Evaluarea canonica ortodoxa a Tainelor eterodocsilor

Evaluarea canonica ortodoxa a Tainelor eterodocsilor



Tainele eterodocsilor - evaluare canonica ortodoxa privind validitatea tainelor savarsite catre eterodocsi

Relativitatea si superficialitatea dogmatica aparute in teologia ortodoxa dato­rita influentei curentului scolastic occidental a facut pe unii dintre teologii orto­docsi sa afirme egalitatea tuturor confesiunilor crestine in general si validitatea Tainelor la eterodocsi in mod special. Aceasta parere cu totul straina spiritului Sfintilor Parinti ortodocsi a imbracat forma unei invataturi adesea numita Teoria ramificatiilor. Esenta acestei invataturi este ca toate confesiunile crestine exis­tente in momentul actual sunt vazute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin in mod egal harul sfintitor si mantuitor al Sfantului Duh lucrator in Tainele fiecarei confesiuni.

Ca sa ne dam seama de tot pericolul acestei invataturi, sa citam cateva citate ale unor teologi ortodocsi care in mod direct sau indirect promoveaza aceasta teorie. Teologul grec I. Karmiris, desi afirma cu putere necesitatea unitatii dogma­tice pentru unitatea Bisericii, totusi, din dorinta de a fi de acord cu toate parerile, se exprima si in privinta aceasta in mod dubios: "Acestea asa fiind, impartirea Bisericeasca existenta acum provine din cele dinafara si de jos, si nu din cele din launtru si de sus, provine de la oameni din nedesavarsirile si pacatele lor, fiind marginita si aproape disparenta in fata lui Dumnezeu, de la Care, dimpotriva, provine unitatea interioara mistica, a Bisericii. Ca urmare, exista o unitate supra­naturala si mai presus de Cuvant a Bisericii, unitate a membrilor ei cu Hristos in Duhul Sfant si intreolalta. Toti crestinii suntem uniti in chip tainic si negrait cu Hristos si intreolaltaprin harul Tainelor, al Botezului si al Euharistiei" (subl. n.).

Iar la nota acelasi teolog spune: De aceea, Patriarhia ecumenica nu a ezitat sa adreseze vestitul mesaj din anul 1920, Catre Bisericile lui Hristos de pretutin­deni, caracterizand confesiunile crestine ca Biserici si accentuand ca "se impune sa se invioreze si intareasca inainte de toate, iubirea intre Biserici, socotindu-se intre ele nu straine, ci ca inrudite in Hristos si concorporale si impreuna mosteni­toare ale fagaduintelor lui Dumnezeu, in Hristos".

Tot la nota, Karmiris este de acord cu parerea in acest sens a mitropolitului rus Platon al Kievului. Platon zice: Daca se compara Biserica universala cu un templu urias, impartit in mai multe paraclise, in partea de jos acestea sunt des­partirile intre ele prin pereti, fara ca aceste despartiri sa ajunga pana la acoperis. In partea de jos confesiunile sunt despartite intre ele, in cea de sus, dimpotriva,, sunt intr-o comuniune spirituala intre ele si toate au in acelasi mod intrarea in cer, la. acoperisul acestui templu mistic.

Preot prof. I. Mihalcescu spune: "Botezul este deasupra diferentelor confe­sionale: cel botezat in numele Sfintei Treimi, poate sa apartina indiferent oricarei confesiuni. El e poarta prin care se patrunde in crestinismul intreg si nu in vre-o confesiune oarecare. De aceea, Biserica noastra invata ca nu e mantuire afara de Botez (extra baptismul nulla salus), in timp ce Biserica Romano-Catolica zice extra eclesiam nulla. salus ".


Crestinismul nu este o ideologie oarecare filosofico-moralista. Taina Botezu­lui nu este o "poarta" intr-un crestinism nedefinit, impersonal, ci Botezul este o poarta in Biserica, Ea fiind unica si unitara reprezentand un organism adica Tru­pul Mistic al lui Hristos. Ritualul Botezului pierde orice sens, daca omul in con­tinuare ramane in afara Bisericii nici macar nepropunandu-si sa intre in ea. Aceasta inseamna ca acest ritual n-a indeplinit scopul sau de a face din om un ma­dular al Trupului Mistic al lui Hristos.

Scopul venirii lui Hristos n-a fost ca oamenii pur si simplu sa creada in per­soana Lui, dupa acest criteriu si diavolul poate fi socotit un crestin, intrucat, pre­cum spune Sfantul Apostol Iacob, chiar si demonii cred; ci scopul venirii lui Hristos a fost tocmai intemeierea Bisericii ca locul unde este prezent deplin harul Duhului Sfant sfintitor si mantuitor, unde oamenii se aduna in jurul Potirului, unde ei deplin traiesc pe Hristos mancand din Trupul Lui si band din Sangele Lui. Numai acolo unde Biserica este inchipuita ca avand caracter nevazut si Tainele . sunt privite ca simple ritualuri de comemorare lipsite de orice continut obiectiv putem vorbi despre Botez ca o "poarta" intr-un crestinism abstract, inteles doar ca un club de distractii nu si mistic ca Trupul Tainic al lui Hristos.

Tot pericolul acestei teorii consta in faptul ca ea merge pana la renegarea intregii eclesiologii ortodoxe care afirma cu tarie conditionarea validitatii Tainelor de adevarul de credinta si comuniunea euharistica cu unicul Trup Mistic al lui Hristos care este Biserica. Nu putem face abstractie de aceasta legatura intrucat: "numai unde este Biserica este Euharistia si numai unde este Euharistia este Biserica " - spunea Parintele Dumitru Staniloae. In acelasi timp Parintele Profesor D. Staniloae sublinia faptul ca: "Daca cre­dinta dogmatica a Bisericii si unitatea ei sunt expresia trairii prezentei deplin man­tuitoare a lui Hristos in ea, aceste dogme nu pot fi facute obiect de tranzactie, cum ar putea fi o credinta socotita, simpla interpretare a lui Hristos aflat la distanta".

"Intrucat dogmele sunt expresia experientiei puterii mantuitoare integrale a lui Hristos prezent in deplinatatea lucrarii lui in Biserica, unitatea Bisericii consta si in unitatea ei in Taine si in investirea ei cu o ierarhie unitara savarsi-toare a tuturor Tainelor, fara diferentieri, si propovaduitoare a aceleiasi credinte dogmatice. Propriu-zis de abia prin Tainele savarsite in mod unitar de membrii celor trei trepte ale preotiei, Hristos cel prezent in Biserica e o realitate exprimata in lucrarea Lui, in mod unitar si deplin. Tainele sunt credinta dogmatica aplicata si in acelasi timp ele sustin credinta dogmatica. Credinta dogmatica deplina si to­talitatea Tainelor formeaza un tot" (subl. n.).

Sfintele Canoane invata: "Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau pres-biterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistica) ereticilor. Caci ce fel de impartasire (intelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credincio­sul cu necredinciosul"? (II Cor. 6, 15) - can. 46 Apostolic.

"Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevarat sau daca nu ar boteza pe cel spurcat de catre eretici (cei fara credinta adevarata), sa se cateriseasca, ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi" - can. 47 Apostolic.

