Inainte de a republica articolul, vreau sa va spun ca eu am semnat marturisirea de credinta impotriva ecumenismului si am indemnat si pe altii sa o faca. Din pacate, in lista am regasit doar cateva nume de credinciosi romani. oare este suficient numai sa clamam ca suntem impotriva ecumenismului sau ar trebui sa si luam atitudine?

Va indemn, de asemenea, sa scrieti parerea dvs despre ecumenism si sa o trimiteti patriarhiei, asa cum am facut si eu, de cateva ori. nu am primit raspuns, sar, ma gandesc totusi, ca cineva a citit mesajele mele si a transmis continutul patriarhului. oricum, nu ne indreptam spre o directie buna. e interesant ce se v intampla, luna acesta , in Cipru.

Bartolomeu – patriarhul dictator

sursa:apologeticum

Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu se comporta ca un stapanitor lumesc. Dezlantuie amenintari polemice impotriva arhiereilor care au semnat calduroasa „Marturisire de Credinta impotriva ecumenismului”.
Trimite reprezentanti care inmaneaza din partea sa scrisori cu continut terorizant episcopilor din Biserica Ortodoxa a Greciei care au semnat „Marturisirea de Credinta…”. Sufletul sau este cuprins de intristare pentru acest comportament al episcopilor. Evident, considera semnatura lor ca pe un banner de demascare a planurilor lui eretice. De altfel, insa, invata erezia rugandu-se in comun odata cu un guru, altadata cu alti lideri religiosi ai indigenilor din Amazonia, odata cu papa in Catedrala Patriarhala Sfantul Gheorghe din Fanar si altadata cu alti eretici din „Consiliul Mondial al Bisericilor (adica al eresurilor)”. Patriarhul ecumenic este o continua sminteala.
Provoaca confuzie ortodocsilor prin co-liturghisirile si rugaciunile sale in comun, proclamand indirect, dar clar, ca toate sunt la fel si ca nu exista diferente intre ortodocsi, catolici, protestanti si alti crestini rataciti. In zilele patriarhatului sau, Lumina Credintei a devenit una cu intunericul ereziei. In zilele patriarhatului sau, Biserica Ortodoxa a devenit egala cu cea catolica, cu cea protestanta, cu cea anglicana. Evident, pentru ca in mod constient crede exact ca papa, care a proclamat ca Ortodoxia este erezie. In zilele patriarhatului sau, lupta pentru apararea credintei si pentru pazirea nestirbita a Sfintelor Canoane constituie un „act de nebunie” pus in practica de catre unii crestini ortodocsi botezati, care apara poruncile de Dumnezeu insuflate, dar sunt depasiti pentru secolul XXI al globalizarii si al Noii Ordini a Lucrurilor. In tabara „nebunilor” intra si Mitropoliti, Egumeni ai Sfintelor Manastiri, rasofori, profesori universitari, respectabili clerici, teologi din Educatia Medie, simplul popor al lui Dumnezeu. Acesti „nebuni” care apara cele sfinte si cuvioase ale Bisericii noastre sunt denuntati de catre filo-ecumenistul patriarh ecumenic ca unii care se afla in afara Bisericii. Inima sa si tronul sau au fost clatinate de catre crestinii ortodocsi care pazesc comorile predaniilor Bisericii noastre, pe care ar fi trebuit el insusi sa le pazeasca ca un cap director al Ortodoxiei. Pentru prima data, patriarhul ecumenic se afla intr-o confruntare atat de puternica cu o miscare a credinciosilor, miscare care urmareste sfarsitul dispretuirii Sfintelor Canoane de catre anumiti capi ai Bisericii Ortodoxe. Pentru prima data, patriarhul ecumenic este contestat atat de dinamic de catre fratii crestin-ortodoxe si de majoritatea conservatoare a publicatiilor bisericesti, a Sfintelor Manastiri, teologilor si oamenilor de stiinta. Pentru prima data, patriarhul ecumenic formuleaza „amenintari” la adresa mitropolitilor din Grecia.
Formuleaza „amenintari” atunci cand miscarea antiecumenista si anticatolica ia proportii explozive in sanul credinciosilor ce tin calendarul nou. Fericitul intru adormire patriarh ecumenic Athenagora deschisese un dialog prin scrisori cu cei care reactionau dinamic la pasii sai ecumenisti si filocatolici si oferea explicatii. Aceasta a facut-o cu fericitul Fotios Kontoglos, pe care l-a mustrat foarte sever pentru pasii apostaziei lui. Actualul patriarh ecumenic formuleaza „amenintari” si minte. Minte, cand declara ca el doar dialogheaza cu catolicii si cu ceilalti eretici. Minte, deoarece nu doar dialogheaza, ci se roaga in comun cu „Sanctitatea Sa, Episcopul” Romei. Scrisoarea sa „AMENINTATOARE” isi are primele rezultate. Un invatat si respectabil mitropolit, kir Ieremia al Gortinei si Megalopolei, profesor universitar, „a cedat” la amenintarile sale. Si-a retras semnatura de pe „Marturisirea de Credinta…”. A dezertat de la datoria de aparare a credintei. S-a ingrijit ca dezertarea sa sa devina zgomotoasa si cu declaratii jignitoare la adresa celor care au alcatuit „Marturisirea de Credinta…”. A cerut iertare de la patriarhul ecumenic, sperand sa rezolve intristarea inimii lui. Ii numeste pe alcatuitorii „Marturisirii de Credinta…” lucratori in ascuns (λαθροκαπήλους inseamna contrabandisti) ai Neprihanitei noastre Credinte, dar si rataciti. Se numeste pe sine ostas al Bisericii Mame pentru luptele credintei, dar in lupte care sunt conduse de patriarh, Sfantul Sinod si ierarhie. Declara ca a fost indus in eroare, pentru ca i s-a spus ca o vor semna si alti arhierei. Iar conform declaratiilor sale catre Agentia bisericeasca de stiri Romfea, zice:
„Cand am vazut insa ca au semnat doar 3-4 Episcopi, am avut o mustrare de constiinta. Atunci am zis in sinea mea: Cum ceilalti arhierei nu au semnat? Sunt eu mai crestin decat ei? Astfel, imediat mi-am retras semnatura, aducand la cunostinta printr-o scrisoare si patriarhului ecumenic Bartolomeu”. Mitropolitul Ieremia a accentuat semnificativ: „Vreau ca Domnul sa ma miluiasca – lucru care nu cred ca se va intampla, deoarece sunt pacatos – ca dupa cum tatal meu si-a varsat sangele pentru patrie, sa ma invrednicesc si eu sa-mi vars sangele in lupte care privesc Credinta Ortodoxa, dar accentuez doar atunci cand e vorba de lupte foarte serioase”. In incheiere, mitropolitul Ieremia de Gortina a declarat: „Priviti, domnule Poligheni, bisericeste este – dupa cum reiese si din Istoria Bisericeasca – ca episcopii sa alcatuiasca textele ca intaistatatori si dupa aceea sa semneze monahii si laicii”.
Evadarea mitropolitului s-a facut cu zgomot si cu caracterizari inadmisibile la adresa alcatuitorilor „Marturisirii de Credinta…”. Poporul credincios ii cunoaste foarte bine pe alcatuitori si de aceea semnaturile cresc si se inmultesc. Nu-l vom judeca pentru declaratiile sale pe mitropolit. Nici nu-i vom intoarce caracterizarile. Ii vom spune, insa, ca un mitropolit, care sub greutatea unui scrisori de amenintare se pune pe fuga, isi retrage semnatura declarand ca a fost indus in eroare si care face zgomot prin niste declaratii inadmisibile, pentru a impune respectul sau pentru acela care egalizeaza Ortodoxia cu erezia, este nepotrivit pentru un arhipastor si primejdios in ceea ce priveste scandalizarea poporului credincios, daca isi pune semnatura sub niste texte pe care nu le cunoaste. Exista insa ceva mai infricosator: mitropolitul de Gortina si Megalopole isi desfiinteaza lucrarea sa duhovniceasca. Si care este aceasta? Lucrarea de scriitor. In cartile sale proclama in toate paginile ca papismul este erezie. Si o argumenteaza printr-un Sinod Ecumenic, care a avut loc sub Marele Fotie, dar si prin alte argumente. Proclama ca papismul, cu care se roaga patriarhul ecumenic, nu este Biserica. Astazi, isi desfiinteaza opera, arunca la cosul de gunoi invatatura sa anticatolica, pe cei care cer pazirea Sfintelor Canoane si incetarea co-liturghisirilor si rugaciunilor in comun, ii jigneste numindu-i „contrabandisti” ai Credintei si se pregateste sa devina ostas al ierarhilor ecumenisti si filocatolici si al patriarhului ecumenic. Poate ca, in curand, mitropolitul Gortinei si Megalopolei va fi urmat de un alt ierarh care-si va retrage semnatura. Dar eventualii urmasi ai mitropolitului de Gortina nu vor fi urmasi ai Sfintilor Parinti ai Bisericii, carora fractiunea ecumenista si filocatolica in sanul si in esaloanele administrative ale Ortodoxiei le-a declarat prigoana. Parintii Bisericii nu aveau iubire fata de eretici, cum au actualii „Parinti” ai Bisericii. Parintii Bisericii manifestau respingere fata de „dogmele” eretice si iubire fata de Lumina Adevarului. Unii dintre actualii parinti manifesta respingere fata de Parintii Bisericii, pentru ca le atribuie cu ipocrizie faptul de a fi dat expresie Adevarului de Dumnezeu insuflat si iubirii fata de erezie. Parintii Bisericii traiau ascetic, in post, in multa osteneala, rugaciune si „komboshini” (rugaciunea „Doamne Iisuse…” pe siragul de metanii). Aveau nevointa neimbaierii, smerita cugetare, erau saraci, milostivi si lasau dupa ei o mare lucrare duhovniceasca. Actualii parinti traiesc ca si mirenii, au masini scumpe, conturi in banci, vesminte pretioase, contacte sociale, indatoriri administrative, soferi, economii, sminteli si, cei mai multi, siraguri de margele, folosind parfumuri scumpe – usoare sau puternice si se ingrijesc de vopsirea parului sau a barbii. Parintii Bisericii nu se rugau in comun cu cei de alte religii si cu eterodocsii, pentru ca acest lucru este interzis de Sfintele Canoane. Aveau o fata linistita si predau invataturile Bisericii Ortodoxe. Predica lor mantuia sufletele, mustra pe stapanitori, indrepta poporul credincios, calauzea la ridicarea catre ceea ce este dumnezeiesc, desavarsea. Parintii actuali fac contrariul celor ce le faceau Parintii Bisericii, iar predica lor n-o asculta nimeni. Pentru ca poporul credincios cunoaste ca cei mai multi sunt membrii unui sinedriu „iudaic”, care tradeaza Credinta Ortodoxa.
Mitropolitul de Gortina si Megalopole sustine ca episcopul alcatuieste textele si memoriile si apoi urmeaza ceilalti. Cand insa episcopul, arhiepiscopul Constantinopolului, care are si calitatea de patriarh ecumenic, relativizeaza si calca in picioare Credinta Ortodoxa, lauda erezia papismului, accepta demonica uniatie, se roaga in comun cu guru si cei de alte religii, falsifica credinta si gandirea ortodoxa, iar cu ceva vreme in urma se lupta pentru inlaturarea frazelor periculoase pentru pacea sociala din „Sfintele Scrieri” ale celor trei religii monoteiste, este ingaduit credinciosului popor, respectabilului cler, teologilor, Egumenilor Sfintelor Manastiri si Episcopilor, care-si respecta misiunea apostolica, sa ramana fara glas la tradarea Credintei?
Patriarhul ecumenic a divizat neamul ortodocsilor si neamul grecilor prin actiunile sale si prin simpatia sa fata de erezie. E de datoria sa sa inceteze comportamentul sau eretic si distructiv. Ierarhii filocatolici in Grecia nu se bucura de nici o apreciere. Poporul credincios ii accepta formal drept capi ai Bisericilor locale. Remorcarea Ortodoxiei la caruta papismului a provocat o situatie exploziva. El, insusi, fara turma nu se nelinisteste pentru situatia creata. Ierarhii filocatolici au inceput sa-si ia masuri de aparare, sa aiba mai multe fete, precum serpii cu multe capete, pentru a putea face fata situatiei. Care este scopul patriarhului ecumenic? Sa distruga Ortodoxia in Grecia falsificand credinta noastra? Daca reuseste acest deziderat in comun cu fractiunea filocatolica a Bisericii Greciei, ar fi ca si cum ar taia demersul comun cu elenismul. Apoi, fractiunea filocatolica are o ignoranta riscanta, fiind straina de educatia si de istoria acestei tari. A fost ridicat in tron cu proceduri straine de principiile si de valorile Bisericii. Patriarhul ecumenic, care se afla in robie si cunoaste pericolul, isi permite sa lucreze in acest mod in dauna Ortodoxiei si a elenismului? Pana astazi, poporul grec il primeste ca pe patriarhul neamului, ca pe patriarhul din captivitate. Va continua si in viitor sa-l primeasca, cand el distruge gandirea ortodoxa, invata erezia, egalizeaza Biserica cu Vaticanul, falsifica credinta, il aseaza pe papa in Biserica si degradeaza unitatea elenismului? Cuvantul il are Sfantul Munte, Egumenii Sfintelor Manastiri, respectabilul cler si poporul credincios.
Traducere: ierom. Fotie; “Ορθόδοξος Τύπος”, 2/10/2009)