Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 noiembrie 2009

Sf Andrei



La multi ani pentru toti romanii care isi sarbatoresc astazi onomastica. Sa le dea bunul Dumnezeu sanatate si intelepciune!

Pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.



Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!

Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!Uluitoarea ipoteza greceasca.
Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care il praznuim pe 30 noiembrie), intitulata “El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani!In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat. Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.

«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos

Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit. Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos. “Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat. Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci... unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.

A fost Sfântul Andrei martirizat in timpul imparatului Traian?

George Alexandrou acorda o mare credibilitate traditiilor romanesti despre Apostolul Andrei, pe care le considera “cele mai de nadejde”. In baza lor, afirma ca, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodata, cercetatorul grec este de parere ca martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domitian sau Nero, conform traditiilor grecesti, ci la inceputul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, intre anii 95 d.Hr. si 105 d.Hr. El ia de baza traditiile romanesti si versiunea Sfantului Grigore de Tours a “Faptelor lui Andrei”, in care se spune ca inainte de martiriu, apostolul a avut un vis in care si-a vazut fratele Petru si pe Ioan Evanghelistul in Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirecta la faptul ca apostolii Petru si Ioan murisera deja. Sfantul Epiphanius spune acelasi lucru, la fel si Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, traditia greaca plaseaza moartea misterioasa a Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost ingropat de viu pana la gat si apoi corpul lui a disparut pur si simplu) in anul 102 sau 103 d.Hr. “De fapt, exista si acum cantece populare (romanesti n.n.) care vorbesc despre o intalnire intre imparatul Traian si Sfantul Andrei”, concluzioneaza cercetatorul.

Cele patru calatorii ale Sfantului Apostol Andrei

Conform cercetarilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru calatorii misionare impresionante, desfasurate intr-un teritoriu vast intins pe trei continente: Asia, Europa si Africa. Iata, in sinteza, posibilul traseu strabatut de neobositul propovaduitor:Prima calatorie: Gaza - Lidda, in Palestina- Antiohia - Ancara-Edessa - Urfa (Turcia, in anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia - Pontul grecesc – Armenia – Caucaz - Ierusalim; A doua calatorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a intalnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la granita cu dintre Pakistan si Iran – Sogdiana (azi Samarkand si Bokhara in Uzbekistan – prin Pakistan si Afganistan, pe Drumul Matasii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspica -Kurdistan – Ierusalim; A treia calatorie: Ierusalim (anul 49, imediat dupa primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (granita din Tanzania, Uganda, Rwana si Congo) - Zimbabwe – Etiopia- Meroe (in sudul Nilului) –Ierusalim; Aceasta misiune a fost una speciala, pentru ca ea a vizat, in primul rand, salvarea Sfantului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra calatorie: Ierusalim (dupa Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Donetk (Crimeea) –Kiev- scitii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica - Scotia – posibil Marea Baltica - prin Polonia si Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras; Se observa ca Pontul grecesc a fost vizat in mod special de Andrei. Adica acele orase porturi de la Marea Neagra infiintate de greci. In acest context, se poate afirma ca apostolul ar fi putut ajunge in Scythia Minor inca din prima sa calatorie, unde ar fi putut lua contact si cu populatia autohtona, adica cu stramosii nostri daci. In decursul anilor, a revenit cel putin de trei ori in zona, de unde, in ultima calatorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.

Apostolii au strabatut pamantul in lung si-n lat

George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter international, de origine greaca, scriitor si comentator politic, absolvent al Universitatii din Grecia, un fost hippiot si calator pasionat, luptator pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de stiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program saptamanal de stiri la Radio “Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, calugarii greci ortodocsi din Siberia, imigranti din Pakistan etc. Este casatorit cu Olga, o ucraineanca de origine rusa, si are doi copii.Este autorul cartii “El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat calatoriilor Sfantului Andrei, care exploreaza sursele, traditiile, rutele si culturile apostolului, volum pe care il defineste ca fiind “un goblen cultural”. Ideea cartii s-a nascut la Manastirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrasese sa scrie o carte despre kalash, descendentii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit insa ca ar fi mai bine sa scrie o carte despre sfintii karelieni ortodocsi. De la calugari a aflat insa ca Apostolul Andrei a fost in Karelia. Odata ajuns in Grecia, editorul sau i-a sugerat sa scrie despre acest apostol. Asa a ajuns sa cunoasca legende, traditii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi si dialecte si a incercat sa vada daca diferitele traditii ale calatoriilor acestuia se potrivesc geografic si temporal, daca sunt macar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului intr-o zona, ajungand sa descopere ca spre exemplu, “traditia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic si temporal cu cea sogdiana din Uzbekistan, aceasta era in concordanta cu cea partiana, iar aceasta se potrivea cu traditia siriana. Era ca un tren, un vagon dupa altul, pana cand am ajuns sa-mi lipseasca doar 20 de ani”, declara acesta intr-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America. Acesti 20 de ani au fost completati de traditiile si dovezile romanesti. “Cel mai incredibil lucru a fost acela ca, potrivit vechilor traditii romanesti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezinta exact perioada care imi lipsea”, spune acesta. In documentarea sa, foloseste traditii scrise din secolele II si III d.Hr. si este convins ca la acea vreme apostolii au putut strabate teritorii vaste, dovada fiind calatoriile din antichitate cunoscute sau hartile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum sustine cu argumente ca marginile pamantului pana unde le poruncise Iisus ucenicilor sa propovaduiasca Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romana. Astfel, pentru greci si romani, lumea se termina in abis, la antipozi, dupa Capul Prasum din Zimbabwe. “Faptul ca apostolii au reusit acest lucru intr-o oarecare masura este pus in lumina de istoricul Tertullian, care a scris in 170 d.Hr: “Avem diaconi, avem preoti si avem biserici, pana la sfarsitul pamantului.” Apoi descrie locurile: Sarmatia, Africa Subsahariana, Insulele Britanice si Scitia. Teritoriul sarmatienilor, de exemplu, se intindea de la Marea Caspica la lacul Baikal si de la Mongolia pana la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.

Indreinul kalashilor din Pakistan si Indreanul romanilor

Pentru realizarea monumentalei sale carti, George Alexandrou a utilizat traditii orale si texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca moderna, pontiana si calabriana, georgiana, abhaziana, slavona, sarba, rusa, ucraineana, romana, kalasha, baganda, kurda, etiopiana amharica, copta, araba, siriana aramaica, turca, turcik din centrul Asiei, iraniana, bulgara, engleza veche, engleza, germana, italiana, latina, albaneza, finlandeza, kareliana, armeana si foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenta unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, si sa constate ca, in romana veche, Sfantul Apostol Andrei era numit Indrean.

O piesa aparte, care parea a nu completa uriasul puzzle

In timp ce traditiile separate din Bulgaria, Romania, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copti, cele din Grecia si cele ale bisericilor care apartin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaratia de la Arbroath-Declaratia Scotiana de Independenta fata de Anglia, din 1320, care spunea ca scotienii au invatat credinta crestina de la Apostolul Andrei insusi, parea a nu se integra in uriasul puzzle. Dupa lungi cautari, Alexandrou a descoperit ca exista in antichitate o ruta care lega Scotia de alte locuri in care se stia ca fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiti “oamenii foca”, vanatori de balene, care locuiau pe coasta baltica, unde se stia ca a poposit si apostolul. Acesti laponi au facut in antichitate comert pe mare, din Scandinavia pana la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland si nordul Scotiei, unde exista un loc numit St. Andrew’s, care pastreaza si astazi relicve crestine de secole. In secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scotienii si pictii din nord, presati de inchiderea comertului in sud, au inceput sa foloseasca aceasta ruta celto-lapona veche, urmata probabil si de apostol. Asa s-ar putea explica mentionarea categorica a prezentei lui in Scotia in documentul amintit.

Apostolul nostru era umil si avea simtul umorului

Din traditiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea si caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a crestinat pe strabunii nostri era un om simplu, umil, dar ciudat. Traditiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia si Persia il descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Cara un baston imens cu cruce. Era foarte modest si nu umbla cu prea multi discipoli dupa el. Nu predica multimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna putina companie, precum un staret de manastire. Era in schimb un om cu simtul umorului. In acest sens, unele surse spun ca, atunci cand a vazut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunandu-le: ”Acesti slavi sunt niste oameni asa ciudati: se autotortureaza cu crengi de mesteacan”. Radea cand se gandea la acest lucru. A calatorit alaturi de crescatorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, comerciantii slavi, cunostea birocrati chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului si pe berberii din desertul Sahara. A calatorit pe jos, cu barci si canoe, pe cai, pe camile, reni sau elefanti. Fiind foarte modest, nu a iesit in evidenta alaturi de triada Petru, Iacov si Ioan, desi a fost “cel dintai chemat”. Credea ca fiecare persoana pe care o intalneste este insusi Hristos. Traditia copta spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat in Kurdistan, la Sinopae in Pont, la Tesalonic, in Chalandritsa, langa Patras. Din apocrifa “Faptele lui Andrei” reiese ca era un tip inalt, putin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se intalneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat si o barba carunta, care se separa in doua spre capat. Avea ochii, probabil, albastri.

De ce iconografia il reda intotdeauna batran pe Andrei ?

In traditia iconografica, Sfantul Apostol Andrei este redat la fel de batran ca si fratele sau Petru, desi, potrivit Scripturilor, Sfantul Andrei era mai tanar decat Petru. Chiar si Leonardo Da Vinci, in celebra pictura “Cina cea de taina”, l-a infatisat tot in varsta, dupa modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. In Sinai, la Manastirea Sfanta Ecaterina, unde exista unele dintre cele mai vechi icoane crestine, Sfantul Andrei este pictat tot batran. Acest lucru se explica prin faptul ca in iconografie este redat chipul persoanei asa cum a fost vazut ultima oara. Numai Sfantul Ioan nu este pictat ca un om batran, deoarece a fost binecuvantat de Dumnezeu sa “salasluiasca pana cand voi veni”. Toti ceilalti apostoli sunt mereu portretizati la varsta mortii, intocmai ca si Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adică Etiopia).
În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu, au fost daţi împăratului Indiei.
Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat. Dar şi fiul împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Şi Edesiu s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): "Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri?" Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.
Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-a şi făcut vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: "Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui". Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii.
Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului: "Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de har şi de putere, iubitule?" Iar fericitul Frumentiu a răspuns: "Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni".
Aşadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaşte dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

DESPRE MASONERIE

7 simboluri masonice
(sursa: despre masonerie)

Un simbol reprezintă simplificarea unui concept, a unei idei etc. într-o formă grafică acceptată general ca un reprezentant al ideii respective. Spre exemplu, recunoaştem crucea ca simbol al creştinătăţii, simbolul “+” ca simbol al adunării în matematica iar simbolul “$” - moneda Statelor Unite. Ce se intampla totusi atunci cand reprezentarea general valabilă este una greşită? Ce se întâmplă atunci când simbolurile cărora le atribuim un anumit înţeles reprezintă mai mult decât ne imaginăm?

Exista 7 astfel de simboluri în acest articol:

1. Crucea întoarsă

2. Svastica

3. Steaua lui David

4. Pentagrama

5. Simbolul infinitului

6. Inima

7. Caduceul

1. CRUCEA INTOARSA:

Simbolul din figura 1.1 este văzut în genere ca un simbol satanic, probabil datorită negaţiei martiriatului lui Hristos. Media şi legendele moderne legate de apocalipsa şi conspiraţii satanice intreţin înţelegerea incorectă (sau poate doar incompletă) a simbolului.
În fapt, reprezentările din figurile 1.1 si 1.2 sunt numite de cunoscători “Crucea Sfântului Petru”. Se spune despre Sfântul Petru, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, că a refuzat sa fie crucificat asemeni lui Iisus, din umilinţă. Ca rezultat, sfântul a fost martirizat invers.
Figura 1.3 reprezintă “Crucea Lorraine”, un simbol apropiat de crucea întoarsă prin compozitia grafică. Originea este diferită: folosită iniţial de Ducele de Lorraine (de unde şi numele), a fost adoptată de alchimişti în perioada Renaşterii ca simbol al pamântului şi al sufletului materiei. În 1940 simbolul Crucii Lorraine a fost folosit de Amiralul d’Argenlieu, ca simbol al rezistenţei Franceze, simbol opus svasticii naziste.

2. SVASTICA

De departe unul dintre cele mai controversate şi prost înţelese simboluri in cultura europeană recentă, svastica este un simbol ce traversează culturile întregului pământ. De la mozaicurile romane, la vasele Greciei Antice, la templele hinduse, picturile budiste, cultura nativilor Nord Americani, svastica este vazută ca un simbol religios. Numele “Svastica” provine din sanscrita unde “su” inseamnă “bun” iar “vasti” insemnă viaţă. Traducerea aproximativă ar fi “Viaţă bună”. Figurile 2.1 si 2.2 sunt reprezentări ale simbolului hindus Manji, reprezentând legătura universului cu pământul şi a binelui cu răul , toate aflate într-un echilibru dinamic, dat de terminaţiile crucii solare.
Figura 2.3 : civilizatiile precreştine din Europa vedeau Svastica drept un simbol solar, al fertilităţii şi puterii. Grafismul din figura 2.3 este reprezentarea “crucii tunetului”, marca zeului tunetului Perkons. Figura 2.4 este o svastică decorativă. Un simbol mai nou, derivat din svastica nazistă este simbolul neonazist din figura 2.6. Acest simbol este format din 3 cifre 7, ce formează împreună “777″, simbol al biruinţei asupra anticristului. Figura 2.5 a fost marca sectei Raelitilor pana in 1991. Grafismul descrie o galaxie ce se învârte într-o Hexagramă. Simbolul a fost considerat nepotrivit şi a fost redesenat în 1991. De mentionat este că secta raeliţilor nu are nici o legatură cu mişcarea neonazistă.

3. STEAUA LUI DAVID

Steaua lui David sau “Magen David” în ebraică, este o hexagramă ce apare ca simbol în perioada 800-600 î.Hr. Simbolul este recunoscut ca marcă a iudaismului şi imagine a Israelului. Hexagrama este compusă din alăturarea a 2 triunghiuri, orientate în sus, respectiv în jos. Cele 2 triunghiuri au fost folosite în evul mediu de către alchimişti pentru a simboliza apa respectiv focul. Ce altceva simbolizează cele două triunghiuri? uniunea între femeie şi bărbat, echilibrul între bine şi rău, relaţia dumnezeu - om şi în acelaşi timp, în Kabala - perfecţiunea, “Sefirah Tifaret”. În antichitate simbolul hexagramei a fost cunoscut ca semn al imperiului ebraic. Odată cu cucerirea acestuia şi împrăştierea poporului evreu, a început să se răspândească şi simbolul. “Sigiliul lui Solomon”, cum mai este cunoscută steaua în lumea arabă şi în practicile oculte, este simbolizată, contrar aparenţelor, prin litera 7, formată prin adunarea celor 6 colţuri cu centrul hexagramei.
Figura 3.1 reprezintă simbolul poporului evreu, adoptat în 1948 alături de culoarea albastră. Figura 3.2 este un simbol Rasta, apărut în această religie prin practicile şi credinţele zioniste. Figura 3.3 este denumită Hexagrama Unicursală, numele fiind dat de posibilitatea de a desena acest simbol fară întrerupere. Este un simbol creat de Aleister Crowley, ocultist, francmason şi scriitor. Simbolul este purtat de adepţii mişcării religioase Thelema. Figurile 3.4, 3.5 şi 3.6 sunt în ordine: Steaua Mesianică (imagine folosită de primele mişcări creştine), Hexagrama Raeliţilor (descrisa la punctul II) şi Sigiliul Mesianic (compus din simbolul mesianic al peştelui, folosit de primii creştini pentru a-şi declara apartenenţa la creştinătate, steaua lui David şi Menorah, unul dintre cele mai vechi simboluri religioase iudaice). Pe ultimul rând găsim Shatkona, în figura 3.7, o imagine hindusă folosită pentru a simboliza creaţia şi legătura între bărbat şi femeie, apă şi foc. Cea mai interesantă reprezentare a hexagramei o găsim în figura 3.8, alăturarea între un echer şi un compas, unul dintre cele mai cunoscute simboluri masonice. Alăturarea simbolizează creaţia divină şi înţelegerea de către umanitate a importanţei creaţiei. De multe ori simbolul este prezentat având litera “G” (God) în centru. Dacă veţi cerceta veţi descoperi că hexagrama însăşi este des folosită în simbolistica masonică.

