SI MAI ZIC FRANTUZOII CA NOI SUNTEM INAPOIATI SI INCULTI.... PENTRU FAPTA ASTA NU EXISTA CUVINTE!

Un francez a distrus cu buldozerul cel mai important complex monahal paleocrestin din nordul Dobrogei


(sfantuldaniilsihastrul.ro)

Un fapt de o gravitate deosebita s-a petrecut cu cateva zile in urma in localitatea tulceana Slava Rusa: singurul complex monahal paleocrestin descoperit pana in prezent in nordul Dobrogei a fost distrus cu buldozerele din ordinul unui actionar francez al firmei mixte Agrifrance.

Actul in sine, inexplicabil la prima vedere, i-a socat pe specialistii din zona, autoritatile locale si pe reprezentantii Arhiepiscopiei Tomisului. In prezent, politia a demarat o ancheta pentru a elucida circumstantele in care s-a produs evenimentul, urmand a dispune masurile care se impun.

Faptul este cu atat mai grav, cu cat nici nu se poate pune problema unei neglijente, de vreme ce complexul monahal amintit este inclus pe Lista Monumentelor Istorice in categoria A (monumente de importanta nationala), aprobata prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 2182/2 iulie 2005.

Complexul monahal, unic in Dobrogea

Despre valoarea acestui obiectiv ne-a vorbit dr. Dorel Paraschiv, cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Ecomuzeale Tulcea: "Complexul monahal face parte dintr-o zona arheologica mai ampla, care cuprinde vestigii din mai multe perioade istorice: paleolitic, eneolitic, prima epoca a fierului, epocile romana, romano-bizantina si medievala. Cea mai important obiectiv il reprezinta cetatea romana si romano-bizantina Ibida sau Libida, cea mai mare din Dobrogea, cu o suprafata de 24 ha."

Pana prin anul 2001, cercetarile desfasurate aici s-au limitat la o serie de sondaje arheologice. Dupa aceea, un colectiv complex de cercetatori a efectuat cercetari sistematice in mai multe puncte ale sitului.

Referindu-ne strict la complexul monahal paleocrestin, acesta era situat la 2,5-3 km V de cetate. Obiectivul a fost cercetat in anii 1987-1988 de catre Andrei Opait. Cu acel prilej, au fost descoperite doua bazilici cu cate o singura nava, o capela si mai multe anexe, inconjurate de o incinta. Au fost identificate trei faze constructive, datate intre a doua jumatate a secolului IV si inceputul secolului VII. Intre descoperirile mai importante, amintim un tezaur din monede romano-bizantine din aur (solidi), datat in a doua jumatate a secolului VI d.Hr, si un vas de cult. In prezent, 75 la suta din obiectiv, inclusiv bisericutele, este distrus.

Complexul monahal este singurul monument de acest fel descoperit pana in prezent in nordul Dobrogei.

Interventia, fara autorizatie

Primarul comunei Slava Cerchez, Ivan Ignat, pe teritoriul caruia se afla situl arheologic, ne-a declarat ca un muncitor, impreuna cu unul dintre cei doi actionari francezi ai firmei amintite ( Yves-Pierre Grassa si Jean Pierr Garbay), ar fi intrat cu utilajul sa niveleze o suprafata de teren arendata de la localnici. Ramane insa un mister cum si mai ales de ce a patruns in situl arheologic, distrugand mare parte din ruinele complexului monahal. La randul sau, domnul Emilian Gamurag, inspector la Directia Generala de Patrimoniu din Ministerul Culturii si Cultelor, ne-a confirmat ca interventia reprezentantilor firmei Agrifrancea fost neautorizata, ministerul asteptand finalizarea anchetei pentru a hotari ce masuri vor fi luate in continuare.

«Romanii, o speta de degenerati»

Cei doi francezi nu sunt de gasit, pentru a afla ce i-a determinat sa distruga situl arheologic. In schimb, am stat de vorba cu doamna Codruta Tataranu, adiministratorul firmei Agrifrance, care ne-a declarat urmatoarele: "Sunt mai mult decat surprinsa de ceea ce s-a intamplat, cu atåt mai mult cu cat, in aceasta perioada, muncitorii nostri nu lucreaza. Stau acasa. Iar noi nu avem ca obiect al muncii nivelarile de terenuri. Este adevarat ca nu ne prea intelegem cu asociatii nostri francezi, dar nu putem accepta sa ne faca pe noi romanii "speta de degenerati", cum ne-a facut, sau sa traga cu arma impotriva muncitorilor nostri. Pentru ca asta s-a intamplat, iar domnul Yves-Pierre Grassa are un dosar penal intocmit pentru aceasta fapta. Pentru ca sunt straini si au fost primiti cu incredere sunt mai mult decat aroganti si, de aceea, probabil considera ca ceea ce fac este foarte normal. Astept si eu rezultatul anchetei Politiei".

Devastat de localnici in decursul anilor, scormonit de cautatorii de comori dupa 1990, situl arheologic de la Slava Rusa are nevoie urgenta de o protectie reala, pentru ca altfel, ca in multe alte locuri din tara, urmele trecutului nostru istoric vor fi sterse definitiv. Iar faptul ca strainii trateaza cum trateaza acest aspect constituie o problema la care institutiile statului ar trebui sa mediteze mai mult si sa ia masuri ferme pentru contracararea lor.

Autor: Dumitru Manolache

Sursa: www.gardianul.ro

Pozitia Arhiepiscopiei Tomisului fata de recentele distrugeri ale complexului monahal

Cel mai vechi complex monahal - datand din secolul al IV-lea - aflat pe teritoriul tarii noastre, fiind în acelasi timp si unul dintre cele mai importante marturii paleocrestine din sud-estul Europei, a fost distrus în proportie de 75% (aprecierea apartine arheologului dr. Dorel Paraschiv, sef al santierului arheologic Ibida). Analizarea conditiilor în care aceasta dovada a vechimii crestinismului românesc a avut de suferit nu intra în competenta Arhiepiscopiei Tomisului, însa prezenta pozitie a Înalt Prea Sfintitului Teodosie se impune sa fie adusa la cunostinta, fiind ceruta de mass-media, cea care a si sesizat o parte dintre organele abilitate în solutionarea problemei.

Înalt Prea Sfintitul Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului:

Complexul monahal de la Ibida se înscrie în lista celor mai importante marturii ale crestinismului dobrogean si implicit românesc. Descoperit în anul 1988, în plina perioada comunista, conjunctura face ca despre importanta descoperirii sa nu se vorbeasca decît în cercuri restrînse, astfel încît propaganda atee sa nu fie lezata. În aceeasi linie se înscrie descoperirea complexului monahal de la Basarabi si a moastelor de la Niculitel. Alaturi de acestea sînt cele peste 20 de bazilici crestine aflate în centrele episcopale din vechea Mitropolie a Tomisului, despre care regretatul profesor Adrian Radulescu spunea ca "sînt adevarate focare de spiritualitate ce adapostesc sub altarele lor moaste de sfinti ce se roaga neîncetat pentru noi". Este regretabila marea pierdere pe care a suferit-o patrimoniul românesc, însa nadajduim ca aceasta sa fie ultima. Cu siguranta, demersurile noastre de a ridica o mînastire în vecinatatea cetatii de la Ibida (locas monahal ce se va dori continuatorul celui din secolele IV-VI) nu vor înceta si, cu nadejdea ca vom fi sprijiniti în acest demers, avem în vedere chiar reproducerea vechii asezari monahale. Este cu atît mai regretabil cu cît complexul monahal de la Ibida este inclus pe Lista Monumentelor Istorice în categoria A (monumente de importanta nationala), aprobata prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 2182/2 iulie 2005.

Biroul de Comunicare si Relatii Mass-Media

Sursa: http://www.civicmedia.ro

Raspunsul Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu distrugerea complex monahal paleocrestin

In urma articolului aparut in ziarul Gardianul despre distrugerea de catre o firma franceza a complexului monahal paleocrestin din nordul Dobrogei, Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul a trimis petitii mai multor instituii oficiale ale Statului Roman si internationale pentru a-si exprima consternarea fata de aceasta teribila crima spirituala si pentru a cere luarea de masuri.

Singura institutie oficiala care ne-a trimis pana in prezent un raspuns oficial a fost Ministerul Administratiei si Internelor. Exprimandu-ne multumirile pentru proptitudinea si profesionalismul cu care ne-a fost furnizat acest raspuns, vi-l punem la dispozitie, in format pdf, mai jos.

raspuns.pdf

Si cu aceasta ocazie facem apel catre alte Asociatii si persoane fizice sa ia atitudine fata de acest atentat foarte grav la mostenirea spirituala a poporului roman, chiar daca el nu este mediatizat la televizor sau in ziarele de mare tiraj.

Al doilea raspuns al Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu distrugerea complex monahal paleocrestin

In urma articolului aparut in ziarul Gardianul despre distrugerea de catre o firma franceza a complexului monahal paleocrestin din nordul Dobrogei (despre care puteti citi AICI), Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul a trimis petitii mai multor instituii oficiale ale Statului Roman si internationale pentru a-si exprima consternarea fata de aceasta teribila crima spirituala si pentru a cere luarea de masuri.

Singura institutie oficiala care ne-a trimis pana in prezent un raspuns oficial a fost Ministerul Administratiei si Internelor. Exprimandu-ne multumirile pentru proptitudinea si profesionalismul cu care ne-a fost furnizat acest raspuns, vi-l punem la dispozitie, in format pdf, mai jos.

raspuns2.pdf

Precizam ca aceasta este a doua informare de acest gen trimisa de MAI catre Asociatia noastra.

Drept la replica al domnului Yves-Pierre Grassa (cazul demolarii complexului Ibida) si intregul sir al evenimentelor

In urma cu aproape doua luni de zile, Asociaitia pentru Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul" a semnalat opiniei publice (plecand de la un articol aparut in ziarul "Gardianul") crima spirituala si culturala de proportii care a avut loc in Judetul Tulcea prin distrugerea complexului monahal paleocrestin de la Ibida. Complexul de la Ibida reprezenta unul dintre cele mai importante vestigii datand de la inceputul crestinismului in Europa, fiind comparabil ca si vechime cu primele manastiri din muntele Sinai. Asadar, pierderea suferita de patrimoniu spiritual romanesc si universal este imensa.

Din raportele oficiale care ne-au fost puze de dispozitie ulterior de M.A.I. rezulta ca aceasta distrugere a fost cauzata de reprezentatii firmei Agri France S.R.L, complexul monahal fiind afectat in proportie de 75%.

Fata de toate acestea, reprezentantii firmei Agri France au emis urmatorul comunicat oficial: declaratie.pdf

Fata de la declaratiile domnului Yves-Pierre Grassa, Asociatia pentru Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul" adopta urmatoarea pozitie:

"În data de 16 martie 2007, ACSDS a primit un mesaj de la Yves-Pierre Grassa, francezul implicat în distrugerile de la Slava Rusă. Precizăm că la data anunţării publice a evenimentului am încercat fără succes a contacta Agri France. Mai mult, am trimis mesaj asupra problemei şi la Ambasada Franţei, care până în prezent nu a binevoit să răspundă în nici un fel. Mesajul acesta a constituit o surpriză pentru noi şi am hotărât să-l tratăm cu atenţie. Înainte de toate vă oferim textul însoţitor, ca unul care merită şi el toată atenţia cititorilor noştri:

Doamna, Domnule,

Va rugam sa gasiti alaturat declaratia francezului Yves Grassa (Agri France) facuta la Politia Tulcea, traducerea in romana, cu privire la situl IBIDA.

Am fost foarte surprinsi de a citi in articolul dumneavoastra o punere in cauza personala a lui Yves Grassa de asa-zisa "distrugere a patrimoniului de un buldozer" la Slava Rusa.

Punerea sa in cauza prin organul dumneavoastra de presa de catre responsabili ai patrimonului roman si Victor Tarany, asociat roman in Agri France, este grava si calomnioasa. Ea nu poate ramane fara raspuns.

Suntem surprinsi de faptul ca nu ati facut demersuri pentru a interoga pe primul interesat in ancheta dumneavoastra; ceea ce face intotdeauna presa franceza si internationala.

In speranta ca ve-ti repara negresit si fara intarziere aceasta uitare, (cu declaratia anexata pe care binevoiti a o utilza).

Cu stima,

Yves Grassa

După cum se poate constata, în textul însoţitor mesajului, text românesc (nu se precizează traducătorul), se exprimă "surprinderea" faţă de "o punere in cauza personala a lui Yves Grassa de asa-zisa "distrugere a patrimoniului de un buldozer" la Slava Rusa".

Dat fiind că Yves Grassa

1) A fost la Slava Rusă

2) A fost implicat în lucrările care au distrus străvechile biserici de acolo (din sec. IV!!!)

3) A dat declaraţie la Poliţie pe temă

este evident că este "pus în cauză", desigur, "personală", şi că a fost o reală distrugere a patrimoniului şi nu cum, cu totală lipsă de respect, spune mesajul, "o aşa zisă distrugere". În această privinţă se pot consulta rapoartele oficiale intocmite de M.A.I. (vezi mai sus)

Faţă de această realitate, atât surprinderea cât şi relativizarea distrugerilor par ostentative sau cel puţin artificiale.

De asemenea, ştirea a fost difuzată de agenţii de presă şi organe de presă publice, astfel încât preluarea făcută de noi este şi legală şi etică. Prin urmare ameninţările strecurate de Yves Grasa în ceea ce ar trebui să fie un drept la replică dovedesc o lipsă de respect faţă de libertatea presei şi a cuvântului, ca şi o lipsă de argumente solide, singurele capabile să dovedească eventuala neimplicare în vandalizarea bisericilor paleocreştine de la Slava Rusă.

Declaraţiile privind demersurile de interogare sunt lipsite de orice temei, câtă vreme la momentul respectiv nu am putut contacta AgriFrance iar Ambasada Franţei nu a răspuns mesajului nostru până astăzi.

Iar dacă tot aminteşte de presa internaţională, autorul mesajului (semnează Yves Grassa, dar nu ştim dacă este sau nu autorul) ar trebui să îşi amintească trei lucruri:

1) Nu a putut fi contactat la momentul oportun şi nu a avut reacţie până astăzi la ceea ce a apărut pe temă; acest lucru justifică deontologic preluarea şi difuzarea informaţiilor existente;

2) Ameninţările nu funcţionează asupra presei libere, ba pot aduce mari prejudicii legale celor care le proferează;

3) Nu i s-a refuzat dreptul la replică, singura situaţie în care ar fi avut dreptul să protesteze ori să ia alte măsuri.


1) Yves Grasa a fost la Slava Rusă în momentul demolării mânăstirii paleocreştine

2) Lucrările s-au desfăşurat la cererea sa

3) Lucrările s-au desfăşurat, spune D-sa, cu autorizaţia Primarului, dar din declaraţie pare a se vedea că declaraţia a fost verbală!! acest lucru înseamnă că lucrările au fost ilegale, deoarece nu se pot efectua lucrări de acest fel fără o serie de acte prealabile care, în cazul respectiv, ar fi inclus obligatoriu avizele din partea organelor de protecţie a patrimoniului; dacă aceste acte există aşteptăm publicarea lor

4) Zona de conservare a patrimoniului a fost, spuneYves-Pierre Grassa, "delimitată" şi, adaugă D-sa, "am respectat-o în permanenţă"

5) Lucrările, spune Yves-Pierre Grassa, urmau să se efectueze "la circa 2 km de panoul de protecţie al citadelei IBIDA"

6) Lucrările s-au desfăşurat pe 10-12 ari (adică pe 1000-1200 mp)

7) Paznicul sitului a venit "în acea zi" ("în cursul lunii ianuarie") pentru a le cere să oprească lucrările, "ceea ce" - se spune în mesajul trimis nouă - "am făcut imediat"; ne întrebăm şi noi, de ce au oprit lucrările, dacă aveau autorizaţie şi erau la "2 km" de "panoul de protecţie"? Sau de ce ar fi fost nevoie să le oprească?

8) După stoparea lucrărilor, Yves-Pierre Grassa a mers cu d-l Dogaru Corneliu (în ce calitate îl însoţea acesta, nu ni se spune; presupunem că e martor al întâlnirii);

9) Primarul i-ar fi declarat, spune Yves-Pierre Grassa în mesajul trimis nouă, că "se va ocupa să rezolve această problemă"; din nou: care problemă? Nu ni se spune care ar fi fost problema.

10) În fine, cităm din mesaj: "Din precauţie, şi neavând niciodată intenţia de a distruge Patrimoniul arhitectural român, noi am oprit lucrările pe această zonă delimitată"

Deci, zona ba era delimitată, ba nu. Întâi lucrările au fost la 2km de zona delimitată, iar aceasta a fost respectată totdeauna, apoi au fost oprite "lucrările pe această zonă delimitată"!?!?! Clar neclar, vorba lui Caragiale.

De asemenea, nu ni se aduce nici o dovadă că lucrările s-au desfăşurat în legalitate. Indiferent de dificultăţile lingvistice, Yves Grassa nu avea cum să nu ştie că nivelările de teren şi mai ales înlăturarea unor forme de relief, fie ele şi "un dâmb mic" (ce necesită utilaje de mare capacitate !), necesită forme legale. Un acord verbal al unui primar nu poate ţine loc acestor acte în nici o ţară din Europa. Aceste forme legale impun în cazul existenţei în apropiere a unui sit arheologic avizul organelor de specialitate, inclusiv sondaje arheologice pentru zona ce urmează a suferi lucrările de nivelare. Şi acest lucru este valabil pentru toate ţările europene.

Declaraţia lui Yves Grassa este dată în 4 martie, la peste o lună de la evenimente, cu toate că a fost direct implicat în ele. Nu ni se spune de ce!

În declaraţie sunt evitate probleme fundamentale: existenţa sau nu a autorizaţiilor legale pentru lucrarea de nivelare, poziţia reală a lucrărilor, motivul solicitării de către paznicul sit-ului a opririi lucrărilor, motivul opririi lucrărilor, motivul "rezolvării" pe care se spune că ar fi promis-o primarul etc.

Observăm prin urmare că mesajul primit "text şi declaraţie" nu contravin cu nimic articolelor apărute în presă şi preluate şi de noi, singura precizare suplimentară fiind... lipsa de intenţie în distrugerea patrimoniului românesc.

Nu ne oprim asupra încercării de a plasa responsabilitatea autorităţilor locale, câtă vreme nu ni s-au furnizat acte care să ateste implicarea acestora. Presupusele acorduri verbale, cu "posibilitatea unei neînţelegeri de limbă", după cum spune chiar Yves Grassa, nu pot fi luate în considerare.

Lăsăm cititorilor noştri puterea de a trage concluziile ce se impun în urma citirii mesajului primit şi analizării lui.

Şi aşteptăm orice documente, informaţii, răspunsuri care să lămurească definitiv problema."

Si cu aceasta ocazie lansam un apel catre toate Asociatii de profil si organismele Media sa ia atitudine fata de acest atentat foarte grav la mostenirea spirituala a poporului roman si a patrimoniului cultural universal !

DESPRE CREDINTA

CE ESTE ADEVĂRATA CREDINŢĂ?

Cuvântul "CRED", este de origine latină şi înseamnă "A PRIMI, A MĂRTURISI, şi a înfăptui, ceea ce învaţă BISERICA despre Dumnezeu.

Când spunem cuvântul "CRED", sufletul se înalţă cu Harul Duhului Sfânt la Dumnezeu, care este plinitorul credinţei.

În LUMEA CREATĂ, au darul de a crede:

1.ÎNGERII, care CRED, dar şi văd ceea ce CRED. CREDINŢA ÎNGERILOR, nu este virtute,deoarece ei nu fac nici un efort pentru a CREDE căci ei îl văd pe Dumnezeu, pentru că au darul vederii lui Dumnezeu.
Dintre PUTERILE ÎNGEREŞTI, Sfinţii Arhangheli, au darul de a înmulţi şi spori CREDINŢA CEA ADEVĂRATĂ (ORTODOXĂ) între oameni pe pământ, luminând înaintea lor, cu ÎNVĂŢĂTURA SFINTEI EVANGHELII.


2.DIAVOLII, care CRED ÎN DUMNEZEU şi SE CUTREMURĂ" (Iacob 2, 19). Diavolii nu-L văd pe Dumnezeu, şi fac întotdeauna răul, CREDINŢA DIAVOLILOR în Dumnezeu, este Creaţională, şi este pervertită în a-L urî pe Dumnezeu. În ei, s-a înveşnicit răul, iar această ură este spre pierzarea lor.
Când oamenii rătăciţi de la ADEVĂRATA CREDINŢĂ, vorbesc despre CREDINŢA ORTODOXĂ cu ură, să ştiţi că ei sunt sub influenţa Diavolilor.


3.Creştinii Ortodocsi, care prin SFÂNTUL BOTEZ (Galateni 3. 17) CRED ÎN DUMNEZEU, dar nu-L pot vedea cu ochii trupeşti ci numai cu ochii sufleteşti (Matei 5, 6).
ADEVĂRATA CREDINŢĂ, este un DAR DUMNEZEIESC (Rom. 12, 3; Efes. 2, 8; Filip 1, 29, 2) însoţit de efortul omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se asemăna cu Dumnezeu prin sfinţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor (împlinirea Poruncilor Dumnezeieşti).

Creştinul care CREDE în Dumnezeu şi împlineşte PORUNCILE DUMNEZEIEŞTI, va moşteni RAIUL şi se va îndulci veşnic de SLAVA LUI DUMNEZEU.

Există un SINGUR DUMNEZEU şi o SINGURĂ CREDINŢĂ ADEVĂ- RATĂ - CREDINŢA ORTODOXĂ (Efeseni 4, 5). Celelalte credinţe sunt deviate şi rătăcite, sau deţin frânturi de adevăr, insuficient mântuirii.

CREDINŢA ADEVĂRATĂ - ORTODOXĂ, este O PUTERE DUMNEZEIASCĂ (1 Corinteni 2, 5) şi O VIRTUTE CREŞTINĂ, care întăreşte toate virtuţile şi puterile sufletului. Pentru noi creştinii Ortodocsi, CREDINŢA, este un mare HAR şi o MARE PUTERE în lupta acestei vieţi pământeşti. (Filipeni 1, 29; 1 Cor. 12, 9).

CREDINŢA ÎN SFÂNTA TREIME (Isaia 6, 3), este PUTEREA NOULUI TESTAMENT.

CREDINŢA CREŞTINĂ ORTODOXĂ, este ÎNVĂŢĂTURA DUMNEZEIASCĂ, mai presus de cuvânt şi de raţiune.

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, se cuprinde pe scurt în "SIMBOLUL CREDINŢEI" (CREZUL).

Prin MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ, spunând zilnic "CREZUL" şi mai ales noaptea, înainte de a adormi, PUTERILE ÎNGEREŞTI ne acoperă şi ne păzesc, ca pe o fiinţă binecunoscută, iar duhurile diavoleşti se îndepărtează neputincioase.

CREDINŢA ADEVĂRATĂ - ORTODOXĂ este PUTEREA, HARUL DUMNEZEIESC (2 Petru 1, 1), cu ajutorul căruia primim ca neîndoielnic, tot ce a descoperit Dumnezeu şi învaţă SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA BISERICĂ ORTODOXĂ, pentru mântuirea noastră.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Hristos. Acela pe care El L-a trimis (Matei 6, 29). CREDINŢA ORTODOXĂ, se află prin lucrarea Duhului Sfânt în om (Galateni 5, 22), prin iradierea unei FORŢE DIVINE, când omul se face vrednic prin, sfinţenie de ea.

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, este cuprinsul DESCOPERIRII DUMNEZEIEŞTI. Creştinul Ortodox trebuie să cunoască foarte bine ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, pentru a nu fi amăgit de alte învăţături eretice.

Prin PUTEREA CREDINŢEI, cunoaştem ceea ce nu putem vedea cu ochii trupeşti şi adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu.

Prin CREDINŢĂ, pricepem că s-au întemeiat veacurile cu CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (Evrei 11, 3), prin CREDINŢĂ primim ca adevărată DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ - CUVÂNTUL SFINTEI SCRIPTURI, PRIN CREDINŢĂ primim minunile şi proorociile, prin CREDINŢĂ dobândim făgăduinţele (Evrei 11, 3).

De aceea Duhul Sfânt prin Sfântul Apostolul Pavel ne spune: "CREDINŢA, este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11. 1).

Deci CREDINŢA ADEVĂRATĂ, este primirea de către om, prin intermediul Duhului Sfânt şi a vederii sufleteşti, a tuturor ADEVĂRURILOR pe care le avem prin DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ, în scopul mântuirii noastre.

CREDINŢA ORTODOXĂ, este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute, potrivită firii. (Sf. Teodoret al Ciprului).

Credinţa pe care o are un om în ceea ce îi spune un alt om, este o încredere, care îşi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susţinut de unul şi crezut de altul.

Dar CREDINŢA ÎN DUMNEZEU,are o ÎNTĂRIRE TAINICĂ, NECLINTITĂ, prin PUTEREA DUHULUI SFÂNT, care se află în inima celui Botezat, care împlineşte Poruncile Dumnezeieşti.

HARUL CREDINŢA ŞI FAPTELE BUNE, mântuiesc şi înalţă la Dumnezeu. Există O SINGURĂ CREDINŢĂ ADEVĂRATĂ - CREDINŢA ORTODOXĂ. Noi trebuie să mărturisim această CREDINŢĂ SFÂNTĂ ORTODOXĂ, în faţa oamenilor, prin cuvânt şi prin faptele noastre.

Sfinţii Părinţi ai DUMNEZEIEŞTII BISERICI ORTODOXE, arată că, frica de Dumnezeu, este începutul CREDINŢEI, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului şi a morţii celei veşnice, ajutându-l să intre sub stăpânirea Harului Dumnezeiesc(Matei 10, 28; Luca 12, 5). Prin CREDINŢĂ, începe şi se sfârşeşte mântuirea, iar fără CREDINŢĂ, nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).

Credinţa vine şi din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10,17; Efeseni 1, 13;), dintr-o auzire care este supusă înţelegerii, aprecierii şi judecăţii noastre, dar care este însoţită de o lucrare a HARULUI CREDINŢEI. Căci la CREDINŢA în Hristos nu putem ajunge numai cu puterile noastre.

CREDINŢA este un act sinergic, adică o împreună lucrare divină şi umană. Din partea noastră, CREDINŢA este un răspuns la Harul Dumnezeiesc care însoţeşte propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de către Episcopi, Preoţi şi Diaconi.

Zadarnic caută unii să vadă minuni pentru luminarea şi creşterea credinţei lor, pentru că celor vrednici de credinţă, le ajunge Cuvântul lui Dumnezeu, care intră prin auz în sufletele lor. În acest mod Cuvântul lui Dumnezeu LUMINEAZĂ, întăreşte şi sporeşte CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU cea ADEVĂRATĂ şi CREDINŢA ÎN HRISTOS.

Fără de CREDINŢĂ, NU ESTE CU PUTINŢĂ SĂ FIM PLĂCUŢI LUI DUMNEZEU, pentru că cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care îl caută (Evrei 11, 6).

A CREDE fără nici o îndoială, ÎNTR-UN DUMNEZEU simplu şi nedespărţit, dar DUMNEZEU ÎN TREI PERSOANE; Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, TREI după Ipostas, dar UNUL după FIINŢĂ şi după FIRE, şi iarăşi A CREDE în UNUL Domn Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om în acelaşi timp, îndoit în fire dar UNUL după Ipostas.

A CREDE în ÎNTRUPAREA Fiului lui Dumnezeu DE LA DUHUL SFÂNT ŞI PURUREA FECIOARA MARIA.

A CREDE în ÎNVIEREA MORŢILOR, în Înfricoşata Judecată, în Rai şi în Iad, a vedea pe Sfânta Masă şi A CREDE cu adevărat că acolo este TRUPUL ŞI SÂNGELE LUI HRISTOS, TRUP ÎNTREG mărginit în loc, dar necircumscris, care se împarte dar nu se desparte, se mănâncă, dar nu se mistuie, şi nu se sfârşeşte, se înmulţeşte în CER şi pe pământ şi în toate BISERICILE CREŞTINILOR Ortodocsi, dar este UNUL şi ACELAŞI.

A vedea în Sfânta Cristelniţă, apa Sfântului Botez, care udă trupul şi A CREDE că aceea este baia duhovnicească, care prin rugăciunile preotului ne curăţeşte sufletul şi trupul de păcate.

A vedea în SFINTELE TAINE, altceva cu simţurile şi A CREDE altceva cu mintea; mintea să tăgăduiască simţurile, ba mai mult chiar mintea să nu se încreadă în ea însăşi: "Cine este înţelept şi va înţelege acestea!" (Osia 14, 10).

Acestea sunt DOGME (Adevăruri de Credinţă, Descoperite prin Revelaţie) pe care mintea noastră nu poate să le cuprindă şi să le înţeleagă.

Dar nu numai atât, CREDINŢA CREŞTINILOR Ortodocsi, este o lege cu totul duhovnicească, cu totul SFÂNTĂ. Lege care porunceşte sărăcia, fecioria, postul, smerenia şi o dragoste atât de desăvârşită, încât ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, lege care vrea ca omul să fie duhovnicesc şi sfânt în lume, lege potrivnică lumii şi trupului. Acestea sunt lucruri pe care firea şi voinţa omenească nu le primeşte cu bucurie.

O, CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, DUMNEZEIASCĂ în început, DUMNEZEIASCĂ în creştere, DUMNEZEIASCĂ în întărire, ai fost făcută de Dumnezeu, ai fost crescută de Dumnezeu, eşti întărită de Dumnezeu.

Tu eşti CALEA CEA ADEVĂRATĂ (Ioan 14, 6), cine merge pe tine ajunge negreşit în RAI.

CREŞTINE ORTODOX, ai datoria să mulţumeşti neîncetat lui Dumnezeu, pentru că ţi-a dat să te naşti într-o astfel de CREDINŢĂ.

Trebuie să mulţumeşti lui Dumnezeu, pentru că te-ai născut creştin ortodox şi nu păgân sau eretic, pentru că eşti: "NEAM SFÂNT, PREOŢIE ÎMPĂRĂTEASCĂ". (1 Petru 2, 9).

În concluzie spunem că:

•CREDINŢA ORTODOXĂ, este un dar a lui Dumnezeu (Rom. 12, 3; Efes. 2, 8; Filip. 1, 29; 2 Petru 1, 1). Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin CREDINŢĂ, şi aceasta nu este de la voi, este Darul lui Dumnezeu (Filip 1, 29).
•CREDINŢA ORTODOXĂ este un lucru al lui Dumnezeu (Fapt. 11, 21; 1 Cor. 2, 5; Efes. 1, 19; Colos. 2, 12; 2 Tes. 1, 11; 1 Tim. 1, 14) "CREDINŢA voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor ci în PUTEREA LUI DUMNEZEU". (1 Cor. 2, 5).
•CREDINŢA ORTODOXĂ este un dar al Sfântului Duh. (1 Cor. 12, 9; Gal. 5, 22). "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, CREDINŢA."(Gal. 5, 22).
•CREDINŢA ADEVĂRATĂ (ORTODOXĂ) în Dumnezeu, aparţine şi voinţei omului (Matei 8, 13; 9, 22; Marcu 5, 34; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 24) Mântuitorul Iisus Hristos a zis sutaşului: "Du-te, fie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela. (Matei 8, 13).
•CREDINŢA ORTODOXĂ, creşte şi se dezvoltă în om,prin conlucrarea şi colaborarea noastră cu Dumnezeu. (Teologia Morală Ortodoxă Vol III, pag. 95).

AVEM ACELASI DUMNEZEU CA SI NECRESTINII?

Pentru ca multi, care se cred credinciosi, spun ca :AVEM ACELASI DUMNEZEU CA SI NECRESTINII, public acest articol gasit pe sfaturiortodoxe, care sper sa ii lamureasca in ce eroare grava sunt:

"Evreii, mahomedanii si crestinii sunt trei expresii ale aceluiasi monoteism, iar glasul traditiei lor autentice si străvechi este si cel mai cutezător si mai plin de încredere din istorie. De ce nu ar fi posibil atunci ca, în loc să genereze opozitii ireconciliabile, numele acestui unic Dumnezeu să ducă la un respect reciproc, la întelegere si coexistentă pasnică? De ce să nu privim cu încredere la ziua în care, fără nici un prejudiciu adus dezbaterii teologice, vom descoperi ceea ce este atât de evident si totusi atât de greu de acceptat - si anume că, în calitate de fii ai aceluiasi Tată, suntem prin urmare cu totii frati?"

Papa Paul al Vl-lea, La Croix, aug.11, 1970

În ziua de joi, 2 aprilie 1970, a avut loc o mare manifestare religioasă la Geneva, în cadrul celei de a II-a Conferinte a "Asociatiei Religiilor Unite", reprezentantii a zece mari religii au fost invitati să se reunească în Catedrala Sfântului Petru. Această rugăciune comună a avut la bază următoarea motivatie: "Credinciosii tuturor acestor zece religii au fost invitati să se reunească în comuniune în cadrul cultului aceluiasi Dumnezeu". Să vedem cât de validă este această afirmatie în lumina Sfintelor Scripturi

Pentru a explica mai bine problema, ne vom limita în analiza noastră la trei mari religii care s-au succedat istoric după cum urmează: Iudaismul, Crestinismul si Islamismul.

Toate aceste trei religii se revendică de la o origine comună, ca religii ale Dumnezeului lui Avraam. Astfel, s-a împământenit părerea că, din moment ce suntem toti fii ai lui Avraam (evreii si musulmanii, în mod trupesc, iar crestinii în mod duhovnicesc), atunci noi cu totii îl avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul lui Avraam, (la care ne închinăm fiecare în felul nostru, se întelege), care este ca atare "Unul si acelasi Dumnezeu". Si acest Dumnezeu constituie, într-un oarecare mod, punctul nostru de unire si de "întelegere reciprocă", lucru care ne îndeamnă la o "relatie de frătie" si de "întelegere reciprocă", asa după cum a apăsat Marele Rabin Dr. Safran, citându-l pe psalmist: Ce este mai bun si mai frumos, decât numai a locui fratii împreună... (Ps. 132,1)

Din această perspectivă este evident că Iisus Hristos, Dumnezeu si Om, Fiul co-etern cu Tatăl mai înainte de veci, întruparea si Crucea Sa, învierea Sa minunată si preaslăvită si cea de-a doua si înfricosata Sa venire nu mai sunt decât niste detalii secundare care nu pot să ne împiedice să "fraternizăm" cu cei care îl consideră pe Hristos "un simplu profet" (potrivit Coranului) sau "fiul desfrânatei" (potrivit anumitor traditii talmudice)! Iisus din Nazaret nu se mai deosebeste, deci, prin nimic de Mahomed. Ne întrebăm care crestin vrednic de acest nume ar admite aceste fapte în constiinta sa?

S-ar putea totusi crede că, tinând cont de spiritul acestor trei religii si lăsând la o parte pentru moment trecutul, am putea să cădem de acord că Iisus Hristos este o fiintă exceptională trimisă de Dumnezeu.

Dar pentru noi crestinii, dacă Iisus Hristos nu este însusi Dumnezeu, ci simplu "profet" sau "trimis al lui Dumnezeu", atunci El este nimic mai mult decât un impostor fără seamăn, Care S-a făcut pe Sine "Fiu al lui Dumnezeu" si asemenea cu Dumnezeu! (Marcu 14,61-62)

Potrivit acestei solutii ecumenice la nivel supra-confesional, Dumnezeul Treimic al Crestinilor ar trebui să fie ceva asemănător cu monoteismul Iudaismului si Islamismului, cu vechea erezie a lui Sabelie, cu anti-trinitarismul modern si cu anumite secte iluministe. Nu ar mai fi vorba de Trei Persoane si o singură Dumnezeire, ci de o singură Persoană, neschimbătoare pentru unii, sau care-si schimbă succesiv măstile (Tatăl-Fiul-Duhul) pentru altii. Si în pofida acestor neconcordante ar trebui să credem că ne închinăm la "acelasi Dumnezeu"!

Totusi ar putea să se ridice si următoarea naivă propunere: "Dar aceste religii au un punct comun: toate trei îl mărturisesc pe Dumnezeu Tatăl!"

Răspuns: Potrivit Sfintei Traditii ortodoxe, acest lucru este o absurditate. Iată mărturisirea noastră: "Slavă Sfintei, Celei de o fiintă, de viată făcătoarei si nedespărtitei Treimi". Cum deci L-am putea despărti pe Tatăl de Fiul, când Iisus Hristos afirma clar: Eu si Tatăl Meu una suntem! (Ioan 10,30) Si când Sfântul Ioan, Apostol, Evanghelist si Teolog al iubirii, afirmă si el: Oricine tăgăduieste pe Fiul nu are nici pe Tatăl (I Ioan 2,23).

Si chiar dacă toate cele trei religii îl numesc pe Dumnezeu, Tată, al cui Tată este El cu adevărat?

Pentru Evrei si Musulmani El este Tată al oamenilor în plan creatural, trupesc, câtă vreme pentru noi, crestinii, El este Tată al nostru, rânduindu-ne spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos (Efeseni 1,5) în planul mântuirii. Ce asemănare poate fi atunci între Paternitatea Dumnezeiască din Crestinism si cea din celelalte religii?

Altii ar putea încă spune: "Totusi, Avraam s-a închinat la Unul Dumnezeu; Iar evreii prin Isaac si musulmanii prin Agar sunt descendentii acestui adevărat închinător al lui Dumnezeu".

Aici ar trebui clarificate însă mai multe lucruri: Avraam nu s-a închinat nicidecum la un Dumnezeu unipersonal si monoteist, ci la Dumnezeul Cel prezent în Sfânta Treime, după cum citim în Sfânta Scriptură: Apoi Domnul S-a arătat iarăsi lui Avraam la stejarul Mamvri... Atunci ridicându-si ochii săi, a privit si iată trei Oameni stăteau înaintea lui; si cum i-a văzut, a alergat din pragul cortului în întâmpinarea Lor si s-a închinat până la pământ (Facerea, 18,1-2).

Deci în ce chip era Domnul, Căruia I S-a închinat Avraam? Într-o formă unipersonală, sau în forma Treimii Dumnezeiesti? Noi crestinii ortodocsi cinstim această arătare vechi testamentară (veterotestamentară) a Sfintei Treimi la Ziua Cincizecimii, când ne împodobim bisericile cu ramuri ce închipuie acel străvechi stejar si când asezăm în mijlocul lor icoana cu Cei Trei îngeri si o cinstim, întocmai cum a făcut-o părintele Avraam!

Descendenta trupească din Avraam nu ne poate fi de nici un folos dacă nu suntem înnoiti prin apele Sfântului Botez în credinta lui Avraam. Iar credinta lui Avraam era credinta în Iisus Hristos, după cum Domnul însusi a spus-o: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea si a văzut-o si s-a bucurat (Ioan 8,56).

Aceasta a fost si credinta proorocului David, care L-a auzit pe Tatăl ceresc vorbind cu Fiul Cel de o fiintă cu Sine: Zis-a Domnul Domnului Meu (Ps. 109,1; Fapte 2,34).

Aceasta a fost si credinta celor trei tineri din cuptorul de foc care au fost scăpati de Fiul lui Dumnezeu (Daniel 3,25); si tot aceeasi a proorocului Daniel care a văzut în duh cele două firi ale lui Iisus Hristos în taina întrupării Sale atunci când L-a văzut pe Fiul Omului îndreptându-se către Cel vechi de zile (Daniel 7,13). De aceea spune Domnul, adresându-se posteritătii (incontestabile) după trup a lui Avraam: Dacă ati fi fiii lui Avraam ati face faptele lui Avraam (Ioan 8,39), iar aceste fapte sunt să credeti în Acela pe Care El L-a trimis (Ioan 6,29).

Cine sunt deci urmasii lui Avraam? Fiii lui Isaac după trup sau ai Agarci egipteanca? Sunt Isaac sau Ismael, urmasii lui Avraam? Ce ne învată pe noi Scriptura prin gura dumnezeiescului Apostol? Făgăduintele au fost rostite lui Avraam si urmasului său. Nu zice: "si urmasilor" - ca de mai multi - ci ca de unul singur: "si Urmasului tău", Care este Hristos. (Galateni 3,16) Si mai departe ...Iar dacă voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori după făgăduintă (Galateni 3,29). Deci în Iisus Hristos a devenit Avraam tată al multor neamuri (Facerea 17,5; Romani 4,17). După asemenea făgăduinte si asemenea adeveriri, ce înteles mai poate avea a fi urmas al lui Avraam după trup? După Sfânta Scriptură, Isaac este considerat sământă sau urmas, dar numai ca chip al lui Iisus Hristos.

Spre deosebire de Ismael, fiul Agarei (Facerea 16,1 si urm.) Isaac s-a născut din libertatea miraculoasă a unei mame sterpe si înaintate în vârstă. Deci, contrar legilor naturii, întocmai ca Mântuitorul, Care S-a născut din Fecioară în chip minunat. El a fost urcat în muntele Moria, întocmai cum Iisus a urcat pe Golgota, purtând pe umerii Săi lemnul Crucii.

Un înger l-a scăpat pe Isaac de la moarte, după cum tot un înger a prăvălit piatra pentru ca să putem noi privi mormântul gol si să vedem că Cel înviat nu mai este acolo. La ceasul rugăciunii, Isaac a întâlnit-o pe Rebeca în câmpie si a dus-o în cortul maicii sale Sara, asa cum si Hristos îsi va întâmpina Biserica Sa pe nori pentru a o duce la sălasurile vesnice, în Noul Ierusalim, patria mult dorită.

Deci răspunsul este: Nu. Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii.

Conditia obligatorie de a-L cunoaste pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii nostri si cu mâinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mântuirea noastră, asa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "...si ni S-a arătat, purtând chip ca al nostru..."

Dar oare când S-a arătat El printre evreii si musulmanii de astăzi, asa încât să presupunem noi că si ei îl cunosc pe Dumnezeu? Dacă ei au o cunostintă despre Dumnezeu care este în afara lui Iisus Hristos, atunci înseamnă că Hristos S-a întrupat, a murit si a înviat în zadar!

Nu. Ei nu-L cunosc pe Tatăl. Ei au diverse conceptii despre Tatăl; însă fiecare conceptie despre Dumnezeu este un idol, pentru că este un rod al imaginatiei lor, o creatie după chipul si asemănarea lor. Pentru noi, crestinii, Dumnezeu este de necuprins, de neînteles, de nedescris si nematerial, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Iar pentru mântuirea noastră, El S-a făcut (în măsura în care ne împărtăsim de El) cuprins, descris si material prin aceea că S-a arătat în Taina întrupării Fiului Său. A Lui fie slava în vecii vecilor. Amin.

De aceea spune si Sfântul Ciprian al Cartaginei că cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată!

Fie ca Dumnezeu să ne păzească de lepădarea de credintă a Antihristului ce va veni, si ale cărui semne se înmultesc pe zi ce trece. Fie ca El să ne păzească de grozăviile care nu le-ar putea îndura nici cei alesi dacă prin harul lui Dumnezeu nu s-ar scurta acele zile. Si fie ca El să ne păzească pe noi, "turma cea mică", "rămăsita cea după alegerea Duhului", asa încât să ne putem si noi bucura

Împreună cu Avraam în lumina fetei Sale, prin rugăciunile Preasfintei, de Dumnezeu Născătoarei si Pururea Fecioarei Măria, a dumnezeiestilor puteri si a multimii de mucenici, prooroci, mărturisitori, ierarhi, apostoli si propovăduitori care au fost credinciosi până la moarte, si care si-au vărsat sângele pentru Hristos, Care ne-a câstigat pe noi prin Evanghelia Lui si prin apa Sfântului Botez. Noi suntem fiii lor - slabi, păcătosi si nevrednici, asa cum suntem; dar nu ne vom întinde niciodată mâinile noastre către un dumnezeu străin! Amin.

Părintele Basile Sakkas

La Foi Transmise, 5 apr. 1970

Pr. EFREM ATHONITUL - CE ESTE ORTODOXIA?

Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia?

Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!

sursa: credo.ro

PREDICA SF NICOLAE VELIMIROVICI LA DUMINICA ORTODOXIEI

Predică la Duminica Ortodoxiei

Sf. Nicolae Velimirovici


Cât de mare şi însufleţitoare de temere este arătarea lui Dumnezeu - O, cât de mare şi însufleţitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!

Puterile îngereşti stau înaintea Lui cu cutremur; serafimii îşi ascund feţele sub aripioarele lor înaintea luminii strălucitoare şi a frumuseţii de negrăit prin cuvânt, a Lui.

Cât de strălucitor este soarele! Cât de frumos este cerul înstelat! Cât de întins este oceanul învolburat! Cât de măreţi sunt munţii uriaşi! Cât de înfricoşători sunt norii purtători de tunete şi vulcanii aruncători de lavă! Cât de minunate sunt pajiştile acoperite cu flori, cu miile lor de izvoare şi cu turmele lor albe! Dar toate acestea sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu; acestea sunt lucrurile cele trecătoare, făcute de către Ziditorul Cel fără de moarte. Zidirea sa fiind atât de minunată, atunci cum trebuie să fie Ziditorul?

Dacă în inima omului se află frică, sau bucurie, sau lacrimi înaintea zidirii lui Dumnezeu, atunci ce se află în inima omului când se află înaintea Ziditorului Celui atotputernic şi viu?

Ce lucru trecător poate sta alături de Cel Fără-de-moarte, fără să se topească în întregime, până să nu mai rămână nimic din el? Care om muritor poate privi faţa lui Dumnezeu şi să rămână viu? Iată, este lucrul cel mai înfricoşător să priveşti faţa unui înger al lui Dumnezeu; atunci cum să te uiţi la faţa lui Dumnezeu? Descriind vedenia pe care a avut-o dspre îngerul lui Dumnezeu, Proorocul Daniel spune: ". şi n-a mai rămas în mine putere, faţa mea şi-a schimbat înfăţişarea, stricându-se" (Daniel 10:8). Chiar şi omul cel mai puternic îşi împuţinează puterea, şi omul cel mai frumos îşi pare sieşi urât înaintea îngerului lui Dumnezeu şi este "trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc" (Daniel 10:6). În dimineaţa aceea minunată, când Domnul Iisus S-a sculat din morţi, iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer,.. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea sa albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi (Matei 28:2-4). Aceasta este înfăţişarea slujitorului Împăratului; ce se poate spune atunci, despre Împăratul?

O, oamenii trebuie să ştie, să ştie fără încetare: niciodată, nici măcar pentru o clipă să nu piardă această cunoaştere, că asemenea îngeri minunaţi sunt foarte aproape de ei! Această cunoaştere, care li s-a dat poroorocilor şi văzătorilor cu duhul, ca viziune, i-a făcut întotdeauna blânzi şi smeriţi înaintea sălăşluitorilor lumii cereşti, dar i-a făcut hotărâţi şi înfricoşători faţă de păcătoşii cei orbi şi nepocăiţi. Proorocul Elisei s-a rugat odinioară lui Dumnezeu ca El să-i deschidă ochii slujitorului omului lui Dumnezeu, ca şi aceasta să vadă cele ce numai proorocul era în stare să vadă. Dumnezeu a ascultat rugăciunea acestui mare prooroc şi a deschis ochii slujitorului şi acesta a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei (IV Regi 6:17).

Şi atunci, cum va fi vedenia Împăratului cetelor cereşti - vedenia minunată şi înfricoşătoare a Împăratului Cetelor Cereşti? Când marele prooroc Isaia s-a învrednicit de această vedenie, el a strigat cu frică şi cu uimire: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!" (Isaia 6:5)

O, oamenii ar trebui să ştie că Împăratul, Domnul, îi are mereu în privelişte - acelaşi Domn Dumnezeu de care Isaia se simţea îndestulat de frică şi de uimire! Mintea omului nu ar mai fi atunci deschisă nici unui fel de păcat sau necurăţie. Fie că omul Îl vede sau nu pe Dumnezeu, Dumnezeu îl vede pe om. Asta nu-l face pe hulitor să se cutremure? Asta nu este mângâierea creştinului în suferinţa sa?

Nu numai Dumnezeu, Cei Trei într-Unul, ne vede, cercetându-ne viaţa în fiecare clipă, ci şi toate cetele cereşti ale îngerilor şi sfinţilor care se află întru slavă. Milioane de ochi ne văd ca şi cum ar fi unul singur. Milioane de bune doriri ne însoţesc pe calea noastră prin viaţă, care este întunecată şi spinoasă; şi milioane de mâini se întind spre ajutorul nostru ca şi cum ar fi una singură. Ocârmuită de Duhul Sfânt, Biserica lui Dumnezeu de pe pământ s-a străduit să arate credincioşilor acest adevăr măreţ, înfricoşător şi mult iubit, cu ajutorul multor icoane şi iconostase, care înfăţişează lumea nevăzută a puterilor cereşti şi care le amintesc credincioşilor de existenţa acestor puteri în lume. Închinându-ne la icoane, noi nu ne închinăm lemnului, ori vopselii de pe lemn, ci ne închinăm puterilor cereşti care sunt vii şi se află de faţă. Închinându-ne cu frică Dumnezeiască înaintea icoanelor, noi de fapt simţim aceasta faţă de aceste puteri. Simţind o stare de bine şi de bucurie atunci când ne aflăm în faţa icoanelor, noi, de fapt, simţim această stare de bine şi bucurie de la aceste puteri cereşti, care sunt înfăţişate pe icoane. Numai nebunii şi cei care sunt plini de duhuri necurate văd închinăciunea la icoane ca pe idolatrie. Cine a purtat război împotriva idolatriei de-a lungul vremurilor, dacă nu Biserica Ortodoxă? Milioane de credincioşi s-au jertfit în această luptă biruitoare! Cine altcineva a nimicit idolatria? Aşadar, cum ar putea fi idolatră Biserica, tocmai cea care a nimicit idolatria? Aceasta este batjocura aruncată asupra Bisericii Ortodoxe de către necuraţii eretici, ale căror gânduri erau legate de cele materialnice şi nu de cele duhovniceşti. Pe parcursul speculaţiilor pe care le-au făcut, aceştia nu au fost în stare să vadă deosebirea dintre închinarea la icoane şi idolatrie. Nefiind în stare să reuşească cu argumentele lor slabe, ereticii au pornit lupta împotriva icoanelor şi închinătorilor la icoane. Au dat foc la icoane şi au tăiat cu sabia pe adevăraţii credincioşi. Dar puterea lui Dumnezeu fiind mai mare decât focul şi sabia, în cele din urmă, aceşti eretici au căzut şi au ajuns la pieire, în timp ce icoanele au rămas pentru a aminti credincioşilor de tăria măreaţă şi înfricoşătoare a lui Dumnezeu şi a puterilor cereşti în vieţile oamenilor de pe pământ. Ca o pomenire a biruinţei asupra iconoclaştilor şi aşezarea rânduielii închinării la icoane, pe vremea Patriarhului Metodiu, evlavioasa Împărăteasă Teodora dimpreună cu fiul ei Mihail, Părinţii noştri sfinţi şi purtători-de-Dumnezeu, au rînduit ca această primă duminică a Postului Mare să fie închinată prăznuirii acestei jertfe istorice. Această duminică este cunoscută ca Duminica Ortodoxiei, spre pomenirea biruinţei credinţei Ortodoxe asupra ereticilor, care au căutat să le pună oprelişti, şi a bărbaţilor înţelepţi ai acestei lumi. În legătură cu aceasta, s-a ales a se citi astăzi pericopa Evanghelică despre Natanael, despre şovăielile sale cu privire la Hristos, de pe vremea când acesta se afla departe de El şi de schimbarea care s-a săvârşit în el, de îndată ce s-a apropiat de El - pentru a arăta cât este de trebuincios Dumnezeu în aducerea şovăielnicului la Credinţă, cât şi puterea minunată a Lui.

La vremea aceea, Iisus voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. După botezul Lui în apa Iordanului, Domnul Iisus a mers în Galileea, unde urma să-Şi înceapă lucrarea. Minţile stricăcioase ale iudeilor nu erau vrednice ca Domnul să-Şi înceapă lucrarea cu ei. Iudeea, în care se afla Ierusalimul, dimpreună cu firea lui frumoasă şi lumească, căzuse mai jos decât proviniciile păgâne. Galileea era păgână, păgânismul fiind introdus mai ales de către greci, romani şi sirieni şi răspândit numai parţial de către evrei. Iudeii din Iudeea socoteau Galileea ca pe un pământ păgân, pământ al întunecimii şi al necunoaşterii. Tocmai pe acest pământ s-a arătat lumină mare, potrivit cuvintelor proorocului: "În Galileea neamurilor .. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumina va străluci peste voi" (Isaia 9:1-2). Deschizând mai întâi gura Sa sfântă în această Galilee, locuită de oameni de neamuri diferite, Domnul a lămurit deja că Evanghelia Sa se adresa omenirii întregi. Dezvăluindu-Se mai întâi în acest colţ întunecat şi necunoscut al Palestinei, El Şi-a arătat atât smerenia, cât şi osândirea Sa, de către trufia fără de minte a Ierusalimului întunecat şi stricăcios.

Andrei a fost cel dintâi care L-a urmat pe Domnul, întâiul chemat, care l-a adus pe fratele său Simon Petru (Ioan 1:35 ş.u.), în vreme ce Domnul i-a spus lui Filip: "Urmează-Mi!". Faptul că Filip a răspuns la această chemare de îndată şi fără şovăire, se lămureşte din faptul că acesta, fiind aprins cu dragoste pentru Hristos, a început degrabă să adune şi pe alţii şi să-i aducă la Domnul său. Hotărârea grabnică de a-L urma pe Domnul fără amânare, se poate desluşi din faptul că, probabil, auzise despre Hristos mai dinainte, de la apropiaţii săi, Andrei şi Petru, că veneau cu toţii din Betsaida - şi poate că şi de la alţii; dar cel mai probabil este faptul că însuşirile fără de asemănare ale Domnului, l-au îndemnat să lase de îndată totul, să uite totul şi să-L urmeze pe El. Însuşirile puternice ale lui Hristos l-au atras pe Filip, pentru că, aşa cum am mai spus, nu numai el a fost acela care l-a urmat pe Hristos, ci îndată şi-a început misiunea apostolică, aducând şi pe alţii la Hristos, după cum urmează:

Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Cât de simplu vorbeşte Filip! Aceste două suflete - Filip şi Natanael - vorbesc împreună. Filip nu zice: "l-am găsit pe Mesia cel făgăduit" ori "Fiul lui David" ori "Regele lui Israel" ori "Domnul Hristos"; el doar îi arată lui Natanael că L-a găsit pe Cel Unul despre Care au scris Moise şi proorocii. Aici vorbeşte un suflet plin de uimire şi de bucurie. Simţămintele cele mai adânci nu bâjbâie după cuvinte, ci grăiesc cu simplitate, uneori peste măsură de simplu, ca şi cum ei ar fi cu totul lămuriţii că puterea lor se va simţi tocmai prin cele mai simple cuvinte. Simţămintele lipsite de tărie şi mincinoase, se fac trâmbiţe poleite ale cuvintelor foarte sunătoare, zgomotoase, pentru a părea mai putermice şi mai adevărate decât sunt. Filip şi Natanael trebuie să fi vorbit deja împreună despre Cel Unul Făgăduit, despre El, despre care s-a proorocit şi care a fost îndelung aşteptat. Acesta era un subiect de discuţie obişnuit printre iudeii cei adevăraţi, printre toate sufletele curate însetate. "Am aflat pe Acela", spune Filip. Altfel spus: El nu S-a dezvăluit ca fulger care sfâşie norii şi aduce cutremur de pământ, nici n-a căzut pe neaşteptate ca un meteorit şi nici nu a urcat pe tronul împărătesc în Ierusalim, spre care erau îndreptaţi ochii nevăzători ai fariseilor şi ai cărturarilor, lipsiţi de înţelegere, şi ai altora care L-au aşteptat pe Mesia. El a crescut şi a trăit aici în Galileea, printre noi, vreme de treizeci de ani, şi noi nu L-am cunoscut; El a crescut ca o viţă cultivată în mijlocul butucilor sălbatici şi El era greu de recunoscut până ce crescuse şi începuse să aducă roade. El era precum comoara îngropată în pământ: pământul a fost săpat adânc şi comoara a strălucit departe. El nu S-a pus în valoare, nici nu S-a impus; noi L-am văzut şi L-am cunoscut: blând ca un miel, limpede ca soarele, frumos ca primăvara şi puternic ca Dumnezeu. El este din Nazaret, fiul lui Iosif. Cine poate şti în ce chip L-a descris Filip pe Hristos lui Natanael? Cine poate repeta toată vorbirea dintre ei? Evanghelistul povesteşte pe scurt doar elementele cele mai însemnate. Şi tot ceea ce a auzit Natanael de la Filip, nu i-a putut aduce altceva, decât bucurie. Dar un lucru l-a tulburat pe el şi i-a slăbit credinţa: cum putea veni Mesia din Nazaret? Filip L-a numit pe Iisus fiul lui Iosif, poate că nici el nu cunoştea încă marea taină a zămislirii Lui de către Maica Domnului şi Sfântul Duh, şi poate că a fost aşa, ca înfăţişarea Sa să fie cât se poate de scurtă şi pe înţeles pentru omul care era călăuzit pas cu pas în taina întrupării lui Dumnezeu. Poate că Filip era deja misionar lucrător pe calea apostolică descrisă mai târziu de Sfântul Apostol Pavel: "Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii." (I Corinteni 9:22). Natanael era încă slab, neînvăţat, neluminat şi Apostolul îl trata ca pe unul dintre cei slabi.

Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: "Vino şi vezi". Întrebarea lui Natanael nu trebuie înţeleasă ca o remarcă răutăcioasă, a unei inimi învârtoşate şi neîncrezătoare, ci ca un chip al unei inimi sincere, ca să nu fie amăgit de prietenul său. Sara a râs în sine, când Dumnezeu i-a dezvăluit că ea va naşte fiu aşa bătrână cum este (Facerea 18:12). Aceasta este o bucurie care caută adeverirea prin întrebări. Şi Natanael, niciodată în viaţa sa, nu auzise asemenea veşti fericite ca acelea pe care i le adusese Filip. Dar, cum fiecare bucurie poate întâmpina împiedicări şi întristări, aşa s-a întâmplat şi cu bucuria aceasta a lui Natanael. Bucuria lui Natanael a fost îndată potolită de cuvântul "Nazaret". Cum ar putea să vină Mesia din Nazaret? Nu spuseseseră proorocii că locul naşterii Sale va fi Betleem? Nu urmărise neam după neam, din cetatea lui David, cu nădejde, să-l vadă pe moştenitorul şi împăratul cel aşteptat? Trebuie să fi greşit Filip. Dar Filip nu-şi va retrage lămuririle şi dovezile, şi nici nu doreşte să aducă lămuriri lui Natanael, ca răspuns la cele spuse de acela. El doar îi spune: "Vino şi vezi!". Cât de biruitor sună aceste cuvinte: "Vino şi vezi"! Numai vino şi vezi, Natanael; nu pot să-ţi aduc dovezi, dar vederea Lui îţi va aduce toate dovezile. Nu-ţi pot da un răspuns nici la această întrebare, nici la alte întrebări pe care le poţi pune, dar tocmai vederea Lui este răspunsul căruia nu i te poţi împotrivi. Vino cu mine chiar acum înaintea Lui - "Vino şi vezi!". Natanael este de acord şi porneşte împreună cu Filip.

Şi Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Ce laudă mare! Şi, mai mult decât atât, din gura cui! Dar ce înseamnă aceasta: "israelit în care nu este vicleşug"? Aceasta înseamnă: omul care este îndestulat cu cele ce se împotrivesc vicleşugului - cu Dumnezeu: gânduri despre Dumnezeu, arderea de nerăbdare după Dumnezeu, căutarea lui Dumnezeu, aşteptarea lui Dumnezeu, nădăjduirea în Dumnezeu. Este omul care se dăruise Domnului şi Stăpânului - lui Dumnezeu, şi nici nu va cunoaşte un altul; omul în care miezul răului nu a găsit nici o cale pentru a prinde rădăcini. Dar când Hristos a arătat că Natanael este un adevărat israelit, a mai arătat în acelaşi timp şi un fapt trist - acela că mai rămăseseră puţini israeliţi adevăraţi. De aceea, chiar Domnul a strigat cu bucurie: "Iată, cu adevărat, israelit!" Iată un om adevărat printre oameni mincinoşi! Iată omul care nu numai că este israelit cu numele, ci este unul desăvârşit! Deşi Domnul era în stare să cunoască de departe şovăielile despre El, spuse de Natanael către Filip, totuşi El l-a lăudat pe Natanael, ca fiind israelit adevărat şi fără vicleşug. L-a lăudat Domnul pentru a-l aduce pe Natanael la El? Nu; pentru că El, care vede inima, nu socoteşte cuvintele, ci inima. Noi nu putem vedea în nici un chip, nici nu putem răsfoi Evanghelia ca să citim că Natanael era un om fără vicleşug, dar Domnul a văzut în inima lui şi a citit aceasta acolo. Ceilalţi Apostoli care s-au adunat în jurul lui Hristos, poate ar fi rămas uimiţi la auzul acestor cuvinte de laudă, pe care le-a rostit Hristos, dar Hristos a lăsat ca timpul să le descopere Apostolilor, adevărul despre lauda adusă de El.

Chiar Natanael a fost uimit de această laudă neaşteptată, pentru că: "Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: mai înainte de a te chema Filip te-am văzut când erai sub smochin. Vedeţi cum Natanael se arată deodată a fi om fără vicleşug. Omul bogat în vicleşug se preocupă de sine şi nu-i pasă de alţii. Pentru omul cu vicleşug, lauda şi linguşirea sunt dulci. Dacă Natanael ar fi fost om cu vicleşug, el s-ar fi îmbătat cu această laudă venită de la Hristos şi ar fi început să-L laude, ori, într-o aparenţă de smerenie, nu ar fi primit lauda. Dar pe Natanael îl preocupa mai mult Hristos decât propria lui persoană. Şi astfel, Natanael nici nu a primit, nici nu a respins lauda, ci a pus o întrebare în chip deschis, dorind să dea la iveală adevărul despre Hristos: "De unde mă cunoşti?" Ne vedem pentru prima oară în viaţă. Dacă m-ai fi chemat pe nume, aş fi fost mai puţin uimit, pentru că un nume se poate cunoaşte şi folosi mai uşor; dar mă uimeşte faptul că Tu ai ajuns degrabă să cunoşti ce se află în inima şi în conştiinţa mea - ceva ce este foarte bine ascuns de oameni şi pe care omul îl dezvăluie cu foarte multă grijă prietenilor săi apropiaţi. "De unde mă cunoşti?"

Domnul i-a dat răspuns, descoperindu-i pentru o clipă taina materialnică, văzută: "Mai înainte de a te chema Filip te-am văzut când erai sub smochin." Cel care cunoaşte tainele inimii, poate să cunoască cu uşurinţă pe cele ale trupului. Şi cel care vede frământarea gândurilor şi aude şoapta lor ascunsă în om, va vedea cu mai mare uşurătate mişcarea trupului şi va auzi cuvintele care ies din gura omului. Înainte de a ajunge Filip la Natanael, Domnul l-a văzut stând sub smochin; şi înainte ca Filip să se gândească şi să-l alăture şi pe Natanael, Domnul văzuse şi cunoscuse inima lui Natanael. Prin Voia Lui, Filip a mers la Natanael şi l-a chemat să vină şi să vadă. Cum se poate ascunde omul de ochii lui Dumnezeu? Există vreo cale prin care omul să se poată ascunde de Dumnezeul Cel puternic şi înfricoşător? Cugetând asupra Dumnezeului Celui puternic şi înfricoşător, psalmistul se îndreaptă către Atotcunoscătorul Dumnezeu şi spune: "Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Că încă nu este cuvântul pe limba mea. Şi, iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate, şi pe cele din urmă, şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.. Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi de la faţa ta unde voi fugi?" (Psalm 138:2-7).

Hristos este minunea istoriei pe acest pământ, nu numai pentru minunile pe care le-a lucrat şi pentru Învierea Sa, dar şi pentru puterea atotcuprinzătoare a Duhului Său şi pentru cunoaşterea Sa. Fiind pe pământ, El se află în acelaşi timp în cer. Uitându-Se la oameni, El vedea în acelaşi timp pe Satan, cum a căzut din cer. Întâlnind oamenii, El le vedea trecutul şi viitorul. El citea gândurile oamenilor ca într-o carte deschisă. Pe când Se afla în mijlocul oamenilor care-L slăveau şi-L lăudau, El le vorbea ucenicilor Săi despre patima Sa; în miezul Patimii Sale, El vorbea despre biruinţa şi despre slava Sa, ce aveau să vină. Văzând templul de marmură din Ierusalim, El a văzut ruinarea lui. El vorbeşte cu Moise şi cu Ilie, la fel ca şi cei din vremea Lui, care erau în viaţă. Pe când Îşi ducea viaţa în trup, El a văzut tot ceea ce urma să se întâmple în cer şi a auzit vorbirea între bogatul cel păcătos care se afla în iad, cu Avraam, care se afla în rai. El a văzut de departe unde era priponit asinul dimpreună cu puiul său, şi Şi-a trimis ucenicii ca să-i aducă la El. El a văzut de departe omul din cetate cărând ulciorul cu apă şi Şi-a trimis ucenicii la acel om, cu porunca de a pregăti Paştile pentru El. Timpul şi locul nu puteau ascunde nimic vederii Lui duhovniceşti. El vedea tot ce se întâmplase şi tot ceea ce urma să se întâmple, ca şi cum totul s-ar fi petrecut înaintea ochilor Săi. Spaţiul nu avea pentru El nici un fel de măsură. El vedea tot ceea ce se întâmpla oriunde în lume, ca şi cum ar fi avut loc înaintea ochilor Săi trupeşti. Tot ceea ce se întâmpla într-un locaş închis, era ca şi cum ar fi fost într-un câmp deschis. Şi încă, tot ceea ce se întâmpla în locurile cele mai ascunse - în inimile oamenilor - era dezvăluit şi deschis priveliştii Sale.

Această aflare a Domnului Iisus în toate locurile şi atotcunoaşterea Sa, l-au uluit pe Natanael, aşa cum s-a întâmplat cu Petru, când a fost pescuirea minunată pe mare şi cum s-a întâmplat şi cu alţi ucenici ai Săi, când L-au văzut mergând pe apă şi potolind vântul şi furtuna. Cunoscând inimile oamenilor, Domnul ştia care dintre puterile Sale Dumnezeieşti vor fi mai puternic lucrătoare asupra fiecărui ucenic în parte. Dacă pe Petru îl uimea cel mai mult puterea Sa asupra naturii, pe Natanael îl uimea cel mai mult, după cum vedem, puterea Sa de înţelegere şi atotcunoaşterea Sa. Cunoscând toate lucrurile, Domnul a folosit aceasta pentru a face lucrătoare iconomia Sa Dumnezeiască pentru mântuirea oamenilor. Este posibil ca Filip să fi înţeles aceasta în perioada de început a apostolatului său, atunci când i-a spus lui Natanael: "Vino şi vezi!" Filip era încredinţat că Domnul atotînţelept şi atotputernic Se va descoperi lui Natanel în vreun chip care să fie cel mai potrivit duhului şi caracterului lui Natanel. Poate că el a avut numai o cunoaştere mai dinainte nedesluşită, despre ceea ce a cunoscut mai târziu în chip lămurit - tainele nenumărate şi minunate care erau ascunse în pieptul slab, omenesc, al Învăţătorului său. Cu adevărat, taine mai mari decît cerurile şi mai întinse decât veacurile, erau ascunse în pieptul Celui care era Om şi Dumnezeu! Şi-a descoperit şi Şi-a arătat Domnul Hristos a mia parte din tainele şi puterile Sale care erau ascunse în El? Desigur că nu. Cea mai mare parte a tainelor Sale a rămas nedescoperită şi nevăzută, pentru a fi descoperită şi arătată sfinţilor în Împărăţia Sa cea cerească. În El se afla asemenea putere, că nu-I trebuia nici o osteneală ca să facă minuni; El mai degrabă Se ascundea, ca să nu facă minuni. El a vorbit, S-a descoperit şi a făcut numai atât cât era nevoie pentru mântuirea noastră, fără silire sau apăsare asupra voinţei noastre, ci prin libera noastră alegere şi hotărârea noastră liberă.

Dar să mai zăbovim asupra lui Natanael, cum se minunează, răspunzând Domnului: Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Tu eşti regele lui Israel. Acestea au fost rostite de către cel care îi spusese lui Filip doar cu puţin timp mai înainte: "Din Nazaret poate fi ceva bun?" Ce schimbare minunată! Ce val neaşteptat de bucurie! O, fraţii mei, cât de măreţ şi minunat este Dumnezeu! Nu există cuvinte care să poată spune aceasta, sau mâini care să poată scrie despre aceasta, dar există inimi care pot simţi aceasta şi, simţind aceasta, se bucură ca roua dimineţii când este mângâiată de razele de soare. Nu este această întâmplare o pricină destul de lămuritoare pentru ca Domnul să Se îmbrace în trup de carne şi să se arate ca om slab pentru mântuirea oamenilor? Cine L-ar fi putut îndura ca pe un înger înfricoşător? Şi mai mult decât atât, dacă S-ar fi arătat ca Dumnezeu, în puterea şi slava Sa cea veşnică, fără să fie îmbrăcat sau ascuns sub haina de carne, cine ar fi fost în stare să-L privească şi să rămână viu? Cine I-ar fi putut auzi glasul şi să nu se schimbe în ţărână? Nu s-ar fi schimbat întregul pământ în negură, în preajma suflării Lui? Vezi ce putere tăcută are arătarea Lui; cum se schimbă într-o clipă inima şi gândurile omului! Cine şi-ar fi putut închipui, numai cu cîteva clipe mai înainte de vorbirea pe care Hristos a avut-o cu Natanael, că acesta va mărturisi că acest "fiu al lui Iosif" era Rabi, Fiul lui Dumnezeu şi împărat al lui Israel? Şi dacă, în acea clipă, Natanael se poate să fi gândit că Împăratul lui Israel era un împărat pământesc, s-ar fi putut asemăna cu credinţa tuturor asupra timpului venirii lui Mesia, ceea ce era mai mult decât destul, pentru un începător în mărturisirea lui Hristos şi următor al Lui. Pe lângă aceasta, Natanael L-a mai numit Fiu al lui Dumnezeu, prin care a aşezat Persoana lui Hristos cu mult deasupra treptei obişnuite de a-L înţelege ca împărat obişnuit, pământesc, pe tronul lui David.

Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decît acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. Domnul îi descoperise atunci lui Natanael numai o mică taină despre Sine, spunând că El îl văzuse sub smochin. Judecata Sa limpede la această mică depărtare pe pământ, este ca o rază a atotcuprinderii Sale, judecata limpede ca lumina soarelui. În curăţia sufletului său, Natanael a socotit că acest "puţin" era destul pentru credinţă. Fariseii şi cărturarii necuraţi şi plini de vicleşug ai Ierusalimului, au văzut cum Domnul a vindecat leproşii, cum a dat vedere orbilor, cum a înviat morţii şi nu puteau crede. Dar Natanael care era israelit adevărat - vezi cum crede şi mărturiseşte când i se arată doar o mică minune! "Mai mari decât acestea vei vedea.", făgăduieşte Domnul. Ce va vedea el? "Cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului." Domnul adresează aceste cuvinte lui Natanael, dar face această făgăduinţă tuturor, căci spune: "Adevărat, adevărat zic vouă" ("vouă", nu "ţie"). Şi pentru că nu există nici o îndoială că această făgăduinţă se va împlini, se vede din repetiţia pe care o foloseşte: "Adevărat, adevărat.". Chiar de la început, îngerii au slujit Mântuitorului, coborând din cer şi întorcându-se înapoi acolo. Un înger s-a arătat lui Zaharia, ca să-i spună despre naşterea marelui Înaintemergător al lui Hristos. Un înger s-a arătat Preacuratei Fecioare, ca să-i spună despre marea taină a naşterii Domnului. Cerurile erau deschise păstorilor din Betleem şi îngerii au coborât, cântând lauda de bucurie a păcii lui Dumnezeu către oameni. Îngerii au coborât pentru a vesti şi a-l călăuzi pe Iosif şi pe craii de la răsărit. Când Domnul biruise toate ispitele lui Satan din pustiu, îngerii au venit şi I-au slujit Lui. În Patima Sa, înainte de a muri, în Grădina Ghetsimani, I S-a arătat un înger, întărindu-L. La vremea Învierii Sale, îngerii au coborât la mormântul Său. La înălţarea Sa de la pământ la cer, doi îngeri înveşmântaţi în alb au coborât şi s-au arătat ucenicilor. După Înălţarea Sa, îngerii s-au arătat adesea Apostolilor Săi şi, mai târziu, foarte multor oameni drepţi, mucenici şi sfinţi. Întâiul mucenic Ştefan, nu a văzut cerurile deschizându-se (Fapte 7:56)? Apostolul Pavel nu s-a ridicat până la al treilea cer? Nu s-au descoperit Apostolului şi Evanghelistului Ioan, nenumărate minuni cereşti, într-un răgaz de timp ori în veşnicie? Până în zilele noastre, îngerii s-au arătat multor oameni cu inima curată şi cu sufletele purtătoare de Dumnezeu; şi mulţi păcătoşi, cărora li s-au iertat păcatele, au văzut cerurile deschise. O, de câte şi de câte ori până în prezent, s-au dovedit adevărate cuvintele Domnului Iisus despre cerurile deschise şi despre coborârea şi înălţarea îngerilor! Domnul a coborât pe pământ pentru a arăta oamenilor cerurile deschise. Înainte de Hristos, numai un număr mic de prooroci şi de oameni plăcuţi lui Dumnezeu s-au învrednicit să vadă cerurile deschise, dar după venirea Lui, o întreagă ceată de proororci, prin simţirea lor duhovnicească, s-au ridicat în înălţimile cerului şi au coborât dimpreună cu mulţimea cea cerească a îngerilor. Cerul este mereu deschis oamenilor, dar oamenii sunt închişi cerului: "că văzând, nu văd şi auzind, nu aud" (Matei 13:13). Hristos a redat vederea nu numai câtorva care erau orbi trupeşte, ci milioane de orbi duhovniceşti şi-au recăpătat vederea. Şi orbii şi-au primit vederea şi au văzut cerurile deschise. Şi ce înseamnă cerurile deschise, decât arătarea Dumnezeului Celui viu şi a cetei Sale fără de număr? Atunci, ce înseamnă simţirea lui Hristos, decât frică şi groază pentru cei necuraţi şi păcătoşi, şi viaţă şi bucurie pentru cei curaţi şi drepţi? Această simţire măreaţă şi înfricoţătoare ne este ascunsă prin veşmântul nostru trupesc. Dar curând, foarte curând, acest veşmânt va fi sfâşiat şi lepădat şi ne vom afla cu totul în cerurile deschise. Aceia dintre noi, care sunt pocăiţi şi curaţi, se vor afla înaintea Dumnezeului Celui viu, Care este veşnic şi de viaţă dătător, dar cei nepocăiţi, hulitorii şi necuraţii, se vor afla veşnic fără de Dumnezeu, în chinuirea şi întunericul fără de sfârşit.

De aceea, să ne apropiem de Domnul Iisus, Care iubeşte oamenii, şi, cât încă mai avem zile, să mărturisim numele Lui ca singurul nume mântuitor, şi să strigăm după ajutor - singurul ajutor care este neschimbat şi care aduce mântuirea. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii şi ne mântuieşte! Slavă Ţie, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt - Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

CATEVA LAMURIRI DESPRE CREDINTA, MANTUIRE, ORTODOXIE

Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul

O singură credinţă este adevărată; un singur Botez este adevărat:

„Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez.” (Efeseni 4, 5)

Învăţăturile heterodoxe provin din îngâmfare:

„Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte”. (I Timotei 6, 3-4)

Se cuvine să păstrăm dreapta credinţă pe care am învăţat-o de la înaintaşii noştri binecredincioşi:

„Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat”. (II Timotei 3, 14)

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri”. (Evrei 13, 7-9)

Sfântul Paisie de la Neamţ spune foarte clar: „Dumnezeu Preamilostivul, prin credinţa ortodoxă şi fapte bune, şi darul Său, lucrează mântuirea sufletelor creştinilor ortodocşi. Credinţa ortodoxă este aceea pe care o ţine Una Sfânta Soborniceasca şi Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, iar fără ea, adică fără credinţa ortodoxă, nicidecum nu este cu putinţă nimănui a se mântui. Credinţa ortodoxă fără fapte bune moartă este, precum şi faptele cele bune fără credinţa ortodoxă sunt moarte. Iar cel ce vrea să se mântuie, trebuie să unească întotdeauna credinţa ortodoxă cu faptele cele bune şi să aibă fapte bune întru credinţa ortodoxă.” [1]

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov spune că „Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire.” [2]

Sfântul Teodosie de la Pecerska spune: „Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul.”

Ce este Sfanta Scriptura?

Sfanta Scriptura sau Biblia este adunarea cartilor sfinte, care cuprind Descoperirea dumnezeiasca.

Sfanta Scriptura se imparte in doua parti, anume Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde cuvantul lui Dumnezeu catre oameni inainte de Mantuitorul Iisus Hristos, si Legea Noua sau Noul Testament, care cuprinde Descoperirea dumnezeiasca adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos.

Sfanta Scriptura a fost scrisa sub insuflarea Duhului Sfant, care a luminat mintea unor barbati alesi ca sa priceapa cuvantul lui Dumnezeu si i-a pazit ca sa nu greseasca in scrisul si predica lor. Sfantul Apostol Pavel zice: "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura" (2 Tilmotei 3, 16); iar Sfantul Apostol Petru zice: "Nu prin voia oamenilor s-a facut vreodata proorocire, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait fiind purtati de Duhul Sfant" (2 Petru 1, 21).

Ce inseamna ortodox si Ortodoxie?

Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor. Ortodox este acela care are in sufletul sau dreapta credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui.

Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si de traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Sai din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Invatatura aceasta este tinuta de Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, fara stirbiri si fara adaugiri omenesti, adica asa cum a descoperit-o Mantuitorul, cum au vestit-o Sfintii Apostoli, cum au talmacit-o Sfintii Parinti si cum au propovaduit-o slujitorii bisericesti din neam in neam, pana in zilele noastre.

Ce este mantuirea?

Mantuirea este slobozirea din robia pacatului si a mortii precum si dobandirea vietii celei vesnice, in unire cu Dumnezeu. Mantuirea ne-a fost facuta cu putinta de Dumnezeu prin Intruparea, Jertfa si Invierea Fiulul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, care a venit in lume "pentru noi si pentru a noastra mantuire". Adica, Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin lucrarea Sa de mantuire a deschis pentru oameni portile imparatiei cerurilor, care erau incuiate dupa caderea in pacat. El da putinta tuturor care voiesc sa-L urmeze, in Biserica Sa, sa intre in acea Imparatie sau viata vesnica.

Mantuirea deci este un proces teandric complex si continuu, la care suntem angajati intreaga noastra viata, din care pricina ni se si spune: "Lucrati mantuirea voastra" (Filipeni 2, 12). Prin urmare nimeni nu poate spune in aceasta viata: Sunt mantuit.

Cine se poate mantui?

Orice om se poate mantui, daca indeplineste conditiile mantuirii. Caci Dumnezeu nu impiedica pe nimeni de la mantuire, ci "voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului" (1 Timotei 2, 4).

Care sunt conditiile mantuirii?

Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune. Adica acela se mantuieste care face parte din adevarata Biserica, unde se poate impartasi de dumnezeiescul har, prin Sfintele Taine, unde dobandeste dreapta credinta in adevarul mantuitor si unde este indrumat sa savarseasca fapte bune.

Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire, fiindca insusi Mantuitorul ne spune: "Fara de mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5), iar Sfantul Apostol Pavel zice: "In har sunteti mantuiti" (Efeseni 2, 5); credinta este si ea de neaparata trebuinta, fiindca "fara credinta este cu neputinta a placea lui Dumnezeu" (Evrei 11, 6) si "cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16); si tot asa de neaparata trebuinta sunt si faptele bune, caci "credinta fara de fapte este moarta" (Iacob 2, 26); iar cei "ziditi intru Hristos spre fapte bune" sunt ziditi (Efeseni 2, 10).

Unde se gaseste adevarul care duce la mantuire?

Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Biserica Ortodoxa, care este "stalp si temelie adevarului" (1 Timotei 3, 15), ea pastrand si propovaduind fara nici o schimbare adevarul dumnezeiesc asa cum l-a invatat Domnul nostru Iisus Hristos, cum l-au raspandit in lume Sfintii Apostoli, cum l-au talmacit Sfintii Parinti si cum l-au aratat sfintele sinoade a toata lumea.

De la cine are Biserica Ortodoxa adevarul deplin?

Biserica Ortodoxa are adevarul deplin sau invatatura credintei celei adevarate de la Dumnezeu. El Insusi a incredintat Bisericii acest adevar, ca ea sa-l pastreze prin puterea si grija Duhului Sfant, si sa-l propovaduiasca neimputinat pina la sfarsitul veacurilor, prin slujitorii ei.

Cum a dat Dumnezeu acest adevar?

Dumnezeu a dat acest adevar prin Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca. L-a dat in chip nedeplin si numai pregatitor prin patriarhii, proorocii si dreptii Vechiului Testament, iar deplin si desavarsit prin Iisus Hristos, Fiul Sau intrupat. "In multe randuri si in multe chipuri a grait de demult Dumnezeu parintilor nostri, prin prooroci, iar in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul", zice Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei I, 1.

Ce se intelege prin Descoperirea dumnezeiasca?

Prin Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca se intelege acea lucrare a lui Dumnezeu prin care El se face cunoscut oamenilor, impartasindu-le acestora adevarul despre fiinta, voia si lucrarile Sale. Scopul pentru care Dumnezeu se descoperit oamenilor este ca ei sa creada drept in El, sa-L cinsteasca dupa cuviinta si sa-i indeplineasca voia, pentru ca astfel sa se poata mantui.

Prin Descoperirea dumnezeiasca se intelege totalitatea sau intreaga comoara a adevarurilor pe care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor spre mantuirea lor.

Descoperirea dumnezeiasca este absolut necesara, intrucat fara dumnezeiasca Descoperire, oamenii numai cu simturile si cu mintea lor n-ar fi putut niciodata sa cunoasca pe Dumnezeu si voia Lui.

In ce anume se cuprinde Descoperirea dumnezeiasca pastrata de Biserica?

Descoperirea dumnezeiasca pastrata de Biserica se cuprinde in Sfanta Scriptura si in Sfinta Traditie, care din aceasta pricina se numesc izvoare ale Descoperirii dumnezeiesti sau izvoare ale credintei.

Ce este Sfanta Scriptura?

Sfanta Scriptura sau Biblia este adunarea cartilor sfinte, care cuprind Descoperirea dumnezeiasca.

Sfanta Scriptura se imparte in doua parti, anume Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde cuvantul lui Dumnezeu catre oameni inainte de Mantuitorul Iisus Hristos, si Legea Noua sau Noul Testament, care cuprinde Descoperirea dumnezeiasca adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos.

Sfanta Scriptura a fost scrisa sub insuflarea Duhului Sfant, care a luminat mintea unor barbati alesi ca sa priceapa cuvantul lui Dumnezeu si i-a pazit ca sa nu greseasca in scrisul si predica lor. Sfantul Apostol Pavel zice: "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura" (2 Tilmotei 3, 16); iar Sfantul Apostol Petru zice: "Nu prin voia oamenilor s-a facut vreodata proorocire, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait fiind purtati de Duhul Sfant" (2 Petru 1, 21).

Cine poate sa talcuiasca fara greseala Sfanta Scriptura?

Numai Biserica poate sa talcuiasca fara greseala Sfanta Scriptura, pentru ca numai Biserica este pazitoarea, talcuitoarea si propovaduitoarea fara gres a Descoperirii dumnezeiesti. Caci Bisericii, prin Sfintii Apostoli, i-a dat Mantuitorul fagaduinta Sa sfanta, ca ramane cu ea pana la sfarsitul veacurilor; iar Dumnezeu-Tatal a trimis pe Duhul Sfant ca s-o pazeasca de orice greseala, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care zice: "Mergand invatati toate neamurile, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i pe dansii sa pazeasca toate cate am poruncit voua; si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor" (Matei 28, 19-20); "si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa ramana cu voi in veac. Duhul adevarului" (Ioan 14, 16-17); "iar Mantuitorul, Duhul cel Sfant, pe care-l va trimite Tatal intru numele meu, acela va va invata toate si va va aduce aminte de toate cate am grait eu voua" (Ioan 14, 26).

Singura Biserica are darul de a nu putea gresi, fiindca este condusa de insusi Iisus Hristos, capul ei nevazut si are ajutorul si luminarea Sfantului Duh pururea cu ea. De aceea Biserica singura este "stalpul si intarirea adevarului" (1 Tim. 3, 15). Asadar numai aceia care au primit putere, incuviintare si insarcinare de la Biserica si numai in numele Bisericii pot si au dreptul sa talcuiasca izvoarele Descoperirii dumnezeiesti, adica Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

Ce este Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie sau Predania este invatatura de credinta descoperita de Dumnezeu si propovaduita de Sfintii Apostoli prin grai viu, dar nescrisa de ei, ci trecuta asa in Biserica fara schimbare, din generatie in generatie. Mai tarziu, ea a fost scrisa de Sfintii Parinti si se pastreaza neschimbata in scrierile lor, in hotararile sfintelor sinoade si in cartile de slujba bisericeasca.

Sfanta Traditie are aceeasi valoare ca si Sfanta Scriptura?

Sfanta Traditie are aceeasi valoare pentru credinta ca si Sfanta Scriptura, pentru ca amandoua cuprind acelasi cuvant al lui Dumnezeu.

Sfanta Traditie fiind cel dintai chip de latire a Descoperirii dumnezeiesti, este mai veche, mai raspandita si, in unele puncte, mai dezvoltata decat Sfanta Scriptura. Caci de la Adam pana la Moise nu s-a scris nici o carte sfanta. Insuai Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat invataturile si randuielile Sale prin viu grai si prin pilda vie. Sfintii Apostoli, de asemenea, au predicat la inceput prin grai viu; mai tarziu, cand nu puteau sau nu ajungeau sa predice prin viu grai, uuii din ei au pus in scris invataturile Mantuitorului.

Astfel, Sfanta Traditie, fiind mai veche si mai larga, dezvolta si lamureste Sfanta Scriptura; ea povatuieste mai departe spre dreapta intelegere si savarsire a Sfintelor Taine si spre pazirea sfintelor randuieli ale Bisericii in curatenia in care au fost asezate la inceput.

Chiar Sfanta Scriptura vorbeste lamurit despre insemnatatea Sfintei Traditii. Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spuna la sfarsitul Evangheliei sale: "Sunt inca si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amanuntul, mi se pare ca nici un lumea aceasta n-ar incapea cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21,25); iar Sfantul Aposol Pavel zice: "Cele ce ati invatat si ati luat si ati auzit si ati vazut de la mine, acestea sa le faceti" (Filipeni 4,9); "drept aceea, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile (traditiile) pe care le-ati invatat fie prin cuvant fie prin epistola noastra (2 Tesaloniceni 2,15).

De altfel, Sf. Apostol Pavel chiar citeaza din Sf. Traditie, cand spune: "Mai fericit este a da decat a lua" (F. Ap. 20, 35), cuvinte care au fost rostite de Mantuitorul Iisus Hristos dar care nu se gasesc in cele patru evanghelii.

La fel ne invata Sfintii Parinti, ca sa pastram cuprinsul Sfintei Traditii cu acesasi sfintenie si tarie cu care pastram cuprinsul Sfintei Scripturi. Sfintul Vasile cel Mare zice: "Dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica, pe unele le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia Apostolilor, predate noua in taina. "Amandoua acestea (Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie) au aceeasi autoritate pentru evlavie" (Canonul 91).

De aceea Sfanta Traditie trebuie crezuta si tinuta cu aceeasi tarie si cu aceeasi sfintenie ca si Sfanta Scriptura.


Ce este credinta?

Credinta este puterea si calea prin care primim ca adevar neindoielnic tot ce a descoperit Dumnezeu si invata Sfanta Biserica, pentru mantuirea noastra. Prin credinta cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce nadajduim de la Dumnezeu. De aceea Sf. Apostol Pavel zice: "Credinta este adeverirea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute" (Evrei, 11, 1).

Cuprinsul credintei, adica invatatura Bisericii, este cuprinsul Deacoperirii dumnezeiesti. Crestinul ortodox este dator sa cunoasca bine cuprinsul credintei sale, nu numai pentru a-si orandui in chip corect viata, ci si pentru a nu fi amagit de multele invataturi gresite si desarte pe care le intalneste.

Unde se cuprinde invatatura credintei crestine?

Invatatura credintei crestine se cuprinde pe scurt, dar cu cuvinte lamurite, in Simbolul Credintei sau Crezul, care a fost alcatuit de Sfintii Parinti in intaiul sinod ecumenic de la Niceea si in al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol.

Ce este Simbolul Credintei?

Simbolul credintei sau Crezul este o scurta si limpede marturisire a invataturii de credinta crestina. El are 12 articole si anume:

1. "Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute.

2. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiita cu Tatal, prin Care toate s-au facut.

3. Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.

4. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.

5. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

6. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

7. Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant. Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit. Care a grait prin prooroci.

9. Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor.

11. Astept invierea mortilor.

12. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin".

Crezul este deci samburele "Legii" noastre crestine ortodoxe. Calendarul, de pilda, si indreptarea lui este un lucru omenesc si deci nu schimbarea "Legii", cum mai considera unii credinciosi. Daca ne-ar fi schimbat cineva Crezul, atunci, intr-adevar, ne-ar fi schimbat "Legea ".

TOT MAI MULTI FII AI DOMNULUI SE INTORC ACASA. LA CAT MAI MULTI!

Un fost pastor protestant, Igor Zyryanov din regiunea Irkutsk, care anul trecut împreună cu familia şi comunitatea s-a convertit la Ortodoxie, a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Originar din Ust-Kut, regiunea Irkutsk, părintele Igor, povesteşte că în copilărie era interesat de “toate credinţele ezoterice şi oculte”. Încă în şcoală fiind se ocupa cu practici extrasenzoriale. Bunica părintelui Igor, era cunoscută de către concetăţenii săi ca fiind o mare vindecatore şi ghicitoare, care cu vrăjile sale putea alunga urşii şi lupii, iar în cele din urmă l-a învăţat să ghicească şi pe nepotul său.

După liceu, părintele Igor, a început sa lucreze extrasens şi chiar a deschis propriul său birou. De la începutul anilor 1990, a început să participe la şedinţele bisericii protestante “Vestea bună”, iniţial fiind în speranţa, că aceasta v-a fi o modalitate de a atrage clienţi. Viitorului preot ortodox, Domnul Iisus Hristos de la început îi părea “un mare extrasens.”
În calitate de pastor protestant, el a început să călătorească prin sate şi cătune ca misionar, şi, în general, a rostit aproximativ 4 mii de predici. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, pastorul Igor a început să se dezamăgească în protestantism, el a văzut în comunităţile protestante un fel de “cioburi ale Bisericii Adevărate, parcă ar fi biserică -, dar incompletă”…
După mai mulţi ani de lectură şi studiere a literaturii patristice şi comunicare cu preoţii creştini ortodocşi, pastorul Igor Zyryanov a luat decizia de a trece la Ortodoxie, ceea ce a şi făcut împreună cu familia sa şi comunitatea din comuna Bayanday.

Sursa : http://www.interfax-religion.ru/
A tradus din limba rusă pentru www.moldovacrestina.info, Magdalena Munteanu.

Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina .DE-AM AVEA SI NOI, ROMANII , ATATA CURAJ....

Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina

Duminică, 19 decembrie 2010, la Centrul de conferinţe din Dimitsana, plin până la refuz de oameni şi autorităţi, Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalupoli, cu mai mulţi preoţi şi monahi, a oficiat slujba de depunere a jurământului de către noul primar de Gortina, dl. Ioannis Giannopoulous.

După o alocuţiune de câteva minute a Mitropolitului la adresa noului primar, care a fost aplaudată de mulţime, un membru influent, dispreţuind prezenţa sfântului cler, a luat cuvântul şi a spus că „nu avem nevoie de preoţi, deoarece, conform regulamentului, nu se prevede prezenţa arhiereului şi a preoţilor la depunerea jurământului".

Aceste cuvinte dispreţuitoare la adresa sfinţitului cler, spuse într-un moment oficial şi în prezenţa mulţimii, l-au enervat pe Mitropolitul Ieremia, care într-adevăr cu aciditate şi mânie l-a atacat pe insultător şi pe un ton ridicat i-a spus: „Asta te-a deranjat pe tine, domnule, prezenţa preoţilor? Noi, preoţii şi arhiereii, ne-am luptat să existe o patrie liberă şi ca tu să te mişti liber. Şi se spun aceste cuvinte, creştinilor, aici în Dimitsana, unde s-a născut Patriarhul Grigorie, care a fost spânzurat pentru credinţă şi patrie? Ruşine unora şi încă odată ruşine celor care s-au pus să facă Elada noastră atee. Nu-i vom lăsa. Eu care am venit aici sunt inspirat de frânghia Patriarhului Grigorie şi vreau să devin un luptător, vreau să devin nebun pentru credinţa cea sfântă. Să ştiţi şi să aflaţi că aici, în Dimitsana, aveţi un episcop nebun, care nu va rămâne indiferent la omuleţii şi piticii care vor să se pună cu sfânta noastră credinţă şi să dezrădăcineze iubirea noastră faţă de Hristos şi faţă de Preasfânta, pe care ne-au lăsat-o ca zestre părinţii noştri. Eu sunt copil al unui erou din munţii albanezi şi tatăl meu, voinic de 25 de ani, n-a fost ucis în munţii albanezi, ca să vină acest domn să dispreţuiască aici în mod public sfântul cler. Deci, de vreme ce, după spusele acestui domn, la care nu am auzit să protesteze cineva dintre dumneavoastră, nu este nevoie de preoţi la depunerea jurământului, protestez şi ies din sală şi dau poruncă tuturor preoţilor şi monahilor să plece şi ei din sală".

Şi adresându-se preoţilor şi monahilor, a spus: „Haideţi! Haideţi! Toţi părinţii să ieşim, de vreme ce ne dispreţuiesc".

Atunci, întreaga mulţime a fost electrizată de scenă şi de cuvintele pline de durere şi de indignare ale arhiereului şi a protestat spunând să iasă afară din sală cel care a spus acele cuvinte şi nu arhiereul nostru.

Şi toţi primarii de dinainte şi autorităţile şi noul primar şi poporul au căzut în faţa arhiereului şi i-au cerut iertare pentru incident şi l-au rugat să nu iasă din sală nici el, nici clericii.

Scena a fost foarte dramatică şi impresionantă şi nu poate fi exprimată în cuvinte. În sfârşit, kir Ieremia a cedat în faţa argumentului duios al fostului primar din Dimitsana, dl. Anastasios Vlahos, care a spus:

„Înaltpreasfinţite, vă amintesc cei patru ani de excelentă cooperare a noastră şi vă rog să uitaţi cuvântul jignitor spus la adresa preoţilor şi să rămâneţi şi dumneavoastră şi preoţii în sală".

În continuare au luat cuvântul primarul şi oficialii. Toţi, la începutul cuvântului lor, i-au cerut iertare arhiereului pentru incident.

Arhiereul însuşi, după cum am auzit şi am constatat, a fost liniştit sufleteşte şi bucuros, deoarece prin acest incident s-a convins că în Gortina, cu reşedinţa la Dimitsana, ideile ateiste auzite sunt înăbuşite de propriul său popor şi de autorităţi.

(pentru versiunea românească: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi", surse: ROMFEA.GR şi THRISKEFTIKA)

sursa: http://acvila30.wordpress.com/