De ce sunt tatuajele cancerigene?
Fumezi, consumi băuturi alcoolice, stai la soare sau vorbeşti la telefon? Cercetările au demonstrat că riscul de a te îmbolnăvi de cancer este ridicat. Se pare că o nouă cauză a fost adăugată la această listă care se măreşte pe zi ce trece: tatuajele, conform dailymail.co.uk..
Cei de la administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), au lansat o investigaţie după ce s-a constatat că nivelul toxic al substanţelor chimice folosite la cerneala pentru tatuat este foarte ridicat.
Unele studii publicate recent au arătat că această cerneală poate conţine substanţe cancerigene precum ftalaţi, metale sau hidrocarburi.
După ce au făcut mai multe teste pe animele, cercetătorii au descoperit că o chimicală numită benzoapirenă, folosită în special la producerea de cerneală neagră pentru tatuat, este una din pricipalele cauze ale cancerului de piele.
Cerneala colorată conţine plumb, cadmiu, crom, nichel, titan şi alte metale grele care pot declanşa boli sau alergii.
Unii pigmenţi sunt foarte asemănatori cu cei folosiţi la imprimări sau chiar la vopsitoriile auto, potrivit unui test realizat de FDA.
"Deoarece coloranţii şi cernelurile folosite pentru tatuaje nu au fost aprobate de FDA, nu ştim exact care este compoziţia acestora.", a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei americane.
În SUA sunt aproximativ 45 de milioane de oameni care au cel puţin un tatuaj.
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu