Prin ora de religie învăţăm apartenenţa la credinţa străbună

Religia în şcoală, o necesitate a vremurilor actuale


Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte şi pe calea cuvântului scris, şi aceasta se urmăreşte şi se realizează şi la ora de religie. Cunoaşterea cu mintea trebuie asociată cunoaşterii cu inima curată: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5, 8).

Biserica, Familia, Şcoala şi Armata sunt cei patru stâlpi morali şi spirituali ai poporului nostru, cele patru instituţii care contribuie la formarea, creşterea şi desăvârşirea persoanei umane. În măsura în care omul se împărtăşeşte de învăţăturile celor patru instituţii, el dobândeşte o plinătate a fiinţei sale, ajunge om cu adevărat.

În perioada stăpânirii comuniste atee, în ţara noastră Şcoala a fost despărţită de Biserică, ora de religie fiind eliminată din programa şcolară. Cât de bine a fost sau, mai bine zis, cât de rău, poate să o spună orice om de bună credinţă.
Moralitatea a scăzut, iar înţelegerea culturii şi a istoriei noastre a fost mult slăbită, ajungându-se în cele din urmă până la dispreţ sau la interpretări cu totul greşite. Şi nu putea fi altfel, de vreme ce religia era prezentată elevilor ca „opium al popoarelor“. Un student din acea perioadă, după ce a vizitat muzeul Mănăstirii Putna şi a ascultat explicaţiile date, s-a întrebat: „Cum poţi socoti religia un drog, când ea a creat opere de artă înscrise în patrimoniul universal?“.

De ce religia în şcoală?

De ce religia şi în şcoală, nu doar în familie, cum era în perioada stăpânirii comuniste?, se întreabă câte un biet profesor sau învăţător, fost activist de partid sau şef de cadre. Ne adresăm în rândurile următoare celor care au urechi de auzit şi ochi de văzut, adică majorităţii covârşitoare a celor care îşi deschid sufletul şi mintea spre ceea ce crede, simte şi înţelege orice om sincer în dorinţa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele cu cele necesare.
Omul, chip al lui Dumnezeu, se învredniceşte de viaţa veşnică, după care aspiră statornic cu întreaga lui fiinţă, în măsura în care Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Ioan 17, 3): „Iar viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“; „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu“ (Psalmul 41, 1-2); „Neliniştit este sufletul meu, Doamne, până ce se va odihni în Tine“ (Fericitul Augustin – „Confesiuni“).

Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte şi pe calea cuvântului scris, şi aceasta se urmăreşte şi se realizează şi la ora de religie. Cunoaşterea cu mintea trebuie asociată cunoaşterii cu inima curată: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5, 8).
Omul are nevoie de cunoaşterea unui număr de reguli morale şi orice regulă trebuie să aibă drept temelie o învăţătură de credinţă. Aceasta este mijlocită tot la ora de religie. Nu poate fi despărţită morala de religie, pentru că ar duce fie la bigotism, fie la anarhie.

Prin ora de religie învăţăm apartenenţa la credinţa străbună

A nu accepta religia în viaţa personală sau în şcoală înseamnă lepădare de Dumnezeu, fapt care s-a petrecut în perioada comunistă atee. Religia tocmai aceasta înseamnă: legătura omului cu Dumnezeu.

Sunt multe religii în lume, iar noi, românii, ne-am născut ca popor în religia creştină, în credinţa noastră ortodoxă. Biserica Ortodoxă a creat opere de artă şi păstrează documente ale istoriei poporului român, ale permanenţei noastre pe aceste meleaguri, a contribuit la formarea limbii noastre; istoria Bisericii noastre Ortodoxe este istoria poporului nostru, istorie care s-a desfăşurat, deci, în duhul, în gândirea credinţei noastre ortodoxe; toate aceste adevăruri ar trebui şi trebuie să le cunoaştem încă de pe băncile şcolii, dacă vrem să ne păstrăm identitatea naţională.

După aproape o jumătate de veac de îndoctrinare comunistă atee, tineretul nostru are nevoie de religie în şcoală, de foarte multă educaţie moral-religioasă, pentru că ei, tinerii noştri, întâlnesc la orice pas foarte multe persoane care, neînvăţând religia în şcoală, au concepţii de gândire şi trăire a vieţii străine, şi uneori chiar potrivnice adevărului istoric al poporului nostru şi moralei sănătoase, demnităţii omului, chip al lui Dumnezeu. Imaginile pornografice răspândite de mass-media fac ravagii în sufletele tinerilor noştri, abătându-i de la o concepţie sănătoasă despre viaţă; sădesc în sufletele lor dispreţul faţă de muncă, agresivitatea, destrăbălarea; aceste emisiuni sunt patronate şi răspândite de cei mai mari duşmani ai poporului nostru; ei distrug mai mult decât au distrus comuniştii-atei. De aceea, tinerii au nevoie de religie în şcoală, mai ales cei din clasele de liceu, care sunt cei mai expuşi pericolelor amintite mai sus.

Ora de religie, invitaţie la angajament

Libertate nu înseamnă anarhie, destrăbălare morală; omul cu adevărat liber este cel nestăpânit de păcat; acest om liber este rob al lui Dumnezeu, adică întreaga lui viaţă şi-o călăuzeşte numai după voia lui Dumnezeu Care este „sfinţirea vieţii noastre“ (I Tesaloniceni 4, 3). Să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc“ (I Corinteni 10, 23). „Trăţi ca oameni liberi“, scrie Sfântul Apostol Petru, „dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al libertăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“ (I Petru 2, 16). „Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte“ (II Petru 2, 19). Iată ce învaţă elevii la ora de religie.

În istoria lumii nu se cunoaşte nici un popor fără religie; oameni izolaţi, da! Dumnezeu a dat înţelepciune celor cu mintea sănătoasă şi aceştia au legiferat predarea religiei în toate clasele de liceu, deci s-a făcut dovada că oamenii s-au lepădat de gândirea marxistă atee. Se impune din partea preoţilor ca să se angajeze plenar în această lucrare de apostolat, ajutaţi de cadre pregătite de Biserică în Facultatea de Teologie, secţia teologie-litere.

Scoaterea sau abdicarea preotului de la un minimum de ore pentru predarea religiei în şcoală înseamnă abdicarea de la misiunea sa învăţătorească, copiii fiind viitori parohieni. Această abdicare nu se va întâmpla niciodată în viaţa sfinţitului preot, părintele duhovnicesc al credincioşilor noştri tineri şi bătrâni.

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților