Cursele stăpânitorului lumii acesteia:cum ne insala diavolul

"Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici măcar a se atinge de ea"

Cursele stăpânitorului lumii acesteia

Sub flamura sfintei cruci, vă duc, fraţilor, la o privelişte duhovnicească. Să ne fie călăuză marele între bineplăcuţii lui Dumnezeu Antonie, pustnicul egiptean.
Acesta, oarecând, prin lucrarea unei descoperiri Dumnezeieşti, a văzut cursele diavolului întinse prin toată lumea, ca să-l vâneze pe om spre pierzare. Văzând mulţimea nenumărată a acestor curse, cu plângere l-a întrebat pe Domnul: "Doamne! Cine, oare, poate să scape de cursele acestea şi să se mântuiască?" (Patericul Egiptean - Preacuviosul Avva Dorotei. Învăţătura a 2-a).

Mă cufund, gânditor, în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi înlăuntrul omului. O cursa este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri, cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laturile cele mai amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără de voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: "Doamne! Cine, oare, se va izbăvi din aceste curse?".

Pentru mintea mea, sunt răspândite curse în felurite cărţi care se numesc pe sine lumină, dar cuprind învăţături ale întunericului, scrise sub înrâurirea vădită sau ascunsă a întunecatului şi atotrăului stăpânitor al lumii acesteia, având ca izvor înţelegerea vătămată de căderea în păcat, "întru minciuna omenească, întru viclenia meşteşugirilor‚ înşelăciunii" (Efes. 4, 14), cum spunea Apostolul, cărţi scrise de scriitori care fără de minte se înfierbântă din mintea trupului lor.(Colos. 2, 18).

Aproapele meu, şi - în iubirea către el trebuie, doar, să-mi caut mântuirea - mi se face cursă care mă vânează spre pierzania mea, atunci când mintea lui este prinsă în cursele învăţăturii şi cugetării mincinoase şi amăgitoare. Mintea mea la rândul ei poartă pecetea căderii, este acoperită cu acoperământ de întuneric, molipsită de otrava minciunii. Încă din rai tindea ea, cu nesocotinţă şi nebăgare de seamă, către dobândirea cunoştinţei pierzătoare şi ucigătoare! Iar după cădere, s-a făcut încă mai nechibzuită, mai cutezătoare: cu îndrăzneală se îmbată din paharul cunoştinţei otrăvite, şi prin aceasta nimiceşte în sine cu desăvârşire gustul şi dorirea păharului Dumnezeiesc al cunoştinţei mântuitoare.

Câte curse pentru inima mea!

Văd curse grosolane şi curse iscusite. Pe care să le numesc mai primejdioase, mai cumplite? Nu mă pricep. Vânătorul este iscusit, şi pe cel ce scapă din cursele grosolane îl prinde în laţurile cele meşteşugite. Sfârşitul vânătorii este unul singur - pierzania. Cursele sunt ascunse în toate felurile, cu o deosebită măiestrie. Căderea este ascunsă în toate chipurile biruinţei; dorinţa de a plăcea oamenilor, făţărnicia, slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuţii. Amăgirea, întunecata înşelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc. Dragostea sufletească, adesea pătimaşă, se ascunde sub chipul iubirii sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se dă drept desfătare duhovnicească.

Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte prin toate mijloacele să-l ţină pe om închis în firea căzută: şi aceasta este de ajuns, fără să fie nevoie de păcate grosolane, pentru a-l face pe om străin de Dumnezeu. Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplina izbândă, precum pe buna dreptate socoteşte vânătorul, de trufaşa părere de sine a creştinului care se mulţumeşte cu virtuţile firii căzute şi se dă pe mâna amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos.

Câte curse pentru trup!

El (trupul) însuşi este o cursă! Cum se foloseşte de el stăpânitorul lumii acesteia! Prin mijlocirea trupului, plecându-ne înclinărilor şi dorinţelor sale josnice, ne apropiem de asemănarea cu dobitoacele necuvântătoare. Ce prăpastie! Ce îndepărtare de la Dumnezeiasca asemănare, ce cădere! În această prăpastie adâncă, înfricoşată, îndepărtată de Dumnezeu ne prăbuşim atunci când ne lăsăm în voia grosolanelor desfătări trupeşti, numite, după greutatea păcătoşeniei lor, căderi.

Nici desfătările trupeşti mai puţin grosolane nu sunt, însa, mai puţin pierzătoare. Din pricina lor este părăsită grija de suflet, este uitat Dumnezeu, cerul, veşnicia, rostul omului. Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte să ne ţină într-o neîncetată distracţie şi întunecare tocmai prin mijlocirea desfătărilor trupeşti! Prin simţurile trupeşti, aceste ferestre către suflet, prin care sufletul are legătură cu lumea văzută, el îl adapă neîncetat cu desfătări ale simţurilor, şi totodată cu păcatul şi robia care sunt nedespărţite de acestea.

În faimoasele săli de concert pământeşti răsună o muzică ce exprimă şi stârneşte feluritele patimi; aceste patimi sunt înfăţişate şi în teatrele pământeşti; aceste patimi sunt răscolite prin distracţiile pământeşti: omul, prin toate mijloacele cu putinta, este împins spre desfătarea cu răul care il ucide. Îmbătându-se cu acesta, ei uită binele cel mântuitor al lui Dumnezeu şi sângele Dumnezeului-Om, prin care am fost răscumpăraţi.

Iată o slabă descriere a curselor răspândite de către stăpânitorul lumii acesteia spre vânarea creştinilor. Descrierea este slabă, dar oare nu v-a stârnit, fraţilor, o groaza îndreptăţită, oare în sufletul vostru nu s-a născut întrebarea: "Cine oare poate să scape din aceste curse?"

Înfricoşatul tablou încă nu este terminat! Mâna mea, călăuzită de cuvântul lui Dumnezeu, încă şi încă se mai îndeamnă să zugrăvească.

Ce glăsuieşte cuvântul lui Dumnezeu? El vesteşte proorocia care se împlineşte sub ochii noştri, proorocia că în vremurile din urma, din pricina "înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci" (Mt. 24, 1,2). Cuvântul cel nemincinos al lui Dumnezeu, mai nestrămutat decât cerul şi pământul, ne vesteşte în aceste vremuri din urma, înmulţirea curselor diavoleşti şi înmulţirea numărului celor ce pier în aceste curse.

Întocmai! Mă uit la lume şi văd: cursele diavolului s-au înmulţit faţă de vremurile de început ale Bisericii lui Hristos, s-au înmulţit peste măsură. S-au înmulţit cărţile care cuprind învăţături mincinoase; s-au împuţinat, s-au împuţinat peste măsură cei ce urmează Sfântului Adevăr; s-a întărit cinstirea faţă de virtuţile fireşti, pe care le pot avea şi iudeii, şi păgânii; s-a ivit cinstirea faţă de virtuţile de-a dreptul păgâneşti, potrivnice firii însăşi; s-a împuţinat înţelegerea virtuţilor creştine, nu mai zic că s-a împuţinat, a pierit aproape, plinirea lor cu lucrul; a prins aripi viaţa materială; piere viaţa duhovnicească; desfătările şi grijile trupeşti înghit aproape tot timpul oamenilor; aceştia nici nu mai au când să-şi aducă aminte, măcar, de Dumnezeu. Şi toate acestea devin datorie, devin lege. "Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci", şi a acelora care ar fi rămas în iubirea de Dumnezeu dacă răul nu ar fi fost atât de obştesc, dacă laturile diavolului nu s-ar fi înmulţit atât de amarnic.

Îndreptăţită era întristarea fericitului Antonie. Cu atât mai îndreptăţită este întristarea creştinului din vremea de azi înaintea priveliştii curselor diavoleşti; întemeiată este înlăcrimata întrebare: "Doamne! Cine, oare, dintre oameni poate să scape de aceste curse şi să se mântuiască?

La întrebarea preacuviosului pustnic a venit de la Domnul răspunsul: "Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici măcar a se atinge de ea". Dumnezeiesc răspuns! Cum înlătură din inima orice îndoială, arătând în puţine cuvinte un mijloc de nădejde pentru a birui potrivnicul nostru, mijloc de destrămare şi nimicire a meşteşugitelor sale laturi, împletite cu ajutorul îndelungilor ani de luptă cu omul şi a unei răutăţi nemăsurate.

Să ne îngrădim mintea prin smerenie, fără a-i îngădui să tindă în chip nesocotit şi cutezător către dobândirea cunoştinţelor, oricât ne-ar aţâţa curiozitatea, noutatea şi păruta lor însemnătate. Să o păzim de ispita învăţăturilor mincinoase, ascunse sub numele şi înfăţişarea învăţăturii creştine. Să o smerim întru ascultarea faţă de Biserică, smerind orice cugetare care se ridică împotriva minţii lui Hristos (2 Cor. 10, 5), împotriva minţii Bisericii.

La început, chinuitoare este pentru minte calea cea strâmta a ascultării faţă de Biserică; ea, însă, aduce la lărgimea şi libertatea înţelegerii duhovniceşti, înaintea căreia pier toate părutele nepotriviri pe care le află înţelegerea trupească şi sufletească în supunerea fără abatere faţă de Biserică. Să nu-i îngăduim minţii a citi despre lucrurile duhovniceşti altceva decât ceea ce este cuprins în cărţile scriitorilor adevăratei Biserici; cărţi despre care Biserica însăşi a dat mărturie că ele sunt organe ale Sfântului Duh. Cel ce citeşte pe sfinţii scriitori se împărtăşeşte nemijlocit de Sfântul Duh Care locuieşte în ei şi grăieşte prin ei; cel ce citeşte scriitorii eretici, chiar dacă ar fi ele împodobite cu numele de "sfinte" de către adunătura lor eretică, se împărtăşeşte de duhul cel viclean al înşelării (Sf. Petru Damaschinul): din pricina neascultării faţă de Biserică, al cărei miez este trufia, el cade în cursele stăpânitorului lumii acesteia.

Ce să facem cu inima?

Să altoim la acest măslin sălbatic un ram din măslinul cel roditor, să o întipărim cu însuşirile lui Hristos, să o deprindem cu smerenia evanghelică, să o silim să primească voia Evangheliei. Văzând nepotrivirea ei cu Evanghelia, neîncetata ei împotrivire şi nesupunere faţă de Evanghelie, să vedem în această împotrivire, ca într-o oglindă, căderea noastră. Văzându-ne căderea, să plângem pentru ea înaintea Domnului, a Ziditorului şi Răscumpărătorului nostru, să ne îndurerăm cu întristarea cea mântuitoare; să nu contenim a petrece în această întristare până ce nu vom vedea tămăduirea noastră. "Inima înfrântă şi smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 19), lăsând-o vânării vrăjmaşului. Dumnezeu este Ziditorul nostru şi Stăpân cu drepturi depline: El poate să rezidească inima noastră şi va preface inima care I se tânguieşte neîncetat cu plâns şi rugăciune, o va preface dintr-o inimă iubitoare de păcat, într-o inimă iubitoare de Dumnezeu şi sfântă.

Să ne păzim simţurile trupeşti, neîngăduind păcatului să intre prin ele în îngrădirea sufletului nostru. Sa ne înfrânăm ochiul cel iscoditor şi urechea cea iscoditoare; să punem zăbală strânsă asupra acelui mic mădular al trupului care este în stare sa dea naştere unor mari cutremure, asupra limbii noastre; să potolim năzuinţele dobitoceşti ale trupului prin înfrânare, priveghere, osteneli, deasa aducere-aminte de moarte, prin rugăciunea statornica întru luare-aminte. Ce nestatornice sunt desfătările trupeşti! Cu ce miasmă se sfârşesc! Dimpotrivă, trupul îngrădit prin înfrânare şi păzirea simţurilor, spălat prin lacrimile pocăinţei, sfinţit prin deasa rugăciune, se zideşte în chip tainic ca Biserică a Sfântului Duh, Care face nelucrătoare toate uneltirile vrăjmaşului împotriva omului. Amin.

Sf. Ignatie BREANCEANINOV

Anul 1846, Pustia Sf. Serghie

"Smerenia topeste pe diavol " - INVATATURI ALE SFANTULUI PARINTE PAISIE AGHIORITUL DESPRE DIAVOL, ISPITIRI, PACATE SI SMERENIE

CAP. II - In zilele noastre diavolul secera

Prin pacat dam drepturi ispitei

Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc.

- Parinte, sunt unii care spun ca nu exista diavol.

- Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfantul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei indraciti, pentru ca europenii nu le vor intelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.

- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?

- Logica *, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara... Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasuieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean.

In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit - fereasca Dumnezeu - dar si dinafara chiar ii poate comanda.

Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea.

* Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc.

Marturisirea taie drepturile diavolului

Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se indeparta inraurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gandi putin. Acum nu pot nici macar gandi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai inainte *a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi, are mare stapanire. Il poate omori; are dinti si il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.

Chiar si cand moare cineva si este pregatit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren dupa care alearga unii caini latrand "ham-ham", iar altii latra inaintea lui, calcand chiar cate unul. Dar daca nu este pregatit, este ca si cum s-ar afla intr-un tren care nu poate alerga cu viteza, deoarece ii sunt stricate rotile, ii sunt deschise usile, iar cainii intra inauntru si chiar musca pe vreunii.

Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar fac ceilaiti, diavolul nu pleaca. il secatuieste pe om. Preotii citesc exorcisme, si in cele din urma plateste tot omul, caci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie sa se pocaiasca omul, sa se marturiseasca, sa taie drepturile ce le-a dat, si dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, doua zile, saptamani, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleaca, pentru ca i s-au dat drepturi.

*Aceasta s-a spus in iunie 1985. Batranul locuia atunci la chilia Panaguda.

Diavolul nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu

- Parinte, cum se face ca sunt stapanit de patimi ?

- Omul, daca da drepturi ispitei, este stapanit de patimi. Ceea ce vrea Dumnezeu, lucru care este si spre folosul tau, este sa arunci in mutra diavolului toate patimile. Adica sa intorci impotriva lui mania, invidia, etc. Sau, cel mai bine, vinde-ti patimile lui aghiuta si cu banii pe care ii iei de la el, cumpara-ti pietre, ca sa le arunci in el, ca sa nu se apropie de tine. De obicei noi oamenii dam prilejuri, fie din neatentie, fie cu gandurile de mandrie, si ingaduim diavolului sa ne faca rau. Chiar si un gand sau un cuvant il poate exploata aghiuta. Imi aduc aminte, era o familie foarte armonioasa. Odata barbatul a inceput sa spuna femeii: "O sa ma despart de tine". Dar si femeia spunea la fel barbatului ei. Spuneau asta in gluma. Dar ispita a exploatat aceasta si a creat o mica situatie intre ei, si erau gata sa se desparta, negandindu-se nici la copii, nici la nimic altceva. Din fericire au aflat un duhovnic si le-a vorbit: "Pentru prostia asta sa va despartiti ?" - le-a spus el. Si astfel si-au venit in sine.

Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, il lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa inchidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sunt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si iti va face pagube. Diavolul intra in om, cand exista noroi in inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cand nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are in inima curata si smerita ? Daca vedem insa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste in ea, trebuie indata s-o daramam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cand pacatul se invecheste in om, diavolul, fireste, dobandeste mai multe drepturi.

- Parinte, atunci cand un om a dat drepturi ispitei adica a trait cu nepasare, si vrea sa puna o randuiala in cele ale lui, sa inceapa sa traiasca cu atentie, il razboieste aghiuta ?

- Atunci cand se intoarce unul ca acesta, ia putere de la Dumnezeu, iluminare si mangaiere dumnezeiasca spre a pune inceput. Dar de cum incepe nevointa, vrajmasul ii aduce razboi puternic. Atunci e nevoie de putina ravna. Altfel, cum se vor dezradacina patimile ? Cum se va face dezbracarea de omul cel vechi ? Cum va pleca mandria ? Astfel pricepe omul ca singur nu poate face nimic, si cere cu smerenie mila lui Dumnezeu si vine smerenia. La fel se intampla si atunci cand cineva vrea sa taie un obicei rau, de pilda, tigara, drogurile. La inceput simte o bucurie si le arunca. Apoi vede pe ceilaiti - de pilda - cum fumeaza, si are razboi puternic. Daca il biruieste, intoarce spatele vrajmasului fara greutate. Trebuie sa ne nevoim putin. Aghiuta isi face treaba lui. Noi sa nu ne facem treaba noastra ?

Sa nu incepem discutii cu aghiuta

Toti avem patimi mostenite, dar acestea nu ne vatama. Esta ca si cum unul se naste, de pilda, cu o alunita pe fata. Asta ii pricinuieste si frumusete; dar daca cineva o zadaraste, ii poate pricinui si cancer. Sa nu lasam pe diavol sa ne zadareasca patimile. Daca il vom lasa sa ne zadareasca slabiciunea noastra, ne va pricinui "cancer".

Trebuie sa avem noblete duhovniceasca, sa dispretuim pe diavolul si toate telegramele lui viclene - gandurile - si sa nu incepem a discuta cu el. Toti judecatorii de s-ar aduna nu vor putea sta impotriva unui diavolas mic. Ca sa taiem legaturile cu diavolul si sa evitam ispitele ajuta mult sa taiem discutiile cu el. Ni se intampla ceva ? Ne-au nedreptatit ? Ne-au scarbit ? Sa cercetam daca am gresit. Daca n-am gresit, avem plata. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continua sa discute cu aghiuta, acesta ii brodeaza dantela ( Nota: Adica aghiuta ii da omului o lucrare fina de mana. Ii baga ganduri ca se se ocupe numai cu ele si sa fie tulburat, incat sa nu poata lucra duhovniceste , si astfel il slabeste.) si il rascoleste. Il face sa le cerceteze cu dreptul lui aghiuta si il salbaticeste.

Imi aduc aminte ca atunci cand au plecat italienii, au lasat in corturile lor gramezi de grenade, iar praful de pusca era coline intregi. Oamenii au mers si au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele si cati, saracii de ei au murit. Sa sejoace cu grenadele ! Asadar sa ne jucam cu diavolul ?

Diavolul este slab

- Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.

- Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este Atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire slab. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii ?

- Parinte, ma tem de diavoli.

- De ce sa te temi ? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispita este putreda. Nu porti cruce ? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.

- De ce se teme atat de mult de Cruce ?

- Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuielile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos ! "Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului", spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Adica rabdarea este apararea duhovniceasca si smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam a Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa Rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava, sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, diavolii sunt acum dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.

Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, cad noaptea s-au adunati multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cu niste baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: "Crucii Tale ne inchinam, Stapane..." (Nota: "Crucii Tale ne inchinam Stapane si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim". Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.) Cum terminam, incepeau iarasi cioatele. "Acum - mi-am spus - vom face doua strani. Una voi cu cioatele de sus si una eu de jos". Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: "Crucii Tale ne inchinam...", apoi: "Doamne arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat noua..." (Nota: Stihira Invierii de la laudele glasului 8). Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie si, cand ma opream putin continuau aceia cu recreerea. De fiecare data prezentau o alta cantare.

- Cand ati cantat prima oara n-au plecat ?

- Nu. Cum terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute ...

- Parinte, cum e diavolul ?

- Stii ce "frumos" este ? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cum nu ingaduie dragostea lui Dumnezeu ca omul sa-l vada pe diavol ! Cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te, daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedea ... chipul lui cel "dulce"' Dar unii ar fi avut o buna distractie. Stii ce distractie ? Cum ii spune ? Cinema ? ... Dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult ... si nu stiu daca l-ar putea vedea !

- Are coarne, coada ?

- Da, toate accesorille !!!

- Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli ?

- Ei desigur ! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, copacul nu se va face indata un bustean negru ? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: "Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale ! Acum numai cat te vad, imi dau seama cat de rau esti. Dar daca as cadea in mainile tale, cat rau mi-ai face !"

Diavolul este prost

- Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?

- Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu - pentru binele nostru - ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: "Du-te si mantuieste pe cutare om !" - si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez". "Cine e fratele acela ?" - l-a intrebat avva Macarie. "Teopempt se numeste", i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: "Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !". N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

- Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?

- Cum sa-l auda daca acela nu are "diavol" ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: "Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta", diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este "stiinta stiintelor".

- Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa ?

- Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.

Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.

De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca

- Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca ?

- Ca sa isi aleaga Fiii Sai. "Fa diavole, orice vrei", ii spune Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca credem ca Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.

Dumnezeu nu ingaduie o incercare, daca nu va iesi ceva bun. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod ? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri ? Diavolul si-a dat peste mutra ! Diocletian s-a facut impreuna lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea, a facut bine Bisericii lui Hristos, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.

Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea si acum l-ar aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu ? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, ii este ingaduit lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta sa credem. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face sat. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, ca deja suntem si sfinti. Asadar Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dumnezeu, si numai daca se iveste vreo primejdie alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu nu mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici nu mai exista motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.

Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Numai daca vrea sufletul omul insusi ca sa-si vatame sufletul sau. Dimpotriva, ei pricinuiesc plata fara sa vrea sufletelor noastre, atunci cand ne fac rau in viata prin oameni rai ori neatenti. De ce oare spune acel avva: "Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni" ? (Pateric, Avva Evgarie, 5, p71). Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele - fiind el rau - ci Bunul Dumnezeu impiedica piatra ce ne-o arunca ca ne sparga capul, si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul asta sa dam "examene" pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire. Trebuie sa intelegem bine ca ne razboim - si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta - cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului lui si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.

Diavolul nu vrea sa se pocaiasca

Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: "Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si acestia care gresesc de multe ori, ii ierti". Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma ... Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un "Doamne miluieste" daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un "am gresit"; dar nu spun "am gresit". Daca diavolul ar fi spus "am gresit", ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!

- Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte ?

- Daca isi aduce aminte, spui ? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.

0, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste ? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger ! Odata pe un monah* l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: "Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii". Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta, pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.

* - Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie.

- Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui ?

- Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa ? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: "Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui". Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste ? Isi spune: "Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!". Fara sa se pocaiasca ? Iuda n-a facut la fel ? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: "Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine". Vezi, viclenie ? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un "iarta-ma". Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune "iarta-ma", ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.

Smerenia topeste pe diavol

Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce il rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.

Orice am face, e nevoie de smerenie - dragoste - noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem sa facem ceea ce e complicat diavolului si usor omului. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol si usoare pentru om. Si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum ? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger ? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim, este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia, si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.

Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales deoarece ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.

UNDE POATE AJUNGE RATACIREA OMULUI...

Un profesor sustine ca a inventat un nou Chivot cu care se poate vorbi cu Dumnezeu
Un cercetator specializat in domeniul undelor cerebrale sustine ca a facut o descoperire de-a dreptul revolutionara. Profesorul Michael Persinger este inventatorul a ceea ce este cunoscut sub numele de "Casca lui Dumnezeu". Acest dispozitiv este purtat de o persoana si poate transmite variatii electromagnetice lobilor temporali ai creierului. Deja inventia sa este oarecum asimilata celei a "Chivotului legamantului", prezent in Biblie, un dispozitiv prin care Moise vorbea cu Dumnezeu.

Persinger considera ca aceste semnale pot produce o experienta religioasa pentru orice subiect care poarta casca. El argumenteaza ca pulsatiile electromagnetice fac ca lobul stang "sa traduca" aceasta activitate in partea dreapta a creierului ca fiind o prezenta. Cei care au experimentat "Casca lui Dumnezeu" au declarat ca au simtit mai multe prezente: de la cea a lui Dumnezeu, la cele ale demonilor. Se pare ca acest dispozitiv activeaza o zona a subconstientului care declanseaza o astfel de viziune despre care se spune ca este mai mult sau mai putin imaginara. Este in legatura cu descoperirea cercetatorilor rusi care sustin ca au aflat de ce rugaciunile au o putere vindecatoare mare, aceea ca stabilizeaza cortexul cerebral si il face sa se simta in siguranta, ca si nou nascutii, fapt inregistrat la calugarii ortodocsi care se roaga patimas.


Potrivit inventatorului castii, aproximativ 80% dintre subiecti au simtit o prezenta in mintea lor. RMN-urile facute in timp ce subiectii purtau "casca lui Dumnezeu" arata o activitate crescuta in zona creierului care primea semnale electromagnetice. O parte dintre subiecti au putut spune ca in afara prezentei a ceva "magnific" pe care l-au asimilat cu Dumnezeu au primit si o unda, ca o comunicare, ca un flux de date care i-a facut sa se simta mai bine, citeaza Daily Mail.

sursa: agentia.org

"La ce stapîn lucrezi, de la acela vei lua si plata"

Cu durere si dragoste pentru omul contemporan
de Par Paisie Aghioritul

Oamenii au devenit ca animalele
„Cum au devenit oamenii! Ca animalele! Stiti ce fac animalele ? La început intra în grajd, se balega, urineaza... Dupa aceea balegarul începe sa fermenteze. Cum începe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, înteleg ca miroase urît, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul în grajd, nu va putea suferi mirosul urît. Altul care e mereu în grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.” La ce stapîn lucrezi? „Oamenii îndepartati de Dumnezeu mereu sînt nemîngîiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede în Dumnezeu si în viata viitoare, pe lînga faptul ca ramîne nemîngîiat, îsi osîndeste si sufletul sau vesnic.
La ce stapîn lucrezi, de la acela vei lua si plata.
Daca lucrezi la stapînul cel negru, îti face viata neagra înca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cît vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atît vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: "E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !". Însa aceasta este înfricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa înnoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ? Lumea vrea sa pacatuiasca si Îl vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi... vioara noastra
De ce se islamizeaza francezii ?
„În Franta, cu toate ca e stat avansat - nu e supradezvoltat - de curînd (N.e.: acestea s-au spus în 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru ca au facut din pacat moda. Vezi bine ca erau mustrati si au vrut sa-si odihneasca constiinta. Si precum vechii elini, ca sa-si îndreptateasca patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, asa si acestia au cautat sa afle o religie care sa le justifice patimile lor, ca sa aiba odihna în problema asta. Mahomedanismul îi serveste într-un anumit fel. Le îngaduie sa ia cîte femei vor. Le fagaduieste în cealalta viata un munte de pilaf, un lac de iaurt, un rîu de miere. Si orice pacate ar avea, daca îi spala cu apa calda cînd mor, se curatesc. Merg la Alah curati. Ce altceva vor ? Toate la îndemîna. Dar francezii nu vor afla odihna. Vor sa-si odihneasca cugetul, dar nu se vor odihni, pentru ca patimile nu se justifica. Orice ar face oamenii, si fara simtire de ar fi, tot nu vor afla odihna. Vor sa justifice cele ce nu se pot justifica, dar launtric se chinuiesc, se salbaticesc. De aceea cer distractii, alearga la muzica, se îmbata, privesc la televizor. Adica casca gura, ca sa uite de ei însisi pentru ca sunt mustrati. Si cînd dorm, crezi ca se odihnesc ? Exista constiinta, vezi bine. Prima Sfînta Scriptura pe care a dat-o Dumnezeu primilor creati este constiinta, si noi acum purtam fotocopia parintilor nostri.” Pacatul da drepturi ispitei
„Multa demonizare exista astazi în lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc înfricosatoare înrîuriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecînd diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre în porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre în ei. Hristos a îngaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manînce carne de porc. – Parinte, sînt unii care spun ca nu exista diavol. Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfîntul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei îndraciti, pentru ca europenii nu le vor întelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul îi da dreptul, poate sa faca rau. Cînd cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o înrîurire diavoleasca.”
Marturisirea taie drepturile diavolului
„Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se îndeparta înrîurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gîndi putin. Acum nu pot nici macar gîndi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai înainte a venit în Sfîntul Munte un vrajitor si a îngradit în tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. >Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se împartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapînire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Însa asupra unuia ce nu e credincios si îi da drepturi, are mare stapînire. Îl poate omorî; are dinti si îl sfîsie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapînirea diavolului asupra lui. Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa închidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sînt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si îti va face pagube. Diavolul intra în om, cînd exista noroi în inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cînd nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are în inima curata si smerita ? Daca vedem însa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste în ea, trebuie îndata s-o darîmam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cînd pacatul se învecheste în om, diavolul, fireste, dobîndeste mai multe drepturi.
Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce îl rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.
Diavolul stapîneste desertaciunea
– Parinte, de ce diavolului i se spune "stapînitorul lumii ?" Chiar si este într-adevar ? Asta mai lipsea, sa stapîneasca diavolul lumea. Cînd Hristos a spus despre diavol "stapînitorul acestei lumi" (In. 16, 11), n-a înteles ca este stapîn pe lume, ci ca stapîneste desertaciunea, minciuna. Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapîneasca lumea ! Însa cei ce îsi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapînirea "stapînitorului acestui veac" (Efes. 6,12). Adica diavolul stapîneste peste desertaciune, peste "lume". Ce înseamna "lume" ? Nu înseamna podoaba, împodobirea desarta ? Asadar cine e stapînit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea întunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar în esenta este avorton duhovnicesc.
Lucrurile lumesti ne pot rapi inima
Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne îngrijim însa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, înseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramîne nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o înfatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si îti lasi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, îti lasi inima ta în magazin. Daca le cumperi, îti atîrni inima de ramele ce le porti. În special femeile sunt furate usor. Putine sînt acelea care nu-si vînd inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare.
Bucuriile lumesti sunt bucurii materiale
– Parinte, oamenii lumesti spun ca simt un gol, desi au toate bunatatile. Bucuria adevarata, curata se afla alaturi de Hristos. Daca te unesti cu El prin rugaciune, vei vedea sufletul tau rasplatit. Oamenii lumesti cauta bucuria în distractii. Unii oameni duhovnicesti o cauta în discutii duhovnicesti, în predica, etc. Dar cînd se termina acestea ramîn într-un gol si se întreaba ce vor face în continuare. Fie ca sînt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este. De ce nu merg mai bine sa se culce, ca sa fie buni a doua zi pentru lucru ? Împlinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca, ci stresul. Bucuria lumeasca aduce stresul si la oamenii duhovnicesti. Bucuria lumeasca nu este permanenta, nu este bucurie adevarata, ci este o bucurie temporara, a acelei clipe. Aceasta e bucurie materiala, nu este duhovniceasca. Iar cu bucuriile lumesti nu "se umple" sufletul omului. Ci mai degraba sînt balast. Atunci cînd simtim bucuria duhovniceasca, nu o mai dorim pe cea materiala. "Satura-ma-voi cînd mi se va arata slava Ta" (Ps.16,15). Bucuria lumeasca nu odihneste pe omul duhovnicesc, ci îl oboseste. Pune un om duhovnicesc într-o casa lumeasca. Nu se odihneste. Desi omul lumesc crede ca el se odihneste, dar nu, se chinuieste. Se bucura la exterior, iar pe dinlauntru nu este multumit ci chinuit.
Despre duhul lumesc
Din pacate, duhul lumesc a influentat mult si pe oamenii duhovnicesti. Daca oamenii duhovnicesti lucreaza si gîndesc lumeste, ce sa mai faca mirenii ? Am spus unora sa ajute copii drogati si mi-au spus: "Daca facem o fundatie pentru drogati, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de batrîni". Nu spun ca nu e nevoie si de azil de batrîni. Vai mie ! Ci, daca începem asa acestea, nu vor fi fundatii respectabile, ci ... "naufragiabile". Nu înteleg ca fericirea lumeasca este nefericire duhovniceasca.
Despre duhul lumesc la monahi
Astazi exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara. Nu fumeaza, traiesc simplu, citesc Fllocalia, vorbesc numai din Sfintii Parinti. Adica, asa precum în lume, cei ce nu spuneau minciuni, îsi faceau semnul Crucii, mergeau la Biserica, si cînd au crescut luau aminte la subiecte morale si credeau ca asta este tot. Asa se petrec lucrurile si în unele manastiri si mirenii sînt atrasi acolo. Dar, cînd îi cunosc, vad ca acestia nu difera de mireni deoarece pastreaza tot duhul lumesc. Daca ar fi fumat, ar fi citit ziare, ar fi vorbit despre politica, i-ar fi evitat ca pe niste mireni si nu s-ar fi vatamat monahismul.
Monahismul catolic
Ati vazut si catolicii unde au ajuns ? Îmi aduc aminte ca acum cîtiva ani, cînd eram la Manastirea Stomiu, la Konita, mi-a adus cineva o bucata de ziar în care scria: "Trei sute de calugarite au protestat: de ce sa nu vada si ele un film la cinema ? De ce îmbracamintea lor sa fie pîna jos si nu pîna la genunchi ?". Atît de mult m-am înversunat cînd am citit asta, încît am spus: "Dar pentru ce va mai faceti totusi calugarite ? Si la urma scria ca toate si-au lepadat rasele. Dar dupa cum gîndeau, le aveau lepadate de mai înainte. Odata am vazut o calugarita catolica, ce nu se deosebea cu nimic de o mireanca. Facea chipurile lucrare misionara si era complet ... ca unele din fetele cele foarte moderne. Sa nu îngaduim si la noi duhul acesta contemporan; sa nu ajungem si noi acolo.
Duhul lumesc este boala
Astazi lucrul cel mai important este sa nu ne modelam dupa acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cît putem, sa nu fim atrasi de acest curent si sa ne duca tîrîs pe acest canal. Pestii destepti nu se prind în cîrlige. Vad momeala, înteleg ca e momeala si pleaca de acolo, scapînd astfel. În timp ce ceilalti vad momeala, alearga acolo sa manînce si, hop, se prind. Asa si lumea: are momeala ei si îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atrasi de duhul lumesc si sunt prinsi de el. Duhul lumesc este boala, Precum cautam sa evitam o boala, asa si cugetarea lumeasca s-o evitam, oriunde ar fi ea. Sa ne înstrainam de duhul progresului lumesc, ca sa progresam duhovniceste, sa ne însanatosim duhovniceste si sa ne bucuram îngereste.

Cel ce nedreptateste se chinuieste
Cel ce nedreptateste si, în general, orice vinovat cînd nu cere iertare, este chinuit de constiinta sa si pe deasupra de supararea celui nedreptatit. Pentru ca atunci cînd cel nedreptatit nu iarta si cîrteste împotriva lui, atunci cel ce a nedreptatit se chinuieste si mai mult. Nu poate dormi. Ca si cum l-ar lovi valurile si l-ar învîrti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci cînd cineva iubeste pe unul si se gîndeste la el în sensul cel bun, acela o simte, asa si în cazul acesta. O, cum îl chinuie nemultumirea celuilalt ? Si departe sa fie, în Australia, în Johanesburg, nu se poate linisti cînd celalalt este suparat din pricina lui.
Puterea vrajilor
– Parinte, multi cred ca li se fac vraji. Se prind vrajile? Daca omul are pocainta si se marturiseste, nu se prind. Daca prind vrajile înseamna ca a dat pricina. Poate a nedreptatit pe cineva, si-a batut joc de vreo fata, etc. Atunci va trebui sa se pocaiasca, sa ceara iertare, sa se marturiseasca, sa puna în ordine si sa îndrepte ceea ce a facut. Pentru ca altfel chiar daca toti preotii îi vor citi exorcisme, nu dispar vrajile. Si nu numai vrajile, ci fie si numai supararea sufletului nedreptatit este suficienta ca sa-l chinuie. Razboiul nu sufera necinstea Exista doar doua chipuri de nedreptate: materiala si morala. Nedreptate materiala este atunci cînd cineva îl nedreptateste pe altul în lucruri materiale. Morala este atunci, cînd, de pilda, cineva însala o copila. Si, daca e orfana, îsi îngreuiaza sufletul sau cu o greutate de cinci ori mai mare. În razboi stii cum urmareste glontul pe cei imorali ? Acolo vezi clar dreptatea dumnezeiasca si protectia lui Dumnezeu.
Razboiul nu sufera necinstea.
Pe omul imoral îl va gasi glontul.
Odata mergeam cu doua companii sa înlocuim un batalion. Între timp am fost atacati si ne-am aruncat în lupta. Unul din batalion, îmi aduc aminte, a facut în ziua precedenta un lucru necinstit a violat o femeie gravida, sarmana. Dar în acea lupta numai acela a murit! Înfricosator ? Toti spuneau dupa aceea: "Dobitocul, bine a patit ?". Mai ales cei ce fac viclenii desi încearca sa scape, în cele din urma platesc. Este de observat ca toti cei ce cred cu tarie, în mod firesc traiesc si cinstit, crestineste si trupul lor cel cinstit este aparat de focuri mai mult decît daca ar purta Cinstitul Lemn (al Crucii).
Omul drept are pe Dumnezeu de partea lui
Cînd cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvînteaza lucrurile lui. Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reuseste. Poate sa se vada pîna la o vreme ca înainteaza, dar în cele din urma, va cadea gramada. Cel mai important este sa porneasca cineva de la binecuvîntarea lui Dumnezeu în orice face. Omul, cînd este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Si cînd are si putina îndrazneala la Dumnezeu, atunci face si minuni. Cînd paseste cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Calatoreste cu Hristos. Cum sa nu aiba drept la ajutorul dumnezeiesc ? Toata temelia aici este. De aici încolo sa nu se teama de nimic. Ceea ce are valoare este sa Se odihneasca Hristos, Maica Domnului si Sfintii în fiecare lucrare a noastra, iar Sfîntul Duh Se va odihni în noi. Cinstea omului e mai pretioasa decît Cinstitul Lemn. Daca cineva nu este cinstit si are Cinstitul Lemn asupra sa, este ca si cum nu ar avea nimic. Iar daca altul nu are Cinstitul Lemn, dar daca e cinstit, primeste ajutorul dumnezeiesc. Daca mai are si Cinstitul Lemn, atunci...