SFANTUL IOAN GURA DE AUR: DESPRE CUM SA NE CRESTEM COPIII

PENTRU A FIILOR CREŞTERE
din “”Margaritare”

Rogu-vă şi vă poftesc, o dragii mei fraţi, multă osârdie şi nevoinţă să faceţi la copiii voştri şi la slugile voastre, să cereţi pururea mântuirea sufletului lor şi să vă aduceţi aminte de fericitul Iov, care făcea jertfe în toate zilele pentru fiii săi, căci se temea să nu greşească cu gândul lor către Dumnezeu. Urmează lui Avraam care a poruncit să păzească strănepoţii lui legile lui Dumnezeu. La fel şi proorocul şi împăratul David, când a vrut să moară, în loc de a lăsa fiului lui moştenire mare, l-a chemat şi i-a poruncit zicându-i: “O fiul meu de vei vrea să trăieşti după legile lui Dumnezeu, nu-ţi va veni nici o răutate niciodată, ci toate lucrurile îţi vor întocmi cum vrei tu şi vei dobândi multă întărire, dar de vei cădea din acest ajutor nimic nu-ţi va folosi împărăţia şi puterea cea multă, pentru că atunci când nu este la tot omul dreptate şi credinţă bună, pierde-se şi averile acelea pe care le are cu nevoie şi cu multă ruşine. Dar când are cineva dreptate şi credinţă bună şi acelea care nu le are le dobândeşte.

Dar se cade să socotească părinţii şi tatăl şi mama nu cum să facă pe fiul lor cu bani şi cu avuţie de galbeni, ci cum să-i poată să-i facă mai avuţi la smerenie şi omenie şi la învăţătură şi la bunătate şi la înţelepciune mai multă decât toate. Să nu le trebuiască multe, ca să nu fie daţi la pofte şi la lucrurile cele lumeşti ale tinereţii, ci să fie plecaţi, să fie învăţaţi, să fie înţelepţi.

Cade-se ca voi părinţii să cercetaţi, adică să vedeţi intrările şi ieşirile lor, umbletele lor cu amănuntul şi cu grijă mare să vedeţi umbletele lor şi cu cine se unesc, pentru că atunci când vă leneviţi de toate acestea nu aveţi nici o intrare de la Dumnezeu. Pentru că atunci când nu avem grija celorlaţi oameni şi nevoinţa, Dumnezeu o să ne pedepsească, pentru că zice Pavel că nimeni să nu caute numai de dânsul ci şi pentru fratele lui creştinul, cu cât mai mult nu ne va pedepsi pe noi de nu vom avea grija fiilor noştri.

Ce, tu omule, faci ce poţi ca să-i agoniseşti fiului tău, un cal bun, sau o casă bună, sau ţarină de mult preţ şi vie, sau avuţie multă şi lucruri multe, dar cum să face că bunătate bună şi suflet curat şi bun şi învăţătură bună şi înţelepciune, nu o pui nicidecum în gândul tău, măcar de le şi are şi vor fi multe şi cinstite, când nu este bun pedepsit acela carele are să le chivernisească toate, se pierd şi se strică împreună cu el. Dar de va fi sufletul lui vrednic şi bun, măcar deşi nu le are acestea la casa lui, le va putea agonisi pe toate foarte bine. La fel şi cei mai mulţi părinţi ca acesta rău pătimesc, că nu vor să bată pe fii lor, nici să-i certe, nici să-i dojenească cu cuvântul, nici să-i mâhnească pe cei care trăiesc prost şi rău în fără de lege. De multe ori am văzut eu pe unii care i-au luat şi la judecată, care au fost prinşi în ruşine şi în greşeli şi le-au tăiat capetele lor nefiind pedepsiţi de părinţii lor.

Pentru că dacă tu care eşti tată nu cerţi copilul tău, nu-l înţelepţeşti, nu-l înveţi el unindu-se pe sine cu oamenii răi şi pângăriţi şi făcându-se părtaşi la răutăţi şi vicleniile oamenilor celor răi; îl aduc la legile cele de obşte, aducându-se la judecată şi-l muncesc şi-l pedepsesc, văzându-l toţi şi înaintea tuturor şi împreună cu primejdia şi paguba care se face lui, este şi mai mare ruşine şi părintelui şi fiului şi toţi arată pe tată cu degetul după ce moare copilul moarte grea şi zic: Acest tată necercetând pe fiul lui îl hulesc şi de ruşinea lui, părintele acela nu mai poate să meargă la târg nici altundeva, pentru că, cu ce ochi poate să-i vadă pe aceia care-l întâmpină, după acea ruşine şi primejdie a copilului?

Ce răutate poate să fie mai rea decât această nebunie a părintelui aceluia? Nu ţi-e ruşine să nu roşeşti când ceartă judecătorul pe fiul tău şi să-l facă mai înţelept şi să aibă îndreptarea judecăţii? Nu ţi-e ruşine, mai bine să te ascunzi în pământ, mai îndrăzneşti să te numeşti părinte, tu care l-ai vândut pe fiul tău şi n-ai făcut ceea ce trebuia să-l înveţi, şi să-l cerţi şi să-l baţi, ci l-ai lăsat de s-a stricat de tot de răutate? Tu de vei vedea pe altcineva om prost care bate pe copilul său îţi pare rău şi te mâhneşte şi te scârbeşti şi sari în faţa lui, aceluia ce-l bate ca o fiară şi mai rău, şi pe diavolul pe care-l vezi în toate zilele că îl bate pe fiul tău şi-l aduce la draci, tu dormi şi nu-ţi pare rău, nici te mâhneşti, nici vrei să-l răpeşti de la fiara cea rea diavolul.

Şi care iubire de oameni vei afla lângă Dumnezeu? Căci cum nu este fără de cale şi rău? Iar când se pedepseşte fiul tău de la diavolul şi-l apucă nevoia, să alergi la toţi sfinţii să izbăvească pe fiul tău din chinul diavolului. Şi când se află în păcat şi răutate, care păcat este mai rău decât orice chin diavolesc, care vezi că-l bântuieşte în toate zilele, nu pui în minte? Măcar bine de se bântuieşte fiul tău de diavolul să-l arunce jos, nu este nimic nicidecât pentru că nu poate demonul care-l apucă să-l lege la iad nicidecum. Mai mult din aceasta poate să se izbăvească cineva şi să încununeze când poartă patima aceasta cu îngăduinţă şi cu mulţumită.

Dar cel ce se află înăuntru în păcat cu putinţă să se izbăvească niciodată, ci i se cuvine şi aici să fie cu totul ocărât şi necinstit şi dacă va merge şi acolo la viaţa ce va să fie să se muncească în veci.

Şi ce răspuns vei da lui Dumnezeu, tu care te leneveşti a certa pe fiul tău?
N-a fost copilul locuitor cu tine, va zice Dumnezeu către tine cel care eşti tată, nu te-am făcut învăţător şi stăpân, şi purtător de grijă asupra copilului tău?
Nu ţi-am dat toată puterea în mâinile tale?
Nu ţi-am poruncit să înveţi şi încă să-l prefaci când este tinerel? Deci ce iertare o să ai de vei lăsa pe copilul tău să crească şi să rămâie neînvăţat şi ce vei zice? Că este copilul tău slab la minte şi nu pricepe cuvântul? Ţi s-a căzut când era încă copilul tău mic să-l înveţi şi să-l obişnuieşti la cele ce se cuvin să cerci mişcările sufletului lui şi să te aibă de frică de mic, când este uşoară lucrarea, atunci se cuvine ca un plugar bun să tai mărăcinii, adică obiceiurile lui cele rele.

Deci care răspuns şi ce cuvinte avem să zicem lui Dumnezeu când copiii noştri hulesc? Dumnezeu nu se milostiveşte nici spre viaţa lor, pentru că cel ce huleşte pe părintele lui sau pe mama lui, zice legea, să se omoare şi Dumnezeu să se batjocorească de copiii noştri? Şi nimic să nu ne pară rău? Eu nu lipsesc zice Dumnezeu, să ucid nici pe fiul tău când te huleşte şi tu măcar nici cu cuvântul nu voieşti să scârbeşti pe fiul tău, care huleşte legile Mele şi le calcă? Şi cum nădăjduieşte să afli vreo iertăciune de la Mine? Deci să nu ne lenevim, să certăm pe fii noştri să facă poruncile lui Dumnezeu, cunoscând că atunci când sânt cu Dumnezeu bine şi în viaţa lor aceasta se vor face cinstiţi şi buni, pentru că acela care este bun şi temător de Dumnezeu, toţi îl cinstesc şi i se pleacă, în ce chip cel rău şi viclean toţi îl urăsc şi fug de ar fi şi foarte bogat. Acei care se lenevesc să certe pe fii lor de când sunt mici, şi să-i facă să sporească deşi ar fi buni la alte fapte ale lor, numai pentru aceasta vor să se muncească de la Dumnezeu. Şi de veţi vrea să o aflaţi aceasta bine şi să o cunoaşteţi, luaţi aminte bine să o pricepeţi.

Era oarecând un preot în vremea cea veche la evrei, mai înainte de a veni Hristos, şi era acel preot om bun şi socotit şi iscusit şi temător de Dumnezeu, numele lui îi era Eli. Acesta avea doi fii ce erau fără de minte şi văzându-i că fac rele nu-i certa şi nu-i ţinea şi nu-i oprea, şi deşi-i oprea însă numai cu cuvântul îi îndemna să se oprească de la rău şi le zicea şi nu-i bătea să-i scoată din acel rău pe care-l făceau. Şi totdeauna le zicea cuvinte ca acestea, nu fiii mei, nu faceţi aşa, nu este auz bun pe care îl aud despre voi. Deşi ajungeau aceste cuvinte ca să-i ţină pe copii în bine, de ar fi fost cu minte bună.

Devreme ce preotul acela n-a arătat şi n-a făcut totul, care se cădea să facă, să-i certe bine, şi l-a făcut pe Dumnezeu vrăjmaş tare şi lui şi fiilor săi. Şi fiindu-i milă şi neândurându-se a certa pe fii săi şi-a pierdut mântuirea şi a sa şi a fiilor lui. Pentru că făcând copii aceia rău şi umblând afară de poruncile lui Dumnezeu, Dumnezeu S-a supărat şi a trimis pe cei străini de neam şi i-a ucis. Şi auzind părintele de moartea fiilor săi, a căzut de acolo de unde era pe spate de întristare şi a murit. Şi aşa certând pe fii săi s-a lipsit de această viaţă şi de ceea ce va să fie, tatăl şi fiii. Deşi Dumnezeu n-a aflat altceva să-l defaime numai greşeala că n-a certat pe fii săi care erau neînţelepţi. Şi deşi păcatul lui era puţin, l-a stricat Dumnezeu cu toată casa lui.

Dar pe cei ce greşesc mai rău, îi va lăsa oare Dumnezeu fără iertare? Pentru că pe om deşi era bătrân cinstit, care era judecător şi învăţător la neamul evreilor care nu lua nimic şi fiind aşa destoinic nimic n-a putut să-l izbăvească să nu se strice şi să nu se muncească cu toată casa lui, nepedepsind pe fiii lui cum se cade; care pedeapsă şi muncă ne va apuca pe noi? Care suntem departe de bunătatea aceluia, şi nu numai că nu voim şi că nu îi pedepsim la vreo bunătatea aceluia ci suntem mai rău decât fiecare barbar către ei, pentru că în ce chip fiecare pentru ale lui păcate şi greşeli nu poate să zică cuvânt şi să fugă de răspuns, să găsească iertăciune în acest fel nici părinţii pentru greşelile copiilor lor nu au a răspunde să nu-i muncească de nu-i vor pedepsi.

De aceea de vor petrece fiii cu obiceiuri bune cu anevoie se vor întoarce când se vor face la vârsta legii. Căci sufletul copiilor este ca pânza de curată şi albă care în orice fel se va vopsi întâi, aşa va fi până la sfârşit. Chiar dacă ar vrea cineva să o vopsească cu o altă culoare, pururea se arată vopseaua cea dintâi. Aşa şi copiii cei mici când se obişnuiesc la bine cu anevoie se întorc la rău. Pentru aceasta zice şi Sf. Ap. Pavel la I Corinteni V, luând pildă de la Menandru. Strică minţile cele bune vorbele cele rele, adică vorbele cele rele strică minţile cele bune ale tinerilor.

Şi să nu ne mirăm cum se fac uni hoţi, sau desfrânaţi sau lepădător de credinţă creştinească pentru că auzind fiii de mici învăţătura şi pentru că necercetându-i părinţii cu cercetare şi cu învăţătura Domnului, se deprind de mici la rău şi când află puţină pricină îndată întorc calea cea dreaptă.

Pentru aceasta porunceşte Ap. Pavel la Efeseni VI: “Fiilor ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul pentru că aceasta este dreptatea. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta care este întîia poruncă cu făgăduinţă, pentru ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ”. Înţelepciunea lui Solomon: “Fiul certat înţelept va fi, iar cel ce cruţă varga urăşte pe fiul său, iar cel ce-l iubeşte cu nevoinţă îl ceartă”.

Pentru că de-ar fi fost la oameni din fire răutatea, încât să nu poată face cei rău în altfel, fără numai să fie răi şi cei buni să fie buni, cu cuviinţă ar fi avut fiecare cuvânt să răspundă lui Dumnezeu. Dar fiindcă fiecare din voia lui se face bun sau rău, ce răspuns care să aibă socotinţă bună are să zică părintele sau maica aceia care lasă pe copii lor iubiţi să se facă răi şi nenorociţi?

Nu lăsaţi copiilor voştri avuţie trecătoare, de veţi vrea să le lăsaţi bunătate. Dacă muriţi şi le lăsaţi copiilor averea şi pe ei nepedepsiţi şi cu tinereţile împreună şi cu sărăcia care rămâne după voi le lăsaţi şi avere ca să-şi facă voile lor cele rele, aşa îi surpaţi.

Deci să nu gândim cum să-i lăsăm pe copiii noştri bogaţi, ci cum să-i pedepsim şi să-i lăsăm înţelepţi, pentru că de vor avea nădejdea lor la avuţie, n-au grijă să facă alte bunătăţi decât să acopere cu bogăţie faptele lor cele rele. Deci să nu ne apucăm de alt lucru până ce nu vom îndrepta sufletele fiilor noştri. Şi dacă ne vom certa fiii noştri, fiecare va dobândi plata la venirea lui Hristos. De vei creşte pe fiul tău bine şi-l vei pedepsi şi-l vei face temător de Dumnezeu, va veni ca un lanţ calea bună.

Părinţii care nu-şi ceartă copiii sunt mai răi ca tâlharii care ucid numai trupul, iar părinţii ucid şi sufletul şi trupul copiilor.

Prietenul lui David, Husi, după ce Abesalon, fiul lui David s-a răzvrătit dar Dumnezeu îl pedepseşte merge şi strică sfatul lui Abesalon şi a reuşit, căci Dumnezeu nu îngăduie răzvrătirea fiului căci vrea ca fiii să fie supuşi părinţilor, şi de nu se vor supune rău vor muri. Părinţii sunt datori să-şi crească copiii în smerenie credinţă bună ortodoxă şi bunătate. Iar copiii de nu vor asculta de părinţi vor fi vicleni ca şi Abesalon, fiul lui David, căci răul cu cât merge cu atât se face mai rău.

Copilul vostru de sufere de vreo boală şi-l duceţi la doctor faceţi în tot felul să-l izbăviţi de acea boală. Şi când boleşte sufleteşte când păcătuieşte, când curveşte prin trup, când fură, când face răutăţi oprite de Dumnezeu, şi neînvăţătura este boală omului mare, acestea sunt boli care se vindecă mai greu. Neînvăţătura este o boală foarte grea, fără învăţătură nu este cu putinţă să cunoască careva pe Dumnezeu, numai îl cunoaşte cum îl cunosc şi cele fără de cuvânt dobitoace.

Trebuie omul să fie înţelept în ce chip l-a făcut Dumnezeu, pentru că cuvântul fără înţelepciune se aseamănă cu o piatră de mult preţ în tină. De vei zice că fără de înţelepciune poate să petreacă cineva, nu spui adevărul, căci precum o corabie fără de cârmă şi fără de corăbier nu poate să treacă marea, aşa şi omul neînţelept. Corabia este fără de cârmă şi fără de corăbier în viaţa aceasta şi nu ştie ce va face. Pentru aceea zicea un înţelept, cel neispitit de carte văzând nu vede, adică neînvăţatul deşi vede este orb, căci întreabă-l pe omul neînţelept de este sufletul lui muritor sau nemuritor de se mişcă sau nu, de stă cerul sau se mută, de este Dumnezeu în trei fiinţe (ipostase), ce este liturghia, preotul şi dacă nu ştie acestea este orb. Căci sufletul şi munca sunt care văd şi când mintea nu pricepe, orb este de tot. Cei ce se cunosc pe sine cunosc pe Dumnezeu, copiii trebuie să se cunoască ei pe ei înşişi. Deci pedepsiţi pe copiii voştri împreună cu voi, pentru ca să vă mântuiţi şi pe voi şi pe copiii voştri şi să dobândiţi împărăţia cerurilor întru Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava în vecii vecilor. Amin