza de Biserica "fatal" facand Taine nevalide. Dar nici o hotarare sau precizare in acest sens nu exista.

In concluzie iata ce ne invata prima epistola canonica a Sfantului Vasile cel Mare:
" Biserica este Una si numai ea detine plinatatea darurilor Sfantului Duh. Oricine, in orice fel s-ar desparti de ea - prin erezie, schisma sau adunare ne­legiuita - pierde partasia cu harul divin. De aceea Tainele savarsite afara de Biserica nu pot sa aiba nici o validitate harica. Numai din considerari de iconomie bisericeasca, pentru usurarea procesului de venire a eterodocsilor la Biserica mama se permite nerepetarea ritualului botezului savarsit corect exterior in comu­nitatea eterodoxa. Nu pentru ca Taina a fost valida in ea insasi ci pentru ca ea capata valabilitate prin marturisirea de credinta ortodoxa adevarata si intrarea in comuniune cu Biserica lui Hristos."

Sa oprim atentia noastra asupra Canonului 95 al sinodului VI Ecumenic: "... pe arieni si pe macedonieni si pe novatienii care-si zic lorusi catari si stangaci... ii primim dand zapise (scrisori) si dand anatemei toata erezia care nu cugeta cum cugeta sfanta soborniceasca si apostoleasca a lui Dumnezeu Biserica, pecetluin-du-i, adica ungandu-le mai intai cu Sfantul Mir, fruntea si ochii si narile si gura si urechile si pecetluindu-ipe ei zicem: "Pecetea Darului Duhului Sfant".

Iar nestorienii si eutihienii si severienii, si cei veniti din erezii asemenea (acestora) trebuie sa faca zapis si sa dea anatemei erezia lor, si pe Nestorie si pe Eutihie, si pe Dioscor, si pe Sever si pe ceilalti incepatori ai unor astfel de erezii, si pe cei ce cugeta cele ale lor si toate ereziile aratate mai inainte si asa sa se impartaseasca cu Sfanta. Cuminecatura.

Daca presupunem ca ereticii si schismaticii treptat-treptat se departeaza de Biserica si in functie de gravitatea ratacirii lor Biserica recunoaste sau nu ca fiind valide Tainele savarsite in diferite grupari eterodoxe, atunci canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic nu se prezinta ca fiind ceva contradictoriu sie insusi. No­vatienii au fost doar schismatici si pentru ei in afara de anatematizarea ratacirii lor, se cere si savarsirea Tainei mirungerii, Nestorienii, eutihienii si severienii desigur sunt eretici si pentru primirea lor se cere doar anatematizarea ereziei si marturisirea dreptei credinte fara sa fie unsi cu Sfantul Mir. Prevederile acestui canon nu se explica altfel decat prin iconomia bisericeasca si in niciun caz Sfintii Parinti ar fi recunoscut valabilitatea Tainelor la unii din eterodocsi ierarhizand gravitatea ereziilor lor.

La fel se explica si hotararea Canonului 68 al Sinodului al optulea de la Cartagina din anul 419. Acest canon spune: "S-a hotarat ca sa trimita scrisori catre sinepiscopii nostri, si mai ales, catre fratele nostru Anastasie de pe scaunul apostolic (Roma). El stie ca Africa are nevoie de pace. insisi fostii clerici, donatisti, care s-au convertit si ar voi sa vina la soborniceasca Biserica, ar putea fi primiti de episcopii sobornicesti in slujba de clerici, daca acesta ar contribui la unirea tuturor crestinilor. Tot asa s-a procedat si in trecut in mai multe Biserici ale Africii unde a odraslit acest eres. Prin aceasta nu se dezleaga cele hotarate de sinodul de peste mare (Italia), ci ca sa se usureze unirea celor ce vor sa vie la soborniceasca Biserica. intotdeauna trebuie sa se urmareasca unitatea ecu­menica si folosul mantuirii sufletelor in toate locurile. Sinodul de peste mare (Italia) este impotriva primirii clericilor in aceeasi demnitate, dar noi tinem seama ca mantuirea este data pentru toti. Astfel, daca cei ce s-au hirotonit de donatisti, vin la soborniceasca Biserica, nu vom proceda dupa sinodul italian, ci noi ii vom primi in demnitatea clericala pentru a se face unirea soborniceaca a Bisericii 65 - can. 68 Cartagina.

Pentru Sinodul de peste mare donatismul a fost o problema straina si sinodalii puteau sa-si permita practica mai riguroasa fata de donatisti. Pe cand pentru africani donatismul a fost o mare ispita. De aceea episcopii intruniti la Cartagina aplica principiul iconomiei hotarand ca cei apartinand clerului convertiti de la donatisti sa fie primiti in slujba conform rangului lor ierarhic. Prin aceasta nu se dezleaga cele hotarate de sinodul de peste mare - precizeaza sinodalii din Carta­gina, intrucat din punct de vedere dogmatic el este corect. Tainele ereticilor si schismaticilor nu sunt valide - ci numai ca sa se usureze unirea celor ce vor sa vie la soborniceasca Biserica. Altfel acest canon nu poate fi explicat in nici un fel.

In acelasi sens se explica si canonul 12 al sinodului local de la Ruis-Urbnisi din anul 1103 (Patriarhia Georgiana): "Toti cei care de la hulitoare de Dumnezeu erezie a hacetarilor, care sunt armenii, vin la dreapta si curata credinta si se unesc cu Sfanta si Soborniceasca Biserica anatematizand spurcata erezie monofizita, monotelita si monoenergista, amestecatoare in Hristos a divinului si umanului si nedeosebitoare in El nici pe Dumnezeu, nici pe Om, ci invatatoare nebuneste unei amestecaturi straine; pen­tru toti acestia hotaram ca sa fie botezati cu totul precum paganii, pentru ca si in alte mari Biserici am gasit facandu-se asa, precum, de exemplu, este Marea Patriarhie a Antiohiei si toate Bisericile supuse ei in tot Orientul".

Asadar pe cand Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 hotaraste primirea an-ticalcedonienilor doar prin Taina Pocaintei, sinodalii georgieni de la anul 1103 ho­tarasc ca acestia sa fie primiti exclusiv prin rebotezare. Iarasi, aici vedem inca o dovada a faptului ca atunci cand un sinod hotaraste primirea eterodocsilor doar prin Mirungere sau chiar prin Taina Pocaintei, acestei practici niciodata nu i s-a dat interpretarea dogmatica precum ca Tainele savarsite la acei eretici ar fi valide si ca acea' comunitate eterodoxa si-ar pastra o oarecare legatura sau apartenenta invizibila la Biserica Ortodoxa. Din acest punct de vedere sunt foarte graitoare cuvintele canonului 13 al Sinodului de la Ruis-Urbnisi: "fiecare om drept-maritor este Templul lui Dumnezeu; ... dar fiecare om rau-maritor sau nemaritor este templul dracului (un comentator necunoscut la marginea manuscrisului a scris despre armeni iti vorbeste).

In ceea ce priveste pe romano-catolici aici este de spus ca de-a lungul veacu­rilor Biserica aplica in practica diferite moduri de primire a lor: prin rebotezare, prin mirungere si prin pocainta.

Sunt mai multe marturii care arata ca deja din secoul XII mai multe Biserici Ortodoxe locale practicau rebotezarea celor care se converteau de la romano-ca­tolici. Asa se proceda in Constantinopol, Rusia, Serbia, desi paralel existau si unele exceptii. De exemplu Nifon Episcop al Novgorodului din Rusia primea pe romano-catolici prin mirungere. Un mare canonist tot din secolul XII Teodor Balsaman cerea un minimum pe care apusenii sa-l indeplineasca: lepadarea de ere­ziile lor si Taina Pocaintei.

Al patrulea Sinod local din Lateran (1215), precizeaza ca dupa caderea Romei din Biserica Ortodoxa grecii au inceput sa practice primirea latinilor prin rebotezare, practica care se mentine si in secolul XIII. La rusi de asemenea in se­colul XIII si XIV catolicii erau primiti prin rebotezare.

Sinodul local din Constantinopol din anul 1848, hotaraste ca romano-catolicii sa fie primiti intai lepadandu-se de ratacirile lor iar dupa aceea sa fie unsi cu Sfantul Mir. Sfantul Marcu al Efesului referindu-se la canonul 7 al Sinodului II Ecumenic spune ca latinii sunt primiti in Biserica prin mirungere la fel precum in vechime se primeau alti mari eretici - arienii, macedonienii, sabelienii etc. Astfel Sfantul Marcu Efeseanul arata ca si latinii sunt eretici.

Incepand din secolul XV, la .rusi, din contra se inradacineaza practica re-botezarii romano-catolicilor convertiti la Ortodoxie. Aceasta practica este confir­mata si de un Sinod local din Moscova in anul 1620. In anul 1621, Patriarhul Moscovei si a toata Rusia, Filaret, a dat o circulara speciala prin care obliga re­botezarea belorusilor greco-catolici in cazul intoarcerii lor la Biserica Ortodoxa justificand aceasta hotarare prin cuvinte: "intrucat ei sunt botezati de catre apos­tatul care se roaga pentru papa".

Sinodul local de la Moscova din anul 1667, hotaraste sa adopte practica pri­mirii catolicilor conform hotararii Sinodului din Constantinopol-din 1484 anume prin mirungere. Dar in practica, pana la inceputul secolului XVIII, la Moscova latinii se primeau tot prin rebotezare, pana la anul 1718 cand imparatul a toata Rusia, Petru cel Mare, prooccidental prin formare, cu forta impune practica pri­mirii catolicilor doar prin pocainta.

