Un francez a distrus cu buldozerul cel mai important complex monahal paleocrestin din nordul Dobrogei
(sfantuldaniilsihastrul.ro)
Un fapt de o gravitate deosebita s-a petrecut cu cateva zile in urma in localitatea tulceana Slava Rusa: singurul complex monahal paleocrestin descoperit pana in prezent in nordul Dobrogei a fost distrus cu buldozerele din ordinul unui actionar francez al firmei mixte Agrifrance.
Actul in sine, inexplicabil la prima vedere, i-a socat pe specialistii din zona, autoritatile locale si pe reprezentantii Arhiepiscopiei Tomisului. In prezent, politia a demarat o ancheta pentru a elucida circumstantele in care s-a produs evenimentul, urmand a dispune masurile care se impun.
Faptul este cu atat mai grav, cu cat nici nu se poate pune problema unei neglijente, de vreme ce complexul monahal amintit este inclus pe Lista Monumentelor Istorice in categoria A (monumente de importanta nationala), aprobata prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 2182/2 iulie 2005.
Complexul monahal, unic in Dobrogea
Despre valoarea acestui obiectiv ne-a vorbit dr. Dorel Paraschiv, cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Ecomuzeale Tulcea: "Complexul monahal face parte dintr-o zona arheologica mai ampla, care cuprinde vestigii din mai multe perioade istorice: paleolitic, eneolitic, prima epoca a fierului, epocile romana, romano-bizantina si medievala. Cea mai important obiectiv il reprezinta cetatea romana si romano-bizantina Ibida sau Libida, cea mai mare din Dobrogea, cu o suprafata de 24 ha."
Pana prin anul 2001, cercetarile desfasurate aici s-au limitat la o serie de sondaje arheologice. Dupa aceea, un colectiv complex de cercetatori a efectuat cercetari sistematice in mai multe puncte ale sitului.
Referindu-ne strict la complexul monahal paleocrestin, acesta era situat la 2,5-3 km V de cetate. Obiectivul a fost cercetat in anii 1987-1988 de catre Andrei Opait. Cu acel prilej, au fost descoperite doua bazilici cu cate o singura nava, o capela si mai multe anexe, inconjurate de o incinta. Au fost identificate trei faze constructive, datate intre a doua jumatate a secolului IV si inceputul secolului VII. Intre descoperirile mai importante, amintim un tezaur din monede romano-bizantine din aur (solidi), datat in a doua jumatate a secolului VI d.Hr, si un vas de cult. In prezent, 75 la suta din obiectiv, inclusiv bisericutele, este distrus.
Complexul monahal este singurul monument de acest fel descoperit pana in prezent in nordul Dobrogei.
Interventia, fara autorizatie
Primarul comunei Slava Cerchez, Ivan Ignat, pe teritoriul caruia se afla situl arheologic, ne-a declarat ca un muncitor, impreuna cu unul dintre cei doi actionari francezi ai firmei amintite ( Yves-Pierre Grassa si Jean Pierr Garbay), ar fi intrat cu utilajul sa niveleze o suprafata de teren arendata de la localnici. Ramane insa un mister cum si mai ales de ce a patruns in situl arheologic, distrugand mare parte din ruinele complexului monahal. La randul sau, domnul Emilian Gamurag, inspector la Directia Generala de Patrimoniu din Ministerul Culturii si Cultelor, ne-a confirmat ca interventia reprezentantilor firmei Agrifrancea fost neautorizata, ministerul asteptand finalizarea anchetei pentru a hotari ce masuri vor fi luate in continuare.
«Romanii, o speta de degenerati»
Cei doi francezi nu sunt de gasit, pentru a afla ce i-a determinat sa distruga situl arheologic. In schimb, am stat de vorba cu doamna Codruta Tataranu, adiministratorul firmei Agrifrance, care ne-a declarat urmatoarele: "Sunt mai mult decat surprinsa de ceea ce s-a intamplat, cu atåt mai mult cu cat, in aceasta perioada, muncitorii nostri nu lucreaza. Stau acasa. Iar noi nu avem ca obiect al muncii nivelarile de terenuri. Este adevarat ca nu ne prea intelegem cu asociatii nostri francezi, dar nu putem accepta sa ne faca pe noi romanii "speta de degenerati", cum ne-a facut, sau sa traga cu arma impotriva muncitorilor nostri. Pentru ca asta s-a intamplat, iar domnul Yves-Pierre Grassa are un dosar penal intocmit pentru aceasta fapta. Pentru ca sunt straini si au fost primiti cu incredere sunt mai mult decat aroganti si, de aceea, probabil considera ca ceea ce fac este foarte normal. Astept si eu rezultatul anchetei Politiei".
Devastat de localnici in decursul anilor, scormonit de cautatorii de comori dupa 1990, situl arheologic de la Slava Rusa are nevoie urgenta de o protectie reala, pentru ca altfel, ca in multe alte locuri din tara, urmele trecutului nostru istoric vor fi sterse definitiv. Iar faptul ca strainii trateaza cum trateaza acest aspect constituie o problema la care institutiile statului ar trebui sa mediteze mai mult si sa ia masuri ferme pentru contracararea lor.
Autor: Dumitru Manolache
Sursa: www.gardianul.ro
Pozitia Arhiepiscopiei Tomisului fata de recentele distrugeri ale complexului monahal
Cel mai vechi complex monahal - datand din secolul al IV-lea - aflat pe teritoriul tarii noastre, fiind în acelasi timp si unul dintre cele mai importante marturii paleocrestine din sud-estul Europei, a fost distrus în proportie de 75% (aprecierea apartine arheologului dr. Dorel Paraschiv, sef al santierului arheologic Ibida). Analizarea conditiilor în care aceasta dovada a vechimii crestinismului românesc a avut de suferit nu intra în competenta Arhiepiscopiei Tomisului, însa prezenta pozitie a Înalt Prea Sfintitului Teodosie se impune sa fie adusa la cunostinta, fiind ceruta de mass-media, cea care a si sesizat o parte dintre organele abilitate în solutionarea problemei.
Înalt Prea Sfintitul Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului:
Complexul monahal de la Ibida se înscrie în lista celor mai importante marturii ale crestinismului dobrogean si implicit românesc. Descoperit în anul 1988, în plina perioada comunista, conjunctura face ca despre importanta descoperirii sa nu se vorbeasca decît în cercuri restrînse, astfel încît propaganda atee sa nu fie lezata. În aceeasi linie se înscrie descoperirea complexului monahal de la Basarabi si a moastelor de la Niculitel. Alaturi de acestea sînt cele peste 20 de bazilici crestine aflate în centrele episcopale din vechea Mitropolie a Tomisului, despre care regretatul profesor Adrian Radulescu spunea ca "sînt adevarate focare de spiritualitate ce adapostesc sub altarele lor moaste de sfinti ce se roaga neîncetat pentru noi". Este regretabila marea pierdere pe care a suferit-o patrimoniul românesc, însa nadajduim ca aceasta sa fie ultima. Cu siguranta, demersurile noastre de a ridica o mînastire în vecinatatea cetatii de la Ibida (locas monahal ce se va dori continuatorul celui din secolele IV-VI) nu vor înceta si, cu nadejdea ca vom fi sprijiniti în acest demers, avem în vedere chiar reproducerea vechii asezari monahale. Este cu atît mai regretabil cu cît complexul monahal de la Ibida este inclus pe Lista Monumentelor Istorice în categoria A (monumente de importanta nationala), aprobata prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 2182/2 iulie 2005.
Biroul de Comunicare si Relatii Mass-Media
Sursa: http://www.civicmedia.ro
Raspunsul Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu distrugerea complex monahal paleocrestin
In urma articolului aparut in ziarul Gardianul despre distrugerea de catre o firma franceza a complexului monahal paleocrestin din nordul Dobrogei, Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul a trimis petitii mai multor instituii oficiale ale Statului Roman si internationale pentru a-si exprima consternarea fata de aceasta teribila crima spirituala si pentru a cere luarea de masuri.
Singura institutie oficiala care ne-a trimis pana in prezent un raspuns oficial a fost Ministerul Administratiei si Internelor. Exprimandu-ne multumirile pentru proptitudinea si profesionalismul cu care ne-a fost furnizat acest raspuns, vi-l punem la dispozitie, in format pdf, mai jos.
raspuns.pdf
Si cu aceasta ocazie facem apel catre alte Asociatii si persoane fizice sa ia atitudine fata de acest atentat foarte grav la mostenirea spirituala a poporului roman, chiar daca el nu este mediatizat la televizor sau in ziarele de mare tiraj.
Al doilea raspuns al Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu distrugerea complex monahal paleocrestin
In urma articolului aparut in ziarul Gardianul despre distrugerea de catre o firma franceza a complexului monahal paleocrestin din nordul Dobrogei (despre care puteti citi AICI), Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul a trimis petitii mai multor instituii oficiale ale Statului Roman si internationale pentru a-si exprima consternarea fata de aceasta teribila crima spirituala si pentru a cere luarea de masuri.
Singura institutie oficiala care ne-a trimis pana in prezent un raspuns oficial a fost Ministerul Administratiei si Internelor. Exprimandu-ne multumirile pentru proptitudinea si profesionalismul cu care ne-a fost furnizat acest raspuns, vi-l punem la dispozitie, in format pdf, mai jos.
raspuns2.pdf
Precizam ca aceasta este a doua informare de acest gen trimisa de MAI catre Asociatia noastra.
Drept la replica al domnului Yves-Pierre Grassa (cazul demolarii complexului Ibida) si intregul sir al evenimentelor
In urma cu aproape doua luni de zile, Asociaitia pentru Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul" a semnalat opiniei publice (plecand de la un articol aparut in ziarul "Gardianul") crima spirituala si culturala de proportii care a avut loc in Judetul Tulcea prin distrugerea complexului monahal paleocrestin de la Ibida. Complexul de la Ibida reprezenta unul dintre cele mai importante vestigii datand de la inceputul crestinismului in Europa, fiind comparabil ca si vechime cu primele manastiri din muntele Sinai. Asadar, pierderea suferita de patrimoniu spiritual romanesc si universal este imensa.
Din raportele oficiale care ne-au fost puze de dispozitie ulterior de M.A.I. rezulta ca aceasta distrugere a fost cauzata de reprezentatii firmei Agri France S.R.L, complexul monahal fiind afectat in proportie de 75%.
Fata de toate acestea, reprezentantii firmei Agri France au emis urmatorul comunicat oficial: declaratie.pdf
Fata de la declaratiile domnului Yves-Pierre Grassa, Asociatia pentru Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul" adopta urmatoarea pozitie:
"În data de 16 martie 2007, ACSDS a primit un mesaj de la Yves-Pierre Grassa, francezul implicat în distrugerile de la Slava Rusă. Precizăm că la data anunţării publice a evenimentului am încercat fără succes a contacta Agri France. Mai mult, am trimis mesaj asupra problemei şi la Ambasada Franţei, care până în prezent nu a binevoit să răspundă în nici un fel. Mesajul acesta a constituit o surpriză pentru noi şi am hotărât să-l tratăm cu atenţie. Înainte de toate vă oferim textul însoţitor, ca unul care merită şi el toată atenţia cititorilor noştri:
Doamna, Domnule,
Va rugam sa gasiti alaturat declaratia francezului Yves Grassa (Agri France) facuta la Politia Tulcea, traducerea in romana, cu privire la situl IBIDA.
Am fost foarte surprinsi de a citi in articolul dumneavoastra o punere in cauza personala a lui Yves Grassa de asa-zisa "distrugere a patrimoniului de un buldozer" la Slava Rusa.
Punerea sa in cauza prin organul dumneavoastra de presa de catre responsabili ai patrimonului roman si Victor Tarany, asociat roman in Agri France, este grava si calomnioasa. Ea nu poate ramane fara raspuns.
Suntem surprinsi de faptul ca nu ati facut demersuri pentru a interoga pe primul interesat in ancheta dumneavoastra; ceea ce face intotdeauna presa franceza si internationala.
In speranta ca ve-ti repara negresit si fara intarziere aceasta uitare, (cu declaratia anexata pe care binevoiti a o utilza).
Cu stima,
Yves Grassa
După cum se poate constata, în textul însoţitor mesajului, text românesc (nu se precizează traducătorul), se exprimă "surprinderea" faţă de "o punere in cauza personala a lui Yves Grassa de asa-zisa "distrugere a patrimoniului de un buldozer" la Slava Rusa".
Dat fiind că Yves Grassa
1) A fost la Slava Rusă
2) A fost implicat în lucrările care au distrus străvechile biserici de acolo (din sec. IV!!!)
3) A dat declaraţie la Poliţie pe temă
este evident că este "pus în cauză", desigur, "personală", şi că a fost o reală distrugere a patrimoniului şi nu cum, cu totală lipsă de respect, spune mesajul, "o aşa zisă distrugere". În această privinţă se pot consulta rapoartele oficiale intocmite de M.A.I. (vezi mai sus)
Faţă de această realitate, atât surprinderea cât şi relativizarea distrugerilor par ostentative sau cel puţin artificiale.
De asemenea, ştirea a fost difuzată de agenţii de presă şi organe de presă publice, astfel încât preluarea făcută de noi este şi legală şi etică. Prin urmare ameninţările strecurate de Yves Grasa în ceea ce ar trebui să fie un drept la replică dovedesc o lipsă de respect faţă de libertatea presei şi a cuvântului, ca şi o lipsă de argumente solide, singurele capabile să dovedească eventuala neimplicare în vandalizarea bisericilor paleocreştine de la Slava Rusă.
Declaraţiile privind demersurile de interogare sunt lipsite de orice temei, câtă vreme la momentul respectiv nu am putut contacta AgriFrance iar Ambasada Franţei nu a răspuns mesajului nostru până astăzi.
Iar dacă tot aminteşte de presa internaţională, autorul mesajului (semnează Yves Grassa, dar nu ştim dacă este sau nu autorul) ar trebui să îşi amintească trei lucruri:
1) Nu a putut fi contactat la momentul oportun şi nu a avut reacţie până astăzi la ceea ce a apărut pe temă; acest lucru justifică deontologic preluarea şi difuzarea informaţiilor existente;
2) Ameninţările nu funcţionează asupra presei libere, ba pot aduce mari prejudicii legale celor care le proferează;
3) Nu i s-a refuzat dreptul la replică, singura situaţie în care ar fi avut dreptul să protesteze ori să ia alte măsuri.
1) Yves Grasa a fost la Slava Rusă în momentul demolării mânăstirii paleocreştine
2) Lucrările s-au desfăşurat la cererea sa
3) Lucrările s-au desfăşurat, spune D-sa, cu autorizaţia Primarului, dar din declaraţie pare a se vedea că declaraţia a fost verbală!! acest lucru înseamnă că lucrările au fost ilegale, deoarece nu se pot efectua lucrări de acest fel fără o serie de acte prealabile care, în cazul respectiv, ar fi inclus obligatoriu avizele din partea organelor de protecţie a patrimoniului; dacă aceste acte există aşteptăm publicarea lor
4) Zona de conservare a patrimoniului a fost, spuneYves-Pierre Grassa, "delimitată" şi, adaugă D-sa, "am respectat-o în permanenţă"
5) Lucrările, spune Yves-Pierre Grassa, urmau să se efectueze "la circa 2 km de panoul de protecţie al citadelei IBIDA"
6) Lucrările s-au desfăşurat pe 10-12 ari (adică pe 1000-1200 mp)
7) Paznicul sitului a venit "în acea zi" ("în cursul lunii ianuarie") pentru a le cere să oprească lucrările, "ceea ce" - se spune în mesajul trimis nouă - "am făcut imediat"; ne întrebăm şi noi, de ce au oprit lucrările, dacă aveau autorizaţie şi erau la "2 km" de "panoul de protecţie"? Sau de ce ar fi fost nevoie să le oprească?
8) După stoparea lucrărilor, Yves-Pierre Grassa a mers cu d-l Dogaru Corneliu (în ce calitate îl însoţea acesta, nu ni se spune; presupunem că e martor al întâlnirii);
9) Primarul i-ar fi declarat, spune Yves-Pierre Grassa în mesajul trimis nouă, că "se va ocupa să rezolve această problemă"; din nou: care problemă? Nu ni se spune care ar fi fost problema.
10) În fine, cităm din mesaj: "Din precauţie, şi neavând niciodată intenţia de a distruge Patrimoniul arhitectural român, noi am oprit lucrările pe această zonă delimitată"
Deci, zona ba era delimitată, ba nu. Întâi lucrările au fost la 2km de zona delimitată, iar aceasta a fost respectată totdeauna, apoi au fost oprite "lucrările pe această zonă delimitată"!?!?! Clar neclar, vorba lui Caragiale.
De asemenea, nu ni se aduce nici o dovadă că lucrările s-au desfăşurat în legalitate. Indiferent de dificultăţile lingvistice, Yves Grassa nu avea cum să nu ştie că nivelările de teren şi mai ales înlăturarea unor forme de relief, fie ele şi "un dâmb mic" (ce necesită utilaje de mare capacitate !), necesită forme legale. Un acord verbal al unui primar nu poate ţine loc acestor acte în nici o ţară din Europa. Aceste forme legale impun în cazul existenţei în apropiere a unui sit arheologic avizul organelor de specialitate, inclusiv sondaje arheologice pentru zona ce urmează a suferi lucrările de nivelare. Şi acest lucru este valabil pentru toate ţările europene.
Declaraţia lui Yves Grassa este dată în 4 martie, la peste o lună de la evenimente, cu toate că a fost direct implicat în ele. Nu ni se spune de ce!
În declaraţie sunt evitate probleme fundamentale: existenţa sau nu a autorizaţiilor legale pentru lucrarea de nivelare, poziţia reală a lucrărilor, motivul solicitării de către paznicul sit-ului a opririi lucrărilor, motivul opririi lucrărilor, motivul "rezolvării" pe care se spune că ar fi promis-o primarul etc.
Observăm prin urmare că mesajul primit "text şi declaraţie" nu contravin cu nimic articolelor apărute în presă şi preluate şi de noi, singura precizare suplimentară fiind... lipsa de intenţie în distrugerea patrimoniului românesc.
Nu ne oprim asupra încercării de a plasa responsabilitatea autorităţilor locale, câtă vreme nu ni s-au furnizat acte care să ateste implicarea acestora. Presupusele acorduri verbale, cu "posibilitatea unei neînţelegeri de limbă", după cum spune chiar Yves Grassa, nu pot fi luate în considerare.
Lăsăm cititorilor noştri puterea de a trage concluziile ce se impun în urma citirii mesajului primit şi analizării lui.
Şi aşteptăm orice documente, informaţii, răspunsuri care să lămurească definitiv problema."
Si cu aceasta ocazie lansam un apel catre toate Asociatii de profil si organismele Media sa ia atitudine fata de acest atentat foarte grav la mostenirea spirituala a poporului roman si a patrimoniului cultural universal !
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu