DESPRE INCHINARE, SFINTI SI MOASTE. UN RASPUNS PENTRU SECTANTI

Inchinarea este venerare?


http://www.oodegr.com/romanian/ekklesia/veneration_worship.htm

Se obisnuieste ca protestantii sa-i acuze pe crestinii ortodocsi pentru faptul ca – presupun ei – venereaza icoane sau pe Sfinti. Dar aceasta este o calomnie, care isi are radacinile in ignoranta acestor persoane privind subiectul de fata. In acest studiu vom demonstra adevarata semnificatie a cuvintelor: „inchinare” si „venerare”.

Una este „venerare” si alta este „inchinare”

De la bun inceput trebuie sa facem distinctia intre aceste doua cuvinte.

Inchinarea nu este intotdeauna venerare! Ea poate fi venerare, insa, poate fi si o inclinare respectuoasa. Atunci cand un portar al unui hotel se apleaca in fata vizitatorului, cu siguranta, el nu il venereaza! Doar ii arata un respect printr-o inclinare respectuoasa. Dar, atunci cand cineva se apleaca in fata lui Dumnezeu, aceasta inchinare este, de asemenea, si un gest de venerare.
Atunci cand un crestin se apleaca in fata unui om al lui Dumnezeu, nu il venereaza, ci il respecta ca pe un om al lui Dumnezeu. In mod similar, atunci cand se apleaca in fata unei icoane a unui Sfant, nu venereaza icoana, ci isi arata respectul fata de persoana reprezentata.
Daca icoana il reprezinta pe Domnul Iisus Hristos, atunci numai persoana infatisata este venerata. Nu icoana, ci persoana.

Ce fel de inchinare interzice Sfanta Scriptura?

Hai sa vedem cateva pasaje ale Sfintei Scripturi, pe care le folosesc contemporanii iconoclasti pentru a ne convinge ca inchinarea este venerare. Ei fac referire la Fapte 14:11-15, unde multimea a incercat sa ofere jertfe lui Pavel si Barnaba (pentru ca au crezut ca erau zeii Zeus si Hermes), dar cei doi crestini i-au refuzat.
In acest caz, jertfa care ar fi fost oferita, era un gest de venerare, din moment ce au fost perceputi ca dumnezei. Aici nu este vorba despre o inchinare respectuoasa, deci era firesc ca ei sa refuze un gest care ii este adecvat numai lui Dumnezeu.
In Iesirea 20:4-5, una din cele 10 porunci spune despre creaturile care se gasesc in cer, sau pe pamant, sau in mare: „Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti”.

Aici avem de observat urmatoarele: In primul rand acest pasaj din nou ne vorbeste despre inchinarea insotita de venerare si nu despre inchinarea respectuoasa. Acest lucru se constata in Deuteronom 4:12-19. Aici, este foarte clar ca se refera la asemanari ale lui dumnezeu si nu la creaturi. Prin urmare, vorbeste despre inchinarea insotita de venerare si pe aceasta o interzice. Nu interzice respectarea. In mod similar, se vorbeste despre inchinarea insotita de venerare ori de cate ori se fac referiri la asemanari ale dumnezeilor. (de ex. Isaia 44:9-20)
Fraza: „Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti*”, este un ebraism. O forma de exprimare, caracteristica evreilor, de a repeta aproape acelasi lucru cu alte cuvinte, care au semnificatii usor diferite. Aici cuvantul „inchinare” este folosit impreuna cu cuvantul „venerare” („slujire” in textul romanesc) si, prin urmare, este vorba despre inchinarea insotita de venerare.

* In limba greaca: „μη προσκυνήσεις αυτά μηδέ λατρέψεις αυτά” – λατρέψεις = venerare

Un alt ebraism similar, il gasim in cuvintele familiare ale Maicii Domnului, atunci cand a profetit impreuna cu Elisabeta, in Luca 1:46-47 „Mareste sufletul meu pe Domnul. Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu”. De asemenea, observam acelasi lucru in Epistola catre Evrei 13:5 „Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi”. Dar exemplele sunt mult mai multe.
Versetele pe care le-am mentionat, nu interzic orice fel de inchinare, ci doar pe acea inchinare care este insotita de venerare. Este interzisa inchinarea insotita de venerare.

Care inchinare la creaturi este interzisa?

„Dar atunci, de ce ingerul a refuzat sa i se inchine Ioan, in Apocalipsa 19:10?” Ar putea sa intrebe cineva.
In primul rand, trebuie sa spunem ca Ioan, in ciuda impotrivirii ingerului, a incercat si a doua oara sa i se inchine, in cap. 22:8-9. Insa, din nou, ingerul nu l-a lasat. Daca inchinarea era echivalenta cu venerarea, oare Apostolul Ioan a vrut sa-l venereze pe inger, nerespectandu-L pe Dumnezeu? Oare actualii contestatari ai inchinarii stiu mai bine decat Apostolul Ioan ce este interzis si ce este permis? Si chiar daca vom presupune ca Ioan a vrut (probabil din ignoranta) sa-l venereze pe inger, si daca ingerul l-a oprit, de ce doreste sa o faca din nou? Era un idolatru atat de persistent in greseala „acel ucenic pe care il iubea Domnul”?
Bineinteles, este exlus faptul ca Apostolul nu ar fi stiut ca numai pe Dumnezeu Il veneram. Prin urmare, inchinarea lui nu a fost un gest de venerare, ci unul de respect! Si ingerul a refuzat nu pentru ca acest lucru ar fi fost un pacat, ci din umilinta nu a aceptat inchinare din partea unui Apostol. Insa, Apostolul a considerat potrivit, in ciuda obiectiei ingerului, sa incerce din nou sa i se inchine, din moment ce aceasta nu era un pacat.

In schimb, ingerul care este mentionat ca fiind capetenia ostirilor Domnului, a acceptat inchinarea lui Iosua Navi, dupa cum aflam din Iosua Navi 5:13-15 „Atunci Iosua a cazut cu fata la pamant, s-a inchinat”.
Dar ca sa nu ne ramana nicio indoiala ca inchinarea la Sfinti este permisa in gest de respect, hai sa vedem parerea Domnului nostru Iisus Hristos, care se gaseste in Apocalipsa 3:7-10. Aici Domnul Iisus Hristos ii vorbeste „ingerului” Bisericii din Filadelfia. Este vorba despre Episcopul Bisericii locale si nu despre un inger ceresc, dupa cum se vede din versetul 10, unde constatam ca ingerul este numarat printre „cei ce locuiesc pe pamant”. Din moment ce locuia pe pamant era o fiinta umana!

Dupa ce Domnul il lauda pentru lucrarile sale, ii spune urmatoarele cuvinte importante: „Iata, iti dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine ca sunt iudei si nu sunt, ci mint; iata, ii voi face sa vina si sa se inchine inaintea picioarelor tale si vor cunoaste ca te-am iubit.”

Luati aminte! Domnul Insusi declara ca ii va face pe oameni sa i se inchine la picioarele Episcopului Bisericii din Filadelfia, fiindca il iubeste. Este posibil ca Domnul sa nu fi stiut ca acest lucru ar fi un pacat? Oare ar fi facut sa i se inchine Episcopului ca lui dumnezeu? Bineinteles ca nu, deoarece afirma ca i se vor inchina (Episcopului) si vor cunoaste, astfel, ca Domnul l-a iubit. Prin urmare, este evident ca i se vor inchina in gest de respect, ca unui slujitor al lui Dumnezeu si nu ca lui dumnezeu.

Daca, in cele din urma, criticii nostri cred ca sunt mai buni cunoscatori decat Domnul, atunci pot continua sa critice inchinarea respectuoasa pe care o acordam slujitorilor lui Dumnezeu.

Exista Sfinti morti?

„Dar Domnul vorbise despre o persoana in viata si nu despre morti! Voi va inchinati la icoanele Sfintilor morti!” va spune cineva.
Am putea crede, oare, ca cel care face o asemenea declaratie se inchina la Sfintii in viata? Sau considera idolatrie si acest lucru? Noi nu facem distinctie intre Sfintii in viata si cei „morti”, pentru ca, pur si simplu, nu exista Sfinti morti!

Daca exista Sfinti morti, atunci Domnul a mintit-o pe sora lui Lazar, careia i-a spus: „Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac”. (Ioan 11:26) „Caci toti traiesc in El” si „nu este Dumnezeu al mortilor, ci al viilor” (Luca 20:38). Apostolul Ioan, de asemenea, ne indica faptul ca toti credinciosii sunt in viata si supravegheaza, si se roaga in cer (Apocalipsa 6:9-11; 18:20; 19:1,4,6; 20:4-6 s.a).

Faptul ca trupul lor a murit, nu inseamna ca si ei sunt morti! „…daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, AVEM zidire de la Dumnezeu (de acum, cand traim pe pamant, nemaivorbind in ceruri) casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri” (2 Corinteni 5:1-4).
Cu siguranta sfintii sunt in viata! Si, daca exemplele din Biblie, la care am facut referire, ne vorbesc despre inchinari la Sfintii in viata, mult mai numeroase sunt exemplele care corespund inchinarii la Sfintii adormiti (nu morti). Acestia au ramas „credincios(i) pana la moarte” si au primit „cununa vietii” (Apocalipsa 2:10). Iar daca ei se numesc „adormiti”, termenul se refera la trupul lor, care a adormit pana in ziua invierii sale si nu la suflet. Ei astazi sunt „imparati si preoti ai Domnului” (Apocalipsa 20:4-6) si le acordam respectul corespunzator.
In Apocalipsa 6:9-11 aflam cum sfintii adormiti (trupeste), in realitate supravegheaza atent din cer orice se intampla pe pamant si se roaga pentru el. Iar Dumnezeu, auzind aceste rugaciuni ale lor, „judeca a lor judecata” (Apocalipsa 18:20-21) si actioneaza conform rugaciunilor lor. (Apocalipsa 8:3-5). Aici observam ca focul care arde in altarul ceresc, precum si orice se intampla pe pamant este rezultatul acestor rugaciuni.

Toate acestea, reprezinta o dovada clara ca sfintii traiesc si domnesc alaturi de Domnul.

Rugaciunile Sfintilor

"Dar numai Iisus este mijlocitorul dintre Dumnezeu si omenire! Cum va puteti inchina la sfinti?” Va insista vreun interlocutor al nostru.
Sa cugete, insa: Oare nu cerem des fratilor nostri sa se roage pentru noi?

Chiar daca acceptam ca Iisus este singurul mijlocitor, cum se face ca cerem de la fratii nostri in viata sa se roage pentru noi? Nu este aceasta, de asemenea, o mijlocire similara, relativa? Nu inseamna ca le cerem sa stea in fata lui Dumnezeu pentru noi?

Si Apostolul Pavel obisnuia sa ceara crestinilor sa se roage pentru el. (1Tesaloniceni 5:25). Daca, prin urmare, cerem si acceptam ca fratii nostri, care nu s-au dovedit inca a fi credinciosi pana la moarte, sa stea in rugaciune inaintea lui Dumnezeu, nu vom cere sa se roage pentru noi cu atat mai mult fratii nostri adormiti, care s-au dovedit a fi Sfinti pana la moarte? Nu-i aude Domnul pe ei mai bine?

Cinstirea sfintelor moaste

„Si de ce cinstiti moastele lor?” Ar putea sa spuna cititorul neincrezator.
Pentru ca acestia au fost „templu al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16), asa cum este trupul fiecarui sfant.
Aceste moaste raman purtatoare de Har, asa cum au fost moastele profetului Elisei, caci atunci cand un cadavru a atins oasele sale, a inviat! (2 Regi 13:21). Acest lucru se produce mult mai frecvent acum, in Noul Testament.

