Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

SF ANTONIE CEL MARE





SFANTUL ANTONIE CEL MARE -17 IANUARIE

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.
Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19,21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecutiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.
DESPRE SF ANTONIE CEL MARE
Sfântul Antonie s-a născut în preajma anului 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie creştină înstărită. La vârsta de 20 ani, deşi părea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis să-şi împartă averea săracilor. În primul moment s-a retras spre marginea oraşului natal, mai apoi s-a stabilit într-o necropolă abandonată, impunându-şi un ascetism sever. La vârsta de 35 ani, năzuind spre o izolare totală, s-a stabilit într-o fortăreaţă părăsită din deşert: Pispir (Deir al-Maimun), unde a petrecut 20 de ani de viaţă anahoretică. Mai apoi, în încercarea de a evita orice contact cu lumea, s-a retras într-un loc inaccesibil, pătrunzând adânc în deşertul de pe malul drept al Nilului. Aici a rămas o perioadă de 50 de ani, până la moartea sa întâmplată în anul 356.

Deşi Sfântul Antonie nu a fost organizatorul monahismului creştin, totuşi este perceput ca un „părinte fondator”. Influenţa sa extraordinară, precum şi fascinaţia pe care persoana sa a exercitat-o asupra contemporanilor retraşi în pustie, marchează, în mod real, începutul „mişcării” ce avea să se răspândească rapid în întreaga lume creştină. Anul fondării mănăstirii care îi poartă numele trebuie căutat în perioada cea a urmat imediat morţii sale trupeşti. Sursele literare relaţionează construirea primului nucleu monastic în zonă cu domnia împăratului Iulian Apostatul (361-363).
Discipolii Sfântului Antonie au ridicat o micuţă comunitate la baza muntelui, unde acesta şi-a petrecut ultima parte a vieţii în trup. Cu siguranţă, nucleu iniţial se rezuma la o bisericuţă, o trapeză şi câteva construcţii anexe (o bucătărie şi un depozit pentru alimente). Primii călugări obişnuiau să trăiască separat în peşterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau în fiecare Duminică şi sărbătoare liturgică majoră pentru Liturghie, în biserica centrală. Abia în a doua jumătate a secolului al V-lea anahoreţii retraşi în zonă au început să-şi construiască celule apropiate, în interiorul nucleului monastic iniţial. Cu toate acestea, regula discipolilor Sfântului Antonie a rămas semi-anahoretică, activităţile în comun fiind limitate la Liturghie, agapele duminicale şi ajutorarea fraţilor în nevoi.

