Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 25 octombrie 2011

SFANTUL DUMITRU-IZVORATORUL DE MIR. LA MULTI ANI CELOR CARE ISI SERBEAZA ONOMASTICA!

 SF. DUMITRU- IZVORATORUL DE MIR

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.


Sfîntul si marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinti de neam bun si dreptcredinciosi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos si slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra crestinilor din partea păgînilor împărati. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult pret al credintei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela si aducea tămîie si se ruga împreună cu sotia sa cea de o credintă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieste întru cei de sus, Fiului Său Unul născut si Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era si milostiv către săraci si aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta erau în mare mîhnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea mostenitori casei lor.


După multă vreme au fost auziti, pentru că, aducîndu-si aminte Cel Preaînalt de rugăciunile si de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfînt si vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui nastere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăt, multumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaste si să înteleagă adevărul, l-au dus părintii în casa lor de rugăciune si, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul si pămîntul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învătat pe el sfînta credintă, spunîndu-i toate cele ce luminează cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertăciunea necuratilor zei păgîni si a idolilor cei neînsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părintilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu si, închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părintii lui, chemînd în taină un preot si pe cîtiva crestini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învătat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu întelepciunea, mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, si era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina si îl făcea întelept. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrsită, părintii lui s-au dus din vremelnica viată, lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe Sfîntul Dimitrie, si, văzîndu-i întelepciunea si vitejia in război, l-a făcut antipat si i-a încredintat lui Tesalonicul, zicîndu-i: "Păzeste patria ta si s-o cureti de necuratii crestini, ucigîndu-i pe toti cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfîntul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăteni si îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum si a învăta pe toti credinta. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunostinta adevăratului Dumnezeu si dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este crestin si pe multi îi aducea la credinta sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.

Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stăpînirea împărătiei Romei si venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice si jertfe idolesti, apoi a venit si în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredintat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, si l-a însărcinat cu toată bogătia ce rămăsese de la părintii lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau si la săraci, zicînd: "Împarte bogătia cea pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni si pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este crestin si a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temnita cea de obste, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare si veche, care era aproape de palatele unde sedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi, care era adîncă si în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuti mie, grăbeste, că Tu esti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tineretile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu esti acoperitorul meu pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta Tie si limba mea toată ziua va învăta dreptatea Ta".

Sfîntul Dimitrie sedea acolo în temnită ca într-o cameră luminoasă, cîntînd si slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muste de picior; iar el, însemnîndu-se cu semnul crucii si după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului", a călcat peste scorpia aceea. Stînd asa în temnită, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, si i-a zis lui: "Pace tie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te si te întăreste si biruieste pe vrăjmasii tăi". Zicîndu-i acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul si mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu". Si sfîntul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-si verse cu osîrdie sîngele său pentru Dînsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice si cu privelisti; pentru că împăratii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre si săreau, apoi aruncau cu sulite la semn si se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea si înfricosat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de priveliste. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji si îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în sulite: Mai era acolo si tînărul crestin Nestor, cunoscut Sfîntului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe multi si mai ales că îi pierde pe crestini fără crutare, s-a aprins de rîvnă si, vrînd să se lupte cu Lie, a alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temnită si i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la dînsul binecuvîntare si rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigas de oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te si îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc si cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amîndoi!". Împăratul, sezînd la loc înalt si privind pe oameni luptîndu-se, dacă a văzut pe Nestor tînăr si frumos la fată, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dînsul si i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ti cruti viata ta? Oare nu vezi pe cîti i-a biruit Lie si cît sînge a vărsat? Nu îti este milă de frumusetea ta si de tineretea ta? Dacă esti sărac, vino să te îmbogătesc, numai nu te duce să te lupti cu Lie, că o să-ti pierzi viata". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi pierd viata, ci vreau să mă lupt cu Lie si să-l biruiesc pe el".

Acestea zicîndu-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trîntindu-l jos în sulitele cele ascutite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din împărătia sa. Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: "Tînărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorît atîtia oameni mai puternici decît tine si tu cum l-ai omorît pe dînsul?" Sfîntul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte tare si a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur si să-i taie capul cu cutitul. În acest chip s-a sfîrsit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.

Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua si toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a fost pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu sulitele. "Precum Lie a fost aruncat în sulite de Nestor si a murit, asa si Dimitrie să fie străpuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - asa zicea împăratul. Dar s-a înselat nebunul împărat, socotind că sfintii mor cu aceeasi moarte ca si păcătosii, pentru că moartea păcătosilor este cumplită, iar a sfintilor este cinstită înaintea Domnului.

Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci si sase a lunii octombrie, au intrat ostasii în temnită si, aflîndu-l pe Sfîntul Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulitele. Întîia sulită cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns si Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostasi, singur a ridicat mîna dreaptă si acestia I-au si împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu sulita, sfîntul si-a dat în mîinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără cinste, mergînd noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat în taină si l-a îngropat.

Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de sulite în temnită de către ostasi, era de fată la moartea lui si credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpînului său cea înmuiată în sînge. La fel si inelul lui l-a înmuiat în sînge si multe minuni făcea cu haina si cu inelul, tămăduind toate bolile si gonind duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul si toti bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul si să-i taie capul. Si astfel, sluga cea bună si credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după stăpînul său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să fie si sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra crestinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvîrseau multe minuni si bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit si credincios, din părtile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea si nevindecabilă, a alergat cu credintă la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la biserica sfîntului, l-au asezat în acel loc unde se aflau în pămînt moastele mucenicului si îndată acesta a primit tămăduire si s-a sculat sănătos, multumind lui Dumnezeu si preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare si frumoasă în semn de multumire.

Dărîmînd biserica cea mică, cînd s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moastele Sfîntului si Marelui Mucenic Dimitrie întregi si nestricate, din care au izvorît mir frumos mirositor si a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul si cu bucurie au luat din pămînt moastele sfîntului si s-a tămăduit multime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurîndu-se, nu atît pentru sănătatea sa, cît pentru aflarea sfintelor moaste, degrabă a săvîrsit lucrul pe care îl începuse si a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaste, într-o raclă ferecată cu aur si împodobită cu pietre de mare pret. Apoi, cumpărînd sate si vii, le-a dat bisericii spre întretinerea celor ce sluteau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moastele sfîntului, ca să zidească. o biserică si în patria sa. Dar sfîntul, arătîndu-i-se în vis, i-a zis să nu

îndrăznească a lua ceva din moastele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sîngele sfîntului si, punîndu-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfîntului, căci trecînd el un rîu mare si foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfîntul Mucenic Dimitrie, zicîndu-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mîinile tale si nu te teme". Astfel făcînd el, a reusit să treacă împreună cu însotitorii săi, fără primejdie rîul acela. Ajungînd în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfîntului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap si pînă la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiti unul căruia îi curgea sînge din nări si unul îndrăcit a fost izbăvit si multe alte minuni se săvîrseau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfîntului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moastele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încît mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfîntul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurînd limanurile, adăposturile si ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

Cînd dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele întelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfînta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbati cinstiti ca să aducă de acolo o parte din moastele Sfîntului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungînd trimisii la Tesalonic si apropiindu-se de cinstita raclă a sfîntului, deodată a iesit foc din raclă, dogorind pe toti si un glas înfricosat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniti". Toti cei ce erau acolo au căzut de frică si, luînd numai tărînă din acel pămînt, s-au dus la împărat. Spunîndu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toti de cele ce au auzit. Iar tărîna luată de la mormîntul sfîntului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tînăr, pe care îl chema Onisifor, era rînduit la biserica Sfîntului Dimitrie să aprindă lumînările si să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumînările si le vindea în taină si îsi făcea cîstig necinstit. Iar sfîntul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, si fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicîndu-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumînările si faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales tie. Că celui ce face unele ca acestea îi creste osîndirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele si te pocăieste". Onisifor, sculîndu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa si se temea. Dar după o vreme a uitat învătătura mucenicului si a început obiceiul său cel rău, de a fura lumînările. Odată, unul din dreptcredinciosii cetăteni, sculîndu-se foarte de dimineată, a venit la biserică si a adus niste lumînări foarte mari pe care, aprinzîndu-le, le-a dus la mormîntul Sfîntului Mucenic Dimitrie, apoi, rugîndu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergînd spre acele lumînări, si-a întins mîna să le ia si îndată a auzit un glas din mormîntul sfîntului mucenic, zicîndu-i: "Iarăsi faci acelasi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt si zăcea ca un mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-si în fire, si-a mărturisit înaintea tuturor păcatul si le-a povestit despre arătarea cea dintîi a sfîntului în vis, cît si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au înspăimîntat, auzind aceasta.

