SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE POST

Cuvant la Duminica Lasatului sec de branza



din “Omilii la Postul Mare”

Omilia despre profetul Iona si despre post

Fost-a cuvantul Domnului catre Iona: „Scoala-te si mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el sa vesteasca acolo? El trebuia sa strige: „inca trei zile si Ninive se va prapadi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncesti sa se vesteasca mai inainte nenorocirea pe care voiesti sa o trimiti ? Raspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca sa nu fac ceea ce am poruncit sa se vesteasca”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenintat si cu iadul, pentru ca sa nu ne arunce in iad. El zice catre noi cam asa: „Teme-te de cuvintde Mde, si nu vei tremura de faptde Mde”.

Insa pentru ce oare hotaraste El un termen asa de scurt de iertare ? Pentru ca tu sa cunosti fapta cea buna a ninivitenilor, care in asa de putine zile s-au pocait de asa de multe pacate si le-au starpit. Totodata, trebuie sa te minunezi de indurarea lui Dumnezeu, careia i-a fost de ajuns o pocainta atat de scurta pentru atat de multe pacate; de aceea tu nu trebuie sa cazi in deznadejduire, macar de ai fi savarsit mii de pacate. Precum un om lenes si delasator, care, desi are timp de pocainta, totusi nu savarseste nimic insemnat, ci din usuratatea mintii, intarzie de a se impaca cu Dumnezeu; pe cand dimpotriva, cel ravnitor si dispus la pocainta, in timp scurt poate face indestulare pentru pacatde multor ani.

Nu s-a lepadat oare Petru de Domnul de trei ori ? Si a treia oara n-a facut el oare aceasta cu juramant ? Nu s-a temut el oare de vorbde unei slujnice nebagate in seama ? Si ce ? Avut-a el oare trebuinta de multi ani spre a se pocai ? Nicidecum, ci intr-o noapte a cazut si iarasi s-a ridicat, intr-o noapte s-a imbolnavit si iarasi s-a insanatosit. Dar cum s-a facut aceasta ? El a plans si s-a. vaitat, si nu in chip obisnuit, ci plin de ravna si de seriozitate. De aceea Evanghelistul nu zice numai: ,,a plans”, ci: „a plans cu amar” (Mt. 26, 75).

Insa cat de mare a fost puterea acestor lacrimi, cuvintde nu o pot spune; dar urmarea lucrului arata aceasta. Adica, dupa acea cadere grea – si ce cadere in pacat putea fi mai cumplita decat lepadarea de Domnul ? -Hristos iarasi a asezat pe Petru in vrednicia sa cea de mai inainte si iarasi i-a dat dregatoria intaietatii in Biserica, si, ceea ce este mai mult, el ne spune ca dragostea lui Petru este mai mare decat a tuturor celorlalti Apostoli, cand il intreaba: „Petre, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?” (In. 21, 15).

Poate tu vei zice ca pe niniveteni de aceea i-a iertat Dumnezeu asa de usor, caci ei nu erau invatati in religia cea adevarata, dupa cum zice Sfanta Scriptura: „Sluga care nu a stiut voia Domnului sau, si a facut cde vrednice de batai, se va bate putin” (Lc. 12, 48). Pentru ca tu sa nu pui aceasta impotriva, ti-am adus caderea Sfantului Petru, care, desigur, cunostea cu desavarsire voia Domnului, insa iata ca el, macar ca a pacatuit, ba inca a savarsit cel mai mare pacat, totusi a dobandit din nou cea mai mare incredere. De aceea, nu deznadajdui nici tu pentru pacatde tale.

Mai rau decat insusi pacatul este impietrirea in pacat; si inca si mai rau este, la cadere, cand cineva nu se scoala iarasi. Aceasta o deplange Pavel mai mult si o socoteste mai vrednica de tanguit, cand scrie Corintenilor: „Ma tem ca nu cumva, venind iarasi, sa ma smereasca Dumnezeul meu la voi si sa plang pe multi care au pacatuit mai inainte si nu s-au pocait de necuratia, de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut” (II Cor. 12, 21).

Dar care timp ar putea fi mai potrivit pentru pocainta decat tocmai timpul postului ?

Dar sa ne intoarcem la istoria profetului Iona. Dupa ce a auzit el aceste cuvinte ale Domnului, s-a sculat si s-a dus la Iopi, „spre a fugi de la fata Domnului la Tharsis” (Iona l, 3). O, omule, unde voiesti sa fugi ?

Nu stii tu oare, ce zice Psalmistul: „Unde ma voi duce de la duhul Tau, si de la fata Ta unde voi fugi?” (Ps. 138, “7). Poate undeva pe pamant ? Insa „al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Ps. 23, 1). Sau in lumea cea de desubt ? Dar ”de ma voi pogori si acolo – zice Psalmistul -Tu de fata esti” (Ps. 138, 8). Sau in cer? Insa „de ma voi sui in cer, Tu acolo esti” (loc. cit.).

Sau poate cumva in mare ? „Dar si acolo mana ta ma va apuca”’, zice Sfanta Scriptura (biidem, 10), precum tocmai s-a intamplat lui Iona. Cu toate acestea, pacatul are acea insusire ca umple sufletul nostru de multa nebunie. Adica, precum cei ametiti si beti nebuneste si fara prevedere sovaiesc in toate partile, chiar si cand in apropierea lor ar fi o bezna sau o prapastie adanca, sau altceva asemanator, in care ar putea sa se rostogoleasca, tot asa se li intampla si pacatosilor, imbatati, ca de vin, de pofta de a savarsi pacatul, ei sovaiesc in toate partile, nu stiu ce fac si nu vad nici primejdia cea de fata, nici pe cea viitoare.

Pentru ce, spune-mi, Iona, pentru ce vrei tu sa fugi de Domnul ? Rabda putin si cu fapta te vei incredinta ca nu poti sa fugi la mare, care si ea este o sluga a lui Dumnezeu. Deci, abia s-a suit Iona in corabie, ca marea a inaltat valurile sale si a aruncat undele sale pana la cer. Marea a facut ca robul cel credincios, care intalnind pe un alt rob care a pradat pe stapanul sau, nu-1 pierde din vedere si impiedica pe oricine ar voi sa-1 ia, pana ce robul cel necredincios nu s-a intors indarat, indata ce ea a intampinat si a cunoscut un alt rob necredincios, pricinuieste mii de greutati corabierilor care 1-au primit, mugeste si, macar ca nu face chiar judecata, totusi ameninta a inghiti corabia impreuna cu oamenii, daca nu se va preda robul cel necredincios.

Deci, ce au facut corabierii in acea furtuna ? Au aruncat proviziile din corabie (Iona l, 5). Corabia insa nu s-a usurat, caci povara cea mai grea ramasese in ea, adica profetul cel pacatos; atat de greu nu prin trupul sau. ci prin pacat.

Caci nimica nu este asa de greu si apasator ca pacatul; de aceea, profetul Zaharia l-a infatisat sub icoana unui bulgare de plumb (Zah. 5, 7); iara David descrie firea pacatului prin cuvintde: „Pacatele mele au covarsit-capul meu, ca o sarcina grea s-au ingreuiat peste mine” (Ps.37, 5)

Si Hristos a strigat catre cei ce au trait cu multe pacate: „Veniti catre Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni” (Mt. 11, 28).

Asadar, pacatul lui Iona a ingreunat corabia si o ameninta cu pieirea. Intre acestea, Iona zacea dedesubt in corabie si dormea. Somnul, desi era greu, nu era placut, ci trist; era un somn in care el cazuse nu din nepasarea de primejdie, ci din melancolie.

Adica, robii care nu s-au inrautatit, pricep indata ca au gresit. Asa a fost si cu Iona. Dupa ce a savarsit pacatul, el indata a cunoscut marimea greselii sale. Asa este firea pacatului. Odata pacatul nascut, el pricinuieste sufletului, ce l-a nascut, nenumarate dureri. Se intampla cu totul altfel decat la nasterea cea fireasca.

Odata ce femeia a nascut, vaietele ei inceteaza. Dimpotriva, pacatul tocmai dupa nasterea sa chinuieste mai mult sufletul din care s-a nascut.

Deci, ce face carmaciul corabiei ? „A venit la Iona si i-a zis: „Scoala-te si roaga pe Dumnezeul tau” (Iona 1,6). Asadar, el stia din experienta ca aceea nu era o furtuna obisnuita, ci era trimisa de Dumnezeu, impotriva careia nu ajunge mestesugul oamenilor si mana carmaciului nimica nu ispraveste. El a vazut ca in cazul de fata avea trebuinta de un alt carmaci mai puternic, adica de acela care carmuieste toata lumea, de ajutorul cel ceresc. De aceea, corabierii au parasit carma si odgoanele si toate celelalte, si au ridicat mainile lor la cer, spre a chema pe Dumnezeu in ajutor.

Si cand aceasta n-a folosit la nimic, atunci ei, zice Sfanta Scriptura au aruncat sorti, iar sortii au descoperit pe cel vinovat (Iona l, 7). Insa ei nu 1-au aruncat indata in mare, ci 1-au tinut in mijlocul furtunii si al freamatului, ca si cum ar fi fost liniste, au format judecata in corabie, ca el sa vorbeasca pentru sine si sa se apere, si totul s-a cercetat cu asa amanuntime ca si cum ei ar fi trebuit sa dea cuiva socoteala despre hotararea lor de judecata.

Asculta numai cum totul seamana a fi cercetat judecatoreste: „Spune noua ce este lucrul tau si de unde vii si incotro mergi, si din ce tara si din ce popor esti tu ?” (Iona l, 8)!

Marea cea mugitoare 1-a parat, soarta 1-a aflat si a marturisit contra lui, ei totusi nu au rostit indata hotararea de osanda asupra lui, ci au urmat ca la o curte de judecata, unde, cu toate ca sunt de fata paratii, martorii si dovezile, totusi osanda mortii nu se rosteste, pana ce paratul insusi nu marturiseste nelegiuirea sa. Asa au facut si corabierii aceia. Macar ca erau oameni neinvatati si nestiutori, ei totusi au urmat obiceiul judecatoriei, si inca intr-o astfel de mugire si invaluire a marii, incat ei abia puteau rasufla. De unde oare, iubitilor, venea aceasta putere atat de prevazatoare impotriva profetului ?

Ea venea de la pronia si de la intdepciunea lui Dumnezeu.

Adica Dumnezeu a ingaduit acestea, ca sa aduca aminte profetului ca el trebuie sa fie bland si iubitor de oameni. Aceasta era ca si cum ar fi strigat catre dansul si i-ar fi zis: „Urmeaza acestor corabieri, acestor oameni altminteri neinvatati. Ei nu socotesc lucru mic o singura viata, se poarta nu fara crutare chiar si cu o singura persoana; tu, dimpotriva, ai expus la primejdia pieirii o cetate intreaga, cu atat de multe mii de locuitori. Ei, macar ca au descoperit pe pricinuitorul rautatii izbucnite asupra lor, totusi, nu s-au napustit asupra lui cu judecata osandirii; tu insa, macar ca nu ai parat pe nimeni dintre niniveteni, totusi ii arunci in nenorocire si in pierdere.

Eu ti-am poruncit sa te duci la dansii si, prin predicarea ta sa-i chemi la mantuire; tu insa n-ai ascultat; dimpotriva, acesti corabieri, fara a le cere cineva, fac totul ca sa te scape ; de pedeapsa pe tine, cel vinovat. Adica, cu toate ca marea s-a infatisat ca paras al profetului si sortii au marturisit contra lui, si el insusi a recunoscut si a marturisit fuga sa, cu toate acestea ei nu s-au grabit a-1 pierde, ci s-au oprit, au cercat si au facut totul ca, la o asemenea vadita vinovatie, de va fi cu putinta, sa nu-1 predea marii, insa marea, sau mai bine Dumnezeu, n-a ingaduit aceasta, voind, atat prin corabieri, cat si printr-un monstru din mare, sa aduca pe profet la o cale mai buna. Deci, cand ei au auzit pe Iona zicand: „Luati-ma si ma aruncati in mare, si se va alina marea asupra voastra” (Iona l, 12), ei n- u voit sa faca aceasta, ci au carmit spre tarm; valurile insa i-au impiedicat.

Tu pana acum ai judecat pe profet pentru fuga lui; asculta-l acum cum graieste in pantecele chitului de mare si cum marturiseste nedreptatea sa. Acolo, adica in fuga, el a gresit ca un om de rand, iar aici s-a aratat ca un profet. Asadar, marea 1-a luat si 1-a inchis in pantecde unui monstru, ca intr-o temnita. El nu s-a nimicit nici de valurile cele infricosate, nici de monstrul cel inca si mai infricosat care 1-a inghitit; ba mai mult, acesta din urma 1-a mantuit si 1-a dus la Ninive; iara el s-a dus apoi acolo si a vestit hotararea Domnului pentru pierderea cetatii. Ninivetenii au auzit aceasta, au crezut cuvintele lui, nu le-au nesocotit, ci s-au grabit indata la post, barbati si femei, si robi si stapani, capetenii si supusi, copii si batrani; ba chiar nici animalele cele fara de minte n-au fost scutite de pazirea acestei datorii.

Pretutindeni se vedeau haine de pocainta, pretutindeni cenusa, pretutindeni lacrimi si suspine, insusi imparatul s-a pogorat de pe tron, a depus coroana sa si s-a imbracat in vestmant de pocainta; si cu chipul acesta ei au mantuit cetatea de pieire. Aici s-a putut vedea ceva rar, adica porfira stand indarat, in dosul hainei celei de pocainta.

Ceea ce n-a putut porfira, a ispravit vestmantul cel de pocainta, iar ce n-a putut coroana, a putut cenusa.

Asadar, vezi cat de adevarat este ceea ce zic eu, ca cineva nu trebuie sa se teama de post, ci sa se teama de viata cea desfatata, de lacomie si de imbuibare, indoparea si imbuibarea au zguduit cetatea Ninivei si au dus-o aproape de pieire. Postul insa iarasi a intarit cetatea.

Cu postul a intrat Daniil in groapa leilor, umbland printre fiarde acelea grozave ca printre niste oi. Cu postul au intrat cei trei tineri in cuptorul cel infocat din Babilon, mult timp petrecand in flacara. Iata rodurile cele marite ale postului!

Dar vei zice, poate: postul slabeste trupul. Dar asculta ce invata Sfanta Scriptura: „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinlauntru insa se innoieste din zi in zi” (II Cor. 4, 16).

Afara de aceasta, daca vei cumpani lucrul mai cu de-amanuntul, vei afla ca postul este chiar folositor sanatatii, intreaba pe doctori, si ei cumpatarea si infranarea o vor numi mama a sanatatii, pe cand din imbuibare si din viata cea desfatata provin mii de boli. Acestea sunt niste lucruri otravite, care ies dintr-un izvor otravit, si vatama atat sanatatea trupului, cat si a sufletului.