4. PENTAGRAMA
Pentagrama - un simbol transcultural, ce se poate găsi în cultura hindusă, greacă, romană, babiloniană etc. În ultimul secol însă a fost legat de trei mari concepte cultural - religioase: Satanismul, mişcarea Wicca şi Francmasoneria. De notat este că în general pentagrama reprezintă în multe culturi cele 4 elemente (pămant, foc, apă, aer) plus ceea ce este numit “suflet”. Alăturarea acestor 5 elemente dă naştere luminii, ordinii în univers. În genere pictograma satanică este reprezentată asemeni figurilor 4.1, cu un colţ îndreptat în jos iar in interiorul stelei - Capra Sabatică, greşit asemanată zeitaţii oculte Baphomet. Uneori simbolul este reprezentat înconjurat de 2 cercuri şi numere pitagoreice. Un amănunt important este că steaua satanică nu este o negare a pentagramei Wicca iar diferenţierea orientării colţurilor (sus sau jos) este o diferenţiere modernă, aceasta neexistand până în secolul 19. Pictograma Wicca este încadrată într-un cerc de obicei, imaginea fiind un simbol al credinţei adepţilor. Totuşi, tinerii adepţi ce se tem de răspunsul social negativ pe care l-ar putea avea convingerea lor religioasă poartă obiecte ce reprezintă pentagrame stilizate asemeni celor din figura 4.2. Pentagrama este de asemenea un puternic simbol în Masonerie unde este folosită atat cu un colţ orientat în sus cât şi cu el în jos în cazul simbolului “Steaua Estului”, simbol al Grupurilor Masonice Feminine (figura 4.3).
5. INFINITUL

Simbolul infinitului (5.1) a fost descoperit în anul 1655 de către matematicianul John Wallis şi a fost botezat 40 de ani mai târziu de către Bernoulli “lemniscus”, ceea ce în latină înseamnă “funda”. Partea interesantă vine atunci cand privim simbolul din figura 5.2, simbolul alchimist pentru sulf, echivalentul în alchimie al sufletului uman. Totuşi, odată cu acapararea simbolului de catre biserica satanica lui Anton La Vey, simbolul este mai des vazut drept “Crucea Pontificală a lui Satan’.

6. SIMBOLUL INIMII

Un simbol vechi, de asemenea transcultural, asociat mai degrabă judecăţii şi sentimentelor decât organului ca atare, simbolul inimii datează dinaintea epocii de gheaţă şi reprezintă un semn al apropierii, afecţiunii şi iubirii. Totuşi, este de notat înţelesul hazliu pe care simbolul îl are în Suedia, unde este asociat toaletelor şi defecării. Nu trimiteţi suedezilor inimioare.

7. CADUCEUL
Trei simboluri, reprezentând în aparenţă acelaşi lucru: Caduceul (figura 7.1) - simbolul zeului grec Hermes (Mercur la romani), ocrotitor al comerţului şi al hoţilor. Caduceul este întruchipat de 2 şerpi încolăciţi în jurul unui toiag ce prezintă în partea superioară 2 aripi.
Simbolul este folosit în mod eronat de anumite instituţii medicale în locul Toiagului lui Asclepios (figura 7.2). Asclepios sau Esculap este zeul medicinei şi este cunoscut ca fiul al lui Apollo. Se spune despre Asclepios că ar fi fost educat în arta vindecării prin medicină de catre centaurul Chiron. Asclepios ar fi fost, conform mitologiei grece, medicul argonauţilor, atât de priceput în arta vindecării încat putea aduce la viaţă morţii.
Se mai spune despre Esculap că avea 3 fiice: Meditrine, Hygeia şi Panacea, simboluri ale medicinei, igienei şi vindecării. De la Hygeia vine cel de-al treilea simbol al medicinei - Pocalul Hygeiei ( figura 7.3 ), simbol al vindecării şi regenerării.
Simbolistica este un domeniu ameţitor. Atâtea informaţii şi atâtea concepte înrădăcinate în noi şi în lumea ce ne înconjoară. Am discutat despre 7 simboluri însă există zeci, poate sute de mii de simboluri uitate, ascunse, abia asteptând să işi spună povestea.

vineri, 27 noiembrie 2009

20 de ani de la trecerea la cele sfinte a parintelui Arsenie Boca



Minunile din jurul Părintelui Arsenie Boca
(sursa: credinta ortodoxa)
„Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu, vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie”, spunea în 2002, Episcopul Daniil Petroşanu într-un interviu despre Părintele Arsenie Boca.
Mărturii despre părintele Arsenie Boca a publicat editura Agaton din Făgăraş, începând din anul 2004 cu volumul „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Pr. Arsenie Boca”, în 2005 a apărut cartea „Noi mărturii despre Părintele Boca” şi în anul 2008, volumul al treilea „Alte mărturii despre Părintele Boca” pe care ne propunem să vi-l prezentăm succint.
Urmărind firul acestor „mărturii” ale oamenilor care au fost apropiaţi în timpul vieţii de Părintele Arsenie Boca, cititorii vor afla despre marile minuni săvârşite de Arsenie Boca, vindecări miraculoase atât în timpul vieţii lui, cât şi după aceea, la mormântul Sfinţiei Sale. „Totul în jurul lui era o minune”, se spune într-un loc. De asemenea vor lua cunoştinţă şi de note biografice: s-a remarcat de pe băncile liceului pe care l-a absolvit ca şef de promoţie, a urmat Academia de Teologie din Sibiu, apoi Institutul de Arte Frumoase din Bucureşti (este renumit ca artist, pictor bisericesc), la Bucureşti a audiat şi cursuri de medicină şi de mistică creştină. Dintre arte, a iubit şi muzica, în anii de studenţie a cântat la flaut iar Liturghia cântată de maicile de la Prislop a fost „organizată şi armonizată de Părintele Arsenie”. Pe tot parcursul vieţii sale monahale, Părintele Arsenie Boca a fost prigonit şi persecutat de comunişti, urmărit de securitate, arestat şi dus la Canal pentru aproape un an. Aşa cum reiese din confesiunile cuprinse în această carte, Arsenie Boca era retras din fire, puţin comunicativ, avea vorba aspră, de multe ori se ferea de oameni (mai ales din cauza securiştilor ce mişunau în jurul lui), ca duhovnic şi povăţuitor era sever, era „harismatic”, avea darul vederii înainte, cunoştea gândurile oamenilor şi faptele deja petrecute dar şi cele ce urmau. Avea „o strălucire deosebită a feţei”, o privire foarte intensă şi pătrunzătoare, o ucenică îşi aminteşte cât de uimită a fost de ochii Părintelui care erau când albaştri precum cerul, când negri ca mura din pădure. Sfătuia pe tot creştinul ce se apropia de el cu intenţii bune (erau şi informatori care-l căutau îmbrăcaţi în „blană de oaie”, nu-i alunga dar le vorbea cu dublu înţeles).
Din spusele Arhim. Vasile Prescure reiese că Părintele Arsenie Boca s-a învrednicit de vederea unor Persoane Sfinte: a Maicii Domnului, a Sfântului Serafim de Sarov şi chiar a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, care în două cazuri I s-a arătat „sub chipul unui copil”, o dată în biserica Mănăstirii Brâncoveanu, când Părintele Arsenie se afla între naos şi pronaos, iar a doua oară în sfântul altar. Acest Arhimandrit Vasile Prescure dar şi Preotul Nicolae Streza ne destăinuie că Sfântul Serafim de Sarov care a trăit cu 200 de ani înaintea Părintelui Arsenie, i-a îndrumat paşii în viaţa duhovnicească: „Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a rugat Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului să-i călăuzească paşii spre un duhovnic cunoscător al tainelor vieţii duhovniceşti, care să-l îndrume în viaţa călugărească. După rugăciuni stăruitoare la Fecioara Maria s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Domnului l-a luat de mână, l-a urcat pe un munte înalt, cu o prăpastie atât de mare încât cu greu putea cineva să meargă cu piciorul liber, şi l-a încredinţat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), care l-a îndrumat în viaţa monahală.”
Cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, dimineaţa gardienii o găseau descuiată, aşa încât chiar ei au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers! De asemenea sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au introdus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părintele, şi l-au ocrotit.”
Femeile care depun mărturii în această carte, creştine de mir, călugăriţe, preotese, aproape toate vorbesc despre cât de mult a militat Părintele Arsenie împotriva avorturilor. Bolile din familie, necazurile au ca rădăcină comiterea avorturilor. Femei care aveau un copil sau doi erau chinuite de copii sau de boli / necazuri mari ale copiilor pentru că n-au dat naştere la toţi fiii dăruiţi de Dumnezeu: „De multe ori Părintele spunea: «Mă, de ce nu-l omori pe fiul cel mare, că e botezat? De ce să omori pe unul care nu e încreştinat?». Spunea asta pentru ca să-i sperie pe oameni, să-i facă conştienţi de fapta lor.” (Preotul Ioan Ciungaru din localitatea Copăcel).
Părintele Arsenie sfătuia pe femeile care aveau soţi beţivi, să se despartă. „Despre beţie Părintele a spus: «Decât să scoţi pe diavol dintr-un beţiv, mai uşor scoţi un suflet din iad.»” (în capitolul „Cu Părintele Arsenie în Grădina Maicii Domnului”).
Preoţi de mir i-au adresat Părintelui Arsenie Boca întrebarea dacă pot sau nu citi Molitvele Sfântului Vasile cel Mare. „Mi-a spus să nu le citesc, să-i las, eventual, pe cei de la mănăstire să le citească, pentru că diavolul e lăsat de Dumnezeu să stăpânească pe cineva şi dacă Dumnezeu vrea să mântuiască pe acel om prin chinul diavolului, n-ar trebui noi, ca preoţi, să intervenim acolo.” Părintele le dădea şi exemple concrete ale unor preoţi de mir care şi-au atras necazuri pentru că nu erau suficient de pregătiţi pentru citirea acestor rugăciuni atât de puternice.
Dintre lecturi, Părintele recomanda citirea zilnică a Noului Testament şi a cărţilor „egale” cu Noul Testament. Iar dintre rugăciuni, cel mai adesea a se practica „Rugăciunea minţii şi «Tatăl nostru» care este rugăciunea cea mai puternică adusă de Domnul Hristos, care cuprinde toate trebuinţele noastre.”
Pentru folosul cititorilor revistei noastre, încheiem cu un minunat cuvânt despre dragoste: „În viaţa de dincolo oamenii se vor cunoaşte după dragoste; cei ce s-au iubit după Dumnezeu vor fi aproape unii de alţii şi aproape şi de Dumnezeu.” (din acelaşi capitol „Scrisori şi îndrumări de la Părintele Arsenie”)
Fie ca în viaţa de dincolo, să ne vedem şi noi, şi să ne cunoaştem după spusele Părintelui Arsenie, după dragoste! Amin!


Despre Arsenie Boca
Arsenie Boca, după numele de mirean Zian Boca (n. 29 septembrie 1910, com. Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara; d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost un ieromonah, teolog şi artist român.


Studiile şi formarea
S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din parte Mitropolitului Ardealului pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic.
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, călătoreşte la Muntele Athos pentru documentare şi experienţă duhovnicească.
Hirotonirea şi tunderea în monahism
Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), iar în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoţească.
Deja din 1940 declanşează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit "mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!".
Contribuţia la colecţia Filocalia
Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi aduce o serie de manuscrise din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecţiei, susţine lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Drept pentru care, Părintele Dumitru Stăniloae îl numeste "ctitor de frunte al Filocaliei româneşti".
Prigoana
Arsenie Boca la Mânăstirea de la Sâmbăta
Imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de Siguranţă, invocându-se pretinse legături cu Mişcarea Legionară. Arsenie Boca a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică.
Strămutat forţat de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti.
Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg.
A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate (iar ultima acţiune de urmărire, consemnată în dosarul său, datează din perioada 5 februarie 1975 - 29 septembrie 1989).
În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 - şi Sinaia, unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din ţară, unii considerându-l sfânt.
Scrieri
Deşi se pare că ultima dorinţă a Părintelui Arsenie a fost ca opera sa să nu fie publicată, totuşi după căderea comunismului mai multe din scrierile sale, care au circulat în manuscris (şi adesea în mai multe forme) au fost publicate:
Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului şi Mănăstirea Prislop, 1995
Ioan Gînscă, Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Arhim. Serafim Popescu, Mărgăritare duhovniceşti - Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Editura Pelerinul, 2002
Părintele Arsenie Boca, Trepte spre vieţuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003

Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Pr. Arsenie Boca, Editura Agaton, 2004
Arsenie Boca - Fotografii şi ziceri (12 fotografii, scurtă biografie, 103 ziceri), Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005

Părintele Arsenie Boca - Biserica de la Drăgănescu: "Capelă Sixtină" a Ortodoxiei româneşti, Deva, 2005
Noi mărturii despre Parintele Arsenie Boca, , Editura Agaton, 2005
Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006

Despre Antihrist


Nu va lepadati de Hristos! Nu va insemnati cu 666! (IV)


CEI ALEŞI NU VOR GREŞI
Odată cu venirea lui Hristos se vor aduna toţi oamenii de pe pământ la marea Cina a împăratului ceresc. Cu toate acestea numai cei aleşi vor fi primiţi, adică cei evlavioşii, cei curaţi si iubitori de Hristos. "Căci mulţi chemaţi dar putini aleşi" (Matei 22, 14).
Dupa venirea lui Antihrist oamenii nepregătiţi vor fi înşelaţi, iar pentru cei aleşi înşelăciunea va fi fără putere; cu toate ca provocarea, violenţa si păcatul vor fi mari totuşi ajutorul lui Dumnezeu va fi si el mare, fiindcă Dreptul Dumnezeu va purta de grijă omului dându-i putere pe măsura ispitei. Aşa încât cei aleşi vor birui pe Antihrist.
Multi vor fi alesi. Aceştia vor fi cei care vor mărturisi pe Hristos cu credinţa şi curaj, refuzând cu bărbăţie si eroism să se însemneze cu semnul 666. Sf. Părinţi, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie s.a., zic ca cei aleşi vor fi aceia care nu se vor însemna şi vor refuza semnul lui Antihrist; unii ca aceştia sunt numiţi sfinţi şi uniţi cu Hristos.
Sf. Ioan Teologul zice: "Fericit este cel ce citeşte şi cel ce asculta cuvintele proorociei si păstrează cele scrise în aceasta!" (Apocalipsa 1, 3).
Asadar, cei alesi vor fi aceia care vor respecta Scripturile şi nu cei care le calcă, aşa cum fac iehoviştii, papistaşii [i ecumeni[tii care schimba Scripturile.
Aşadar, cei aleşi vor fi fiii şi moştenitorii împărăţiei veşnice a lui Hristos, adică ai paradisului, iar cei care s-au însemnat vor fi moştenitori ai iadului: "Şi mi-a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului! Şi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu" (Apoc. 19, 9).
Raiul si iadul
Deci vor exista şi raiul şi iadul. Multi zic că raiul şi iadul sunt aici pe pamânt, dar se amăgesc.
Viaţa de pe pământ nu este nimic altceva decât pregătirea vieţii veşnice; viaţa virtuoasa pregăteşte raiul, iar viaţa plină de păcate pregăteşte iadul. Raiul [i iadul sunt pregătite de Marele Făcător, de la întemeierea lumii.
Când Lucifer, îngerul cel mai apropiat de Dumnezeu, s-a gândit sa-si pună scaunul său mai presus de al lui Dumnezeu a fost aruncat din cer pe pâmânt. Atunci arhanghelul Mihail a stat în faţă şi a strigat celorlalte cete îngereşti, care rămăseseră fidele lui Dumnezeu: "Să stăm bine să stăm cu frica". Au rămas în cer noua cete, iar ceata lui Lucifer a fost aruncată pe pamânt. De atunci se luptă să-i depărteze pe oameni de Dumnezeu.
Iisus a zis: "Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer" (Luca 10, 18). Ceata aceasta căzută va fi înlocuită dupa a doua venire cu monahi şi cu cei care nu s-au întinat cu femei nici n-au păcătuit.
In Sf. Evanghelie adeseori se relatează despre iad. Astfel zice, când s-a apropiat vremea patimilor Hristos s-a dus cu ucenicii în Ghetsimani şi acolo le-a zis: "Priveghiati şi va rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită" (Matei 26, 41).
"Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui" (Matei 25, 41). "Acolo este plângerea şi scrâsnirea dinţilor" (Matei 25, 30).
Viermele neadormit, gheena focului, focul veşnic sunt numiri pe care Iisus le-a dat iadului. ~n Apocalipsa Sfântului Ioan iadul este numit iezerul de foc, foc şi pucioasă: "Şi fumul chinurilor lor se suia în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea" (Apocalipsa 14, 11).
Zice dumnezeiescul Ioan: "Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă" (Apocalipsa 14, 10).
"Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucreazăşi iubesc minciuna!" (Apocalipsa 22, 15).
"Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârsitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii" (Apocalipsa 21, 6).
"Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc" (Matei 7, 19). Şi nu se poate ca Hristos să mintă.
De asemenea Iisus vorbeşte adesea şi despre rai si împărăţia cerurilor.
"Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5, 3). "Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5, 10).
Tâlharul care era pe cruce răstignit împreuna cu Hristos adresându-se Lui `i zice: "Pomeneste-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta" (Luca 23, 42). Şi Iisus îi răspunde: "Amin zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai".
"Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multa" (Matei 24, 30) şi va zice: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii" (Matei 25, 34). Sf. Ap. Pavel, care a fost răpit până în al treilea cer, zice: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Corinteni 2, 9). Prin aceste cuvinte el mărturiseşte despre nespusa fericire şi linişte a raiului.


Pedepsirea celor însemnaţi
Deci după ce Antihrist îşi va întări domnia şi va termina de însemnat pe oameni, furia lui Dumnezeu va veni asupra lor. "Cine se închină fiarei şi chipului ei [i primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasa, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinurilor lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus" (Apocalipsa 14, 9-12).
Sf. Ipolit scrie: "Când va deveni Antihrist împărat atunci mânia lui Dumnezeu va cădea de sus peste tot pământul. Cerul se va închide şi nu va ploua, şi pământul nu va mai rodi. Marea se va schimba în groapă de gunoi, peştii vor muri şi râurile vor seca, iar oamenii vor muri de sete şi de foame. Tatăl îşi va îmbrăţişa fiul şi mama fiica şi vor cădea la pământ morţi, dar nu se va afla cine sa-i îngroape si aerul se va umple de pasări răpitoare şi de miros greu de la mulţimea trupurilor celor morţi. In zilele acelea foametea se va aşterne peste tot pâmântul, plângere nemângâiatăşi strigare fara măsura şi gemete necontenite. Atunci oamenii vor ferici pe cei morţi zicând: Ieşiţi voi morţilor si lasaţi-ne pe noi cei vii să intrăm, căci nu mai îndurăm urgia şi mânia Atottiitorului Dumnezeu. Fericiţi şi bucuroşi sunte]i că n-aţi apucat zilele acestea. Fericiţi sunteţi ca nu aţi apucat viaţa aceasta dureroasa, nici foametea aceasta nemângâiată, nici aceasta nenorocire pe care o trăim". Şi zice în continuare: "După ce îi va pecetlui pe ai lui, pe urmă după ce vor flămânzi şi vor înseta, vor merge la el, zicând: Iata noi ne-am închinat ţie si ne-am pecetluit; acum dar da-ne să mâncăm şi să bem precum te-ai făgăduit, că iată pierim de foame; şi întoarce putoarea marii întru buna mireasmă, ca iata de secetă prea mare au pierit toate vieţuitoarele din rnare, au împuţit tot văzduhul şi ne ies sufletele de multa putoare. Porunceşte fântânilor sa izvorască apa! Porunceşte cerului sa plouă şi pâmântul sa dea roada sa! Goneşte de la noi fiarele cele mâncâtoare de trupuri, care au ieşit din culcuşurile lor si din mare la uscat şi neavând ce mânca si ce bea, au năvălit asupra noastră ca sa ne mânânce! Că noi toţi întru tine ne-am pus nădejdea de a ne mântui.
Atunci le va răspunde cu multă mânie, zicând: De unde sa vă dau eu vouă acestea, dacă cerul nu vrea să dea ploaie şi pamântul nu vrea să dea roada sa? De unde să va dau eu hrană? Daţi-mi şi voi mie! Atunci nenorociţii aceia, auzind aceste cuvinte ale lui, vor cunoaşte că el este Antihrist. Şi vor plânge cu amar bătându-şi piepturile cu pumnii si zicând: O, nenorocirea noastră cea mare! O, rea negutătorie! Vai cât de rău am greşit! Cum ne-am înşelat de amăgitorul acesta? Vai nouă! Cum ne-a prins tiranul în lanţul său? Cum am căzut în cursa necuratului! O, cum n-am vrut noi să ascultăm Sf. Scripturi şi cum nu voiam să auzim cele poruncite din cărţile sfintelor biserici? Cât de mult ne-am orbit! Că de multe ori auzind învăţăturile Sf. Evanghelii, nu luam aminte, şi iată acum în[elându-ne desăvârsit am pierit". Insa atunci nu va exista nimeni care să mântuiasca, fiindcă vor fi conduşi împreună cu Antihrist în iad.
Şi cei ce se vor pocăi, bine le va fi, iar care vor râmîne prin cetăţi şi sate, mari necazuri vor suferi. Caci cei de la răsărit vor merge la apus, nădăjduind că vor găsi acolo putină uşurare; iar alţii de la apus vor veni către răsărit, neştiind că în tot locul sunt aceste ticăloşii, necazuri şi chinuri
care nu s-au făcut din veac. De asemenea dureri vor avea toţi oamenii; şi venind noaptea vor aştepta cu nerăbdare să se faca ziuă, iar venind ziua vor aştepta să se faca noapte, zicând: când se va face ziuă, ca sa scăpăm de fiarele ce năpădesc asupra noastră? Aşa nemângâiat vor plânge ziua şi noaptea. Cu oamenii va plânge atunci toată făptura; pamântul greu va suspina, cerul cu amar se va tângui, soarele, luna şi stelele împreună cu jalnică mâhnire vor fi acoperite, numai pe jumătate dând lumina şi aceea înegrita. Fiarele cele sălbatice si toate dobitoacele cele domestice, de asemenea cu jalnică strigare se vor tângui şi neobişnuit vor ţipa. Munţii, pădurile, câmpiile, pietrele şi toată suflarea omenească, toate vor plânge cu amar tânguindu-se pentru înşelăciunea ce au pătimit, închinându-se nelegiuitului Antihrist şi mai ales pentru că au primit pecetea acelui necurat şi viclean, şi s-au lepădat de preacinstita şi de viaţă facatoarea cruce a lui Hristos". Atunci necazurile se vor înmulţi. Oamenii vor arunca în drumuri şi în pieţe aurul şi argintul, iar pietrele scumpe vor ajunge ca cele de pe drumuri călcate. Fiindcă se vor grăbi în zilele acelea, care mai de care să se ascundă de la faţa fermecătorului Antihrist; şi nici un loc nu-i va putea tăinui de el, deoarece pecetluiţi fiind vor fi cunoscuţi de toată lumea.


Nimeni nu va putea ca să şteargă de pe fruntea lor sau de pe mâna pecetea iadului.
Sf. Ioan Teologul în Apocalipsa scrie: "Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi li s-au dat lor şapte trâmbiţe. Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tamâie multa, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tamâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreuna cu rugăciunile sfinţilor. Si îngerul a luat cădelniţa şi a umplut-o din focul altarului, şia aruncat pe pamânt; si s-au pornit tunete si glasuri si fulgere si cutremur. Iar cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiteze. Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină si foc amestecat cu sânge, şi au căzut pe pamânt; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars-o de tot.
A trâmbiţat apoi al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare, si a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge; Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, si a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
Şi a trâmbiţat al treilea înger, si a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şia căzut peste a treia parte din rîuri şi peste izvoarele apelor si numele stelei se cheamă Absintos. Si a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul, si mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
Şi a trâmbiţat al patrulea înger; si a fost lovita a treia parte din soare şi a treia parte din luna şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-si piardă din lumină a treia parte şi noaptea tot aşa" (Apocalipsa 8, 1-12).
"Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pamânt, si i s-a dat cheia fântânii adâncului. Şi a deschis fântâna adâncului, si fum s-a ridicat din fântâna, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi vazduhul s-au întunecat de fumul fântânii. si din fum au ieşit lăcuste pe pamânt, şi li s-a dat lor putere, precum au putere scorpiile pamântului. Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pamântului şi nici o verdeaţă si nici un copac, fara numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor. Şi nu li s-a dat ca sa-i omoare, ci ca sa fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este la fel cu chinul scorpiei, când a inţepat pe om. Şi în zilele acelea vor caută oamenii moartea şi nu o vor afla, şi vor dori să moara; moartea însă va fugi de ei. Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi ca de aur, şi fe]ele lor erau ca nişte fete de oameni. Si aveau pâr ca parul de femei, dinţii lor erau ca dinţii leilor. Si aveau platoşe ca platoşele de fier, iar vuietul aripilor era la fel cu vuietul unei mulţimi de care si de cai, care aleargă la luptă. Si aveau cozi si bolduri asemenea scorpiilor; şi puterea lor e în cozile lor, ca să vatăme pe oameni cinci luni. Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui nume, în evreie[te, este Abaddon, iar în elineste are numele Apollion. Intâiul "vai" a trecut; iată vine înca un "vai" si înca unul, după aceea" (Apoc. 9, 1-12).

miercuri, 25 noiembrie 2009

DESPRE REFERENDUMUIL ANTICIP

Oare cat ecou va avea apelul senatorului Iulian Urban in fata dlui presedinte Basescu, care nu a amintit nimic in campania domniei sale despre aceasta initiativa a cca 1000000 de romani? De ce atata tacere fata de cea mai mare problema a romanilor , care este legata direct de mantuirea sufletului, dupa care tanjim cu totii? Ce vom face din 2011? Eu ma intreb zilnic! Sunt doar 2 alternative: acceptam cipul sau nu. Fiecare dintre ele are implicatii foarte adanci .
danutza

SENATORUL IULIAN URBAN i se adreseaza presedintelui Traian Basescu in privinta Referendumului pentru acte electronice
Domnului Traian Basescu,
Presedintele ROMANIEI
Buna ziua,Domnule Presedinte,
Stimati Domni Consilieri,
Prin prezenta va aduc la cunostinta mesajul monahului Filotheu Bălan, secretar al Mănăstirii Petru Vodă, legat de problema cererii de organizare a unui plebiscit national, un referendum constitutional care sa consulte vointa natiunii romane in privinta adoptarii actelor electronice cu cip.Avand in vedere faptul ca cererea societatii civile este inregistrata la Presedintia Romaniei din septembrie 2009, va cer sa aveti amabilitatea de a da un raspuns acestui milion de romani care se pronunta in acest sens, semnaturile lor fiind detinute de Parintele Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda din judetul Neamt.Fata de cele prezentate mai jos, va rog sa inaintati un raspuns public catre subsemnatul si catre romani.Urban I. Iulian Senator de Ilfov Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei Grupul Parlamentar al PDL din Senat
---------- Forwarded message ----------
From: Petru Voda Date: 2009/11/25
Subject: Referendum în privinţa actelor electroniceTo: iulian.urban@senat.ro
Domnule Iulian Urban,
Întrucît faceţi parte din partidul politic care susţine candidatura domnului Traian Băsescu, actualul preşedinte în funcţie, la un nou mandat, şi întrucît în ultimul an de zile v-aţi evidenţiat prin luarea în serios a tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor parlamentare şi politice, vă rugăm să ne sprijiniţi în demersul nostru.În urma apelului stareţului mănăstirii noastre, Părintele Arhimandrit Iustin Pîrvu, din data de 14 Ianuarie, către creştinii ortodocşi din România de a se împotrivi actelor de identitate electronice, s-a născut o dezbatere foarte vie în toate mediile împotriva acestor aparente cuceriri tehnologice care ameninţă să transforme întreaga societate românească cel puţin într-o victimă sigură a unor interese politice, întorcîndu-ne la starea de fapt de dinainte de 22 Decembrie 1989.Probabil din pricina lipsei de informare, atît parlamentarii, cît şi preşedintele, au promulgat cîteva măsuri reprobabile propuse de fostul guvern Tăriceanu, între care OUG 184/2008 şi OUG 207/2008. O alta, referitoare la permisele auto, a rămas ca ordin al ministerului de interne, valabil din Noiembrie 2008, fără să treacă prin parlament, deşi cadrul legal pe care se întemeiază (directiva 126/2006 a Parlamentului European) recomandă existenţa unui cip electronic în permisele auto. Toate aceste măsuri au darul de a transforma oricînd România într-un stat poliţienesc cu mult mai periculos decît cel ceauşist.După promulgarea OUG/184 privitoare la cărţile de identitate, care transformă fiecare cetăţean român în obiect controlabil aflat la discreţia oricărei puteri politice, singura şansă ce ne-a rămas - şansă despre care am vorbit public pe data de 2 Aprilie a.c. la masa rotundă organizată de Camera Deputaţilor - a rămas organizarea unui referendum.Acest demers s-a transformat într-o acţiune de strîngere de semnături la nivelul întregii ţări, acţiune susţinută de simpli cetăţeni, din iniţiativa lor proprie, sprijiniţi de o serie de conferinţe publice pe care le-au organizat, conferinţe la care au participat jurişti, medici, electronişti, specialişti în biometrie şi reprezentanţi ai mănăstirii noastre. Semnăturile adunate din propria iniţiativă în întreaga ţară pentru această acţiune au fost în număr de aproape 1.000.000 (un milion).În data de 17 Septembrie am depus, sub numărul 18.720, o petiţie la instituţia Preşedenţiei României, în care ceream organizarea, odată cu alegerile prezidenţiale, a unui referendum popular în privinţa actelor electronice. La această petiţie ni s-a răspuns prin adresa DRA2/19976/29.09.2009 cu următoarele cuvinte "am primit şi analizăm solicitarea dumneavoastră", însă de atunci nu am mai primit nimic.Întrucît contextul politic actual dovedeşte încă o dată nevoia actualului preşedinte de a primi sprijinul poporului, vă rugăm să ne sprijiniţi în obţinerea unui răspuns clar, categoric în privinţa acestui demers dorit de popor şi întărit prin atîtea sute de mii de semnături. Dorinţa noastră ar fi ca, domnul Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al ţării, să aleagă o cale din două pe care le vedem posibile în această clipă. Prima ar fi ca, uzînd de puterea pe care o are de a da decrete şi de a modifica legi, să abroge măsurile legislative amintite mai sus şi să promulge textul legislativ pe care vi-l ataşăm, explicînd public decizia luată. A doua variantă ar fi ca pe data de 6 Decembrie a.c. Preşedenţia României să organizeze, simultan cu al doilea tur de scrutin, încă un Referendum, privitor la prezenţa actelor electronice în România, Referendum pe care să-l susţină tot la fel de intens, prin mijloacele specifice, ca şi pe cel din data de 22 Noiembrie.Aşteptăm răspunsul domniei voastre.
Cu respect, monahul Filotheu Bălansecretar al Mănăstirii Petru Vodă
Sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/11/25/senatorul-urban-cere-presedintiei-sa-se-pronunte-in-privinta-referendumului-national-in-privinta-actelor-biometrice-cu-cip-1-milion-de-romani-sunt-impotriva-acestora/Resurse: PRESEDINTELE BASESCU studiaza posibilitatea REFERENDUMULUI ANTI-CIP. Presedintia Romaniei a raspuns solicitarii Manastirii Petru Voda. DOCUMENT O NOUA VICTORIE a societatii civile crestine: Comitetul Economic si Social European, organism UE, recomanda reevaluarea legislatiei actelor biometricePASAPOARTELE BIOMETRICE au devenit o realitate pe cuprinsul intregii tari, in ciuda opozitiei crestinilor. Monahul Filotheu face Bilantul Campanieiwww.pentrulibertate.ro

UE SI LIMITAREA LIBERTATII NOSTRE..

