Postul Sfintei Marii precedă praznicul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria şi este mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. La finalul postului, ultimul din cadrul anului bisericesc, vom sărbători Sfânta Maria Mare, pe 15 august.
Dar este bine să ştim cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieţii de la noi la cer. Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă.
Şi venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea şi pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie şi şi-a gătit casa ei cu lumânări şi cu tămâieri; şi rugându-se, a ieşit din casă şi s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu şi Dumnezeului ei Iisus Hristos.
Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor şi rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare şi prea slăvită: măslinii şi toţi copacii de pe muntele acela, şi toţi pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat şi ei cu dânsa până la pământ. Şi de câte ori se închina ea, şi copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare şi de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieţii. După aceasta, s-a întors acasă şi s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Şi ea a căzut la rugăciune şi a aprins iarăşi lumânări şi tămâie, şi a chemat pe toate sfintele femei împreună vieţuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosiţe şi pe prietenele ei, şi le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu şi Dumnezeul meu”. Şi s-au întristat foarte şi au plâns mult sfintele femei şi mironosiţele şi toate acele sfinte văduve şi fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu şi învăţăturilor ei.
Deodată s-a făcut un vifor mare şi un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimişi la propovăduire) să ia parte la cinstirea şi îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.
Şi când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinţii mei ucenici şi ai Fiului meu Apostoli şi ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri şi de acolo să vă ajut”.
După aceasta, dumnezeieştii apostoli, îndată ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări pentru ieşirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii în văzduh. Şi luând patul acela cu preacuratul şi preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt.
Şi petreceau şi cerul, şi pământul – adică şi oamenii, şi îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort. Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.
Şi mergeau cu toţii împreună. Mergeau chiar şi cei ce zavistuiau mai înainte, cântând şi mărturisindu-şi păcatele lui Hristos Dumnezeu, şi căindu-se ei de greşeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ţinuse păcatul lor, ci îi iertase pe toţi şi le dăduse vindecare.
Şi ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, şi punând piatra pe uşa mormântului, au auzit trei zile şi trei nopţi cântări îngereşti împrejurul mormântului Maicii Domnului.
sursa; bizantina.ro
DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI SAVARSITE IN ZILELE NOASTRE
Minunile Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu
Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.
La nunta din Cana Galileii, Maica, plină de milostivire i-a zis Fiului: „Nu mai au vin!, iar Fiul i-a zis că nu a venit ceasul Lui de lucrare mântuitoare, rânduit de Tatăl din veșncie. De aici, Maica vieții nici nu Îl mai roagă nimic, pentru că știe că El cunoaște și iubește fiecare clipă și gând al ei. Spune doar: Să faceți ceea ce El vă va spune“, cuvinte care peste milenii sunt deviza, sfatul, porunca supremă a Maicii: Să facem ceea ce spune El. De aceea, în Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ea arată spre El: „Să faceți ceea ce vă va spune El“.
Hristos – în gingășia și iubirea lui de Dumnezeu îi împlinește dorirea Mamei Lui încă înainte de a-L ruga, simte infinit fiorul și suspinul Maicii, iar pe Cruce, în durerile morții, o încredințează ucenicului iubit. Și fiind cu Trupul în mormânt, cu sufletul în iad ca un Dumnezeu, sfărâmând baierele morții, fiind în rai cu tâlharul și pe Tron împreună cu Tatăl, toate umplându-le, El, Dumnezeul Cel necuprins, are grijă de Maica lui, prin al cărei suflet au trecut durerile morții de fiu. Hristos plânge în ceruri de durerea Maicii Lui și o mângâie încă înainte de înviere, șoptindu-i – așa cum au văzut Sfinții Părinți în vedenie – „Nu te tângui pentru Mine Maică, pe Cel ce fără de sămânță M-ai născut. văzându-Mă zăcând în groapă, fără suflare, Căci voi învia și Mă voi preaslăvi și voi înălța întru slavă pe toți cei ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine“ (Axionul din Sâmbăta cea Mare, Sâmbăta pogorârii la iad a Mântuitorului).
De aceea minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale făcătoare de minuni sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască a Fiului ei și Dumnezeu la durerea sufletului ei de mamă. Aceste minuni sunt străfulgerări de lumină necreată asupra universului, sunt lumini de restaurare prin har a firii căzute, puteri de vindecare din boală și din moarte, revenirea sănătății spirituale și trupești, sau doar fiorul sfânt de îndreptare pentru păcătoși, un suspin interior a ființei care deschide omului împovărat de întuneric conștiința morții și a vieții veșnice, a inutilității atâtor griji pe pământ, a trecerii noastre dincolo și a rămânerii noastre în țara de dincolo de veac. Minune negrăită este și lumina perpetuă care se revarsă pe chipurile oamenilor străluminați de icoana sfântă, și schimbarea fundamentală a vieții pentru mulți dintre ei. Alții, văzând atâta noian de durere, atâta boală și suferință, își înmoaie sufletul și plânsul lor interior, compătimitor atâtor suspine și vaiete ale acestei lumi aduce lumină în lume. Aceasta este minunea cea mai mare pe care Maica Domnului – prin icoanele sale făcătoare de minuni – o săvârșește pururea în inimile celor ce se închină ei – la Mănăstirea Hadâmbu sau aiurea.
Mii de oameni au istoria lor de spus, unii au fost vindecați de boli, alții de primejdii sau de suferințe grele, păcatele li s-au șters prin rugăciune, spovedanie și Sfântul Maslu, alții au simțit în inimă fiorul dumnezeiesc al locului, mii de însemnări în cărțile de onoare ale mănăstirii vorbind despre acest simțământ negrăit, dar evident în frumusețea și efectivitatea sa harică.
Maica Domnului aduce lumină oamenilor. Ea a născut pe pământ „Lumina lumii“, ea e purtătoarea de lumină sfântă în toată istoria și veșncia (Theotokos photophoros). Uneori e doar lumina văzută, adusă celor orbi, alteori e lumina sfântă a înțelegerii adevărului vieții, a finalității eterne a firii umane:
„Pe data de 1 octombrie 2006 am pășit pentru întîia oară la mănăstirea Hadâmbu. Mulțumesc binefăcătorilor mei care m-au adus și m-au închinat la icoana Maicii Domnului. După ani de zile în care nu puteam suporta lumina, Maica Domnului s-a milostivit asupra mea și suport lumina naturală. Mare minune! Mulțumesc Maicii Domnului“ scrie Elena L. în ziua de 25.11.2006.
Doamne Iisuse Hristoase,, Dumnezeul nostru, îți mulțuimim că ai adus raiul pe pământ!“ Bogdan Iulian Catalin ș Beatrice 6 12.2006.
Minunile Maicii Domnului
Sunt mii de istorisiri, spuse sau nespuse, vestite sau păstrate în taina sufletelor despre minunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Oamenii bolnavi sufletește au plecat vindecați, dureri ascunse, suferințe vechi și boli incurabile, infirmități sau cancere, neputințe spirituale sau blesteme vechi, toate se șterg în lacrimile Maicii Domnului, care a primit de la Fiul ei iubirea infinită și nesfârșită pentru neamul omenesc.
O înțelegere tainică, plină de iubire, un dialog mai presus de cuvinte se țese între sufletul deschis în rugăciune și Maica Domnului, prezentă în har în icoana ei. Dureri inexprimabile își găsesc alinarea, și recunoștința credincioșilor vindecați clădește Biserica interioară din suflete. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă: “Mulțumin pentru toate câte le știm și nu le știm, pentru binefacerile Tale arătate și nearătate“, recunoscând cât de limitat e accesul nostru la tainele lui Dumnezeu, cât de puțin știm despre minunile care se petrec cu noi, câte binefaceri și daruri primim de care nu suntem conștienți, câtă lumină strecoară Maica Domnului în suflete și câtă bucurie ne așteaptă pe cei ce vom asculta adierea acestei lumini și vom înmulți acea lumină în sufletele celorlalți. Așa e la Hadâmbu. Oamenii gârboviți de durere și de păcat, plini de rănile răutății lor sau a altora urcă dealul și își pleacă genunchii la icoana Răsăritului de soare ceresc. Și se ridică de la rugăciune ușurați, “însuflețiți de Dumnezeu“ (așa cum spunea un pelerin), de data aceasta împovărați de darurile și de îndurările Lui. În iubirea de mamă a Fecioarei, fiecare om se adăpostește ca la sânul mamei, care știe tot ce vrea pruncul fără ca acesta să i-o spună, nici măcar prin plâns. O extensie teologică se realizează prin închinare: dragostea Maicii pentru Pruncul dumnezeiesc devine dragoastea Maicii Bisericii pentru întregul neam al lui Hristos și pentru fiecare om în parte, firmitură unică din Trupul euharistic al lui Hristos care este Biserica.
Dacă toate aceste miracole evocate pîna acum s-au petrecut în prezența unui număr foarte mare de martori, atât din rândul monahilor, cât și din rândul credincioșilor ce s-au închinat la Hadâmbu de-a lungul ultimilor ani (fapt care face să sosească astăzi la mănăstirea Hadâmbului autobuze cu pelerini din toate colțurile țării), mai există o suită de minuni trăite de creștini în taina sufletului lor, pentru care depun mărturie în fața întregii lumi pentru miracolele săvarșite de cele patru Icoane Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea din Dealul Mare.
Menționăm doar cateva dintre ele, eroii acestor întâmplări dorind să-și păstreze anonimatul. O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, chiar în acest an (2009), o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești. Mulți se îndoiesc, alții spun că e o întâmplare, alții caută explicații științifice lucrărilor lui Dumnezeu în creație. Dar credinciosul împovărat, ostenit de călătorie, bolnavul care simte mireasma de har, baba înlăcrimată la icoana făcătoare de minuni, aceștia știu mai mult decât toți, și nimeni și nimic nu îi poate clinti din determinarea lor de a ajunge, cu orice preț, la mănăstirea Maicii Domnului.
Vindecați de cancer
Văzute și nevăzute, minunile au schimbat viețile oamenilor. În luna ianuarie a anului trecut, o ieșeancă a fost vindecata miraculos de cancer. Povestea femeii, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele de la Hadâmbu, impresionează. "Acum zece luni am fost diagnosticată cu o boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat", a scris, pe cartea ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.
O altă femeie, tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. "Pot spune că am fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a întâmplat o minune Dumnezeiasca", a lăsat scris Luminița O. în anul 2005.
Maria M. Scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m-a învrednicit să scap de durerea pe care am avut-o la mâna dreaptă“.
O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:
„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.
„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).
Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.
27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“
În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.
Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Misiunea noastră, a călugărilor este să ne rugăm pentru fiecare om. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu