În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

(sursa: ortodoxism)

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: "Urmează Mie". Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminaţi. Şi după ce a învăţat pe parţi şi pe mideni şi le-a aşezat lor biserici, şi multe minuni a făcut, în urmă şi-a luat sfârşitul prin foc prin cei necredincioşi. Iar când era încă în viaţă, acest dumnezeiesc apostol, ceilalţi împreună ucenici şi apostoli înconjurau fiecare locul şi cetatea, ce-i cădea la sorţi, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parţi aflându-se, s-a suit singur într-un munte şi a zăbovit acolo, având o singură haină şi fără de acoperământ. După ce a trecut câtva vreme, i s-a arătat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pământ pe om, şi, întinzându-Şi dreapta Sa, a dat apostolului un toiag şi i-a zis: "Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi.
Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina. Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: "Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?" Atunci apostolul lui Hristos cu glas liniştit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce pătimeau şi se aflau în zbuciumări i-a vindecat şi i-a făcut pe ei să urmeze lui cu bună rânduială şi cu minte.
Iar episcopul cetăţii aceleia, Platon cu numele, aflând de venirea sfântului, a ieşit afară împreună cu clerul şi l-a întâmpinat, şi amândoi împreună au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul în pământ, a slăvit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a arătat lui ca un prunc şi i-a poruncit să facă aceasta. Şi, o, minune!, îndată toiagul cel uscat a prins rădăcină şi a făcut crengi şi roadă a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lângă rădăcina copacului s-a făcut o fântână, ce izvora apă prea curată şi prea dulce, încât toţi cei ce treceau pe acolo s-au spăimântat de această minune. Şi fiindcă vestea aceasta s-a împrăştiat în toate părţile cetăţii, alergau împreună mulţimile ca să vadă minunea. Cei care gustau din dulceaţa copacului şi se spălau cu apa din izvor lepădau îndată toată nebunia şi cruzimea cea sălbatică din sufletul lor, pe care o aveau cu înşelăciune din pricina închinării la idoli. Dar multe pătimind de la împărat, apostolul Domnului prin foc şi-a primit sfârşitul. În urmă însă, a făcut pe împăratul să se întoarcă la credinţa lui Hristos prin minunea ce au făcut moaştele lui. Împăratul, botezându-se, a luat numele Matei şi a zdrobit idolii, a înduplecat pe supuşii săi şi au crezut toţi în Hristos. Apoi şi episcop făcându-se, a lăsat după moarte episcopia fiului său, după aşezământul ce prin vedenie i-a făcut lui dumnezeiescul apostol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfantul Evanghelist si Apostol Matei era evreu de neam si a fost unul din cei 12 Apostoli ai Domnului. Inainte de a fi chemat de Domnul sa-i fie ucenic, Sfantul fusese vames in Capernaum, langa lacul Galileii si se numea Levi. Vamesul era urat si dispretuit de popor, ca unul care era strangator de biruri si le amintea ca sunt supusi romanilor. A primi sa fii vames insemna, pentru ei, a primi sa fii cel din urma ticalos al neamului tau. Dar din acest Matei vamesul, Mantuitorul si-a facut un dumnezeiesc Apostol, care, cel dintai, a scris, ca martor de aproape, o istorie a vietii si faptelor dumnezeiescului sau Invatator. Ca ucenic al Mantuitorului, Sfantul Matei si-a schimbat nu numei numele, numindu-se din Levi, Matei, ci a lepadat si viata lui dinainte, aducand la Hristos, in loc de biruri, suflete de oameni, incepand cu viata sa si cu insusi sufletul sau. Drept aceea, si Evanghelia sa, fericitul Matei a scris-o in doua limbi: intai in evreieste, adica in limba aramaica, pe care a vorbit-o si Mantuitorul, si o vorbea tot poporul, iar a doua oara, prin anii 62-63, in greceste, adica in limba care se vorbea pe atunci in toata imparatia romanilor, cu scopul ca vestea cea buna sa o poata cunoaste