ULTIMUL PROOROC AL LUI HRISTOS: SF IOAN BOTEZATORUL

Predica la Sfantul Ioan Botezatorul

Frati si surori crestine,

Iata, ne aflam, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ultima veriga a sarbatorilor sfinte si luminoase, pe care le-am praznuit impreuna. Incheiem acest buchet al sarbatorilor de iarna cu amintirea Sfantului Ioan Botezatorul. In cinstea lui suntem aici, pe acest frig. Sa va binecuvanteze Sfantul Ioan ravna si dragostea pe care o aveti pentru Dumnezeu si pentru el. Ieri L-am vazut, cu ochii sufletesti, pe Domnul, botezat in apele Iordanului, si Duhul Sfant coborand peste El in chip de porumbel, si am auzit graind pe Tatal cel ceresc: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit”. Am vazut cu ochii mintii toate cele trei Persoane, aratandu-Se lumii, fapt unic in istoria omenirii. Si am fost martori, cu sufletul si cu inima, la acel freamat de pe malul Iordanului, plin de lumea care era cutremurata de tot ce vedea si auzea.


Sarbatorim astazi pe Sfantul Ioan Botezatorul, martorul cel ales de Dumnezeu, slujitorul acestei taine mari, de o covarsitoare insemnatate pentru mantuirea neamului omenesc. Ioan Botezatorul, despre care scria profetul Maleahi cu patru sute de ani inainte de Nasterea lui Iisus: “Iata, trimit pe ingerul Meu inaintea fetei Tale, si el va pregati calea Ta”. El este singurul pamantean despre care Iisus spune acel cuvant de lauda: “Ca dintre toti cei nascuti din femeie, nu este nici unul mai mare decat Ioan”. Cand Sfantul Ioan este intrebat: “Cine esti tu?”, el raspunde prin cuvantul prorocului: “Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: gatiti calea Domnului”, recunoscandu-se pe el insusi a fi inaintemergator al lui Iisus. Pe acest inaintemergator al Domnului il praznuim noi astazi.

Sfantul Ioan era un copil nascut ca dar al rugaciunilor parintilor lui. Batranii Zaharia si Elisabeta, ajunsi la o varsta inaintata, se rugasera din tot sufletul sa dobandeasca un copil de la Dumnezeu; si Dumnezeu parca nu-i auzea, desi Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Ajunsi la aceasta varsta inaintata, cand nu mai aveau nici o nadejde sa nasca un copil, iata ca arhanghelul Gavriil ii aduce lui Zaharia, in Templu, vestea ca Elisabeta va naste un fiu. Batrana Elisabeta naste la vremea cuvenita, si pruncul Ioan incepe sa creasca, ca orice prunc, sub obladuirea parintilor lui, intr-un sat de munte, la 60 km de Ierusalim, o regiune plina de maslini si portocali.

Aici vine Maica Domnului, dupa Buna Vestire, si cand se intalnesc cele doua mame, Ioan (care inca nu se nascuse) salta de bucurie in pantecele batranei Elisabeta. Era ca un salut pe care pruncul Ioan il aducea Pruncului dumnezeiesc din pantecele Maicii Domnului. Acest moment de lucrare a Duhului Sfant este plin de gingasie si sfintenie. Maica Domnului ramane un timp la batrana Elisabeta si cum era tanara si foarte sprintena, implinea toate trebuintele gospodariei si cara apa de la un izvor de mai jos de casa lui

Zaharia. Pana astazi acest izvor este numit “Izvorul Fecioarei” sau “Izvorul Maicii Domnului”. Dar cei doi batrani mor foarte curand dupa nasterea pruncului si Ioan, ramas orfan, este ingrijit un timp de o rudenie, iar pe la varsta de 10 ani pleaca in pustie, undeva la sud de Ierusalim, unde se intindea un povarnis cu pante repezi, un desert cu vai prapastioase…

Acolo, intr-o pestera, a stat Sfantul Ioan, mai bine de 20 de ani, in cea mai aspra asceza pe care noi ne-o putem inchipui. imbracat foarte sumar, intr-o haina saraca de par de camila, descult, umbla printre aceste pietre ascutite din pustiu, rugandu-se tot timpul si avand mintea numai la Dumnezeu. Manca miere salbatica si un fel de fructe acre care cresteau in pustie, precum si muguri de copaci. Bautura lui era apa de izvor, iar patul era pamantul gol. Ca acoperamant avea cerul si harul lui Dumnezeu. Aceste pustiuri aspre ale Palestinei erau pline de animale salbatice, pesteri in care foiau serpii veninosi si noaptea urlau sacalii (i-am auzit si eu, frati crestini, pe acesti sacali care traiesc in grupuri si tipa inspaimantator, mai ales noaptea…) si leii; care racnesc umplandu-te de spaima… Sfantul Ioan traia printre ei, sub arsita dogoritoare a zilei si in frigul taios al noptii. El a sfintit astfel salbaticia pustiului, prin rugaciunile lui de zi si de noapte, prin viata lui aspra. Fara indoiala, animalele nu l-au atacat pentru ca simteau Duhul lui Dumnezeu in el.

Totusi, aceasta severa pustnicie este nespus de placuta si de dulce atunci cand este inchinata lui Dumnezeu, ca o jertfa curata a vietii noastre, oferita lui Dumnezeu cu smerenie si cu dragoste, din dorul de a-L cunoaste si de a ne apropia si mai mult de El. Prin aceasta viata pustniceasca, Sfantul Ioan devine modelul si prototipul pustnicilor de mai tarziu care au populat pustiurile, traind adanc si din plin Evanghelia lui Hristos. Rugaciunea lor era neincetata, pentru ei si pentru lumea intreaga. Isi sfinteau viata lor si viata altora, vindecand tot felul de bolnavi adusi in jurul pesterilor si chiliilor lor, sfatuind si convingand, asa incat cei care veneau la ei isi schimbau cu totul viata de pana atunci.

Frati crestini, cine se abtine de la vorbaria desarta si de la patimile de tot felul, de la placerile trecatoare, nu din dispret fata de oameni si de viata, ci din focul unei prea mari iubiri fata de Dumnezeu, un asemenea om, daca nu fuge el dupa oameni, fug oamenii dupa el. Unde e flacara mare in suflet, acolo se aduna oamenii sa-si incalzeasca sufletele lor reci. Asa a fost si Sfantul Ioan Botezatorul. In iconografie el este pictat ca un inger, are aripi la spate si este pictat asa din cauza marii lui sfintenii, de care s-a umplut inca din pantecele mamei lui. Traind in pustie, viata lui era plina de Duhul Sfant; de aceea, pentru el, asprimea ascezei nu era grea. Numai pentru noi pare grea, dar pentru el, care era plin de Duhul Sfant, viata de asceza era o viata ca in cer. Fiind puternic in duh, asemenea Sfantului Ilie, Sfantul Ioan a biruit toate slabiciunile si patimile omenesti, cunoscand in schimb bucuriile unei vieti cu adevarat minunate, traite din plin in Dumnezeu.

In perioada aceasta, el a [cercetat] si niste regiuni de langa Ierihon, unde locuiau esenienii, un fel de calugari evrei care isi aveau acolo un fel de cetate a lor, cu sali de studii, dar duhul lor era cu totul strain de Dumnezeu, aveau o doctrina foarte dusmanoasa, mai ales fata de Templul din Ierusalim. S-a crezut mult timp ca Sfantul Ioan ar fi fost la acesti singuratici evrei, dar este o parere foarte gresita, pentru ca ei erau foarte rai la suflet, invidiosi, plini de viclenie si rautate, foarte departe de duhul plin de bunatate si de smerenie al Sfantului Ioan, adevarati lupi imbracati in piele de oaie.

La timpul cuvenit, Dumnezeu il cheama pe Ioan din pustie. Si el vine pe malul Iordanului si incepe predica lui despre pocainta, pregatind calea lui Mesia. Era numai piele si os. Traise in pustie mai mult cu Duhul lui Dumnezeu decat cu hrana pamanteana, de aceea avea o forta extraordinara in cuvant. Chipul lui era de o mare blandete si de o mare smerenie, cu toata infatisarea lui aspra. Avea un dar deosebit de a vorbi: venea in duhul lui Ilie si vocea lui puternica ii cutremura pe toti. Au inceput sa vina la el puhoaie de oameni, zeci de mii de oameni din Ierusalim si din toata Iudeea care ii sorbeau cuvintele si isi marturiseau pacatele, iar el ii boteza in raul Iordan. Venea nu numai poporul de rand, ci si capeteniile, ostasi, vamesi, conducatori ai poporului evreu. Si toti se intrebau: “Oare nu e acesta Mesia?” - ca prea era rascolitor de suflete…

Putini au fost oamenii, in istoria omenirii, spre care sa fi alergat multimile cu atata sete, asa cum alergau dupa Sfantul Ioan Botezatorul. Acest lucru era cu atat mai uimitor, cu cat Sfantul Ioan nu menaja sub nici un chip scaderile lor omenesti. Nu era nicicum ca o trestie clatinata de vanturile imprejurarilor, ci mustra fara ocol viciile celor care veneau la el. Nu le ascundea osanda cea mai infricosata care-i astepta si nu-i lauda pe bogatii cei impatimiti, ci ii indemna sa se indrepte. Sfantul Ioan nu cerea numai pocainta pentru trecut, ci o viata cu totul noua, pentru viitor. O viata intemeiata pe dreptate, pe respectul omului, pe egala indreptatire la viata a semenului. “Nu luati de la nimeni mai mult decat va este ingaduit”, spunea el vamesilor, condamnand una din cele mai urate patimi omenesti: castigul nemuncit. El atragea atentia asupra demnitatii fiintei umane si cerea oamenilor pocainta - adica nu numai sa-si recunoasca pacatele, ci si sa se indeparteze de ele pentru totdeauna. Invatatura sa voia sa smulga din viata oamenilor iubirea de sine, egoismul in formele lui cele mai subtile, asa incat oamenii sa se respecte unii pe altii, sa se ajute in lipsurile lor, sa traiasca in pace si in buna intelegere unul cu altul. Nu obarsia neamului indreptateste pe cineva la mantuire, ci roadele cele vrednice de pocainta. In acest chip pregatea Sfantul Ioan pe oameni pentru venirea Mantuitorului Hristos.

Si iata ca intr-o zi, Iisus insusi vine sa ia botezul de la Ioan, ca sa Se faca cunoscut in tot Israelul. Sfantul Ioan era deja foarte cunoscut, dar pe Iisus nu-L cunosteau decat cei din Galileea. Si Sfantul Ioan care era asa de mare, asa de urias in fata multimii, se intoarce spre Iisus si il arata cu degetul, spunand: “Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii”, “iar eu nu sunt vrednic sa dezleg nici macar cureaua incaltamintei lui”.

Frati crestini, Sfantul Ioan este cinstit de Biserica ca prooroc al Celui Preainalt, ca inaintemergator si Botezator; ca mare mucenic, pentru moartea lui martirica; ca inger in trup, pentru covarsitoarea lui sfintenie. Este zugravit in icoane cu aripi ingeresti si este cinstit ca prieten al Mirelui, prieten al Mantuitorului Hristos. Dar ceea ce se desprinde indeosebi din toata aceasta vrednicie a sa si ceea ce impodobeste in mod deosebit chipul sau duhovnicesc, este smerenia lui adanca. Desi avea in fiinta lui atata putere incat era socotit de unii drept Mesia cel asteptat, el se apara mereu cu strasnicie si indrepta privirile tuturor spre Cel ce avea sa vina, Caruia el nu se socotea vrednic nici macar sa-I dezlege cureaua incaltamintelor.

Si lumea se intoarce spre Iisus, pe care nu-L cunoscuse pana atunci. Mai mult decat atat, Sfantul Ioan renunta chiar si la caldura dragostei ucenicilor sai, indemnandu-i sa se faca ucenici ai lui Mesia si sa-l lase pe el: “…caci Aceluia I se cade sa Se inalte, iar mie mi se cade sa ma micsorez.. “
Sirul lung al prorocilor care, prin puterea Duhului Sfant, au anuntat venirea lui Hristos, cu multe veacuri inainte, se incheie acum cu cel mai mare dintre proroci, care nu-L prezice pe Mesia de departe, cum au facut ceilalti, ci il arata indeaproape cu degetul intins: “Iata Mielul lui Dumnezeu”; “Iata-L aici, in mijlocul nostru, pe Cel ce L-au vazut de departe prorocii”; “Eu am vazut Duhul Sfant coborand in chip de porumbel peste El”; “Nu sunt eu Lumina, ci eu am venit sa marturisesc despre lumina”; “Acesta trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”; “Eu nu sunt vrednic sa dezleg nici cureaua incaltamintelor Lui”. Si lumea se intoarce spre Iisus. Iisus este botezat de catre Ioan, apoi se retrage in pustie si posteste patruzeci de zile si patruzeci de nopti in locul acela, astazi, este o manastire numita Sarindar, acolo unde a postit Iisus - iar Ioan continua sa boteze mai departe. Si intr-o zi trece pe acolo, prin mijlocul acelei multimi de la Iordan, imparatul cu Irodiada, sotia fratelui sau. Ioan care aflase despre acest incest, il mustra pe imparat in fata multimii, spunandu-i: “Nu ti se cuvine tie, ca imparat, sa traiesti intr-o asemenea faradelege”. La indemnul Irodiadei, Ioan este arestat si tinut in temnita de sub palatul lui Irod. Intr-o zi, la un ospat din casa lui Irod, intr-o atmosfera imbibata de desfrau si betie, Salomeea, fiica Irodiadei, danseaza un dans pagan si patimas care a starnit foarte multe patimi in Irod. Ametit de patima si de bautura, Irod ii fagaduieste fetei ca-i va da orice cere, pana la jumatate din imparatie. Indemnata de Irodiada, fata ii cere imediat capul lui Ioan, sa i-l dea fara intarziere! Soldatii coboara din palat in temnita, taie capul Sfantului, iar Irodiada primeste din mainile Salomeii, pe tipsie, acest cap - acum, sigur, fara glas. Si ea ia un ac si inteapa limba lui Ioan, pentru a se razbuna de mustrarea pe care i-o facuse Sfantul Ioan - cea mai cumplita cruzime de care a fost capabila o femeie… Capul Sfantului Ioan a ramas acolo la palat un timp, iar trupul a fost luat de ucenicii lui. Ucenicii devin de acum inainte ucenici ai Mantuitorului Hristos. Asa isi incheie viata acest mare profet, sub sabia unui mare pacatos.

Insa el… nu a murit, frati crestini: duhul lui si toata puterea lui este sus, in ceruri. El traieste cu adevarat, in mare cinste, in imparatia lui Dumnezeu si se bucura de vesnica rasplata si slava de la Mantuitorul Hristos. Impreuna cu Maica Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul este cel mai puternic mijlocitor in fata lui Dumnezeu: mama si nasul lui Iisus. Ei mijlocesc in rugaciune pentru noi. Maica Domnului spune: “Doamne, Te-am purtat in brate, ai supt la sanul meu, Te-am crescut; pentru bunatatea Ta, primeste acum rugaciunea si ajuta robilor Tai, care se roaga Tie, prin Mine”. Sfantul Ioan intinde mana si spune: “Doamne, adu-Ti aminte de aceasta mana care Te-a botezat si adu-Ti aminte ca Tu m-ai numit “prietenul Tau”, cu toata nevrednicia mea. Ajuta dar, celor ce se roaga Tie, prin mine”. Ei sunt acolo sus, intr-un loc si intr-o stare din care ne vad si, prin darul lui Dumnezeu, stiu totul despre noi si pot sa ne ajute. Acest “sus” nu este un sus fizic, frati crestini, ci e foarte aproape de noi, pentru ca Dumnezeu si toata lumea cereasca nu sunt undeva departe, ci printre noi si in noi insine. Chiar daca noi avem aceasta marginire pamanteasca de a o vedea… Dumnezeu nu e departe de noi…

Binecredinciosi crestini, daca noi toti suntem datori sa urmam fiecarui sfant in acele virtuti in care ne este cu putinta a-l urma, apoi pe Sfantul Ioan il putem urma mai ales in virtutile slujirii aproapelui si a lui Dumnezeu, in smerenie. Oricat de mult bine am face aproapelui nostru si orice jertfelnicie am depune in slujba lui Dumnezeu, sa nu ne atribuim noua aceste merite, pentru ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem face o fapta cu adevarat buna. Micsorandu-ne si smerindu-ne pe noi insine, acoperind sub smerenie sincera orice vrednicie personala, numai asa vom putea avea intreaga dragoste a lui Dumnezeu pentru noi.

Sfantul Ioan sa ramana, dar, modelul nostru de smerenie: “El, Iisus, sa creasca, sa fie cat mai cunoscut de lume, iar eu sa scad”. Si Iisus creste, pana ajunge in Ierusalim si pe Golgota, iar Ioan, retragandu-se, trece in imparatia luminilor.

Sa urmam exemplul smereniei lui, sa-l avem la inima si sa ne rugam cu toata credinta acestui mare sfant si prieten al Mirelui Hristos, care ne poate ajuta cu adevarat. Amin.

Capul lui, frati crestini, a urmat niste “drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei si purtat, ca un odor de mare pret, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astazi este intr-o moschee din Damasc, ridicata pe ruinele unei catedrale inchinate Sfantului Ioan Botezatorul. Acolo vin multi bolnavi, mai ales orbi. Te impresioneaza privirea lor, fixata undeva in gol… Am intrebat pe cineva: “Ce asteapu acestia, de stau aici de atata vreme?” si mi s-a raspuns: “Foarte multi dintre ei se vindeca”.

Trupul Sfantului Ioan a ramas ingropat in Sevastia pana la anul 362, cand Iulian Apostatul a vrut sa-l arda impreuna cu alte sfinte moaste. Crestinii l-au scos din mormant - era cu trupul intreg - si l-au dus in Alexandria, punand in locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul imparat. Despre trupul lui nu mai stim nimic. Inainte de asta, Sfantul Luca, trecand prin Sevastia, ia mana dreapta a Sfantului Ioan si o duce in Antiohia, pastrand-o cu foarte mare cinste. In timpul lui Iulian au ascuns-o intr-un zid, ca s-o fereasca de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astazi aceasta mana este la Manastirea Sfantului Dionisie si cu ea se sfintesc apele.


Iar capul lui, asa cum am mai spus, este intr-un sicriu, intr-o moschee din Damasc. Odata, niste musulmani au lovit cu toporul in acest sicriu, spunand: “Ce cauta ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au inceput sa curga valuri de sange, tasnea sangele din sicriu si din marmura. Si ei s-au speriat foarte tare si au chemat preotii ortodocsi sa vina sa faca rugaciuni ca sa opreasca aceste valuri de sange care au umplut moschea… De-atunci, desi sunt musulmani, ei au un mare respect fata de Sfantul Ioan.

Frati crestini, sa nu uitati inca un amanunt. Trupul omenesc este tot asa de valoros ca si sufletul. “Trupul este templu al Duhului Sfant, iar voi nu sunteti ai vostri, ci ai lui Dumnezeu” - spune Sfantul Pavel. Cu atat mai mult copilul care ia fiinta in pantecele mamei, este al lui Dumnezeu. ” Si cine va strica templul acesta, il strica Dumnezeu pe el” -spune Sfantul Pavel. Si apoi, ce stii tu ce va fi cu pruncul acesta? Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, cei din jur se intrebau: “Ce va fi cu pruncul acesta?” Era un pui de om, fara nici un alt semn deosebit.

Cati prunci nu se nasc fara multe semne de oameni mari, si ajung oameni mari cu adevarat. Cati prunci ar putea sa se nasca si nu se nasc, pentru ca mamele ii ucid - si nu stiu ce ucid, poate un mare preot, sau un arhiereu, sau poate un om de geniu. Il ucid pentru ce? Pentru ca e “incomod”. Prefera sa-l omoare, copilul acesta [e] ucis si aruncat la gunoi sau la caini, ca un pumn de gunoi. Si cred ca au terminat cu el… Nu, nu au terminat, pentru ca sufletul lui tipa acolo, inaintea lui Dumnezeu. Tu omori trupusorul lui, dar sufletul se intoarce inapoi, pentru ca omul si femeia au stricat vasul lui. Si tipa strasnic pruncul inaintea lui Dumnezeu, impotriva mamei ucigase si a tatalui ucigas! Pentru ca amandoi sunt vinovati, si sotul este la fel de vinovat inaintea lui Dumnezeu si vor da socoteala amandoi pentru aceasta crima… V-am spus aceste lucruri in legatura cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Nu va ucideti pruncii, lasati-i sa se nasca, sa-i cresteti asa, cu toata greutatea. Nu uitati ca si dumneavoastra ati fost prunci, si cineva s-a ostenit cu fiecare din dumneavoastra, cu fiecare din noi.

Sfantul Ioan a fost ucis cu un an inainte de patimile Domnului. Va spuneam ca trupul lui a ramas ingropat acolo, in inchisoare, iar capul a ramas la palatul lui Irod, iar apoi a

Afost luat de acolo si pastrat cu foarte mare grija de catre ucenicii lui, ca un odor de mare pret, un odor sfant, care-i scapa din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfant cap a fost pazit si ascuns. Din cand in cand numai, isi face simtita prezenta - asa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pamant - si apare odata la Edessa, altadata in Egipt… Iar acum este in Damasc, intr-o mare moschee, asa cum v-am spus, o moschee construita pe locul unei catedrale. Am vazut si eu aceasta moschee luxoasa, cu lampadare si covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde si cu pereti de sticla. Acolo inauntru este capul Sfantului Ioan Botezatorul. In jurul acestui paraclis stau foarte multi orbi, in genunchi sau turceste, intr-o tacere care te uimeste. Stau si nu vad nimic, dar ochii lor dinlauntru sunt deschisi. Ei se roaga si foarte multi se vindeca .

Ce spun ei, numai Dumnezeu stie, dar, in mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul Sfantului Ioan. Se revarsa foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani… Vin si foarte multe femei musulmane, cu copii in brate, si se sprijina de bara care inconjoara mormantul, acelui sicriu. Il inconjoara de trei ori, apoi pleaca la treburile lor… pleaca cu fata vesela… Pun si un fel de pomelnice intr-un locsor anume de langa acel sicrias. Sunt acolo gramezi de rugaciuni catre Sfantul Ioan Botezatorul, este un semn de mare veneratie pentru acest sfant.

Este in calendar o sarbatoare numita Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Aceasta inseamna sarbatoarea pamanteasca si cereasca a Sfantului Ioan. El este fiinta de legatura dintre profeti si apostoli. E marele pustnic si marele celib si totodata, primul martir din lumea crestina: el moare pentru sfintenia vietii de familie. S-a spus despre el ca venea “in duhul si puterea lui Ilie” - acel profet temut, care zguduia constiintele, intr-o vreme cand lumea intrase intr-o mare criza duhovniceasca. Si tot asa va veni mai inainte de sfarsitul istoriei Ilie, care a fost ridicat cu trupul la cer.

LA MULTI ANI PENTRU ROMANII CARE POARTA NUMELE SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL! SA II BINECUVINTEZE BUNUL DUMNEZEU!

Luna ianuarie în 7 zile: Soborul Sfântului Prooroc, Mergãtorului înainte si Botezãtorului Ioan.

Ziua de astazi, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasca.

Dar Sfantui Ioan a fost Prooroc si un Inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toata viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca1,17,76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vietii; intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3,2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3,4; Luca 7,33), granindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: "Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire (Matei 3, 11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere "roada vrednica de pocainta" (Matei 3,8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea "pui de vipera" (Matei 3,7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: "Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?" Iar Ioan le raspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui, Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti, Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel (Ioan 1,31); Mantuitorului insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Un prooroc? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11,7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat: "Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acela este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (Ioan, 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi, El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan,1,35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: "Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". (Ioan,3,27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: "Nu se cade, rege, sa ai femeia pe sotia fratelui tau" (Marcu 6,18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui la Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.

Întru aceastã zi, istorisire a Sfântului Teodor, episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate.

A fost in Edesa un oarecare stalpnic si acesta a venit la Sfantul Teodor, episcopul din aceeasi cetate, si l-a intrebat pe el, zicandu-i: "Duhovnicescule parinte, cati ani ai de cand vietuiesti pe acest stalp? Si, care este lucrul pustnicirii tale, sa nu ascunzi de mine, pentru Domnul?" Iar batranul, suspinand din adancul inimii si de lacrimi cuprinzandu-se, i-a rapsuns: "Pentru certarea Domnului, iti voi libera tie, insa tu sa nu spui nimanui, pana ce Domnul ma va slobozi pe mine din viata aceasta.

Eu, in zilele tineretelor mele, lepadandu-ma de lume, impreuna cu fratele meu cel mai mare, slujind in manastire ca la trei ani, am dorit sa fim la liniste. Si, cu sfatul duhovnicescului nostru parinte, am iesit la pustietate si am aflat pesteri, nu departe unul de altul, si acolo pustniceam, numai cu verdeturi hranindu-ne, iar sambata si Duminica, impreuna ne rugam si din verdeturi, la un loc, gustam si iarasi ne desparteam. Insa, ingerii lui Dumnezeu, ne mangaiau pe noi. Iar intr-o zi, umbland prin pustie, osebiti unul de altul, si adunandu-ne verdeturi, am vazut pe fratele meu stand in uimire si cu semnul crucii insemnandu-se pe sine, apoi sarind locul acela, fugind si intrand in pestera sa. Iar eu, mirandu-ma de saritura si fuga lui cea iute, m-am dus la acel loc sa cunosc ce rau a vazut fratele meu, de a fugit. Si am vazut o gramada de aur varsata si, facand rugaciune si dezbracandu-mi mantia, am luat aurul si abia l-am dus pe el in pestera mea, dar fratelui meu nu i-am spus. Apoi, m-am dus in cetate si am cumparat o casa buna si am zidit biserica si am facut manastire si am adunat patruzeci de calugari si casa de ingrijire a bolnavilor am facut. Dupa aceea, afland un bun gospodar, l-am pus pe el egumen si am dat toate in mainile lui si ca la o mie de galbeni, iar o mie am impartit-o saracilor si nu mi-am lasat mie nici un galben. Deci, lasand pace egumenului si sarutand pe frati, m-am dus in pustie sa caut pe fratele meu.

Dar mi-a venit mie un gand de mandrie ca, adica, fratele meu n-a putut sa gospodareasca bine bogatia ce o aflase, iar eu lucru bine primit la Dumnezeu am facut. Si vazand pestera fratelui meu, ma tulburam cu gandurile mandriei, socotindu-ma pe mine mai bun decat dansul. Si iata a venit la mine ingerul cel ce umbla impreuna cu mine de la inceput si, cautand la mine cu ochi manios, mi-a zis: "Pentru ce te mandresti? Iti spun tie, ca toata osteneala ta, de atata vreme, la zidirea bisericii si a manastirii si la toate cele cate le-ai facut, nu se aseamana cu saritura fratelui tau, cand a sarit pe deasupra gramezii celei de aur pe care o aflase. Ca nu peste aur a sarit, ci peste prapastia bogatului, din Evanghelie, a sarit (Luca 16,26), ca si Lazar cel sarac si a venit usor la locul unde sta Avraam. El s-a sarguit sa placa lui Dumnezeu, iar tu oamenilor. Drept aceea, fara de asemanare, mai inalt decat tine este, iar tu nicidecum nu vei ajunge la locul lui, macar ca te crezi adevarat pustnic. Ci, iata, nu vei vedea fata lui in toata viata ta, nici impreuna-petrecerea cu mine nu o vei dobandi, pana ce vei imblanzi pe Dumnezeu cu multe lacrimi si cu sfaramare de inima si atunci ma vei vedea pe mine si te vei mangaia." Acestea zicandu-mi, s-a facut nevazut de la ochii mei.

Iar eu, sarguindu-ma, am ajuns la pestera fratelui meu, insa n-am putut sa-l vad pe el si am strigat, tanguindu-ma si smerindu-ma, pana ce n-am mai putut plange. Deci, sapte saptamani am plans in pustia aceea, rugand pe sfantul inger ca sa se milostiveasca spre suspinarea si plansul meu. Iar intru a saptea zi a saptamanii a saptea, mi-a venit un glas, zicandu-mi: "Se cade tie sa mergi in cetatea Edesei si sa te sui pe stalpul cel aproape de biserica Sfantului Gheorghe si acolo sa te pocaiesti, pana ce se va milostivi spre tine Domnul." Si plangand, am venit patruzeci de zile pana aici si pe acest stalp suindu-ma, m-am linistit. Si timp de patruzeci si noua de ani stand aici, cu multe ganduri m-am luptat, iar in anul al cincizecilea, spre seara tarziu, intr-o sambata, o lumina dulce mi-a stralucit in inima mea si mi-a stralucit in inima mea si mi-a gonit intunericul cel patimas, apoi toata noaptea cu lacrimi am privegheat. Iar in ceasul al treilea din zi, Duminica fiind, s-a facut glas catre mine de la inger: "Pace tie si mantuire!" Iar eu, mangaiat cu inima, am cazut cu lacrimi, zicand: "Pentru ce m-ai lepadat de la fata ta si de fratele meu m-ai despartit? Si iata zac, de multe ispite fiind cuprins." Iar ingerul, apucandu-ma de mana, m-a ridicat pe mine si mi-a zis: "Pentru gandul tau, m-am departat de la ochii tai, de vreme ce ai defaimat pe fratele tau, dar nu te-am parasit, pazindu-te pe tine, precum mi-a poruncit mie Dumnezeu. Iar, acum, ca te-ai smerit, Si-a adus aminte de tine Dumnezeu si mi-a poruncit mie ca sa fiu cu tine si in veacul acesta si in cel viitor. Inca, iata, ti-a daruit tie Dumnezeu un dar, ca sa vezi pe cei drepti si pe cei pacatosi. Viu este si fratele tau, dar numai in veacul cel de acolo te vei vedea cu dansul."

Deci, din ziua aceea, parinte, vad ingerii si gonesc duhurile cele viclene. Iar, daca vad pe vreun om drept, apoi ingeri luminati sunt de amandoua partile lui, iar dracii stau departe, neindraznind sa se apropie de el. De este sarac, apoi mare este darul lui Dumnezeu spre dansul. Iar daca vreun bogat si pacatos trece pe langa mine, vad cate o turma de draci pe langa ei, iar sfantul lui inger, stand departe, se mahneste de pierzarea lui; dar cand voiesc dracii sa piarda sufletul omului aceluia, nu-i lasa pe ei ingerul, ci sabie goala avand, ii goneste pe ei. Deci, vazandu-le eu, de cei drepti ma bucur, iar de cei pacatosi ma mahnesc si rog pe Dumnezeu ca sa se intoarca ei de la pacate si sa se faca mai buni prin pocainta. Pentru ca asteapta Bunul Dumnezeu intoarcerea si pocainta pacatosului si-i daruieste lui adaugire de viata, pana ce fiecaruia i se sfarseste vremea hotarata a vietii lui."

Deci, aceste cuvinte de suflet folositoare au vorbit toata noaptea sfantul episcop, impreuna cu cuviosul stalpnic si s-a dus episcopul de la batran, bucurandu-se ca s-a invrednicit a afla pe un barbat ca acela. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.