Scrieri athonite pe teme contemporane -DESPRE ECUMENISM

Arhimandritul Gheorghios

Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos

SCRIERI ATHONITE     PE TEME CONTEMPORANE

CHARTA ECUMENICĂ - JUDECATĂ Şl CONDAMNATĂ  ORTODOX  ( 1)

Textul care a fost numit „Charta ecumenică" şi s-a semnat în 22 aprilie 2001 la Strasbourg este rodul eforturilor ecumeniştilor de la aşa-numitele întruniri Ecumenice I şi a II-a, care au avut loc în Elveţia (1989), şi, respectiv, în Austria (1997). El constituie un text statutar vizând obligaţiile confesiunilor creştine din Europa, reprezentate în Consiliul Mondial al Bisericilor,pentru a găsi modalitatea colaborării şi acţiunii lor în Europa Unită, în legătură cu problemele politico-economice şi sociale şi cu religiile reprezentate în populaţia ei.
Logica secularizată a epocii noastre nu vede nimic negativ în felul de colaborare pe care îl promovează Charta Ecumenică. Presa politică nu putea, desigur, să ia o poziţie critică.
Conştiinţa bisericească, însă, întrezăreşte o problemă gravă. Până acum s-au auzit foarte puţine glasuri critice.
Ne sunt cunoscute două texte publicate ce cuprind observaţii importante. Primul, al Î.P.S.Mitropolitul Pavel al Cirineii, a fost publicat în periodicul Parakatatheke (Comoara) din 6.02.2001, cu o introducere informativă. Al doilea aparţine P.S. Vasile, Episcop de Trimitunda, şi a fost publicat în periodicul „Apostolul Varnava" (tom 10, octombrie 2001). Ambele texte condamnă Charta Ecumenica.

Î.P.S. Pavel al Cirineii constată că unitatea creştină care se urmăreşte prin obligaţiile ce decurg din Charta nu este o unitate a credinţei, în măsura în care Occidentul nu are intenţia să părăsească cugetările eretice pe care papismul şi protestantismul i le impun, ci, pe zi ce trece,se împovărează cu idei anticreştine noi şi cu opţiuni morale. De asemenea, ne încredinţează de faptul că Charta nu are ca premisă eclesiologia ortodoxă conform căreia nu se poate vorbi de mai multe Biserici în afara Bisericii Celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, care este Biserica Ortodoxă de Răsărit. Observă, de asemenea, că apropierea interreligioasă nu este lipsită de elemente sincretiste, cum s-a dovedit, de altfel, prin studii de specialitate. În sfârşit,Î.P.S. Pavel arată că întreaga Charta exprimă acceptarea de către confesiunile creştine a procesului globalizării.


P.S. Vasile subliniază pe scurt :
„Charta ecumenică are mai mult un caracter şi o orientare apuseană" şi faptul că „în cursul colaborărilor pentru realizarea unităţii europene, în Apus, foarte adesea, problemele de credinţă şi duhovnicie sunt relativizate, iar Bisericile apusene se întorc spre un activism social pentru a face faţă la presiunile pe care le primesc din partea instituţiilor sociale, politice şi economice ale Europei."

Ortodocşii care au participat la întâlnirea în care s-a semnat textul Chartei au acceptat fără discernământ termenul „unitate văzută" a Bisericilor, termen care eludează diferenţele teologice dintre confesiunile creştine ale Apusului şi Biserica Ortodoxă.

Ortodocşii nu pot să primească propovăduirea în comun a Evangheliei de către Bisericile creştine, câtă vreme nu există mărturisire comună de credinţă. Biserica Ortodoxă, credinţa în Tradiţia ei canonică, respinge îndemnul Chartei pentru rugăciuni comune.
Înţelesul ,,unităţii în diversitate", care urmăreşte legalizarea diferenţelor dogmatice, nu este acceptabil din punct de vedere ortodox.
Din observaţiile celor două articole reiese că acest text al Chartei Ecumenice este foarte problematic. Ne bucurăm de observaţiile celor doi arhierei deoarece, într-adevăr, Biserica Ortodoxă nu poate să fie de acord cu stipulările Chartei Ecumenice. Ne rugăm ca glasurile critice ale episcopilor Bisericii să se înmulţească.
Este vrednic de mirare felul în care reprezentanţii ortodocşi la organismele intercreştine au fost legitimaţi teologic şi bisericesc să semneze un astfel de text din partea Bisericilor Ortodoxe fără o încuviinţare sinodală din partea Bisericilor Ortodoxe locale. Organismele intercreştine sunt mai presus şi lucrează în lipsa Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale?

Este vrednică de atenţie observaţia Prea Sfinţitului Vasile al Trimitundei, potrivit căreia consultarea Bisericii Ortodoxe la lucrările de apropiere intercreştină este obligatorie deoarece „reprezentanţii ortodocşi la diferitele întâlniri de dialog teologic au adus şi vor continua să aducă multe contribuţii din bogăţia credinţei şi tradiţiei ortodoxe" şi că trebuie „să acţionăm teologic şi nu negativist, nici cu exemple de fanatism faţă de cineva".

Înţelegem că ideile Prea Sfinţitului sunt acceptate de toţi cei care contestă şi resping faptele teologilor care au reprezentat Biserica la dialoguri. Trebuie, fără putinţă de tăgadă, să ne rugăm pentru aceşti teologi care au luat asupră-le un rol atât de dificil şi plin de răspundere.
Trebuie, însă, să acceptăm faptul că la dialogurile care au avut deja loc în cadrul Mişcării ecumenice hotărârile care au fost semnate şi de către teologi ortodocşi, nu au fost întotdeauna, din păcate, în acord cu credinţa Bisericii. Un exemplu incontestabil îl constituie hotărârile întrunirii de la Balamand şi ale Declaraţiilor comune cu anticalcedonienii, fapt care arată că teologii care ne reprezintă la dialoguri nu exprimă întotdeauna conştiinţa noastră bisericească ortodoxă.

Avem credinţa că asemenea situaţii se vor evita atunci când diferitele probleme vor fi discutate mai întâi teologic, aprobate ulterior în mod sinodal, înştiinţat suficient clerul şi poporul credincios, iar la sfârşit, având acordul întregii Biserici, se poate duce cuvântul
Ortodoxiei la diferitele convorbiri intercreştine. Problemele şi dificultăţile apar ori de câte ori chestiunile sunt discutate numai de câţiva „teologi specialişti", fără consultarea pliromei Bisericii, iar părerile lor sunt prezentate la întrunirile intercreştine ca şi opinie a Bisericii.
Studiind Chiarta Ecumenică, oricine se poate încredinţa că redactorii ei nu au criterii teologice, ci sociale. Slujesc o viziune lumească: globalizarea, în sânul căreia creştinii vor convieţui paşnic, fără a avea însă simţământul graniţelor dintre adevăr şi erezie. Noi, ortodocşii, care alcătuim singura Biserică Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, putem să ignorăm conştiinţa noastră de sine şi să acceptăm o asemenea viziune? Problema teologică nu este convieţuirea, deoarece întotdeauna am convieţuit cu eterodocşi şi cu cei de alte religii, şi ne rugăm pentru pacea întregii lumi. Problema este tocirea conştiinţei dogmatice până la a
considera că, în esenţă, „toţi suntem una şi aceeaşi", şi a construi viaţa noastră socială pe această bază. Această gândire nu este însă a Evangheliei, nu este a Părinţilor, nu este a Sfintelor Canoane. Nu este cugetul Bisericii.

Arhitecţii Noii Ordini ştiu că globalizarea va fi irealizabilă dacă, mai întâi, religiile nu vor converge şi nu vor înceta să separe oamenii planetei prin mărturisirile de credinţă. Ştiu că nu sunt suficiente elementele politice şi economice. Ştiu, de asemenea, că dialogurile intercreştine şi interreligioase, aşa cum se fac, nu par a conduce la unitatea credinţei şi a adevărului. Dar, pentru a conduce la o unitate exterioară „văzută", fabricată, organizează un program de colaborare care să unească la început confesiunile creştine, iar apoi şi diferitele
religii, astfel încât diferenţele confesionale să estompeze şi să anihileze conştiinţa dogmatică.

Charta Ecumenică urmează o mentalitate secularizată, incapabilă să soluţioneze probleman adâncă, ontologică, a omului european: lipsa harului dumnezeiesc din societăţile sale. Din acest motiv, unitatea europeană şi globalizarea probabil că vor reuşi, dar omul european nu se va izbăvi de păcat şi de moarte veşnică. Nădejdea lui se găseşte în întoarcerea sa la singuraBiserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Biserica Ortodoxă. Charta Ecumenică nu contribuie la aceasta.


( 1 )Traducere după un manuscris nepublicat (n.tr.)