ESTE BIBLIA SINGURA SURSA DE ADEVAR IN CREDINTA NOASTRA?

Este crestineste sa acceptam DOAR ce spune Sfanta Scriptura?


Frecvent auzim persoane din diferite grupari protestante spunand: “Noi acceptam numai Sfânta Scripturǎ. Nu spunem nimic mai mult si nimic mai putin.”

Cu toate acestea, exista multe diferente intre aceste grupuri, chiar si intre membrii aceluiasi grup.


Sursa: http://www.oodegr.com/romanian/agia_grafi/grafi1.htm

Diferentele traducerilor

Cum e posibil “sa nu se abata de la Sfânta Scripturǎ” protestantii si, totusi, sa existe dezacord intre ei? Daca Biblia a fost data de catre Dumnezeu ca un “statut al credintei”, ca un ghid complet privind ceea ce trebuie sa credem, ar trebui sa fie de acord cu totii asupra a ceea ce scrie cu adevarat. In realitate insa, diferentele dintre ei sunt enorme.
Daca Dumnezeu ar fi vrut sa avem Biblia ca singurul ghid al credintei, ar fi avut grija sa scrie la fel in toate limbile si in toate traducerile. Insa, in afara diferitelor traduceri din greaca si ebraica, care acorda cuvintele in mod diferit, exista si diferente in traducerile dintr-o limba in alta. Este, intr-adevar, firesc sa creeze diferite religii, fiecare cu traducerea ei, pentru a schimba continutul sau, potrivit diferentelor doctrinare.

Doar Scriptura?

Pentru a ilustra acest lucru, vom cerceta un verset al Scripturii, corespunzator temei noastre, asa cum este inregistrat in textul vechi si cum l-au falsificat diversele traduceri, influentate de traditiile protestante.

Este vorba despre 2 Timotei 3:16, care, conform textului, spune: "Πάσα γραφή θεόπνευστος, και ωφέλιμος προς διδασκαλίαν, προς ελεγμόν, προς επανόρθωσιν, προς παιδείαν την εν δικαιοσύνη..." Traducerea din greaca: “Toata scrierea insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate…” Diferite traduceri, insa, scriu versetul asa: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos, spre invatatura, spre mustrare …”

Aceste traduceri au ales sa scrie cuvantul “Scriptura” (cu majuscula), si nu “scrierea”, dupa sensul pe care il are versetul in limba greaca, si introduc cuvantul “ESTE” inainte de cuvintele “inspirata de Dumnezeu”, dand, astfel, impresia ca versetul vorbeste despre Sfânta Scripturǎ. Cu aceste modificari se incearca a sprijini punctele lor de vedere, precum ca DOAR Biblia este inspirata de Dumnezeu.

Dar iarasi, versetul nu sprijina faptul ca DOAR Sfânta Scripturǎ este inspirata de Dumnezeu. In realitate inseamna ca: “Fiecare scriere inspirata de Dumnezeu, (toata scriptura insuflata de Dumnezeu), (este) si folositoare.” Versetul nu vorbeste deloc despre Sfânta Scripturǎ! Vorbeste despre orice scriere inspirata de Dumnezeu! De altfel, cand a fost scris acest verset, Sfânta Scripturǎ era considerata doar Vechiul Testament.

“Dar nu exista alta scriere inspirata de Dumnezeu in afara Bibliei!” poate sa protesteze cineva.

NICAIERI Sfânta Scripturǎ NU SPUNE CA ESTE SINGURA SCRIERE INSUFLATA DE DUMNEZEU!

Daca cineva spune aceasta, o spune de la sine, fara sa poata dovedi acest lucru din Biblie.

Si in acest caz, nu accepta doar Sfânta Scripturǎ asa cum sustine, ci si ceva personal: Faptul ca trebuie sa accepte doar ce scrie Biblia.

In realitate, Sfânta Scripturǎ nu scrie nicaieri ca doar ea este inspirata de Dumnezeu, si nici ca trebuie sa acceptam doar Biblia si nimic altceva! Aceste afirmatii personale, sunt cu totul altceva! Reprezinta o traditie umana in afara crestinatatii, pe care niciodata Biserica nu a sprijinit-o in cele 20 de secole.

Credibilitatea Bisericii

Insasi Sfânta Scripturǎ nu este de acord cu punctul de vedere precum ca trebuie sa o acceptam ca un statut si baza a credintei noastre. Apostolul Pavel scrie foarte clar, in Episotola 1 Timotei 3:15: “Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului”.

In conformitate cu aceste cuvinte, daca vrem sa aflam adevarul, baza credintei noastre nu este Biblia, ci Biserica! Sfanta si de Dumnezeu Inspirata Scriptura, nu s-a scris, insa, pentru a ne sprijini pe ea dogmele noastre. Dogmele se bazeaza pe Biserica. Biblia reprezinta doar unul dintre modurile prin care se exprima Biserica! Si Biserica contine multe moduri a exprimarii divine.

Versetul de mai sus raspunde si la intrebarea pe care o pun unii: “Chiar daca se accepta faptul ca exista si alte scrieri inspirate de Dumnezeu, dincolo de Biblie, cum putem fi siguri de orice altceva in afara Sintei Scripturi, care s-a scris atat de aproape de epoca Domnului?”

Raspunsul este ca, asa cum Biserica a garantat pentru credibilitatea Bibliei, in acelasi mod, garanteaza pentru credibilitatea si celorlalte traditii ale Bisericii. Daca Biserica este considerata necredibila ca sa garanteze pentru o oarecare scriere, va fi implicit necredibila si in alegerea cartilor care alcatuiesc Sfânta Scripturǎ! In cazul in care Insasi Biblia nu contine o lista a cartilor ei, cititorul este silit sa se refugieze in izvoarele traditionale din afara Sfintei Scripturi.

Dupa cum este cunoscut, Noul Testament a luat aspectul ei de azi, in sec.al 4-lea, d.H., dupa cum a predominat canonul Sfantului Atanasie, care, pentru prima data a inclus in Noul Testament cartea Apocalipsei. Pana atunci canoanele nu au inclus-o. Cum, asadar, cineva poate sa accepte Apocalipsa, care este alegerea sec.al 4-lea si sa respinga textele mai vechi ale Bisericii considerandu-le necredibile?

Diferite religii protestante, deoarece sunt produsul Reformei sec.al 16-lea si nu au continuitate istorica din timpul apostolilor, contesta Biserica si arbitrar spun ca Biserica se afla in apostazie. Astfel accepta doar Biblia, spunand ca este din timpul apostolilor. In realitate insa, Biserica sec.al 4-lea (pe care nu o accepta) a stabilit care vor fi cartile Sfintei Scripturi. Existau in acele timpuri si alte scrieri din sec.1. In baza traditiei sec.al 4-lea, Sfantul Atanasie a ales pe acele care erau in acord cu Traditia Bisericii. In masura in care Sfanta Traditie a sec.al 4-lea era in apostazie si gresita, in aceeasi masura este in apostazie si gresita si Sfânta Scripturǎ.

Contradictii aparente

“Si atunci de ce exista contradictii in Sfânta Scripturǎ si restul Traditiei?” va intreba cineva.

In realitate, nu exista contradictii. Asa cum un necredincios citeste Biblia cu rea-credinta si gaseste contraziceri de la o carte a ei la alta, in acelasi fel, daca un oarecare protestant citeste cu rea-credinta celelalte scrieri inspirate de Dumnezeu, va gasi aceleasi contraziceri aparente.

In Sfânta Scripturǎ, de exemplu, exista versetul din Matei 23:9, care spune: “Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant” In alt verset, insa, la 1 Corinteni 4:14-15, apostolul Pavel, se numeste pe sine parintele Corintenilor si le spune ca nu au un alt parinte in afara acestuia.

Un credincios intelege diferenta cuvantului “parinte” din aceste doua versete. Primul se refera la cuvantul cu un sens absolut, care corespunde doar lui Dumnezeu, iar al doilea se refera la un sens relativ, care corespunde si oamenilor. Un necredincios, insa, aceste doua versete, le-ar numi contradictii, in acelasi mod, in care un protestant acuza Biserica pentru faptul ca numeste oameni “parinti”. Si este interesant faptul, ca acelasi om nu-l acuza pe apostolul Pavel care se contrazice cu Iisus Hristos, in epistola sa! Vede, insa, restul Sfintei Traditii ca fiind contradictorie.

La fel se intampla si cu toate acuzatiile protestantilor asupra Sfintei Traditii. Inainte de a acuza, ar trebui sa caute motivul in baza caruia se spune ceva anume si nu sa inventeze ei propriile motive.

Sursele de inspiratie divina ale credintei

Cele de mai sus, arata inca o dimensiune pentru a intelege cele ce au fost scrise. Faptul ca fiecare interpreteaza Biblia dupa ratiunea lui, avand rezultat existenta a mii de religii diferite si sustinerea tuturor ca o interpreteaza corect, arata ca, de la sine, Sfânta Scripturǎ nu este un ghid sigur catre Dumnezeu. Avem nevoie de indrumarea Bisericii, care a scris si colectat cartile Sfintei Scripturi. Aceasta, fiind stalp si temelie a adevarului, pastreaza, in toate aceste secole, evanghelia neschimbata. Acolo unde in Biblie exista lacune, se completeaza din celelalte surse inspirate de Dumnezeu.

Din acest motiv, Biserica Ortodoxa foloseste urmatoarele scrieri inspirate de Dumnezeu, care se gasesc in plina armonie:

Sfânta Scripturǎ

deciziile Sinoadelor Ecumenice

textele Parintilor care au fost aprobate de Sinoadele Ecumenice

imnologia Bisericii

si textele Liturgice

Toate acestea se afla intotdeauna in acord intre ele si cu toti Sfintii plini de har ai tuturor timpurilor.


Punctul de vedere al Scripturii

“Dar atunci, de ce la sfarsitul Sfintei Scripturi se interzice sa adauge sau sa elimine ceea ce este scris in aceasta carte?” va insista, probabil, cititorul.

In realitate insa, cartea la care se face referire in acest verset (Apocalipsa 22:18-19) este Apocalipsa si nu Sfânta Scripturǎ ca un intreg. Nu ar fi putut sa aiba in vedere Sfânta Scripturǎ, deoarece se refera “la aceasta profetie”. Mai mult decat atat, Apocalipsa a intrat in Sfânta Scripturǎ in sec.al 4-lea, pentru prima data. Si cel mai important, epistolele 1 si 2 ale lui Ioan, au fost scrise in 98 d.H., doi ani de la Apocalipsa! Astfel, ar fi trebuit sa ramana in afara Sfintei Scripturi, daca versetul ar fi vorbit despre toate cartile ei.

Dimpotriva, Biblia spune ca exista si altele in afara acesteia. Din ultimul verset al Evanghelistului Ioan, aflam ca “sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris”.

Iar in alta parte, insa, Sfânta Scripturǎ ne cere, prin gura apostolului Pavel, sa nu respingem Sfanta Traditie:

2 Tesaloniceni 2:15: “Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra.”

Asadar, in afara celor scrise in epistolele apostolilor, in Biserica a ramas cuvantul lor, care s-a salvat pana astazi, cu restul Traditiei. De ce dar, cei ce neaga Traditia nu accepta aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi?

Sa fie atenti, deoarece cuvintele Domnului impotriva traditiei fariseilor, pe care le invoca, se indreapta impotriva traditiei iudaice si nu crestine.
Traditia crestina contine, de asemenea, “hrana tare”despre care ne vorbeste apostolul Pavel in scrisoarea sa catre Evrei, cap. 5:11-14. Acolo, in cea mai grea epistola a Sfintei Scripturi, scriitorul numeste toate acestea “lapte”. Deci, Sfânta Scripturǎ nu contine “hrana tare”! Prin urmare, hrana tare trebuie sa fie cercetata in restul Traditiei Sfinte.
Acelasi lucru se vede si in 2 Petru 1:19. Acolo se observa ca, cuvantul profetic inspirat de Dumnezeu, este doar o faclie ce straluceste in loc intunecos, pana lumina sa rasara in inimile noastre.
Sa patrundem dar in lumina credintei Sfintei Scripturi cu intelepciune, pentru a fi vrednici sa ne bucuram de toate cate are sa ne invete Dumnezeu.

Traducere: M.Dinu

EU NU STIU DACA ESTE ADEVARATA SCRISOAREA, DAR, DACA AVEATI NEVOIE DE DOVEZI DESPRE IISUS....

Un document roman despre Mantuitorul Iisus Hristos


In Biblioteca "Lazaristilor" din Roma, s-a gasit nu de mult timp, o scrisoare care are o importanta istorica. Este o epistola pe care a scris-o Publius Ventulus, ca guvernator al Iudeii, Cezarului,in care este vorba despre Mantuitorul Iisus Hristos. Epistola este scrisa in limba latina din timpul in care a predicat Domnul Iisus Hristos pentru prima data inaintea poporului. Ea suna asa:

" Am inteles, Cezare, ca ai dori sa stii despre barbatul plin de virtute, cu numele de Iisus Hristos, pe care poporul Il tine de profet, iar invataceii Lui zic ca este Fiul lui Dumnezeu, creatorul cerului si al pamantului. In-adevar, Cezare, in fiecare zi se aud despre acest barbat lucruri minunate; in scurt zis: El inviaza mortii si vindeca bolnavii.

Este de statura mijlocie, fata ii este plina de bunatate si exprima o demnitate maiestuoasa, astfel ca uitandu-te la El te cuprind, fara sa vrei, simtaminte de teama dar si de iubire. Parul Lui pana la urechi are culoarea nucilor coapte, iar de acolo pana la umeri este de culoare deschisa blond stralucitor. Il poarta dupa datina Nazarinenilor, cu carare pe mijloc. Fruntea este neteda, fata fara creturi si pete. Barba Lui este de culoarea parului din cap, creata dar nu prea lunga si despartita in mijloc. Privirea Ii este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi drept in ochi. Daca mustra inspira frica dar indata ce a mustrat plange. Desi este strict, El este amical si amabil. Se zice ca nimeni nu l-a vazut razand niciodata, adeseori insa plangand. Mainile si bratele Lui sunt frumoase. Intretinerea cu El este pentru toti placuta si daca se prezinta undeva, se arata foarte modest. Are o tinuta foarte frumoasa si majestuoasa. Mama Lui este cea mai frumoasa femeie din aceste parti.

Daca doresti sa-L vezi, Cezare,precum mi-ai scris candva, atunci ma instiinteaza si eu ti-l voi trimite indata.

Desi n-a studiat niciodata, cu toate acestea cunoaste toate stiintele. El umbla descult si fara acoperamant pe cap. Multi rad daca-L vad din departare dar indata ce vin in apropierea Lui tremura si totodata Il admira. Se zice ca in aceste parti nu s-a mai vazut niciodata un asemenea barbat. Iudeii afirma ca n-au mai auzit de o invatatura ca cea primita de la El. Multi zic ca El este Dumnezeu, altii ca este amicul Lui. Iudeii acestia rautaciosi il supara in tot felul. Se zice ca niciodata nu este multumit si cauta sa indestuleze pe fiecare.

In tot cazul stau gata Cezare,a implini orice porunca referitoare la El."

(IERUSALIM, ziua a saptea, luna a unsprezecea

Publius Ventulus, guvernator al Iudeii )

DACA VA INDOIATI CUMVA CA ESTE CUVANTUL DOMNULUI...