"Daca vreun episcop, sau presbiter sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, sa se cateriseasca si el si cel ce l-a hirotonii, afara de cazul ca ar do­vedi ca are hirotonia (intaia) de la eretici. Caci cei ce sunt botezati sau hirotoniti de unii ca acestia, nu este cu putinta sa fie nici credinciosi, nici clerici" - can. 68 Apostolic.
 Admitand valabilitatea Tainelor din afara Bisericii se extind mult si chiar se desfiinteaza frontierele Bisericii celei adevarate, vazute, una. Protestantii in mod firesc vor trage concluzia in sprijinul invataturii lor despre Biserica nevazuta, ca singura cea adevarata. Ideea aceasta eretica in esenta este afirmata si intr-o revista teologica romaneasca, in articolul "Unitatea Bisericii in perspectiva ecumenista (rev. "Ortodoxia", nr. 3, 1973), unde se spune ca: "unitatea Bisericii nu s-a spart, pentru ca impartirea si despartirea crestinilor se refera numai la intelegerea si interpretarea Bisericii si a continutului credintei" - Isidor Todoran. Dar atunci se pune intrebarea: care este credinta cea adevarata? Nu este cunoscuta de nici o confesiune? Si interpretarile acestea sunt toate de valoare egala? Nu intram prin aceasta intr-un relativism fara iesire?

Autorul citatului de mai sus uita ca: "O recunoastere teoretica fie de catre Bi­serica Ortodoxa a Tainelor savarsite in afara de ea, ar echivala pentru dansa, cu o renegare a propriei sale constiinte de infailibilitate, ca singura pastratoare ne­intrerupta a adevarului revelat si a harului, precum si cu o contrazicere a nor­melor Bisericii Vechi, pe care ea a continuat-o fidel.

In acelasi timp recunoasterea Tainelor din afara Bisericii in ele insele ar duce in mod inevitabil, la recunoasterea reciproca a confesiunilor si comunitatilor ecleziale si deci la acea communio in sacris. Dar aceasta iarasi inseamna rela­tivism si coftfuzie doctrinara ecleziala oficiala, justificate exclusiv sociologic.

Sfintele canoane spun: "Nici un crestin nu se cuvine sa paraseasca pe mar­tirii lui Hristos si sa se duca la pseudomartiri adica la ai ereticilor, sau la cei ce mai inainte au fost eretici; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dansii sa fie anatema " - can. 34 Laodiceea.

"Nu se cuvine a primi binecuvantarile ereticilor (paine, aghiasma), care mai mult sunt absurditati decat binecuvantari" - can. 32 Laodiceea.
 "Episcopul, presbiterul sau diaconul numai de se va ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, sa se cate­riseasca" - can. 45 Apostolic.
" Daca vreun cleric sau laic ar intra in sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereti­cilor) spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca" - can. 64 Apostolic.

Un teolog rus P. Svetlov sustine si el teoria ca toate crezurile, si marturisirile de credinta cu care se definesc diferitele confesiuni crestine in esentialul lor, sunt la fel. Diferentele dogmatice ar fi exagerate si lipsite de importanta, si toate comu­nitatile ecleziale eterodoxe ar trebui sa fie vazute ca biserici adevarate ale lui Hristos egale cu Biserica Ortodoxa in har si sfintenie. Tainele savarsite la eterodocsi, din punct de vedere al lui P. Svetlov, sunt valide intru totul si impartasesc oamenilor acelasi har sfintitor si mantuitor precum si cele savarsite in Biserica Ortodoxa. Chiar si presupunand teoretic ca toti eterodocsii marturisesc acelasi adevar de credinta ca si Biserica Ortodoxa, acest fapt oricum n-ar face din gruparile eretice madularele Trupului Mistic a lui Hristos. Adevarul fundamental al crestinismului despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, moartea si invierea Lui, intr-adevar, il marturisesc toti, dar acesta inca nu inseamna nimic. Pentru ca, precum spune Sfantul Apostol Iacob, chiar si demonii cred, si credinta sa au marturisit-o la fel ca si Sfantul Apostol Petru (Matei 16, 8, 29) dar oare ei sunt in Biserica lui Hristos?

Preot. prof. dr. Nicolae D. Necula comentand canonul 64 Apostolic citat mai sus, spune urmatorul lucru: Canonul se refera clar la doua categorii de oameni: necrestinii si ereticii pe care ii considera la fel. "A ingadui intrarea in locasurile lor de cult si rugaciunea impreuna cu ei ar fi insemnat, implicit, recunoasterea credintei lor, lucru care s-ar fi opus opozitiei principale a Bisericii fata de necrestini si eretici. Biserica s-a considerat dintotdeauna singura depozitara a adevarului mantuitor descoperit de Dumnezeu, avand la indemana mijloacele de impartasire a harului sfintilor care asigura mantuirea credinciosilor. O Biserica adevarata este aceea in care se pastreaza succesiunea apostolica, sub forma dreptei credinte crestine si a harului sfintilor transmis de ierarhia care are conti­nuitatea de la Mantuitorul si Sfintii Apostoli, pentru a savarsi Sfintele Taine, absolut necesare pentru mantuire. A accepta sau a recunoaste valoarea practi­cilor religioase ale necrestinilor si ereticilor, prin impreuna-rugaciune cu ei, inseamna sa te situezi pe pozitie contrara Bisericii.

Sfantul Ciprian al Cartaginei la inceputul secolului III s-a luptat cu schis­maticii Novat si Novafian in ratacirea carora nu exista nici o dezbinare din punct de vedere dogmatic, dar totusi Sfantul Ciprian spune ca ei sunt afara de Biserica, nu mai sunt crestini si nu mai sunt cu Hristos. Iata, de exemplu, ce scrie Sfantul Ciprian intr-o Scrisoare adresata lui Antonian despre Novatian: "Tu ai dorit, prea iubite frate, ca eu sa-ti scriu si despre Novatian, ce fel de erezie a introdus el, Sa stii doar ca intai de toate nu trebuie sa ne interesam ce invata el, atunci cand el invata afara de Biserica. Oricine ar fi el, el nu este crestin intrucat nu este in Biserica lui Hristos".

Iar in Scrisoarea catre Cornelie Sfantul Ciprian spune urmatoarele cuvinte: Cum poate sa fie cu Hristos acela care nu este cu Mireasa lui Hristos, nu se afla in Biserica Lui". Si in fine in tratatul Despre unitatea Bisericii Sfantul Ciprian spune celebrele cuvinte: Acela nu poate sa aiba pe Dumnezeu de Tata, care n-are Biserica de mama.

Sfantul Ciprian refuza categoric tuturor care sunt in afara Bisericii Ortodoxe, numele de crestin. De aceea Sfantul Ciprian obligatoriu cerea ca novatienii cand se intorceau la Biserica-mama, desi erau doar schismatici, sa fie primiti cu re-botezare. De fapt pentru Sfantul Ciprian, botezul ereticilor si schismaticilor reintorsi la Biserica nu era vazut ca rebotezare,ci tocmai ca primul si singurul botez. Noi - spunea Sfantul Ciprian in Scrisoare catre Cvint - "zicem cape cei care vin de acolo la noi nu ii rebotezam, ci botezam (non rebaptizari apud nos sed baptizari); pentru ca ei nu primesc nimic acolo unde nici nu este nimic. Botezul in afara Bisericii este doar murdara scaldare (sordida et protana tinctio) - spune Sfantul Parinte in aceeasi scrisoare. Acolo nu se curata ci mai mult se intina; pacatele nu se spala ci mai mult se ingreuiaza. Acest fel de nastere nu da fii lui Dumnezeu, ci diavolului" - Despre unitatea Bisericii.

Biserica este infaptuirea iubirii lui Hristos, si orice despartire de Biserica este atentat impotriva acestei iubiri. Impotriva iubirii pacatuiesc la fel si ereticii si schismaticii. Aceasta este ideea principala a tratatului Sfantului Ciprian al Cartaginei Despre unitatea Bisericii care se mai repeta si in alte scrisori si epis­tole ale acestui Sfant Parinte. "Nu poate sa fie al lui Hristos acela care prin vicle­nie atenteaza iubirea lui Hristos: cel care n-are iubire, n-are nici pe Dumnezeu. Nu pot fi cu Dumnezeu aceia care n-au vrut sa fie in acord cu Biserica lui Dum­nezeu " - Despre unitatea Bisericii.

Sfantul Ioan Gura de Aur scriind despre cei ce urmeaza ereticilor si schis­maticilor, spune asa: "Daca acestia din urma (ereticii n.n. marturisesc dogme contrare alor noastre, trebuie sa nu mai avem cu ei nici o comuniune; dar daca ei cugeta la fel ca noi (schismaticii n.n., atunci cu atat mai mult trebuie sa ne ferim de ei. De ce? Pentru ca ei sunt in patima iubirii de stapanire?! De ce imi spui - continua Sfantul Ioan Gura de Aur - "Ei au aceeasi credinta, ei sunt la fel de ortodocsi ca si noi". Daca e asa, atunci de ce ei nu sunt cu noi? Este un Domn, o credinta, un botez. Daca la ei este bine inseamna ca la noi este rau, daca la noi este bine inseamna ca la ei este rau. Spune-mi: oare este suficient ca ei isi spun ortodocsi, atunci cand la ei a disparut harul hirotoniei? Ce folos pot sa aiba toate celelalte (taine n.n.) daca nu s-a pastrat cea din urma".

Sinodul local de la Cartagina tinut in timpul Sfantului Ciprian in anul 256 a dat un singur canon dar care pe drept poate fi socotit ca o capodopera in ceea ce priveste formularea invataturii Bisericii Ortodoxe despre unitatea Bisericii si Tai­nele savarsite in afara de ea. Sfintii Parinti intruniti la Cartagina spun: "Iubitilor frati, fiind noi intruniti in sfat, am citit scrisorile trimise de la voi, in privinta celor care cred ca sunt Botezati de eretici, ori de schismatici, si vin la Catoliceasca (NR: UNIVERSALA) Biserica, care una este, in care ne botezam si ne renastem. In privinta carora suntem incredintati ca si voi insiva procedand in acelasi chip pastrati taria canonului Bisericii Ecumenice insa fiindca sunteti in comuniune cu noi, si voiti sa cercetati aceasta din dragostea obsteasca, nu va punem inainte "o soco­tinta noua acum formulata, ci pe cea din vechime cercata cu toata acuratetea si sarguinta de inaintasii nostri, si pastrata de noi (subl. n.), o impartasim voua, si adaugam, hotarand si acum tot ceea ce cu tarie si statornicie totdeauna tinem, ca nimeni nu se poate boteza afara de Catoliceasca Biserica; fiindca botezul este unul si se afla numai in Catoliceasca Biserica. Ca scris este: Pe mine M-a parasit, izvorul de apa vie, si si-au sapat lor gropi gauroase, care nu pot tine apa". Si iarasi Sfanta Scriptura vestind inainte zice: "Departati-va de apa straina si sa nu beti din izvorul strain" (Pilde 5, 15-16). Si se cuvine ca mai intai sa se-curateasca si sa se sfinteasca de preot, pentru ca insusi botezul sa poata sterge pacatele omului celui care se boteaza. Si prin proorocul Ezechiel zice Domnul: "Si va voi stropi cu apa curata si va voi curati pe voi, si voi da voua inima noua, ca exista Biserica in care Hristos lucreaza integral prin Duhul Lui, Biserica care face posibila o iradiere a puterii Lui si dincolo de ea (...).

Sau iata un alt citat deja de la Diacon dr. Andrei Kuraev: "Oare putem noi spune ca imediat dincolo de granitele canonice ale jurisdictiilor ortodoxe, incepe pustia, lipsa de har? Sau putem noi nega oarecari prezente harice care au izvorul lor tocmai intr-Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, desi ceva mai slab, dar totusi hranesc comunitatile religioase aflate in afara Ortodoxiei"?.

Citatele de mai sus ne obliga sa facem cateva precizari esentiale: intai de toate, gruparile eterodoxe nu se departeaza de o oarecare Traditie prezenta in Biserica Ortodoxa. Ci ei se rup de insusi Duhul Sfant care este prezent si lucrator prin harul sau sfintitor exclusiv in Biserica Ortodoxa. Duhul Sfant este Persoana si Biserica este Trupul Tainic al lui Hristos si cu aceste doua realitati poti sa ai comuniune ori in mod deplin, ori in nici un alt fel, jumatatile fiind de neimaginat.

Este foarte greu de inteles ce inseamna Biserici nedepline, asa cum se ex­prima Pr. prof. dr. D. Staniloae, precum si existenta harului injumatatit, indoit sau impatrit. Daca in gruparile eretice eterodoxe lucreaza harul sfintilor si mantuitor, inseamna ca ele sunt inlauntrul Bisericii celei Una, ca de fapt sunt ortodocsi in sensul deplin al acestui cuvant. Atunci Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe care au condamnat si au anatematizat ereziile si pe ereziarhii lor, ar trebui sa fie socotiti ca niste raufacatori si calcatori ai celor mai mari porunci ale lui Dumnezeu: "ca toti sa fie una si sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi."

Parintele profesor Ioan N. Floca discutand despre validitatea Tainelor la eterodocsi se exprima si el in felul urmator: "in privinta schismaticilor, Biserica a introdus de asemenea unele distinctii, dupa masura indepartarii lor de Biserica" (subl. n.).

Aceasta invatatura eclesiologica noua, n-are nimic comun cu cea ortodoxa, exprimata de Sfintii Parinti si confirmata de Sinoadele Ecumenice. in viziunea teologilor mai sus amintiti, atunci cand ei iau in discutie "micsorarea" harului, pe masura departarii de "sursa" ortodoxa, harul nu este privit in sensul ortodox, ca o comuniune nemijlocita cu Dumnezeu, prin participarea la energiile Lui necreate, ci ca pe ceva separat de Dumnezeu Cel Viu. Neoplatonismul lui Plotin a contribuit mult la elaborarea acestei teorii care privea lumea ca pe niste lumini, emanate de divini­tate si care slabesc cu cat se departeaza de izvorul lor, cel mai departat punct in care ajung aceste emanatii luminoase ar fi, conform lui Plotin, cosmosul material. Cea mai mare greseala a acestei teorii, consta in faptul ca Biserica nu este privita ca un organism integral si viu, ca Trupul tainic al lui Hristos Mantuitorul. Un madular taiat si separat de organism, inceteaza sa mai fie un tesut viu, el ime­diat moare si incepe sa putrezeasca. Apropierea mortului de cel viu, nu-1 face si pe mort viu nici macar pe jumatate. O asemanare aparenta a unor grupari etero­doxe cu Biserica Ortodoxa, nu poate sa faca din ele al doilea Trup al Mantuitoru­lui Hristos.

Harul divin este unit cu esenta Tui Dumnezeu neimpartit, nedespartit si ne­amestecat. Harul este etern si absolut, ca si insusi Dumnezeu. intre esenta lui Dumnezeu si har, nu exista nici o distanta, nici fizica, nici geografica sau de alt fel. Si de aceea, invatatura despre harul micsorat sau fragmentele de har, ar avea asadar drept consecinta micsorarea Dumnezeului insusi, in insasi esenta sa.Con­form invataturii Sfantului Grigorie Palama, trebuie facuta distinctie intre esenta divina si energiile necreate divine care nu sunt tot una cu esenta, insa sunt intr-o stransa legatura cu esenta Dumnezeirii, sunt nedespartite de aceasta. Dumnezeu lucreaza in lume prin energiile Sale necreate si atunci intelegem cat de periculoasa este pentru ortodoxie promovarea teoriei despre existenta unor "fragmente" de har intr-o anume biserica - aceasta insemnand ca in acea biserica este manifesta, prin harul detinut astfel, numai o parte din Dumnezeire.

