SUFERINTA CARE SFINTESTE-UN INTERVIU VECHI CU PAR IUSTIN PARVU, LA UN AN DUPA INTEMEIEREA SCHITULUI PETRU VODA

Parintele Iustin Parvu, despre fabricile de martiri de la Aiud si Gherla


Rasfoind colectia veche a ziarului Cotidianul, cel din vremea lui Ion Ratiu, in cautarea de marturii despre istoria recenta a Romaniei, am dat, in suplimentul “Alfa si Omega”, ce era editat de Costion Nicolescu, peste un interviu inedit cu parintele Iustin Parvu, datat februarie 1993, la un an dupa ce intemeiase schitul Petru-Voda. In care povesteste despre fabricile de martiri de la Aiud si Gherla, despre suferinta care sfinteste, despre politica si morala… (Margarita Geica)

Acum ma gandesc la altceva. Stiind cati ani ati petrecut in inchisoare si vazand foarte impresionantele emisiuni despre detinutii politici, am ramas, ca multi altii, uimita de acest fapt: ca oamenii acestia nu urasc si nu au dorinta de razbunare; ii putem aprecia ca pe niste sfinti in viata?

Da, dar uite, vedeti ca la ora aceasta n-au nici-o valoare…

Cu toate acestea, oamenii care sunt in cautarea istoriei adevarate resimt aceasta calitate a sfinteniei.

Suferinta este cea care innobileaza, care sfinteste. Acolo a fost o sudare a noastra, puternica, mai ales ca ne-au izolat de tot si ne-au fortificat in niste cetati ca Aiudul si Gherla, care, pe drept cuvant, au fost fabrici de martiri… Acum sunt doua lucruri: unii care din suferinta se prabusesc, iar unii care se mantuiesc; unii se sfintesc, unii se demonizeaza… Dupa mult timp, mi-am dat seama ca in primii ani de pilda, cand inca eram, asa, intr-o confuzie – nu stiam noi inca ce inseamna suferinta acesta, ce inseamna lipsa de libertate – am inceput sa gandim mai profund, sa ne explicam de ce suntem acolo si dupa aceea sa rezistam mai usor… Ca nu mai aveam nici-un gand de libertate si de viata. Nu mai puteam concepe decat ceea ce este “aici”. Erai martorul topirii tale de la ora la ora. Tu erai acolo sa-ti dai din ora in ora sufletul, sa treci dincolo… Erai de o agerime nemaipomenita, pentru ca simteai, din rezervele tale biologice, cum se topesc toate, erai martorul propriei tale disparitii. Ce sa intreprind eu, ca preot, in mijlocul acestor oameni? Am inceput sa spovedesc, mai ales in timpul postului… Spovedania o faceai de pilda intre cei trei – patru colegi de suferinta din celula ta; dar ce te faceai cu celelalte celule, cu a treia, cu a noua, cu verticala? Pentru ca n-o puteai face in afara celulei, spovedania o faceai prin alfabetul Morse. Faptul ca am inceput sa ma ocup de viata sufleteasca a acestor oameni, a devenit pentru mine o mare bucurie. Nu mai simteam nimic, eram in elementul meu, poate mai natural decat in viata libera. Viata spirituala era din ce in ce mai puternica, mai legata decat inainte de a intra in puscarie.
N-am avut niciodata emotia, in viata libera, in fata altarului, cum am avut-o acolo

Se putea face slujba? Puteati face Euharistie?

Daca am trait vreun moment mai sublim, a fost acela intre paturi… acolo, intr-o infirmerie am slujit vreo doua Sfinte Liturghii, cat s-a putut si cum s-a putut. Dar n-am avut niciodata emotia, in viata libera, in fata altarului, cum am avut-o acolo. Erau doi-trei muribunzi care trebuiau sa se impartaseasca. Dupa trei zile, au si murit. Slujind, am simtit intr-adevar caldura, fierbinteala Duhului. Cand ne-au scos ei, dupa vreo cinci ani de incorsetare in celula – eram vreo 700-800 de oameni – eram dupa o ne-vedere de ani si ani.Turlele erau pline de Securitate in jur, in curtea Aiudului. I-au turmentat pe astia, n-au stiut ce se intampla, “Ce vor, ce se saruta asa, ce se imbratiseaza, de unde le vine?”. Ei bine, n-au reusit sa ne desparta. Ca, pana la urma, sa se faca un semnal puternic, al unui capitan din serviciul lor de Securitate… S-a facut liniste. A aparut comandantul puscariei, Coler, evreu-ungur: “Tot banditi ati ramas? Tot n-ati invatat nimic?”. Adica, atunci cand a vazut legatura, dragostea dintre noi si faptul ca suferinta, dimpotriva, ne-a legat mai mult, atunci ne-a dispersat: unii in Baia Sprie, altii la Nistru, la Canal… Iata, deci, ce i-a inspaimantat pe dansii: dragostea.

Am auzit ca in inchisoare se invata, prin Morse, Evanghelia, Patericul…

Se invata Evanghelia, patericul, Filocalia, texte, rugaciuni, acatiste, paraclise, erau scrise toate, intr-o celula ca asta, de sus pana jos! Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul lui Iisus Hristos.

Dar, cum?

Cu un varf de ac sau cu un cuisor. Dar daca ti le gasea la o perchezitie… Acum, in legatura cu lipsa urii de care vorbeati… ce se intampla… Nu uram, de pilda, pe oamenii acestia. Dar ceea ce totusi trebuie sa retinem este ca ceea ce au gresit fata de neam, fata de Biserica, pentru aia trebuie sa raspunda. Ceea ce mi-a gresit ca om mie, ca mi-a luat libertatea 16-20 de ani, aia este o alta chestiune.

Politica isi are si ea morala ei

Revenind acum la vremea noastra, se poate vorbi de un criteriu al adevarului in viata politica?

Politica isi are si ea morala ei.

E adevarat, deci?

Absolut! Sa spui ca politica nu are nici o morala inseamna sa ne anulam… Dar trebuie sa fermenteze o generatie, ca sa se formeze oameni de elita, care sa ne conduca.

Deci regenerarea, inclusiv morala si economica, o vedeti numai cu trecerea timpului?

Numai cu trecerea timpului si prin pregatirea unor elemente, cum am spus, de elita, inclusiv in Biserica – mult elan si apropiere si spirit de jertfa, de daruire… altfel nu se poate.

Orizontul asteptarii a scazut din ce in ce mai mult acum. S-a lasat o liniste mormantala. Ce sa facem, deci?

Sa stiti ca din aceasta viata latenta, care s-a asezat, se poate regenera ceva. Este o boala care a aparut deocamdata, dar va aparea totusi o scapare. Nu va ramane asa. Aici este si aceasta prob lema: de a consuma crestinismul, de a-l pune intr-o stare de uzura, astfel incat sa se convinga ca nu este in masura sau capabil sa se conduca. Dar nu va ramane asa, pentru ca, dumneavoastra vedeti prea bine, in ’89 era o stare cam asemanatoare, dar ati vazut ce-a iesit? Asta e iconomia lui Dumnezeu, sa stiti!

Acum tot sacrificiul pare inutil. E plin cimitirul de tineri.

Niciodata n-a fost inutil! Dumneavoastra credeti ca Revolutia aceasta a fost determinata numai de masinatia asta internationala? Nu, este vorba de rugaciunea si de martirajul din ‘918 pana astazi… Numai acestia au fost cei care s-au rugat inaintea lui Dumnezeu si am realizat ceea ce am realizat.

Exista sfintenie la ora actuala in afara Bisericii biruitoare?

Exista, exista oameni care sufera cu toata dragostea si increderea ca neamul asta va regenera si se va ridica.

Acum apare ca cel mai coborat, pentru ca a ales cu mana lui ceea ce era o nenorocire, un cosmar al istoriei… acum l-a preferat.

Dragul meu, sa stii ca cea mai mare vina eu o gasesc tot in viata aceasta din interior, care a fost foarte legata de conceptia asta ateista. Si acum a davanit o convingere: facem ateism din convingere. Sunt exemple la noi, aici, prin judet, ramai uimit: fiu de preot, director, care a dat icoanele afara din scoala! Si din astia sunt multi la noi… Pe de alta parte, poporul acesta este ceea ce suntem noi, clerul. Poporul este oglinda noastra. Asa cum societatea-i bolnava, asa si monahismul este bolnav. Cand monahismul de va vindeca si va ajunge pe o treapta superioara, atunci se va vindeca si societatea.



sursa: ziua online