Credibilitatea Sfintei Scripturi http://www.oodegr.com/romanian/agia_grafi/credibility_bible_books.htm

Sunt mulţi cei care, fără să fi citit măcar Sfânta Scriptură, repetă papagaliceşte diferite acuzaţii împotriva ei, neavând înşişi nici cea mai mică cunoaştere a ceea ce spun; suficient e să pară „progresişti”, un cuvânt accentuat de cei care promovează teoriile perimate materialiste ale Revoluţiei Franceze.
Aceste persoane, asadar, repetă argumentele din secolele trecute, ignorând faptul că ştiinţa a dat explicaţii finale şi incontestabile în favoarea Sfintei Scripturi. Pentru aceşti „progresişti”, ai culturii secolului al 18-lea şi al 19-lea, începem cu acest capitol o serie de probleme cu răspunsuri la argumentele lor vechi.
*****

Date juridico-istorice
Există diferite metode de evaluare ştiinţifică a datelor. De exemplu, într-un experiment de chimie, noi folosim metoda „ştiinţelor naturale”. Însă nu putem utiliza aceeaşi metodă într-un alt domeniu, cum ar fi cel al istoriei!
Aici este nevoie de o metodologie ştiinţifică diferită. Este METODA JURIDICO-ISTORICĂ.
Se numeşte „istorică”, pentru că se ocupă cu fapte din istorie. Au avut loc în trecut. Şi „juridică”, deoarece, ca o instanţă, emite decizii pe baza unor dovezi testate şi constatate a fi fiabile şi corecte.
Deci, în conformitate cu această metodă, un punct de vedere este corect dacă:
1. Se sprijină pe baza unor dovezi autentice.
2. Nu provoacă contradicţii în documentele justificative istorice.
Dovezile pentru un fapt istoric documentat sunt de trei feluri:
A. Mărturii orale
B. Mărturii scrise
C. Dovezi reale
Din moment ce Iisus Hristos a trăit ca un om pe pământ acum 2000 de ani, nu este posibil să utilizăm dovezi fizice despre El, ci doar metoda istorico-dogmatică.
Pentru viaţa umană a lui Iisus Hristos, avem următoarele mărturii:
A. Din surse non-creştine (Plinius, Tacitus, Suetonius, Iosif). Mărturii puţine. Şi arată doar că Hristos a fost o persoană reală istorică. Nimic mai mult.
B. Din surse ebraice. Este Talmudul şi Toledoth Yeshu, cărţi ulterioare de la al treilea până la al 12-lea secol şi scrise cu patimă împotriva lui Hristos. Indică faptul că a existat, că a făcut multe miracole, că a fost răstignit, că a înviat... şi încearcă să dea la toate acestea nişte explicaţii ale lor.
C. Din surse creştine, care sunt scrise în primul rând în Sfânta Scriptură şi în special în Evanghelii. Acestea sunt scrise de martori oculari, care au VĂZUT şi AUZIT. Dau despre Iisus informaţii excepţional de bogate, după care, dacă sunt corecte, ar trebui să ne orânduim viaţa noastră.
Dar, pentru că anume aceste mărturii vorbesc despre Iisus Hristos, ele sunt puse la îndoială de mulţi ca fiind părtinitoare, căci se presupune că sunt false şi sunt idealizări special concepute pentru a induce în eroare în favoarea lui Hristos.
Fiindcă folosim pentru Sfânta Scriptură metoda juridico-istorică, vom folosi metodele de verificare a credibilităţii acesteia.
Credibilitatea textului Sfintei Scripturi
Care este numărul de codice în baza căruia sunt păstrate cărţile Sfintei Scripturi
2.500 codice conţin întreaga Sfântă Scriptură, Vechiul şi Noul Testament.
25.000 codice conţin părţi mari din Sfânta Scriptură. (De obicei doar Noul Testament).
Codicele de mai sus provin din întreaga lume creştină.
În comparaţie cu alţi scriitori antici, avem:
50 doar exemplarele lui Eschil
100 ale lui Sofocle
8 ale lui Tucidide
200 ale lui Plinius
500 ale lui Horaţius
Prin urmare, după numărul de codice păstrate, Sfânta Scriptură este textul cel mai de încredere pe care îl avem.
În ceea ce priveşte vechimea acestor codice:
Istoria lui Tucidide, relatează evenimentele din perioada 460-400 î.Hr. Nu s-a păstrat originalul. Cele 8 manuscrise care au supravieţuit sunt toate scrise după anul 900 d.Hr., adică 1300 ani mai târziu!

Poetica lui Aristotel a fost scrisă în 343 î.Hr. Cel mai vechi codice al ei, provine din anul 1100 d.Hr., adică cu 1400 ani mai târziu!
Războiul galic al lui Iulius Cezar, a fost scris în anul 50 d.Hr. Se păstrează în câteva codice, toate scrise după anul 1000 d.Hr.
Contestă cineva aceste cărti? Nimeni!
În schimb, Noul Testament a fost scris între anii 50 – 98 d.Hr. (în funcţie de fiecare carte). Este păstrat în 25.000 de codice. Cele mai vechi (Sinaiticus, Alexandria, Vatican) au fost scrise în jurul anului 250 d.Hr., adică mai puţin de 200 ani după original.
Cu alte cuvinte: În ceea ce priveşte vechimea codicelor, Noul Testament este cea mai veche carte de încredere din lume.
După Sfânta Scriptură, a doua ca veridicitate, în ceea ce priveşte controlul bibliografic al cărţii antice, este Iliada lui Homer. Sunt păstrate 643 de codice. Toate scrise după anul 1200 d.Hr. Adică distanţa dintre scrierea Iliadei şi copia codicelor păstrate, depăşeşte 1800 ani!
Cu alte cuvinte, codicele Noului Testament sunt cu mult mai aproape de perioada când au fost scrise manuscrisele originale.
După toate aceste date, cineva trebuie să fie sau complet subiectiv ca să conteste Sfânta Scriptură sau să nu aibă încredere în nimic în lume.
Mărturii externe despre Sfânta Scriptură
Există şi mărturii externe despre Sfânta Scriptură. Acestea sunt:
A. Mărturiile altor scriitori
B. Descoperirile arheologice
C. Coincidenţe întâmplătoare sau analogia cu alte cărţi.
Vom începe cu mărturiile altor scriitori antici:
A. Mărturiile altor scriitori
Papia, episcop în Hierapolis din Frigia, un discipol al lui Ioan, descrie în jurul anul 130 d.Hr., modul în care a fost înregistrată Evanghelia lui Marcu. Subliniez că atunci încă nu exista „canonul” Sfintei Scripturi pe care îl avem din sec. al 4-lea şi nu exista nici motiv să aibă loc încercarea oricărei tăinuiri. Un fragment din Papia este păstrat în cartea lui Eusebiu „Historia Ecclesiastica” III, 39.
Irineu, episcop de Lugdunum (177-204 î.Hr.) confirmă datele pe care le avem cu privire la Evangheliile după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan. (Irineu, episcop de Lugdunum, III, 7)
Cu greu va găsi cineva în registru mondial atâtea mărturii externe reale despre un oarecare tratat. Şi subliniez faptul că încă nu exista canonul Sfintei Scripturi, ca cineva să poată presupune că toate acestea „sunt fabricate”.
B. Descoperirile arheologice
Joseph Free, un remarcabil arheolog american spune: „Arheologia a confirmat nenumărate pasaje biblice care fuseseră respinse de către critici pe motiv că ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau s-ar fi aflat în contradicţie cu fapte cunoscute”. (Archaeology and Bible History, Wheaton III. 1969, pag. 1).
F.Bruce, un alt remarcabil arheolog american, scrie: „Avem tot dreptul de a spune că descoperirile arheologice confirmă Noul Testament. Astăzi toate pasajele din Luca, care în trecut erau considerate neadevărate de către istorici, datorită mărturiilor externe ale cercetărilor arheologice, au fost pe deplin recunoscute ca fiind adevărate şi demne de încredere”. (Bruce, F.F., Archaeological Confirmation of the New Testamentεν Carl Henry, Revelation and Bible, Grand Rapids 1969, pag. 331).
A.N. Sherwin White, un cercetător al istoriei antice, scrie: „Astăzi avem atâtea elemente care ne arată că mărturiile Noului Testament sunt adevărate, încât confirmarea istoricităţii lui este copleşitoare. Nu avem nevoie de mai mult! Orice încercare de a respinge istoricitatea acestei cărţi, chiar şi în chestiuni de detaliu, trebuie să fie privită acum ca absurdă”. (Roman Society and Roman Law in the New Testament, Oxford 1963, σελ. 189).
Burrows Millar, de la Universitatea Yale (SUA), scrie: „O comparaţie a Evangheliilor cu limba papirusurilor din primul secol d.Hr., a fixat convingerea mea în acurateţea transmiterii textului Noului Testament. Asemenea descoperiri (papirusurile din sec.1), au sporit încrederea cercetătorilor în validitatea textului biblic”. (Burrows Millar, What mean these stones, New York 1956, σελ. 52).
W. Albright, cel mai de seamă arheolog biblic al lumii, scrie că putem să afirmăm deja cu certitudine că nu există absolut niciun motiv de a crede că măcar o carte din Noul Testament ar fi fost scrisă după secolul 1, d.Hr. (Albright, W.F. Recent Discoveries in Bible Landw, NewYork 1955 pag. 136)
Sir William Ramsey este indiscutabil cel mai mare arheolog din întreaga lume din epoca sa. Despre Faptele Apostolilor spunea cândva că s-ar fi scris dupa anul 150 d.Hr. şi nu considera că erau importante şi demne de atenţie. Dar a fost nevoit să-şi schimbe părerea. Săpăturile din Asia Mică l-au forţat să declare că până atunci a fost greşit, că Faptele Apostolilor este o valoroasă carte cu informaţii istorice, că scriitorul lor, Luca, trebuie să fie plasat printre cei mai mari scriitori ai lumii, că toate informaţiile furnizate sunt absolut exacte. (Ramsay, William, The Bearing of Recent Discovery on the New Testament, London 1915, pag. 222).

Datele au fost preluate din cartea Mitropolitului Nicopolei Meletie: „Ce este Hristos?”
Selectarea datelor: N.M.
Traducere: M.Dinu

sursa: http://www.impantokratoros.gr/credibilitatea_sfintei_scripturi.ro.aspx

PENTRU CEI CARE SE INDOIESC DE VERIDICITATEA BIBLIEI...

100 de vase de 3500 de ani dovedesc o relatare biblica

O descoperire importanta s-a facut la inceputul acestei luni. O echipa de arheologi a gasit 100 de vase vechi de 3.500 de ani, care dovedesc o consemnare din Biblie. Ceramica, folosita pentru ceremoniile păgâne, este intacta si a fost scoasa la iveala în partea de nord a Israelului, exact in locul in care Profetul Ilie a pedepsit 450 de profeti pagani ai zeului Baal, a anunţat echipa de arheologi care a facut descoperirea.

Această descoperire, prin vechimea şi starea bună a pieselor, este "extrem de rară", a explicat Edwin van den Brink şi Uzi Ad, responsabili cu săpăturile care au durat două săptămâni, într-o suprafaţă acoperită natural cu un strat pietrificat, din Tel Qashish, lângă Haifa. "Nu am descoperit niciodată astfel de obiecte, datând de 3.500 ani, şi este extraordinar să le vedem într-o astfel de stare de conservare", a spus el. Printre elementele descoperite se numără şi un vas pentru ars tămâie şi o ceaşcă ornată cu formele unei femei, ce ar fi putut fi folosite pentru rugăciuni închinate unei zeităţi. Tel Qashish, sau Tell al-Qassis, în limba arabă, este un oraş situat în apropierea muntelui Biblic Carmel, pe înălţimile din Haifa. Potrivit Vechiului Testament, Tell Al-Qassis este aproape de locul unde profetul Ilie i-a ucis pe cei 450 de profeţi ai zeului păgân Baal, consemneaza Reuters .

sursa: http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/100-de-vase-de-3500-de-ani-dovedesc-o-relatare-biblica-4127.html