TRATATUL DE LA LISABONA SI INTERNETUL
Un material de Filotheu Monahul ( Ortodoxia group)

Echitabil şi imparţial, zilele se scurtează. Folosiţi vremea rămasă la maxim. Vă reamintesc că în vreme ce toate farurile mass-mediei româneşti erau pe alegerea democratică a noului preşedinte, la Bruxelles se alegea, TOTAL NEDEMOCRATIC, primul preşedinte al UE. De cîteva zile a intrat deplin în vigoare Tratatul de la Lisabona, care transformă România în gubernie a Uniunii Europene. De altfel, senatorii tocmai au aprobat o măsură a parlamentului UE care interzice bocirea mortului şi petrecerea sa la groapă. Îşi mai aduce cineva aminte de atitudinea parlamentarilor privitoare la cipurile din cărţile de identitate? Dar iată cum e cu internetul: "Este pentru prima data cand intr-un text juridic se face referire la utilizarea internetului ca principiu de baza deci, facand astfel legatura intre internet si exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale. Accesul unui utilizator la internet poate fi intrerupt numai in cazul in care este „necesar intr-o societate democratica” si numai dupa „o procedura prealabila echitabila si impartiala”, care le ofera utilizatorilor posibilitatea de a-si sustine cazul si respecta prezumtia de nevinovatie", a declarat raportoarea Parlamentului Catherine Trautmann (S&D, Franta). Eurodeputatii se lauda in comunicatul Parlamentului European ca "au reusit sa impuna accesului la internet o protectie juridica echivalenta cu cea valabila pentru un drept fundamental, prin adaugarea "prevederii privind libertatea internetului" in cadrul de reglementare UE pentru retelele si serviciile de comunicatii electronice". La Quadrature du Net: Pachetul telecom, o oportunitate ratata pentru drepturile utilizatorilor. BBC ATRAGE ATENŢIA: BBC aminteste insa ca amendamentul anterior, care cerea explicit obligativitatea unei decizii judecatoresti inainte de restrictionarea accesului la internet, a fost respins si ca este inca neclar ce va insemna in practica o procedura corecta si impartiala.
"Corect şi imparţial" a fost şi procesul Preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa din anul 1979.
Urmarea o ştim. http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-6557228-posibilitatea-taieri...


Despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
La început de „drum”
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut la 23 noiembrie 1925, fiind ultimul dintre cei 11 copii ai familiei Calciu din localitatea Mahmudia (Tulcea). De mic copil părinţii l-au crescut cu dragostea lui Dumnezeu în suflet. „Am fost educat într-o familie simplă, dar foarte religioasă, am stat în tinda şi în interiorul bisericii, am fost tot timpul în preajma unui preot”. În tinereţe îl urmărise gândul călugăriei, dar a optat, în cele din urmă, pentru menirea de a-i vindeca pe oameni. Astfel, după ce a absolvit liceul „Principele Carol” din Tulcea, în anul 1945, se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În 1948 comuniştii au încercat să lichideze tot ce le era în opoziţie, indiferent că această opoziţie ar fi avut o cauză religioasă sau politică. Printre cei cu convingeri naţionale şi religioase era şi studentul Gheorghe Calciu. Astfel, în anul trei de studii este arestat şi trimis în lagărul de „reeducare” de la Piteşti. Acuzaţia era „subminarea securităţii statului”.
„Şcoala” Piteşti
Pentru tânărul Gheorghe lagărul de exterminare de la Piteşti devine o nouă şcoală. Aici, din „naivul cu ochi albaştri” devine „luptătorul în zeghe” pentru Hristos şi neamul său. În această închisoare, a căzut în cel mai mare păcat al vieţii sale (lepădarea) dar a atins şi cele mai mari virtuţi (dragostea de vrăjmaşi şi curajul mărturisirii), ceea ce l-a ajutat să reînvie sufleteşte.
La Piteşti erau cei mai curaţi dintre deţinuţi. Aceştia nu au fost implicaţi în curente şi acţiuni politice, astfel reuşind să reziste mai mult. Rezistenţa lor consta în rugăciune şi dobândirea virtuţilor. În închisoare se formase un curent mistic, greu de înţeles de către opresori, iar tortura era pe măsura rezistenţei. „Acolo era un fel de centru de spiritualitate şi mod de gândire sincer. Cum de mic am fost crescut cu rugăciunea, m-am integrat mai uşor în această mişcare spirituală sinceră şi autentic românească. La Piteşti rugăciunea nu înceta nici ziua, nici noaptea. Fiecare celulă avea un timp de rugăciune. În momentul când în celula respectivă era gata cu rugăciunea, bătea cu pumnul în perete şi rugăciunea începea în următoarea celulă. Cel puţin un singur om stătea pe noapte să se roage, să mediteze, să privegheze. Aşa rugăciunea făcea ocolul întregii închisori. Când a început „reeducarea” deja la Piteşti se formase un centru de spiritualitate şi rugăciune”.
Cădere şi ridicare
Cel mai de temut dintre torţionari era Eugen Ţurcanu. Acesta, după cum îl descriu supravieţuitorii care au trecut prin mâna lui, „Era plin de furie..., o furie demonică. În timpul anchetelor, după ce ne termina de torturat spunea: „Dacă Hristos ar fi trăit în vremea mea nu mai apuca să ajungă pe cruce”.
Despre aceste torturi, părintele Calciu spunea: „Cred că structura lui Ţurcanu a fost de la început demonică. El nu a fost un convertit de la bine la rău. Era demonul suprem al acţiunii de la Piteşti. Era dotat cu o forţă de dominaţie nemaipomenită. Când intra în celulă stârnea o groază totală şi nu se poate explica cum, rând pe rând, şi-a dărâmat toţi adversarii. Toată închisoarea tremura de frica lui. Îi smulgea pe cei mai buni dintre noi, îi bătea, îi tortura, îi transforma, mă rog, îi întorcea pe dos. Chiar dacă nu se schimba ceva în sufletul lor, groaza era aşa de mare încât unii dintre ei deveneau ei înşişi informatori. În felul acesta s-a introdus neîncrederea, spaima, disperarea în mulţi dintre noi. Unii au rezistat iar alţii au cedat, alţii chiar au murit în timpul torturilor iar alţii s-au sinucis. Puţini au fost cei care au rezistat până la capăt fără să cedeze. Mulţi dintre cei căzuţi şi-au revenit, mai devreme sau mai târziu, pentru că refacerea sufletului nu e ca refacerea trupului. Sufletul are nişte legi mai tainice, se reface mai greu sau niciodată... Refacerea mea a fost mult mai grea decât a altora pentru că şi ruptura a fost mai mare. Aveam 25 de ani şi eram destul de naiv, un copil de ţăran cu o credinţă puternică şi o încredere deosebită în oameni. Am vrut să mă sinucid împreună cu Puiu Dobre. I-am scris gândul meu pe o bucată de săpun şi Ţurcanu m-a văzut când i-am aruncat săpunul. M-a snopit în bătaie. Îmi pierdusem conştiinţa, nu mai ştiam nici să citesc, nu mai cunoşteam literele, rugăciunea Tatăl nostru am uitat-o complet. Fără vreun efort intelectual, ci din inimă încă se mai simţea o licărire a rugăciunii lui Iisus <>. În acea disperare I-am promis lui Dumnezeu că dacă voi ieşi viu din închisoare mă voi face preot. Ceilalţi deţinuţi mă considerau un înger... da, un înger. Dar acum eram un înger căzut(...)
Mi-am revenit în momentul în care am fost pus în faţa unor acţiuni îngrozitoare care se refereau la procesul în care victimele trebuiau să devină acuzaţi. Atunci s-a trezit în mine spiritul de dreptate şi îngerul meu m-a făcut să iau, cu riscul vieţii, atitudine, punând stop acelei înscenări îngrozitoare. Mi-au cerut să spun că am complotat cu alţi deţinuţi în chestiuni politice, dar nici nu îi cunoşteam pe acei oameni”. Ulterior, tânărul Gheorghe Calciu a fost transferat la Jilava unde a stat până în 1956 şi apoi la Zarca de la Aiud şi Gherla. Zarca era o secţie specială în cadrul închisorii din Aiud unde erau duşi cei ce primeau cu greu „reeducarea”, sau chiar deloc. Aici calvarul a reînceput. După 16 ani de închisoare a fost eliberat. „În 1964 ne-au dat drumul la toţi, sub presiunile Occidentului, dar şi pentru că de-acum comuniştii se credeau stăpâni pe ţară, pe suflete, pe tot”.
„Soldat” în sutană
După ieşirea din închisoare a încercat să continue Facultatea de Medicină, dar nu a fost reprimit. Astfel a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia Franceză, după care s-a înscris la Teologie cu gândul de a-şi împlini promisiunea făcută lui Dumnezeu în închisoare. Iniţial fusese respins de directorul seminarului deoarece avea la dosar anii de detenţie. „M-am dus la Patriarhul Iustinian Marina. Spre surprinderea mea patriarhul m-a primit fără nici o rezervă, deşi i-am spus că am făcut închisoare. Patriarhul Iustinian m-a trimis la secretarul Institutului Teologic care era călugărul Antonie Plămădeală (ulterior mitropolit) spunându-mi să scot din autobiografie anii de detenţie. Secretarul institutului s-a făcut că nu observă acest lucru şi am fost acceptat”. În 1971 a fost licenţiat în teologie, după care a fost primit profesor de franceză în cadrul seminarului. Între timp se căsătorise cu fiica unui fost deţinut şi a fost hirotonit ca preot, în jurul său adunându-se mulţi tineri şi intelectuali.
Când comunişti au dărâmat biserica Enei, ctitorie a lui Mihai Viteazul, glasul părintelui Calciu a răsunat ca un tunet în pustiul nepăsării şi al compromisului cu atât mai mult cu cât, de această dată consecinţele erau mult mai grave, răsfrângându-se şi asupra familiei. În timp ce slujea la biserica Radu Vodă, a ţinut un şir de şapte predici consecutive care au rămas în conştiinţa publică: „7 cuvinte pentru tineri”. Aceste predici, precum şi alte articole de curajoasă atitudine, condamnau demolarea bisericilor şi ateismul oficializat. Acestea circulau printre studenţi dar şi printre intelectuali pe foi dactilografiate, unii chiar memorând fragmente din ele. În urmă cu doi ani, părintele spunea despre aceste predici: „Le-am rostit în momentul în care conştiinţa românească era pregătită să le audă. Aceste cuvântări au creat un curent subteran de rezistenţă, susţinut mai ales de tinerii teologi. Ceream numai libertatea credinţei şi încetarea abuzurilor. M-au urmărit încă de la prima predică, dar nu m-au putut aresta. M-am rugat la Dumnezeu să nu mă poată prinde până ce le termin pe toate şapte”. Pe a opta nu a mai reuşit să o ţină, căci deja a fost arestat. „I-am promis lui Dumnezeu doar şapte şi mi-a ascultat dorinţa”. După 1989 cele „7 cuvinte” au fost publicate sub forma unor broşuri, în ţară şi străinătate. În prezent se găsesc şi la pangarul bisericii Sfânta Treime din Oradea. Chiar dacă au fost rostite în 1979, ele rămân la fel de actuale şi în zilele noastre. Ca urmare a acestor „cuvinte” este condamnat la alţi zece ani de închisoare din care săvârşeşte doar jumătate. În total îşi plăteşte lupta anticomunistă cu 21 ani de detenţie. Cu toate acestea face parte dintre aceia care a avut puterea să demaşte în instanţă pe adevăraţii inspiratori ai crimelor de „reeducare”.
Expulzarea, exilul
După a doua sa arestare, numeroase grupuri de români din exil, în frunte cu Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, au intervenit pe lângă oficialii occidentali pentru salvarea sa: „De câte ori se acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate, de atâtea ori trimitea administraţia americană la Bucureşti o listă cu deţinuţii de conştiinţă, pe care eu eram primul. După cinci ani de insistenţe, am fost eliberat din închisoare cu condiţia să părăsesc ţara”. Astfel, în 1984 iese din închisoare rămânând un an cu arest la domiciliu, timp în care „ambasada SUA mi-a transmis că sunt binevenit în America”. Astfel s-a stabilit în Washington unde a întemeiat o parohie românească ortodoxă.
În 1987, FBI îl informează că securitatea din România îi pregăteşte un atentat, sfătuindu-l să părăsească pentru o vreme Washingtonul. Părintele Calciu spunea că se simţea urmărit mereu de securitate, mai ales când venea în Europa, dar şi după 1989, când venea în România. Cu toate acestea nu s-a lăsat intimidat şi a continuat să ţină legătura cu cunoscuţii din România, să scrie cărţi şi articole, precum şi să vorbească la posturile de radio „Vocea Americii” şi „Europa liberă”. După 1989, l-a cunoscut personal pe Liviu Turcu, şeful reţelei de spionaj românesc din SUA: „Turcu mi-a spus că, într-adevăr, se încercase asasinarea mea printr-un cubanez, dar s-a renunţat la plan, datorită consecinţelor pe care le-ar fi avut asupra relaţiilor româno-americane”.
După 1990, securitatea l-a ameninţat că, dacă mai intră pe teritoriul ţării, va fi bătut „de un grup de muncitori”. Cu toate acestea nu s-a lăsat intimidat, reuşind, de altfel, să vindece multe suflete de apostazie şi laşitate. Aflându-se în celălalt capăt al lumii, părintele spunea: „Cu trupul sunt în America, dar cu sufletul nu mă va putea despărţi nimeni de România şi de ortodoxie”. După căderea comunismului, părintele Calciu vedea un alt pericol asupra României, capitalismul: „măcar comuniştii îţi erau duşmani pe faţă. Capitaliştii, vorbesc despre Dumnezeu, dar treptat şi pe neobservate îl scot din societate, şcoli, instituţii, din familie şi mai ales din sufletul individului”. Atât în articolele sale, cât şi la conferinţele cu tinerii la care a luat parte în marile oraşe din ţară, părintele Calciu, deşi la o vârstă înaintată, lupta ca un tânăr împotriva celei mai mari erezii a secolului: ecumenismul. Despre această erezie spunea că în spatele aşa-ziselor „bune intenţii” nu stă dorinţa sinceră de unitate în credinţă, ci se ascund interesele demonice ale politicii mondialiste „...dorinţa unora de a stăpâni popoarele, gloria lor. Ortodoxia nu are nimic de negociat în materie de credinţă, ea depăşeşte limitele logicii şi ale raţionamentului uman. Adevărul nu se poate negocia. Putem fi în relaţii foarte bune cu oricare dintre culte, dar nu într-o mişcare ecumenistă. Noi avem credinţa noastră, tradiţiile noastre, cultura noastră, trecutul nostru. De ce să renunţăm la ele în schimbul unor oferte străine, lipsite de sacralitate şi fără nimic românesc în ele. Biserica trebuie să lupte mai mult şi o poate face prin preoţii şi intelectualii devotaţi pe care îi are.”
Repatrierea
Părintele Calciu a trecut la cele veşnice la 21 noiembrie, după ce a fost împărtăşit pe patul spitalului de un alt fost deţinut în închisorile comuniste, ÎPS Bartolomeu Anania. Viaţa sa a fost curmată brusc de un cancer galopant. În timpul cât a stat în spital a fost vizitat de Patriarhul Teoctist al României care i-a dăruit o iconiţă sculptată în os. Dorinţa sa a fost ca să fie îngropat în pământ românesc împreună cu iconiţa primită de la patriarh şi mătăniile de la călugăriţele din Diaconeşti. A fost adus în ţară de ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, rămânând la Bucureşti, în biserica Radu Vodă, până sâmbătă 2 decembrie când a fost dus la Petru Vodă (jud. Neamţ). În timpul cât a poposit în Bucureşti, a fost vizitat de mii de credincioşi, preoţi, foşti colegi, elevi ş.a., iar PF Teoctist, împreună cu un sobor de arhierei şi preoţi, a oficiat slujba înmormântării. Înmormântarea a avut loc în ziua de 3 decembrie în prezenţa a zeci de preoţi şi peste 3.000 de credincioşi care l-au condus pe ultimul său drum pământesc. Când a fost aruncat primul pumn de ţărână peste sicriul aşezat în groapă toţi cei prezenţi au început să cânte instantaneu: „Hristos a înviat!”


SFANTA ECATERINA




Episcopul Augustin, Mitropolit de Florina:



"Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.
Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.
Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:- De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.- Ce condiţie, copilul meu?- Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.
Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.
Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:- Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:- Aş vrea să-l văd.
Îi spune ascetul:- Vei face ce-ţi voi spune?- Voi face.- Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:- Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:- Nu vreau s-o privesc.- De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.- Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).
Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.- Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.
A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:- Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.
A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:- Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!
După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.
Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii…
Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.
Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).
***
Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.
Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie.
Amin.
(Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,duminică, 26.11.1978)
(traducere din elină de monahul Leontie)
***
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.
Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.
Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.