Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 22 iunie 2012

Ce spune Dumnezeu despre ziua de odihna?

Ce spune Dumnezeu despre ziua de odihna?


Un articol lamuritor pentru cei ce vor sa stie ce este Ziua de Odihna, ce spune Biserica despre ea si cum o trateaza! Pe de alta parte este bine de stiut acest aspect pentru a putea combate ratacirile eretice ale unor secte in frunte cu cea adventista cu privire la ziua de odihna la creștini. Aici vedem o noua falsificare a textului din Sfanta Scriptura / Biblia pentru indreptatirea unor erezii si nascociri protestante ceea ce ne dovedește că scopul scuză mijloacele chiar și atunci când este vorba de Legea lui Dumnezeu.

Părintele Mihai Andrei Aldea ne explică:
Ce spune Dumnezeu despre Ziua de odihnă?!!
Trebuie în primul rând să lămurim pe scurt un termen esențial - și foarte mult folosit de adventiști – termenul sabat. Acesta înseamnă, tradus exact, „Odihnă” sau, mai pe larg, „Perioadă în care nu se muncește”. Sabatul este pur și simplu Odihna dată de Dumnezeu poporului Său. Este evident prin urmare că poporul lui Dumnezeu va primi acest dar cu recunoștință și se va bucura de Odihna sfântă. Ea nu poate fi deplină aici, fiind doar o prefigurare a vieții veșnice întru Hristos.

Dar care este această zi de odihnă, Sâmbăta sau Duminica? Să ascultăm mărturia Sfintei Scripturi.
A patra din cele zece porunci cere respectarea Sabatului, Sâmbetei, ca zi de odihnă. E adevărat.
Dar pentru cine s-a dat oare această poruncă? Ne spune Scriptura acest lucru?
Da! Dumnezeu a zis lui Moise așa: „Spune fiilor lui Israel așa: Băgați de seamă să păziți zilele mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine și voi din neam în neam, ca să știți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește. Păziți deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela să fie omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stărpit din poporul Meu. Șase zile să se lucreze, iar a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca legământ veșnic. Acesta este semn veșnic între Mine și fiii lui Israel, pentru că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, iar în ziua a șaptea a încetat și s-a odihnit”. (Ieșirea 31, 13-17).

Vedem deci, în primul rând, că Sabatul era pus ca semn veșnic între Dumnezeu și fiii lui Israel!

Spune undeva în Biblie că trebuie păzit acest semn și de cei ce nu sunt evrei? O, deisgur că adventiștii vor încerca să dovedească prin răstălmăciri că Apostolii țineau Sabatul, dar aceasta nu răspunde la întrebare:
scrie în Biblie că cei ce nu sunt evrei trebuie să țină Sabatul?

NU NICĂIERI ÎN BIBLIE NU SCRIE CĂ UCENICII LUI HRISTOS TREBUIE SĂ ȚINĂ SÂMBĂTA! De ce?
Să ne întoarcem la cuvintele Scripturii. Căci, dacă vrem să înețelegem cu adevărat lucrurile, se pune, firesc, întrebarea: de când a început a se ține Sâmbăta ca zi de odihnă?

Și căutând în cartea Ieșirii, la capitolul 16, vedem că atunci când Dumnezeu a dat evreilor fugiți din Egipt mana, le-a dat și porunca de care ei până atunci nu știau nimic, de a ține Sâmbăta ca zi de odihnă. Atunci le-a spus Moise prima dată despre aceasta, și le-a explicat – căci nu înțelegeau de ce primesc mai multă mană Vinerea ca în celelalte zile – că trebuie să țină ziua a șaptea ca zi de odihnă. Avraam și toți Patriarhii până la Moise nu au ținut Sâmbăta!

De ce? Pentru că erau sub blestem – blestemul adus asupra omului de păcatul strămoșesc (1) - și „prin urmare, nu puteau intra în odihna lui Dumnezeu”. Pentru poporul evreu Dumnezeu pregătise o nouă posibilitate de ieșire de sub blestem, prin Legământul făcut pe munții Garizim și Ebal (Deuteronom 10, 11-22 și 11, 1-32, apoi capitolele 12-30). S-a pus atunci înaintea urmașilor lui Avraam, Isaac și Iacob – marii Profeți și Patriarhi, oamenii aleși ai lui Dumnezeu – binecuvântarea și blestemul. Dacă ar fi putut alege omul binecuvântarea... dar nu avea cum să fie așa, căci omul se pleacă spre cele rele din tinerețile lui. De fapt, despre alegerea blestemului în locul binecuvântării a proorocit în Domnul și Moise, zicând: „Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte și miere, după cum M-am jurat părinților lor, și vor mânca, se vor sătura, se vor îngrășa, se vor îndrepta spre alți dumnezei și vor sluji acelora, iar de Mine se vor lepăda și vor călca legământul Meu, pe care l-am dat lor” (Deuteronom 31, 20).

De aceea și Dumnezeu a zis: „M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea!” (Psalmul 94, 12). Căci nu puteau să intre în odihna Mea! (Psalmul 94, 12). Căci nu puteau să intre în odihna Sa cei care pururea alegeau cele rele în locul celor bune! Și aceștia erau cei mai buni dintre oameni! Cu atât mai mult nu puteau intra întru odihna lui Dumnezeu neamurile!
Iată de ce Dumnezeu a hotărât o Nouă Zi, la fel cum a dat o Lege Nouă, căci întru Hristos toate s-au făcut noi.
Iar adventiștii, care pretind că „Noul Testament nu arată că Dumnezeu a schimbat Sabatul cu o altă zi a săptămânii”, ori nu cunosc Noul Testament, ori mint.

Bine, dar Apostolii și ceilalți creștini din primii ani ai Bisericii au ținut Sabatul? Nu. Deși Adventismul de Ziua a șaptea are „teologi” care fac eforturi de nedescris pentru a schimba faptele, în realitate biblia ne arată clar că primii creștini nu serbau Sâmbăta ca zi a Domnului, ci Duminica.
Cum așa? Oare nu se arată în Faptele Apostolilor respectarea Sâmbetei? Oare la Faptele Apostolilor 13, 14, 42, 44; 17, 2; 18, 4 nu se arată că Sfântul Apostol Pavel a fost prezent în sinagogă în ziua sabatului și a predicat pe Hristos atât la evrei cât și la neamuri? Ba da! Și tocmai asta dovedește clar că Sfântul Apostol Pavel nu prăznuia Sabatul. Cum așa? Simplu: Legea lui Dumnezeu interzice lucrarea în Zi de Odihnă. Care este lucrarea la care Hristos Dumnezeu chemase pe Apostoli? Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni (Marcu 1, 17). Iată deci lucrarea Apostolilor: aducerea oamenilor la Credință, vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (2).

Și ce făcea Sfântul Apostol Pavel Sâmbăta? Era în biserică, la rugăciune, Frângerea pâinii (Liturghie) și agapă? Nu! El lucra!
Atunci, când era la rugăciune, la Frângerea păinii și agapă cu ceilalți creștini? Duminica!

Iată, în Faptele Apostolilor, la capitolul 20, se arată foarte clar că Ziua cea obișnuită a creștinilor pentru Liturghie (Frângerea pâinii) era nu sâmbăta, ci Duminica. Căci a stat Sfântul apostol Pavel împreună cu sfinții ce-l însoțeau, Luca, Sosipatru, Aristarh, Secundus, Gaius, Timotei, Tihic și Trofim în Troa șapte zile! Și nu au săvârșit Liturghia nici sâmbăta, nici joia, nici în altă zi, ci Duminica!

De altfel, cum s-ar fi putut săvârși Liturghia Sâmbăta, în sinagogă, în mijlocul celor necredincioși? Sau cum ar fi putut participa Sfântul apostol Pavel la creștineasca prăznuire a Zilei Domnului, dacă era în sinagogă sau în alte locuri, propovăduind necredincioșilor? Nu putea. Nu putea să fie la slujba creștină câtă vreme era în adunarea celor necredincioși. Vedem astfel că mărturia Bibliei este limpede:

Sfinții Apostoli lucrau Sâmbăta la convertirea necredincioșilor, iar Duminica sărbătoreau cu Poporul lui Dumnezeu Ziua Domnului.
Credem că nu e cazul a mai adăuga ceva, la această mărturie atât de clară.
Știm totuși că activiștii adventiști care înconjoară marea și pământul să facă prozeliți sunt lungi la vorbă, ca prin multă vorbărie să amăgească pe cei slabi. Și pentru cei care doresc să ajute pe cei răniți de vorbele cele amăgitoare ale adventiștilor, mai lămurim aici câteva din răstălmăcirea lor cu privire la Ziua Domnului.

- Astfel, ei transformă cu obrăznicie cuvântul scris la Marcu 2, 28 spre a se potrivi scopului urmărit de ei.
În originalul Bibliei, în greaca veche, stă scris..................... („ostekirios estin o ios tu antropon cai tu sabaton”). Tradus cuvânt cu cuvânt, versetul sună astfel căci Domn este Fiul Omului și sabatului.
După cum se vede și din traducerea exactă, și din contextul întâmpinării care conduce către acestă afirmație, rolul versetului e clar: afirmă puterea lui Hristos și asupra Sâmbetei, ca Domn.

Cine este proclamat în Vechiul Testament ca Domn al Sâmbetei? Dumnezeu, desigur. Deci acest text vrea să arate de fapt că Hristos este Dumnezeu.

Dar ce fac „teologii” adventiști?
Deși este interzis a se tăia din Scriptură (Apocalipsa 22, 19), ei înlătură ,,k..”, adică ,,și”. De asemenea, mai schimbă și topica propoziției, și, astfel modificat, versetul sună la adventiști. „căci Fiul Omului este Domnul Sabatului”!
La prima vedere ,,cam” același sens. Schimbarea prea mică, dar în fapt este fundamentală și blasfemiatorie. Nu doar pentru că se face astfel o „corectare” a Cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e destul de păcat.
Ci și pentru că Iisus Hristos, Dumnezeul cel Atotputernic, este limitat aici la a fi ,,Domn al Sâmbetei”, de parcă nu ar fi și Domn al tuturor celorlalte zile!
Dincolo însă de aceasta, rămâne diferența clară înre cuvântul adevărat lăsat de Dumnezeu și textul deformat de adventiști pentru ale susține minciuna.
De asemenea, adventiștii sunt puși în încurcătură de alt cuvânt biblic, de la Coloseni 2, 16-17, unde se spune clar. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau la lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos.

În fața unor cuvinte atât de clare, ce se poate spune? Și totuși... Pentru a-și apăra neadevărul, „teologii” adventiștii au găsit o „soluție”. Dacă în cazul textului de la Marcu 2, 28, scot un cuvânt din Biblie, în această situație... adaugă! (Să ne amintim de Apocalipsa 22, 18!)
Astfel, la Levitic, capitolul 23, se vorbește despre sărbătorile Domnului, în care se vor face adunările sfinte (versetul 2). Între aceste sărbători, prima este trecută Sâmbăta (atenție!) iar apoi urmează altele, ca Paștile, Cincizecimea etc. Atunci când spune cum să se serbeze aceste sărbători, pe lângă anume aspecte diferite după sărbătoare se prevede și odihna, dar fără a se folosi termenul de Sabat. Mai mult, se spune clar că, afară de zilele de odihnă (sabatele) Domnului și de celelalte legi care trebuiau ținute de iudei, să se facă Sărbătoarea Corturilor cu odihnă în ziua întăi și a opta (Levtic 23, 38-39). Iată deci că existau pe lângă Sabat și alte sărbători de odihnă. Ei bine, deși niciodată aceste sărbători nu sunt numite de Dumnezeu sabate, adventiștii adaugă la Scriptură imaginația lor, numindu-le „sabate anuale” sau „sabate anuale ceremoniale”. Asemenea denumire NU EXISTĂ ÎN BIBLIE, FIIND O RUȘINOASĂ NĂSCOCIRE ADVENTISTĂ.
De ce au născocit aceasta? Pentru că nu doar în Coloseni 2, 16-17 se exprimă Dumnezeu asupra lipsei de seminficație a ținerii sâmbetei pentru cei drept-credincioși, ci și în alte părți, chiar în Vechiul Testament! Iar adventiștii ce spun? „Acolo este vorba de sabatele anuale, care erau parte din legea ceremonială, care a încetat cu venirea lui Iisus:” Oare unde scrie așa ceva în Biblie? Nicăieri.

Așa cum am văzut mai sus, Dumnezeu vorbește în același loc despre Sabat și celelalte sărbători de odihnă, fără a o declara pe una mai sfântă decât alta.

Această răstălmăcire grosolană este doar o batjocorire a Scripturii, prin adăugarea unor cuvinte care nu numai că nu se găsesc în Biblie, dar îi modifică înțelesul după voia omului rătăcit.
Mai mult, prin această răstălmăcire ei își dau pe față și mai mult rătăcirea și păcatul. Căci despre aceste sărbători se spune ca și despre Sabat: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, oriunde veți locui” (Levitic 23, 14). Și iarăși spune Dumnezeu lui Moise: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, în toate așezările voastre” (Levitic 23, 21). Și repetă acest cuvânt iar și iar (Levitic 23, 31 și 23, 41). Deci, de vreme ce, la fel cu Sabatul, sunt așezământ veșnic (iar Dumnezeu este Adevărul), atunci cei care țin Sabatul sunt obligați să țină și aceste sărbători. Iar dacă nu le țin, nu au scuză înaintea lui Dumnezeu, Care a spus evreilor că acestea sunt așezământ veșnic (1).

În acest fel adventiștii se dovedesc de două ori vinovați. Atât față de Legea Nouă pe care o înlătură cu anumite prescripții vechi-testamentare, ca Sabatul, oprirea de la anumite bucate etc., cât și față de Legea Veche, pe care de asemenea o mutilează după cheful lor, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și îi nimicesc rostul de călăuză către Hristos.

- Altă răstălmăcire a adventiștilor este prilejuită de declarația Sfântului Apostol Pavel: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului”. (Fapte 25, 8). Căci, se întreabă adventiștii: „Dacă ar fi călcat Sabatul, cum ar fi putut face o asemenea afirmație?”
Simplu, pentru că Sabatul nu mai era sărbătoarea Poporului lui Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus. Adventiștii nu înțeleg asemenea afirmații, și nici altele asemenea, pentru că sunt la fel cu fariseii din Sinedriul care voia să îl judece pe Sfântul Apostol Pavel. Și aceia, când au auzit: Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat, au crezut că este vorba de nădejdea răstălmăcită pe care o aveau ei, și au început să se certe cu saducheii (Fapte 23, 6 - 9). Dar oare nădejdea lui Pavel era ca a fariseilor rătăciți? Pavel găsise pe Mesia cel ceresc, iar aceia așteptau un Mesia pământesc.

Pentru că acești farisei, ca și adventiștii și alți sectanți, se opreau doar la anumite părți ale Sfintelor Scripturi, răstălmăcindu-le, și răstălmăcind apoi și restul Scripturii spre a se potrivi cu prima răstălmăcire.
Deci Pavel avea altă nădejde decât a lor, dar ei pur și simplu nu puteau înțelege acest lucru, ca adventiștii astăzi. Unde e adevărul în cuvintele: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului” (Fapte 25, 8)?
În aceea că Legea Veche nu începe de fapt cu prescrpițiile date în timpul lui Moise, și nici nu se limitează la aceasta. Legea veche cuprinde și făgăduințele făcute lui Adam sau Avraam, de care unii rătăciți uită cu ușurință. Căci în făgăduința dată lui Avraam nu este nici Sabat, nici tăiere împrejur, nici altceva de acest fel. Dar este făgăduința venirii mântuirii și a Măntuitorului; și această făgăduință nu este doar acolo, ci în toată Legea Veche. Iar împlinirea făgăduinței este plinirea Legii: Făgăduințele au fost rostite lui Avraam și urmașului său... Care este Hristos. Deci un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desființează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desființeze făgăduința. Căci dacă moștenirea este din Lege, nu mai este făgăduință, dar Dumnezeu I-a dăruit lui Avraam moștenirea prin făgăduință.

Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui mijlocitor... este deci Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege care poate să dea viața, cu adevărat dreptatea ar veni din lege și atunci ar fi desființată făgăduința. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduința să dea din credința în Iisus Hristos celor ce cred. (...) Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință. Iar dacă a venit credința nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 16-25).

Deci cum putea să fie Sfântul Apostol Pavel fără prihană după Legea cea Veche, decât prin aceea că Îl urma pe Hristos? De aceea a și putut zice că nu a greșit nici față de Lege, nici față de Templu: pentru că toate acestea erau călăuză spre Hristos. Și cea mai mare fidelitate față de călăuză este ca, urmând sfătuirea ei, să ajungi la Ținta dorită. Hristos. Și dacă ai ajuns la țintă, nu pleci mai departe, răstălmăcind sfaturile călăuzei, ca un orb care nu poate ieși de sub călăuză. Căci Hristos este Lumina Care a venit în lume să lumineze pe tot omul, iar Legea a fost doar călăuză spre El. Aceasta este de altfel altă dovedire a vinovăției adventiștilor, care țin părți din Lege, pretinzând în același că sunt cu Hristos. Ca și când ai putea fi în același timp pe drumul spre Ierusalim și în același timp să te afli și în mijlocul Ierusalimului. Ori ești pe drum către țintă, adică sub călăuză, ori ești la țintă, și nu mai ai nevoie de vechea călăuză, care și-a împlinit menirea, aducându-te la țintă. Și că Legea este sfântă și bună și dreaptă tocmai prin aceasta o dovedim, prin faptul că a reușit cu adevărat să și împlinească menirea și să ne ducă la Hristos. Și că tot ce am arătat mai sus e adevărat o dovedește însuși Sfântul Apostol Pavel, cel invocat nedrept de adventiști, când spune: „Eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar” (Galateni 2, 19-21).
- Alt atac asupra Adevărului vine de la adventiști, ca urmare a discuției asupra Legii Vechi, prin cuvintele. „Dacă Legea ar fi fost desființată, atunci fiecare ar fi fost liber să trăiască o viață iresponsabilă, călcând toate poruncile Legii, fără a putea fi tras la răspundere pentru aceasta”.

Această afirmație răsucită amestecă amețitor lucruri diferite spre amăgi pe cei neștiutori. Sau, mai simplu spus, e o aiureală! De fapt răspunsul la o asemenea... „afirmație” este foarte simplu, și este chiar cel dat de Sfântul Apostol Pavel galatenilor, când le-a arătat că făgăduința (venirii Legii Noi și a lui Mesia) a fost înainte de Legea lui Moise.
Dar pentru a vorbi mai simplu, e de ajuns să spunem că desființarea unei legi prin înlocuirea ei cu alta nu dă nici o libertate iresponsabilă. O asemenea libertate iresponsabilă poate exista doar unde nu mai este nici un fel de lege! Or, creștinii, deși nu mai sunt sub Legea Veche – care era pentru cei neîmpăcați cu Dumnezeu – sunt cetățeni ai Împărăției cerurilor, având Împărat pe Hristos Dumnezeu și supunându-se cu credincioșie Legii Noi pe care Împăratul a proclamat-o! Aceste lucruri sunt de altfel mai pe larg lămurite de Dumnezeu în Epistola către Galateni și în alte scrieri ale Noului Testament.

Ca și la punctul de mai sus, greșeala adventiștilor izvorăște din limitarea pe care ei de la început o impun Bibliei, pornind de la ideea preconcepută că Legea lui Moise trebuie veșnic respectată (cu excepția părților pe care ei, adventiștii, hotărăsc că nu mai sunt valabile!)

La această rătăcire am răspuns mai sus prin Cuvântul lui Dumnezeu (Galateni 3, 1-29). Și cei care își asumă libertăți iresponsabile, prin ciopârțirea adevărului, sunt chiar adventiștii, și cei asemenea lor.
- Mania adventiștilor în ceea ce privește ținerea Sâmbetei în locul Duminicii merge până la a „prooroci” că „Sabatul va deveni punctul special de controversă în întreaga creștinătate, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii” (Hellen White).

Lăsăm la o parte folosirea termenului de „creștinătate” care îi condamnă deja pe adventiști ca fiind în afara ei. De fapt, poate fi privită (această utilizare) ca o simplă greșeală de limbaj. Dar în ceea ce privește „profeția” întemeietoarei adventismului sâmbetist, să spunem doar că oricine privește realitatea poate vedea cât de mult s-a înșelat. Nu doar că nu s-a impus nimănui renunțarea la „Sabat” (cu excepția acelor prigonitori comuniști care au prigonit mult mai tare ținerea Duminicii și a celorlalte sărbători ortodoxe), dar sâmbăta a devenit zi liberă pentru tot mai multe țări, iar dreptul la alegerea zilei libere este prezent în legislația mai tuturor statelor democrate. La peste o sută de ani de la cuvintele lui Hellen White lucrurile merg pe cu totul altă cale decât și-a imaginat ea.

Credem că este de ajuns cât s-a arătat, pentru cine dorește să înțeleagă adevărul și să poată apăra și de această rătăcire adventistă.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007


http://www.catehetica.ro



14 comentarii:

  1. Să privim mai îndeaproape legile ceremoniale pe care Moise le-a scris în carte. Ele trebuiau aşezate "lângă chivot ... pentru a fi mărturie împotriva ta". Este interesant de notat că blestemele şi judecățile acestei legi conțineau pedepse pentru cei ce le încălcau, pedepse care lipseau complet din Legea celor Zece Porunci. Din acest motiv, legea ceremonială era considerată o lege care era "împotriva" lor. Chiar și în Noul Testament putem citi același limbaj descriptiv atunci când se face referire la această lege. "A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră, şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce" (Coloseni 2:14).

    Cu siguranță că Cele Zece Porunci nu conțineau nimic ce ar putea fi definit ca și "împotriva" lui Pavel şi a bisericii căreia îi scria. Nu era "împotriva" acelor primi creștini ca ei să se abțină de la adulter, hoție, minciună, etc. Pe de altă parte, legea morală le oferea o protecție deosebită şi le susţinea valorile din viaţă. Trebuie doar să citim descrierea plină de entuziasm pe care Pavel o face Legii Celor Zece Porunci pentru a recunoaște că aceste principii eterne nu au fost niciodată șterse sau răstignite pe cruce. După ce citează porunca a zecea a Decalogului în Romani 7:7, Pavel scrie aceste cuvinte: "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună." (versetul 12). Apoi continuă în versetul 14: "Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească..."

    Dacă Legea Celor Zece Porunci ar fi fost ștearsă la cruce, ar mai fi vorbit Pavel într-un limbaj atât de înălțător despre perfecțiunea și spiritualitatea ei? Nu vorbea despre o lege trecută. El spunea: "Legea ESTE sfântă ... Legea ESTE duhovnicească". Cu alte cuvinte, Legea era chiar vie și în vigoare atunci când Pavel îi scria bisericii din Roma. În contrast el descria zapisul cu legile şi judecățile la timpul trecut: "care STĂTEA împotriva noastră şi ne ERA potrivnic". Evident că nu vorbea despre aceiași lege. Una era la prezent, cealaltă la trecut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Destul de interesant, ap.Pavel vorbea despre porunca a cincia ca fiind obligatorie atunci când le scria efesenilor. "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. "Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - "ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ" (Efeseni 6:1-3). Iarăşi observăm că marele apostol afirmă că această poruncă "ESTE" nu "ERA". Dacă ar fi făcut parte din poruncile descrise de acelaşi autor în Coloseni, ar fi zis: "... ERA cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă".

    În biserica Noului Testament au existat multe dezbateri pe tema circumciziunii, care reprezenta o cerinţă majoră a legii ceremoniale. În Faptele 15:5 citim: "Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise". Cum recunosc toţi, aceasta nu s-ar putea referi în niciun sens la cele Zece Porunci. Ele nici nu amintesc măcar de circumciziune. Cu toate acestea, ap.Pavel declara: "Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu" (1 Corinteni 7:19). Dacă legea care se ocupa cu tăierea împrejur (circumciziunea) acum nu era NIMIC (deci era abolită), atunci care "porunci" le mai înălţa el ca fiind încă obligatorii? Trebuie să fii orb să nu vezi două legi aici. Legea morală era încă în vigoare, în timp ce legea tăierii împrejur (legea ceremonială) fusese abolită.

    Adevărul este că există nenumărate referinţe în Biblie care dovedesc că legea simbolurilor şi a prefigurărilor, din pricina aplicării ei trecătoare, nu a fost niciodată considerată ca egală cu legea morală veşnică. Sistemul de jertfe, preoţia şi sărbătorile au fost rânduite după ce a intrat păcatul în lume şi au arătat întotdeauna spre eliberarea din păcat care urma să se realizeze prin adevăratul Miel şi Preot care trebuia să vină, adică Domnul Isus.

    Autorul epistolei către Evrei îşi ia mult timp să dovedească schimbarea pe care trebuia să o sufere preoţia levitică pentru a face loc preoţiei Domnului Isus. Domnul Isus nu a ieşit din seminţia lui Levi, ci din seminţia lui Iuda. Astfel, avem referinţe la Domnul Isus care a fost "pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare" (Evrei 7:12, 16).

    Această "poruncă pământească" care tratează preoţia omenească se găseşte în legea scrisă de mâna lui Moise. Ea se află într-un puternic contrast cu descrierea făcută de ap.Pavel celor Zece Porunci ca fiind "duhovniceşti", "sfinte" şi "bune". Nimic nu poate fi în acelaşi timp şi pământesc şi spiritual. Şi nici nu ar putea fi în acelaşi timp şi "bun" şi "nu bun". Cu toate acestea în Ezechiel citim aceste cuvinte:

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru că ... au pângărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască" (Ezechiel 20:24, 25). Urmăriţi cu atenţie cum identifică profetul legea Sabatului, iar apoi imediat declară: "Ba ÎNCĂ le-am dat şi porunci care nu erau bune. Reţineţi că Legea Celor Zece Porunci este numită "sfântă, dreaptă şi bună" (Romani 7:12). Din pricina blestemelor şi judecăţilor emise împotriva permanentei lor neascultări, legea lui Moise era "împotriva" lor şi "nu era bună".

    LEGEA MORALĂ EXISTA DIN EDEN

    Legea mozaică nu a egalat niciodată codul moral veşnic care a fost în vigoare chiar de la începutul istoriei omenirii. Deşi nu au existat sub formă scrisă până la muntele Sinai, Cele Zece Porunci au fost înţelese şi onorate de primii patriarhi. Chiar şi Cain ştia că era păcat să omori, deoarece Dumnezeu îi spusese: "păcatul pândeşte la uşă" (Geneza 4:7) după ce el îşi ucisese fratele.

    Este cu neputinţă ca păcatul să existe acolo unde nu este nicio lege. Biblia ne învaţă că "şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Iarăşi ni se spune: "Oricine face păcat, face şi fărădelege şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Acest principiu este reaccentuat de către declaraţia ap.Pavel: "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: 'Să nu pofteşti!' " (Romani 7:7).

    Aceste versete stabilesc defintiv adevărul că nimănui nu i se poate cere socoteală de vreun păcat acolo unde nu există practic legea Celor Zece Porunci. Afirmaţia lui Dumnezeu faţă de Cain că păcatul îl pândeşte se referea la planul acestuia de a-l ucide pe Abel, o călcare a uneia din aceste porunci. Aceasta este o dovadă absolută că legea morală exista chiar şi la acea dată de început. Mai târziu, Iosif a demonstrat că şi el era conştient de obligaţiile aceleiaşi legi. El i-a spus soţiei lui Potifar: "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39:9). Deci, ştia că adulterul este păcat.

    Avraam a fost lăudat de către Dumnezeu prin aceste cuvinte: "pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele" (Geneza 26:5). Este foarte evident că legea de care asculta Avraam cu credincioşie nu era legea lui Moise, deoarece această lege nu s-a dat decât cu 430 de ani mai târziu. Şi am stabilit deja că Cele Zece Porunci existau înainte de Avraam şi îl condamnaseră pe Cain de omucidere. Şi nici nu putem concepe că marele şi neprihănitul Avraam nu se familiarizase cu problemele de bază ale binelui şi răului conţinute în cele Zece Porunci.

    Este absolut sigur că o altă lege s-a adăugat 430 de ani mai târziu şi ea era pe lângă cea pe care o ţinea Avraam atât de atent. "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani" (Galateni 3:17).

    RăspundețiȘtergere
  4. Contextul acestui verset ne indică faptul că ap.Pavel vorbeşte despre legea ceremonială mai degrabă decât despre legea morală a celor Zece Porunci. În versetul 10, el se referă la blestemele "scrise în cartea Legii". Ne dăm seama că aceste cuvinte se găseau în legea mozaică deoarece, aşa cum am remarcat deja, nu există niciun blestem amintit în legea scrisă pe piatră.

    Oare am mai putea găsi şi alte indicii cum că această lege dată mai târziu era într-adevăr legea lui Moise? Răspunsul se află în Galateni 3:19. "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa ..." Aici ni se amintesc două adevăruri semnificative cu privire la legea care a fost adăugată. Ni se spune de ce a fost dată şi cât timp urma să rămână validă. Vom lua în considerare cu multă atenţie aceste două mici informaţii întrucât ele conţin dovezi puternice în legătură cu ceea ce vorbim.

    MAI ÎNTÂI: DE CE A FOST DATĂ? Versetul declară cu claritate că a fost "adăugată din pricina călcărilor de lege". Afirmaţia aceasta este deosebit de tare deoarece am stabilit deja că "unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Nu poţi fi vinovat de călcarea unei legi care nu există. În acest caz, evident că o lege exista şi fusese "călcată", făcând necesar să se adauge o altă lege la 430 de ani după legământul lui Dumnezeu cu Avraam. Şi întrucât se aminteşte că "Avraam a ascultat de ... legile Mele" (Geneza 26:5), trebuie să credem că acea lege de la început, de care a ascultat Avraam, erau de fapt cele Zece Porunci. Moise nu se născuse încă şi nu se putea să fi fost vorba de legea sa.

    Deci, ce concluzie trebuie să tragem din aceste dovezi? Legea celor Zece Porunci fusese călcată, făcând necesară adăugarea legii ceremoniale. Dacă ne gândim, pare foarte logic. Dacă o lege este făcută să interzică crima, şi ea este călcată, atunci trebuie să se dea o altă lege care să prescrie pedeapsa sau vina de a fi călcat acea primă lege. Am stabilit deja că cele Zece Porunci nu conţin niciun fel de blestem (vină) sau judecăţi (pedepse), dar legea mozaică se caracteriza chiar prin aceste lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  5. ÎN AL DOILEA RÂND: CÂT TIMP A RĂMAS ÎN VIGOARE ACEASTĂ LEGE "ADĂUGATĂ"? Scriptura spune: "Până când avea să vină Sămânţa". Nu este nicio controversă cu privire la identitatea acelei Seminţe. Este vorba de Domnul Hristos. Dar avem oare dovezi că legea care s-a şters şi s-a ţintuit pe cruce era într-adevăr legea lui Moise? Oricare lege ar fi fost, era desemnată ca "zapisul cu poruncile lui (orânduirile lui - trad. King James)". Nicăieri cele Zece Porunci nu sunt identificate ca orânduiri. Acest termen li se aplică codurilor legale din anumite locuri, care sunt foarte înguste şi limitate, cum ar fi "orânduirile unui oraş", care se extind numai asupra limitelor oraşului. În comparaţie, cele Zece Porunci se aseamănă cu constituţia Statelor Unite.

    CARE LEGE A FOST DESFIINŢATĂ?

    Dar să privim mai îndeaproape acel text din Coloseni 2:14-16 ca să avem o privire de ansamblu. După ce a descris "ştergerea" şi "pironirea" orânduirilor, Pavel a scris: "Nimeni DAR să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură." Cuvântul "dar" înseamnă "pe baza a ceea ce tocmai s-a spus, trebuie să ajungem la această concluzie." Cu alte cuvinte, vroia să spună: "Bazându-ne pe faptul că orânduirile au fost şterse, dar (deci) nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură."

    Acum începem să înţelegem clar despre care lege era vorba. Avem vreo aluzie la mâncare şi băutură în Cele Zece Porunci?

    Dar haideţi să citim restul textului: "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos" (Coloseni 2:16, 17).

    Întrebare: Oare aceste zile de sabat s-ar referi la sabatul zilei a şaptea din legea celor 10 porunci? Nu. Deoarece sunt clar definite drept "umbre ale lucrurilor viitoare." Reţineţi vă rog că sabatul săptămânal a fost instituit de către Dumnezeu înainte ca să intre păcatul în lume. NU PUTEAU EXISTA UMBRE SAU TIPARE ÎNAINTE CA SĂ EXISTE PĂCATUL! Toate umbrele au apărut din pricina păcatului şi au arătat către izbăvirea din păcat prin Domnul Hristos. De exemplu, toţi mieii omorâţi Îl reprezentau pe Domnul Isus, adevăraul MIEL, care urma să moară pentru păcatele lumii. Dacă păcatul n-ar fi intrat în lume, n-ar fi fost nevoie de niciun Mântuitor, şi deci, nici de vreun miel sau vreo umbră care să arate spre un Mântuitor.

    Aşa că nu se putea ca aceste "zile de sabat care sunt o umbră" să se refere la sabatul zilei a şaptea. Dar oare despre care alte sabate ar putea fi vorba? Mai existau alte "sabate" în afara sabatelor săptămânale? Da, sabatele anuale care nu aveau deloc de a face cu sabatul zilei a şaptea din Decalog. Şi evident că ele făceau parte din sistemul "ceremonial" care şi-a găsit împlinirea la cruce.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ca să dovedim aceasta, să revenim la legea lui Moise şi să citim despre aceste sărbători anuale care erau nişte sabate prefigurative. "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: 'În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă' " (Leviticul 23:24). Şi iarăşi, citim: "În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii ... Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă" (versetele 27, 32).

    După cum puteţi vedea clar, aceste sabate anuale cădeau în altă zi din săptămână în fiecare an, iar Dumnezeu le-a specificat anume că ele nu trebuiau confundate cu Sabatul săptămânal. "Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă: AFARĂ DE SABATELE DOMNULUI" (versetele 37, 38. King James Version).

    Acum putem înţelege la ce se referea Pavel în Coloseni când scria despre mâncare şi băutură şi zilele de Sabat ca prefigurări. Existau unele daruri prescrise pentru fiecare din aceste zile anuale de sărbătoare şi ele erau prefigurări ce arătau spre jertfa viitoare a Domnului Isus. Dar Biblia spune că acestea erau "PE LÂNGĂ SABATELE DOMNULUI" sau Sabatul zilei a şaptea.

    Acum am stabilit clar care lege a fost ştearsă şi ţintuită pe cruce. La momentul morţii lui Hristos, perdeaua templului a fost sfâşiată de sus până jos de o mână nevăzută (Matei 27:51). S-a putut vedea sfânta sfintelor din sanctuar, locul unde sângele stropit amintea toate păcatele oamenilor. Dar nu mai era nevoie ca să se stropească cu sânge nu mai era nevoie ca să fie omorâţi miei venise adevăratul Miel spre care se îndreptau toate jertfele. De acum înainte, era o tăgăduire a Mântuitorului să mai se aducă jertfă animale. Era o tăgăduire a faptului că El reprezenta împlinirea tuturor umbrelor şi simbolurilor. De aceea, ar fi "împotriva noastră" sau "contra noastră" să continuăm să ţinem legea mozaică.

    Ca să lămurim mai bine această problemă, haideţi să punem o întrebare simplă sau două. În ziua dinaintea morţii lui Isus, ar fi fost un păcat ca cineva să refuze să aducă un miel ca să i se ierte păcatele? Răspunsul, desigur că este DA. Ar fi fost un păcat, deoarece acesta este unicul mod de a fi iertat. O altă întrebare: Ar fi fost păcat să refuzi să aduci un miel, LA O ZI DUPĂ CE A MURIT DOMNUL ISUS? Nu, deoarece adevăratul Miel murise, perdeaua fusese sfâşiată, iar orânduirile şterse. O lege fusese abolită prin ţintuirea ei pe cruce legea ceremonială a lui Moise. Ap.Pavel s-a referit la aceeaşi lege în Efeseni 2:15, "şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ..."

    Acum haideţi să punem altă întrebare: La o zi înainte ca Domnul Isus să moară, era păcat să furi? Fără îndoială că era. La o zi după ce a murit, era păcat să furi? Răspunsul este da era tot atât de greşit ca şi cu o zi înainte de a muri. Evident că toată ştergerea orândurilor, simbolurilor şi prefigurărilor nu a afectat marea lege morală a celor Zece Porunci nici în cel mai mic grad ele toate s-au aplicat atât după, cât şi înainte de moartea Domnului Hristos.

    RăspundețiȘtergere
  7. Astăzi mai există credincioşi care insistă că sabatele anuale trebuie ţinute împreună cu sabatul săptămânal. Dacă s-ar cere aşa ceva, atunci care sunt zilele de sabat care au fost şterse şi ţintuite pe cruce? Şi care erau "sărbătorile" amintite de Pavel ca fiind abolite împreună cu acele "zile de sabat care erau o prefigurare a lucrurilor care urmau să vină?" Cuvântul grecesc pentru "sărbătoare" este heorte, care se mai foloseşte cu privire la una dintre sărbătorile anuale ale evreilor: "După aceea era un praznic (heorte) al Iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim" Ioan 5:1. Fără îndoială că aceasta este una din zilele sfinte de care vorbea Pavel că au fost abolite. În contrast, niciodată nu se face referire la sabatul săptămânal ca fiiind o "sărbătoare" şi nici nu se leagă niciodată de evrei prin termeni ca "sabatul evreilor." Este doar desemnat drept "sabatul Domnului."

    Este foarte important de remarcat că unii din cei mai cunoscuţi comentatori ai Bibliei (incluzându-i pe Adam Clarke şi Albert Barnes) sunt de acord că Pavel nu vorbeşte despre cele Zece Porunci ca fiind abolite la cruce. Dwight L. Moody, Dr. C. I. Schofield şi Billy Graham afirmă şi ei cu tărie că legea abolită era legea ceremonială.

