20 de ani de la trecerea la cele sfinte a parintelui Arsenie Boca

Minunile din jurul Părintelui Arsenie Boca
(sursa: credinta ortodoxa)
„Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu, vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie”, spunea în 2002, Episcopul Daniil Petroşanu într-un interviu despre Părintele Arsenie Boca.
Mărturii despre părintele Arsenie Boca a publicat editura Agaton din Făgăraş, începând din anul 2004 cu volumul „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Pr. Arsenie Boca”, în 2005 a apărut cartea „Noi mărturii despre Părintele Boca” şi în anul 2008, volumul al treilea „Alte mărturii despre Părintele Boca” pe care ne propunem să vi-l prezentăm succint.
Urmărind firul acestor „mărturii” ale oamenilor care au fost apropiaţi în timpul vieţii de Părintele Arsenie Boca, cititorii vor afla despre marile minuni săvârşite de Arsenie Boca, vindecări miraculoase atât în timpul vieţii lui, cât şi după aceea, la mormântul Sfinţiei Sale. „Totul în jurul lui era o minune”, se spune într-un loc. De asemenea vor lua cunoştinţă şi de note biografice: s-a remarcat de pe băncile liceului pe care l-a absolvit ca şef de promoţie, a urmat Academia de Teologie din Sibiu, apoi Institutul de Arte Frumoase din Bucureşti (este renumit ca artist, pictor bisericesc), la Bucureşti a audiat şi cursuri de medicină şi de mistică creştină. Dintre arte, a iubit şi muzica, în anii de studenţie a cântat la flaut iar Liturghia cântată de maicile de la Prislop a fost „organizată şi armonizată de Părintele Arsenie”. Pe tot parcursul vieţii sale monahale, Părintele Arsenie Boca a fost prigonit şi persecutat de comunişti, urmărit de securitate, arestat şi dus la Canal pentru aproape un an. Aşa cum reiese din confesiunile cuprinse în această carte, Arsenie Boca era retras din fire, puţin comunicativ, avea vorba aspră, de multe ori se ferea de oameni (mai ales din cauza securiştilor ce mişunau în jurul lui), ca duhovnic şi povăţuitor era sever, era „harismatic”, avea darul vederii înainte, cunoştea gândurile oamenilor şi faptele deja petrecute dar şi cele ce urmau. Avea „o strălucire deosebită a feţei”, o privire foarte intensă şi pătrunzătoare, o ucenică îşi aminteşte cât de uimită a fost de ochii Părintelui care erau când albaştri precum cerul, când negri ca mura din pădure. Sfătuia pe tot creştinul ce se apropia de el cu intenţii bune (erau şi informatori care-l căutau îmbrăcaţi în „blană de oaie”, nu-i alunga dar le vorbea cu dublu înţeles).
Din spusele Arhim. Vasile Prescure reiese că Părintele Arsenie Boca s-a învrednicit de vederea unor Persoane Sfinte: a Maicii Domnului, a Sfântului Serafim de Sarov şi chiar a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, care în două cazuri I s-a arătat „sub chipul unui copil”, o dată în biserica Mănăstirii Brâncoveanu, când Părintele Arsenie se afla între naos şi pronaos, iar a doua oară în sfântul altar. Acest Arhimandrit Vasile Prescure dar şi Preotul Nicolae Streza ne destăinuie că Sfântul Serafim de Sarov care a trăit cu 200 de ani înaintea Părintelui Arsenie, i-a îndrumat paşii în viaţa duhovnicească: „Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a rugat Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului să-i călăuzească paşii spre un duhovnic cunoscător al tainelor vieţii duhovniceşti, care să-l îndrume în viaţa călugărească. După rugăciuni stăruitoare la Fecioara Maria s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Domnului l-a luat de mână, l-a urcat pe un munte înalt, cu o prăpastie atât de mare încât cu greu putea cineva să meargă cu piciorul liber, şi l-a încredinţat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), care l-a îndrumat în viaţa monahală.”
Cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, dimineaţa gardienii o găseau descuiată, aşa încât chiar ei au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers! De asemenea sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au introdus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părintele, şi l-au ocrotit.”
Femeile care depun mărturii în această carte, creştine de mir, călugăriţe, preotese, aproape toate vorbesc despre cât de mult a militat Părintele Arsenie împotriva avorturilor. Bolile din familie, necazurile au ca rădăcină comiterea avorturilor. Femei care aveau un copil sau doi erau chinuite de copii sau de boli / necazuri mari ale copiilor pentru că n-au dat naştere la toţi fiii dăruiţi de Dumnezeu: „De multe ori Părintele spunea: «Mă, de ce nu-l omori pe fiul cel mare, că e botezat? De ce să omori pe unul care nu e încreştinat?». Spunea asta pentru ca să-i sperie pe oameni, să-i facă conştienţi de fapta lor.” (Preotul Ioan Ciungaru din localitatea Copăcel).
Părintele Arsenie sfătuia pe femeile care aveau soţi beţivi, să se despartă. „Despre beţie Părintele a spus: «Decât să scoţi pe diavol dintr-un beţiv, mai uşor scoţi un suflet din iad.»” (în capitolul „Cu Părintele Arsenie în Grădina Maicii Domnului”).
Preoţi de mir i-au adresat Părintelui Arsenie Boca întrebarea dacă pot sau nu citi Molitvele Sfântului Vasile cel Mare. „Mi-a spus să nu le citesc, să-i las, eventual, pe cei de la mănăstire să le citească, pentru că diavolul e lăsat de Dumnezeu să stăpânească pe cineva şi dacă Dumnezeu vrea să mântuiască pe acel om prin chinul diavolului, n-ar trebui noi, ca preoţi, să intervenim acolo.” Părintele le dădea şi exemple concrete ale unor preoţi de mir care şi-au atras necazuri pentru că nu erau suficient de pregătiţi pentru citirea acestor rugăciuni atât de puternice.
Dintre lecturi, Părintele recomanda citirea zilnică a Noului Testament şi a cărţilor „egale” cu Noul Testament. Iar dintre rugăciuni, cel mai adesea a se practica „Rugăciunea minţii şi «Tatăl nostru» care este rugăciunea cea mai puternică adusă de Domnul Hristos, care cuprinde toate trebuinţele noastre.”
Pentru folosul cititorilor revistei noastre, încheiem cu un minunat cuvânt despre dragoste: „În viaţa de dincolo oamenii se vor cunoaşte după dragoste; cei ce s-au iubit după Dumnezeu vor fi aproape unii de alţii şi aproape şi de Dumnezeu.” (din acelaşi capitol „Scrisori şi îndrumări de la Părintele Arsenie”)
Fie ca în viaţa de dincolo, să ne vedem şi noi, şi să ne cunoaştem după spusele Părintelui Arsenie, după dragoste! Amin!

Despre Arsenie Boca
Arsenie Boca, după numele de mirean Zian Boca (n. 29 septembrie 1910, com. Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara; d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost un ieromonah, teolog şi artist român.

Studiile şi formarea
S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din parte Mitropolitului Ardealului pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic.
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, călătoreşte la Muntele Athos pentru documentare şi experienţă duhovnicească.
Hirotonirea şi tunderea în monahism
Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), iar în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoţească.
Deja din 1940 declanşează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit "mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!".
Contribuţia la colecţia Filocalia
Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi aduce o serie de manuscrise din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecţiei, susţine lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Drept pentru care, Părintele Dumitru Stăniloae îl numeste "ctitor de frunte al Filocaliei româneşti".
Prigoana
Arsenie Boca la Mânăstirea de la Sâmbăta
Imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de Siguranţă, invocându-se pretinse legături cu Mişcarea Legionară. Arsenie Boca a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică.
Strămutat forţat de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti.
Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg.
A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate (iar ultima acţiune de urmărire, consemnată în dosarul său, datează din perioada 5 februarie 1975 - 29 septembrie 1989).
În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 - şi Sinaia, unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din ţară, unii considerându-l sfânt.
Scrieri
Deşi se pare că ultima dorinţă a Părintelui Arsenie a fost ca opera sa să nu fie publicată, totuşi după căderea comunismului mai multe din scrierile sale, care au circulat în manuscris (şi adesea în mai multe forme) au fost publicate:
Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului şi Mănăstirea Prislop, 1995
Ioan Gînscă, Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Arhim. Serafim Popescu, Mărgăritare duhovniceşti - Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Editura Pelerinul, 2002
Părintele Arsenie Boca, Trepte spre vieţuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003

Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Pr. Arsenie Boca, Editura Agaton, 2004
Arsenie Boca - Fotografii şi ziceri (12 fotografii, scurtă biografie, 103 ziceri), Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005

Părintele Arsenie Boca - Biserica de la Drăgănescu: "Capelă Sixtină" a Ortodoxiei româneşti, Deva, 2005
Noi mărturii despre Parintele Arsenie Boca, , Editura Agaton, 2005
Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006