De multe ori Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie ti-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea si de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii si cetatea Solunului fiind înconjurată si tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu si foarte îmbunătătit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu si purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetătii sale si i s-a făcut o vedenie înfricosată. A văzut doi tineri luminati, ca unii din cei ce stau înaintea fetei împăratului, venind în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în fata cărora s-au deschis usile singure si ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat si Ilustrie după dînsii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpînul cel ce locuieste aici?". Si iată, s-a arătat alt tînăr, ca un slujitor, zicînd: "Ce aveti cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt". Iar slujitorul, arătînd spre mormîntul sfîntului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Si mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua si a iesit Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putintă lui Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul Dimitrie, iar el a grăit către dînsii: "Vă multumesc, dar pentru ce ati venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpînul ne-a trimis pe noi la sfintia ta, poruncindu-ti ca să-ti lasi cetatea si să mergi la Dînsul, vrînd ca să o dea pe ea vrăjmasilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-si capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă as fi stiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu as fi spus Stăpînului meu de voi". Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare asa voieste Domnul si Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sînge, să o dea în mîna vrăjmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit asa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfintia ta".

Iar el le-a zis: "Mergeti, fratilor, să spuneti Stăpînului meu că asa zice Dimitrie, robul Său: Stiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrsesc păcatele noastre, încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ti-ai vărsat Sîngele Tău, si Ti-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ti mila Ta si spre această cetate si să nu poruncesti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetătii acesteia, Tie mă voi asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăteni. Si de vor pieri acestia, să pier si eu cu dînsii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneste numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a gresit poporul Tău, totusi nu s-a depărtat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Asa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fratilor, asa să-I spuneti. Pentru că stiu că nu pînă la sfîrsit se va iuti, nici în veac se va mînia". Acestea zicîndu-le, a intrat în mormînt si s-a închis în sfintita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dînsul s-au făcut nevăzuti. Toate acestea Ilustrie le-a văzut si le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfîrsindu-se vedenia, si-a venit în fire. Si se minuna foarte tare si, căzînd la pămînt, a multumit sfîntului pentru că are grijă de cetate si el roagă pe Stăpînul să nu fie dati în mîinile vrăjmasilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului si-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmasilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerînd milă, iar pe sfîntul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum si pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmasii de la zidurile cetătii cu rusine, neputînd să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, si s-au întors deserti în ale lor. Astfel îsi apăra cetatea sa Sfîntul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a dezlegat de legături si l-a dus pînă la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetătii, au luat pe două fecioare frumoase si, ducîndu-le în pămîntul lor, le-au dăruit stăpînitorului. Amîndouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcînd în cusături tot felul de flori si de pomi, păsări, fiare si chipuri omenesti. Înstiintîndu-se stăpînitorul de mestesugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pămîntul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe minuni. Deci să-mi coaseti pe pînză curată chipul aceluia, ca si eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpînitorule, pentru că stim că nu voiesti ca să-l cinstesti, ci să-l batjocoresti". Iar stăpînitorul a zis: "În mîinile mele este viata si moartea voastră, alegeti voi ce voiti: sau să faceti ceea ce vă poruncesc si să fiti vii, sau dacă nu împliniti porunca, să muriti îndată". Iar ele, de frica mortii, au început să coase pe o pînză subtire chipul Sfîntului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului si noaptea, sezînd fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela si au început să plîngă, zicînd: "Să nu te mînii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că stim că nelegiuitul stăpînitor are să batjocorească sfîntul tău chip. Să stii că noi nu am voit să închipuim sfînta ta fată, dar fără de voie am făcut aceasta, temîndu-ne de moartea cea cumplită". Astfel plîngînd deasupra chipului, au adormit. Si precum oarecînd îngerul a luat pe Avacum, asa si sfîntul Dimitrie, luînd pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, cînd era praznicul său, si le-a pus în biserică lîngă mormîntul sfîntului, pe cînd se făcea cîntarea cea de toată noaptea.

Poporul, văzînd această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptîndu-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Si li se părea că sînt în vis. Apoi, cunoscînd cu adevărat că sînt în Tesalonic si văzînd mormîntul sfîntului si popor mult stînd în biserică, cu mare glas au multumit izbăvitorului lor, Sfîntului Mucenic Dimitrie si toate cele întîmplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită si au prăznuit cu bucurie ziua Sfîntului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mîinile agarenilor (turcilor), mergînd cîtiva crestini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au întîlnit amîndoi. Mai întîi ostasul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te si tu, ostasule al lui Hristos, Dimitrie". Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfîrsitul. A zis iarăsi ostasul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?" Atunci Sfîntul Ahilie a lăcrimat si i-a zis: "Pentru păcatele si fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o dea în mîinile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".

Atunci a lăcrimat si Sfîntul Dimitrie si i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor si i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte si de toată neputinta. Însă acum, pentru multele păcate si fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dînsii si mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui si îndată am iesit de acolo si mă duc unde îmi va porunci". Zicînd acestea, amîndoi si-au plecat capetele la pămînt si au plîns, iar după aceea s-au sărutat si si-au luat ziua bună unul de la altul si îndată s-au făcut nevăzuti. Cînd au văzut această minune, crestinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia si minunea aceea.

După aceasta, n-a trecut o lună si Tesalonicul, precum si Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfîntul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, multumită si închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

În această zi se mai aminteste si de marele cutremur care a fost la Constantinopol în timpul împărătiei lui Leon Isaurul.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Artemidor si Vasilie, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Leptina, care s-a savârsit fiind târâta pe pamânt.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Glicon, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Marelui si groaznicului cutremur.

La douazeci si patru de ani ai împaratiei lui Leon Isaurul, la al noualea Indiction, în 26 zile ale lui octombrie, s-a facut cutremur mare si înfricosator în Constantinopol, atât cât au cazut cele mai înalte si mai frumoase locasuri si multi s-au prapadit împreuna cu acelea. Drept aceea în aceasta zi, a Marelui Mucenic Dimitrie, se face si pomenirea acelei groaznice înfricosari a cutremurului, mergând cu litie la biserica din Vlaherne, a Preacuratei si slavitei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, savârsind într-însa si dumnezeiasca Liturghie. Cu ale carui rugaciuni sa ne mântuim de toata groaza si sa ne învrednicim de vesnicile bunatati, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si stapânirea în vecii vecilor, Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea mutarii icoanei slavitului Mucenic Dimitrie, de la Tesalonic în Constantinopol, la Mânastirea Pantocratorului, care icoana mai înainte sta deasupra mormântului lui cel izvorâtor de mir si-l acoperea pe el.

Tot în aceasta zi, Cuviosul nou Mucenic Iosaf, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Iconografie


Dionisie din Furna arată că Sf. mare mucenic Dimitrie se zugrăveşte sub chipul unui tânăr, „cu începere de mustăţi”. În icoana care reprezintă judecarea sfântului de către Maximian, se zugrăvesc palatul şi împăratul şezând pe tron cu mâna întinsă înspre sfânt; şi sfântul, stând înaintea lui, întinde înspre el mâinile; şi trei ostaşi îl ţin pe sfânt. Şi un om cu căciulă boierească şi veşmânt de blană, şezând aproape de împărat, îl arată pe sfânt. În icoana care îl reprezintă pe Sf. Dimitrie îl binecuvântându-l pe Nestor, se zugrăveşte sfântul Nestor în genunchi şi cu mâinile în sus; şi înaintea lui o încăpere cu baie, din fereastra încăperii ivindu-se sfântul Dimitrie, care îl binecuvântează.[1]

Icoane realizate mai târziu, îl înfăţişează pe Sf. Dimitrie în chip ca luptător, pe cal roib, învingându-l, în mod simbolic, pe împăratul păgân Maximian.

luni, 24 octombrie 2011

VIZITA MITROPOLITULUI HRISOSTOM DE PATRAS LA CONSTANTA

Inaltpreasfintitul Mitropolit Hrisostom de Patras va vizita Arhiepiscopia TomisuluiInaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Hrisostom de Patras va vizita Arhiepiscopia Tomisului, timp de doua zile.


Astazi, 24 octombrie, la ora 18.00, ierarhul grec va fi intampinat de catre Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Constanta, dupa care corala "Armonia" va sustine un concert.

Maine, 25 octombrie, cei doi ierarhi vor face un pelerinaj pe urmele Sfantului Apostol Andrei, crestinatorul Dobrogei si al intregii Romanii.

Vor fi vizitate Bisericutele de la Murfatlar, cetatea Adamclisi, Pestera Sfantului Apostol Andrei si Manastirea Dervent.


Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului

miercuri, 12 octombrie 2011

Programul Sarbatorii Sfintei Parascheva de la Iasi 2011

Programul Sarbatorii Sfintei Parascheva de la Iasi 2011



Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011 (370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi, în anul 1641)


Program 09-17 octombrie 2011

Duminică, 09 octombrie 2011:

- Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- Orele 13.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 - Turnul Mănăstirii Golia. (Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 09-16 octombrie 2011).

- Orele18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VIII-a (la Centrul de Conferinţe Providenţa). Etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.

Luni, 10 octombrie 2011 :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Marţi, 11 octombrie 2011:

- Orele 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.

- Orele 08.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

Miercuri, 12 octombrie :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

- Orele 11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sf. Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.

- Orele 12.00 – Inaugurarea expoziţiei Arta pelerinajului. Piese creștine în spațiul est și sud-est carpatic (secolele IV-XVI) (la Muzeul Unirii) şideschiderea SimpozionuluiMonumentul – Tradiţie şi Viitor, ediţia a XIII-a (la Muzeul Unirii, Sala Dublei Alegeri).

- Orele 17.35 – Sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (Aeroportul din Iaşi).

- Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.

- Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 13 octombrie:

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.

- Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” - Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva - multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

- Orele 16.00 – slujba desfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

- Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

- Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 14 octombrie:

- Orele 07.00– Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 09.00-13.00– Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).

- Orele 19.00 – Conferinţă susţinută de Mitropolitul Hierotheos Vlachos de Nafpaktos (Grecia): Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis (în Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi).

- Orele 19.30 – Concert muzică psaltică “Byzantion cântă pelerinilor” în Catedrala Mitropolitană.

- Orele 21.00-Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.


Sâmbătă, 15 octombrie :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 10.00 – Sfinţirea Centrului social multifuncţional pentru vârstnici „Vovidenia” Iaşi.

- Orele 16.00 – 18.00– Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.

Duminică, 16 octombrie :

- Orele 08.30 – 12.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 18.30 – Concert de muzică religioasă, populară şi patriotică interpretat de CorulSanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de corul bărbătesc Neam de voievozi - dirijor Dr. Costel Mirel Nechita (la Centrul de conferinţe Providenţa).

Evenimentul va fi însoţit de lansări de carte şi cd-uri.

Luni, 17 octombrie :

- Orele 10.00 - Deschiderea în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial Iaşi a Simpozionului internaţional Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfinţenie organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

SE APROPIE CINSTIREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHIVA, ALE CAREI MOASTE SE AFLA LA IASI

VIAŢA SF. PARASCHEVA


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!

luni, 10 octombrie 2011

SA AJUTAM UN BAIETEL SA NU- SI PIARDA VEDEREA!

Scrisoarea mamei


Numele meu este Colgiu Liliana si sunt mama unui baieţel de 3 ani – Colgiu Sebastian, care a fost diagnosticat cu RETINOPATIE DE PREMATURITATE (boala ce determină dezlipirea retinei si in final orbirea).


Când avea doar o lună de zile copilul a fost operat cu leserul dioda,însă operaţia nu a reuşit să-i redea vederea. În prezent Sebastian poate sa distingă doar lumina de intuneric dar nu vede absolut nimic.


Cu toate acestea am continuat sa ne luptăm pentru copilul nostru si pe data de 19.09.2011 am reuşit să ajungem in Italia, unde Sebastian a fost consultat de dr. Antonio Capone – medic din SUA.

Acest medic ne-a spus că la ochişorul drept Sebastian are dezlipire totală de retină şi glaucom, ceea ce necesită o intervenţie chirurgicală deoarece din cauza acestei boli ochiul copilul creşte în dimensiune si există riscul să iasă din orbită şi să rămână fără ochi.

În ceea ce priveşte ochiul stâng al copilului medicul a fost mai încrezător. La acest ochi este o dezlipire parţială de retină şi în urma unei operaţii copilul ar avea şanse mari să vadă. Operaţia nu suportă amânare deoarece cu trecerea timpului nervul optic al copilului se atrofiază iar şansele pentru vedere se risipesc.

Din păcate intervenţia chirurgicală de la ochiul stâng, care poate să-i redea vederea fiului nostru şi o şansă la o copilărie normală, se poate realiza numai în SUA în cadrul Spitalului William Beaumont din Detroit.

Atât costurile acestei intervenţii chirurgicale cât şi transportul şi cazarea pentru trei săptămâni în SUA necesită un efort financiar imposibil de suportat pentru familia mea, respectiv suma de 20.000 euro.

Intrucât Sebastian are nevoie permanentă de supraveghere eu sunt persoana care trebuie să stea în permanenţă cu el, motiv pentru care nu pot să mă angajez.

Soţul meu este cel care intreţine toată familia fiind angajat ca civil în cadrul unei unităţi militare. Noi mai avem un copil care are 16 ani si pentru care facem eforturi să-i oferim o educaţie, acesta fiind elev la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” din Voluntari. Suntem oameni modeşti, cu studii medii, iar suma de 20.000 euro depăşeşte cu mult posibilităţile noastre.

Prin intermediul acestui blog va adresez rugămintea de a ne sprijini să-l ajutăm pe Sebastian, să aibă o şansă la o viaţă normală, să se poata juca şi el alături de ceilalţi copii de vârsta lui.

Vă mulţumesc foarte mult!

INVATATURI CRESTINE DE LA STARETUL TADEI DE LA MAN VITONITA

Atmosfera cerească şi atmosfera iadului



Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita

Părtăşia cu Dumnezeu

Omul va afla Impărăţia lui Dumnezeu in sine. Pogoară în inima ta vei afla acolo scara pe care să urci la impărăţia lui Dumnezeti, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.

Sfânta Scriptură Invaţă că Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace si bucurie intru Duhul Sfănt (Romani 14:17). Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina incredinţare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează, si nu omul.

Părtăşia cu Dumnezeu inseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască in noi, El să lucreze in noi; cu El să se Inveşmânteze sufletul nostru si El să ne călăuzească cugetul, voia si simţirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă in mâinile Sale El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, in cuvintele si lucrarea noastră.

Cum se păzeşte de măndrie omul care a ajuns la o treaptă duhovnicească inaltă?

Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtăşia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viaţă. Păcatul l-a indepărtat pe om de această viaţă si de aceea el trebuie să o recâştige. In fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.

Vederea duhovnicească.

Când impărăţia lui Dumnezeu se sălăşluieşte in inima omului, Dumneezeu îi descoperă acestuia taine. "Invaţă" impreună cu Dumnezeu care este fiinţa lucrurilor şi inţelege taina lor.
Toată cunoaşterea este la Dumnezeu, şi când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului taine. Astfel, si un monah simplu si neinvăţat, prin mila lui Dumnezeu cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai si iad, cunoaşte si cum este orânduită lumea aceasta.

Când Impărăţia lui Dumnezeu s-a sălăşluit in inima omului, Dumnezeu sfaşie neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va inţelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei sale persoane, si in cele din urmă, intr-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, si se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe impăratul Slavei aşa cum priveşte soarele in apa limpede. Atunci omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează in el. Acesta trăieşte numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este in Impărăţia cerurilor, impreună cu Ingerii si Sfinţii,si Il contemplă pe Domnul.

Adeseori, când puneam vreo intrebare părintelui Tadei, el imi răspundea scurt, după care adăuga: Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea să citim.'Fireşte că incuviinţam bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea si citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am mai intalnit un om care să se descurce cu atâta iuţeală in aceste cărţi.

Despre asprime

Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri inaintează numai până la o anumită măsură si rămân la nevoinţa trupească. In purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, ingăduitori.

Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său:

Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-­au dus intr-o incăpere si m-au aşezat pe un suport, intre ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. in spate, la stânga, cineva mă invinovăţea si grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate inţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla In partea mea dreaptă imi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi intelege cu nimeni! Doar pe tine insuţi nu te poţi "inţelege!

Atmosfera cerească şi atmosfera iadului
Omul care poartă in sine Impărăţia lui Dumnezeu răspândeşte in jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Impărăţia lui Dumnezeu făureşte in noi atmosfera Impărăţiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte in jur omul ce poartă in inima sa iadul. Rolul creştinilor in lume este să curăţească atmosfera in lume si să lărgească impărăţia lui Dumnezeu.

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti in noi, căci de vom pierde impărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii noştri. Cel ce poartă in lăuntrul său impărăţia lui Dumnezeu, acela o va impărtăşi in chip nevăzut şi celor­lalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea si căldura noastră, vor dori să fie impreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvori din noi şi in tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar si fără ca noi să ne dăm seama de asta.

In cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Impărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi intotdeauna să se facă voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In impărăţia cerurilor nu sânt cu putinţă impărăţii in impărăţie. Asta au vrut "duhurile căzute si de aceea au căzut de la Domnul, Impăratul Slavei.

Sufletul care a căzut in cercul vălmăşagului gân­durilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulbu­rat ceva in lăuntru, in sufletul nostru, simţim un gol, o mahnire. Aceasta se intâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am imprăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei intrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.

Despre propovăduire

Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inimă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i intoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie si mare frică. de Dumnezeu.

Despre smerenie

Cum este un om smerit?

Cei smeriţi socotesc pe orice om mai presus decât ei - nu numai pe om, ci şi toată făptura.

Cum putem socoti o faptură mai presus de noi, clacă Dumnezeu ne-a impodobit cu minte, ne-a numit fii ai Săi?

Dacă veţi pune mâna pe inimă si veţi fi sinceri cu voi inşivă, veţi inţelege că sânteţi mai mici decât multe făpturi. Luati aminte la albină, cum zoreşte si trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună si o jumătate de zi, si adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai intoarce la stupul ei. Si cât se gândeşte omul la sine si cât işi plânge de milă. Sau priviţi furnica, cum nu osteneşte să poarte neincetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică si işi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm irnediat ceva în mâini, ne luăm degrabă mainile de pe acel lucru.

Eram de fată, odată, când o bunică l-a intrebat pe părintele Tadei ce să facă ca nepoţii ei să fie credincioşi. Trebuie ca bunica lor să fie totdeauna blândă, bună, să nu se supere niciodată, să fie totdeauna binevoitoare, să asculte totul - când, iată, nu vor să o asculte. Poate că acum nepoţii nu vor fi credincioşi, dar cândva, mai târziu, işi vor aminti de bunica lor şi amintirea ei îi va face mai buni...


Din cartea: Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita - Cum iti sant gandurile asa iti este si viata, Predania, 2005

vineri, 7 octombrie 2011

SA AJUTAM UN INGERAS SA SE VINDECE! ARE MAINILE SI PICIORUSELE PARALIZATE SI ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU!

Povestea mea

Bună ! Eu sunt David,am 9 luni şi asta e povestea mea…

De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată copii, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 10 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc !

Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 6; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1300 gr.

Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.

E dimineaţă ! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi mama nu e lângă mine. Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plangea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă David Gabriel.

Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii până când o hemoragie cerebrală o face din nou pe mama sa plângă, dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi intinde un deget şi eu îl prind în manuţă şi n-aş mai vrea să-i dau drumu’. În următoarea săptămână inima mea începe să cedeze, fac stopuri cardio-respiratorii dar doctorii îmi sunt alături iar mama se roagă pentru mine la bisericuţa din curtea maternităţii. Doctorii i-au zis că au facut tot ce-au putut şi numai Dumnezeu mă mai poate ajuta. El m-a ajutat şi de data asta iar starea mea a început să se stabilizeze. Inima mea n-a încetat să bată.

A trecut o luna şi jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuţă. E mult mai bine aşa ! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară. Sunt fericit ! Stau nemişcat şi n-aş mai vrea să mă mai dezlipesc de pieptul ei. Parea că totul va reveni la normal, ba mai mult, il cunosc şi pe tata . Ii aud vocea şi mă străduiesc să deschid ochii şi să privesc în direcţia lui. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de emoţie. În curând îmi verifică ochişorii şi d-nul dr. oftamolog să vadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut sa ne dea nici o veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam vederea într-un ritm alert. Era necesară o operaţie urgentă dar bronhodisplazia pulmonară cu care am ramas în urma oxigenării îndelungate facea ca operaţia să fie mai dificilă. Când doctorul i-a zis mamei că există riscul să mă piardă ar fi preferat să rămân orb, dar la insistenţele tatălui meu, am fost operat şi totul a decurs destul de bine.

După 3 luni, părinţii mă iau acasa, îmi cunosc fratele, sunt alintat şi răsfăţat deşi durerile sunt încă mari din cauza herniei inghinale pe care o am. Credeam că vor mai fi două operaţii şi nimic rău nu avea să se mai întâmple, că voi fi fericit în sânul familiei mele, însă n-au trecut nici 4 luni şi ajung din nou în spital cu pneumonie.

Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit de-atât a fost când datorită unor crize pe care le faceam s-a descoperit că sufăr de o boala necruţătoare – encefalopatie hipoxic ischemica, paralizie cerebrală ( tetrapareza spastica). Acum înteleg de ce nu-mi pot folosi mâinile şi picioarele ca un bebeluş normal, de ce nu pot ţine o jucărie în mână, de ce nu pot să fac nimic din ce ar trebui să fac la vârsta mea. Deşi am 9 luni, am fost evaluat la o vârsta mai mica de 3 luni.

În sfârşit, epuizaţi de drumuri lungi, după 2 luni de spitalizare şi patru spitale, fără bani pentru şedinţe de kinetoterapie ci doar de-un bilet de tren, ne întoarcem acasă. Descumpanită şi cu ochii înlăcrimaţi, mama mă ţine în braţe dar nu mă priveşte. Îi caut privirea şi ea îmi zâmbeşte ca sa nu ma îngrijoreze dar eu ştiu că de fapt plânge. Ce vom face de-acum încolo?

O oază de speranţă se întrevede printr-un tratament de recuperare la o clinică din Ucraina care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale parinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea şi cu fiecare zi ce trecea şansele să supravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea merge vreodată.

Aşa m-am gandit să scriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni cu inima bună ce mi-ar putea acorda o şansă să nu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de ceilalţi copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrăţisez mama …

Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea , vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul vostru !

Cu drag,

David- Gabriel



Mai multe pe : http://sansapentrudavid.wordpress.com/