cat mai multi oameni. In sfanta lui Evanghelie, fericitul Matei descrie copilaria si faptele cele mai presus de fire ale Domnului, invatatura Sa cea dumnezeiasca, patimile Lui cele mantuitoare si preamarita Lui Inviere. Dar, in Evanghelia sa, Sfantul Matei nu poate uita clipa cand, stand la vama, s-a intalnit pentru prima oara fata in fata cu Mantuitorul si a auzit pe Domnul zicandu-i: "Vino dupa mine!" (Matei 9,9-13); nu poate uita cum el, indata lasand toate, a urmat Domnului si l-a primit pe Domnul in casa sa si, cum, de atunci, Domnul l-a invrednicit de s-a numarat cu cei 12 Apostoli ai Sai. Eusebiu si Sfantul Epifanie ne spun ca, dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului si dupa ce s-a inteleptit cu cele dumnezeiesti in ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfant, Sfantul Matei a scris Evanghelia sa, la rugamintea iudeilor veniti la credinta si ca Sfantul Apostol Vartolomeu a dus aceasta Evanghelie si a lasat-o in India. Traditia Bisericii mai stie ca, socotindu-si incheiata munca sa de Apostol al iudeilor, Sfantul Matei s-a indreptat spre alte locuri ale rasaritului, straduindu-se sa aprinda credinta in Hristos printre persi, etiopieni si nubieni, smulgandu-i din intuneric si aducandu-i pe calea cea adevarata a vietii si a mantuirii. Nu se stie lamurit unde anume si-a sfarsit Apostolul viata si ostenelile sale. O traditie spune ca Sfantul Matei ar fi primit moartea de mucenic in Etiopia, fiind ars pe rug de necredinciosi.

Întru aceastã zi, cuvânt despre vederea Apostolului Pavel lângã Sfântul Ioan Gurã de Aur.
In Constantinopol era un om cu dregatorie, care, fiind parat de rauvoitori la imparatul, a fost izgonit din palate si scos din dregatorie. Deci, fiind el mahnit, a mers la Ioan Gura de Aur, pe cand acesta era patriarh in Constantinopol, insa in taina, ca sa nu-l stie nimeni din cei ce-l parasera la imparatul, si gandea sa-l roage pe fericitul Ioan sa-l izbaveasca pe el de mania imparateasca. Deci Ioan, chemand pe Proclu, fratele celui randuit sa-i aduca lui aminte plangerile, i-a zis: "Sa-mi aduci aminte la noapte, cand va veni acest om". Insa, avea obicei Ioan ca scria noaptea. Si in acea noapte, luandu-si condeiul a inceput a scrie la talcuirea Epistolelor Apostolui Pavel. Deci, a venit omul cel clevetit, cum ii poruncise lui, iar Proclu s-a apropiat de usa si, cautand prin crapatura usii, a vazut pe Ioan sezand si scriind si pe cineva vorbindu-i deoparte, la ureche. Si era chipul aceluia cam plesuv, iar barba deplina si lata Si, intorcandu-se, a zis omului aceluia: "Ingaduieste putin ca altul inainte de tine a intrat la dansul". Iar dupa ce a zabovit putin, s-a sculat Proclu si a vazut asemenea pe Ioan scriind si celalalt soptindu-i. In acelasi chip a fost si a treia oara. Apoi a inceput a toca de Utrenie. Atunci Proclu i-a zis omului: "Sculandu-te, mergi la casa ta, ca de acum nu mai vorbeste cu nimeni". Si cu mare mahnire s-a dus. Aceasta iarasi s-a petrecut si in a doua noapte si, asemenea, si in a treia noapte l-a vazut. Deci, s-a asezat Proclu langa usa. Dar omul acela iarasi, dupa obicei, a venit. Si, sculandu-se, Proclu s-a apropiat de usa, si privind, i-a vazut pe ei vorbind intre ei. Atunci i-a zis omului: "Mergi la casa ta si sa te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti ajute tie, ca vad ca cel ce vine la Patriarhul, de la Dumnezeu este trimis, de vreme ce nevazut intra la dansul". Iar, facandu-se ziua, si-a adus aminte fericitul Ioan de omul acela, si chemand pe Proclu, i-a zis lui: "Oare n-a venit aici omul acela de care mi-ai spus mie, pentru pricina ce voia sa vie la noi?" Iar acela, raspunzand, i-a zis: "Asa este cu adevarat, parinte, iata este a treia noapte a venirii lui aici". Iar el i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai pomenit de dansul?" Raspunzand iarasi, Proclu a zis: "Vorbeai cu altul tu insuti, pentru aceea n-am cutezat a intra la tine". Iar acesta a zis: "Cu cine? Ca n-a fost nimeni la mine in aceasta noapte". Atunci Proclu i-a spus cum era fata si chipul aceluia ce i se aratase lui si a adaugat: "gura lui era langa urechea ta si in taina iti graia tie, soptindu-ti la ureche, iar tu scriai". Iar fericitul Ioan se minuna, auzind acestea de la dansul. Si daca a tacut cu vorba, Proclu a cautat la icoana Sfantului Apostol Pavel si, vazandu-i chipul intocmai asa ca al aceluia ce i se aratase lui, s-a inchinat lui Ioan si a zis, aratand cu degetul la chip: "Intru acest chip era cel pe care l-am vazut". Atunci a cunoscut preainteleptul Ioan ca Dumnezeu l-a ascultat pe el si l-a adeverit ca lucrul lui este primit, ca, talmacind Epistolele Apostolui Pavel, el scria ceea ce Apostolul insusi ii spunea sa scrie. Deci, sculandu-se, s-a rugat Domnului, multumindu-i ca n-a trecut cu vederea ostenelile lui. Iar dupa aceasta, ducandu-se la imparatul, l-a rugat pentru omul acela ce era in necaz; si l-a pus pe el imparatul din nou in vechea lui randuiala.

Întru aceastã zi, învãtãturã a Pãrintelui nostru Pamvo cãtre ucenicii sãi.
Ava Pamvo a trimis pe ucenicul sau sa vanda rucodelia sa. Si stand saisprezece zile in cetate, dupa cum ne spunea noua, noaptea dormea in tinda bisericii Sfantului Apostol Marcu. Si ascultand slujba bisericii, s-a intors la batranul. A invatat inca si cateva tropare. Deci, i-a zis lui batranul: "Te vad, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispita ti s-a intamplat in cetate?" Raspuns-a fratele: "Cu adevarat avo, in lenevire cheltuiam zilele noastre in pustia aceasta, ca nici canoane, nici tropare nu cantam. Ca, mergand in Alexandria, am vazut cetele bisericii cum canta si am fost in intristare multa ca nu cantam si noi canoane si tropare". I-a zis lui batranul: "Amar noua, fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Duhul Sfant si vor urma cantarilor si glasurilor; ca, ce umilinta, care lacrimi se nasc din tropare? Oare cand sta cineva in biserica, sau in chilie si isi inalta glasul? Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam, cu multa umilinta si nu cu raspandire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspandeasca si sa cante cantari cu viers si sa puna glasurile in randuiala cu mestesug si sa-si clatine mainile si sa-si tarasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si cu suspine, cu glas evlavios si umilit si masurat si smerit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune. Ca, iata, iti zic tie, fiule, ca vor veni zile cand crestinii vor strica cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor Prooroci, stergand Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Si despre aceasta parintii nostri au zis: "Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca neamul cel de pe urma o sa stearga vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, ca mare este nevoia ceea ce va sa fie". Si a zis fratele: "Asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica, ca sa se faca acestea?" Si a zis batranul: "Intr-acest fel de vremi, se va raci dragostea la multi si nu va fi putin necazul, navaliri ale paganilor si porniri ale popoarelor, neastamparare a imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni care nu vor tine seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si grabnici la mese, galcevitori, lenesi la rugaciune si ravnitori la clevetiri, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintelor lor, nici urmandu-le, nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: De am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de la fata celor pustnici, judecand judecati cu daruri, nepartinind saracului la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Inca si in popor va intra necredinta, desfranare, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie". Si a zis fratele: "Ce va face, oare, cineva in vremile si in anii aceia?" Si a zis batranul: "Fiule, cel ce se mantuieste intr-acest fel de zile, isi mantuieste sufletul sau si mare se va chema in Imparatia Cerurilor".