Asadar, sa nu ne infricosam de post, care ne libereaza de nenumarate rautati. Eu zic aceasta nu fara temei, ci pentru ca stiu ca unii se tem de post, ca de un tiran cumplit, astfel ca ei insisi se vatama pe sine, prin imbuibare si necumpatare. Eu, deci, va indemn sa nu pierdeti prin desfatare si betie folosul adus de post. Cand cineva, pentru stricarea de stomac, trebuie sa ia doctorie, dar mai intai isi incarca stomacul cu mancari nesanatoase, atunci el, desi simte amaraciunea doctoriei, nu are de la ea nici un folos. Tocmai asa se intampla cu tine, cand inainte de a incepe postul, mai intai te umpli cu mancare si cu bautura, ca apoi a doua zi sa primesti doctoria postului. Tu simti atunci numai neplacerea, dar n-ai nici un folos de la dansa, fiind luata toata puterea doctoriei, prin necumpatarea cea savarsita de tine. Cand tu insa vei lua doctoria postului cu cumpatare trupeasca si cu trezvie sufleteasca, ea va putea curati multe din pacatde tale cele vechi.

Asadar, sa nu intram in post beti si ametiti, nici sa nu trecem de la post iarasi la betie, ca sa nu se intample cu noi ceea ce se intampla cu un trup slab, care, impins fiind mai tare, cade. Acelasi lucru se intampla sufletului nostru, daca el la inceputul si la sfarsitul postului se inveleste de norul necumpatarii si al betiei. Aceia care se lupta cu fiarele cele salbatice pazesc si invelesc in tot chipul cu putinta membrele cele de capetenie. Asemenea fac acum multi oameni in fata postului.

Ei privesc postul ca pe o fiara salbatica, cu care trebuie sa se lupte, si deci se inarmeaza cu imbuibarea, se invelesc cu lacomia si cu imbuibarea si asa asteapta venirea postului, care totusi nu este salbatic si infricosat, ci infatisarea lui este blanda si lina. Daca intreb pe vreunul: „De ce te imbeti tu astazi ?”, el zice: „Pentru ca maine am sa incep postul”, insa spuneti, nu este aceasta oare o nebunie infricosata, de a voi sa inceapa cu suflet necurat aceasta marita indeletnicire cu fapta cea buna ?

Am mai avea multe de zis, dar pentru cei intelegatori este destul aceasta, de vor voi sa faca indreptare vietii lor. Fie ca noi, prin postul nostru, sa ne facem vrednici de imparatia cerului, pe care sa ne-o dea harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine marirea, acum si-n vecii vecilor ! Amin

15 NOIEMBRIE- INCEPUTUL POSTULUI NASTERII DOMNULUI

 Parintele ILIE CLEOPA » DESPRE POST

INVATACELUL: Spun unii ca sfantul apostol Pavel are alta invatatura despre post decat Mantuitorul. Poti lamuri acest lucru ?

PREOTUL: Postul - dupa marturisirea marelui Vasile - este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: “Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16–17)”.

Prin cuvantul “post” noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate dorintele rele, pentru ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa castige harul lui Dumnezeu (Marturisirea Ortodoxa, Partea a IlI-a, Rasp. la intreb, a 7-a). Postirea este o fapta de virtute, cu lucrare de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.

In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si al sarguintei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, rasp. la intreb. 14, p. 327).
Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si curateste sufletul, pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: “Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata” (37, 32-34).

Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum sa postim (Matei, 6, 16-18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29). Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor (Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru crestini (Asezamintele Sfintilor Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII).

Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul este bun in vremea suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3 ; 14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2, 37; I Cor., 5, 7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9, 18). Postul este bun pentru intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).

Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata ce spune sfantul Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza” (Omilia a X-a la Cartea Facerii, cap. I).

Postul se savarseste in mai multe feluri si anume:

a) Ajunare desavarsita - atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.

b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara mancari uscate: paine si apa, fructe uscate, seminte etc.

c) Postul obisnuit sau comun - cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de post, adica ne infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin, grasime s.a.).

d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este prevazut in Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul (29 august), precum si ajunul Botezului Domnului (6 ianuarie), post asezat din vremea cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli; randuiala dupa care se tin aceste sfinte patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bisericii.

INVATACELUL: Nu cumva e o exagerare ? Omul poate sa manance orice mancare, fiindca mancarea nu spurca pe om. De aceea, nu trebuie sa facem deosebire intre mancarele de post si cele de frupt (dulce), fiindca toate sunt la fel de curate, dupa cum a spus Mantuitorul: “Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om”. Si mai departe tot El da explicatii, la insistentele sfantului Petru: “Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara, iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om?” (Matei, 15, 11-18). Deci, nu are rost sa facem deosebire intre mancari, ca si cum prin unele (de post) ne-am mantui, iar prin altele ne-am spurca isi ne-am osandi.

PREOTUL: Este adevarat ca nu prin mancari se spurca omul, pentru ca ele toate sunt curate. Dar aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa mai existe post. In cele de mai sus ti-am aratat - dupa Sfanta si dumnezeiasca Scriptura - ca postul este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu, apoi ti-am dat numeroase citate biblice ca marturii despre legea postului si folosul lui. Scopul postului nu este numai de a face deosebiri intre unele mancari, ci si de a disciplina trupul si puterile sufletesti spre usurare si curatire de pacate. Daca sfintii prooroci, sfintii apostoli si toti sfintii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea, apoi ei nu ar mai fi postit atat de mult in viata lor si nici nu ar fi lasat oamenilor invatatura sa posteasca.

Citatul invocat aici de dumneata nu are nici o legatura cu dezlegarea posturilor, ci se refera numai la obiceiul fariseilor si al carturarilor de a nu manca cu mainile nespalate. Mantuitorul talcuieste sfintilor Sai ucenici si apostoli cele ce nu intelegeau, spunandu-le ca a manca cineva cu mainile nespalate (situatia in care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, caci necuratia omului nu vine din afara, ci din launtru, adica din inima lui, asa cum adesea din inima fariseilor si a carturarilor fatarnici ieseau cuvinte pline de hula, de ura, de zavistie si pizma la adresa Mantuitorului, si acelea erau care ii spurcau pe ei. Mantuitorul nostru si Dumnezeu, vazand in inima lor aceasta necuratie duhovniceasca, ii mustra numindu-i “orbi”. Carturarii aveau nevoie sa-si spele inima de ura, de zavistie, de pizma, de fatarnicie, pentru a se curati inaintea lui Dumnezeu, iar ei, fatarnicindu-se, se aratau ravnitori in obiceiurile lor de a-si spala negresit mainile cand stateau la masa, ca si cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seama si mai placut lui Dumnezeu. Asadar, acesta este intelesul adevarat al textului invocat de dumneata. Prin Cuvintele acestui citat Mantuitorul n-a zis catre ucenicii Sai “Sa nu mai postiti” si nici nu putea sa spuna aceasta, cata vreme El, fiind fara de pacat (Matei, 28, 24; Ioan, 8, 46, II Cor., 5, 21; 4, 15 s.a.), a postit pentru noi si pentru mantuirea noastra timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Matei, 4, 2; Luca, 4, 2).

INVATACELUL: Exista, totusi, un text oare imi da de gandit. Scrie Apostolul: “Acestia (invatatorii mincinosi ce se vor ivi) opresc de la casatorie isi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a facut spre gustare cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au cunoscut adevarul, pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de (lepadat daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune… Caci deprinderea trupeasca la putin foloseste, iar dreapta credinta spre toate este cu folos, avand fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina” (I Tim., 4, 3-8).

PREOTUL: Unora le convine sa manance mereu de toate, fara deosebire, sa dezlege fraul postului si sa faca larga calea pantecelui. Dar pe noi ne invata Mantuitorul nostru Dumnezeu ca demonii nu ies din oameni “decat numai prim rugaciune si prin post” (Matei, 17, 21). Sfintii Sai ucenici si apostoli slujeau Domnului postind, dupa cum este scris: “Si pe cand slujeau Domnului si posteau…” si iarasi: “Atunci, postind si rugandu-se, si-au pus mainile peste ei si i-au lasat sa plece” (Fapte, 13, 1-4); si iarasi spune marele Pavel, aratand ca nici in suferintele sale nu lasa postul: “in batai, in temnite, in tulburari, in osteneli, in privegheri si posturi” (II Cor., 6, 5).

Deci, de cine trebuie sa asculte crestinii? De Hristos Dumnezeul nostru si de sfintii si dumnezeiestii Lui apostoli, sau de cei ce strica si rastalmacesc intelesul Scripturii (II Petru, 3, 16-17)? Citatul care iti da de gandit nu se refera la anularea postului. Prin el este combatuta ratacirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care opreau cu desavarsire casatoria si mancarea de carne; iar acest lucru nu-l faceau pentru o vreme, cum facem noi in vremea postului - ci pentru totdeauna opreau casatoria, spre a nu se inmulti “materia”, iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat.

INVATACELUL: Nu cumva postul este ceva indiferent, neutru ? Adica nu este nici bun, nici rau si, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai placuti lui Dumnezeu. Apostolul graieste: “Nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca nu ne lipseste” (I Cor., 8, 8). “Pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant” (Rom., 14, 17). Oare de aici nu se intelege ca nu este nici un pacat a nu tine post ? Cine il tine nu face rau si cine nu-l tine iarasi nu face rau; nici a-l tine nu este virtute, nici a nu-l tine nu este vreun pacat.

PREOTUL: Asa ti se pare dumitale, dar deloc nu este asa. Zici ca postul pe nimeni nu face mai bun inaintea lui Dumnezeu. Cine te-a invatat astfel de neadevaruri ? Caci cine a facut pe niniviteni sa nu piara si sa intoarca hotararea cea dreapta a lui Dumnezeu spre mila, daca nu postul? Asadar, postul si pocainta au facut pe Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa nu piarda pe cei peste 120.000 de oameni care au postit impreuna cu imparatul lor si cu vitele lor (Iona, 3, 4; 4, 12). Au nu cu postul si cu rugaciunea a bineplacut David, imparatul si proorocul, lui Dumnezeu, dupa caderea in desfranare si ucidere ? Auzi ce zice : “Cenusa cu paine am mancat” (Ps. 101, 10). Si in alt loc: “Iar eu, cand ma suparau aceia, m-am imbracat in sac si mi-am smerit cu post sufletul meu” (Ps. 34, 12-13). Au nu cu postul au placut cei trei tineri lui Dumnezeu si nu i-a ars cuptorul Babilonului ? (Dan., 1, 8 ; 3, 25, 30). Au nu cu postul a inchis Daniel gurile leilor in groapa? (Dan., 6, 23-24). Dar nu ajunge vremea si nici nu este aici locul a-ti arata cati dintre oameni s-au facut placuti lui Dumnezeu cu postul.
Acum sa stii ca amandoua aceste citate nu se refera deloc la post, ci la carnea cea jertfita idolilor, cum rezulta din contextul arabelor citate: I Cor., 8, 10; I Cor., 10, 25–27. Vezi acolo ca cei ce s-au scandalizat de mancarea celor jertfite la idoli erau iudeo-crestinii, care tineau cu mare strictete la Legile Vechiului Testament cu privire la mancari (Deut., cap. 14). Acestia noi mancau carne jertfita idolilor si voiau sa opreasca si pe crestinii proveniti dintre pagani de la acest lucru: cu acest prilej a scris apostolul Pavel cele de mai sus.

INVATACELUL: Poate ca ar trebui, Parinte, sa fim mai largi in cugetarea acestor lucruri, dupa cuvantul Apostolului: “Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu judece pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit. Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia ?… Si cel ce mananca pentru Domnul mananca, pentru ca multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca tot pentru Domnul nu mananca, si multumeste si el lui Dumnezeu” (Rom., 14, 3-6). “Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau la luna noua, sau la sambete, care sunt umbra celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos” (Col., 2, 16-17).

PREOTUL: Intaiul citat, ca si cele pe care le-ai invocat mai inainte, nu opreste si nu anuleaza postul. El vorbeste numai despre deosebirea dintre mancari oprite si neoprite, sau curate si necurate, potrivit randuielilor - acum desfiintate - ale Vechiului Testament, in citatul al doilea se combate parerea iudeo-crestinilor, care invinuiau pe unii dintre pagano-crestini ca mananca din carnea jertfita idolilor; marele apostol arata ca de acum inainte sa nu se mai faca deosebire intre mancaruri, deoarece acest lucru nu mai are nici o insemnatate pentru mantuire. Chestiunea in cauza se punea pentru aplanarea isi linistirea tulburarilor, a neintelegerilor si conflictelor care se ivisera intre iudeo-crestini si pagano-crestini, in special in privinta mancarurilor si, in general, in problema obligativitatii legii mozaice in crestinism. Contextul, precum si textele paralele, lamuresc indeajuns despre ce este vorba. Daca ai citi Sfanta Scriptura cu atentie, totdeauna, din analiza contextului, facuta cu chibzuinta duhovniceasca, ai intelege clar si textele care sunt in legatura cu ele si nu te-ai rataci. Dar daca citesti numai textul singur si te multumesti cu parerea si intelegerea unora despre el, de aici vine si putinta ratacirii.

INVATACELUL: Unii cred ca postul adevarat este normai cel zis “negru”, care consta in retinerea totala - pe un timp determinat - de la orice fel de mancare si bautura. Iar acest post se tine dupa libera alegere, dupa imprejurari si dupa posibilitatea fiecaruia, dar nicidecum in zilele randuite de altii sau in anumite rastimpuri ale anului.

PREOTUL: Nici Biserica noastra nu osandeste postul “negru”, dimpotriva, il recomanda ca avand bune temeiuri biblice. Dar, fiindca acest post este foarte greu si nu fiecare om il poate practica - din diferite motive igienice si fizice - Biserica a randuit ca numai celalalt fel de post, care - de asemenea - are temeiuri biblice sa fie obligatoriu pentru fiecare crestin.

INVATACELUL: Dar cum trebuie tinut postul cel adevarat, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ?

PREOTUL: Postul cel adevarat, frate, trebuie sa-l tinem nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai sa mancam de post, ci si infranandu-ne de la patimi, ferindu-ne de pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit, este asadar nu numai trupesc, ci si sufletesc. Postul adevarat este postul de bucate, impreuna cu celelalte fapte bune.

Asa ne invata Biserica in cantarile postului mare, zicand: “Sa postim post bineplacut Domnului”. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos (vezi Triod, ea. 1946, p. 39-140). Iar sfantul Ioan Gura de Aur zice: “Postiti ? Aratati-mi prin fapte, cum. De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie, frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de hranire si de lacomie, picioarele nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor, ochiul neprivind frumusetile straine, gura trebuie sa posteasca de sudalme isi alte vorbiri rusinoase” (Catre poporul antiohian, Cuv. 3).

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE POSTURI SI ZILELE DE POST

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE POSTURI SI ZILELE DE POST
---Care sunt cele 12 vineri din an care se tin; ce semnificatie au?

Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifa, nu este recunoscuta de sfintele sinoade si nu trebuie luata in serios. Oricare ar fi ziua de vineri in care postim, postul nostru este bine primit de Dumnezeu.

---Vasele care au fost folosite la mancare de dulce, se pot folosi la mancare de post?

Vasele care au fost folosite la mancarea de dulce se spala bine si se pot folosi la mancarea de post, in afara de lingurile de lemn, care trebuie sa fie deosebite (schimbate).

---Exista Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afara de 1-14 august ?

Afara de postul pe care il stim de la 1 la 14 august , nu exista alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, in care intra sambetele si duminicile si chiar unele sarbatori, acela nu a fost crestin ortodox, pentru ca in sambete si duminici nu se ajuneaza, si cine ajuneaza sambata si duminica si in sarbatori calca canoanele si in loc de fapta buna se socoteste pacat.

---Copiii, de la ce varsta sa tina post, posturi intregi, miercurea si vinerea ?

E bine sa se obisnuiasca copiii cu postul de mici, dar tot asa, de la caz la caz; nu putem sa impunem celor bolnavi, mai anemici, rahitici, pentru care mancarea este un medicament.

---Femeile insarcinate au voie sa manance de dulce in post ?

Femeile fie insarcinate, fie lauze sau alaptand au dezlegare sa manance de toate, pentru intarirea pruncului si sanatate.

---Tinem post in deplasari de serviciu, armata, spitale sau statiuni ?

In acest caz faceti tot ce se poate ca sa tineti miercurile si vinerile; cei din statiuni si spitale pot posti numai daca nu sunt anemici si daca nu fac un tratament mai tare, mai greu, care necesita hrana. Iar cei din armata, concentrati, acestia mananca ce li se da. Trebuie sa evitam pe cat se poate sa avem bilet la statiune in timpul posturilor.

---Ce dezlegari sunt in posturi ?

Doar cele mentionate pe calendarul crestin ortodox cumparat de la biserica.

---Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!

---Mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce în zi de post, decât să o mănânci.

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Sa luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui o bancă, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri este numai ispită; a mânca de dulce în post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): "Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu săvârşeşti adulter). Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui "(Matei 5;27-28).

---Lunea este postul Maicii Domnului.

Nu există nicăieri scris că lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rânduite sunt miercurea şi vinerea, pentru ca miercuri a fost vândut şi vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul de luni este facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata. Cei care au corpul (organismul) sanatos pot posti. Postul de lunea nu este obligatoriu cum e cel de miercuri si vineri. Este insa de folos.


---Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?

Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.

---Putem face pomana de dulce in posturi sau in zilele de post?

Nu, nicidecum. Asa ceva nu se mai numeste pomana, ci chiar este pacat.

Numai cu ajutorul postului putem rupe legătura cu păcatul !

Insemnătatea postului pentru om de Sf. Ignatie Brianceaninov

Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama

Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 21, 34).

Iubiţi fraţi! Este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi nu doar să ne împovărăm trupurile cu postul, ci să şi stăm de vorbă despre post; este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi să ne îndreptăm toată luarea aminte cuvenită asupra preîntâmpinării pe care ne-a făcut-o Insuşi Mântuitorul cu privire la saturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, a zis El, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.

Postul este o rânduială lăsată de Dumnezeu. Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neapărat trebuincioasă pentru noi în rai, mai înainte de căderea noastră: cu atât mai trebuincioasă este ea după cădere. Porunca privitoare la post a fost dată în rai şi este înnoită în Evanghelie. Să ne înălţăm gândurile la dumnezeiescul aşezământ al postului şi, prin contemplarea acestui aşezământ, să dăm viaţă, să dăm suflet – ca să zic aşa - nevoinţei postului.

Nevoinţa postului nu ţine doar de trup; nevoinţa postului este folositoare şi trebuincioasă nu numai pentru trup; ea e folositoare şi trebuincioasă în primul rând pentru minte şi pentru inimă. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Mântuitorul lumii ne-a descoperit prin aceste cuvinte o urmare, vrednică de o deosebită luare-aminte, a întrebuinţării necumpătate a mâncării şi băuturii – urmare înfricoşătoare, urmare pierzătoare de suflet. în urma desfătării pântecelui se îngreunează, devine grosolană, se împietreşte inima; mintea este lipsită de uşurimea şi de duhovnicia sa; omul devine trupesc.

Ce înseamnă „om trupesc”? Sfânta Scriptură numeşte „om trupesc” pe acel om nefericit care e ţintuit de pământ, care nu e în stare de gânduri şi simţăminte duhovniceşti. Nu va rămâne Duhul Meu în oamenii aceştia în veac, pentru că trupuri sunt (Fac. 6, 3), a dat mărturie Dumnezeu. Omul trupesc nu este în stare să Il cinstească pe Dumnezeu. Chiar şi omul duhovnicesc, când se supune saturării pântecelui, îşi pierde duhovnicia, parcă îşi pierde însăşi putinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a sluji Lui.

Mâncat-a Iacov, spune Sfânta Scriptură, numindu-l Iacov pe adevăratul slujitor al lui Dumnezeu, şi s-a săturat, şi s-a lepădat cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeul Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de Dumnezeu, Mântuitorul său (Deut. 32, 15). într-o astfel de stare ajunge nevoitorul când îndepărtează nevoinţa postului dintre nevoinţele sale. îngroşarea şi întunecarea pe care le împărtăşesc trupului îmbelşugarea şi lipsa de alegere la mâncare se împărtăşesc, puţin câte puţin, prin trup inimii, iar prin inimă minţii. Atunci aceşti ochi duhovniceşti - inima şi mintea - se înceţoşează; veşnicia se ascunde de ei; viaţa pământească pare privirii lor bolnave nesfârşită. Pe potriva vederilor şi simţămintelor îşi capătă îndreptarea şi călătoria pământească, şi nefericitul călător orb merge, împreună cu şarpele cel lepădat, pe pântecesi pe pamant mănâncă în toate zilele vieţii sale pământeşti(Fac. 3, 14).

Această înrâurire a întrebuinţării fără măsură sau chiar fără fereală şi luare-aminte a mâncării asupra omului lămureşte pricina pentru care acesta, chiar în starea sa de nevinovăţie, în mijlocul desfătărilor raiului, avea nevoie de porunca postului. Acesteia i s-a încredinţat păstrarea în starea cea duhovnicească a perechii nou-zidite, alcătuite din două firi, trupească şi duhovnicească; acesteia i s-a încredinţat cumpănirea celor două firi şi precumpănirea celei duhovniceşti. Cu ajutorul ei, omul putea să stea neîncetat cu gândul şi cu inima înaintea lui Dumnezeu, putea să fie cu neputinţă de atins pentru gândurile şi închipuirile păcătoase.

Cu atât mai de trebuinţă este porunca postului pentru omul căzut, împătimirea de pământ, de scurta viaţă pământească, de dulceaţa ei, de măreţia şi slava ei, însăşi înclinarea spre păcat s-au făcut proprii firii căzute, aşa cum sunt proprii bolii imboldurile şi simţămintele fără de rânduială pricinuite de către ea. Noi suntem ţintuiţi de pământ, lipiţi de el cu tot sufletul, nu doar cu trupul; ne-am făcut cu desăvârşire trupeşti, lipsiţi de simţire duhovnicească, neînstare de cugetări cereşti. Porunca privitoare la post se arată iarăşi cea dintâi poruncă, neapărat trebuincioasă pentru noi.

Numai cu ajutorul postului ne putem rupe de pământ!

Numai cu ajutorul postului ne putem împotrivi puterii atrăgătoare a desfătărilor pământeşti!

Numai cu ajutorul postului putem rupe legătura cu păcatul !

Numai cu ajutorul postului duhul nostru se poate slobozi de grelele lanţuri ale trupului!

Numai cu ajutorul postului cugetul nostru se poate ridica de la pământ, înălţându-şi privirile către Dumnezeu!

Pe măsură ce luăm asupra noastră jugul cel bun al postului, duhul nostru dobândeşte o mare libertate: el tinde spre tărâmul duhurilor, care îi este înrudit, începe să se întoarcă des spre contemplarea lui Dumnezeu, să se cufunde în această nemăsurată şi minunată contemplare, să adăsteze în ea. Dacă obiectele lumii materiale, când sunt luminate de razele soarelui material, negreşit iau de la acesta strălucire şi o răspândesc la rândul lor, cum să nu se lumineze duhul nostru atunci când el, lepădând prin mijlocirea postului, vălul cel grosolan şi des al trupului, se înfăţişează nemijlocit Soarelui Dreptăţii - lui Dumnezeu? El se luminează! Se luminează şi se preschimbă! Apar în el gânduri noi, dumnezeieşti, se descoperă înaintea lui taine pe care nu le cunoştea mai înainte. Cerurile îi spun slava lui Dumnezeu: tăria vesteşte (Ps. 18, 2) atotputernicia mâinii ce a făcut-o; toate zidirile, văzute şi nevăzute, propovăduiesc cu glas răsunător negrăita milă a Ziditorului; el gustă duhovniceşte şi vede duhovniceşte că bun este Domnul (Ps. 33, 8). Harica uşurime şi subţirime a duhului se împărtăşesc trupului: trupul, în urma duhului, este atras spre simţirile duhovniceşti şi dă mâncării nestricăcioase, pentru care a fost zidit, întâietate faţă de mâncarea stricăcioasă, la care a căzut. La început, el anevoie se supune lecuirii prin post, care e însoţită de silire de sine; la început el se tulbură de rânduială postului, răscoală împotriva ei duhul nostru, se înarmează împotriva ei cu felurite filosofări luate din ştiinţa cu nume mincinos: fiind însă îmblânzit şi vindecat de post, el deja simte şi gândeşte altfel. Felul în care vede săturarea seamănă de acum cu simţămintele omului care s-a însănătoşit faţă de mâncărurile vătămătoare pe care le dorea cu înverşunare în vremea bolii; el seamănă cu felul în care se uită omul la o otravă dată în vileag, prin care se răpeşte duhului stăpânirea asupra trupului, prin care omul este coborât de la asemănarea şi înrudirea îngerească la asemănarea şi înrudirea dobitocească. Ostaşii duhovniceşti care au dobândit biruinţa asupra trupului prin mijlocirea postului, înfăţişându-se Domnului pentru a învăţa cele mai mari taine şi mai înalte virtuţi, aud din gura Lui învăţătura despre înalta virtute a postului şi descoperirea unei taine - a stării care ia naştere puţin câte puţin din săturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.

Biruitorilor li se aminteşte că trebuie să-şi păstreze cu osârdie arma cu care au dobândit biruinţa! Şi biruinţa este căpătată, şi prada dobândită în urma biruinţei este păzită cu una şi aceeaşi armă: postul. Nevoitorul lui Hristos, luminat de Sus şi învăţat de propriile sale cercări evlavioase, cercetând nevoinţa postului ca atare, află ca fiind cu totul trebuincioasă nu numai înfrânarea de la îmbuibare şi de la săturarea statornică, ci şi alegerea mâncărurilor cu multă luare-aminte. Această alegere apare de prisos numai la suprafaţă, la o privire fugară asupra ei; de fapt, felul mâncării este deosebit de însemnat, în rai era oprit un singur fel de hrană, în această vale a plângerii, pe pământ, aflăm că nefăcând deosebire între calitatea mâncărurilor ne pricinuim mult mai multe necazuri decât întrecând măsura cu cantitatea lor. Nu trebuie să credem că numai vinul are însuşirea de a înrâuri mintea noastră, sufletul nostru: fiecare fel de mâncare lucrează în felul său propriu asupra sângelui, asupra creierului, asupra întregului trup - iar prin mijlocirea trupului, şi asupra duhului. Cine ia aminte cu râvnă la sine însuşi, îndeletnicindu-se cu nevoinţa postului, acela va afla că este neapărată nevoie de trezvirea trupului şi a sufletului de întrebuinţarea prelungită a cărnurilor şi chiar a peştilor; acela va îmbrăţişa cu dragoste rânduielile Sfintei Biserici privitoare la post şi se va supune lor.

Sfinţii Părinţi au numit postul „temelie a tuturor virtuţilor”, fiindcă prin post este păzită în cuvenita curăţie şi trezvie mintea noastră, iar inima în cuvenita subţirime şi duhovnicie. Cel ce clatină temelia virtuţilor clatină întreaga lor clădire.

Fraţilor! Să străbatem alergarea sfântului post cu râvnă, cu osârdie. Lipsurile cărora pare că se supune după rânduiala postului trupul nostru sunt nimicnice înaintea folosului sufletesc pe care poate să-l aducă postul. Să desfacem prin mijlocirea postului trupurile noastre de masa bogată şi grasă, iar inimile - de pământ şi de stricăciune, de adânca şi pierzătoarea uitare prin care suntem despărţiţi de veşnicia care stă înaintea noastră şi este gata să ne cuprindă. Să năzuim atât cu duhul, cât şi cu trupul spre Dumnezeu! Să ne temem de starea trupească, pricinuită de călcarea postului, să ne temem de deplina neputinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-L cinsti pe Dumnezeu pe care o pricinuieşte călcarea postului. Această neputinţă pierzătoare este temeiul morţii veşnice. Această neputinţă pierzătoare este arătată de noi atunci când, din pricina dispreţuirii poruncii lui Dumnezeu privitoare la post, îngăduim să se îngreuieze inimile noastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Amin.

INCEPE POSTUL MARE. CUM POSTIM?

CUVÂNT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984

Prea Cuvioase părinte staret, prea cuviosi părinti si frati.

Mai întâi suntem datori să multumim, din toată inima si din toată puterea noastră, Preasfintei si de viată făcătoarei Treimi, Dumnezeului nostru, Preasfin-tei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si la toti sfintii cei plăcuti lui Dumnezeu, care se roagă pentru mântuirea noastră, că am ajuns si anul acesta la poarta Sfântului si Marelui Post al Patruzecimii.

Ca să vă dati seama cât de veche este porunca postului, voi aduce în mijloc cuvintele Marelui Vasile, care zice asa: "Cucereste-te, smereste-te, omule, în fata bătrânetii postului, că de o vechime cu lumea este el!" Cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea nu figurează în cele zece porunci, că s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cât a fost de la zidirea lumii până când s-a suit Moise pe Muntele Sinai să primească tablele Legii.

Căci a zis Dumnezeu lui Adam în Rai: Din toti pomii Raiului să mâncati, iar din pomul cunostintei binelui si răului să nu mâncati, căci dacă veti mânca, cu moarte veti muri.

Ati auzit poruncă de post înainte de a fi rana? Înainte de a gresi Adam, i s-a dat ca doctorie postul. Să nu mâncati. Ce înseamnă? Post din cutare pom. Deci cea mai veche poruncă din toate poruncile date de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea zice dumnezeiescul Vasile: "Fiindcă n-am postit, am iesit din Rai si am fost izgoniti de acolo. Să postim ca să intrăm iar în Rai".

Postul este legiuit în Legea Veche în multe părti si obligatoriu. Cei mai mari sfinti ai lui Dumnezeu au postit foarte mult. Moise a postit 40 de zile si 40 de nopti când a primit Tablele Legii; Ilie iarăsi a postit si a legat cerul 3 ani si sase luni; Daniel a postit în groapa leilor si dintii lor nu s-au atins de dânsul. Proorocul David auziti ce zice: Genunchii mei au slăbit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului…, că cenusă ca pâinea am mâncat si băutura mea cu plângere am amestecat-o si celelalte.

Vei auzi si la Isaia si la Ieremia si la Proorocul Ioil, care zic asa: Vestiti post, vestiti vindecare. Să iasă mirele din asternutul său si mireasa din cămara sa! Aici arată că postul se face si cu curătie.

În Legea Darului, pecetea tuturor proorocilor a fost Sfântul Ioan Botezătorul, care a trăit numai cu acride si cu miere sălbatică. Legea si proorocii sunt până la Ioan. De aici începe propovăduirea Evan-gheliei lui Hristos, Care, mai înainte de a începe misiunea Sa pe pământ, S-a dus în pustia Carantania si a postit acolo 40 de zile si 40 de nopti, ispitindu-Se de diavol.

Postul l-a legiuit nu numai Mântuitorul, ci si apostolii. Auziti pe Pavel: Întru postiri, întru înfrâ-nări, întru privegheri, întru rugăciuni... Si arată că totdeauna când mergeau la propovăduit, ei se înarmau cu postul si cu rugăciunea.

Dar ce să zicem de milioanele de monahi si monahii, care au înfiintat mănăstirile din jurul Ierusali-mului, din Egipt, apoi din Sfântul Munte si mănăstirile din marea Rusie si din toate tările ortodoxe, în care s-a pus tipicul si rânduiala canonică pentru celelalte posturi.

Trebuie să stiti că postul având originea lui încă din Rai si din Legea Veche si din Legea Darului, având traditie evanghelică si apostolică, el s-a pus în dumnezeiestile canoane obligatoriu, cu rânduială pentru toată Biserica universală crestină în cele patru posturi de peste an, lunea, miercurea si vinerea si în zilele în care se posteste post negru, cum este ziua de 29 august, înăltarea Sfintei Cruci si celelalte.

Trebuie să stim însă că cel mai mare post si mai însemnat de peste tot anul, este postul mare la care am ajuns. Acesta-i postul patruzecimii, al proorocilor.

Ce am a vă spune despre post? Postul nu este de un singur fel. El este de două feluri: post trupesc, când cineva posteste să nu mănânce mult, să nu bea mult si se înfrânează de anumite mâncăruri: de carne, de brânză, de ouă, de lapte, de untdelemn si de altele. Si când cineva se înfrânează cu curătie trupească. Cei căsătoriti trebuie să ducă viata curată si cinstită. Acesta-i post trupesc.

Iar postul duhovnicesc este mult mai înalt decât cel trupesc. Pentru că nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Si diavolii postesc si niciodată nu mănâncă, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoară, nici nu se mărită, dar tot diavoli sunt, pentru că au inima înaltă, plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Si Solomon zice: Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima si viclean, asa cum sunt diavolii.

Deci postul duhovnicesc este acesta: să postim si cu limba, să postim si cu ochii. Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăti si cuvinte putrede si stricăcioase; ochii să nu privească cele spre sminteală; urechea să se înfrâneze de a auzi cântece lumesti si de alte feluri; mâna să postească, să nu iscălească zapise nedrepte sau pâră, sau să fure ceva, sau să bată pe cineva, sau să facă altă nedreptate cu mâna. Piciorul si el trebuie să postească. Să nu mergem acolo unde sunt păcate, să nu ne ducă la răutăti si la fărădelegi.

Mintea trebuie si ea să postească postul cel mai mare. Postul ei este să nu primească gânduri spurcate, gânduri rele, gânduri de ură pe cineva si toate gândurile care duc la păcat. Toate organele noastre să postească de la cele rele, si atunci si postul nostru de a bea si a mânca este de mare folos.

Cine uneste postul acesta duhovnicesc cu cel trupesc, ajunge, cum arată Sfântul Isidor Pelusiotul, icoană a toată filosofia. Pentru că el înfrânează si partea exterioară prin post, si cea dinăuntru, sufletul, prin postul duhovnicesc si, unindu-se aceste două feluri de posturi, îl fac pe om icoană si filosofie a tuturor faptelor bune.

Dar să stiti că nu toti pot posti la fel. Acum la începutul postului este rânduit de Biserică soborni-ceste, trei zile post negru; cine poate cinci zile, o săptămână si mai mult. Dar Marele Vasile - cântarul cel mai desăvârsit al cumpenei înfrânării, ochiul Bisericii, gura cea de foc a Duhului Sfânt, stâlpul si lumina Sinoadelor Ecumenice, căci canoanele lui au fost aprobate în unanimitate de toate sinoadele, pentru scumpătatea si austeritatea lor -, spune asa: "Iar măsura înfrânării să se ia după măsura puterii fiecăruia". Este om bătrân, bolnav, este om slab, este om nedeprins la post. Acela chiar de posteste mai putin, să-i pară rău că nu se poate tine de ceilalti, si prin această smerenie el se ridică unde trebuia să se ridice prin fapta bună a postului.

Stai lângă unul tare cu trupul si el face 500 de metanii si tu de abia faci 100 sau 50 de metanii, fiind bolnav si slab, dar îti pare rău. Si acela nu se mândreste. Îsi face datoria lui, canonul lui de călugăr sau de schimnic. Acesta l-a ajuns din urmă cu smerenia inimii. Cine ne învată asa? Sfântul Părinte Isaac Sirul, că zice: "Ajunge întristarea mintii si smerenia la monah mai mult decât toată osteneala duhului si a sufletului". Ai auzit că smerenia îl înaltă pe om spre Dumnezeu?

De aceea si la milostenie, când nu poti face milostenie multă - vorbim de credinciosii de la tară -, să-ti pară rău că n-ai făcut, si acea părere te ridică exact la măsura celui ce a făcut mari milostenii. La toată fapta bună, dacă se smereste inima se împlineste cuvântul: inima înfrântă si smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.

Deci Dumnezeu nu se uită numai la postul nostru exterior. Se uită dacă avem dragoste, dacă avem smerenie, dacă avem părere de rău pentru păcatele noastre. Această jertfă este mare; este jertfa cea cu duh umilit si inimă înfrântă primită la Dumnezeu. Măcar că si rugăciunea este jertfă, că zice: Jertfeste lui Dumnezeu jertfă de laudă si dă celui Preaînalt rugăciunile tale. Si mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău si te voi scoate, si Mă vei preaslăvi, si celelalte. Dar smerenia este cea mai înaltă jertfă.

Iar dacă vom pune bază numai pe postul trupesc si nu vom avea dragoste, smerenie, umilintă, asculta-re, tăierea voii si dacă nu vom avea între noi întelege-re si bucurie duhovnicească, postul nostru este sterp.

Ai văzut ce scrie la Levitic? Si va fi tie postul al treilea si al patrulea si al cincilea si al saselea si al zecelea, postire sfântă, va fi tie de mare folos, dar să dezlegati datoriile către altii, să iertati pe cei ce v-au gresit vouă, să faceti bine celor ce vă urăsc... si celelalte.

Ai auzit cum este postul primit? Evanghelia de astăzi v-a arătat trei lucruri mari. De ce s-a pus? Alcătuitorul Sinaxarului a potrivit evangheliile după evenimentele anului tipiconal bisericesc. De ce s-a pus astăzi evanghelia care ne arată cum să ne rugăm lui Dumnezeu, cum să postim si cum să facem milostenie? Că Mântuitorul, neavând păcat, a postit 40 de zile si 40 de nopti pentru noi si pentru mântuirea noastră, ca să ne dea nouă pildă.

Domnul ne-a învătat si cum să postim. Ce zice? Tu când postesti, spală fata ta, piaptănă capul tău si nu te arăta oamenilor că postesti. Aceasta pentru că pe vremea Mântuitorului erau foarte multi farisei si arhierei, cărturari fătarnici care se smoleau, stăteau pe la coltul ulitelor, posteau si se rugau să-i vadă lumea că-s mari postitori.

Urâciune era postul lor înaintea lui Dumnezeu, că-si luau plata de la oameni. Nu asa! Să ne acoperim cât se poate în taină postul nostru cu bunătatea inimii si cu dragoste. Ati auzit pe Sfântul Teodor Studitul mai înainte? "Ascultarea si tăierea voii este cea mai înaltă postire din lume".

Ascultarea către proiestos, către econom, către cei mai mari si unul fată de altul si fiecare la vremea sa este o mucenicie de bună voie si mare postire, pentru că nu face omul voia lui.

Cartea Sfântului Teodor Studitul atât s-a citit în mănăstirea aceasta, de când sunt si eu pe aici - si iată că cu mila Preasfintei Treimi sunt 55 de ani -, că eu o stiu pe de rost, numai de câte ori am ascultat-o.

Ai auzit câtă bază pun Sfintii Părinti pe tăierea voii si pe spovedania sinceră? "Deci nimeni să nu umble în întunericul nespovedaniei!" Vai de acela care se duce la mărturisire si crede că nu-i Dumnezeu acolo si spune ce vrea el, nu ce-a făcut! Altul vine si citeste pe-o carte, dar ce-a făcut el nu spune. Să nu crezi că-L poti însela pe Dumnezeu! Că cei ce n-au spovedania sinceră, se vădesc singuri, că diavolul îi ia si-i duce după capul lor tocmai prin acea spărtură - că nu-s sinceri înaintea lui Dumnezeu - si-i prăpădeste!

Am văzut foarte adesea că cei ce n-au spovedanie sinceră o iau într-o parte. Diavolul îl ia de acolo de unde a putut si-l prinde. Pentru că îl duce după mintea lui, îi zice: "Nu spune asta la duhovnic!"

Eu n-am nevoie să vă spovediti la mine! V-am spus de sute de ori că eu nu mai pot. Dar care vreti să veniti si cât mai pot eu, să fiti sinceri la spovedanie. Pentru că nu sunt eu acolo. Eu când mă duc la spovedanie, cât mi-ajută Dumnezeu, cât as putea mai tare mă pârăsc. Pentru că stiu că mă duc în fata lui Hristos. Si apoi pot să-L mint pe Dumnezeu, Care citeste în inima mea pururea?

Ce zice Solomon? Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminosi decât soarele. Ce zice la Ieremia? Iadul este gol înaintea Mea, cum nu si inimile oamenilor? Ce zice Dumnezeu lui Iov? Cine este care poate să ascundă de Mine sfatul inimii sale?

Cred eu că Dumnezeu nu stie viclenia mea, răutatea mea? "Măi, dar să nu stie cutare! Să n-audă cutare!" Vai de noi, dacă am ajuns asa! Vai de nenorocirea noastră si de răutatea noastră! Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Vai de acela care se teme de urechile si de ochii oamenilor!" Dar de urechea lui Dumnezeu si de ochii Lui cine se poate păzi? Te temi că va auzi cutare? Că stie cutare? Dacă faci aceasta ca să nu smintesti, ai un motiv; iar dacă te păzesti de oameni, nu stie Dumnezeu? Asta-i mare viclenie, mare înselăciune!

Ca mâine plecăm! Când mă uit la sfintiile voastre aici, îmi aduc aminte de acu 40-50 de ani în urmă, câti părinti buni au fost aici!… Unde sunt părintii nostri cei vechi? Nici unul nu mai este! Din cei mai vechi, iată mai este Părintele Antonie, Părintele Ioil, săracul, care-si duce crucea lui, până Dumnezeu va rândui, asa cum o duce. Dar din ceilalti, masa întreagă, nu-i mai văd pe nici unul!

Mâine plecăm si noi! Ei ne asteaptă la cimitir, trupurile, iar sufletele lor, unde Dumnezeu le-a rânduit. Să-i pomenim cu toată dragostea, cu toată smerenia. Să ne aducem aminte de ei, de dragostea lor, cu care am făcut ascultare, cu care ne sfătuiam, cu care am petrecut atâtea zile si ne mângâiam la praznicele mari. Uite asa la lăsatul secului ne sfătuiam. Si-mi aduc aminte de osteneala lor si de râvna lor de atunci, si uneori eu stau uimit asa, câte zile mai am, că si eu sunt bolnav si bătrân si putred de viu, si cu inima si cu dantura si cu altele.

Ca mâine trebuie să plec si n-am făcut nimic înaintea lui Dumnezeu, dar îmi aduc aminte de dragostea lor si de credinta lor si nădăjduiesc la rugăciunea părintilor si a fratilor, că va face Dumnezeu milă si cu mine, ca celui mai de pe urmă.

Ce vreau să vă spun, părintilor? Intrăm în Postul Mare. Cât de frumos este în biserică când suntem cu totii! Ne simtim ca în rai, când vezi că toti sunt pe la străni, toti în biserică, altii la sfântul altar. Vă rog din toată inima, că întotdeauna v-am spus asa, să dăm mare întâietate si să avem mare grijă mai întâi de sfânta biserică.

Staretul nostru Ioanichie era bolnav, cu un ochi scos de hotii Baltă, si stătea cu epitrahilul de gât si cu un ochi citea la Psaltire zi si noapte. Si a mai trăit vreo patru ani si mai bine după asta.

Ne chema la capul lui, când pe mine, când pe Părintele Ioil, si ne zicea:

- Dragii mei, ia veniti încoace! Ce-ti mai face, ce nu veti mai face, dar biserica să nu o lăsati!

Cea mai sfântă grijă a avut de biserică. Douăzeci de ani a slujit singur Sfânta Liturghie. Douăzeci de ani! Si venea la noi aici în capul mesei si ne citea cartea Sfântului Teodor Studitul sau alt cuvânt si trăia cu Sfânta Împărtăsanie. Asa staret, că-l stia toată lumea.

Când vedea un frate tulburat în mănăstire, îi zicea: "Dragul meu, n-am nevoie de ascultarea ta! Ia Psaltirea si du-te în chilie! Să postesti trei zile si să citesti trei Psaltiri. Să vezi ce are să-ti zică gândul! Să nu iesi de acolo până nu te-oi chema eu!"

Ce metodă dumnezeiască! Fratele, dacă citea la Psaltire si postea în chilie, se trezea, cunostea ispita si venea si se mărturisea: "Părinte, nu mă mai duc din mănăstire! Părinte, de acum înainte îmi îndrept viata!" "Ei, vezi că te-ai trezit? Vezi că era de la vrăjmasul?" Încerca să-l aducă înapoi la asezarea lui duhovni-cească, să cunoască că este în ispită. Avea mare grijă de fiecare.

Fratii mei, dacă n-ar fi oleacă de dragoste si milă unul fată de altul, degeaba am sta aici! Suntem o familie. Mie asa îmi este de drag când vă văd pe toti si în biserică si la masă, că văd că Duhul lui Dumnezeu este cu voi, si Maica Domnului care ne-a adus aici. De aceea vă rog să fie dragoste, unitate, întelegere si să vă fie dragă biserica.

Vor veni multi oameni în post, dar vin oamenii cu greutătile lor. Eu stiu, că-s pe front acolo. Vin săracii toti cu cereri, toti cu greutăti, toti cu necazuri si dau pomelnice. Omul vine si-ti aduce aici osteneala lui. Vin ca albinele; unul aduce alimente, altul aduce bani. Pomelnicele acestea sunt o greutate mare pe sufletele noastre!

În Pravila Mare spune asa: "Preotii care nu vor pomeni liturghiile sau pomelnicele date de credin-ciosi, să fie anatema"; îi desparte de Hristos. Si de aceea îmi pare bine că veniti la pomenit. Uite, văd preotii la pomenit si călugării. Veniti cu totii la pomenit, ca să se ridice povara de pe sufletele noastre. Pentru că aici este o lucrare misionară.

Noi trăim cu venitul credinciosilor, iar ei se mântuiesc prin rugăciunile noastre, ale Bisericii. Este o colaborare dintotdeauna a mănăstirii noastre. Asa si la celelalte mănăstiri din tară. Toate sunt asa. Si cei din Sfântul Munte stau acolo si se roagă. Dar să stiti că si aceia sunt ajutati tot de credinciosi.

Deci poporul se mântuieste prin mănăstiri, prin rugăciuni si liturghii si noi suntem ajutati de ei cu cele materiale. Apostolul Pavel spune asa: Dacă voi ati primit de la noi cele duhovnicesti - cuvântul lui Dumnezeu si învătătura si toate celelalte rugăciuni -, ce mare lucru este de vom primi si noi de la voi cele trupesti? Hrana si îmbrăcămintea. Este clar!

Ai auzit că si pe vremea aceea se proceda asa? Apostolii predicau, că vrednic este lucrătorul de plata sa, si poporul îi ajuta pe apostoli. Ce spune la Faptele Apostolilor? Veneau cu toate averile si le aruncau la picioarele apostolilor. Si apostolii au rânduit viata de obste: Toate erau ale Bisericii, iar ei zăboveau pururea în rugăciune si în frângerea pâinii, adică în împărtă-sire.

Acum aceste obsti, care au rămas tocmai de la sfintii apostoli, se mai găsesc prin mănăstiri. De aceea zic asa: Noi să ne facem datoria. Să iubim Biserica si slujbele Bisericii. Care urăste Biserica, voi auziti cum cântă la antifoane: Cei ce urăsc Sionul, rusina-se-vor de Domnul; că precum iarba de foc, asa se vor usca!

Să vă fie dragă Biserica, să veniti la pomenit si să veniti la slujbele Bisericii. Că noi ne facem datoria si fată de noi la biserică si fată de atâtea mii si zeci de mii de credinciosi care cercetează mănăstirea asta în timpul anului. Si aceasta am vrut să vă aduc aminte si la începutul Postului Mare, pentru că eu sunt si bătrân si bolnav. Dar am stat cum am putut cu fiecare, că au venit săracii pe jos, prin zăpezi.

Aceasta vă spun: Să iubiti biserica si să veniti cu totii la biserică, că de la biserică nu numai că avem mântuirea sufletului; dar tot biserica aduce si venitul, si cu venitul bisericii putem purta toată gospodăria si toate câte trebuie să le îndeplinească administratia pentru nevoile celelalte ale mănăstirii.

Aceasta v-am spus acum. Iar dacă intrăm în post, de obicei, după cum spune tipicul, se pune un desteptător, un părinte, care să-i scoale pe frati la biserică. Când eram eu clopotar, asa era: făceam si desteptarea, băteam si toaca, trăgeam si clopotul, iar paraclisierul se ocupa numai de altar.

Îmi spunea staretul Ioanichie: "Du-te si-i trezeste o dată, mai treci o dată si apoi, după ce-ai tocat si ai sculat soborul, du-te si te culcă si te odihneste! Ti-ai făcut datoria!"

Atât de mult tinea ca acela să nu fie prea obosit, că dacă era obosit, săracul, adormea si el. Trebuie să împărtim ascultările cu dreaptă socoteală. Mă duceam si luam blagoslovenie, tocam în tochita de fier, tocam împrejur, tocam sus si trăgeam clopotele si mă duceam si-i sculam la biserică. Si mă mai uitam în biserică o dată. Si-mi spunea: "Ia să-mi dai o listă cu cei care n-au fost la biserică!"

Si dacă pe listă era unul care a fost bolnav, sau a fost dus în vreo ascultare departe, nu-i zicea nimic. Iar dacă vedea că-l chemi o dată sau de două ori si nu vrea să vină, apoi nu-i dădea mâncare. A doua zi stătea în genunchi la masă si nu mânca în ziua aceea până seara, ca să stie.

Si de aceea clopotarul sau desteptătorul, care va fi el săracul, dacă scoală si se duce, are grija asta. Este o ascultare sfântă, că-i desteaptă pe toti la rugăciune. Eu umblam cu un ciocănas în mână, mi-aduc aminte, si cu un clopotel. Si loveam de trei ori cu ciocănelul în usă si sunam clopotelul: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" si el din chilie zicea: "Amin". "Părinte cutare, vremea cântării, ceasul rugăciunii" si mă duceam de la dânsul.

Ia cititi la Sfântul Pahomie în secolul IV, cu toaca în usă si cu clopotelul. Ia cititi la Sfântul Ioan Scărarul! Acum, dacă vine cineva din partea noastră, să nu se supere careva dacă va bate în usă. El vine si îsi face datoria. Trece de la unul la altul. Si sfintiile voastre, care sunteti mai aproape unul de altul, dacă v-ati sculat: "Părinte, hai la biserică, că a sunat clopotul, a tocat! Hai să mergem!"

Să ne adunăm la biserică, că acolo este masa duhovnicească a sufletelor noastre, mai mult decât la masa aceasta. V-am adus aminte si de biserică, pentru că, cu nevrednicie, câte zile mai am o scânteie de viată, sunt si duhovnic la multi si am mare datorie să vă spun. Să iubiti biserica si pravila la chilie si să aveti mare grijă de rugăciunea mintii.

Cea mai puternică rugăciune care te păzeste de gânduri rele si de războaie este aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!" Ai văzut când ne-am călugărit? Ne-a dat metania. Ce-a zis? "Iată, fiule, sabia Duhului, că esti dator în toată vremea si în tot locul să zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!""

În zadar vei face mii de metanii si nu stiu câte zile de post si alte nevointe mari, dacă nu-ti păzesti mintea! Paza mintii si rugăciunea mintii sunt legate una de alta ca trupul de suflet. Si vei vedea că nu pătrund în mintea ta gânduri rele si nici n-ai ispite, pentru că unde se aude numele lui Hristos nu poate intra satana. Ce spune la Filipeni? Întru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece, al celor ceresti, al celor pământesti si al celor de dedesubt.

Deci dacă ar vibra în mintea noastră rugăciunea aceasta, fie călugăr sau mirean închinător, de unde esti, diavolul nu are putere să intre în sufletul acesta, pentru că aude numele Dumnezeului celui viu. Si Dumnezeul nostru este foc mistuitor, îi arde pe diavoli.

Dar pentru că se leneveste mintea noastră si trândăveste, de aceea suferim atâtea înfruntări si atâtea ispite. Ne răspândim la altele si uităm rugăciunea. Vai de noi! Dacă nu vorbim în mintea noastră cu Iisus Hristos, ajungem un măturoi al vrăjmasului, batjocură, si ne duce unde vrea.

V-am făcut atenti, că sunteti multi care vă mărturisiti si la mine. Si măcar că eu nu am cu ce mă lăuda, că nu fac această rugăciune, dar măcar să vă trezesc pe voi, ca prin rugăciunea voastră să mă mântuiesc si eu.

Si la începutul postului ati văzut că s-a făcut iertarea. Fiti atenti, fiecare cu chiliuta lui. Aceste trei zile si toată săptămâna aceasta mai cu seamă, este vreme de liniste. Să nu se vorbească. În tipic spune asa: "Cine va vorbi după Pavecernită un cuvânt, să facă 50 de metanii". Ati iesit de la biserică, mergeti la chiliută. Stai fiecare linistit în chilia ta; odihneste-te, roagă-te, citeste.

Asa si credinciosii care ati avut dragoste să ne însotiti la aceste mari rânduieli si rugăciuni din săptămâna aceasta. Ati iesit din biserică, plecati la odăile voastre. Odihniti-vă, cititi prin cărti, rugati-vă si nimic mai mult.

Marti după slujbă se va pune molitfa de spove-danie pentru sobor si atunci vom spovedi soborul mănăstirii. Numai pe părintele Ambrozie îl mai avem liber din cei care pot mărturisi, că Varsanufie a intrat săracul de săptămână. N-avem duhovnici să se ocupe. Sunt bătrâni prea tare si nu primesc la mărturisire, că nu pot. Singur părintele Ambrozie îl mai avem duhovnic pentru popor. Cu toate că este atâta popor credincios care vine, trebuie dinainte să spunem sărăcia noastră.

Eu cât pot mă ocup si cu soborul si cu voi, dar numai cât voi putea, că eu am ascultare si de la Sfântul Sinod să lucrez, să scriu si altele cum v-am spus.

Eu zic asa, ca si la începutul acestei predici, să multumim Preasfântului Dumnezeu si Preacuratei Lui Maici că am ajuns până aici. Să ne ajute Preabunul si Preaînduratul nostru Dumnezeu si Maica Domnului si toti sfintii care se roagă din Biserica biruitoare pentru noi, să ajungem si noi păcătosii si la Sfânta Înviere. Iar dacă vreunul pe drumul acesta până atunci se va duce la Domnul, să-i dea Dumnezeu sfârsit bun si mergere usoară înaintea Preasfintei Treimi. Amin.

Parintele Cleopa


CUM SE TIN POSTURILE DE PESTE AN

Biserica Ortodoxă de Răsărit a rânduit pentru dreptcredinciosii crestini anumite posturi. Căci postul -- zice Sfântul Ioan Gură de Aur -- potoleste trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăteste si înaripează sufletul, îl înaltă .

Posturile de peste an si pricinile pentru care le tinem sunt :

1. Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire - 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi - seara - pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

POSTUL SI FELUL POSTIRII-CONFERINTA DNEI CONF DR. FLOAREA DAMASCHIN

Pentru cei care din diferite ratiuni nu au putut participa la conferinta :"POSTUL SI FELUL POSTIRII" tinuta de dna conf dr Floarea Damaschin la CURTEA BRANCOVENEASCA, va invit sa lecturati materialul prezentat, cu precizarea ca aceasta conferinta a fost interactiva, adica subiectele dezbatute au fost mult mai numeroase.

POSTUL ESTE un proces natural de excretie a toxinelor ,iar Biblia este un adevarat indreptar pentru sanatate

Simplist am putea spune că postul este o obţiune – însă nu e de loc aşa!
Postul religios este prezent în toate religiile sub o formă sau alta şi este prima poruncă pe care o primeşte omul de la Dumnezeu: Facerea Cap 2-versetele:15, 16, 17: şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l.a pus în gradina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă – şi a zis: din toţi pomii din rai poţi să mănânci iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci caci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
Băgăm de seamă că era vorba despre mâncare şi interzicere – lucruri care vin de la Dumnezeu ... ori ştiind aceasta nu mai putem vorbi simplist despre post ca libertate, ca opţiune!
Deci postul nu este facultativ, el are caracter obligatoriu, devine un imperativ moral ce se impune conştiinţei în spiritul dreptei credinţe, el reprezintă prima poruncă primită de Adam de la Dumnezeu! Abdicarea de la post devine o încălcare a ascultării de Dumnezeu.
Postul ne apropie de starea în care se afla Adam înainte de căderea în păcat când era vegetarian şi nu sclav al nevoilor trupului. Postul este luptă și întărire, este rugăciune și căință, este iubire şi iertare, este dorinţă şi urcare!

Postul ortodox, ca timp, reprezintă mai mult de jumătate din an şi constă în abţinerea consumului alimentelor de natură animală (carne, peşte, lapte, ouă ca şi a derivatelor acestora) dublată de o stare de curăţenie trupească şi de o mai mare atenţie faţă de starea sufletească.
Noica spunea despre post că: “este orice înfrânare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vieţii biologice, este parte dintr-o nevoinţă omenească prin care micşorăm puţin părtăşia materială cu biologia”.

Altfel spus postul are menirea de a ne curăți de patimi şi nu de a face din noi bucătari iscusiţi! Iar dacă patima a fost definită ca un atașament "irațional" față de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor – şi de a ne da răgaz ul necesar pentru a sta în tihnă, de vorbă cu Împăratul Cerurilor!

Inca din primele veacuri crestine, zilele de post au fost randuite de Biserica Ortodoxa, dupa un calendar structurat pe tot parcursul anului. In aceste perioade, consumarea alimentelor animale este oprita, principiile hranitoare necesare fiind luate din cereale, legume, fructe, seminte, miere. Este perioada în care alimentaţia permite practicarea diverselor cure de sucuri sau cruditati, in functie de preferinte.
Postul total, numit si "ajunare" sau "post negru", consta intr-un repaos alimentar complet, pe un anumit interval de timp, 24 de ore, de exemplu. In majoritatea cazurilor, frecventa cu care trebuie practicat postul negru este o data sau de doua ori pe saptamana.
În afara semnificatiei moral-crestine postul are o deosebită valoare terapeutică întrucât se constituie în:
- cea mai puternică metodă naturistă, cu efecte spectaculoase;
- cea mai ieftină metodă şi la îndemâna oricui.

Pentru împlinirea şi desăvârşirea lui - postul trebuie corelat cu rugăciunea, efectele acesteia fiind cunoscute şi recunoscute de mii de ani. Astăzi tot mai mulţi medicii sunt adepţii postirii şi tratamentului prin metode naturale.

Sigur, pentru neputinţa dată de boală, de vârstă sau de alte situaţii exprese se discută cu duhovnicul – cel pe care Dumnezeu ni l.a lăsat ca îndrumător spre El!

Referitor la post şi postire - Părintele Arsenie Boca spunea că: postul trebuie să fie măsurat după vârstă, după sănătatea rămasă şi după tăria şi felul ispitelor ”.
Este important să ştim că primul lucru pe care îl face natura unui om bolnav este acela de a-i suprima pofta de mâncare şi mai ales pofta de produse animaliere. Din acest punct de vedere, copii mici ca şi animalele - reacţionează corect - adică refuză hrana! Pisica - care nu este de loc vegetariană, când nu se simte bine –– mănâncă iarbă!
Experimentând postul pe animale de laborator - cercetătorii au demonstrat creşterea longevităţii acestora cu 50%!
Este important, de asemenea, să ştim că odată cu vârsta secreţiile digestive, la toate nivelurile (stomac, pancreas, bilă, intestin) scad ceea ce îngreunează, încetineşte digestia finală. Sigur, ne putem ajuta digestia cu o serie de condimente, adevărate medicamente naturale cu proprietăţi curative speciale, care dau şi un gust deosebit mâncărurilor favorizând astfel apetitul.
Proteinele nedigerate pot provoca reacţii alergice iar constipaţia sau diareea – care pot apărea sunt probleme grave şi greu de rezolvat de multe ori. În astfel de situaţii sfatul medicului asupra atitudinii ce trebuie urmate – este absolut necesar.
Frecvent, pe măsura înaintării în vârstă problemele financiare îi orientează pe oameni spre consumul alimentelor ieftine şi cu termen lung de garanţie. În acelaşi timp acestea sunt şi cele mai bogate în conservanţi, au valoare nutritivă şi eficienţă metabolică redusă.
La orice vârstă, dar mai ales peste 50 de ani - este necesar ca masa să fie luată la ore fixe, într-un anumit ritual – însă - adeseori singurătatea, plictiseala, pierderea poftei de mâncare şi delăsarea în ceea ce priveşte propria sănătate sunt factori care stau la baza afectării sănătăţii – iar în post - acest aspect devine şi mai important.
….ex……cazul cu anemia Biermer
Curele de crudităţi, posturile cu sucuri de legume şi fructe, hrana vie reprezintă o cale de menţinere a sănătăţii, adeseori chiar şi o cale de vindecare, confirmată din ce în ce mai mult de cercetările ultimilor cinci decenii.
E suficientă reducerea cu 60% a alimentelor consumate pentru a prelungi viaţa cu 40% faţă de speranţa de viaţă apreciată în prezent - se precizează însă că respectarea regimului alimentar trebuie să fie conştientizată încă din tinereţe.
Cercetătorii vin cu date, de peste 100 de ani, prin care se spune clar şi fără echivoc faptul că postul - deci cantitatea şi calitatea alimentelor consumate influenţează calitatea şi lungimea vieţii! Rămâne ca rolul esenţial al medicinei şi al medicilor, rolul educaţiei şi al educatorilor, rolul mijloacelor de comunicare să fie exercitat major în sensul protejării elementare a vieţii, a păstrării sănătăţii şi secundar în perfecţionarea industriei farmaceutice şi a tehnicilor medicale pentru tratarea relelor produse prin nerespectarea (cu ştiinţă dar şi cu destulă neştiinţă) a alimentaţiei zilnice!

Efectele generale ale postului
Prin procesul complex al digestiei, organismul absoarbe ceea ce ii este necesar din mancare, reziduurile urmand a fi eliminate prin: piele, plămâni, urină şi scaun. Acest proces nu poate fi eficient cand organismul este mai mereu supraincarcat sau cand, de cele mai multe ori, mancarea furnizata este impura. Reziduurile vor stagna, acumulandu-se in intestine (450mp) si alte organe, unde se descompun si putrezesc, constituind o sursa de dezechilibru si de boala pentru intreaga noastra fiinta.
Care sunt alimentele pure si care sunt cele impure?
Hrana care putrezeste repede si lasa multe reziduuri in organism, care adidifică sângele - este impura, chiar daca este bine gatita (este cazul produselor de origine animala care se altereaza rapid, uneori in cateva ore). Alimentele care raman proaspete mult timp si sunt absorbite rapid, cu consum energetic minim, fara a lasa reziduuri, sunt considerate pure (este cazul cerealelor, fructelor si legumelor).
Prin abţinerea de la consumul alimentelor de natură animală - se intelege ca postul are efect global de dezintoxicare si purificare a structurii fizice, iar din acest punct de vedere posturile crestine sunt foarte bine fixate. Astfel, dupa excesele alimentare din timpul iernii, din care fiinta iese oarecum "incarcata", obosita si slabita datorita consumului de carne si grasime, urmeaza Postul Pastelui, care permite încărcarea organismului cu forţele regeneratoare ale primaverii luate atât din alimentele specifice cât şi din natură.
In timpul verii, postul Sfinţilor Apostoli şi al Sfintei Maria echilibrează vitaminic şi mineral organismului pe timpul perioadei caniculare, când alimentatia vegetariana este cea mai potrivita. In sfarsit, Postul Craciunului pregateste omul pentru perioada iernii.

Efecte secundare ale postului
In primele zile de post, pot aparea tulburari variate, oboseala, transpiratii, tremuraturi, palpitatii, greturi, varsaturi, confuzie, tulburari vizuale, cefalee, nervozitate, iritabilitate, care tin de mobilizarea in circulatia sanguina a reziduurilor aglomerate in diverse organe …. Ca şi de un consum energetic mai mare din partea organismului pentru a elimina toxinele. In fata unor astfel de manifestari, de cele mai multe ori minore, multe persoane se sperie si renunta la postul care le era benefic.
Din nefericire, urbanizarea masivă a dus la ruperea obiceiurilor stramosesti, oamenii au devenit tot mai slabi si neinfranati, uitand de valoarea inestimabila a postului, astfel că asistăm la explozia necontrolata a bolilor cronice, in special a afectiunilor cardio-vasculare, degenerative, cancerului, diabetului zaharat. In acest sens, Hipocrate spunea: "Cu cat hraniti mai mult si cum nu trebuie un bolnav, cu atat il daramati mai mult". Sigur că toate aceste suferinte au si alte cause – cum ar fi: creşterea consumului alimentelor modificate genetic, conservate, congelate, pastrate mult şi reîncălzite etc.
Postul negru
Totusi, chiar si atunci cand este pura, hrana lasa in organism unele reziduuri si de aceea se recomanda ca repaosul alimentar complet sa fie practicat periodic (o data pe saptamana ) zi in care nu se mananca nimic si se bea doar apa pentru a evita deshidratarea corpului si blocajul renal. În apă este recomandat a se pune 2-3 picaturi de suc de lamîie. Este recomandată de asemenea apa de zarzavat (apă in care au fost tinute legume crude, taiate bucati mici).
Postind astfel, una sau doua zile pe saptamana, se ofera corpului timpul necesar pentru a elimina eficient si rapid toxinele si pentru regenerarea anumitor functii si procese ale sale.
Când se urmareste un post total mai indelungat, pentru evitarea unor accidente inutile se recomanda asistenta din partea unui medic.
Revenirea la alimentatia obisnuita trebuie facuta gradat, respectând acelasi numar de zile cat a durat si postul. Dupa Ernest Gunther - revenirea se incepe cu supe foarte diluate in care s-au fiert legume sau cereale (de obicei morcov si orez) .
Studiile medicale pe voluntari au demonstrat că organismul are rezerve pentru 4-6 saptamani de post negru. Se cunosc numeroase cazuri de persoane care s-au vindecat de boli, uneori foarte grave, recurgand la un post cu apa, pe perioade variabile - 7, 14, 28 si chiar 40 de zile - iar in Rusia anilor '50 se stie ca au existat chiar spitale in care bolnavii erau tratati prin post cu apa 14 zile. La noi este foarte bine mediatizat cazul inginerului Valeriu Popa, a tinut de mai multe ori postul de 40 de zile şi care recomanda adeseori postul ca mijloc de vindecare.
Postul este unul din tratamentele cele mai vechi, experienta demonstrand ca puterea lui de vindecare este mai mare decat toate celelalte procedee cunoscute, chiar şi decât cura de cruditati, de multe ori obţinându.se vindecarea completă. Aceste observatii demonstreaza clar ca infometarea – în caz de boală - se poate constitui într-o metoda terapeutica eficienta, ieftina si comoda, insa numai in conditii sigure de supraveghere si asistenta medicala.
Cand este indicat sa postim?
Evident, in perioadele enumerate anterior întrucât postul therapeutic nu contrazice, nu exclude postul religios ci îl foloseşte şi ca mijloc de însănătoşire atunci când a apărut suferinţa.In plus, daca reziduurile eliminate de intestine si prin transpiratie au un puternic miros neplacut, putem fi siguri ca suntem sau ca vom fi bolnavi într.un timp relative scurt, chiar daca boala nu s-a manifestat inca la nivel fizic sau psihic. Mai ales atunci este indicat sa postim.
Mirosul corporal dezagreabil depinde foarte mult de hrana impura pe care o consumam, dar si de unele stari psihice prin care trecem (anxietate, furie, gelozie etc.).
Mirosul unei persoane este astfel revelator pentru starea sa de sanatate si, sustin initiatii, pentru nivelul ei de evolutie spirituala.
Aspecte tainice ale postului
Ratiunile pentru care trebuie sa postim sunt mult mai profunde decat par a fi la prima vedere. Omul isi atrage nenorocirile asupra sa din cauza incalcarii, constiente sau nu, a legilor universale ale firii.
Fiecare pacat sau greseala pe care o savarsim lasă în urmă reziduuri. Postind, aceste "impuritati" se elimina gradat si Lumina launtrica se va manifesta din ce in ce mai pregnant in noi. Vom deveni astfel, mai usori, mai paşnici şi mai fericiti.
Prin abtinerea de la hrana, vom putea sa ne abtinem cu usurinta de la sentimentele şi gandurile negative. In acest sens, Sfintii Parinti ne spun ca "fara infrangerea pantecelui nu este posibila ascensiunea spirituala", îndemnandu-ne sa "ne ostenim cu fapta buna pentru implinirea poruncilor".
Postul partial - trecerea catre postul negru
Postul cu apa: drumul cel mai sigur spre sanatate.Pentru cine n-a postit niciodata, o zi cu apa, fara nici un fel de mancare, e greu de tinut. Pregatiti-va progresiv pentru post. Alegeti un aliment, din care mancati o zi intreaga portii mici. E prima faza de curatire a organismului.
Alimentele care produc curatirea sunt: fructele, legumele, ierburile, gramineele, ceaiurile de plante.
Preparati, de pilda, o portie de orez fiert, din care mancati ori de cate ori va e foame.
A doua zi, transformati morcovii, telina, sfecla rosie in suc, din care beti toata ziua, in portii mici.
Dupa doua zile de adaptare, va va fi mai usor sa tineti o vinere neagra, bazata in exclusivitate pe apa.
Daca va hotarati pentru fructe, evitati citricele, căci ele stimuleaza secretiile gastrice, creand senzatie de foame.
Nu mesteca guma in timpul postului pentru că automat declanşezi procesele digestive, secreţia de enzime in tractul gastrointestinal.

Cei care mestecă gumă adesea………………………………………………..
In timpul postului sunt eliberate toxinele si foarte probabil limba va fi încarcată, poate apare un gust neplacut in gura; de asemenea pot sa apara: fatigabilitatea, dureri de cap, ameteala, confuzie, iritabilitatea, anxietatea, eruptii cutanate sau o piele uscata care se descuameaza, greata, diaree, urina inchisa la culoare, scaune inchise la culoare si urit mirositoare, mirosuri ale corpului, insomnie, expectoratii bronsiale si scurgeri din sinusuri, probleme de auz sau vizuale.
Toate aceste simptome nu sint serioase si vor trece rapid. Pentru ameliorarea acestor probleme sunt indicate zilnic sucurile proaspete de lamiae.
In timpul postului este recomandă continuarea activităţii de rutina chiar incluzind exercitii moderate dar evitând eforturile şi exerciţiile viguroase.
Se recomandă de asemenea îmbăierea şi frecarea temeinică a pielii în vederea eliminării celulelor moarte şi a toxinelor. Se apreciază că o baie la 42gdC timp de 10 min completată prin frecarea pielii cu mălai uşurează corpul de atâtea toxine cât reuşesc rinichii să elimine într.o zi!
Intotdeauna perierea şi frecarea pielii se face dinspre periferie către inima (de ex. de la incheietura mainii la cot, de la cot la umar, de la glesna la genunchi, de la genunchi la sold si asa mai departe). Acest masaj indeparteaza cantitati mari de piele moara eliberind porii si ajutind pielea sa excrete rezidurile, otravurile. Deasemeni imbunatateste circulatia. Aceasta tehnică nu este recomandată când pielea e bolnavă, sunt varice varice sau alte boli care pot fi agravate.

TIPURILE DE GREŞELI ALIMENTARE FRECVENTE ÎNTÂLNITE ÎN POSTUL RELIGIOS
1. De multe ori, din postul religios - ieşim mai graşi – pentru că fiind obişnuiţi să mâncăm săţios – adică cu carne, cu grăsimi… ne satisfacem această senzaţie cu prea multă pâine şi prea mult ulei... deşi există o poziţie, clar exprimată, prin zilele de dezlegare;
2. O altă problemă a postului religios, dar nu numai, o constituie - monotonia alimentelor consumate! Astfel – gătim foarte variat: ciorbă de cartofi şi fasole scăzută - azi şi mâine iar poimâine - ciorbă de fasole şi mâncare de cartofi. Asta nu înseamnă mâncare echilibrată, nu înseamnă post corect ţinut!
Studiile spun că săptămânal trebuie să consumăm în jur de 30 de tipuri de legume şi fructe – ca să ne putem aduce organismului necesarul de vitamine, minerale, fermenţi, antioxidanţi etc – ori noi ne rezumăm la câteva …..număraţi repede ce legume şi fructe consumati şi vedeti căcaci cu greu ajungeţi la 10-15!
3. Apoi, în post – avem tendinţa de a adăuga mai multă sare – tot pentru satisfacerea saţietăţii, astfel – riscul creşterii tensiunii este mare – risc pe care îl dăm pe post în loc să ne gândim la sarea pe care o adăugăm mâncării. Apoi – toate alimentele conservate ca şi conservele au cantităţi mai mari de sare decât optimul necesar.
4. Băuturile răcoritoare acidulate, cele care au un procent ridicat de cafeină şi cantităţile excesive de alcool – au capacitatea de a ne „fura ” calciul din organism, oasele încep să ne doară!
5. În post, dar şi în afara lui - avem o altă problemă majoră - cu cantitatea de alimente gătite, cu reîncălzirea şi cu păstratul la congelator! Este important să ştiţi că – dacă timpul v-o permite – este minunat să gătiţi… puţin şi zilnic! Sunt specialişti care consideră că o mâncare gătită - la 3 ore de la finalizarea procesului culinar – nu mai este comestibilă… ori noi o mâncăm şi 3 săptămâni! Este adevărat faptul că sunt oameni care suportă digestiv o mâncare mai veche… dar sunt destui care nu pot consuma mai mult de două ori dintr-o mâncare! Cu cât mâncarea este mai simplu preparată cu atât se absoarbe mai bine, este mai hrănitoare.
6. Un lucru deosebit de important – şi nu numai în post - este acela de a nu amesteca legumele cu fructele şi de a nu le consuma la aceiaşi masă. Nu trebuie amestecate între ele căci fermentează … doar morcovul şi mărul fac excepţie şi pot fi consumate cu 2 ore înainte de masă sau la 3 ore după masă. În cazul consumului forţat sunt anumite semne care ne spun că am greşit – este bine să le ţinem minte şi să nu repetăm greşeala.
7. Postul fals este atunci când mâncăm de post stimulându-ne poftele cu tot felul de preparate care simulează foarte bine pe cele cu carne, lactate şi ouă! Starea de săturare, de „burtă plină”, consumul de salamuri de post, conserve de post, ulei şi mult făinos (prăjituri, cozonaci de post) nu ne uşurează starea de sănătate ci ne-o îngreunează! Sunt grase, sărate şi pline de E-uri! În plus căutarea satisfacerii plăcerii papilelor gustative este… aşa cum am spus, chiar împotriva ideii de postire.
În altă ordine de idei – în afara calităţii alimentelor consummate - foarte importantă este şi cantitatea lor – şi nu numai în post. Reducerea raţiei energetice este elementară în creşterea duratei vieţii şi a eliberării de suferinţe.
Deci… nu cu burta plină permanent! De la masă trebuie să ne sculăm când foamea încă nu s-a potolit total – căci ea se va potoli 10-15 min mai târziu!
În “Secretele tinereţii”, Cristopher Vasy spune: „persoanele centenare studiate consumă în jur de 1700 calorii pe zi pe când noi ceilalţi consumăm în jur de 2500 calorii pe zi”! Sigur că dacă am posti, dacă am mânca multe vegetale nu am ajunge la această valoare calorică.

CONFERINŢA LA CONSTANTA: Postul si felul postirii

CONFERINŢA

Postul si felul postirii

cu Dr. Floarea Damaschin

Joi, 18 Noiembrie 2010,

ora 18:00

la

Curtea Brâncovenească

str. Vasile Lupu nr. 43-45 (zona Capitol)

RETETA DE POST

Cartofi cu Ciuperci la Cuptor

Ingrediente:
5-6 cartofi
1 cutie ciuperci
2 legaturi ceapa verde
vegeta
piper
ulei de masline
marar verde

Preparare:
Se curata cartofii si se taie rondele subtiri.
Ciupercile se taie feliute.
Ceapa verde se taie oblic.
Intr-un vas Yena, uns cu ulei de masline se pune un rand de cartofi unul de ciuperci si altul de ceapa verde. Se presara vegeta si marar verde tocat. Se repeta inca o data cu cartofi, ciuperci si ceapa, deasupra se pun cartofii. Deasupra se mai pune putin ulei de masline si se da vasul la cuptorul dinainte incins pina se face o culoare frumoasa aurie, deasupra.
Se poate servi ca atare sau cu tocana de legume.

PENTRU CA MAINE INCEPE POSTUL NASTERII DOMNULUI SI ASTAZI L-AM CINSTIT PE SFANTUL GRIGORIE PALAMA, FACATORUL DE MINUNI:

Postul - Sf. Grigorie Palama

Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre post şi, desigur, despre valoarea sa, spune că postul este “mai vechi decât legea”, deoarece el exista în Rai şi chiar înainte ca Dumnezeu să ne fi dat Legile Vechiului Testament. Porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din pomul cunoaşterii, binelui şi răului reprezintă porunca postului. Neascultarea lui Adam legată de această poruncă a dus la moartea duhovnicească a omului. Aceasta ne arată marea valoare a postului. De aceea, nu există sfânt care să nu fi iubit postul. Şi este izbitor faptul că cei ce se căiesc şi doresc să-şi schimbe felul de viaţă, iubesc mult postul şi doresc să-l practice. Aceasta ne arată că postul este un element esenţial în viaţa duhovnicească. Acest lucru va fi pus în evidenţă mai explicit, întrucât se va vedea diferenţa dintre postul adevărat şi o latură a postului care este mult deosebită în zilele noastre, şi anume cea privitoare la sănătate. Şi, cu adevărat, postul, aşa cum ne învaţă Biserica, are o mare influenţă şi asupra sănătăţii, dar să nu ne cramponăm doar de acest aspect.

Trebuie să vedem legătura sa strânsă cu viaţa duhovnicească a omului.
Toţi Sfinţii Părinţi se referă la această mare problemă duhovnicească. Oricum, în cele ce urmează vom analiza postul conform învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

a) Postul şi rugăciunea

Mai întâi, trebuie sa spunem că postul se află într-o strânsă legătură cu viaţa duhovnicească. Şi întrucât viaţa duhovnicească este exprimată prin rugăciune, iată de ce postul este foarte strâns legat de rugăciune şi nu se poate cu nici un chip desprinde de ea. Sfântul Grigorie, interpretând cazul unui tânăr posedat de un demon, precum şi cuvintele lui Hristos: “Acest fel de demoni nu poate fi alungat decât cu post şi rugăciune” (Marcu 9,29), spunea că cel mai teribil demon este cel al lăcomiei (al neînfrânării), şi nu poate ieşi dintr-un om decât cu post şi rugăciune. Cu ajutorul postului omul îşi înfrânează trupul şi îşi stăpâneşte patimile, iar cu ajutorul rugăciunii el va îmblânzii predispoziţiile sufleteşti, adică patimile şi gândurile care, la rândul lor, incită patimile. Şi, astfel, el poate vindeca patima “înlăturând atacul satanei prin post şi rugăciune”.

Întrucât sufletul este în strânsă legătură cu trupul, există atât patimi sufleteşti, cât şi patimi trupeşti, iar postul trebuie, de aceea, să fie legat de rugăciune. Postul este sprijinul rugăciunii, însă numai rugăciunea dă cu adevărat sens postului.

b) Scopul postului

Dar postul ne este doar o abţinere de la anumite mâncăruri şi nici alegerea anumitor alimente. Desigur, şi aceasta face parte din post, deoarece prin ascultarea de Biserică şi de felul în care Biserica rânduieşte posturile, noi nu facem nimic altceva decât decât să ne supunem propria voinţă voinţei universale a Bisericii.

Cu alte cuvinte, noi ascultăm de Hristos şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care l-au consacrat. Dincolo de acest lucru, postul este o virtute de o mai mare amploare. în primul rând, postul înseamnă şi curăţirea simţurilor atât cât ne este cu putinţă. Sfântul scrie: “Dacă posteşti de alimente, dar ochiul îţi este pironit asupra adulterului, curiozităţii şi geloziei, în cămara cea mai adâncă a sufletului tău, iar auzul este dispus să asculte vorbe necurate, cântece vulgare şi clevetiri răutăcioase, iar celelalte simţuri sunt receptive la lucruri care dăunează într-un mod asemănător, care mai e folosul postului? Absolut nici unul.”

Adică, postul trupesc nu are valoare dacă nu posteşti în acelaşi timp şi cu celelalte simţuri, precum vederea şi auzul, care sunt ferestrele prin care intră păcatul în suflet şi stârneşte patimile. De aceea, pe timpul postului mulţi creştini au grijă să îşi stăpânească toate simţurile. Aici vedem din învăţăturile Sfântului Grigorie că teologia nu este independentă de însăşi curăţirea simţurilor, deoarece o teologie care nu este interesată de acest lucru nu este ortodoxă. Adevăratul post este abţinerea de la răutăţi, şi de aceea putem vorbi de postul de rele. Sfântul Grigorie, făcând referiri la un pasaj din Vechiul Testament şi, mai ales, la cuvintele proorocului Isaia: “Vai de cei ce sunt ameţiţi, dar nu din cauza vinului”, spune că există beţie cumplită şi drăcească, care nu este datorată hranei şi băuturii, ci se datorează iuţimii, mâniei şi ranchiunii. Aceasta este cea mai teribilă beţie. într-adevăr, el scrie că la cei ce postesc şi se roagă, demonul aduce gânduri, amintiri ale greşelilor altora, lucrează gânduri de ranchiună, şi ascute limba către bârfă şi clevetiri. Iar Sfântul ne spune că la vremea postului trebuie să cultivăm dragostea faţă de aproapele nostru. Un alt mare păcat, în special la vremea postului, este slava deşartă şi mândria.

Desigur, o mare ispită în timpul postului este iubirea şi părerea de sine, când o persoană care posteşte încearcă să o imprime celorlalţi, aşa încât să fie considerat drept un bun creştin. Tipul caracteristic al acestui păcat îl reprezintă fariseul, care se laudă cu faptul că posteşte, şi, în general, cu faptul că respectă Legea. Dar lauda de sine face “inutilă strădania noastră de a posti şi a ne ruga”. Părerea de sine înlătură atât răsplata cât şi osteneala postului şi a rugăciunii. Dar postul trebuie să fie îmbinat cu toate celelalte virtuţi, adică nu numai cu cele câteva fapte de comportament moral personal, ci prin lucrările lui Dumnezeu, deoarece pacea, dragostea şi dreptatea sunt lucrări dumnezeieşti. Şi atunci când un om împlineşte Voia lui Dumnezeu, el se face părtaş lucrărilor Sale şi, ca atare, se bucură de pace, dreptate, dragoste, şi toate celelalte. Aşadar, postul trebuie îmbinat cu virtuţile.

Cele mai mari virtuţi sunt stăpânirea de sine, căinţa, inima înfrântă şi smerită, plânsul pentru păcate. Postul trebuie unit cu toate acestea pentru a fi bine plăcut lui Dumnezeu şi pentru ca omul să se bucure de roadele postului.

Sfântul scrie: “trebuie să existe stăpânire de sine dimpreună cu postul. De ce? Deoarece chiar şi saturarea cu alimente simple, înlătură plânsul curăţitor şi întristarea dumnezeiască din suflet, precum şi străpungerea inimii care aduce căinţă tare necesară mântuirii, deoarece fără o inimă frântă şi smerită nu se poate ajunge la adevărata căinţă6. Dar, micşorând hrana, somnul şi lucrarea simţurilor, după voia lui Dumnezeu, aceasta aduce cu sine frângerea inimii şi plângerea păcatelor”. Căinţa, plânsul şi toate celelalte mişcări ale sufletului nu pot fi readuse la frumuseţea lor originară, acolo unde există saturarea cu hrană materială. Postul ajută la atingerea acestui scop. Dar simplul post, fără această atmosferă necesară lui, care este, de fapt, pocăinţa în adevăratul sens ortodox, nu este de folos în viaţa duhovnicească. Deci, e nevoie şi de osteneală trupească, dar şi de străpungerea inimii. Altminteri, postul devine o procedură formală şi o practică formală exterioară, golită de vreun sens esenţial.

În multe pasaje din cadrul omiliilor sale, Sfântul Grigorie se referă la atmosfera duhovnicească în care are loc postul. Aş dori să citez un alt pasaj caracteristic. Sfântul scrie că trebuie să postim cu o inimă înfrântă, cu sentimentul propriei păcătoşenii şi cu smerenie “pentru ca postul, trezvia şi starea noastră lăuntrică să fie curate şi bine plăcute lui Dumnezeu.”

Postul care este curat şi bine plăcut lui Dumnezeu trebuie făcut dimpreună cu pocăinţă sinceră, o inimă înfrântă şi cu smerenie. Un post care nu este legat de această atotcuprinzătoare atmosferă duhovnicească şi ascetică, nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Sfântul scrie în mod impresionant, că un post care nu are de a face cu întreaga viaţă ascetică “are mai degrabă afinitate cu îngerii cei răi”, deoarece chiar şi demonii postesc, dar abţinerea lor de la hrană este îmbinată cu mânie, ură, mândrie şi împotrivire faţă de Dumnezeu. Deci, atunci ne aflăm în primejdie să postim în felul demonilor, când nu legăm postul nostru de întreaga viaţă ascetică. Dar, dincolo de aceste lucruri, postul înseamnă şi curăţirea minţii de năluciri şi gânduri pătimaşe. Interpretând cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: “Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6,17), Sfântul spune că aici Dumnezeu ne îndeamnă să nu arătăm că postim şi în acest fel să cerşim slava şi laudele oamenilor. Pe lângă această interpretare, Sfântul Grigorie face şi o interpretare analogică a acestui pasaj. în aceasta putem observa viaţa sa isihastă, dar, în acelaşi timp, şi o lărgire a postului pe care trebuie să o luăm în consideraţie, deoarece în acest fel putem scăpa de marea ispită care ne dă târcoale, etalarea exterioară a postului şi a tuturor virtuţilor evanghelice.

Coroana sufletului omenesc este mintea sa, care reprezintă partea conducătoare, adică centrul existenţei sale. Latura imaginativă a sufletului, “care este lăcaşul permanent al energiilor sufletului” reprezintă o parte a personalităţii umane. Atunci când dorim să postim cu adevărat, trebuie să ungem mintea cu mir, adică să o facem milostivă. Şi, desigur, mintea noastră devine milostivă atunci când ea primeşte Harul lui Dumnezeu. în această stare, mintea este iluminată şi se practică rugăciunea mintală. In acelaşi timp, noi trebuie să alungăm din imaginaţia noastră gândurile ruşinoase şi necurate, precum şi orice mânie sau vicleşug. Un astfel de post nu numai că vindecă pe om de patimi şi alungă diavolul, dar îl aseamănă cu îngerii pe acel postitor. Aceste lucruri arată scopul postului. Cu alte cuvinte, postul nu înseamnă doar abţinerea de la anumite alimente, deşi acest lucru este şi el necesar, dar, în acelaşi timp, înseamnă curăţirea întregii lumi lăuntrice, şi, mai ales, a laturii imaginative a sufletului, de gânduri şi imagini şi, mai mult decât atât, iluminarea minţii, mintea reprezentând latura conducătoare a sufletului. Acei oameni care leagă postul doar de nişte simple practici exterioare, şi nu de întreaga viaţă ascetică, se află în înşelare.

c) Valoarea postului

La început am pus accentul pe valoarea postului. Toţi cei care sunt angrenaţi în această luptă cunosc din experienţă efectele terapeutice ale postului. El vindecă sufletul de patimi, dar, în acelaşi timp, ajută şi trupul la împreuna îndumnezeire cu sufletul. Valoarea postului este observată din tot ceea ce s-a întâmplat după încălcarea lui. Sfântul Grigorie spune că dacă Adam ar fi ţinut postul pe care Dumnezeu i-1 poruncise în Rai “ar fi rămas nemuritor, neobosit şi pururea fericit”.

Dar, Adam a preferat viclenia diavolului în locul sfatului şi poruncii dumnezeieşti, şi, ca atare, în locul vieţii celei veşnice şi a raiului bucuriei eterne, el a cunoscut moartea şi cel mai teribil loc al păcatului, iadul, fiind condamnat la întunericul de acolo. Neputinţa de a asculta de porunca postului a generat căderea omului, cu toate consecinţele dureroase pe care le cunoaştem.

Valoarea postului poate fi observată şi din faptul că el vindecă omul. Sfântul Scrie: “Postul cel adevărat schimbă, curăţeşte şi vindecă totul”.

Cu adevărat, un post care nu vindecă nu este cel adevărat. Adevăratul post vindecă omul şi îl pregăteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu într-o stare de sănătate, lucru ce reprezintă raiul pentru el. Sfântul spune că dacă noi, în mod nechibzuit, evităm postul, pedepse nenumărate, tăieri şi arderi ne aşteaptă “atunci când Hristos îi alungă pe cei nevindecaţi şi îi condamnă la focul cel nestins drept pedeapsă veşnică”. Cele afirmate de Sfânt sunt foarte clare: Cel ce nu s-a vindecat, va fi dus în iad. De aceea, omul trebuie să se vindece în această viaţă, deoarece, continuă el, aşa precum odinioară în Rai nu am postit şi am fost lepădaţi în această teribil de dureroasă viaţă, la fel şi acum, în această viaţă, dacă nu postim şi nu demonstrăm o deplină stăpânire de sine “vom cădea în acea gheenă nestinsă şi insuportabilă”. Postul vindecă omul şi oferă condiţiile prealabile de a gusta din fericirea pregătită drepţilor. Pentru a întări această idee, Sfântul Grigorie face uz de exemple de oameni sfinţi din Vechiul Testament.

Amintind de cei trei tineri din Babilon, care datorită faptului că practicau înfrânarea şi postul, au fost apăraţi de orice vătămare în acel cumplit cuptor, şi amintind de proorocul Daniel care, prin post, a fost, pe de o parte luminat de Dumnezeu pentru a prooroci viitorul, iar pe de altă parte, a închis gurile leilor, el spune că acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi, când postim. Atunci când postim trupeşte şi sufleteşte, şi, în acelaşi timp, ne rugăm, atunci, cu ajutorul îngerilor, focul mâniei şi dorinţele trupului vor fi îmblânzite, ca şi leul de odinioară.

Vom căpăta har profetic în nădejdea căpătării şi altor daruri în viitor, precum şi credinţă şi contemplarea mintală a lui Dumnezeu. Noi vom călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”. De fapt, postul sufletesc, aşa cum am arătat mai sus, înseamnă apărarea simţurilor şi a minţii de imagini şi de fantezii, iar atunci când este unit cu cel trupesc, transformă întregul nostru univers lăuntric şi ne conduce spre contemplarea lui Dumnezeu, lucru care, după cum ştim, începe mai întâi cu rugăciunea minţii. Valoarea postului poate fi observată în Biblie, pe tot parcursul ei. Hristos “după ce îşi va fi început activitatea mesianică prin post, în cele din urmă a anulat” puterea diavolului, ne-a eliberat şi ne-a mântuit sufletele. Postind, Proorocul Ilie “L-a văzut pe Dumnezeu în blânda adiere de vânt”. Prin post Moise “a primit Tablele Legii de la Dumnezeu”. Din nou, Moise postind în muntele Sinai, L-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă, l-a vorbit ca unui prieten, a primit învăţături şi a aflat întreaga Lege de la El, şi cu adevărat a aflat că El este “Cel ce este veşnic” şi nu trece în nefiinţă, că El a adus la viaţă toate lucrurile din nefiinţă, şi, de asemenea, că datorită energiilor Sale necreate El îl susţine pe om “de la căderea în nefiinţă”.

Această cuprinzătoare învăţătură este o revelaţie care este oferită celui ce se află într-o stare de post. Desigur, Sfântul Grigorie interpretează prezenţa lui Moise şi a lui Ilie pe Muntele Tabor drept rod şi consecinţă a postului şi a rugăciunii. Aceşti doi Prooroci, care, mai mult ca oricine altcineva, au iubit postul şi rugăciunea, prin prezenţa lor împreună cu Hristos “ca rezultat al simfoniei şi armoniei dintre post şi rugăciune”, ne arată faptul că prin post şi rugăciune devii demn de împreună vorbirea cu Dumnezeu. în plus, ceea ce este acceptat de către toţi Sfinţii Părinţi, şi, desigur, şi de către Sfântul Grigorie Palama, este că doar prin lucrarea faptelor bune şi prin post, omul ajunge la contemplarea lui Dumnezeu.

Marea valoare a postului poate fi observată şi prin efectele contrare produse de lăcomie. Călcarea postului duce la multe probleme în structura psihosomatică a omului, dar şi în cadrul societăţii, în vreme ce păstrarea postului are un efect liniştitor asupra omului şi a mediului în care acesta trăieşte. Pentru a aduce mai multă lumină în această problemă, Sfântul Grigorie face referiri la ceea ce s-a petrecut în Tesalonic, pe de o parte, înainte de Sfântul şi Marele Post, şi, pe de altă parte, după începerea Marelui Post, când începuseră postul şi rugăciunile.

El spune că pe parcursul săptămânilor premergătoare Marelui Post, când lăcomia şi desfrânarea prevalau, se puteau observa tulburări, strigăte, lupte, zgomote, cântări indecente, dansuri demonice şi râsete prosteşti.

În aparenţă Sfântul se gândea că era vorba de festivităţi carnavaleşti.

Dar, când toţi începură să postească odată cu începutul Sfântului şi Marelui Post, toate cele de mai sus s-au preschimbat în ceva foarte sfânt. Astfel, în loc de cântece dezgustătoare, se cântau psalmi sfinţi, în loc de râsete indecente, îşi făcură loc tristeţea mântuitoare şi lacrimile de căinţă; în loc de alergături necontrolate şi inutile, exista acum un singur drum pentru toţi: “către Sfânta Biserică a lui Hristos”. Din toate aceste lucruri, spune Sfântul, observăm valoarea postului, dar şi răutatea neînfrânării. Din cauza neînfrânării Adam a fost alungat din Rai, potopul a venit asupra omenirii şi focul asupra Sodomei.

Din cauza neînfrânării Esau şi-a pierdut dreptul de întâi născut, precum şi binecuvântarea tatălui său. Tot din aceeaşi cauză copiii lui Eli au fost pedepsiţi cu moartea, iar evreii şi-au făcut un viţel şi s-au închinat idolilor, atunci când Moise se afla pe Muntele Sinai. Aşadar, spune Sfântul, neînfrânarea nu este cauzată doar de păcat, ci şi de necredinţă. în plus, lăcomia îl împietreşte pe om. “Nimic nu este mai pierzător de suflet decât lăcomia.”

Dar postul este bun şi pentru organism şi anume conduce la sănătate trupească. Mulţi oameni nu postesc din cauza faptului că ei consideră că aceasta le aduce declinul biologic. Dar, exact contrariul este valabil: “Deoarece suprasaturarea prin însăşi firea ei aduce cu sine guta, dureri de cap şi alte neajunsuri, în vreme ce postul este maica sănătăţii”17. Din cauza lăcomiei, adică a supraîncărcării organismului cu alimente, multe boli afectează organismul în vreme ce sănătatea trupească este rodul postului.

Mulţi oameni de ştiinţă din zilele noastre sunt de acord cu acest lucru, precum şi dieteticienii care permanent vorbesc despre valoarea postului. Şi în fapt, dacă ţinem posturile Bisericii noastre, nu vom avea probleme create de excese alimentare.

Este adevărat că atunci când postim, atenţia noastră nu este îndreptată doar asupra sănătăţii trupeşti ci, mai ales, asupra laturii duhovniceşti. Dar, întrucât boala trupească, mai ales când este provocată de excesul alimentar, creează probleme şi sufletului, vom putea afla aici încă o dată valoarea postului.

d) Postul şi ajunarea

Mulţi dintre noi credem că postul este doar o problemă de selecţie alimentară.

Desigur, aşa cum am arătat mai înainte şi acest lucru îşi are valoarea sa, deoarece aceasta indică ascultarea de Biserică. De fapt, trăind viaţa Bisericii, noi încercăm cu adevărat să deprindem un comportament comun tuturor. Nu dorim să ne facem propria voie, ci Voia lui Dumnezeu, aşa cum au împlinit-o Sfinţii Părinţi. Dar, în ultimă instanţă, postul înseamnă hrană cu măsură, şi aş adăuga, există şi post cu măsură. Sfântul Grigorie spune că “postul moderat până la un punct” este accesibil şi necesar tuturor. Se pare că pe vremea sa exista obiceiul pentru creştini ca să se ţină acelaşi post ca şi monahii, adică să se postească toată ziua şi să se mănânce după vecernie.

Aşadar, după Sfântul Grigorie, postul înseamnă atât hrană cu măsură, cât şi ajunarea cu măsură. El scrie: “Dar este suficient ca hrana să fie şi cu măsură, deoarece, în acest fel, postirea cu măsură şi hrănirea cu măsură te vor duce în situaţia celor care se înfometează”. Dacă nu poţi ţine un post întreg, trebuie să te hrăneşti cu măsură sau să te lipseşti de hrană cu măsură, în acest fel se evită extremele care pot conduce la slava deşartă.

Semnificaţia hranei cu măsură şi a ajunării cu măsură este profundă. Lăcomia şi neînfrânarea sunt legate de două stări sufleteşti ce constituie o problemă duhovnicească. Una reprezintă acapararea minţii de către simţuri şi de către lumea materială. Cu alte cuvinte, lăcomia aduce cu sine împătimirea minţii, înafara plăcerilor şi a bunurilor materiale. Cealaltă ne indică credinţa unora că hrana este cea care ne ţine în viaţă şi, în acest fel, ei pierd sentimentul intervenţiei personale divine în viaţa noastră. De aceea, prin hrană moderată sau prin lipsirea de hrană cu măsură, noi înfometăm, suferim, iar acest lucru are două mari consecinţe folositoare opuse celor două stări sufleteşti de care vorbeam.

Prima este aceea că mintea este eliberată din dependenţa ei faţă de bunurile materiale şi, în general, faţă de lumea înconjurătoare, şi se înalţă spre Dumnezeu. Iar acest lucru are o valoare şi o adâncă semnificaţie pentru viaţa duhovnicească. Cea de-a doua este aceea că noi căpătăm o orientare diferită, cu alte cuvinte, în vreme ce mai înainte consideram că hrana, vitaminele şi caloriile ne menţin în viaţă, atunci când ne lipsim de hrană şi înfometăm, căpătăm certitudinea că Dumnezeu ne menţine în viaţă cu energiile sale necreate, prin intermediul alimentelor. Aşadar, bunurile materiale nu reprezintă fundamentul vieţii noastre, ci Bunul Dumnezeu este Cel care ne dă viaţă. De aceea, lipsirea cu măsură de hrană ne ajută să ne orientăm în mod corect viaţa către Dumnezeu.

e) Postul demonic

Dar, aşa cum am menţionat într-un capitol anterior, există un post binecuvântat şi unul demonic. Postul care este ţinut cu slavă deşartă, mândrie şi egoism, este diavolesc. Sfântul Grigorie spune că postul care nu este ţinut într-o atmosferă duhovnicească, care include căinţa, frângerea inimii şi aşa mai departe, “îşi are mai degrabă înrâurirea cu îngerii căzuţi”. Ştim că şi demonii postesc, adică, ei nu mănâncă absolut nimic, ei postesc permanent, dar, întrucât îi urăsc pe oameni şi sunt plini de slavă deşartă, care este o stare necurată, aceasta nu le aduce nimic bun.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care păstrează în mod formal ordinea exterioară a postului, dar îl desprind de conţinutul său duhovnicesc. Adevăratul post nu trebuie ţinut cu slavă deşartă. Nu îl ţinem de ochi lumii. Dacă ne interesează doar acest lucru, spune Sfântul, “putem duce osteneala postului şi a rugăciunii, dar suntem lipsiţi de roade”. E un lucru teribil ca să ne supunem atâtor osteneli şi totuşi să pierdem roadele, întrucât toate acestea nu s-au făcut după voia lui Dumnezeu. Sfântul vorbeşte cu tărie despre acest lucru. El spune că postul şi rugăciunea trebuie să se facă ca şi cum ne-am afla în prezenţa lui Dumnezeu, adică, postul nu trebuie să-şi piardă caracterul său personal. Trebuie să ştim că “nici postul, nici slavosloviile, nici rugăciunile nu ne pot mântui prin ele însele, ci lucrul care ne mântuieşte este ca toate acestea să fie făcute cu frică de Dumnezeu. Ochiul lui Dumnezeu care ne vede, ne sfinţeşte”.

De fapt, nu faptele exterioare în sine sunt cele care ne sfinţesc, ci Harul lui Dumnezeu care îşi îndreaptă atenţia spre cei ce îi fac Voia Sa. De aceea, când ne supunem tuturor acestor osteneli, mintea noastră trebuie îndreptată către Dumnezeu, cerându-i ajutorul şi protecţia. Postul ne ajută să ne vindecăm sufletele, este un mod de viaţă, dar şi o cale către împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Grigorie spune că nu numai în anumite zile trebuie să postim, ci întreaga noastră viaţă, deoarece hrana poate fi permanent cu măsură. El spune că toţi creştinii şi cei ce aşteaptă a doua venire înfricoşătoare a lui Hristos “trebuie să se înfrâneze şi să postească întreaga viaţă”. Aceasta ne arată şi valoarea, dar şi necesitatea postului, deoarece Domnul ne vindecă prin post. De aceea Sfântul Grigorie ne îndeamnă: “Vă rog să nu încetaţi a-L implora prin post, lacrimi, rugăciuni şi cereri adresate Lui în toate felurile posibile, până când Se va milostivi şi ne va vindeca”.

Prin post, lacrimi şi rugăciuni noi apelăm la Hristos să vină şi să ne vindece. Postul este o metodă a tratamentului Bisericii, iar noi trebuie să-1 privim ca atare. Felul în care Sfântul Grigorie se exprimă, precum şi conţinutul învăţăturilor sale, ne indică modul în care trebuie să ne trăim viaţa. Sfântul este un teolog tradiţional, făcând parte din Tradiţia Sfinţilor Părinţi. El dezvoltă tema postului dintr-o perspectivă eclesiastică. El uneşte postul cu înfrânarea, aşa precum leagă lipsa de înfrânare cu cântările indecente şi distracţiile diabolice. El nu ezită să condamne practicile şi manifestările urâte ale vremii sale.

Acesta este un lucru surprinzător, deoarece în vremurile noastre noi încercăm să modificăm chiar şi modul de gândire al Păruiţilor, schimbând termenii folosiţi de Părinţi, cu alţi termeni moderni care vor să înfrumuseţeze lucrurile, dar, de fapt, le denaturează. Citim diferite analize făcute de “teologi” contemporani şi nu le înţelegem sensul. Aceasta se întâmplă nu din cauza lipsei noastre de înţelegere, ci din cauza neclarităţii lor. Probabil că încercând să facă o bună impresie, creează, de fapt, confuzii, sau ascund înţelesul a ceea ce este afirmat. Dar, aşa ceva nu veţi întâlni în învăţăturile patristice. Chiar şi în probleme teologice, Sfinţii Părinţi sunt atenţi, expresivi şi purtători de adevăr.