De-a lungul secolului al V-lea, mănăstirea Sf. Antonie a fost un refugiu pentru asceţii din deşertul Sketis (Egiptul de Jos), forţaţi să-şi abandoneze chiliile datorită deselor şi violentelor atacuri ale berberilor. Între cei care au găsit adăpost aici amintim pe Sfântul Ioan cel Scurt (cel Mic), care şi-a sfârşit viaţa pământească în zonă.
În secolele VII-VIII, mănăstirea Sf. Antonie era ocupată de călugări melkiţi (cei care acceptaseră Ortodoxia chalcedoniană spre deosebire de majoritatea creştinilor egipteni, care rămăseseră fideli ereziei lui Eutihie; de la cuv. melek = rege – supuşi împăratului de la Constantinopol), fapt certificate de Sinaxarul Ethiopian: în anul 790, un grup de călugări monofiziţi de la mănăstirea Sf. Macarie din Sketis, deghizându-se în beduini, au reuşit să pătrundă în mănăstirea Sf. Antonie şi să recupereze moaştele Sfântului Ioan cel Scurt, pe care le-au transportat la mănăstirea din Wadi al-Natrun.
În secolul al XI-lea, comunitatea a fost lovită de o epidemie de ciumă bubonică, care a împânzit întreg Egiptul, precum şi de raidurile destructive ale turcilor mameluci, sub comanda lui Nasr al-Dawla. Opera de restaurare a fost finalizată în secolele următoare de către călugării monofiziţi, care au reuşit, după o serie de încercări eşuate, să ocupe mănăstirea Sf. Antonie.
Secolele XIII-XIV constituie perioada de vârf a mănăstirii: artele şi literarura cunosc o extraordinară efervescenţă. Pictura bisericii Sf. Antonie se circumscrie acestei epoci (1232-1233); între numeroasele copii şi traduceri ale unor manuscrise amintim lucrarea monahului Simeon, care a realizat traducerea în etiopiană a Sinaxarului Ethiopian, iniţial redactat în limba arabă. În secolul al XV-lea, stareţul mănăstirii a reprezentat Biserica Coptă la Conciliul unionist de la Florenţa (1438-1445), o încercare eşuată de unire a Bisericii Romane cu Bisericile Răsăritene.
Această perioadă înfloritoare a fost întreruptă spre sfârşitul secolul al XV-lea, atunci când beduinii au atacat mănăstirea, au ucis toţi călugării şi au distrus clădirile. Biserica Sf. Antonie a fost transformată în bucătărie, iar manuscrisele rare din bibliotecă serveau la menţinerea focului. Câţiva ani mai târziu, mănăstirea a fost restaurată prin grija patriarhului Gabriel VII (1525-1568), care a trimis 20 de călugări de la mănăstirea Sirienilor din Wadi al-Natrun pentru a reînvia tradiţia şi viaţa monahală. În secolul al XVII-lea, ordinul călugărilor franciscani a stabilit un acord cu mănăstirea Sf. Antonie: în schimbul unei sume anuale modice, doi-trei franciscani aveau dreptul de a rezida în centrul monahal de aici pentru a învăţa limba arabă şi a se pregăti pentru slujirea misionară în Orient.
De-a lungul secolelor, mănăstirea Sf. Antonie a jucat un rol important în istoria Bisericii Copte. Alături de numeroase alte dovezi, această afirmaţie este întărită de numărul mare al patriarhilor copţi care s-au format spiritual în acest aşezământ. În ultimele trei secole, 12 călugări antonieni au atins cea mai înaltă treaptă administrativă din cadrul structurii eccleziale vizibile a Bisericii Egiptene.
PATERIC
PENTRU AVVA ANTONIE

1. Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu: Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea? Cum ma voi mantui?
Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezand si impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie.
Si a auzit pe inger zicand: asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.

2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino!
Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.
Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie: parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine ( 1 ).
______________________

( 1 ) Luca IV, 23

4. Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand:
Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ?
Si a venit lui glas zicand: Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti.

5. A intrebat cineva pe avva Antonie, zicand: ce, pazind eu, voi placea lui Dumnezeu ?
Si raspunzand batranul, a zis lui: cele ce-ti poruncesc tie, pazeste-le! Oriunde vei merge, pe Dumnezeu sa-l ai inaintea ta intotdeauna. Si orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi si ori in ce loc vei sedea, sa nu te misti degraba.
Acestea trei pazeste-le si te vei mantui.

6. Zis-a avva Antonie catre avva Pimen: aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.

7. Acelasi a zis: nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor.
Ca, ridica, zice, ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca.

8. Intrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie: ce voi face ?
Zis-a lui batranul: sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.

9. Zis-a avva Antonie: am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia.

10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu au avut ei dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.

11. Zis-a iarasi: de la aproapele este viata si moartea.
Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.

12. Zis-a iarasi: precum pestii zabovind la uscat, mor, asa si calugarii, zabovind afara din chilie, sau petrecand cu mirenii, se slabanogesc catra taria linistei. Deci, trebuie, precum pestele la mare, asa si noi la chilie sa ne grabim; ca nu cumva zabovind afara, sa uitam pazirea cea din launtru.

13. Zis-a iarasi: cel ce sade in pustie si se linisteste, de trei razboaie este slobod: de auzire, de graire si de vedere; si numai catre acestea are a lupta, catre al desfranarii, sau al trandavirii.

14. Oarecari frati s-au dus la avva Antonie, ca sa-i vesteasca lui nalucirile care le vedeau si sa se invete de la dansul, de sunt adevarate, sau de la draci.
Si aveau ei un magar si a murit pe cale.
Deci, dupa ce au venit la batranul, apucand el mai inainte, le-a zis lor: cum a murit magarul pe cale ? Au zis lui: de unde stii, avvo ? Iar el le-a zis lor: dracii mi-au aratat.
Si ei au zis lui: noi pentru aceasta am venit sa te intrebam, ca vedem naluciri si de multe ori se fac adevarate; nu cumva ne inselam ? Si i-a incredintat pe ei batranul din pilda magarului, ca de la draci sunt.

15. Era cineva, ce vana prin pustie dobitoace salbatice si a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit.
Iar batranul vrand sa-l incredinteze pe el, ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: pune sageata in arcul tau si intinde. Si a facut asa. Si a zis lui: intinde iarasi. Si a intins. Si iarasi i-a zis: intinde.
Si a zis lui vanatorul: de il voi intinde peste masura, se frange arcul.
Zis-a lui batranul: asa si la lucrul lui Dumnezeu, daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rup. Deci trebuie cateodata si cate putin a ne pogora fratilor.
Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus.
Si fratii intarindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un calugar mai tanar, care a facut pe cale un semn ca acesta, adica vazand el pe oarecari batrani calatorind si slabind pe cale, a poruncit unor asini salbatici de au venit si au purtat pe batrani pana cand au ajuns la Antonie. Deci batranii au vestit acestea lui avva Antonie. Si a zis lor: mi se pare ca acest calugar este o corabie plina de bunatati, dar nu stiu de va ajunge la liman. Si dupa oarecare vreme avva Antonie incepe deodata sa planga si sa-si smulga perii si sa se tanguiasca. Ii zic lui ucenicii: de ce plangi, avvo ? Iar batranul a zis: mare stalp al Bisericii a cazut acum. Si zicea despre calugarul cel mai tanar. Ci mergeti, zicea el, pana la dansul si vedeti ceea ce s-a facut. Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe calugar sezand pe rogojina si plangand pacatul pe care il facuse. Iar el vazand pe ucenicii batranului, le-a zis: ziceti batranului ca sa roage pe Dumnezeu sa-mi dea numai zece zile si nadajduiesc ca voi da raspuns, adica ma voi pocai. Si dupa cinci zile a murit.

17. Un calugar a fost laudat de frati, catre avva Antonie. Iar el, cand a mers la dansul, l-a ispitit de sufera necinste, si, aflandu-l ca nu sufera, i-a zis lui: esti asemenea unui oras, care dinainte este impodobit, iar dinapoi se jefuieste de talhari.

18. Un frate a zis lui avva Antonie: Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul: nici eu nu te miluiesc, ,nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.

19. Au mers odata niste batrani la avva Antonie si era avva Iosif cu dansii. Si vrand batranul ( Antonie ) sa-i cerceteze pe ei, a pus inainte un cuvant din Scriptura si a inceput de la cei mai mici a intreba care este cuvantul acesta si fiecare zicea dupa puterea sa. Iar batranul zicea fiecaruia: inca n-ai aflat. Mai pe urma de toti a zis catre avva Iosif: tu cum zici ca este cuvantul acesta ? Raspuns-a: Nu stiu. Deci a zis avva Antonie: cu adevarat a aflat calea, caci a zis nu stiu.

20. Oarecari frati s-au dus de la Schit ( 1 ) la avva Antonie si intrand intr-o corabie sa mearga la el, au aflat pe un batran care si el voia sa mearga acolo, dar nu-l cunosteau fratii. Si sezand acela in corabie, graiau cuvinte de ale parintilor si din Scripturi si iarasi pentru lucrul mainilor lor. Iar batranul tacea. Si venind ei la vad, s-a aflat ca si batranul merge la avva Antonie. Si dupa ce au venit la avva, le-a zis lor ( Antonie ): buna tovarasie ati avut pe batranul acesta. A zis si batranului: buni frati ai aflat cu tine, avvo. Zis-a batranul: buni sunt, cu adevarat, dar ograda ( curtea ) lor n-are usa si cel ce voieste, intra in grajd si dezleaga asinul. Iar acestea zicea, insemnand, ca cele ce vin la gura, acelea graiesc.
______________________
( 1 ) Aici, prin cuvantul Schit trebuie sa se inteleaga pustia schitica sau ascetica din Egipt, iar nu vreo manastire.

