Copiii - Cea mai mare mangaiere dupa pierderea nemuririi
Sfantul Ioan Gura de Aur, care a stiut sa prezinte in cuvinte atat de frumoase valoarea casatoriei, are o idee tot atat de inalta in privinta copiilor.
In primul rand, el insista asupra sensului crestin al nasterii de copii, aratand ca atat casatoria , cat si nasterea de copii nu constituie piedici in calea mantuirii. „Sa nu socoteasca nimeni — spune el - casatoria o piedica pentru a bineplacea lui Dumnezeu, sa nu socoteasca nimeni ca nasterea de copii e o piedica in calea virtutii. Daca suntem cu mintea treaza, apoi nici casatoria, nici cresterea copiilor, nici altceva nu ne va putea impiedica sa bineplacem lui Dumnezeu”.
Prin creatie, omul este orientat fiintial spre comuniune, are o structura dialogica, nu-si este suficient siesi, nu isi poate afla fericirea deplina deplina in el insusi. Dumnezeu a creat omul pereche barbat si femtie — ca unul sa se sprijine pe altul in urcusul spre desavarsire. Dupa caderea in pacat, ca o usurare a pedepsei, „nasterea de mostentori a fost pentru ei cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi. De aceea si Iubitorul de oameni, Dumnezeu, indata, chiar de la inceput le-a usurat greutatea pedepsei, a smuls masca infricosatoare a mortii, daruindu-ie celor dintai oameni urmasi. Mai mult chiar, el compara nasterea de copii cu invierea, considerand-o o imagine a invierii pertru ca, prin aceasta Dumnezeu a randuit ca in locul celor morti sa se ridice altii".
Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi" si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite".
Precum casatoria nu este o opera de vointa exclusiv a sotilor, la fel si nasterea si cresterea copiilor: "Sa socotim har de sus totul din viata noastra - ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Sa nu atribuim nasterea de copii traiului "impreuna al sotilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la nefiinla la fiinta...".
Fata de copii, parintii au responsabila datorie de a veghea la cresterea lor spirituala, la educarea lor. In conceptia sa, educatia este o indatorire fundamentala fata de om, in general, dar indeosebi fata de copii.
Grija parintilor de a-si educa copiii trebuie sa fie o preocupare permanenta a lor: „Iar daca avem copii spune el - sa ne ingrijim de cresterea lor. Intr-un cuvant, fiecare sa aiba grija de cei din casa lui si fiecare sa socoteasca drept cel mai mare castig, folosul pe care-l aduce aproapelui sau. Fata de ingrijirea copiilor si datoria de a-i creste in invatatura si certarea Domnului, toate celelalte indatoriri sunt secundare Dimpotriva, „neglijarea educatiei copiilor este cel mai cumplit pacat si culmea rautatilor".
Insusi actul educatiei, este un act al grijii divine. Sfantul Ioan Hrisostom intreaba: „Nu stii, oare, ca Dumnezeu are mai multa grija decat tine de copilul tau?". Ca atare, educatia despre care vorbeste el, este pur crestina, facuta in spiritul si in duhul preceptelor evanghelice, lasate de Domnul nostru Iisus Hristos si de Sfintii Apostoli.
Scopul acesteia este reafearea personalitatii moral-religioase crestine de a face din copii adevarati crestini.
Aceasta crestere si educare crestina incepe de timpuriu, cand persoana umana este mai usor educabila. El recomanda ca, inca de la nastere, parintii sa dea copiilor lor nume crestine, dupa numele celor ce s-au facut pilda de credinta si dragoste, asa cum au facut-o inaintasii lor: „Femeile sa nu puna la intamplare numele copiilor lor, ci sa le dea nume, care sa spuna mai dinainte cele ce vor fi". „Prin numele, pe care il dadeau copiilor lor, spune el, parintii de altadata ii invatau pe copii lor sa-si alipeasca sufletul de virtute..., iar numele dat copiilor nu era numai un indreptar spre virtute pentru cei ce-l purtau, ci era si invatatura de mare intelepciune si pentru ceilalti si pentru generatiile viitoare". Numele lor trebuie sa fie cele ale „sfintilor barbati, care au stralucit in virtute, al celor care au avut multa indraznire inaintea lui Dumnezeu.
Odata cu nasterea copiilor, parintii trebuie sa inceapa sa le insufle acestora si duhul credintei si al evlaviei. Parintii sunt nu numai cei care dau nastere copiilor, ci si educatorii lor si indrumatorii lor spre virtute. Sfantul Ioan Gura de Aur nu interpreteaza paternitatea numai ca act de filiatie pur fizica, naturala, ci considera ca adevaratii parinti sunt cei care marturisesc nu cu natura sau cu nasterea, paternitatea asupra copiilor, ci cu virtutea, prin grija de a-i educa. Copiii trebuie crescuti in grija fata de cele duhovnicesti, ceresti.
Educatia este cea mai mare arta, pentru ca, in timp ce celelalte arte urmaresc un folos in lumea de aici, ea are ca scop dobandirea bunurilor viitoare.
In actiunea de educare a copiilor, parintii sunt considerati, de Sfantul Ioan Gura de Aur adevarati artisti, ce urmaresc realizarea unor adevarate opere de arta. Copilul este, la inceput, asemenea unui bloc de marmura. Precum sculptorul trebuie sa dea forma frumoasa acestuia, tot asa si parintii trebuie sa infrumuseteze viata lor cu virtutile cele mai inalte si, indepartand tot ceea ce este pacat si contrar, sa faca din copii adevarate opere de arta insufletite.
Educatorul este un Pygmalion care trebuie sa se indragosteasca ne Galateea sa, adica de copilul, pe care-l sculpteaza sufleteste. Educatia crestina trebuie sa fie integrala, unitara, sa priveasca educatia trupului pentru a deveni un bun suport al spiritualului, cat si a sufletului.
Dintre factorii de educatie cu valoare de model, Sfantul Ioan Hrisostom vorbeste adesea, despre rolul familiei si al Bisericii. Desi vorbeste de dragostea parinteasca fata de copii a ambilor soti, totusi, acorda e importanta deosebita rolului mamei, in educarea copiilor. Caminul este pentru ea „o scoala de filosofie in care „isi adanceste perfectiunea personala", pentru a impartasi din aceasta experienta personala si celorlalti membri ai familiei. El aseamana activitatea mamei de educare a copilului, cu slujirea invatatoreasea a Mantuitorului, cu modul in care isi indruma El Apostolii si ucenicii: "Uita-te la priceperea mamei! — indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Impinsa de gandul ei, dar mai bine spus, slujind si acum proorociei lui Dumnezeu, ii da copilului ei acele sfaturi, pe care le-a dat Hristos ucenicilor Sai...". Grija tatalui este mai mult de a conduce tanarul spre armonia fizica, trupeasca si ceea ce tine de taria morala, iar a mamei, de a cultiva in special calitatile sufletesti ale copiilor, inaltandu-i spre adevarata "filosofie" crestina.
El acorda o mare valoare exemplelor, modelelor, pe care sa le imitam si arata ca se cuvine sa ilustram cu povesti si pilde de viata virtuoasa din Sfania Scriptura viata copiilor. Sa recomandam acele figuri din Vechiul Testament, care s-au facut pilda de intelepciune, prin viata lor, alaturi de care un sens deosebit ii are pilda suprema a Mantuitorului Iisus Hristos, a personalitatilor religioase ale Noului Testament si cele din istoria crestinismului. Alaturi de aceste modele, mai pot fi urmate si figuri din istoria umana in general, din experienta omeneasca. Puterea exemplului este considerata un factor ai educatiei.
Educatia urmaresc ca, prin conceptele si lucrurile lumii acesteia, sa duca la mantuire. Scopul ei ultim este soteriologic, intrucat tinerii „prin ei insusi aluneca mai usor si sunt inclinati spre pacat...", cere parintilor sa vegheze permanent la cresterea lor duhovniceasca, Aceasta implica, mai intai, o lucrare ascetica, de inlaturate a patimilor si pacatelor savarsite in trup. Pe parinti, ii indeamna „... sa infranam pornirile copiilor nostri, sa punem frau puternic tineretii, cu frica si cu sfatul...".
Conceptia sa despre educatia sufletului este comuna orientarilor patristice. Prin ea, sunt inlaturate din sufletul copiilor si al subiectului de educat — patimile, in locul carora rasare virtutea. Aceasta este „cea mai mare bogatie", „bogatia cea nespusa", care sporeste bogatia lor. De aceea, sfatuieste parintii sa-si invete copii „sa puna virtutea mai presus de orice".
Virtutea inseamna curatie trupeasca si sufleteasca, frumusete spirituala, iar lipsa acestora este „pricina de rele". Din lipsa lor se nasc toate relele.
Adevarata mostenire, pe care trebuie sa o lase parintii copiilor lor, nu este de natura materiala, ci pur spirituala si consta in bunatate, blandete, milostenie, dragoste si curatie. Aceasta mostenire este „o comoara care nu se poate cheltui, este o comoara ce nu poate fi imputinata nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile talharilor, nici de rautatea slugilor, nici de altceva de felul acesta. Comoara aceasta ramane pururea, e o comoara duhovniceasca, nesupusa uneltirilor omenesti. Daca cei ce o primesc vor voi sa fie cu mintea treaza, comoara aceasta merge cu ei in viata viitoare si te pregateste mai dinainte corturile cele vesnice".
Extras din articolul "Sensul familiei in conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur” al parintelui Ioan Cristinel Tesu
Postări
