La multi ani pentru toti crestinii care poarta numele sfantului apostol Stefan!

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii
sursa: crestinortodox
Sfantul Stefan este praznuit de Biserica, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine, dar nu identice, "a sedea" si "a sta", ne descopera de ce Sfantul Stefan este sarbatorit dupa Nasterea Domnului si Soborul Maicii Sale. "A sedea", spune parintele, inseamna in limba romana a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita ... ), iar "a sta" inseamna a se tine in picioare, vertical. In textul de la Fapte, 55-56 se spune: "A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". Observam ca in textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adica a se afla in picioare, si nu a sedea. In iconografie, Hristos e mereu reprezentat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc, iar in textele liturgice se face referire la Iisus sezand in slava, niciodata stand. Parintele Nicolae Steinhardt explica de ce s-a folosit verbul "a sta": "Pentru a primi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire". Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca Sfantul Stefan sa fie cinstit in a treia zi de Craciun.

Sfantul Stefan - primul diacon

Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan - primul martir

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar

CRACIUN FERICIT SI PLIN DE SPERANTA!

Nasterea Domnului (Craciunul)
TROPARUL NASTERII DOMNULUI:

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie

Nasterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodita Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, barbat drept si batran cu anii - caci era de 80 de ani si, sub chipul insotirii, dupa marturia Sfantului Grigore de Nissa si a Sfantului Epifanie al Ciprului, a fost data lui pentru paza fecioriei si pentru purtarea de grija pentru dansa, mai inainte pana a nu se aduna ei. Iosif era numai cu parerea barbat Mariei, iar de fapt era pazitor al fecioriei ei celei sfintite lui Dumnezeu, martor cu ochii si vazator al vietii ei celei fara prihana. Caci asa a vrut Dumnezeu, sa tainuiasca inaintea diavolului taina intruparii Sale din Preacurata Fecioara, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca sa nu cunoasca vrajmasul ca aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai inainte: Iata fecioara va lua in pantece.

Acest lucru il marturiseste si Sfantul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicand: "De trebuinta era Iosif spre slujirea tainei, sa se socoteasca ca si cum fecioara ar avea barbat; iar cu lucrul sa se tainuiasca de diavol, ca sa nu stie cele ce vor sa fie, anume ca Dumnezeu voieste a petrece cu oamenii". Asemenea si Sfantul Vasile cel Mare graieste: "Pentru ca sa se tainuiasca de domnul veacului acestuia, s-a economisit sa se faca logodire cu Iosif". Si Sfantul Ioan Damaschin zice: "Se logodeste Iosif cu Maria ca si cu un barbat, ca nu cumva, cunoscand diavolul nasterea lui Hristos din fecioara fara de barbat, sa se dea in laturi, adica sa inceteze a-l mania pe Irod si a indemna pe iudei spre zavistie. Pentru ca diavolul, inca de atunci de cand a proorocit Isaia: Iata fecioara in pantece va lua si va naste, pandea pe toate fecioarele, cand va zamisli vreuna dintr-insele fara de barbat si sa nasca fiind fecioara. Deci, a iconomisit purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa se logodeasca Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca sa se tainuiasca de catre domnul intunericului, fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si intruparea Cuvantului lui Dumnezeu.

Deci, mai inainte de savarsirea insotirii prin cunostinta trupeasca, Preacurata Fecioara s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant si crestea sfantul ei pantece dupa ce a incaput in sine pe Dumnezeu cel neincaput. Mai ales dupa ce s-a intors la casa ei, dupa o sedere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut ca este ingreuiata, din zi in zi crescand dumnezeiescul rod si apropiindu-se de nasterea Sa, prin implinirea vremii celei obisnuite.

Acest lucru vazandu-l Iosif, a cazut in nepricepere si in mare intristare, caci o socotea ca este furata de nunta. Si, tulburandu-se batranul foarte, zicea in sine: "De unde i s-a facut ei aceasta? Eu pe dansa nu am cunoscut-o si nici macar cu gandul n-am gresit si iata ca se vede ingreuiata, vai mie, ce s-a facut, cu cine a cazut? Cine a inselat-o pe dansa? Si ce voi face eu? Nu stiu! O voi vadi pe ea, ca pe o calcatoare de lege sau voi tacea rusinea ei si a mea? Pentru ca de o voi vadi pe dansa, apoi cu adevarat, dupa legea lui Moise, o vor ucide cu pietre si eu ma voi socoti ca un tiran, dand-o spre moarte cumplita. Iar daca, nevadind-o pe dansa, voi tacea, apoi voi lua parte la a ei desfranare. Deci ce voi face? Nu ma pricep! Voi izgoni-o pe ea in taina, ca sa se duca oriunde va vrea sau eu sa ma duc de la dansa intr-alta parte departata, ca sa nu mai vada ochii mei o rusine ca aceasta".

Astfel gandind Iosif intru sine, s-a apropiat si a zis catre fecioara, precum vorbeste de aceasta Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l vad intru tine? Nu ma pricep si ma minunez si cu mintea ma inspaimantez. Ascunde-te de la mine degraba. Marie, ce este lucrul acesta care-l vad intru tine? In loc de cinste, rusine; in loc de bucurie, intristare, in loc ca sa ma laud, ocara mi-ai adus mie; te-am luat de la preoti din biserica, fara prihana, si acum ce este ceea ce se vede?"

Si Atanasie al Alexandriei povesteste de aceasta astfel: "Iosif, vazand-o pe ea avand in pantece, iar comoara cea dinauntru nestiind-o si tulburandu-se vorbea catre fecioara, zicand: "Ce ti s-a intamplat, Marie? Oare nu esti tu fecioara cea mai cinstita, care ai fost crescuta in sfintele pridvoare? Nu esti tu Maria care nici nu voiai a te uita la fata de barbat? Oare nu esti tu Maria pe care n-au putut preotii sa te induplece dupa voia lor si sa te logodeasca? Oare nu esti tu Maria care te-ai fagaduit a-ti pazi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este camara curatiei tale? Unde este fata cea frumoasa? Eu ma rusinez si tu indraznesti, caci iti tainuiesc pacatul tau?"

Acestea si multe altele zicand Iosif catre dansa, o! cat se rusina fiind nevinovata mieluseaua si porumbita cea fara prihana, fecioara cea curata, rumenindu-se la fata la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu indraznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului si proorocirea Elisabetei despre dansa, ca sa nu se arate mareata in desert, laudandu-se. De acest lucru adevereste si Atanasie, cel mai sus pomenit, ca ea a zis catre Iosif: "De voi marturisi eu singura despre mine, apoi voi fi mareata in desert; rabda putin, Iosife, si pastorii te vor incredinta pe tine".

Fecioara Maria nimic altceva nu raspundea lui Iosif, decat numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a pazit intreaga intru feciorie pana acum, ca nu am cunoscut pacat si nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este intru mine, din voia si din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omenesti, socotind ca din pacat este ceea ce s-a zamislit. Insa, ca un drept ce era, n-a voit sa o vadeasca pe dansa, ci voia sa o lase pe ascuns si sa se duca de la dansa undeva departe.

Acestea gandind el, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, zicand: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici ingerul numeste pe fecioara, femeie a lui Iosif, inlaturand parerea acestuia despre desfranare - caci Iosif socotea ca Maria prin desfranare a zamislit "femeia cea logodita este a ta, iar nu a altui barbat". Teofilact asa zice: "Femeie a lui Iosif, numeste ingerul pe Maria, aratand ca cea logodita nu este cu altcineva insotita, inca si pentru aceea o numeste femeia lui Iosif, ca impreuna cu fecioria sa fie cinstita si nunta cea dupa lege". Asa socoteste si Sfantul Vasile cel Mare: "Si fecioara, zice, cu barbat logodita, ca si fecioria sa se cinsteasca si nunta sa nu se defaime".

Fecioria a fost aleasa, deci, ca una ce era de trebuinta pentru sfintire; iar logodirea, ca ceea ce este incepatura nuntii, s-a randuit ca legiuita, sa nu se socoteasca ca acel nascut este nascut din faradelege. Apoi, ca Iosif sa fie martor adevarat al curatiei, si ea sa nu fie sub defaimare, ca una ce si-ar fi intinat fecioria, pentru ca avea chiar pe logodnic martor al vietii sale si pazitor. Deci, zice ingerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca si cum ar fi zis: "Primeste pe femeia ta dupa logodire, iar fecioara dupa fagaduinta ei, cu care s-a fagaduit lui Dumnezeu; ca in neamul evreesc numai aceasta fecioara s-a fagaduit lui Dumnezeu, cea dintai ca sa-si pazeasca fecioria neintinata pana la sfarsit. Nu te teme, ca cel ce s-a zamislit intr-insa de la Duhul Sfant este: va naste fiu si-i vei chema numele Lui ca un tata, desi nu esti partas la nasterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca parintii sa dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului sau Isaac si tu, macar ca nu esti tata firesc, insa dupa parere fiindu-i tata, ii vei sluji parinteste punandu-i nume".

Sfantul Teofilact mai spune despre inger ca a zis astfel lui Iosif: "Macar ca nu ai nici o impartasire la nastere, insa aceasta dregatorie parinteasca voiesc sa ti-o dau, ca sa dai nume Celui nascut. Tu vei da nume Pruncului, desi nu este nasterea ta, dar trebuie sa te arati ca un parinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus, care inseamna Mantuitor, pentru ca Acesta va mantui pe poporul Sau de pacate".

Sculandu-se Iosif din somn a facut dupa cum i-a poruncit ingerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodita, pe fecioara cea fara prihana, care, prin fagaduinta fecioriei, era sfintita Domnului, ca sa fie Maica Stapanului si care de la Duhul Sfant a zamislit pe Mantuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnica a sa, iar ca pe o fecioara a Domnului, cinstind-o foarte mult si slujindu-i ca Maicii Mantuitorului, cu buna credinta si cu frica, n-a cunoscut-o pana cand a nascut si, dupa marturia lui Teofilact, nu s-a atins de dansa niciodata.

Iosif fiind drept, nu putea sa se atinga de aceea, care nu pentru nunta ii fusese data din biserica Domnului, ci, dupa obiceiul nuntii, spre paza fecioriei. Cum putea sa se atinga de o fecioara a Domnului, care fagaduise feciorie vesnica lui Dumnezeu? Cum putea sa se atinga de Maica Domnului, Ziditorului Sau, de aceea care era fara prihana? Iar ceea ce zice Evanghelia: pana ce a nascut, acest cuvant, pana ce, l-a pus Sfanta Scriptura in loc de vreme neincetata. Caci si David graieste: Zis-a Domnul Domnului Meu: sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale.

Nu trebuie sa intelegem ca numai pana atunci vrea Domnul, ca Fiul sa sada de-a dreapta Sa, pana cand va pune pe vrajmasi asternut picioarelor Lui, iar dupa punerea vrajmasilor nu va avea sa mai sada. Ci, chiar dupa ce va pune pe vrajmasi sub picioare, are sa sada mai cu slavire, ca un biruitor in veacuri nesfarsite. Asemenea si despre Sfantul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, pana ce a nascut. Nu se intelege ca dupa aceea avea sa o cunoasca, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru strain de credinta Bisericii. Dar dupa nasterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu intrupat si dupa atatea minuni ce s-au facut in vremea nasterii - pe care singur Iosif le vazuse -, nu numai ca nu a indraznit a se atinge de dansa, dar si mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frica si cu cutremur.

Pentru acest cuvant, pana ce, Sfantul Teofilact vorbeste astfel: "Sfanta Scriptura spune asa precum si despre potop graieste: Nu s-a mai intors corbul in corabie, pana ce s-a uscat apa de pe pamant. Dar el nici dupa aceea nu s-a intors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos graieste: Cu voi sunt pana la sfarsitul veacului. Oare se intelege ca dupa sfarsitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vartos va fi cu noi in veacurile cele nesfarsite. Asa si aici zice, pana ce a nascut. Adica, nici mai inainte de nastere, nici dupa nastere n-a cunoscut-o; precum si Domnul si in veacul acesta si dupa sfarsitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea sa se atinga de cea Preacurata, dupa instiintarea negraitei nasteri?

De aici se arata cu dinadinsul si dupa nastere fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Caci, atunci cand s-a aratat ingerul lui Iosif, care se indoia de insarcinarea fecioarei si o socotea ca este furata de nunta, ingerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, si cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat parerea despre desfranare. Cand acelasi inger s-a aratat lui Iosif, care acum se incredintase despre curatenia Mariei si despre Cel nascut din Duhul Sfant, dupa nasterea lui Hristos - inger care s-a aratat si in Betleem si in Egipt - dupa aceea nu mai numeste pe Preacurata Fecioara Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui nascut. Ca asa se scrie: Ducandu-se magii, iata ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, zicand: "Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui - iar nu pe femeia ta - si fugi in Egipt". Si in Egipt iarasi ii zice: "Scoala-te, ia pruncul si pe maica lui si du-te in pamantul lui Israel".

Aici se arata ca nu spre nunta randuia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului si mamei sale. Deci nu numai pana ce a nascut pe Fiul sau cel Intai nascut, Maria n-a fost cunoscuta de Iosif ca femeie, ci si dupa nasterea Aceluia, asemenea a ramas fecioara, precum despre aceasta intr-o unire marturisesc toti Sfintii Parinti si dascalii cei mari ai Bisericii crestine.

Se povesteste si aceasta, ca Fecioara Maria fiind ingreuiata, un oarecare dintre carturari, cu numele Anin, venind in casa lor - aceasta dupa aratarea ingerului in vis lui Iosif - si, vazand pe fecioara ingreuiata, a alergat degraba la arhiereu si la tot soborul, zicand: "Iosif, teslarul, pe care toti l-ati marturisit ca este drept, a facut faradelege; caci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre paza, a cunoscut-o in ascuns si acum este ingreuiata".

Ducandu-se in casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au gasit pe Maria dupa cum spusese carturarul acela si luand-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu si la sobor. Arhiereul a zis catre fecioara Maria: "Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tau, tu care ai fost crescuta in sfanta sfintelor, care ai primit hrana din mainile ingerului si ai auzit cantari ingeresti. De ce ai facut aceasta?" Iar ea, plangand, zicea: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, ca sunt curata si nu stiu de barbat". Atunci arhiereul a zis catre Iosif: "De ce ai facut aceasta?" Iosif a raspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu ca sunt curat fata de dansa". Si i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-ai plecat capul tau sub mana cea tare a lui Dumnezeu ca sa fie binecuvantata semintia ta si fiindca, nespunand fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusa dar Domnului, pentru aceasta veti bea apa vadirii, ca sa arate Domnul pacatul vostru inaintea tuturor".

Era judecata randuita de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie in cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Daca vreo fata barbateasca sau femeiasca ar fi fost prihanita pentru desfranare si n-ar fi marturisit adevarul, i se da aceleia sa bea apa juramantului in casa Domnului, cu lucrarile si randuielile cele scrise acolo, deosebit. Si se facea dupa bautura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au pacatuit, dupa care semn se cunostea faradelegea facuta. Deci cu acea apa, dupa randuiala ce se cuvenea, arhiereul a adapat intai pe Iosif, apoi si pe Maria. Insa nu s-a facut asupra lor nici un semn, incat se mira poporul ca nu s-a aflat intr-insii pacat. Apoi a zis catre dansii arhiereul: "Daca Domnul Dumnezeu n-a aratat pacatul vostru, sa mergeti de aici cu pace". Iosif, luand pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurandu-se si laudand pe Dumnezeul lui Israel.

Dupa aceasta a iesit porunca de la Cezarul August ca sa se inscrie toata lumea. Si mergeau toti de se inscriau, fiecare in a sa cetate. S-a dus si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea, in cetatea lui David, care se numeste Betleem - pentru ca el era din casa si familia lui David - ca sa se inscrie cu Maria cea logodita cu el, ea fiind insarcinata. Betleemul este o cetate mica, nu departe de Ierusalim, in partea dinspre miazazi, langa drumul ce merge la munte catre Hebron, cetatea preotilor, in care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioara, dupa buna vestire a Arhanghelului, a cercetat si a sarutat pe Elisabeta, maica Mergatorului Inainte.

Deci, intre Ierusalim si Hebron se afla la mijloc Betleemul; si de la cetatea Nazaretul Galileii, pana aici este cale de trei zile si ceva. Se numeste Betleemul, cetatea lui David, caci intr-insa s-a nascut David si s-a uns ca imparat. Acolo a murit si Rahila si se vede mormantul lui Iesei, tatal lui David. Mai inainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, pascand acolo dobitoacele sale, l-a numit casa painii, mai inainte vazand cu duhul si mai inainte vestind ca avea sa se nasca intr-acel loc painea, care s-a pogorat din cer, adica Hristos Domnul. Aproape de Betleem, catre rasarit - in preajma putului lui David, unde a insetat el odata si a zis: "Cine ma va adapa pe mine cu apa din fantana cea dinaintea portilor Betleemului?" - acolo se afla o pestera intr-un munte de piatra, pe care sta cetatea Betleemului. Pestera aceea era aproape de o holda a Salomeii, care locuia acolo in Betleem si care era rudenie a amandorura, adica Fecioarei Maria si lui Iosif.

Cand s-a apropiat Iosif de cetate, s-au implinit zilele ca sa nasca Mireasa cea neispitita de nunta si cauta casa de odihna, in care ar putea avea loc lesnicios ca sa nasca, adica sa-si dea in lume rodul pantecelui sau cel binecuvantat. Dar nu au gasit gazda, din pricina multimii poporului care venise sa se inscrie, caci se umpluse nu numai gazda cea de obste, ci si toata cetatea. Deci s-au intors la pestera aceea, pentru ca nu gaseau loc de gazduit si ziua era pe sfarsite. Pestera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara, in miezul noptii, rugandu-se lui Dumnezeu cu fierbinteala si cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzand de dorirea si de dragostea Lui, a nascut fara durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, in douazeci si cinci ale lunii decembrie. Pentru ca astfel se si cuvenea sa nasca, fara durere, aceea care a zamislit fara pacat. "Nu am cunoscut, zice, placerea nuntii, fiind neinsotita".

Precum a zamislit curata, tot asa a si nascut fara de stricaciune, dupa cum graieste Sfantul Grigorie al Nissei: "Fecioara a zamislit, Fecioara a purtat, Fecioara a ramas si nici o minune din cele ce s-au facut pe pamant nu a fost mai mare ca aceasta". Iar Sfantul Damaschin zice: "O minune mai noua decat toate minunile cele de demult. Caci cine a cunoscut sa fi nascut maica fara de barbat?" Da, fara de barbat, adica asemenea lui Adam, din care s-a facut Eva, fara femeie. De care graieste Sfantul Ioan Gura de Aur, astfel: "Ca precum Adam fara femeie a adus in lume femeie, pe Eva, tot astfel si fecioara astazi, fara de barbat a nascut barbat, platind pentru Eva datoria barbatilor. Si precum Adam a ramas nevatamat, dupa luarea coastei trupesti, tot asa a ramas si Fecioara dupa iesirea Pruncului dintr-insa".

Astfel s-a implinit Scriptura cea de mai inainte, despre rugul cel nears si despre Marea Rosie. "Caci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum canta biserica, astfel Fecioara ai nascut si Fecioara ai ramas". Si iarasi zice: "Marea Rosie dupa trecerea lui Israel a ramas neumblata, iar cea fara prihana, dupa nasterea lui Emanuel, a ramas nestricata". Astfel, fara vatamarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a nascut pe Dumnezeu intrupat, fara ajutor si fara slujba cea obisnuita a moasei. Aceasta marturiseste Sfantul Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A nascut pe Fiul sau Cel intai nascut, L-a infasat si L-a pus in iesle -, socotind, zice astfel: "Vezi nasterea cea cu taina a Fecioarei; singura a nascut si singura a infasat. Pe cand la femeile cele lumesti, una naste si alta infasa, iar la fecioara nu s-a intamplat astfel, ci singura a nascut si singura a infasat, singura Maica, fara osteneala si fara moasa invatata, asa ca n-a lasat pe nimeni sa se atinga cu maini necurate de aceea care era cu totul curata, singura a slujit Celui dintr-insa si mai presus de ea, apoi singura L-a infasat si L-a culcat in iesle".

Asemenea si Sfantul Ciprian zice: "Intru nastere si dupa nastere, cu dumnezeiasca putere a fost fecioara, care a nascut fara durere. Nu avea trebuinta de nici o slujba de-a moasei, ci singura Nascatoare a fost si slujitoare a nasterii, cu buna cucernicie, aratand Preaiubitului sau rod slujba cea de maica, imbratisindu-L, sarutandu-L, alaptandu-L si facand toate plina de bucurie, pentru ca intru nastere n-a avut nici o durere si nici o neputinta a firii".

Dupa aceasta, Nascatoarea de Dumnezeu cea fara de prihana si singura slujitoarea nasterii sale, infasind pe dulcele sau Fiu cu scutece albe, curate si subtiri, ce erau pregatite mai inainte si aduse cu sine din Nazaret si, punandu-L in ieslea ce era intr-aceeasi pestera, s-a inchinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Sau". De acest lucru pomeneste fericitul Iosif, facatorul de canoane catre Preacurata, zicand: "Fecioara, pe Cel intrupat si pe Cel infasurat cu asemanarea omeneasca, tinandu-L in mainile tale, inchinandu-te Lui si sarutandu-L, ai zis ca o maica: Preadulcele meu Fiu, cum Te tin pe Tine, Cel ce tii cu mana toata faptura?"

Deci incredintat lucru este ca dumnezeiasca fecioara s-a inchinat pana la pamant Celui nascut dintr-insa, Care era culcat in iesle si pe Care cu mirare, Il inconjurau nevazut, cetele ingeresti, adeverind despre aceasta Biserica, astfel: "Ingerii inconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, caci vedeau pestera ca un cer, fiind culcat intr-insa Stapanul. Langa iesle erau legati un bou si un asin ca sa se implineasca Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el si asinul ieslea Domnului sau. Boul acela si asinul erau adusi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea ingreuiata ca s-o duca deasupra sa pe cale, iar pe bou il adusese Iosif, ca sa-l vanda si sa plateasca datornicul bir imparatesc, si ca sa cumpere cele de trebuinta. Acele dobitoace necuvantatoare stand langa iesle, cu aburul lor incalzeau pe Prunc in frigul iernii si asa slujeau Stapanului si Facatorului.

Apoi Iosif s-a inchinat Celui nascut, cum si aceleia ce L-a nascut, caci atunci a cunoscut ca Cel nascut dintr-insa este de la Duhul Sfant, precum graieste si Sfantul Atanasie: "Cu adevarat nu a cunoscut-o Iosif pe dansa, pana ce a nascut pe Fiul sau Cel intai nascut. Cat a purtat fecioara pe Cel zamislit, nu o stia Iosif. Nu stia ce este intr-insa, nu stia ce se intrupa. Dupa ce a nascut, atunci a cunoscut puterea fecioarei si de ce s-a invrednicit ea. Atunci a cunoscut, vazand pe Fecioara hranind piept si pazind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, cand fecioara a nascut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut cand a dat lapte, piatra cea netaiata, pietrei celei gandite. Atunci a cunoscut Iosif ca pentru dansa a scris Isaia: Iata, fecioara in pantece va lua".

Pana aici sunt cuvintele lui Atanasie, care incredinteaza ca in acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei si, cunoscand, s-a inchinat cu frica si cu bucurie, multumind lui Dumnezeu Cel intrupat, Care l-a invrednicit a fi singur vazator si slujitor al tainei. Ziua nasterii lui Hristos, se scrie de catre multi scriitori vrednici de credinta, ca ar fi fost simbata spre Duminica, la miezul noptii.

Asa se arata si de Soborul al saselea ecumenic, care graieste pentru praznuirea zilei Duminicii, zicand ca in aceasta zi a facut Domnul lumina. Intru aceasta zi a plouat mana din cer. In aceasta zi Domnul a binevoit a Se naste. Intru aceasta a luat Domnul botezul in Iordan de la Ioan. Intru aceasta zi, Preamilostivul Rascumparator al neamului omenesc a inviat din morti, pentru mantuirea noastra. Intru aceasta a trimis pe Duhul Sfant peste ucenici. Ca precum vineri, dupa marturii vrednice de credinta, S-a zamislit in pantecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului si vineri a patimit, asa Duminica S-a nascut si Duminica a inviat.

Cu cuviinta era a Se naste Hristos in ziua Duminicii, caci in care zi Dumnezeu a zis sa se faca lumina si s-a facut lumina - intru aceea Insusi El fiind Lumina cea neapropiata sa rasara lumii. Iar ca avea sa Se nasca Hristos noaptea si in ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai inainte in cartile Intelepciunii astfel: "Pentru ca linistita tacere cuprinzand toate si noaptea intru a sa grabire injumatatindu-se, Cuvantul Tau cel Atotputernic din cer, de la scaunul imparatiei, aspru razboinic, a venit in mijlocul pamantului celui pierzator".

S-au facut si minuni mari in vremea nasterii Domnului in toata lumea, caci in acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluita cu curatia, tot in acela, in pestera a izvorat din piatra izvor de apa. In Roma a iesit din pamant un izvor de untdelemn si a curs in raul Tibrului. O capiste idoleasca, ce se numea vesnica, a cazut si idolii s-au sfaramat si tot acolo s-au aratat pe cer trei sori. In Spania in aceeasi noapte s-a aratat un nor mai luminos decat soarele. In pamantul Iudeii au odraslit viile cele din Engadi, fiind iarna. Iar, mai ales, dupa cum se scrie in Evanghelie, cu cantare s-au pogorat ingerii din cer si s-au aratat oamenilor in vederea ochilor.

In preajma pesterii acelea, in care S-a nascut Hristos, era un turn ca la o mie de stanjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuinta pastorilor. Acolo in acea noapte s-a intamplat ca nu dormeau trei pastori, care isi strajuiau turma lor; si iata, cel mai intai statator intre puterile ceresti - pe care il socoteste Sfantul Ciprian ca este binevestitorul Gavriil - s-a aratat lor in mare lumina, stralucind cu slava cereasca si cu aceeasi lumina stralucindu-i si pe dansii, iar ei, vazandu-l, foarte s-au infricosat. Dar ingerul ce s-a aratat, le-a poruncit sa lase frica si sa nu se teama si le-a vestit bucuria ce venise la toata lumea prin nasterea Mantuitorului. Apoi le-a spus si semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veti afla, zice, un Prunc infasat culcat in iesle.

Acestea vorbind ingerul catre dansii, indata s-au auzit in vazduh cete ingeresti, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire. Dupa vederea aceea a ingerului si dupa cantarile auzite, sfatuindu-se pastorii, s-au dus degraba pana la Betleem ca sa vada de sunt adevarate, cele ce li s-au spus lor de catre inger. Si au aflat pe Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfantul Iosif, logodnicul ei, precum si Pruncul infasat si pus in iesle.

Crezand fara indoiala ca Acela este Hristos Domnul, Mesia cel asteptat, Care a venit in lume sa mantuiasca neamul omenesc, s-au inchinat Lui si au spus toate cele ce au auzit si ceea ce li s-a spus de inger, despre Pruncul Acela. Atunci toti cei ce auzeau, adica Iosif, Salomeea si cei ce se intamplasera de venisera in acea vreme acolo, se mirau de cele graite de pastori. Mai ales Preacurata Fecioara Maria, care nascuse fara stricaciune, pastra toate graiurile acestea punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu.

Asa a fost Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, si de la noi pacatosii, sa-I fie cinste si slava, inchinaciune si multumire, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Cel pururea de o fiinta, Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

SF DANIIL SIHASTRU

La multi ani pentru toti romanii care poarta numele sfantului Daniil ( Daniela, Daniel, Dana, Dan).
Sa fie sanatosi si sa le daruiasca Dumnezeu pace, liniste si intelegere.
danutza

Viaţa Sfântului Daniil Sihastrul ( 18 decembrie )

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl ai pustiei şi povăţuitor al călugărilor. Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate asculta de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mănăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi.
Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvârşit câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blând şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dum­nezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic.
Aşa nevoindu-se câţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferinţele lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvânt şi înainte-văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.
Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are linişte de rugăciune, temându-se de duhul slavei deşarte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la Mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele tinereţii şi cugetul slavei deşarte.
Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în oraşul Siret. Acolo, înconjurându-l credincioşii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, şi-a împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Trecând câţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa duhovnicească, se simţea chemat de Duhul Sfânt la viaţa pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos şi dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii şi cu sihastrii din codrii Carpaţilor.
Deci, primind binecuvântare de la egumenul mănăstirii Sfântul Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele şi îngerescul chip al schivniciei, schimbându-şi numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai târziu a luat fiinţă Mănăstirea Sihăstria.

Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti.

Dar, văzându-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.
Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil şi-a făcut aici mai întâi o colibă de lemn pe valea pârâului Viţeul. Apoi, aflând o stâncă mare în apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât să poată încăpea. Alături şi-a săpat o alta încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.

Nevoinţa Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia de la Putna era aceasta:Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coşurilor de nuiele. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrâna câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.
Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul îndelungat şi pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutând să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deşarte. Dar el, cerând ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puţină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte-vederii şi al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul şi vindeca tot felul de bolnavi. Apoi cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.
Pentru nişte daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse cunoscut în toată ţara Moldovei, iar poporul,' de la mic până la mare, l-a numărat din tinereţe în ceata sfinţilor. Cei mai mulţi îl numeau Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân, căci era părinte şi povăţuitor al tuturor sihastrilor din nordul Moldovei. Alţii, îndeosebi călugării, îl numeau Sfântul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfântul Daniil cel Nou, ca sa-l deosebească de alţi cuvioşi cu acelaşi nume.
În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curând va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgânilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui. Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând patruzeci şi şapte de războaie şi înălţând patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Or­todoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăs­tirilor înălţate la îndemnul său. Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecu­vântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dum­nezeiesc locaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

biserica Mănăstirii Putna

Se mai spunea despre dânsul că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen şi părinte duhovnicesc al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceas­tă şi iubind mai mult liniştea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peşteră. Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit din tinereţe purtător de Hristos şi mare dascăl al liniştii şi rugăciunii lui Iisus. În timpul vieţii sale nu era în Moldova alt sihastru şi duhovnic mai vestit, nici alt lucrător şi dascăl al rugăciunii mai iscusit decât el. De aceea, toţi egumenii şi duhovnicii din nordul Moldovei, ca şi dregătorii din sfatul ţării îl aveau de părinte duhovnicesc.
Urmând exemplul vieţii sale, numeroşi călugări iubitori de linişte din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvântarea Cuviosului Daniil şi deveneau sihaştri şi lucrători sporiţi ai rugăciunii lui Iisus. Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri şi sate numeroşi fii duhovniceşti, iar prin munţi şi prin codri avea peste o sută de ucenici sihaştri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.
Într-adevăr, Sfântul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o mare mişcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă vreme viaţa duhovnicească în mănăstiri şi schituri şi ridicând o întreagă generaţie de sihaştri şi rugători ai neamului.

biserica Mănăstirii Voroneţ

După anul 1470, văzând Cuviosul că la Putna nu mai are linişte din cauza mănăstirii şi a mulţimii credincioşilor ce veneau aici, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ. Aici se nevoiau ca la cincizeci de călugări sub povăţuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfântului Daniil. Deci, aflând un loc retras în preajma mănăstirii, şi-a făcut o mică chilie sub stânca numită Şoimul şi aici se ostenea Cuviosul în desăvârşită linişte şi plăcere de Dumnezeu.
Însă n-a trecut multă vreme şi îndată numele lui s-a făcut cunoscut în toate satele din partea locului, încât veneau la el tot felul de bolnavi, paralizaţi, oameni stăpâniţi de duhuri necurate şi se vindecau. Credincioşii, neputând ajunge la chilia lui, aşteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se ruga pentru ei, le spunea pricina suferinţei, îi sfătuia, îi binecuvânta şi îi trimitea sănătoşi la casele lor.
În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzând lupta de la Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci, "bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-va ţara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe".
Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va birui pe turci şi luând de la el rugăciune şi binecuvântare, îndată a adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară. Aşa ajuta Cuviosul cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să se izbăvească Moldova şi ţările creştine de robia păgânilor.
Răposând mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ştefan cel Mare s-a sfătuit cu clerul şi episcopii ţării să aleagă păstor şi părinte al Moldovei pe Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Dar Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu şi voievodului să nu-l înstrăineze până la moarte de fericita lui linişte. Deci, cucerindu-se toţi de smerenia şi sfinţenia lui, şi-au cerut iertare şi l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.
Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Căci în puţină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, unii mai nevoitori decât alţii, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni. Cei mai mulţi practicau rugăciunea lui Iisus, postul şi tăcerea.
Alţii citeau zilnic psaltirea, alţii făceau mii de metanii şi împleteau coşuri, iar alţii, fiind buni caligrafi, scriau cărţi de slujbă pentru biserici şi mănăstiri. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.
Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în locul vechii biserici de lemn.
La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În această zi, cu sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.
Timp de aproape zece ani Sfântul Daniil a povăţuit obştea Mănăstirii Voroneţ, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihastrilor şi al întregii Moldove. Căci deşi petrecea mai mult la chilia sa de sub stânca Şoimului, fiind foarte iubitor de linişte, adeseori cobora în obşte, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate şi îi sfătuia pe toţi. Apoi iarăşi se retrăgea la chilia sa.
În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova. Toţi monahii din obşte, care număra peste şaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiţi păstori şi duhovnici pentru credincioşi, alţii erau dascăli învăţaţi în şcoala mănăstirii şi neobosiţi caligrafi, iar cei mai mulţi erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat şi se rugau pentru toată lumea. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaştri şi dregători de ţară.
Iar în codrii seculari din munţii Voroneţului, ai Rarăului şi Stânişoarei, se nevoiau pentru dragostea lui Hristos alţi peste cincizeci de sihaştri, ucenici ai Sfântului Daniil. Pe toţi aceştia îi supraveghea şi îi povăţuia pe calea cea bună a împărăţiei cerurilor, marele egumen şi povăţuitor de suflete "Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrân".
Ajungând vas ales al Duhului Sfânt, plin de tot felul de bunătăţi şi trecând de vârsta de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos, în anul 1496.

Mulţimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul şi domnul ţării l-au plâns îndeajuns şi l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede până astăzi, punând deasupra o piatră cu inscripţia: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil". Apoi, împărţind credincioşilor multe milostenii şi sărutând sfintele lui moaşte, s-a întors fiecare la ale sale.
După săvârşirea sa, văzând ucenicii şi credincioşii că se fac oarecare minuni şi vindecări de boli la moaştele Cuviosului, l-au trecut în ceata sfinţilor, numindu-l "Sfântul Stareţ Daniil", "Sfântul Daniil Sihastrul", sau mai ales "Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil cel Nou".
Obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou, pomenindu-l în rândul fericiţilor ctitori. Totodată i-au rânduit zi de prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul. Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rândul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneţ, şi la 18 decembrie, după Sfântul Daniil Stâlpnicul, 11 decembrie.
Ca sfânt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de acelaşi mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneţ, în stânga uşii de intrare în pridvor, cum se vede până astăzi, ţinând în mâna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul…
Râvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul şi să le aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfântul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi îl numeau „Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni".deget
În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, anume Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint, unde se păstrează până astăzi. Moaştele poartă inscripţia: „Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4".
În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulţi sfinţi din România, printre care şi pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.

CE NI SE MAI PREGATESTE...

Google și Microsoft, sub comanda Bilderberg, în implantarea cu cipuri
sursa: apologeticum

Un singur Chip va controla daca persoana identificata poarta virusul, daca s-a vaccinat si daca a platit asigurarile medicale * Pasul doi: Chip-ul va controla datele bancare si daca individul se hraneste conform Codex Alimentarius * Generatia a treia, pana in 2015: localizare GPS.
Actiunile “VeriChip Corp” s-au triplat, conform NASDAQ, dupa ce reprezentaţii companiei au afirmat, recent, ca firmei i s-a acordat licenta exclusiva asupra a doua patente, ceea ce o va ajuta sa creeze sisteme implantabile la om ce vor fi folosite pentru detectarea virusilor. Patentele, detinute de partenerul “VeriChip”, “Receptors LLC”, se refera la biosenzori ce pot detecta AH1N1 si alti virusi, precum si amenintarile biologice cum ar fi Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (stafilococ meticilinio-rezistent).
La o prima vedere, faptul ca va exista un “nanorobot” in organism capabil sa detecteze virusi si alte boli pare o solutie salvatoare a Omenirii. Tehnologia va fi combinată cu dispozitivele implantabile de radio-frecventa VeriChip pentru a se realiza astfel sistemele de detectare a virusilor. Sistemul de triere va avea mai multe nivele de identificare – primul va identifica agentul ca fiind sau nu un virus, al doilea nivel va clasifica virusul şi va alerta utilizatorul implantului în legătură cu prezenta unei amenintari a virusurilor pandemici si la al treilea nivel va identifica cu precizie agentul patogen, s-a precizat intr-un ghid VeriChip publicat pe 7 mai 2009. Curios, cand nu aparuse inca isteria gripei porcine, iar Planeta nu era amenintata cu nicio pandemie.
“Nanorobotul” care controleaza sanatatea
Si mai interesant este ca dupa aparitia informatiei ca un Chip va fi inoculat in organism, deocamdata sub forma unei pastile de detectie, o alta stire din acelasi domeniu a aparut la cateva zile. Anume ca o companie americana va crea o bratara de radiofrecventa “RFID Bracelet” care va detecta automat dupa implantul VeriChip daca persoana in cauza s-a vaccinat sau nu impotriva unui anumit virus.
„Greg Evensen, fost membru în Kansas State Troopers, vorbeşte la un congres in Texas, Oklahoma cu privire la planurile guvernului federal de a implementa un sistem de supraveghere incorporat în bratari şi de a suprima drepturile de liberă calatorie. Din pacate, eu cred că acesta este unul dintre multele planuri realizate pentru a asigura punerea in practica a decretului guvernamental pentru obligativitatea vaccinarii, care din nefericire a fost adoptat si in Oklahoma saptamana trecuta. Acest decret stipuleaza faptul ca toata lumea din Statul Oklahoma va fi vaccinata.”
Firma care se va ocupa de fabricarea acestor bratari este “Protheus BioMedical”. Cat priveste implantarea Chipului “nanorobot”, pe langa comapania “VeriChip”, o licenta similiara a fost castigata la jumatatea lunii noiembrie 2009 de catre “Novartis”.

Un Chip cat un bob de orez cu un cod de 16 cifre
Cat priveste “VeriChip”, compania din Delray Beach, Florida, are o idee si mai indrazneata. Acea de a dezvolta Chip-ul anti-virus intr-un implant permanent ce se leaga de o baza de date on-line continand toate datele medicale, istoricul creditelor, la National Credit Report, si datele de identitate si securitate sociala.
“VeriMedHealth”, compania-mama a lui “VeriChip”, descrie tehnologia ca “un mic microcip pasiv (primul si singurul cip aprobat pentru identificarea pacientilor de catre U.S. Food & Drug Administration) si baza de date online este sigura, privata, ce te leaga de istoricul tau medical personal. Acest link de sanatate este intotdeauna cu tine si nu poate fi pierdut sau furat.”
Acea baza de date poate fi accesata de doctori si asistente. “De marimea unui bob de orez, microcipul este inserat chiar sub piele si contine un unic cod de identificare de 16 cifre. Microcipul in sine nu contine altceva decat acest cod de identitate electronic, nici nu contine vreun sistem gen GPS pentru urmarire.”, isi descriu produsul cei de la “VeriMedHealth”.

“Google” si “Microsoft” vor prelua bazele de date
Sistemele informatice vor fi asigurate de companiile “Google” si “Microsoft”. “Google” isi va infiinta divizia “Google Health”, iar firma lui Bill Gates va fonda “Microsoft Healt Vault”, in cadrul unui sistem de date controlat de Guvernul SUA, sub titulatura “Central Repository” (vezi foto).
– PositiveID ofera oamenilor control asupra propriului istoric medical si asupra informatiilor financiare, facand sa dispara prapastia dintre istoricul medical si securitatea identitatii.
– PositiveID se imbina cu Linkul Sanatatii, oferind oportunitati de a realiza un melanj de marketing intre baza de clienti a NationalCreditReport.com si cea a Linkului Sanatatii.
– PositiveID se diferentiaza pe piata ca singurul istoric medical personal ce ofera protectie impotriva furturilor de identitate.

Planul lui Obama in sanatate: toata lumea poarta Chip
Acum se explica de ce proaspatul si surprinzatorul laureat al premiului Nobel, Barack Obama, presedintele SUA si-a facut un program special de administrare din reformarea sistemului medical si al asigurarilor de sanatate.
Alte doua firme americane se pregatesc sa intre in piata Chip-urilor. Este vorba de “ID Data & Structure”, care ar urma sa controleze datele personale de identificare, in asa fel incat sa nu mai fie vorba in viitor de un card de identitate. La fel, a castigat licitatia pentru baza de date computerizata “NationalCredit” care va pune la dispozitie informatii despre conturile bancare pesonale. Toate aceste sisteme se vor reuni in urmatoarea generatie de Chip-uri implant, cand un singur Chip va controla sanatatea pacientului, datele personale, datele bancare, precum si cu ce fel de hrana se alimenteaza. Cand ziaristii americani au intrebat de ce in cazul “VeriChip” este nevoie si de datele cardurilor bancare, reprezentantii Guvernului au raspuns ca numai asa se poate cunoaste daca asiguratul – pacientul – este la zi cu plata asigurarilor sociale.

Cei cu cazier vor fi localizati prin GPS
Tot pentru prima oara, la sfarsitul lui noiembrie 2009 s-a vorbit si despre posibilitatea unui control GPS printr-un implant in cazul persoanelor care au cazier judiciar. Motivul fiind ca acestea ar putea fi localizate mai repede in cazul cand ar deveni suspecti de o infractiune. Deja in Florida se experimenteaza un program prin care infractorii periculosi ce au fost eliberati din penitenciare poarta niste bratare cu GPS greu destructibile. Se pare ca functia de localizare a persoanei va fi introdusa in a treia generatie de Chip-uri implantabile. Chestiunea e ca tehnologia se dezvolta foarte rapid, pornind de la Chip-ul anti-vaccin, ce va fi introdus odata cu pandemia gripei porcine, iar prognoza guvernamentala este ca pana in 2015 o mare parte din americani, ca si din populatia UE sa poarte astfel de Chip-uri de prima si a doua generatie.
Date despre ce anume mananca persoana
O alta functiune importanta a viitoarelor Chip-uri este analiza sistemului de hrana al individului, aprobat de U.S. Food & Drug Administration. Cu alte cuvinte, Chip-ul va raporta ce anume mananca persoana care-l poarta. Daca ne gandim ca de la 31 decembrie 2009 un numar mare de state (care centralizeaza peste 80% din populatia planetei), intre care si Romania urmeaza sa implementeze, in etape, temutul Codex Alimentarius, atunci stirea devine una de o gravitate extrema. In Codex se prevede ca Terra nu poate sustine alimentar intreaga populatie decat daca se folosesc alimente modificate genetic, aditivate, cu componente chimice. Codexul reprezinta o serie de reguli de hrana, dar si de componenti si compusi chimici ce trebuie sa se regaseasca in alimente.

“Numarul Fiarei” si Rockfeller
Adeptii teoriei conspiratie sustin ca atat Chip-ul implant care a fost premonit in Biblie la “Numarul Fiarei – 666″ – referire la codul de bare ce il va contine, separat prin trei bare de 6 pentru separarea informatiei scanate -, cat si vaccinul anti AH1N1, HPV si Codex Alimentarius, pe de alta parte sunt metode ale “Guvernului Mondial” de exterminare in masa a populatiei si de control asupra partii ce va ramane, preconizata la aproximativ un miliard de indivizi.
Ceea ce da apa la moara acestor adepti este faptul ca o parte din companiile care urmeaza sa preia controlul acestor sisteme apartin concernelor Rockfeller, cele care au initiat si chestiunea Codex Alimentarius inca de pe vremea Germaniei naziste.

DESPRE ANTIHRIST

Nu va lepadati de Hristos! Nu va insemnati cu 666! (V)

Prigonirea creştinilor în timpul lui Antihrist
Antihrist fără de măsură înalţându-se pe sine şi fara de sfiala îngâmfându-se se va întoarce împotriva creştinilor, dar înca si împotriva Bisericii lui Dumnezeu. Persecuţia contra creştinilor şi a Bisericii lui Hristos va fi puternicăşi cumplită cum nu a mai cunoscut niciodată omenirea. Va începe lupta plin de mânie după moartea lui Ilie si a lui Enoh şi va domni trei ani şi jumătate. Sf. Ipolit spune că: "Mari tulburări şi mâhnire se va face în întreagă lume. Pretutindeni credincioşii vor fi prigoniţi şi ucişi, vor fi prinşi prin cetăţi si pe ogoare si vor fi omorâţi. Va vărsa sângele drepţilor şi mulţi vor fi aruncaţi la fiare sălbatice, iar copii vor fi omorâţi. Oamenii vor rămâne neîngropaţi şi vor fi sfâşiaţi de câini. Femeile şi fecioarele vor fi necinstite în faţa lumii, si vor fi luate cu forţa averile credincioşilor, şi cimitirile sfinţilor vor fi profanate, iar moaştele lor vor fi aruncate şi risipite. Demonii vor batjocori şi vor însemna pe oameni, iar cinstirea lui Dumnezeu în cetăţi va fi tulburată, deoarece sfinţii vor fi persecutaţi.
Tulburare va fi atât pe cale cât si în pustiu, deoarece oamenii vor fugi
pentru ca sa se ascundă. Tulburare va fi şi pe mare, fiindcă oamenii vor fi siliţi ca sa fugă pe mare si să se refugieze pe insule, ca să scape, dar şi acolo credincioşii vor fi urmăriţi şi vor fi ucişi. Atunci pâmântul va fi neroditor si oraşele pustii şi întreaga lume va fi pustie. Unii "vor muri de foame, unii de sete, iar alţii de frica, de groaza şi de zbucium. Unde sa se ascundă omul? In cine să se încreadă copiii si unde să se mute cei ce trăiesc pentru ca sa găsească alinare sufletească? Atunci vor plânge pruncii, părinţii se vor tângui, fraţii şi rudeniile se vor întrista nestiind pe cine s ă-l plânga mai întâi.
Acestea şi chiar mai multe se vor face cu creştinii, de către Antihrist şi de cei înseninaţi cu 666. "Căci mai presus de martiri vor fi atunci mărturisitorii", zice Sf. Chiril. ~ntrucât sfinţii care au fost s-au luptat cu oamenii, dar în timpurile acelea sfinţii se vor lupta de-a dreptul cu diavolul fa]ă către fa]ă.
Aşadar, în vremea aceea, cel care va răbda şi nu se va însemna cu 666, va fi mai presus decât toţi martirii [i mărturisitorii lui Hristos din trecut.
Prigonirea Bisericii
Diavolii fiind aruncaţi din slava si strălucirea cerească, fiind doborâţi si biruiţi în război, continuă, acum, prigoana împotrivă Bisericii. Căderea şi înfrângerea lor i-au facut să se pregătească de luptă cu sălbăticie.
"Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pamânt, a prigonit pe femeia care născuse prunc. Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale vulturului ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremi şi jumătate de vreme departe de fa]a şarpelui"(Apocalipsa 12, 13-14).
Prigonirea femeii înseamnă prigonirea Bisericii.
Desigur femeia înveşmântata cu soarele nu este Biserica triumfătoare din cer, ci aceea de pe pamânt care va fugi în pustiu ca să scape de mânia balaurului, primind putere dumnezeiască, căci Hristos ocroteşte Biserica cu nemărginita Sa putere. Sf. Ipolit zice că: "Vor plânge atunci toate Bisericile lui Dumnezeu, cu amură tânguire; ca atunci va lipsi cu totul din ele Sf. Liturghie si alte sfinte slujbe, şi toate vor fi părăsite ca nişte urâciuni. Sfântul şi cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos nu se va mai vedea în zilele acelea, încetând cu totul slujbele cele sfinte. Vor înceta atunci toate cântârile bisericeşti; citirea Sf. Scripturi nu se va mai auzi şi învăţătura Sf. Evanghelii de tot va tăcea".
Sf. Efrem zice: "Mulţi dintre sfinţi şi credincioşi vor fugi în pustiu şi se vor ascunde în munţi şi peşteri rugându-se Domnului cu umilinţă ca să-i conducă în locuri sigure, pentru ca sa refuze pe Antihrist şi să nu vadă semnele cumplite si înspăimântătoare ale lui Antihrist".