Si sa nu intrebe nimeni de ce cinstim obiecte care au apartinut sfintilor si care s-au pastrat pana in zilele noastre. Acelasi lucru a fost facut si de catre crestinii din timpul apostolilor, care aduceau obiecte ce apartineau apostolilor pentru a fi vindecati bolnavii sau foloseau chiar si umbra lor! (Nemaivorbind de imaginea lor) (Fapte 5:15; 19:11-12). Asadar, atat trupurile sfintilor, cat si obiectele ce le-au apartinut, sunt purtatoare de Har Dumnezeiesc, de aceea le cinstim. (Nu le veneram, insa).
In cele din urma, subliniem faptul ca, in fiecare epoca Dumnezeu are grija ca, prin semne miraculoase si revelatii, sa ne arate care sunt sfintii pe care doreste sa ni-i faca cunoscuti, pentru a-i chema ca ajutor in durerile si dificultatile noastre. Nu alegem in mod arbitrar pe cine vom cinsti ca Sfinti. Rugaciunea noastra, insa, este adresata in primul rand lui Dumnezeu si apoi lor. Si, asa cum noi cerem ca ei sa se roage pentru noi, si noi ne rugam la randul nostru pentru ei, dupa cum ne uneste Insusi Domnul si Biserica in Sine, fie ca suntem in cer, fie pe pamant.



Traducere: M.Dinu

Mormântul apostolului Filip, descoperit în Turcia

Mormântul a fost găsit în oraşul turcesc Pamukkale

O echipă de arheologi a descoperit mormântul Sfântului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos, în Pamukkale, vechiul oraş Hierapolis, din vestul Turciei, notează agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.

Coordonatorul echipei, italianul Francesco d'Andria, a declarat că această descoperire, pe care o consideră de o importanţă majoră pentru arheologie şi pentru lumea creştină, a venit după mai mulţi ani de căutări. „L-am găsit în sfârşit sub dărâmăturile unei biserici (din zonă), pe care ­le-am scos la lumina zilei în urmă cu o lună", a explicat arheologul italian. Specialistul a precizat că echipa sa a păstrat mormântul intact, însă „într-o zi, el va fi deschis, fără îndoială".

Filip, pescar originar din Galileea, o provincie aflată în prezent pe teritoriul Israelului, a fost unul dintre discipolii lui Iisus. Apostolul a pornit într-o campanie de evanghelizare a unor ţinuturi din Asia Mică şi a fost omorât cu pietre la vârsta de 87 de ani, iar apoi a fost crucificat de romani, în anul 80 d.H., în oraşul Hierapolis din străvechea regiune istorică Frigia.

Pamukkale, nume care înseamnă „castelul de bumbac", este în prezent unul dintre oraşele turistice cele mai renumite din Turcia. Zona este cunoscută mai ales pentru apele termale şi rocile sedimentare, travertin alb, de la care îi şi vine numele.

SFANTUL MARE MUCENIC SI TAMADUITOR PANTELIMON

In 27 iulie se praznuieste un Sfant care este binecunoscut mai ales celor aflati in suferinte si in boli – Sfantul Mare Mucenic Pantelimon.


Pantoleon, asa cum se numea initial, era un tanar medic dintr-o familie bogata a Imperiului Roman. Este initiat in medicina si devine atat de priceput incat insusi imparatul se gandeste sa-l ia ca medic particular. Cu alte cuvinte, Pantoleon avea tot ce iti putea oferi aceasta lume: famile instarita si de rang inalt, educatie de nivel inalt si o perspectiva de cariera naucitor de atractiva.

Se pare, insa, ca in sufletul sau era loc de altceva. Nu vorbim aici despre blandete, atentie, sau alte trasaturi firesti care se mai gasesc (acum, din ce in ce mai rar) la oameni, si care ii fac sa fie mai binevoitori sau amabili cu ceilalti. Se pare ca Pantoleon avea un suflet care nu se multumea cu ce ii dadea lumea si nici cu unele calitati omenesti pe care le poti dobandi.

El nu se multumea doar sa faca un mic bine pentru ceilalti, doar sa le vindece sau se le ogoiasca niste rani si sa ii lase in durerea si suferinta lor profunda. El nu se multumea sa ii ajute pe ceilalti omeneste. El nu putea spune „am facut tot ce am putut, gata, de acum inainte nu mai e treaba mea“. Avea o sete in el, o sete a milei fata de cel bolnav si impovarat, o sete de a il smulge pe acesta cu totul, integral, din starea sa, din boala sa. Nu se multumea cu a fi bun, el voia sa fie bun pana la sfarsit. Nu se multumea cu a face mila, el voia sa faca mila pana la sfarsit. Nu se multumea sa vindece, el voia sa vindece pana la sfarsit.

Sesizand fondul acesta sufletesc, Sfantul Ermolae, si el cinstit ca sfant doctor fara de arginti, il abordeaza si ii arata ca „stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei” (din sinaxar).

Dar dupa cum spusese Sf. Ap. Pavel, „toti cei care vor sa traiasca cucernic intru Hristos, vor fi prigoniti“, tot asa a fost si cu Pantoleon. Desi era evident, din faptul ca isi vanduse averea saracilor si vindeca fara bani, ca nu are nici un fel de ambitie personala, ceilalti medicii il pizmuiau, pentru ca era cunoscut si toti cei aflati in suferinte si necazuri nu mai alergau la ei, ci la acest atat de milostiv doctor care nu numai ca nu le cerea bani, dar le daruia niste talanti de aur – credinta – in schimbul bolilor lor!

Medicii il pizmuiau pentru ca suferinta nu mai putea fi exploatata, bolnavii nu mai puteau fi sursa de imbogatire. Se implinea cu acestia cuvantul Scripturii:

“Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm. Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos” (Int. lui Solomon, 2, 10-11).
Pantoleon, rupand aceasta „lege” a faradelegii si facand mila cu cei lipsiti, a provocat in ei reactia tuturor celor care se simt amenintati de vecinatatea cucerniciei: Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată. (Int. lui Solomon, 2, 12-16).
Din pricina acestei pizme, Pantoleon este adus in fata imparatului, judecat si condamnat la chinuri. Pe toate le poarta muceniceste, cu Hristos intru el. La sfarsit, dupa multe chinuri, Pantoleon doreste sa se sfarseasca alergarea lui. Dupa rugaciunea sa, Hristos ii raspunde: “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon“ (care inseamna “prea milostiv”).

Sa cautam ajutor, noi, toti cei slabanogiti si imbolnaviti de pacatele noastre, toti cei impovarati de boli sau chinuiti de diavoli, sa alergam la acest prea-milostiv Sfant cu incredere sa ii cerem tamaduire, pentru noi si pentru cei apropiati ai nostri!

Rugăciune pentru tămăduire către sfinţii doctori fără de arginţi

Sf. Mc Pantelimon, Sf. Mc. Cosma si Damian, Kir si Ioan, Sf. Mc. Ermolae, Diomid, Fotie si Anichit


O, mari bineplacuti ai lui Hristos si facatori de minuni, ascultati-ne pe noi, cei ce ne rugam voua! Voi stiti necazurile si bolile noastre, auziti multimea suspinarii celor care la voi alearga. Pentru aceasta, voua, ca unor grabnici ajutatori si fierbinti rugatori ai nostri, va strigam: nu ne lasati cu mijlocirea voastra inaintea lui Dumnezeu! Noi pururea ratacim de la calea mantuirii: calauziti-ne, milostivi povatuitori! Noi neputinciosi suntem in credinta: intariti-ne, ai dreptei credinte invatatori! Noi foarte saraci facutu-ne-am de fapte bune: imbogatiti-ne, vistierii ale milostivirii. Noi pururea suntem bantuiti de vrajmasii vazuti si nevazuti si suntem necajiti: ajutati-ne, ai celor neajutorati ocrotitori. Dreapta manie cea pornita asupra noastra pentru faradelegile noastre abateti-o de la noi prin mijlocirea voastra inaintea scaunului Judecatorului Dumnezeu, Caruia voi, sfintilor si dreptilor, stati inainte in ceruri. Ascultati-i, rugamu-va, mari bineplacuti ai lui Hristos, pe cei care va cheama cu credinta, si cereti de la Tatal Ceresc prin rugaciunile voastre iertare de pacate si izbavire din nevoi pentru noi toti: ca voi sunteti ajutatori, acoperitori si rugatori, si pentru voi slava inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

sursa: calauzaortodoxa

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC- UN MARE DUHOVNIC NE VA VEGHEA, DE ACUM INAINTE, DIN CERURI!

DUMNEZEU L-A CHEMAT LANGA EL.
  A avut nevoie sa se implineasca numarul sfintilor in ceruri.
Noi am ramas cu mangaierea ca ne va veghea de sus si cu amintirea sfaturilor sale de nepretuit: sa ramanem in ortodoxie, sa nu primim actele cu cip (" miroase a antihrist"), sa incercam sa fim bineplacuti lui Dumnezeu si nu oamenilor si multe altele.
Patriarhului i-a dat o tema grea de rezolvat: cea a homosexualilor. Cum sa-i aduca pe calea cea dreapta? Ii pasa patriarhului de asta? Nu stiu.

Despre ecumenism ce sa mai spun?
Pr. Arsenie Papacioc: "Sunt impotriva! Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism?"
Mie mi-e sufletul impietrit de durere caci numarul celor care vegheau asupra ortodoxiei se imputineaza pe zi ce trece, dar mi-e si plin de bucurie pentru  ca din ceruri , parintele nostru drag se va ruga pentru noi.

SA-I PASTRAM IN MINTE SI IN SUFLET POVETELE PLINE DE BUNATATE SI INTELECIUNE ALE ACESTUI MINUNAT PARINTE DUHOVNIC, VAZATOR CU DUHUL!

Dumnezeu sa il odihneasca!

CUM NE VOR "BINELE"ELITELE! OBIECTIV PRINCIPAL: REDUCEREA POPULATIEI

"Societatea nu face nici o afacere, daca permite degeneratilor sa-si perpetueze specia."


Theodore Roosevelt

Dr. Arne Schiotz, World Wildlife Fund, Director de conservare, a declarat astfel, în mod ironic, în 1984:
"Malthus a fost justificat, realitatea a fost surprinsa bine de Malthus. Lumea a treia este suprapopulata, este un dezastru economic, si nu exista nici un mod în care acestea ar putea ieşi din ea cu această populaţie în creştere rapidă. Filozofia noastră este: înapoi la sat "

"O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai putin decat in prezent, ar fi ideal."

Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon

"Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: - trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei.... Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni ... Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile ...Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra .... "

                                                      Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie

"In cautarea unui nou dusman care sa ne uneasca, ne-a venit ideea cu poluarea, amenintarea incalzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele.... Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea. "

Alexander King, Bertrand Schneider - Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală” Pag 104-105, 1991

"Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni ... Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă.. . "


Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie”

“Pamantul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii”.


Merton Lambert, formator in cadrul Fundatiei Rockefeller.

"Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”."

"Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii."

