Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 24 februarie 2012

SA AJUTAM UN BAIETEL SA TRAIASCA! SA NE RUGAM LA BUNUL DUMNEZEU PENTRU INSANATOSIREA LUI!

Un strigăt de ajutor!



Numele meu este Nedelca Alin, am vârsta de 36 ani şi sunt din Baia Mare, jud. Maramureş,

Dumnezeu mi-a binecuvântat familia cu doi băieţi. Răzvan, fiul cel mare de 13 ani şi Cătălin, mezinul familiei de 9 ani. Ei sunt lumina şi sufletul familiei mele. Doar un părinte ştie ce vreau eu să spun, doar un părinte case iţi iubeşte îngerii daţi de Dumnezeu.

Uneori, stau si ma gandesc, de ce trebuie ca lumea sa sufere? In aceste momente in care astern aceste cuvinte, ma gandesc daca v-a citi …… oare voi reusi sa sensibilizez pe cineva? Voi avea puterea si taria sa trec peste aceasta nenorocire care mi-a lovit familia? Ma aplec in fata voastra si va rog sa-i acordati o sansa fiului meu Razvan.
In 2009 la spitalul INTERSERVISAN din Cluj Napoca au inceput problemele noastre cand in urma unor analize ni s-a comunicat ca fiul meu avea acumulare de mucus in ureche, care urma sa fie aspirata si tratata. In urma acestei interventii , fiul meu a inceput sa acuze dureri groaznice de cap. Am hotarat sa-i fac un RMN la CLUJ-napoca deoarece in Baia Mare nu exista aparatura necesara.

Timpul s-a oprit in loc pentru cateva secunde si am crezut ca totul s-a sfarsit cand medicul mi-a citit RMN-ul si am fost anuntati ca fiul meu avea o tumoare pe creier.Am fost indrumati spre DR. PROF. Florescu , medic neurochirurg pentru operatie, operatie care s-a efectuat la sfarsitul anului 2009. Din spusele medicului, operatia a avut succes, dandu-ne certitudinea ca nu vor mai aparea probleme.

Bucuria, emotia ,lacrimile ne-au coplesit pe toti, cosmarul luase sfarsit, dar nu pentru mult timp. Azi dupa 2 ani retraim aceleasi momente dureroase, aceleasi deziluzii, pentru ca in urma controlului de 2 ani, RMN-ul a confirmat ca tumoarea a recidivat. Cuvintele DR.Florescu au fost:”trebuie reoperat”

Am inceput sa ma informez , sa ma documentez pana am dat o de mana de ajutor , am auzit de DAN SANTIMBREANU, un suflet de om, un om care a cunoscut durerea dar si un supravietuitor in lupta cu boala. La el am gasit speranta si ne-a indrumat la clinica unde a fost si el operat, in Germania la INI HANNOVER. Am trimis si noi analizele fiului meu la aceasta clinica raspunsul sosit de la Prof.Dr.R. Fahlbusch a fost ca operatia se poate face cu succes ,insa suma necesara operatie si a ingrijirilor se ridica la 50.000 euro, asa cum ne-a confirmat deja clinica si ar trebui facuta cat mai curand.

In momentul de fata nu am acesti bani si nici nu cred ca am cum sa fac rost de ei intr-un timp asa de scurt, iar de formularul E 112 (de la Casa Nationala de Sanatate) nu putem beneficia deoarece operatia se poate realiza si in Romania, chiar daca sansele sa scape fara sechele sunt foarte mici.

Pentru cei care cred ca ne pot ajuta cu donatii oricat de mici sau care pot da informatia mai departe la societati care au posibilitatea sa ma sprijine am afisat urmatoarele conturi:

BCR Sucursala Baia Mare - titular cont NEDELCA ALIN

- EURO RO93RNCB0182125040580002

- LEI RO23RNCB0182125040580001

ING Sucursala Baia Mare – titular cont NEDELCA ALIN

- LEI RO49INGB0000999902781407

BRD Sucursala Baia Mare - titular cont NEDELCA ALIN- EURO RO82BRDE250SV55245462500

- LEI RO86BRDE250SV55245382500

BRD GSG SA SUCURSALA BAIA MARE

STR G. SINCAI, NR. 38B, BAIA MARE JUD. MM

SWIFT: BRDEROBU

Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 0743622397 (Alin Nedelca)

SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE POST

Cuvant la Duminica Lasatului sec de branza



din “Omilii la Postul Mare”

Omilia despre profetul Iona si despre post

Fost-a cuvantul Domnului catre Iona: „Scoala-te si mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el sa vesteasca acolo? El trebuia sa strige: „inca trei zile si Ninive se va prapadi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncesti sa se vesteasca mai inainte nenorocirea pe care voiesti sa o trimiti ? Raspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca sa nu fac ceea ce am poruncit sa se vesteasca”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenintat si cu iadul, pentru ca sa nu ne arunce in iad. El zice catre noi cam asa: „Teme-te de cuvintde Mde, si nu vei tremura de faptde Mde”.

Insa pentru ce oare hotaraste El un termen asa de scurt de iertare ? Pentru ca tu sa cunosti fapta cea buna a ninivitenilor, care in asa de putine zile s-au pocait de asa de multe pacate si le-au starpit. Totodata, trebuie sa te minunezi de indurarea lui Dumnezeu, careia i-a fost de ajuns o pocainta atat de scurta pentru atat de multe pacate; de aceea tu nu trebuie sa cazi in deznadejduire, macar de ai fi savarsit mii de pacate. Precum un om lenes si delasator, care, desi are timp de pocainta, totusi nu savarseste nimic insemnat, ci din usuratatea mintii, intarzie de a se impaca cu Dumnezeu; pe cand dimpotriva, cel ravnitor si dispus la pocainta, in timp scurt poate face indestulare pentru pacatde multor ani.

Nu s-a lepadat oare Petru de Domnul de trei ori ? Si a treia oara n-a facut el oare aceasta cu juramant ? Nu s-a temut el oare de vorbde unei slujnice nebagate in seama ? Si ce ? Avut-a el oare trebuinta de multi ani spre a se pocai ? Nicidecum, ci intr-o noapte a cazut si iarasi s-a ridicat, intr-o noapte s-a imbolnavit si iarasi s-a insanatosit. Dar cum s-a facut aceasta ? El a plans si s-a. vaitat, si nu in chip obisnuit, ci plin de ravna si de seriozitate. De aceea Evanghelistul nu zice numai: ,,a plans”, ci: „a plans cu amar” (Mt. 26, 75).

Insa cat de mare a fost puterea acestor lacrimi, cuvintde nu o pot spune; dar urmarea lucrului arata aceasta. Adica, dupa acea cadere grea – si ce cadere in pacat putea fi mai cumplita decat lepadarea de Domnul ? -Hristos iarasi a asezat pe Petru in vrednicia sa cea de mai inainte si iarasi i-a dat dregatoria intaietatii in Biserica, si, ceea ce este mai mult, el ne spune ca dragostea lui Petru este mai mare decat a tuturor celorlalti Apostoli, cand il intreaba: „Petre, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?” (In. 21, 15).

Poate tu vei zice ca pe niniveteni de aceea i-a iertat Dumnezeu asa de usor, caci ei nu erau invatati in religia cea adevarata, dupa cum zice Sfanta Scriptura: „Sluga care nu a stiut voia Domnului sau, si a facut cde vrednice de batai, se va bate putin” (Lc. 12, 48). Pentru ca tu sa nu pui aceasta impotriva, ti-am adus caderea Sfantului Petru, care, desigur, cunostea cu desavarsire voia Domnului, insa iata ca el, macar ca a pacatuit, ba inca a savarsit cel mai mare pacat, totusi a dobandit din nou cea mai mare incredere. De aceea, nu deznadajdui nici tu pentru pacatde tale.

Mai rau decat insusi pacatul este impietrirea in pacat; si inca si mai rau este, la cadere, cand cineva nu se scoala iarasi. Aceasta o deplange Pavel mai mult si o socoteste mai vrednica de tanguit, cand scrie Corintenilor: „Ma tem ca nu cumva, venind iarasi, sa ma smereasca Dumnezeul meu la voi si sa plang pe multi care au pacatuit mai inainte si nu s-au pocait de necuratia, de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut” (II Cor. 12, 21).

Dar care timp ar putea fi mai potrivit pentru pocainta decat tocmai timpul postului ?

Dar sa ne intoarcem la istoria profetului Iona. Dupa ce a auzit el aceste cuvinte ale Domnului, s-a sculat si s-a dus la Iopi, „spre a fugi de la fata Domnului la Tharsis” (Iona l, 3). O, omule, unde voiesti sa fugi ?

Nu stii tu oare, ce zice Psalmistul: „Unde ma voi duce de la duhul Tau, si de la fata Ta unde voi fugi?” (Ps. 138, “7). Poate undeva pe pamant ? Insa „al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Ps. 23, 1). Sau in lumea cea de desubt ? Dar ”de ma voi pogori si acolo – zice Psalmistul -Tu de fata esti” (Ps. 138, 8). Sau in cer? Insa „de ma voi sui in cer, Tu acolo esti” (loc. cit.).

Sau poate cumva in mare ? „Dar si acolo mana ta ma va apuca”’, zice Sfanta Scriptura (biidem, 10), precum tocmai s-a intamplat lui Iona. Cu toate acestea, pacatul are acea insusire ca umple sufletul nostru de multa nebunie. Adica, precum cei ametiti si beti nebuneste si fara prevedere sovaiesc in toate partile, chiar si cand in apropierea lor ar fi o bezna sau o prapastie adanca, sau altceva asemanator, in care ar putea sa se rostogoleasca, tot asa se li intampla si pacatosilor, imbatati, ca de vin, de pofta de a savarsi pacatul, ei sovaiesc in toate partile, nu stiu ce fac si nu vad nici primejdia cea de fata, nici pe cea viitoare.

Pentru ce, spune-mi, Iona, pentru ce vrei tu sa fugi de Domnul ? Rabda putin si cu fapta te vei incredinta ca nu poti sa fugi la mare, care si ea este o sluga a lui Dumnezeu. Deci, abia s-a suit Iona in corabie, ca marea a inaltat valurile sale si a aruncat undele sale pana la cer. Marea a facut ca robul cel credincios, care intalnind pe un alt rob care a pradat pe stapanul sau, nu-1 pierde din vedere si impiedica pe oricine ar voi sa-1 ia, pana ce robul cel necredincios nu s-a intors indarat, indata ce ea a intampinat si a cunoscut un alt rob necredincios, pricinuieste mii de greutati corabierilor care 1-au primit, mugeste si, macar ca nu face chiar judecata, totusi ameninta a inghiti corabia impreuna cu oamenii, daca nu se va preda robul cel necredincios.

Deci, ce au facut corabierii in acea furtuna ? Au aruncat proviziile din corabie (Iona l, 5). Corabia insa nu s-a usurat, caci povara cea mai grea ramasese in ea, adica profetul cel pacatos; atat de greu nu prin trupul sau. ci prin pacat.

Caci nimica nu este asa de greu si apasator ca pacatul; de aceea, profetul Zaharia l-a infatisat sub icoana unui bulgare de plumb (Zah. 5, 7); iara David descrie firea pacatului prin cuvintde: „Pacatele mele au covarsit-capul meu, ca o sarcina grea s-au ingreuiat peste mine” (Ps.37, 5)

Si Hristos a strigat catre cei ce au trait cu multe pacate: „Veniti catre Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni” (Mt. 11, 28).

Asadar, pacatul lui Iona a ingreunat corabia si o ameninta cu pieirea. Intre acestea, Iona zacea dedesubt in corabie si dormea. Somnul, desi era greu, nu era placut, ci trist; era un somn in care el cazuse nu din nepasarea de primejdie, ci din melancolie.

Adica, robii care nu s-au inrautatit, pricep indata ca au gresit. Asa a fost si cu Iona. Dupa ce a savarsit pacatul, el indata a cunoscut marimea greselii sale. Asa este firea pacatului. Odata pacatul nascut, el pricinuieste sufletului, ce l-a nascut, nenumarate dureri. Se intampla cu totul altfel decat la nasterea cea fireasca.

Odata ce femeia a nascut, vaietele ei inceteaza. Dimpotriva, pacatul tocmai dupa nasterea sa chinuieste mai mult sufletul din care s-a nascut.

Deci, ce face carmaciul corabiei ? „A venit la Iona si i-a zis: „Scoala-te si roaga pe Dumnezeul tau” (Iona 1,6). Asadar, el stia din experienta ca aceea nu era o furtuna obisnuita, ci era trimisa de Dumnezeu, impotriva careia nu ajunge mestesugul oamenilor si mana carmaciului nimica nu ispraveste. El a vazut ca in cazul de fata avea trebuinta de un alt carmaci mai puternic, adica de acela care carmuieste toata lumea, de ajutorul cel ceresc. De aceea, corabierii au parasit carma si odgoanele si toate celelalte, si au ridicat mainile lor la cer, spre a chema pe Dumnezeu in ajutor.

Si cand aceasta n-a folosit la nimic, atunci ei, zice Sfanta Scriptura au aruncat sorti, iar sortii au descoperit pe cel vinovat (Iona l, 7). Insa ei nu 1-au aruncat indata in mare, ci 1-au tinut in mijlocul furtunii si al freamatului, ca si cum ar fi fost liniste, au format judecata in corabie, ca el sa vorbeasca pentru sine si sa se apere, si totul s-a cercetat cu asa amanuntime ca si cum ei ar fi trebuit sa dea cuiva socoteala despre hotararea lor de judecata.

Asculta numai cum totul seamana a fi cercetat judecatoreste: „Spune noua ce este lucrul tau si de unde vii si incotro mergi, si din ce tara si din ce popor esti tu ?” (Iona l, 8)!

Marea cea mugitoare 1-a parat, soarta 1-a aflat si a marturisit contra lui, ei totusi nu au rostit indata hotararea de osanda asupra lui, ci au urmat ca la o curte de judecata, unde, cu toate ca sunt de fata paratii, martorii si dovezile, totusi osanda mortii nu se rosteste, pana ce paratul insusi nu marturiseste nelegiuirea sa. Asa au facut si corabierii aceia. Macar ca erau oameni neinvatati si nestiutori, ei totusi au urmat obiceiul judecatoriei, si inca intr-o astfel de mugire si invaluire a marii, incat ei abia puteau rasufla. De unde oare, iubitilor, venea aceasta putere atat de prevazatoare impotriva profetului ?

Ea venea de la pronia si de la intdepciunea lui Dumnezeu.

Adica Dumnezeu a ingaduit acestea, ca sa aduca aminte profetului ca el trebuie sa fie bland si iubitor de oameni. Aceasta era ca si cum ar fi strigat catre dansul si i-ar fi zis: „Urmeaza acestor corabieri, acestor oameni altminteri neinvatati. Ei nu socotesc lucru mic o singura viata, se poarta nu fara crutare chiar si cu o singura persoana; tu, dimpotriva, ai expus la primejdia pieirii o cetate intreaga, cu atat de multe mii de locuitori. Ei, macar ca au descoperit pe pricinuitorul rautatii izbucnite asupra lor, totusi, nu s-au napustit asupra lui cu judecata osandirii; tu insa, macar ca nu ai parat pe nimeni dintre niniveteni, totusi ii arunci in nenorocire si in pierdere.

Eu ti-am poruncit sa te duci la dansii si, prin predicarea ta sa-i chemi la mantuire; tu insa n-ai ascultat; dimpotriva, acesti corabieri, fara a le cere cineva, fac totul ca sa te scape ; de pedeapsa pe tine, cel vinovat. Adica, cu toate ca marea s-a infatisat ca paras al profetului si sortii au marturisit contra lui, si el insusi a recunoscut si a marturisit fuga sa, cu toate acestea ei nu s-au grabit a-1 pierde, ci s-au oprit, au cercat si au facut totul ca, la o asemenea vadita vinovatie, de va fi cu putinta, sa nu-1 predea marii, insa marea, sau mai bine Dumnezeu, n-a ingaduit aceasta, voind, atat prin corabieri, cat si printr-un monstru din mare, sa aduca pe profet la o cale mai buna. Deci, cand ei au auzit pe Iona zicand: „Luati-ma si ma aruncati in mare, si se va alina marea asupra voastra” (Iona l, 12), ei n- u voit sa faca aceasta, ci au carmit spre tarm; valurile insa i-au impiedicat.

Tu pana acum ai judecat pe profet pentru fuga lui; asculta-l acum cum graieste in pantecele chitului de mare si cum marturiseste nedreptatea sa. Acolo, adica in fuga, el a gresit ca un om de rand, iar aici s-a aratat ca un profet. Asadar, marea 1-a luat si 1-a inchis in pantecde unui monstru, ca intr-o temnita. El nu s-a nimicit nici de valurile cele infricosate, nici de monstrul cel inca si mai infricosat care 1-a inghitit; ba mai mult, acesta din urma 1-a mantuit si 1-a dus la Ninive; iara el s-a dus apoi acolo si a vestit hotararea Domnului pentru pierderea cetatii. Ninivetenii au auzit aceasta, au crezut cuvintele lui, nu le-au nesocotit, ci s-au grabit indata la post, barbati si femei, si robi si stapani, capetenii si supusi, copii si batrani; ba chiar nici animalele cele fara de minte n-au fost scutite de pazirea acestei datorii.

Pretutindeni se vedeau haine de pocainta, pretutindeni cenusa, pretutindeni lacrimi si suspine, insusi imparatul s-a pogorat de pe tron, a depus coroana sa si s-a imbracat in vestmant de pocainta; si cu chipul acesta ei au mantuit cetatea de pieire. Aici s-a putut vedea ceva rar, adica porfira stand indarat, in dosul hainei celei de pocainta.

Ceea ce n-a putut porfira, a ispravit vestmantul cel de pocainta, iar ce n-a putut coroana, a putut cenusa.

Asadar, vezi cat de adevarat este ceea ce zic eu, ca cineva nu trebuie sa se teama de post, ci sa se teama de viata cea desfatata, de lacomie si de imbuibare, indoparea si imbuibarea au zguduit cetatea Ninivei si au dus-o aproape de pieire. Postul insa iarasi a intarit cetatea.

Cu postul a intrat Daniil in groapa leilor, umbland printre fiarde acelea grozave ca printre niste oi. Cu postul au intrat cei trei tineri in cuptorul cel infocat din Babilon, mult timp petrecand in flacara. Iata rodurile cele marite ale postului!

Dar vei zice, poate: postul slabeste trupul. Dar asculta ce invata Sfanta Scriptura: „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinlauntru insa se innoieste din zi in zi” (II Cor. 4, 16).

Afara de aceasta, daca vei cumpani lucrul mai cu de-amanuntul, vei afla ca postul este chiar folositor sanatatii, intreaba pe doctori, si ei cumpatarea si infranarea o vor numi mama a sanatatii, pe cand din imbuibare si din viata cea desfatata provin mii de boli. Acestea sunt niste lucruri otravite, care ies dintr-un izvor otravit, si vatama atat sanatatea trupului, cat si a sufletului.

Asadar, sa nu ne infricosam de post, care ne libereaza de nenumarate rautati. Eu zic aceasta nu fara temei, ci pentru ca stiu ca unii se tem de post, ca de un tiran cumplit, astfel ca ei insisi se vatama pe sine, prin imbuibare si necumpatare. Eu, deci, va indemn sa nu pierdeti prin desfatare si betie folosul adus de post. Cand cineva, pentru stricarea de stomac, trebuie sa ia doctorie, dar mai intai isi incarca stomacul cu mancari nesanatoase, atunci el, desi simte amaraciunea doctoriei, nu are de la ea nici un folos. Tocmai asa se intampla cu tine, cand inainte de a incepe postul, mai intai te umpli cu mancare si cu bautura, ca apoi a doua zi sa primesti doctoria postului. Tu simti atunci numai neplacerea, dar n-ai nici un folos de la dansa, fiind luata toata puterea doctoriei, prin necumpatarea cea savarsita de tine. Cand tu insa vei lua doctoria postului cu cumpatare trupeasca si cu trezvie sufleteasca, ea va putea curati multe din pacatde tale cele vechi.

Asadar, sa nu intram in post beti si ametiti, nici sa nu trecem de la post iarasi la betie, ca sa nu se intample cu noi ceea ce se intampla cu un trup slab, care, impins fiind mai tare, cade. Acelasi lucru se intampla sufletului nostru, daca el la inceputul si la sfarsitul postului se inveleste de norul necumpatarii si al betiei. Aceia care se lupta cu fiarele cele salbatice pazesc si invelesc in tot chipul cu putinta membrele cele de capetenie. Asemenea fac acum multi oameni in fata postului.

Ei privesc postul ca pe o fiara salbatica, cu care trebuie sa se lupte, si deci se inarmeaza cu imbuibarea, se invelesc cu lacomia si cu imbuibarea si asa asteapta venirea postului, care totusi nu este salbatic si infricosat, ci infatisarea lui este blanda si lina. Daca intreb pe vreunul: „De ce te imbeti tu astazi ?”, el zice: „Pentru ca maine am sa incep postul”, insa spuneti, nu este aceasta oare o nebunie infricosata, de a voi sa inceapa cu suflet necurat aceasta marita indeletnicire cu fapta cea buna ?

Am mai avea multe de zis, dar pentru cei intelegatori este destul aceasta, de vor voi sa faca indreptare vietii lor. Fie ca noi, prin postul nostru, sa ne facem vrednici de imparatia cerului, pe care sa ne-o dea harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine marirea, acum si-n vecii vecilor ! Amin

vineri, 17 februarie 2012

Cuvioșii Paisie Aghioritul și Porfirie Kafsokalivitul în amintirea ÎPS Ierotheos Vlahos

Cuvioșii Paisie Aghioritul și Porfirie Kafsokalivitul în amintirea ÎPS Ierotheos Vlahos


Fragment dintr-un interviu. Răspuns la întrebarea: De multe ori ne întreabă lumea, mai există astăzi personalități ca Părinții Paisie și Porfirie?

Din fericire, am cunoscut într-adevăr pe luminații Părinți Paisie și Porfirie, și alte chipuri patristice contemporane, care ne-au arătat ce este Biserica și cum se descoperă Dumnezeu prin Biserică prietenilor Săi. Mulți dintre noi au simțit de aproape iubirea lui Dumnezeu. Acești bătrâni au mângâiat mii de oameni, liniștind în multe situații și pe copii cei mai neascultători ai lui Dumnezeu. Trebuie, însă, să ne arătăm vrednici de aceste daruri.
În orice caz, atâta timp cât există Dumnezeu și Biserica, există și astfel de chipuri sfinte. Așa cum am spus mai înainte, Sfinții sunt urmașii Bisericii, care au au participat la Crucea și Învierea lui Hristos, la Pogorârea Duhului Sfânt, dând mărturie de viața cea nouă, pe care Dumnezeu a adus-o în lume.

Vai, dacă nu ar exista astăzi astfel de chipuri! E ca și cum am considera că Biserica a încetat să mai existe sau că este neroditoare și nu naște. Adevărul este că, atunci când vor înceta să mai existe Sfinți, va fi a Doua Venire a lui Hristos.

În Sfântul Munte există și astăzi mulți monahi binecuvântați, care slăvesc pe Dumnezeu și sunt slăviți de El. Sfântul Munte continuă să fie o mare lumină, pe care atunci când o văd, cei care nu au o vedere duhovnicească, orbesc și cred că greșesc monahii care locuiesc acolo. Dar, nu numai în Sfântul Munte, ci și în mănăstiri și în enorii există fii binecuvântați ai lui Dumnezeu și ai Bisericii, care îi luminează pe toți care înțeleg și au nevoie.

Problema este că noi nu-i vedem pe Sfinți, nu îi simțim, nu le mirosim prezența, pentru că nu avem căutări înalte, nu avem simț duhovnicesc pentru a-i recunoaște și dibui. Se aplică în acest caz cuvântul lui Hristos: «Că oricine cere, ia; cel ce caută, află; și celui care bate i se va deschide» (Matei 7,8). Oricine caută cu adevărat pe Dumnezeu și pe Sfinți, sigur îi va întâlni sau poate chiar înșiși Sfinții contemporani în viața vor merge să-i întâmpine și să-i umple de dumnezeieștile daruri. Acesta este Dumnezeul nostru. Vine tainic, Îi place să anuleze toate planificările raționale, Își arată puternic, inopinat și surprinzător iubirea față de toți care suferă și Îl caută. Îi îmbată cumpătat pe cei care caută «vin bun», «vin tare».

Ὀρθόδοξος Τύπος, 4. 3. 2011, nr. 1870, p. 1,7, Graiul Ortodox)

INVITATIE LA HRAMUL MANASTIRII SF IOAN CASIAN


Avem bucuria de a va invita la Hramul Manastirii Sf. Ioan Casian, duminica 26 februarie 2012, cu ocazia praznuirii Sf. Cuv. Ioan Casian si Gherman din Dobrogea.


Cu acest prilej este organizat un pelerinaj care costa doar 10 lei. Pentru inscrieri va asteptam in perioada 20-24 februarie, orele 09-16, la Curtea Brancoveneasca.

 Pentru mai multe informatii sunati la numarul de telefon 0737362011


Doamne ajuta

Manastirea Sf. Ioan Casian

miercuri, 1 februarie 2012

Minune făptuită de Sfinţii Trei Ierarhi cu deţinuţii închisorilor comuniste

Minune făptuită de Sfinţii Trei Ierarhi cu deţinuţii închisorilor comuniste


Detinuţii închisorilor comuniste, la tăiat de stuf sau pe terenul agricol au înfruntat vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, încât cu nimic nu erau mai prejos aceste nevoinţe decât cele ale asceţilor stâlpnici şi numai darul lui Dumnezeu a putut să-i menţină în viaţă pe aceşti sacrificaţi ai neamului, că prin puteri omeneşti era imposibil. Întărim cuvântul printr-o minune a lui Dumnezeu pe care ne-a povestit-o Părintele Iustin:

„De aceea doresc să povestesc ceea ce s-a făcut în 30 ianuarie 1962, ziua „Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan“. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate, care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniformă vărgată, specifică deţinuţilor. Numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam, fie că era o căldură de 40° C, fie era frig de – 30° C. Noi stăteam în bacuri în Delta Dunării la frontiera rusă. Pentru obţinerea căldurii, aveam un butoi de metal cu un volum de 200 litri.

Noi foloseam stuful tăiat ca lemn de foc. Era în mijlocul iernii, ger cumplit. Ne întorceam complet uzi până la piele. Ei ne dădeau nişte şosete de cauciuc care treceau de genunchi, dar după 2-3 zile aceste şosete erau despicate pentru că noi le purtam în timpul tăierii stufului, şi le puteam tăia. Apa pătrundea înăuntru şi noi eram trimişi în colonie. Ziua următoare trebuia să te îmbraci în aceleaşi zdrenţe umede şi să te duci la aceeaşi muncă. Autorităţile erau foarte periculoase în acea dimineaţă deosebită, când noi am ieşit în coloană către locul de muncă, niciodată nu i-am văzut călare, dar în acel moment toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. Nu ni se dădea voie să mergem şi să vorbim în timpul mersului de la lagăr, de la bac, până la locul de muncă. Nu ni se dădea voie să spunem un cuvânt, o şoaptă, pentru care am fi fost sever pedepsiţi, 6 zile de izolare, o dată pe zi o mică bucăţică de pâine cu un pahar de apă caldă cu sare. Aceasta era timp de 6 zile, hrana sa. Dacă izolarea se repeta mai mult de 2-3 ori, sfârşitul tău nu mai era departe. Dar, spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. „Hei, ce se întâmplă, unde ne duceţi?“. „Probabil într-un alt loc unde creşte stuf“, şopteam între noi. Ei ne-au oprit pe partea braţului Chilia. Acolo sunt aproximativ 84 de râuri mici care se varsă în Deltă. Acolo se forma un Iac de aproximativ 4-5 hectare, şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă 2 mănunchiuri de stuf. Un mănunchi avea cam 45-50 cm grosime. Noi trebuia să le adunăm acolo, să le legăm bine în trei locuri şi să le aducem pe bac. Îmi amintesc că am întrebat: „Domnule, cum putem să intrăm direct în apă, nu suntem capabili să tăiem stuful acolo“. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi le tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe loc“. Noi am văzut că erau agitaţi, nervoşi, şi că aveau o intenţie diabolică. Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă. „Haideţi să mergem“. Acum pentru noi toţi era acelaşi lucru. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie, şi am ajuns la locul unde trebuia să le tăiem. Eram aproximativ 86 de bărbaţi, un detaşament. Celălalt detaşament a fost dus într-un alt loc. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei 40 de martiri. „E în regulă“, ne gândeam noi înşine, „noi vom fi victorioşi“.

Fiecare dintre noi şi-a făcut propriul balot şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns – ei voiau altul! Au văzut că începem să numerotăm, şi au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot, şi apoi altul. Era aproximativ 1230 când am terminat al treilea balot.

Dragii mei, lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare bucurie. Gardienii erau amărâţi. Ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat, şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr de aproximativ 2 km şi jumătate. Noi am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune.

Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după 2-3 zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind: „Aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi. Chiar şi Dumnezeu este cu ei“.

O minune ca să aibă rezonanţă în sufletul unui necredincios, este necesar ca acel suflet să aibă o cât de mică dorinţă de a vedea adevărul, căci altfel minunea trece pe lângă el şi el rămâne neîndreptat asemenea lui Faraon cel împietrit la inimă. Comunismul a fost pentru poporul român Faraonul de la Răsărit, care a asuprit în modul cel mai mârşav acest neam, dezrădăcinând din sufletele multora credinţa în Dumnezeu. Martirii închisorilor comuniste au fost cei ce au trecut acest popor creştin prin Marea Roşie a închisorilor şi l-au eliberat de sub robia lui Faraon, ducându-l la Înviere. Şi dacă mai există acum biserici deschise şi tradiţie creştinească, aceasta se datorează lor. (Ieroschimonah Teognost, Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, pg. 197-200).

INTAMPINARA DOMNULUI- LA 40 DE ZILE DE LA NASTEREA DOMNULUI

Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos


(2 Februarie)


"Acum slobozeste pe robul Tau, Stap�ne, dupa cuv�ntul Tau, �n pace, ca vazura ochii mei m�ntuirea Ta, pe care ai gatit-o �naintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel" (Luca 2, 29-32)

Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templu din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi şi împlinind această poruncă.

Dar tot astăzi, cinstim şi ziua când bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit, şi el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără de margini a credinţei în Hristos, putere mai tare decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arăta ce a văzut el despre pruncul Iisus.

Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou.
Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, putere de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu.

E ca şi când fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile" Iar rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea însemnează că şi cel care a primit pe Iisus şi puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău.

Bucuroşi şi îndatoraţi de această tainică veste bună, să rostim, deci şi noi, cu bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel" (Luca 2, 29-32). Amin.