EZOTERISM SI SAMANISM ÎN BISERICA ORTODOXÃ

EZOTERISM SI SAMANISM ÎN BISERICA ORTODOXÃ

de ieromonah Pimen Tepes

"Pãrinte, nu stiu ce sã fac cu viitorul meu, deschideti-mi vã rog cartea! Pãrinte, iatã vreau sã dau niste bani la bisericã pentru dezlegare de noroc si reusita în afaceri!" Acestea sunt cererile pe care le auzim tot mai des din partea multora care trec pragul sfintelor noastre biserici. Care este cauza, cum gãsesc unii preoti rezolvarea, vom încerca sã arãtãm în cele ce urmeazã.

Nimeni din zilele noastre nu mai are nici o îndoialã asupra faptului cã trãieste într-o societate coruptã de sus pînã jos, unde a mînca pîinea cea de toate zilele cere eforturi deosebite sau concesii înjositoare. Totusi în mintea si în sufletul omului de bunã credintã rãmîne Biserica ca ultim loc nesmintit, de refugiu în sigurantã dinaintea tuturor tulburãrilor vietii.

Majoritatea celor care vin cu necazuri sau vreo întrebare vor de la preot doar un singur lucru: am plãtit, problema trebuie sã se rezolve.[i] Multi ajung la altar dupã ce au trecut prin casele babelor descîntãtoare, ghicitoare, vrãjitoare, prin mîinile bioenergeticienilor, care dupã ce le-au supt banii, i-au lãsat cu promisiunile desarte.

Într-adevãr, oamenii ce vin pentru prima oarã la Bisericã adusi de necazuri, vin dupã o îndelungã cãutare sau ezitare, si-si pun toatã nãdejdea cã aici, la Dumnezeu si la preot ei trebuie sã gãseascã rãspuns bun si alinare. Dumnezeu a lãsat Bisericii toate harismele necesare tãmãduirii tuturor bolilor sufletesti si trupesti ale tuturor credinciosilor, prin toate Sfintele Taine. Dumnzeu a voit ca lucrarea vãzutã în bisericã sã fie continuatã de cãtre arhierei, preoti si diaconi care sãvîrsesc, sfintesc si dãruiesc poporului ceea ce Hristos Dumnezeu a dãruit lumii în viata Sa pãmînteascã, si sã nu vã mirati cã tocmai în acest nod de comunicare si comuniune al omului cu Dumnezeu, diavolul îsi bagã cel mai adînc coada.

Dar mai întîi de toate nu trebuie sã uitãm cã pãcatul, despãrtitorul nostru de Dumnezeu, este pricina tuturor durerilor noastre. El se piteste prin patimã ca un sarpe în cele mai adînci unghere ale sufletului si iese doar pentru a-si vãrsa veninul prin muscãtura sa. Este scos de acolo decît numai cînd a fost vãdit de minte în taina spovedaniei sau luminat de post si rugãciune în oglinda constiintei. Împotriva acestui dusman perfid, rãdãcinã a tuturor relelor si necazurilor, trebuie sã se îndrepte si sfãtuirea preotului. Însã e greu cînd un orb cãlãuzeste pe alt orb, cãci amîndoi vor fi înghititi prin nestiintã de necredintã.

Numai asa se pot explica, as zice bizareriile pe care le toarnã lupii cu epitrahil în sufletele credinciosilor mai putin obisnuiti cu cele bisericesti. Dar despre ce este vorba: acesti "preoti" dupã o scurtã examinare a gravitãtii problemei si a potentialului financiar, recomandã oamenilor, pentru a se izbãvi de necaz în cel mai rapid mod cu putintã, sã aprindã 30, 33, 40 de lumînãri la diferite ore, sã ardã tãmîie, sã citeascã diversi psalmi la miezul noptii cu toate candele aprinse si asezate în anumite pozitii, sã posteascã marti, joi, sîmbãtã si duminicã, si dupã un timp sã mai revinã neapãrat la el pentru a vedea cum decurge tratamentul.

Mai periculosi sunt si cei mai ciudati, porecliti de lumea naivã harismatici sau preoti cu mult har, adicã popi ce citesc non-stop molitfele, au viziuni, îti cunosc tot trecutul si-ti tîlcuiesc vitorul. Cãtre acestia se îndreaptã majoritatea credulilor, datoritã reclamei fãcute cu îndîrjire de babele înselate.

Întrevederea cu un astfel de popã este tipicã: dupã ce te pune sã deschizi evanghelia sau psaltirea si-ti dezvãluie (cu detalii socante) trecutul, trece la "reteta duhovniceascã" ce trebuie sã o urmezi, cãci - luati aminte - în mai toate cazurile pricina o constituie vrãjile fãcute ori de vecinã, frate, sorã sau cine stie ce cumãtrã, si care pentru el ar fi floare la ureche de rezolvat.

Apar si retete personalizate, combinatii si dozaje diferite de anafurã, aghiasmã, ulei de la Sf. Maslu, luate în moduri si la ore ciudate.

Sãracul om, zãpãcit si încîlcit de atîta tipicãrealã crede cã respectînd nestirbit "regula" îl îmblînzeste pe Dumnezeu si mai ales întoarce necazul asupra celor care-i fac vrãji. Mai mistici sunt acei popi ce roagã pe credinciosi cu probleme mai deosebite sã vinã cu pãmînt din urma dusmanilor pentru a le "întoarce urma" la slujba Sfîntului Maslu.

Ei bine, si ce, ar zice unii, poate chiar asa si este, vrãjitori sunt peste tot acum si nici nu stii cum te poate prinde o blestemãtie din aia, dar mai ales recomandãrile care se fac sunã ortodox, cu post si rugã, metanii si mers la bisericã. Dar sã nu scãpãm din vedere miezul: aparent sfaturile sunt bune, dar privite prin lumina învãtãturilor Sfintilor Pãrinti ele atacã dreapta credintã si bunul simt.

Dupã cum spuneam, recunoasterea pãcatelor ca pricinã a chinurilor noastre ne apropie de Dumnezeu. Amintitele "retete" nu fac altfeva decît sã zãmisleascã în adîncul sufletului sîmburele necredintei. Cum? Astfel de sfaturi aruncã pãcatele noastre asupra dracilor, vrãjitoarelor sau oamenilor din jurul nostru, micsoreazã vina pe care o avem înaintea lui Dumnezeu, atinteste mînia asupra apropiatilor, ne îndreptãteste la a face pogorãminte la canonul personal (de post, metanii, închinãciuni, rugãciuni si citiri din Sf. Pãrinti) si ne rãrieste participarea la Sf. Liturghie, Sf. Maslu, la Taina Spovedaniei si a Împãrtãsaniei cînd este cazul.

Mare rãsplatã vor avea în iad acesti purtãtori de patrafir ca de altfel si cei care-i urmeazã, pentru cã folosindu-se de autoritatea sacrã a Bisericii si de harul sfintitor dat la hirotonie, cad în patima înavutirii si a mîndriei. Sporirea duhovniceascã pentru acestia ajunge sã se mãsoare în dolari si în numãr de ucenici.

Fãrã îndoialã, sunt cazuri cînd lucrurile din viata oamenilor s-au îndreptat, acestia s-au apropiat de bisericã si-si lucreazã mîntuirea, dar acest fapt s-a produs în urma trezirii din aceastã misticã alternativã si nu urmînd întocmai sfaturile primite. Majoritatea, împlinind un astfel de tratament neortodox aflã de la altii cã ceea ce fac este contrar credintei si este echivalent cu a face acasã magie albã. Aici intervine ruperea în sufletul omului: "Cum, sã merg la bisericã si sã ajung înselat de un preot vrãjitor?" Argumente si contra-argumente se zbat în mintea omului: "Cum, doar mi-a spus tot ce fãcusem, m-a pus sã sãrut crucea, sã mã închin la icoane, cum sã fie ceva rãu în asta?"

Problema este cã rãul nu a stat în închinarea la icoane, ci în faptul cã acel popã a folosit cele sfinte (ca oricare altã vrãjitoare) drept scenariu si decor pentru ca omul sã primeascã mai usor si pe nesimtite veninul cuvintelor lor.

Efectele sunt de tipul blitz: senzatii tari în termen scurt. Cu cît reteta este mai extravagantã, cu atît încrederea sporeste dar si pretul se ridicã simtitor.

Sã privim însã mai îndeaproape ce urmãri provoacã aceste înselãtoare sfãtuiri:

- post negru cîteva zile - sporirea duhovniceascã nu se face în salturi, iar o tãiere a alimentatiei pentru cei neobisnuiti, mai ales cînd se lucreazã peste zi, provoacã serioase dezechilibre trupesti si psihice;

- post marti, joi, sîmbãtã si duminicã - Canonul 66 Apostolic afuriseste pe cei ce ar îndrãzni sã ajuneze sîmbãta si duminica[ii], si pe cei ce nu postesc miercuri si vineri;

- rugãciune cu 3, 33, 40 de lumînãri sau candele aprinse puse în cerc sau în cruce - nici un sfînt nu ne-a lãsat vreo mãrturie cã l-a cunoscut mai repede pe Dumnezeu atunci cînd a aprins 33 lumînãri în loc de una. Se abate trezvia credinciosului de la scop: vederea pãcatului si se induce ca preocupare principalã o formã nemaiîntîlnitã de ritual luatã drept dogmã;

- rugãciuni scurte ca "Doamne dã-le griji celor ce-mi poartã de grijã" sau "sã se întoarcã vrãjile la cel ce le-a fãcut" nu sunt altceva decît o redirectionare a mîniei din inima omului cãtre ceilalti oameni, iscînd urã, invidie, pismã si viclenie;

- trei picãturi de aghiasmã, nouã picãturi de ulei sfintit… - sã fim seriosi, pe nemîncate se ia zilnic o bucãticã de anafurã si apoi o gurã de aghiasmã, nicidecum nu trebuie sã ne apucãm sã mãsurãm picãturile de Duh Sfînt pe care trebuie sã ni le administrãm zilnic;

- citirea Psaltirii la miezul noptii - luptã mare dau acestia puterilor întunericului, dar dacã nu sunt pregãtiti cu post si cu spovedanie si intrati într-o rînduialã duhovniceascã, vor suferi pe pielea lor batjocura dracilor;

- aducerea de pãmînt din urma dusmanilor la Sf. Maslu - un împrumut din recuzita vrãjitoarelor notorii pentru a batjocori cele sfinte. Nu intrã aici hãinutele si batistele ce sunt aduse si sfintite la slujbe;

Toate acestea îndepãrteazã pe credincios de la miezul trãirii ortodoxe, introducînd surogate de credintã similare cu cele ale samanilor. Sau printr-o rînduialã mai deochiatã soptitã tainic la ureche, sã-l facã pe crestin sã se simtã posesorul unei initieri speciale, ezoterice, pe care nu oricine se învredniceste a o primi.

Cel mai trist si îngrijorãtor este faptul cã astfel de preoti sunt în înselare si fac cu nestiintã lucrarea satanei printre oameni, mînati doar din lãcomie. Degeaba se chinuie masonii sã surpe sufletele din Biserica Ortodoxã de atîtea sute de ani, cã nu reusesc a face cît un "popã trãznit" în cîteva zile.

Cum era si de asteptat, toti au faimã de exorcisti si cuviosi, iar orice încercare de îndreptare este luatã drept act de oprimare în spirit de urã.

Ierarhii se feresc în scaune de a lua mãsuri, staretii nu se sfiesc în a lua si ei partea din pradã, cei care-si dau seama sunt prea mici pentru a ridica glasul, asa cã mestesugul se împrãstie nestingherit, prinzînd în latul lui din ce în ce mai multi adepti. Deja se vehiculeazã printre credinciosi ideea cã sunt doar unii preoti care au mostenit rînduieli speciale de la bãtrînii cãlugãri, si care te izbãvesc instantaneu de probleme si-ti aduc norocul înapoi.

Dar zidul ridicat pe nisip nu poate opri pentru mult timp invazia pãgînã, asa cã cei care ajung sã-si dea seama de capcana misticã, ori se îndreaptã, ori ajung sã huleascã si sã nu mai calce în viata lor în bisericã. Acestora din urmã, "rînduiala specialã" le-a lãsat un gust amar de roscove si le-a mãrit si mai mult chinul vietii.

Sfîntul Ignatie Briancianinov spune vorbind despre duhul acestui veac: "Vînãtorul e iscusit si pe cel care scapã din cursele grosolane îl prinde în laturile mestesugite. Sfîrsitul vînãtorii e unul singur: pierzania."

Încã nu ne dãm seama cã toti suntem înveninati de mentalitatea de reclamã, de inedit si extravagant existential, iar Satana, prin cele mai sus amintite nu face altceva decît sã-si prelungeascã si în practicarea credintei tentaculele pustiitoare ale risipirii si desfãtãrii simturilor.

Cãderea e ascunsã în toate chipurile biruintei si a virtutilor: dracii pe draci se înlãturã o vreme - numai cã împãrãtia rîului nu se dezbinã - si omul îmbãtat de izbînda "retetei" se aruncã mai vîrtos în pãrerea si amãgirea de sine, înstrãinîndu-se de Hristos.

Omul simplu este deraiat de la cale si este fãcut sã uite pãcatul din el, îsi rãceste dragostea[iii] pentru cã aproapele devine vrãjmas si-L pierde pe Dumnezeu ca trãire ortodoxã, prin superstitii schizofrenice si misticisme samanice.

Pomenitii si vrednici de osîndã sunt preotii acestia, avînd întelegerea vãtãmatã de cãderea în pãcat, "întru minciuna omeneascã, întru viclenia mestesugirilor înselãciunii"[iv] rãspîndesc învãtãturi ale întunericului, sub înrîurirea vãditã a întunecatului stãpînitor al lumii acesteia, care le dã ca "fãrã de minte se se înfierbînte în mintea trupului lor"[v]

Cei ce urmeazã astfel de sfãtuitori eretici, se împãrtãsesc de duhul viclean al înselãrii din pricina neascultãrii fatã de Bisericã, si gustînd din sîmburele trufiei cade în cursele dracilor veacului acesta.

Încuviintarea patimilor lãuntrice ne încãtuseazã pentru pãcatul care luptã dinafarã, care ajunge sã ne însface si sã ne tîrascã acolo unde nu ne vom mai putea apãra: afarã din bisericã.

Cum? Prin ignorantã sau rãzvrãtire, cãci sporirea în cele întunecate aduce molesirea sufletului si rebeliunea mintii.

Şi în unii si în ceilalti se ajunge la un amestec între bine si rãu, la o luptã între bine si rãu, o învãlmãsealã de patimi, un chin de nesuferit, ajungînd chiar la a-i învoi cu amãgirea chiar dacã stiu neîndoielnic cã prin ea nu se pregãteste moartea. Pãcatul nu pot sã si-l vadã atîta vreme cît se îndulcesc de acel pãcat.

Cum ajung acesti oameni de plîns? Sã nu vã închipuiti cã la portile acestor sarlatani bat numai babele si sãrãntocii, ci veti întîlni toate categoriile sociale din toate regiunile tãrii. Toti au un numitor comun: viata depãrtatã de bisericã, trãitã în indiferentã si pãcate grele. Dumnezeu îngãduie sã vinã peste ei necazuri ca sã-i scoatã din amãgire, dar ei trag tot la minciunã si-si atrag osîndã, pentru cã nu au crezut adevãrul ci au îndrãgit nedreptatea.[vi]

Ba încã i-am mai auzit pe acesti psaudo-pãstori zicãnd cã ei fãptuiesc asa, prin pogorãminte mici, pentru a aduce la mintea omului neinstruit în cele duhovnicesti, întelegerea primarã a credintei ortodoxe, dîndu-le ca la început, mîncare de lapte si nu oase tari. Cît nu se poate de amãgitoare comparatie, cum poti sã-l îndrepti pe nestiutor decît arãtîndu-i adevãrul, lumina. Perdeaua nevederii devine mai groasã si pe mintea celui care spune si pe mintea care primeste, pentru cã nu trebuie sã se ciopîrteascã rînduielile Sf. Pãrinti la nivelul lumii, ci oamenii sã fie adusi la cele rînduite de Sf. Pãrinti.

Sfatul cel bun trebuie sã-l aducã pe om la pocãintã, la a-si da seama de gravitatea faptelor, a se mîhni pentru ele si a le pãrãsi.

Fãgãduinta pe care o face Dumnezeu prin gura proorocului Iezechiel[vii] este: "Cel fãrã de lege, dacã se va întoarce de la toate fãrãdelegile sale pe care le-a fãcut, si va pãzi toate poruncile Mele, si va face judecatã, dreptate si milã, cu viatã va trãi si nu va muri: toate nedreptãtile lui, cîte a fãcut, nu se vor pomeni, ci întru dreptatea sa, pe care a fãcut-o, va fi viu". Hristos Dumnezeu nu umblã cu jumãtãti de mãsurã, ci zice lasã totul pentru a avea totul. Este greu pentru noi, dar putem învãta cum se face acest lucru prin post si prin rugãciune. Rugãciunea ca revãrsare a dorintei, cererilor, suspinurilor inimii omului cãzut, omorît de pãcat, trebuie învãtatã zi de zi, pînã ajunge sã fie împãrtãsire de viatã, prin care sufletul respirã Duhul Sfînt. Cereti si nu primiti pentru cã rãu cereti, ca întru dezmierdarea voastrã sã cheltuiti[viii] " chiar si aceasta trebuieste învãtatã, cum sã cerem si ce sã cerem, dar pentru aceasta ne trebuie povãtuitori cercati în duhul Sf. Pãrinti. Învãtati sã-i cãutati, pentru a nu cãdea în mrejele primului fariseu întîlnit în cale, ale unora ca pr. Vrãjitoru de la Liteni, pr. Ioan de la Posaga, pr. Buzgariu de la Meziad, pr. Balint de la Rieni, pr. Pintea din Oradea, pr. Pintea Dan Gheorghe din Cornesti (Cluj) pr. Doru Cristoiu din Timisoara, pr. Horga din Sublac, pr. Gherman din Romanasi, si multi altii, pe care Dumnezeu sã-i lumineze si sã-i aducã la cunostinta adevãrului ortodoxiei. Amin!




--------------------------------------------------------------------------------

Note


[i] Mi-aduc aminte aici de cuvintele Pãrintelui Cleopa care într-o situatie asemãnãtoare a grãit unei femei: cumãtrã, poti mata sã dai tot aurul din lume si toti cãlugãrii sã posteascã si sã se roage pentru tine, dar dacã tu singurã nu o faci, e degeaba osteneala.

[ii] Exceptînd perioadele celor patru posturi de peste an.

[iii] Din pricina înmultirii fãrãdelegii dragostea multora se va rãci.

[iv] Efeseni 4,14

[v] Coloseni 2,18

[vi] II Tesaloniceni 2,10-12

[vii] Iezechiel 18,21-22

[viii] Iacov 5,3