Dave Foreman

"În scopul de a stabiliza populatia lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să il spun, dar este la fel de rău să nu-l spun. "

J. Cousteau, 1991 explorator şi reprezentant UNESCO

"Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice. "


Mihail Gorbaciov

"Azi, America ar fi indignata dacă trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus in prealabil că exista infiltrate in mijlocul lor amenintari din afara, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun in pericol însăşi existenţa noastra. Aceasta va fi valabil si in cazul tuturor popoarelor din lume iar ele vor dori sa fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de catre oameni, mai ales daca bunastarea lor va fi garantata de către Guvernul Mondial. "

Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991


„ Ilegal o putem face imediat. Constitutional va dura putin mai mult ...

Dr. Henry Kissinger, New York Times, 28 octombrie 1973

"Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate".

"Puterea este cel mai puternic afrodisiac."

"Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili"

"Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%"

Dr. Henry Kissinger

"Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială. "


David Rockefeller

"Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populatiei. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letala şi ucide în cateva zile, în loc de cativa ani. Trebuie sa crestem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor... Gândiţi-vă la asta... Ştiti, gripa aviara e buna, de asemenea. Pentru ca cel care supravieţuieste, va ingropa mai apoi nouă "

Dr. Eric Pianka . Profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texas , a arătat soluţii pentru reducerea populaţia lumii la o audienţă cu privire la controlul populaţiei.

 "Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica. "

David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age !

"Suprapopularea este in prezent vasta, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie ca sa reducem în prezent cat mai mult populatia. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare. "

Iniţiativa pentru Carta Naţiunilor Unite ECO-92 PAMANT

"În America de Sud, guvernul Peruan merge din uşă în uşă facand presiuni asupra femeilor care urmează să fie sterilizate şi el e finanţat de dolari american pentru a face acest lucru."

Mark Earley în „The Wrong Kind of Party Christian Post ”10/27 2008

"Femeile în Ţările de Jos, care sunt considerate de către stat ca sunt mame improprii ar trebui să fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioadă determinată de doi ani."

Marjo Van Dijken (autor al proiectului de lege în Ţările de Jos), în http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2008/nov/04/humanrights-women Guardian

"Menţinerea umanitatii sub 500 milioane, în echilibru perpetuu cu natura"

Anonim , citat aflat pe una din pietrele Georgia Guidestones

"Dacă m-aş reîncarnat, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigas care sa reduca populatia umana."

"Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui dezastru major în cazul în care aceasta crestere nu este temperată - nu doar pentru lumea naturii, ci si pentru lumea oamenilor. Cu cat sunt mai multe persoane, cu atat mai multe resurse vor consuma, si implicit va fi mai multă poluare ."

Prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta, Ducele de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund.

"Graviditatea ar trebui să fie o crima pedepsibila împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare.."

David Brower, directorul executiv Sierra Club

"Principiul care sustine vaccinarea obligatorie este suficient de raspandit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel."

"Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneratilor pentru infracţiuni, sau de a-i lasa sa moara de foame in imbecilitatea lor, societatea ii va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapti, să continue soiul lor ... Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns.

Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justitie, SUA

"Sincer am crezut că la acea data Roe s-a decis si am avut temeri cu privire la creşterea populaţiei, în special de creştere în rândul populaţiilor care nu vrem să aiba prea multi urmasi."


Curtea Suprema de Justitie Ruth Bader Ginsburg







"Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime in intreaga lume dar şi in fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în impartirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsabilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aiba puterea de a aplica limitele convenite. "

John P. Holdren, consultant in stiinta a lui Obama.
"Directia pe care o urmeaza Rockefellerii şi aliaţii lor este de a crea un guvern intr-o lume care combină supercapitalismul şi comunismul în acelaşi cort, toate aflate sub controlul lor .... Ma refer la o conspiraţie? Da. Si sunt convins că există un astfel de complot internaţional în domeniu, aplicat si planificat de mult timp, şi care este incredibil de rău în intenţie. "

Congresmanul Larry P. McDonald, 1976, ucis într-un zbor al Liniilor Aeriene Coreene , doborât de către Uniunea Sovietică

"Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!"

- Bill Gates

SFINTII MARTIRI EPICTET SI ASTION -8 IULIE

În fiecare an, la 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte pe Sfinţii Epictet şi Astion, cei mai vechi martiri din ţara noastră atestaţi de izvoarele aghiografice. Sfinţii sunt cinstiţi în mod deosebit în Episcopia Tulcii, aceştia primind cununa muceniciei pe 8 iulie, în anul 290, în cetatea Halmyris - veche aşezare creştină aşezată pe malurile Dunării.


„Despre viaţa şi activitatea acestor doi mari sfinţi şi mucenici ai Bisericii lui Hristos cunoaştem din actele martirice că erau din Asia Mică, probabil din Frigia, Epictet era preot şi pentru viaţa lui sfântă şi curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Epictet îl cunoaşte pe tânărul Astion care provenea dintr-o familie deosebit de aleasă şi era un tânăr deosebit de frumos la chip, dar în acelaşi timp frumos şi la suflet, înzestrat cu multe bunătăţi care în cele din urmă descoperă prin preotul Epictet izvorul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi cere să fie botezat. Primeşte botezul şi amândoi iau o corabie şi din părţile acelea îndepărtate ale Asiei Mici ajung în cetatea Almira de pe malurile Dunării, Dunavăţul de astăzi şi acolo propovăduiesc cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi săvârşesc multe minuni. În timpul groaznicei persecuţii îndreptate împotriva Bisericii lui Hristos de către crudul împărat Diocleţian cei doi sfinţi Epictet, care era preot, şi Astion monahul au fost chemaţi în faţa guvernatorului şi pentru faptul că au refuzat să abjure credinţa creştină au fost martirizaţi prin tăierea capetelor”, a spus Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii,
După martirizare, trupurile Sfinţilor Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris.

În ziua de pomenire a celor doi martiri, la Mănăstirea tulceană Halmyris, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre.

Moastele lor se afla in Catedrala "Sfintii Petru si Pavel"din Constanta.

Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:

” Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. Acum 20 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;

” Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre;oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii ortodoxe în viaţa personală.

Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din nainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce? Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste”„drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din nainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste. Astăzi nu mai este aşa. În numele democraţiei, apostazia, este prezentă peste tot, ne pândeşte ca un fur, la şcoală ( a se vedea încercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de muncă şi chiar prin casnicii noştrii, părinţi fraţi şi surori. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem in vizorul ei.

Adevăratul creştin ortodox al zilelor noastre este hărţuit din toate direcţiile. Astăzi nu se mai strigă ” Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se strigă altceva. Oare pentru ce s-a întrupat, răstignit şi înviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru mărirea salariilor pe care să le cheltuim pe lucruri trecătoare?! Orice drept măritor creştin ortodox ştie că nu.

Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă.

Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”
Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: ” In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfetc pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor…”

Dacă asistăm astăzi la atatea lepădări, acestea nu se datorează numai lor, celor ce s-au lepădat, ci în mare măsura, cred, şi acelora care puşi să fie călăuză, au iubit greşit pe Dumnezeu şi nu au dat exemplu de trăire cu Hristos. Cineva îmi spunea că a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la baprişti şi că în aceea predică respectivul mărturisea că până nu a trecut la baptişti, fuma, înjura şi făcuse multe grozăvii. Cine era de vină pentru toate acestea? Binenţeles, Ortodoxia. Poate că am păcătuit, dar mi-am zis: “Bine că a plecat”. Ortodoxia noastră, cu adevărat, astăzi este supusă unui tir teribil care loveşte în ea

Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox” nu-i deajuns.

A fi creştin ortodox înseamnă a gandi potrivit cu învăţătura dreaptă, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu şi al lăuda pe Dumnezeu potrivit învăţăturii sănătoase. A fi creştin ortodox, înseamnă a fi căutător de Hristos şi de fraţi.

“Dar nu este uşoară această slujbă. Greutăţile ei ni le arată şi istoria lui Iosif. Iosif a căutat pe fraţii săi, dar ce s-a întamplat cand i-a aflat? Fraţii l-au întampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iată vine visătorul” (Facerea 37,19) Aşa se întâamplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeştii cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri ca acestea: Iată vine „pocăitul”!….iată vine iar “sfântul acela” …” ( Părintele Iosif Trifa )

Dragul meu, poate că nu am reuşit să mă fac înţeles, poate că ţi se va părea că am fost părtinitor, dar nu uita: Nu-i deajuns să spunem;” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox.”, dar în acelaş timp să mergem la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun.

“Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să”ratezi” o zi de distracţie…… Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale….” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri).

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

sursa: moldovacrestina.info

DESPRE PAZA MINTII SI DESPRE PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU. SA NE GANDIM LA MANTUIRE!

Predică la Duminica a III-a după Rusalii a părintelui Cleopa – Despre paza minţii şi despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu



De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)

Iubiţi credincioşi,

Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulţi Sfinţi Părinţi mintea este ochiul sufletului. Cînd mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cît mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate.

Cînd cîrmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată şi se întunecă la minte, atunci cei ce sînt în corabie, în avion sau în orice maşină cu care călătorim sînt în primejdie de moarte. Tot aşa cînd mintea noastră este întunecată de păcate şi de pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin păcat. Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată şi fără răutate, atunci şi aşezările şi lucrările trupului şi ale sufletului nostru vor fi luminate şi bine plăcute lui Dumnezeu. De aceea sfinţii au avut mare grijă să fie treji şi veghetori cu mintea în toată vremea, păzind-o curată de păcate şi de răutate.

Dar nu numai ei se sileau să aibă această lucrare, adică paza minţii, ci şi pe noi ne învăţau amănunţit această lucrare. Iată ce zice sfîntul Isihie Sinaitul: “Paza minţii este calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu” (Filocalia IV, 1947, p. 42). Auzim şi pe Cuviosul Pimen Egipteanul, zicînd: “Nu avem nevoie de nimic, numai de minte trează” (Patericul egiptean, 1930, p. 186). Avva Agaton a fost întrebat: “Ce este mai mare, osteneala trupească, sau păzirea cea dinăuntru?”, şi a zis bătrînul: “Asemenea este omul ca un pom, osteneala trupească este frunza, iar paza celor dinăuntru este rodul” (Ibidem, p. 27).

Paza minţii este de mai multe feluri. Întîi trebuie să ne păzim mintea de închipuri pătimaşe. Al doilea, să ne păzim mintea de orice gînd păcătos. Al treilea, să chemăm neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos în ajutor. Al patrulea, să ne aducem aminte neîncetat de moarte, spre a nu greşi înaintea lui Dumnezeu (Filocalia IV, op. cit. p. 45). Nimeni nu-şi poate păzi mintea de gînduri rele şi de închipuiri pătimaşe de nu va avea pururea în mintea sa rugăciunea neîncetată. Despre aceasta zice Sfîntul Isihie Sinaitul: “Paza minţii şi rugăciunea se susţin una pe alta. Căci paza minţii vine din rugăciunea neîncetată, iar rugăciunea, din paza minţii şi din atenţia cea mare”.

Toţi sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi se sileau pururea la păzirea minţii, căci ştiau că fără această sfîntă lucrare nimic nu poate spori omul pe calea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, iubiţii mei fraţi, se cade nouă a ne păzi mintea de gînduri şi imaginaţii rele, aducîndu-ne aminte de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos care zice: Privegheaţi în toată vremea, rugîndu-vă (Luca 21, 36). Şi iarăşi: Privegheaţi, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului (Matei 25, 13). La fel Sfîntul Apostol Petru ne îndeamnă la trezvie şi la paza minţii, zicînd: Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

Să trecem cu cuvîntul şi la altă învăţătură despre care am amintit la începutul predicii noastre, ce se cuprinde în Sfînta Evanghelie de azi. Este vorba de pronia sau, cum îi mai zicem noi, purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Aţi auzit pe Mîntuitorul vorbind în Sfînta Evanghelie de azi: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mînca, nici pentru trupul vostru cu ce veţi îmbrăca (Matei 6, 25). Apoi, ca să ne arate bunătatea Sa negrăită şi purtarea Sa de grijă faţă de noi şi de toate făpturile Sale, ne trimite cu mintea la păsările cerului, zicînd: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte (Matei, 6, 26).

Ca să vă puteţi da seama cît de mare este purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru păsările cerului care sînt atît de neînsemnate faţă de om, voi folosi un exemplu de la Sfîntul Vasile cel mare, despre o pasăre de mare ce se cheamă alcion. Pentru această pasăre Dumnezeu ţine marea în linişte paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul făcut în nisipul mării şi a îneca puişorii acestei păsări minunate.

Iată istorisirea Sfîntului Vasile: “Această pasăre, alcionul, are obiceiul a-şi scoate puii la marginea mării. Ea îşi pune ouăle în nisip lîngă apa mării şi le cloceşte pe la mijlocul iernii, cînd se pornesc pe mare vînturi şi furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile şi furtunile se potolesc şi se alină, cînd alcionul şade pe ouă în cele şapte zile, după care ies puişorii din găoace. Fiindcă şi de hrană au trebuinţă, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei păsări, încă şapte zile pentru creşterea puilor săi. În şapte zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării. Aceste lucruri le ştiu corăbierii de prin aceste locuri şi numesc aceste zile “zilele alcionului”.

Corăbierii cu corăbiile încărcate de mărfuri, aşteaptă să vină zilele alcionului, spre a porni în largul mării. Ei ştiu că atunci Dumnezeu ţine marea în loc, să nu se tulbure pentru ouăle şi puişorii alcionului”.

Apoi zice marele Vasile: “Aceasta ţi-am pus înainte ca o lege, omule, despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu către cele necuvîntătoare, spre îndemnare, ca să ceri de la Dumnezeu cele spre mîntuirea ta, căci dacă pentru o pasăre este atîta purtare de grijă, apoi ce nu s-ar fi făcut pentru tine, pe care te-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Sfîntul Vasile cel mare, Omilii la Hexaimeron, Bucureşti, 1986. p. 164).

Să vedem şi purtarea de grijă la ariciul de mare. Acesta este o vietate prea mică şi nevrednică de băgat în seamă. De multe ori se face învăţător corăbierilor, arătîndu-le cînd are să se tulbure marea şi cînd au să vină furtuni mari şi primejdioase pentru corăbii. Aricii cunoscînd mai înainte tulburarea mării de furtuni, se vîră sub o lespede mică, de care se prind cu picioruşele lor stînd în vremea furtunilor. Cînd valurile mari îi clatină ei se ţin de greutatea lespedei şi astfel scapă de a fi aruncaţi de valuri. Cînd văd acest semn, corăbierii cunosc din timp pornirea furtunii mari care are să fie. Şi nu pleacă cu corăbiile în largul mării, pentru a nu se primejdui. Nici un astrolog, nici un meteorolog nu ştie aşa de bine despre tulburările pămîntului şi ale văzduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, căci pe el nici filozofii, nici astronomii şi nici meteorologii nu l-au învăţat aceasta, ci Domnul mării şi al vînturilor. În această vietate mică, a pus urma înţelepciunii Sale celei mari şi negrăite.

Acestea arătîndu-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice; “Nimic nu este lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nimic nu este trecut cu vederea de El. Toate le priveşte cu luare aminte ochiul cel neadormit al Lui. Lîngă toţi este de faţă cu mare îndestulare, dăruind fiecăruia mîntuirea. Dacă n-a lăsat Dumnezeu pe ariciul de mare afară de cercetarea Sa, pe ale tale nu le va cerceta? (Ibidem, p. 164). Încă şi ariciul de uscat este mare filosof şi meteorolog, fiindcă din două răsuflări îşi face vizuina. Cînd suflă crivăţul de miazănoapte el astupă gaura din partea aceea, din care simte că vine crivăţul. Cînd are să se schimbe vremea şi are să vină austrul, vîntul de miazăzi, se mută la răsuflătoarea dinspre miazănoapte. Prin aceasta ne arată nouă oamenilor tăinuit, nu numai că prin toate trece şi străbate purtarea de grijă a Aceluia ce ne-a zidit, ci şi faptul că în cele necuvîntătoare este orecare simţire a lucrului, ce are să se facă mai pe urmă în vremea viitoare. Ştim că cele necuvîntătoare au ştiinţă de mai înainte de la Dumnezeu, referitoare la schimbarea ce are să fie în aer, pricepere care mă covîrşeşte” (Ibidem, p. 173).

Încă vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor ci şi a altor vieţuitoare de pe pămînt. Căci ursul cînd este greu rănit de alte fiare, are ştiinţă să se vindece singur cu floarea ce se cheamă lumînărică. Iar vulpea cînd este rănită are pricepere şi ştie să se vindece cu lacrima de răşină a molidului. Şi la furnică pronia lui Dumnezeu se vede în chip luminat căci i-a dat ei pricepere Preaînduratul Dumnezeu ca vara să-şi gătească şi să-şi adune hrana peste iarnă, mai înainte de a veni peste ea asprimea iernii. Că fără lenevire îşi cheltuieşte vremea şi cu mare sîrguinţă se întinde la lucru, pînă ce hrana cea îndestulată pentru iarnă ajunge în cămări şi aşezată cu multă sîrguinţă şi pricepere rară acolo, ca multă vreme să nu se strice. Că taie şi spintecă cu ale ei unghii partea cea din mijloc a roadelor ca nu încolţind, netrebnice să-i fie spre hrană. După ce le-a scos partea încolţitoare, le usucă dacă simte că se umezesc şi nu le scoate afară pe acestea în fiecare vreme, ci numai cînd vremea este bună şi secetă, ca să nu le umezească. Într-adevăr, nu vei putea să vezi nor sau ploaie curgînd cînd furnicile scot afară grîul să-l usuce.

Acest cuvînt va ajunge spre a spune minunile Prea Veşnicului Ziditor, care se văd în zidirile Sale şi purtarea Lui de grijă spre toate cele mici şi cele mari din zidirea Sa. Acestea înţelegîndu-le să zicem şi noi cu proorocul: Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne. Toate întru înţelepciune le-ai făcut (Psalm 103, 25) (Ibidem, p. 173-174). Deci să înţelegem că pronia lui Dumnezeu este îngrijirea neîntreruptă a Lui faţă de toate făpturile Sale. Şi precum aerul înveleşte lucrurile din el şi apa acopere lucrurile care sînt în ea, aşa pronia cea prea bună şi sfîntă a Înduratului şi Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde şi le îngrijeşte, ca un adevărat părinte şi purtător de grijă a toate (II Regi 16, 9; Psalm 32, 13-15; 113, 10). De aceea, arătînd dumnezeiasca Scriptură purtarea de grijă cea veşnică a lui Dumnezeu asupra lumii, zice: “În toate zilele pămîntului semănatul şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea, nu vor mai înceta” (Facere 8, 21).

Despre puterea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de toate lucrurile Sale vedem şi din cele vorbite de El către Iov: Încinge ca un bărbat mijlocul tău şi Eu te voi întreba, iar tu să-Mi răspunzi. Unde ai fost cînd am întemeiat pămîntul? Spune-mi de ai cunoştinţă? Cine a pus măsurile lui de ştii, sau cine este cel ce a pus funie de măsurat peste dînsul? Pe ce s-au întărit stîlpii lui şi cine este acela ce a pus peste dînsul piatra cea din marginea unghiului? Cînd s-au făcut stelele, lăudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei.

Am ocolit marea cu îngrădituri cînd se revărsa afară şi cînd ieşea din pîntecele maicii ei şi am pus îmbrăcămintea ei nor şi am înfăşurat-o pe ea cu negură şi am pus ei hotar înconjurînd-o cu încuietori şi porţi şi i-am zis: Pînă aici să vii şi să nu treci mai departe, ci întru tine să se sfărîme trufia valurilor tale. Oare în zilele tale am tocmit lumina cea de dimineaţă şi luceafărul şi-a văzut rîndul său? Apucatu-te-ai de aripile pămîntului ca să scuturi pe cei necredincioşi de pe dînsul. Oare tu ai luat din pămînt lut şi l-ai făcut vieţuitor şi l-ai pus pe el, ca să poată cuvînta pe pămînt? Oare tu ai luat de la cei necredincioşi lumina şi braţul mîndrilor tu l-ai sfărîmat? Oare venit-ai la izvoarele mărilor şi umbrele adîncului le-ai umblat?

Deschisu-ţi-au ţie de frică porţile morţii şi portarii iadului văzîndu-te pe tine s-au înspăimîntat? Ai aflat şi lăţimea cea de sub cer? Spune-mi dar cum este şi cît este? În ce pămînt locuieşte lumina şi întunericul ce loc are? De mă voi duce la hotarele lor, ştii cărările lor? Ştii cînd aveai să te naşti şi cît de mult este numărul anilor tăi? Ai venit la visteriile zăpezii şi visteriile grindinei le-ai văzut? Oare tu porţi grijă de ceasul vrăjmaşului sau de ziua războiului şi a bătăii? De unde iese bruma şi de unde se risipeşte austrul sub cer şi cine a gătit ploi iuţi, curgeri de ape şi calea fulgerului şi a tunetului, ca să ploaie pe pămînt unde nu este bărbat şi în pustie unde nu este om (Iov 38, 3-26).

Am însemnat aici puţine din cartea dumnezeiescului Iov căruia Preaînduratul şi Atotputernicul Dumnezeu a binevoit a-i arăta multe despre minunile cele preamari şi despre purtarea Sa de grijă faţă de toate zidirile Sale.

Din toate acestea înţelegem că întreaga creaţie, cerul şi pămîntul, îngerii şi oamenii se află în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce ne-a zidit şi are milă de toată făptura.

Iubiţi credincioşi,

Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Zadarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărţi sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toţi dorim cît mai multe. Toţi visăm averi, cinste, sănătate şi viaţă fericită. Dar de faptele creştineşti, de rugăciune, de iertare, de pocăinţă şi de Dumnezeu aproape toţi uităm.

De aceea este în lume atîta suferinţă şi sînt atîtea boli şi certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mîntuitoarele învăţături ale Sfintei Evanghelii, punînd nădejdea numai în mîinile, în mintea şi în mîndria noastră. Poate de aceea mulţi creştini nu au adevărata pace şi mulţumire sufletească.

Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne aşteaptă. Să nu ne mai mîndrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mîinile noastre, nici în viaţa aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cît mai des şi prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mîntuirii noastre.

În toate cele bune să fim întîi. Şi la lucrul mîinilor şi la biserică şi la milostenie şi la post şi la rugăciune. Cu mîinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim pe calea vieţii, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu şi să dăm sfaturi duhovniceşti. Să creştem copiii în frică de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori, eretici şi robiţi de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor. Să nu ne biruim nici de mîndria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de beţie sau cumplita desfrînare sau de mulţimea grijilor pămînteşti care stăpînesc astăzi toată lumea.

De vom face aşa, vom duce aici viaţă liniştită, vom avea timp mai mult de rugăciune, şi vom fi fericiţi şi pe pămînt şi în cer. Atunci vom putea cînta împreună cu proorocul David: Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.


Sursa: http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_duminici/dumin03rusalii.html