CRACIUN FERICIT!
danutza
Noapte de Crăciun
(Fratelui meu Virgil, născut în noaptea de Crăciun)
de Pr.Liviu Brânzas
Firea freamătă prin noapte în adânc cutremurată,
Peste cerul de cărbune fulgeră o stea curată.
Duhul păcii iar pătrunde lumea până-n temelii
Sus pe bolta noptii sfinte îngerii aprind făclii.
Magii nevăzuti prin stele trec spre ieslea de lumină,
Luminosi prin noaptea vremii vin păstorii si se-nchină.
Satul cu căsute albe sub povara iernii grele
Poartă-n cântec vestea sfântă pe lumini de albe stele.
Pe poteci întroienite licăriri de stea se-aprind,
Glasuri tinere mlădie strămosescul lin colind.
Vestitorii trec pe uliti prin vifornită si ger,
Peste fruntea lor senină fulguie argint din cer.
În căsuta bătrânească cu sindrilă de gorun,
Încărcat de-omătul vremii, intră tainic Mos Crăciun.
Si se-apropie de patul unde creste din dureri
Licăr de viată nouă, cu senin de primăveri.
Chinul picură pe frunte stropi de rouă de clestar,
Se preling încet pe chipul care arde ca un jar.
Mosul mângâie blând fruntea mamei care-n chin suspină,
Si în leagănul ce-asteaptă, pune darul de lumină.
Scâncet de cristal vesteste rodul viu si cald de mamă,
Glasul nou durerea mamei ca pe-o ceată o destramă.
Noaptea de dureri si lacrimi se preface-n bucurie,
Prin tăcerea din odaie murmur îngeresc adie.
Sub icoana Prea Curatei cu priviri de necuprins,
Candelă de rugăciune bunicuta a aprins.
Cere-n ruga ei fierbinte pentru scumpul nou-născut,
Ocrotirea ei cerească, înger păzitor ca scut.
Sânul cald al mamei bune alăptează micul făt,
Ochi de cer de primăvară, păr de aur, trup de-omăt.
Scutec de lumină caldă, dragostea ca o văpaie
Străluceste-n ochii mamei peste fruntea lui bălaie.
Chipul mamei ca o sfântă scânteiază duiosie,
Legănând ocrotitoare îngereasca lui pruncie.
Preacurata din icoană îi zâmbeste ca o soră,
Peste leagănul de aur pâlpâie o auroră.
Pace blândă se coboară peste suflete balsam,
Cu penelul tainic gerul argintează flori pe geam.
La fereastră vestitorii s-au oprit acum tiptil,
Cântul lor de-argint îngână glasul dulce de copil.
Viata nouă îsi înaltă imnul spre albastre spatii;
Nevăzut destinul scrie semne printre constelatii.
Vestitorii pleacă-n noapte, iar pe albele cărări.
Fumul lin ca o tămâie se ridică peste zări.
Bolta cerului de iarnă pare-o pesteră înaltă
Ocrotind căsuta albă ca pe-o iesle luminată.
Tot mai lin se-aud în noapte cum se sting colindătorii;
La căsuta luminată înfloresc la geamuri zorii.
(din vol.”Raza din catacombă” - Pr.Liviu Brânzas)
Postări