    CELE ZECE PORUNCI ÎN CERURI

    Poate că ar trebui să ne întrebăm chiar la acest punct, care este semnificaţia tablelor Legii lui Dumnezeu care sunt aşezate în chivotul legământului? Amintiţi-vă că acest loc era cel mai sfânt loc de pe pământ deoarece reprezenta scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Dumnezeu declarase: "Acolo Mă voi întâlni cu tine şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel" (Exodul 25:22). Mai jos de acea slavă numită şekina, care simboliza prezenţa lui Dumnezeu, se afla acea Lege sfântă care trebuia să definească păcatul. Iar acolo, aşa cum ştim din Scripturi, Domnul Isus, Marele nostru Preot, trebuia să ceară îndurare pentru păcătoşi prin sângele Lui.

    Sanctuarul de pe pământ a fost o copie făcută de Moise după modelul din cer. Toată preoţia lui era o umbră a lucrării Domnului Isus, adevăratul Mare Preot, în sfânta şi sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. "Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu" (Evrei 9:24). Ioan Vizionarul a văzut sanctuarul originar din ceruri, locul unde acum Domnul Hristos slujeşte ca Mare Preot pentru a face ispăşire pentru păcat. Ce este păcatul? "... şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Care fărădelege? Ioan ne dă răspunsul în Apocalipsa 11:19, "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gândiţi-vă o clipă! Aveţi în faţă adevăratul model după care s-a realizat tot Vechiul Testament. Iată-L pe adevăratul Preot, adevărata ispăşire şi ÎN CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI, Cele Zece Porunci adevărate. Dar vă rog să vă gândiţi la acest scenariu teribil DACĂ LEGEA CARE SE AFLA ÎN CHIVOT A FOST DESFIINŢATĂ LA CRUCE, DOMNUL HRISTOS FACE MIJLOCIRE PENTRU CĂLCAREA UNEI LEGI VECHI! Reţineţi că Ioan urmăreşte această scenă în ceruri la zeci de ani după cruce. Ea mai este acolo şi astăzi! În camera tronului lui Dumnezeu, deasupra capacului ispăşirii, acolo unde se stropeşte acum cu sângele Său pentru ştergerea păcatului. Păcatul încă este ceea ce a fost întotdeauna, iar Domnul Hristos slujeşte cu sângele Lui pentru păcat. Nu este de mirare că exact deasupra legii călcate se află capacul ispăşirii. Îndepărtaţi chivotul care conţine legea lui Dumnezeu şi veţi anula temelia tronului şi guvernării Sale. Anulaţi de asemenea legea prin care se poate defini şi se poate judeca păcatul. Dacă nu eixstă nicio lege, nu poate exista nicio călcare de lege şi prin urmare, nu este nevoie de Mijlocitor sau Salvator.

    Având sanctuarul ceresc aşezat atât de clar în sala tronului lui Dumnezeu deasupra chivotului care conţine Cele Zece Porunci, nu există nicio fărâmă de dovadă care să mai rămână împotriva rigorii Legii. Adevărul este că toţi oamenii vor fi judecaţi pe temeiul acelui cod veşnic care alcătuieşte temelia guvernării lui Dumnezeu. Ap.Iacov scria: "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: "Să nu preacurveşti", a zis şi: "Să nu ucizi". Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei" (Iacov 2:10-12).

    Să nu cumva să pierdeţi din vedere adevărul extraordinar cuprins în aceste versete!! După legea aceasta vom fi judecaţi! Care lege anume? Iacov nu ne lasă loc de dubiu. El citează două din cele Zece Porunci, dar reţineţi cum defineşte el această lege: ca o unitate desăvârşită în ea însăşi. El declară că purtăm răspunderea de a ţine "întreaga lege". Câte porunci se află în "întreaga lege"? Exact zece! Ce devenim dacă ajungem să călcăm oricare din cele zece? "Un călcător al legii" ne răspunde Iacov. Şi aşa se cheamă păcatul în Biblie. "...şi păcatul este fărădelege (călcarea Legii)" (1 Ioan 3:4). (trad.King James)

    De ce a venit Domnul Isus? "... şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21). Remarcaţi că Domnul Isus a venit să ne salveze (să ne mântuiască) din călcarea legii, dar "... dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2:1). Avem aici un tablou al Marelui nostru Preot, Mijlocitorul nostru, care face ispăşire cu propriul Său sânge în sanctuarul din ceruri înaintea scaunului de domnie al Tatălui în favoarea acelora care Îi calcă legea. Unde se află scaunul de domnie? Deasupra chivotului legământului care cuprinde legea după care declară ap. Iacov că "vor fi toţi judecaţi".

    Este ceva logic în argumentul care susţine că Cele Zece Porunci au fost toate abolite la cruce, iar apoi nouă din ele au fost restabilite în Noul Testament? Este o invenţie înşelătoare pentru a încerca să eviţi porunca a patra. Niciun credincios nu a găsit nimic greşit în nouă dintre porunci. De ce ar dori să scape de a patra? Evident pentru că o calcă şi nu vor să creadă că vor fi condamnaţi de ea. Ar putea ei oare să anuleze întreg Decalogul pentru ca mai apoi să reinstaureze nouă din ele? Am dovedit deja că doar legea mozaică a fost anulată, nu Cele Zece Porunci. Mai mult, ap.Iacov declară că toată legea este obligatorie, iar să calci una din ele este păcat. Cum ar putea cineva să scoată porunca a patra din Cele Zece Porunci şi s-o mai numească încă "toată legea"?

    RăspundețiȘtergere
  9. Întâmplător, Sabatul este amintit în Noul Testament mai mult decât oricare din celelalte nouă. Asta s-ar putea lega de faptul că s-ar părea că Dumnezeu a ales porunca a patra drept marea piatră de încercare din legea Lui. În Exodul 16, El S-a folosit de Sabatul zilei a şaptea "ca să-l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea" (Exodul 16:4).

    Există oare motive să credem că Sabatul ar avea în el calitatea de a pune la încercare, ceea ce nu se găseşte în niciuna dintre celelalte nouă porunci? Este o întrebare interesantă la care merită să medităm. În afara faptului că începe cu totul altfel ("adu-ţi aminte" în loc de "să nu"), porunca a patra este cea care nu are ataşat de ea nici un stigmat, dacă este călcată. Cineva s-ar putea abţine de la furat de teama de a nu ajunge la închisoare, sau de adulter de teama de a nu fi împuşcat de un soţ furios. De fapt, este ilegal să calci unele din cele Zece Porunci, aşa că ar putea fi ţinute doar pentru a evita urmările negative ale neascultării. DAR GÂNDIŢI-VĂ PUŢIN: ÎN LUMEA NOASTRĂ DE ASTĂZI, PRACTIC PORUNCA A PATRA POARTĂ UN STIGMAT PE EA DACĂ O ŢII! În realitate, singurul motiv pentru care cineva ar alege să o ţină este din iubire pentru Hristos şi pentru a alege voia Lui mai presus de voia proprie. Prin urmare, ar putea constitui o încercare deosebită pentru cineva dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul Hristos.

    DOVEZI CĂ SABATUL ESTE ÎNCĂ OBLIGATORIU

    Deşi există o bogăţie de dovezi că Biserica Noului Testament a ţinut legea Celor Zece Porunci şi Sabatul, aş dori să accentuez o paletă de dovezi care ades este trecută cu vederea sau interpretată greşit. O găsim în Evrei 4 şi probabil că ea constituie referinţa cea mai convingătoare din Biblie, în favoarea ţinerii Sabatului.

    Ar fi nevoie ca mai întâi să examinăm scopul întregii epistole adresate Evreilor. Scriitorul arată în această epistolă cât de multe elemente au fost scoase din vechiul legământ. Aproape că putem auzi suspinul credincioşilor evrei când ap.Pavel le explică înlăturarea sistemului ceremonial, deoarece a fost împlinit în Hristos. Preoţia levitică a fost înlăturată, fiind înlocuită cu Hristos, Marele nostru Preot. Oare cu teamă aşteptau să-i anunţe că şi Sabatul a fost înlăturat? Dacă ar fi fost aşa, probabil că ar fi fost extrem de uşuraţi când le-a scris aceste cuvinte: "Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu" (Evrei 4:9). În original, scrie: "Rămâne dar 'o păstrare a zilei de sabat' pentru poporul lui Dumnezeu". Acesta este sensul exact, literal al declaraţiei în original, din Versiunea King James.

    Contextul capitolelor 3 şi 4 din epistola către Evrei nu ne indică faptul că ap.Pavel ar fi încercat să-i convingă pe creştinii evrei ce zi să sfinţească, doar ei ştiau deja asta. Marea lui povară era să reuşească să-i facă să aibă o legătură spirituală cu Domnul Hristos-să capete experienţa odihnei de faptele păcatului. El le-a dovedit că Israelul din vechime nu a găsit acea adevărată odihnă din pricina lipsei lor de credinţă şi a neascultării din pustie. Deşi cuvântul grecesc pentru "odihnă" KATAPAUSIS înseamnă pur şi simplu "încetarea muncii", contextul pare să indice că autorul vorbeşte mai ales de aflarea unei odihne spirituale în experienţa lor.

    Cu toate acestea, evident că cele două capitole leagă odihna spirituală de porunca lui Dumnezeu de păstrare a Sabatului zilei a şaptea, iniţiată de El. Altfel, nu am găsi în versetul 4 un citat direct din Geneza 2:2. "Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui" (Evrei 4:4).

    RăspundețiȘtergere
  10. otivul pentru care se citează că Dumnezeu S-a odihnit în Sabat de lucrarea creaţiunii Sale ni se descoperă doar când analizăm versetele 9 şi 10. Ap. Pavel declară că ceea ce rămâne poporului lui Dumnezeu nu este KATAPAUSIS (o odihnă spirituală), ci SABBATISMAS, care înseamnă o păzire literală a Sabatului. Apoi în versetul 10 găsim adevărata cheie care ne dovedeşte mai presus de orice îndoială că odihna SABBATISMAS nu era doar spirituală, ci o încetare a muncii fizice. "Fiindcă cine intră în odihna Lui (KATAPAUSIS odihnă spirituală), se odihneşte ŞI el de lucrările lui, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE."

    Marea problemă din versetul acesta se leagă de lucrările de care se odihneşte cineva. Sunt ele faptele păcatului? Sau este vorba despre faptele prin care căpătăm mântuirea? Sau sunt doar lucrările sau muncile fizice pe care nu le mai facem în Sabat? Răspunsul ni se descoperă simplu în propoziţia: "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE." Întoarceţi-vă la versetul 4 şi vom începe să înţelegem de ce este inclus acest citat din Geneza în discursul lui Pavel. Este nevoie să stabilim de care lucrări S-a odihnit Dumnezeu. Dumnezeu S-a odihnit de lucrarea fizică de creaţiune din ziua a şaptea, iar noi suntem îndemnaţi să ne oprim din ale noastre, aşa cum S-a oprit şi El din ale Lui. El nu a intrat doar într-o odihnă spirituală în ziua a şaptea sau am putea trage concluzia că El nu S-a odihnit spiritual în primele şase zile. Adevărul este că Dumnezeu întotdeauna Se odihneşte spiritual. Şi nici nu Se putea opri de la vreo lucrare a păcatului. Pur şi simplu S-a odihnit în ziua a şaptea de lucrarea creaţiunii, iar nouă ni se spune de către ap.Pavel că ŞI cei care au primit cu adevărat odihna spirituală a mântuirii, se vor odihni de lucrările fizice din Sabat, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE.

    Nu vedeţi cum aceasta îi dă o teribilă nouă dimensiune spirituală păzirii Sabatului? Practic ne aminteşte de experienţa personală a mântuirii. Reprezintă o binecuvântată aducere aminte în fiecare săptămână a odihnei continue faţă de păcat, odihnă pe care o putem avea prin Domnul Hristos. Nu este de mirare că Sabatul "rămâne" pentru poporul lui Dumnezeu! Creatorul nostru l-a făcut un simbol al celor mai dulci binecuvântări spirituale oferite familiei omeneşti.

    Putem înţelege de ce a făcut Dumnezeu aşa când ne oprim să cugetăm cum există o paralelă între păzirea Sabatului şi experienţa mântuirii. Ce anume face ca ceva să fie sfânt? În Isaia 58:13, Dumnezeu numeşte Sabatul "ziua Mea cea sfântă" şi "o desfătare." Atenţie! Prezenţa lui Dumnezeu în ceva îl face sfânt. (Vă amintiţi de rugul aprins?) Prezenţa lui Dumnezeu Se află în Sabat aşa cum Se manifestă în viaţa unui adevărat credincios. Aşa că de ce nu s-ar face din adevărata păstrare a Sabatului o aducere aminte a adevăratei salvări în Hristos?

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu întâmplător acelaşi cuvânt ebraic CHASID se foloseşte în Isaia 58:13 ca să descrie Sabatul ("ziua Mea cea SFÂNTĂ") şi de asemenea în Leviticul 19:2 ca să descrie poporul lui Dumnezeu ("Fiţi SFINŢI"). El Îşi are sălaşul în Sabat aşa cum Îşi are sălaşul în poporul Său ca o influenţă sfinţitoare, de unde faptul că ambii sunt numiţi "sfinţi". Iată de ce a făcut Dumnezeu Sabatul de la început, ca un semn de sfinţire. "Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc" (Ezechiel 20:12). The New International Version Noua Versiune Internaţională spune, “ca ei să ştie că Eu, Domnul i-am sfinţit."

    În caz că cineva ar ridica argumentul putred că Sabatul este un semn de sfinţenie doar pentru evrei, m-aş grăbi să adaug acest text inspirat: "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă" (Galateni 3:29). Toţi creştinii născuţi din nou sunt adevăratul Israel de astăzi şi au fost sfinţiţi pentru Dumnezeu prin urmare, Sabatul este pentru ei.

    Acest semn de sfinţire este reafirmat în Noul Testament prin declaraţia extraordinară făcută de ap.Pavel în Evrei 4:9. 10 că păzirea Sabatului rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Pentru că am intrat în odihna Lui spirituală a mântuirii ("Fiţi sfinţi"), el declară că ŞI noi ar trebui să ne odihnim de lucrările noastre, "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE" ("ziua Mea cea sfântă").

    Cineva ar putea sugera că după ce intrăm în odihna spirituală, n-ar mai fi nevoie să păstrăm amintirea ei prin păzirea fizică a Sabatului. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, ar trebui să nu mai păstrăm botezul prin scufundare, care ne aminteşte de moartea faţă de omul cel vechi al păcatului. Noi trăim această schimbare ÎNAINTE de a intra în apă ca să ne botezăm. Dacă păstrarea fizică este inutilă doar pentru că simbolul spiritual s-a împlinit în noi, atunci ar trebui să părăsim obiceiul fizic.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai mult, ar trebui să renunţăm şi la obiceiul de a serba Cina Domnului, care ne aminteşte de experienţa din inimă prin primirea sacrificiului Domnului nostru prin credinţă. Dar oare ar trebui să renunţăm la păstrarea împărtăşirii cu Cina Domnului doar pentru că am intrat deja în bucuria spirituală a ceea ce reprezintă ea? Desigur că nu. Atunci de ce ar sugera cineva ca Sabatul să nu se ţină doar pentru că este o aducere aminte a unirii cu Domnul Hristos? Ap.Pavel declară că el RĂMÂNE ca o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. În monumentalul lor Commentary On the Whole Bible (Comentariu asupra întregii Biblii), Jamieson, Fausset and Brown adaugă această idee la textul din Evrei 4:9, "Acest verset stabileşte obligaţia odihnei de Sabat" (pagina 449). Este cât se poate de interesant că aceşti teologi erudiţi, care păzesc duminica, având cel mai înalt grad de autoritate lingvistică, fac o asemenea declaraţie. Cu toate acestea, legătura dintre odihna sprituală a mântuirii şi păzirea fizică a Sabatului este de netăgăduit în contextul acesta.

    Deci cum am putea rezuma ceea ce am descoperit despre cele două legi? Cu siguranţă că s-a stabilit că Cele Zece Porunci se aflau într-o categorie diferită de legea orânduirilor mozaice cu caracter trecător. Acel cod moral, care se afla în chivotul mărturiei, asemenea restului sanctuarului din pustie, era o copie a adevăraului model din ceruri. Aşa că afirmăm că nu doar a fost repetat şi întărit în Noul Testament, ci a fost văzut de către vizionarul Ioan sub capacul ispăşirii în sanctuarul din cer, unde Domnul Hristos mijloceşte cu propriul Său sânge pentru călcarea acelei legi sfinte. Din această poziţie fundamentală, ea continuă să fie temelia lucrării de mijlocire făcută de Domnul Hristos în favoarea noastră în camera scaunului de domnie din ceruri. Prin urmare, este stabilită ca legea cea mai de neschimbat şi veşnică din toate legile lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sabatul biblic nu se poate calcula pe calendar solar, cum e cel actual gregorian.

    Meditați la ceea ce vă scriu și răspundeți cu profundă cercetare și cu frica de YHWH (Domnul).

    Sabatul zilei a șaptea instituit la Creațiune nu este sâmbăta sau duminica, de pe calendarul solar actual. La creațiune s-a dat calendarul lunar-solar în Gen 1:14.
    Calendarul cerului spune clar că soarele, luna și stelele, arată timpul de închinare (vremurile din Gen 1:14 sau Ps 104:19 e „ moed”, timp sfânt, programat de Creator) iar în Lev 23:1-4 între „moed” găsim și sabatul săptămânal. Deci dragi cititori, sabatul cerului îl găsiți pe calendar lunar-solar vechi, ca pe timpul lui Moise sau mai înainte de Constantin.

    Pentru că ziua de odihnă săptămânală a fost dată la creațiune, când încă nu erau evrei, și a fost dată pe calendar lunar solar conform Gen 1:14.

    Pe calendarul solar nu se poate găsi ziua de odihnă!!

    În timpul cand Mantuitorul era pe pamant Sambata (Ziua lui Saturn) nu exista in calendarul roman-iulian de atunci. La acel timp calendarul iulian avea saptamana de opt zile.

    Saptamana planetara a fost standardizata in format modernă, incepand Duminica si sfarsind Sambata ( Ziua lui Saturn) la Consiliul de la Niceea in secolul patru.

    Cum apare vineri, sâmbătă, duminică, în Biblie ?

    Era creștină apărută după secolul al VI-lea dupa Hristos, a făcut posibil acest lucru.
    Un calugar numit Dionysius Exiguus a inventat un nou tabel al Pastelui, in care a introdus o noua metoda de a numerota anii și de atunci evenimentele se extind inapoi, inainte de era crestina. Așa a apărut și că ziua învierii a fost duminica fără nici un suport scripturistic. Ziua întâi din săptămâna biblică nu era duminica pe timpul Mântuitorului.


    În limba greacă corespondentul lui„ moed„ sau H4150 este καιρός, kairos,kahee-ros' G2540.

    Sărbătorile toate, inclusiv sabatul săptămânal, după biblie, cădeau pe zile fixe în lună (Lev 23:1-3 găsim între moed=sărbători și sabatul săptămânal).

    Dar de când ne arată Luna și aștrii cerești timpul „moed”?

    Faptele Apostolilor 17:26 „ El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri (G2540) şi a pus anumite hotare locuinţei lor,” - deci de la creațiune YHWH (Dumnezeu) ne-a setat timpul și zilele de „moed” care sunt zile sfinte, setate de la creațiune, de către Creator.

    Romani 5:6 „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită (G2540) a murit pentru cei nelegiuiţi” . Deci și în Noul Testament, Mântuitorul a murit la vremea stabilită încă din Gen 1:14 sau Psalm 104:19.

    Nu e scuză că Satana ne-a șters calendarul adevărat, că acest lucru a fost prevăzut în Dan 7:25
    Daniel 7:25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea;

    Mântuitorul a murit după același calendar stabilit la creațiune. Porunca spunea : Exodul 13:10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă (H4150), din an în an.” Omul nu poate schimba datele de la un an la altul, dacă Creatorul a stabilit date sărbătorilor încă înainte de creerea omului (FA 17:26) și Gen 1:14.


    RăspundețiȘtergere
  14. Dacă ar fi săptămâni perpetue, și nu lunare, sabatul săptămânal ar putea cădea în 10 Nissan care era ziua alegerii mielului sau a cumpărării lui, atunci era porunca să se aleagă mieii de Paște, care trebuia ținut în familie până la sacrificiu. Ori așa ceva era imposibil. Dacă 10 Nissan nu poate fi sabat săptămânal nici 3, 17 și 24 Nissan nu putea fi sabat săptămânal.

    Săptămâna patimilor ne dovedește clar că 14 Nissan e ziua pregătirii Paștelui dar și ziua de pregătire săptămânală, între cele două seri începe Paștele, că 15 Nissan e sabat mare dar și Praznicul Azimilor , că 16 Nissan e ziua întâi a săptămânii și ziua învierii, și asta atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Ziua de 14 Nissan nu putea fi sabat săptămânal sub nici o formă, ceea ce face ca nici 7,21,28 Nissan să nu poată fi sabat săptămânal.

    Porunca a patra are o avertizare de a nu uita ieșirea din Egipt: Deuteronom 5:12-15 dovedește că Abib 15, ziua eliberării lui Israel , este Sabatul săptămânal. Ziua ieșirii din Egipt e 15 Nissan sau Abib: Numeri 33:3 „ Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi.

    Este imposibil ca 10 Tishrei, luna a șaptea, Ziua Ispășirii să cadă vinerea, că Ziua Ispășirii nu poate fi făcută ziua pregătirii. Vedeți ce încurcătură se face în sărbători??? De aceea evreii schimbă data când ar trebui să cadă ziua de 10 luna a șaptea vinerea. Asta ar însemna că nici 3,17, 24 luna a șaptea nu poate fi vinerea niciodată, că sunt multiplu sau submultiplu de 7.

    Ierihonul nu putea fi înconjurat 7 zile dacă una din zile nu era sabat săptămânal. Vezi Iosua 6:14-15.
    Sau și mai grav israelul din vechime nu a stat 7 zile la luptă în: 1 Regi 20:29 Au stat tăbărâţi şapte zile unii în faţa altora. În ziua a şaptea au început lupta şi copiii lui Israel au omorât Sirienilor o sută de mii de oameni pedestraşi într-o zi.”
    Sabatul avea altă menire și atâta timp cât poporul asculta de YHWH, pacea era asigurată:„Exodul 34:24 Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”

    Dacă am fi sinceri nu am fi ignoranți. Care sabat este adevărat, cel de la vest sau de la est de meridianul 180, de schimbare a datei? Meridianul 180 este meridianul de schimbare a datei. Dar de ce doar de o parte și alta a acestui meridian sunt două zile diferite?? La restul de meridiane este aceeași dată calendaristică și între 2 meridiane succesive este o diferență de 1 oră, doar la meridianul 180 este diferența de dată diferită (de o zi). Acest meridian merge mai mult prin Oceanul Pacific dar atinge și câteva țări de pe uscat. Dacă ați dori cu adevărat să știți ziua de odihnă, chiar și numai acest fenomen (existent doar din 1884) v-ar fi fost suficient ca să vedeți că nici sâmbăta și nici duminica actuală din calendarul Gregorian nu este adevărata zi a șaptea din săptămâna biblică. Oare copiii lui Noe după ce au coborât din arcă și s-au întâlnit după mii de ani de o parte și alta a meridianului 180, aveau zile diferite de închinare???


    RăspundețiȘtergere