VA UREZ DE ACUM PASTE LUMINAT!

Luminoasa sarbatoare a sfintelor Pasti sa coboare peste noi toti bucurii duhovnicesti, pace si buna intelegere,




iar Hristos cel inviat sa ne daruiasca sanatate si intru toate buna sporire.



HRISTOS A INVIAT!

Cuvant in Sfanta si Marea Joi - Sfantul Luca Doctorul

Cina cea de Taină a lui Hristos

Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.

Domnul a arătat cu fapta preamarea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.

Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis: „Iată Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (v. In. 13, 4-15).

Cât de uimitoare este această faptă a Domnului! Domnul a spălat picioarele robilor Săi! Se mai întâmplase oare aşa ceva pe lume? Dar Domnul se purta în toate privinţele aşa cum nimeni dintre oameni nu se mai purtase, Domnul vorbea despre toate aşa cum nimeni dintre oameni nu mai vorbise. Suntem datori să ascultăm fiecare cuvânt al Lui cu multă luareaminte şi mult cutremur şi să ne străduim a pătrunde în sfântul lor înţeles.

Ce înseamnă cuvintele pe care Domnul le-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”? De ce a rostit Domnul aceste spuse înfricoşătoare? Fiindcă Sfântul Petru se tulburase în chip atât de firesc şi nu putea nicidecum să-şi dea picioarele spre spălare Marelui său învăţător? De ce n-ar fi avut împărtăşire cu Hristos dacă I s-ar fi împotrivit până la capăt? Fiindcă n-a dat însemnătatea cuvenită acestei mari fapte a Domnului şi a cutezat să I se împotrivească fără să-L înţeleagă. Trebuie să avem evlavie adâncă faţă de Domnul Iisus Hristos şi să primim cu frică şi cutremur fiecare cuvânt al Lui, fără a îndrăzni vreodată să ne abatem de la voia Lui cea dumnezeiască.

El a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi (v. In. 13, 10). Aşadar, le lipsea ceva. Erau curăţiţi şi sufletele lor erau sfinţite în urma celor trei ani petrecuţi cu Domnul Iisus Hristos şi a învăţăturii pe care o primiseră în inimile lor. Erau curaţi. Dar dacă Domnul a găsit că este neapărată nevoie să le spele picioarele pline de praf, înseamnă că rămăsese în ei o oarecare neputinţă păcătoasă omenească, iar Domnul voia ca ei să fie întru totul sfinţi şi fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Aceasta e o lecţie pentru noi. Suntem datori să ne aducem aminte întotdeauna de mulţimea necurăţiei din noi, chiar şi după ce ne-am pocăit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi numai Domnul poate spăla această necurăţie.

Suntem datori, de asemenea, să ne amintim şi să împlinim porunca lui Hristos: Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora: că v-am dat vouă pildă ca precum v-am făcut Eu vouă, şi voi să faceţi (In. 13, 14-15). Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Mt. 20, 26).

Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19). Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei. Mai înainte, El spusese: Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci – iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In. 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”. Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. In. 6, 67-68).

Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar acum, la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.

Şi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie: Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi lam spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţă nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţă şi se usucă – şi le adună, şi le aruncă în foc, şi ard (In. 15, 1-6).

Dacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale. Nu putem trăi fără această hrană tainică primită de la Viţa lui Hristos, ale cărei mlădiţe El nea învrednicit să fim.

Dar care este seva Viţei lui Hristos? Este Sângele Lui, este Trupul Lui, pe care El ne porunceşte să le bem şi să le mâncăm. Iar dacă nu ne vom hrăni cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele lui Hristos, atunci, aşa cum a zis Domnul, nu vom avea viaţă în noi şi El nu va petrece întru noi, şi noi întru El. Iată cât de însemnată este această Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care Domnul însuşi a întemeiat-o acum la Cina cea de Taină, poruncindu-ne să o săvârşim spre pomenirea Lui. Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos.

Dat fiind că noi avem dezgust fată de carnea crudă şi nu putem bea sânge, Domnul nu ne pune să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui sub chipul cărnii şi al sângelui. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat. Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri.

Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el. Amin.


Sursa: http://www.sarbatori-crestine.ro

Deniile din Saptamana Patimilor

Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii".

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: "Iata, Mirele vine in miezul noptii...".

Chiar daca Denia este o Priveghere, ea difera de ceea ce Tipicul indica prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simpla a zilelor de rand, in vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unita cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simpla, Denia nu se aseamana cu Utrenia din zilele de rand, pentru ca ea cuprinde cantari si rugaciuni specifice doar perioadei Sfintelor Pasti (troparul "Iata, Mirele vine...", luminanda "Camara Ta, Mantuitorule", troparul "Cand slaviti ucenici...").

Specificul Saptamanii Patimilor - slujbe si randuieli

Luni, marti si miercuri se oficiaza Liturghia darurilor mai inainte sfintite. In Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia. Joia Patimilor este ziua in care, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie, se mai scoate inca un agnet, care se sfinteste odata cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Sunt asezate pe acelasi disc si impreuna sunt aduse pe Sfanta Masa la Vohodul mare. Al doilea Agnet este pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este pus intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Din acest Agnet, preotul impartaseste in cursul intregului an, pe cei care din motive bine intemeiate nu pot ajunge la biserica. Tot din acest Agnet sunt impartasiti si pruncii nou botezati.

In unele manastiri, in Joia Patimilor are loc ritualul spalarii picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie facut de Hristos inainte de Cina cea de Taina - spala picioarele ucenicilor. In manastiri, staretul este cel care spala picioarele monahilor.

Vinerea Mare este o zi aliturgica, nu se savarseste Sfanta Liturghie. In dimineata acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar si se asaza pe o masa in mijlocul bisericii. Aceasta Masa are in fata Sfanta Cruce scoasa din Joia Mare. Seara se oficiaza slujba Prohodului Domnului, in timpul careia se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf (o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului). Dupa aceasta procesiune, preotii vor aseza Epitaful pe Sfanta Masa din Altar, unde va ramane pana in miercurea din ajunul Inaltarii Domnului.


Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, infricosatoarelor si mantuitoarelor Patimi ale Mantuitorului si marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

DESPRE LUMINA SFANTA DE PASTI

Aşa se aprinde Sfânta Lumină la Ierusalim de Paste

Când am ajuns la Ierusalim în anul 1974 am slujit Prohodul Mântuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, în Vinerea Sf. Paşti. Prohodul s-a terminat aproape de ziuă în Sâmbăta Sf. Paşti. Iar, când citeşte Evanghelia: "Şi au pecetluit Mormântul împreună cu custodia" atunci intră armata în Biserică şi se duce şi stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormânt şi pe lespedea Sf. Mormânt ce are 3,5 m lungime şi 2,5 în lăţime pun pecete, preoţii au pus vata deja foarte groasă acolo, ca atunci când va veni lumina s-o ia şi s-o dea aprinsă la popor. Vine armata şi pune 3 sigilii pe uşa Sf. Mormânt. Pe urmă s-au stins cele 2770 de candele din tot mormântul, căci cele 40 de aur sunt în Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.

Sfântul Mormânt are mai multe altare, armenii şi monofiziţii şi maroniţii au altarele lor. Sâmbăta dimineaţa s-au stins toate candelele şi la Mormântul Domnului, şi pe Golgota, peste tot. Iar în Mormânt rămâne numai puţină lumină ce vine prin nişte gemuleţe mici de la zi, căci sunt galerii la Sf. Mormânt. Rămân călugări de strajă, căci Biserica are multe odoare, se închide Biserica şi se duc toţi acasă după Prohod, pâna Sâmbăta la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te întreabă: Eşti ortodox, treci aici! Eşti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. Apoi intră toată lumea liniştită în Biserică şi deodată intră 20 de mitropoliţi îmbrăcaţi în veşminte şi 400 de preoţi. Nu se intră în Mormânt cu aparate de fotografiat cu blitz, în mormânt nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are în mană câte un smoc din 33 de lumânări, atâtea câţi ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiază, vine şi Patriarhul, descult şi cu capul gol, îmbrăcat într-o cămaţă albă de mătase cu mâneca largă. Lumânările, cele 33, sunt lipite laolaltă şi au pictată Învierea lui Hristos pe ele şi se vând în magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armată în faţa a mii de oameni, ca nu cumva să aibă ceva de aprins şi să se spună că a făcut ceva şi a aprins Sfânta Lumină. După aceea, episcopii îl îmbracă. Stiharul alb rămâne pe el, îl îmbracă cu toate veşmintele de Patriarh.

Fiecare strigă în limba lui

Numai bine, se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga în trei limbi: "Să ne rugăm să vie Sfânta Lumină!" arabii strigă, bat din palme, aclamă. Patriarhul este ţinut de diaconi atunci când cade în genunchi. Rugăciunea lui ţine cam o jumătate de oră. Pe la ora 12 s-a început Vecernia, iar când se termina rugăciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pomilui, Doamne miluieşte" - fiecare strigă în limba lui. Patriarhul stă în genunchi şi exact când a ajuns Vecernia la cântarea "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc..." a intrat un nor azuriu-alb în Biserică, la care nu te puteai uita, că te orbea. Din nor a fulgerat de trei ori, un fulger a trecut peste Catapeteasmă (Iconostas), peretele ce desparte altarul de popor, şi s-a dus lin, drept la mormântul lui Hristos. Când a atins piatra de pe Sf. Mormânt, toată vata de pe el s-a aprins şi toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumânările în mâini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile şi când s-au deschis uşile de la Sf. Mormânt, înăuntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o văpaie albăstruie albă. Patriarhul are nişte cutii mari cu cheile şi cu manere cu multe găuri. Patriarhul ia vata aprinsă şi o bagă cu foc în cutii şi lumina ţâşneşte prin găurile cutiilor şi apoi le încuie cu cheiţa şi ia cutiile de mânere, iar diaconii merg înainte şi havasii (soldaţii) cu culioane rosii, ca protopopii şi cu bastoane de argint, care-l păzesc pe Patriarh şi merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumină şi strigă: "Veniţi de luaţi Lumină!"

Lumina nu arde

De la lumina Patriarhului mii şi mii de lumânări se aprind, că ţâşneşte pe găurile acelea ca razele soarelui. Catolicii, ca să nu ia lumina de la noi de la ortodocşi, sunt şase candele în dreapta şi şase în stânga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormântul lui Hristos.

Lumina aceasta a Învierii se aprinde numai la Paştile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfântă s-a aprins în data de 14 aprilie 1974, în Sâmbata de Paşti la orele 13. 00. Când s-au aprins lumânările încep toacele cele de argint, clopotele cele făcute de Constantin cel Mare, sute de cadelniţe şi în glasul lor începe a se înconjura Bisericuţa şi a se cânta: "Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri..." când cântă atâtea coruri, în mireasma de tămâie şi în marea de flăcări, parcă nu mai eşti pe pământ, parcă eşti în cer şi nimeni nu s-a ars vreodată de atâtea lumini.

Această cântare, de la Vecernia Duminicii ţine până Duminică dimineaţa. Se cântă acum "Hristos a înviat!" în toate limbile pământului. Lumina este imaterială, timp de două minute dai pe faţă cu ea şi nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singură din ceruri în Sâmbăta Paştilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORÂT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce şedeau în întuneric vor vedea lumină mare". La noi a venit Iisus cel înviat Duminică.

Iisus a predicat în Iad Evanghelia vreme de 33 de ore şi trei zile, aşa scrie în penticostar. De Joi seara până Vineri seara e o zi, de Vineri seara până Sâmbăta seara o zi, de Sâmbătă seara până Duminică seara este o zi, aşa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 până Duminică, Sâmbata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau că Iisus va veni în lume, nu i-a scos pe toţi de acolo.

Clopotul cel mare de la Mormântul Domnului, făcut din aur, în Vinerea Sf. Paşti îl plânge pe Mântuitorul pentru că a murit, se trage singur, rar şi cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceşte clopotul cel mare şi că se trage singur, iar când vine Învierea, tot singur se trage şi sună foarte repede şi cu veselie şi le acopera pe toate celelalte clopote. Uiţi că eşti pe faţa pământului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre căminele lor pe străzile Ierusalimului. În Ierusalim, la magazine sunt un fel de căldăruşe cu sită deasupra şi cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfânta Lumină şi poţi să duci acasă Sf. Lumină. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. În jurul Sf. Mormânt sunt scaune pentru ambasadori, fiecare ţară are un reprezentant, care vede Sfânta Lumină. Eu am adus la Mănăstirea Sihăstria Sfânta Lumină într-un felinar de acela şi candelele noastre ard din 1974 cu Sfânta Lumină de la Mormânt.

Când a fost părintele Petroniu la Sf. Mormânt, Sfânta Lumină a venit aşa: Când s-a făcut rugăciunea pentru Sfânta Lumină, deodată a venit un stâlp de foc şi s-a speriat toată lumea, a venit deasupra Sf. Mormânt s-a despicat în trei, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormântul Domnului şi unul la Biserica Sf. Învieri. În trei stâlpi s-a făcut Lumina aceasta, căci nu vine în fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici ar trebui catolicii să se întoarcă la Paştile ortodoxe. Dovada adevărului: Sfânta Lumină! Catolicii trebuie să se întoarca la ortodoxia credinţei, căci au făcut mare greşeală când au modificat data Paştilor, după voia lor şi nu după voia lui Dumnezeu. Iată o minune care de 2000 de ani se tot repetă, dovada Învierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce să spună sectarii, că ei n-au nici Paşti, nici Crăciun, toate le fură de la ortodocşi? Ortodoxia este singura credinţă mântuitoare, care il mântuie pe omul creat de Dumnezeu!

Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi

În anul 1326 erau trei sultanate turceşti, unul în Damasc, unul în Egipt şi unul în Babilon. Ce au zis turcii? Când vin creştinii la Ierusalim să serbeze Paştile să nu le dăm voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 de bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plăteasca suma pentru că creştinii ortodocşi erau puţini în Ierusalim şi doar 100 de preoţi, căci erau alte religii, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni în Ierusalim, moşieri, bogaţi mari. Ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocşi şi nu iese şi la voi?" Armenii au zis: "Pentru că numai ortodocşii slujesc la Mormântul lui Hristos şi pe noi ne-au dat la o parte". "Dar dacă veţi sluji voi va veni Lumina?" Noi plătim şi taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi, la armeni!

Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o păţiţi!" Noi îi scoatem pe ortodocşi din Mormânt - şi l-au luat pe Patriarhul Ioachim şi l-au închis în Mănăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toţi preoţii.

A zis Patriarhul: Dacă nu ne lăsaţi să facem slujbă la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormânt. Şi turcii le-au dat voie ortodocşilor. Dar au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun ortodox la Mormânt. Creştinii au început a plânge şi au zis că s-a supărat Dumnezeu pe ei şi i-a îndepărtat de la Mormântul lui Hristos, dar Patriarhul le-a zis: "Nu vă temeţi, că are să se facă minune mare."

Lumina din Stâlp

Armenii ziceau că Lumina o să vină la ei. Iar Patriarhul zicea că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei n-avem noi, ortodocşii, ce face. Armenii au făcut slujbă şi ziua, şi noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfânta Lumină, că aţi plătit taxa? În acelaşi timp, ortodocşii făceau slujba tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele şi când a zis Patriarhul: "Hristos a înviat!" un stâlp de marmoră din Biserica Sf. Iacob a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină în vârful Stâlpului. Patriarhul a pus o scară şi au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului şi în acest fel Sfânta Lumină a ieşit tot la ortodocşi.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: "Cred în Hristos!" Celălalt general de lângă el i-a şi tăiat pe loc cu sabia capul celui ce a strigat că crede în Hristos. Moaştele acestui general turc convertit şi martir al Sfintei Lumini le-am sărutat si eu, sunt acolo în Ierusalim şi acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sf. Lumină a ieşit tot la ortodocşi, au pus un ciuber cu murdărie înaintea uşii Sf. Mormânt şi fiecare armean trebuia să mănânce câte o lingură de murdărie şi în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. De atunci a ramas o zicală: "Să nu mănânci cu armenii, că ei caută să te spurce, aşa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sf. Lumină". Distanţa de la Sf. Mormânt până la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumină este de 100 m.

Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit şi martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sf. Iacob. De aici se vede că Iisus Hristos numai o Biserica a întemeiat - pe cea Ortodoxă - aceasta este mântuirea lumii. Sf. Lumină este dovada sigură că numai ortodocşii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

Din amintirile unui martor ocular

DUMNEZEU NE-A TRIMIS SI ANUL ACESTA SEMN CA INCA NE IUBESTE SI NE INGADUIE!

Si anul acesta, sfanta Lumina a coborat, in timpul slujbei de vecernie, la sfantul Mormant. Doar de Pastele ortodox se intampla aceasta minune!
Sa luam aminte!
Slavit fie Dumnezeu!

Despre Sfânta Lumina de la Ierusalim


Una dintre putinele minuni care au loc, in fiecare an, in zilele noastre este aceea a aratarii Sfintei Lumini la Sfintul Mormint in noaptea de Inviere, adica a acelei lumini neaprinse de mina omeneasca. Asupra acestui lucru exista numeroase marturii, sute si sute de credinciosi fiind prezenti in momentul cind, in noaptea Invierii lui Hristos, lumineaza pe pamint pentru citeva clipe un foc nematerial, o lumina care poate fi tinuta in mina fara a te arde.

Procesiunea este mareata. Patriarhul cu tot sinodul, arhimandritii, staretii manastirilor din Palestina, monahi si frati, toata Fratia Sfintului Mormint, la care se adauga si pelerinii clerici, stau însiruiti pe doua rinduri într-o ordine desavirsita. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfintul Mormint, în sunete de clopot si toaca, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Intreg vazduhul este numai sunet si cintare. Procesiunea se face fara luminari si în toata biserica nu se afla nici o candela sau luminare aprinsa.

Sa ne închipuim aceasta mareata priveliste. De jur împrejurul Sfintului Mormint, lumea de pe lume, ca la un mare spectacol, înghesuita peste tot si la toate nivelele unde se poate sta, pina sus la uriasa cupola de deasupra. Toti tin în miini buchetele de luminari, cite treizeci si trei, dupa numarul anilor pamintesti ai Mintuitorului, si, cu privirile atintite spre Sfintul Mormint, sint într-o încordata asteptare. Procesiunea slujitorilor înconjura de trei ori Sfintul Mormint si cele doua capete ale sirului se ajung înfasurindu-l ca o uriasa panglica vie.

Privindu-i, gindul se duce la hora cosmica a astrilor si a atomilor, în rotirea lor neobosita. Ceea ce simbolizeaza aceia, aici se petrece aievea: Dumnezeu este centrul existentei, toata faptura se roteste în jurul lui Hristos, prin Care toate viaza si se misca. Parca deja a început maretul ospat de nunta al Mirelui Hristos precum zice Biserica: "Mire Hristoase, Care esti mai frumos decit toti fii oamenilor, Care ne-ai chemat la ospatul cel duhovnicesc al nuntii tale". Chipurile luminoase ale slujitorilor, tineri si cu trasaturi îngeresti, preînchipuiesc multimea tinerilor în haine albe din jurul tronului Mielului, din Apocalipsa, iar cintarea lor este barbateasca si plina de frumusete.

Mormintul Domnului este pecetluit de cu seara: "Lumina era în intuneric, dar intunericul nu a cuprins-o". Dupa a treia înconjurare se despecetluieste usa. Patriarhul intra înlauntru, aduna cu miinile vata de pe lespedea Sfintului Mormint (care era dinainte asezata acolo), si care se aprinde acum cu o lumina fosforescenta, care nu arde si iese cu ea afara la multime... Un strigat de uimire cutremura toata biserica si ropotele de aplauze ale unei nestavilite bucurii umplu vazduhul. Minunea s-a mai petrecut o data. Toata lumea se înghesuie sa-si aprinda buchetul de luminari de la Sfinta Lumina si în citeva clipe întreaga biserica este o mare de foc. "Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamintul".

Pastile este sarbatoarea luminii, a biruintei, a bucuriei si totodata inaugurare, început al împaratiei celei vesnice. Asa cum pe Tabor Domnul si-a aratat o clipa ucenicilor slava Sa, tot asa si acum, la Sfintul Mormint prin Sfinta Lumina, Hristos Cel înviat straluceste o raza a slavei Sale peste cei adunati la ospatul cel de taina al Învierii Sale.

Dar totul dureaza doar citeva clipe; e o icoana, o arvuna numai si înca nu e bucuria cea deplina. De aceea, în noaptea Învierii Biserica o va spune cu dorire: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase...! Daruieste-ni-le însa mai adevarat, in ziua cea neînserata a Împaratiei Tale!"

Incetul cu incetul, entuziasmul se potoleste, lumea e fericita ca inca o data s-a invrednicit sa primeasca Sfinta Lumina. La altarul Bisericii Invierii incepe citirea celor cincisprezece paremii si se continua Sfinta Liturghie a Simbetei celei Mari, la care am avut marea fericire sa slujesc si eu, nevrednicul, ca smerit pelerin la Sfintele Locuri din Tara Sfinta. Dar, în jurul Sfintului Mormint, pina tirziu se vor împleti cu dangatul clopotelor ecourile bucuriei pascale ale multimilor de credinciosi de toate confesiunile care s-au adunat la dumnezeiescul ospat.

Ieromonah Petroniu TANASE

Schitul Prodromu, Muntele Athos

STIATI CA ...


•... Lumina Sfanta nu apare decat de Pastele Ortodox si decat la ortodocsi. Ori de cate ori non-ortodocsii au incercat sa obtina Lumina Sfanta, tentativele lor au esuat lamentabil?

•... de-a lungul timpului multi pagani s-au convertit la Ortodoxie convinsi fiind de miracolul Sfintei Lumini?

•... cu multi ani in urma timpul cat Sfanta Lumina nu ardea era mai mare decat astazi? S-a observat ca odata cu trecerea anilor, miracolul ne-arderii dureaza din ce in ce mai putin si Sfanta Lumina se pogoara din ce in ce mai tarziu.

O marturie despre Sfanta Lumina de la Ierusalim


ASA SE APRINDE SFANTA LUMINA LA IERUSALIM LA PASTILE ORTODOXE

Cand am ajuns la Ierusalim in anul 1974 am slujit Prohodul Mantuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, in Vinerea Sf. Pasti. Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sf. Pasti. Iar, cand citeste evanghelia: "Si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia" atunci intra armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormant Si pe lespedea Sf. Mormant ce are 3,5 m lungime si 2,5 in latime pun pecete, preotii au pus vata deja foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina s-o ia si s-o dea aprinsa la popor. Vine armata si pune 3 sigilii pe usa Sf. Mormant, sigiliul armatei evreiesti - evreieste, englezeste si arabeste, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele 2770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de aur sunt in Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.


Sfantul Mormant are mai multe altare, armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin niste gemulete mici de la zi, caci sunt galerii la Sf. Mormant. Raman calugari de straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti imbracati in vesminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat cu bliz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand �n magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa se spuna, ca a facut ceva si a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca. Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in 3 limbi: "Sa ne rugam ss vie Sfanta Lumina!" arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora. Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui. Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc ..." a intrat un nor azuriu albastru in Biserica, la care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste Catapeteasma (Iconostas) peretele ce desparte altarul de popor si s-a dus lin, drept la mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sf. Mormant, toata vata de pe el s-a aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand s-au deschis usile de la Sf. Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o vapaie albastruie alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheile si cu manere cu multe gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg inainte si havasii (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint, care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga: "Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se aprind, ca tasneste pe gaurile acelea ca razele soarelui.

Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi de la ortodocsi, sunt 6 candele in dreapta si 6 in stanga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos.

Lumina aceasta a Invierii se aprinde numai la Pastile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti la orele 13,00. Cand s-au aprins lumanarile incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ingerii o lauda in ceruri..." cand canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.

Aceasta cantare, de la Vecernia Duminicii tine pana Duminica dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului. Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea lumina mare". La noi a venit lisus cel inviat, Duminica.

Iisus a predicat in Iad Evanghelia vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in penticostar. De Joi seara pana Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica, Sambata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din Iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.

Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sf. Pasti il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote. Uiti ca eati pe fata pamantului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre caminele lor pe strazile Ierusalimului. In lerusalim, la magazine sunt un fel de caldaruse cu sita deasupra si cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfanta Lumina si poti sa duci acasa Sf. Lumina. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. In jurul Sf. Mormant sunt scaune pentru ambasadori, fiecare tara are un reprezentant, care vede Sfanta Lumina. Eu am adus la Man. Sihastria Sfanta Lumina intr-un felinar de acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Mormant.

Cand a fost parintele Petroniu la Sf. Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sf. Mormant s-a despicat in 3, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sf. Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodoxe, dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu. Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care il mantuie pe omul creat de Dumnezeu!


SFANTA LUMINA SE APRINDE NUMAI LA ORTODOCSI. MINUNEA ANULUI 1326.

In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" Noi platim si taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi la armeni!
Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.

A zis Patriarhul: Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."

Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au facut slujba si ziua si noapte-a, dar n-a mai venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa? In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmora din Biserica Sf. Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful Stalpului. Patriarhul a pus o scara si au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi.


Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat ca crede in Hristos. Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Vazand turcii ca Sf. Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu murdarie inaintea usii Sf. Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sf. Lumina". Distanta de la Sf. Mormant pana la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumina este de 100 m. Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sf. Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

- extras din "Pelerinul Roman" -

sursa: credo

VENITI DE LUATI LUMINA!

Fie ca sfanta Lumina sa va incalzeasca sufletul, sa va aduca pace in inima si sa va calauzeasca in viata!


HRISTOS A INVIAT!

danutza

DIN LIRICA SFANTULUI INCHISORII-POEZIE DEDICATA SFINTELOR PASTI DE VALERIU GAFENCU

Mi-s ochii trişti


Valeriu Gafencu


Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită

De-atâta priveghere şi-aşteptare,

Mi-e inima bolnavă, istovită,

De grea şi îndelungă alergare

Şi plânge ca o pasăre rănită.



Când ochii mi-i închid şi cat în mine

Puteri să sui Golgota până sus,

O voce, un ecou din adâncime

Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,

Mărgăritarul preţios e-n tine...



Privesc la dimineaţa minunată

A Învierii Tale din mormânt,

Ca Magdalena, ca şi altădată,

Îngenunchez ’naintea Ta plângând

Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.

IMNUL INVIERII

Imnul Învierii


Valeriu Gafencu


Vă cheamă Domnul slavei la lumină,

Vă cheamă mucenicii-n veşnicii.

Fortificaţi Biserica Creştină

Cu pietre vii, zidite-n temelii!



Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,

Cu sufletul senin, purificat!

Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,

E Nunta Fiului de Împărat!


Să crească-n inimile noastre-nfrânte

Un om născut din nou, armonios,

Pe chipurile voastre să se-mplânte

Pecetea Domnului Iisus Hristos.



Un clopot tainic miezul nopţii bate,

Iisus coboară pe pământ;

Din piepturile voastre-nsângerate

Răsună Imnul Învierii Sfânt.



Smulgeţi-vă din ceata celor răi,

Intraţi în cinul oastei creştineşti,

Priviţi spre Porţile Împărăteşti,

Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi!

CUVANT IN JOIA MARE

                                                       Cina cea de Taină a lui Hristos


Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.

Domnul a arătat cu fapta prea-marea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau - şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcăratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” - la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.

Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis: „Iată Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (v. In. 13, 4-15).

Cât de uimitoare este această faptă a Domnului! Domnul a spălat picioarele robilor Săi! Se mai întâmplase oare aşa ceva pe lume? Dar Domnul se purta în toate privinţele aşa cum nimeni dintre oameni nu se mai purtase, Domnul vorbea despre toate aşa cum nimeni dintre oameni nu mai vorbise. Suntem datori să ascultăm fiecare cuvânt al Lui cu multă luare-aminte şi mult cutremur şi să ne străduim a pătrunde în sfântul lor înţeles.

Ce înseamnă cuvintele pe care Domnul le-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”? De ce a rostit Domnul aceste spuse înfricoşătoare? Fiindcă Sfântul Petru se tulburase în chip atât de firesc şi nu putea nicidecum să-şi dea picioarele spre spălare Marelui său învăţător? De ce n-ar fi avut împărtăşire cu Hristos dacă I s-ar fi împotrivit până la capăt? Fiindcă n-a dat însemnătatea cuvenită acestei mari fapte a Domnului şi a cutezat să I se împotrivească fără să-L înţeleagă. Trebuie să avem evlavie adâncă faţă de Domnul Iisus Hristos şi să primim cu frică şi cutremur fiecare cuvânt al Lui, fără a îndrăzni vreodată să ne abatem de la voia Lui cea dumnezeiască.

El a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi (v. In. 13, 10). Aşadar, le lipsea ceva. Erau curăţiţi şi sufletele lor erau sfinţite în urma celor trei ani petrecuţi cu Domnul Iisus Hristos şi a învăţăturii pe care o primiseră în inimile lor. Erau curaţi. Dar dacă Domnul a găsit că este neapărată nevoie să le spele picioarele pline de praf, înseamnă că rămăsese în ei o oarecare neputinţă păcătoasă omenească, iar Domnul voia ca ei să fie întru totul sfinţi şi fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Aceasta e o lecţie pentru noi. Suntem datori să ne aducem aminte întotdeauna de mulţimea necurăţiei din noi, chiar şi după ce ne-am pocăit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi numai Domnul poate spăla această necurăţie.

Suntem datori, de asemenea, să ne amintim şi să împlinim porunca lui Hristos: Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora: că v-am dat vouă pildă ca precum v-am făcut Eu vouă, şi voi să faceţi (In. 13, 14-15). Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Mt. 20, 26).

Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19). Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei.

Mai înainte, El spusese: Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci - iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In. 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”.

Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. In. 6, 67-68).

Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar acum, la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.

Şi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie: Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţă nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţă şi se usucă - şi le adună, şi le aruncă în foc, şi ard (In. 15, 1-6).

Dacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale.

Nu putem trăi fără această hrană tainică primită de la Viţa lui Hristos, ale cărei mlădiţe El nea învrednicit să fim.
Dar care este seva Viţei lui Hristos? Este Sângele Lui, este Trupul Lui, pe care El ne porunceşte să le bem şi să le mâncăm. Iar dacă nu ne vom hrăni cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele lui Hristos, atunci, aşa cum a zis Domnul, nu vom avea viaţă în noi şi El nu va petrece întru noi, şi noi întru El. Iată cât de însemnată este această Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care Domnul însuşi a întemeiat-o acum la Cina cea de Taină, poruncindu-ne să o săvârşim spre pomenirea Lui.

Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos.

Dat fiind că noi avem dezgust fată de carnea crudă şi nu putem bea sânge, Domnul nu ne pune să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui sub chipul cărnii şi al sângelui. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat.

Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc - fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri.

Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii - însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el. Amin.

3 mai 1945

Sfântul Luca al Crimeei

CUM SE CALCULEAZA DATA PASTELUI

Cum se calculează data Paştilor? De unde apar diferenţele?



Pentru multă lume, modul în care se calculează data Paştilor rămâne un mister. Ca şi diferenţele dintre ortodocşi, catolici şi evrei. Totuşi, calculul nu e deloc complicat.

Paştile evreiesc

Termenul ebraic de Paşti (Pesah) a trecut în vocabularul creştin pentru că patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33; obiectul sau motivul Paştilor creştine este însă cu totul altul decât al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legatură decât una de nume şi de coincidenţă cronologică. Cuvântul Pesah (= trecere) este moştenit de evrei de la egipteni, dar provine în limba română din forma bizantino-latină Paschae. Evreii numeau Paşti (Pascha), sau sărbătoarea azimilor, sărbatoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului, care se prăznuia la 14 Nisan (aprilie) şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Paştile Crucii, Paştile Învierii

Numele de Paşti a fost aplicat de primii creştini comemorării anuale a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii. Ea consta dintr-o masă rituală, care imita Cina la care au participat apostolii şi Hristos, şi era însoţită de serviciul Sfintei Impărtăşanii. La primii creştini, recrutaţi dintre evrei, această celebrare a Cinei se substituia vechii mese pascale evreieşti din seara zilei de 14 Nisan, masă care, la început, purta, doar ea, denumirea de Paşti în sensul propriu al cuvântului. Şi precum la evrei aceasta numire s-a aplicat mai târziu la întreaga sărbătoare a azimilor, care ţinea şapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara), tot aşa şi la creştini ea a trecut de la comemorarea Sfintei Cine la aceea a morţii şi a Învierii Domnului.

Mai târziu, în primele trei-patru veacuri se vor prăznui Paştile Crucii (comemorarea Patimilor lui Hristos) şi Paştile Învierii (sărbătorirea Învierii Domnului). Pentru că agapele creştine întrerupeau postul ce se ţinea înainte de sărbătorirea Învierii (astăzi Postul Mare) comemorarea Cinei de Taină prin mesele rituale din seara zilei de 13 Nisan a fost treptat-treptat înlăturată. Cina domnească se prăznuieşte astăzi în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, dar diferit de modul în care o sărbătoreau primii creştini.

Primele controverse

Dacă Paştile a fost prăznuit încă de la început în toată lumea creştină, au existat în Biserica veche mari diferenţe regionale în ceea ce priveste data sărbătoririi. Astfel, creştinii din părţile Siriei şi ale Asiei Mici, urmând o tradiţie moştenită – considerau ei – de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, aveau în vedere ziua anuală sau lunară şi celebrau întâi moartea Domnului (Paştile Crucii) la 14 Nisan, apoi Învierea (Paştile Învierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânală în care ar fi căzut aceste date. Partizanii acestei practici iudaizante se numeau Quartodecimani (de la quartodecima = a paisprezecea zi), fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan (aprilie), adică odată cu evreii.

Dar cei mai mulţi creştini, şi anume cei din părţile Apusului, din Egipt, din Grecia şi din Palestina, aveau ca reper ziua săptămânală, sărbătorind Paştile în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a Înviat Domnul. Ei sărbătoreau, urmând o tradiţie lăsată de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, moartea Domnului totdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paştile Crucii, iar Învierea în Duminica următoare, care cădea după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primăvară, duminică pe care o numeau Paştile Învierii.

Erau şi creştini (prin Galia) care sărbătoreau Paştile la dată fixă: la 25 martie sau chiar la 27 martie.

O soluţie bazată pe calculul astronomic

Aceste diferenţe cu privire la data sărbătoririi Paştilor au dat naştere la serioase discuţii şi controverse între partizanii diferitelor practici, discuţii care erau să meargă uneori până la adevărate schisme sau rupturi între unele Biserici, mai ales în cursul secolului II.

O primă uniformizare a datei sărbătoririi Paştilor a încercat să introducă în toată lumea creştină Sinodul I ecumenic (desfăşurat la Niceea, în 325, din iniţiativa împăratului Constantin cel Mare). Părinţii acestui sinod au adoptat pentru aceasta practica cea mai generală, bazată pe calculul datei Paştilor la Alexandria, care se reducea la următoarele norme:

1. Paştile se va sărbători totdeauna duminica;

2. Această duminică va fi cea imediat urmatoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii data Paştelui lor, de care era legată data Paştilor creştine);

3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se sărbători odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştilor din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde ştiinţa astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp şi celorlalte Biserici creştine.

De ce variază anual data Paştilor

Data Paştilor creştine depinde deci de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul, cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numita şi luna plină pascală). Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, în alţii mai departe de el.

Data Paştilor putea varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie şi 25 aprilie. Din pricina echinocţiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată, şi din pricina imperfecţiunilor fatale legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce priveşte data serbării Paştilor.

Efectele îndreptării calendarului

Calendarul iulian adoptat de romani făcea ca între anul calendaristic şi cel astronomic să existe o diferenţă (ce se cumula de la an la an) de 11 minute şi 14 secunde. Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămasese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate ţările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în 1924 (statul român îl adoptase din 1919).

Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit, începând cu anul 1924, în două, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştilor: Bisericile rămase la calendarul neîndreptat (numite şi stiliste sau de stil vechi) au continuat să sărbătorească Paştile după Pascalia veche, greşită, a calendarului iulian, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani (între 1924-1927) Paştile pe stilul nou (în general la aceleaşi date cu apusenii). Ca să se înlăture însă dezacordul acesta supărător dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili unanimitate în toată Ortodoxia – cel puţin în ceea ce priveste data celei mai mari sărbatori creştine -, Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (începând cu anul 1927), prin consens general, ca Paştile să fie prăznuit în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Această hotarâre a fost întărită şi de Consfătuirea Interortodoxă de la Moscova din iulie 1948.

Dar, deşi toţi credincioşii sărbătoresc Învierea în aceeaşi duminică, ea e marcată diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodoxă, din pricina celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă faţă de cel îndreptat. Dacă, de exemplu, Paştile cade la 22 martie pe stil vechi, acea zi corespunde în calendarul îndreptat cu 4 aprilie (22 martie + 13 zile). De aceea, în actuala situaţie, Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristică din 1924 (între care şi cea română) sărbătoresc de fapt Paştile între 4 aprilie (data cea mai timpurie) şi 8 mai (data cea mai târzie a Paştilor).

În 2011, ortodocşii şi catolicii sărbătoresc Paştile împreună, pe 24 aprilie. Sărbătorirea comună a Învierii va mai avea loc în 2014 ( 20 aprilie, 2017 (16 aprilie) şi în 2025 (20 aprilie).

Bogdan Teleanu

sursa: ziua veche

A INCEPUT SAPTAMANA PATIMILOR

Săptămâna Patimilor: De la “Osana, Osana!” la “Răstigniţi-L, răstigniţi-L!”


Este perioada cea mai plină de încărcătură din tot anul. Pentru a-l scoate pe om din Moarte, în care singur a intrat prin păcatul originar şi a-l aduce înapoi la Viaţă, pentru care a fost creat, Dumnezeu parcurge drumul invers: de bună voie gustă El Însuşi Moartea, se pogoară la Iad, ale cărui porţi le distruge cu Lumina Sa explozivă şi îi scoate de acolo, din bezna păcatului, pe protopărinţii Omului, Adam şi Eva, dimpreună cu toţi cei ce au urmat după ei.

Fiecare dintre aceste zile este marcată de Biserică prin minunate slujbe. Ele se numesc Denii, de la slavonescul “vdenie” – veghe.

Prima dintre Denii se ţine chiar în seara Duminicii Floriilor şi este Denia pentru Lunea Mare. (Ziua bisericească începe în seara anterioară.)

Ultima are loc în Vinerea Mare şi este cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului.

Iată programul Deniilor şi ce conţin ele pe scurt:

Duminică seara – Denia pentru Lunea Mare: Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, care va fi vândut de Iuda. Tot în timpul Deniei de Luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. La Judecata de Apoi, El îi va răsplăti pentru faptele bune pe cei ce “au dat roade” în timpul vieţii şi îi va pedepsi pe cei “neroditori”.

Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: pilda celor zece fecioare. Ele aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. După cum tâlcuiesc sfinţii părinţi, candela fără ulei reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi.

Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească din grădina Ghetsimani şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.

Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. În această seară se citesc cel 12 Evanghelii care povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii să aprindă lumânări şi să se aşeze în genunchi.

Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei din veac adormiţi.

Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului. Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

LUMINA SFANTA DE LA IERUSALIM 2010

O IMAGINE DEOSEBITA!

Cum se calculează data Paştelui

Cum se calculează data Paştelui
În anul 325 d. Hr., în cadrul primului conciliu ecumenic de la Niceea, oamenii bisericii au stabilit ca ziua de Paşte să fie sărbătorită în prima duminică de după prima lună plină care apare după sau de echinocţiul de primăvară.

De exemplu, în acest an, prima lună plină de după echinocţiul de primăvară (20 martie în acest an, ora 19:32) a fost pe 30 martie (la ora 5:25), iar prima duminică de după luna plină este cea de astăzi (4 aprilie).

Pentru a se calcula data Paştelui, aproape toate bisericile ortodoxe folosesc calendarul iulian (numit şi calendarul neîndreptat), pentru ca toţi ortodocşii, indiferent că bisericile din care fac parte sunt pe stil vechi sau pe stil nou, să sărbătorească Paştele împreună, în aceeaşi zi. Scopul este acela de a sublinia unitatea credinţei ortodoxe şi de a celebra împreună cea mai importantă sărbătoare creştină.

Pentru calcularea datei Paştelui la ortodocşi se foloseşte un algoritm. Luna în care va pica Paştele se stabileşte după formula [(d + e + 114) / 31], iar ziua după formula ((d + e + 114) mod 31) + 1, unde d = (19 * c + 15) mod 30, e = (2 * a + 4 * b – d + 34) mod 7, a = A mod 4, b = A mod 7, c = A mod 19.

De exemplu, pentru anul acesta, A = 2010, iar a, b şi c, care sunt resturile împărţirii lui 2010 la 4, 7 şi 19, sunt 2, 1 şi 15. Calculând după formulele de mai sus, d = 0, iar e = 0.

Luna este partea întreagă a lui (d + e + 114) / 31, deci pentru 2010 este partea întreagă a lui 3,67, deci 3. Astfel, Paştele pică în luna a treia, deci în martie (în calendarul iulian). Iar ziua, potrivit formulei de mai sus, este 22.

Astfel, în calendarul iulian, cel folosit de bisericile ortodoxe pentru calcularea zilei de Paşte, în acest an sărbătoarea pică pe 22 martie. Noi sărbătorim însă Paştele pe 4 aprilie deoarece statul român foloseşte calendarul gregorian, iar 22 martie în calendarul iulian înseamnă 4 aprilie în cel gregorian.

Calendarul iulian şi cel gregorian

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr. Potrivit acestui calendar, un an obişnuit are 12 luni şi 365 de zile, iar o dată la patru ani se adăuga o zi, anul acela fiind bisect. Astfel, anul mediu iulian are 365, 25 de zile.

Însă anul astronomic este cu 11 minute mai lung decât anul iulian mediu, ceea ce ducea la acumularea unei zile diferenţă o dată la 128 de ani.

Din cauza imperfecţiunilor acestui calendar, în anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a promulgat calendarul gregorian, mai precis decât cel iulian, şi care a fost adoptat la acea vreme de majoritatea ţărilor catolice, urmate mai târziu şi de cele protestante.

Statele din răsăritul Europei au introdus mult mai târziu calendarul gregorian. De exemplu, România l-a introdus în anul 1919.

Dar calendarul nu a fost adoptat şi de Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1923, ea foloseşte un calendar iulian revizuit care a tăiat 13 zile din acel an şi a adoptat o serie de reguli potrivit cărora nu va fi nicio diferenţă între calendarul gregorian şi cel iulian revizuit, până în anul 2800. Calendarul iulian revizuit a fost introdus la un sinod din mai 1923 de la Constantinopol.

Alături de România, biserici ortodoxe precum cele din Grecia, Bulgaria sau Polonia au adoptat noul calendar. Ele vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800.

Calendarul iulian a rămas însă în uz în mai multe biserici naţionale ortodoxe, în cea rusă şi sârbă, spre exemplu. Ele nu au acceptat calendarul iulian revizuit şi continuă să sărbătorească naşterea lui Hristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian.

Singura biserică ortodoxă care a adoptat calendarul gregorian şi nu sărbătoreşte Paştele iulian este cea finlandeză.

ALT ARTICOL DESPRE MINUNEA DE LA IERUSALIM

Lumina Sfântă de la Ierusalim, minune creştină în Biserica ortodoxă

Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă, "Focul Sfânt", cum mai este numită, se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului şi numai în ziua Paştelui ortodox.

În Sâmbăta Mare, la Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul din care a înviat Hristos, au loc rânduieli speciale care adună zeci de mii de pelerini.

O delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă pentru credincioşii care vor fi în Noaptea Învierii la Catedrala Patriarhală.

De asemenea, ierarhii au fost invitaţi sâmbătă seara la Aeroportul Otopeni, unde va sosi aeronava specială care aduce de la Ierusalim lumina învierii.

Sâmbătă, la Ierusalim, fiecare credincios poartă în mână un mănunchi de 33 de lumânări, după numărul anilor Mântuitorului. Desigur, toate sunt stinse.



Patriarhul Ierusalimului vine în procesiune la biserica Învierii

Două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, care durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate, care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, care are loc la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară, în jurul orei 12.30.

Patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii - unde corurile cântă în limba greacă şi arabă "Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!"- urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă "Lumină lină", Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt

După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă, în interior. Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească o rugăciune, care se încheie cu stihul "Te slăvim pre Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare-de-lumină în veci. Amin!".

După ce rosteşte această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt şi cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărţi credincioşilor.

La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la uşă şi când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoţilor copţi şi iacobiţi, precum şi celorlalţi care aşteaptă afară. Patriarhul se întoarce apoi la reşedinţa sa.

Încordare şi aşteptare unică, divină

Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare şi într-o aşteptare unică, divină. "Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câţiva metri de uşa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus. Deodată, din întuneric au trăsnit săgeţi de lumină, ca nişte fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Şi, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei şi a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această lumină cel puţin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea şi nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă îşi schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, aşa încât unii îşi dădeau cu ea pe faţă, alţii treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeşnicul pe care îl aveam eu mulţi veneau şi puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se uneşte cu firea noastră - noi toţi avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, şi firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har - datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete şi chipul lumii acesteia. E o unire între cer şi pământ, între lumina divină şi lumina noastră. Aşadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei", spunea părintele plecat la Domnul în 2003.

LUMINA DE LA IERUSALIM

LUMINA DE LA IERUSALIM

Interviu cu Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Huta, Bihor, 2007

Sfânta Lumină de la Ierusalim - a venit mai repede decât în alţi ani
Interviu cu Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Huta, Bihor

- Aţi fost anul acesta de Paşti la Ierusalim. Ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină şi alte lucruri deosebite care v-au impresionat?

Am fost cu un grup de pelerini din România. Un pelerinaj organizat de Mitropolia Banatului în colaborare cu aşezământul românesc de la Ierihon. Totul a fost impresionant, locul unde S-a născut Mântuitorul, unde a copilărit, unde a fost botezat, unde a fost ispitit, unde S-a rugat cu ucenicii Săi, activitatea Sa de propovăduire, minunile, locul unde a fost judecat şi răstignit şi multe altele. Când treci prin aceste locuri încerci să retrăieşti clipe care s-au petrecut în urmă cu aproximativ două mii de ani şi e firesc ca acestea să te impresioneze. Ceea ce am citit în Evanghelie, am văzut acum cu ochii. Am mai văzut şi două mari minuni ce se petrec doar în Ortodoxie şi anume venirea Sfintei Lumini şi întoarcerea Iordanului.

- Cum a venit anul acesta Sfânta Lumină?

Anul acesta a venit sub formă de raze. Nu vine la fel în fiecare an. Altădată a venit în formă de fulgere sau spirală, sau ploaie de lumină etc.

- Cum au fost aceste raze?

Raza pe care am văzut-o s-a perindat pe la mai multe persoane. A venit de sus, a ricoşat în lumânarea unui arab ortodox, din lumânarea acestuia s-a îndreptat sus la etaj în lumânarea unui călugăr. După ce s-a aprins şi lumânarea acestuia, raza de lumină a mers direct în mănunchiul de lumânări ce le ţinea în mână un copil după care am pierdut-o din ochi. Se deplasa de la o lumânare la alta cu multă repeziciune. O altă rază a mers direct spre Altarul grecesc. Am fost foarte atent la candelele de la intrarea în Sfântul Mormânt. Nu am reuşit să văd momentul aprinderii acestora căci am urmărit raza despre care v-am povestit dar după ce am pierdut din ochi acea rază, m-am uitat spre candele şi erau deja aprinse. Totul s-a întâmplat în mai puţin de jumătate de minut. În acest interval de timp cei cărora li s-au aprins singure lumânările au dat şi celor din jur şi astfel foarte repede Sfânta Lumină a ajuns la o mare parte a celor prezenţi în Biserică. Un alt arab ortodox a aprins o făclie de la arabul căreia i-a venit Lumina şi a fugit repede cu ea afară să le-o dea şi celor ce erau în curte.

- Sfânta Lumină a venit doar la persoanele despre care ne-aţi povestit?

Eram în partea stângă a Sfântului Mormânt cam la 8-9 metri şi doar pe acestea le-am văzut. Se poate să fi venit şi la alte persoane din cealaltă parte a baldachinului în care se află Sfântul Mormânt. În fiecare an vine la Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. Uneori, cum a fost şi în cazul de faţă, vine şi la unele persoane din biserică. Şi anul acesta simultan cu venirea Luminii la patriarh, a venit şi la alţii.

- Ce se întâmplă practic în Sfântul Mormânt?

La ora 13:00 la Altarul grecesc se săvârşeşte Vecernia care durează până la aproximativ orele 14:00. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de 3 ori Sfântul Mormânt iar apoi se dezbracă de veşmintele arhiereşti, rămânând doar în stihar. Este controlat riguros de către poliţiştii evrei ca nu cumva să deţină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit etc. La această percheziţie asistă şi reprezentanţi din partea musulmanilor, catolicilor, iudeilor, copţi, armeni şi alţii. După ce este controlat se rupe sigilul de pe uşă, iar patriarhul intră înăuntru cu un musulman, care îl supraveghează neîntrerupt. Pe Sfântul Mormânt se află presărată vată din Vinerea de după Prohod. Pe această vată se lasă de la sine o umezeală, ca un fel de rouă, şi partiarhul sub supravegherea musulmanului se aşează în genunchi şi se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine, după cum s-a mai spus, diferit de la an la an, şi aprinde vata umezită de pe Mormânt. După ce vata s-a aprins, patriarhul o ia cu mâinile şi o pune în două cupe pe care le dă diaconilor să le ducă în Sfântul Altar, iar el aprinde, din acea vată, două mănunchiuri mari de lumânări şi iese împreună cu musulmanul afară din Sfântul Mormânt, dându-le Lumina celor prezenţi acolo. Aceasta se face sub supravegherea continuă a musulmanului, care îl însoţeşte.

- Spuneaţi de un sigil pe uşă...

Autorităţile locale controlează încăperea în care se află Sfântul Mormânt de vineri după slujba prohodului, când se presară vata ca nu cumva să existe înăuntru vreo sursă de foc. După ce se termină de controlat fiecare colţişor, uşa se sigilează şi nimeni nu mai are acces înăuntru până după Vecernia din Sâmbăta Mare, când intră patriarhul împreună cu musulmanul care-l supraveghează. În comparaţie cu alţi ani, anul acesta Sfânta Lumină a venit mai repede. La aproximativ 2-3 minute după ce a intrat la Sfântul Mormânt patriarhul a ieşit cu făcliile aprinse.

- Altădată a aşteptat mai mult?

Au fost cazuri când a aşteptat şi jumătate de oră sau chiar o oră.

- Patriarhul a luat vata aprinsă în mână?! Nu l-a ars?

Sfânta Lumină nu e o lumină oarecare. Timp de aproximativ 3 minute nu arde deloc astfel încât poţi ţine mâna în ea şi nu te arde. După 3 minute începe să se încălzească şi treptat îşi intră în cursul firesc de flacără normală şi arde. Am pus-o pe barbă, pe haine am ţinut-o sub palmă nici măcar nu mi s-a înroşit locul unde m-a atins flacăra. Am şi fotografiat acest lucru.[…]

- Aţi mai spus de întoarcerea Iordanului.

De două ori pe an Iordanul îşi schimbă pentru puţină vreme cursul. Odată când în Biserica Ortodoxă se săvârşeşte Botezul Domnului şi a doua oară în marţea din Săptămâna Patimilor. Nu întâmplător Biserica Ortodoxă îi închină Sfântului Ioan Botezătorul ziua de marţi. În marţea din Săptămâna Patimilor am fost şi noi la Iordan. După ce Patriarhul a săvârşit slujba Agheazmei mari a aruncat crucea în apă iar apa s-a învolburat. Am privit la 50-100 de metri distanţă şi se vedeau uşoare valuri care veneau contra sensului de curgere a râului, aceasta doar pentru aproximativ 20 de minute după care totul a reintrat în normal. Mulţi dintre cei prezenţi s-au aruncat în apă, s-au scăldat iar pe toată durata acestor evenimente un porumbel alb stătea deasupra pe cortină. A fost un moment înălţător. Cei care au intrat în apă au ieşit plini de bucurie, pe faţa lor se vedea multă seninătate.

- Ca unul care a văzut cum vine Sfânta Lumină, ce ne puteţi spune despre aceasta?

E o minune ce, practic, te copleşeşte, oricât ai fi de împietrit la minte şi la inimă, când o vezi nu se poate să nu îţi pui câteva semne de întrebare.

- Totuşi sunt unii care o contestă?

O contestă pentru că nu o pot primi, asemenea cum contestă şi sfintele moaşte, care deşi se pot vedea în unele biserici şi mănăstiri, le neagă cu înverşunare venind cu fel de fel de explicaţii de-a dreptul puerile. Faptul că le contestă, nu înseamnă că nu îşi pun semne de întrebare. Dacă ar accepta că această minune Dumnezeu o săvârşeşte doar în ortodoxie, ar însemna să se nege pe ei înşişi, căci nu există două sau mai multe Adevăruri. Surprinderea cea mare e că şi dintre creştini o contestă. Anul acesta Paştile au căzut în aceaşi dată în toată creştinătatea. Catolicii au săvârşit Drumul Crucii odată cu ortodocşii, iar în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare, când vine Sfânta Lumină, au organizat procesiuni şi slujbe cu fast în altă parte. Firesc, pelerinii catolici au participat la acestea neputând fi în acelaşi timp şi la Mormântul Mântuitorului, pentru a vedea minunea. Au fost şi câteva grupuri de protestanţi din ţările africane care au participat la Drumul Crucii, iar pe o parte dintre aceştia i-am văzut şi la venirea Sfintei Lumini. Nu ne miră că unii contestă această minune atâta timp cât unii dintre ei Îl contestă pe Cel ce o săvârşeşte, Hristos se bucură de mântuirea noastră dar nu ne obligă la aceasta, alegerea îi aparţine fiecăruia în mod individual.

- Cum explicaţi faptul că această minune se petrece doar la ortodocşi?

Această minune, la început, a venit pentru toată creştinătatea, dar pe măsură ce unii au introdus fel de fel de inovaţii doctrinare şi s-au depărtat de Biserica primară şi învăţăturile ei de credinţă, au pierdut şi comuniunea cu Capul Bisericii care, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Apusenii au primit şi ei Sfânta Lumină până la Schisma din 1054 dar după aceea nu au mai primit-o. În „Istoria Sfântului Mormânt” e relatată o istorioară din anul 1112 când, în timpul cuceririi Ierusalimului de către cruciaţi, i-au scos pe ortodocşi afară din Sfântul Mormânt iar slujba a fost făcută de cardinali şi preoţi catolici. Văzând că Sfânta Lumină nu vine, după lungi aşteptări, împăratul a poruncit să vină patriarhul ortodox. Imediat după sosirea patriarhului ortodox, Sfânta Lumină a venit în făcliile acestuia. Răspunsul Mântuitorului a fost categoric, El nu poate fi influenţat de bani şi putere politică. Dacă sub presiunile politicii mondialiste ni se spune că „toţi se mântuiesc” şi „toţi avem acelaşi Dumnezeu”, masoneria încearcă o uniformizare a credinţei, răspunsul pe care ni-l oferă Mântuitorul Iisus Hristos e la fel de prompt şi categoric şi în zilele noastre, la fel ca şi în urmă cu sute de ani. Dacă s-a dezvoltat civilizaţia şi a progresat ştiinţa, asta nu înseamnă că trebuie să schimbăm dogmele, învăţătura de credinţă pe care Hristos ne-a lăsat-o prin ucenicii Săi, Sfinţii Apostoli. Adevărata ştiinţă nu a fost niciodată împotriva lui Dumnezeu. Acceleraţia gravitaţională, forţele de atracţie între două sau mai multe corpuri, şi alte legi ale fizicii şi chimiei au fost rânduite tot de Dumnezeu, altfel întregul Univers ar fi un haos. Au încercat unii ca, sub numele ştiinţei, să schimbe legile biologiei, să cloneze legea divină, cei care de-a lungul timpului au introdus inovaţii au căzut în erezii şi hule. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea într-o omilie de-a sa că, dacă ai schimbat un cuvânt sau o literă din învăţătura de credinţă, ai falsificat întreaga credinţă. Ortodoxia a păstrat această credinţă neschimbată şi, ca răspuns, Dumnezeu îi oferă an de an Lumina Sa. De aceea Sfânta Lumină vine doar la Paştile ortodox. Unii au schimbat chiar şi data serbării paştilor.

- Referitor la Mormântul Mântuitorului, un istoric evreu a spus că a descoperit mai multe sicrie printre care era şi sicriul lui Iisus Hristos...

Şi ce dacă spune, asta nu înseamnă că aşa şi este. Biserica a demonstrat că adevăratul Mormânt al Mântuitorului e cel unde vine Sfânta Lumină şi nicidecum fabulaţiile lui Dan Brown sau ale istoricului despre care pomeneaţi. Cert este că după ce Biserica a dovedit şi argumentat care este adevărul, aceşti pseudo istorici au tăcut iar filmele şi cărţile lor au rămas o simplă acţiune comercială inclusă în literatura laică şi profană.

- Ca încheiere, ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină?

Firesc, nu toţi avem posibilitatea să ajungem acolo pentru a o vedea cu ochii trupului, dar nimic nu ne împiedică să o primim în sufletele noastre. Să ne mai rupem de multe dintre preocupările şi frământările inutile, care de multe ori, ne îngreuiază mintea şi sufletul şi să ne gândim la scopul vieţii noastre, căci Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca el să mănânce şi să bea şi să se desfăteze în luxuri şi pofte, ci pentru ca el să trăiască în comuniune cu Creatorul lui. Când eşti lângă Mormântul Mântuitorului, nu mai poţi invidia, nu mai ai puterea să fii ranchiunos şi nu-ţi mai stă gândul la mâncat şi băut. Atunci te cuprinde o dragoste nemărginită faţă de semeni, iar pe Dumnezeu ai vrea să-L poţi cuprinde în braţe, uiţi de duşmani şi de cei ce te-au supărat iar dragostea îţi inundă toate mădularele. E ceva ce nu se poate exprima în cuvinte. La fel e şi cu venirea Sfintei Lumini, aceasta produce schimbarea lăuntrică a celor ce o văd şi o simt în inima lor. Atunci te simţi împlinit sufleteşte. Am întâlnit persoane care au plâns de bucurie. Îţi vine să-l îmbrăţişezi pe cel de lângă tine, chiar dacă nu l-ai mai întâlnit niciodată, te simţi ca în Ceruri. Când am venit acasă, am dus fotografii şi un film cu Sfânta Lumină pe care îl voi da celor ce nu s-au putut deplasa acolo. Sunt minuni pe care Dumnezeu le săvârşeşte în zilele noastre din dragoste faţă de creatura Sa. Noi trebuie doar să vrem să le vedem. Şi noi suntem datori a răspunde dragostei Lui prin dragoste. A iubi pe aproapele e o „minune” pe care şi noi o putem săvârşi. Hristos a Înviat!