Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 26 septembrie 2012

DESPRE FRANCMASONERIE, PLANURILE DE A GUVERNA LUMEA, CHEMLTRAILS, ARME EM SI ALTELE. NU STIU CAT SUNT DE REALE MATERIALELE, DAR LE PUTEM CITI SI APOI PUTEM SA NE FACEM FIECARE O OPINIE


Un avion militar filmat în timp ce împrăştia dârele morţii

Un avion militar cisternă de tip KC-10 a fost filmat de la bordul unui alt aparat de zbor, în timp ce realiza o operaţiune clandestină la mare altitudine. Imaginile video arată cum acest avion împrăştie „dârele morţii” deasupra Canadei.

Clipul a fost postat pe YouTube. Judecând după numele utilizatorului (USAFFEKC10) poate fi vorba despre un pilot militar curajos care a dorit să aducă o dovadă în plus că aşa numitele dâre ale morţii (chemtrails în limba engleză) sunt cât se poate de reale.


Acţiunile criminale de intoxicare a populaţiei prin intermediul chemtrails-urilor s-au intensificat în ultima perioadă

de Mihai Vasilescu

Dezvăluirile incendiare care s-au făcut în ultima vreme despre chemtrails (aşa-zisele „dâre ale morţii” pe care le lasă în urma lor unele avioane) nu au reuşit să oprească acţiunile criminale ale celor care se folosesc de orice mijloace, oricât de abjecte, pentru a reduce populaţia globului la 1 miliard de oameni. Pentru aceasta, printre alte metode criminale de intoxicare, otrăvire şi îmbolnăvire a oamenilor, sunt răspândite pe cale artificială, de exemplu prin pulverizare din avioane, substanţe toxice, virusuri şi germeni patogeni. Am primit de la un cititor al site-ului yogaesoteric din Bristol, Anglia, nişte fotografii extrem de elocvente ale unor chemtrails-uri apărute recent în zona respectivă.

Fenomenul nu este singular, ba din contră. Nici în România nu suntem feriţi de aceste acţiuni criminale. În ţara noastră se pot observa deseori aceste dâre chimice deasupra mai multor oraşe. De exemplu, în luna martie a acestui an, în mai multe oraşe din sudul ţării a căzut din cer o pulbere cărămizie ce conţinea fier, cupru, plumb şi alte metale grele. Acest praf a putut fi observat în săptămânile care au urmat şi în Bucureşti, în judeţul Constanţa, în Bărăgan. Specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului spun că în mod normal, în aer nu ar trebui să existe nicio urmă de astfel de metale şi că inhalarea lor este deosebit de periculoasă.

În Dobrogea, de exemplu, ploaia de pulbere conţinea crom, plumb, nichel, arseniu şi cadmiu, metale care se găsesc în mod normal în sol şi nicidecum în aer. De asemenea s-a eliminat ipoteza că aceste prafuri au fost aduse de la mare depărtare de curenţii de aer, deoarece în acea perioadă meteorologii nu au constatat nicio mişcare a curenţilor de aer care să fi venit din nordul Africii, aşa cum au presupus cei de la Mediu. Această ipoteză nu a fost decât „praf în ochi” (de data aceasta, la propriu) pentru naivii care se lasă prostiţi de declaraţiile sforăitoare ale autorităţilor.

Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub formă de ploaie sau se depun pur şi simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun că după ploaie, frunzele au fost acoperite de negreală şi de atunci tufele de flori nu mai înfloresc. Alţii spun că legumele se ofilesc şi florile arborilor fructiferi se scutură înainte de vreme, în urma unor astfel de ploi otrăvite. La fel se petrece cu viţa de vie, care pare arsă.

Fostul primar Peter Vereecke din Evergem, Belgia a făcut unele afirmaţii legate de ceea ce el numeşte „o industrie a morţii – Chemtrails” , într-un interviu luat de Willy De Buck în ziarul De Gentenaar, 26 iulie 2009. Aici citiţi varianta online:http://chellow.blogspot.com/2009/07/former-mayor-crusade-against-white.html

Redăm fragmente din acest interviu: „…Chemtrails sunt nori de chimicale şi germeni cauzatori de boli care intenţionat sunt împrăştiaţi peste noi pentru a ne îmbolnăvi şi a ne manipula comportamentul.”

„Opinia mea este următoarea: toate procesele globale implică bani, putere şi control. Creierele din spatele Chemtrails se află la vârful industriilor farmaceutice şi chimice. Acum 100 de ani de exemplu, 1% din oameni aveau cancer. Astăzi a ajuns să aibă cancer unul din trei oameni. Acest fapt este foarte convenabil pentru unii. Industria curativă a cancerului este o afacere de miliarde de dolari. La fel ca şi tratamentul atâtor boli „spreiate din avioane” în ultimii 10-15 ani. Alzheimer, Parkinson, autism, ADHD, astm, diabet, alergii… niciodată nu am fost atât de bolnavi ca şi acum. Psihicul nostru, sănătatea emoţională şi intelectuală sunt sistematic subminate. Cum explicaţi asta?”

„Priviţi. Cu certitudine ei joacă un rol în asta pentru că avioanele care împrăştie substanţe sunt folosite mult mai intensiv în ultimii câţiva ani. Puteţi observa fenomenul în ţara noastră (Belgia) cel puţin 10 zile pe lună. De ce nu vedeţi aceste Chemtrails deasupra Saharei sau Amazonului? Pulverizarea chimicalelor asupra acestor zone menţionate ar fi o acţiune lipsită de sens atâta timp cât acolo nu trăiesc oameni. Întregul nostru mediu este infestat chimic: mâncarea, sistemul de sănătate, totul este bazat pe chimie.

Nimeni nu face nimic…

Pentru că procesul nostru de gândire este condiţionat. Priviţi ochii oamenilor de pe stradă, sunt sedaţi şi se plimbă ca nişte zombi. Priviri plictisite lipsite de „bucurie de viaţă” şi fără o perspectivă a vieţii. De aici începe cruciada mea: oameni treziţi-vă, deschideţi-vă ochii, acţionaţi, înainte să fie prea târziu!”

Mărturii zguduitoare privind dârele morţii [chemtrails] care apar pe cer în urma unor avioane (spre a răspândi pe ascuns boli, suferinţă şi moarte)

de George Preda

Vă oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim să vă punem la curent cu un fapt extrem de îngrijorător şi, totodată, incontestabil. Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică altitudine lasă în urma lor dâre ale morţii [chemtrails, dâre alcătuite din substanţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor]. În acest mod, sunt răspândite pe ascuns anumite substanţe care provoacă bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea. Acest articol cuprinde o mărturie cutremurătoare a unui mecanic care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substanţe toxice şi mărturia unui funcţionar superior al unei companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect guvernamental secret prin care se realizează această dispersare a unor substanţe în atmosferă. În ultimii ani, clinicile medicale şi sălile de urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de detaliu … care pare banal! La început, doar extrem de puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de „S“ sau de cercuri. Privim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste dâre, ni se pare normal ca un avion care trece să lase în spatele lui urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, care acoperă cerul ore în şir. Nu este oare legitim, în acest caz, să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţii, în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme care au apărut sunt: recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaşteptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii şi organelor interne... Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la moarte. Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la atacuri subite. Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebarea de ce aceste urme nu existau cu mai mulţi ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie...) şi aspectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare... În urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile, soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns, deci, să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ... Dezbaterea a continuat însă pe internet. Autorităţile militare şi guvernamentale iau în derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide, o dată pentru totdeauna, gura celor băgăreţi. Ar trebui, cu toate acestea, să se realizeze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva... Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe stradă. Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiritul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se teamă.


Dâre de condensare sau dâre ale morţii?

Dârele de condensare [contrails] De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori: umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă. Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de - 60°C şi mai mult, la niveluri de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari. Ca incident separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare [contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi deci este vorba de altceva! Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse. Formarea şi disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri. Dâre ale morţii [chemtrails] De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. În unii dintre aceşti nori putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate. Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti integri... şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails], care este extrem de activă pe internet. Scrisoarea unui mecanic de aviaţie Vă oferim în continuare o scrisoare extrem de interesantă, care a fost publicată pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul „dârelor morţii” [chemtrails]), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim. Chemtrail-uri. Un mecanic de aviaţie s-a împiedicat de adevăr? „Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de întreţinere situată într-un mare aeroport şi hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.


Mai întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.

În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui aspect, până foarte de curând.

Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi reparat de ei.

Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Atunci când am sosit la faţa locului, am descoperit că pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau menţionate în caietul de sarcini.

La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare... Tocmai descoperisem acest lucru, când un alt mecanic de la compania mea a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. El mi-a răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea!

A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi nu am găsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament.

Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară!

Am început să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului.

Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut datorită îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj, chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Căutând unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului.

Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descărcare electrostatică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.

Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supraveghetori mi-a ordonat să părăsesc hangarul. El mi-a spus după aceea că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.

Aproximativ 30 minute mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.

Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.

M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele, întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.“ CLIC. Am făcut imediat apropierea între ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios.

În dimineaţa următoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că datorită excelenţei dosarului meu suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: Ce încercau „ei” să ascundă şi cine sunt aceşti EI?

Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spunea: „Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc.” Mi-am spus: „Ia te uită! EI mă observă.”

Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.
Cunoscând planurile de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitudine sau atunci când el se găseşte deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este atât de mic încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi, un cetăţean căruia îi pasă.“

Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom „Domnule Carnicom,

Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine.

Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă], timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare, care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea.

În biroul nostru, aproximativ douăzeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni, care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană şi, de asemenea, şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale.

Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie... Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ.

Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret... Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării.

Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată.

În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor.

Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut.

Mulţumesc.“ Vă recomandăm să vizitaţi site-urile http://www.rense.com/politics6/chemdatapage.html şi http://www.carnicom.com/ pentru informaţii de ultimă oră despre acest subiect extrem de interesant, despre care vom continua să vă oferim diverse articole.

Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)

de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton

Articol preluat din revista NEXUS New Times Anul II, nr.10 Un studiu al istoriei încălcării drepturilor omului de către agenţiile de informaţii ale SUA şi al cercetărilor din domeniul armelor electromagnetice

Complexul militar-industrial al Statelor Unite deţine un arsenal de arme electromagnetice pe care le poate utiliza pe câmpurile de luptă şi împotriva cetăţenilor, ca un mijloc de control social contrar drepturilor omului. Acest studiu explorează actualele posibilităţi ale armatei americane de a utiliza dispozitive electromagnetice (EM) pentru a hărţui, intimida sau ucide indivizi, precum şi cele de încălcare a drepturilor omului prin testarea şi lansarea acestor arme.

În anii ’50 şi ’60, CIA-ul a început să caute mijloace pentru a influenţa capacitatea de cunoaştere, sentimentele şi comportamentul uman. Considerând fiinţa umană un animal social şi folosindu-se de capacitatea de a manipula mediul unui subiect prin izolare, medicamente şi hipnoză, oamenii de ştiinţă americani au căutat mult timp o metodă mai bună de a controla comportamentul uman. Aceste cercetări ce s-au focalizat pe utilizarea dirijată a energiei electromagnetice, au fost încadrate în domeniul „războiului informaţional” sau al „armelor non-letale”.

Noi aptitudini tehnologice au fost dezvoltate de proiectele finanţate prin „bugete negre” de-a lungul ultimelor decenii; acestea includ capacitatea de a influenţa emoţiile umane, de a perturba procesele de gândire şi de a induce dureri groaznice prin manipularea câmpurilor magnetice.

Agenţiile secrete şi cele militare dispun de arme noi, de temut, arme care probabil au fost deja folosite şi/sau testate pe oameni, atât în SUA cât şi în străinătate şi care ar putea fi dirijate împotriva mulţimilor în situaţia unor proteste de masă sau a unor tulburări civile.

Drepturile omului aparţin întregii umanităţi. A crede că drepturile omului se aplică doar pentru unii şi nu şi pentru alţii reprezintă o negarea a umanităţii. Negarea acestor drepturi este exact lucrul pe care Congresul şi Preşedintele George W. Bush l-au realizat când au semnat Military Commissions Act în 2006. Prin noua politică a SUA, tortura şi amânarea procesului cuvenit sunt acceptabile pentru cei care sunt condamnaţi de preşedinte ca fiind terorişti sau susţinători ai terorismului. Acest document reprezintă o negare deschisă a drepturilor inalienabile ale omului, drepturi recunoscute de Declaraţia Drepturilor Omului. Mai mult, acţiunile lor au demonstrat lumii că SUA suspendă aceste drepturi pentru cei pe care îi consideră „răi”.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost un ghid pentru dreptul internaţional aproape şase decenii şi astfel obligă Statele Unite la aplicarea principiilor sale generale.

Articolul 10 precizează: „Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotărî drepturile, obligaţiile şi temeinicia oricărei acuzaţii penale îndreptată împotriva sa”, iar articolul 5 interzice tortura, pedepsele şi tratamentele crude, inumane sau degradante. Ambele drepturi de bază au fost eliminate prin semnarea Military Commissions Act în 2006. În plus, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului susţine că orice om are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare. Aceasta înseamnă că oamenii au dreptul inalienabil de a gândi liber şi de a descoperi propriile adevăruri.

Libertatea de gândire sau libertatea cognitivă reprezintă dreptul natural al fiecărei persoane de a putea percepe lumea după propriile capacităţi. Pentru a beneficia de o adevărată libertate cognitivă într-o lume atât de complexă cum este cea în care trăim, trebuie, în primul rând, să avem acces la adevăr şi la informaţii imparţiale despre acţiunile altora şi despre starea generală a lumii. Centrul pentru Libertăţi Cognitive defineşte acest drept ca „dreptul fiecărui individ de a gândi independent şi autonom, de a folosi întreg spectrul minţii sale şi de a se angaja în multiple moduri de gândire”. Fără reprezentări corecte nu putem face alegeri independente, în deplină cunoştinţă de cauză. Este imperativ ca organismul uman şi mintea să fie considerate sfinte. Invadarea corpului unui individ fără consimţământul acestuia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.

Trăim într-o perioadă dominată de extremism, război permanent şi manifestări unilaterale ale etnocentrismului şi a puterii unei reţele de oameni din interiorul guvernului american. Aceste elite ale puterii operează de multe decenii şi nu doresc nimic mai puţin decât dominaţia militară totală a SUA asupra lumii. Pentru a-şi atinge scopurile ei sfidează valorile fundamentale ale poporului american. Acesta nu este însă un fenomen nou.

Ascensiunea clasei conducătoare

Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte tactica şi determină priorităţile politicii naţionale.

Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia Naţională a Producătorilor, Camera Naţională de Comerţ şi Industrie, Consiliul de Afaceri, Business Roundtable, Conference Board, American Enterprise Institute, Consiliul Relaţiilor Externe şi alte grupuri cu o politică centrată pe mediul de afaceri.

În cartea sa din 1956, „Puterea elitei”, C. Wright Mills demonstrează pe bază de documente modul în care cel de Al Doilea Război Mondial a consolidat în SUA o trinitate a puterii care încorporează elitele corporaţionaliste, militare şi pe cele ale guvernelor într-o structură de putere centralizată, motivată de interesele claselor şi lucrând la unison prin intermediul unor „cercuri înalte” de contacte şi înţelegeri. Mills a descris cum cei din elita puterii sunt cei care „decid ceea ce este de decis”.

Odată cu apariţia complexului militar-industrial după cel de Al Doilea Război Mondial, Preşedintele Eisenhower a observat în 1961 că o facţiune a puterii militar-industriale îşi consolida planurile de dominare pe termen lung a Americii, şi în final, a lumii.

Eisenhower nu era într-o poziţie din care să se poată lupta cu aceşti oameni, iar istoria a înregistrat părerile sale despre acest subiect în discursul său de rămas bun: „… Această îmbinare a unei imense organizaţii militare şi a unei mari industrii de armament este o experienţă americană nouă. Influenţa sa totală – economică, politică şi chiar spirituală – este resimţită în fiecare oraş, în fiecare stat, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoaştem necesitatea imperativă a acestui progres. Însă nu trebuie să neglijăm implicaţiile sale grave. Truda noastră, resursele şi traiul nostru sunt implicate aici; este vorba deci, chiar de structura societăţii noastre.”

„Trebuie să avem grijă ca complexul militar-industrial să nu dobândească o putere de influenţă neîntemeiată în cadrul consiliului de guvernământ. Posibilitatea dezastruoasă ca o putere greşit folosită să apară, există şi va exista întotdeauna.”

„Nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinaţii să ne pericliteze libertăţile noastre sau progresul democratic. Nu trebuie să luam nimic de bun. Numai o societate alertă şi bine informată poate impune crearea unui angrenaj adecvat între imensa maşină industrială şi militară şi metodele şi scopurile noastre paşnice, astfel încât securitatea şi libertatea să poată prospera împreună.”

„Revoluţia tehnologică din ultimele decenii a fost în mare parte vinovată pentru schimbările impetuoase din industria militară. În această revoluţie, cercetarea are un rol central; ea a devenit mai riguroasă, mai complexă şi mai costisitoare. În mod constant, o parte a cercetărilor este alocată, pentru, de, şi la cererea guvernului federal…” Acum înţelegem că Eisenhower se referea la conjunctura redirecţionării banilor proveniţi din impozite pentru a finanţa noi tehnologii secrete ce au ca scop controlul puterii, la nivel mondial, de către elita militar-industrială. O anume facţiune de oameni ambiţioşi, anterior soldaţi ai Războiului Rece şi neo-conservatori, erau adepţi filozofului Leo Strauss. Acest grup de elită, care nu include numai generali şi industriaşi, ci şi filozofi, oameni de ştiinţă, academicieni şi politicieni, a devenit în prezent cea mai puternică organizaţie publică/privată cunoscută vreodată.

Strauss a îmbrăţişat o filozofie elitistă care-i linguşea pe cei care moşteniseră averi sau pe cei care trăiau o viaţă tihnită ce le permitea urmărirea oricărui interes propriu. Ideile lui au fost transformate într-o ideologie serioasă, în care mass-media, religia şi guvernul sunt utilizate pentru a subjuga masele, în timp ce „nobilii” îşi urmează propriile interese fără a ţine cont de lege, aceasta existând doar pentru controlarea oamenilor de rând.

Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.

Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie. Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi, dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney, Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.

Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu „demonicul imperiu sovietic”.

Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W. Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby, Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare agresivă şi puternică. Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a administraţiei Reagan.

Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile personale.

Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete, mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale, create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul publicului.

Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.

Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima, genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale. Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.

Mass-media este complice în omiterea de informaţii necesare pentru luarea unor decizii democratice. Un plan de dominare globală include penetrarea consiliilor corporaţiilor mediatice din Statele Unite.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sonoma din California a finalizat de curând o analiză a consiliilor directoare a celor mai mari 10 organizaţii din SUA şi a stabilit că numai 118 oameni alcătuiesc comitetele de conducere ale acestor firme gigant. La rândul lor, aceşti 118 indivizi conduc 228 de corporaţii naţionale şi internaţionale. Patru din primele zece corporaţii media din SUA au în consiliile lor antreprenori ai Ministerului Apărării, incluzându-i pe William Kennard (New York Times, Carlyle Group), Douglas Warner III (G.E. [NBC], Bechtel), John Bryson (Disney [ABC], Halliburton) şi Douglas McCorkindale (Gannett,Lockheed Martin).

Având în vedere existenţa unei reţele mediatice interconectate, întreaga mass-media din SUA reprezintă de fapt interesele corporaţiilor americane. Elita mass-mediei, o componentă cheie a elitelor politice din SUA, este paznicul mesajelor ideologice acceptabile, controlorul conţinutului ştirilor şi informaţiilor şi cea care ia decizii cu privire la resursele mediatice.

Războiul psihologic şi programele finanţate prin „bugetul negru”

Operaţiunile psihologice moderne erau destul de dezvoltate în cel de-al II-lea Război Mondial şi au dus în anii ’50 la formarea unei reţele răspândite de sociologi, jurnalişti, politicieni, specialişti militari şi agenţi secreţi. Operaţiunile psihologice erau utilizate pentru a promova o varietate de programe ce cooperau cu complexul militar-industrial. Piesa de rezistenţă a războiului informaţional era ameninţarea „roşie” comunistă.

La sfârşitul anilor ’50, un grup de oameni de dreapta din interiorul CIA-ului se ocupau cu crearea unor arme secrete, cu plănuirea de asasinate şi conceperea de planuri generale pentru dominarea lumii, planuri ce sunt aplicate şi în zilele noastre.

Operaţiunea Gladio este un exemplu bine documentat şi în sfera internaţională, prin care membrii de dreapta ai comunităţii secrete a SUA au creat armate care „au rămas în urmă” în multe din statele europene. Acele armate au reuşit să se infiltreze în cele mai înalte structuri politice (în special în Italia, unde termenul de Gladio se referă la o sabie cu două tăişuri) şi au fost făcute responsabile pentru numeroase atentate teroriste din anii 1980 şi 1990. Teroarea şi propaganda merg deseori mână în mână cu elementele extremiste din interiorul comunităţilor militare şi ale agenţiilor secrete.

Departamentul apărării al SUA a dezvăluit la 24 ianuarie 2007 o nouă armă revoluţionară. Active Denial System este o armă cu raze de energie de înaltă putere, testată în 24 ianuarie 2007 la Moody Air Force Base, Ga. Sistemul proiectează o rază invizibilă de energie ce face ca oamenii să se simtă ca şi cum ar fi cuprinşi de flăcări. Oficialii guvernamentali spun că arma este „sigură” şi „umană”. Aceeaşi oficiali susţin că sistemul nu va fi operaţional înainte de 2010. În anii ’50, un grup numit Primul comitet asupra pericolului actual, a provocat o serie de „crize false”. Criza bombelor, criza rachetelor, criza spaţială, criza spălării creierului şi criza psihotronică au fost utilizate pentru a justifica creşterea cheltuielilor militare. Congresul a fost făcut să creadă că sovieticii erau o ameninţare mult prea mare decât erau în realitate şi că o nouă armă înspăimântătoare a fost dezvoltată pentru a ameninţa America. Ei au fost astfel convinşi să voteze aproape toate propunerile de tipul „bugetelor negre”, ce le-au fost prezentate.

Sub conducerea primului director civil al CIA-ului, Allen Welsh Dulles, Agenţia şi-a continuat planurile de a obţine consimţământul poporului american pentru perpetuarea industrializării războiului. Dulles era un individ cu relaţii puternice, un spion de succes pentru OSS în Elveţia pe parcursul războiului, înrudit cu trei secretari de stat şi consilierul şef al lui Dewey când acesta a candidat pentru preşedinţie în 1948. Dulles avea acces la planurile politice de înalt nivel, printre prietenii săi numărându-se şi Henry Luce, editorul revistei Time. Bazându-se în special pe contacte din interiorul elitelor media, Dulles a recrutat membri cheie ai mass-mediei pentru a lucra direct cu CIA-ul în operaţiunea Mockingbird – o campanie de dezinformare psihologică îndreptată împotriva poporului american.

Într-o campanie care a dus la acceptarea secretului din motive de „securitate naţională”, „Cicatricea Roşie” a devenit scuza perfectă pentru cheltuirea unor sume enorme de bani pentru sisteme de armament şi pentru operaţiuni secrete atât în străinătate cât şi în interiorul Statelor Unite. În anii ’50 şi ’60, filmele, articolele din ziare, cărţi, programe radio şi TV erau îmbibate cu mesaje şi imagini anticomuniste pentru a produce o acceptare a politicilor promovate de către maşinăria de propagandă a elitelor.

Toate aceste activităţi erau suficiente pentru a înspăimânta publicul şi pentru a încuraja politicieni să accepte o viziune asupra lumii ce avea în centru Războiul Rece. Aceasta a permis preşedintelui Truman să convingă Senatul să accepte o triplare a bugetului, fapt ce a permis sponsorizarea cercetărilor secrete şi trecerea cu vederea a operaţiunilor secrete autorizate sub denumirea de „încătuşarea” Războiului Rece, dirijate pentru a submina naţiuni, de altfel paşnice, şi a instiga războaie şi asasinate în ţări diverse precum Iran, Guatemala sau Indochina.

Evenimentele postbelice din Europa, în special retragerea Marii Britanii din Grecia, l-au făcut pe Truman să decidă că era necesară prezenţa americană pe vechiul continent pentru a contracara influenţele comuniste. Secretarul de stat, generalul George C. Marshall, a conceput un plan vast care a implicat asistenţă economică şi acţiuni secrete, planul urmărind stabilizarea democraţiilor şi asigurarea că alegătorii din aceste ţări vor face „alegerea corectă”.

Directiva 10/2 a Consiliului Naţional de Securitate,scrisă în mare de George Kennan, ambasadorul Statelor Unite în URSS, a făcut oficială crearea reţelei anticomuniste. În această perioadă critică, Truman, prin aplicarea actului de securitate naţională din 1947 şi prin intermediul noului Consiliul de Securitate, a autorizat un număr vast de proiecte secrete ce implicau experimente chimice, biologice, nucleare şi electromagnetice.

Foşti nazişti au fost puşi în fruntea majorităţii programelor şi a facilităţilor. Army Ballistic Missile Agency a fost încredinţată fostului ofiţer SS, Werner von Braun.

Kurt Debus, un alt fost ofiţer SS, a dirijat Cape Canaveral. În acest timp, oamenii de ştiinţă au început să lucreze la diverse proiecte „negre”, inclusiv la încercarea de a dezvolta teoriile „pierdute” ale lui Nikola Tesla, fizicianul american de origine sârbă, şi a le utiliza în cadrul unor aplicaţii militare.

Tesla a dezvoltat o metodă de a telecomanda un avion de la distanţă încă din 1915, prevestind avioanele fără pilot la bord utilizate pe câmpurile de luptă din ziua de azi. În 1934, Tesla s-a oferit să construiască o „rază letală” care ar fi putut neutraliza puterea aeriană a adversarilor. Aceasta este prima declaraţie înregistrată ce se referă la o armă bazată pe dirijarea energiei.

Oferta lui Tesla de a construi acest dispozitiv pentru guvernul SUA, la un preţ ce urma să fie negociat, a fost refuzată de oficialităţi care au preferat să pompeze bani în noul US Army Corps, care a condus la formarea actualului complex al aviaţiei militare.

Înainte de război, industria aviatică nu avea un rol important în economia SUA. Însă, prin intermediul unor contracte imense încheiate pe parcursul războiului, puterea unor corporaţii precum Hughes, McDonneell Douglas, Lockheed sau Northrop a crescut rapid. Aceste companii au format miezul „complexului militar-industrial”. Investitorii şi managerii lor au început să-şi consolideze influenţa în cercurile politice pentru a menţine naţiunea într-o stare de război economic. O armă simplă şi foarte puternică ce ar fi putut face avioanele, bombele, rachetele şi toate celelalte irelevante, ar fi fost cu siguranţă văzută ca o ameninţare directă la adresa creşterii puterii arsenalului militar. În loc de aceasta, a fost pusă în mişcare un program finanţat de „bugetul negru”, program ce exploata munca lui Robert Oppenheimer, Albert Einstein şi a altora.

„Proiectul Manhattan”, iniţiat de Ministerul Apărării SUA în 1942, a generat o armă extrem de distructivă, care necesita atât o industrie aerospaţială bine fondată şi extrem de scumpă, cât şi nivele de discreţie şi autonomie fără precedent în raport cu Congresul şi cu publicul.

Citiţi continuarea articolului:

Armele electromagnetice şi drepturile omului (II)

Armele electromagnetice şi drepturile omului (II)

de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton


Articol preluat din revista NEXUS New Times Anul II, nr.10


Citiţi prima parte a articolului:

Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)

Cercetări asupra armelor non-letale

Există o istorie lungă care ilustrează consecinţele tragice pe care operaţiunile secrete americane le-au avut asupra celor implicaţi. Nu au existat însă dezbateri publice despre aceste operaţiuni „negre” pentru că ele au fost clasificate drept secrete. MKULTRA, Proiectul Pandora, testele cu plutoniu şi multe alte proiecte conduse de Ministerul Apărării şi de CIA au fost demascate de comitetele conduse de senatorii Rockefeller şi Church în anii 1970.

Însă, restricţii mai mari impuse experimentelor, incluzând responsabilitatea şi transparenţa, nu au avut loc decât din 1997, când preşedintele Clinton a revizuit protocoalele privind experimentele pe oameni. Rapoartele oficiale insistă că dosarele cercetărilor ce au implicat astfel de experimente între anii 1950-1970 au fost distruse. Însă, oamenii de ştiinţă implicaţi şi-au continuat carierele fără a fi pedepsiţi. Având în vedere nivelul la care au ajuns cercetările asupra armelor electromagnetice în zilele noastre şi recenta aprobare retroactivă a torturii permisă deMilitary Commissions Act, este posibil ca testele pe oameni să aibă loc sub paravanul protocoalelor de după 11 septembrie. Putem accepta oare că toate cercetările psihologice dirijate de guvern până în 1970 au fost distruse? În prezent, publicul american nu are cum să răspundă acestei întrebări. Actuala administraţie clasifică drept secrete mult mai multe informaţii decât precedenta. Documente declasificate au fost chiar reanalizate şi reclasificate. În anii 1980, experimentele efectuate asupra oamenilor cu radiaţii nucleare au fost dezvăluite publicului, precum şi testele realizate în Rusia, ce implicau armele electromagnetice. Ţări de pe întreg globul au aprobat legi şi au semnat tratate ca răspuns la pericolul acestor arme care ar fi putut afecta comportamentul uman sau manipula capacităţile cognitive. Ruşii au interzis toate armele electromagnetice în anul 2001. Aceste tratate îşi au bazele în experimentele cu radiaţii din anii ’50, ’60, ’70. Aceste tratate declarau că adoptă ca principii de bază drepturile omului şi libertatea de gândire.

În căutarea dominaţiei militare globale, la sfârşitul anilor 1990, SUA a alocat fonduri pentru crearea „războinicului viitorului” cu ajutorul nano-tehnologiei. Ideea era de a direcţiona armata, de a îmbunătăţi performanţele soldaţilor, de a controla luptele în timp real şi de a evita moartea soldaţilor. Ideea era de a mări capacitatea soldaţilor de pe câmpul de luptă de a interacţiona cu sisteme computerizate, prin intermediul undelor cerebrale.

Preşedintele George H. W. Bush a declarat anii ’90 drept „secolul minţii”. În acelaşi timp, universităţile erau finanţate pentru a descoperi o interfaţă de comunicare între om şi calculator, iar Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) a intensificat cercetările şi dezvoltarea. În universităţi acest domeniu a fost supranumit „ştiinţa cognitivă”, iar în interiorul DARPA s-a născut termenul de „cogniţie augmentată”. În timp ce cercetările asupra creierului sunt mediatizate pentru contribuţiile medicinii, ele deservesc în principal scopurile armatei americane.

Americanii ştiu foarte puţin despre cercetările cu privire la posibilităţile electromagnetismului, acustica dirijată sau legătura om-computer. Majoritatea americanilor nu ştiu că în prezent aceste arme nou concepute sunt utilizate în Irak şi Afganistan. Profesorul de Drept de la Universitatea din Indiana, David Fidler, a declarat revistei Economist (30 ianuarie 2003): „Aceste arme vor fi probabil utilizate împotriva civililor; nu este încă clar dacă utilizarea lor este legală, în conformitate cu regulile internaţionale ce guvernează conflictul armat… Dacă ele sunt utilizate împreună cu arme convenţionale, ar putea face războiul şi mai letal”.

Dacă tragem cu ochiul la arsenalul SUA, acesta pare provenit dintr-un film science-fiction. DARPA şi diverse laboratoare militare de cercetare oferă o privire asupra tehnologiei actuale disponibile pentru a spori capacităţile soldaţilor americani pe câmpul de luptă şi pentru a manipula sentimentele şi comportamentul inamicilor.

Controlul maselor prin utilizarea spectrului electromagnetic

Spectrul electromagnetic a oferit armatei o varietate de arme, care sunt operaţionale atât în domeniul militar cât şi în cel privat, ce folosesc undele milimetrice, proiectilele cu impulsuri de energie şi armele magnetice de mare putere.

-Proiectilele cu impulsuri de energie (PIE) sunt o formă de arme utilizate pentru a paraliza victima prin intermediul durerii. Plasma care se extinde afectează celulele nervoase, dar efectele pe termen lung rămân un mister pentru public. Un articol din 2001 al revistei Times menţiona că tehnologia PEP „supraîncălzeşte suprafaţa umedă din jurul victimei atât de repede încât ea practic explodează, producând un flash şi o bubuitură puternică. Efectul este asemănător cu cel al unei grenade paralizante, dar, spre deosebire de grenadă, PIE călătoresc aproape cu viteza luminii şi pot doborî o ţintă aflată la 2 km distanţă”.

-Dispozitivele de direcţionare a mesajelor către creier sunt arme neuro-electromagnetice non-letale care guvernează sunetele din interiorul cutiei craniene a unui individ. O tehnologie similară, cunoscută sub numele de „sunete hipersonice”, este utilizată în acelaşi scop. Conform inventatorului Elwood Noris, de la American Technology Corporation, prin intermediul unui emiţător portabil se pot focaliza unde sonore direct către o anumită persoană, fără ca altcineva să audă sunetul. Tehnologia este testată de corporaţii cum ar fi McDonald’s şi Wal-Martpentru a induce reclame în mintea consumatorilor.

-Dispozitivul acustic cu rază mare de acţiune (LRAD) este utilizat de armată pentru controlul maselor, lansarea de avertismente în masă şi pentru întărirea perimetrului. De exemplu, o mulţime nu poate auzi avertizările prin utilizarea vechilor tehnologii acustice sau agenţii de pază se pot expune unor vătămări corporale atunci când se apropie de protestatari pentru a-i avertiza. Această tehnologie poate de asemenea cauza vătămări corporale, manipulări emoţionale şi chiar moartea.

Tehnologia neurologică

Neurobiologia are multe faţete, incluzând aplicaţii terapeutice asupra epilepsiei, bolii Alzheimer, depresiilor şi victimelor infarctelor prin intermediul „ Stimulării Magnetice Transcraniene”. (SMT).

„Secolul minţii” a adus de asemenea progrese deosebite pentru cei care suferă de leziuni ale coloanei vertebrale, progrese care permit unei persoane paralizate să controleze un computer sau un membru cu ajutorul unui implant cerebral. De la universităţi, la domeniul privat şi până la armată, progresele în neurotehnologie pot fi utilizate pentru a face foarte mult bine.

Totuşi, după cum am învăţat din istoria Războiului Rece, tehnologia are capacitatea de a vindeca, dar şi de a răni. SMT-ul este dezvoltat pentru scopuri militare, utilizând impulsuri electrice la mică distanţă de cap pentru a afecta somnul şi pentru a creşte creativitatea.

Un alt tărâm al cercetărilor creierului este domeniul implanturilor cerebrale. Până recent, implanturile făceau parte din science-fiction. Actualele progrese din sectorul privat şi militar au produs implanturi care permit unui pacient cu leziuni la coloană să meargă din nou sau pot oferi unei persoane care a avut un membru amputat capacitatea de a controla membrul respectiv cu ajutorul minţii.

În sectorul privat, firma Ciberkinetiks ajută la „eliberarea” unor oameni din scaunele cu rotile. Această tehnologie reprezintă un drum către o viaţă mai bună, dar este de asemenea posibilă şi utilizarea implanturilor în scopuri mai puţin benefice.

John Donohoe, fondator, cercetător principal şi director la Cibernetiks, a vorbit despre problema controlului minţii şi a implanturilor neuronale atunci când a fost întrebat de revista Discovery (noiembrie 2004) dacă crearea unei conexiuni între minte şi maşini nu va face posibil controlul minţii: „Deja facem acest lucru mereu”, a spus el. „Reclamele reprezintă un mod de a controla mintea. Chiar şi produsele farmaceutice reprezintă un mod de control al minţii. Când oamenii au un comportament care deviază de la cel normal, le sunt date medicamente care le modifică procesele mentale până ajung la ceea ce noi numim un comportament normal”. Dacă un copil ar avea o criză şi ar deveni inconştient din cauza crizei, iar noi am putea să îi controlăm mintea astfel încât să nu mai aibă nicio criză, acesta ar fi un lucru extraordinar. Vrem să facem asta.”

Antreprenorii Ministerului Apărării SUA

Antreprenorii militari conduc războaie împreună cu elitele puterii. Corporaţiile au de asemenea puterea de a determina care dintre cercetări vor fi făcute cunoscute publicului larg. Puterea armatei şi antreprenorilor Ministerului Apărării este uimitoare. În interesul securităţii naţionale şi ca rezultat al lecţiei învăţate de la o democraţie deschisă din anii 1970 şi 1990, operaţiunile au devenit şi mai secrete. În esenţă, nimeni nu poate şti cu certitudine ce plănuieşte guvernul, armata şi corporaţiile, deşi există anumite indicii. În mai 2006, aviaţia militară americană a semnat contracte pentru „dezvoltarea şi cercetarea efectelor electromagnetice” în valoare de 24 de milioane de dolari cu firme precum Northrop Grumman, Voss Scientific, Lockheed Martin, Electro Magnetic Applications şi SAIC.

Începând cu anul 1996, Ministerul Apărării a văzut în cercetările şi dezvoltarea electromagnetismului o componentă principală a viitoarelor războaie. În afară de antreprenorii Ministerului Apărării, domeniul armelor non-letale se extinde la universităţi care oferă burse în valoare de milioane de dolari pentru cercetare.

Universitatea din Pennsylvania sponsorizează „Institutul pentru Tehnologii de Apărare Non-Letală”; Universitatea de Medicină şi Stomatologie din New Jersey deţine „Institutul de Cercetare a comportamentului Motivat şi al Stresului”; Universitatea din New Hampshire găzduieşte „Centrul de Inovaţii în domeniul Tehnologiilor Non-letale”, iar multe alte şcoli militare americane au în orar materii referitoare la armele non-letale.

Us Joint Non-Lethal Weapons Directorate a tipărit în 2004 o lucrare despre „Modelarea şi simularea controlului mulţimilor” în care se discută despre schimbările comportamentale induse populaţiei. Militanţii pentru drepturile apărării omului ar trebui să fie alarmaţi de faptul că Ministerul Apărării are nevoie de tipuri noi de arme care să acţioneze asupra psihicului populaţiei.

Libertăţile cognitive în opoziţie cu securitatea naţională

Astăzi, SUA şi Marea Britanie devin societăţi cu o supraveghere totală sub pretextul siguranţei naţionale. Ca şi alte oraşe din SUA, Londra este echipată cu camere de supraveghere. Acţiunile zilnice ale oamenilor sunt înregistrate de dispozitivele audio şi video, în timp de utilizarea e-mail-ului şi a calculatoarelor este monitorizată.

Creşterea nevoii de resurse, eroziunea clasei mijlocii, războiul, sărăcia şi dezastrele mediului înconjurător sunt factori care duc la apariţia unor revolte sociale şi la depăşirea graniţelor politice.

Statele Unite au o îndelungată istorie a încălcării drepturilor omului prin intermediul interceptărilor telefonice, supravegherilor video, manipulărilor comportamentale, torturii, modificării comportamentului cu ajutorul drogurilor şi controlului psihologic.

Acceptarea de către Congres a Military Commissions Act în 2006 a dat la o parte drepturile omului din politica SUA. Astăzi, guvernul american foloseşte cele mai avansate mijloace tehnologice de supraveghere şi control, împreună cu propaganda fricii şi intimidarea cetăţenilor săi.

Remarcabilul neurolog Francisc Crick (decedat) spunea în 1994 că „bucuriile şi supărările voastre, amintirile şi ambiţiile voastre, sentimentul vostru de identitate personală şi voinţă liberă, nu sunt nimic mai mult decât comportamentul unui vast ansamblu de celule nervoase şi molecule asociate lor”.

Este posibil ca oamenii de ştiinţă angajaţi de membrii elitelor politice americane neo-conservatoare să creadă acelaşi lucru? În 2000, John Norseen, un neurolog interesant de bio-fuziune (relaţia între oameni şi computere), a declarat: „Dacă aceste cercetării merg bine, putem începe să manipulăm ceea ce gândeşte cineva chiar înainte ca acea persoană să ştie”. Norseen spunea că el este agnostic în ceea ce priveşte moralitatea acestor cercetări şi că nu este un om de ştiinţă „nebun”, ci numai unul dedicat. „Etica nu mă preocupă, dar ar trebui să îi preocupe pe alţii”, spunea el.

Noi, autorii acestui raport, credem că etica ar trebui să preocupe toate persoanele care cred în drepturile omului şi care doresc controlul asupra propriilor minţi şi corpuri. Creierele noastre ne controlează corpurile, acţiunile şi procesele de gândire. Dacă guvernul şi oamenii de ştiinţă angajaţi de acesta consideră creierul uman ca fiind o simplă reţea de neuroni, atunci devine posibilă justificarea supravegherii minţii şi a corpului uman în scopul siguranţei naţionale.

Sub acoperirea secretului, cercetătorii aflaţi în serviciul înaltelor cercuri ale elitelor politice au implantat electrozi în subiecţi umani pentru a le contoriza gândurile şi au torturat prizonieri şi bolnavi psihic în încercarea de a găsi tehnici mai bune de „spălare a creierului”.

Ei au otrăvit mii de oameni prin intermediul testelor atomice, au făcut experimente pe copilaşi, utilizând medicamente sau hipnoza, au împrăştiat deasupra oraşelor agenţi biologici pentru a se pregăti viitoarele atacuri, au răsturnat guverne, au comis crime în masă şi s-au angajat în toate formele posibile de distorsionare a informaţiilor.

Actualul „război împotriva terorismului” a dezvăluit publicului unele din instrumentele pe care armata le-a dezvoltat de zeci de ani. Rapoarte privind noile tipuri de arme au apărut peste noapte pe majoritatea canalelor de ştiri, incluzând imagini provenite de la camerele amplasate în vârful unor rachete inteligente. Din când în când, cu ajutorul mass-mediei, apar imagini ale aşa-numitelor „arme minune” – arme care sunt încadrate de către armată în categoria de „arme non-letale”.

Elitele puterii care sponsorizează şi susţin eforturile de manipulare a gândirii umane controlează totul de undeva de sus. Capacitatea lor de a redirecţiona atenţia publicului către ameninţările externe, departe de propriile lor motivaţii, reduce opoziţia faţă de programele lor.

Prin controlul fluxului de informaţii difuzate în cadrul societăţii, elitele puterii oferă publicului alegeri limitate. Folosind tehnologii pentru controlul informaţiilor şi mai avansate, indivizii fără scrupule aderă la filozofia „puterea face dreptatea” vor găsi metode de întrebuinţare a acestora împotriva celor care se vor opune planurilor lor.

Sfârşitul programat al democraţiei

traducere de Alina Antonia

1. Puterea a trecut în alte mâini 2. Iluzia democraţiei 3. Dispariţia informaţiei 4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii

5. Atributele puterii

6. Adevărata realitate a banilor 7. Punctul de non-retur ecologic va fi depăşit

8. Distrugerea naturii

9. Alternativele ultimei şanse

10. 2000 de ani de istorie

1.Puterea a trecut în alte mâini

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.

Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.

La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.

Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.

Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari

General Motors 178,2 Singapore 96,3

Danemarca 161,1 Toyota 95,2

Tailanda 157,3 Israel 92

Ford 153,5 General Electric 90,8

Norvegia 153,4 Filipine 83,1

Mitsui & Co 142,8 IBM 78,5

Polonia 135,7 NTT 77

Africa de Sud 129,1 Axa - UAP 76,9

Mitsubishi 129 Egipt 75,2

Royal Dutch Shell 128,1 Cile 74,3

Itoshu 126,7 Irlanda 72

Arabia Saudita 125,3 Daimler-Benz 71,5

Exxon (Esso) 122,4 British Petroleum 71,2

Wall Mart 119,3 Venezuela 67,3

Ford 100,1 Groupe Volkswagen 65,3

Grecia 119,1 Noua Zeelanda 65

Finlanda 116,2 Unilever 43,7

Marubeni 11,2 Pachistan 41,9

Sumimoto 109,3 Nestle 38,4

Malaezia 97,5 Sony 34,4

Portugalia 97,4 Egipt 33,5

Singapore 96,3 Nigeria 29,6


Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1

Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5

Asia de Sud 297,4

Africa Sub-Sahariana 269,9

Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.

Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.

2.Iluzia democraţiei

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.

Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.

Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.

Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.

Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.

Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.

Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant - de dreapta – sau dulce acrişor - de stânga.

3. Dispariţia informaţiei

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.

Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.

Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.

Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.

Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.

Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.

Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).

În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:

Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.

Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.

Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.

Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.

Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.

Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

5. Artibutele puterii

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).

Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.

La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.

Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.

Note:

1 – Armate particulare

Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…). La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.

2 – Sateliţi

Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.

3 – Fişiere individuale

Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.

6. Adevărata realitate a banilor

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”. Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”. Banii înseamnă timp.

Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Banii, Timpul si Sclavii

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.

În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.

Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.

De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.

Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.

Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.

Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.

7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit

Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.

Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.

Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.

Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.

Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.

8. Distrugerea naturii se face intenţionat

Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:

1- Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…)

2- De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.

3- În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.

Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.

Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.

9. Alternativele ultimei şanse

Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.

Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.

10. 2000 de ani de istorie

În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:

1 - Epoca triburilor

Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)

2 - Epoca imperiilor şi a regatelor

Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.

3 - Epoca statelor-naţiune

Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.

Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).

4 - Epoca conglomeratelor economice

Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).

Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.

Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.

În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.

Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.

Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.

Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.

Sylvain Timsit © Syti.Net 1998

Istoria secretă a imperiului american

„Istoria ne învaţă că imperiile nu dăinuiesc; ele fie se prăbuşesc,

fie sunt răsturnate. Urmează un război şi un alt imperiu vine să umple golul.

Trecutul ne transmite un mesaj care ne obligă să trecem la acţiune. Trebuie să ne schimbăm.

Nu ne putem permite să lăsăm ca istoria să se repete.” John Perkins

Oare Statele Unite ale Americii merită o asemenea titulatură? A pune eticheta de imperiu unei ţări înseamnă să considerăm că acea ţară are un statut dominator şi acţionează doar pentru propriile sale interese. Celebrul scriitor John Perkins, autorul cărţii „Confesiunile unui asasin economic” are o părere foarte pertinentă asupra acestui subiect. În noua sa carte „Istoria secretă a imperiului american” face dezvăluiri despre acest imperiu modern, numit SUA, ce a fost creat pe nesimţite, majoritatea cetăţenilor acestor ţări nedându-şi seama de existenţa lui. Vă prezentăm în cele ce urmează concluziile la care a ajuns John Perkins, studiind istoria secretă a Americii, concluzii bazate majoritatea pe experienţe personale, de pe vremea când făcea şi el parte din corporatocraţie, ca asasin economic.> Programarea Mentală - «Asul din mânecă» al organizaţiei criminale a «Iluminaţilor» (2)

Definiţia termenului de „imperiu” a fost completată de John Perkins în urma conversaţiilor pe care le-a avut cu studenţii săi, adăugând anumite comentarii pentru a evidenţia faptul că Statele Unite prezintă toate caracteristicile unui imperiu global: „Imperiu: stat-naţiune care domină alte state-naţiune şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele trăsături: 1) exploatează resursele ţărilor asupra cărora îşi exercită dominaţia;

2) consumă cantităţi mari din resursele respective – cantităţi disproporţionate faţă de dimensiunile propriei populaţii prin comparaţie cu cea a altor ţări. Explicaţie la punctele 1) şi 2): Statele unite reprezintă mai puţin de 5% din populaţia globului şi consumă peste 25% din resursele globului. Acest lucru se realizează prin exploatarea altor ţări, în special a celor din zonele în curs de dezvoltare;

3) menţine o armată numeroasă care impune cu forţa politica proprie acolo unde alte măsuri subtile au eşuat; Explicaţie la punctul 3): Statele Unite întreţin cea mai numeroasă şi mai sofisticată armată din lume. Deşi acest imperiu a fost edificat iniţial pe căi economice, conducătorii lumii înţeleg că ori de câte ori dau greş alte măsuri, forţele militare vor intra imediat în scenă, aşa cum s-a întâmplat în Irak.

4) îşi răspândeşte limba, literatura, arta şi alte aspecte ale culturii proprii în sfera sa de influenţă; Explicaţie la punctul 4): Limba engleză şi cultura americană domină mapamondul.

5) percepe impozite nu numai de la proprii cetăţeni, ci şi de la locuitorii altor ţări, şi

6) impune moneda proprie în ţările aflate sub controlul său. Explicaţie la punctele 5) şi 6): Deşi Statele Unite nu percep direct impozite altor ţări, şi deşi dolarul n-a înlocuit alte valute pe pieţele locale, corporatocraţia este cea care impune în realitate un impozit global subtil, iar dolarul este într-adevăr valuta standard în care se fac tranzacţiile comerciale pe glob.

Există şi o a şaptea caracteristică: un imperiu este condus de un împărat sau de un rege care controlează guvernul şi mediile de comunicare, care nu este ales prin vot de către popor, nu se supune voinţei populare şi al cărui mandat nu este limitat prin lege. La o primă privire, acest lucru pare să deosebească Statele Unite de alte imperii. Totuşi, aparenţele sunt înşelătoare. Acest imperiu este condus de un grup de persoane care acţionează colectiv într-un fel foarte asemănător domniei unui împărat. Aceşti oameni conduc cele mai mari dintre corporaţiile noastre şi, prin intermediul acestora, guvernul ţării noastre. Ei circulă nestingherit pe „uşa turnantă” dintre mediul de afaceri şi guvern. Deoarece ei finanţează campanii politice şi mediile de comunicare în masă, ei sunt cei care controlează oficialităţile alese prin vot şi informaţiile care ne sunt transmise. Aceşti oameni, denumiţi generic corporatocraţie sunt cei care conduc în realitate şi ei nu se supun voinţei poporului şi nu sunt limitaţi de lege.”

Scurtă trecere în revistă a trecutului istoric a Statelor Unite

În urmă cu trei secole, Statele Unite ale Americii au stat în fruntea mişcărilor pentru promovarea democraţiei şi a justiţiei, inspirând numeroase mişcări de eliberare din alte ţări apropiate sau mai îndepărtate, prin cunoscuta lor Declaraţie de Indendenţă şi prin Constituţie. Redăm în continuare un pasaj din conţinutul acestei Declaraţii de Independenţă: „Noi susţinem că aceste adevăruri sunt de la sine evidente, că toţi oamenii sunt creaţi egali, că ei sunt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt: Viaţa, Libertatea şi dreptul la Fericire. Pentru apărarea acestor drepturi au fost instituite guverne între Oameni, care îşi derivă puterile chiar în consensul celor guvernaţi. Astfel încât, ori de câte ori, oricare formă de guvernământ devine distructivă acestor scopuri este Dreptul Poporului să o schimbe sau s-o înlăture şi să instituie un nou guvern, bazându-şi întemeierea sa pe astfel de principii şi organizându-şi puterea astfel încât, să asigure în modul cel mai eficient Siguranţa şi Fericirea sa.” Pornind de la aceste idei măreţe, Statele Unite s-au aflat tot mai pregnant în fruntea mişcărilor pentru promovarea democraţiei, având un rol hotărâtor în înfiinţarea Tribunalului permanent de justiţie internaţională de la Haga, în semnarea tratatului de înfiinţare a Ligii Naţiunilor, în semnarea Cartei pentru organizaţia Naţiunilor Unite şi multe alte acorduri ale Naţiunilor Unite.

Dar după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, idealurile lor au început să fie călcate în picioare chiar de cei care le promovaseră înainte, dar continuând totuşi să trâmbiţeze sloganuri încurajatoare. Poziţia de lider al lumii a fost erodată, luându-i locul o corportocraţie hotărâtă să clădească un imperiu mondial. Diferenţele dintre ideologiile bazate pe democraţie şi libertate şi propagandele politicii americane erau imense, una contrazicându-se cu cealaltă şi transmiţând lumii întregi informaţii menite să trezească confuzie. Majoritatea acţiunilor lor, cum a fost de exemplu încercarea de ocupare a Vietnamului prin forţă, violenţă şi brutalitate, sau răsturnarea de la putere a conducătorilor unor ţări ca Iran, Chile sau Brazilia prin asasinarea acestora, au pornit de la comenzile date de preşedinţii Statelor Unite, comenzi care contrastau izbitor de mult cu cele mai sacrosancte idealuri ale lor.„Una dintre metodele prin care corporatocraţia a reuşit să-şi exercite controlul asupra Americii Latine în anul 1970 a fost aceea de a acorda putere deplină guvernelor autocratice. Aceste guverne au experimentat politicile economice ale investitorilor nord-americani şi ale corporaţiilor internaţionale, ducând la faliment economiile locale: recesiune, inflaţie, şomaj şi creştere economică negativă.” Acei conducători ai statelor din America Latină, corupţi şi susţinuţi de Washington, au ajuns să-şi târască ţara spre faliment şi sărăcie, umplându-şi totodată propriile buzunare.

„În anii 1980 continentul a fost străbătut de un val de reforme democratice. Nou alesele guverne au apelat la „experţii” FMI şi ai Băncii Mondiale pentru a găsi soluţii la problemele lor. Convinşi să adopte programe structurale SAP (System Applications and Products), aceştia au transpus în practică măsuri nepopulare de la privatizarea serviciilor publice până la reduceri ale asigurărilor sociale. Ei au acceptat împrumuturi oneros de mari, destinate dezvoltării proiectelor de infrastructură care de cele mai multe ori serveau interesele clasei conducătoare, lăsând ţării povara datoriilor.

Rezultatele au fost dezastruoase. Indicatorii economici s-au prăbuşit, ajungând la valori şi mai mici. Milioane de oameni altădată recunoscuţi ca aparţinând clasei de mijloc şi-au pierdut slujbele şi au îngroşat rândurile săracilor, iar în timp ce asistau la decăderea instituţiilor de învăţământ, de sănătate şi de asigurări sociale, cetăţenii remarcau totodată şi faptul că politicienii lor mai degrabă îşi cumpărau proprietăţi în Florida, decât să investească în firmele autohtone.”

Culisele războiului dintre Irak şi Iran. Implicarea Statelor Unite

Încă din anii 1950, Iranul a fost un aliat de bază pentru Statele Unite, care i-au acordat susţinerea şi asistenţa de care a avut nevoie pentru a prospera. Şahul Iranului, Rheza Mohammad Pahlavi, a condus ţara în mod despotic, fiind încurajat de Washington să îşi mărească ambiţiile de îmbogăţire. Odată cu creşterea preţului petrolului, Iranul a lansat un vast program de înarmare şi industrializare semnând un acord de cooperare pe probleme nucleare cu americanii, cu scopul de a face din armata sa a treia putere a lumii. Schimbul era profitabil pentru ambele părţi. Asasinii economici trimişi în Iran l-au descris pe şah ca fiind un conducător sclipitor, hotărât să facă tot posibilul pentru ca ţara sa să devină un exemplu de civilizaţie umană, de cooperare între creştini şi musulmani, de democraţie şi egalitate. Cei din clasa conducătoare îşi trimiteau odraslele în America şi deschideau porţile firmelor americane să intre pe piaţa internă. Dar toate acestea erau doar de ochii lumii, Iranul fiind în realitate „mandatarul hegemoniei Statelor Unite în Orientul Mijlociu”. Visele de mărire ale şahului i-au determinat pe asasini să-şi ducă la îndeplinire planurile de subjugare a ţării pentru a pune astfel mâna pe rezervele imense de petrol.

„Sarcinile şi misiunile MAIN (companie privată americană numită Charles T. Main) în Iran au sporit semnificativ după 1974. Goana contra cronometru după petrol devenise frenetică. Fusese lansat cuvântul de ordine: aduceţi ţările OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) în ograda noastră, faceţi din ele servitorii Imperiului.”

Dar situaţia aceasta nu a durat foarte mult. În 1978 a avut loc Revoluţia şiită în urma căreia şahul a fost îndepărtat de la putere, în ciuda opoziţiei americane. Au urmat o serie de violenţe împotriva a tot ce însemna America şi a ceea ce avusese legătură cu fostul şah Pahlavi. După îndepărtarea de la putere a şahului puterea a fost preluată de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

„Urmărind desfăşurarea evenimentelor din Irak, m-am gândit de multe ori la cuvintele pe care mi le spusese inginerul iranian ce ne escortase pe mine şi pe ceilalţi doi angajaţi ai MAIN, pe drumul către Kreman şi Bandar-e Abbas. „Iranienii nu sunt arabi. Noi suntem persani, arieni”, spuse el. „Arabii sunt o ameninţare pentru noi. Suntem 100% cu voi, băieţi”. Brusc, sorţii se răsturnaseră. Iranienii se transformaseră în băieţi răi, iar un arab pe nume Saddam devenise aliatul nostru, al americanilor.”

Tot în acea perioadă, în Irak a fost numit conducătorul forţelor armate Saddam Hussein, fiind considerat conducătorul de facto al Irakului, înainte să preia puterea formal în 1979. O dată cu venirea la putere a ayatollahul-ui, Saddam se temea că influenţele islamice vor creşte în popularitate asupra populaţiei şiite, care era majoritară din Irak. Şi atunci a început războiul dintre Irak şi Iran care a durat aproape opt ani, timp în care Statele Unite au profitat din plin de pe urma acestuia, susţinându-l atât financiar cât şi cu armament pe Saddam Husein. I s-au oferit avioane cu reacţie, tancuri, rachete, s-au construit combinate chimice pentru a produce iperită şi sarin necesare pentru confecţionarea armelor chimice folosite împotriva rebelilor iranieni, kurzi şi şiiţi. I s-au acordat împrumuturi generoase de miliarde de dolari. Toate acestea pentru a putea pune mâna pe cel de-al doilea zăcământ de petrol al lumii.

După acest război, Saddam s-a trezit cu o datorie de aproximativ 75 de miliarde de dolari, în mare parte datorată Kuweitului şi Statelor Unite, făcând presiuni asupra Kuweitului să şteargă datoria de război. Conflictul creat s-a transformat în război, de data aceasta împotriva Kuweitului, sub pretextul că Irakul deţine drepturi istorice asupra acestuia. Statele Unite au construit rapid o coaliţie internaţională sub egida ONU şi au impus embargo economic asupra Irakului, iar la scurt timp după aceea au început atacurile împotriva armatei irakiene, forţând-o să se retragă din Kuweit, dar menţinând un control militar în Irak.

Pe parcursul acestei perioade, asasinii economici americani au fost din nou trimişi în misiune pentru a-l convinge pe Saddam să se alăture imperiului, obligându-l să facă o înţelegere cu SAMA (Saudi Arabian Monetary Agency) pentru a accepta unele împrumuturi financiare, în urma cărora americanii urmau să le furnizeze şi mai mult armament şi totodată i-ar fi garantat lui Saddam protecţia lui personală.

Dar Saddam a refuzat să facă acest lucru şi ştia şi la ce să se aştepte în urma acestor respingeri. Ştia ce sunt asasinii economici şi şacalii, deoarece în 1959 fusese angajat de CIA pentru a-l asasina pe preşedintele irakian Abd al-Karim Qasim. Pentru a asasina oameni de valoarea lui Saddam însemna complicitatea gărzilor lui de corp. Dar el a prevăzut destul de bine mişcările celor de la Washington şi le-a dejucat planurile şacalilor trimişi să-l ucidă, angajându-şi numeroase sosii şi filtrându-şi cu rigurozitate oamenii din gardă, astfel încât niciunul dintre ei nu ştia pe cine apără de fapt: pe Saddam în persoană sau un simplu actor.

„Tentativa şacalilor a dat greş, astfel încât, în anul 1991, Washingtonul a apelat la o soluţie extremă: primul preşedinte Bush a trimis armata Statelor Unite în Irak. La momentul respectiv Casa Albă nu-şi dorea să-l înlăture de la putere pe Saddam, deoarece era genul de conducător pe placul administraţiei: un tip puternic, capabil să-şi menţină sub control poporul şi să întreprindă acţiuni preventive de descurajare împotriva Iranului. Pentagonul a presupus că, distrugându-i armata, avea să-l pedepsească suficient, numai că el avea să revină la vechile idei. La începutul anilor 1990, asasinii economici s-au întors la treabă. El nu a cumpărat pachetul de ofertă, iar şacalii au mai dat un rateu. Cel de-al doilea preşedinte Bush a scos armatele, iar Saddam a fost îndepărtat de la putere şi executat.”

„Cea de-a doua noastră invazie în Irak le-a transmis militanţilor islamişti cel mai puternic semnal cu putinţă. Ei ştiau că incidentul din 11 septembrie a fost o simplă justificare, că piraţii aerului nu aveau nicio legătură cu Saddam sau cu Irakul. Ei au mai înţeles că dreptul creştin influenţa profund politica SUA, şi se aliniase la lobby-ul israelian şi că era determinat să subjuge Orientul Mijlociu şi să controleze rezervele de petrol ale lumii şi rutele sale de transport.”

Reacţia lumii arabe a fost una de profundă indignare, resentimentele pe care le aveau încă din Evul Mediu s-au amplificat de-a lungul secolelor care au urmat. Ei nu au iertat niciodată Europa pentru că au impus graniţe şi conducători peste ţinuturile lor. Atunci când primul ministru israelian David Ben-Gurion a instituit şi a proclamat noul stat Israel în 1948, ţările aflate în vecinătate au pornit imediat la atac. Dar noul stat creat a fost susţinut de SUA, acordându-i acestuia ajutor necondiţionat. Musulmanii au privit cu neîncredere această alianţă. „Aceştia erau iritaţi de pactul pe care l-au încheiat asasinii economici cu Arabia Saudită şi de occidentalizarea ulterioară a acestei ţări, patria celor mai sacre situri religioase ale lumii islamice. Invazia Irakului în anul 1991 şi prezenţa militară evident ostentativă a Statelor Unite care a urmat a venit în sprijinul teoriei potrivit căreia Occidentul continua o tradiţie introdusă de zloţii europeni ai Evului Mediu. Pentru musulmanii din Orientul Mijlociu, cea de-a doua invazie a fost un afront intolerabil, oferindu-le militanţilor arabi o nouă legitimitate. În ochii multor oameni de pe tot globul, ei au fost transformaţi peste noapte din „terorişti” în „luptători pentru libertate”, iar cei care-i vedeau în această nouă lumină nu proveneau doar din lumea musulmană.”

Conflictul armat şi urmările asupra Orientului Mijlociu

„Lumea în care trăim în prezent este una în care se aude zăngănit de arme mai mult ca niciodată. Corporatocraţia prosperă de pe urma unei economii care depinde de producţia de echipamente pentru armată. Companiile americane producătoare de armament se situează printre cele mai profitabile firme de pe glob. Combinate cu cele ale Marii Britanii, Franţei, Rusiei şi Braziliei, vânzările acestora se apropie anual de un total de 900 de miliarde de dolari. Arsenalurile de arme chimice, nucleare şi biologice din zilele noastre împreună cu cele mai tradiţionale sunt capabile să stimuleze economiile, deşi, în acelaşi timp, tot ele reprezintă o ameninţare de genocid. Consumul de armament a atins cote de dependenţă la nivel global: statutul politic al unei ţări se măsoară de multe ori prin prisma dimensiunii arsenalului de care dispune. Corporatocraţia a reuşit să asocieze afacerea de vânzare a morţii cu diplomaţia internaţională. Un exemplu: Israelul şi Egiptul primesc fiecare miliarde de dolari anual din partea Washingtonului de pe urma participării lor din anul 1978 la acordurile de pace de la Camp David. Ca parte a acestui acord de „pace”, lor urmează să le fie destinate o mare parte a fondurilor aprobate de Congres, în scopul achiziţionării de echipamente militare de la Statele Unite.”

După încheierea războiului din Vietnam, Orientul Mijlociu a devenit principalul consumator de armament şi totodată, poligonul de tragere. Cu toate că aceste fapte erau evidente pentru cei care înţelegeau mecanismele dominaţiei imperiului, majoritatea oamenilor se lăsau înşelaţi de mass-media, de imensa dezinformare din întreaga presă de pretutindeni, fiind convinşi că luptele care se dădeau aveau cu siguranţă legătură cu idealuri nobile şi că ele se dădeau pentru democraţie şi pace. Toată această perdea de fum a fost creată de asasinii economici şi de mogulii de presă care slujeau cu succes interesele corporatocraţiei.

Dar nu toate acţiunile corporatocraţiei erau încununate de victorie. Multe dintre ele erau soldate în realitate eşecului. Aceste eşecuri au propulsat statele din Asia în criză economică. China a avut o ascensiune fulgerătoare, până la atingerea poziţiei de lider global, „făcând-o în acelaşi timp sensibilă la lăcomie deşănţată şi fuga după bunuri materiale – de inspiraţie americană – şi au mărit radical decalajul dintre bogaţii şi săracii din Asia. În America Latină, acţiunile noastre au constrâns milioane de persoane să ducă o viaţă degradantă, în lipsuri materiale, au subminat o clasă de mijloc în ascensiune şi, finalmente, au dat un impuls mişcărilor şi revoltelor indigene şi naţionaliste, fapt care a condus la ridicarea unui nou val de lideri anti-corporatişti care au câştigat puterea.”

Cei de la Washington au negat că ar fi avut vreo vină pentru aceste eşecuri, ei fiind consideraţi a fi „băieţii buni” care proclamă democraţia şi susţin idealurile de libertate. Buletinele de ştiri de la radio şi televiziune, ziarele şi revistele abundau de rapoarte în care erau acuzaţi fanaticii religioşi, funcţionarii guvernamentali străini corupţi şi conducătorii Lumii a Treia. Dar toţi aceşti aşa-zişi vinovaţi ce erau arătaţi cu degetul de lumea întreagă nu erau decât marionetele corporatocraţiei, cei care s-au lăsat înşelaţi de agenţii imperiului, sau cei care s-au împotrivit acestuia. „Dictatorii” erau de fapt conducători aleşi prin vot democratic de poporul statului respectiv, în ciuda încercărilor asasinilor economici şi ai şacalilor de a-i înlătura.

„Cu ajutorul eforturilor concertate ale politicienilor, preşedinţilor de corporaţii şi ale unei prese colaboraţioniste, eşecul politicii externe a SUA – cel puţin din Asia şi din America Latină – a fost ascuns de majoritatea cetăţenilor americani. Cu toate acestea, rateurile erau vizibile în Orientul Mijlociu. Chiar şi înainte de invazia din Irak, a fost evident faptul că marile corporaţii pierduseră controlul şi că strategiile puse în practică de asasinii economici se întorseseră împotriva noastră. S-a ajuns la escaladarea violenţei, iar atitudinea antiamericană devenise transparentă. Planul pus la punct de Kermit Roosevelt ne-a explodat în faţă, când, în anul 1979, militanţii naţionalişti l-au detronat pe şah. Sprijinul acordat Israelului de către Statele Unite a lăsat pe drumuri milioane de palestinieni, a generat lupte şi conflicte fără sfârşit şi i-a înfuriat pe musulmanii de pe toate continentele. Transformarea Arabiei Saudite într-o miniatură a culturii occidentale i-a înrăit pe conservatorii musulmani. Arabii care-şi făcuseră studiile la Oxford şi la Harvard au înţeles că în spatele proiectelor noastre se ascundeau planuri de jefuire a petrolului care le aparţinea.

În 11 septembrie 2001, visul pe care-l nutrise corporatocraţia de a pune mâna pe petrol, cu consimţământul şi concursul unor state islamice surogat şi al unei armate de sprijin staţionată în Israel, a explodat, transformându-se într-un coşmar incendiar.

Reacţia Washingtonului a urmat ruta cunoscută, fapt care a pus ţara într-un pericol şi mai mare. Intervenţia armatei americane în Afganistan a întors împotriva noastră un întreg mapamond care până atunci compătimise cu noi. Invazia în Irak a transmis lumii întregi mesajul clar că Washingtonul era mai interesat să-şi asigure cantităţile necesare de petrol, decât să-l vâneze pe Osama bin Laden. Pe termen lung, acţiunea a inflamat şi mai mult populaţiile musulmane şi aşa furioase, a inspirat milioane de islamici să se înscrie în celulele teroriste, a scos în evidenţă vulnerabilitatea soldaţilor americani şi a cufundat Statele Unite în ceea ce poate fi însumat sub titlul generic de faliment. Strategiile politice care au urmat momentului 11 septembrie au fost într-adevăr ultimele şi cele mai evidente dintr-o serie de gafe monumentale. Pentru fiecare acţiune pe care corporatocraţia o pretindea a fi un succes – instalarea şahului în Iran, a dinastiei saudite, a familiilor conducătoare din Kuweit şi din Iordania, a unui dictator prietenos în Egipt şi în sprijinirea militarismului israelian – au existat pierderi compensatorii, ca revoltele molahilor, creşterea popularităţii al-Qaeda, înlocuirea unor guverne moderate cu unele cu vederi radicale, venerarea eroilor-martiri care au apărut în urma atacurilor sinucigaşe cu bombă şi escaladarea fanatismului.”

În urma tuturor războaielor purtate în diferite colţuri ale lumii, corporatocraţia a avut foarte mult succes. Maşina de război a câştigat, proprietarii companiilor americane de armament au strâns profituri imense din Vietnam, Afganistan, Irak şi din multe alte zone. Chiar dacă costul unui război se ridică la sume gigantice, fără să mai punem în balanţă numărul imens de pierderi de vieţi omeneşti şi de familii, case şi regiuni întregi distruse, corporatocraţia a primit compensaţii uriaşe.

„Spre deosebire de Vietnam, războiul din Irak, combinat cu neînţelegerile din întreaga regiune, reprezintă o ciocnire între ideologii. El nu numai că opune creştinătatea şi iudaismul Islamului, dar, într-o anumită privinţă, este un referendum asupra sensului pe care-l are noţiunea de materialism de consum.

Aparenţele ne fac să credem că tagma corporaţiilor iese învingătoare în acest referendum, în locuri ca Dubai. Însă tot ce trebuie să facem este să fixăm canalele televizorului pe buletinele de ştiri din Iran, Irak, Egipt, Liban, Israel şi Siria, pentru a ne da seama că Dubaiul este o anomalie, iluzia unei oaze aflate în plin deşert. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul primului deceniu al anilor 2000, unica concluzie pe care o putem trage este că marile corporatocraţii ne-au condus spre o prăpastie de proporţii istorice.”

Citiţi şi: Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni

Illuminati-i şi sinistra aristocraţie neagră a planetei


Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni

de Mihaela Gheorghiu Motto: „Ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine

este să clădim imperiul global.” – John Perkins

Aşa cum există ucigaşi plătiţi pentru a elimina persoane incomode, există şi ucigaşi de naţiuni. Ei sunt armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic, pentru ca ţări întregi, cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor a fost prevăzută de multă vreme în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă acum avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani acest rol, descrie acum pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat, etc.

Ce sunt asasinii economici? „Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci,” recunoaşte John Perkins în introducerea cărţii sale. „Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare" străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.”

"Meseria mea avea două obiective principale. Primul era să justific împrumuturi internaţionale uriaşe care erau direcţionate înapoi către Main (firma sub umbrela căreia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster şi Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologică şi construcţii. În al doilea rând, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru Main şi alţi contractori din SUA), astfel încât să fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi în ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.” „Datoria mea era de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice şi aeroporturi.” „În ciuda faptului că banii sunt returnaţi aproape imediat corporaţiilor membre ale corporatocraţiei (creditorul), ţara care primeşte împrumuturile este obligată să returneze întreaga sumă, plus dobânda. Dacă un asasin economic dobândeşte un succes deplin, atunci împrumuturile sunt atât de mari încât, după câţiva ani, debitorul ajunge în imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, întocmai cum procedează Mafia, ne revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe din următoarele pretenţii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse preţioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani şi uite aşa, o altă ţară se mai adaugă la imperiul nostru global.” John Perkins dezvăluie de fapt într-un mod detaliat şi confirmă existenţa unui mecanism stabilit de mult în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Una dintre armele cele mai importante pentru instaurarea statului global planetar este tocmai războiul economic purtat de o armată de agenţi nevăzuţi:

„Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri.” (Al doilea protocol francmasonic)

„Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.” (Al optulea protocol francmasonic)

Fabricarea de statistici

„Pe parcurs, continuă John Perkins, am înţeles că statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gamă variată de concluzii, inclusiv pe acelea care să oglindească predilecţiile analistului. Slujba mea era să analizez efectele investiţiilor de miliarde de dolari într-o ţară. Şi, la modul mai specific, eu trebuia să concep studii care să proiecteze o creştere economică în viitorii douăzeci-douăzeci şi cinci de ani şi care să evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, dacă se lua decizia de a împrumuta unei ţări un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia să nu susţină Uniunea Sovietică, eu trebuia să compar beneficiile acelei investiţii într-o uzină electrică cu beneficiile investiţiei într-o reţea naţională de căi ferate sau într-un sistem de telecomunicaţii. Sau mi se spunea că acelei ţări i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie îmi revenea sarcina de a demonstra că acel sistem va avea drept rezultat o creştere economică suficientă pentru a justifica împrumutul.” (mascând în acelaşi timp faptul că această creştere economică avea de fapt efecte dezastruoase asupra mediului şi oamenilor n.n.)

„Factorul primordial în fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuală a PIB era câştigător. Dacă nu exista decât un singur proiect, trebuia să demonstrez că dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului. Aspectul ţinut sub tăcere al fiecăruia dintre aceste proiecte era acela că, prin ele, se intenţiona crearea unor profituri uriaşe pentru contractori, precum şi pentru o mână de familii bogate şi influente din ţara care primea împrumutul, în timp ce se asigura dependenţa financiară pe termen lung şi, prin urmare, loialitatea politică a guvernelor de pretutindeni. Cu cât împrumutul era mai mare, cu atât era mai bine. Faptul că povara datoriei apăsând pe spinarea unei ţări îi priva pe cetăţenii acesteia de servicii de sănătate, de educaţie şi de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat în considerare. Între noi discutam deschis despre esenţa înşelătoare a PIB-ului. De exemplu, creşterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci. Şi totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”

„Ca şi cetăţenii SUA, în general, majoritatea angajaţilor de la Main au impresia că le facem favoruri acestor ţări când le construim centrale electrice, autostrăzi şi porturi. Şcolile noastre şi presa ne-au învăţat să percepem aceste acţiuni ca pe nişte fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titraţi, au diplome care dovedesc cât sunt de educaţi. Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap că motivul pentru care ne instalăm ambasade peste tot în lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea, au însemnat transformarea Republicii americane într-un imperiu global. În ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranţi ca şi coloniştii din secolul al XVIII-lea care credeau că indienii care luptau pentru a-şi apăra pământurile erau unelte ale diavolului.” Corporatocraţia şi statul unic planetar Scopul final al tuturor acestor acţiuni este prin urmare crearea statului planetar global. Construirea unor corporaţii internaţionale mamut este principalul mijloc prin care se realizează centralizarea puterii, şi a fost indicat în Protocoalele maeştrilor francmasoni, pe care acum asasinii economici precum John Perkins le duc la îndeplinire:

„Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice, trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mână nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Îi vom sili apoi să ne ofere o stăpânire internaţională a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planetă.” (Al cincilea protocol francmasonic)
„În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii.” (Al şaselea protocol francmasonic)

„În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile "luări de sânge" benevole. Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi.” (Al douăzecilea protocol francmasonic)

În cartea sa, John Perkins nu face decât să arate în detaliu cum sunt puse în practică directivele masonice de mai sus. După cum şi el punctează, încetul cu încetul acestea au fost transformate în valori şi modele de comportament care au înlocuit adevăratele valori, fiind infiltrate prin intermediul educaţiei şi imitaţiei sociale în rândul maselor.

„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El este condus de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Această credinţă mai are şi un corolar, şi anume că aceia care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul plac.

Evident, conceptul este unul eronat. Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din ce în ce mai disperate. Acest efect este întărit de concepţia conform căreia liderii industriali care pun în mişcare sistemul ar trebui să se bucure de un statut special, concepţie din care izvorăsc multe dintre problemele noastre actuale. Când femeile şi bărbaţii sunt recompensaţi pentru lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când înfruptarea din resursele Pământului o considerăm totuna cu sfinţenia, când ne învăţăm copiii să se ia la întrecere cu toţi dezechilibraţii, când uriaşe părţi din populaţie le considerăm ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar că o căutăm cu lumânarea. Şi o şi găsim.

În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră susţin atât concepul fals, cât şi rezultatul acestuia. Ele ne-au adus în situaţia în care civilizaţia noastră mondială a ajuns un fel de maşină monstruoasă care necesită cantităţi de combustibil şi de întreţinere în creştere exponenţială, într-atât de uriaşe încât, în cele din urmă, aceasta va consuma totul, nemairămânându-i altă soluţie decât să se devoreze pe sine.

Una dintre funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua, extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit", precum şi posesiunile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie şi, în consecinţă, ea serveşte intereselor noastre superioare.” (John Perkins face aici referire la îndemnul oficial pe care conducerea SUA l-a făcut către cetăţenii săi în timpul războiului din Irak, atunci când le-a spus că „este o datorie patriotică să consume”.) Acţiunile asasinilor economici lasă în urmă doar dezastre Peste tot pe unde acţionează, asasinii economici lasă în urmă ravagii: distrugeri ecologice ireparabile, secătuirea rezervelor naturale, sărăcie, foamete, sclavie, mizerie, dependenţă. Referindu-se la misiunea sa din Ecuador, John Perkins creionează doar o parte dintr-un tablou înfricoşător, care se vrea a fi extins la nivelul întregii lumi, pentru a facilita implementarea statului unic planetar ca unică soluţie de salvare:

„La vremea primei mele vizite, în 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniană a Ecuadorului. Astăzi, petrolul reprezintă aproape jumătate din exportul ţării. O conductă ce traversează Anzii, construită la scurt timp după vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumătate de milion de barili în fragila pădure tropicală – de peste două ori cantitatea scursă în cazul Exxon-Valdez. Azi, o nouă conductă, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construită de un consorţiu organizat de tip Asasini Economici, promite să ducă Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observăm că această formă de dependenţă economică şi sclavie statală este prezentată drept un privilegiu de care ţările în cauză ar trebui să fie mândre – n.n.). Întinderi uriaşe din pădurea tropicală au fost distruse, papagalii macao şi jaguarii aproape că au dispărut, trei culturi indigene din Ecuador au fost împinse în pragul extincţiei, iar râuri pure au fost transformate în haznale curgătoare. În aceeaşi perioadă, reprezentanţii culturilor indigene au început să riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocaţi americani, reprezentând peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, împotriva Chevron Texaco Corp. Plângerea consta în faptul că, între 1971 şi 1992, gigantul petrolier aruncase până la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, în gropi deschise şi râuri, şi că aceeaşi companie a lăsat neacoperite aproape 350 de asemenea puţuri care continuă să omoare atât oameni, cât şi animale.” „Din cauza semenilor mei de la Main şi a mea, Ecuadorul este azi într-o stare mult mai rea decât era înainte de a cunoaşte „miracolele” economiei, finanţelor şi tehnologiei moderne. Începând din 1970, în timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de sărăcie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publică a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Între timp, partea din resursele naţionale alocată celor mai sărace segmente ale populaţiei s-a redus de la 20% la 6%.

Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrării sale - peste 375 miliarde pe an în 2004 - este mai mult decât plăteşte toată lumea a treia pe educaţie şi sănătate, şi de douăzeci de ori mai mare decât suma primită anual ca ajutor internaţional de către ţările în curs de dezvoltare. Peste jumătate din populaţia lumii supravieţuieşte din mai puţin de doi dolari pe zi, ceea ce înseamnă, în mare, aceeaşi sumă pe care o primeau la începutul anilor '70. Între timp, procentul de la vârf, de 1% din familiile lumii a treia, deţine între 70% şi 90% din toate resursele financiare private şi proprietăţile din ţările lor; procentul efectiv este în funcţie de ţara respectivă.

Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este copleşit de datoria externă, trebuind să aloce o parte exorbitantă din bugetul naţional pentru a o achita, în loc să-şi utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetăţeni ai săi, înregistraţi oficial ca trăind sub pragul sever al sărăciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate să-şi achite obligaţiile externe este de a-şi vinde pădurile tropicale către companiile petroliere. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care asasinii economici şi-au îndreptat de la început privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii că marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizează cu câmpurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global îşi revendică partea sa sub forma concesiunilor petroliere.

Această cerere a devenit deosebit de urgentă după 11 septembrie 2001, când Washingtonul se temea că s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curând un preşedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o poziţie foarte fermă împotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a ameninţat să întrerupă vânzările către Statele Unite. Asasinii economici eşuaseră în Irak şi în Venezuela, dar reuşiseră în Ecuador; acum aveam să-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.

Ecuadorul este una dintre ţările tipice, aduse de asasinii economici în dependenţă economică şi politică totală. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din pădurea tropicală ecuadoriană, companiile primesc 75 de dolari. Din suma rămasă de 25 de dolari, trei sferturi trebuie să meargă în contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce rămâne acoperă cheltuielile militare şi guvernamentale – ceea ce înseamnă că rămân în jur de 2,5 dolari pentru sănătate, educaţie şi programe menite a-i ajuta pe săraci. Astfel, la fiecare sută de dolari luată pentru petrolul extras din Amazon, mai puţin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale căror vieţi au fost atât de crunt afectate de baraje, foraje şi de conducte şi care mor din lipsa mâncării comestibile şi a apei potabile.” Colonialismul modern sub masca civilizării şi modernizării Acţiuni similare, având aceleaşi efecte, au fost realizate de asasinii economici precum John Perkins şi în alte ţări: Indonezia, Venezuela, Panama, Arabia Saudită, Iran, etc. În cartea sa el le descrie pe larg. Privind însă lucrurile în ansamblu observăm din nou că toate cele prezentate mai sus sunt doar consecinţa punerii în practică a unei directive cuprinse în al treilea protocol al maeştrilor francmasoni:

„Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie.” Această nouă formă de sclavie este însă şi mai periculoasă decât cea din vechime, pentru că este una ascunsă, insidioasă. Colonialismul modern face din oameni nişte sclavi cu atât mai docili şi mai uşor de condus, cu cât li se inoculează pe toate căile ideea că toate acestea sunt făcute în interesul şi pentru confortul lor: „Ingeniozitatea construcţiei acestui imperiu modern îi eclipsează pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli şi pe coloniştii europeni din secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am învăţat din istorie. Astăzi, nu mai purtăm săbii. Nu mai purtăm armuri sau haine care să ne scoată în evidenţă. În ţări precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne îmbrăcăm asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. În Washington şi Paris, arătăm ca nişte birocraţi din guvern sau ca nişte bancheri. Părem modeşti, normali. Vizităm şantiere în proiectare şi cutreierăm prin satele sărace. Proclamăm altruismul, discutăm cu ziarele locale despre minunatele acţiuni umanitare întreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinţă ale comisiilor guvernamentale cu hârtiile noastre şi cu proiectele noastre financiare, şi ţinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem în legalitate, lucrăm pe faţă. Sau aşa ne autozugrăvim şi aşa suntem acceptaţi. Acesta este felul în care funcţionează sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul însuşi este construit pe subterfugii, fiind prin definiţie unul legitim.” „În orice caz, şi acesta este un avertisment foarte serios, dacă noi dăm greş, o rasă cu mult mai ticăloasă intră în scenă, aceia cărora asasinii economici le spun şacalii, bărbaţi care descind direct din acele imperii timpurii. Şacalii se află întotdeauna undeva, pândind din umbră. Când apar ei, şefi de state sunt îndepărtaţi sau mor în „accidente” violente. Şi dacă se întâmplă ca vreun şacal să dea greş, aşa cum au făcut-o în Afganistan şi în Irak, atunci reapar vechile modele. Când şacalii eşuează, atunci treaba pică în sarcina armatei.” John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri politice. Vă invităm să citiţi această carte şi să reflectaţi.

Bibliografie:

John Perkins – Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internaţional, 2007. Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni Vă recomandăm să citiţi şi:Privatizarea în România – un jaf naţional Banii: o descifrare ezoterică a unui «rău necesar» Cu ocazia referendumului din 19 mai 2007 află şi românii ce afaceri învârt oligarhii pe care i-a deranjat politica preşedintelui

Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni

Motto: “Cunoaşteţi adevărul şi acesta vă va elibera!”

sau altfel spus:

PLANURILE DOMINĂRII ÎNTREGII LUMI, INIŢIATIVĂ FIXATĂ SĂ SE REALIZEZE PÂNĂ ÎN ANUL 2000 ÎN CELE 24 DE PROTOCOALE SECRETE, ÎNTOCMITE DE CONDUCĂTORII FRANCMASONERIEI MONDIALE CU OCAZIA MARELUI CONGRES SECRET FRANCMASONIC DE LA BÂLE, ELVEŢIA, CARE A AVUT LOC ÎN ANUL 1897

Introducere

Primul protocol secret francmasonic

Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerică. Liberalismul şi anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie să fie păcălită. Anarhia şi efectele ei. Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie atât de uşor manipulată de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul şi regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesară. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciună. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie să fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului. Citiţi textul integral aici...

Al doilea protocol secret francmasonic

Toate războaiele economice sunt de fapt temelia supremaţiei francmasonice. Administraţia vizibilă şi "Consilierii francmasonici secreţi care acţionează din umbră". Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugătoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politică. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti.
Al treilea protocol secret francmasonic

Şarpele francmasonic simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesară care se inoculează în palate. Puterea francmasonică şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economică. "Adevărul poporului". Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizată şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea "stăpânului planetar universal". Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasonerie. Siguranţa celor care care sunt de ai "Noştri". Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate "Marea" Revoluţie Franceză. Regele despot este o prefigurare a "STĂPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL". Cauzele de bază ale invulnerabilităţii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himeră.
Al patrulea protocol secret francmasonic

Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţa. Concurenţa internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni.

Al cincilea protocol secret francmasonic

Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului. Mijloacele tainice de a-şi însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt totdeauna motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanţa nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa "cum se văd". Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări. Cum se pote pune pe deplin stăpânire pe opinia publică? Importanţa deosebită a iniţiativei particulare. Guvernul francmasonic suprem.
Al şaselea protocol secret francmasonic

Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciară. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără muncă. Luxul care înrobeşte. Mărirea salariului şi scumpirea imediat ulterioară a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare.
Al şaptelea protocol secret francmasonic

Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Fermentaţii, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a "creştinilor" prin războiul general. Presa ca mijloc important de influenţă în masă şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze şi chineze.
Al optulea protocol secret francmasonic

Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juridic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern?
Al nouălea protocol secret francmasonic

Aplicarea atentă a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a orientărilor antifrancmasonice. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea "inteligentă" şi forţa cea "oarbă" a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrariul liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferită a legilor. Metrourile şi francmasoneria.
Al zecelea protocol secret francmasonic

Forţa tainică a lucrurilor în politică. "Genialitatea" diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuşi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternică a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua eră republicană. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi "de paie" ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitată a preşedinţilor statelor. Misterul afacerii "Panama". Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioară la "autocraţia" francmasonică. Momentul secret al proclamării "regelui universal" al planetei Pământ. Inocularea criminală cu microbi şi viruşi ale diferitelor boli precum şi alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Al XI-lea protocol secret francmasonic

Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat aşa cum este ea propusă de către francmasoni. Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici. Francmasoneria secretă din umbră şi lojile sale exterioare de "faţadă".

Al XII-lea protocol secret francmasonic

Interpretarea masonică secretă a cuvântului "libertate". Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei atunci. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa modernă. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor "sociale" provinciale. Infailibilitatea noului regim.
Al XIII-lea protocol secret francmasonic

Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin.
Al XIV-lea protocol secret francmasonic

Religia cea nouă a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei francmasonice a viitorului. Pornografia necesară şi viitorul cuvântului tipărit atunci când francmasonii vor avea complet puterea.

Al XV-lea protocol secret francmasonic

Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnările la moarte ce vor fi pronunţate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii francmasonilor. Înmulţirea rapidă a lojilor francmasonice. Administraţia centrală a Marilor maeştri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza esenţială a tuturor societăţilor secrete. Importanţa tainică a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioară la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea planetară a prestigiului legilor şi al autorităţii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea şi limpezimea exemplară a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totală şi necondiţionată faţă de autoritate. Măsuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobişnuită a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fără precedent al francmasoneriei. Dreptul de casaţie. "Aspectul" patriarhal al viitorului "guvern" Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii.
Al XVI-lea protocol secret francmasonic

Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii "Stăpânitorului" cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine.
Al XVII-lea protocol secret francmasonic

Baroul va fi restructurat. Influenţa preoţilor creştini va trebui să scadă tot mai mult. Libertatea conştiinţei se va urmări să fie diminuată. Regele Statului Planetar Unic al Francmasonilor va fi simultan şi Patriarh şi Papă. Mijloacele secrete de luptă ale francmasoneriei cu bisericile existente. Problemele curente ale presei contemporane aşa cum sunt ele privite de francmasoni. Organizarea cea nouă a poliţiei. Poliţia voluntară. Spionajul şi turnătoria după modelul grupărilor francmasonice secrete. Abuzurile de putere vor fi curent muşamalizate.
Al XVIII-lea protocol secret francmasonic

Măsurile suplimentare de siguranţă care vor fi luate de francmasoni. Supravegherea foarte atentă şi totală a conspiratorilor. O gardă numeroasă care îl păzeşte la vedere pe Preşedintele Statului indică ruina puterii. Garda regelui Statului Planetar al francmasonilor. Prestigiul mistic şi totalitar al puterii. Arestarea rapidă şi cercetarea abuzivă va fi realizată la prima bănuială atunci.
Al XIX-lea protocol secret francmasonic

Dreptul de a prezenta jalbe şi proiecte va fi speculat la maxim de francmasoni. Răzvrătirile şi rostul acestora. Crimele politice vor fi altfel judecate de tribunale. Reclama pentru crimele politice va trebui să înceteze pentru totdeauna.
Al XX-lea protocol secret francmasonic

Noul program financiar. Impozitul va fi mărit în mod progresiv. Perceperea progresivă şi insidioasă a impozitului prin aşa zisele timbre. Casă de fond de titluri şi modul în care va fi evitată stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea reprezentării. Stagnarea posibilă a capitalurilor. Emisiunea de bani noi. Schimbul aurului. Schimbarea cea nouă de cost a muncii. Bugetul. Împrumuturile statului şi modul în care vor fi ele realizate. Seria hârtiilor cu 1% dobândă. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favoriţii şi totodată agenţii eficienţi ai francmasonilor.
Al XXI-lea protocol secret francmasonic

Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de Economii şi renta. Suprimarea completă a bursei fondurilor publice. Taxarea modificată a valorilor industriale.
Al XXII-lea protocol secret francmasonic

Secretul viitorului trebuie să fie ascuns cu grijă. Răul secular este singura bază a binelui viitor. Aureola puterii absolute şi adorarea ei mistică de către masele ignorante.
Al XXIII-lea protocol secret francmasonic

Reducerea drastică a producţiei obiectelor de lux. Mica industrie şi rolul ei. Şomajul reprezintă un mare pericol în cadrul Statului Planetar Unic. Interzicerea completă a beţiei. Condamnarea definitivă la moarte a vechii societăţi şi învierea sa fără o nouă formă. Regele Statului Planetar Unic al francmasonilor va fi considerat în unanimitate ca fiind alesul lui Dumnezeu.
Al XXIV-lea protocol secret francmasonic

Întărirea rădăcinilor regelui Statului Planetar Unic al Francmasonilor. Pregătirea atentă şi iniţierea secretă a regelui. Îndepărtarea moştenitorilor săi direcţi. Regele Statului Planetar Unic şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele Statului Planetar Unic va avea un destin aparte. Ireproşabilitatea totală a moravurilor externe ale regelui.

Nota: articolul contine fragmente din protocoale.

COMENTARIU inspirat asupra celor 24 de protocoale...

Comentariu

Redăm în continuare un inspirat comentariu asupra planului strategic criminal al ofensivei francmasonice mondiale şi urmărim astfel să scoatem în evidenţă consideraţiile tactice aşa cum sunt ele expuse cu cinism în aceste protocoale:

1. Francmasonii mărturisesc aici scopul criminal pe care ei îl urmăresc şi expun cu o mare îndrăzneală mijloacele ce le vor întrebuinţa, pentru a ajunge la această ţintă. Scopul este: distrugerea oricărui Stat creştin, pentru a ajunge ei stapâni. Să vedem acum care le sunt mijloacele? Ca să se întrebuinţeze cele mai abile mijloace, trebuie ştiut cine este pentru ei adversarul, iar adversarul ce trebuie răpus până la urmă folosind nu contează ce mijloace malefice este naţiunea creştină din fiecare Stat european. După destăinuirea plină de impertinenţă a francmasonilor, omul este o bestie crudă, care nu ştie decât de frică. Pentru a stăpâni bestia trebuie în viziunea lor nebunească să pui mâna pe putere. Astăzi, când votul universal s-a acordat poporului, tocmai pentru aceasta trebuie să fie zăpăcite cu abilitate masele cu ideea libertăţii, pentru ca astfel poporul să prefacă libertatea în destrăbălare şi dezordine, şi astfel făcând să fie scăpate puterea din mâinile guvernanţilor, masonii şireţi şi cruzi ridicăndu-se la putere pe umerii poporului înşelat.

Cea mai evidentă dovadă cu privire la punerea în aplicare a acestui plan diabolic de luptă ne-o dă presa din toată lumea, condusă cam pretutindeni de francmasoni. Avem şi în ţara noastră, aşa cum fiecare îşi poate da seama (dacă este suficient de inteligent) o asemenea presă, care nu scrie decât numai şi numai în numele "libertăţii" şi "democraţiei".

Pentru a ajunge la o mare destrăbălare şi dezordine, francmasonii mărturisesc că vor lucra în special prin corupţie pentru a învrăjbi între ele toate partidele politice, pentru ca nu cumva să mai ajungă la vreo înţelegere, ei mărturisesc că vor acţiona ca să prostească şi să abrutizeze poporul creştin prin băuturi spirtoase; ei mărturisesc de asemeni că vor strica tineretul prin scrieri şi filme pornografice, şi că vor deprava femeile creştine prin lux fără măsură, superficialitate şi îndemnarea la prostituţie. Toate acestea ei le fac arătând cu o criminală făţărnicie că acesta este de fapt progresul. Învrăjbirea aceasta sistematică o urmăresc francmasonii cam peste tot şi fără îndoială că ei o urmăresc şi la noi în România. De aceea putem vedea cu toţii cât de înverşunate sunt luptele dintre partide.

În ceea ce priveşte băuturile alcoolice, nu întâmplător se constată mereu de către serviciile sanitare, falsificarea lor. Barurile de zi sau de noapte şi restaurantele se înmulţesc mereu şi într-o mult mai mare măsură decît celelalte magazine.

În privinţa degradării morale şi spirituale prin vicii şi pornografie se pot vedea zilnic şi la noi reviste şi ziare care sugestionează în acest sens şi îndeamnă în mod insidios tineretul la desfrâu, vlăguire, sexualitate animalică, prostituţie, sadism, masturbare, masochism, satanism.

Când prin astfel de mijloace se va ajunge să se destrame toate legăturile sociale şi politice din ţară atunci, spune el, se va arunca ca o fiară de pradă asupra a ceea ce a mai rămas din acest putregai şi va răsturna totul, pentru ca el să întemeieze apoi un Stat nou planetar unic.

În Statul cel nou Mondial, UNIC, ridicat pe ruinele Statelor creştine, francmasonii nu se vor mai călăuzi după regula LIBERTĂŢII. Acest cuvânt în viziunea sa criminală a fost bun de exploatat, spre a dărâma din temelii Statul creştin. El va întrebuinţa apoi NUMAI "despotismul absolut, fără de care nu poate exista civilizaţia".

În această luptă ascunsă şi pe zi ce trece mai agrigă, francmasonul şi-a luat ca tovarăş nedespărţit AURUL, cu care el îi cumpără pe creştinii slabi de înger şi manipulează cu viclenie masele de oameni prin presa aberantă cu care zăpăceşte minţile celor mulţi şi proşti.

2. Francmasonul a ştiut şi ştie totdeauna să tragă multe foloase din dezordine. Tocmai de aceea, el a căutat şi caută mai mereu să dezlănţuie dezordinea, revoluţia, războiul pentru că asemenea frământări i-au adus numai profituri.

Cum caută să profite francmasonii de dezordine? În două feluri: ei se îmbogăţesc, pe când creştinii sărăcesc şi se împuţinează în războaie; astfel ajung francmasonii să spună în final cuvântul hotărâtor chiar în Statele pe care au ştiut să le manipuleze cu viclenie pentru ca să le arunce în război.

Tocmai de aceea, cel mai adesea ei caută să facă din războaie o ceartă sângeroasă pentru bani şi cum ei au adunat, deloc întâmplător, tot aurul din lume în băncile lor, ei vor fi aproape totdeauna ascultaţi şi la încheierea păcii.

Dar în timp de pace oare cum acţionează cel mai adesea francmasonul? El caută înainte de toate să întunece judecata cea dreaptă şi cinstită a creştinului cu vorbe goale şi cu făgăduinţe mincinoase, despre care el încă de mai înainte ştie că nu se pot împlini. Prin ce mijloc? Prin PRESĂ. Francmasonul stă ascuns în umbră şi priveşte cu dispreţ cum alţii muncesc, le află necazurile, nemulţumirile şi apoi el începe prin presă să asmută mulţimea contra cârmuirii, să îi clatine încrederea în cinstea şi dreptatea conducătorilor, pentru a o atrage de partea lui.

De aceea ei caută în primul rând ca în orice ţară să pună mâna pe PRESĂ. Ei ştiu că în viziunea lor satanică presa este scara care duce la o putere pământească şi la bogăţie, peste cadavre de creştini.

3. Intrăm astfel şi mai adânc în sufletul satanic, perfid şi criminal al francmasonului; mai întâi el caută să distrugă sistematic ordinea stabilită prin Constituţie. Constituţia este legea de bază a Statului, care stabileşte un echilibru între puterile Statului: între Conducătorul acestuia, persoanele care cârmuiesc şi popor. El caută să sfarme această cumpănă dreaptă, căutând prin puterea aurului şi mai ales prin minciunile din presă să despartă pe conducători de poporul pe care îl conduc. Pentru a ajunge cât mai repede aici, ei împing pe toţi ambiţioşii să dea asalt puterii, îndeamnă pe toţi nepricepuţii să vorbească verzi şi uscate în Parlament, pentru a împiedica guvernele să facă legi, ei pun ziariştii să atace tot ce este bun, spiritual, divin şi cinstit în ţară, pentru ca poporul, care în naivitatea sa crede foarte uşor, să nu mai aibă încredere în nimeni şi să ceară mereu schimbare de guvern. Cu cât guvernele se schimbă mai des, cu atât slăbeşte mai mult puterea de a conduce şi de această slăbiciune nu profită decât francmasonul. De aceea, citim atât de des chiar şi în presa de la noi că e nevoie totdeauna de schimbări de guvern. Poporul care nu cunoaşte metoda, greu de învăţat, a guvernării, îi crede pe francmasoni, pentru că francmasonii pe de o parte îi mint cu impertinenţă prin conducătorii pe care îi cumpără cu aurul lor, iar pe de altă parte ei fac să fie tot mai nemulţumit poporul, căutând prin toate mijloacele să-l sărăcească şi să-i scumpească viaţa. Când omul este flămând şi copleşit de toate lipsurile, mai uşor pleacă urechea la minciuni, decât dacă îi merg toate bine. De aceea francmasonul din Protocoale mărturiseşte că puterea lor creşte foarte mult mai ales atunci când creştinului îi merge tot mai rău, astfel ne apare evident că puterea francmasonilor stă ascunsă în foametea creştinului, în nefericirea sa, în slăbirea tot mai mare a muncitorilor noştri.

Tocmai de aceea francmasonul îşi destăinuie gândul său criminal, că el, având puterea banului asupra celor pe care i-a sărăcit, îi va stăpâni complet şi mult mai aprig decât o făceau altădată regii şi împăraţii. La un semn al lor, toată mulţimea de flămânzi, sălbăticită de ura provocată de francmasoni prin presă, se va arunca asupra puternicilor zilei, va distruge totul şi atunci francmasonul scontează că va lua puterea. Asta el nu o visează, ci o mărturiseşte cu un cinism uluitor în Protocoale şi tot acolo el arată şi drumul pe care va ajunge la această mârşavă ţintă.

Dar oare în această revoluţie ei nu îşi vor pierde capul? Nu! spun ei cu impertinenţă, pentru că ei au pregătit revoluţia, ei ştiu când va izbucni şi doar ei vor şti să se ferească.

Aşa tind să ajungă în curând şi la noi fracmasonii aţâţând luptele politice, împiedicând orice unire cuminte între partide, cumpărând pe conducătorii lacomi de bani, învrăjbind poporul, aruncând sămânţa urii şi a deznădejdii între mase. Dar peste hotare? Iată ce mărturisesc chiar ei: "Astăzi aproape nimeni nu ne mai poate ataca, pentru că deja suntem o mare putere care domneşte deasupra tuturor Statelor din lume; când spre exemplu ne atacă un Stat, ne apără imediat celelalte." De aceea spun ei că au ajuns la culmea puterii şi că puţin le mai trebuie să se încolăcească peste trupul ultimelor State de pe continent şi astfel să ajungă să ţină toată Europa în mâini ca într-un cleşte.

4. Francmasonul, care luptă cel mai adesea pe ascuns, mărturiseşte că astăzi a ajuns să fie o mare putere nevăzută. Şi pentru ca să înlăture cât mai repede orice concurenţă, el se ridică contra credinţei creştine, care iarăşi este o forţă nevăzută. Astfel el îşi dezvăluie planul, în conformitate cu care trebuie ruinată în întregime religia creştină. Francmasonul consideră că trebuie smuls din sufletul nostru spiritul strămoşesc al credinţei şi al preţuirii bunurilor sufleteşti, divine, mai presus de cele materiale. El caută sistematic să ne otrăvească, să ne cufunde pe nesimţite în mocirla poftei nemăsurate de bani şi a acumulării obsesive de bunuri materiale. Astfel creştinul ajunge să nu vadă pe duşmanul tuturor celor buni care este francmasonul. Cum va ajunge el aici? Înainte de toate el va trezi în noi pofta banului prin speculaţii în industrie şi va acţiona astfel încât valorile să treacă din mână în mână, până se vor înfunda tot în bugetul francmasonilor. Odată ce va trezi şi va amplifica această poftă nesăbuită, care ruinează sufletul, francmasonul va ademeni pe cei mai mulţi creştini de partea sa, şi apoi pe aceştia îi va trimite la luptă împotriva creştinilor celor buni şi dezinteresaţi, pentru a distruge astfel şi ceea ce a mai rămas bun şi divin. Fiecare, atunci când va privi atent şi lucid luptele politice ce se dau la noi pentru putere, va cerceta câţi luptători sunt francmasoni şi atunci la lumina cea nouă a Protocoalelor, el va înţelege multe din caracterul şi metodele luptelor politice din România. Pe această ţară, frumoasă şi bogată, care - conform profeţiilor faimoase ale indianului SUNDAR SINGH - are o misiune spirituală şi divină unică, şi-au pus ochii francmasonii; ei doresc să împiedice aici consolidarea unităţii spirituale a acestui popor ales de Dumnezeu, să sporească slăbiciunea, sărăcia şi dezordinea, pentru a ajunge - MAI ALES AICI- cât mai uşor la putere.

5. După ce el va ajunge să destrame tot ce era bun, sfânt şi întărit prin legi cinstite în societatea creştină, francmasonul îşi pune acum întrebarea: cum va guverna el peste mormanul de ruine şi tot el răspunde astfel: prin cel mai aprig despotism, dar şi acesta va fi întronat de o aşa manieră încât ei să rămână tot în umbră, să nu fie cumva văzuţi, dar mâna lor de fier ascunsă să ţină în frâu şi în sărăcie creştinii. Cum vor ajunge francmasonii să stăpânească opinia publică? Prin PRESĂ, această presă infectă - DE SCANDAL - va obosi lumea, căutând să critice cu viclenie tot ceea ce este bun şi va urmări totodată să zăpăcească minţile celor mulţi în aşa fel încât aceştia să nu mai ştie a se descurca aproape deloc în gestionarea propriilor lor afaceri. Al doilea mijloc este să se aducă atâta trivialitate, abjecţie, stricăciune, pornografie, păcate (vicii) în popor şi să învrăjbească partidele politice unele împotriva altora, până când în final se va ajunge la o criză generală cu neputinţă de vindecat.

Cinematograful a constituit şi constituie fără îndoială un progres remarcabil al fotografiei în legătură cu scenele în mişcare. Cine, decât francmasonii, poartă la ora actuală răspunderea pentru degenerarea cinematografului, care prin filmele de groază şi violenţă pline de crime şi abjecţii a ajuns să constituie o gravă primejdie morală, aşa încât a ridicat împotriva-i opinia generală a celor cu bun simţ (dar care sunt foarte puţini) care astăzi îl condamnă? Cine oare sunt (cu rare excepţii) patronii localurilor infecte de aşa zisă petrecere şi de dans cât şi a tuturor cluburilor de BINGO sau biliard unde se omoară timpul, se risipeşte în mod aberant energia psihică şi se distrug nervii creştinilor din toată lumea? Luaţi acei tineri debusolaţi drogaţi şi fistichiu gătiţi şi fetele de astăzi depravate, avide de senzaţii tari, care fumează, beau şi ascultă muzică SATANICĂ-METALICA sau ROCK, cu exteriorul lor straniu şi cu lipsa de simţ a răspunderii şi remarcaţi cum de la haina din afară până la intimitatea ideilor şi speranţelor lor demoniace, rele şi nesăbuite, puteţi în final să-i pecetluiţi aproape pe toţi cu aceeaşi etichetă: "Educaţi, rătăciţi, manipulaţi şi exploataţi de noi". Procedând astfel, faptele crude luminează cât se poate de viu fraza din Protocoale: "Printr-o educaţie împănată de principii şi teorii aberante, pe care noi le considerăm ca fiind false, dar pe care chiar noi le-am inspirat, am izbutit să rătăcim aproape în totalitate tineretul creştin şi am ajuns să-l prostim şi să-l demoralizăm". "Petreceri abrutizante cu mult alcool şi droguri, jocuri de noroc, localuri de dans care stresează şi tulbură mintea, mode paranoice fără gust, briliante false - toate acestea şi multe altele, care "înfloresc" năucind puţina minte ce a mai rămas la unii exercită o presiune insidioasă nevăzută asupra poporului şi totodată înghit aproape toate sursele de venituri."

Protocoalele francmasonilor vorbesc de asemeni despre un Guvern Suprem Planetar care este o formă de cârmuire care stă cu mult deasupra Statelor, aşa cum s-a făcut cu Liga Naţiunilor (actuala O.N.U.) unde la ora actuală este ştiut că din umbră masonii cei puternici din Anglia şi din Statele Unite uneltesc şi hotărăsc aproape totul. În afară de această organizaţie, ei mărturisesc de asemeni cu mult cinism că întreaga maşinărie a oricărui Stat se află acum în mâna lor, pentru că maşinăria nu merge decât unsă cu bani şi aceasta este pentru ei firesc şi obligatoriu, pentru că aurul este al lor.

6. O importantă parte dintre mijloacele diabolice cu care francmasonii pregătesc ruina economică a creştinilor, sunt "monopolurile" de mărfuri şi articole, adică acapararea în mâna unora a tuturor lucrurilor necesare. Prin această acaparare masivă aproape toate preţurile se impun numai de către ei, după bunul lor plac, iar tot ce se mai găseşte în mâinile creştinilor este înghiţit rând pe rând, sau stors aproape în întregime tot de ei.

În primul rând este evident că cea dântâi acaparare a lor este făcută cu banii sau cu alte cuvinte cu creditul pe care ei îl acordă cu atâta "GENEROZITATE" Statelor. Aşa numita finanţare internaţională este menită a conduce în realitate, prin DICTAT şi şantaje insidioase de tot felul politica Statelor NUMAI după interesele LOR. Totodată, după cum mărturisesc chiar ei, în urma frământărilor politice, revoluţii sau războaie, se poate face simţită puterea mare a lor prin aceea că ulterior Statele, după asemenea frământări, au în mod OBLIGATORIU nevoie de împrumuturi foarte mari pentru echilibrarea bugetelor şi pentru acoperirea cheluielilor mari avute.

De aceea arată francmasonii că trebuie mărit cât mai mult prestigiul şi însemnătatea aşa numitei finanţări internaţionale de care toate Statele, spun ei, trebuie neapărat să atârne cât mai mult.

Astfel nu este deloc întâmplător că şi ţării noastre, luată ca ţintă de cucerire pentru ei, i-au impus pe lângă alte grele condiţii şi "clauza minorităţilor" care în realitate vizează controlul din afară a problemelor noastre interne. Ei bine, dacă noi am fi complet de acord, cu tot ceea ce francmasonii urmăresc să reuşească în ROMÂNIA imediat ni s-ar da (în schimb) bani mulţi ca împrumut, mărfuri, iar Leul probabil, ar ajunge iar la valoarea lui de mai înainte. Dar iată că în situaţia actuală din moment ce ei nu şi-au împlinit încă dobitoacele lor scopuri pe care le urmăresc la noi, au continuat şi continuă să-şi bată joc de interesele noastre, aducând Leul la devalorizarea de acum.

Iată prin urmare cu câtă abilitate şi viclenie şi-au făcut ei interesele, urmărind cu stricteţe punerea în practică a planului din Protocoale.

Uitându-ne cu o mare atenţie şi luciditate în jurul nostru, putem vedea foarte clar cum aproape tot, ceea ce ei au plănuit în urmă cu aproape 100 de ani se pune la cale şi se realizează acum sub ochii noştri CARE NU BĂNUIESC NIMIC. Inflaţia care creşte în fiecare zi, provocată chiar de ei, a adus la stadiul de criză îndeosebi creştinii. Toate bunurile şi pământurile, trec aproape întotdeauna în mâinile LOR. Preţul muncii se ridică tot mai mult, fără ca muncitorii să folosească ceva, căci prin intermediul maşinaţiilor şi a speculaţiilor puse la cale de ei preţul celor necesare se scumpeşte şi mai mult.

Prin acest exemplu, elocvent luat din mijlocul vieţii noastre de zi cu zi, putem vedea (dacă nu suntem, ORBI (tâmpiţi!)) cât de mult corespunde realităţii planul cel hidos şi criminal al Protocoalelor, care dovedeşte în mod semnificativ că mărirea reciprocă şi dezastruoasă atât a salariilor cât şi a preţurilor obiectelor de prima necesitate, nu este niciodată făcută pentru ca să câştige salariatul sau producătorul, ci tot numai EL - FRANCMASONUL.

7. Începând cu revoluţia franceză, aproape toate revoltele şi toate frământările, ca şi marea majoritate a războaielor din ţările creştine, au fost începute de ei sau au fost întreţinute de ei.

Spre exemplu, chiar la noi în ţară, răscoala din anul 1907 a fost fără îndoială pusă la cale şi întreţinută tot de ei, cu scopul (ascuns, se înţelege), de a profita cât mai mult de situaţia precară a ţării, pentru a obţine noi drepturi şi avantaje nemeritate care să-i ţină în fruntea treburilor publice, dar chiar şi în aceste condiţii ei tot au încercat şi încearcă mai departe să provoace noi dezastre prin revolte sau războaie.

Idei rău sau în mod nebunesc înţelese despre liberalism, idei vagi şi eronate despre aşa-zisa toleranţă, pe care Protocoalele le-au compromis şi apoi le-au murdărit cu desăvîrşire, au ajuns să subjuge în timp toate instituţiile noastre şi întreaga viaţă publică.

Aproape peste tot, francmasonii stăpânesc în mod ascuns şi prin această stăpânire ei urmăresc să pregătească ruina Statelor creştine, asmuţându-le pe unele împotriva altora, pentru ca mai apoi, atunci când această metodă va fi insuficientă, să utilizeze tunurile.

8. Când studiem o adunare importantă care hotărăşte asupra destinelor omenirii, şi mai ales dacă le cercetăm cu atenţie şi luciditate trecutul celor care participă la respectiva adunare, atunci aproape fără nici o greutate putem fixa momentul în care ei au căzut în situaţia fatală, ce le-a adus unele foloase de moment, dar care i-a făcut să devină şi să rămână în mod aproape inexorabil sclavii unei puteri satanice care evită lumina publicităţii. Toate aceasta nu se explică decât prin ideile diabolice din Protocoale: "Noi vom face să se aleagă Preşedinţii al căror trecut este pătat".

Ceea ce este însă şi mai grav, este faptul că tocmai din cauza acestei influenţe satanice predominante, adevărul, chiar dacă este descoperit pentru unii, iar pentru alţii care încă se află şi rămân mai departe sub influenţa LOR, este întunecat şi negat în totalitate, în această uriaşă şi planetară acţiune criminală ei sunt în mod constant ajutaţi de marea şi uluitoarea indiferenţă cu care chiar popoarele care sunt victime privesc deocamdată această problemă.

9. Conducerea Supremă francmasonică a hotărât ca cei aleşi dintre ei (francmasoni), care deja deţin conducerea lojilor masonice în cadrul popoarelor creştine, să nu acţioneze în mod similar pentru toate popoarele planetei, adică să nu acţioneze, cu alte cuvinte, după un model unic pentru toată lumea, ci ei trebuie să întrebuinţeze mijloace criminale adecvate care trebuie să fie oarecum diferite, în funcţie de natura şi specificul poporului în mijlocul căruia acţionează, numai astfel fiind asiguraţi că nu vor eşua în îndeplinirea planurilor lor criminale.

Atunci când francmasonii vor ajunge stăpâni peste toată lumea, ei spun că vor înlocui cuvântul lor de ordine de azi care este cuprins în deviza: "LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE", nu prin alte cuvinte, ci printr-un alt înţeles, pe care îl vor oferi acestei devize şi anume acel înţeles năucitor care le poate uşura stăpânirea, adică: dreptul la libertate, datoria egalităţii şi idealul fraternităţii.

Oare ce vrea să însemne această deosebire, care la prima vedere pare a fi numai între cuvinte? Până în momentul trecerii puterii în mâinile francmasonilor, libertatea, egalitatea şi fraternitatea vor putea să fie un ţel către care lumea creştină merge orbeşte, dar din momentul în care puterea va trece în mâinile LOR, libertatea, egalitatea ca şi fraternitatea urmează a fi acordate popoarelor numai în măsura în care sunt de obicei acordate drepturile şi executate datoriile, adică numai după bunul plac al celor care deţin puterea.

Peste toate aceste guverne ale statelor ce există pe această planetă ei spun că au un guvern al lor superior francmasonic, care doar acela conduce destinele lumii acţionând în mod ocult dar puternic. Puterea aceasta efemeră ei o au doar prin faptul că au la picioarele lor, prin banii şi aurul pe care îl deţin, pe toţi oamenii prăbuşiţi moral, corupţi, ambiţioşi, pătimaşi, plini de vicii sau pătaţi, ajutându-le ambiţiile murdare, răzbunările şi împlinindu-le toate poftele. În felul acesta ei spun că au în, sau la mâna lor pe aproape toţi conducătorii de ţări şi popoare, care, prin greşelile şi ticăloşiile lor (multe dintre ele trezite şi amplificate chiar de ei), vor aduce tot mai multe popoare la revoltă, până când acestea vor cere - CULMEA PĂCĂLELII - de la EI scăparea (salvarea).

Singura frică a francmasonilor sunt Regii (care nu au fost cooptaţi în francmasonerie), fiindcă aceştia, prin independenţa şi puterea pe care le-o dau drepturile de moştenire a Tronului, pot să se opună francmasonilor făcându-le prin aceasta mult rău. Pentru a ajunge la ţelul criminal urmărit de ei, francmasonii au procedat mai întâi la izolarea poporului de conducătorul său, ridicând un zid de minciuni între ceea ce presa şi propaganda lor îl face să vadă, până când în final acesta (conducătorul) ajunge să fie un aderent orb al lor, pe care ei îl duc apoi de mână numai unde vor ei.

Ceea ce ne apare ca fiind cumplit de primejdios, este mijlocul în mod evident terorist cu care ei mărturisesc că vor scăpa de revolta omenirii creştine, atunci când aceasta se va deştepta. Ei spun că într-o asemenea situaţie vor scăpa de furia creştinilor, aruncându-le în aer toate oraşele mari, cu ajutorul drumurilor (tunelelor) subpământene pe care atunci le vor avea la dispoziţie în respectivele oraşe, astfel încât ei vor îngropa în ruine revolta creştinilor uniţi care ar îndrăzni să se ridice împotriva lor. Aşadar, într-o asemenea situaţie, asasinatul terorist în masă va pune vârf la toate crimele francmasonilor. Deşi la prima vedere aşa ceva pare incredibil să nu uităm tunelele care au fost construite în acest scop din ordinul FRANCMASONULUI CEAUŞESCU.

10. Prin orice mijloace, francmasonii pun în calea neamurilor creştine toate ispitele şi viciile, printre acestea la loc de "cinste" aflându-se otrăvirea lentă cu băuturi alcoolice, care fac totodată să se prăbuşească moralitatea şi facilitează corupţia. Ei vor astfel să slăbească cât mai mult orice rezistenţă şi urmăresc în acelaşi timp să zăpăcească mulţimea în aşa fel încît aceasta să ajungă să creadă că ei sunt într-adevăr nişte "mari binefăcători" ai omenirii.

Stăpânirea aceasta ei scontează că până la urmă o vor avea asigurându-şi controlul şi domnia asupra majorităţii poporului, deoarece în viziunea lor criminală numărul celor din popor care se vor lăsa conduşi va fi acela care le va asigura puterea, întrucât, în conformitate cu părerea lor, cei mai mulţi indivizi ai unui popor sunt răi, vicioşi, fără multă inteligenţă sau cultură, ei putând fi tocmai de aceea uşor de stăpânit prin frică. Tocmai de aceea francmasonii au luptat şi luptă pretutindeni pentru votul universal, întrucât prin el pot fi înlăturate cu uşurinţă minţile luminate ale creştinilor care prin vot, în strânsă legătură cu gradul de cultură şi starea socială a fiecăruia răzbăteau mult mai uşor la conducere, acolo unde vor să fie numai ei (francmasonii).

După introducerea zăpăcelii şi răsturnarea tuturor valorilor naţionale şi spirituale din fiecare Stat, urmează în planul lor introducerea REPUBLICII, pe care, după cum se vede deja au introdus-o în multe State. Prin republică francmasonii consideră că pot conduce cu mult mai multă viclenie şi abilitate, întrucât republicile sunt în general conduse de oameni aleşi la intervale scurte de timp (3-4 ani), atât prin manipulări mârşave prin presă cât şi prin maşinaţiile murdare ale conducerii lor ascunse. Preşedinţii de republică la rândul lor, sunt în felul acesta de asemenea stăpâniţi de ei. Ei spun că pentru a fi şi mai siguri de oamenii lor de paie, vor împinge cel mai adesea la preşedenţia Statelor oameni compromişi care au o pată morală în trecutul lor.

În felul acesta, atât prin bani, cât şi prin presă şi prin influenţa lor mârşavă, ascunsă dar puternică ei pot face să fie aleşi exact oamenii lor în calitate de preşedinţi ai Statelor; imediat după alegere ei îi vor ţine pe aceştia în mână şi vor face cu ei ceea ce vor, prin şantaje. În cazul în care aceştia nu se vor supune, îi vor denunţa la scurt timp după respectiva nesupunere pentru păcatele lor, care sunt cunoscute numai de francmasoni. Şantajaţi de frica de a nu pierde cumva "binefacerile" puterii, aceşti oameni de paie, vor juca aproape totdeauna după cum le vor cânta stăpânii lor (francmasonii).

Iată prin urmare de ce luptă francmasonii cu atâta înverşunare în presa lor contra Regilor, şi de ce au acţionat cu atâta tenacitate şi au reuşit să facă să se prăbuşească atâţia Împăraţi şi Regi, punând în locul lor nişte preşedinţi de republică care erau în general "oamenii lor de paie". Acolo unde deja au reuşit să introducă republica, pentru a fi siguri de ea, au făcut la scurt timp după aceea să se voteze legi care interzic cu desăvârşire orice formă de manifestare care ar permite revenirea la guvernarea monarhică. Monarhiile sunt privite ca fiind o mare piedică pentru planurile diabolice de stăpânire şi distrugere ale francmasonilor deoarece REGII nu sunt răspunzători în faţa nimănui pe pământ, ci ei răspund doar în ceruri, în faţa lui Dumnezeu, scăpând astfel complet de sub controlul şi puterea francmasonilor.

Pentru a ajunge să stăpânească şi mai abil lumea, francmasonii spun că vor face să fie aleşi preşedinţii de republică de către Camerele Deputaţilor, însă acestor Camere li se va ridica cu timpul dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecând după aceea numai asupra preşedinţilor de republică. În felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scăpate de o răspundere efectivă, se va introduce peste tot apelul la popor, adică REFERENDUMUL. Poporul care va hotărî soarta preşedinţilor şi a guvernelor lor, va fi atunci servitorul lor orb şi aproape niciodată nu va hotărî altfel decât cum vor vrea francmasonii. În plus, pentru a avea şi mai la îndemână soarta popoarelor creştine, pe care să le poată arunca atunci când vor ei unele contra altora în războaie crunte, dreptul de a declara război îl vor lăsa tot numai preşedintelui, care mai mereu este aşa cum am văzut unealta lor supusă.

Mai departe francmasonii vor reduce tot mai mult drepturile şi garanţiile constituţionale, pentru ca astfel să facă loc unei guvernări AUTOCRATE, care odată cu reducerea garanţiilor constituţionale, va săpa tot mai adânc prăpastia dintre popoare şi guvernele lor.

Gândind cu luciditate la toate acestea ori de câte ori vedem nesfârşitele frământări dintre partide, ne putem da seama cât de aproape încep să se simtă francmasonii de nemernica lor victorie.

11. Până acum protocoalele secrete francmasonice au arătat mijloacele ascunse de distrugere a Statelor creştine, de acum înainte vom asista la ridicarea pe ruinele tuturor statelor creştine a Statului universal UNIC francmasonic care nu va mai avea frontiere. Protocoalele secrete declară că tot ce scrie astăzi presa din toată lumea despre libertate, despre democraţie, despre o mai justă repartiţie a bunurilor pământeşti, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea reală şi bunăstarea celor mulţi şi nevoiaşi, toate acestea sunt bune pentru "brutele de creştini" care nu înţeleg mai nimic din ceea ce este real, şi care datorită naivităţii şi prostiei lor trebuie mai mereu să fie ameţite cu făgăduieli deşarte. Ei mărturisesc însă că toate aceste vorbe goale vor trebui să dispară din lume în momentul în care vor ajunge ei la putere. Creştinătatea va fi atunci şocată şi înmărmurită de o asemenea întorsătură şi va aştepta inertă îndreptarea răului de la noii guvernanţi; francmasonii consideră că atunci ea nu va mai fi în stare să opună vreo rezistenţă, după ce a fost redusă la un asemenea grad de mizerie sufletească şi materială. "Creştinii naivi şi proşti sunt întocmai ca o turmă de oi, iar noi suntem întocmai precum lupii printre ele. Ştiţi ce li se întâmplă oilor când ajung lupii în turmă". Această mărturisire este cu atât mai preţioasă, cu cât constatăm că ea se aplică exact acolo (în statele) unde francmasonii au pus deja mâna pe putere.

12. Presa, care astăzi este un mijloc de apărare al tuturor libertăţilor aberante care merg uneori până la anarhie, va fi straşnic îngrădită atunci când va veni stăpânirea francmasonilor pentru aceasta promulgându-se legi care vor permite această restricţie întrucât libertatea, aşa cum o înţeleg ei în timpul domniei lor, este în viziunea lor dreptul de a face numai ceea ce este îngăduit de legi. Ei vor împiedica total controlul opiniei publice, care se poate face astazi cu ajutorul tiparului, pe de o parte punând taxe foarte mari asupra tipăriturilor de orice fel, iar pe de altă parte prin obligativitatea ce o vor institui în a se cere înainte de apariţia oricărei scrieri verificarea atentă şi revizuirea ei de către autorităţi. Prin aceste mijloace francmasonii scontează că vor reuşi ca tot ceea ce ar putea să le împiedice domnia prin trezirea opiniei publice, să nu vadă niciodată lumina presei.

Până atunci ei au acţionat însă foarte mult şi au câştigat peste tot controlul necondiţionat asupra marii majorităţi a presei din lumea întreagă, ascultând sfaturile date cu o inteligenţă diabolică de toţi marii lor conducători pe care i-au avut şi care le spuneau: "Priviţi totul ca fiind aproape nimic. Banii ca fiind nimic. Consideraţia sau dispreţul ca fiind mai nimic. Priviţi însă presa ca fiind totul, pentru că având controlul deplin asupra presei, vom avea astfel tot restul".

Presa, care cel mai adesea este manipulată de francmasoni, strecoară vrând nevrând sugestii insidioase foarte rele sau rele în sufletul cititorilor şi adeseori se lucrează în secret pentru slăbirea Statului, Naţiunii, Spiritualităţii, Moralei, a Armatei, a Bisericii, etc.

Tot astfel se poate înţelege CINE anume sapă la temelia iubirii dintre fraţi, asmuţând provinciile ţării unele contra altora numai pentru a-şi realiza interesele LOR politice, conform poruncilor din Protocoale, unde se vorbeşte de sprijinirea subversivă a autonomiei şi neînţelegerii dintre provincii: "Atenţia noastră se va întinde în mod special asupra provinciei. Trebuie adeseori să aţâţăm acolo speranţe şi dorinţe net potrivnice celor din capitală, căreia îi vom spune că acestea sunt speranţele şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi e lesne de înţeles că izvorul dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Căci atâta timp cât noi (francmasonii!) nu ne vom bucura încă de o putere deplină, vom simţi adesea necesitatea de a înăbuşi glasul capitalelor cu acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi lesne aţâţat de către agenţii noştri abili şi CHARISMATICI."

Deşi sunt scrise cu zeci de ani înainte de unirea Românilor, este aproape uluitor cât de exact se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec acum la noi.

13. Nevoia zilnică de pâine îi va face pe oameni să tacă, iar prin diferite concursuri de loto, sport, artă, frumuseţe etc., adormiţi şi hipnotizaţi de cuvântul magic PROGRES, aceştia vor fi astfel distraţi şi îndepărtaţi de la problemele grave lăuntrice sau politice, consumându-şi zi de zi, în mod haotic şi inutil, un imens şi preţios capital de energie psiho-mentală pe care îl vor investi spre exemplu în frenezia unui steril meci de fotbal.

14. Religia creştină se urmăreşte a fi discreditată treptat de către francmasoni.

15. Cei care se vor opune într-un mod oarecare instaurării dominaţiei francmasonice vor fi pedepsiţi cu moartea. Francmasoneria exterioară este doar avangarda şi stâlpul de susţinere al Ierarhiei Francmasonice Secrete. Lojile francmasonice în calitatea lor de grupuri ale francmasoneriei exterioare sunt de fapt o creaţie a Ierarhiei Francmasonice Secrete. Odată cu proclamarea formală a Republicii Mondiale, unice această Francmasonerie simplă (exterioară) va fi desfiinţată la scurt timp după aceea împreună cu orice formă de liberalism.

16. De asemenea, se va desfiinţa învăţamântul liber (particular), iar în şcoli tineretul va fi crescut numai în spiritul noilor săi stăpâni (Ierarhia Francmasoneriei Secrete).

17. Baroul trebuie să fie demoralizat, atunci la fel şi prostimea. Instituţiile publice trebuie compromise, iar spionajul şi turnătoria trebuie să fie cultivate în mod sistematic.

18. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat, ca şi fiinţa lor, prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte căi ascunse.

19. Toţi criminalii politici şi anarhiştii nu trebuie niciodată să fie prezentaţi publicului ca fiind nişte martiri care luptă pentru fericirea mulţimii.

20. Crizele economice mondiale sunt în mod intenţionat întreţinute de către Francmasonerie, cu scopul de a retrage banii din circulaţie; trebuie astfel ca guvernele să fie determinate - pe diverse căi - să facă împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi mari, pentru a fi pe deplin la mâna (discreţia) Francmasoneriei. În viitoarea Republică Mondială Unică, proprietatea particulară va putea fi oricând confiscată de Conducătorul Republicii, care va fi singurul proprietar de fapt în stat.

21. În această viitoare Republică Planetară Unică, Bursele de fonduri publice nu vor mai avea ce căuta, deoarece atunci statul va fixa preţurile după cum el va dori. Până atunci, pe de o parte, împrumutând cu sume uriaşe guvernele şi, pe de altă parte, întreţinând corupţia administraţiei, dominaţia francmasonică vine de la sine.

22. Această dominaţie urmează să se instaureze mai ales cu ajutorul aurului şi a banilor, care se află în mâinile membrilor Ierarhiei Superioare Secrete a Francmasonilor.

23. Mica industrie va fi, în viitoarea Republică Planetară, singura cale ce va împiedica apariţia şomajului.

24. Regalitatea este forma ideală de guvernare în cazul Statului Planetar Unic, însă ea este realizabilă numai atunci când regele Statului Planetar va fi ales şi educat de Ierarhia Superioară Secretă a Francmasoneriei.





2 comentarii:

  1. Doamne ajuta! Sunt parintele Matei Vulcanescu, daca considerati ca este de folos pentru apararea Ortodoxieiputeti sa puneti la blogroll si siteul meu: http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/09/26/bineinteles-ca-nu-mai-putem-sa-luam-binecuvantare-de-la-ierarhi-apostati-care-au-aprins-focul-pacii-imreuna-cu-paganii-si-ereticii-nu-trebuie-sa-luam-binecuvantare-nici-sa-ne-impartasim-din-mana/

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne-ajuta! parinte, am vizionat blogul, dar nu aveti nici un articol. trebuie sa pun la blogroll in cunostinta de cauza, sa vad continutul si orientarea blogului . ca sa il pun in lista, un blog trebuie sa fie anticip, antimasonerie, antiecumenism, antimedicina alternativa pagana, sa promoveze ortodoxia curata, nu cu influente pagane. mai m-am pacalit cu alte bloguri pe care a trebuit sa le scot din lista pt ca promovau rataciri.
    astept sa mai scrieti pe blog.

    RăspundețiȘtergere