21. S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui: spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul: ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis: voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul: zice Evanghelia: de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui: nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul: de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui: nici aceasta nu putem. Zis-a batranul: daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei: nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau: fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.

22. Un frate, dupa ce s-a lepadat de lume si a impartit averile sale saracilor, tinand putine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si de aceasta instiintandu-se batranul, a zis lui: de voiesti sa te faci calugar, mergi in satul acela si cumpara carne, si pune-o imprejurul trupului tau gol si asa vino aici. Si facand fratele asa, cainii si pasarile ii rupeau trupul lui. Si venind el la batarnul, il intreba, de a facut cum l-a sfatuit. Iar acela, aratandu-i trupul lui rupt, sfantul Antonie i-a zis: cei ce se leapada de lume si voiesc sa aiba bani, asa fiind luptati de draci, se rup.

23. Unui frate odata i s-a intamplat ispita in chinovia lui avva Ilie si gonit fiind de acolo, s-a dus in munte la avva Antonie si ramanand fratele la dansul, l-a trimis la chinovie, de unde venise. Iar cei din chinovie vazandu-l, iarasi l-au gonit. Iar el s-a intors la avva Antonie, zicand: n-au voit sa ma primeasca, parinte. Deci l-a trimis batranul inapoi, zicand: o corabie s-a spart in mijlocul noianului si a prapadit povara si cu osteneala a scapat la uscat. Iar voi cele scapate la uscat voiti sa le inecati. Iar ei auzind ca avva Antonie l-a trimis, indata l-a primit.

24. A zis avva Antonie: socotesc ca trupul are miscare fireasca amestecata cu el, dar nu lucreaza de nu va voi sufletul, ci numai insemneaza in trup nepatimasa miscare. Este inca si alta miscare ce sta intru a hrani si a ingrasa trupul cu mancari si cu bauturi, din care fierbinteala sangelui zadaraste trupul spre lucrare. Pentru aceasta si zice Apostolul: nu va imbatati cu vin intru care este curvia. ( 1 ) Si iarasi Domnul in Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor, zicea: luati aminte sa nu se ingreuieze inimile voastre cu satiul mancarii si cu betia. ( 2 ) Este inca si alta miscare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrajmasia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, ca trei sunt miscarile trupesti: una fireasca, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci.
______________________

( 1 ) Efeseni V, 18
( 2 ) Luca XXII, 34

25. A zis iarasi, ca Dumnezeu nu sloboade razboaiele peste neamul acesta ca peste cel vechi, caci stie ca sunt slabi si nu pot suferi.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit in pustie, ca in cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu stiinta, care din prisosinta lui da celor ce au trebuinta si in toate zilele canta " Sfinte Dumnezeule " cu ingerii.

27. A zis iarasi: va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.

28. Oarecari frati au venit la avva Antonie si au pus inaintea lui un cuvant din cartea preotiei. Deci a iesit batranul in pustie si a mers avva Ammona pe urmele lui in ascuns, stiind obiceiul lui si dupa ce s-a departat batranul, stand la rugaciune a strigat cu glas mare: Dumnezeule, trimite pe Moise ca sa ma invete cuvantul acesta ! Si a venit glas vorbind cu dansul. Deci a zis avva Ammona: glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvantului n-am inteles-o.

29. Trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si cei doi il intrebau pentru gandurile sale si pentru mantuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebandu-l nimic. Iar dupa multa vreme i-a zis avva Antonie lui: iata, atata vreme ai de cand vii aici si nimic nu ma intrebi ! Si raspunzand fratele, i-a zis: destul imi este numai sa te vad, parinte.

30. Se spune, ca unul dintre batrani s-a rugat lui Dumnezeu sa vada pe parinti si i-a vazut pe ei fara avva Antonie. Deci a zis celui ce ii arata lui: unde este avva Antonie ? Iar el a zis lui: in locul unde este Dumnezeu, acolo este el.

31. Un frate a fost napastuit in chinovie pentru desfranare si sculandu-se a mers catre avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca sa-l caute pe el si sa-l ia si au inceput sa-l mustre, ca asa a facut. Iar el se indrepta, ca nimic de acest fel nu a facut. Iar dupa intamplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala si a spus o pilda ca aceasta: am vazut pe marginea raului un om bagat in noroi pana la genunchi si venind unii sa-i dea mana, l-au cufundat pe el pana la grumazi. Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: iata om aevarat, care poate sa vindece si sa mantuiasca suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele batranului, au pus metanie fratelui.

32. Ziceau unii pentru avva Antonie, ca era purtator de duh, dar nu voia sa graiasca pentru oameni. Ci cele ce se faceau in lume si cele ce aveau sa vina, le vestea.

33. Odata avva Antonie a primit scrisori de la imparatul Constantin ca sa mearga la Constantinopol si socotea ce sa faca. Deci a zis catre avva Pavel, ucenicul lui: oare, trebuie sa merg ? Si a zis ucenicul lui: de vei merge, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie.

34. Zis-a avva Antonie: eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica.

35. Acelasi a zis: totdeauna sa ai inaintea ochilor frica de Dumnezeu: sa-ti aduci aminte de cel ce omoara si face viu ( 1 ). Sa urati lumea si cele ce sunt intr-insa, sa urati toata odihna trupeasca, sa va lepadati de viata aceasta, ca sa vietuiti lui Dumnezeu. Aduceti-va aminte, ce ati fagaduit lui Dumnezeu. Ca cere aceasta de la voi in ziua judecatii: sa flamanziti, sa insetati, sa umblati in haine sarace, sa privegheati, sa va tanguiti, sa plangeti, sa suspinati cu inima voastra, sa va incercati de sunteti vrednici de Dumnezeu, sa defaimati trupul, ca sa va mantuiti sufletele voastre.
______________________

( 1 ) Impar. II, 6

36. A mers oarecand avva Antonie la avva Amun in muntele Nitriei si dupa ce au vorbit unul cu altul, a zis catre el avva Amun: fiindca prin rugaciunile tale s-au inmultit fratii si voiesc unii dintr-insii sa zideasca chilii departe, ca sa se linisteasca, cat poruncesti sa fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici ? Iar el a zis: sa gustam la ceasul al noualea si sa iesim sa mergem prin pustie si sa socotim locul. Iar dupa ce s-au dus prin pustie, pana a venit sa apuna soarele, a zis catre el ( Amun ) avva Antonie: sa facem rugaciune si sa punem aici cruce, ca aici sa zideasca cei ce vor sa cladeasca chilii. Csi cei de acolo cand vor veni la acestia, dupa ce vor gusta mica lor bucatica de paine la ceasul al noualea, asa sa vie si cei ce se duc de aici, acelasi lucru facand, sa ramana fara de tulburare, cand merg unii la altii. Si este departarea douasprezece semne.

37. Zis-a avva Antonie: cel ce bate bucata de fier, intai socoteste cu mintea ce va sa faca: secere, cutit sau topor ? Asa si noio trebuie sa socotim, care fapta buna uneltim, ca sa nu ne ostenim in desert.

38. Zis-a iarasi: supunerea cu infranare supune fiara.

39. Zis-a iarasi: stiu calugari, care dupa multe osteneli, au cazut, si intru iesire din minti au venit, pentru ca s-au nadajduit in lucrul lor si amagindu-se nu au inteles poruca celui ce a zis: intreaba pe tatal tau si iti va vesti tie ( 1 ).
______________________

( 1 ) II Lege, 32, 7.

40. Zis-a iarasi: de este cu putinta, cati pasi face calugarul, sau cate picaturi bea in chilia sa, trebuie cu indrazneala sa le vesteasca batranilor, ca nu cumva sa greseasca intru dansele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu