Cuviosul Lavrentie al Cernigovului, despre vremurile de pe urma

Despre sfantul parinte:

Prorocescul dar al străvederii, care a pecetluit în veacurile trecute pe mulţi sfinţi şi nevoitori, se arată astăzi cu anevoie. Totuşi, chiar şi în acest veac al credinţei împuţinate, mai există oameni ce s-au învrednicit cu veştmântul de proroc. Unul dintre ei este schiarhimandritul Lavrentie de la Cernigov – Mănăstirea de maici Sfânta Treime.
Cu darul luminător al străvederii sale, s-a dovedit un povăţuitor de nădejde pentru sute de monahi şi mireni ce se luptau să-şi afle calea prin devălmăşia vădită a acestor vremuri grele, de pe urmă.
Schiarhimandritul Lavrentie, în lume Luca Ievsievici Proskura, s-a născut în 1868, în regiunea Cernigovului. Părinţii săi erau nişte ţărani simpli. Luca a fost cel dintâi dintre cei şapte copii ai lor. A avut o copilărie grea; mama sa zăcea adesea la pat şi, după ce tatăl său a murit, băiatul a trebuit să poarte şi îndatoririle unui bărbat, pe lângă cele ale unei femei.
Luca a fost un elev bun. Era înzestrat îndeosebi la muzică; cânta cu vocea şi la vioară. La acea vreme, copiii erau învăţaţi să cânte în biserică, şi Luca s-a găsit aici în elementul său. A învăţat cu repeziciune nu doar notele, ci şi alcătuirea slujbelor, iar, curând, a prins profunzimea tipicului. Avea doar paisprezece ani atunci când a devenit conducător al corului - un talent întrebuinţat tot restul vieţii sale.
Era încă tânăr, când s-a simţit atras de viaţa monahală, şi a însuflat pe câţiva din prietenii săi cu aceeaşi dorinţă. Respectând voia mamei sale, a aşteptat ca ea să moară, înainte de a intra în mănăstire. La vârsta de 23 de ani, se găsea în obştea Mănăstirii Rihla, unde a împlinit ascultarea de conducător al corului. Capacităţile sale muzicale remarcabile au atras atenţia arhiepiscopului Antonie, care i-a cerut mutarea la mănăstirea Treimii din Cernigov. Arhiepiscopul nu a apreciat doar talentul lui Luca, ci a prevăzut şi faptul că tânărul monah va deveni un mare rugător. Stareţul şi fraţii au devenit invidioşi: „Ce-i asta!? Luca, mereu Luca. Ca şi cum n-ar mai exista altcineva”. „El nu-i un Luca oarecare”, răspunse episcopul, „ci unul al cărui sfat va fi cerut de toţi”. Aceasta s-a împlinit, cu adevărat.
Acolo, la mănăstirea Treimii, a fost tuns şi a luat numele Lavrentie. A fost hirotonit ieromonah în 1895, şi apoi ridicat la rangul de egumen. Mereu plin de bucurie, chipul său radia dragostea pe care le-o purta tuturor. Această dragoste a fost rodul rugăciunii cu care se îndeletnicea de la o vârstă fragedă.
Nepoata părintelui Lavrentie, Eufrosina, povestea că odată, pe când venise să-şi viziteze satul, într-o zi de praznic, şi după ce slujise în biserica satului, s-a întors asudat [către credincioşi]. „Este greu pentru voi să lucraţi pământul, dar la fel de greu e pentru noi să ne rugăm pentru toţi. Şi noi asudăm din plin”.
Le-a încurajat pe fetele din sat să cânte în corul parohiei. Cu pătrunzătorul său simţ duhovnicesc, simţea care fată era înclinată către monahism; se ruga pentru ea, o chema să cânte, să nutrească o dragoste pentru rugăciune. În acest fel, turma sa începu să crească. În taină, le dădu acestor fete rase şi metaniere; le învăţă să cânte şi să citească în biserică, şi le găsi slujbe.
Vremurile s-au schimbat. Bisericile s-au închis „pentru reparaţii” (1930) şi toţi au fost sfătuiţi să plece. Batiuşka şi-a aflat adăpost vremelnic în casa unei văduve evlavioase. Acolo se dărui postului şi rugăciunii. Doar noaptea puteau bate copiii duhovniceşti la geamul Batiuşkăi. Nu-i primea pe toţi, ci cu darul străvederii sale, ştia dinainte cine are trebuinţă să îl viziteze.
Când începu războiul, Batiuşka îşi adună copiii monahiceşti şi întemeie o mănăstire de maici a Treimii, acolo unde fusese o mănăstire de călugări. Mai apoi, întemeie încă o mănăstire de maici, Domniţki-ul.
Batiuşkăi îi plăcea munca de tot felul. Când s-au făcut la mănăstire reparaţii extinse, a luat parte la toate: îi instruia pe lucrători şi pe supraveghetor, fie de ridicau despărţituri, puneau duşumele, înlocuiau un acoperiş. Când supraveghetorul s-a plâns că scândurile erau proaste, Batiuşka i-a răspuns: „Vor ţine douăzeci de ani, şi atunci vom vedea cum va voi Dumnezeu”.
S-a întâmplat că trebuiau să lucreze cu stuc, pe o vremea rea. Materialul a îngheţat şi le era cu neputinţă să îşi facă treaba. Atunci Batiuşka s-a apropiat. Făcu semnul crucii şi materialul deveni flexibil, iar restul lucrării continuă fără probleme.
În vremea războiului, pe perioada ocupaţiei germane, s-a cultivat secară pe câmpurile mănăstirii. Terenul era pregătit şi împărţit, dar autorităţile nu le îngăduiau să culeagă recolta. Maicile au mers la cei în drept să se plângă, dar au fost îndepărtate brutal, fără să li se dea ocazia să vorbească. Iconoma mănăstirii s-a întors plângând şi a mers să-şi împărtăşească durerea cu Stareţul. În dimineaţa următoare, el i-a dat binecuvântare să se ducă iarăşi la cei în drept, poruncindu-i să nu vorbească cu nimeni pe drum. Încrezându-se rugăciunilor Stareţului, monahia s-a dus la aceleaşi autorităţi. De data aceasta, au fost foarte îndatoritoare, şi au îngăduit ca secara să fie culeasă. Maica s-a întors, încântată, şi i-a spus Batiuşkăi de uimitoarea schimbare de atitudine a personalului. El zâmbi. „Vezi tu… Când cineva este netrebnic, are un diavol înlăuntru, iar când te rogi, diavolul o ia la fugă, şi acela devine blând şi bun”.
Pe când Stareţul era încă tânăr şi locuia acasă, i-a spus cumnatei sale, Maria: „E atât de greu pentru un creştin să vieţuiască în lumea aceasta. Diavolul nu-i dă defel pace. Mă plimb singur pe înserat, şi el e lângă mine. Apoi mă închin şi fac semnul crucii peste toate din jur, şi se depărtează. Apoi iar apare împrejur.” Stareţul Lavrentie dobândise o oarecare îndemânare de croitor şi lucra adesea, după cerinţă, în casele oamenilor. „Şedeam, cosând, şi ‚el’ (un drac) zăcea sub masă. N-am mai putut îngădui aceasta, şi i-am spus stăpânului casei: ‚Vezi cine zace sub masă?’ ‚Cine?’, mă întrebă omul, înfricoşat. ‚Un drac. Nu-l vezi?’.”
Chiar dinainte de a deveni monah, părintele Lavrentie a dobândit obişnuinţa Rugăciunii lui Iisus, şi i-a încurajat şi pe alţii să lucreze această îndeletnicire. Una din fiicele sale duhovniceşti, monahia M., povestea:
‚Am lucrat printre oameni învăţaţi. Era mult de lucru, munca intelectuală. Stând de vorbă cu Batiuşka, acesta m-a întrebat dacă fac la muncă Rugăciunea lui Iisus. I-am răspuns: „Nu”. „Trebuie!”, mi-a răspuns cu asprime. N-am înţeles vorbele sale. Am vrut să protestez: nu era cu putinţă într-un loc ocupat, ca acela. Dar, smerindu-mă, am început să lucrez obiceiul acesta, şi, pentru rugăciunile Stareţului, cu vremea m-am învinovăţit pentru a fi fost atât de încăpăţânată. „Când Dumnezeu voieşte, legile firii sunt răsturnate”.’
Altă fiică duhovnicească, I. M., istorisea cele ce urmează, despre puterea rugăciunilor sale:
‚Îi ceream adesea Batiuşkăi să se roage pentru tatăl meu, care nu se împărtăşise cu Sfintele Taine de vreme îndelungată. Spunea doar că se pocăieşte’. Într-o dimineaţă, totuşi, se sculă şi spuse: ‚Trebuie să primesc Sfânta Împărtăşanie. Cineva se roagă pentru mine’. În acea noapte, avusese un vis: ‚Era ca şi cum aş fi zăcut într-un mormânt, cu pământul asupra mea. A venit un preot care începu să mă dezgroape, zicându-mi apoi: „Scoală-te, Ivan”. Şi m-am ridicat.’
Mai apoi, în acel an, bărbatul a murit. Iată încă un exemplu.