Biserica Ortodoxa Rusa din Kiev care prin unele practici se deosebea fata de cea din Moscova, incepand din secolul XVII cade sub puternica influenta a teolo­giei apusene scolastice. Mitropolitul Kievului Petru Movila este primul ierarh si teolog din istoria crestinismului ortodox care afirma validitatea Tainelor savarsite afara de Biserica Ortodoxa cea Una. In Molitfelnicul tiparit in anul 1646, la Kiev de catre sus amintitul Mitropolit despre luterani si calvini este scris: "Pe acestia a ii boteza in niciun caz nu se cuvine, intrucat botezati sunt". Dar despre catolici scrie: "Pe acestia nu numai nu ii botezam, dar si unsi cu Mirul deja fiind sa nu ii mai mirungem din nou". Tot acolo Mitropolitul filocatolic Petru Movila continua asa: Dar cel care in­drazneste sa repete aceste Sfinte Taine, sacrilegiu face, si pe Hrislos a doua oara II rastigneste si huleste."

Asadar, Mitropolitul Petru Movila este primul ierarh ortodox care, vechii practici Bisericii Ortodoxe de iconomie i-a dat interpretarea dogmatica precum ca Tainele savarsite de catre cterodocsi ar fi valide in ele insele astfel preluand teza scolastica dupa care se face totala abstractie de savarsitorul Tainei cerand doar respectarea formei si materiei Tainei precum si intentia savarsitorului.

Este interesant de vazut cum aceasta parere gresita a persistat in teologia rusa de-a lungul secolelor in mod special in scolile teologice din Kiev si Sankt-Petersburg. Iata de exemplu ce spune manualul de Drept Canonic tiparit la Kiev in anul 1848:

"O perioada de timp a fost neclaritate in privinta Latinilor si Protestantilor, pana la timpul lui Petru I cel Mare, cand aceasta problema a fost rezolvata de catre Pastorii nostri si Patriarhul de la Constantinopol (vezi circulara de la 7 feb. 1719). De atunci Biserica noastra primeste pe crestinii eterodocsi care nu au Mirungere (Luteranii si Calvinii) prin Mirungere, dar pe cei care au aceasta Taina -prin Marturisire si Sfanta impartasanie in Biserica noastra dupa ce s-au lepadat de credinta anterioara. Poate sa fie respectata si Taina Hirotoniei la romano-catolici ".

Manualul de Drept Canonic tiparit in anul 1827, la Sankt-Petersburg foarte pe scurt spune: "Pe Calvini, Luterani si alti Reformatori nu ii botezam, ci dupa lepadarea lor doar ii ungem cu Sfantul Mir. (Scrisoarea Patriarhului Ieremie de Constantinopol de la 12 august 1718. Si circular de la 11 martie 1726)".

Biserica greaca din Constantinopol in timpul Patriarhului Kiril V in anul 1756, hotaraste ca cei care vin la Ortodoxie de la confesiunile apusene sa fie primiti ca necurati si nebotezati (os anieroys kai abaptistons). In acelasi timp se aminteste ca Biserica cea adevarata si apostolica este Una si numai aceasta Biserica are Taine adevarate. Dar botezul ereticilor care nu este conform preda-niilor apostolice este apa simpla.

Pidalionul grecesc alcatuit in a doua jumatate a secolului XVIII numeste botezul romano-catolicilor- pseudo botez (pseydo nymon baptisma). Luand drept adevarate consideratiile unor teologi ortodocsi, ca atunci cand Biserica Ortodoxa primeste pe eterodocsi fara rebotezare, aceasta ar fi de fapt recunoasterea oficiala de catre Biserica Ortodoxa a Botezului valid in acea confe­siune eterodoxa. Atunci cum trebuie sa privim la toate aceste fapte istorice mentionate mai sus? Faptul ca, Biserica Ortodoxa in diferite timpuri primea pe romano-catolici cand prin rebotezare, cand prin Mirungere sau prin Taina Pocaintei oare inseamna aceasta ca Biserica Ortodoxa odata recunostea validitatea Tainelor ior si alta data nu? Oare inseamna aceasta ca Romano-Catolicismul vreodata a fost vazut ca o parte integranta a Bisericii lui Hristos celei Una? Presupunand ca romano-catolicii au Tainele valide (sau cel putin Taina Botezului-) aceasta inseamna ca mii de ierarhi si clerici ortodocsi care primeau si mai primesc pe catolici prin rebotezare incalca al zecelea punct al Crezului ortodox: Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor. Daca este asa, atunci mii de slujitori ai Bisericii conform Canonului 47 Apostolic trebuie sa fie caterisiti ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi.

Recunosaterea de catre Biserica Ortodoxa a validitatii Tainei Botezului intr-o comunitate eterodoxa sau alta aceasta automat inseamna si recunoasterea validi­tatii a tuturor celorlalte Taine si a Euharistiei in primul rand. Pentru ca Duhul Sfant nu poate sa lucreze doar intr-o singura Taina si in altele nu. Atunci faptul ca Biserica Ortodoxa nu primeste pe romano-catolici in comuniune euharistica isi pierde orice explicatie. Daca apusenii se impartasesc cu acelasi Trup si Sange al Mantuitorului Hristos, atunci ce ne mai opreste sa ne mai impartasim din acelasi potir cu ei? Diferente de rit ar putea fi lasate de o parte.

. Asadar, a accepta ca Tainele la eterodocsi ar fi valide, aceasta inseamna o confuzie doctrinara grosolana care poate sa aiba ca urmare disolutia Bisericii Ortodoxe. Pentru ca recunoasterea valabilitatii Tainelor la eterodocsi obligatoriu presupune si, comuniunea euharistica cu confesiunile respective. "Dar comu­niunea euharistica deplina precedata si bazata pe unitatea sau comuniunea in credinta, este o recunoastere totala a unei Bisericii in cealalta, nu in minimum sau comun, ci in maximalismul fiecaruia... Deci, comuniunea, euharistica plenara nu poate avea. loc decat intr-o singura Biserica. Dar aceasta inseamna realizarea mai intai a comuniunii plenare in credinta, adica in adevarul dumnezeiesc re­velat, incredintat de Hristos, prin Apostolii Bisericii Sale".

"Practicarea deja a intercomuniunii de catre toate Bisericile protestante traditionale intre ele, de catre Bisericile anglicane, cu Bisericile sau mai exact denominatiunile ecleziale iesite din randul lor, de catre Bisericile protestante cu Bisericile anglicane si denominatiunile crestine ale acestora din urma, si chiar de catre Biserica Romano-Catolica cu unele Biserici protestante (luterana. indeo­sebi) ca ospitalitate euharistica din ratiuni ecumeniste, nu constiutie pentru Bise­rica Ortodoxa un argument in favoarea intercomuniunii, ci dimpotriva, un motiv in plus si puternic pentru respingerea, acesteia ".


"Intercomuniunea implica admiterea validitatii si eficientei Tainelor din afara Bisericii, coborarea Tainelor Bisericii la treapta de simple simboluri, diso­cierea dintre Taine si credinta Bisericii, relativizarea Euharistiei, ca plenitudine a Bisericii, si in sfarsit, relativizarea calitatii si identitatii ecleziale plenare care se bazeaza pe succesiunea apostolica de credinta si har".

In legatura cu acest subiect iata ce spune un manual de Drept Canonic tiparit in anul 1902, la Academia Teologica din Moscova: "In felul in care noi intelegem Biserica, intra si acea esentiala caracteristica a ei, ca ea este Una, precum si adevarul de credinta. Daca de fapt exista mai multe comunitati crestino-religioase, care mai mult sau mai putin difera intre ele in dogma si cult, atunci relatiile intre ele pot fi exclusiv negative: pentru ca, fiecare din aceste confesiuni, considerandu-se ca unica Biserica a lui Hristos ast­fel neaga autenticitatea celoralte. De aceea din punct de vedere bisericesc nu poate sa existe toleranta religioasa, inteleasa ca recunoastere a unei biserici de catre alta, precum nu pot fi recunoscute de drept adevarate doua principii contradictorii.

De aceea nici o confesiune nu permite credinciosilor sai indiferenta comu­niune cu membrii altei confesiuni sau asa zisa communicatio in sacris. O astfel de comuniune in vechime se numea la noi foarte caracteristic dublocredinciosie, adica recunoasterea a doua biserici diferite de drept adevarate". Recunoasterea validitatii Tainelor la eterodocsi si ca urmare intercomuniunea euharistica constituie un pericol de dizolvare a Bisericii Ortodoxe, a unitatii de credinta si de incetare a Euharistiei, cum constata nu numai teologii ortodocsi de orientare patristica, ci si chiar si unii teologi catolici de buna credinta. De exem­plu Cardinalul Paul Gouyon atentioneaza: "Daca marea multime se dezintere­seaza de ecumenism, adeptii inversunati ai intercomuniunii risca, sa se detaseze de Bisericile lor respective pentru a yeni sa creeze practic o noua Biserica zisa "ecumenica" (...).Se naste pericolul unei a treia Biserici, intre cele doua, dis­tincta si separata de Bisericile crestine. Rezultatul paradoxal al intercomuniunii ar putea fi nu de a reduce diviziunile, ci de a le mari. in sanul celei de-a treia Biserici, acordul nu ar fi decat aparent, fiecare putand continua sa profeseze pro­priile sale optiuni sub masca unei unanimitati artificiale".

In anul 1925, teologul si scriitorul Gala Galaction declara ca: "in relatiile cu alte confesiuni este nevoie de o riguroasa contabilitate dogmatica". Astazi, cand unii teologi ecumenisti sunt contaminati cu diferite idei eterodoxe, aceasta nece­sitate a devenit si urgenta. Aceasta riguroasa contabilitate dogmatica este nece­sitata si de redactarea unor texte teologice comune, care trebuie sa exprime credinta apostolica si patristica" - precizeaza in zilele noastre Parintele profe­sor Nicolae V. Dura.

Asadar, Biserica Ortodoxa in niciun caz nu poate sa accepte recunoasterea valabilitatii Tainelor savarsite la eterodocsi. Ritualul care se savarseste in diferite comunitati ecleziale aflate afara de Biserica cea una este doar o forma goala, lip­sita de orice continut obiectiv.

Practica Bisericii Ortodoxe de primire a eterodocsilor fara sa repete Tainele de initiere (Botezul, Mirungere) are explicatie exclusiv in iconomia bisericeasca, este practica de pogoramant ca sa usureze eterodocsilor procesul de venire la Bi­serica mama. Dar aceasta practica de iconomie obligatoriu presupune respectarea conditiei ca forma exterioara a Tainei savarsite in comunitatea eterodoxa sa fi fost respectata corect. Atunci acea forma goala a Tainei capata valabilitate sau altfel zis se umple de Duhul Sfant din momentul in care omul marturisind dreapta cre­dinta apostolica intra in comuniune cu Trupul Mistic al lui Hristos - Biserica pri­mind Taina Pocaintei si Taina Euharistiei.

In incheierea acestui capitol sa citam cuvintele Sfantului Ierarh si Marturisi­tor Ilarion Troitki: "nu exista crestinism, nu exista Hristos, nu exista har, nu exista adevarul, nu exista viata, nu exista mantuire, nimic nu exista in afara Bisericii, si toate acestea exista exclusiv intr-o singura Biserica cea una".

Kshutashvili Jambul

SFANTUL CIPRIAN- AJUTATOT IN CAZ DE FARMECE SI VRAJI. LA SFINTI SI LA DUMNEZEU SA APELAM IN ASTFEL DE CAZURI SI NU LA VRAJITOARE!!!!

SFANTUL CIPRIAN - 2 octombrie

a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.Sfantul Ciprian - leapada vrajitoria si ajunge episcopDin relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid. Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci. In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.
Sfantul Ciprian inlatura farmecele si vrajilePe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian - Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian. Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop. Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatura farmecele si vrajile. Mana dreapta a Sfantului Ciprian, facatoare de minuni, se afla in partea stanga a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaste.

Rugaciune catre Sfantul Ciprian
Stapane Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume.
Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamrie, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum, lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui de toate uneltirile diavolesti.
Zdrobeste cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza pentru totdeauna toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele).
Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezieaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Despre Sfintele Taine

Dialoguri cu Parintele Arsenie Papacioc

- Ce se poate face pentru familia mea care este baptistă; cum se poate mântui?

- Dragă, noi nu putem face o cât de mică abdicare de la adevărul ortodox. Asta e o problemă ce priveste pe Dumnezeu; si, dacă vreti, Biserica o spune, ei sunt într-o anatematizare fată de Ortodoxie, după cum am mai spus. Venirea lor la Biserica Ortodoxă, ca si a catolicilor, cu atât mai mult a neoprotestantilor, este prin ungerea cu Sfântul Mir, pentru că au primit deja botezul.

- Botezul trebuie făcut prin trei scufundări, ori, baptistii fac doar una.

- Catolicii nu fac nici una. Ei fac botezul prin stropire. Eu vorbeam cu Părintele Cleopa cum să facem cu cei ce nu au cele trei scufundări; si stiti, eram neînsemnati pentru un răspuns ca acesta, dar ne preocupa problema ca niste oameni ce trebuie să răspundem. Părintele Cleopa ajunsese la o concluzie: cel ce este botezat si nu are scufundările, să facă scufundările. Dar nu merge. Însă, contează foarte mult, desi are mare însemnătate scufundarea care semnifică pogorârea si iesirea din mormânt, ultima scufundare - învierea; contează foarte mult botezul, dragul meu, botezul în numele Sfintei Treimi, care e lucru mântuitor.

Dovada este că noi, ni se spune în viata practică bisericească, în situatia în care o femeie naste, si poate să moară copilul, moasa poate să-l boteze. Îl botează în numele Sfintei Treimi: "în numele Tatălui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfântului Duh. Amin". Si copilul rămâne botezat. Dacâ trâieste copilul, preotul îi citeste lepădările. Dar formula botezului nu o mai zice, asa e de mare botezul odată zis - într-un singur botez, cum zice Crezul. Si nu numai atât, chiar mama, că poate naste pe undeva pe câmp, îl botează si copilul rămâne botezat. Deci nu mai este nevoie de scufundări, el rămâne botezat.

Nu mai este un copil nebotezat cum se întâmplă cu acele crime, avorturile, foarte mari crime. Acesti copii sunt la rău. Nu sunt nici în rai si nici în iad, pentru nebotez si nevinovătie. Asta este. Ei ne văd. Sufletul este de la data zămislirii. Chiar în dreptul roman se spune: "Copilul odată zămislit are drept de cetătean". Copilul este autonom în pântecele mamei. Nu e mama stăpână pe el. Vedeti cât de mare este Botezul? Dacă îl naste si e pus în situatia să moară, îl botezi si el rămâne botezat. Îi pomenim si noi într-un loc la Proscomidie, ca prunci născuti înainte de vreme, la morti.

- Când nu stii dacă a fost botezat, gresesc dacă mai fac o dată botezul?

- Când nu stii dacă a fost botezat se zice: "Dacă nu a fost botezat..." Ca si la epicleză când preotul nu este atent se zice: "Dacă nu s-au sfintit". Se pot întâmpla fel de fel de împrejurări în Biserică si preotul să o facă automat si să nu si dea seama.

- Ce ne puteti spune despre Taina Preotiei?

- Preotia este o foarte mare lucrare la Dum- nezeu, nespus de mare. Preotul tine locul lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare care nu mai pot fi depăsite la o eventuală creatie: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu; si a creat Preotia, care îl coboară pe Dumnezeu din Cer si îl naste pe Dumnezeu pe Sfânta Masă. Ce ziceti de lucrul acesta? Vă dati seama? Sfântul Agnet pe Sfânta Masă atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: "Doamne, si îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători si ei". Este o rugăciune care spune asa: "Doamne, că tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti, Cel ce Te împarti". M-a întrebat un student: "Bine, părinte, dar preotul ce-i?" Răspunde Hristos: "Fără tine, pre- otule, nu pot să fac lucrurile acestea". Preotul e axa principală a Creatiei, a Re-Creatiei, adică a nasterii lui Dumnezeu din pâine si vin. Vă dati seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?

- Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăsanii?

- Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.

Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"

Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).

- Cât de des ne putem împărtăsi? Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?

- Nu timpul decide. Că poti să postesti o săptămână întreagă sau două, în schimb esti plin de răutate cu unul si altul: judeci, vorbesti de rău - asta te opreste de la împărtăsit. Cine este pregătit,se poate împărtăsi foarte des. Foarte des, dar să i se dea si un timp de pocăintă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins si înăltat: mândria. Vă puteti împărtăsi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutati cu duhovnicul. Pentru că el stie viata voastră si rădăcinile vietii faptelor voastre.

Acum sărbătorile mari fac să se depăsească luna. "Am să mă împărtăsesc atunci, si asa e praznic..." - considerente de felul acesta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăsi în fiecare zi, dacă suntem pregătiti. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă ati postit ieri că era vineri, si postiti si azi, vă împărtăsiti Duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: "Esti pregătit sau nu?"

- Dacă mă împărtăsesc într-o Duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăsesc a doua Duminîcă cu aceeasi spovedanie?

- Nu. Ai putea să te împărtăsesti dacă nu ai gresi. Dar, care-i acela care să nu fi gresit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient si permanent... Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine si nu face, săvârseste un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptâmână si nu ai făcut?! Si, iată, ai săvârsit păcatele lipsirii... Nu prea văd la spovedanie: "... că puteam să fac un bine si n-am făcut". Si apoi, să te împărtăsesti la o săptămână e cam des.

Unii neglijează Taina Spovedaniei si o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăsi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăteniei si a iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează.





Sfânta Taină a Cununiei


- Care sunt conditiile de întemeiere a unei familii?

- Conditiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să tinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăteste orice. Ce dulce este iubirea!... Dar să nu se meargă pe instincte si pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Asa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată si pe o coordonată exclusiv crestină. E o mare greseală să te îndrăgostesti de un băiat sau de o fată, si punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuti de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreste, ea va naste si ea trebuie să re-nască copilul, prin educatie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă si pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Si se consumă în felul acesta de a-si manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A gresit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: "Nu, asta face parte din ritmul dragostei..." "... Si un prunc la anul, blând si mic, să crească mare si voinic, si noi să mai discutăm un pic, si la botez!" - datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusetea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusetea crestină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârsit - asta ar fi semnificatia verighetei.

Există mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, si printre ele sunt si acestea două: să se iubească, si să fie si părintii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor si acordul părintilor. Si atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

- Cum putem sti că partenerul e cel pe care ni-l dăruieste Dumnezeu?

- Trebuie să simti că celălalt e pentru tine. Există o fortă nevăzută în tine, cu care simti că acesta este... cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinta acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-si pună problema despărtirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitătile si au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate crestină, un eroism de a-si mentine această identitate.

- Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

- Sunt necredinciosi unul fată de altul, sau necredinciosi fată de Dumnezeu?

- Fată de Dumnezeu.

- Acum vreau să vă spun un lucru: să stiti că nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare dacă nu este în slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. "Ne iubim, si gata!" Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! - fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeste unor idealuri mai înalte - chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit - sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că să iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există nici un fel de sigurantă de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce ati pus-o.

Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i învăta să se închine. Pot să trăiască ca niste păgâni, fără nici un fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se destepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că "astăzi familiile trec prin momente dificile", nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când trăiesti prezentul, nu mai poti să vezi defectiunile în actiuni: vezi numai perfectiunile. 0 tendintă mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre asa ceva.

- Taina Cununiei lucrează si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

- Dacă sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, dacă s-au cununat la Biserică înseamnă că sunt, cât de cât, credinciosi. Dacă sunt necredinciosi, nu se mai cunună.

- Dar dacă o fac doar ca pe o datină, Taina Cununiei lucrează oricum?

Nu putem spune că nu lucrează din momentul în care se face, pentru este încadrată într-o întreagă ceremonie, cu harul preotiei...

Nu recomandăm deloc această taină a cununiei, dacă sunt necredinciosi. Pentru că avem prin această Taină anumite pretentii, sau niste răspunderi. Si dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini, pentru ce mai plecăm pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datină? Cuvântul acesta datină este un cuvânt mai scump si nu as vrea să-l implic aici, printre necredinciosi.

Se cununau ca datină si mosii si strămosii nostri, si încă numai la Biserică, fără primărie. Dar cununia era făcută cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bmeînteles, nu este singura Taină - mai mult decât atât este călugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credintă. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog - la o mână întinsă tigănească -, îl dă doar dacă te jertfesti.

Datina aceasta se săvârseste datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire subredă care nu durează. Cum ar zice omul: "O lună de miere si o viată de amar!"

- Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

- Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta "astăzi". Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată - s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă "împărăteasă dăruitoare". Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: "Ce este în omenire?", n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă "împărăteasă dăruitoare", si dăruirea este toată Scriptura.

- Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

- În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

- Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

- Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

- De ce spune că bărbatul este cap femeii?

- Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei - zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.


Dar, vă repet, nasterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecintă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

- De multe ori relatia dintre cei doi se răceste. Cum se poate depăsi această criză?

- Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Călcarea gresită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinta păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-si calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: Să nu mănânci din pomul ăsta! - si a mâncat. Consecinta a urmat imediat, fiindcă există si dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Si face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creatie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învătăm să iubească. În iubire nu există nimic rational. "Nu stiu de ce îl iubesc pe acela!" Iubirea nu are nici început, nici sfârsit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăsească această răceală trebuie să ducă o viată crestinească.

- Se acceptă ca cei căsătoriti să aibă relatii trupesti, fără scopul procreerii?

- Scopul căsătoriei nu este numai plăcerea, dragul meu. Plăcerea este o consecintă, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanentă reciprocă. Asta este căsnicia! Sigur că va trebui să avem si marile intimităti, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu plăcere.

As putea să spun, pentru că lucrul acesta priveste pe toată lumea: nu are nici un sens căsătoria doar pentru plăcere. Căsnicia înseamnă ajungerea în vesnicie, si dacă acest scop nu este avut în vedere, ci se caută numai plăcerea, atunci căsnicia nu-si împlineste scopul.

Dacă ei se hotărăsc reciproc pentru o curătenie, dar cu adevărat, nu să se mâzgălească si să facă prin dos fel de fel de greseli. Ori să-si vadă de căsnicie si de nastere, ori să nu se mai împreune!

- Ce părere aveti de relatia dintre o fată si un băiat care este la modă acum?

- Întâi de toate, odată cu vârsta, cresc si sentimentele. Există un obicei - mai mult a devenit o traditie - să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. Este un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc pe intimităti, iar prietenia e cu totul altceva: fără nici cel mai mic interes. Relatia cu o fată nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei căsătorii; iubirea nu înseamnă lins. Are o motivatie dacă va fi sotia ta. Dar e foarte prematur să spui că va fi- sotia ta, când abia ai început studiile, când abia ai început să ai si tu gust de fete.

Chiar azi a venit un băiat care mi-a spus: "Părinte, iubesc o fată!" "Si mori după ea?", i-am răspuns. "Da, părinte!"

Acum vă întreb pe dumneavoastră, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja îl părăsise? Unde-i bărbătia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Dacă te prinde fetita că nu esti stăpân pe tine, se duce acolo unde-i protejată. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani. Citeam acum, într-un ziar, că o fată a născut la 11 ani chiar! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurtă - până la 20-21 de ani, pe când a bărbatului e până la 30 de ani. Începe să meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu esti erou, într-un fel, te-a ochit.

Cunosc un băiat, foarte destept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: "Toate la vremea lor". Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip - îi scria scrisori, stătea în calea lui... Si a întrebat-o o colegă: "tie nu ti-e rusine?" Ea i-a răspuns: "Vreau să văd cum reactionează un om destept la astfel de propuneri!" Dacă acel băiat era mai putin stăpân pe el, punea mâna pe ea; asa că ei îi convenea această luptă, si într-un sens si în altul. Dacă este destept, este destept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: "Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!"

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să si-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie să pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dati seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat stie că acasă are parte de iubire desăvârsită îl face să muncească, să câstige războaiele, să-si rezolve problemele. Să stiti că femeia nu gândeste simplu. Chiar dacă nu e învătată, ea are o putere de pătrundere deosebită, si e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, rationalizăm niste lucruri, dar în iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia - adică să-i arate elegantă, pretuire. Atunci floarea îsi arată si mirosul si calitătile ascunse, pentru că tu ai stiut să răscolesti adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu stia că este. Femeia trebuie pretuită, să stiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărătia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frică să vorbesti comparând-o pe ea cu oamenii!

Să vă spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiintă francez, care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a călcat o masină, si, desigur, a apărut o editie specială: "Marele Clemenceau lovit!" "Marele Clemenceau internat în spitalul cutare! îngrijit de doctorul cutare!", care informa lumea în acesti termeni la superiativ. A scăpat din accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au făcut sănătosi, ci o asistentă care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!" În acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el călcat de o masină, si a vrut să fie dus la spitalul unde erau călugărite. "Dar cum, dumneavoastră care erati...!?" "Treaba voastră ce credeti, eu vreau să mă fac sănătos!" Vedeti ce superioară este femeia în creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete să nu se grăbească în privinta acceptării unei prietenii cu un băiat, dacă nu este credincios. Le întreb: "E crestin?" "Nu, dar acum doreste să se facă!" "Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut în biserică, că îl vei învăta tu acum să se închine? Mâine-poimâine ăsta îti dă în cap!" Asta e o enorm de mare greseală. Prietenia adevărată este dacă ideile sunt comune; căutati-văla biserică, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este să nu te grăbesti, de la începutul începuturilor. Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc - pentru că trupeste, cum am spus, nu e o problemă. Ai văzut că are un defect, completează cu sfatul si cu comportamentul tău să-si îndrepte defectul. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întretii cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum - dacă esti o personalitate, dacă încearcă, dă gres.

0 problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai multi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greseală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecintă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Asadar este o greseală să construiesti o relatie pe niste motive imediate - să fie o lună de miere si o viată de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutătile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poti să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - niste lucruri pentru viitor, până la sfârsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se îndrăgosteste prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozavă a iubirii. Trebuie să o iubesti, să urmăresti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are si ea uneori îndrăzneală si un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! "Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca să nu te contrazic!" Vedeti, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat să o iubesti cu toate fortele, bineînteles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, si ea este obligată să se supună. Nu este o umilintă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea femeii, din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul să iubească astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Si zice chiar la rugăciunile de la nuntă: "Ca să dăinuiască în veci căsătorialor!"

Am cununat odată pe cineva si, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: "Iar femeia săasculte de bărbat!", toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică si i-am spus: "Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă..." Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăsia ei: "esprit de finesse", e liberă si nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupă de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: "Nu, puiul mamii, tu esti împărat, tu ai să cuceresti lumea!" Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învătat undeva, ci pentru că-l iubeste si pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu stiu dacă ati citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: "De veti auzi de un erou care a cucerit în războaie si în urma lui a făcut dreptate, să stiti că a avut o mamă bună;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viată si frumuseti si înflăcărări de inimă, să stiti că a avut o mamă bună!", si tot asa vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeiesti, mai repede decât pe preot.

- Cum să ne crestem copiii?

- Să-i cresteti să se mântuiască. Ca metodă tot blândetea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică si prinde numai în piele învătătura ta. Dar dacă te porti blând cu el: "Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el ascultă, dar înregistrează si el - poate să facă si nebunii -, el a înregistrat de la tine un cuvânt, care nu l-a înregistrat prin asprimea ta, ci prin blândetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte si după moartea mea, pentru că le rămân: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut si nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândetea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, ci să fie si un pic de asprime, pentru că el doreste să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai exemplu de viată. Pentru că el stie să vorbească, nu l-ai învătat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă si a învătat si el. Si-ti învată si faptele tale. Deci, să fi
i exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, să luptăm în scoli pentru ora de religie.

- Vedeti, copiii merg la grădinită, la scoală, la joacă, în tot felul de influente nefaste. Cum să facem să eliminăm acestea?

- Dragă, grija asta cade tot pe familie, să-l dirijeze continuu si să îndrepte ceea ce au învătat gresit. Tot familia rămâne pedagogul cel mai bun. Si la scoală îi obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea să fie o dirijare necrestină. El trebuie învătat să spună ce s-a întâmplat la scoală si părintii să îndrepte cu orice chip greseala enormă pe care a făcut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: "Eu fac asa pentru că m-a învătat profesorul", însă aproape toti spun: "Asa m-a învătat tata sau mama". Pentru că aici e dragostea simtită de toti, din partea tuturor.

sursa: sfaturiortodoxe