VIZITA MITROPOLITULUI HRISOSTOM DE PATRAS LA CONSTANTA

Inaltpreasfintitul Mitropolit Hrisostom de Patras va vizita Arhiepiscopia TomisuluiInaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Hrisostom de Patras va vizita Arhiepiscopia Tomisului, timp de doua zile.


Astazi, 24 octombrie, la ora 18.00, ierarhul grec va fi intampinat de catre Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Constanta, dupa care corala "Armonia" va sustine un concert.

Maine, 25 octombrie, cei doi ierarhi vor face un pelerinaj pe urmele Sfantului Apostol Andrei, crestinatorul Dobrogei si al intregii Romanii.

Vor fi vizitate Bisericutele de la Murfatlar, cetatea Adamclisi, Pestera Sfantului Apostol Andrei si Manastirea Dervent.


Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului

Idealul preotului ortodox: Sf. Ioan de Kronştadt

Idealul preotului ortodox: Sf. Ioan de Kronştadt


Când am urcat pe vapor, la Orienbaum, am aflat parintele se intorcea acasă cu acelaşi mijloc de transport. Ne-am apropiat atunci de părintele şi tot drumul am avut fericirea să discutăm cu el, ascultându-i învăţăturile.

Când vaporul a ajuns la Kronstadt, s-a dovedit că părintele Ioan era deja aşteptat. Pe stradă, aşezaţi în douãrânduri, săracii îl doreau ca pe pâinea caldă. Erau cam două sute de oameni. Pãşind pe uscat, părintele s-a apropiat de şi a început să le împartă milostenie. Atunci am avut ocazia să asistăm la unul din momentele de vedere cu duhul ale parintelui. Unul din pasageri, tânăr intelectual, i-a şoptit colegului său la ureche, văzând ce face părintele în port: „Incurajarea trândăviei”…

După ce părintele a terminat dat milostenie, s-a întors în port, unde tinerii aceia erau în aşteptarea unei carete şi a spus: „Noi toţi trebuie să fim milostivi cu săracii, căci în Scriptură se spune: fericit este cel care se uită la nenorocit şi la sărac, căci Domnul îl va izbavi în ziua pierzãrii; iar noi, preoţii, suntem obligaţi să avem grijă de săraci cu atât mai mult, că tot Scriptura spune: ţie îşi este dat tot săracul.” Spunând acestea, părintele a plecat, lăsându-i pe cei doi tineri ruşinaţi.

În faţa casei părintelui stătea o mulţime de oameni, de care era imposibil să treci. De aceea, am hotărât să nu mergem pe acolo, mai ales că îl văzuserăm deja pe părintele şi rdiscutaserăm cu el. Aşa că am pornit spre Catedrala Sfântul Andrei, unde, de asemenea, erau mulţi oameni, care îl aşteptau pe părintele să slujească Vecernia. Peste un timp oarccare, părintele a venit la biserică şi lumea s~a îndreptat spre el atât de violent, încât, dacă nu era poliţia acolo, cred că ar fi fost şters de pe faţa pământului. După Vecernie părintele a binecuvântat multă vreme lumea. Atunci am fost martorii următoarelor întâmplări: de el s~a apropiat un domn bine îmbrăcat şi i s-a plâns că îl paşte închisoarea, deoarece a cheltuit bani străini. În acelaşi timp, o femeie prost îmbrăcată ia trimis părintelui o legătură albă cu ceva. Părintele a luat legătura aceea şi, fără a se uita ce este înca, i-o dădu acelui domn. Femeia a strigat: ,,Părinte, acolo sunt trei mii de rublel” Părintele Ioan a spus atunci: ,,Păi, tu dai asta Domnului? Domnul primeşte banii tăi, care îl vor salva pe acest om”. Omul care luase legătura stătea deja în genunchi şi, plângând, zicea: „Trei mii, trei mii, exact suma pe care trebuie s-o înapoiezl” După Vecernie părintele loan ne-a primit, ne-a binecuvântat şi, urându-ne repede drum bun, fiindcă era aşteptat, a promis să se roage pentru noi.

Nu am putut rămâne până a doua zi, deoarece trebuia să ne intoarcem în tabăra Krasnoselsk în aceeaşi seară. De aceea am plecat din Kronstadt, ducând în sufiet cele mai luminoa-se amintiri. Ulterior 1-am întâlnit des pe părintele Ioan, când locuiam la Moscova, iar el megea acolo la principele Dolgorukov.

Principele avea mare grijă de părintele, când acesta venea la ii el în vizită, oprindu-l, de fiecare dată, la prânz. Ştiind cât de preţios este timpul pentru părintele Ioan, principele îi punea la dispoziţie careta sa, încredinţându-l că poate pleca oricând vrea, dacă nu poate rămâne.

Odată, pe când eram tânăr ofiţer, principele mi-a ordonat să-l conduc pe părintele Ioan la gara Nikolaevsk şi să aranjez să i se dea voie să aştepte trenul în salonul oficial. La gară se afla o mare mulţime de oameni, aşa că am mers mai mult la pas cu careta, iar când a coborât, abia am reuşit să-l conducem pe părintele în salonul oficial, fiind înghesuiţi de mulţime. Deoarece se temea că pe peron, la urcarea în tren, va fi la fel de multă lume pe lângă vagoanele de clasa I, şeful gării a dispus ca părintele să fie condus în ultimul vagon, pe o cale mai puţin umblată. Pentru ca lumea să nu-şi dea seama, lângă primul vagon au fost aşezaţi jandarmi pentru pază. La plecarea trenului, jandarmii s-au dat la o parte şi oamenii au văzut, miraţi, că părintele era deja în tren, zâmbind şi binecuvântându-i.

Principele a râs foarte tare când i-am povestit în ce fel l-am condus atunci pe părintele.

Pericolul strivirii părintelui de către oameni era unul real, deoarece, cu o zi înainte, la sosirea lui în Moscova, la gară fusese o asemenea înghesuială, încât părintele a ieşit de acolo cu crucea de pe piept îndoită.

Aflându-se la Moscova, părintele l-a vizitat şi pe comandantul armatei, generalul Kostandou, şi, venind odată, în a doua săptămână a Paştilor, a sărutat pascal pe toţi cei prezenţi, căci, după cuvintele sale, Paştile nu trecuseră. De aceea, el obişnuieşte să zică oamenilor: ,,Hristos a înviatl” tot timpul anului.

Am avut ocazia să merg o dată cu părintele, din Petrograd la Moscova, în acelaşi vagon. Afiasem că în compartimentul alăturat călătoreşte protopresbiterul Serghiev şi am bătut la uşă. Foarte amabil, el m-a invitat înăuntru, permiţându-mi să petrec în compania lui câteva ore de neuitat. In dimineata următoare, apropiindu-ne de Moscova, am continuat cu părintele discuţia din seara precedentă, care s-a încheiat doar atunci când trenul a intrat sub acoperişul de sticlă al garii Nikolaevsk, din prima capitală a Rusiei.

Ultimele cuvinte de atunci ale iubitomlui păstor din Kronstadt au fost promisiunea pomenirii mele la Liturghie şi recomandarea (atunci eram deja preot) ca eu să fac Liturghia cât mai des, rugandu-mă pentru el. L-am mai întâlnit pe părintele Ioan în Crimeea, unde el a mers în toamna anului l894, chemat la patul de suferinţă al Ţarului Făcător de pace”, învrednicindu-mă să slujesc cu el în catedrala din Yalta.

La început părintele a slujit la Utrenie, citind troparele Canoanelor, iar la sfârşitul acestei slujbe a rostit o predică. După Liturghie, conform obiceiului său, deşi slujisera cu el şi diaconi, a potrivit” Sfintele Taine. La sfarşitul slujbelor s-a săvârşit un Te-Deum pentru sănătatea Ţarului Alexandru al III-lea.

Modestia părintelui Ioan era uimitoare. El nu s-a ingrijit niciodată de sine şi nu s-a străduit să fie vreodată în faţa; nu a spus că minunile lui Dumnezeu, legate de el, ar fi rodul rugăciunilor sale, ci spunea că vindecarea o da Dumnezeu conform credinţei fiecărui rugător. Cu cât dovedea mai multă smerenie şi se ascundea, părintele era scos în faţă şi inaltat de Dumnezeu. Ţin minte următorul caz: atunci când a venit pentru prima dată la principele Vladimir Dolgorukov, parintele nu era cunoscut de nimeni din personalul castelului principelui şi, de aceea, a fost condus în anticamera, unde i s-a spus să aştepte. Nimeni din cei care treceau pe acolo nu l-au observat atunci; funcţionarii treceau pe lângă el, fără a-l băga în seamă şi fără a se gândi să raporteze principelui despre sosirea sa, dar şi el stătea într-un colţ, fără a le aminti că era acolo.

Astfel l-am văzut eu şi m-am grăbit să-l anunţ pe funcţionarul de serviciu să dea de ştire principelui despre venirea părintelui, ca să-l primească neîntârziat. De atunci principele l-a invitat de multe ori la el şi îi acorda o cinste deosebită. Odată, în prezenţa Arhiepiscopului Ambrozie, principele a mers la părintele să-i ceară binecuvântare şi părintele nu a refuzat, deşi preoţii nu binecuvântează în prezenţa arhiereului. Atitudinea părintelui faţă de oamenii care îi cereau ajutor era înduioşătoare: el suferea împreună cu cei care se chinuiau şi plângea împreună cu cei care se tânguiau, dar îi demasca public pe eretici şi sectanţi, cum erau Lev Tolstoi şi cei care îl urmau. De aceea, aceştia din urmă îl urau aşa cum urăsc îngerii satanei pe îngerii luminoşi.

Cu toate acestea, părintele nu putea fi numit fanatic, deoarece dădea de pomană şi ortodocşilor, dar şi eterodocşilor. Se cunoaşte un caz când, fiind chemat de un bolnav polonez care nu se spovedise foarte mult timp, părintele Ioan l-a sfătuit să se spovedească şi să se împărtăşească la preotul său, ceea ce acela a şi făcut şi, ca urmare, s-a însănătoşit. Ştiu că părintele Ioan le dădea milostenii şi evreilor şi cunoştea evrei care îl stimau foarte mult, considerându-l sfânt.

Gloria părintelui Ioan în afara graniţelor a crescut de când Vanutelli a scris despre el în cartea sa despre Rusia, comparându-l cu preotul francez din timpul lui Napoleon, Ioan Viani, trecut de Biserica Catolică în rândul sfinţilor. Leon al XIII-lea s-a interesat, de asemenea, de personalitatea părintelui Ioan, întrebându-mă multe lucruri despre el. La fel se interesa de părintele Ioan şi clerul francez, dar şi cel englez (anglican). In viaţa mea trăită peste graniţă, la Paris, Londra, America, am vorbit despre părintele din Kronstadt ca despre idealul de preot ortodox.

(Mărturii despre Sfântul Ioan de Kronstadt)

moldovacrestina.info

DESPRE DECADEREA CLERICILOR SPRE SFARSITUL VEACURILOR

Sf. Lavrentie de la Cernigov:



Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate...(...) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (...)

Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune.

Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manstirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.


Sf. Serafim de Virita:


Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.


Sf. Ioan Iacob Hozevitul:


Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca.

Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii



Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.

Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.


Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).


Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.


Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele - de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.

Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist


Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.


In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.

Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.

La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.

La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.


Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.


Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: "Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup" (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: "Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila"

Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri

 „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic".

Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?". Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată". Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?". Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist".


Sfântul Mucenic Cosma Etolul († 4 august 1779), „Apostolul Săracilor“:



Vor veni vremuri când va dispărea orice înţelegere între preoţime şi turmă. Preoţii vor deveni mai răi şi mai nelegiuiţi decât alţii. Oamenii vor fi sărăci, pentru că vor pierde dragostea şi grija faţă de săraci. Bogaţii vor sărăci, iar săracii vor muri.
 
Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.


“Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.



Avva Pamvo, cel ce a cautat slava lui Dumnezeu si nu a oamenilor


“Ci iata iti zic tie, fiule, vor veni zile cand vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci, stergand Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti.
 Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta parintii nostri au zis: cei ce sunt in pustia aceasta, sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina.

Si i-a zis lui fratele: asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserici sa faci acestea? Si a zis batranul: in astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastamparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagand seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor, nici urmandu-le nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: de am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecati, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie.

Si a zis fratele: ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batranul: fiule, in acele zile, cel ce isi mantuieste sufletul sau mare se va chema in Imparatia Cerurilor”.

Profetie a Sfantului Mitropolit Varlaam

Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca de dinainte.



La vremea cea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.

Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica

.....
Si, in cele din urma, ultima randuiala a pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.

Sf Ignatie Briancianinov:
Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului" - scrie Episcopul Ignatie:\
 "Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale.

E ECUMENIC SAU ECUMENIST? NU AM PUTEA SA-L INTREBAM, DACA TOT VINE LA BUCURESTI ??

Iata ce aflam de la Centrul de Presa al Patriarhiei:

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, va fi prezent la Sărbătoarea Sfântului Dumitru, în Catedrala Patriarhală

Anul acesta, la manifestările legate de hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti va participa Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic.
Sanctitatea Sa va ajunge în Bucureşti în după-amiaza zilei de marţi, 26 octombrie, pe Aeroportul „Henri Coandă”, unde va fi întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi şi oficialităţi locale. În cursul serii aceleiaşi zile, în Catedrala patriarhală va fi oficiată o slujbă de Te Deum. „Sanctitatea Sa va fi însoţit de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi de Înaltpreasfinţitul Emanuel de Franţa. Sanctitatea Sa va participa la Sfânta Liturghie din ziua de hram, 27 octombrie. De asemenea, va participa la o şedinţă solemnă în ziua de 28 octombrie în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, prilej cu care va rosti şi o alocuţiune”, a spus Pr. Cons. Michael Tiţa din cadrul Sectorului Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase al Patriarhiei Române. Vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic constituie un răspuns la vizita efectuată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel între 27 mai-2 iunie 2009 in Patriarhia Ecumenică, în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, Sanctitatea Sa se va afla pentru prima dată în ţara noastră de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Vasile Voiculescu, între "jocul" de-a iubirea şi "jocul" de-a credinţa

De n-aş fi ajuns medic, cred că aş fi fost preot"

Vasile Voiculescu, între "jocul" de-a iubirea şi "jocul" de-a credinţa"Când n-o mai fi nici urmă din noi în amintiri,/ Cu spaimă dezgropa-vor dintre hârţoage roase/ Un alb colos de versuri, mai tari ca nişte oase:/ Scheletul uriaşei, tristei noastre iubiri."

În primăvara anului 1958, anul arestării sale, în Duminica Paştelui, aşa îşi începea Vasile Voiculescu unul dintre sonetele "în traducere imaginară"... Era cea mai grea perioadă din viaţa lui, poetul era bolnav, suferea cumplit şi se apropia de nemurire. Dar în toamna aceea, viaţa avea să-i rezerve o nouă întâlnire cu suferinţa... procesul Tribunalului Militar, în urma căruia va fi trimis în temniţa comunistă."Domnilor, dacă n-aş fi ajuns medic, cred ca aş fi fost preot", mărturisea Voiculescu în confesiunile sale. "Cel mai plăcut joc al meu a fost de-a biserica. Nu o maimuţăreală şi nici o batjocură, ci o reală şi sinceră practică copilărească a marilor mistere." Iar "jocul" avea să-l poarte departe, departe, pe mările spiritului şi ale credinţei, făcându-l să dezvăluie şi să-şi dezvăluie cu un curaj pe care, poate, nici unul dintre marii trăitori mistici de la noi nu l-a avut vreodată, taine ale lumii şi ale universului. Iar cea mai mare dintre toate a fost cea a iubirii, sau "jocul cu iubirea" ca să-i urmăm cuvintele. Un joc ce-avea să capete forma desăvârşită în acei patru ani dinaintea arestării sale într-un proces nedrept - ca toate procesele comuniste ale acelei perioade - în sonetele "închipuite" ale lui Shakespeare..."Pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă literară, în loc să mă depărteze, m-au apropiat de credinţă." "Jocul" lui Voiculescu de-a credinţa avea să-i ţină loc de viaţă şi, uneori, de moarte, în clipele cele mai grele pe care le-a străbătut în acei ultimi ani ai existenţei sale, când drumul spre nefiinţă l-a apropiat mai mult decât oricând de... iubire. În formele ei cele mai pământeşti, căutându-i în permanenţă sensurile şi nonsensurile.

"Bem pân' la fund paharul: în drojdia Iubirii/ S-ascunde-o mai adâncă, subtilă îmbătare,/ Fără de aburi, rece: o neagră exaltare/ Ca dup-o-naltă crimă în slujba dezrobirii.../ Am fost şi noi doi îngeri... legi sumbre am călcat.../ Ci-mbrăţişarea noastră oricât de vinovată/ Păstra în ea savoarea întâia, neuitată/ Şi paradiziacă a primului păcat./ În inimile noastre stă pacea nemuririi./ O veşnică ştiinţă, grăind peste mustrări,/ Ne spune că sub zvârcol, blesteme şi ocări,/ Zac numai dor şi flăcări în gheaţa despărţirii,/ Că-i pe nedrept infernul în care ne muncim/ Şi-n ghearele Satanei noi încă strălucim."

Dar să ne întoarcem în timp. În toamna lui 1946, soţia lui, Maria, zisă Lica, moare în urma unei hemoragii cerebrale şi atunci începe ultima etapă a vieţii lui Vasile Voiculescu, ultimii aproape 20 de ani în care scriitorul, retras tot mai mult de lume şi adâncit în creaţia sa caută şi descoperă "jocul" cu Dumnezeu, cu iubirea, cu nemurirea, cu moartea în cele din urmă. Acum scrie câteva dintre cele mai importante povestiri ale sale - "Lostriţa", "Iubire Magică", "Taina gorunului" -, acum începe să frecventeze întrunirile publice de la Mănăstirea Antim organizate de gruparea Rugul Aprins, ceea ce îl va face să se apropie şi să practice "rugăciunea inimii". Tot mai puternică alunecă spre lumea călugărie, a lumii monahale, iar asta se va vedea tot mai puternic în scrierile sale din acea perioadă, care vor fi şi principalul cap de acuzare în procesul ce i se va intenta în toamna lui 1958, după ce poetul trecuse deja prin două operaţii de prostată care-l apropiaseră de mormânt. Aşadar, timp de aproape zece ani până în iarna lui 1954, mai exact în decembrie, când începe să scrie Sonetele, textele lui Vasile Voiculescu au o temă exclusiv mistică. Şi dintr-odată, în versurile lui îşi caută şi-şi găseşte loc iubirea. Iubirea carnală, iubirea, în varianta ei desprinsă din mitul androginului... pe care adesea îl face să se întâlnească şi cu poezia creştinismului. Şi iată-i zbuciumul şi tristeţea:

"S-a străduit natura ca omul să nu-i scape:/ Iubirea îl urcase deasupra ei prea tare,/ A-nmormântat-o-n carne..."

Apoi, în 1954 şi 1955, Voiculescu petrece mult timp în spital, suferind două operaţii de prostată. Se luptă din răsputeri cu suferinţa şi cu vârsta, îndură totul, iar pe patul spitalului scrie în continuare sonete... Pe 7 noiembrie 1955, internat fiind şi după operaţie, speriat şi totuşi dorindu-şi apropierea morţii şi simţindu-i în permaneţă aripa deasupră-i, poetul descoperă din nou iubirea...

"Şi mâna cu condeiul căzu ca o aripă./ Culcai pe masă tâmpla... şi, aşteptând pieirea,/ Crezui că este moartea... era, vai, tot iubirea."

Ca un timp dăruit poeziei sau iubirii, cei patru ani în care a scris sonetele sunt patru ani furaţi morţii. E timpul de graţie dinaintea plecării la închisoare ce avea să-l poarte ireversibil şi către mormânt, după aproape patru ani de detenţie grea, executaţi, din cei cinci la care fusese condamnat.Ce rămâne? Mărturisirea dintr-unul din primele sonete:

"Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie:/ Cu ideala forţă mi-apropriu ce mi-e drag,/ Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie/ În care, fără urme de pulbere târzie,/ Te-amestec şi pe tine cu sila: pentru mag,/ Pământul n-are margini, nici cerurile prag." "Eu îmi clădesc sonetul în piscuri, o cetate/ Cu rimele creneluri şi orice vers un zid./ Pe tine, prinţ hermetic, ca-ntr-o eternitate,/ Smuls pur din gheara vremii, în el să te închid./ Haină, marea lumii să-l bată furioasă,/ Cu haita ei de pisme, zavistii, hâdă ură,/ Nu vor clinti o iotă din mândra-i armătură,/ Nevolnice să-i spargă enigma glorioasă./ De-acum nu ne mai pasă ce are să se-ntâmple.../ Punând în lanţ uitarea şi ferecându-i zborul,/ Cu laurii veciei neofiliţi pe tâmple,/ Vom înfrunta trecutul, ce-asmute viitorul:/ Că-n inimă-mi, ascunsă, stă slova nemuririi,/ Şi-o scriu cu diamantul caratelor iubirii..." Vasile Voiculescu (Sonetul CLXII)