Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 mai 2011

MAI VINE O CRIZA ECONOMICA, DE DATA ASTA , MULT MAI GRAVA ( PAREREA MEA). SI VINE LA PACHET CU NOM

În 2012 vine, din China, o nouă criză economică mondială. Documente bancare


China este pe punctul de a “exporta” inflaţie în întraga lume, într-un proces care va semăna cu dărâmarea a trei piese de domino, dintre care una deja a căzut, potrivit unei analize realizate de Societe Generale, citată de businessinsider.com.

Într-un raport amplu, intitulat "Dominoul din China s-a declanşat!", analiştii SocGen analizează “cele trei piese de domino” ale sistemului de export al inflaţiei din China şi situaţia lor actuală.
  • Inflatia interna
Trecerea Chinei la o economie bazată pe consum se traduce printr-o creştere a cererii pe piaţa internă. Oferta rămâne constantă, deci preţurile cresc. Acest lucru se întâmplă deja.

•China exportă inflaţie.

"Această dinamică pare la fel de inevitabilă precum forţa gravitaţiei", potrivit analiştilor Soc Gen. Cererea de petrol şi oţel a Chinei a determinat creşterea preţurilor pe aceste pieţe. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe piaţa produselor din bumbac şi a produselor alimentare. Aceste efecte au fost transferate pieţelor dezvoltate, precum SUA, unda de şoc urmând să fie resimţită cu adevărat în 2012. Acest proces este în curs de desfăşurare.

•Şocul cererii din China.

 Reechilibrarea economică a ţării pe termen lung duce la o creştere permanentă a cererii la nivel mondial. Oferta este limitată şi va dura până îşi va mai reveni, reducând astfel capacitatea lumii de a face faţă acestei creşteri a cererii. Acest proces a început deja.

SCRIETI PATRIARHIEI SA IA POZITIE FATA DE PROBLEMA HOMOSEXUALITATII! "PRIN TACERE IL TRADAM PE DUMNEZEU” ( SF GRIGORIE TELOLOGUL)

Scrieti cat mai multi la Patriarhie sa ia atitudine fata de acest mars al anormalitatii!
Vorbiti cu preoti su duhovnici sa predice deschis despre acest  mare pacat!
Sa luam exemplu de la rusi, care au interzis marsul gay in Moscova!

APEL CATRE PATRIARHIE:


Ca urmare a organizarii Marşului minorităţilor sexuale, cunoscut şi ca Marşul Diverstăţii,care va avea loc sâmbătă, în intervalul 17.00-18.45, pe traselul Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Piaţa Izvor si la care sunt aşteptaţi peste 300 de participanţi, imi exprim nemultumirea pentru autorizarea lui si va rog sa luati atitudine si sa strigati raspicat ca HOMOSEXUALITATEA E UN PACAT IMPOTRIVA FIRII SI A LEGII LUI DUMNEZEU.

Iata ce spunea inaintea alegerii Preafericitului parinte Daniel, sfantul parinte Papacioc:

“ Pentru nici un pacat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru pacatul asta al homosexualismului. Dar biserica n-a avut o pozitie oficiala in problema asta. Patriarhule de maine, asta te asteapta, si e destul! “

In Rusia, acest mars a fost INTERZIS!!!!

Peste 30 de persoane, inclusiv cetateni straini, au fost arestate sambata la Moscova in timpul confruntarilor dintre activistii pentru drepturile homosexualilor si nationalisti rusi, in timpul unei noi incercari de a organiza o parada gay in centrul capitalei Rusiei, transmite Reuters. Acesta este cel de-al saselea an consecutiv in care homosexualii nu reusesc sa organizeze un mars in capitala rusa.

Activistii homosexuali au sperat ca noul primar al Moscovei, Sergei Sobyinin, va permite desfasurarea paradei, dupa ce, ani de zile, autoritatile au refuzat sa aprobe marsul lor. Homosexualii intentionau sa depuna flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.

Activistii gay care s-au strans langa zidul Kremlinului au fost atacati de grupuri de extrema dreapta si ultra-ortodocsi rusi. Politistii au intervenit imediat.

O alta adunare a activistilor gay, desfasurata in apropiere de sediul guvernului, a fost risipita de fortele de securitate dupa circa 20 de minute.

Agentiile de presa ruse au scris ca peste 30 de persoane au fost arestate, inclusiv doi activisti americani, care au amenintat ca vor face plangere la Consiliul Europei sa deposedeze Rusia de drepturile de vot in cadrul organizatiei din cauza violentelor impotriva homosexualilor.

Homosexualitatea a fost decriminalizata in Rusia in 1993, insa prejudecatile impotriva persoanelor gay ii forteza pe acestia sa nu se expuna public la Moscova.


Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii condamnă fără nici o ambiguitate legăturile homosexuale, văzând în ele o pervertire vicioasă a naturii de Dumnezeu zidite a omului.

“Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu intru patimi de ocara, ca si femeile lor si-au schimbat randuiala cea fireasca, intru ceea ce este impotriva firii. Asijderea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins intru pofta sa unul spre altul” (Rom. 1, 26,27).

"De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire (Lev. 20, 13). Biblia ne relatează greaua pedeapsă la care Dumnezeu i-a supus pe locuitorii Sodomei (Fac. 19, 1-29) – după exegeza Sfinţilor Părinţi, tocmai pentru păcatul homosexualităţii. Caracterizând starea morală a lumii păgâne, Apostolul Pavel pune relaţiile homosexuale între patimile cele mai „de ocară” şi „ruşinile” ce spurcă trupul omenesc-, femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduială cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi primind răsplata cuvenită rătăcirii lor (Rom. 1, 26-27). Nu vă amăgiţi: nici malahienii, nici sodomiţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu, le scria Apostolul locuitorilor pervertitului Corint (1 Cor. 6, 9-10).

Tradiţia patristică condamnă la fel de clar şi hotărât orice manifestări ale homosexualităţii. „Didahia celor doisprezece Apostoli”, operele Sfinţilor Ierarhi Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie al Nyssei, Fericitului Augustin, canoanele Sfântului Ioan Postitorul exprimă învăţătura neschimbată a Bisericii: legăturile homosexuale sunt păcătoase şi condamnabile.

Oamenii atraşi în ele nu au dreptul să facă parte din clerul bisericesc (canonul 7 al Sfântului Vasilie cel Mare, canonul 4 al Sfântului Grigorie al Nyssei, canonul 30 al Sfântului Ioan Postitorul).

Adresându-se celor ce s-au întinat cu păcatul sodomiei, Cuviosul Maxim Grecul chema: „Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, ticăloşilor, şi daţi-vă seama la ce desfătare spurcată v-aţi supus!.. Siliţi-vă să vă depărtaţi cât mai degrabă de această plăcere a voastră preaîntinată şi preaîmpuţită, să o urâţi – iar cine spune că ea este nevinovată, pe acela daţi-l veşnicei anateme ca pe un potrivnic al Evangheliei Mântuitorului Hristos şi stricător al învăţăturii Lui. Curăţiţi-vă prin pocăinţă nefăţarnică, prin lacrimi fierbinţi şi prin milostenie după putere şi prin rugăciune curată… Să urâţi din tot sufletul vostru această păgânătate, ca să nu fiţi fii ai blestemului şi ai pierzării veşnice”.

Discuţiile despre situaţia aşa-numitelor minorităţi sexuale în societatea contemporană înclină spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca perversiune sexuală, ci ca una dintre „orientările sexuale”, cu drept egal la manifestare publică şi la respect. Se mai afirmă, într-un mod luciferic, şi că atracţia homosexuală este determinată de o predispoziţie naturală individuală. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea nestrămutată că legătura de Dumnezeu rânduită a căsătoriei dintre bărbat şi femeie nu suferă comparaţie cu manifestările pervertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea o vătămare păcătoasă a naturii umane, vătămare care este biruită prin efort duhovnicesc, care duce la vindecare şi la creşterea personalităţii omului. Ca şi celelalte patimi care îl sfâşie pe omul căzut, tendinţele homosexuale se vindecă prin Taine, prin rugăciune, prin post, prin pocăinţă, prin citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, precum şi prin comunicarea creştină cu oamenii credincioşi, care sunt gata să ofere sprijin duhovnicesc.

Raportându-se cu responsabilitate pastorală la oamenii care au înclinări homosexuale, Biserica se împotriveşte totodată cu hotărâre tentativelor de a prezenta o tendinţă păcătoasă ca pe o „normă” şi cu atât mai mult ca pe un obiect de mândrie şi ca pe un exemplu de urmat. Tocmai de aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice propagandă a homosexualităţii. Fără a refuza nimănui drepturile fundamentale la viaţă, la respectul demnităţii personale şi la participarea la treburile obşteşti, Biserica porneşte totuşi de la premiza că persoanele care fac propaganda modului homosexual de viaţă nu trebuie admise să lucreze în mediul didactic, educaţional şi în genere la orice fel de muncă ce priveşte copiii şi tineretul, nici să ocupe poziţii de conducere în armată şi în instituţiile corecţionale, dată fiind înrâurirea lor dăunătoare asupra copiilor şi sănătăţii mintale a societăţii în general.

Dr. Dmitri Avdeev

(extras din volumul Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe, Ed. Sofia, 2007)


Sfantul Ioan Gura de Aur demasca si combate homosexualitatea

………………………..

Dar iata acum, ca cei ce turbeaza dupa astfel de pacate, singuri isi fauresc relele cele mai grozave, caci nu este acelasi lucru a te schimba in natura femeiasca si a ramane si barbat in acelasi timp, sau mai bine-zis, a nu fi nici femeie si nici barbat.

Si de voiesti ca si din alta parte sa afli de grozavenia acestui pacat, apoi intreaba de ce oare toti legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc singuri, si vei gasi ca de nimic altceva, decat pentru ca-si ciuntesc singuri natura lor omeneasca, desi acestia cu nimic nu nedreptatesc pe altii prin asemenea fapt, ba inca de multe ori, dupa scopire ei sunt folositori, pe cand curvarul si pederastul (homosexualul) nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci si trupul pederastului (homosexualului) este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Si de cate gheeni sunt oare vrednici acestia ? Dar daca poate razi auzind de gheena si nu crezi in focul cel vesnic, atunci adu-ti aminte de Sodoma, fiindca prin acea nenorocire icoana gheenei ne sta de fata chiar in viata prezenta. Fiindca sunt multi care si astazi, ca si atunci, nu cred in invierea cea de apoi si in cele ce vor urma dupa Inviere si rad cand aud spunandu-li-se despre focul cel nestins, de aceea, Dumnezeu ne-a cumintit chiar prin intamplarile din viata prezenta. O astfel de intamplare este arderea Sodomei si focul de acolo. Cei ce au fost acolo stiu, caci singuri au vazut cu ochii lor acea rana provenita din bataia dumnezeiasca si urmarile fulgerelor si a trasnetelor de sus. Acum tu judeca singur cat de mare a fost pacatul lor, daca Dumnezeu a fost silit de a le arata gheena mai inainte de timp. Fiindca multi dispretuiau cuvintele si atunci ca si acum, de aceea Dumnezeu le-a aratat invederat icoana gheenei si inca intr-un mod unic in istoria omenirii. Intr-adevar, curios a fost norul acela care a plouat foc in loc de apa, dar si pacatul ce ei il savarsise, adica pederastia (sodomia), era afara din legile firii, era contra naturii; a ars pamantul acela, fiindca si sufletele lor erau arse de acea pofta spurcata. De aceea si ploaia aceea nu numai ca n-a deschis pantecele pamantului ca sa-l faca de a da nastere roadelor, ci inca l-a facut netrebnic, chiar pentru primirea semintelor ce s-ar fi aruncat in el. Astfel era si impreunarea barbatilor din Sodoma, caci si acea nelegiuire le facuse trupurile lor mai netrebnice decat pamantul cel ars al Sodomei.

Ce poate fi mai spurcat ca un barbat tavalindu-se in curvii ? Ce poate fi mai gretos ? O! Ce nebunie! O! Ce smintire! Dar de unde si cum a patruns in sufletul omului aceasta pofta nebuna, care a adus natura in halul celor ce se razboiesc, ba, inca cu atat mai rau decat ale acelora, cu cat si sufletul e mai inalt si mai bun decat trupul ? Vai noua, daca ajungem a fi mai fara de minte decat animalele necuvantatoare, si mai nerusinati decat cainii, caci nicaieri printre dansele nu vei gasi astfel de impreunare, ci natura-si cunoaste hotarele sale! Voi insa, care savarsiti acest pacat, ati facut neamul nostru omenesc mai necinstit decat necuvantatoarele, caci il batjocoriti prin asemenea fapte si va batjocoriti si insiva (Sf. Ioan Gura de Aur; coment. la ep c. rom. 1, 26-27).


