Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 15 noiembrie 2009

BIOENERGIA ŞI RADIESTEZIA – RĂTĂCIRI CONTEMPORANE

Motto: „Veniţi să ne întoarcem către Domnul…” (Osea 6:1).

Diavolul, în dorinţa-i nemărginită de a-i amăgi pe oameni, îşi ascunde răutăţile sub masca binelui, încercând prin aceasta să-i abată de la calea Adevărului şi a Vieţii, pe căile minciunii şi ale pierzării. Ori, Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Calea este BISERICA, adevărul este ORTODOXIA şi viaţa este RAIUL.
Acum se crede că bolile, pe care le au oamenii în aceste timpuri nu ar mai fi cauzate de păcatele lor sau ale înaintaşilor (cum învaţă Sfânta Biserică), ci că ar fi doar nişte dezechilibre ale energiilor ce ne alcătuiesc, iar reechilibrarea energiilor o pot face doar cei înzestraţi cu „har vindecător”.
În cartea intitulată „Icoane făcătoare de minuni şi vindecători din România” (apărută la Total Press în 1977 şi care este o veritabilă capcană pentru creştinul ortodox) autorii recunosc că, deşi unii paranormali afirmă că „nu-şi transformă în afacere harul dăruit de Divinitate” (pag. 114) (Care har? Când le-a dăruit Divinitatea acest har ???), deşi alţii tratează indiferent de plată (pag. 144), iar alţii afirmă că „pentru şomeri, handicapaţi, pensionari, studenţi şi elevi practică o reducere de 20%” (pag. 142), există totuşi şi „vindecători” „NEAVENIŢI Şl IMPOSTORI”, avizi de bani, cărora „Cerul le ia până la urmă harul” (pag. 5).
Mii de oameni mărturisesc faptul că unii din aceşti „vindecători” le-au înşelat încrederea. Harul lui Dumnezeu cel tămăduitor şi sfinţitor nu vine prin vrăjitorie sau prin oamenii care au regretabile rătăciri dogmatice şi morale (chiar dacă ei se pretind ortodocşi, chiar dacă au Biblia şi Crucea pe masă, icoane pe pereţi, chiar dacă spun „Tatăl nostru” şi alte rugăciuni la începutul şedinţei terapeutice sau de vrăjitorie), ci harul vine prin oamenii sfinţiţi de Dumnezeu (episcopi, preoţi şi diaconi). De aceea, orice terapie sufletească din afara rânduielii Bisericii este străină de Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au respins orice analogie, orice amestec şi orice adăugare din păgânism (vrăjitori, parapsihologie, bioenergie…) la învăţătura şi cultul Ortodoxiei. Azi sunt promovate, printre metodele de medicină complementară, şi urinoterapia, cristaloterapia, lucruri degradante pentru orice om raţional.
De ce caută oamenii semne, minuni şi vindecări paranormale? Pentru că s-au înstrăinat de Dumnezeu, nu mai păzesc poruncile Lui, au pierdut simţul iubirii de Dumnezeu şi de oameni în favoarea acceptării unor experienţe noi, senzaţionale, care exaltă mândria, egoismul şi idolatria omului. Când omul nu mai are frică de Dumnezeu, caută alte căi de „spiritualitate” ce constituie metode de fugă de la faţa Lui.
în speranţa că ne vor fi de folos pe viitor, pentru a ne feri pe noi înşine şi cu atât mai mult pe cei care greşesc din neştiinţă, enumerăm câteva din formele moderne de înşelare satanică ce ne ameninţă: divinaţia, meditaţia creştină, teosofia (iată cum este luat numele lui Dumnezeu în deşert), antroposofia, magia (albă sau neagră), vrăjitoria, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, astrologia (horoscopul), yoga, ocultismul, spiritismul, ghicitul (în palmă, cafea, bobi, cărţi, stele…), geomanţia, necromanţia, hipnoza, autoscopia, visele şi vedeniile în transă, vederea viitorului (în sănătate, în familie, în afaceri chiar), telepatia, telerinezia, dezlegarea de deochi, vrăji, blesteme, comunicarea cu fiinţe din Shambala sau din alte lumi astrale, dialogul cu extraterestri…
Răul din viata omului este considerat de ocultişti ca rezultat al farmecelor, si nu al păcatelor proprii pentru care Dumnezeu îl mustră pe om ca să revină prin pocăinţă la calea dreptăţii.
Mulţi ocultişti îşi oferă serviciile zilnic, însă printre ei se află câte unul “foarte credincios”, care nu ghiceşte niciodată în zilele de post şi de sărbători religioase (pag. 149). Se vede clar cu câtă viclenie îşi afişează „credinţa”, păcălindu-i pe cei neinstruiţi, şi chiar inoculându-le diabolica idee că ghicitoria ar fi de la Dumnezeu. Pentru a întări această falsă imagine, unii au icoane, candele, chiar aprind lumânări şi tămâie, deci înşelătorie „curată” !
Noi însă, să nu uităm că diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul Hristos zicându-i: «Acestea toate (împărăţiile lumii şi slava lor) ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie. Atunci lisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti”» (Matei 4:9-10). Cu aceleaşi ispite, prin tot felul de vicleşuguri satanice, diavolul vrea să fure ochii şi minţile oamenilor de astăzi, deviindu-le atenţia de la suflet spre trup şi spre lumea exterioară, pământească.
Foarte mulţi „vindecători” au primit investirea cu aceste puteri de vindecare (Atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de „îngeri”, de păsări, de lumini colorate, de flăcări etc. Noi ştim din Biblie că: „însuşi satana se preface în înger de lumină” (2 Corinteni 11:15).
Aceşti „vindecători” ascultă doar ce le spune „duhul” în vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar declarată) faţă de ierarhia sacramentală a Bisericii (episcopi, preoţi, diaconi). Când cei 10 leproşi au venit la lisus zicând „lisuse fie-ţi milă de noi”, El le-a spus:„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor” (Luca 17:14). Deci Hristos nu i-a trimis pe leproşi la bioenergie sau radiestezie, ci la preoţi.
Ocult înseamnă – misterios, tainic, secret, iar ocultiştii sunt acei oameni care pretind că dau celor iniţiaţi puteri neobişnuite de a pătrunde şi a interpreta sensurile ascunse ale fenomenelor, ca: astrologia, magia, necromanţia, alchimia, spiritismul…
Acum să intrăm în miezul problemei:
BIOENERGIA SAU BIOTERAPIA este inclusă în categoria manifestărilor paranormale şi SE PRACTICĂ PRIN INTERMEDIUL RADIESTEZIEI. M-am hotărât să scriu despre bioenergie şi radiestezie fiindcă foarte mulţi oameni (unii chiar sunt credincioşi, mergând frecvent la Sfânta Liturghie) sunt amăgiţi, lată, un exemplu cât se poate de lămuritor: Am văzut, nu demult, o doamnă care absolvise cursurile de radiestezie şi s-a oferit să consulte câteva prietene pentru a-şi testa cunoştinţele dobândite. Avea în mână o sârmă de cupru îndoită în forma literei V, pe care o ţinea cu vârful către pacient.
Acest instrument se numeşte ANSĂ sau BAGHETĂ DIVINATORIE. A început să plimbe ansa pe lângă corpul pacientului, după nişte meridiane verticale si orizontale. Acolo unde vârful ansei se înclina, spunea că a detectat un semnal de boală pe care îl numea ABEP, adică Anomalie Bio-Energetică Patogenă.
Ştiind că organele corpului nostru emit biocurenţi electrici, care circulă pe trasee neuronale, mi s-a părut logic ca acul să indice o variaţie de curent, acolo unde există o perturbaţie clinică. Surpriza a fost când a ajuns în dreptul ficatului. Pentru că nu era sigură dacă semnatul provenea de la ficat sau de la fiere, A ÎNCEPUT SĂ VORBEASCĂ CU ACUL, ÎNTREBÂNDU-L:
- Este ficatul? Acul s-a îndreptat spre stânga.
- Este fierea? Acul s-a înclinat spre dreapta, aşa că ea a spus hotărâtă: „Este de la fiere!”. Imediat i-am spus: „ Ceea ce faceţi dumneavoastră este spiritism!”. Foarte supărată, a răspuns: „Nu-i adevărat, EU MĂ ROG ÎNTOTDEAUNA ÎNAINTE CA DOMNUL DUMNEZEU SĂ-MI DEA LUMINA ALBĂ-ARGINTIE DE LA TRONUL SĂU”.
Bioenergiticienii susţin că au acces la banca de date a lui Dumnezeu din Univers, prin intermediul radiesteziei. HITLER avea în permanenţă un serviciu radiestezic în armată, iar STALIN se folosea de Meister, specialist în radiestezie. Oare aveau şi ei acces la banca divină de date?
CE ESTE RADIESTEZIA?
Teoria radiativă susţine că orice informaţie existentă în univers emite un semnal spe¬cific, care poate fi recepţionat cu ajutorul extrasensibilităţii. Radiestezia “a prins” în mediul tehnic al inginerilor, iar yoga în cel medical, datorită faptului că radiesteziştii îl consideră pe Dumnezeu un câmp de energie (?); iar yoga îl aşază pe om cu puterile sale „neştiute” drept Dumnezeu. Desigur limbajul, comportamentul şi „rugăciunea” sunt potrivite rătăcirii: la radiestezie – limbaj tehnic, câmp energetic, intensitate, amplificare, orientare, captare, iradiere…; la yoga- concentrare, denumirea organelor interne, meditaţie profundă…
Doamna bioenergiticiană după ce a localizat organul bolnav a început să aplice tratamentul bioen-ergetic, ce consta în mişcări de rotaţie ale palmelor deasupra organului respectiv în sens invers acelor de ceasornic. în acest timp, vizualiza mental cum locul se umple de lumină. AICI ESTE CHEIA PROBLEMEI!!! ACEIAŞI MIŞCARE ESTE FOLOSITĂ Şl DE GHICITOARE CÂND ÎNVÂRTE CEAŞCA CU ZAŢ DE CAFEA.
Vladimir Gheorghiu, în cartea sa intitulată „Hipnoza” recunoaşte că aceste pase magnetice au fost introduse în terapia bioenergetică de către medicul vienez Frantz Mesmer care a trăit între anii 1737-1815. Mesmer preluase practicile vrăjitorilor, care erau utilizate în templele Greciei antice ale egiptenilor şi perşilor, lată cum un procedeu păgân, folosit de vrăjitori, este introdus printre creştini, purtând masca credinţei şi a beneficităţii.
Tot Mesmer a introdus şi hipnoza în tratamentul bolilor nervoase, preluând-o de la budişti. Stările de tip hipnotic sunt folosite de asemenea în meditaţia yoghină. Chiar şi scriitoarea americană Elene White (a adventiştilor) încă din 1845 a etichetat „mesmerismul” şi pasele magnetice drept SPIRITISM.
EFECTELE NOCIVE ALE BIOENERGIEI
Am auzit despre o bioterapeută care a murit de cancer, atunci, fireşte, i-am întrebat pe „iniţiaţi”, de ce nu a putut fi vindecată prin bioenergie, iar răspunsul a fost că şi-a pierdut credinţa în faţa bolii, deci… mortul este de vină
Am întrebat instructorii de la cursurile de radiestezie despre un caz ce se agravase în urma şedinţei de bioenergie, şi explicaţia a fost extrem de şubredă: „Noi nu ştim ce face pacientul după ce pleacă de la noi, cu ce se ocupă, astfel că se încarcă cu energie malefică. Aşa că noi nu garantăm nici pentru două ore după ce îl tratăm !”. Atunci îmi pun întrebarea: Sunt autentice aceste vindecări, sau este doar autosugestie?
Am mai cunoscut cazul unui pacient care urma să facă dializă, dar a preferat bioenergia. După şedinţă s-a simţit atât de bine că a renunţat la dializă. Peste câteva zile a murit.
O domnişoară creştin-ortodoxă s-a căsătorit cu băiatul unui bioenergitician. Când vrut să se mute la el acasă, i-au interzis să-şi aducă icoanele. Apoi, când le-a spus soţului şi socrilor că vrea să ţină post, aceştia i-au răspuns: „în casa noastră nu se ţine post!”
Desigur că fiind foarte credincioasă, şi urmându-şi credinţa, au început între ei discuţii, certuri, care au dus în cele din urmă la despărţire, la numai câteva săptămâni de la cununia religioasă. Bărbatul a dat divorţ de soţie. Dânsa a venit la mine plângând şi mi-a povestit toate acestea, l-am spus: „Nu fiţi supărată, el a dat divorţul, este păcatul lui, nu dumneata l-ai împins la adulter”. Atunci mi-a spus printre suspine: „Părinte iată ce mi-a zis socrul meu”:
„DIAVOLUL MEU ESTE MAI PUTERNIC CA DUMNEZEUL VOSTRU”!
Ca preot, sunt convins că s-a cutremurat cerul şi pământul când a rostit el această hulă şi blasfemie!
TEHNICA SPĂLĂRII CREIERULUI
Prima fază de lucru în tehnica bioterapeuţilor se numeşte „starea ready”, similară cu starea „alfa” din yoga. în această etapă i se cere pacientului să renunţe la orice preocupare raţională, să elimine total raţiunea, pentru a intra în contact cu inconştientul. „Nu te mai gândi, lasă-te dus, golit de gânduri”, adică spălarea creierului şi aruncarea în haosul duhurilor întunericului.
Când se stabileşte diagnosticul de către bioenergetician se consideră că păcatele comise în vieţile anterioare sunt cauza bolilor pe care le ispăşeşti în viaţa actuală. Se ajunge astfel la „reîncarnare” concept de origine păgână (a se citi cateheza: „Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Yoga şi Reîncarnare” – preot loan).
Investigarea vieţilor anterioare se face prin regresie hipnotică, lată un caz de hipnoză care ne va clarifica acest lucru:
Renumita violonistă Vanessa Mae, care la 5 ani cânta la vioară, la 8 ani susţinea primul concert, la 9 ani compunea, iar la 12 ani era cea mai tânără violonistă din orchestra simfonică din Londra, când a împlinit 16 ani, părinţii s-au hotărât să o supună hipnozei ca să afle de ce era un copil minune. Când s-a trezit din hipnoză s-a simţit foarte rău, şi de atunci a început să sufere de bolile marelui violonist italian Paganini: ficat, splină, stomac etc. A avut de ce să le mulţumească atât părinţilor cât şi psihoterapeutului!
Un alt caz este cel al unui englez în vârstă de 26 de ani, care nu şi-a mai putut reveni din regresia hipnotică, rămânând la stadiul comportamental al unui copil de 8 ani. A suferit deci, în acelaşi timp, nu numai o regresie hipnotică, ci şi una psihică.
Au fost cazuri când oamenii, în dorinţa de a se aventura în magia paranormalului, au încercat să se dedubleze şi să călătorească în spaţiul astral. Dintre aceştia unii au murit iar alţii au înnebunit. în acest sens, un exemplu concret de astfel de înşelare demonică este cel al tinerei Liliana B. din Craiova, care practica cursurile de radiestezie şi pe cele de spiritism. După un timp a ajuns într-o stare foarte gravă, încât mărturisea unei prietene că aude voci în urechi, chemări, care o tulbură groaznic. Greşeala ei a fost că nu şi-a căutat vindecarea prin Sfânta Biserică Ortodoxă cu: rugăciuni, post, spovedanie, Sfântul Maslu, împărtăşanie, ci a continuat în rătăcirea ei. în cele din urmă a fost internată la spitalul din Poiana Mare în stare de nebunie, unde a şi murit.
Esenţial este să nu confundăm „lupul” cu „păstorul”. „Lupul” este radiestezistul, bioenergeticianul care se adresează cursanţilor săi cu „Stimate suflete reîncarnat”, iar păstorul este preotul Bisericii care se adresează creştinilor cu cuvintele: „Iubiţi credincioşi”.
„Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată. -am spus-o dinainte!” (Matei 24:24-25). „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta,Creştin ortodoxă) să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice:Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (2 loan 10:11)
Preot Ioan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu