Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 14 august 2012

PREDICA SF NICOLAE VELIMIROVICI LA PRAZNUIREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI




Sfantul Nicolae Velimirovici

Prăznuirea Adormirii Preasfintei măritei Stăpînei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.

Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă.
Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.

Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii.

Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfintul Ignatie Teoforul; de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi.
Ea a mai cercetat şi Sfmtul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.

La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă.

Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei.
După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strîns cu toţii în Muntele Sion.
Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului.

Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspîndit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărtursit credinţa în Iisus Hristos Mîntuitorul şi Domnul.
De la această înmormîntare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate.

Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în mormînt! In acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrsta fiind de peste şaizeci de ani.



din “Proloagele de la Ohrida – Volumul 2″

ADORMIREA MAICII DOMNULUI


În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.
Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.


Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.



luni, 13 august 2012

VESTI BUNE DE PE MUNTELE ATHOS

Pompierii câştigă lupta cu flăcările în Sfântul Munte Athos


Pompierii se luptă cu focarele rămase în Sfântul Munte Athos, unde incendiul este deja în scădere, datorită şi ploii care a căzut cu intermitenţe noaptea în regiune.

Ploaia a început înainte de miezul nopţii, un ajutor nesperat pentru pompieri.
Până în acel moment, situaţia era considerată critică, deoarece frontul de incendiu ajunsese la o întindere de aproape 4 km şi la 1,5 – 2 km de Mănăstirea Hilandari.

De dimineaţă mijloacele aeriene nu au mai aruncat apă datorită norilor joşi din regiune.
Forţele terestre care acţionează în zonele inaccesibile ale Republicii Athonite inspectează punctele care fumegă şi depun eforturi pentru a stinge ultimele focare care mai ard încă.
După cum a declarat postului de radio Vima 99,5 vice-guvernatorul de Halkidiki, Ioannis Iorgos, pompierii încearcă acum să stingă focarele, încât să nu mai existe reizbucniri.

Potrivit unui prim bilanţ, au ars mai mult de 40.000 de acri de pădure şi plantaţii în incendiul care a izbucnit miercurea trecută.

Sâmbătă seara, după ce s-a oprit aruncarea de apă de către mijloacele aeriene, pentru stingerea incendiului acţionau 121 de pompieri cu 58 de utilitare, 120 de persoane din divizia terestră, 314 de soldaţi şi 120 de voluntari.

La stingerea incendiului participă şi 49 de pompieri sârbi, întrucât Mănăstirea Hilandari este sârbească.

În stare de alarmă au fost unităţile militare disponibile din Macedonia Centrală, precum şi conducerile celor mai mari firme din regiune pentru înfruntarea incendiului.

Sâmbătă, Prim-ministrul Antonis Samaras a comunicat telefonic cu Protosul Sfântului Munte Athos, pe care l-a asigurat că „vom pune la dispoziţie toate forţele noastre pentru stingerea incendiului”.


Traducere: http://acvila30.wordpress.com/;

Sursa (elina): http://thriskeftika.blogspot.ro/2012/08/blog-post_12.html









vineri, 10 august 2012

SPUNETI NU CONCERTARII LA BUCURESTI A SATANISTEI LADY GAGA!

Doamne-ajuta!
Dragi cititori,
Am primit un mail de la un comentator foarte inimos, pe care-l stiu de pe blogul fratelui saccsiv.
El a venit cu ideea foarte buna de a ne ruga pe data de 16 august pentru cei rataciti , care vor participa la concertul satanistei lady gaga si pentru iertarea pacatelor, sa nu ne pedepseasca bunul Dumnezeu asa cum am merita pentru ca ingaduim desfasurarea acestui concert in Romania.

Despre blasfemii, sfantul Ioan Gura de Aur spunea:
" Aşadar, de vreme ce vorbim despre blasfemie, vreau să vă cer tuturor o favoare: să-i înţelepţiţi pe oamenii din cetatea voastră care hulesc! Să le limitaţi mânia, să le cuminţiţi cugetul, să vă îngrijiţi pentru mântuirea lor, să înceteze această mânie care este înlăuntrul lor. Să le puneţi strajă gurii, să le închideţi gurile ca pe nişte izvoare dătătoare de moarte, să le preschimbaţi în ceva contrar pornirii lor. Şi dacă trebuie să murim pentru acest lucru, vom primi un mare câştig. Deci, să nu rămânem nepăsători când vedem că este hulit Stăpânul nostru comun. Nepăsarea aceasta va aduce un mare rău în cetate, întrucât, crima hulei îi va împovăra pe toţi. Este o nedreptate publică. Şi nu spune acest cuvânt nepăsător: “Ce mă interesează pe mine? Eu n-am nicio legătură cu hula!”
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfinti-parinti/sfantul-ioan-gura-de-aur-despre-blasfemie/

Va invit sa semnati cat mai multi petitia impotriva concertarii satanistei lady gaga la Bucuresti, sa transmiteti mesajul la cat mai multi si sa va rugati.
http://www.petitieonline.com/nu_venirii_lady_gaga_la_bucuresti

Iata si articolul primit de la demni:

http://demni.net/2012/08/07/indemn-la-rugaciune-catre-sfintii-martiri-brancoveni-in-ziua-praznuirii-lor-16-august-zi-de-post-nu-putem-admite-ca-numele-domnului-sa-fie-hulit-in-concerte-smintitoare/

Dumnezeu sa ne ierte si sa ne apere!
danutza








joi, 9 august 2012

Despre Maica Domnului - Maica Domnului nu a pacatuit niciodata...


Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?

Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.

Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău [Lc. 1, 47]? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel pe Căruia îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti?

Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după înălţarea Domnului?

Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.

Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire.

Ce aş putea da Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a cercetat şi luminat cu milostivire? N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Într-o zi, pe când eram un tânăr frate sub ascultare, mă rugam înaintea icoanei Maicii Domnului şi rugăciunea lui Iisus a intrat în inima mea şi a început să se rostească de la sine.

Într-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: “Spălaţi-vă şi vă veţi curăţi” [Is 1, 16], mi-a venit gândul: “Poate că Maica Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”. Şi, lucru uimitor, în inima mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: “Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”. Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea curăţiei ei. Dar în timpul vieţii ei pământeşti şi în ea a fost o oarecare nedeplinătate şi unele greşeli, dar fără de păcat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci când, întorcându-se de la Ierusalim, nu ştia unde era Fiul ei şi L-a căutat împreună cu Iosif vreme de trei zile [Lc. 2, 44-46].


Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu.
Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.

Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei.

Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.



(extrase din: Între iadul deznădejdii și iadul smerenei – Cuv. Siluan Athonitul)



Sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro







miercuri, 1 august 2012

Maurice Banjoko – Cum am devenit Ortodox

Sunt din Nigeria, m-am născut acolo iar la vârsta fragedă de 18 ani am plecat cu tatăl meu la Londra. Tata lucra pentru o companie aeriană și călătoream mult. Însă ca tânăr, exista ceva în mine, un fel de dorință calmă. Nu știam prea bine ce voiam, dar știam că voiam să mă expun lumii, să mă descopăr iar când am ajuns în Londra, am decis să rămân acolo și să experientez diverse lucruri ca tânăr.


M-am înscris la facultate unde am studiat economia și mi-am trăit viața în Londra ca orice tânăr de 18, 19, 20 de ani. Am experimentat numeroase lucruri care scoteau la iveală atât ce era mai bun cât și ce era mai rău în mine. Înaintea acestora însă, în Nigeria, tata ne dăduse un îndrumar de spiritualitate. Ne crescuse cu teamă de Dumnezeu, într-un mod carismatic, așa că simțeam dragostea de Dumnezeu. Ca tânăr, însă, m-am distrat și am intrat în dificultăți, cum era de așteptat. Mă jucam prea mult, lucram, pierdeam bani, și am început să conștientizez faptul că nu eram un supraom și că aveam nevoie de ajutor. Aici a intervenit ortodoxia.

Am fost norocos fiindcă locuiam lângă biserica ortodoxă din Londra și într-o zi mi-am dat seama că există această catedrală minunată, am intrat în ea și am descoperit o oază de pace, de liniște, departe de zgomotul orașului. Am început să vorbesc cu părinții de acolo și primul meu gând a fost „Ce vor crede despre un african în biserica aceasta frumoasă ortodoxă?”. Primul lucru care m-a impresionat a fost dragostea și normalitatea cu care s-au purtat. Am rămas șocat când am văzut că știau ce fel de viață duceam, păreau să se identifice mult cu mine. Mă simțeam foarte confortabil în preajma părinților de acolo iar în doi ani am fost creștinat. Desigur, m-a ajutat și faptul că am cunoscut o doamnă minunată din Rusia care nu practica ortodoxia când ne-am cunoscut, și ea era foarte tânără, dar care atunci când ne-am împărtășit câteva experiențe dureroase, a început să revină la credință ca sprijin. Împreună am început să căutam deci credința ortodoxă. Acesta a fost începutul în 2005.

După cum știți, după botez vine o serie de angajamente pe care le faci, dar încercările nu se opresc, de fapt, s-au înmulțit, aveam nevoie de un loc unde să mă pot îndepărta de viața rapidă din Londra, voiam un loc liniștit unde să pot reflecta, unde mă puteam regăsi pe mine și pe Dumnezeu în mine. Știam că e acolo, dar nu îl cunoșteam pentru că totul era prea zgomotos și prea rapid. Prietenul unui prieten mi-a spus că dacă sunt serios și îmi doresc cu adevărat să găsesc adevărata cale, dacă aveam suficient curaj, nu trebuia să merg în America sau în Galapagos, unde erau suficiente tentații, ci la muntele Athos. Neștiind nici ce e, nici unde se află, am cercetat mult și am reușit să obțin multe informații, mulțumită relației bune care există între Anglia și ortodoxie, de la părinții de la biserică și prieteni de-ai lor din Athos.

Astfel a început serviciul meu aici în numele Domnului în acest Paradis în anul 2007. Interesant e că prima oară când am venit aici, am rămas timp de trei luni iar starețul nu a înțeles de ce o persoană ca mine ar dori să rămână aici un răstimp atât de lung și mi-a zis să merg și la alte mănăstiri. Mi-a zis că ortodoxia e vie și în alte locuri. S-a gândit că nu înțeleg separarea, puritatea care se găsește aici, așa că l-am ascultat. M-am plimbat pe la alte mănăstiri din muntele Athos și după o săptămână și jumătate m-am întors și i-am zis că îmi doresc mult să rămân. Trebuie să mă mântuiesc, trebuie să-mi găsesc identitatea care știam că se afla acolo din copilărie și simteam că mă aflu în locul potrivit. Astfel a început legătura mea cu ortodoxia într-un loc al ordinii, al ascultării, al tradiției, al bazei adevărului care mă conectează și ca african, ca nigerian. Mi-am dat seama că lumea în care trăim e plină de furii, de distracții, de lucruri care nu sunt bune decât la suprafață, dar care după un timp se sting. Mi-am dat seama că aici este puterea de care are nevoie continentul meu și pe cât mă adânceam mai mult în credință, cu atât am început să privesc mai bine cine sunt, de unde sunt. Credeam că voi uita și voi întoarce spatele culturii mele, dar, de fapt, devenea mai bogată și mi-am dat seama că ar putea exista o misiune pentru mine, o nevoie cel puțin să împărtășesc Adevărul cu poporul meu ca tânăr, fiindcă se pot raporta la asta, rezonează cu mine. Nu ca bătrân, ca tată, cărora i-ar răspunde că nu înțelege nevoile tinerilor – să facă bani, să se căsătorească, situația politică, confuzia socială cauzată de atâtea influențe de-a lungul decadelor. Asta mi-a adus multă lumină și înțelegere: istoria Evangheliilor, asemănarea privind raportul dintre tradiție și respect față de ceva care e mai mare decât noi. Mi-am dat seama că această conștiință se află într-o situație delicată din cauza mișcării penticostale carismatice și că era foarte important pentru stabilitatea națiunii, sigur, nu doar în Africa. Nu e cazul Greciei, spre exemplu, căci ei au fost binecuvântați cu această moștenire pe care o împărtășesc cu multe alte culturi. Însă în Anglia, tinerii își trăiesc viața fără rădăcini, oamenii mor zilnic iar în două săptămâni uităm deja de ei. Am prieteni care au murit și după o luna, viața continua.

Risipa de viață m-a făcut să-mi dau seama că ortodoxia chiar e răspunsul la josnicia, la viața fără sens pe care tinerii o duc. Asta m-a făcut să întăresc legătura cu locul în care am fost primit cu dragoste. Ascultările m-au făcut să înțeleg structura, să înțeleg că nu pot să fac tot ce-mi face mie plăcere, există o ordine a reverenței. Trebuie să obții mai întâi binecuvântarea să faci ceea ce vrei să faci. Este o siguranță care te ajută să devii smerit pentru că știm că mândria vine înaintea căderii și cred că smerenia lipsește mult din lume. Aici, în muntele Athos, mai ales aici la mănăstirea Vatopedi există multă smerenie; sunt mulți părinți care au dobândit multe lucruri în viețile lor iar aici se supun eminenței modelului lui Dumnezeu. Am fost șocat când am aflat de realizările părinților de aici și cât de împliniți sunt. Mi-am dat seama că asta e cheia pentru tinerii de azi, înainte de a permite mândriei și naivității, într-un sens, să le strice viețile și să-i facă de râs. Am văzut și alte lucruri aici, cum ar fi relevanța ortodoxiei pentru criza financiară. Am fost deseori întrebat dacă criza din Europa este una financiară sau spirituală. Pot spune fără urmă de îndoială că această criză finaciară se bazează pe o eroare spirituală, o ignoranță spirituală; dacă principiile credinței s-ar aplica economiei, asta ar creea longevitate, stabilitate și încredere. Lucrez în domeniul finanțelor, ofer consultanță și știu că cel mai evident lucru pe care îl observăm zilnic este panica oamenilor. Oamenii tind spre mentalitatea curselor de șoareci, să se panice, să retragă toată investiția dintr-un loc și să o răstoarne în altul într-o clipită dacă aud zvonuri sau chiar având niște dovezi și putem observa că această acțiune se repetă aleatoriu. În mod evident, toți oamenii de afaceri știu că nicio investiție pe termen scurt nu e sustenabilă, nu putem trăi de pe o zi pe alta. Asta oferă ortodoxia. Dacă îmbrățișăm principiile răbdării, reverenței și teama de Dumnezeu, vom ști că eu, ca persoană, nu mă pot gândi doar la mine, ci trebuie să mă gândesc și la ceilalți pentru că am o responsabilitate. Asta lipsește în situația din Europa unde, deși națiunile au stabilit o structură, aceasta a fost ridicată după literă, și nu după duh. Cred că în muntele Athos există un duh al unității Europei și asta trebuie să împărtășim cei ce venim din Africa de Sud, Grecia, Rusia, Cipru.

Este un privilegiu și o comoară pe care banii nu o pot cumpăra. Ne apropiem de Sfintele Paști …Cred că nici nu m-am prezentat încă. Sunt Maurice Banjoko, a fost o mare plăcere să petrec timp aici. După cum am menționat, la început am rămas aici trei luni gândindu-mă că e suficient, că m-am căit destul, dar mi-am dat greu seama că muntele mă tot chema înapoi și m-am gândit că mă voi întoarce, poate peste o decadă. Însă prezența mea aici a tot crescut, vin de 5 ori pe an când serviciul și familia îmi permit. Mă aflu a doua oară aici în luna aprilie și îmi doresc ca aceste cuvinte să fie poată fi împărtășite de toți cei care ascultă. După cum am spus, tata ne-a crescut creștini și el alesese o cale pentru fiecare, dar la 18 ani ai libertatea de a vota, de a îți alege singur calea în viață. Eu am ales iar când alegerea mea a culminat cu decizia de a fi botezat ortodox, tata și mama au fost foarte nesiguri, dar m-au însoțit fiindcă au simțit că dacă mă sprijină, aveau mai multe șanse de a-și înțelege fiul și de a nu-l pierde printr-o religie nouă-după cum credeau ei. Au fost foarte impresionați la botez când au ascultat Evangheliile și au simțit harul slujbei, chiar în biserică. Din acel moment părinții mi-au acceptat și îmbrățișat credința în ortodoxie și, cel mai important, au văzut cum mi-au schimbat viața. Părinții știau cum eram înainte, ce probleme aveam (instabilitate, vicii) și după ce am format legătura cu ortodoxia și au văzut că m-am liniștit, că am început o relație consecventă care a rezultat în căsătorie, s-au conformat și și-au dat acordul fiindcă au văzut rezultatul.


http://www.moldovacrestina.info/2012/08/maurice-banjoko-cum-am-devenit-ortodox/#more-8321