Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 28 septembrie 2010

Germania testeaza mult-criticatele scanere de control corporal total

Germania testeaza mult-criticatele scanere de control corporal total

Scanerele care te dezbraca complet (psihotronica.blogspot.com)Dupa ce italienii eu decis sa renunte la scanerele corporale din aeroporturi, germanii tocmai incep sa le testeze. Incepand de luni, pe aeroportul din Hamburg (nord), functioneaza deja doua astfel de aparate, iar perioada de testare este de sase luni. Folosirea scannerului in timpul perioadei de testare va fi benevola. Mult-criticatele scanere de control corporal total, care redau o imagine a corpurilor pasagerilor, au fost testate pe aeroporturi in Marea Britanie, Olanda si Statele Unite ale Americii (SUA), dar sunt respinse in mare parte a Europei. Unii politicieni germani au denuntat scanerele, pe care le considera drept o intruziune inutila in intimitatea persoanei. In schimb, sustinatorii lor spun ca ele pot detecta obiecte ascunse, precum arme din pastic sau sub forma lichida, pe care detectoarele de metale nu le pot repera. Recent, scanerele instalate la inceputul anului pe sase aeroporturi italiene au fost scoase din functiune, deoarece, potrivit oficialilor, nu sunt infailibile. Scanerele instalate in Italia nu redau decat silueta pasagerului mascand în acelasi timp partile intime. Or, tocmai in aceste zone pot fi ascunse arme sau explozibili, potrivit presei italiene.

REÎNCARNAREA -INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA ORTODOXĂ

REÎNCARNAREA -INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA ORTODOXĂ

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării

Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.

Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală". Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale". Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu" se menționează o povestire alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup omenesc."



De când?

Această înșelare este foarte veche. Ea a fost transmisă lumii antice prin oracolele vechi și prin „misterele" idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media și este oferită mai ales prin guruism, adică prin toți acei dascăli, chipurile, luminați, care vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credința religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul se supune unui nesfârșit ciclu de nașteri și morți care se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din această tortură făgăduiește guru că-l va elibera pe om, dacă discipolul său se va preda în întregime. Singurul mod, spun ei, de a ieși cineva din această continuă tortură este „să acționeze fără atașament". O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emoțional-ființială, are drept consecință acumularea de karma, în timp ce, chiar și o crimă, atunci când se face fără aceast atașament, cel care acționează nu acumulează karma.


Consecințe

Aceasta însă are drept consecință răsturnarea temeliilor pe care se bazează societatea noastră și toate celelalte societăți, care, chiar și într-o mai mică măsură, se raportează la modul de viață propus de Creștinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut să-și îndeplinească karma sa".

Așa cum s-a spus, nu exiztă o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-și îndeplinească karma lor".

Este foarte important să spunem că învățătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, sprijinindu-se guru, își ridică pretențiile pentru supunerea totală a discipolilor lui. Și aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu" guru.

Concepția că viața de acum este determinată de karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o disperată căutare prin „retrospectiva în viețile anterioare", care se face de obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii sau pot crea relații afară de fire.

Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă crearea relațiilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vieții familiale.



Puncte slabe

1. Unul din punctele slabe a acestei doctrine este faptul că adepții ei sunt în imposibilitate de a justifica lipsa amintirilor din viețile anterioare. Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm", atunci cum se face că nu ne aducem aminte de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele de vreme ce nu ni le amintim?

2. Adepții teoriei reîncarnării care în același timp - ca cei ce aparțin spațiului ocultist extins - sunt și discipolii spiritismului, adică ai credinței în comunicarea cu „lumea spiritelor", cad într-o vădită contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în timp de 49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morți comunică medium-urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi știm că amândouă sunt minciuni.

3. Un alt argument din istorie și matematică. Faptul că populația pământului s-a înmulțit în ultimele două secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată cât de mincinoasă este teoria despre karma și reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o astfel creștere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Și de ce până atunci nu au luat trup omenesc?


Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

Fără îndoială învățătura despre karma și reîncarnare este anticreștină. Sfântul Apostol Pavel o spune foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară, iar dupa aceea judecata." (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învață discipolii înșelării reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învățătură și a Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria Bisericească și scrierile patristice dezmint aceasta.

Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile, Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a și venit... Atunci au înțeles ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor." (Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui Ilie", adică va avea harisma profetică și îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii este faptul că această rătăcire a reîncarnării amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a șarpelui", adică învățătura auto-evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El care acceptă această teorie antihristică a reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui Hristos, deoarece:

1. Nu acceptă Simbolul Credinței în care mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și învierea noastră și învierea tuturor morților și nu nesfârșit ciclu de reîncarnări

2. Neagă distincția dintre Creator și creatură.

3. Neagă Judecata viitoare.

4. Neagă unicitatea, libertatea și responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate funcționează în cadrul unei necesități oarbe.

5. Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng" (Romani 12, 15) sunt considerate de către adepții karmei și ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune și alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh, Care se află în noi. Viața nu este pedeapsă și osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este o eliberare, ci este „roada păcatului" și este îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu devină fără de moarte". (În timp ce pentru dascălii reîncarnării pedeapsă este viața, iar nu moartea).

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedește a fi o minunată măiestrie a diavoului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o mulțime infinită de posibilități, satisfacerea patimilor și nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește: „Acum este vreme bine-primită; acum este ziua mântuirii". Acum, în această viață, se judecă viitorul nostru veșnic.

Sursa: PARAKATATHIKI, Martie - Aprilie 2002
Trad. Ierom. Ștefan N.

MAREA APOSTAZIE. DESPRE Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov SI LEGATURA ANTIHRISTULUI CU EXTRATERESTRII. DESPRE MARTURISIRE IN FATA APOSTAZIEI

"Dreptcredinciosul creştin cunoaşte din cuvintele lui Hristos Mântuitorul însuşi că toate acestea "trebuie să fie" (Marc 13,7; Luca 21,9), însă el nu trebuie să închidă ochii asupra lor, ci este dator să fie pe deplin conştient faţă de cele ce se întâmplă, şi să aprecieze corect toate evenimentele, în care se manifestă Apostazia, ca să ştie cum să se comporte spre a nu fi târât de puhoiul Apostaziei"

"Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri..."

""Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui! De aceea tăcerea asupra Apostaziei este criminală. N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm.Cu toate că nu ne stă în puteri "să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri", datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic."

Sfântul Grigorie Teologul: "Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu".

"Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească."

"Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale."

"Stareţul Isaia spunea: ”Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască”.

"Neştiinţa şi cugetarea lumească, văzând aceste minuni, nu se vor opri câtuşi de puţin să chibzuiască, ci le vor primi neîntârziat în duhul lor, înrudit cu duhul aceluia; în orbirea lor se vor închina lui şi vor primi lucrarea satanei ca pe o supremă manifestare a puterii dumnezeieşti, - şi Antihristul va fi primit în grabă, pe negândite "(Sfântul Efrem Sirul).

MAREA APOSTAZIE -INVATATURI DE MARE VALOARE DESPRE VICLEANUL ANTIHRIST
Arhiepiscopul Averchie (Tausev) din Jordansville

"Sarea ne pătrunde" – semnul apropierii sfârşitului
(La un centenar de la binecredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie Brianceaninov)
Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov şi scrierile sale

Apărător al Ortodoxiei, învăţător şi făptuitor al rugăciunii şi al pocăinţei; împodobire de Dumnezeu inspirată a arhiereilor, slavă şi laudă a monahilor: cel ce prin scrierile tale ne-ai înduhovnicit pre noi toţi. Flaut duhovnicesc, Ignatie de Dumnezeu înţelepţit, roagă-L pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, pe Carele în inima ta L-ai purtat, să ne dăruiască nouă mai înainte de sfârşit pocăinţă.Troparul Sfântului Ierarh Ignatie
La Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat mileniului de la creştinarea Rusiei (iunie 1988, Lavra Serghiev Posad), Sfântul Ierarh Ignatie a fost alăturat la ceata sfinţilor. De la această dată moaştele sale odihnesc în biserica Mântuitorului din mănăstirea Tolgsk-Vedenski din oraşul Iaroslavl. "Flaut duhovnicesc" a fost numit el în troparul închinat lui. Viaţa sa aminteşte istoria vechilor Paterice. S-a născut la 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoie, gubernia Vologda, în familia unui demnitar înstărit. Din copilărie îi plăcea să citească cărţi duhovniceşti. De la vârsta de 15 ani începe să viseze la viaţa monahicească şi la intrarea în mănăstire, dar este trimis de către tatăl său la Şcoala superioară de inginerie militară de la Sankt-Petersburg. La examen era de faţă şi viitorul împărat, marele cneaz Nicolai Pavlovici. Înfăţişarea nobilă a tânărului şi cunoştinţele sale strălucite l-au interesat pe marele cneaz, care l-a invitat la palatul Anicikov, reşedinţa sa. Din acest timp Brianceaninov devine pensionarul marelui cneaz. Era primul la toate ştiinţele. Puţini însă erau cei care bănuiau ce se petrece în tainiţele sufletului viitorului inginer militar. "Au trecut aproape doi ani de preocupaţii lumeşti - îşi amintea el – în sufletul meu s-a născut şi a crescut o pustietate îngrozitoare, a apărut foamea şi dorul neostenit după Dumnezeu. Am început să deplâng nepăsarea mea, acea uitare şi delăsare a credinţei la care ajunsesem, pacea fericită pe care o pierdusem, acea deşertăciune ce mă cotropise şi care mă apăsa, mă înfricoşa, mă umplea de sentimentul părăsirii, al lipsei de viaţă!"
Era tânguirea sufletului ce se îndepărtase de adevărata sa viaţă - Dumnezeu.
Cugetările la ştiinţele studiate de el cu asiduitate în şcoală l-au adus în pragul deznădejdii: "Întrebam ştiinţele: "Ce bunuri îi daţi voi omului? Omul este veşnic, şi bunurile sale se cuvine să fie veşnice. Arătaţi-mi acele bunuri veşnice, acea bogăţie veritabilă, pe care aş putea s-o iau în cealaltă lume! Până acum am văzut numai cunoştinţe, ca să zic aşa, împrumutate, la nivel terestru, ne mai fiind bune la nimic după despărţirea sufletului de trup... Ştiinţelor! Daţi-mi, dacă sunteţi în stare, ceva veşnic, pozitiv, daţi-mi ceva inalienabil şi adevărat, ceva vrednic de a fi numit proprietate a omului!" – Ştiinţele tăceau.
În această perioadă Brianceaninov frecventa casa prezidentului Academiei de Arte, Alexei Olenin, unde, conform tradiţiei, se adunau dintotdeauna scriitorii, artiştii, savanţii.
Aici el se întâlnea cu Puşkin, Gnedici, Krîlov, îşi citea compoziţiile sale rămase nouă necunoscute. Dar slava unui scriitor nu-l interesa. Literatura laică ce prospera în societatea cultivată, voit sau ne voit era în opoziţie cu Biserica. Gogol a afirmat că literatura ar trebui să fie "o treaptă nevăzută spre creştinism" - dar în ansamblu literatura rusă n-a mers pe această cale.
Dacă în "artistism", după cum socoteau Sfinţii Părinţi, aproape negreşit se ascunde păcătoşenia, de aceasta se fac vinovate falsele tradiţii multiseculare. Ştiinţa pătrundea în lume, literatura în suflet, şi dacă el (sufletul) nu era temeinic apărat de credinţa în adevăratul Dumnezeu, atunci el se degrada şi pierea. Pierea de "frumuseţurile" neobişnuite şi de rezultatele extraordinare.
Literatura şi ştiinţa slujeau aceleiaşi tendinţe de respingere a omului de la Hristos, a fărâmiţării sufletului, a împrăştierii şi distrugerii tuturor puterilor sufleteşti ale omului, în loc de a le reuni laolaltă.După cum observa Sfântul Ierarh Ignatie "talentul omenesc în toată puterea şi frumuseţea sa nefericită s-a dezvoltat mai ales în direcţia reprezentării răului; în reprezentarea binelui el apare îndeobşte slab, palid, nefiresc."
Pentru ca scriitorul să poată deosebi "lumina" de ”întuneric”, Sfântul Ierarh Ignatie îl îndruma să-i citească pe Sfinţii Părinţi. "Optsprezece veacuri în glasul lor - scria el în eseul autobiografic "Plângerea mea" (1847) - mărturisesc unanim unicitatea învăţăturii dumnezeieşti!"
Împreună cu colegul său Mihail Cihacev, viitorul ierarh lua parte la slujbele de la catedrala Kazanskaia şi vizita adesea metocul mănăstirii Valaam. În căutările lor duhovniceşti ei au fost ajutaţi foarte mult şi de călugării de la Lavra Sfântului Alexandrii Nevski. "Dimitrie Brianceaninov - scrie biograful său - devenise în suflet un adevărat ascet, înconjurându-se de scrierile Sfinţilor Părinţi, pe care le recitea cu pasiune."
După terminarea şcolii a început lupta pentru demisie. Împotriva lui s-a ridicat întreaga conducere împreună cu marele cneaz şi cu împăratul Nicolai Pavlovici (era în 1826). A fost chemat la palatul Mihailovski, unde i s-a propus orice slujbă şi orice post în regimentul de gardă, Brianceaninov însă o ţinea una şi bună, zicând că el voieşte să se ducă la mănăstire.
"Mai onorabil e să-ţi salvezi sufletul, rămânând în lume" - a remarcat marele cneaz. " A rămâne în lume şi a dori să te mântuieşti - răspundea tânărul ofiţer – e totuna cu a nimeri în foc şi a dori să nu arzi". A fost trimis totuşi să slujească în cetatea Dinaburg. Aici el îşi petrecea timpul în singurătate, bolind şi corespondând cu ieromonahul Leonid (Nagolkin), viitorul stareţ de la Optino, cu care făcuse cunoştinţă în Lavră. După convorbirea cu el, Brianceaninov scria: "Părintele Leonid mi-a smuls inima... îl voi urma pe stareţ şi mă voi preda lui cu tot sufletul".
În cele din urmă sănătatea lui s-a înrăutăţit într-atât încât în 1827 demisia i-a fost acceptată. Asta s-a întâmplat fără ştirea părinţilor, care, aflând vestea, au încetat de a-i mai trimite vreun ajutor bănesc şi au rupt orice relaţie cu el.
Rămânând fără mijloace financiare, a sosit la Petersburg în straie ţărăneşti şi de acolo s-a îndreptat spre mănăstirea Sfântul Alexandru Svirski, aflată pe malul lacului Ladoga. Acolo vieţuia pe atunci părintele Leonid. În 1829 s-a aflat un timp la Pustia Optino.
În 1831 Brianceaninov a primit schima mică în catedrala învierii din Vologda, luând numele de Ignatie în cinstea Sfântului Mucenic Ignatie Purtătorul de Dumnezeu.
La data de 4 iulie, în acelaşi an, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. În 1832 a fost numit egumen al mănăstirii Lopotov. La l ianuarie 1834, din dispoziţia Sinodului egumenul Ignatie a fost ridicat la rangul de arhimandrit şi trimis din ordinul împăratului la Pustia Serghievo, nu departe de Sankt - Petersburg. Aici a petrecut 23 de ani.
Împovărat de nenumărate sarcini gospodăreşti, Brianceaninov a găsit totuşi timp să se ocupe şi de scris. Aici, în Pustia Serghievo au fost create majoritatea operelor sale, inclusiv monumentalul "Patericon".
Exprimarea în scris era pentru el o necesitate duhovnicească. "Scrierile lui purtau pecetea harului divin. El scria atunci când slovele dumnezeieşti se atingeau de urechea lui fină, când în inima lui răsăreau cuvintele trimise de Dumnezeu” - stă scris în Viaţa compusă la canonizarea lui.
În articolul "Păstorul creştin şi artistul creştin" Sfântul Ierarh Ignatie scrie: "Când talentul îşi însuşeşte caracterul evanghelic, acest proces fiind la început însoţit de trudă şi luptă lăuntrică, atunci artistul este iluminat de sus, numai atunci el poate să grăiască cu sfinţenie, să psalmodieze cu sfinţenie, să picteze cu sfinţenie."
Ale sale "Experienţe ascetice" au fost primite cu dragoste în cele mai austere şi îmbunătăţite mănăstiri - în Pustia Sarovului, Pustia Optino, în Lavra Sfânta Treime de la Serghiev Posad ş.a.
La sfântul Munte Athos, scrierile Episcopului Ignatie au trezit o admiraţie plină de evlavie faţă de autorul lor. În scurt timp ele au fost recunoscute în toate eparhiile ca unul din cele mai bune îndreptare pentru viaţa duhovnicească, în afară de asta scrisorile lui se îndreptau către toate colţurile Rusiei - multe din ele fiind scrise cu o adevărată măiestrie.
Sfântul Ierarh Ignatie era cu totul lipsit de conştiinţa trufaşă că este scriitor. Scrierile sale el le considera ca aparţinând patrimoniului Bisericii.
Ca urmare a climei neprielnice, Sfântul Ierarh Ignatie era mereu bolnav. Iarna anului 1847 şi-a petrecut-o în chilie, dar aproape in fiecare zi era văzut la masa de scris. În primăvară a cerut să fie slobozit din funcţia de egumen, dar nu i s-a acordat decât un concediu de un an. În 1847 soseşte la mănăstirea Nicolo-Babaievski de pe Volga, unde, în mijlocul unei naturi minunate şi-a mai întărit sănătatea. În 1856 vine la Pustia Optino, intenţionând să-şi clădească o chilie la schit pentru a se închide în tăcere pentru tot restul vieţii. Din nou n-a fost lăsat la odihnă, în data de 27 octombrie 1857 arhimandritul Ignatie este sfinţit episcop al Kaukazului. În noiembrie este chemat de către împărăteasa Alexandra Fedorovna, care i-a înmânat o panaghie împodobită cu briliante şi rubine în amintirea împăratului defunct. Noul episcop părăseşte Pustia Serghievo neavând nici măcar bani de drum - nu agonisise nimic. A fost nevoit să se împrumute de la o persoană particulară.
În ianuarie 1858 soseşte la Stavropol. Eparhia s-a dovedit a fi într-o stare deplorabilă. A trebuit să ia fotul de la început.
În 1861 se îmbolnăveşte grav şi devine clar că trebuie sa părăsească definitiv tărâmul de activitate pastorală. Se mută cu traiul în mănăstirea Nicolo-Babaievski.
Văzând că mănăstirea este săracă - în casa de bani erau doar 60 de ruble - el îşi vinde panaghia, cadoul împărătesei, cu 30 de mii de ruble, donând aceşti bani pentru nevoile mănăstireşti. În ultimii săi ani Sfântul Ierarh Ignatie se ocupa, de lecuirea propriilor boale, cât şi a ţăranilor suferinzi veniţi din tot ţinutul; renovează, şi în exterior şi în interior, chinovia modestă şi tihnită, care începuse pe vremea lui să primească tot mai mulţi pelerini; pregăteşte pentru tipar Patericul şi scrie câteva lucrări noi.
Articolele, tratatele, predicile şi scrisorile sale din ultima perioadă conţin o uimitoare bogăţie a gândirii, iluminată dinăuntru de un sentiment viu al iubirii duhovniceşti.
Episcopul Ignatie a adormit în linişte şi pace, la ceasul rugăciunii, în data de 30 aprilie 1867.
Cu toate că majoritatea scrierilor sale este destinată monahilor, în general însă ele sunt adresate, după cum arată el însuşi în prefaţa la volumul IV - "tuturor creştinilor pravoslavnici, dornici să se familiarizeze cu viaţa ascetică după cugetul Sfinţilor Părinţi, după cugetul Bisericii". El a găsit de cuviinţă "să înfăţişeze societăţii creştine un rezumat al viziunii sale asupra Pământului Făgăduinţei", adică a mănăstirii veşnice a sufletului.
În veacul de acum lumea sortită pieirii şi fizic şi duhovniceşte, literalmente imploră mântuirea.
Toată lumea cunoaşte actuala criză ecologică, care este urmarea crizei spirituale a omenirii ajunsă la apogeul prăbuşirii sale sufleteşti. După cum spunea ieromonahul Serafim Rose în 1982: "Vizitatorul din orice ţară a secolului al XIX-lea, uitându-se la programele noastre de televiziune, la atracţioanele, reclamele, filmele şi muzica noastră - aproape la fiece aspect al culturii noastre moderne - ar crede că a nimerit în ţara unor smintiţi, care au pierdut orice contact cu realitatea cotidiană. De multe secole, forţele întunericului ce pregătesc venirea Antihristului se folosesc cu abilitate de slăbiciunile naturii omeneşti, convingându-ne că în aceasta lume e bine sa trăim lejer, necugetat, "frumos" şi "fericit". Şi cum ar trebui de fapt să trăim? Răspunsurile au fost date demult în scrierile unor astfel de scriitori ca Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov. Această literatură trebuie să fie citită anume astăzi.

"Sarea ne pătrunde"- semnul apropierii sfârşitului
La un centenar de la dreptcredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie (Brianceaninov)

Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă - "sarea ne cuprinde "[1].
Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie, distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost încredinţată păstorirea şi mântuirea lor! Apar "lupii îmbrăcaţi în blană de oaie", recunoscuţi după faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului. "Cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munte!" Cu un secol în urmă prin aceste cuvinte a caracterizat viaţa Bisericii timpului său marele luminător şi scriitor duhovnicesc – îndrumătorul vieţii creştin-ortodoxe, Sfântul Ierarh Ignatie (Brianceaninov), a cărui prăznuire o cinstim în acest an 1967 (+30 aprilie, 1867).
Oare nu suntem noi în zilele noastre mai în drept ca oricând să repetăm aceste aspre prevestitoare cuvinte? Or, anume în această privinţă - a totalei decăderi moral - duhovniceşti, ajunsă, se pare, până la limita extremă în acest din urmă veac, mai ales de la prăbuşirea catastrofală a Patriei noastre, Rusia, cu adevărat am ajuns departe. E un "progres" întristător, vădind clar apropierea sfârşitului potrivit cuvintelor pline de dumnezeiască înţelepciune ale Episcopului Ignatie.
Încotro s-o apucăm, dacă cei cărora le sunt încredinţate sufletele oamenilor, le călăuzesc nu spre mântuire, ci spre pierzanie veşnică?!
Pentru noi este important că Sfântul Ierarh Ignatie, care din tinereţe năzuia din tot sufletul după o înaltă vieţuire moral-duhovnicească, fiind el însuşi un model al unei asemenea vieţuiri, ne istoriseşte aceasta nu din teorie, ci trecând el singur prin aceste încercări, după cum ne este cunoscut din descrierea vieţii sale.
Învăţămintele pe care le-a tras în urma dezamăgirilor şi necazurilor îndurate de el personal, au fost descrise în "Experienţe ascetice", "Predici ascetice", "Scrisori către mireni", "Prinos monahismului contemporan", "Patericon" şi alte lucrări, ajunse până la noi. Ele alcătuiesc o bibliotecă extrem de valoroasă pentru oricine se interesează de problemele vieţii moral-duhovniceşti şi, îndeosebi pentru cel ce doreşte nu numai "să filozofeze" (ceea ce se întâmplă adesea cu totul zadarnic şi fără de nici un folos!), ci şi să ducă o viaţă duhovnicească, aşa cum a trăit cu adevărat Episcopul Ignatie. Scrierile Sfântului Ierarh Ignatie apar ca deosebit de preţioase pentru noi, deoarece sunt scrise din proprie experienţă duhovnicească.
Pentru noi este important să ştim că Sfântul Ierarh Ignatie, după cum subliniază el însuşi, caută răspuns şi îndrumare la Sfinţii Părinţi din vechime, vorbind puţin de la sine.
Iată, de pildă, cum descrie el epoca contemporană lui în încheierea la "Patericonul" său:
"De la tabloul înfăţişat nouă de antichitate să ne întoarcem la viaţa contemporană. Ce putem zice despre noi înşine? Cum să trăim, cum să acţionăm? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim la monahii din vechime: ei au prevestit starea actuală; ei au conturat şi modul de acţiune în această situaţie. "În vremurile din urmă, glăsuia unul dintre ei, cei ce vor lucra cu adevărat pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu înţelepciune de oameni şi nu vor face semne şi minuni printre ei, ca în vremea de faţă. Ei vor păşi pe calea faptelor, dizolvate în smerenie şi în împărăţia Cerurilor, se vor dovedi mai mari decât Părinţii, care s-au proslăvit prin semne" (al 4-lea răspuns al Cuviosului Nifon)”.
Câtă temeinică călăuzire, câtă mângâiere pentru noi găsim în aceste cuvinte profetice ale înduhovnicitului părinte! Această mărturie este extraordinar de importantă! Din cele spuse reiese clar: acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică - acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite - acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu.
Şi ce este acolo?
Acolo este numai făţărnicie, spune Sfântul Ierarh Ignatie, citându-l pe Sfântul Tihon Zadonski.
"Teme-te de această făţărnicie", ne învaţă mai departe Episcopul Ignatie: "teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică... Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime pasiunilor".
Iată o trăsătură extrem de caracteristică, proprie mai ales vremurilor noastre, dezvăluită nouă de către Sfântul Ierarh Ignatie pentru a ne preveni, ca un cunoscător experimentat al vieţii duhovniceşti.
A doua trăsătură, subliniată nu o dată de Sfântul Ierarh Ignatie în scrierile sale, este secătuirea binecuvântaţilor păstori ai adevăratei vieţi moral-duhovniceşti, şi în legătură cu aceasta, ceea ce este deosebit de important în vremurile noastre, a şti şi a cunoaşte fiecare sârguitor pentru a-şi salva sufletul - înmulţirea falşilor învăţători, înşelaţi de ispitirile demonice şi târând întreaga omenire în această minciună. E necesară o prudenţă deosebită, cum nu o dată ne prevenea Sfântul Ierarh Ignatie, ca "să nu confundăm lupul cu păstorul" şi să nu ne încredem cu uşurinţă în acela care poate să-ţi ducă sufletul la pierzanie, călăuzindu-l pe un drum fals. Potrivit cuvintelor Sfântului Ierarh Ignatie, vremurile noastre sunt vremurile excesivei sărăciri de îndrumători înduhovniciţi, de aceea este cu neputinţă de a mai găsi "stareţi" adevăraţi, cum au fost cei din vechime; e cu mult mai sigur să ne conducem după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi.
În legătură cu aceasta însuşi Sfântul Ierarh Ignatie îşi aminteşte cât de mult a suferit de pe urma deselor întâlniri cu aşa-zişii "îndrumători" duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de sine, şi câte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.
A treia trăsătură caracteristică vremurilor noastre este neobişnuita înmulţire a ispitelor de tot felul, din cele mai diverse, toate îndepărtându-l pe om de la slujirea sinceră şi neprefăcută lui Dumnezeu.
"Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină" - a prevestit Domnul. Năvălirea smintelilor va fi îngăduită de Domnul, tot aşa după cum şi suferinţa sufletească din pricina smintelilor va fi cu îngăduinţa Domnului. Către sfârşitul lumii ispitele se vor înmulţi într-atât, încât "din pricina înmulţirii fărădelegilor iubirea multora se va răci" (Mt. 24,12), iar "Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ?" (Luca 18,8). "Poporul lui Israel" - Biserica "va cădea de sabie" - zice Domnul Dumnezeu, "mânia Mea se va aprinde pe faţa Mea" (Iez. 38, 18). Vieţuirea după Dumnezeu va deveni din cale-afară de anevoioasă.
Aceasta se va întâmpla din cauză că celui ce trăieşte în mijlocul ispitelor, îi este imposibil să nu cedeze ispitelor. Aşa cum gheaţa se topeşte şi se preface în apă sub acţiunea căldurii, aşa şi inima preaplină de samavolnicie, fiind supusă influenţei ispitelor, mai cu seamă celor permanente, se moleşeşte şi se perverteşte.
"O, vremi nenorocite! O, stare nenorocită!” - exclamă Sfântul Ierarh Ignatie, contemplând această deprimantă privelişte a ispitelor. "O, dezastru spiritual, nevăzut oamenilor pătimaşi, neasemuit mai mare decât toate calamităţile naturale! O, nenorocire, începută în timp şi nesfârşindu-se în timp, ci trecând în veşnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, înţeleasă numai de drepţii creştini şi de adevăraţii monahi, ascunsă celor pe care-i învăluie şi-i pierde!"
Cuvinte de aur ale Sfântului Ierarh Ignatie! Ne aflăm, de pe acum chiar în faţa acestor nenumărate ispite, care îngreuiază atât de mult "vieţuirea după Dumnezeu" a oamenilor de azi. Dar câţi oare îşi dau seama în zilele noastre de caracterul dăunător al acestor ispite? Sub ochii noştri în lume au loc evenimente cutremurătoare, bunăoară, sângeroasa catastrofă abătută asupra Patriei noastre Rusia, crearea unor state ateiste, luptătoare împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, cultul făţiş al satanei.
Însă majoritatea, aidoma unor orbi, parcă n-ar vedea nimic din toate acestea, chiar se supără, când li se arată adevărul: "Ce tot vorbiţi? Nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa a fost dintotdeauna!" ş.a.m.d.
Această orbire spirituală a majorităţii contemporanilor, ce se numesc creştini (e îngrozitor, dar trebuie s-o spunem - printre ei aflându-se nu puţini clerici!), cât şi celelalte sminteli, înmulţindu-se cu fiece zi, împiedică tot mai mult "vieţuirea după Dumnezeu".
Conform cuvintelor Episcopului Ignatie, acesta este semnul evident al Apostaziei, care a început deja şi progresează cu repeziciune în zilele noastre şi despre care a proorocit Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Tesaloniceni (II Tesal. 2,3).
"Vieţuirea după Dumnezeu - spune Episcopul Ignatie - va deveni foarte anevoioasă, din pricina Apostaziei generale. Mulţimea apostaţilor, intitulându-se şi prezentându-se în aparenţă drept creştini(!!), îi vor prigoni cu atât mai lesne pe veritabilii creştini. Apostaţii, înmulţindu-se, vor împresura pe adevăraţii creştini cu nenumărate intrigi, vor pune nenumărate piedici în calea bunelor intenţii de mântuire şi slujire a Domnului, după cum arată Sfântul Tihon Zadonski. Ei vor lupta împotriva robilor lui Dumnezeu, recurgând la forţa autorităţilor de stat, prin represalii şi denunţuri, prin diverse uneltiri, amăgiri şi prigoană feroce...”
În vremurile din urmă adevăratul monah (desigur, acest lucru e valabil pentru orice creştin adevărat!) abia dacă va găsi vreun adăpost îndepărtat şi ascuns pentru a sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu, şi pentru a nu se lăsa antrenat de către Apostazie şi apostaţi în slujire satanei. Cine, văzând ce se petrece acum în lume, inclusiv slujirea satanei în mod făţiş, poate spune că aceste vremuri n-au venit încă?

Fără îndoială că ele au şi venit, dacă Sfântul Ierarh Ignatie scria cu peste o sută de ani în urmă despre aceste vremuri:

"În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din mediul uman fără ca gloata agitată şi aservită lumii deşertăciunii, să observe, lăsându-l propriei decăderi!"
Este foarte important să semnalăm prin aceste cuvinte că, acei oameni care fac parte din gloata agitată şi aservită "lumii deşertăciunii", cei care într-atât s-au afundat ei înşişi în deşertăciune, predându-se slujirii lumii acesteia, care zace sub puterea celui rău, după cuvântul Apostolului (I Ioan 5,19), încât şi-au pierdut vederea duhovnicească.
De aceea tot ce se petrece acum în lume, li se pare absolut normal, firesc, ceva cu care trebuie să ne împăcăm. Ei se supără grozav pe acei ce încearcă să le deschidă ochii, din cauza că aceştia nu-i lasă să trăiască lihnit, cu plăcerile lor
În continuare Episcopul Ignatie scrie: "Se împlinesc proorocirile Scripturii despre Apostazia de la creştinism a popoarelor trecute de la păgânism la creştinism. Apostazia a fost prevestita de către Sfânta Scriptură cu toată claritatea şi este o mărturie a faptului cât de adevărat este tot ce s-a spus în Scriptură".
Iată de ce adevăratul creştin nu trebuie să intre în panică, observând acest sumbru tablou al Apostaziei, spre deosebire de unii, care cu naivitate şi necugetat se sperie, preferând să nu vadă Apostazia şi să tacă.
Dreptcredinciosul creştin cunoaşte din cuvintele lui Hristos Mântuitorul însuşi că toate acestea "trebuie să fie" (Marc 13,7; Luca 21,9), însă el nu trebuie să închidă ochii asupra lor, ci este dator să fie pe deplin conştient faţă de cele ce se întâmplă, şi să aprecieze corect toate evenimentele, în care se manifestă Apostazia, ca să ştie cum să se comporte spre a nu fi târât de puhoiul Apostaziei.

Spre a ne călăuzi, Episcopul Ignatie spune: "Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri..."
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare să ne împăcăm cu Apostazia şi să "ne integrăm" în ea? Nu, desigur! Iată însă cum trebuie să acţionăm: "Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui! De aceea tăcerea asupra Apostaziei este criminală. N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm.
Cu toate că nu ne stă în puteri "să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri", datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic.
Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: "Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu".

Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate - salvarea sufletelor omeneşti!"
Să ne adresam în continuare cugetărilor Episcopului Ignatie, care ne deschid ochii asupra celor ce se întâmplă în prezent în lume: "Apostazia a început de la un timp să înainteze rapid, liber şi făţiş. Urmările vor fi din cele mai triste. Facă-se voia Domnului!"
Oare noi nu observăm toate acestea? Încă de curând părea de neconceput acea totală neruşinare din viaţa moral-religioasă a oamenilor, care se petrece în prezent sub ochii noştri, inclusiv până la lepădarea completă de Hristos, respingerea oricăror principii moral-religioase şi slujirea făţişă satanei.
Ar fi de prisos să trasăm o paralelă între persecuţiile actuale ale dreptei credinţe în Hristos, sub toate formele ei, şi cele ce s-au petrecut în zorii creştinismului. Atunci creştinii erau prigoniţi de păgânii, care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, nu ştiau de El. Iar acum prigonesc credinţa creştină, aprig şi nemilos, cei care îl cunosc prea bine pe Hristos şi sublima învăţătură propovăduită de El, şi adesea - renegaţii conştienţi, care şi-au vândut sufletul satanei pentru bunăstarea materială.
În continuare citim cu înfricoşare prevestirile Episcopului Ignatie, împlinindu-se sub ochii noştri: "Dumnezeu Cel milostiv să ocrotească rămăşiţa credincioşilor. Dar această rămăşiţă este mică şi devine tot mai săracă şi mai săracă... Lucrarea credinţei pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de deznodământul hotărâtor... Numai milostivirea deosebită a lui Dumnezeu poate opri atotnimicitoarea epidemie morală, o poate opri pentru un timp, pentru că trebuie să se împlinească ceea ce a fost prezis în Scripturi."
"Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească."
Aceste cuvinte sunt parcă copiate din realitatea zilelor noastre! Chiar acum noi suntem martorii acestei "cutremurări straşnice şi rapide." Iar măsurile luate, într-adevăr, nu sunt nicidecum împrumutate de acolo de unde ar fi trebuit împrumutate - adică de pe tărâmul duhovnicesc, ci tot din aceleaşi "stihii ale lumii, vrăjmaşe Bisericii," adică din sfera pasiunilor umane, care nu jinduiesc la cele dumnezeieşti, ci la cele omeneşti. Bineînţeles, astfel de măsuri nu numai că nu vor opri căderea Bisericii, ci mai degrabă o vor accelera.
Unii vor zice: "Ascultaţi, ce tot vorbiţi, despre ce prăbuşire a Bisericii este vorba, când noi avem legământul hotărât al lui Hristos care spune: "Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Foarte adevărat, cuvintele lui Hristos sunt fără îndoială de netăgăduit, însă nu se ştie de ce, uităm că prin aceste cuvinte Hristos nu arată hotarele Bisericii, pe care "porţile iadului nu o vor birui." Nu se spune care anume Biserică va fi aceea: a Constantinopolelui, Rusă, Sârbă, Bulgară, Biserica Rusă din diasporă, sau oricare alta. Se spune simplu - "Biserica", adică, până la sfârşitul veacului şi cea de A Doua Venire a lui Hristos, adevărata Biserică nu va dispare de pe faţa pământului, ci va subzista. Biserica va rămâne Biserică cu toate înaltele ei legăminte, împuterniciri şi drepturi binecuvântate ce-i aparţin, chiar şi în cazul, când în ea va rămâne un singur episcop şi minimum de credincioşi. Iar restul se va clătina şi va cădea, va fi "biruit de porţile iadului", chiar dacă va continua să se numească "biserică".
Iată ce trebuie de avut în vedere pentru a evalua corect evenimentele care au loc în zilele noastre!
"Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului" - scrie mai departe Episcopul Ignatie: "Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amânat deznodământul final pentru cei rămaşi, care se vor mântui, între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit, vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mântuiască, trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, "căci timpul scurt este", iar trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi.
Se cuvine să fim mai împăciuitori faţă de starea Bisericii şi totodată înţelegători. Această stare jalnică este îngăduită de Sus.
Stareţul Isaia spunea: ”Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască”.
Sfaturi care parcă ne sunt îndreptate direct nouă, pentru a nu ne descuraja, a nu cădea în deznădejde, văzând ce se petrece. Cel mai greu este, desigur, în aceste vremuri, după cum remarca Sfântul Ierarh Ignatie, de a suporta singurătatea spirituală.
"Mântuieşte-te singur! Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot pasul."

Iată ce vremuri grele vor veni pentru mântuire, şi aceste vremuri au şi venit!
"Mântuindu-te, mântuieşte-ţi sufletul!" - li s-a spus ultimilor creştini. Sunt cuvintele Sfântului Duh, subliniază Sfântul Ierarh Ignatie, vrând să ne impună tărie şi o vigilenţă sporită faţă de sinele nostru.
Potrivit Episcopului Ignatie, Apostazia, spre care se îndreaptă tot mai rapid epoca modernă, este premergătoare apariţiei în lume a potrivnicului lui Hristos - Antihristul. Ea va pregăti venirea şi urcarea pe tron a Antihristului, fiind "încununată" de acest eveniment, după care va începe perioada înfricoşătoare a ultimei bătălii decisive a diavolului cu Dumnezeu şi cu Hristosul Său. Întemeindu-se pe profeţiile unor Părinţi ai Bisericii, Episcopul Ignatie ne istoriseşte pe larg despre aceasta în remarcabila sa lucrare: "Despre minuni şi semne."
Antihristul va apărea ca o urmare firească a sărăcirii în oameni a "înţelepciunii şi cugetării duhovniceşti", "a lipsei dreptei cunoştinţe a lui Dumnezeu", care vor confunda lucrarea diavolului cu lucrarea lui Dumnezeu, înainte de venirea Antihristului întreaga ambianţă a lumii va fi de aşa natură, încât Antihristul va apărea ca o consecinţă inevitabilă a acestei ambianţe realmente antihristice, a acestei stări de spirit antihristice a omenirii.
Iată de ce încă Sfântul Apostol Ioan Teologul vorbea despre mai "mulţi antihrişti" (I Ioan 2,18). Iată de ce putem vorbi despre manifestarea în lume "a duhului antihristic" cu mult înainte de venirea la putere a Antihristului în persoană.
A vorbi despre aceasta nu înseamnă deloc a lua asupra noastră îndrăzneala de "a prezice" timpul venirii Antihristului care, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, nu-i este cunoscut nimănui cu precizie, deşi multe semne se arată.!

Trebuie să vorbim despre aceasta, pentru a nu fi înşelaţi de Antihristul, care va fi un amăgitor şi un seducător extrem de iscusit, capabil chiar să facă semne şi minuni false.
Iată cum povesteşte Sfântul Ierarh Ignatie despre această ispitire primejdioasă şi păgubitoare pentru suflet, întemeindu-se pe învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi: "Înainte de a doua venire a lui Hristos, când creştinismul, cunoştinţa şi cugetarea duhovnicească vor sărăci în ultimul grad printre oameni, "se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni ca să amăgească de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi" (Mt. 24, 24).
Antihristul însuşi va face minuni multe, ca să uimească şi să satisfacă ignoranţa şi mintea profană, le va da "semnul din Cer" căutat şi cerut de ei. "Venirea aceluia - spune Sfântul Apostol Pavel, se va face "prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască" (II Tesal. 2,9-10).

Neştiinţa şi cugetarea lumească, văzând aceste minuni, nu se vor opri câtuşi de puţin să chibzuiască, ci le vor primi neîntârziat în duhul lor, înrudit cu duhul aceluia; în orbirea lor se vor închina lui şi vor primi lucrarea satanei ca pe o supremă manifestare a puterii dumnezeieşti, - şi Antihristul va fi primit în grabă, pe negândite (Sfântul Efrem Sirul).
"Atunci va plânge tot pământul, va plânge marea şi văzduhul, împreună cu dobitoacele sălbatice şi cu păsările cerului; vor plânge munţii şi dealurile şi tulpinile câmpului; vor plânge şi luminătorii cerului împreună cu stelele pentru neamul omenesc, căci de bună voie s-au încredinţat tiranului" (Sfântul Efrem Sirul).
"Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop binevoitor, înţelept, nici o semnificaţie aparte; că acestea sunt departe de adevăr şi pline de înşelăciune, sunt o comedie monstruoasă, răutăcioasă şi fără noimă, menită să zăpăcească şi să contrarieze, să înşele, să smintească şi să captiveze prin magia nălucirilor pompoase, deşarte şi inutile.
Nu-i de mirare că minunile Antihristului vor fi acceptate necondiţionat şi cu admiraţie de către apostaţii de la creştinism, duşmanii adevărului, potrivnicii lui Dumnezeu: ei sunt deja pregătiţi pentru primirea făţişă, activă a trimisului şi uneltei satanei, a doctrinei sale, a tuturor activităţilor sale, fiind din timp în comunicare spirituală cu satana.

Faptul că minunile şi semnele Antihristului îi vor pune în încurcătură şi pe "aleşii lui Dumnezeu" merită atenţie deosebită şi adâncă compasiune".
Aceste din urmă cuvinte prevenitoare sunt importante mai ales pentru cei ce privesc cu superficialitate actuala pregătire a omenirii pentru venirea Antihristului, rămânând orbi, în pofida realităţii, şi nevrând să vadă semnele evidente ale acestei febrile pregătiri a întronării Antihristului de către partizanii săi, care şi-au vândut deja sufletul satanei în schimbul satisfacerii libere şi fără oprelişti a "poftei trupeşti", a "poftei ochilor" şi "trufiei vieţii", adică: a senzualităţii, a cupidităţii şi a iubirii de slavă (I Ioan 2,16).
Trebuie să ştim şi să nu uităm, cât de mare va fi viclenia Antihristului şi cât de perfid va acţiona el, dacă şi "aleşii lui Dumnezeu", adică drepţii creştini, vor fi în încurcătură, nefiind în stare să se dumirească de îndată şi să-l demaşte pe Antihrist, nu vor putea să-l identifice de la început.
Potrivit cuvintelor Sfântului Ierarh Ignatie, motivul acestei confuzii şi a puternicei influenţe a Antihristului asupra oamenilor stă în viclenia şi ipocrizia infernală a acestuia, mascând o cumplită răutate, cât şi în obrăznicia lui neînfrânată şi nemăsurată, în sprijinul masiv acordat lui din partea spiritelor damnate şi, în sfârşit, în capacitatea de a produce miracole, deşi false, dar totuşi extraordinare.
Viclenia şi făţărnicia - iată trăsăturile specifice cu precădere epocii noastre. Inocularea lor în spiritul oamenilor pregăteşte omenirea pentru primirea facilă şi fără complicaţii a Antihristului.
"Închipuirea omenească - scrie mai departe Sfântul Ierarh Ignatie - este neputincioasă de a-şi reprezenta pe sceleratul care va fi Antihristul; e nefiresc pentru inima omenească, chiar pervertită, a crede că răul poate să ajungă la gradul atins în zilele Antihristului".
"El va trâmbiţa despre sine însuşi, intitulându-se propovăduitor şi restaurator al autenticei cunoştinţe despre Dumnezeu. Cei ce nu înţeleg creştinismul vor vedea în el reprezentantul şi apărătorul adevăratei religii şi se vor alipi lui. Va predica despre sine că este adevăratul Mesia cel făgăduit. Slugile sale, adepte ale cugetării lumeşti, vor aclama venirea lui; văzând slava, atotputernicia şi aptitudinile sale geniale, amploarea manevrării stihiilor telurice, vor crede în el şi-l vor preamări ca pe un dumnezeu, devenind părtaşii lui" (Sfântul Efrem Sirul).
"La început se va arăta blând, milostiv şi drept, iubitor, seducător, frumos şi plin de tot felul de virtuţi. Cei care vor accepta adevărul lumii decăzute ca fiind drept, îl vor primi şi i se vor închina din cauza înaltelor sale virtuţi, nelepădându-se de el pentru adevărul Evangheliei" (Prea Cuviosul Macarie cel Mare).
"Antihristul va propune omenirii organizarea bunăstării şi prosperităţii depline pe pământ, va promite onoruri, bogăţii, tot confortul şi plăcerile trupeşti. Iubitorii de cele lumeşti îl vor venera pe Antihrist şi-l vor numi stăpânul lor."
Iată tabloul viu a ceea ce observăm în prezent, cu toate că Antihristul ca persoană concretă nici nu există încă. Dar "precursorii" lui activează deja în lume, în acelaşi mod cum va acţiona el însuşi. Din acest punct de vedere devin clare toate aceste mişcări contemporane din viaţa religioasă bisericească, în genul ecumenismului, toate aceste chemări înflăcărate la unirea reciprocă "în numele iubirii creştineşti", această înflorire a culturii şi civilizaţiei pur pământene, satisfăcând pasiunile şi poftele omeneşti, tot acest entuziasm dubios al "binefacerilor filantropice". De câtă vigilenţă şi spirit prevăzător avem nevoie pentru a discerne adevărul de amăgeală, sinceritatea de viclenie şi prefăcătorie, pe veritabilul binefăcător de slujitorul ce-şi întinde cursele, a Antihristului ce vine! Cât de periculos este pentru adevăratul creştin în zilele noastre de a intra în relaţii cu "binefăcătorii" şi de a se folosi de "binefacerile lor!"
Şi aceasta încă nu e totul! "Antihristul va desfăşura în faţa oamenilor o panoramă a feluritor miracole deşănţate, inexplicabile şi nemaipomenite; va înfricoşa lumea prin grandoarea minunilor sale, va satisface curiozitatea nechibzuită, ignoranţa profană şi superstiţiile de tot felul; ştiinţa umană va fi luată în râs; prin mijloace oculte va fi creată o nouă ştiinţă diavolească. Toţi oamenii conduşi de lumina naturii lor decăzute, înstrăinaţi de călăuzirea dumnezeieştii lumini, vor fi atraşi în cursa seducătorului.” Observăm şi acum începutul tuturor acestor evenimente, deci putem să ne închipuim cu claritate ce va fi, când va apărea Antihristul în persoană.

"Semnele Antihristului Se vor manifesta cu precădere în văzduh" (Sfântul Efrem Sirul).

"În văzduhuri acţionează puterea stăpânitorului, puterea satanei" (Efes 2-2; 6-12).
Minunile vor acţiona cel mai mult asupra ochilor, fermecându-i şi înşelându-i (Sfântul Simeon Noul Teolog). Sfântul Ioan Teologul, contemplând în Apocalipsă evenimentele lumii în preajma sfârşitului, spune că, Antihristul "va face semne mari, încât şi foc face să pogoare din Cer, pe pământ, înaintea oamenilor" (Apoc. 13-13). Acest semn este arătat în Scripturi, ca fiind cel mai mare semn, iar locul acestui semn este văzduhul: va fi o privelişte impunătoare şi înfricoşătoare.
Aceste fenomene se observă de pe acum, întrezărindu-se sub forma diverselor invenţii neobişnuite, nemaivăzute, desfăşurându-şi activitatea chiar "în văzduh". "Minunile Antihristului se vor adăuga la manifestările comportamentului său sofisticat, în intenţia de a-i face pe oameni complicii săi. Cei ce se vor împotrivi Antihristului vor fi consideraţi instigatori, adversari ai bunăstării şi ordinii publice, vor fi supuşi persecuţiilor ascunse şi făţişe, vor fi osândiţi la chinuri şi cazne."
Aceste lucruri ne sunt deja cunoscute! Nu numai Antihristul, ci şi precursorii şi slugile lui au declanşat în epoca noastră prigoana camuflată ori deschisă a dreptcredincioşilor creştini, iar pe alocuri, ca, de pildă, în Patria noastră, Rusia, s-a ajuns şi la vărsare de sânge, tortură şi execuţii.
Toate acestea fiind comise sub cele mai "plauzibile" pretexte: creştinii au fost declaraţi "duşmani ai poporului", "duşmani ai ordinii publice", acuzaţi ca "răzvrătiţi”, iar în biserică - "schismatici".

"Spiritele viclene, răspândite în univers, vor inspira oamenilor o excelentă opinie generală despre Antihrist, un entuziasm nemaipomenit, o atracţie de neînvins faţă de el" (Sfântul Efrem Sirul).
Ceva asemănător s-a observat deja în atitudinea faţă de acei predecesori ai Antihristului, ca, de pildă, Lenin şi Stalin. Acestea au fost doar "repetiţii" a ceea ce se va petrece în proporţii şi mai grandioase în zilele Antihristului. Sfânta Scriptură a descris prin multe trăsături grozăvia ultimei prigoane asupra creştinismului şi cruzimea prigonitorului. Ca trăsătură decisivă şi deosebită va sluji denumirea dată de Scriptură acestei creaturi cumplite: el este denumit "fiară" (Apoc. 13, 1), în timp ce arhanghelul căzut este numit "şarpe" (Facerea 3-1). Ambele denumiri redau cu fidelitate caracterul ambilor adversari ai Domnului. Unul acţionează în taină, altul - făţiş; însă fiarei, ce se aseamănă cu toate fiarele (Apoc. 13-2), reunind în sine cruzimea tuturor, "i-a dat ei balaurul puterea lui şi stăpânire mare" (Apoc. 13-2).
Va fi o încercare îngrozitoare pentru sfinţii lui Dumnezeu: viclenia, ipocrizia, minunile asupritorului se vor înmulţi ca să-i înşele şi să-i seducă; autoritatea neîngrădită a torţionarului, persecuţiile şi strâmtorările născocite şi camuflate cu ingeniozitate, îi vor pune pe creştini în cea mai grea situaţie; numărul lor mic va părea infim pe lângă întreaga omenire, iar învăţăturile lor vor fi minimalizate; dispreţul general, ura, prigoana, clevetirile, moartea violentă vor fi destinul lor. Numai sub călăuza şi cu ajutorul deosebit al harului dumnezeiesc, aleşii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi vrăjmaşului şi vor fi în stare să mărturisească înaintea lui şi înaintea oamenilor pe Domnul Iisus Hristos."
Dar cum şi de ce oamenii îl vor respinge pe Hristos şi îl vor primi pe Antihrist?
Şi la această întrebare Sfântul Ierarh Ignatie dă răspuns minunat: "Tot aşa cum L-au respins pe Hristos cu 19 secole şi ceva în urmă şi L-au răstignit pe cruce."
"Creştinismul ne-a fost propovăduit cu atâta certitudine, încât nu există justificare pentru acei ce nu-l cunosc. Motivul neştiinţei este unul: bunul plac, samavolnicia. Cum soarele luminează pe cer, aşa luminează creştinismul. Cel care închide ochii de bună voie, să-şi atribuie nevederea şi necunoaşterea sieşi, nu lipsei de lumină. Motivul respingerii lui Dumnezeu - Omul de către oameni se află în oameni, după cum tot în ei se află şi motivul acceptării Antihristului."
"Eu am venit în numele Tatălui Meu - a mărturisit Domnul iudeilor, - şi voi nu mă primiţi: dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi" (Ioan 5,43). Ei sunt numiţi împreună, cei ce-L resping pe Hristos şi cei ce-l primesc pe Antihrist, deşi Antihristul e amintit ca unul ce va să vină. Neprimindu-L pe Hristos conform dispoziţiei lor sufleteşti, ei s-au alăturat celor ce-l vor primi pe Antihrist, cu toate că şi-au încheiat călătoria pământească cu multe secole înainte de venirea lui. Ei au comis fapta lui cea mai nelegiuită: uciderea lui Dumnezeu. Pentru timpul venirii lui, pentru el însuşi n-a fost lăsată o astfel de fărădelege. Precum duhul lor se află în stare de vrăjmăşie faţă de Hristos, tot aşa ei se află în comunicare cu Antihristul, depărtaţi de el în spaţiu şi timp.
"Orice duh - spune Sfântul Ioan Teologul – care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos venit în trup, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume", în spirit (I Ioan, 4,3).
Cei ce sunt conduşi de duhul Antihristului în spiritul lor, intrând în legătură cu el, supunându-i-se şi închinându-i-se lui în duh, îl vor proclama dumnezeul lor. "Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea" (II Tesal. 2,11-12).
În îngăduinţa Sa, Dumnezeu este un judecător drept, îngăduinţa Domnului va fi în acelaşi timp satisfacţie şi acuzaţie, cât şi judecată a spiritului uman.
Antihristul va veni în vremurile predestinate lui. Venirea lui va fi anticipată de Apostazia generală a majorităţii oamenilor de la credinţa creştină. Prin lepădarea de Hristos, omenirea se va pregăti pentru înscăunarea Antihristului, primindu-l în duhul său. În însăşi starea de spirit umană va apărea cererea, chemarea Antihristului, atracţia faţă de el, tot aşa cum într-o stare de grea suferinţă apare setea unei băuturi ucigătoare. Este lansată iniţiativa, chemarea societăţii umane, exprimându-se necesitatea imperioasă a geniului dintre genii, care ar impulsiona dezvoltarea şi prosperitatea materială la cele mai înalte cote, ar instala pe pământ acea bunăstare, faţă de care Raiul şi Cerul devin pentru om de prisos. Antihristul va fi o consecinţă logică, justă şi firească a orientării generale, spirituale şi morale, urmată de omenire. De altminteri, tot ce observăm acum în lume - în viaţa social - politică şi bisericească a omenirii - corespunde întru totul prezicerilor expuse mai sus ale Episcopului Ignatie. Iar dacă ne gândim în mod serios la tot ceea ce se petrece, devine clar că încă niciodată, în întreaga sa istorie, lumea n-a fost atât de aproape de Antihrist, ca în zilele noastre. Data apariţiei lui e doar o chestiune de timp, ce nu ne este încă dezvăluită.
Noi am fost avertizaţi despre cele ce se vor întâmpla şi vom fi pedepsiţi, dacă vom închide ochii cu uşurinţă asupra tuturor acestor evenimente, încredinţându-ne pe noi înşine şi pe alţii, că nu se întâmplă nimic deosebit, că totul e în ordine, că ar fi mai bine să fim concilianţi, şi "ne vom lăsa duşi de valurile vieţii", ca şi ceilalţi, ori "vom merge în pas cu vremea" ce ne atrage cu repeziciune spre Antihrist.
Câtă recunoştinţă îi datorăm noi, fiii şi fiicele Bisericii Ortodoxe, Sfântului Ierarh Ignatie pentru că, încă cu o sută de ani în urmă, a zugrăvit atât de viu în închipuirea noastră tabloul a tot ceea ce se întâmplă acumşi a ceea ce va mai fi poate, în viitorul apropiat!
"Sarea ne cuprinde" - Biserica încetează de a mai fi Biserică. Ea devine "pseudobiserică", gata de a-l primi pe Antihrist ca "Mesia", în afară de "mica rămăşiţă" a dreptcredincioşilor care, conform cuvintelor Episcopului Ignatie devine "tot mai săracă şi mai săracă". Toată cultura modernă şi întreaga viaţă umană, orientată exclusiv spre satisfacerea bunăstării aparente, pur materiale a oamenilor, pregăteşte stăruitor şi cu febrilitate omenirea pentru înscăunarea Antihristului.
Prin urmare, a sosit timpul limită pentru fiecare din noi să hotărâm - unde suntem şi cu cine: în această "mică rămăşiţă" a dreptcredincioşilor, în această "turmă mică a lui Hristos", după cuvintele lui Hristos Mântuitorul însuşi (Luca 12,32) - cu Hristos sau cu vrăjmaşul Său - Antihristul?
Aceasta ne învaţă scrierile inspirate de înţelepciunea dumnezeiască ale Sfântului Ierarh Ignatie!
NOTE:
[1] "Şi întinzând bucăţica, a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a pătruns atunci satana în el" (Ioan 13, 26-27). Potrivit unor tălmăciri, Iisus a întins bucăţica de pâine în sare.

"SEMNE DIN CER" SAU CUM INSALA DIAVOLUL PE CEI SLABI IN CREDINTA

PERSPECTIVA CREŞTIN-ORTODOXĂ ASUPRA OBIECTELOR ZBURĂTOARE NEIDENTIFICATE (OZN-urilor)

Deceniile care au urmat celui de al II-lea Război Mondial au fost marcate nu numai de proliferarea uluitoare a cultelor orientale (mai ales în Occident) ci şi de un fenomen paralel care, deşi în aparenţă neavând nici o legătură cu religia, se dovedeşte a fi la o privire mai atentă un semn tot atât de clar al erei "post-creştine" ca şi "noua conştiinţă religioasă" sau cultele orientale. Acesta este fenomenul "obiectelor zburătoare neidentificate", care virtual au fost văzute în toate părţile lumii, începând cu prima "farfurie zburătoare" reperată în 1947.
Credulitatea şi superstiţia omenească, care sunt la fel de mult răspândite astăzi ca oricând în istoria omenirii, au făcut ca acest fenomen să fie întrucâtva asociat cu "manifestările bizare" ale diferitelor pseudo-religii contemporane. Într-o măsură nu mai mică însă, el a suscitat şi interesul responsabil al unor reputaţi oameni de ştiinţă şi chiar al unor echipe guvernamentale, interes ce s-a concretizat în publicarea unor studii şi cărţi.
Aceste investigaţii nu au ajuns de fapt la nişte rezultate pozitive în identificarea fizică a acestor obiecte zburătoare. Dar ipotezele cele mai noi, pe care le-au avansat cercetătorii pentru a explica fenomenele, sunt cu mult mai plauzibile decât vechile teorii de până acum.
În acelaşi timp însă, aceste ipoteze de ultimă oră ne aduc în prezenţa unei "graniţe a realului" (chiar aşa se şi in­titulează una din lucrările ştiinţifice menţionate), adică la limita unei realităţi psihice şi spirituale pe care, oamenii de ştiinţă respectivi nu sunt pregătiţi să o investigheze. În schimb, bogăţia de informaţii referitoare tocmai la această realitate, aşa cum o aflăm din textele patristice şi din Sfânta Scriptură, îl plasează pe observatorul creştin ortodox în poziţia privilegiată din care el are toate datele care să-i permită să evalueze aceste noi ipoteze şi fenomene "OZN" în general.
Dar observatorul creştin ortodox este interesat nu atât de fenomenele ca atare, cât de mentalitatea asociată cu ele: cum interpretează oamenii în general OZN-urile şi de ce? Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod se numără şi celebrul psiholog elveţian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies. (Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer).
În această carte Jung abordează fenomenul în primul rând din perspectiva semnificaţiei lui psihologice şi religioase. Şi, deşi nu l-a clasat ca aparţinând "realităţii obiective", el a identificat cu toate acestea în mod just zona cunoaşterii umane, căreia îi aparţine. Oamenii de ştiinţă contemporani, chiar dacă pornesc de la latura "obiectivă" iar nu cea psihologică a problemei, sunt şi ei nevoiţi să apeleze la ipotezele "psihice" pentru a putea explica aceste fenomene.
În abordarea laturii religioase şi psihice a fenomenelor OZN, este mai înainte de toate important pentru noi să înţelegem cadrul general în limitele căruia s-au interpretat în general fenomenele OZN (de către cei care au crezut în existenţa lor, desigur), încă de pe vremea primelor lor manifestări la sfârşitul anilor '40. Ce anume erau oamenii pregătiţi să vadă pe cer? Răspunsul la această întrebare se poate afla aruncând o privire rapidă asupra literaturii "ştiinţifico-fantastice" de mare popularitate.

1. Atmosfera science-fiction
Originile acestui gen de literatură sunt îndeobşte plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substanţă narativă atinsă întotdeauna de "misterios" şi de "ocult". Alţii o consideră precursoare a literaturii ştiinţifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (soţia celebrului poet), care, în cartea sa "Frankestein, or the Modern Prometheus" (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent şi în româneşte, n. tr.) combină ştiinţă fantezistă şi ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri ştiinţifico-fantastice de atunci încoace.
Povestirea ştiinţifico-fantastică tipică avea să apară însă la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, odată cu Jules Verne şi H. G. Wells. Apoi, trecând prin faza manifestărilor literare de mâna a doua, aşa cum apăreau ele în periodicele ieftine din America anilor 1939 şi 1940, genul science-fiction a ajuns la maturitate şi a devenit o formă literară de prestigiu internaţional în deceniile din urmă. Mai mult, un număr de filme de maximă audienţă atestă cât de mult atmosfera SF captivează imaginaţia maselor.
Filmele SF ieftine şi mai curând de senzaţie ale anilor '50 au făcut loc în ultimii aproximativ zece ani altora mai moderne, care îşi spun "de idei", cum ar fi Odiseea spaţială­ 2001, Războiul stelelor, sau Întâlnirea de gradul III, fără a mai menţiona unul din cele mai lungi şi mai gustate seriale de televiziune americane, Star Trek (distribuit şi pe postul nostru naţional de televiziune, n. tr.).
Filozofia sau mai curând ideologia care stă la baza spiritului SF şi care îl generează, este împărtăşită, chiar dacă numai implicit, de toţi creatorii de SF. Această filozofie ar putea fi rezumată astfel:
1. Religia în sens tradiţional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă literară, SF-ul este în mod vizibil produsul unei perioade deja "post-creştine" (aşa cum este cazul povestirilor lui Poe şi Shelley). Universul SF este cu totul secularist, deşi în el se amestecă adesea nuanţe oculte sau orientale. "Dumnezeu", atunci când este menţionat, este prezentat ca o putere vagă şi lipsită de contur, iar nu ca o fiinţă personală (de ex. "Forţa" din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv cât şi unul negativ). Fascinaţia crescândă a omului contemporan faţă de temele SF este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase tradiţionale.
2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, ci aşa cum va "deveni" el în viitor, conform mitologiei evoluţioniste moderne. Deşi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obişnuiţi, nu ei sunt cei care ies în prim plan, ci întâlnirile lor cu diferite tipuri de "supraoameni" ce reprezintă rase "supraevoluate" ale viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin "din alte galaxii".
Ideea că există forme de viaţă inteligentă "mult evoluată" pe alte planete a devenit atât de înrădăcinată în mentalitatea contemporană, încât până şi în cele mai respectabile speculaţii ştiinţifice (sau semiştiinţifice) ea este socotită ca ceva de la sine înţeles.
Astfel, într-o foarte populară serie de cărţi (Erich von Daniken, Chariots of the Gods - Carele zeilor -, Gods from OuterSpace - Zeii din spaţiul cosmic) se aduc aşa zise dovezi ale prezenţei fiinţelor "extraterestre" sau ale unor "zei" în preistorie, cărora li s-ar datora apariţia subită a inteligenţei la om, inteligenţă care este anevoie de explicat prin teoria evoluţionistă obişnuită.
Cercetători de prestigiu din Rusia speculează că distrugerea Sodomei şi Gomorei s-ar datora unei explozii nucleare, că în urmă cu secole pământul a fost vizitat de fiinţe "extraterestre", că Iisus Hristos se poate să fi fost un astfel de "cosmonaut" şi că astăzi "este posibil să ne aflăm în pragul unei "a doua veniri" a acestor fiinţe inteligente din spaţiul extraterestru.[1]
Cercetători la fel de reputaţi din lumea occidentală cred destul de serios în existenţa "inteligenţelor extraterestre", din- moment ce de aproape 18 ani încoace ei încearcă, prin intermediul telescoapelor radio, să intre în legătură cu ele. Există în întreaga lume cel puţin şase programe de cercetare conduse de astronomi, care încearcă să recepţioneze semnale radio de la fiinţe inteligente din spaţiul extraterestru.
De asemenea, "teologi" protestanţi şi romano-catolici contemporani, care s-au obişnuit să urmeze orice idee nouă pe care o lansează "ştiinţa", fac la rândul lor speculaţii în cadrul noului domeniu al "exoteologiei" (adică "teologia spaţiului cosmic"), cu privire la natura raselor "extraterestre" (v. rev. Times, 24 aprilie 1978). Este de netăgăduit că mitul SF îi fascinează cu putere până şi pe cei mai luminaţi intelectuali şi oameni de ştiinţă ai zilelor noastre.
Fiinţele "evoluate" ale viitorului, aşa cum apar ele în literatura SF, sunt prezentate invariabil ca unele ce au "depăşit" limitele umanităţii obişnuite, mai ales cele ale "personalităţii". Asemenea lui "Dumnezeul" din povestirile SF, "omul" a devenit şi el o impersonalitate bizară. În cartea Childhood's End (Sfârşitul copilăriei) a lui Arthur C. Clarke, noua rasă de oameni are fizionomia caracteristică vârstei copilăriei, însă chipurile sunt total lipsite de personalitate; aceste fiinţe sunt pe cale de a suferi transformări "evolutive" încă şi mai înalte, până la absorbirea într-o "Supraminte" impersonală.

În general literatura SF - ale cărei idei se află în opoziţie diametrală faţă de învăţătura creştină, dar în concordanţă perfectă cu unele şcoli filozofice orientale - vede "progresul evoluţionist" şi "spiritualitatea" în termenii unei depersonalizări crescânde.
3. Umanitatea şi lumea viitorului sunt văzute, în termenii SF, ca "proiecţii" ale descoperirilor ştiinţifice celor mai noi; "proiecţii" care nu sunt câtuşi de puţin lipsite de substanţă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experienţelor ocultiste şi demonice, aşa cum s-au desfăşurat ele de-a lungul tuturor veacurilor.
Iată câteva dintre caracteristicile acestor fiinţe "supra­evoluate" ale viitorului: comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a apărea şi a dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene şi creaturi iluzorii prin "gândirea pură", mişcarea la viteze ce depăşesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei voinţe, precum şi propovăduirea unei filozofii "spirituale" care se plasează "dincolo de orice religie" şi care promite sosirea unui timp în care "inteligenţele avan­sate" nu vor mai depinde de materie.
Într-adevăr, toate aceste lucruri se obţin prin nimic altceva decât prin practici sataniste şi vrăjitoreşti tipice. Într-o istorie a literaturii SF se notează că, "un aspect persistent al creaţiilor SF este dorinţa de a transcende experienţa normală prin intermediul unor personaje şi evenimente care depăşesc condiţiile de spaţiu şi de timp normale”.[2]
Scenariile unor filme ca "Star Trek", precum şi multe alte povestiri SF, seamănă foarte bine prin unele locuri (mai ales în amănuntele lor "ştiinţific" - viitorologice) cu unele descrieri din "Vieţile Sfinţilor Părinţi", pe vremea cărora activităţile vrăjitoreşti erau ceva obişnuit la popoarele păgâne, printre care sfinţii erau de multe ori nevoiţi să-şi ducă viaţa.
Literatura ştiinţifico-fantastică nu are mai nimic ştiinţific, şi nici prea "viitorologică" nu este. Ea se prezintă mai degrabă ca o întoarcere la originile "mistice" ale ştiinţei moderne - ştiinţa dinaintea "iluminismului" secolelor XVII şi XVIII, care era foarte apropiată de ocultism.
În aceeaşi istorie a literaturii SF se notează că "rădăcinile literaturii SF, ca şi rădăcinile ştiinţei, se situează în zonele magicului şi miticului" (Scholes şi Rabkin). Cercetările şi experimentele contemporane din aşa-zisul domeniu al parapsihologiei indică şi ele o viitoare joncţiune între "ştiinţă" şi ocultism, dezvoltare care se află în deplină armonie cu literatura SF.
Literatura SF din Uniunea Sovietică (care se bucură acolo de aceeaşi popularitate ca şi în Vest, deşi cunoaşte dezvoltări uşor diferite), cunoaşte exact aceleaşi teme ca şi literatura SF din aria occidentală. În general, temele "metafizice" ale literaturii SF sovietice (care se scrie sub ochiul atent al cenzorului "materialist"), sunt de influenţă occidentală sau sunt inspirate direct de spiritualitatea hinduistă, aşa cum se remarcă în cazul scriitorului Ivan Efremov. Cititorul sovietic de literatură SF rămâne, potrivit unui critic, "cu o capacitate vagă de a distinge demarcaţiile critice dintre ştiinţă şi magie, dintre omul de ştiinţă şi vrăjitor, dintre viitor şi fantezie".
Literatura SF, atât din Vest cât şi din Est, ca şi celelalte aspecte ale culturii contemporane, „confirmă în întregime - spune acelaşi autor -, faptul că faza superioară a umanităţii o constituie ocultismul”.[3]
4. Prin însăşi natura sa "viitorologică", literatura SF tinde să devină utopică. Câteva romane sau povestiri chiar descriu o societate perfectă a viitorului, dar cele mai multe dintre ele se ocupă de "evoluţia" societăţii moderne la o stare mai avansată, sau cu întâlnirea cu civilizaţii superioare de pe altă planetă, cu speranţa (care uneori este prezentată ca realitate) că problemele cotidiene ca şi limitările condiţiei umane pot fi depăşite. În creaţiile lui Efremov (şi nu numai), comunismul devine "cosmic" şi "începe să dobândească calităţi nemateriale", iar "civilizaţia post-industrială va fi ca aceea de tip hinduist"[4].
"Fiinţele avansate" din spaţiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităţi "mântuitoare", iar aterizările navelor spaţiale sunt semnul unor evenimente "apocaliptice" - de obicei sosirea unor fiinţe binevoitoare care să conducă oamenii în "progresul lor evolutiv".
Într-un cuvânt, literatura SF a secolului XX este în ea însăşi un semn grăitor al pierderii valorilor şi mentalităţii creştine în interpretarea lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei filozofii necreştine asupra vieţii şi istoriei, manifestând mai curând, pe faţă sau în ascuns, influenţe ocultiste şi orientale. Şi tot această literatură, într-o perioadă crucială de criză şi tranziţie a civilizaţiei umane, a constituit o forţă de prim ordin în crearea speranţei şi a stării de aşteptare actuale a „fiinţelor extraterestre", care vor veni şi vor rezolva problemele omenirii, călăuzind-o către o nouă eră "cosmică" a istoriei sale.
Pretinzând că este "ştiinţifică şi nereligioasă", literatura SF în realitate este un mijloc propagandistic de vârf (de formă secularistă) în mediatizarea "noii conştiinţe religioase" ce invadează omenirea, pe măsură ce creştinismul autentic supravieţuieşte în arii etnice şi geografice tot mai restrâns.
Toată această prezentare a constituit cadrul necesar pentru introducerea cazurilor concrete de apariţii OZN, care corespund în mod ciudat cu aşteptările pseudo­religioase spre care este stimulat omul "civilizaţiei post­creştine"!

2. Apariţii ale OZN-urilor şi investigarea lor ştiinţifică
Deşi ficţiune, ar putea spune cineva, literatura SF a pregătit întrucâtva omenirea pentru apariţia OZN-urilor, noi în mod evident, neputând înţelege realitatea lor "obiectivă" pe baza literaturii sau aşteptărilor şi fanteziilor omeneşti.
Înainte de a încerca să aflăm ce sunt OZN-urile, trebuie mai întâi să cunoaştem natura şi gradul de încredere pe care îl putem acorda observaţiilor care s-au făcut asupra lor. Există cu adevărat OZN-uri? Sau este vorba doar de percepţiile false, pe de o parte şi dorinţa de împlinire psihologică şi pseudo-religioasă pe de altă parte?
Un rezumat foarte solid documentat al fenomenului OZN a fost dat de către Dr. Jaques Vallee, un cercetător francez care în prezent locuieşte în California, expert în astrofizică şi în ştiinţa computerelor, şi care a făcut parte, mai mulţi ani, din comisiile de investigare ştiinţifică a rapoartelor referitoare la OZN-uri. Mărturia lui este cu atât mai preţioasă, cu cât el a studiat cazurile de apariţii OZN şi din afara Statelor Unite, mai ales din Franţa, ceea ce întregeşte considerabil tabloul general al fenomenului.
Dr. Vallee afirmă[5] că, deşi obiecte zburătoare ciudate au mai fost observate în secolele trecute, "istoria lor modernă" începe odată cu transformarea lor într-un fenomen de masă, adică odată cu anii celui de-al doilea Război Mondial şi de atunci înainte. Pe continentul american fenomenul a fost receptat prima oară în 1947, dar el se repetase de mai multe ori până atunci în ţări ale Europei.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial., mulţi piloţi raportau luminiţe ciudate ce păreau că se află sub un control inteligent, iar în 1946, mai ales în luna iulie, a fost un adevărat val de astfel de apariţii, în Suedia şi în alte ţări nord-europene. Iniţial s-a presupus că obiectele percepute în acest val scandinav sunt "meteori", apoi că ar fi "rachete" (sau "rachete fantomă") sau chiar "bombe", şi uneori că sunt "un nou tip de navă spaţială", capabilă de mişcări cu totul neobişnuite în spaţiu şi care nu lasă nici o urmă pe sol, nici măcar atunci când par că aterizează.
Presa europeană era plină de ştiri referitoare la valul acestor apariţii şi toată lumea în Suedia vorbea despre ele; ele se comunicau de ordinul miilor, dar în nici măcar unul dintre cazuri nu s-a emis ipoteza originii lor "extraterestre" sau "interplanetare". Dr. Vallee conchide că "valul" a constat din apariţia unor obiecte reale, dar rămase neidentificate şi că el nu se poate pune pe seama "rumorilor" pre-existente despre OZN-urile sau despre "vizitatorii din spaţiul extraterestru".
Conform cercetărilor sale, din acest "val de farfurii zburătoare" şi din altele ce i-au urmat, lipseşte orice asociere între interesul crescând al maselor pentru literatura SF şi curbele maxime ale apariţiei bizarelor obiecte după cum nici cu ani înainte, când Orson Wells panicase întreaga opinie publică americană în 1938, cu a sa adaptare radiofonică după Războiul lumilor (H. G. Wells), nu existase nici o idee despre vreun "val de farfurii zburătoare".
El concluziona că "naşterea, creşterea şi extinderea unui val OZN este un fenomen obiectiv, independent de influenţa conştientă sau inconştientă a martorilor oculari sau a reacţiilor lor faţă de el".
Prima reperare, care s-a înregistrat în Statele Unite şi care a fost preluată şi difuzată în masă de mass-media americană, a avut loc în iunie 1947, când Kenneth Arnold, un comis voiajor care îşi pilota la acea oră propriul avion, a văzut nouă obiecte în formă de disc, asemenea unor "farfurii" ce zburau în apropiere de Muntele Rainier din Statul Washington. Ziarele au preluat imediat vestea şi astfel a început era "farfuriilor zburătoare".
Ceea ce este totuşi interesant, este că aceasta nu a fost prima apariţie OZN americană; s-au făcut alte observări nepopularizate, în lunile de dinaintea acesteia. Mai devreme, în aceeaşi lună, avusese loc un val OZN în Ungaria, atestat de cincizeci de martori oculari.
Deci, se vede clar că apariţiile OZN din 1947 nu se datorează nicidecum peste tot isteriei colective generate de incidentul Arnold. S-au mai semnalat şi alte apariţii în cadrul valului american din 1947, mai cu seamă în lunile iunie, iulie şi august. Deşi unele ziare făceau speculaţii despre "vizitatorii interplanetari", apariţiile erau totuşi luate în serios de oamenii de ştiinţă, care presupuneau că se află în faţa unei tehnologii foarte avansate, după toate probabilităţile americane, sau poate chiar ruseşti.
Un al doilea val s-a manifestat în iulie 1948, cu apariţii în America şi în Franţa. În Statele Unite nişte piloţi aflaţi în zbor de noapte la bordul unui DC-3 al companiei Eastern Airline au văzut o navă de zbor în formă de torpilă cu două rânduri de "hublouri", înconjurată de un soi de aură albăstruie şi emiţând o coadă de flăcări portocalii. În august al aceluiaşi an s-au înregistrat numeroase apariţii la Saigon şi în alte părţi ale Asiei de sud-est, ale unui "obiect prelung în formă de peşte".
1949 a fost anul în care s-au semnalat discuri şi sfere ciudate în Suedia şi noi OZN-uri în America, două dintre ele observate de specialişti şi experţi în astronomie. Valuri OZN mai mici, precum şi apariţii izolate, au continuat în 1950 şi 1951, în Statele Unite mai ales, dar şi în Europa.
În 1952 a apărut primul val OZN cu adevărat inter­naţional, care s-a manifestat în apariţii repetate în S.U.A., Franţa şi Africa de Nord. Apogeul acestui val l-au constituit două apariţii senzaţionale ce s-au manifestat deasupra Casei Albe din Washington, D. C. şi deasupra Capitoliului, adică deasupra unor clădiri care se află sub permanentă supraveghere radar. În septembrie, un alt val a cuprins Danemarca, Suedia, Germania şi Polonia de nord. În acelaşi interval s-a comunicat în Franţa prima "aterizare" OZN, care include şi prezenţa unor "omuleţi".
În 1953 nu s-au mai înregistrat valuri OZN, ci doar apariţii izolate. Una dintre ele a avut loc la Bismarck, Dakota de Nord, când, într-o noapte, patru obiecte au plutit şi au făcut manevre de zbor deasupra unei staţii de filtrare a aerului timp de trei ore. Raportul oficial al acestui eveniment se întinde pe mai multe sute de pagini, cu declaraţii din partea unui foarte mare număr de martori oculari, cei mai mulţi dintre ei fiind piloţi şi personal militar.
Anul 1954 a fost anul celui mai mare val OZN internaţional de până atunci. Franţa a fost practic copleşită de apariţii comunicate zilnic pe parcursul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie. Valul francez este caracteristic pentru dificultăţile cu care se confruntă o investigaţie ştiinţifică solidă a fenomenului OZN: "Fenomenul a fost atât de intens, impactul asupra opiniei publice atât de profund, reacţia ziarelor atât de emoţională, încât reflexia ştiinţifică ajunsese la saturaţie cu mult înainte de a fi posibilă o investigare serioasă. Drept urmare, nici un cercetător nu-şi putea risca reputaţia ştiinţifică studiind pe faţă un fenomen prezentat cu atâta patimă şi care inevitabil putea duce la distorsiuni; oamenii de ştiinţă francezi au păstrat tăcerea până când valul a trecut şi s-a mai estompat în conştiinţa oamenilor".
În timpul valului francez au apărut caracteristicile tipice ale întâlnirilor extraterestre de mai târziu: "aterizări" OZN (în împrejurări bine descrise de cele mai multe ori), fascicole luminoase dinspre OZN înspre privitor, oprirea motorului maşinii (martorului ocular) în vecinătatea locului apariţiei (OZN-ului), mici fiinţe ciudate îmbrăcate în "costume de scafandri", tulburări fizice şi psihice grave la martorii oculari.
Din 1954 încoace s-au semnalat în fiecare an astfel de apariţii în diferite ţări, cu valuri internaţionale majore în anii 1965-67 şi 1972-73. Aceste apariţii sunt îndeosebi numeroase şi cu efecte foarte adânci în ţările Americii de Sud.
Cea mai cunoscută investigaţie guvernamentală a fenomenului OZN este cea întreprinsă de Flota Americană a SUA, la scurt timp după primele apariţii OZN americane din 1947. Această investigaţie, cunoscută din 1951 sub numele de "Project Blue Book" ("Cartea Albastră") a durat până în anul 1969, când a fost abandonat la recomandarea "Raportului Condon" din 1968 - raport ce constituie opera unei comisii ştiinţifice condusă de un fizician renumit de la Universitatea Colorado.
Cei care s-au ocupat îndeaproape cu studiul ambelor rapoarte, au observat însă imediat că în nici unul dintre ele nu se ia în serios existenţa fenomenelor OZN şi că preocuparea lor este mai curând aceea de a calma opinia publică prin explicarea "oficială" a unor fenomene spaţiale considerate a fi derutante pentru populaţie.
Unele grupuri de persoane interesate de înţelegerea fenomenului "Farfuriilor Zburătoare", au mers chiar până la a afirma că Statele Unite se folosesc de aceste investigaţii ca de un paravan în spatele căruia ţin ascunsă cunoaşterea "adevăratei naturi" a fenomenului OZN.
După toate indiciile nu se poate afirma clar despre aceste cercetări decât că au fost făcute cu neglijenţă, pentru simplul motiv că obiectul lor central, fenomenul OZN, era privit ca neavând nici o legătură cu realitatea. Mai mult. Ca urmare a unor întâmplări cu OZN-uri, care mai de care mai ciudate, chiar oamenilor de ştiinţă începu să nu le mai placă această temă de cercetare, din aceleaşi motive, am putea spune, care au determinat-o pe vulpe să nu-i mai placă strugurii.
Primul director al "Cărţii Albastre", căpitanul Edward Ruppelt, a mers până la a mărturisi că "dacă scopul Forţelor Aeriene a fost acela de a crea şi mai multă confuzie în jurul acestui fenomen, atunci ei nu ar fi putut face o treabă mai bună... Se poate vorbi despre o confuzie organizată în abordarea acestei probleme... Totul în acest raport se bazează pe premisa că de fapt nu există OZN-uri"[6].
Raportul Condon conţine câteva explicaţii "clasice" ale Fenomenului OZN; în una din ele, de exemplu, se afirmă că "această apariţie neobişnuită trebuie considerată aşadar ca făcând parte dintr-o categorie de fenomene aproape cu siguranţă naturale, dar care sunt atât de rare, încât nu au putut fi descrise sau evaluate până la momentul apariţiei lor, sau de la acel moment înainte".
Consultantul ştiinţific principal al "Cărţii Albastre" pentru mai bine de jumătate din cei 22 de ani, cât au durat investigaţiile, a fost astronomul J. Allen Hynek de la Northwestern University; el a numit pe faţă toată această activitate drept un "proiect pseudo-ştiinţific"[7].
În cei 22 de ani de investigaţii, aşa cum au fost ele, "Cartea Albastră" a reunit totuşi peste 12000 de cazuri de fenomene aeriene uimitoare, dintre care 25% au rămas "neidentificate" în pofida chiar a "explicaţiilor" adeseori forjate. Mii de alte cazuri s-au colectat şi se mai colectează încă de către organizaţii particulare din S.U.A. şi din alte ţări, în condiţiile în care aproape toate organele guvernamentale se feresc să facă comentarii asupra lor.
În Uniunea Sovietică subiectul a apărut menţionat public pentru prima oară în 1967 (ceea ce înseamnă implicit aprobarea oficială), când Dr. Felix U. Ziegel de la Institutul de Aviaţie din Moscova afirma, într-un articol din revista sovietică Smena, că "radarul sovietic recepţionează obiecte zburătoare neidentificate încă de acum douăzeci de ani".[8]
In aceeaşi perioadă a avut loc o conferinţă ştiinţifică (sovietică) pe tema "Civilizaţii Spaţiale", condusă de astronomul armean Victor Ambartsumyam, care sublinia urgenţa unor studii preliminare privind problemele ştiinţifice şi tehnice ridicate de comunicarea cu astfel de "civilizaţii" a căror existenţă el o considera de la sine înţeleasă[9]. În anul următor însă, tema OZN-urilor a fost din nou interzisă în Uniunea Sovietică, iar de atunci cercetătorii sovietici îşi comunică rezultatele colegilor lor din vest doar pe căi neoficiale.
În Statele Unite subiectul se situează "în afara ariei" de cercetare, atât pentru cercurile de resort militare, cât şi pentru oamenii de ştiinţă propriu-zişi, dar este demn de notat faptul că în anii din urmă un număr din ce în ce mai mare de specialişti (mai ales tineri) iau foarte în serios fenomenul OZN şi se întrunesc pentru a studia cele mai adecvate metode de cercetare; Cercetătorii Hynek şi Vallee vorbesc despre un "colegiu invizibil" al unor oameni de ştiinţă foarte activi în cercetarea problemei, dintre care cei mai mulţi refuză să-şi vadă menţionat numele (în mass­media) în contextul cercetărilor fenomenului OZN.
Există desigur şi alţii care neagă existenţa OZN-urilor, punându-le pe acestea pe seama unor percepţii deformate, după ei OZN-urile nefiind altceva decât obiecte naturale, baloane, avioane etc., sau simple trucuri sau "proiecţii" psihologice. Unul dintre aceşti autori este Philip Klass; el "demască" cu delectare fenomenul OZN, şi trage concluzia, în urma câtorva investigaţii, că OZN-urile sunt fie fenomene naturale, fie falsuri grosolane. Investigaţiile sale l-au convins că "ideea unor nave spaţiale miraculoase aparţinând altor civilizaţii este un basm confecţional pe măsura mentalităţii adulte".[10]
Asemenea cercetători de neclintit se bazează mai ales pe faptul că practic nu există dovezi concrete (fizice) ale existenţei OZN-urilor, chiar partizanii cei mai vajnici ai existenţei lor, fiind nevoiţi să recunoască puţinătatea dovezilor de ordin fizic din chiar cele mai bine documentate rapoarte.
Dar, ceea ce a convins un număr de savanţi, în anii din urmă, să ia în serios fenomenul, nu este dovada fizică a existenţei lor, ci faptul că o multitudine de persoane, a căror probitate şi seriozitate nu poate fi pusă la îndoială, au văzut lucruri ce se situează dincolo de orice explicaţie şi care au avut asupra lor un efect puternic.
Iată cum descrie Dr. Hynek aceste mărturii: "Aveam invariabil sentimentul că mă aflu în faţa unor oameni care îmi descriu desfăşurarea unui eveniment foarte real. Acest eveniment se constituia pentru acea persoană într-o experienţă capitală, pe care şi-o aminteau în cele mai mici detalii şi care nu avea nici o legătură cu imaginaţia; un eveniment pentru care de obicei respectiva persoană nu era câtuşi de puţin pregătită - şi a cărui înţelegere o depăşea cu desăvârşire" (The UFO Experience).
Această experienţă a intensei realităţi a fenomenului OZN, conjugată cu lipsa totală a dovezilor fizice care să ateste existenţa lor, plasează fenomenul mai curând în sfera studiilor de psihologie, decât în cea a investigărilor unor fenomene fizice; mai precis, în sfera cercetărilor prin care se studiază mai curând rapoartele decât întâlnirile extraterestre în sine, şi gradul de credibilitate şi consistenţă a acestor rapoarte.
Activitate care ţine deja de domeniul psihologiei, din care în mod firesc abordările care urmăresc exclusiv dovezile palpabile ale existenţei OZN-urilor se exclud ca neadecvate. Dar din această perspectivă poate că nici părerea d-lui Klass cum că aceste "nave spaţiale miraculoase" nu sunt decât nişte "basme pentru oameni mari" - nu este cu totul neîndreptăţită. Pentru că a vedea cu proprii ochi un OZN este una, iar a interpreta ceea ce ai văzut (sau ceea ce altcineva a văzut) este cu totul altceva: experienţa în sine poate să fie reală, în timp ce relatarea sau interpretarea ei poate să ţină de domeniul "basmului" sau a miturilor contemporane.
Prin activitatea sa, Dr. Hynek a contribuit mult la înlăturarea prejudecăţilor despre întâlnirile sau observările obiectelor extraterestre. El a arătat clar că de cele mai multe ori persoanele care declară asemenea întâlniri sau observări nu sunt nici sectanţi superstiţioşi şi nici oameni needucaţi sau labili psihic. Declaraţiile unor astfel de indivizi (care nu prezintă credibilitate) sunt uşor de identificat şi orice cercetare asupra lor este automat sistată.
Dimpotrivă, relatările cele mai coerente şi mai precise vin din partea unor oameni normali şi responsabili (adesea de formaţie ştiinţifică), pe care respectiva experienţă i-a surprins sau chiar şocat şi căreia ei nu îi găsesc nici o explicaţie (The UFO Experience); şi cu cât experienţa este mai puternică iar OZN-ul văzut mai de aproape, cu atât mai puţin dispusă este respectiva persoană să o relateze.
Dosarele OZN sunt o colecţie de "evenimente incredibile povestite de către persoane perfect credibile", după cum declară un general din cadrul Forţelor Aeriene. Faptul că există ceva în spatele atâtor mii de declaraţii credibile nu poate fi pus la îndoială.

3. Cele şase tipuri de întâlniri extraterestre
Dr. Hynek, care a studiat mai în amănunţime problema decât cei mai prestigioşi dintre experţi, distinge şase categorii generale de fenomene OZN sau extraterestre.[11]
Prima dintre ele, a "luminiţelor nocturne", este şi cea mai frecvent menţionată şi cea mai puţin stranie dintre toate. Acestea pot fi uşor asimilate cu corpuri cereşti, meteori etc. şi nu sunt considerate propriu-zis OZN-uri. "Luminiţele nocturne" cu adevărat ciudate (acelea care rămân "neidentificate"), cele care par manevrate în mod inteligent şi nu pot fi considerate nave spaţiale, sunt de cele mai multe ori reperate de mai mulţi martori, printre care ofiţeri de poliţie, piloţi, sau operatori ai turnurilor de control.
A doua categorie de OZN-uri o constituie "discurile­diurne", al căror comportament este similar cu al luminiţelor de noapte. Aceste discuri sunt aşa numitele "farfurii zburătoare" şi ele apar în toate relatările incluse în această categorie; ceea ce diferă este forma OZN-ului, care variază de la cilindrică până la circulară. Au un aspect metalic şi depăşesc capacitatea celor mai sofisticate nave spaţiale cunoscute până în prezent. Se afirmă că OZN-urile de gradul doi sunt, ca şi "luminiţele nocturne", silenţioase, şi că pot apărea în grupuri de două sau mai multe.
În a treia categorie întră descrierile "radar-vizuale", adică reperări de OZN-uri care se fac cu ajutorul radarului (reperările radar fiind şi ele susceptibile de diferite erori). Cele mai multe din aceste cazuri au loc noaptea, când sunt reperate simultan de mai multe avioane (uneori trimise special să urmărească OZN-urile deja semnalate), de la distanţe relativ mici.
În astfel de cazuri, avioanele sunt întotdeauna depăşite de OZN-uri, care uneori se plasează ele în urmărirea avionului şi apoi dispar la viteze uluitor de mari (până la 6640 km pe oră şi chiar mai mult). Uneori, ca şi în întâlnirile de gradul 1 şi 2, obiectul pare că se divide (în două sau chiar mai multe părţi distincte), iar alteori radarul nici măcar nu înregistrează obiective reperate clar de piloţi în timpul zborului. Aceste întâlniri, ca şi cele din primele două categorii, durează de la câteva minute până la câteva ore.
Există un număr de cazuri documentate din primele trei categorii, fiecare dintre ele fiind observate de numeroşi martori oculari, izolaţi, credibili şi cu experienţă. Dr. Hynek notează însă că oricare din aceste cazuri ar putea fi produs de un set de împrejurări sau condiţii extrem de neobişnuite şi nu neapărat de un fenomen total necunoscut.
Dar când se acumulează cazuri bine documentate şi toate asemănătoare între ele, posibilitatea ca ele să fie puse pe seama unor condiţii naturale excepţionale devine foarte mică (The UFO Experience). Din acest motiv cercetătorii fenomenului se concentrează acum asupra studiului celor mai bine documentate cazuri, comparând dosarele cel mai bine articulate şi mai credibile pentru fiecare din ele, şi reuşind să discearnă astfel caracteristici şi structuri comune clare ale manifestărilor OZN.
Reacţia emoţională a celor care au văzut astfel de obiecte în cadrul întâlnirilor aparţinând primelor trei categorii, este una de perplexitate şi uimire; ei nu îşi pot explica câtuşi de puţin comportamentul lor şi rămân cu dorinţa manifestă de a mai vedea odată obiectul "măcar un pic mai de aproape". Cazurile în care martorii au încercat un sentiment acut de teamă sunt puţine la număr şi de cele mai multe ori se referă la piloţi care, încercând să urmărească obiectele necunoscute, îşi dădeau seama că au de-a face cu o tehnologie ce depăşeşte cel mai înalt nivel cunoscut şi că respectivele obiecte sunt pilotate clar de cineva. Pe de altă parte, în cazul "întâlnirilor la mică distanţă", reacţia "psihică" a persoanelor în cauză este foarte puternică şi cu consecinţe durabile.
"Întâlnirile de gradul I" sunt cele în care un obiect luminos este văzut de la 150 m sau chiar mai puţin, luminozitatea lui fiind atât de puternică, încât luminează şi solul de pe raza lui. Ele adesea plutesc la o distanţă foarte mică deasupra solului, parcurgând în acest mod distanţe considerabile, pentru a decola apoi brusc la viteze incredibile, silenţios, şi mai întotdeauna pe verticală.
Cazurile de "Întâlniri de gradul I", atât de numeroase şi documentate întotdeauna de mai mulţi martori, sunt atât de asemănătoare între ele, încât cel care le studiază are impresia că este vorba invariabil de acelaşi obiect zburător. Trăsătura specifică a "Întâlnirilor de gradul I" este însă aceea că ele au loc mai ales noaptea în zone mai puţin locuite şi că numărul martorilor oculari nu depăşeşte în general trei sau patru (în cazurile examinate de Dr. Hynek).
"Întâlnirile de gradul I" întotdeauna intimidează şi sunt adesea terifiante, dar ele nu lasă urme vizibile asupra martorilor oculari; aceştia sunt de obicei atât de copleşiţi de ceea ce văd, încât pierd cu totul din vedere să fotografieze obiectul, în ciuda faptului că uneori au aparat de fotografiat asupra lor. Efectul tipic al acestor întâlniri asupra martorilor oculari este redat de unul dintre ei astfel:
"Vă asigur că oricine a văzut un astfel de obiect de atât de aproape, fie chiar şi pentru un singur minut, nu îl mai uită toată viaţa" (The Hynek Report ). Experienţa este atât de neobişnuită, încât cei care o povestesc nu sunt crezuţi, ceea ce îi face pe aceştia să nu o mai povestească deloc sau să o povestească doar unui cerc restrâns de prieteni, sau de abia peste ani de zile. Este un tip de experienţă care este foarte reală pentru cei care au trăit-o, dar incredibilă pentru cei care ascultă relatări despre ea.
O "Întâlnire de gradul I” tipică a avut loc în 1966 şi i-a avut drept protagonişti pe doi şerifi din Portage County, Ohio. Pe la ora 5 dimineaţa ei au văzut un obiect "mare cât o casă" ridicându-se cam la 30 m înălţime. Pe măsură ce obiectul se apropia de ei, luminozitatea lui creştea, luminând tot locul dimprejur, oprindu-se deasupra lor. Când a început iar să se mişte, poliţiştii l-au urmărit. Aproape de zori, obiectul a mai fost reperat de alţi doi poliţişti, la o înălţime mai mare, după care a dispărut în spaţiu printr-o mişcare bruscă pe verticală.
Presiunea exercitată din partea Congresului american a obligat comisia însărcinată cu dosarul "Cărţii Albastre" să investigheze în amănunţime acest caz, concluzia trasă fiind aceea că poliţiştii avuseseră de-a face cu o "observare a planetei Venus". Poliţiştii au fost supuşi unei masive campanii de ridiculizare în presă, care a dus la distrugerea familiei unuia dintre ei şi la ruinarea sănătăţii şi carierei sale.
Astfel de tragedii personale în rândurile celor care au experienţa "Întâlnirilor de gradul I" sunt atât de obişnuite, încât ele trebuie, sau ar trebui neapărat considerate caracteristice fenomenului OZN.
"Întâlnirile de gradul II" sunt similare celor de gradul I, cu diferenţa că obiectele zburătoare lasă urmă pe sol, iar efectul psihic asupra privitorului este violent şi durabil. Urmele constau în pârjolirea sau uscarea vegetaţiei pe suprafaţa pe care a aterizat obiectul.
Acest tip de întâlnire este deci cu mult mai potrivit pentru investigaţia ştiinţifică, căci în afară de relatările verbale ale fenomenului, mai există şi dovezi materiale ale manifestării lui. Cu toate acestea, investigaţiile ştiinţifice sunt aproape inexistente, pe de o parte pentru faptul că celor mai mulţi cercetători le este teamă să abordeze problema OZN-urilor în general, iar pe de alta pentru că dovezile materiale însăşi ale existenţei lor sunt de obicei neconcludente din punct de vedere ştiinţific sau sunt subiective.
Există un catalog care conţine peste 800 de cazuri de acest tip din 24 de ţări (The Hynek Report). Dovezile materiale sunt neconcludente pentru că nici o porţiune sau bucată de OZN nu a fost autentificată până acum şi pentru că urmele lăsate pe sol sunt uneori la fel de greu de explicat ca şi întâlnirile însăşi. Aceste urme sunt de cele mai multe ori de formă circulară cu un diametru de 6 până la 9 m şi cu o adâncime de 30 cm până la 1 metru; pământul în interior este ars sau deshidratat şi se afirmă că porţiunea rămâne sterilă timp de unul sau doi ani. Analizele chimice ale solului din aceste suprafeţe nu au permis nici o concluzie clară cu privire la posibilele cauze ale acestei sterilităţi.
"Întâlnirile de gradul II" au loc cel mai frecvent, noaptea, în secţiuni mai puţin circulate ale şoselelor. Este vorba aproape invariabil de un obiect luminos care aterizează pe câmpul de lângă şosea sau chiar în mijlocul ei, în faţa unor maşini ale căror motoare sau faruri se opresc sau se sting brusc; pe cei dinăuntru îi cuprinde spaima, ei nerevenindu-şi decât odată cu decolarea OZN-ului; după decolare motorul sau farurile maşinii (martorului ocular) pot fi din nou acţionate, sau îşi revin de la sine.
Cele mai bizare dintre toate rapoartele OZN sunt cele care relatează aşa numitele "Întâlniri de gradul III", pentru că în ele apar şi "fiinţe vii" aşa numiţii "ocupanţi", "omuleţi", "humanoizi" sau "creaturi". Prima reacţie la citirea acestor rapoarte este aceea de a imagina "omuleţi verzi" şi de a considera ca incredibil întregul fenomen, categorisindu-l drept fals sau halucinaţie.
Totuşi, succesul recentului film american SF, numit chiar cu numele acestei categorii de fenomene OZN, "Întâlnire de gradul III" (pentru care Dr. Hynek a fost consultant tehnic), împreună cu rezultatele sondajelor de opinie din 1974, care demonstrează că 54% din cei care ştiu ceva despre OZN-uri cred că ele sunt reale, iar 46% din cei chestionaţi cred în existenţa vieţii inteligente pe alte planete[12], indică gradul din ce în ce mai sporit al acceptării din partea contemporanilor noştri a posibilităţii existenţei reale a inteligenţei "non umane".
Cu alte cuvinte, putem sintetiza situaţia astfel: literatura ştiinţifico-fantastică a oferit imaginile, "evoluţionismul" a oferit filozofia, iar tehnologia erei spaţiale a asigurat plauzibilitatea acestor întâlniri extraterestre.
Ceea ce este surprinzător şi uluitor în acelaşi timp este că asemenea întâlniri au loc încă astăzi, conform mărturiilor multor martori oculari credibili. Deci de importanţă capitală este interpretarea care trebuie dată acestor fenomene: să fie vorba într-adevăr de contacte cu "vizitatorii din spaţiul cosmic", sau avem de-a face cu întâlniri de o cu totul altă natură, explicate însă conform cu "spiritul veacului"? Acestea sunt întrebările care îi preocupă pe cercetătorii fenomenului OZN.
Dr. Hynek recunoaşte că îi vine greu să admită existenţa "Întâlnirilor de gradul III": "Dacă nu mi-ar fi teamă că ultragiez integritatea ştiinţifică, mărturisesc că aş fi gata să omit din toată inima acest capitol al cercetărilor referitoare la OZN-uri" (The UFO Experience).
Dar cum scopul Dr. Hynek este acela al obiectivităţii ştiinţifice, lui îi este imposibil să ignore multitudinea cazurilor atât de bine documentate ale acestui ciudat fenomen. Dintre cele aproape 1250 de cazuri de întâlniri extraterestre la mică distanţă descrise de Dr. Jacques Vallee, 750 menţionează aterizarea unei nave spaţiale, şi mai mult de 300 dintre acestea specifică prezenţa "humanoizilor" în interiorul sau în jurul navei; o treime din aceste cazuri sunt documentate de mai mulţi martori pentru fiecare caz în parte.
Într-unul din cazurile cu "humanoizi" ce a avut loc in noiembrie 1961 în nordul SUA, patru bărbaţi care se întorceau de la vânătoare au observat prăbuşirea unui obiect în flăcări, ce parcă era un avion. Când au ajuns la locul "prăbuşirii" toţi au văzut un obiect alungit de formă cilindrică înfipt oblic în pământ şi cu patru figuri, după toate aparenţele omeneşti în jurul lui.
Bărbaţii s-au deplasat în oraşul din apropiere pentru a anunţa poliţia, iar când s-au întors la locul respectiv n-au mai văzut decât nişte luminiţe roşii, obiectul dispărând fără a lăsa nici un fel de urmă, deşi terenul era noroios. După ce ofiţerul de poliţie a plecat cuprins de uimire, cei patru au văzut din nou obiectul venind spre sol ca o lumină roşiatică. S-au întors la casele lor cu sentimentul ciudat că a existat o porţiune de timp "pierdută" în timpul nopţii.
În ziua următoare, unul din cei patru a fost vizitat la lucru de către mai mulţi indivizi "cu înfăţişare oficială", care i-au pus întrebări despre incident şi apoi l-au condus acasă în maşina lor, cerându-i să nu dezvăluie nimănui cele întâmplate. Vânătorul a presupus că respectivii erau anchetatori ai Forţelor Aeriene ale SUA care încearcă să escamoteze existenţa vreunei "maşini secrete".
Toţi cei patru protagonişti ai întâmplării au rămas extrem de marcaţi de pe urma ei şi după şase ani unul dintre ei s-a simţit obligat să povestească totul unui agent al Trezoreriei Statelor Unite (Edge of Reality).
Momentele principale ale acestei relatări sunt tipice pentru multe din seria "Întâlnirilor de gradul III". Un caz uşor diferit îl constituie faimoasa "aterizare" OZN de la Kelly, care a fost investigat în amănunţime, atât de poliţie şi de Forţele Aeriene, cât şi de cercetători independenţi.
În seara şi noaptea de 21 august, 1955, locuitorii unei ferme (patru adulţi şi şapte copii) au avut o întâlnire prelungită cu "umanoizii".
Fiul cel mare al acestei familii (adolescent) a văzut un obiect zburător "aterizând" în spatele casei. Nu l-a crezut nimeni, însă o oră mai târziu "un omuleţ" ce emitea o "lumină ciudată" se apropia de casă. Au mai fost văzuţi şi alţi "omuleţi" (sau poate aceiaşi omuleţi care reapăreau). Se apropiau invariabil de casă din direcţia cea mai întunecoasă, şi niciodată când luminile erau aprinse.[13]
Doctorul Hynek face distincţie clară între "Întâlnirile de gradul III" şi cazurile "indivizilor de legătură" (persoanelor care declară că au avut contact cu extratereştii (n. tr)). Aceste persoane "de legătură" au deseori întâlniri cu fiinţe extraterestre, primesc adesea de la ele "mesaje" pseudo-religioase privind existenţa unor fiinţe "superior dezvoltate" de pe alte planete care vor veni curând să "aducă pace pe pământ".
Astfel de indivizi sunt mai întotdeauna membri ai unor culte religioase iscate de pe urma fenomenelor extraterestre. Pe de altă parte, "Întâlnirile de gradul III" obişnuite sunt foarte asemănătoare celorlalte tipuri de "întâlniri extraterestre"; ele li se întâmplă unor oameni cu ocupaţii similare şi prezentând un înalt grad de credibilitate, au loc întotdeauna pe neaşteptate şi produc întotdeauna un şoc, fiind atât de incredibile. "Ocupanţii" observaţi în astfel de situaţii, sunt văzuţi mai întotdeauna (de obicei de la distanţe foarte mici) culegând mostre de rocă şi de sol, cercetând cu interes instalaţiile şi vehiculele omeneşti sau "reparându-şi" propriul vehicul de zbor.
Aceşti "umanoizi" prezintă caracteristici cu totul neumane: capete foarte mari (care fie nu au ochi deloc fie îi au aşezaţi la mare distanţă unul de altul, cu nas foarte mic sau deloc şi cu o fantă în loc de gură), picioare foarte subţiri şi lipsa gâtului; unii au înălţimea normală a omului, dar alţii nu sunt mai înalţi de 1m, ca în cazul Kelly din Hopkinsville. Recent s-a compilat un catalog ce însumează peste 1000 de "Întâlniri de gradul III".[14]
S-au raportat şi cazuri în care ocupanţii obiectelor zburătoare au "răpit" persoane de la sol, cel mai adesea în scop de "testare". Credibilitatea celor care au făcut astfel de relatări poate fi cu greu pusă la îndoială. Aproape toate dovezile privitoare la aceste cazuri, (excluzându-i pe indivizii "de legătură") s-au obţinut cu ajutorul hipnozei regresive; experienţa este atât de traumatică pentru martori, încât ei nu şi-o mai amintesc decât mai târziu, când ei înşişi acceptă să fie hipnotizaţi şi să înţeleagă astfel misteriosul "salt peste timp" din urma întâlnirii extraterestre - întâlnire care până la un anumit punct şi-o amintesc perfect.
Unul dintre cazurile cele mai cunoscute de "abducţie" a avut loc pe 19 septembrie 1961, la miezul nopţii, lângă localitatea Whitfield din New Hampshire. El a devenit şi subiectul cărţii lui John Fuller (The Interrupted Journey - Călătorie întreruptă), publicată într-o formă rezumată în revista Look. În seara în care Barney şi Betty Hill se întorceau din vacanţă, un OZN ateriza pe şosea exact, în faţa maşinii lor. De ei s-au apropiat nişte "umanoizi" şi, ultimul lucru pe care şi-l mai amintesc este că, două ore mai târziu s-au trezit la o distanţă de 35 de mile de locul respectiv, tot pe şosea.
Această amnezie le procură ambilor soţi stări de mare tensiune psihică şi disconfort fizic, ceea ce-i făcu in final să recurgă la un psihiatru. În stare de hipnoză ambii au relatat, independent unul de celălalt, că au fost transportaţi la bordul unei "nave", unde "umanoizii" i-au supus la diferite analize, luându-le probe de ţesut cornos (unghii, piele). Au fost eliberaţi după două ore, după ce li s-a dat în prealabil sugestia hipnotică de a nu-şi aminti nimic din ceea ce li se întâmplase. Ei au relatat această experienţă (tot în condiţii de hipnoză) într-o stare psihică deosebit de zbuciumată (The UFO Experience).
Un caz similar a avut loc pe 3 decembrie 1967, la ora 2:30 dimineaţa, când un poliţist din Ashland, statul Nebraska a văzut pe şosea un obiect ce emitea puncte luminoase şi care la apropierea lui a decolat. Raportând apoi superiorilor săi prezenţa unei "farfurii zburătoare" în zonă, s-a îndreptat spre casă cu o durere de cap îngrozitoare, cu un zgomot asurzitor în urechi şi cu urma unei lovituri roşii sub urechea stângă.
Mai târziu s-a descoperit că a existat o perioadă de 20 de minute de care el nu-şi mai aminteşte nimic; sub stare de hipnoză însă a mărturisit că a pornit în urmărirea OZN­ului, care a aterizat din nou. Ocupanţii au îndreptat un fascicul luminos asupra lui şi l-au luat la bord, într-un loc plin de pupitre de control şi de aparate asemănătoare computerelor. (Aceleaşi imagini au fost relatate şi de un inginer din Franţa, in timpul "abducţiei" sale care a durat 18 zile).
La prima vedere aceste incidente par pur şi simplu de necrezut, produse ale halucinaţiei sau ale unei imaginaţii bolnave. Dar ele sunt prea numeroase pentru a ne putea îngădui să le tratăm cu uşurinţă. În măsura în care relatează întâlniri cu aparate de zbor concrete, reale, aceste rapoarte nu sunt desigur foarte convingătoare.
Mai mult, psihanaliştii înşişi atrag atenţia asupra faptului că rezultatele "hipnozei regresive" nu sunt foarte sigure; adesea persoana aflată sub hipnoză nu este capabilă să distingă între experienţele reale şi "sugestionările" inculcate în subconştientul său, fie de hipnotizor, fie de altcineva, în momentul presupusei "Întâlniri de gradul III".
Dar chiar dacă aceste experienţe nu sunt cu totul "reale" (ca fenomene obiective în spaţiu şi în timp), faptul însuşi că ele au fost "implantate" în minţile oamenilor în proporţii atât de masive în anii din urmă este deja semnificativ. Fără îndoială că "ceva" există şi în spatele acestor cazuri de "abducţie", iar recent cei care investighează fenomenele OZN au început să caute explicaţiile lor în alte direcţii.
Asemenea experienţe, şi mai ales "Întâlnirile de gradul III" ale anilor '70, sunt în mod vizibil legate de fenomenele paranormale sau oculte. Uneori, cu puţin înainte de a întâlni OZN-uri, cei care urmează a fi protagoniştii lor visează lucruri ciudate, sau aud bătăi în uşa în condiţiile în care nu se află nimeni în apropiere, sau primesc vizite ciudate după aceea; unii primesc mesaje telepatice de la cei din interiorul OZN-ului.
OZN-urile chiar ajung să dispară şi să apară în loc să decoleze şi să aterizeze cu viteze mari; alteori au loc "vindecări miraculoase" în prezenţa lor sau când cineva este expus la lumina emisă de ei.[15]
Alteori însă "Întâlnirile de gradul III" au dus şi la leucemie, precum şi la boli produse de radiaţii; adesea efectele produse asupra psihicului sunt tragice: deteriorarea pesonalităţii, demenţă, sinucidere[16].
Sporirea şi intensificarea "componentei psihice" a întâlnirilor extraterestre i-a determinat pe cercetători să le asemene pe acestea cu fenomenele oculte, care produc efecte psihice asemănătoare cu cele declanşate de apariţia OZN-urilor (The Invisible College).
Mulţi cercetători au remarcat asemănarea dintre fenomenele OZN şi spiritismul secolului al XIX-lea, în care fenomenele psihice se combină cu efecte fizice stranii, "tehnologia" acelora fiind desigur mai primitivă. În general, în anii '70 a început să dispară distincţia între fenomenele OZN "propriu-zise", sau "normale", şi diferitele culte OZN, şi aceasta datorită faptului că în această decadă omenirea a devenit din ce în ce mai receptivă la practicile oculte.

4. Explicarea fenomenelor OZN
Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College, dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigioşi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel "foarte aproape" de o înţelegere clară a naturii acestui fenomen.
El observă că ideea existenţei unei forme de inteligenţă "extraterestră" a devenit la modă, atât printre oamenii de ştiinţă, cât şi în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat "al setei neostoite de a contacta inteligenţe superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâşie şi agită biata noastră planetă".
În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spaţiul extraterestru a devenit marele mit, sau "superbul neadevăr" al vremurilor noastre.
Totuşi credinţa în acest mit i se pare o naivitate: "Explicaţia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interacţiunilor dintre ocupanţii obiectelor zburătoare şi pământeni, şi nici marea varietate comportamentală a celor dintâi". Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt "un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă şi atribute ce ţin de sfera psihicului" (The Edge of Reality, p. 259). Dr. Vallee crede că ele sunt "atât obiecte fizice, cât şi instrumente psihice, ale căror proprietăţi specifice rămân să fie definite de acum înainte" (The Invisible College, p. 200).
Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete şi că ele ţin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii "extraterestre" a OZN-urilor, şi pe de alta datorită chiar explicaţiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităţi a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginaţie.[17]
Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, deşi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici "fizice", ele nu pot fi nicidecum socotite "nave spaţiale" aflate în posesia cuiva, ci ele ţin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult.
Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul şoselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate şi demonstrând o tehnologie atât de "avansată" au nevoie atât de des să fie "reparate"? De ce este nevoie ca ocupanţii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) şi să "testeze" un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoaştere aşa cum pretind "umanoizii" de la bordul lor?
Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu "vizitatorii din spaţiul cosmic" este o pură diversiune, având "scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene" (The Invisible College, p. 28). El crede că "de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extratereştri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control". "De fapt prin "Întâlnirile de gradul III" se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor şi credinţelor individului". "Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atraşi până la fascinaţie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice şi para-psihice, de noi frontiere ale conştiinţei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărţi şi articole care modifică în profunzime mentalităţile şi întreg spaţiul cultural în care trăim".
Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează: "A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populaţiei să creadă în existenţa unor rase supranaturale, în posibilitatea maşinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, şi aceasta doar cu ajutorul câtorva scene şi imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii şi superstiţiilor existente într-un anumit spaţiu geografic la un moment dat".[18]
Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra înţelesului acestor "scene regizate" şi care nu au scăpat cercetătorilor atenţi ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere "Întâlnirile de gradul III" şi cele de "contact direct" cu umanoizii; şi anume, acestea sunt detalii de o factură profund "absurdă" sau care sunt de un raţionament a căror raţionalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College).
În mod şi mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înţeles clar. Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate "Întâlnirile de gradul III", nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică. "Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înţeleagă, atunci psihicul său este foarte deschis şi receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, şi aşa mai departe".
Dr. Vallee compară această tehnică cu iraţionalitatea koan-urilor[19] din budismul zen şi remarcă similaritatea dintre întâlnirile extraterestre şi diferitele ritualuri oculte de iniţiere care "predispun mintea" la "nou set de structuri simbolice". Toate acestea indică în opinia lui trecerea "la o nouă formă de religie".
Înţelegem aşadar că întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât formele moderne ale unui ocultism vechi de când lumea. Abandonând credinţa în Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum "mântuitori" în spaţiul extraterestru, iar fenomenele în discuţie nu fac altceva decât să furnizeze, prin materialitatea lor - OZN-uri, extratereştri -, recuzita externă necesară credibilităţii. Dar în ce constă totuşi acest fenomen? Cine să fie cei care "îl regizează" şi, mai ales, în ce scop ar face-o?
Răspunsul la cel puţin primele două întrebări îl dau oameni de ştiinţă înşişi, deşi, neavând competenţă în domeniul religios, ei nu sesizează semnificaţiile mai profunde ale descoperirilor lor. Unul dintre ei, profesorul Brad Steiger de la Universitatea statului Iowa, care a şi scris mai multe cărţi în domeniul ce ne interesează, a făcut, după o cercetare amănunţită a documentelor susţinute în "Cartea Albastră" redactată de Forţele Aeriene, următoarea declaraţie: "Avem de-a face aici cu un fenomen parafizic multidimensional, ale cărui rădăcini ţin de sfera planetei Pământ" (Canadian UFO Report, Summer, 1977).
John Keel, care a pornit în cercetările sale asupra OZN­urilor cu mult scepticism şi care în materie de religie este un agnostic, scrie: "În esenţa lor, OZN-urile, ...sunt manifestarea unei lumi pline de duhuri şi de fantome, al cărei univers mintal este straniu şi aberant; este realitatea unei lumi dominate de iluzie... în care realitatea însăşi este distorsionată de forţe stranii, care în mod vădit pot manipula spaţiul, timpul şi materia fizică - forţe care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea noastră de înţelegere... Apariţiile OZN par a fi pe de-a întregul variaţii minore ale fenomenelor demonice vechi de când lumea" (UFOs: Operation Trojan Horse).
Într-o bibliografie recentă a fenomenelor OZN pregătită de Biblioteca Congresului, se notează la prima pagină următoarele: "Multe dintre rapoartele asupra OZN-­urilor, care se publică în prezent în presa de mare audienţă la public, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii şi parapsihologii le cunosc de multă vreme"[20]. Cei mai mulţi cercetători ai fenomenului OZN caută de acum explicaţia lui în sfera demonologicului şi a ocultului.
În câteva studii recente efectuate de cercetători protestanţi (evanghelici) toate aceste dovezi sunt unite şi sistematizate, iar concluzia care se impune este că fenomenele OZN sunt de origine demonică[21]. Este adevărat că unele dintre ele s-au dovedit a fi rezultate ale şarlataniei sau halucinaţiei, dar acesta nu este nici pe departe cazul tuturor miilor de dosare care s-au acumulat până în prezent asupra fenomenului. Că frauda este de asemenea întâlnită în cadrul şedinţelor de spiritism - este foarte adevărat. Dar spiritismul însuşi, atunci când este autentic, produce negreşit stări "paranormale", care nu sunt altceva decât rezultate ale acţiunilor demonice. La fel stau lucrurile cu fenomenele OZN.
Istoriile de caz din grupa contactului direct cu OZN­-urile dezvăluie caracteristici tipice, identice cu cele care se regăsesc în practicile oculte sau demonice. De exemplu, un ofiţer de poliţie din California a văzut primul OZN în iunie, 1966, şi de atunci înainte a avut foarte des astfel de întâlniri.
"Devenisem complet obsedat de OZN-uri. Eram convins că ceva absolut măreţ mi se va întâmpla în curând. Am renunţat la lecturile zilnice din Biblie, nu m-am mai gândit la Dumnezeu, dar în schimb am început să citesc cu înverşunare toate cărţile despre OZN-uri care-mi cădeau în mână... Vegheam nopţile, aşteptând în zadar să mai primesc vreun semn, încercam să comunic mental cu ceea ce eu credeam că sunt fiinţe extraterestre, aproape că mă rugam la ei să-mi apară în faţă sau să intre într-un fel în legătură cu mine".
In cele din urmă a cunoscut ce înseamnă o "Întâlnire de gradul III"; o "navă" cam de 24 m în diametru i-a apărut în faţă, dar a decolat imediat, lăsându-l perplex şi cu expectativa unui moment "măreţ" dar nimic n-a mai urmat după toate acestea. OZN-urile au încetat să mai apară, iar omul, frustrat în aşteptările sale, a început să bea până la atingerea unei stări depresive în care îl încerca din ce în ce mai des gândul sinuciderii. Nu a reuşit să iasă din acest iad decât prin convertirea la Hristos.
Cei care însă au intrat în contact nemijlocit cu înşişi extratereştrii, au lucruri cu mult mai înfricoşătoare de povestit. Ei devin literalmente "posedaţi" de aceste fiinţe care încearcă mai întâi să-i ucidă pe cei care le opun rezistenţă. (UFOs: A Better Explanation).
În afară de semnificaţia generală a fenomenului OZN, "Întâlnirile de gradul III" mai ales ne obligă să înţelegem că scopul lor precis este acela de a înşela individul care par­ticipă la ele şi de a-l împinge, fie spre a căuta noi "contacte" al căror "mesaj" mai apoi să-l popularizeze, fie - şi aceasta întotdeauna - spre stări de acută confuzie şi dezorientare personală.
Dacă amestecul ciudat de elemente fizice şi psihice ce caracterizează fenomenele OZN este şi aspectul ce intrigă cel mai mult pe cercetători, rămânând din punctul lor de vedere fără soluţie, el este însă cu totul explicabil celor care cunosc textele de spiritualitate ortodoxă şi mai cu seamă Vieţile Sfinţilor.
În interiorul acestei spiritualităţi se ştie că şi demonii dispun de "trupuri fizice", numai că "materia" din care sunt făcute ele este atât de subtilă, încât nu poate fi sesizată decât de oameni cu "uşile spirituale ale percepţiei" deschise, fie prin voinţa lui Dumnezeu, ca în cazul sfinţilor, fie împotriva ei - în cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă să fie mediumi în şedinţele de spiritism [22].
Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor extraterestre: fiinţe şi obiecte concrete (adică prezenţe şi contrafaceri demonice) care "apar" şi "dispar" brusc, care au întotdeauna menirea de a înspăimânta şi semăna confuzie între oameni, ducându-i în final la distrugere. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi a Sfântului Ciprian al Cartaginei, care mai înainte fusese vrăjitor, sunt pline de astfel de incidente[23].
Viaţa Sfântului Martin Milostivul (+397, episcop de Tours, menţionat în Proloage vol. I, 13 feb.) conţine un exemplu interesant de acţiune demonică care prin puterea ei de a manipula obiecte "fizice" se potriveşte perfect cu momente similare din cadrul "Întâlnirilor de gradul III".
Un anume tânăr Anatolie se face monah lângă Mânăstirea Sfântul Martin, dar din falsă smerenie devine victima înşelăciunii diavoleşti. I se pare că stă de vorbă cu "îngerii", iar ca să-l încredinţeze de "sfinţenia" sa, aceşti "îngeri" au promis să-i dăruiască ”o mantie strălucitoare din cer" ca semn al "puterii dumnezeieşti" ce se sălăşluia deja în el.
"Deci, într-una din nopţi, pe la miezul nopţii, se făcu zgomot mare de paşi ce parcă jucau, şi de murmure ca de multe voci în schit, iar chilia lui Anatolie se umplu de lumină. Apoi se aşternu liniştea, iar cel înşelat ieşi din chilia sa, purtând "straiul cel dumnezeiesc". Cineva a adus o lumânare şi toţi fraţii au cercetat cu atenţie haina. Era peste măsură de moale şi de lucioasă, iar culoarea era roşie ca para. Nimeni nu putea spune din ce anume era făcută, însă la vedere şi la pipăit părea o haină şi nimic mai mult".
În zori, duhovnicul tânărului Anatolie vrea să-şi ia ucenicul pentru a-l duce la Sfântul Martin, ca să se descopere dacă întâmplarea nu era cumva o înşelăciune diavolească. De frică, ucenicul refuză, "şi când fraţii îl traseră cu de-a sila, haina cu pricina se făcu nevăzută din mâinile lor".
Autorul acestei mărturisiri (care fie a asistat personal la întâmplare, fie a aflat-o de la participanţii direcţi la ea) încheie istoria astfel: "diavolul nu a putut să-şi ţină până la capăt înşelăciunea, sau să şi-o ascundă, când a auzit că va ajunge înaintea feţei Sfântului Martin".
"Era în puterea Sfântului Martin să recunoască pe diavol în orice chip s-ar fi arătat, fie cu firea sa proprie, fie preschimbat în vreo altă formă a răutăţii cu care să-i înşele pe oameni" - inclusiv în forma idolilor şi chiar în chipul lui Hristos Însuşi, îmbrăcat ca Împărat, lumina din jurul trupului său fiind însă roşie (semn că este de la diavolul, după Sfinţii Părinţi, vezi Filocalia vol. 1-12, trad. Pr. D. Stăniloae - n. tr.)
Deci nu încape nici o îndoială că "farfuriile zburătoare" ale zilelor noastre se încadrează perfect în "tehnologia" diavolească; cu adevărat, nimic altceva nu le-ar putea explica la fel de bine. Astfel, feluritele înşelăciuni diavoleşti despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spaţiului cosmic - nimic mai mult.
De exemplu, Anatolie cel din povestirea de mai sus s-ar fi numit "individ de legătură". Iar scopul "obiectului neidentificat" nu este greu de lămurit. El este acela de a-i impresiona şi de a-i umple pe spectatori de un sentiment de teamă în faţa "misterului". În acelaşi timp, de a produce "dovada" existenţei unor "inteligenţe superioare" (care se numesc "îngeri", pentru cei care le cad victime dintre rândurile credincioşilor, sau "extratereştri", pentru omul ateu contemporan), ale căror mesaje transmise oamenilor să aibă astfel o autoritate care să nu poată fi pusă la îndoială. Vom analiza aceste mesaje în cele ce urmează.
În viaţa Sfântului Nil de Sorska (cel care în secolul XIV a întemeiat schiturile ca centre de viaţă monahală în Rusia), se descrie o "răpire" demonică care este aproape identică cu "abducţia" extraterestră.
La câtăva vreme după moartea Sfântului Nil locuiau în mănăstirea lui un preot şi fiul său. "Odată, pe când băiatul fusese trimis cu o treabă la cineva, îi apăru deodată în faţă un om ciudat care îl apucă de mână şi îl duse, ca şi când ar fi fost purtat de vânt, în mijlocul unei păduri foarte sălbatice". Şi pe când preotul şi monahii se rugau la Sfântul Nil să-i ajute să descopere copilul pierdut, Sfântul veni în ajutorul băiatului şi stătu afară, în faţa ferestrei la care era aşezat copilul; iar când lovi tocul uşii cu toiagul ce-l ţinea în mână, clădirea se zgudui din temelii şi toate duhurile necurate căzură la pământ. Sfântul porunci diavolului să ducă băiatul înapoi de unde îl luase şi se făcu nevăzut.
Apoi, după oarece strigăte şi ceartă între diavoli, "acelaşi străin apucă băiatul şi-l duse la Schit ca vântul, ... aşezându-l pe o căpiţă de fân, după care dispăru". Când l-au găsit călugării, băiatul le povesti tot ce i se întâmplase, ce văzuse şi ce auzise. De atunci încolo umbla foarte smerit, purtând în el parcă o anumită teamă"[24].
Într-o "răpire" demonică similară din Rusia secolul XIX, un tânăr, blestemat fiind de mama sa, deveni timp de 12 ani sluga unui diavol întruchipat într-un "bunic", având puterea de a sta nevăzut în mijlocul oamenilor, ajutându-l astfel pe diavol să semene confuzie printre ei[25].
În secolele trecute astfel de întâmplări adevărate despre acţiunile drăceşti nu uimeau pe nimeni (pentru că omenirea acelor vremuri era conştientă de realitatea puterii diavolului - n. tr.). Astăzi însă, unul din semnele crizei spirituale la care asistăm, constă din aceea că omul modern, în pofida "iluminismului" şi a "înţelepciunii" sale, fiind confruntat din nou cu astfel de experienţe nu mai este capabil să şi le explice, pentru că a pierdut trăirea vieţii duhovniceşti care să-l ajute la aceasta.
Cercetătorii actuali ai fenomenelor extraterestre, în încercarea lor de a explica fenomene care au devenit prea evidente pentru a mai fi ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din domeniul psihiatriei şi psihologiei, pentru a formula o "teorie unificată", care să permită analiza globală a acestor fenomene atât psihice, cât şi fizice. Dar aceşti cercetători nu fac altceva decât să perpetueze metoda modernă "raţională" a gândirii de sorginte luministă pentru a cerceta un domeniu spiritual, nedându-şi seama însă că acesta nu poate fi investigat cu mijloacele ştiinţifice "obiective", ci exclusiv cu instrumentul credinţei.
Lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ uşor în urma observaţiei ştiinţifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităţi (fiinţe) atât ale binelui cât şi ale răului, pentru care cercetătorul ştiinţific nu poate avea instrumente "obiective" de discriminare, decât în condiţiile în care el acceptă revelaţiile referitoare la ele pe care Adevărul întrupat, adică Iisus Hristos, le-a adus oamenilor.
Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărţile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelaşi plan cu textele spiritiste de inspiraţie demonică, neputând din această cauză distinge între activităţile demonice şi cele efectuate de îngeri.
Dar ei acum ştiu (după o lungă perioadă în care ştiinţa a fost dominată de prejudecăţi materialiste) că există un domeniu al realului de esenţă nefizică ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extraterestre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod "ştiinţific", ei vor continua să fie duşi în eroare, cu aceeaşi uşurinţă cu care este înşelat cel mai naiv "individ de legătură".
Când încearcă să determine cine sau ce se află în spatele fenomenelor extraterestre şi care ar putea fi semnificaţia lor, aceşti cercetători cad pradă, inevitabil, celor mai fanteziste speculaţii. Vallee însuşi se mărturiseşte dezarmat în fala manifestărilor extraterestre, neputând spune dacă ele sunt "un mecanism scăpat de sub control", o "reuniune solemnă de înţelepţi" plină de bunăvoinţă (aşa cum ar vrea să ne facă să credem mitul "extraterestru"), sau o "teribilă monstruozitate superumană a cărei simplă contemplare duce orice fiinţă omenească în pragul demenţei", adică o monstruozitate care este, prin natura ei, demonică.[26]
O evaluare justă a fenomenelor extraterestre nu poate fi atinsă decât din interiorul revelaţiei şi al experienţei hristice, fiind accesibilă doar creştinului credincios care trăieşte real şi cu smerenie pe aceste coordonate. Nimeni nu poate afirma că omului îi este dat să "explice" în amănunt şi pe de-a întregul lumea nevăzută a îngerilor şi a demonilor; dar cunoaştem destul prin descoperirile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, pentru a fi încredinţaţi de realitatea acestor fiinţe spirituale (îngeri şi diavoli) şi de modul în care trebuie să reacţionăm noi la influenţele lor, mai ales atunci când trebuie să dejucăm şi să învingem înşelăciunile diavoleşti.
Cercetătorii fenomenelor extraterestre au ajuns la concluzia că ele sunt identice cu fenomenele numite "demonice"; dar numai creştinul - şi anume cel ortodox, care este instruit şi luminat de 2000 de ani de experienţă patristică a luptei cu demonii - este capabil să înţeleagă semnificaţia adâncă a acestei concluzii.

5. Semnificaţia fenomenelor OZN
Care este deci semnificaţia fenomenelor extraterestre contemporane? De ce au apărut ele, din punctul de vedere al timpului istoric, tocmai acum? Care este mesajul lor? Ce viitor anunţă ele omenirii?
*
În primul rând, fenomenele extraterestre nu constituie decât unul din multitudinea de evenimente "paranormale" care uluiesc omenirea la ora de faţă. Cu doar câţiva ani în urmă, cei mai mulţi le-ar fi considerat "minuni" de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în cartea sa Colegiul invizibil se exprimă astfel: "Observăm în mediul nostru înconjurător evenimente neobişnuite şi neaşteptate ce se numără cu miile". Ele produc "o mutaţie generală în structurile de credinţă religioasă ale oamenilor, în întreaga lor mentalitate privitoare la conceptul de invizibil". "Se întâmplă ceva ciudat cu conştiinţa oamenilor zilelor noastre"; "aceeaşi putere sau forţă care a marcat rasa umană în trecut se manifestă din nou asupra ei în prezent".
În limbaj creştin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlănţuire demonică asupra omenirii. În viziunea apocaliptică creştină (a se vedea sfârşitul cărţii), se ştie de existenţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce ţine în frâu cele mai de pe urmă şi cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tes. 2,7).
Dispariţia modurilor de guvernare şi a ordinii publice bazate pe concepţia creştin-ortodoxă asupra lumii, întruchipată de persoana regelui, domnului creştin-ortodox sau împăratului, este deja de multă vreme un fapt istoric.
Viziunea creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci Satan a fost "dezlegat din închisoarea lui" în care a fost ţinut închis prin harul Bisericii lui Hristos. El a ieşit acum, "să amăgească neamurile" (Apoc. 20, 7-8), spre a le pregăti pentru închinarea la Antihrist spre sfârşitul vremurilor.
Poate că niciodată de la începuturile Creştinismului încoace puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare şi atât de pe faţă ca în zilele noastre. Teoria "vizitatorilor din spaţiul extraterestru" nu este decât unul din multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina şi a acredita ideea existenţei unor "fiinţe superioare" care îşi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii.
În al doilea rând, OZN-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumistice de ultimă oră, prin care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn teribil al marii susceptibilităţi a omului contemporan la influenţele demonice, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era creştină. În secolul trecut de exemplu, era de obicei necesară participarea la şedinţe de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferinţă noaptea).
Omenirea a pierdut în prezent şi ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine asupra existenţei, plasându-se acum în mod pasiv la dispoziţia multiplelor "puteri" coborâtoare din văzduh. Recentul film Întâlnire de gradul III este o dezvăluire şocantă despre cât de superstiţios a putut deveni omul contemporan, omul aşa-zis "eliberat" de sub imperiul credinţei creştine "obscurantiste"; acest om este gata într-o clipă să creadă, fără să pună nimic la îndoială, orice "experienţă" neobişnuită, indiferent unde l-ar duce ea, fără să-ţi treacă prin cap măcar că are de-a face cu grosolane con­trafaceri diavoleşti.
(Doua alte recent descoperite fenomene „paranormale” demonstrează cu câtă îndrăzneala demonii se folosesc de mijloace fizice (in particular, aparate tehnice moderne) pentru a intra în contact cu oamenii. (1) Un cercetător leton (acum urmat de alţii) a descoperit fenomenul vocilor misterioase care apar inexplicabil pe benzilor aparatelor de înregistrare, chiar şi atunci când înregistrările se realizează în condiţii de laborator într-o atmosferă epurată de orice zgomot, efectul lor fiind foarte apropiat cu cel al şedinţelor de spiritism. Prezenţa unui mediu sau a unui "psihic" în cameră favorizează acest fenomen (Konstantin Raudive, Breakthrough: An Amazing Experiment in Electronic Comunication with the Dead - Breşă către lumea nevăzută: O experienţă uluitoare de comunicare electronică cu morţii, Taplinger Publishing Co., New York, 1971). (2) Se presupune ca deseori, liniile telefonice au fost folosite de ”extratereştri" cu voci metalice pentru a intra in contact cu "indivizii de legătură", cât şi cu cercetători ai fenomenelor extraterestre. In ultimii ani însă s-au raportat şi cazuri în care la telefon au fost auzite şi voci ale persoanelor decedate. Nu se poate nega, după cum declară însuşi reporterul acestui fenomen, că "diavolii cei de demult se află acum din nou printre noi", într-o măsură nemaiîntâlnită în trecut (Keel, OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, p. 308)
În al treilea rând, "mesajul" adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru apariţia lui Antihrist; "mântuitorul" omenirii apostaziate soseşte pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24,30; Fapte 1,11). Sau poate că "vizitatorii extratereştri" vor ateriza în locuri publice pentru a declanşa o închinare "cosmică" în faţa stăpânului lor. Sau poate că "focul pogorât din cer" (Apoc. 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă. Oricum, mesajul adresat omenirii zilelor noastre acesta este: "mântuirea aşteptaţi-o nu de la Adevărul creştin aflat prin descoperire dum­nezeiască şi nu de la credinţa în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spaţiu".
Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta: ... şi spaime şi semne mari din cer vor fi (Luca 21,11). Nu mai departe decât acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa Despre semne si minuni:[27] "...cu câtă aviditate caută creştinii noştri să vadă minuni, sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă altceva la iveală decât înşelăciunea de sine, care se naşte din buna părere de sine şi din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet punând stăpânire pe el".
"Adevăraţii făcători de minuni aproape că au dispărut, dar oamenii sunt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne apropiem de timpurile când calea va fi larg deschisă pentru o mulţime de false minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocita înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele".
Iată în această carte şi câteva rânduri pentru cercetătorii fenomenului extraterestru: "Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela. Sfântul Ioan Teologul, văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârşitului lumii, afirma că Antihrist va face semne mari încât si foc să pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător".
Sfântul Simeon Noul Teolog spune şi el: "cel care se nevoieşte cu rugăciunea, să nu privească des în văzduh, căci într-acolo se află sălaşul duhurilor rele, care lucrează mari şi felurite înşelăciuni" (Philokalia, "The Three Forms of Heedfulness" - "Cele trei feluri de pază").
"Oamenii nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sunt străine de adevăr şi pline de minciună, de toată sălbăticia şi răutatea, că sunt scamatorie goală menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales pentru a-i da pradă uitării ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti".
"Toate înşelăciunile diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în ispită şi poate să lase asupra lui o influenţă rea".
Mii de indivizi care au intrat "în legătură" cu OZN-uri sau care au fost pur şi simplu martori oculari, au simţit pe pielea lor efectul acestui înfricoşător adevăr; iar dintre acei care s-au lăsat copleşiţi de acest fenomen, puţini au scăpat. Chiar cercetătorii care nu-şi afirmă nici o apartenenţă religioasă avertizează în termenii cei mai categorici opinia publică împotriva acestui pericol.
John Keel, de exemplu, spune: "Să nu tratăm cu uşurinţă fenomenul extraterestru; a te juca cu el este ca şi cum te-ai juca cu magia neagră. Acest fenomen îi seduce mai ales pe cei neurotici, pe creduli şi pe imaturi. El poate duce la schizofrenie paranoică, la demonomanie şi chiar la sinucidere - după cum s-a şi întâmplat într-un număr de cazuri. Cea mai uşoară curiozitate la adresa fenomenelor extraterestre se poate transforma într-o obsesie distructivă. Din această cauză recomand energic părinţilor să le interzică aceste preocupări copiilor lor. Educatorii şi alte categorii de adulţi să nu încurajeze astfel de interese la adolescenţi" (OZN - Operaţiunea Calul Troian).
Într-un alt loc, Episcopul Ignatie Briancianinov însemna groaznica viziune a unui modest fierar rus dintr-un sat de lângă Petersburg, care a avut loc în zorii epocii noastre marcate de necredinţă şi de revoluţii (1817): "el văzu odată, în plină amiază, mulţime de diavoli în chip omenesc şezând pe crengile copacilor din pădure, îmbrăcaţi în haine ciudate, cu tichii ascuţite, care cântau acompaniaţi de instrumente parcă vrăjitoreşti, un cântec plin de groază: "Vremea noastră a sosit, facă-se voia noastră!" (Sfântul Nil, Svitiniia pod Spudom, Sergiev Posad, 1911)
Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimântătoare de triumf demonic în care "umanoizi" siniştri (noile întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpânire, prin apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat. Fenomenele extraterestre sunt pentru creştinii ortodocşi un semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărâre, trezvie şi băgare de seamă pe calea mântuirii, cunoscând că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uluiesc privirea.
În secolele de demult, creştinii erau mai circumspecţi cu privire la fenomenele noi şi străine, cunoscând dinainte înşelăciunile diavolilor; dar în epoca noastră, a "luminilor", curiozitatea celor mai mulţi este aţâţată de ele, oamenii urmărindu-le chiar cu pasiune, pentru că ei cred că diavolul este un personaj imaginar, de basm.
Cunoaşterea exactă a naturii fenomenului extraterestru poate să-i impulsioneze pe creştinii ortodocşi să trăiască o viaţă duhovnicească mai conştientă şi mai conştientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta uşurinţă ideilor şi modelor la ordinea zilei.
Creştinul ortodox conştient trăieşte fără putinţă de tăgadă într-o lume căzută. Toată natura înconjurătoare este străină şi înstrăinată de paradisul pe care el îl caută şi pe care se luptă să-l obţină. El este parte a unei umanităţi în suferinţă, urmaşă a întâiului om, Adam, care, întreagă, are nevoie să fie mântuită prin răscumpărarea dăruită liber tuturor de Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare de pe Cruce.
Creştinul Ortodox ştie că pentru persoana umană nu există nici un fel de "evoluţie" spre forme "superioare", şi el nici nu are motive să creadă că există "fiinţe evoluate" pe alte planete; el în schimb ştie că există într-adevăr în univers şi alte "inteligenţe avansate" în afară de el. Acestea sunt de două feluri: îngeri şi diavoli. Efortul său este acela de a fi în comuniune cu "îngerii", care îi slujesc lui Dumnezeu şi de a refuza orice contact cu "duhurile rele" care L-au respins pe Dumnezeu (adică diavolii), iar acum se luptă, din invidie şi răutate, să-l ducă şi pe om la pierzare.
El ştie că omul, din cauza iubirii de sine şi a slăbiciunii sale, înclină cu uşurinţă spre greşeală, crezând în "basme", care promit contacte cu "stări de existenţă superioare" şi cu "fiinţe evoluate", fără efortul unei vieţuiri creştine - de fapt care promit tocmai această scutire sau eliberare de orice efort ascetic. Mai departe, el nu se va baza doar pe capacitatea sa de a dejuca înşelăciunile demonilor, ci se va ţine strâns şi cu hotărâre de rânduielile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care i le pune la îndemână Biserica lui Hristos spre a-şi salva viaţa.
Un astfel de creştin ortodox are, aşadar, posibilitatea să reziste înşelăciunilor religiei viitorului, care nu este altceva decât religia lui Antihrist, în orice formă i s-ar prezenta ea. Restul omenirii, cu excepţia unei minuni dumnezeieşti, nu poate decât să fie pierdută.


NOTE
[1] Sheila Catrander şi Lynn Schroeder, Psychic Descoveries Behind the Iron Curtain - Descoperiri din sfera psihicului din spatele Cortinei de Fier), Bantam Books, 1977, pp. 98-99. Vezi articolele în lb. rusă ale Dr. Viaceslav Zaitaev, "Visitors from Outer Space", in Sputnik, Jan. 1967, şi "Tamplest and Spaceships" - Temple şi nave spaţiale in Sputnik Jan. 1968
[2] Robert Scholes şi Eric S. Rabkin, Science Fiction: History, Science, Vision, - Literatura SF: Istorie, Ştiinţă, Premoniţie -, Oxford University Press, 1977, p. 175.
[3] G. V. Grebens, Ivan Efreniov - Theory of Soviet Science Fiction - Teoria literaturii SF sovietice, Vantage Press, New York, 1978, pp.108, 110
[4] Grebens, pp.109-110
[5] UFO's in Space : Anatomy of a Phenomenon - OZN-urile din spaţiu: Anatomia unui fenomen -, Ballantine Books, N. Y., (publicat iniţial de Henry Regnery Company, 1965)
[6] Ruppelt, Report on Unidentifted Flying Objects, - Raport asupra Obiectelor Zburătoare Neidentificate - Ace Books, New York, 1956, pp. 80 -83
[7] Hynek, The UFO Experience : A Scientific Inquiry Experienţa OZN : O investigare ştiinţifică, Ballantine Books, New York, 1977, pg. 215, 219
[8] UFOs, What are they? - Ce sunt OZN-urile? - in Smena, Aprilie 7, 1967. Vezi şi articolul "Unidentified Flying Objects" - "Obiecte Zburătoare Neidentificate" - în Soviet Life, Feb. 1968; Ostrander şi Schroeder, Psychical Discoveries Behind the Iron Curtain , pp. 94-103
[9] Felix Ziegel, "On Possible Exchange of Information with Extra-Terrestrial Civilizations" - Despre posibilele schimburi de informaţie cu civilizaţiile extraterestre, studiu prezentat la Institutul de Inginerie al Sindicatelor din Moscova la 13 martie 1967 Psychic Discoveries, p. 96
[10] Philip J. Klass, UFOs Explained Explicarea OZN-urilor, Random House, New York, 1974, p. 360
[11] The Hynek UFO Report - Raportul Hynek asupra OZN-urilor-, Dell Publishing Co., New York, 1977, cap. 4-9; The UFO Experience, cap. 5-10
[12] J. Allen Hynek şi Jactues Vallee; The Edge of Reality: A Progress Report on Unidentified Flying Objects La graniţa realului. Starea cercetărilor asupra obiectelor zburătoare neidentificate t Henry Regnery Co, Chicago; 1975; pp. 289-290
[13] Vallee, UFOs în Space - OZN-urile din spaţiul cosmic 187-191; Hynek, The UFO Experience - Dosarul OZN - pp. 172-177
[14] Hynek, The UFO Experience - Dosarul OZN -, p. 31
[15] Jacques Vallee, The Invisible College, E. P. Dutton, Inc., New York, 1975, pp. 17, 21
[16] John A. Keel, UFOs : Operation Trojan Horse - OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, G. P. Putnam's Sons, NewYork, 1970, p. 303
[17] Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41
[18] Vallee, Passport to Magonia - Paşaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1
[19] koan = paradox folosit ca temă de meditaţie în zenbudism, cu scopul de a anihila orice recurs al minţii la raţiune şi raţionalitate şi de a forţa individul să dobândească instantaneu o iluminare de tip intuitiv - WEBSTER's New Collegiate Dictionary (n. tr. )
[20] Lynn G. Catoe, UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography - OZN-urile şi alte subiecte înrudite: O bibliografie adnotată -; US Government Printing Office, Washington, D. C. ,1969
[21] Clifordd Wilson şi John Weldon, Close Encounters: A Better Explanation, O mai bună explicare a Întâlnirilor Extraterestre, Master Books, San Diego, 1978; Spiritual Counterfeits Project - Revista Dosarului "Falsuri Spirituale", Berkeley, Calif., Aug. 1977; "UFOs: Is Science-Fiction Coming True?" - Se adevereşte literatura ştiinţifico-fantastică despre OZN-uri?"
[22] Doctrina Ortodoxă despre demoni şi îngeri şi modul în care este simţită acţiunea lor de către oameni a fost sintetizată (printre alţii - n. tr. ) de marele episcop şi părinte al Bisericii din secolul al XIX-lea Ignatie Briancianinov; ea este expusă pe larg în cartea The Soul After Death - Sufletul după Moarte -, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California, 1979, Din Sf. Ignatie Briancianinov stau trad. în lb. rom. extrase în vol. Cuvânt despre moarte, Ed. "Pelerinul Român", Oradea 1993
[23] Vezi Vieţile Sfinţilor (pe larg) editate cu începere din 1991 la Episcopia Romanului şi Proloagele, vol. I-II (Vieţile Sfinţilor pe scurt), Craiova 1991 (n. tr.)
[24] The Northern Thebaid, -Tebaida nordului - St.Herman - Alaska Brotherhood, 1975, pp. 91-92
[25] St. Nilus, The Power of God and Man's Weakness (in Russian) - Puterea lui Dumnezeu şi slăbiciunea omenească (în lb. rusă), St. Sergius' Lavra, 1908; St. Herman Brotherhood, 1976, pp. 79-98
[26] The Invisible College , p. 206