Parintele Nicolae Steinhardt despre lepadarea de Hristos

Asa cum imi e obiceiul si potrivit firii mele va voi vorbi si astazi foarte deschis si pe sleau.Si aceasta cu atat mai vartos,cu cat si textul evanghelic aflat in Evanghelia Sfantului Apostol Matei,capitolul 10,versetele 32-33 si 37-39,nu e ticluit din cuvinte amabile,mangaietoare si sfioase ,ci este si el redactat cu vorbe dure si foarte pe sleau.
Socotesc ca e mai bine sa citim din nou,impreuna,textul evanghelic.
"Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor,marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu ,Care este in ceruri.
Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor,si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu ,Care este in ceruri.
Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine;cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.
Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine.
Cine tine la sufletul lui il va pierde,iar cine-si va pierde sufletul lui pentru Mine il voi gasi."
Textelor acestora li se adauga un altul,care le completeaza si sta in legatura nemijlocita cu ele.Sa-l citim si pe acesta,in Evanghelia Sfantului Apostol Luca,la capitolul 14,versetul 26:
"Daca vine cineva la mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe copii si pe frati si pe surori,chiar si sufletul sau insusi,nu poate sa fie ucenicul Meu."
Iar versetul 27 aproape ca repeta versetul 38 din capitolul 10 al Evanghelei dupa Matei:"Si cel ce nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu."
Stranii si spaimantatoare cuvinte,frati crestini,stranii si spaimantatoare cuvinte!
Cum adica,Domnul Hristos cel bun ,bland si milostiv,Domnul care intotdeauna ne-a provaduit iubirea,Care Insusi Dumnezeu-i iubirea,a Carui invatatura da iubirea drept pivot al lumii si esenta a credintei,dintr-odata si in chipul cel mai neasteptat ne predicam ura,ne indeamna sa uram si sa vrajmasim? Si inca pe cine: pe sotie,pe copii,pe parinti,pe frati si pe surori,casa noastra ,sufletul nostru,pe noi insine?
Greu imi vine a crede ca Dumnezeul iubirii a putut sa ne voiasca dusmanosi! Eu unul cred ca textul evanghelic de astazi nu trebuie inteles numai dupa ce pare a provadui,altfel spus dupa infatisarea sa strict literala.Cred ca trebuie talmacit si inteles in adancime.
Iar intelesu-i adanc si zidito il banuiesc a fi in conformitate cu invatatura crestina: se cuvine a iubi sotia,fratii,surorile,copiii,parintii,casa.Da,a-i iubi.A nu ne ura nici pe noi insine(numai pacatul salasluitor in noi).Dar-si repet adverbul acesta-dar:la nevoie ,la o adicatelea (cum se zice in limbaj popular),in momentele grave si hotaratoare alea vietii,cand se pune pt noi problema de a da pe fata cine suntem si ce credem,ei toti-sotia,copiii,tatal,mama,fratii,surorile si asa mai departe- nu trebuie sa ne fie piedica pt marturisirea cu glas puternic si inalt a lui Hristos.
Zic unii oameni:ce vreti? ce pot face? ce vreti sa fac? Am nevasta,am copii mici,am parinti batrani,am si eu o casuta,o oarecare situatie,ce vreti,n-am ce face! De voie,de nevoie ,n-am incotro ,ma lepad de Hristos ,macar de forma si numai cu vorba.
Acesta,fratilor,nu este un rationament crestinesc.Adevaratul rationament crestinesc,conform textului evanghelic si fidel,atat literei,cat si spiritului sau este:desi am nevasta,copii s.a.m.d,macar ca am nevasta,copii s.a.m.d,eu tot nu ma lepad de Hristos,eu Il marturisesc! Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult in lumea aceasta decat pe Hristos,la nimic in lumea aceasta nu tin mai mult decat la Hristos.Nevasta,copii s.a.m.d. nu-mi sunt piedica in marturisirea lui Hristos.Imi iubesc familia,rubedeniile,fiinta,dar stabilesc o ierarhie:in primu rand Il asez pe Hristos,iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau sa le dau o pilda rea ,sa ajunga a se rusina cu mine.
Zic unii oameni: nu ma lepad de Hristos,Il iubesc,Il marturisesc,Il venerez,insa in inima si sufletul meu,in launtrul meu,in ascunzisul personei mele intime.Cu gura,cu glas puternic si inalt nu-mi da mana sa o fac.Ei ,si? Nu aceasta trage greu la cantar.Esentialul nu-i oare ce credem,ce marturisim in sinea noastra,in adancul fiintei noastre spirituale? Vorbele nu-s decat sunete si parelnicii,alcatuiri subrede si de suprafata,zboara,se pierd in vremelnicie.
Nici rationamentul acesta nu-i crestinesc.Luati aminte:nu ajunge credinta launtrica,nu ajunge dragostea nemarturisita in afara,oricat de sincera,de fierbinte! E fatarnica.Cum adica fatarnica de vreme ce este sincera,ba si calda? E fatarnica pentru ca nu se da pe fata,e pe jumatate:numai inauntru,e dramuita.Fatarnica este acea manifestata doar la exterior.Injumatatita,necompleta,necurata este si aceea care se ascunde in interios,se piteste in gaoace si se teme de lumina .Ca asa este,ca am dreptate rezulta din insusi textul Sfintei Scripturi.Ma refer la Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel,capitolul 10,versetul 10.Sa citim si textul acesta,care este cum nu se poate mai limpede:
"Caci cu inima se crede despre dreptate,iar cu gura se marturiseste despre mantuire".
Auziti ,frati crestini? Marturisirea launtrica e buna pt sporirea noastra duhovniceasca,pentru mantuiren insa e nevoie ,neaparata nevoie,de una exterioara,cu gura,cu vorba.Nu ajung iubirea sau credinta cu gura ,oricare ar fi riscurile.
Exista in Sinaxar,la data de 13 iunie,o referire la Martirul Crescent din Mira Lichiei.Pe acesta,in timpul prigoanei imparatilor romani impotriva crestinilor,un guvernator plin de bunavointa l-a sfatuit sa dea o declaratie de forma cum se leapada de crestinism.De ce sa te supun chinurilor si sa te trimit la amarnica moarte?-i-a grait mulmilostivul guvernator.Crezi ce vrei in inima ta,nu-mi pasa ,dar cruta-te si usureaza-i situatia ,dand de forma o simpla declaratie de lepadare.Crescent refuza,spunand blajinului sau ispititor:"Trupul nu poarte merge unde nu merge sufletul,nu pot da o declaratie,caci ar insemna ca ma lepad de Hristos".Si ,intr-adevar,asa stau lucrurile :nu exista "declaratie de forma".In asemenea cazuri,fondul si forma nu pot fi deosebite,ele formeaza un tot irefragabil.In lumea noastra fenomenala,declaratia de forma este totuna cu declaratia de fond.Se cuvine,asadar,sa fim foarte atenti si sa nu ne ametim cu vorbe goale si neroade.
Un mare scriitor rus contemporan ne spune ca,atunci cand ne aflam la ananghie,in mare primejdie,intr-o situatie-limita (cum se exprima limbajul cult) ,in pericol de a ne trada pe noi insine si de a savarsi acte ori a grai cuvinte de care apoi ne vom cai amarnic,in asemenea momente exista o singura solutie eficace si fara gres: sa ne consideram morti!
Daca ne consideram morti nu ne mai paste niciun pericol. Nimic nu ne mai poate speria ,cu nimic nu mai putem fi momiti,la nimic nu mai luam aminte in afara de credinta noastra:suntem doar morti! Ce ne-ar putea ispiti?
A! spune acelasi mare scriitor,pot striga:pacat de tineretele mele(sau vai de batranetele mele),pacat de cartile pe care nu le voi mai cit,pacat de plimbarile pe care nu le voi mai putea face,pacat de muzica pe care nu o voi mai asculta ,de mancarurile pe care nu le voi mai manca,de bautura pe care nu o voi mai bea,pacat de toate frumusetile si minunile acestei lumi pe care nu o voi mai vedea,insa alta cale nu exista pt mine:mai bine imi este sa mor odata cu Hristos,decat sa-L reneg.
Nimic nu poate fi pus in balanta cu Hristos:nici nevasta,nici copiii,nici parintii,nici rudeniile,nici casa,nici bunurile,nici situatia,nici slujba,nici chiar viata.Cand e vorba de Hristos,El trebuie marturisit indiferent de fapturile cele mai apropiate si mai dragi noua ; si anume trebuie marturisit cu vorba,cu gura.
Cu vorba,cu gura!
De ce oare?Cum adica ,pot obiecta unii oameni,sunt oare atat de importante vorbele ,cuvintele? Vorbulitele,cuvintele,formulele,vorbele goale? Au ele o atat de mare insemnatate? Se cade sa le acordam precaderea?
Raspuns:Da,sunt insemnate,da,importanta lor e covarsitoare! "Ca-n basme-i a cuvantului putere" ,spunea Alexandru Vlahuta.Nu ajunge sa crezi cu inima.Ni se cere o declaratie publica.Nu-s puse in discutie numai oarecare cuvinte si formule ,oarecare cuvinte si vorbe de claca.Marturisirea cu glas puternic e altceva,e cu totul altceva.E totuna cu o luare de atitudine,cu adoptarea unei tinute,cu vadirea fiintei noastre launtrice,darea noastra pe fata si in vileag,aratand cine si ce suntem ,de ce parte suntem,unde ne situam ,ce hram purtam,ce cautam pe acest pamant,ce sens dam prezentei noastre in lume,cum ne definim.
Nu putem fi si cu Dumnezeu,si cu Mamona.La nevoie trebuie sa stim-daca suntem cu adevarat ai lui Hristos-sa acceptam suferinta,saracia,necazul,crucea,chiar si moartea.
Moartea!
Ei ,in secolul nostru si in societatea contemporana nu prea este vorba de moarte.Problema nu se mai pune in termeni atat de categorici.Pre vremuri ,da,cand imparatii romani ii prigoneau pe crestini,exista pericolul apostaziei,adica al lepadarii publice si solemne de Hristos ,cerandu-li-se crestinilor,sub amenintarea mortii si a celor mai groaznice chinuri,sa se dezica de Hristos si sa se duca sa se inchine idolilor.
Acum nu mai stau lucrurile asa.Crestinii nu mai sunt amenintati cu moartea si cu chinurile,nu li se mai cer acte solemne de apostazie si lepadare publica de Hristos.Ceea ce nu inseamna insa ca nu mai exista si acum lepadarea de Hristos.Exista lepadari indirecta ,nu mai putini reale totusi decat apostazia de odinioara.Ne lepadam de Hristos aderand la o doctrina (teosofica-n.n) ,participand la adunari ateiste(New-Age-n.n),dandu-ne in orice fel consintamantul la o miscare ateista (ecumenista-n.n) .(De asemenea o semi-lepadare este atunci cand nu constientizam ca diferitele cartele,carduri si pasapoarte biometrice ,desi ele nu constituie pecetea lui Antihrist,totusi creeaza fundamentul si pregatirea sistemului pt o societate fara bani,iar apoi in ultima faza-lepadarea de Hristos-primirea pecetii lui Antihrist pe mana sau pe frunte ,fara de care nimeni nu va putea cumpara sau vinde-n.n)
Sau rusinandu-ne si ferindu-ne sa ne facem semnul Sfintei Cruci,rusinandu-ne si ferindu-ne sa fim vazuti intrand intr-o biserica ori rostind acele cuvinte sau facand acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept crestini.
Atunci cand ni se cere o lepadare,fie ea doar indirecta si bine camuflata,de Hristos,atunci,da,e bine sa ne uram pe noi insine,familia noastra ,bunurile noastre.Atunci sa-L marturisim pe Hristos cu orice pret.Asta-i examenul,asta-i proba,asta-i Judecata de Apoi pe pamant.
"Inca nu v-ati impotrivit pana la sange",graieste Apostolul neamurilor,iar noi ne ferim de necazuri,de neplaceri,de oarecare suferinte,de vorba lumii,de marunte pierderi,in vreme ce Hristos ne cere curajul,fermitatea,neclintirea,puterea de a privi crucea.
Da,frati crestini,asa e cu Hristos! Cu Hristos e pe viata si pe moarte,nu-i de joaca ,nu-i de saga,nu-i cu jumatati de masura,nu-i cu fofarlica,nu-i cu uite popa,nu e popa,nu-i cu "sa vezi ca",nu-i cu"ce putem face", cu "imprejurarile m-au silit"..
Hristos e bun,bland ,milostiv,mangaietor si dulce.Dar nu e numai atat.E totuna cu Acela care S-a suit de buna voie pe Cruce si Si-a varsat sangele pentru noi,murind in chinuri cumpite.Hristos e bun,bland,milostiv,mangaietor si dulce,dar e si teribil,e Cel care n-a pregetat a Se lasa rastignit.El ne cere sa luam foarte in serios situatia noastra de crestini.Cu El nu-i de saga si de joaca.Pe oameni ii putem minti,insela ,amagi ,duce cu vorba.Pe Domnul nu-L putem minti,insela ,amagi ,duce cu vorba.Daca ne lepdam si ne rusinam de El,si El se va lepada si rusina de noi la judecata din urma.
Exista ,frati crestini,o imagine infioratoare ,cer voie sa evoc inaintea dumneavostra.Va marturisesc ca-mi vine adeseori in gand ,ca ma obsedeaza ,cutremurandu-ma si ingrozindu-ma .Iat-o:Hristos sta pe scaunul de judecata in Ziua de Apoi ,pe tronul sau nepartiritor ,si oamenii vin toti in fata Lui.Si El ii imparte in doua cete:de-a dreapta si de-a stanga ,oile si caprele.Pe cei din dreapta ii binecuvanteaza si-i trimite in Rai,acolo unde este fericirea vesnica.Pe cei din stanga,blestematii,ii trimite in ghena focului,acolo unde sunt plangerea si scrasnirea dintilor.
Dar mai exista o a treia ceata!
E a celor pe care,inainte de a-i osandi ii trimite in iad Domnul,de cata sila si scarba Ii este de ei ,nici nu vrea sa-i vada,sa Se uite la ei :si cand I se infatiseaza ,El Isi ridica bratul drept ,saltandu-Si cotul si acoperindu-Si ochii cu palma .De cata sila si scarba Ii este de ei,nici macar o privire nu le arunca!
(E posibil sa-mi spuneti:dar Domnul e duh! Cum poate fi vorba de ridicarea bratului si acoperirea ochilor?Da,Domnul e duh,dar din pricina slabiciunii noastre,noi,in sfintele noastre icoane,ne inchipuim Puterile ceresti luand chip omenesc.Iar Isus S-a inaltat la cer cu trupul,cu trup de slava,dar cu trupul ,si-n unele icoane e infatisat sezand de-a dreapta Tatalui si tinand Crucea alaturi de El,amintire a patimilor Sale lumesti,trupesti.Asa incat cred ca nu e o erezie ori greseala a pomeni de acoperirea ochilor si de ridicarea bratului.)
Pe cei care s-au lepadat de El,pe hulitorii Sfantului Duh,pe prietenii ,urmasii si credinciosii lui Iuda(pe vanzatori adica,pe delatori,pe turnatori),El ii trimite acolo unde le este locul fara a-i socoti vrednici macar de cautatura Sa cea mai aspra.
Imaginea aceasta ma obsedeaza si va marturisesc,iubiti credinciosi,ca adesea ma rog lui Dumnezeu sa nu fie asa si pt mine cand voi veni la Judecata.Sa ne rugam cu totii fierbinte sa nu ne fie asa pentru nici unul dintre noi! Sa nu-Si ridice Judecatorul bratul spre a-si acoperi ochii,spre a nu fi silit sa priveasca! Sa nu avem parte de aceasta suprema lepadare si de aceasta infricosatoare rusine! Sa nu fie asa !