Începuse cel de-al doilea război mondial. Un om primise citaţie să se ducă pe front, şi venise la Stareţul Lavrentie pentru o binecuvântare. Stareţul era destul de bolnav, însă l-a primit. „Când am intrat, Batiuşka se sculă din pat şi mă blagoslovi. Apoi îşi puse epitrahilul, se rugă şi zise: „Fii întotdeauna cu Dumnezeu, şi Îngerul tău Păzitor va fi cu tine; cu aripile sale te va păzi de gloanţe, din toate părţile. Nu te îndoi, şi nu te teme. Încearcă să nu te laşi prins de inamic, căci oamenii pier acolo. Peste tot, fii cel dintâi în a-ţi ajuta aproapele. Dacă camarazii tăi protestează, spune-le că aşa ai primit ordin. Foarte important – nu te teme. Nimic nu ţi se va petrece.”
‚Am fost uluit de cuvintele stareţului şi am mi-am pus nădejdea doar în sfintele sale rugăciuni şi în mila Domnului şi puterea Sa cea atotţiitoare faţă de mine, cel slab şi păcătos. Atunci când am fost trimişi în bătălie, am simţit o putere extraordinară, făcătoare de minuni, asupra mea. Am trecut prin întregul război fără să fiu rănit nici măcar o dată, n-am avut nici măcar o zgârietură…’
Tăria rugăciunii Stareţului lucra adesea împreună cu darul străvederii sale. Temătoarea de Dumnezeu M. povesteşte:
„Mama mea era grav bolnavă – cu plămânii, şi nimeni nu mai avea vreo nădejde de însănătoşire. Se pregăteau pentru moartea ei. Tatăl meu m-a trimis la Stareţul Lavrentie. Am mers, şi i-am spus cu lacrimi durerea noastră. El m-a ascultat, cu capul plecat, apoi m-a mângâiat, zicând: „Nu, mama ta nu va muri. Va mai trai vreme îndelungată: chiar mai mult decât tatăl tău.” Într-adevăr, prin sfintele rugăciuni ale Stareţului, mama mea s-a însănătoşit şi a trăit până la 90 de ani.”
O tânără a venit la părintele Lavrentie, pentru a-i cere binecuvântare de a intra într-o mănăstire; multe din prietenele ei primiseră o astfel de binecuvântare. Însă părintele Lavrentie se uită la ea şi spuse: „Căsătoreşte-te”. Ea începu să-l contrazică, nefiind de acord. „Atunci cine”, întrebă Stareţul, „va da naştere preoţilor şi episcopilor?’ Cuvintele sale proroceşti s-au împlinit. Femeia s-a căsătorit şi a avut un fiu, ce a devenit protoiereu.
O mamă venise la părintele Lavrentie, plângându-se că de multă vreme n-a mai auzit de fiul ei. Stareţul îi spuse că nu va avea timp să ajungă până acasă, şi va primi o scrisoare, şi îi mai zise: ‚Să ştii că rugăciunile unei mame nu se vor mistui în foc, nici nu vor pieri sub apă.” Pe când femeia se întorcea acasă, s-a întâlnit cu poştaşul, care i-a dat o scrisoare.
E., o femeie întărită în credinţă, relatează un alt caz al străvederii Stareţului:
„În timpul războiului, am primit de veste că fiul meu a fost omorât. Am hotărât să îi fac pomenirea, însă am avut un vis în care fiul meu m-a contrazis, zicând: „Nu, mamă!” Am mers la Batiuşka, plină de îndoieli, ca să întreb ce să fac. El îmi spuse că nu-i trebuinţă ca fiul meu să aibă parte de-o slujbă de pomenire. „Trebuie să mai afli veşti despre el. Însă, dacă mai primeşti o înştiinţare, să îi faci pomenirea”.
„Şi aşa s-a împlinit. Nu după multă vreme, fiul meu mi-a scris că fusese rănit, dar că acum era trimis iarăşi pe front şi nu ştia dacă se va mai întoarce. Fu omorât. O altă înştiinţare sosi, aşa cum prevăzuse Stareţul. Cu lacrimi, am mers din nou să îl văd pe Batiuşka. Mi-a dat binecuvântare să-i fac o slujbă de înmormântare. Pe când plecam, m-am întâlnit cu două femei care se grăbeau către Stareţ. Curioasă, m-am oprit şi am auzit glasul Batiuşkăi: „Drept cine mă iei, un ghicitor? Nu sunt ghicitor. Nu ştiu nimic. Du-te să-ţi isprăveşti de mâncat prăjiturile cu cremă, şi nu mă mai deranja.” „Dar vreau să ştiu despre soţul meu”, spuse una dintre femei. „Nu ştiu nimic”, îi răspunse Batiuşka cu asprime, şi închise uşa. Mai apoi, am aflat că una dintre cele două femei nu era defel credincioasă, şi, într-adevăr, se dusese la Stareţ ca la un ghicitor; chiar l-a numit astfel. Pregătise nişte prăjituri şi luase nişte cremă, dar hotărâse apoi să le mănânce pe drum, gândind în sinea ei: ‚Ce ştie el. Le voi mânca eu însămi.” Însă Batiuşka văzuse prin toate şi nu a primit-o.

Parintele spunea:

" Iata, acum votam. Poti sa votezi. Inca nu-i infricosator, fiindca nu voteaza intreaga lume pentru unul.iar cand vor vota pentru unul, acela va fi el, si nu se va mai putea vota."

Zicea preacuviosul ca va fi un mare razboi mondial, dupa care nimeni nu va mai supravietui, doar poate cineva prin pesteri.

Se vor lupta si votr ramane doar doua sau trei state si vor hotara: "Sa alegem un imparat al intregului pamant." Si...il vor alege.

In vremurile din urma, adevaratii crestini vor fi exilati, iar cei batrani si neputinciosi vor face tot posibilul sa fuga impreuna cu ei.

Despre antihristul ce va veni, staretul luminat de duhul Sfant spunea astfel:

"Va veni vremea cand se vor aduna semnaturi pentru un singur imparat pe pamant. Si cu strictete se va face recensamantul. Vor intra in casa si vor gasi acolo sotul si sotia si copiii.Si, iata, sotia il va implora pe sot:
Sotul, insa, va raspunde:

Astfel se prezinta trabloul tulburator al viitorului."

"Va veni vremea- spune cuviosul Lavrentie_ cand bisericile care nu functioneaza vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antihrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri , pentru intarirea in credinta,fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri.

Incoronarea lui antihrist ca imparat va fi in maiestuoasul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului.

In Ierusalim va fi favorizata intrarea si iesirea libera a fiecaruia. Dar aveti grija sa nu calatoriti, fiindca totul se va face pentru inselare.

Antihristul se va naste dintr-o desfranata-evreica. Din copilarie va fi foarte inzestrat si destept si, mai ales, din clipa cand, fiind adolescent de doisprezece ani, plimbandu-se cu maica-sa prin parc, se va intalni cu satana, care, iesind din bezna, va intra in el.

Baiatul va tresari de spaima, dar satana ii va spune:" Nu te teme, eu iti voi ajuta." Si acest copil se va coace in chip de om.

La incoronarea lui, cand se va citi"Simbolul credintei", el nu va permite sa se citeasca corect si, in locul cuvintelor:intru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, el se va lepada si se va recunoaste numai pe sine.

Atunci patriarhul va exclama: " Acesta-i antihristul!" si pentru aceasta patriarhul va fi omorat.

La incoronare, antihristul va avea manusi si, cand le va scoate pentru a-si face cruce, patriarhul va observa ca la degete nu are unghii, ci gheare si aceasta-i va intari convingerea ca in fata lui sta antihristul.

Din ceruri vor pogora proorocii Ilie si Enoh care vor spune tuturor ca a venit antihristul:

" Acesta este antihrist, nu-l credeti pe el!" Si el ii va omora pe prooroci, insa ei vor invia si se vor inalta la ceruri."

...........................................

Antihristul va cunoaste toate mestesugurile satanice si va face semne inselatoare.El va fi vazut si auzit concomitent in toata lumea ( NR: prin intermediul transmisiunilor TV in direct si a internetului).

Sfantul bineplacut lui Dumnezeu, conform marturisirilor arhiepiscopului Simon, arhiepiscopului Teodosie, episcopului Iacob si arhimandritului Teofan spunea:

" Fericit si de trei ori fericit este omul care nu-si va dori sa vada si nu va vedea fata spurcata a lui antihrist. iar cel ce va vedea si va auzi cuvantul lui hulitor de Dumnezeu,promisiunule tuturor bunatatilor pamantesti, se va insela si va merge la inchinaciune in intampinarea lui.Si va pieri impreuna cu el si va arde in focul vesnic."

Ei l-au intrebat pe staret:

"Cum va fi acesta?" Sfantul staret a raspuns cu lacrimi:

"Pe locul sfant va fi uraciunea pustiiri si-i va arata pe inselatorii spurcati ai omenirii si ei i vor minti pe oamenii care s-au lepadat de Dumnezeu si vor savarsi minuni false.Iar dupa ei va aparea antihrist si intreaga lume il va vedea concomitent."

Parintii l-au intrebat pe sfant:

"Unde , in locul sfant, in biserica?"

Cuviosul a raspuns:

"Nu in biserica, ci in fiecare casa. In ungherul unde acum sunt icoane,se vor afla niste instrumente inselatoare pentru ademenirea oamenilor.Multi vor spune:

Iata, la stiri va aparea antihristul."

( fragment din Staretii despre vremurile de pe urma)