Par Sofian Boghiu despre pacatul homosexualitatii:

“Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?”[Luca, cap.18]

- Cum sa ne raportam la asa-zisa intrare în Europa, mai ales ca acum ni se impune, ca o conditie la aceasta integrare, sa legalizam homosexualitatea?

Parintele Sofian: Da, aceasta este o problema foarte spinoasa pentru mine. Si pentru întreaga Europa. Desigur, de la Europa Occidentala avem de învatat si niste lucruri frumoase cu adevarat, dar nu atunci când este vorba sa acceptam niste pacate. Mai ales când sunt în discutie niste patimi despre care Biblia de la început ne spune ca sunt atât de periculoase încât, pentru a se pedepsi asemenea spurcaciuni, se coboara îngeri din cer ca sa arda, sa desfiinteze niste orase împreuna cu locuitorii lor si sa se aleaga de ele numai fum de pucioasa… Am fost pâna la Marea Moarta, am bagat degetul în apa si l-am pus pe limba; e o apa groasa, amara si pe acolo miroase a sulf. Atât a mai ramas din civilizatia celor doua orase (Sodoma si Gomora), despre care ni se povesteste în Vechiul Testament. Vedem astfel cât dispret arata Dumnezeu pentru asemenea pacate.

Pentru nici o alta patima nu se coboara cineva din cer ca sa aduca pedepse. Si tocmai cu astfel de pacate ne cere Europa ”civilizata” si mândra ca sa ne spurcam neamul nostru. Au mai facut oamenii asemenea greseli (ca homosexuali au fost si sunt la noi, fara sa fie legiferati de Parlament), dar ele sunt probleme de spovedanie, de canon. Daca însa sunt legalizate aceste patimi, le faci fara grija, sub acoperirea . Politicienii nostri sunt liberi sa faca ce vor; iar ei, netinând seama de credinta si spiritualitatea acestui neam, aproba tot felul de faradelegi, pentru a putea sa fie prieteni cu asa-zisa Europa.

În concluzie, nu sunt de acord ca pentru niste bunuri pamântesti sa primim o pedeapsa dumnezeiasca. Daca atunci s-au coborât îngeri din cer si-au ars Sodoma si Gomora, acum Dumnezeu va trimite din cer niste pedepse asupra tarii noastre, prin care sa fie sanctionate asemenea pacate legiferate. Dar ai nostri nu sunt convinsi; ei spun: ”astea sunt popesti”.

Pe de alta parte, trebuie spus ca crestinul este o personalitate bivalenta, care face parte dintr-un stat pamântean, dar face parte si dintr-un stat ceresc, este si cetateanul lui Dumnezeu. El trebuie sa puna accentul pe esential; trebuie sa stie ca este alcatuit din doua componente: omul material, pe care-l manânca viermii în mormânt si sufletul care merge la judecata dupa ce se termina viata pamânteasca. Daca omul cade în acest pacat calca o porunca veche, de la creatia lumii si va da socoteala în fata lui Dumnezeu. Când îl face pe om, Dumnezeu îi spune: ”Cresteti si va înmultiti>. Cu aprobarea homosexualitatii aceasta porunca fundamentala este încalcata, pentru ca barbatul nu poate naste copii si nu se poate continua neamul omenesc asa cum a hotarât Dumnezeu de la început. Când omul se deprinde cu aceasta patima, ea nu-i da copii, dar îi da probleme.

[extras din "Smerenia si dragostea,însusirile trairii ortodoxe" de Arhimandrit Sofian Boghiu ]

O marturie contemporana
 fragment din „Iannis cel nebun pentru Hristos” atunci cand Constantin (homosexualul si povestitorul acestui fragment) îl invită pe Iannis acasa la el deoarece îl deranja din practicarea păcatelor:


„Ca să nu mai lungesc vorba, m-am hotărât să-l invit pe Iannis-nebunul acasa la mine…

De îndată ce i-am deschis, a spus:

-Binecuvântat să fii, Constantine, în veacul de acum și în cel ce va să fie.

Pentru prima dată auzeam un asemenea salut, însă tot pentru prima dată l-am auzit vorbind și pe demonul care se cuibărise înlăuntrul meu:

-Ai venit si aici în casa mea, nebunule, ca să mă alungi? Nu sunt singur, ci am împreună cu mine trei sute șaizeci și cinci de prieteni. Eu nu am să plec. Pleacă tu, pentru că altfel am să te omor!

Atunci Iannis a ridicat deasupra mea o cruce și a spus:

-În numele Sfintei Treimi celei de o ființă…

Din clipa aceea nu am mai auzit nimic altceva, pentru că am leșinat. Când mi-am venit în sine, l-am văzut pe Iannis cum mă privea zâmbind. Simțeam o mare bucuriecă se află acolo, însă nu puteam să-mi dau seama din ce pricină…

… Eu socoteam povești tot ceea ce spunea despre demoni. Credeam că sunt născociri ale preoților și ale religiei, ca să sperie lumea și să câștige ușor bani, să poată duce un trai mai bun, să se îmbogățească și ale asemenea. Și iată că acum eram martor al lucrării lor ucigașe asupra omului…”

Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii

Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei

CUM SE DISTRUGE O NATIE, CARE, INTAMPLATOR SAU NU, E ORTODOXA

Grecii ajung chiriaşi în ţara lor


George Papandreou, premierul elen, şi cancelarul german, Angela Merkel, au discutat în repetate rânduri despre situaţia dificilă a Greciei

Pentru a primi un nou împrumut de la UE şi FMI, statul elen este dispus să renunţe la suveranitate în mai multe domenii. Planul de privatizare al Atenei va fi coordonat de un grup de experţi ai Uniunii Europene. Tot străinii s-ar putea ocupa şi de colectarea impozitelor şi taxelor în Grecia.

Faptul că Grecia apelează încă o dată la Uniunea Europeană şi la Fondul Monetar Internaţional pentru a evita intrarea în incapacitate de plată nu rămâne netaxat de către oficialii europeni. În prezent, se poartă negocieri pentru suplimentarea programului de asistenţă financiară externă pentru Atena.

Control extern fără precedent

Condiţiile propuse pentru acordarea banilor sunt cele mai dure de până acum şi implică intervenţie externă fără precedent. Printre altele, autorităţile elene ar trebui să permită unui grup de experţi ai UE să se ocupe de programul de privatizări prin care vor să vândă active în valoare de 50 de miliarde de euro. De asemenea, tot străinii s-ar putea ocupa de colectarea taxelor şi a impozitelor, notează publicaţia britanică „Financial Times".

În schimb, Atena va primi un nou împrumut (de până la 35 de miliarde de euro) şi o „restructurare de catifea" a datoriei publice. Practic, finanţatorii europeni vor permite prelungirea perioadelor de rambursare a împrumuturilor. De asemenea, planul include şi stimulente pentru investitorii privaţi care deţin obligaţiuni elene, în încercarea de a-i convinge pe aceştia să reeşaloneze în mod voluntar datoria Greciei.

Toate aceste cerinţe au apărut pe fondul nemulţumirilor oficialilor UE faţă de ceea ce ei consideră „eforturi limitate" ale Greciei pentru ieşirea din criză. Aceştia aduc ca argumente ritmul lent de implementare a reformelor structurale, eşecurile Atenei de a stârpi evaziunea fiscală şi mai ales faptul că programul de privatizări nu a fost demarat încă. Potrivit oficialilor care participă la discuţii, dacă Grecia ar fi urmat aceşti paşi, evita complet un nou împrumut. Nevoia de finanţare a Greciei până în 2013 se ridică la 70 de miliarde de euro. O bună parte din această sumă trebuia să fie atrasă de pe pieţele internaţionale, însă accesul Atenei la finanţare străină rămâne limitat din cauza neîncrederii investitorilor.

În criză de timp

Oficialii europeni speră acum că noul împrumut, combinat cu veniturile din privatizări şi reeşalonarea datoriei, reprezintă drumul potrivit pentru rezolvarea problemelor Greciei. Atena trebuie să finalizeze noua înţelegere până la 20 iunie, altfel riscă să nu primească următoarea tranşă (în valoare de 12 miliarde de euro) de la FMI.

În criză de timp, un grup de oficiali ai UE au purtat „discuţii de urgenţă, neanunţate" cu guvernul elen, potrivit Reuters. Însă negocierile sunt întârziate de problemele politice de la Atena. Săptămâna trecută, Guvernul nu a reuşit să obţină sprijinul Parlamentului pentru un nou pachet de măsuri de austeritate. Opoziţia, la unison cu protestatarii, cere reducerea taxelor pentru relansarea economiei. În mai 2010, Grecia a semnat un acord în valoare de 110 milioane de euro cu UE şi FMI.


327 de miliarde de euro este valoarea datoriei publice a Greciei, adică aproximativ 150% din PIB.

Experimentul Grecia si instaurarea Guvernului Mondial

Experimentul Grecia si instaurarea Guvernului Mondial



 Criza economica din Grecia, provocata de zona euro, se adanceste si s-ar putea ajunge la o masura fara precedent pentru istoria economica a unei tari, ne anunta specialistii de la Financial Times. Ar fi pentru prima oara cand o tara ar fi nevoita sa renunte la suveranitatea sa pentru a fi salvata de la faliment. Mai precis, posturi cheie din guvernul elen, cele referitoare la economie, industrie, energie, finante etc. ar urma sa fie conduse de autoritati straine, desemnate de Banca Mondiala si FMI.

Experimentul grecesc ar fi o urmare a altor doua variante "mai mici" - Bulgaria (cu acea constructie economica bazata pe marca germana, cu un consiliu economic al specialistilor nemti) si Moldova (cu zona de dominatie americana si transferul economic in dolari), ambele cu rezultate vizibile la vremea lor. Problema, insa, e ca in niciuna din variantele anterioare, niciunul din cele doua state nu fusese nevoit sa renunte la suveranitate. Practic, daca precedentul elen va reusi, atunci va da mana libera FMI si Banca Mondiala sa puna stapanire directa pe economiile altor state europene, sau din alet zone ale lumii, marcand pentru prima oara un Guvern Mondial, chiar daca, intr-o prima faza, doar economic.

Fireste ca analizele economice dau nastere mai multor teorii ale conspiratiei. Prima spune ca experimentul elen este condus de Oculta Mondiala, de cei care conduc lumea si in mainile carora se afla FMI si BM si care doresc sa inrobeasca toate statele lumii intr-o singura guvernare, dupa acesti teoreticieni ai conspiratiei fiind vorba despre una satanica. Si in acest context se spune ca a fost aleasa Grecia, pentru ca a fost prima tara in care a triumfat crestinismul. De aici s-a raspandit evangelia in toate colturile lumii. Asa ca lovirea Greciei ar fi la fel de simbolica precum lovirea turnurilor gemene de la WTC, simbol suprem al masoneriei evreiesti mondiale. Asa sustin aceste teorii ale conspiratiei. Economistii planetei spun, insa, ca nu e vorba de nimic altceva decat de o masura economica de redresare, e adevarat, fara precedent.

Oficialii spera ca aproximativ jumatate din finantarea noua de 60-70 de miliarde euro, de care Atena are nevoie pana la finele anului 2013, sa fie obtinuta fara a se recurge la noi datorii. Astfel, o mare parte din aceste fonduri ar putea fi acoperite prin vanzarea unor active de stat si modificarii ale conditiilor de plata catre detinatorii privati de obligatiuni. De asemenea, statele din zona euro si Fondul Monetar International ar trebui sa vina, la randul lor, cu imprumuturi de 30-35 miliarde de euro, suma care se adauga pachetului de 110 miliarde euro stabilit anul trecut.

Planul economic mondial ar putea sa cada prin opozitia populatiei elene, dar , mai ales, prin protestele vehemente ale Bisericii Ortodoxe Grecesti, foarte puternica pe plan local, cea care s-a opus si implementarii pasapoartelor biometrice, cartilor de identiate cu chip etc. Biserica deja protesteaza impotriva pierderii suveranitatii economice a Greciei, acuzand o opera satanica si pericolul constituirii unui Guvern Mondial, asa cum este prevazut in Apocalipsa. "Numai un orb nu poate sa nu vada aceste masuri mondiale, menite sa desfiinteze statele, sa loveasca in crestinism si in ortodoxie, in suveranitatea unui popor", acuza liderii religiosi de la Atena.

Ca o masura disperata, Grecia spera sa obtina din vanzarea unor companii de stat aproape 50 de miliarde de euro pana in 2015. Pentru anul acesta grecii vor vinde porturi, aeroporturi, si chiar un cazino, sperand sa stranga peste 15 miliarde de euro. Fondul Monetar International aduce insa o raza de speranta, respingand informatiile potrivit carora Grecia ar fi ratat toate tintele fiscale: "Informatiile recente din presa referitoare la concluziile misiunii de evaluare sunt neadevarate", a afirmat un purtator de cuvant al FMI.

El a continuat, declarand ca discutiile cu autoritatile din Grecia continua, realizeaza progrese si se vor incheia in curand. Potrivit Reuters, FMI si UE discuta despre un nou pachet de ajutor pe care l-ar putea primi Grecia, in valoare de 65 de miliarde de euro.

agentia.org

Homeopatia, o noua inselare

Homeopatia, o noua inselare


 Homeopatia, o practica medicala controversata

Homeopatia este una dintre metodele contemporane alternative de tratament. Sunt oameni care folosesc medicamentele homeopate, fara a sti insa nici catusi de putin despre ele. Adesea, homeopatia este pusa in stransa legatura cu lumea orientala, vazuta ca izvor al practicilor medicale alternative. Homeopatia isi trage numele din alipirea a doua cuvinte grecesti: "homoios" (asemanator) si "pathos" (suferinta).

Homeopatia nu constituie o specializare medicala in sine, la nici o facultate de Medicina neputandu-se studia acest domeniu. Cei care practica homeopatia, cat si legislatiile in vigoare privind Sanatatea, recunosc faptul ca homeopatia nu este recunoscuta legislativ, ca specializare universitara.
Nu exista scoli homeopate organizate, nu exista date statistice, pentru a putea compara rezultatele actiunii medicamentelor homeopate. Nu exista nici o statistica care sa spuna ca, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopata, atatia s-au facut bine, atatia si-au imbunatatit starea, atatia au ramas in aceeasi stare si atatora li s-a inrautatit sanatatea. Nici o data statistica. Interesant este si faptul ca homeopatii spun ca "homeopatia nu lucreaza statistic".

Homeopatia este cunoscuta pentru practica controversata de a oferi tratamente care nu contin efectiv nici un ingredient chimic activ. Homeopatia mizeaza pe tratarea bolilor prin stimularea capacitatii de vindecare a organismului uman, precum si prin prevenirea aparitiei afectiunilor la cei predispusi.
Homeopatia are la baza un sistem propriu de raportare la om. Astfel, potrivit homeopatilor, omul are o capacitate inascuta de a se vindeca, el trebuind sa fie vazut intr-o maniera holistica, impreuna cu lumea inconjuratoare el formand un tot comun. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).

Hahnemann si Kent, cei doi parinti ai Homeopatiei

Homeopatia isi leaga inceputurile de medicul german Friedrich Samuel Hahnemann (10 aprilie 1755 - 2 iulie 1843). Samuel s-a nascut la Meiben, in Saxonia. La numai 12 ani, el ajunge sa stapaneasca engleza, franceza, italiana, greaca si latina. Mai tarziu, el va invata si limbile vechi-orientale: araba, siriana, ebraica si caldeeana.

Hahnemann va studia medicina, doi ani la Leipzig si zece luni la Viena. In anul 1777, baronul Samuel von Brukenthal ii ofera postul de bibliotecar si de medic personal. Hahnemann il urmeaza pe Brukenthal la Sibiu, unde ramane doi ani. In aceasta perioada, tanarul medic este admis in cadrul Francmasoneriei. Intrarea lui Hahnemann in "loja teutonica", inca de tanar, a influentat decisiv credintele lui filosofice si religioase.
Hahnemann a fost theist, a avut stranse legaturi cu misticismul si fost un iubitor fanatic al spiritismului. El era de parare ca invatatura lui Confucius a fost superioara fata de cea a lui Iisus Hristos, pe care Il caracteriza ca "sentimentalist inflacarat". De asemenea, credea ca exista o stransa legatura intre Fiinta suprema si actiunea medicamentelor.

Hahnemann va face mai multe experimente, cu diferite substante, pe oameni sanatosi. In urma acestor experimente, cei in cauza (sanatosi) au prezentat simptome asemanatoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Producerea acestor simptome, cu ajutorul unor substante, ar stimula organismul uman al celui bolnav sa lupte cu boala.
Esenta homeopatiei devine astfel "principiul similitudinii", care consta in convingerea ca totalitatea simptomelor si a semnelor de boala prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanta capabila sa produca simptome similare unei persoane sanatoase.

Hahnemann va enunta teoria despre "homeopatie" in anul 1796, urmand ca, in anul 1810, el sa editeze si o carte cuprinzatoare despre aceasta. In cartea respectiva, Hahnemann dedica multe capitole lui Anton Mesmer, vazut ca "tata al misticismului", si elogiaza teoria acestuia despre "magnetismul animal".
In cartea lui, numita "Organon-ul artei de a vindeca", el spune: "Marea varietate a puterii se afla ascunsa chiar in plante, ale caror caracteristici exterioare le cunoastem de multa vreme, dar sufletele lor, caracterisicile lor interioare si orice element dumnezeiesc au ele, pe acestea toate inca nu le-am perceput."

Aceasta existenta a elementului "dumnezeiesc" in plante este dezvaluita si de catre un urmas fidel al lui Hahnemann, anume de James Tyler Kent, care scrie: "Energia insasi nu este energie, ci o substanta dinamica. Exista un Dumnezeu Suprem, care este alcatuit din substanta, si este o substanta uniforma. Toate provin, curg de la El, toate de la cel superior si pana la ultimul corp material fiind legate in acest mod. Bineinteles, daca exista separare si curgere continua, de la primul, pana la ultimul, ultimele o sa inceteze sa existe."

James Tyler Kent (31 martie 1849 - 6 iunie 1916), nascut intr-o familie de baptisti din New York, a fost un medic american, recunoscut ca parinte al homeopatiei moderne. Kent se va doveni a fi un fidel membru al sectei mistice conduse de Emanuel Swedenborg.
In anul 1897, Kent va publica o carte cuprinzatoare, numita "Repertoriu al Medicinei Homeopate". In aceasta lucrare, el vorbeste despre calitatile homeopate ale alimentelor (aceasta carte este folosita, de homeopati, pana astazi), pornind de la urmatoarea idee: "Nu microbul este cauza unei boli; nu trebuie sa ne mai lasam condusi de aceste visuri ale medicinei alopate si ale imaginatiei, ci trebuie sa corectam elanul vital."

Urmand acestei idei, homeopatia sustine si o teorie particulara asupra "infectiilor", prin care homeopatii inecarca sa explice cauza producerii tuturor bolilor. "Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea sa gandeasca si sa faca sau binele, sau raul. Omul, gandind si dorind raul, isi pregateste corpul sa primeasca boala." (Kent)

Prin aceasta teorie, homeopatii confunda raul spiritual cu cel material, lucru pe care Ortodoxia nu il face. Bolile sunt urmarea pacatului lui Adam, care a afectat intreaga fire umana, iar nu urmari neaparate ale unor rele actuale, fara de care ele (bolile) nu ar exista in trup. Multi dintre sfinti au fost bolnavi, negandind si neurmand cele rele (vezi cazul lui Iov).

Marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres international al Asociatiei Homeopatilor, sustine ca medicul homeopat, in afara de medicament, trebuie sa dea pacientului indicatii exacte "in legatura cu igiena de natura morala si sufleteasca, astfel incat sa nu se mai repete aceleasi greseli pe care le-a facul inainte, incalcand legea, in acest fel provocandu-si boala".

Homeopatul William Schwartz, care se refera la un mod de actiune mai profund al homeopatiei, spune: "Homeopatia are legatura nu numai cu evolutia trupeasca a omului, ci si cu evolutia lui spirituala; medicamentul homeopat, intr-adevar, salveaza sufletele; cu acest mod de actiune, homeopatia ajuta la distrugerea raului, ajuta sa se deschida "centrele" superioare si sa curga de acolo energie cereasca si spirituala."

Vitulkas este considerat parintele homeopatiei in Grecia, dar este si foarte cunoscut in cercurile mondiale homeopate. Vitulkas a fost discipol si colaborator al maestrului (guru) hindus Krisnamurti, si este firesc ca gandirea lui sa fie adapata cu conceptii orientale despre Dumnezeu, lume si om.

Homeopatia, cadere din dreapta credinta

Homeopatia se bazeaza pe convingerea ca exista un Dumnezeu impersonal, alcatuit dintr-o substanta accesibila noua, caci substanta Lui dumnezeiasca este aceeasi cu cea a creaturilor Sale. Spre deosebire de homeopatie, Ortodoxia propovaduieste un Dumnezeu Personal, Proniator si diferit de creaturile Sale, unirea cu acestea avand loc numai prin Fiul Sau intrupat si prin harul necreat.

Homeopatia sustine ca energia lui Dumnezeu este acelasi lucru cu substanta Lui, facand astfel din El un dumnezeu impersonal, de a carui substanta omul se poate impartasi. Ortodoxia invata ca omul se poate impartasi numai de harul dumnezeiesc necreat (energiile dumnezeiesti), iar nu si de substanta Lui (fiinta dumnezeiasca).
Homeopatia priveste omul si lumea holistic, toate fiind de aceeasi substanta cu Dumnezeul impersonal, din care se varsa o substanta care sustine viata. Tulburarea curgerii acestei substante dumnezeiesti provoaca boala. Kent, urmasul lui Hahnemann, spune: "Aceasta substanta este supusa schimbarilor, adica poate sa curga in ordine sau dezordine, poate sa fie bolnava sau normala."

Aceasta "substanta dumnezeiasca", care exista in om si la care reactioneaza medicamentul homeopat, este ceea ce homeopatia numeste "energie vitala" a omului. Aceasta "energie vitala" a homeopatilor este identica cu energiile din credintele orientale: energia "Ki Chi" a chinezilor; energia hinduista "prana" sau "kudalini"; energia "bioplasmatica"; energia "orgoni", a lui Reih; forma energiei animale, care s-a numit "mesmerism".

Unii homeopati o numesc "energie cosmica" si spun ca este aceeasi energie pe care: hindusii o numesc "prana"; Paracelsus o numeste "magnale"; Van Helmod ii spune "alcahest"; cabalistii o numesc "lumina stelelor"; alchimistii ii spun "azorth"; Fludd ii spune "spiritus"; Reihenbach o numeste "puterea fiintelor"; numita "magnetism animal", la Mesmer; "energia vazduluilui", "bioenergie" sau "substanta simpla", la Suedeborg; "energie vitala", "putere vitala" sau "corp vital", la Institutia Vitalistica; "orgoni", la Reih; "bioplasma", la cercetatorii rusi; etc.

Unii homeopati privesc extazul yoghinilor ca pe un mod prin care cineva poate sa vina in contact cu aceasta "energie cosmica" si este subliniat ca astfel de situatii sunt extrem de revigorante.
Invatatura despre "energia vitala" izvoraste din teoria holistica asupra lumii (monism panteistic), care inspira, pe langa homeopatie, si toate sectele religioase ale tarilor orientale, ale caror credinte sunt absolut incompatibile cu Ortodoxia.

Potrivit homeopatilor, boala, inteleasa ca modificare a fluxului energetic al omului, poate fi observata si provocata de catre om insusi. La realizarea acestui lucru ajuta doi factori: autocunoasterea (tehnici rationale) si medicamentul homeopat. Potrivit unor homeopati, medicamentul homeopat este doar o alta cale de a obtine ceea ce ofera tehnicile religiilor orientale, adica autoevolutia.
Homeopatia inecarca sa "elibereze" omul, tinta ei principala fiind sufletul pacientului, iar nu corpul lui. Astfel, homeopatia trateaza pornind de la suflet, catre ratiune si corp. Exista homeopati care compara modul de preluare a istoricului bolii de catre un homeopat cu un fel de spovedanie.

Potrivit teoriilor homeopate, cel care da tratamentul trebuie sa inteleaga ca el reprezinta un fel de "conducta" prin care curge spre bolnav puterea vindecatoare a vietii. Medicul homeopat trebuie sa fie un intelept sintetic si instruit spiritual. Deci, cel care trateaza va trebui sa urmeze o educatie psiho-spirituala, astfel incat sa dobandeasca o cunoastere adecvata, chiar din experientele lui personale. Acest lucru cere insa, din partea celui care trateaza, trairea unor fenomene "superioare" nivelului material al lucrurilor, prin care sa poate fi capabil sa treaca la o stare "superioara" a constiintei, ca sa-l trateze pe cel bolnav (samanism).

Pe scurt, putem rezuma astfel: Exista un dumnezeu impersonal, care este o putere universala (energie) care coincide cu universul (bio-energie); absolut tot ce se intampla este manifestarea acestei energii absolute; nu exista deosebire intre substanta lui Dumnezeu si cea a omului; Dumnezeu nu exista in afara omului. Cei care se ocupa cu misticismul invata ca omul, descoperindu-l pe "dumnezeu" si activand puterile care se ascund in interiorul lui, are puterea sa se vindece singur. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).

Medicamentul homeopat, o materie "vrajita"

Potrivit homeopatilor, eficacitatea medicamentului homeopat tine de modul in care este preparat, adica de dinamismul metodei (nenumarate dizolvari si agitari ale "substantei"). Medicamentele homeopate depasesc insa chimia, implicand o adevarata alchimie.
Potrivit homeopatiei, efectul benefic al "medicamentului" se datoreaza proprietatilor dumnezeiesti ascunse ale materiei lui, care se activeaza prin dinamism. "Facem dinamism la medicamentele noastre pentru a putea ajunge pana la substanta simpla (dumnezeiasca)", dupa cum explica James Tyler Kent.

Parintele homeopatiei, Friedrich Samuel Hahnemann, spune si el acelasi lucru: "Puterea medicamentoasa nu se afla in moleculele materiale ale acestor "medicamente", care au fost dinamizate (agitate) si nici in suprafata lor fizica, ci este descoperita si eliberata din materia medicamentoasa care are cu atat mai mare actiune, cu cat mai libera si nemateriala s-a facut prin dinamism. (...) Agitarea substantei medicamentoase dezvaluie puterile ei medicamentoase din ce in ce mai mult, pana cand se spiritualizeaza materia. (...) Cu modul de preparare prin dinamimizarea substantei medicamentoase, materia se distruge complet, pana la natura ei spirituala si, de aceea, in starea ei finala, poate sa se considere ca e alcatuita intr-adevar numai din aceasta substanta spirituala."

Deci, in afara de contemplarea in totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice si magice, pe care le contine, homeopatia da medicamentul homeopat, care reprezinta "elementul dumnezeiesc", pentru a readuce la normal fluxul substantei dumnezeiesti a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce omul la eliberarea din pacatul originar, precum si din raul material si spiritual.
Dilutiile homeopatice nu au nici un efect direct (dincolo de "efectul placebo"), dar tratamentul homeopat poate fi periculos datorita tentatiei de a evita tratamentul medical real, mai eficace. Sunt cunoscute si unele "medicamentelor homeopate nocive" ("nosodes", niste alternative la vaccinuri), care sunt preparate din tesuturile canceroase, din lichid tuberculotic, din mercur, etc. Aceste medicamente sunt periculoase pentru sanatate si sunt contrarii moralei medicale si deontologice.

Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfanta Scriptura si din Traditia Ortodoxa, ca diavolul poate sa trateze trupul omului, pentru a-i castiga sufletul. Deci, nu trebuie sa anulam complet posibilitatea "vindecarii" homeopate, mai ales cand aceasta este practicata in stransa legatura cu practici provenite din traditiile orientale.
Din punct de vedere stiintific, homeopatia trebuie incadrata in capitolul despre "Alchimie". Metodele homeopate de tratament nu reprezinta decat reintoarcerea vechiului "medic-vrajitor" in societatea noastra.

Parintele Paisie Aghioritul, despre Homeopatie !

"Homeopatia este incurcata. Multi s-au incurcat in aceasta poveste si au amestecat in ea multe teorii. Dupa ce vei lua o doctorie, iti vor spune aceia: "La inceput te vei simti mai rau, dar apoi iti va trece." Sa spunem ca te doare obrazul. Celalalt iti da o palma puternica si te doare mai tare, asa incat starea de mai inainte, ti se pare o gluma, si o suporti usor.

Mai exista si unii care sunt bolnavi numai cu inchipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela ii spune: "Pleaca, nu ai nimic." Merge din nou si medicul iarasi ii spune: "Pleaca, nu ai nimic." Merge apoi la homeopat. Acesta stie ca nu are nimic, dar nu ii spune, ci ii da un praf, pentru a-i linisti gandul aceluia si astfel ii trece durerea. "M-am facut bine", spune acela.

Aceasta este inselaciune! Apoi mai sunt si altii care, neputandu-se aranja nicaieri in alta parte, merg la homeopatie si astfel isi gasesc o ocupatie. Dar lucrul acesta este primejdios. Se incurca diferiti insi in treaba aceasta si nimeni nu poate avea incredere in ei. Apoi, resping toate celelalte tratamente.

Eu as fi de acord mai degraba cu un botanist, cu un om de stiinta. Dar exista si multi escroci. Unul spune ca poate cunoaste toate bolile numai privind in ochii celui bolnav. Sunt si eu de acord ca unele boli se pot depista in felul acesta, dar cum va cunoaste acela inima privind in ochi. Altul spune ca prin ureche poate vindeca toate bolile. Baga in ea niste ace. Prostii. Acestia sunt niste escroci. Este nevoie de discernamant in toate acestea.

- Adica, Parinte Paisie, sa nu facem tratamente homeopate la copil?

- Nu, nu este un lucru in care sa ai incredere.

Teodor Danalache

crestinortodox

luni, 30 mai 2011

EI SPUN DOAR CA AR FI POSIBIL. POATE CA NU SUNT CHIAR FOARTE SINCERI...

Citirea gândurilor, posibilă. Cercetătorii americani au descoperit cum


Cercetătorii unui centru medical din Washington au descoperit o metodă prin care pot urmări formarea cuvintelor la nivelul creierului

Cercetătorii unui centru medical din Washington au descoperit o metodă de a urmări felul în care se formează cuvintele la nivelul creierului, relatează The Daily Mail. Descoperirea i-ar putea ajuta pe cei cu dizabilităţi de vorbire să poată comunica şi să fie înţeleşi de cei din jur.

Cu ajutorul unor electrozi, o echipă de cercetători de la Centru pentru Inovaţie în Neuroştiinţă a identificat porţiunea creierului responsabilă pentru crearea celor aproximativ 40 de sunete uzuale ale limbii engleze. Ei au stabilit că fiecare dintre aceste sunete are propriul punct de pornire, prin urmare, ar exista o posibilitate de a dezvolta un program care să "citească" informaţiile pe care vor să le transmită oamenii cu probleme de vorbire.

Eric Leuthardt, coordonatorul studiului, spune că descoperirea a fost făcută cu ajutorul a patru voluntari care suferă de epilepsie. Iniţial, cercetătorul spera să găsească o cauză pentru boala celor patru, însă a hotărât să monitorizeze şi partea creierului în care se formează vorbirea. Voluntarii au fost rugaţi să repete mai multe sunete, precum "oo", "ah", "eh" sau "ee". Cercetătorii au reuşit să identifice porţiunile creierului de unde era emis semnalul pentru formarea acestor sunete. Cu toate că descoperirea acestor puncte nu este suficientă pentru stabilirea modului în care se formează propoziţii întregi, Leuthardt speră să elucideze misterul în studiile care vor urma.
"Nu voi pretinde că pot citi gândurile unui om. Chiar nu pot, însă, acum am dovezi că acest lucru este posibil", le-a spus Leuthardt jurnaliştilor britanici.

duminică, 29 mai 2011

Duminica Orbului din Nastere :Domnul se ţine departe de cei nelegiuiţi, dar ascultă rugăciunea celor drepţi” (Pilde 15:29).

Duminica Orbului din Nastere


- a sasea dupa Sfintele Pasti -

Ioan 9, 1-38
Si trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea

Predica Sfantul Nicolae Velimirovici


 DUMINICA A VI-A DUPÃ PAŞTI

EVANGHELIA DESPRE VINDECAREA MINUNATĂ A ORBULUI DIN NAŞTERE

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.
Ochii au văzut; ei au văzut şi au sfârşit în moarte. Limba a numărat şi şi-a pierdut graiul. Mintea a cugetat şi a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaşte minunile, fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Şi cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni şi să rămână viu?

Tot focul de pe pământ a venit şi vine de la soare, ne spun cei care se ocupă de cercetarea acestor lucruri. De ce nu a coborât soarele pe pămât, în loc să se întruchipeze în parte în pământ, în parte în apă, în parte în aer, în parte în lemn şi cărbune, în parte în animale? De ce, în fiecare dintre întruchipările împuţinate, soarele s-a ascuns sub o perdea groasă şi răcoroasă? De ce nu a venit pe pământ în toată întregimea lui, împlinită de focul şi lumina lui, înveşmântat în trup şi înfrânat de trup? Pentru că dacă ar trebui să se apropie foarte mult de pământ, pământul s-ar topi şi s-ar risipi ca aburul şi nu ar mai exista de loc.

Care dintre muritori ar putea sta lângă soare şi să rămână viu? Şi soarele este numai o zidire a lui Dumnezeu; este precum întunericul înaintea luminii lui Dumnezeu. Atunci, cine L-ar putea privi pe Dumnezeu care face minuni şi să fie viu?
Nu-ţi este limpede de ce Domnul Iisus a trebuit să ascundă strălucirea luminoasă a Dumnezeirii Sale sub învelişul gros , întunecat al trupului omenesc? Pentru că cine dintre oameni ar putea să rămână viu înaintea Lui?
Mai mult decât aceasta: dacă nu ar fi fost stăvilit în dezvăluirea Dumnezeirii Sale, care dintre oameni s-ar mai mântui prin voia sa proprie, şi nu prin puterea Dumnezeirii Sale? Este foarte adevărat că dacă ceva ar fi greu pentru Domnul Iisus, fără îndoială că ar fi mai greu pentru El să Se înfrâneze şi să Se stăpânească de la arătarea Dumnezeirii Sale decât să o descopere.

Aceasta este lămurit pentru că El Se înfrâna cu preamare înţelepciune să-Şi arate puterea Sa Dumnezeiască, viaţa Sa pe pământ se afla în armonie desăvârşită cu Dumnezeu şi cu omul.
Fraţii mei, Hristos ca om nu este o minune mai mică decât Hristos ca Dumnezeu. Şi unul şi altul sunt minuni, şi ei sunt împreună Minunea minunilor. Dar aceasta nu este minune lucrată prin magie, vrăjitorie sau îndemânare a mâinii; este minunea înţelepciunii lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.
Domnul nu a făcut minuni pentru a primi laudă de la oameni. Merge vreunul dintre noi la spital, printre nebuni, surzi şi muţi şi leproşi, ca să primeasc laudă? Îşi vindecă păstorul oile pentru ca acestea să behăie laude pentru el?

Domnul a săvârşit minuni numai pentru a da ajutorul Său milostiv celor care se află în nevoi şi sunt neajutoraţi, şi ca să arate oamenilor că Dumnezeu, în mila şi iubirea Sa, S-a arătat printre oameni.
Pericopa Evanghelică de astăzi istoriseşte una dintre nenumăratele minuni săvârşite de Dumnezeu, prin care se arată iubirea lui Hristos pentru oamenii în suferinţă, şi Dumnezeirea Sa sunt descoperite încă odată.
La vremea aceea, “trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere“.

Înainte de aceasta, se spune că iudeii au luat pietre ca să arunce în Domnul chiar în Templu, pentru că El vorbise adevărul. Dar în timp ce iudeii cei răi se gândeau doar cum ar putea să se poarte cu răutate faţă de Domnul, El Se gândea doar cum să le facă bine oamenilor. În faţa Templului şedea un om orb din naştere care cerea milă. Nici unul dintre opresorii cei răi ai lui Hristos, cârmuitorii ruşinaţi şi bătrânii poporului, nu era pregătit să se gândească la acest om sărman. Chiar dacă vreunul dintre ei îi arunca câţiva bănuţi pe genunchi, făcea aceasta numai ca să se arate înaintea oamenilor, iar nu din iubire şi milă pentru om. Pe vremea lui Moise, Domnul zicea despre aceşti oameni: ” Căci neam ticălos sunt ei şi copii în care nu este credincioşie” (Deuteronom 32:20). Domnul cel milostiv S-a oprit lângă acest om, gata să-i fie de un ajutor adevărat.

“Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb“?
Înainte de aceasta, Domnul vindecase paraliticul de la Scăldătoarea Oilor, şi îi spusese: “De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5:14), de unde este limpede că omul acela, care fusese bolnav ani îndelungaţi, îşi adusese suferinţa prin păcatele sale. Dar situaţia cu omul care s-a născut orb este neclară, şi ucenicii au întrebat ca să se lumineze: “Cine a păcătuit?”

Faptul că adesea copiii suferă pentru păcatele părinţilor lor, s-a făcut lămurit încă de la începuturi.
Faptul că Dumnezeu îngăduie ca suferinţa să vină asupra copiilor pentru păcatele părinţilor este de asemenea lămurit din Sfânta Scriptură (I Regi 11:12; 21;29). Acest lucru poate să pară nedrept numai celor care s-au obişnuit să privească oamenii ca pe persoane separate, cu totul despărţite una de alta. Dar celui care priveşte omenirea ca un organism întreg, aceasta nu i se va părea nici nedrept nici nefiresc. Când un om păcătos se răneşte, ceilalţi, care nu au păcătuit, suferă.
Este mult mai greu de lămurit cum şi când putea să fi păcătuit omul cel născut orb, şi de a lămuri pricinele orbirii sale. Ca oameni simpli, ucenicii iau în socotinţă cea de a doua posibilitate, fără să se gândească îndelung la aceasta, sau să creadă că ar putea exista şi o a treia posibilitate. În acest caz, pentru ei era cel mai probabil că părinţii orbului păcătuiseră.

Dar amintindu-ne cuvintele lui Hristos adresate slăbănogului: “Să nu mai păcătuieşti” - ei au făcut o legătură între o împrejurare şi cealaltă, ca şi cum ar spune: Ne este lămurit din cuvintele Tale că cel ce suferă îşi pricinuise suferinţa sa: dar este adevărat aceasta şi pentru împrejurarea de faţă? A păcătuit orbul, ori - dacă nu el - atunci părinţii lui? Dacă Domnul Şi-ar fi întrebat atunci ucenicii: “Cum credeţi voi că a putut păcătui acesta, ca să se nască orb?”, ucenicii s-ar fi aflat în încurcătură, şi, ca o ultimă rezolvare, poate că ar fi invocat păcatul comun întregii omeniri prin păcatul lui Adam, după cum spune psalmistul: “Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalm 50:6).

Este foarte puţin probabil ca ucenicii să fi vorbit şi despre ceea ce socoteau anumiţi cărturari şi farisei - gândind că nu era de la ei, ci venea din orientul îndepărtat - că sufletul omenesc mai trăise în vreun alt trup înainte de naşterea sa, a trăit într-un chip ce merita răsplată sau pedeapsă în această viaţă prezentă. Aceasta este o presupunere filozofică care nu era uşor de cunoscut pescarilor acelora simpli şi cu gândire dreaptă, din Galileea.

Cel mai înţelept rabi a răspuns la întrebarea ucenicilor: “Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, aşa cum spune Ioan Gură de Aur: “pricina orbirii lui nu se află nici în păcatul lui, nici în cel al părinţilor lui.” Despre Iov nu se spune nici că a păcătuit el, nici că părinţii lui păcătuiseră, ci faptul că el a fost lovit de o boală cumplită, a fost astfel silit să strige: “Trupul meu e plin de păduchi … pielea mea crapă şi se zbârceşte” (Iov 7:5).

Pe lângă păcatul părinţilor şi cel propriu, trebuie să mai existe şi alte pricini ale suferinţei oamenilor pe pământ. În cazul omului născut orb, pricina stătea în aceea “ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu“.
Binecuvântaţi sunt cei în care se arată lucrările lui Dumnezeu; care le simt, şi le folosesc pentru mântuirea sufletului lor.
Binecuvântat este omul cel sărac pe care mila lui Dumnezeu îl face bogat şi vestit, şi el simte această milă a lui Dumnezeu cu recunoştinţă.
Binecuvântat este deznădăjduitul neputincios căruia Dumnezeu îi dă înapoi sănătatea, şi el îşi înalţă inima la Dumnezeu ca spre singurul şi neaşteptatul său Binefăcător.

O, cum se văd lucrările lui Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare dintre noi! Bucuraţi-vă pentru toţi cei cărora, prin aceste lucrări, Dumnezeu le deschide ochii cei duhovniceşti, ca să vadă vedenia lui Dumnezeu! Amar de toţi cei care, cu mâinile îmbelşugate de darurile lui Dumnezeu, Îi întorc spatele şi merg orbeşte, urmând căile lor întunecate şi pline de slavă deşartă. Lucrările lui Dumnezeu se arată în noi toţi în fiecare zi, fiindcă Dumnezeu este cu noi toţi în toate zilele vieţii noastre pe pământ. Lucrările lui Dumnezeu în noi sunt pentru mântuirea fiecăruia dintre noi în parte. Dar lucrările lui Dumnezeu în omul care s-a născut orb sunt spre mântuirea multora. Prin lucrările acestea, se vădeşte cu adevărat faptul că Dumnezeu coborâse cu adevărat între oameni. Prin lucrările acestea, se arată că printre oameni se află cu mult mai mulţi orbi în duh decât în trup.

Mai mult, se arată prin acestea cum cel înţelept, dându-i-se lui un dar trupesc de la Dumnezeu, îl va folosi ca să-şi sporească sufletul cu dreaptă credinţă. Văzând mai dinainte toate aceste roade ale tămăduirii omului născut orb, Domnul spune ucenicilor Săi cu bucurie mare: “Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” Ca şi cum ar spune: lasă acum întrebarea despre cine a păcătuit: el sau altul.

Nu are asta însemnătate acum. Dacă el şi părinţii săi au păcătuit, aş putea în clipa aceasta să le iert păcatele luându-le asupra Mea, asigurându-i că sunt iertaţi. Toate astea au acum o însemnătate mai mică pentru ceea ce trebuie să se lucreze. Şi lucrările lui Dumnezeu - nu una, ci multe - trebuie să fie lucrătoare în el, şi se va spune în Evanghelie că sunt spre mântuirea multora. Cu adevărar, anii de suferinţă ai omului născut orb vor fi răsplătiţi însutit. Cu adevărat, răsplata pentru cei care suferă pentru Dumnezeu, măcar şi o zi, este nepieritoare.
Un înţelept tălmăcitor al Evangheliei, Nichifor, spune despre omul acesta care s-a născut orb: “Omul care s-a născut orb, care nu ştiuse niciodată ce putea să însemne vederea, va simţi o mâhnire cu mai mică decât omul care văzuse odinioară, şi apoi şi-a pierdut vederea. Acesta fusese orb, şi a primit mai târziu răsplata pentru această stare de jale aproape nesimţită. Căci el a primit vederea de două ori: vederea trupească, prin care el a văzut lumea din jurul lui; şi vederea duhovnicească, prin care el L-a recunoscut pe Ziditorul lumii.

“Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, nimeni nu poate să lucreze.”
Astfel a vorbit Domnul ucenicilor. Cu aceste cuvinte, El le-a desluşit pricinele pentru care El urma să săvârşească minunea asupra orbului. “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului”, El a vrut să spună, “şi lucrările lui Dumnezeu sunt ziditoare şi minunate, ale Celui care M-a trimis pe Mine”, El a vorbit cu smerenie şi iubire pentru Tatăl - “El săvârşeşte lucrările acestea pentru Mine, Fiul Său Cel Unul Născut, săvârşeşte de asemenea numai astfel de lucrări. Folosirea puterii ţine de obişnuinţa omenească; aceasta nu este de la Mine.

Oamenii sunt încurajaţi de pizmă şi răzbunare, dar Eu sunt încurajat de milă şi adevăr.
Oamenii pot arunca cu pietre în Mine, dar Eu voi continua să le dau lor pâinea vieţii.” Dar pentru câtă vreme? “Până este ziuă“: altfel spus, cât ţine viaţa. Vine noaptea: adică, moartea, când “nimeni nu poate să lucreze“.
Aceasta se spune ca o problemă generală, şi nu este adevărat şi pentru Domnul, căci El a săvârşit lucrări şi în moarte, pogorându-Se în iad, biruindu-l şi eliberând pe strămoşii noştri cei drepţi şi pe cei plăcuţi lui Dumnezeu; şi după Înviere, din lumea cea nevăzută, El a continuat să facă minuni până în ziua de astăzi, şi va mai face aceasta până la sfârşitul veacurilor. Pentru El, nu poate veni niciodată noaptea ca să-L oprească pe El din lucrare.
Ziua Lui cuprinde veacurile în toată întregimea lor, şi depăşeşte capătul lor până în veşnicie. Cu adevărat, atâta timp cât este ziua Lui, El lucrează fără încetare. Şi astfel oamenii, urmând pilda Său, trebuie să fie lucrători în toată vremea zilelor lor; de la naştere până la moarte. Căci pentru oameni va veni noaptea - moartea - şi atunci nimeni nu va mai putea lucra după cum doreşte. Este adevărat că sfinţii sunt lucrători după moartea lor, lucrând prin Biserica lui Dumnezeu de pe pământ în felurite chipuri, şi ajutând-o; dar ei nu mai lucrează după voia lor, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu lucrează Voia Lui prin ei, din iubirea Sa de oameni, fiindcă aceştia L-au iubit pe Dumnezeu în timpul zilelor lor de pe pământ.

După moarte, nimeni nu poate să mai săvârşească nici o lucrare care să-i fie de folos lui în lumea aceea sau, cu nici un chip, nu poate să-şi mai îmbunătăţească soarta în lumea aceea. După moarte, nimeni nu poate să câştige vreun fel de preţuire de la Dumnezeu; nici măcar un sfânt nu poate dobândi preţuire mai mare decât aceea pe care o are deja, căci meritul se dobândeşte numai în această viaţă. Bogăţia duhovnicească, ori pierzarea duhovnicească se dobândeşte numai aici pe pământ. Aşadar aceste cuvinte ale Mântuitorului: “vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”, nu trebuie tălmăcite ca o expresie a stării Sale la moarte sau după moarte, ci ca o atenţionare grea şi potrivită a lumii.

“Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt”, spune Domnul Însuşi. Prin El, prin Cuvântul lui Dumnezeu Cel veşnic, a fost zidit tot ceea ce există. Prin El, a fost dată vederea heruvimilor celor cu mulţi ochi şi orbilor şi ţărânei celei stricăcioase din care şi-au luat chip toate fiinţele zidite. El a dat lumină soarelui; El a dat vedere tuturor celor ce văd. Dar, aşa cum a dat vederea trupească, El a dat omului darul vederii lăuntrice, vederea înţelegerii. Prin lumina Lui soarele străluceşte; prin vederea Lui ochii văd; prin vederea Lui mintea omului vede.

El este adevărata lumină a lumii întregi - de la începuturi până la sfârşit. Ca Mântuitor al lumii, ca Dumnezeu întrupat, El a venit ca o lumină nouă pentru lume, să sfărâme întunericul care s-a adunat în lume, să lumineze înţelegerea întunecată a oamenilor, să refacă vederea celor orbiţi din pricina păcatului; altfel spus, ca să fie lumină oamenilor în viaţă şi în mormânt, pe pământ şi în cer, în trup şi în minte. “Atât cât sunt în lume” - a spus El celor ce erau pe vremea Lui pe pământ, ca ei să-L cunoască pe El ca lumina spre care năzuiseră ei, şi să nu rămână în întuneric. “Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul” (Ioan 12:35)!

Vai de cei care L-au văzut pe El faţă către faţă, şi nu L-au cunoscut pe El, dar nu L-au primit şi au rămas în întunericul lor aducător de moarte. Dar acest răspuns al Lui ni se spune şi nouă; noi suntem în vremea Lui, căci El este viu pentru veşnicie. Şi astăzi noi avem adeverirea cuvintelor Lui: “Cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.”

Câtă vreme El este în sufletul omului, El este lumina acelui om.

Câtă vreme El se află în mijlocul unui popor, El este lumina acelui popor.

Câtă vreme El se află într-o şcoală, El este lumina acelei şcoli.

Câtă vreme El este într-un atelier, El este lumina muncii şi muncitorilor.

Oricare este locul de unde El pleacă, se aşează întunericul desăvârşit: sufletul omului fără Dumnezeu se face iad; poporul fără de Dumnezeu se face o haită de lupi înfometaţi şi răpitori; şcoala fără de Dumnezeu se face o fabrică-otravă a prostiei; atelierul fără de Dumnezeu se face un loc al nemulţumirii şi urii. Şi gândiţi-vă la spitalele şi temniţele fără de Dumnezeu - ele se fac peşteri întunecate ale disperării! Într-adevăr, cine se gândeşte la zilele vieţii lui, la zilele fără Hristos şi zilele cu El, acest om are în el un mărturisitor al adevărului acelor cuvinte ale Domnului: “Cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.”

“Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis) “.
De aceea el a mers pe cale, şi s-a spălat şi a văzut. Tot ceea ce spusese Domnul ucenicilor Săi până atunci, se petrecuse în faţa orbului, cu scopul precis ca orbul să audă cuvintele Lui, căci Domnul dăduse întâietate deschiderii ochilor duhovniceşti ai orbului. Este mai greu de deschis ochii duhovniceşti decât cei trupeşti; mai greu şi de mai mare preţ. Pentru a arăta că este mai uşor de dat vederea trupească, şi că aceasta este de mai mică însemnătate, Domnul a scuipat pe pământ, a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului, ca şi cum ar spune: “Iată că din scuipat batjocorit şi din ţărână, din tină batjocorită, el îşi va primi vederea trupească şi va vedea.

Dar cum va primi vederea duhovnicească? Gândiţi-vă mai mult la duh decât la trup, căci trupul este veşmântul şi arma duhului.” În chipul acesta, Domnul a mai vrut să amintească ucenicilor despre facerea omului din ţărâna pământului. Atunci El a dovedit că El este Ziditorul care a făcut trupul omului din ţărână, atunci când a făcut ochii orbului din tină. Domnul a mai vrut să arate ucenicilor cum curge puterea Sa Dumnezeiască din duhul Lui, nu numai prin cuvintele Sale, prin care El a înviat morţi şi a dat vederea multor orbi; nici numai prin mâinile Sale, pe care le punea peste bolnavi ca să-i tămăduiască; nici numai prin atingerea veşmântului Său, prin care, femeia cu scurgere de sânge numai s-a atins de veşmântul lui, s-a vindecat de îndată - dar chiar şi prin scuipatul Său.

Dar de ce Domnul îl trimite pe orb la scăldătoarea Siloamului? De ce nu i-a redat vederea de îndată, ci l-a trimis la apă, cu ochii unşi cu tină, ca să se spele? Aceasta este singura împrejurare din Evanghelie în care Domnul Se foloseşte de lucruri făcute în facerea minunilor Sale. Poate că Domnul a voit prin aceasta să cinstească natura zidită. Poate fi bine pentru oameni, să căute ajutor pentru bolile lor folosind leacuri naturale şi ape minerale. Dar oamenii trebuie să ştie că toate leacurile naturale şi toate apele minerale sunt slujitori ai puterii lui Dumnezeu. Fără puterea lui Dumnezeu, toate leacurile sunt nimic, şi toate izvoarele de ape minerale sunt apă moartă.
Câţi orbi se spălaseră în scăldătoarea Siloamului până atunci, fără să primească tămăduirea nădăjduită? De câte ori trebuie să se fi spălat orbul în scăldătoarea aceea fără nici o izbândă? Puterea lui Hristos a tămăduit pe acest orb, iar nu Scăldătoarea Siloamului; fără această putere, orbul s-ar fi putut spăla în fiecare zi în acea scăldătoare, şi să se fi întors acasă tot orb. “Siloamul, care se tâlcuieşte: trimis”, lămureşte Evanghelistul. Numele tainic al acestei ape vindecătoare nu este simbolic al Vestitorului şi Doctorului făcător de minuni din cer, Domnul Hristos? Dacă s-ar socoti înţelesul duhovnicesc mai larg al întregii întâmplări, s-ar putea spune că omul născut orb reprezintă întreaga omenire, şi Scăldătoarea Siloamului Îl reprezintă chiar pe Domnul, care a fost trimis din cer, pentru a da înapoi vederea întregii omeniri, care orbise din pricina păcatului, cu ajutorul apei vii a Duhului Sfânt, prin sfinţirea Botezului.

Cât de blând şi ascultător era orbul! El nu numai că a îngăduit Domnului să ungă cu tină ochii lui, dar apoi, a şi ascultat îndată porunca de a merge la Scăldătoarea Siloamului ca să se spele. Spunând când omul acela era de faţă că El este lumina lumii, Domnul răspunde duhului orbului, ca să se nască credinţa în duhul lui. Acum, El îl învaţă ascultarea, trimiţându-l la Scăldătoarea Siloamului, căci credinţa este nedespărţită de ascultare.

Omul care crede în Dumnezeu ascultă Voia lui Dumnezeu îndată şi de bună voie.

O, fraţii mei, credinţa ne ajută foarte puţin dacă facem Voia lui Dumnezeu fără ascultare şi cu cârteală! Uitaţi-vă la orbul acesta: el, cu credinţă şi ascultare, a mers îndată la Siloam, s-a spălat şi a văzut! Ioan Gură de Aur spune: “Dacă cineva întreabă: ‘Cum a văzut el, spălându-se de tină?’, acela nu va auzi de la noi nimic altceva, decât că noi nu ştim cum s-a întâmplat. ‘Şi cel fel de minune este aceasta dacă noi nu ştim?’ Evanghelistul nu ştia, şi nici omul cel tămăduit.” Cu toate acestea, de ce se pune această întrebare numai în acest caz? Dacă aşa stau lucrurile, fraţilor, să se cerceteze şi sutele şi sutele de împrejurări ale vindecărilor săvârşite de Hristos.

Să întrebe lumea întreagă, toate epocile istoriei omeneşti cum s-au întâmplat toate - şi nu vor primi nici un răspuns. Lucrarea cui a fost, rămâne taina cunoscută numai de El. Nici măcar Apostolul Pavel, care era cu mult mai înţelept şi mai învăţat decât acest orb, nu ar putea spune cum el, ca şi Saul, a orbit, sau cum şi-a recăpătat vederea când Anania, în numele lui Hristos, şi-a pus mâinile pe el (Fapte 9:10-18), schimbându-l în Paul.

Şi de fapt, chiar omul care s-a născut orb nu cunoştea cum primise vederea ceea ce se vede din cuvintele sale. Când s-a întors de la apa Siloamului văzând, mulţi se întrebau dacă era el sau altul „care semăna cu el”. Şi când el a spus “Eu sunt”, ei l-au întrebat cum s-au deschis ochii lui. Ca răspuns, el a povestit pe scurt toată întâmplarea, dar nu a putut spune cum văzuse. “Ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.” Când l-au dus pe el înaintea fariseilor, şi ei l-au întrebat cum a văzut, el le-a răspuns: “El (Iisus) a făcut tină şi a uns ochii mei, … şi spălându-mă am văzut.” Asta a fost tot ce a putut spune el, dând o descriere amănunţită şi fără frică a împrejurării care a avut loc.

Lumina lui Hristos, prin care El luminează lumea şi dă pricepere oamenilor, se arată înaintea ochilor noştri în adevărata ei strălucire, numai atunci când noi o privim prin împotrivirea faţă de întunericul oamenilor. Şi ce a urmat după vindecarea minunată a orbului reprezintă, cu adevărat, întunericul cel mai gros şi mai îngheţat al inimii şi al minţii omeneşti; un întuneric care, în Evanghelia de astăzi, stă ca o umbră adâncă sub lumina aprinsă a Soarelui Hristos.
Acesta este întunericul cumplit al inimilor şi minţilor oarbe ale fariseilor. Fariseii, nu numai că nu s-au bucurat că cerşetorul orb din faţa Templului putea acum să vadă, ci ei se simţeau chiar batjocoriţi şi amărâţi. Templul lor fusese deja schimbat într-un păzitor al zilei de sâmbătă, în acelaşi chip în care întreaga lor credinţă se schimbase în slăvirea zilei de sâmbătă precum un zeu. Ei nu au întrebat orbul cu duioşie, cum trăise el atât de mulţi ani în întuneric, ci l-au lovit cu îmbufnare cu întrebarea iscoditoare: cum de ai cutezat să-ţi capeţi vederea în zi de sâmbătă? Şi cum de a cutezat cel ce te-a vindecat să facă aceasta în zi de sâmbătă? Au zis ei: “Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta.”

Pentru ei, omul este “de la Dumnezeu” dacă se odihneşte în ziua de sâmbătă, fără să-şi lase cămara lui, ca să nu încalce ziua sâmbetei umblând, lucrând ori văzând cu ochii; iar nu acest om care, în ziua de sâmbătă, dă vedere orbului! Şi, potrivit judecăţii lor întunecate, cei dintâi ţineau ziua de sâmbătă aşa cum trebuia, iar cei din urmă nu!
Dar când s-a iscat între ei o neînţelegere despre Hristos, ei l-au întrebat pe orb ce credea el: Iar “el a zis că prooroc este“. Este puţin probabil ca ei să-l fi întrebat ca să audă de la el adevărul, ci ca să dobândească de la el o osândire a lui Hristos ca încălcător al zilei de sâmbătă. Dar orbul a mărturisit cu îndrăzneală despre Hristos, folosind cuvintele după cum a priceput el, ca să grăiască cel mai bine şi cu cea mai mare tărie din lume.

Cei mai buni şi cu cea mai mare tări între oameni erau proorocii, despre care el trebuie să fi auzit şi ştiut. Şi el a cugetat în chipul acesta şi a răspuns: “Prooroc este.”
Primind un răspuns atât de neaşteptat şi nedorit, nu le-a mai rămas nimic iudeilor mânioşi în neajutorarea lor, decât să nu mărturisească minunea şi să susţină că ei nu credeau că omul fusese vreodată orb şi şi-a căpătat vederea: “Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut“. Adică: ei nu puteau să nu creadă într-o asemenea lucrare săvârşită în mijlocul mulţimii, dar se făceau că nu pricep nimic, pentru a nu da nici un preţ întâmplării, şi astfel să oprească într-un fel răspândirea bunului renume al Făcătorului de Minuni Hristos.

Şi ei au pretins cu făţărnicie că nu credeau ce vedeau şi au mers la părinţii orbului să-i întrebe pe ei. Dar ei nu au făcut aceasta ca să lămurească situaţia şi să afle adevărul cel adevărat, ci nădăjduind ca părinţii lui să nu întărească minunea ori să aducă îndoiala sau să-i micşoreze însemnătatea. “Dar părinţii lui, fiind cu mare grijă, din frica de bătrâni, au adeverit că el era fiul lor, şi că fusese orb, Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, nou nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine“.

Iată încă o dezamăgire pentru bătrânii iudei urâtori de Dumnezeu! Ce pot face ei acum? Dacă omul insistă să umble în întunericul din adâncul pământului, fără să aibă nici o dorinţă de a ieşi la lumina soarelui, cum se poate aştepta el să treacă de pe o cale întunecată pe alta?
Primind un răspuns atât de neaşteptat şi de nedorit şi din partea părinţilor aceluia, fariseii cei răi îşi găsesc acum scăparea în mijloacele cele mai aspre şi cele mai însemnate: pieirea conştiinţei omului. Ei au întrebat orbul din nou şi i-au dat o părere josnică şi necinstită: “Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că omul acesta e păcătos.” Cu alte cuvinte: noi am cercetat problema în întregime, şi am aflat că noi toţi avem dreptate: şi tu şi noi. Tu ai spus adevărul când ai zis că fuseseşi orb şi ţi-ai căpătat vederea. Dar am avut dreptate şi noi când ne-am îndoit că acest păcătos ţi-a deschis ţie ochii. Noi ştim că el este păcătos, şi că el nu ar fi putut face aceasta. Dar cu privire la chipul în care s-a făcut aceasta, noi am ajuns la credinţa că numai lui Dumnezeu Îi stătea în putinţă să facă aceasta. Aşadar “dă slavă lui Dumnezeu“, şi leapădă-te de acest păcătos, neavând nici o legătură cu el.

O, iudei bolnavi! În orbirea lor, ei nu puteau să vadă că lepădându-se de Hristos, ei Îl recunoşteau, de fapt, pe El ca Dumnezeu. “Dă slavă lui Dumnezeu! “ - căci numai Dumnezeu putea face aceasta. Dar Domnul Iisus a făcut aceasta - şi aceasta înseamnă că Domnul Iisus este Dumnezeu! “Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii … ” (Psalm 140:10).
“Orbul a dat un răspuns înţelept fariseilor făţarnici: A răspuns deci acela: Dacă este păcătos nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb acum văd“. El vrea să spună: Eu sunt om simplu, fără şcoală, şi voi sunteţi învăţaţi şi cu îndemânare în vorbiri despre păcătuire şi nepăcătuire. Voi Îl preţuiţi pe Tămăduitorul meu după ziua de sâmbătă, iar eu după minunea pe care a făcut-o. Dacă este păcătos, şi în ce măsură, potrivit preţuirii voastre, eu nu ştiu. Eu ştiu numai că El a făcut o minune cu mine şi asta înseamnă pentru mine cât întreaga zidire a lumii. Până când El mi-a deschis ochii, lumea era pentru mine ca şi cum nu ar fi existat.

Călătorind pe toate căile întunecate de sub pământ, fariseii nu aveau unde merge în altă parte, ci stăteau pe loc şi întrebau orbul: “Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Ei au pus această întrebare cu şiretenie iscusită, nădăjduind să audă ceva nou de la om, care putea sluji pentru a da o însemnătate mai mică minunii sau pentru a-L osândi pe Hristos.
Dar acest om simplu şi cinstit în judecata sa, a căpătat scârbă mare de mânuirea aceasta a bătrânilor poporului, faţă de care, până atunci, simţise un respect oarecare, necunoscându-i pe ei bine. De aceea el le-a răspuns scurt: “V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?” El nu le putea da un răspuns mai răstit şi mai potrivit. După asemenea răspuns, împotrivitorii lui au luat o poziţie de apărare:

“Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este“.
Ei s-au folosit de Moise ca să se îndreptăţească; ei s-au folosit de Moise ca să se laude. Ei l-au recunoscut ca învăţător al lor, şi că ei îi erau ucenici. Dar Domnul Îşi făcuse deja lămurită credinţa cu privire la această problemă: ” Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise … şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi … că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung“ (Matei 23:2, 6, 14; cf. Luca 20:47).

Ce fel de ucenici ai lui Moise sunt aceştia? Iar Domnul le-a spus: “Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea.” (Ioan 7:19).
Neîmplinind Legea lui Moise, şi încălcând-o prin făţărnicia şi lăcomia lor, ei nu numai că au încetat de a fi ucenici ai lui Moise, dar şi faţă de Moise s-au făcut trădători şi încălcători de lege. Moise a încetat de a fi învăţătorul lor, şi s-a făcut osânditorul lor înaintea lui Dumnezeu. “Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit” (Ioan 5:45).

Nădăjduirea voastră în Moise este deşartă, căci voi aţi tăiat Legea lui din rădăcini. Nădejdea voastră în Moise este mincinoasă, căci voi vă încredeţi numai în puterea şi bogăţia voastră şi în nimic altceva. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela (Ioan 5:46; cf. Deuteronom 18:15-19). Dar, cum sufletele fariseilor, legate de cele pământeşti, nu mai puteau crede în Moise, şi mai puţin decât atât erau în stare să creadă în Domnul Iisus. Vedeţi cum aceşti farisei, aşa numiţii ucenici ai lui Moise, se folosesc de minciuni? Cerşetorului celui simplu, neştiutor, ei îi spun despre Domnul: “… iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.” Ei ştiau foarte bine de unde este Domnul. Aceşti prigonitori ai Lui, aceşti împăraţi şi cârmuitori ai poporului, ar fi trebuit să ştie foarte bine.

Locuitorii Ierusalimului au zis: “Pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este” (Ioan 7:27). Poate că fariseii ştiau de unde este Domnul, poate că nu ştiau. Dacă ştiau - aşa cum ştiau alţi locuitori ai Ierusalimului - atunci ei au minţit pe omul născut orb când au spus: “Nu ştim de unde este.” Dacă nu ştiau şi, după atâta iscodire, sfădire, prigonire şi zarvă despre El, după pogorârea Lui, cuvintele Lui şi lucrările Lui, ei se făceau că nu ştiu de unde este El, atunci asta înseamnă că El este Hristosul. Căci crescuse credinţa: “Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este.” Iată cum aceasta întăreşte încă odată cuvintele proorocului: “Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii” (Psalm 140:10).

Totuşi, toate astea au slujit ca să arate cerşetorului slăbiciunea morală deznădăjduită şi nimicnicia acestor bătrâni ticăloşi ai poporului. De aceea, acesta îi judeca tot mai tare, şi tot mai deschis mărturisindu-L pe Domnul. Ultimelor cuvinte ale lor, el le-a răspuns în chipul acesta:
“Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.” Adică: “Ce fel de cârmuitori şi bătrâni ai poporului sunteţi voi, că ştiţi toate mărunţişurile neînsemnate ale tipicului, şi nu ştiţi despre omul care mi-a făcut o asemenea minune? Cine ar trebui să ştie, dacă nu voi care staţi în jilţul lui Moise? Cine poate desluşi toate cele despre acest om oamenilor dacă nu voi, care în fiecare sâmbătă îl tălmăciţi pe sfântul Moise şi pe prooroci?” Şi omul acesta simplu continuă grăirile lui despre învăţătorii mincinoşi ai poporului, zicând:
“Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.” Cu aceste cuvinte răspunde omul cel simplu, cuvintelor fariseilor: “Noi ştim că Omul acesta e păcătos.”
Acum omul spune: “… Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi.” În Sfânta Scriptură nu se află nici o mărturisire când Dumnezeu ascultă pe vreun păcătos şi, la cererea păcătosului, să facă cea mai mică minune. “Când ridicaţi mâinile voastre către Mine”, vorbeşte Dumnezeu prin proorocul, “Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge” (Isaia 1:15).

Şi Saul s-a rugat lui Dumnezeu în deşert pe când era păcătos: Dumnezeu nu-l asculta. Dumnezeu nu-l ascultă pe păcătos, şi cu atât mai puţin să săvârşească vreo minune printr-un păcătos, decât numai dacă păcătosul se pocăieşte cu adevărat, îşi spală păcatele sale cu lacrimi, ajungând să-şi urască păcatele sale, hotărându-se să facă Voia lui Dumnezeu şi, pocăit fiind şi hotărât, cade în rugăciune din toată inima lui, înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl iartă pe el, aşa cum a iertat pe păcătoasa, şi pe Zaheu vameşul, şi pe tâlharul de pe cruce - şi după aceea ei nu mai sunt păcătoşi. Atunci când ei nu sunt păcătoşi, Dumnezeu îi ascultă pe ei ca pe cei pocăiţi pentru păcatele lor. Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşii care se roagă Lui şi rămân în păcatul lor. “Domnul se ţine departe de cei nelegiuiţi, dar ascultă rugăciunea celor drepţi” (Pilde 15:29).

Acest om simplu, învăţându-i pe învăţătorii cei mincinoşi, care sunt cei pe care îi ascultă Dumnezeu şi care sunt cei pe care nu-i ascultă El, strigă acum cu glas mare că Hristos este cel mai mare făcător de minuni din toată istoria lumii.

"Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” Aşa Îl proslăvea omul pe Tămăduitorul său. Prin aceasta, se face desluşit că acesta era următor al Lui. Şi prin aceasta el le arată fariseilor că toate încercările lor de manevrare pentru a nu recunoaşte nici cea mai mică minune sau de a o suci după judecata lor, ca şi cum Domnul ar fi un păcătos, sunt deşarte.

Auzind aceste ultime cuvinte de la săracul care fusese vindecat, fariseii i-au spus lui: “În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. Făţarnicii şi mincinoşii, în deznădejdea lor mânioasă, întotdeauna ajung la război în cele din urmă. Fariseii, văzând că au fost izgoniţi cu toate socotelile lor, şi că toate maşinaţiunile lor se dovediseră zadarnice, atunci - mânioşi şi ruşinaţi - au mustrat acest om simplu, cinstit, numindu-l păcătos înrăit şi l-au dat afară.

Până aici, Evanghelistul înfăţişează norul gros, întunecat, care s-a arătat degrabă pe feţele fariseilor după descoperirea luminii minunate a Mântuitorului Hristos şi a lucrării Sale Dumnezeieşti.

Lumina este adevărul; întunericul este minciuna.

Lumina este iubire; întunericul este ură.

Lumina este tărie; întunericul este lipsa de tărie.

Începând Evanghelia de astăzi cu lumină, Evanghelistul o sfârşeşte cu lumină: lumină, nu întuneric. După săvârşirea minunii, Domnul Iisus S-a îndepărtat, lăsându-l pe omul pe care îl vindecase singur o vreme, ca să ţină piept ispitelor fariseilor şi să se ridice pentru adevăr asupra minciunii, apoi S-a arătat din nou şi a mers ca să întâmpine pe cel pe care El dorea să-l mântuiască.

“Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu”? Orbul care fusese tămăduit trecuse de prima încercare: el se arătase blând şi ascultător când Domnul l-a trimis cu tină pe ochi ca să se spele la Scăldătoarea Siloamului. Aceasta a fost proba de ascultare. Apoi a trecut a doua probă: el s-a arătat stăruitor pe când se afla în ispită, şi nu L-a vândut pe Domnul fariseilor mincinoşi. Aceasta este proba ispitei. Apoi Domnul a încercat proba a treia şi cea din urmă; proba cea mai mare: aceea a credinţei adevărate. “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”

“El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El”?
El Îl cunoscuse pe Hristos ca pe un făcător de minuni. El Îl numise prooroc faţă de farisei, dar el nu cunoştea nume mai mare cu care să-L numească. El încă nu era în stare să-L numească Fiul lui Dumnezeu. Ascultător întru toate către Domnul, ca cel mai mare binefăcător care Se afla sub soare, acesta dorea să audă de la El cine era Fiul lui Dumnezeu, ca să creadă în El.

“Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne”, şi s-a închinat Lui. Domnul vorbeşte cu blândeţe şi duioşie cu cei pe care El îi mântuieşte, ca doctorul cel bun cu bolnavii pe care îi vindecă.

Aşadar El nu-i porunceşte: “Crezi în Mine!”, şi nici nu-l sileşte cu cuvintele: “Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”, ci îi spune: “L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este.” Fiinţei omeneşti libere şi cu judecată, Domnul îi dă locul unde să cugete şi să hotărască pentru sine. De îndată ce omul care fusese tămăduit, a auzit cât de mare este Vindecătorul, cu mult mai mare decât proorocul, el a strigat îndată cu bucurie: “Cred, Doamne!”
El a strigat nu numai cu buzele, ci I s-a închinat Lui, ca o mărturie mai mare pentru credinţa lui. (Ioan Gură de Aur spune: “Prin aceasta el a mărturisit puterea Lui Dumnezeiască; şi că nu trebuie să se creadă că era numai vorbă simplă, mai era şi fapta.”) Aşa cum ochii lui trupeşti fuseseră deschişi mai înainte, tot aşa erau acum deschişi ochii lui duhovniceşti. Şi el privea atât cu ochii săi trupeşti cât şi cu cei duhovniceşti, şi a văzut înaintea lui pe Omul-Dumnezeu, Dumnezeu în trup omenesc.

Dumnezeul nostru este cu adevărat mare, şi face minuni; şi minunile Lui nu au sfârşit. Noi credem că Domnul Iisus Hristos este Mântuitorul nostru; noi credem că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi Lumina lumii. Noi, dimpreună cu cetele îngerilor şi ale sfinţilor din ceruri, şi cu întreagă Biserica Ta de pe pământ, Te slăvim pe Tine, Preasfinte Doamne: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

vineri, 27 mai 2011

Idealul preotului ortodox: Sf. Ioan de Kronştadt

Idealul preotului ortodox: Sf. Ioan de Kronştadt


Când am urcat pe vapor, la Orienbaum, am aflat parintele se intorcea acasă cu acelaşi mijloc de transport. Ne-am apropiat atunci de părintele şi tot drumul am avut fericirea să discutăm cu el, ascultându-i învăţăturile.

Când vaporul a ajuns la Kronstadt, s-a dovedit că părintele Ioan era deja aşteptat. Pe stradă, aşezaţi în douãrânduri, săracii îl doreau ca pe pâinea caldă. Erau cam două sute de oameni. Pãşind pe uscat, părintele s-a apropiat de şi a început să le împartă milostenie. Atunci am avut ocazia să asistăm la unul din momentele de vedere cu duhul ale parintelui. Unul din pasageri, tânăr intelectual, i-a şoptit colegului său la ureche, văzând ce face părintele în port: „Incurajarea trândăviei”…

După ce părintele a terminat dat milostenie, s-a întors în port, unde tinerii aceia erau în aşteptarea unei carete şi a spus: „Noi toţi trebuie să fim milostivi cu săracii, căci în Scriptură se spune: fericit este cel care se uită la nenorocit şi la sărac, căci Domnul îl va izbavi în ziua pierzãrii; iar noi, preoţii, suntem obligaţi să avem grijă de săraci cu atât mai mult, că tot Scriptura spune: ţie îşi este dat tot săracul.” Spunând acestea, părintele a plecat, lăsându-i pe cei doi tineri ruşinaţi.

În faţa casei părintelui stătea o mulţime de oameni, de care era imposibil să treci. De aceea, am hotărât să nu mergem pe acolo, mai ales că îl văzuserăm deja pe părintele şi rdiscutaserăm cu el. Aşa că am pornit spre Catedrala Sfântul Andrei, unde, de asemenea, erau mulţi oameni, care îl aşteptau pe părintele să slujească Vecernia. Peste un timp oarccare, părintele a venit la biserică şi lumea s~a îndreptat spre el atât de violent, încât, dacă nu era poliţia acolo, cred că ar fi fost şters de pe faţa pământului. După Vecernie părintele a binecuvântat multă vreme lumea. Atunci am fost martorii următoarelor întâmplări: de el s~a apropiat un domn bine îmbrăcat şi i s-a plâns că îl paşte închisoarea, deoarece a cheltuit bani străini. În acelaşi timp, o femeie prost îmbrăcată ia trimis părintelui o legătură albă cu ceva. Părintele a luat legătura aceea şi, fără a se uita ce este înca, i-o dădu acelui domn. Femeia a strigat: ,,Părinte, acolo sunt trei mii de rublel” Părintele Ioan a spus atunci: ,,Păi, tu dai asta Domnului? Domnul primeşte banii tăi, care îl vor salva pe acest om”. Omul care luase legătura stătea deja în genunchi şi, plângând, zicea: „Trei mii, trei mii, exact suma pe care trebuie s-o înapoiezl” După Vecernie părintele loan ne-a primit, ne-a binecuvântat şi, urându-ne repede drum bun, fiindcă era aşteptat, a promis să se roage pentru noi.

Nu am putut rămâne până a doua zi, deoarece trebuia să ne intoarcem în tabăra Krasnoselsk în aceeaşi seară. De aceea am plecat din Kronstadt, ducând în sufiet cele mai luminoa-se amintiri. Ulterior 1-am întâlnit des pe părintele Ioan, când locuiam la Moscova, iar el megea acolo la principele Dolgorukov.

Principele avea mare grijă de părintele, când acesta venea la ii el în vizită, oprindu-l, de fiecare dată, la prânz. Ştiind cât de preţios este timpul pentru părintele Ioan, principele îi punea la dispoziţie careta sa, încredinţându-l că poate pleca oricând vrea, dacă nu poate rămâne.

Odată, pe când eram tânăr ofiţer, principele mi-a ordonat să-l conduc pe părintele Ioan la gara Nikolaevsk şi să aranjez să i se dea voie să aştepte trenul în salonul oficial. La gară se afla o mare mulţime de oameni, aşa că am mers mai mult la pas cu careta, iar când a coborât, abia am reuşit să-l conducem pe părintele în salonul oficial, fiind înghesuiţi de mulţime. Deoarece se temea că pe peron, la urcarea în tren, va fi la fel de multă lume pe lângă vagoanele de clasa I, şeful gării a dispus ca părintele să fie condus în ultimul vagon, pe o cale mai puţin umblată. Pentru ca lumea să nu-şi dea seama, lângă primul vagon au fost aşezaţi jandarmi pentru pază. La plecarea trenului, jandarmii s-au dat la o parte şi oamenii au văzut, miraţi, că părintele era deja în tren, zâmbind şi binecuvântându-i.

Principele a râs foarte tare când i-am povestit în ce fel l-am condus atunci pe părintele.

Pericolul strivirii părintelui de către oameni era unul real, deoarece, cu o zi înainte, la sosirea lui în Moscova, la gară fusese o asemenea înghesuială, încât părintele a ieşit de acolo cu crucea de pe piept îndoită.

Aflându-se la Moscova, părintele l-a vizitat şi pe comandantul armatei, generalul Kostandou, şi, venind odată, în a doua săptămână a Paştilor, a sărutat pascal pe toţi cei prezenţi, căci, după cuvintele sale, Paştile nu trecuseră. De aceea, el obişnuieşte să zică oamenilor: ,,Hristos a înviatl” tot timpul anului.

Am avut ocazia să merg o dată cu părintele, din Petrograd la Moscova, în acelaşi vagon. Afiasem că în compartimentul alăturat călătoreşte protopresbiterul Serghiev şi am bătut la uşă. Foarte amabil, el m-a invitat înăuntru, permiţându-mi să petrec în compania lui câteva ore de neuitat. In dimineata următoare, apropiindu-ne de Moscova, am continuat cu părintele discuţia din seara precedentă, care s-a încheiat doar atunci când trenul a intrat sub acoperişul de sticlă al garii Nikolaevsk, din prima capitală a Rusiei.

Ultimele cuvinte de atunci ale iubitomlui păstor din Kronstadt au fost promisiunea pomenirii mele la Liturghie şi recomandarea (atunci eram deja preot) ca eu să fac Liturghia cât mai des, rugandu-mă pentru el. L-am mai întâlnit pe părintele Ioan în Crimeea, unde el a mers în toamna anului l894, chemat la patul de suferinţă al Ţarului Făcător de pace”, învrednicindu-mă să slujesc cu el în catedrala din Yalta.

La început părintele a slujit la Utrenie, citind troparele Canoanelor, iar la sfârşitul acestei slujbe a rostit o predică. După Liturghie, conform obiceiului său, deşi slujisera cu el şi diaconi, a potrivit” Sfintele Taine. La sfarşitul slujbelor s-a săvârşit un Te-Deum pentru sănătatea Ţarului Alexandru al III-lea.

Modestia părintelui Ioan era uimitoare. El nu s-a ingrijit niciodată de sine şi nu s-a străduit să fie vreodată în faţa; nu a spus că minunile lui Dumnezeu, legate de el, ar fi rodul rugăciunilor sale, ci spunea că vindecarea o da Dumnezeu conform credinţei fiecărui rugător. Cu cât dovedea mai multă smerenie şi se ascundea, părintele era scos în faţă şi inaltat de Dumnezeu. Ţin minte următorul caz: atunci când a venit pentru prima dată la principele Vladimir Dolgorukov, parintele nu era cunoscut de nimeni din personalul castelului principelui şi, de aceea, a fost condus în anticamera, unde i s-a spus să aştepte. Nimeni din cei care treceau pe acolo nu l-au observat atunci; funcţionarii treceau pe lângă el, fără a-l băga în seamă şi fără a se gândi să raporteze principelui despre sosirea sa, dar şi el stătea într-un colţ, fără a le aminti că era acolo.

Astfel l-am văzut eu şi m-am grăbit să-l anunţ pe funcţionarul de serviciu să dea de ştire principelui despre venirea părintelui, ca să-l primească neîntârziat. De atunci principele l-a invitat de multe ori la el şi îi acorda o cinste deosebită. Odată, în prezenţa Arhiepiscopului Ambrozie, principele a mers la părintele să-i ceară binecuvântare şi părintele nu a refuzat, deşi preoţii nu binecuvântează în prezenţa arhiereului. Atitudinea părintelui faţă de oamenii care îi cereau ajutor era înduioşătoare: el suferea împreună cu cei care se chinuiau şi plângea împreună cu cei care se tânguiau, dar îi demasca public pe eretici şi sectanţi, cum erau Lev Tolstoi şi cei care îl urmau. De aceea, aceştia din urmă îl urau aşa cum urăsc îngerii satanei pe îngerii luminoşi.

Cu toate acestea, părintele nu putea fi numit fanatic, deoarece dădea de pomană şi ortodocşilor, dar şi eterodocşilor. Se cunoaşte un caz când, fiind chemat de un bolnav polonez care nu se spovedise foarte mult timp, părintele Ioan l-a sfătuit să se spovedească şi să se împărtăşească la preotul său, ceea ce acela a şi făcut şi, ca urmare, s-a însănătoşit. Ştiu că părintele Ioan le dădea milostenii şi evreilor şi cunoştea evrei care îl stimau foarte mult, considerându-l sfânt.

Gloria părintelui Ioan în afara graniţelor a crescut de când Vanutelli a scris despre el în cartea sa despre Rusia, comparându-l cu preotul francez din timpul lui Napoleon, Ioan Viani, trecut de Biserica Catolică în rândul sfinţilor. Leon al XIII-lea s-a interesat, de asemenea, de personalitatea părintelui Ioan, întrebându-mă multe lucruri despre el. La fel se interesa de părintele Ioan şi clerul francez, dar şi cel englez (anglican). In viaţa mea trăită peste graniţă, la Paris, Londra, America, am vorbit despre părintele din Kronstadt ca despre idealul de preot ortodox.

(Mărturii despre Sfântul Ioan de Kronstadt)

moldovacrestina.info

joi, 26 mai 2011

CE-I MAI PUNE SATANA SA FACA PE CEI DE LA ASUR

Recensământul, suspectat că ar favoriza Biserica Ortodoxă Română



O asociaţie non-guvernamentală, al cărei scop este "promovarea valorilor umanismului secular", protestează faţă de una dintre întrebările care vor fi adresate populaţiei la viitorul recensământ. ONG-ul consideră că prin formularea acestei întrebări se presupune că toţi cetăţenii români ar aparţine vreunei religii.

Astfel, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) consideră că întrebarea a 25-a din chestionarul de la recensământ – "Cărei religii consideră persoana că aparţine?" – ar trebui schimbată cu: "În prezent persoana aparţine sau nu unei religii?". Doar dacă cel intervievat răspunde afirmativ, ar urma ca acesta să fie chestionat şi în legătură cu apartenenţa religioasă.

La recensământul din anul 2002, doar 0,1% din populaţie s-a declarat atee, dar ASUR apreciază că acest rezultat a fost distorsionat, printre altele, de modul de formulare a chestionarului, opţiunile fiind "ortodox" sau "de altă confesiune". Potrivit acestui ONG, rezultatele recensământului din 2002 au fost folosite pentru a finaţa, de la bugetul de stat, "Catedrala Mântuirii neamului" sau pentru a continua predarea religiei în şcoală, din clasa I şi până în clasa a XII-a.

ASUR face şi un inventar al relaţiilor din Institutul Naţional de Statistică (INS), care coordonează efectuarea recensământului din anul 2011, şi Biserica Ortodoxă Română (BOR). Astfel, preşedintele INS, Vergil Voineagu, a solicitat sprijinul BOR în efectuarea recensământului, iar INS este singura instituţie centrală care şi-a ales un sfânt patron – Sfântul Dionisie Exiguul.

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura între 22 şi 31 octombrie 2011. Un recensământ de probă a avut loc la începutul lunii mai.

60% din cehi, neafiliaţi religios
Un studiu publicat recent în presa din România, arată că 60% din cehi se declară ca fiind neafiliaţi religios. Aceasta nu înseamnă că toţi aceştia sunt atei, ci pur şi simplu refuză să se afilieze unei biserici sau unui cult. În Olanda, 40% din cei chestionaţi se consideră neafiliaţi religios. În Irlanda, o ţară cu o puternică tradiţie catolică, acest procent a crescut de la 0,04%, în 1961, la 4,2%, în 2006.

evz.ro

miercuri, 25 mai 2011

CE IDEI MAI ARE SARKOZY-EVREU MASON CARE SALUTA CU SALUTUL SATANISTILOR...

Sarkozy vrea să controleze Internetul


 Internetul are nevoie de implicare guvernamentală pentru a-şi îndeplini cu potenţial maxim funcţia de conectare a utilizatorilor şi a stimula creşterea economică, în caz contrar existând riscul anarhiei, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy la un forum al companiilor de profil.

“Acum, când Internetul face parte integrată din viaţa oamenilor, guvernele nu trebuie excluse. Nimeni nu trebuie să uite că aceste guverne sunt singurele reprezentante legitime ale voinţei popoarelor, în democraţiile noastre. Dacă uităm acest lucru, riscăm haosul democratic şi anarhia“, a afirmat Sarkozy la e-G8 Forum din Paris, transmite Bloomberg, citată de Mediafax. Forumul precede summitul liderilor statelor din G8 care va avea loc în această săptămână la Deauville, Franţa. Sarkozy a lăudat Internetul pentru democratizarea informaţiei şi contribuţia la revoluţiile din nordul Africii, dar a susţinut în faţa celor 1.500 de delegaţi că sunt necesare reguli de protejare a proprietăţii intelectuale, prevenirea monopolurilor şi apărarea copiilor de materiale dăunătoare. “Nu vom lua măsuri care să afecteze industria voastră, dar nu poate fi evitat un set minim de reguli”, a spus preşedintele francez.

Printre participanţi se numără fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt, şi preşedintele, director executiv al News Corp, Rupert Murdoch. Sarkozy nu s-a referit direct la taxe, dar a menţionat costurile suportate de contribuabili pentru susţinerea acestui sector. “Statele investesc în programe de specializare pentru cei care apoi lucrează în companiile voastre. Statele investesc în infrastructura tehnologică necesară serviciilor online”, a arătat el. Sarkozy a mai spus că Internetul a schimbat lumea aşa cum au făcut-o călătoriile unor exploratori precum Cristofor Columb.