Aceasta invatatura gresita pe care noi am numit-o Teoria Ramificatiilor Mo­derata de foarte multe ori este argumentata cu intelegerea incorecta a Dreptului Canonic Bisericesc care prevede mai multe forme de primire a ereticilor si schis­maticilor in Biserica ortodoxa, anume: 1) prin Botez, sau prin iconomie - ca sa usureze eterodocsilor venirea la Biserica mama - 2) Mirungere 3) Pocainta si le­padarea de eres.

Iata cateva citate: "Daca Biserica intr-adevar ar fi fost deplin convinsa ca in schisme si eresuri Botezul nu este valid, atunci cum i-ar fi primit pe schismatici fara botez"? - Spune Protoiereul dr. Gh. Florovsky.

Mitropolitul Nicolai Iarusevici (Biserica Rusa) spune ca schismaticii si ereticii, departandu-se de izvorul hranitor, ei ca niste crengi rupte din copac, continua sa pastreze inlauntrul lor umezeala si avand anumite conditii pot sa inverzeasca si chiar sa dea roade. Si intr-adevar, Biserica Ortodoxa, recunoscand Botezul la crestinii eterodocsi, vede diferite grade de departare a lor de Trupul Bisericii".

Patriarhul Serghie al Moscovei se exprima in felul urmator: "Daca noi im­preuna cu teologii duri si incapatanati (so stroghimi tercovnicami) vom spune ca afara de Biserica nu exista nici-o Taina, atunci... iconomia va fi cu totul de ne­inteles: cum poate un om practic nebotezat sa fie socotit ca membru al Bisericii si admis la Tainele ei, chiar pana la Sfanta impartasanie inclusiv dezvoltand mai departe aceasta tema, Patriarhul Serghie ajunge la urmatoarea concluzie: "Primind de la Biserica Ortodoxa ceea ce ii lipseste, cel convertit isi pastreaza toate acele Taine valide pe care putea sa-i dea comunitatea lui eterodoxa, adica insasi Biserica prin mijlocul acelei comunitati inca nu cu totul departate de ea... ".

Este foarte usor de inteles ca aceasta intelegere gresita a Dreptului Canonic nu este altceva decat aceeasi Teoria Ramificatiilor dar intr-o forma mai mascata. Pentru ca recunoasterea Tainelor la eterodocsi intr-o masura mai mare sau mai mica, inevitabil duce la recunoasterea deplina a valabilitatii Tainelor eterodoxe.

Parintele profesor loan N. Floca in privinta validitatii Tainelor la eterodocsi se exprima in felul urmator: "pentru cantarirea si aprecierea gravitatii ereziilor, pre­cum si pentru avizarea La. mijloace care trebuie folosite in scopul primirii lor in Biserica
Sf. Canoane ii impart pe eretici chiar in trei categorii si anume: in ereti­ci care trebuie botezati, Tainele lor fiind socotite jar de nici o valoare, in eretici care trebuie numai unsi cu Sf. Mir, Tainele acestora fiind socotite valide si in ereti­ci, carora nu li se mai administreaza nici macar ungerea cu Sf. Mir, ci li se acorda Sf. impartasanie, ca semn si mijloc de primire a lor in comuniunea Bisericii".

Foarte graitoare in acest sens sunt cuvintele lui Robert Gardiner, secretar al comisiei pentru organizarea conferintei crestine mondiale, exprimate in a doua scrisoare adresata Arhiepiscopului de Harcov, Antonie (Patriarhia Rusa): "Nu cred - spune Robert Gardiner - ca Biserica Ortodoxa Rusa doar din principiu de iconomie primeste in sanul ei oameni practic nebotezati. Teoria iconomiei nu poate sa permita ca un pagan sau un evreu sa devina crestin fara sa fie botezat. Biserica Ortodoxa nu reboteaza pe romano-catolici, nici nu repeta hirotonia asupra clericilor tocmai pentru ca ea recunoaste valabilitatea botezului si a hiro­toniei lor".

In ceea ce urmeaza vom incerca sa gasim explicatia corecta a practicii Bise­ricii Ortodoxe cand ea primeste in sanul ei pe eterodocsi fara sa-i reboteze.Intai de toate, daca Tainele sunt valide si afara de Biserica cea una, aceasta inseamna ca exista mai multe Biserici si atunci trebuie sa excludem din Crez, al noulea pa­ragraf ca fiind fara temei si iesit din uz. Doi, daca recunoastem valabilitatea Tainelor, de exemplu, la romano-catolici, atunci ce justificare poate sa aiba faptul ca noi ortodocsii pana azi nu avem cu ea acea communio in sacris. Ce ne opreste deci sa slujim impreuna cu ei, sa ne impartasim din acelasi potir? Nu ajungem noi astfel la o confuzie doctrinara extraordinara si contradictie intre ceea ce spunem si ceea ce facem?

Disputele aprige in legatura cu modul de primire a ereticilor si schismaticilor la Ortodoxie au izbucnit in Biserica la mijlocul secolului III intre Episcopul Romei, Stefan pe de o parte si Sfantul Ciprian al Cartaginei si Firmilian al Cezareei Capadociei pe de alta parte. Pe scurt, spunem ca Stefan al Romei recunostea vala­bilitatea Tainei botezului la eterodocsi si ca urmare insista ca in intreaga Biserica Ortodoxa de pretutindeni ereticii si schismaticii sa fie primiti doar prin punerea mainilor deci Mirungere cum se practica azi fara sa fie rebotezati. Adversarii lui aratau ca pozitia lui Stefan era cu totul lipsita de baza doctrinara.

Evident ca Episcopul Stefan recunostea faptul ca ereticii nu poseda Duhul" Sfant, de altfel n-ar fi cerut punerea mainilor prin care tocmai se impartaseau darurile Sfantului Duh. Dar atunci in mod firesc se punea intrebarea cum puteau sa boteze cei care n-au pe Duhul Sfant?

Sfantul Ciprian al Cartaginei spunea: "Celor care recunosc ca toti ereticii si schismaticii nu au pe Duhul Sfant si neputand sa dea pe Duhul Sfant totusi pot sa boteze, unora ca acestia le spunem ca cei care n-au pe Duhul Sfant nu pot nici a boteza. Sa boteze si sa dea iertarea pacatelor poate exclusiv cel care are pe Duhul Sfant. Pentru ca a ierta pacatele si a sfinti o apa simpla fara Duhul Sfant nu se poate. Asadar trebuie sa alegeti: ori sa recunoasteti ca acolo unde e botez este prezent si Duhul Sfant,ori acolo unde lipseste Duhul Sfant nu este nici botez, in­trucat botezul nu e cu putinta fara Duhul Sfant".

Dar ceea ce este foarte important de subliniat este faptul ca si Sfantul Ciprian si Firmilian al Cezareei Capadociei permiteau ca in diferite Biserici locale sa existe diferite practici de a primi pe eterodocsi in Biserica, pe primul plan fiind pusa importanta pacii si unitatii intre episcopi. Este clar ca Sf. Ciprian, fara sa recunoasca valabilitatea Tainelor la eretici si fara sa schimbe ceva din invatatura dogmatica ortodoxa despre unitatea Bisericii credea ca Taina corect savarsita in exterior la eterodocsi isi capata valabilitatea ei, sau altfel spus se umplea de Duhul Sfant, in momentul in care omul intra in Biserica Ortodoxa, prin faptul ca omul marturisea dreapta credinta si participa la Trupul tainic al lui Hristos. Deci Biserica are putere sa primeasca in sanul ei pe un eretic sau schismatic fara sa repete ritualul tainei botezului corect savarsit la eterodocsi. Ca un argument do­veditor intr-un fel in sprijinul acestei explicatii poate sa fie si asa numitul "botez al sangelui", la martirizare introduce pe om direct in Biserica cea cereasca fara sa aiba loc vre-un ritual liturgic.

O marturie foarte importanta gasim in scrisoarea lui Dionisie Alexandrinul adresata Episcopului Romei, Xist. Sfantul Dionisie povesteste de un credincios din turma lui care traia foarte activ viata religioasa inca inaintea hirotoniei lui Dionisie intru episcop. Si intr-o zi acel credincios asistand in Biserica la Taina bo­tezului si vazand toate amanuntele acestui ritual a venit la Sfantul Dionisie si cu mare plangere si zdrobire a inimii i-a marturisit ca inainte el a fost botezat de eretici, al caror ritual de Botez difera cu totul fata de cel ortodox, ba mai mult contine si blasfemii. Dar cand acest om s-a convertit la Ortodoxie a fost primit in Biserica fara sa fie rebotezat. Asadar, acel credincios cu lacrimi pe fata, insistent cerea Sfantului Dionisie sa savarseasca asupra lui botezul adevarat dupa randuiala ortodoxa. Dar iata raspunsul Sfantului Dionisie: "Eu n-am indraznit sa fac aceasta - scrie lui Xist al Romei - spunandu-i ca pentru el este suficient indelunga comu­niune a lui cu Biserica Ortodoxa, eu nu indraznesc sa pregatesc pe acela care participa la sfintirea darurilor, impreuna cu toti ceilalti rostea "Amin", venea la Cina, intindea mainile sa primeasca hrana sa sfanta, o primea si mult timp se impartasea cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Eu i-am poruncit sa se linisteasca si cu credinta tare si inima impacata, in continuare sa se apropie de cele sfinte".

Din continutul scrisorii Sfantului Dionisie reiese clar ca nici nu se punea pro­blema validitatii Tainelor la eterodocsi fie deplina, fie partiala. Dar in ceea ce priveste felul de a primi pe eretici in Biserica, el punea accentul pe marturisirea dreptei credinte si pe comuniunea cu Biserica Ortodoxa adica pe calitatea de membru al ei. Foarte des unii istorici ai Bisericii Universale si unii patrologi exprima parerea ca in istorie s-a aratat ca dreptatea a fost de partea Episcopului Romei, Stefan si nu a Sfantului Ciprian al Cartaginei.
Aceasta parere este total gresita. De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxa a preferat si a urmarit practica iconomiei sau de pogoramant in relatiile cu eterodocsii, iar nu de acri vie pe care o urmarea Sfantul Ciprian. Dar aceasta practica nu inseamna ca a fost schimbata invatatura dogmatica ortodoxa despre unitatea Bisericii, si ca Tainele ereticilor vreodata au fost vazute ca fiind valide.

Ca sa ne incredintam de aceasta este suficient sa citim prima epistola cano­nica a Sfantului Vasile cel Mare scrisa la anul 374 si adresata lui Amfilohie Episcopul Iconiei din Frigia. Aceasta epistola reda cu fidelitate invatatura Sfantului Ciprian si a Sinodului din Cartagina tinut in anul 256 in privinta nevaliditatii Tainelor in afara Bisericii celei Una. Iata un citat:
"Dar s-a parut celor din vechime, si de cei impreuna cu Ciprian si cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toti acestia unei hotarari, pe catari si pe encratiti, si pe idroparastati, si pe apotactiti. Caci inceputul dezbinarii s-a facut prin schisma; iar cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfant peste ei, caci a lipsit comu­niunea prin intreruperea succesiunii. Caci cei dintai, care s-au departat aveau hi­rotoniile de la Parinti, si prin punerea mainilor peste, ei aveau harul duhovnicesc; dar, cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfant,- de la care ei au cazut; pentru aceasta Parintii au hotarat ca botezati de dansii ca de niste mireni, viind la Biserica, sa se curateasca din nou cu adevaratul Botez al Bisericii" - can. 1 Sfantul Vasile cel Mare.


Asadar din citatul de mai sus se vede limpede ca Sfantul Vasile cel Mare in nici-un caz nu admitea existenta Tainelor valide la eterodocsi. Dar cand este vorba de modul de a primi pe eretici sau schismatici in Biserica, Sfantul Vasile admite diferite practici fara ca aceasta sa contrazica invatatura dogmatica. "Fiindca in general unora din Asia, li s-a parut ca din interesul conducerii mul­tora sa se primeasca Botezul acestora, fie primit"- spune in continuare Sfantul Vasile cel Mare referindu-se la eretici si schismatici amintiti mai sus.

Deci, invatatura dogmatica ortodoxa, ca Tainele la eretici nu sunt valide nu se schimba ci doar se permite practicarea pogoramantului din interesul conducerii multora. Daca Sfantul Vasile ar fi crezut ca Tainele la eretici sau schismatici sunt valide intru totul, atunci el categoric ar fi interzis practicarea rebotezarii celor con­vertiti de la dansii in Biserica Ortodoxa, intrucat exista un singur botez (Ef. 4, 5). Dar asa ceva nu intalnim nicaieri la Sfantul Vasile cel Mare. In a doua epistola canonica a Sfantului Vasile catre Amfilohie, Sfantul ierarh iarasi insista ca encratitii trebuie sa fie botezati din nou: "Noi cu un cuvant ii re-botezam pe acestia; iar daca la voi s-a oprit aceasta rebotezare, precum si la romani, pentru oarecare pricina, totusi norma noastra sa aiba tarie...:45 - can. 47 Sfantul Vasile cel Mare.

Asadar inca o data ne incredintam ca invatatura dogmatica nu se schimba cu nimic. Tainele ereticilor si schismaticilor sunt nevalide, dar in practica primirii lor se admite principiul iconomiei. In epistolele sale canonice Sfantul Vasile cel Mare imparte pe toti eterodocsi in trei categorii: ereticii, schismaticii si adunarii nelegiuite. Dar aceasta impartire se refera exclusiv la modul cum a fost rupta de Biserica fiecare din gruparile eterodoxe si in nici-un caz la masura de departare a lor de Trupul Mistic al lui Hristos.

Sfantul Vasile cel Mare spune: "(Botezul) schismaticilor, (os eti ek tis ekklisias onton) sa se primeasca" - can. 1 Sfantul Vasile cel Mare. Cuvintele grecesti din citatul de mai sus de foarte multe ori sunt traduse - ca al unora, care sunt inca in Biserica. Dar Sfantul ierarh Ilarion Troitky sustine ca acest mod de a traduce nu este corect. Traducerea corecta dupa parerea lui ar trebui sa fie asa: Care sunt inca (abia) din Biserica. Si din contextul intregului canon nu reiese deloc ca shismaticii ar fi membrii Bisericii Ortodoxe: caci inceputul dezbinarii s-a facut prin schisma; iar cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfant- spune in continuare Sfantul Vasile cel Mare. Cuvintele Sfantului: (Botezul) schismaticilor, ca al unora care sunt inca abia - din Biserica, sa se pri­measca, trebuie sa le privim ca referindu-se la schismaticii care intai au fost bo­tezati in Biserica Ortodoxa si dupa aceea au fost atrasi in schisma. Unii ca acestia, bineinteles, datorita caracterului irepetabil al Tainei Botezului, nu trebuie sa fie botezati din nou in cazul revenirii lor la Biserica.

Daca cuvintele - os eti ek tis ekklisias onton - ar fi insemnat ca schismaticii isi mai pastreaza o oarecare apartenenta la Biserica Ortodoxa, atunci adunarile ne­legiuite - parasinaghoghai - de catre Sfantul Vasile cu atat mai mult ar fi trebuit socotite ca fiind incorporate Bisericii. Dar iata ce spune despre ei Sfantul Vasile: "precum daca cineva fiind gasit in greseala a fost inlaturat din slujba, si nu s-a supus canoanelor ci singur si-a atribuit siesi intaietate si slujba, si impreuna cu dansul au plecat si altii, parasind Catoliceasca Biserica (subl. n.), aceasta este adunare ile­gala"- can. 1 Sfantul Vasile cel Mare. Asadar, daca noi presupunem ca schis­maticii - sunt inca in Biserica - atunci cuvintele referitoare la adunari ilegale cum ca ei au parasii Catoliceasca Biserica ar reprezenta o afirmatie contradictorie.

Din continutul canoanelor 1 si 47 ale Sfantului Vasile cel Mare nu rezulta deloc ca atunci cand el accepta primirea eterodocsilor in Biserica fara rebotezare, ar fi justificat aceasta practica dupa consideratii dogmatice ca unele grupari etero­doxe si-ar pastra o oarecare apartenenta la Biserica Ortodoxa si ca Tainele lor ar avea o oarecare obiectivitate. Daca Sfantul Vasile ar fi recunoscut Tainele savar­site de unii eterodocsi drept valide (in functie de gravitatea ereziei lor) atunci el trebuia sa se exprime hotarat impotriva rebotezarii acelor eterodocsi intrucat unul este Botezul. Obiceiul locului nu poate justifica incalcarea dogmei Bisericii Ortodoxe despre Unitatea si Unicitatea Bisericii ca loc al lucrarii harului Sfantului Duh prin Taine. De aici rezulta ca Sfantul Vasile cel Mare admitand primirea eterodocsilor fara rebotezare in niciun caz nu considera Botezul savarsit de unii eretici drept valid, de altfel el insusi practicand primirea lor prin rebotezare, ar fi cazut sub grava pedeapsa a canonului 47 apostolic.

"Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel care are Botez cu adevarat... sa se cateriseasca ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului" - can. 47 Apostolic.
Daca practica bisericeasca ar fi fost justificata de consideratii dogmatice, daca primirea ereticilor sau schismaticilor fara rebotezare ar fi inseninat aparte­nenta lor la Biserica Ortodoxa si validitatea Tainelor savarsite in afara Bisericii, daca validitatea Tainelor ar fi fost conditionata de gradul departarii ereticilor de adevarul de credinta, atunci Biserica trebuia sa precizeze clar, care grad de rata­cire departeaza de Biserica "fatal" facand Taine nevalide. Dar nici o hotarare sau precizare in acest sens nu exista.

In concluzie iata ce ne invata prima epistola canonica a Sfantului Vasile cel Mare:
" Biserica este Una si numai ea detine plinatatea darurilor Sfantului Duh. Oricine, in orice fel s-ar desparti de ea - prin erezie, schisma sau adunare ne­legiuita - pierde partasia cu harul divin. De aceea Tainele savarsite afara de Biserica nu pot sa aiba nici o validitate harica. Numai din considerari de iconomie bisericeasca, pentru usurarea procesului de venire a eterodocsilor la Biserica mama se permite nerepetarea ritualului botezului savarsit corect exterior in comu­nitatea eterodoxa. Nu pentru ca Taina a fost valida in ea insasi ci pentru ca ea capata valabilitate prin marturisirea de credinta ortodoxa adevarata si intrarea in comuniune cu Biserica lui Hristos."

Sa oprim atentia noastra asupra Canonului 95 al sinodului VI Ecumenic: "... pe arieni si pe macedonieni si pe novatienii care-si zic lorusi catari si stangaci... ii primim dand zapise (scrisori) si dand anatemei toata erezia care nu cugeta cum cugeta sfanta soborniceasca si apostoleasca a lui Dumnezeu Biserica, pecetluin-du-i, adica ungandu-le mai intai cu Sfantul Mir, fruntea si ochii si narile si gura si urechile si pecetluindu-ipe ei zicem: "Pecetea Darului Duhului Sfant".

Iar nestorienii si eutihienii si severienii, si cei veniti din erezii asemenea (acestora) trebuie sa faca zapis si sa dea anatemei erezia lor, si pe Nestorie si pe Eutihie, si pe Dioscor, si pe Sever si pe ceilalti incepatori ai unor astfel de erezii, si pe cei ce cugeta cele ale lor si toate ereziile aratate mai inainte si asa sa se impartaseasca cu Sfanta. Cuminecatura.

Daca presupunem ca ereticii si schismaticii treptat-treptat se departeaza de Biserica si in functie de gravitatea ratacirii lor Biserica recunoaste sau nu ca fiind valide Tainele savarsite in diferite grupari eterodoxe, atunci canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic nu se prezinta ca fiind ceva contradictoriu sie insusi. No­vatienii au fost doar schismatici si pentru ei in afara de anatematizarea ratacirii lor, se cere si savarsirea Tainei mirungerii, Nestorienii, eutihienii si severienii desigur sunt eretici si pentru primirea lor se cere doar anatematizarea ereziei si marturisirea dreptei credinte fara sa fie unsi cu Sfantul Mir. Prevederile acestui canon nu se explica altfel decat prin iconomia bisericeasca si in niciun caz Sfintii Parinti ar fi recunoscut valabilitatea Tainelor la unii din eterodocsi ierarhizand gravitatea ereziilor lor.

La fel se explica si hotararea Canonului 68 al Sinodului al optulea de la Cartagina din anul 419. Acest canon spune: "S-a hotarat ca sa trimita scrisori catre sinepiscopii nostri, si mai ales, catre fratele nostru Anastasie de pe scaunul apostolic (Roma). El stie ca Africa are nevoie de pace. insisi fostii clerici, donatisti, care s-au convertit si ar voi sa vina la soborniceasca Biserica, ar putea fi primiti de episcopii sobornicesti in slujba de clerici, daca acesta ar contribui la unirea tuturor crestinilor. Tot asa s-a procedat si in trecut in mai multe Biserici ale Africii unde a odraslit acest eres. Prin aceasta nu se dezleaga cele hotarate de sinodul de peste mare (Italia), ci ca sa se usureze unirea celor ce vor sa vie la soborniceasca Biserica. intotdeauna trebuie sa se urmareasca unitatea ecu­menica si folosul mantuirii sufletelor in toate locurile. Sinodul de peste mare (Italia) este impotriva primirii clericilor in aceeasi demnitate, dar noi tinem seama ca mantuirea este data pentru toti. Astfel, daca cei ce s-au hirotonit de donatisti, vin la soborniceasca Biserica, nu vom proceda dupa sinodul italian, ci noi ii vom primi in demnitatea clericala pentru a se face unirea soborniceaca a Bisericii 65 - can. 68 Cartagina.

Pentru Sinodul de peste mare donatismul a fost o problema straina si sinodalii puteau sa-si permita practica mai riguroasa fata de donatisti. Pe cand pentru africani donatismul a fost o mare ispita. De aceea episcopii intruniti la Cartagina aplica principiul iconomiei hotarand ca cei apartinand clerului convertiti de la donatisti sa fie primiti in slujba conform rangului lor ierarhic. Prin aceasta nu se dezleaga cele hotarate de sinodul de peste mare - precizeaza sinodalii din Carta­gina, intrucat din punct de vedere dogmatic el este corect. Tainele ereticilor si schismaticilor nu sunt valide - ci numai ca sa se usureze unirea celor ce vor sa vie la soborniceasca Biserica. Altfel acest canon nu poate fi explicat in nici un fel.

In acelasi sens se explica si canonul 12 al sinodului local de la Ruis-Urbnisi din anul 1103 (Patriarhia Georgiana): "Toti cei care de la hulitoare de Dumnezeu erezie a hacetarilor, care sunt armenii, vin la dreapta si curata credinta si se unesc cu Sfanta si Soborniceasca Biserica anatematizand spurcata erezie monofizita, monotelita si monoenergista, amestecatoare in Hristos a divinului si umanului si nedeosebitoare in El nici pe Dumnezeu, nici pe Om, ci invatatoare nebuneste unei amestecaturi straine; pen­tru toti acestia hotaram ca sa fie botezati cu totul precum paganii, pentru ca si in alte mari Biserici am gasit facandu-se asa, precum, de exemplu, este Marea Patriarhie a Antiohiei si toate Bisericile supuse ei in tot Orientul".

Asadar pe cand Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 hotaraste primirea an-ticalcedonienilor doar prin Taina Pocaintei, sinodalii georgieni de la anul 1103 ho­tarasc ca acestia sa fie primiti exclusiv prin rebotezare. Iarasi, aici vedem inca o dovada a faptului ca atunci cand un sinod hotaraste primirea eterodocsilor doar prin Mirungere sau chiar prin Taina Pocaintei, acestei practici niciodata nu i s-a dat interpretarea dogmatica precum ca Tainele savarsite la acei eretici ar fi valide si ca acea' comunitate eterodoxa si-ar pastra o oarecare legatura sau apartenenta invizibila la Biserica Ortodoxa. Din acest punct de vedere sunt foarte graitoare cuvintele canonului 13 al Sinodului de la Ruis-Urbnisi: "fiecare om drept-maritor este Templul lui Dumnezeu; ... dar fiecare om rau-maritor sau nemaritor este templul dracului (un comentator necunoscut la marginea manuscrisului a scris despre armeni iti vorbeste).

In ceea ce priveste pe romano-catolici aici este de spus ca de-a lungul veacu­rilor Biserica aplica in practica diferite moduri de primire a lor: prin rebotezare, prin mirungere si prin pocainta.

Sunt mai multe marturii care arata ca deja din secoul XII mai multe Biserici Ortodoxe locale practicau rebotezarea celor care se converteau de la romano-ca­tolici. Asa se proceda in Constantinopol, Rusia, Serbia, desi paralel existau si unele exceptii. De exemplu Nifon Episcop al Novgorodului din Rusia primea pe romano-catolici prin mirungere. Un mare canonist tot din secolul XII Teodor Balsaman cerea un minimum pe care apusenii sa-l indeplineasca: lepadarea de ere­ziile lor si Taina Pocaintei.

Al patrulea Sinod local din Lateran (1215), precizeaza ca dupa caderea Romei din Biserica Ortodoxa grecii au inceput sa practice primirea latinilor prin rebotezare, practica care se mentine si in secolul XIII. La rusi de asemenea in se­colul XIII si XIV catolicii erau primiti prin rebotezare.

Sinodul local din Constantinopol din anul 1848, hotaraste ca romano-catolicii sa fie primiti intai lepadandu-se de ratacirile lor iar dupa aceea sa fie unsi cu Sfantul Mir. Sfantul Marcu al Efesului referindu-se la canonul 7 al Sinodului II Ecumenic spune ca latinii sunt primiti in Biserica prin mirungere la fel precum in vechime se primeau alti mari eretici - arienii, macedonienii, sabelienii etc. Astfel Sfantul Marcu Efeseanul arata ca si latinii sunt eretici.

Incepand din secolul XV, la .rusi, din contra se inradacineaza practica re-botezarii romano-catolicilor convertiti la Ortodoxie. Aceasta practica este confir­mata si de un Sinod local din Moscova in anul 1620. In anul 1621, Patriarhul Moscovei si a toata Rusia, Filaret, a dat o circulara speciala prin care obliga re­botezarea belorusilor greco-catolici in cazul intoarcerii lor la Biserica Ortodoxa justificand aceasta hotarare prin cuvinte: "intrucat ei sunt botezati de catre apos­tatul care se roaga pentru papa".

Sinodul local de la Moscova din anul 1667, hotaraste sa adopte practica pri­mirii catolicilor conform hotararii Sinodului din Constantinopol-din 1484 anume prin mirungere. Dar in practica, pana la inceputul secolului XVIII, la Moscova latinii se primeau tot prin rebotezare, pana la anul 1718 cand imparatul a toata Rusia, Petru cel Mare, prooccidental prin formare, cu forta impune practica pri­mirii catolicilor doar prin pocainta.

Biserica Ortodoxa Rusa din Kiev care prin unele practici se deosebea fata de cea din Moscova, incepand din secolul XVII cade sub puternica influenta a teolo­giei apusene scolastice. Mitropolitul Kievului Petru Movila este primul ierarh si teolog din istoria crestinismului ortodox care afirma validitatea Tainelor savarsite afara de Biserica Ortodoxa cea Una. In Molitfelnicul tiparit in anul 1646, la Kiev de catre sus amintitul Mitropolit despre luterani si calvini este scris: "Pe acestia a ii boteza in niciun caz nu se cuvine, intrucat botezati sunt". Dar despre catolici scrie: "Pe acestia nu numai nu ii botezam, dar si unsi cu Mirul deja fiind sa nu ii mai mirungem din nou". Tot acolo Mitropolitul filocatolic Petru Movila continua asa: Dar cel care in­drazneste sa repete aceste Sfinte Taine, sacrilegiu face, si pe Hrislos a doua oara II rastigneste si huleste."

Asadar, Mitropolitul Petru Movila este primul ierarh ortodox care, vechii practici Bisericii Ortodoxe de iconomie i-a dat interpretarea dogmatica precum ca Tainele savarsite de catre cterodocsi ar fi valide in ele insele astfel preluand teza scolastica dupa care se face totala abstractie de savarsitorul Tainei cerand doar respectarea formei si materiei Tainei precum si intentia savarsitorului.

Este interesant de vazut cum aceasta parere gresita a persistat in teologia rusa de-a lungul secolelor in mod special in scolile teologice din Kiev si Sankt-Petersburg. Iata de exemplu ce spune manualul de Drept Canonic tiparit la Kiev in anul 1848:

"O perioada de timp a fost neclaritate in privinta Latinilor si Protestantilor, pana la timpul lui Petru I cel Mare, cand aceasta problema a fost rezolvata de catre Pastorii nostri si Patriarhul de la Constantinopol (vezi circulara de la 7 feb. 1719). De atunci Biserica noastra primeste pe crestinii eterodocsi care nu au Mirungere (Luteranii si Calvinii) prin Mirungere, dar pe cei care au aceasta Taina -prin Marturisire si Sfanta impartasanie in Biserica noastra dupa ce s-au lepadat de credinta anterioara. Poate sa fie respectata si Taina Hirotoniei la romano-catolici ".

Manualul de Drept Canonic tiparit in anul 1827, la Sankt-Petersburg foarte pe scurt spune: "Pe Calvini, Luterani si alti Reformatori nu ii botezam, ci dupa lepadarea lor doar ii ungem cu Sfantul Mir. (Scrisoarea Patriarhului Ieremie de Constantinopol de la 12 august 1718. Si circular de la 11 martie 1726)".

Biserica greaca din Constantinopol in timpul Patriarhului Kiril V in anul 1756, hotaraste ca cei care vin la Ortodoxie de la confesiunile apusene sa fie primiti ca necurati si nebotezati (os anieroys kai abaptistons). In acelasi timp se aminteste ca Biserica cea adevarata si apostolica este Una si numai aceasta Biserica are Taine adevarate. Dar botezul ereticilor care nu este conform preda-niilor apostolice este apa simpla.

Pidalionul grecesc alcatuit in a doua jumatate a secolului XVIII numeste botezul romano-catolicilor- pseudo botez (pseydo nymon baptisma). Luand drept adevarate consideratiile unor teologi ortodocsi, ca atunci cand Biserica Ortodoxa primeste pe eterodocsi fara rebotezare, aceasta ar fi de fapt recunoasterea oficiala de catre Biserica Ortodoxa a Botezului valid in acea confe­siune eterodoxa. Atunci cum trebuie sa privim la toate aceste fapte istorice mentionate mai sus? Faptul ca, Biserica Ortodoxa in diferite timpuri primea pe romano-catolici cand prin rebotezare, cand prin Mirungere sau prin Taina Pocaintei oare inseamna aceasta ca Biserica Ortodoxa odata recunostea validitatea Tainelor ior si alta data nu? Oare inseamna aceasta ca Romano-Catolicismul vreodata a fost vazut ca o parte integranta a Bisericii lui Hristos celei Una? Presupunand ca romano-catolicii au Tainele valide (sau cel putin Taina Botezului-) aceasta inseamna ca mii de ierarhi si clerici ortodocsi care primeau si mai primesc pe catolici prin rebotezare incalca al zecelea punct al Crezului ortodox: Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor. Daca este asa, atunci mii de slujitori ai Bisericii conform Canonului 47 Apostolic trebuie sa fie caterisiti ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi.

Recunosaterea de catre Biserica Ortodoxa a validitatii Tainei Botezului intr-o comunitate eterodoxa sau alta aceasta automat inseamna si recunoasterea validi­tatii a tuturor celorlalte Taine si a Euharistiei in primul rand. Pentru ca Duhul Sfant nu poate sa lucreze doar intr-o singura Taina si in altele nu. Atunci faptul ca Biserica Ortodoxa nu primeste pe romano-catolici in comuniune euharistica isi pierde orice explicatie. Daca apusenii se impartasesc cu acelasi Trup si Sange al Mantuitorului Hristos, atunci ce ne mai opreste sa ne mai impartasim din acelasi potir cu ei? Diferente de rit ar putea fi lasate de o parte.

. Asadar, a accepta ca Tainele la eterodocsi ar fi valide, aceasta inseamna o confuzie doctrinara grosolana care poate sa aiba ca urmare disolutia Bisericii Ortodoxe. Pentru ca recunoasterea valabilitatii Tainelor la eterodocsi obligatoriu presupune si, comuniunea euharistica cu confesiunile respective. "Dar comu­niunea euharistica deplina precedata si bazata pe unitatea sau comuniunea in credinta, este o recunoastere totala a unei Bisericii in cealalta, nu in minimum sau comun, ci in maximalismul fiecaruia... Deci, comuniunea, euharistica plenara nu poate avea. loc decat intr-o singura Biserica. Dar aceasta inseamna realizarea mai intai a comuniunii plenare in credinta, adica in adevarul dumnezeiesc re­velat, incredintat de Hristos, prin Apostolii Bisericii Sale".

"Practicarea deja a intercomuniunii de catre toate Bisericile protestante traditionale intre ele, de catre Bisericile anglicane, cu Bisericile sau mai exact denominatiunile ecleziale iesite din randul lor, de catre Bisericile protestante cu Bisericile anglicane si denominatiunile crestine ale acestora din urma, si chiar de catre Biserica Romano-Catolica cu unele Biserici protestante (luterana. indeo­sebi) ca ospitalitate euharistica din ratiuni ecumeniste, nu constiutie pentru Bise­rica Ortodoxa un argument in favoarea intercomuniunii, ci dimpotriva, un motiv in plus si puternic pentru respingerea, acesteia ".


"Intercomuniunea implica admiterea validitatii si eficientei Tainelor din afara Bisericii, coborarea Tainelor Bisericii la treapta de simple simboluri, diso­cierea dintre Taine si credinta Bisericii, relativizarea Euharistiei, ca plenitudine a Bisericii, si in sfarsit, relativizarea calitatii si identitatii ecleziale plenare care se bazeaza pe succesiunea apostolica de credinta si har".

In legatura cu acest subiect iata ce spune un manual de Drept Canonic tiparit in anul 1902, la Academia Teologica din Moscova: "In felul in care noi intelegem Biserica, intra si acea esentiala caracteristica a ei, ca ea este Una, precum si adevarul de credinta. Daca de fapt exista mai multe comunitati crestino-religioase, care mai mult sau mai putin difera intre ele in dogma si cult, atunci relatiile intre ele pot fi exclusiv negative: pentru ca, fiecare din aceste confesiuni, considerandu-se ca unica Biserica a lui Hristos ast­fel neaga autenticitatea celoralte. De aceea din punct de vedere bisericesc nu poate sa existe toleranta religioasa, inteleasa ca recunoastere a unei biserici de catre alta, precum nu pot fi recunoscute de drept adevarate doua principii contradictorii.

De aceea nici o confesiune nu permite credinciosilor sai indiferenta comu­niune cu membrii altei confesiuni sau asa zisa communicatio in sacris. O astfel de comuniune in vechime se numea la noi foarte caracteristic dublocredinciosie, adica recunoasterea a doua biserici diferite de drept adevarate". Recunoasterea validitatii Tainelor la eterodocsi si ca urmare intercomuniunea euharistica constituie un pericol de dizolvare a Bisericii Ortodoxe, a unitatii de credinta si de incetare a Euharistiei, cum constata nu numai teologii ortodocsi de orientare patristica, ci si chiar si unii teologi catolici de buna credinta. De exem­plu Cardinalul Paul Gouyon atentioneaza: "Daca marea multime se dezintere­seaza de ecumenism, adeptii inversunati ai intercomuniunii risca, sa se detaseze de Bisericile lor respective pentru a yeni sa creeze practic o noua Biserica zisa "ecumenica" (...).Se naste pericolul unei a treia Biserici, intre cele doua, dis­tincta si separata de Bisericile crestine. Rezultatul paradoxal al intercomuniunii ar putea fi nu de a reduce diviziunile, ci de a le mari. in sanul celei de-a treia Biserici, acordul nu ar fi decat aparent, fiecare putand continua sa profeseze pro­priile sale optiuni sub masca unei unanimitati artificiale".

In anul 1925, teologul si scriitorul Gala Galaction declara ca: "in relatiile cu alte confesiuni este nevoie de o riguroasa contabilitate dogmatica". Astazi, cand unii teologi ecumenisti sunt contaminati cu diferite idei eterodoxe, aceasta nece­sitate a devenit si urgenta. Aceasta riguroasa contabilitate dogmatica este nece­sitata si de redactarea unor texte teologice comune, care trebuie sa exprime credinta apostolica si patristica" - precizeaza in zilele noastre Parintele profe­sor Nicolae V. Dura.

Asadar, Biserica Ortodoxa in niciun caz nu poate sa accepte recunoasterea valabilitatii Tainelor savarsite la eterodocsi. Ritualul care se savarseste in diferite comunitati ecleziale aflate afara de Biserica cea una este doar o forma goala, lip­sita de orice continut obiectiv.

Practica Bisericii Ortodoxe de primire a eterodocsilor fara sa repete Tainele de initiere (Botezul, Mirungere) are explicatie exclusiv in iconomia bisericeasca, este practica de pogoramant ca sa usureze eterodocsilor procesul de venire la Bi­serica mama. Dar aceasta practica de iconomie obligatoriu presupune respectarea conditiei ca forma exterioara a Tainei savarsite in comunitatea eterodoxa sa fi fost respectata corect. Atunci acea forma goala a Tainei capata valabilitate sau altfel zis se umple de Duhul Sfant din momentul in care omul marturisind dreapta cre­dinta apostolica intra in comuniune cu Trupul Mistic al lui Hristos - Biserica pri­mind Taina Pocaintei si Taina Euharistiei.

In incheierea acestui capitol sa citam cuvintele Sfantului Ierarh si Marturisi­tor Ilarion Troitki: "nu exista crestinism, nu exista Hristos, nu exista har, nu exista adevarul, nu exista viata, nu exista mantuire, nimic nu exista in afara Bisericii, si toate acestea exista exclusiv intr-o singura Biserica cea una".

Kshutashvili Jambul