Cu toate acestea Antihrist va trimite demoni în munţi şi peşteri si în tot locul ca sa-i prindă. Dar Dumnezeu Cel a toate iubitor neîncetat îi va ocroti. Iar celor pe care Antihrist îi va prinde le va cere să i se închine şi să primească semnul 666. Cei care vor refuza semnul vor fi batjocoriţi, pedepsiţi şi chinuiţi amarnic cum nu se poate spune. Dar pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor însemnaţi va fi foarte mare, pe cât de mare va fi ajutorul pentru cei care vor rămâne credincioşi.
"Să nu aveţi nici o milă si ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bâtrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar sa nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul crucii!" (Iezechiel 9, 5-6).
Aşadar, îngerii vor cruţa pe toţi cei care vor purta pe frunte semnul crucii, si de ei nu se va atinge pedeapsa Domnului.
Dumnezeiescul Apostol Ioan scrie: "Şi am auzit un glas din cer zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiti loviţi de pedepsele sortii ei" (Apocalipsa 18, 4).

Biruirea lui Antihrist
Antihrist după ce va domina lumea se va numi pe sine "împărat a tot pamântul în veci", şi se va semeţi că împreună cu demonii şi cei însemnaţi vor putea rezista în ziua înfricoşata a venirii lui Hristos. Fiul pierzării se va ridice cu vicleşug împotriva Fiului lui Dumnezeu. Diavolul, cu mânie, multă va `ncerca împreună cu cei însemnaţi sa reziste în războiul cel mare al Armaghedonului, unde se va declara potrivnic Mântuitorului Hristos. Cu toate acestea Iisus Hristos va veni ca un Biruitor şi-l va birui.
Iată ce scrie Sf. Ioan Evanghelistul: "Şi fiara a fost răpusăşi, cu ea, proorocul mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul cel de foc şi pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor"(Apocalipsa 19, 19-20; 20, 10).
Aşadar, Antihrist şi proorocul mincinos vor fi aruncaţi după dreptate în iezerul cel de foc, care este moartea cea de-a doua. (Apocalipsa 20, 14) Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia din porunca celui Atotputernic, care iese din gura lui Hristos, a "Celui ce sade pe cal" (Apocalipsa 19, 21).
Infricoşătoare va fi distrugerea lui Antihrist şi a puterilor lui de către Hristos.
Armata trufaşului Antihrist se va preface într-un cimitir, unde nenumăratele trupuri ale celor ucişi vor fi "jertfa cea mare" pentru tot felul de pasări si fiare sălbatice. (Iezechiel 39, 16-17)
Zdrobirea puterilor lui Antihrist va fi nu numai un eveniment local,

ci va cuprinde atât lumea văzuta cât şi cea nevăzută. Căci în lupta aceea a Armaghedonului, armata demonilor, a blasfemitorilor, a hulitorilor de Dumnezeu, a celor însemnaţi, a închinătorilor lui Antihrist, a căpeteniilor, a bancherilor şi a tuturor celor potrivnici lui Dumnezeu, vor fi nimiciţi.
Toţi aceia care au divinizat fiara [i s-au supus ei vor fi zdrobiţi ca vasele olarului. (Psalmi 2, 9)
Va fi, aşadar, lupta aceasta sfârşitul a toată stricăciunea pamântului.
A DOUA VENIRE A DOMNULUI
Aşadar, fiara antihristă, sistemul de comunicaţii ateu, sectele şi însuşi Antihrist vor fi zdrobiţi cu arătarea lui Hristos: "Şi am văzut cerul deschis, şi iată un cal alb, şi cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat [i judeca şi se războieşte întru dreptate. Iar ochii lui sunt ca para focului, si pe capul Lui sunt cununi multe, şi are nume scris, pe care nimeni nu-l înţelege, decât numai El. Şi este îmbrăcat în vesmânt stropit cu sânge, şi numele lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 19, 11-13).
Hristos va fi însoţit de oştirile îngereşti, si va veni cu multă slavă. Astfel va veni ca un biruitor, precum vine un împărat încununat cu biruinţă. El va fi Dreptul Judecător fiindcă cu dreptate va judeca pe toţi. Flăcări va scoate privirea Atotputernicului Hristos, care pe cei necredincio şi îi va arde, iar pe sfinţi îi va lumina.
Sf. Părinţi afirma că numele pe care-l va purta este numele Lui: "Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu". Veşmântul cu care este îmbrăcat este haina purtătorului de biruinţă stropită cu sângele jertfei de pe Cruce. El va fi însoţit de oştirile cereşti îmbrăcate în "vison alb, curat", iar din gura Lui va ie[i adevărul, şi cuvântul Lui atotputernic va fi ca o sabie cu dou ă tăişuri, care să lovească cu puterea dumnezeirii Lui toate neamurile. Şi El va păstori popoarele cu toiag de fier (Psalmi 2, 9). "Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: "împăratul împăraţilor si Domnul domnilor".
După a doua venire va avea loc învierea morţilor (Apoc. 20, 13). Sf. Ap. Pavel zice: "Nu vom lua înaintea celor adormiţi, pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer si cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinâm pe Domnul în văzduh "(I Tesalonieni 4, 16-18). Şi continuă aşa: "Iata taină va spun vouă: nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeala de ochi, la trâmbiţa cea de apoi. Că trâmbi]a va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba" (I Corinteni 15, 51-52). Deci aceia care vor apuca a doua venire a Domnului nu vor muri, ci vor lua într-o clipeală de ochi un trup nestricăcios asemenea celui cu vârsta de 33 de ani, ca a lui Hristos.
Sf. Chiril zice că: "Domnul nostru Iisus Hristos va porunci arhanghelului din cer, care va coborî pe pamânt, ca să zică: Pregătiţi-vă să întâmpinaţi pe Domnul, fiindcă este înspăimântătoare venirea Lui pe pamânt. David zice clar ca Dumnezeul nostru va veni şi râu de foc va curge de la tronul Lui; foc care va cerceta faptele oamenilor. Faptele c ăruia vor fi ca aurul vor străluci nespus, si a cărora vor fi ca paiele vor arde de tot. Domnul zice ca: "Se va arata pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pamântului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multa (Matei 25, 33), şi va zice: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătita vouă de la întemeierea lumii. Veniţi profeţii Mei, veniţi patriarhii Mei, veniţi Apostolii si ucenicii Mei, veniţi martirii Mei, veniţi ierarhii Mei, veniţi iubiţii Mei, care aţi trăit în munţi în peşteri şi în crăpaturile pamântului pentru dragostea Mea, veniţi tineri care aţi preferat mai mult martiriul de la mai marii lumii, veniţi voi cei care aţi păzit dogmele învăţăturii Bisericii Mele, alergând mereu în apărarea Mea, veniţi voi toţi ca să moşteniţi toate cele gătite în împarăţia Mea. In alt loc Domnul zice: "Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, chiar daca va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11, 25-26).
De asemenea noi citim: "Iată, vin curând, şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia cum este fapta lui" (Apocalipsa 22, 12).
Vin, zice Domnul, repede si am cu Mine plata pentru ca să răsplătesc fiecăruia după credinţa şi virtuţile lui.
Aşadar după a doua venire Domnul nostru Iisus Hristos se va aşeza pe tronul slavei Sale, si se vor aduna înaintea Lui toate neamurile si to ţi fiii pamântului (Matei 25, 32). Şi se vor aduna toţi oamenii de la Adam pâna la sfârşitul veacurilor. Pe toţi aceştia îi va despărţi Domnul precum desparte păstorul oile de capre. Va aşeza, aşadar, oile de-a dreapta si caprele de-a stânga Lui şi va spune celor de-a dreapta: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătita vouă de la întemeierea lumii. Căci flamând am fost şi Mi-ai dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat sa beau; străin am fost şi M-ati primit; gol am fost şi M-ati îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost si aţi venit la Mine.
Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flamând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi ti-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar împăratul , răspunzând, va zice catre ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-acesti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Atunci va zice celor de-a stânga: Duceţi-va de la Mine, blestemaţilor,
în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost si nu Mi-ati dat să mânânc; însetat am fost si nu Mi-ati dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă si nu M-ati cercetat.
Atunci vor răspunde si ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă [i nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţă vesnica" (Matei 25, 3446).

Rugăciunea Sfântului Ciprian
Domnului să ne rugam.
Stâpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt si slăvit eşti; Impăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, slava Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiata, pentru rugăciunea mea a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi ştinge viclenia lor de la robii Tai; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pamântul şi pamântul sa-şi dea roadele lui; copacii şi viile sa-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagăşi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (nurnele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. Impiedic ă Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece de vrăji şi de toate lucrările satanicesti şi de toate legăturile lui, si distruge toata lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfîntului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stâpâne a toate auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău( numele ) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pamânt, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurătie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pamântul morţilor, sau daca a venit prin străpungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfarâma şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzeste-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeste cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge si depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei si fermecatoriei de la robul Tău (numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tau şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toata mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neîntelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate rătăcirile si greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tau, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

DESPRE POST

Postul cel adevarat
Prin post intelegem abtinerea de la mancare si bautura (nu simpla inlocuire de alimente), cu intentia de a infrana firea, de a crea senzatia de foame. Si aceasta nu pentru ca anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creatie nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru ca abtinerea este un semn al libertatii si al biruintei vointei, al dorintei de a fi flamand si insetat. Postul inseamna inainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfa, dispozitia de a imparti cu semenul prinosul, ca astfel sa fie dreptate si egalitate pentru toti.
Ca abtinere totala sau partiala de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practica existenta in diferite forme in majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atat in Vechiul cat si in Noul Testament.

Marii Profeti ai Vechiului Testament au postit si au combatut gresita intelegere a postului doar ca renuntare la anumite mancaruri (facuta adesea doar de ochii oamenilor), aratand in ce consta adevaratul post. „Nu stiti voi postul care imi place? -zice Domnul, Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (Is. 58, 6-7). Prin profeti Dumnezeu arata ca postul nu se face pentru a ne mandri cu el in fata semenilor, cei ce postesc ramanand la fel de rai, sau mai impietriti ca mai inainte, ci tocmai pentru inmuierea acestei invartosari a inimii, si in vederea ajutorarii celor in nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care si El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) si a vorbit despre conditiile adevaratului post. "Cand postiti nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns“ (Mt. 6, 16-18). Daca privim intregul capitol sase al Evangheliei dupa Matei, unde ne sunt date indicatii in legatura cu o serie de manifestari ale noastre ca oameni credinciosi, vedem ca Hristos acorda postului, alaturi de rugaciune si milostenie o mare importanta. El spune pur si simplu cum sa ne rugam, cum sa miluim pe cei in lipsa, cum sa postim, prezentand aceste manifestari ca fiind de la sine intelese. Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intra in discutie. Tinand seama de acest lucru, Biserica noastra a randuit pentru noi cei credinciosi o serie de zile in care sa insotim celelalte acte de credinta si cu post.

Urmand exemplului Mantuitorului, Care invatase pe Ucenicii Sai ca postul este inseparabil de rugaciune (Mt.4; Mc. 9, 29), si Care El Insusi insotea rugaciunea si cu post, Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca toate zilele si perioadele de post sa fie in acelasi timp rastimpuri in care intensificam rugaciunea si privim mai mult si spre nevoile aproapelui. „Postul inalta rugaciunea la cer facand-o sa urce ca o aripa“ spunea Sfantul Vasile cel Mare. In intelegerea Parintilor abstinenta trupeasca e doar o pregatire necesara ca sa ne putem ruga cu adevarat.

"Sa postim si noi cu inima curata, si sa ne curatim trupul, si tot duhul cu totul lui Dumnezeu sa-l inchinam.“
Postul este desavarsit doar atunci cand abtinerea de la mancarurile de dulce este unita cu efortul spre virtute si progres spiritual, cu incordarea vointei spre purificarea sufletului, spre alungarea gandurilor si dorintelor pacatoase spre infranarea de la tot raul moral (pacat).

"Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere; ca sa scapi de prapastia rautatii si sa iubesti numai caile care duc la odihna cea de acolo.“

"Sa postim post primit, bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevarat si bineprimit.“

Este de la sine inteles ca un om care se roaga Dumnezeului iubirii si al milei, trebuie sa devina si el iubitor si milostiv. Astfel postul lui devine o manifestare exterioara a rugaciunii, a starii lui launtrice. Prin frumusetea sa postul deseneaza in trup o icoana a vietii nemuritoare; purtarea pe care el o implica sugereaza starea veacului celui nou si ne invata ce hrana duhovniceasca vom primi la Inviere.
Cel ce isi duce viata in post si rugaciune, pe pamant fiind, traieste asemenea ca in cer, aceasta trebuind sa se vada in urmarile postului si rugaciunii in viata lui cotidiana, in faptul ca el e tot mai plin de iubire de Dumnezeu si de semenii pentru care se roaga, si carora le va arata si el dragoste (sau mila) dupa modelul Dumnezeului iubirii si al milei caruia el se roaga.
Sfantul Vasile cel Mare spunea ca "postul sporeste numarul caselor, e mama a sanatatii, educator al tineretii, podoaba pentru batrani, insotitor bun drumetului, tovaras demn de incredere pentru soti.“
Acestea sunt motivele pentru care si noi in nazuinta de a ne inalta spre Dumnezeu prin fapte bune ne straduim a-L sluji dupa puterile noastre in „post si rugaciuni“.

Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

Postul falsificat
Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.

Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.
Postul nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.
Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.

A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."
Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”

Despre masonerie

Concepţia Masonică despre Dumnezeu
sursa: despre masonerie
Francmasonii noştri naivi gândesc, spun şi scriu că francmasonii cred în Dumnezeu. Aceasta este fals. Francmasonul Bernardin, gradul 33, a declarat formal: "Dumnezeu nu trebuie niciodată să se confunde cu marele "Arhitect al Universului" ("Prejis historique du Grand Orient de France", 1909 pag. 25). Afirmaţia aceasta e clară şi netă pentru toţi francmasonii.

Fr. Sergent spunea la fel în anul 1904: "Acei care au primit o iniţiere superioară ştiu că această formulă: Marele Arhitect al Universului, n-are, nici o valoare religioasă. Marele Arhitect al Universului, nu este deloc Dumnezeu ci în realitate este Francmasoneria Universală."

"Constituţia şi Codul Organic" al lojei Marelui Orient al României, care are imprimată dată calendarului iudaic 5927, contine la pag. 8 această minciună grosolană: "Francmasoneria onorează pe Dumnezeu, Puterea Supremă; sub numele de: Marele Arhitect al Universului.

Formula "Marele Arhitect al Universului", după mărturisirea unanimă a fruntaşilor masoni din supremele consilii, se recunoaşte că n-are nici o valoare religioasă, aşa cum este propagată de ei, sau cu alte cuvinte ei nu cred deloc în Dumnezeu.

Ca să spulberăm orice urmă de îndoială, cităm aceste rânduri categorice dintr-o lucrare a lui Oswald Wirth, "Le Livre de L'Aprenti", pag. 22: "Să avem curajul să ne mărturisim religioşi, să ne afirmăm apostolii unei noi religii, mai sfântă decât toate celelalte. Sa propagăm Religia Republicii."

"Francmasoneria este "Biserica lui Satan", şeful ei Suprem işi avea sediul la Roma: Lemni (francmasonul condamnat în anul 1844 ca escroc, de tribunalul din Marsilia), Nathan." (Tilloy: "Le peril judeo-masconique", Paris pag. 55).

Francmasonul Minat a scris despre acest ex-Papă din urmă masonic: "Nathan e evreu, urmaş al unei familii olandeze: Nathan la Roma este continuarea revoluţiei... Asemanarea numelor este fatidică. Nathan este Satan, este puterea infernală". (Revue masconnique). "În imensa sa majoritate poporul iudaic a trecut de la adorarea lui Dumnezeu la adorarea lui Satana".

"Cabala jidovească este tradiţia orala a lui Moise falsificată, păgânizată şi, se poate spune, diabolizată". (E. Barbier: "Infiltrations masonniques dans I'Eglise").

"În gândul lui Satan, sinagoga are o putere imensă, preponderentă. El contează pe evrei pentru a guverna masoneria, dupa cum conteaza pe masonerie pentru a distruge Biserica lui Iisus Hristos". (Doinel, francmason, grad mare, convertit, în lucrarea: "Satan demasqu‚".)

Iată o magistrală calificare dată francmasoneriei de către un episcop creştin: "Minciuna: este religia ei; Satan: Dumnezeul ei; Turpitudinea: sacrificiul ei".

La gradul 25, Venerabilul zice Iniţiatului: "Marele Arhitect al Universului, în onoarea căruia arde tămâia Lojilor şi a Atelierelor nu este Dumnezeu, este Îngerul Luminii Luciferice, Geniul Muncii, Spiritul Focului Gheenei".

Doctrina secretă a Ordinului francmasonic Odd Fellovs şi a Paladiştilor (a francmasonilor luciferieni), consta dintr-un sistem manechinist al dublei divinităţi.

"Dumnezeul creştinilor este rău şi trebuie să-l combatem. Domnia lui se va sfârşi la venirea lui Anti-Crist". Venirea Anti-Cristului, profetizată de Sfântul loan Evanghelistul în Apocalipsa, a fost realizată undeva în Eurasia şi în marşul ei de acţiune satanică ar fi cuprins toata Europa daca nu s-ar fi lovit de rezistenţa viguroasă a marelui spirit european.

Voltaire şi d'Alembert, francmasoni cu grade mari, se salutau întru Belzebut (Regele Demonilor) şi întru Lucifer: "Voi iubi, scria Voltaire înainte de reconvertirea la creştinism, o bună carte de filosofie care va zdrobi pentru totdeauna Infamul. Îmi pun toate sperantele în Enciclopedie".

D'Alembert răspundea lui Voltaire: "Este evident cum spui tu, că lucrarea (Enciclopedia) este ieşită din mâini diferite; eu am recunoscut patru, acelea ale lui Belzebut, Astaroth; Asmodeu şi Lucifer".

La iniţierea în gradul 20, venerabilul rosteşte: "Fiţi ca steaua de dimineaţă (Luceafarul), care anunţă venirea zilei, mergeţi de duceţi lumii lumina, în numele sfânt a lui Lucifer, dezrădăcinaţi întunericul."

La gradul 21: "Oamenii care au intreprins construcţia clădirii Turnului Babel, erau toţi din urmaşii lui Cain din Canaan. Acest turn era un monument ridicat în gloria "Îngerului Luminii" şi pentru salvarea umanităţii viitoare în cazul unui nou potop..."

În gradul 30 Kados (Sfânt), iniţiatul înjunghie trei capete care reprezintă: Armata, Regele şi¸ şeful Bisericii.

N-ar trebui să mai reamintim că s-au gasit francmasoni într-un aşa grad de imbecilitate, ca au ridicat statui lui Satan. Cazul francmasonului Herman Menz, din America, care a ridicat o statuie lui Satan, aproape de New-York, împărţind cu acest prilej broşuri gratuite prin care proclama credinţa lui într-un diavol unic.

Acesta nu este un caz izolat de satanism. Sunt de asemeni multe rugăciuni şi imnuri închinate lui Satan şi ele nu au fost create de un francmason oarecare, ci chiar de anumiţi conducători, ca francmasonul Canducci, gr. 33, din Italia.

În realitate, războiul feroce al francmasoneriei contra religiei nu vizează decât adevarata religie, creştinismul.

Iată câteva dovezi despre cele afirmate: "Organizată aşa cum este ea, francmasoneria poate, dacă vrea, să înlocuiască Biserica Creştina" (Fr. Felix Pyat).

"Noi suntem sectari" (Fr. Bourgueil).

"Noi trebuie sa săpăm credinţa în supranatural" (fr. Beauguir).

"Trebuie ca religia să fie distrusă sistematic în popor" (Fr. Most).

"Noi trebuie să eliminam din societate influenţa religioasă sub orice formă se prezintă ea". (Journal Officiel de la francmaconnerie Francaise, 1885 pag. 707).

"În nici un caz un punct de echivoc! Sa nu mai spunem: Noi nu vrem să distrugem religia. Să spunem din contra: Noi voim să distrugem religia". (Fr. Aulard; Analles de la Jeunesse laique, August 1904).

"Noi nu putem şi nu voim să avem nici un respect pentru practicile religioase". (Bulletin du. Grand Orient de France, 1895, pag. 308).

"Rolul francmasoneriei este de a distruge complet religia". (Congresul

masonic din 1899).

"Clericalismul; iată inamicul" - urla evreul francmason Gambeta.

"Clericalismul, acesta este duşmanul lumii moderne, pe care noi trebuie să-l doborâm, şi să-l distrugem". (Fr. Salva).

Iar alt francmason, Colfavru, spunea în 1887: "Inamicul umanităţii este clericalismul; inamicul este preotul; inamicul este acel care îndrăzneşte sa se pretindă că este intermediarul între Necunoscut şi oameni. Religia este un organism despotic destinat să apere conştiinţa umană... trebuie, deci, ca lumea să fie debaranşată cât mai repede de preoţi".

În timpul revolutiei franceze, s-a dat drept cuvânt de ordine acea instrucţiune de o ferocitate într-adevăr canibalică elaborată în lojile masonice şi care i-au costat viaţa pe episcopii şi preoţii care au avut imprudenţa să intre în templul Satanei, conspirând astfel contra lor inşile. Atunci a răsunat lozinca francmasonului Adam Weishaupt, şeful ordinului francmasonic al "Iluminaţilor", care a condamnat la moarte într-o conferinţă secretă la Franckfurt pe Main, pe regele Ludovic al XVI-lea: "Avec les boyaux des derniers des pretres; ‚tranglons le dernier des Rois"! (Cu intestinele ultimului preot saă strangulăm pe ultimul dintre regi).

Autorul "Cursului de Masonerie practică" (un mason de grad foarte înalt)

scrie (Tom. I. pag. 5, si b): "Scopul real al masoneriei este dublu: ea işi propune să răstoarne pretutindeni de o manieră definitivă şi fără posibilitate de revenire regimul monarhic, care este negatia odioasă a Libertăţii, Egalităţii şi Fraterniţătii. Ea işi propune de asemeni să zdrobească şi să nimicească pretutindeni creştinismul, singurul sprijin adevărat şi singura raţiune de a fi a regalităţii..."

Francmasoneria spune: "Scopul scuza mijloacele".

"Descreştinarea Lumii prin toate mijloacele, mai ales strangulând creştinismul, câte puţin, prin noi legi contra clerului, acesta este scopul nostru; în felul acesta se ajunge la lichidarea Bisericilor. Graţie instrucţiei laice fără Dumnezeu, se va avea o generaţie atee. Vom face atunci o armată şi o vom lansa asupra întregii omeniri creştine, armata care va fi ajutată de către toţi fraţii şi amicii ţărilor în care va năvăli armata". (Convenţia secretă din anul 1879).

"Trebuie nu numai să descreştinăm cât mai repede omenirea ci să o şi facem să devină atee." (Fr. Beauguier).

"Război de moarte Creştinismului." (Fr. Viviani)

"Trebuie să extirpăm lepra devorantă a creştinismului." (Gambetta).

Se pot înmulţi aceste perle de ura ce provin din convenţiile şi atelierele lojilor francmasonice, din care reiese că francmasoneria, departe de a practica adevărul, îşi impune ca dogmă minciuna. Francmasonii sunt atei. Ei nutresc şi duc o luptă înverşunată contra bisericii, religiei şi clerului creştin. Suntem siguri că francmasonii noştri - cei mari - vor căuta să le spună francmasonilor mai mici, dar naivi, că toate astea se întamplă auirea, în lojile străine, sau la "cei de la Marele Orient", dar "la noi", la Loja naţională, aici este cu totul altceva...

Răspundem acestor mistificatori ordinari precizând că "Marele Orient Francez" s-a adresat către toate Lojile din Franţa şi străinătate (Francmasoneria se ştie că e universală, internaţională şi solidară, iar "Marele Orient al Romaniei" şi "Marea Lojă" zisă "Naţională" sunt recunoscute de "Marele Orient Francez"), o instrucţiune secreta în care se scrie : "...Scopul nostru final este acela al lui Voltaire şi al revoluţiei franceze: Nimicirea pentru totdeauna a ideii creştine

Să vedem acum ce scria Voltaire? "Religia creştină este o religie infamă, o hidră mârşavă, un monstru pe care trebuie ca o sută de mâini invizibile să-l striveasca... Să zdrobim, zdrobiţi infamul!" Ori este clar că Infamul, în concepţia francmasonică, este Dumnezeu.

"Templul masonic, trebuie să înlocuiasca Biserica" (Fr. Charbonier la Congresul Masonic din 1885)

"Să sperăm că într-o zi bisericile vor fi transformate în săli de concert, de teatru sau în săli de adunare, în magazii de grâne şi în grajduri de cai" a îngânat francmasonul Most (pag. 24 in "La Peste religieuse").

Lucrarea masonului Most: "La Peste religieuse", a fost tradusă în româneşte de un oarecare Neagu (Neghel) şi publicată în biblioteca revistei "Idei", a socialistului Petre Musoiu. Citez o parte din finalul lucrarii "Ciuma religioasă" a francmasonului Most, în traducere de Neagu: "Va veni vremea când crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, iar potirele şi vasele sfinte vor fi schimbate în unelte folositoare, bisericile vor fi atunci prefăcute în săli de concert, de teatru sau în săli de adunare şi, când nu vor putea sluji unui asemenea scop, ele vor deveni hambare de grâne şi grajduri de cai. Să nădăjduim că va veni o zi când mulţimea luminată de asta dată, se va minuna cum de nu s-a săvârşit încă de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci Tabula Rasa din tovarăşii popimii... Statul, ca şi Biserica, vor fi atunci complet şterse de pe faţa pământului".

Observând fenomenele sociale şi revoluţionare care au avut loc în Spania în care au avut loc incendieri de biserici, iar preoţii au fost jupuiţi de vii şi puşi în panoplii, în măcelariile din Madrid, vedem o stranie identitate care este aproape perfectă între ideologia masonică şi ideologia pragmatică comunistă.

Telegramele de presă din vremea războiului civil din Spania au relatat multe cazuri de incendieri care ilustrează cu prisosinţă directivele masonice de mai sus: "În Alcada de Henares, aproape de Madrid, comuniştii au incendiat biserica şi au făcut în piaţă un foc în care au aruncat statuile, icoanele şi sfintele odoare. Apoi au încercat să incendieze mănăstirea Madeleines şi biserica Sf. Jacques."

"La Torrevieja (aproape de Alicante), doua biserici au fost incendiate, apoi au fost incendiate teatrul municipal, două hoteluri şi patru case particulare. La Centa, au fost incendiate biserica Remadias." (Tel. Rador, ziarul "Universul" Nr. 70, 18 Martie 1936). Mai citim de asemeni într-unul din numerele ziarului "Bezbojnik" că, tribunalul U.R.S.S.. a condamnat la moarte pe preoţii Prjuchin şi Shurawiljoff, pentru crima gravă de a fi slujit biserica şi de a fi propovăduit moralitatea şi smerenia. Ei au vorbit în favoarea celui mai mare inamic al comunismului, care se numeşte Dumnezeu şi au trebuit să-şi răscumpere curajul de a susţine aceste idei cu viaţa. De altfel, însuşi Lenin a spus: "Conceptia oricărui Dumnezeu este o mare infamie".

Iată în continuare ce spune ziarul "Bezbojnik" (Ateul): "Vom da foc tuturor bisericilor din lume"; şi astfel trista soarta a Catedralei "Sfânta Camera" din Oviedo au mai avut-o şi alte locaşuri sfinte din Spania". ("Tara Noastra", 20 Martie 1936).

Acţiunea mizerabilă de distrugere a unor biserici din Spania a fost condusă de creştinii Marani (evrei botezaţi înca de pe timpul lui Ferdinand Catolicul care, deşi creştinaţi, au ţinut permanent legătura cu Sinagoga şi au păstrat religia lui Moise în inimă).

În lumina acestor evenimente ne putem imagina perspectiva eventualelor prefaceri sociale pe care ni le preparau masonii din Romania. Declaraţiile martorilor pentru comunistul Constantinescu-Iaşi, a fostului senator Leancă, şi alţii, au trădat o mentalitate sectară, faţă de Stat şi Biserică, periclitând viaţa noastră religioasă de stat şi naţională.

Găsim că nu-i lipsit de interes a mai reda încă câteva texte provenite din lagarul inamicilor bisericii creştine, necesare pentru explicaţia atitudinii unor politicieni, foşti guvernanţi, faţă de biserica ortodoxă, în Parlament.

Francmasonul M. Guyat, într-o cuvantare ţinută în cadrul unei conferinţe masonice la Paris, în finalul discursului sau se întreabă: "Mult va mai trebui oare, să întreţinem bisericile care propovăduiesc nebunia şi să plătim pe popi, a căror treabă nu-i decât să stârnească şi să exploateze sminteala?"

Comparăm aici abţinându-ne de la orice alt comentariu, răspunsul dat de fostul Ministru Argeţoianu, unul din marii pontifi ai masoneriei româneşti, într-o şedinţă a Camerei, unei delegaţii de preoţi parlamentari, pentru achitarea salariului clerului ortodox: "Mai lăsaţi-mă în pace, nu am bani şi mai ales să ştiţi că nu am bani pentru preoţi, care nu au alt merit decât că urmăresc să cultive superstiţia în popor.

Iarta-ma, Doamne, ca am citat atatea blasfemii. Asta este fata necunoscuta a masoneriei.