SFÂNTUL ANTONIE SIHASTRUL Schitul Iezerul-Vâlcea

(secolele XVII-XVIII)

Unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor a fost şi Cuviosul Antonie de la Schitul Iezerul (Cheia)-Vâlcea, numit de credincioşii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul".
Sfântul Antonie era de loc din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. Crescând de mic în iubire de Hristos şi cunoscând câţiva sihaştri trăitori la linişte, la vârstă potrivită s-a tuns în monahism la Schitul Iezerul, unde s-a nevoit în anii tinereţii. Apoi, sporind în rugăciune şi smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin jurul anului 1690. Acolo se ostenea singur într-o mică peşteră de piatră, lăudând pe Dumnezeu ziua şi noaptea şi luptându-se neîncetat cu duhurile rele şi cu neputinţele firii. Căci nimeni, afară de sihaştri, nu ştie cât de mari sunt ispitele şi încercările celor ce se nevoiesc în viaţa pustnicească.
Neavând un lăcaş propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare şi a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Ziua lucra, iar noaptea priveghea şi se ruga cu mâinile înălţate la cer, vărsând multe lacrimi. Apoi episcopul Ilarion de la Râmnicu- Vâlcea l-a sfinţit. În acest mic paraclis se ruga neîncetat Cuviosul Antonie. Aici făcea ziua şi noaptea sute de metanii, aici citea rânduiala slujbelor zilnice şi Utrenia de la miezul nopţii. În sărbători mari şi în posturi venea din timp în timp câte un ieromonah din schit şi săvârşea Sfânta Liturghie. Astfel, liniştea, singurătatea, chilia în piatră, biserica, neîncetata rugăciune, citirea scrierilor Sfinţilor Părinţi şi cugetarea la cele dumnezeieşti formau raiul pământesc al Cuviosului sihastru Antonie. Aici se curăţea pe sine de mândrie şi de dulceţile cele trecătoare ale firii şi de aici se pregătea zi de zi pentru bucuriile nemuritoare ale vieţii cereşti.
Auzindu-se peste tot despre viaţa sfântă a Cuviosului Antonie, veneau pe poteci de munte numeroşi ucenici, călugări, preoţi şi credincioşi să se roage împreună cu el, să-i ceară sfaturi şi rugăciuni. Iar fericitul sihastru îi primea cu dragoste, îi odihnea, îi hrănea cu cuvintele cele dumnezeieşti şi îi libera cu pace, creând astfel o adevărată reînnoire duhovnicească în Oltenia de sub munte.
După 25 de ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Sfântul Antonie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, prin anul 1714, fiind plâns mult de ucenici şi îngropat lângă micul său paraclis, cum se vede până astăzi. Credincioşii urcă vara până aici, aprind lumânări, fac rugăciuni şi se închină în „Peştera Sfântului Antonie", cerându-i binecuvântare şi ajutor.

Viata Cuviosului Antonie de la Schitul Iezer

Iubitorii de desavarsire spirituala, sihastrii, au populat acele tinuturi retrase de framantarile lumii, dar clocotitoare de cele duhovnicesti, inca din secolele primare ale crestinismului.
Un asemenea loc de Rugaciune in liniste, se afla si la poalele muntilor Capatanii, la cativa kilometri de Olanesti, la Schitul Iezer - Valcea. Pe malul stang al paraului Cheia, se afla aceasta oaza binecuvantata, unde s-a nevoit si Cuviosul Antonie.
Acest fericit parinte Antonie, a trait pe vremea blagocestivului domn Matei Basarab si a Sf. Martir Constantin Brancoveanu. Un timp s-a ocupat cu negotul, ca apoi, lasandu-l, a ales „negutatoria cea sufleteasca". Renuntand la desfatarea lumii acesteia, a imbratisat viata monahala, in prea frumoasa pustie a Iezerului din tinuturile Valcii. Atat de nebiruit s-a aratat Cuviosul Antonie din inceput catre osteneala si asprimea calugareasca, incat urma DOMNULUI, impreuna rastignindu-se, de buna voie. Parea fericitul Antonie, a fi nematerialnic si fara de trup... Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut blagoslovenie Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sf. Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Si intorcandu-se Cuviosul Antonie la Schitul Iezer, se umple de ravna pentru repararea Bisericii si a cladirilor din jur. Apoi invapaiat de Dumnezeiescul Dor, iese mai sus de Schit, intr-o frumoasa poienita, unde era si o pestera. Aici isi sapa si un mic Paraclis, in care incepe nevointa unei Rugaciuni neincetate, pana la sfarsitul vietii sale pamantesti. Cine poate spune privegherile de toata noaptea, cat si alte osteneli sihastresti, ca postirile, plecarea genunchilor?... Uratorul de oameni, diavolul, i-a adus multe ispite si suparari, dar pe toate le-a biruit Cuviosul - cu Darul Lui Dumnezeu. Pentru o si mai aspra nevointa, purta si un brau de lanturi de fier. Hrana sa era dupa ceasul al noualea, paine si apa. Vin si alte bauturi, nu folosea niciodata. Nu dormea pe pat, ci rezemat putin, ca odihna a multor osteneli. Tot timpul era in Rugaciune cu lacrimi fierbinti, imbracamintea o avea simpla si numai cea de trebuinta.
Cu Harul Lui Dumnezeu cunoscandu-si sfarsitul vietii acestei lumi, a chemat pe ucenicul sau Ieromonahul Nicolae, cu patruzeci de zile inainte, spunandu-i in taina: „sfarsitul mi s-a apropiat. Dupa mutarea mea la cele vesnice, sa pui trupul meu in groapa ce am sapat-o la usa Pesterii". Si dupa alte cuvinte de invatatura, s-a odihnit intru Domnul.
Cuviosul Antonie era la statura maruntel si putin garbov spre batranete. Barba deasa si alba, vesel la cautatura, iute la fire, dar grabnic iertator. A stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani.
Dupa ingroparea Cuviosului, s-a aratat de mai multe ori in vis ucenicilor sai, ca fiind in Biserica si cu o Cruce Stralucitoare la piept. Ucenicului sau celui mai apropiat i s-a aratat de asemenea zicandu-i: „nu te intrista pentru ducerea mea din aceasta lume, ci mai mult bucura-te ca sunt la odihna vesnica. De aici ma voi Ruga pururea pentru voi". Mutarea sa a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al noualea din zi.
Viata Cuviosului Antonie a fost scrisa de Ieromonahul Nicolae, ucenicul sau. in anul 1812, cronicarul Chiriac Ramniceanu, stranepot al Cuviosului Antonie, cercetand Pestera de la Schitul Iezer, a mai gasit acolo pe un sihastru Ieroschimonahul Stefan, „sezand acolo de 50 de ani". Stranepotul Chiriac a dorit „sa caute Moastele Cuvi­osului", dar l-a oprit acest Stefan, zicandu-i ca s-au aratat semne infricosate celor care de asemenea au vrut aceasta. A reparat insa Bisericuta din Pestera, cu intentia de a se retrage si el aici, unde „stramosul sau a vietuit". Tot acest Chiriac Ramniceanu are meritul ca a cautat „cu mare cheltuiala si osteneala", viata Cuviosului Antonie, docu­mente gasite in satul Dobroceni - Valcea.
Si Sf. Calinic Cernicanul fiind Episcop la Valcea a vrut si el sa-i dezgroape Moastele, dar semn s-a aratat si a renuntat, surpandu-se malul direct pe mormantul Sfantului.
Sfantul vroia sa ramana in „smerenie".
De abia acum se face totusi dezgroparea Sf. sale Moaste, tot prin vrerea Cuviosului, care vede ca avem nevoie deosebita de ajutorul sau.
Sfinte Preacuvioase Parinte Antonie, Roaga pe Bunul Dumnezeu sa ne daruiasca si noua Pace si mare Mila

Schitul Iezer, una dintre cele mai izolate sihastrii

Situat la nord de satul Cheia, pe valea cu acelasi nume, in apropiere de orasul Baile Olanesti, Schitul Iezer este una dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei. Primii ctitori ai acestui sfant lacas, pomeniti in pomelnic, sunt Radu cel Mare (1377-1383) si fiul sau Mircea cel Batran (1386-1418). Cu trecerea timpului, acest schit s-a degradat, dar a fost refacut, in anul 1559, la 500 m distanta de cel vechi, de voievodul Mircea Ciobanu impreuna cu sotia sa, doamna Chiajna, fiica voievodului Petru Rares (1527-1546). Dupa refacerea Schitului Iezer, aici s-a adapostit o mare obste monahala cu peste trei sute de calugari. O parte dintre acestia traiau viata de obste in manastire, iar alti calugari se nevoiau in sihastrie, prin pesteri sau prin chilii, venind doar duminica si in zilele de sarbatori sa asiste la slujbele savarsite in biserica. In pisania din 1720 se mentioneaza ca schitul a fost terminat in 1567-1568, dupa moartea ctitorului si ca in 1700 schitul era pustiu si surpat. Biserica actuala a fost zidita de episcopul Ilarion si schimonahul Antonie, care a donat toate economiile, dar a si muncit personal, pentru ca in 1720 sa fie pictata de ieromonahul Nicolae. Mai tarziu, schimonahul Antonie a fost canonizat sub numele de Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru. El vine in Tara Romaneasca in anul 1648 si se stabileste la Rm. Valcea, ocupandu-se de comert. Ajuns la varsta de 64 de ani, binecuvantatul Antonie s-a hotarat sa aleaga calea monahala. Dupa ce a renuntat la ideea de a merge la Muntele Athos, la indemnul episcopului Ilarion, se stabileste la Schitul Iezer. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se pastreaza si astazi, in partea de apus a bisericii, avand un subsol spatios pentru depozitarea celor necesare intretinerii vietii monahale. Din anul 1998, sfantul lacas s-a imbogatit cu o noua biserica. Astazi, Schitul Iezer cuprinde o obste de maici, care se ostenesc sa duca mai departe traditia monahala existenta aici de mai multe secole.Grigore Alexandrescu si mormantul lui Mircea cel BatranDin „Memorialul de calatorie” scris de Grigore Alexandrescu pe la mijlocul secolului al XIX-lea aflam pretioase informatii despre Manastirea Cozia si mormantul lui Mircea cel Batran (1386-1418). Poetul mentioneaza ca aceasta este aparata de o statornica bariera de un sir de munti; ca Oltul desfasoara aici, la Cozia, undele sale si se strecoara ca un sarpe printre doua stanci. Apoi, descrie portretul lui Mircea cel Batran pictat in naosul bisericii, in costumul sau de cavaler si ne precizeaza ca la genunchi are cusuti in fir vulturi cu doua capete, insemn al dublei despotii: Tara Romaneasca si Dobrogea. Valorosul domn este inmormantat in cea dintai incapere a bisericii; se afla aici (in anul 1842 cand a vizitat Gr. Alexandrescu manastirea n.n) doua mari pietre care acopera mormintele. Inscriptia uneia a inceput a se sterge, incat abia poti descifra cateva cuvinte si numele „Mircea”, iar pe cealalta se deslusesc aceste cuvinte: „Aici odihneste maica Teofana Calugarita, cu fiica doamna Florica si fiul sau Nicolae - Voda leat 1425”. Aici s-a strecurat o greseala cu privire la anul 1425 pe care poetul l-a transcris din memorie. Dar cand Gr. Alexandrescu a intrat pentru prima data in pronaosul bisericii si a zarit mormantul lui Mircea cel Batran a exclamat: „Iata o descoperire neasteptata si placuta!” De ce este importanta aceasta „descoperire neasteptata si placuta”? Raspunsul il primim de la cercetatorul istorico-literar Augustin Z. N. Pop intr-una din lucrarile sale: „Pana la relatia de drumetie a Memorialului de calatorie scris de Gr. Alexandrescu in 1842, nimeni altcineva nu mentioneaza existenta mormantului vejnicului batran acolo” (adica a lui Mircea cel Batran). Interesanta relatare. De la 1418, anul mortii Voievodului, si pana la 1842 s-au scurs mai bine de patru veacuri, timp in care ctitoria sa a fost vizitata de personalitati din tara si de peste hotare. Mentionez doar cativa: Gavriil, de la Muntele Athos a vizitat Manastirea Cozia in 1517 si a scris „Viata lui Nifon”; in 1657 Paul de Alep a vizitat aceasta ctitorie si ne-a lasat „Insemnari de calatorie”, iar mai tarziu Dionisie Eclesiarhul a scris „Hronograful Tarii Romanesti de la 1764 pana in 1815”. In toate aceste lucrari gasim descrieri referitoare la Manastirea Cozia si imprejurimile sale, dar nici un cuvant despre existenta mormantului Marelui Voievod Mircea cel Batran!! De ce oare a persistat aceasta omisiune de-a lungul a peste patru secole? Se stia doar ca aceasta manastire este ctitorie voievodala. Trebuie sa asteptam patru veacuri pe Gr. Alexandrescu sa viziteze acest monument istoric si sa faca „descoperirea neasteptata si placuta”? Socotim ca sunt de prisos comentariile. Anul acesta, la 25 noiembrie 2005 se implinesc 120 de ani de la incetarea din viata a scriitorului si poetului Grigore Alexandrescu, mare patriot si iubitor al istoriei poporului nostru.