DESPRE SMERENIE

SFANTUL SILUAN ATHONITUL
DESPRE SMERENIE

[…] Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate cunoaste pe Domnul, nici dulceata Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învata sa iubim pe vrajmasi pâna într-atât încât sufletului sa-i fie mila de ei ca de proprii nostri copii. Sunt oameni care doresc vrajmasilor lor sau dusmanilor Bisericii pierire si chinuri în focul iadului. Ei gândesc asa pentru ca n-au învatat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, caci cel ce a învatat aceasta va varsa lacrimi pentru întreaga lume. Tu zici; „Cutare e un criminal si e bine sa arda în focul iadului”. Dar te întreb: „Daca Dumnezeu ti-ar da un loc bun în rai si de acolo ai vedea arzând în foc pe cel caruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ti va fi mila de el, oricine ar fi, chiar daca e un dusman al Bisericii”? Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie si de iubirea lui Hristos, care ARE MILA DE TOTI. Cine nu iubeste pe vrajmasii n-are în el harul lui Dumnezeu. Milostive Doamne, învata-ne prin Duhul Tau Cel Sfânt sa-i iubim pe vrajmasi, si sa ne rugam pentru ei cu lacrimi. […]
Acum sunt putini „stareti” [„batrâni”] care cunosc iubirea Domnului pentru noi si care cunosc lupta cu vrajmasii si stiu ca, pentru a-i birui, trebuie smerenia lui Hristos. Domnul iubeste atât de mult pe om, încât îi da darurile Sfântului Duh, dar pâna când sufletul se învata sa pastreze harul, sufera mult. În primul an dupa ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat pacatele: harul da marturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie sa gândim asa! Chiar daca pacatele ne-au fost iertate, toata viata trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa ne întristam, ca sa pazim zdrobirea [inimii]. N-am facut asa si am încetat zdrobirea si mult am fost hartuit de demoni. Eram nedumerit ce sa fac cu mine si-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaste pe Domnul si iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a facut mila de mine si m-a învatat El Însusi cum trebuie sa ma smeresc: „Tine mintea ta în iad si nu deznadajdui! Si prin aceasta vrajmasii au fost biruiti. Dar de îndata ce las mintea mea sa iasa din foc, gândurile rele câstiga clin nou putere. […]

Domnul iubeste pe oameni, dar îngaduie întristari, ca oamenii sa-si cunoasca neputinta si sa se smereasca si, pentru smerenia lor, sa primeasca pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase. Daca cineva sufera mult de saracie si de boala si nu se smereste, sufera fara folos. Dar cine se smereste, acesta va fi multumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru ca Domnul e bogatia si bucuria lui, si toti oamenii vor fi uimiti de frumusetea sufletului sau. […]
Sufletului mândru nu se arata Domnul. Chiar daca ar învata toate cartile, sufletul mândru nu va cunoaste niciodata pe Domnul, fiindca mândria lui nu lasa loc în el pentru harul Sfântului Duh iar Dumnezeu nu e cunoscut decât prin Duhul Sfânt. […] Omul mândru se teme de reprosuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca reprosuri si primeste cu bucurie ocarile si se întristeaza când este laudat. Dar aceasta nu este decât începutul smereniei. Dar când sufletul cunoaste prin Duhul Sfânt cât de blând si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însusi mai rau decât toti pacatosii si este bucuros sa stea pe gunoaie în zdrente ca Iov si sa vada pe oameni în Duhul Sfânt stralucind si asemenea lui Hristos. Da, Milostive Doamne, tuturor sa guste smerenia lui Hristos care e de netâlcuit în scris si atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trai vesnic în smerenie, iubire si blândete. […]

Slava Domnului ca nu ne-a lasat orfani, ci ne-a dat pe pamânt pe Duhul Sfânt (In 14, 15-18). Duhul Sfânt învata sufletul o negraita iubire pentru norod si mila pentru toti cei rataciti. Domnului i-a fost mila de cei rataciti si a trimis pe Fiul Sau Unul-Nascut ca sa-i mântuiasca; iar Duhul Sfânt învata aceeasi mila pentru cei rataciti care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, aceia nu vrea sa se roage pentru vrajmasi.
Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepadase de Hristos si, în timp ce se ruga, i S-a aratat Domnul si i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? Nu stii ca el s-a lepadat de Mine?” Dar cuviosul continua sa plânga pentru ucenicul sau si atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemanat Mie”. Asa se dobândeste pacea, ALTA CALE NU ESTE.
Daca cineva se roaga mult si posteste, dar n-are iubire pentru vrajmasi, nu poate avea pace sufleteasca. Nici eu n-as putea vorbi despre ea, daca Duhul Sfânt nu m-ar fi învatat aceasta iubire. […]
Pe fratele trebuie sa-l dojenim cu blândete si iubire. Pacea se pierde daca sufletul e cuprins de slava desarta, daca te ridici deasupra fratelui tau, daca judeci pe cineva, daca vei mustra pe fratele tau fara blândete si iubire, daca vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune, pentru toate acestea pacea se pierde. Daca ne facem obiceiul de a ne ruga din toata inima pentru vrajmasi si de a-i iubi, pacea va locui totdeauna în sufletele noastre. Dar daca dispretuim pe fratele nostru sau daca-l judecam, mintea noastra se întuneca si pierdem pacea si îndrazneala la Dumnezeu. […]

- Întrebare: Cum îsi poate pastra pacea sufletului un sef, atunci când oamenii lui sunt neascultatori?
- Acesta e un lucru anevoios si foarte trist pentru el. Pentru a-si pastra pacea, el trebuie sa-si aduca aminte ca, chiar daca oamenii lui sunt neascultatori, totusi Domnul îi iubeste si a murit în chinuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie sa se roage pentru ei din inima, si atunci Domnul va da rugaciune celui ce se roaga si el va cunoaste din experienta, cum mintea care se roaga are îndraznire catre Dumnezeu si iubire. Si chiar daca esti un om pacatos, Domnul îti va da sa gusti roadele rugaciunii, iar daca vei lua obiceiul de a te ruga asa pentru subordonatii tai, atunci în sufletul tau va fi mare pace si iubire.

- Întrebare: Cum îsi poate pastra pacea sufletului un subordonat atunci când seful lui e un om artagos si rau?
- Omul artagos îndura el însusi un mare chin de la duhul cel rau. El sufera acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie sa stie aceasta si sa se roage pentru sufletul chinuit al sefului sau, si atunci Domnul, vazând rabdarea lui, îi va da lui (subordonatului) iertarea pacatelor lui si rugaciunea neîncetata. E mare lucru în fata lui Dumnezeu sa te rogi pentru cei ce te ocarasc si te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îti va da harul Lui, si tu vei cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfânt si atunci vei suporta cu bucurie toate întristarile pentru El, si Domnul îti va da sa iubesti lumea întreaga si vei dori fierbinte binele pentru toti oamenii si te vei ruga pentru toti ca pentru un singur suflet.
Domnul a poruncit: „Iubiti pe vrajmasi” (Mt 5, 44), si cine iubeste pe vrajmasi se aseamana Domnului; dar nu e cu putinta sa iubesti pe vrajmasi decât prin harul Duhului Sfânt si de aceea, de îndata ce cineva te-a suparat, roaga-te lui Dumnezeu pentru el si atunci îti vei pastra în sufletul tau pacea si harul lui Dumnezeu. Daca însa vei murmura împotriva sefului tau si-l vei înjura, vei ajunge tu însuti artagos ca si el si se va împlini pentru tine cuvântul Proorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi si cu cel îndaratnic te vei îndaratnici” (Ps 17, 29). Astfel, este greu pentru un începator sa-si pastreze pacea daca staretul sau are un caracter urât. A trai cu un astfel de staret este o mare cruce pentru un începator; el va trebui sa se roage pentru staret si atunci îsi va pastra pacea sufleteasca si trupeasca.
Iar daca esti un sef si trebuie sa judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roaga-te ca Domnul sa-ti dea o inima milostiva, pe care o iubeste Domnul, si atunci vei judeca cu dreptate; dar daca vei judeca numai dupa fapte, atunci vei gresi si nu vei placea Domnului. Trebuie sa-l judeci pentru ca omul sa se îndrepte si trebuie sa-ti fie mila de orice suflet, de orice faptura si de toata zidirea lui Dumnezeu si sa si ai întru toate constiinta curata, si atunci în sufletul si mintea ta va fi multa pace. Sa traim în pace si iubire, si Domnul ne va asculta si ne va da tot ceea ce-i vom cere si ne e de folos. Duhul Sfânt se arata în iubire. Asa graieste Scriptura si arata experienta.
E cu neputinta ca sufletul sa aiba pace daca nu vom cere cu toata puterea de la Domnul sa ne dea puterea de a iubi pe toti oamenii. Domnul stia ca, daca nu vom iubi vrajmasii nostri, nu va fi pace în suflet, si de aceea ne-a dat porunca: „Iubiti pe vrajmasii vostri”. Daca nu vom iubi pe vrajmasi, atunci vom avea uneori în suflet o anume odihna, dar daca-i iubim pe vrajmasi, pacea ramâne în suflet ziua si noaptea. Vegheaza în sufletul tau la pacea harului Duhului Sfânt; nu ti-o pierde pentru lucruri marunte. Daca dai pace fratelui tau, Domnul îti va da neasemanat de mult, dar daca întristezi pe fratele tau, atunci negresit întristarea se va abate grabnic si asupra sufletului tau. Daca îti vine un gând spurcat, alunga-l de îndata, si atunci îti vei pastra pacea sufletului tau, dar daca-l primesti, sufletul tau va pierde iubirea de Dumnezeu si nu vei avea îndrazneala în rugaciune.
Daca îti tai voia proprie, ai biruit pe vrajmasul si vei câstiga drept cununa pacea sufletului, dar daca îti faci voia ta, esti deja biruit de vrajmas si urâtul va chinui sufletul tau. Cine are patima iubirii de avutii nu poate iubi pe Dumnezeu si pe aproapele; mintea si inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogatii si nu este în el duh de cainta si zdrobire pentru pacate, si sufletul lui nu poate cunoaste dulceata pacii lui Hristos. […]
Pastrati harul lui Dumnezeu: cu el viata e usoara, totul se lucreaza bine dupa Dumnezeu, totul e plin de dragoste si bucurie, sufletul are odihna în Dumnezeu si merge ca printr-o gradina minunata în care traieste Domnul si Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pamânt pacatos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamana dupa minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu si Îl iubesc prin mintea lor; la fel si omul dupa minte e ca un înger. Fericiti cei care ziua si noaptea se îngrijesc sa placa Domnului ca sa se faca vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienta si simt harul Duhului Sfânt.
Harul nu vine asa încât sufletul sa nu-l cunoasca si, când pierde Harul, sufletul tânjeste cu putere dupa el si-l cauta cu lacrimi. Daca niste parinti si-ar pierde copilul lor preaiubit, cum l-ar mai cauta peste tot ca sa-l gaseasca. La fel îl cauta pe Domnul si sufletul care iubeste pe Dumnezeu, dar cu mult mai multa neliniste si tarie, asa încât nu-si poate aduce aminte nici de parinti, nici de cei dragi. Slava Domnului ca ne da sa întelegem venirea harului si ne învata sa cunoastem pentru ce vine harul si pentru ce se pierde. Sufletul celui ce pazeste toate poruncile va simti întotdeauna harul, chiar daca e numai putin, Dar el se pierde usor pentru slava desarta, pentru un singur gând de mândrie. Putem sa postim mult, sa ne rugam mult, sa facem mult bine, dar daca pentru aceasta vom cadea în slava desarta, vom fi asemenea unui chimval care rasuna, dar înauntru e gol (1 Cor 13, 1). Slava desarta face sufletul gol pe dinauntru si e nevoie de multa experienta si de o îndelungata lupta pentru a o birui. În manastire am cunoscut din experienta si din Scripturi vatamarea slavei desarte, si acum, ziua si noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hristos. Aceasta e o stiinta mare si necontenita.
Razboiul nostru e si crud, si greu, si simplu totodata. Daca sufletul iubeste smerenia, el sfarâma toate cursele vrajmasilor nostri si ia toate întariturile lor. În lupta noastra duhovniceasca trebuie sa ne uitam de asemenea cu grija sa nu ne lipseasca munitiile si proviziile. Munitiile sunt smerenia noastra, iar proviziile, Harul Dumnezeiesc; daca le pierdem, dusmanii ne biruiesc. Razboiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pentru cei smeriti, dimpotriva, el este usor pentru ca ei îl iubesc pe Domnul, iar El le da o arma puternica: harul Duhului Sfânt, de care vrajmasii nostri se tem fiindca îi arde cu focul lui.
Iata o cale scurta si usoara spre mântuire: Fii ascultator, înfrânat, nu osândi, pazeste-ti mintea si inima de gândurile cele rele si gândeste ca toti oamenii sunt buni si Domnul îi iubeste. Pentru acest gând smerit, Harul Duhului Sfânt va via întru tine si vei zice: „Milostiv este Domnul”.
Dar daca osândesti, murmuri si-ti place sa-ti faci voia, atunci chiar daca te rogi mult, sufletul tau va saraci si vei spune: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat ca trebuie sa te smeresti, si pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viaza în sufletul tau; el intra însa cu usurinta în sufletul smerit si îi da pacea si odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerita decât toti si de aceea o preamaresc cerul si pamântul; si oricine se smereste va fi preamarit de Dumnezeu si va vedea slava Domnului. […]

Sfântul Siluan Athonitul, Între Iadul deznadejdii si raiul smereniei, Editura: Deisis. Sibiu 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim