SA-I MAI VAD PE RATACITII DE SECTANTI CARE NEAGA ICOANELE CE MAI SPUN .... INCA O DOVADA CA PRIMII CRESTINI CINSTEAU, ASEMENI ORTODOCSILOR, SFINTELE ICOANE

Descoperire la Ierusalim. Arheologii au găsit un obiect creştin vechi de 1.400 de ani

O cutiuţă confecţionată din os de animal, veche de 1.400 de ani, a fost descoperită de arheologi pe o stradă din Ierusalim. Pe capacul cutiuţei, care măsoară 2 centrimetri lungime şi 1,5 centimetri lăţime, este desenată o cruce, iar în interior se pot distinge două chipuri, gravate pe o foiţă de aur, potrivit Daily Mail.

Potrivit lui Yana Tchekhanovets, un membru al Autorităţii Antichităţilor din Israel, cutiuţa este făcută din oase de cămila, cal sau vacă şi se pare că datează din secolul al VI-lea. Se presupune că i-a aparţinut unui credincios, care o purtau cu el. Chipurile din interiorul cutiuţei par a fi ale Fecioarei Maria şi Iisus Hristos.

Cutia a fost găsită în urmă cu doi ani, pe o stradă din vechiul Ierusalim. Cu toate acestea, arheologii au făcut publică descoperirea abia săptămâna trecută, cu ocazia unei conferinţe de presă.

Descoperirea este importantă pentru că oferă informaţii preţioase despre faptul că oamenii foloseau icoane încă din perioada bizantină şi nu se limitau doar slujbele religioase.

Cutiuţe similare au fost găsite şi în urmă cu treizeci de ani, în Iordania, însă cea descoperită acum este cea mai relevantă pentru că se află într-o stare foarte bună. Astfel de cutiuţe sunt folosite şi în prezent de către creştini, în special de ortodocşi.

ICOANE FACATOARE DE MINUNI ALE MAICII DOMNULUI DIN SFANTUL MUNTELE ATHOS

MAICA DOMNULUI: icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos


Maica Domnului “Prodromita” – Schitul Prodromu

Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama “Prodromita”, zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.

Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.

Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: “Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Maria, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de “Prodromita”, adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin.”
Dimensiunile icoanei sunt de 1 metru pe 0.7 metri. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate miraculos de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Maica Domnului Portarita “Portaitissa” – Manastirea Iviron

Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, numita “Portarita” – Παναγία Πορταϊτισσα – se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit traditiei athonite, aceasta icoana a venit pe mare, din Bizant.

In vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul – traia in Niceea Asiei Mici o vaduva credincioasa, ce avea un singur fiu. Ea pastra cu mare evlavie aceasta icoana a Maicii Domnului in casa sa. La un control facut de trimisii imparatului, acestia au gasit icoana si au spus amenintator vaduvei: “Da-ne bani ca sa scapi impreuna cu icoana ta, altfel vom implini poruncile!”. Atunci femeia le-a dat bani multi, sa-i dea un ragaz pana a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei si icoana si au mers pe tarm.
Femeia a scos icoana din casa si s-a dus cu ea la malul marii si i-a spus: “Maica Domnului, eu nu mai pot sa te apar. Stapana lumii, tu, ca Maica a lui Dumnezeu, ai stapanire peste toata zidirea. Tu poti sa ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.”, si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, in chip minunat – dreapta, pe apa, fara a se scufunda – pana la Sfantul Munte Athos.

Vaduva a fost mangaiata de aceasta priveliste si i-a multumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: “Copilul meu, dorinta noastra cea catre Maica Domnului este deja implinita. Eu sunt gata sa mor pentru credinta mea, prin mainile tiranilor, daca va trebui, dar nu doresc si moartea ta. Te rog si te implor sa pleci in partile Greciei.” Fiul a ascultat-o si a plecat la Tesalonic, apoi in continuare a mers in Sfantul Munte Athos, in acel loc unde, dupa putini ani, a fost ridicata Manastirea Iviron. Acolo a devenit calugar si, dupa ce a trait in chip bineplacut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele vesnice.” Se vede ca ajungerea lui acolo s-a facut dupa iconomia si purtarea de grija a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat si pustncii Sfantului Munte istoria icoanei pe care, impreuna cu mama sa, o aruncase in mare.

Dupa ani si ani, cand aproape de tarm fusese construita Sfanta Manastire Iviron, calugarii au vazut intr-o seara deasupra valurilor un stalp de foc ce ajungea pana la cer. In fata privelistii iesite din comun, au ramas nemiscati si cantau. Vedenia a mai continuat cateva nopti, pana ce s-au adunat si calugari de la alte manastiri acolo, pe tarm. Atunci au vazut ca acel stalp de foc izvora dintr-o icoana a Maicii Domnului, iar cand parintii vroiau sa se apropie cu barca, icoana se indeparta. S-au intors in biserica manastirii si s-au rugat cu credinta si lacrimi Maicii Domnului sa daruiasca acea icoana manastirii lor.

Era atunci in Manastirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care in lunile de vara traia ceva mai sus de manastire, in nevointa si post aspru, asemeni unui inger pamantesc. Lui i s-a aratat Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si i-a zis: “Spune egumenului si fratilor ca voiesc sa le dau icoana mea pentru a-i acoperi si ajuta, apoi intra in mare si paseste pe valuri, si atunci vor cunoaste toti buna voire a mea catre manastire.”

Apoi toti monahii au iesit la tarm unde Gavriil a pasit pe apele marii ca pe uscat si s-a invrednicit sa ia in mainile sale aceasta icoana grea si de mari dimensiuni, pictata pe lemn. Pe tarm, monahii s-au inchinat icoanei cu evlavie si mare bucurie. Apoi cu cantari au dus-o in sfantul altar al bisericii manastirii.
In ziua urmatoare, insa, icoana nu a mai fost gasita in biserica! Cautand-o, au gasit-o pe zidul manastirii, deasupra portii centrale. Au adus-o in biserica, dar iarasi au gasit-o la poarta. Acest lucru neobisnuit s-a intamplat de mai multe ori, pana cand nedumerirea monahilor a fost dezlegata de Preasfanta, care i-a aparut in vis egumenului, zicandu-i: “Spune fratilor sa nu ma mai deranjeze de acum inainte, pentru ca eu nu doresc sa fiu pazita de voi, ci eu sa va pazesc pe voi, nu numai in viata de acum, ci si in cea viitoare. Si sa nadajduiasca in milostivirea Fiului meu si Stapanului tuturor toti monahii traitori cu evlavie si frica de Dumnezeu in muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El si iata, va dau voua semn: cat timp veti vedea icoana mea in aceasta manastire, harul si mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi.”

Monahii s-au bucurat de toate acestea si apoi au zidit un paraclis aproape de poarta manastirii, unde au pus aceasta icoana facatoare de minuni, care se afla in acest loc pana astazi. Datorita acestei intamplari, icoana a primit numele de “Portarita”.

Icoana este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Icoana este ferecata, cu exceptia fetelor, cu o imbracaminte de aur si argint, cu pietre pretioase, monezi de aur si o multime de alte podoabe daruite de imparati, regi, egumeni, duci, ofiteri si simpli credinciosi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de catre parinti, ca la sfarsitul lumii, aceasta icoana va pleca pe mare, asa cum a venit.

Una dintre bucuriile pe care le-a facut aceasta icoana celor rugatori este urmatoarea: un tanar pelerinj, neprimind paine de la bucatar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucatarului. Bucatarul, dandu-si seama de unde era galbenul respectiv, s-a cait. Legat de painea din manastire, aici s-a mai petrecut inca si o alta minune: cand manastirea nu a dat masa la hram, de frica foametei, fiindca nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au inceput sa care graul din hambare. In amintirea acestei minuni, pocaindu-se inaintea lui Dumnezeu, monahii si-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta manastirii, o lada de lemn, cu paine, la indemana tuturor pelerinilor ce ii calca pragul.

Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otrava. Pe vremea venirii arabilor in Sfantul Munte, un soldat arab a lovit cu cutitul in chipul acestei icoane, si indata a inceput a curge sange. Arabul vazand minunea, s-a infricosat si cazand la pamant s-a pocait, s-a botezat in legea crestineasca si s-a imbracat in haina monahiceasca, ramanand acolo pana la moarte.

Maica Domnului “Axion Estin” – Biserica Protaton

Icoana Maicii Domnului Axion Estin se afla in Biserica Protaton, Kareias. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” se afla in Chilia Adormirea Maicii Domnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei. Pana spre sfarsitul secolului al X-lea, aceasta era asezata intr-o chilie, numita astazi, Axion Estin. Pe langa lucrarea acesteia intr-un deosebit si duhovnicesc stil, icoana este minunata prin descoperirea rugaciunii “Cuvine-se cu adevarat.”

In anul 980, un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.” Ucenicul se afla singur in chilie, batranul sau fiind plecat la o priveghere in Biserica Protaton.

In acel moment apare Sfantul ArhanGhel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Ucenicul il pofteste in chilie si incep amandoi sa savarseasca randuiala Utreniei. Ajungand la cantarea a noua a Canoanelor, ucenicul cand simplu “Ceea ce esti mai cinstita”, cantare pastrata de la Sfantul Cosma Melodul. Calugarul a cantat astfel cantarea: “Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru”, la care a adauge rugaciunea pe care deja o stia si ucenicul “Ceea ce esti mai cinstita”. Placandu-i mult, ucenicul l-a rugat pe calugar sa i-o scrie si lui, spre a o invata. Calugarul inger a scris-o cu degetul, in intregime, pe o lespede de piatra, apoi s-a facut nevazut.

Parintii athoniti au luat lespedea de piatra si au mers cu ea la Imparat si la Patriarh, in timp ce icoana cu pricina, in fata careia s-a rugat calugarul, a fost mutata in Biserica Protaton. Aceasta piatra se pastreaza pana in zilele noastre.

Maica Domnului Cucuzelita “Koukouzalissa” – Manastirea Marea Lavra

Icoana Maicii Domnului a lui Cucuzel, se afla in capela Manastirii athonite Marea Lavra, care ii si poarte numele. In fata acestei icoane s-a savarsit, inca de la inceput, privegherea cu ocazia praznuirii Imnului Acatist al Maicii Domnului.

Dupa terminarea unei privegheri, in fata acestei icoane facatoare de minuni, unul dintre cei mai mari psalti din Marea Lavra si protopsaltul Palatului Imperial, Sfantul Ioan Cucuzel – Koukouzeles, a inceput sa fie furat de somn, in strana sa. Imediat el a vazut-o pe Maica Domnului in chip real. Maica Domnului a raspuns cuvintelor “Bucura-te”, rostite de catre Ioan, cu urmatoarele cuvinte: “Bucura-te, Ioane! Canta pentru mine si nu te voi parasi niciodata.”, punand in mana lui o moneda de aur.

Trezindu-se, el a vazut in mana moneda primita de la Maica Domnului. Mai tarziu, dupa multimea neintrerupta de slujbe, privegheri si nevointe, imbolnavindu-se de o boala a picioarelor, Sfantul Ioan Cucuzel a primit ajutorul Maicii Domnului, care ii fagaduise ca nu-l va lasa. Aparandu-i in vis, aceasta l-a vindecat.

Maica Domnului Ocrotitoarea “Oikonomissa” – Manastirea Marea Lavra

Aceasta icoana a fost pictata spre a aminti de intemeierea Manastirii Marea Lavra. Ctitorul acesteia, Sfantul Atanasie Athonitul, a primit de la Maica Domnului fagaduinta de a purta de grija manastirii pentru totdeauna, niciodata lipsindu-i cele materiale sau duhovnicesti. Numele dat cu aceasta ocazie Maicii Domnului, si anume “Oikonomissa”, adica “Ocrotitoarea”, a ramas pana in zilele noastre. Purtatoarea de grija – “oikonomissa” – nu si-a incalcat niciodata fagaduinta data.

Icoana Maicii Domnului Oikonomissa, care infatiseaza un total de 14 personaje, toate avand legatura cu manastirea, se afla asezata pe un baldachin de lemn, in partea stanga a intrarii principale in biserica centrala a Manastirii Marea Lavra.

Datorita acestei fagaduinte, functia de “iconom” nu a mai fost data in aceasta manastire. Calugarul care se ocupa cu randuirea si gestionarea celor materiale ale manastirii poarta numele de “para-iconom”, adica ucenic al Ocrotitoarei.

Maica Domnului Mijlocitoarea “Paramythia” – Manastirea Vatoped

Icoana Maicii Domnului Paramythia este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Vatopedi. Aceasta este legata de amintirea minunii in care Maica Domnului si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo, spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, staretul manastirii a primit cuvant de la Maica Domnului.

Terminandu-se slujba si iesind toti calugarii, staretul a mai ramas in biserica, in spate, spre a-si continua rugaciunea. La un moment dat, el aude dinspre icoana Maicii Domnului urmatoarele cuvine: “Nu deschideti portile manastirii astazi, ci urcati-va pe zidurile manastirii si alungati mai intai pe piratii cei ascunzi pe tarm.”

In timp ce parintele isi indrepta ochii spre icoana Maicii Domnului, el L-a vazut pe Prunc intinzandu-si mana si acoperind gura Maicii Sale, spunandu-i: “Nu, Mama, lasa-i sa fie pedepsiti, precum si merita.” Insa Maica Domnului, luandu-I mana de o parte, si departandu-si putin capul, a repetat aceleasi cuvinte. Aceasta pozitie a corpurilor celor Sfinte a ramas pana astazi, spre amintirea ajutorului primit prin Maica Domnului.

Calugarii, feriti astfel de viclenia piratilor, au dat slava Maicii Domnului si au numit aceasta icoana “Paramythia”, care inseamna “mijlocitoarea” sau “ocrotitoarea”. Aceasta icoana este o pictura de perete, in fresca (?), aflata in strana dreapta a capelei manastirii.

Maica Domnului Injunghiata “Esfagmeni” – Manastirea Vatoped

Se spune despre aceasta icoana ca a fost impunsa cu un cutit de catre un calugar diacon ce indeplinea functia de ecleziarh, care, datorita treburilor in care era randuit, ajungea la trapeza intotdeauna dupa terminarea mesei. Odata, pe cand cei de la trapeza strangeau masa, s-au maniat pe el si nu i-au dat nimic de mancare. Mania si gandurile rele ale ecleziarhului s-au indreptat catre Maica Domnului, care, cu toate ca o cinstea, nu s-a gandit sa o roage sa il ajute si in acel moment.

Luand un cutit de pe masa, calugarul l-a infipt in chipul Maicii Domnului. O, mare minune! Icoana a izvorat sange, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Vazand aceasta, diaconul cel manios a orbit si a cazut la pamant, fiind parasit de simturi. El a ramas in aceasta stare timp de trei ani. Apoi, datorita multimii rugaciunilor staretului si ale calugarilor, Maica Domnului i-a aparut staretului si i-a spus ca diaconul este vindecat.

Dupa aceea, diaconul si-a petrecut restul vietii intr-o strana din partea opusa icoanei, spre aducerea aminte de nelegiuirea facuta. Inainte de a muri, el a primit iertare de la insasi Maica Domnului, care i-a aparut si i-a spus ca pacatul ii este iertat, insa mana care a tinut cutitul va ramane si dupa moartea sa drept aducere aminte celorlalti. Aceasta mana se pastreaza si astazi, neputrezita si neagra, langa icoana Maicii Domnului, care este asezata in Capela Sfantului Dimitrie.

Maica Domnului “Elaiovrytissa” – Manastirea Vatoped

Aceasta icoana a Maicii Domnului se afla in crama Manastirii Vatoped, deasupra ei urmatoarea minune fiind scrisa spre aducere aminte: imnultirea uleiului. Cuviosul Ghenadie se afla in slujba de chelar, fiind responsabil cu gestionarea alimentelor, cand uleiul din manastire era pe sfarsite. Acesta a mers la staret, spre a-l instiinta ca este de trebuinta a nu mai da ulei la masa, pentru ca putinul ramas sa ajunga nevoilor bisericii. Staretul nu a fost de acord cu aceasta masura, lucru ce a dus la intrebuintarea putinului ulei ca si pana atunci.

Cand, intr-o zi, batranul Ghenadie mergea spre magazie, spre a lua ultima picatura de ulei din butoi, a ramas uimit vazut butoaiele plini si uleiul ajungand pana la usa pivnitei. Icoana Maicii Domnului aflata in acest loc raspandeste o minunata aroma pana in zilele de astazi, primind si numele de “Docheiarissa”, adica “cea din crama”.

Maica Domnului “Pyrovolitheisa” – Manastirea Vatoped

Cand, in anul 1822, Sfantul Munte era ocupat de o garnizoana a armatei turcilor, un soldat a indraznit sa traga cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflata deasupra intrarii in manastire. Glontul necredinciosului a strapuns mana cea dreapta a Maicii Domnului. La scurt timp dupa aceasta, soldatul cel rau, nepot al comandantului, a innebunit si s-a spanzurat de un maslin din apropierea manastirii.

Afland aceasta unchiul sau, s-a maniat teribil pe cei din manastire, vazandu-i ca unii respensabili de incident. Un prieten al celui mort a spus unchiului toate cele intamplate, spre a nu pedepsi pe cei din manastire, total nevinovati. Comandantul a vazut si el in aceasta o clara lucrare a maniei divine, in cele din urma refuzand nepotului sau a fi inmormantat cum se cuvine.

Maica Domnului “Tricherousa” – Manastirea Hilandar

Aceasta este icoana amintita in viata Sfantului Ioan Damaschin. Ca aparator infocat al cinstirii sfintelor icoane, acesta a fost aspru pedepsit de catre iconoclasti: i-au taiat mana dreapta, spre a nu mai scrie in apararea sfintelor icoane. Punand in fata icoanei mana taiata, acesta se ruga cu lacrimi Maicii Domnului sa nu-l treaca cu vederea, ci sa-l ajute. Maica Domnului, cunoscand iubirea si credinta lui Ioan cel din Damasc, i-a vindecat rana, mana cea taiata lipindu-se la locul ei si luand din nou viata. In cinstea acestei minuni, icoana din Manastirea Hilandar pastreaza o copie de argind a mainii Sfantului Ioan Damaschin.

Pana in secolul al XII-lea, icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava. Aceasta a fost oferita mai apoi Sfantului Sava, arhiepiscopul Serbiei si intemeietorul Manastirii Hilandar, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta. Acesta a luat icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos. In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.

Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: “De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea.” Manastirea Hilandar, cu viata de obste, se conduce astazi dupa principii idioritmice, fiecare calugar ingrijindu-se de ale sale.

Maica Domnului “Galaktotropousa” – Manastirea Hilandar

Si aceasla icoana, asemeni celei de mai sus, a fost data de catre calugarii din Manastirea Sfantul Sava arhiepiscopului Sebiei, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta, implinind prin aceasta o profetia a Sfantului Sava cel Sfintit. Sava al Serbiei a oferit icoana unei chilii sarbesti din Kareias, Chilia “Typikario”, unde el insusi mergea adesea spre a face rugaciune si a se odihni de tulburarea lumeasca. In bisericuta acestei chilii, Icoana Maicii Domnului este asezata in partea dreapta a Usilor Imparatesti, iar icoana Mantuitorului in partea stanga. Aceasta asezare este ceva poate chiar unic, tinand cont ca ele se aseaza invers.

Maica Domnului “Myrrhovlythissa” – Manastirea Dionisiu

Icoana Maicii Domnului Myrrhovlythissa este foarte mica in dimensiuni si inchisa la culoare. Ea este tinuta intr-o capela a manastirii, numita cu numele ei, unde Imnul Acatist al Maicii Domnului se citeste zilnic. Potrivit unei inscriptii facute in placuta de argint de pe spatele acestei icoane, icoana a fost oferita, de catre Imparatul Alexius Comnenul, Cuviosului Dionisie – Dionysious, ctitorul acestei sfinte manastiri, atunci cand a vizitat Trebizonda.
Aceasta este icoana cu care Patriarhul Serghie a facut procesiune pe zidurile Constantinopolului, in vederea pazirii de un asediu, in anul 626. De asemenea, tot in fata acestei icoane, dupa o victorie castigata in chip minunat de catre armata bizantina, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost cantat pentru prima data.

In anul 1592, icoana a fost furata de catre piratii algerieni, insa o teribila incercare, un vis greu si o minune vazuta de conducatorul lor l-a facut pe acesta sa inapoieze icoana manastirii. Ajunsa in manastire, icoana a spart carcasa in care aceasta fusese ascunsa de catre pirati si a inceput sa izvorasca mir. Unii dintre pirati, vazand minunea, au ramas in manastire, fiind botezati si apoi tunsi in monahism.

In anul 1767, icoana Myrrhovlythissa a fost din nou furata, de catre o banda de hoti din Dalmatia, insa, in drumul lor spre casa, au fost prinsi de catre greci. Grecii, luand icoana au dus-o la Skopelos. Batranii din sat au refuzat sa inapoieze icoana Manastirii Dionisiu, care venisera dupa ea. Trei luni mai tarziu, insula si satenii au fost greu incercati cu boala. Vazand in aceasta o lucrare divina, ei au dus icoana la manastire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, in cinstea Icoanei Maicii Domnului.

Maica Domnului “Phovera Prostasia” – Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)

Aceasta icoana a Maicii Domnului este singurul obiect ramas in urma unui incendiu ce a distrus complet un schit al manastirii, din Insula Creta. Aceasta icoana a fost adusa in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Cutlumus, unde a savarsit nenumarate minuni. In vremea unui incendiu petrecut in padurile manastirii, calugarii au luat icoana si au mers, cu rugaciune, spre padurea ce ardea. In scurt timp, cerul a dat ploaie si padurea nu a mai ars.

Icoana Maicii Domnului “Pazitoarea de rele” se afla pe catapeteasma capelei manastirii. Icoana este dusa, in procesiune, in Biserica Protaton, o data pe an, in Martea Luminata. Iar icoana Axion Estin, pastrata in Biserica Protaton, ii intoarce vizita la o zi distanta.

Maica Domnului “Gerontissa” – Manastirea Pantocrator

In aceasta icoana, care se afla asezata pe una dintre coloanele stranii stangi a bisericii centrale din Manastirea Pantocrator, Fecioara Maria este infatisata stand in picioare, in pozitie de rugaciune catre Mantuitorul. Pe fundalul de argint al icoanei se poate vedea un vas plin ochi, amintind de o minune a Maicii Domnului, savarsita la rugaciunile insistente ale “batranilor” – gerontas – care ramasesera cu vasele goale. De aici si numele icoanei de Gerontissa, adica “a batranilor”.

In timpul unui atac asupra manastirii, unul dintre atacatori a vrut sa scoata aschii din lemnul sfintei icoane, spre a-si aprinde cu el pipa. Imediat insa el si-a pierdut vederea. Ramanand orb, prietenii sai s-au speriat foarte, luand astfel icoana si aruncand-o intr-o fantana din apropiere. Cel care a orbit a suferit atat de mult, incat in ultima clipa a vietii sale si-a trimis familia in Sfantul Munte, spre a scoate icoana din acea fantana, doar de el stiuta. Acest lucru s-a savarsit dupa aproape 80 de ani. Actuala icoane se crede ca a fost repictata.

Maica Domnului “Proangellomeni” Imnul Acatist – Manastirea Zografu

De-a lungul perioadei de falsa unire, ca urmare a Sinodului de la Lyon, savarsit sub filo-latinii Mihail VIII Paleologul si Patriarhul Ioan Vechos, in secolul al XIII-lea, clericii latini si soldatii romani au invadat Sfantul Munte, fortareata Ortodoxiei, spre a impune in mod fortat unirea cu Biserica de Apus. Manastirea Zografu a fost cinstita de Dumnezeu, in urma acestor vremuri, cu un numar de 26 de martiri.

In acea vreme, langa manastire traia in pustnicie un calugar sfant ce recitea Imnul Acatist de mai multe ori pe zi, in fata icoanei Maicii Domnului. Intr-o zi, el a auzit-o pe Maica Domnului vorbindu-i si avertizandu-l – de aici si numele icoanei, “Proangellomeni” – ca necredinciosii sunt pe drum, drept aceea cei slabi in credinta sa se ascunda, iar cei intariti in credinta si dorniti de martiriu, sa ramana pe loc.

Batranul a alergat spre manastire, spre a-i anunta pe toti calugarii nevoitori de acolo. Ajuns in fata manastirii, el vede deasupra portii centrale icoana din chilia sa, prin care Maica Domnului i-a vorbit. Luand-o, el a intrat in manastire, in fata intregii obsti. Multi dintre calugari au fugit in ascunzatoare, insa staretul si un numar de 25 de calugari s-au incuiat pe ei in clopotnita manastirii, care a fost distrusa la data de 10 octombrie 1274.

Icoana minunata a Maicii Domnului, pe care acestia o aveau cu ei, a fost gasita nevatamata sub ruinele turnului. A fost luata mai apoi si asezata in capela Adormirii Maicii Domnului, in catapeteasma. Fiind repictata, aceasta se afla astazi in acelasi loc. Calugarii bulgari de la Zografu o numesc “Chairovo”, adica “Maica Bucuriei”.

Maica Domnului “Epakouousa” – Manastirea Zografu

In vremea in care Cuviosul Cosma de la Zografu, un anahoret care a trait la granita dintre secolele XIII-XIV, traia inca in manastire, alaturi de ceilalti calugari, a reusit o data sa ramana singur in biserica centrala. Intorcandu-se spre icoana sa, el a zis tare: “Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa ma calauzeasca pe calea mantuirii.” In acel moment, din icoana s-a auzit: “Fiul meu si Dumnezeul meu, invata pe robul tau ce sa faca spre a se mantui.” Iar Hristos a zis: “Sa fie lasat sa se retraga spre a-si gasi pacea in singuratate.” Cu adevarat, acest sfant a crescut mult in viata isihasta. Icoana care a auzit rugaciunea sfantului – numele icoanei inseamna “cea care asculta” – se afla in biserica centrala a manastirii.

Maica Domnului “Gorgoepikoos” – Manastirea Dochiariu

Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a intrarii, din Manastirea Dochiariu. In anul 1664, trapezarul Nil – Neilos, care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: “Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana.” Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului.

Orbul Neilos isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumneze, de aceea si numele ei este “Gorgoepikoos”, adica “grabnic ajutatoare”. Coridorul spre trapeza a fost inchis si o capela a fost inaltata acolo.

Maica Domnului „Glykophilousa” – Manastirea Filoteu

Ca si icoana Maicii Domnului “Portarita – Portaotissa”, si aceasta este una dintre putinele icoane salvate din prigoana iconoclastilor. Modul in care aceasta a ajuns in Sfantul Munte Athos nu este inca stiut de calugari. Se crede totusi ca aceasta a apartinut unei femei numite Victoria, devotata sotie a senatorului iconomah Simeon. Ea ar fi aruncat icoana in mare, in momentul in care trebuia sa o predea autoritatilor. Icoana Maicii Domnului, plutind pe ape, a ajuns in arsanaua (portul) Manastirii Filoteu, unde a fost primita cu nespusa bucurie de catre staret si obste. Acestia fusesera anuntati de venirea ei printr-o aratare a Maicii Domnului. In fiecare Luni din Saptamana Luminata, la malul marii are loc o precesiune.

Maica Domnului “Ktitorissa – Vimatarissa” – Manastirea Vatoped

Aceasta icoana a Maicii Domnului este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped. In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, diaconul calugar responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si o cruce, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.

Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a destupat fantana, acoperita cu o lespede de piatra. El a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca ardea in fata lor. Icoana se pastreaza si astazi, fiind numita “cea gasita, intemeietoarea”. Icoana este pusa in legatura cu intemeierea manastirii, de catre trei frati calugari: Atanasie, Nicolae si Antonie, care au vietuit in manastire spre sfarsitul secolului al X-lea.

Maica Domnului “Myrrhovlytissa” – Manastirea Sfantul Pavel

Aceasta icoana facatoare de minuni s-a aflat odata in renumita Manastire Myrelaiou, din Constantinopol. De aici ea a plecat spre Sfantul Munte, prin Sfantul Pavel de Xiropotamu, care a si inchinat-o celei de a doua manastiri intemeiate de el, dupa Xiropotamu, si anume Manastirea Sfantul Pavel, care i-a luat si numele. Icoana a inceput, la un moment dat, din mila lui Dumnezeu, sa produca mir. De aceea poarta si numele de “Izvoratoarea de Mir”. Aceasta icoana a savarsit nenumarate minuni pentru cei ce s-au rugat ei cu credinta si dragoste fata de Maica Domnului.

Maica Domnului Indrumatoarea “Hodeghetria” – Manastirea Xenofont

Aceasta icoana a stat mult timp in biserica centrala din Manastirea Vatoped, pe o coloana din strana stanga. In anul 1730, in orice caz, aceasta a disparut brusc de la locul sau, cu toate ca portile manastirii erau incuiate, si a aparut in chip minunat la Manastirea Xenofont. Toata lumea a crezut ca icoana a fost furata si dusa in Manastirea Xenofont. Drept aceea, calugarii au luat icoana inapoi si au pus-o sub o mare purtare de grija. La scurta vreme, icoana a disparut din nou din Lavra Vatoped si a aparut in cea de la Xenofont. Calugarii au inteles ca aceasta este o lucrare a Maicii Domnului si au lasat-o acolo. Ei au trimis multa vreme ulei si ceara la Manastirea Xenofont, pentru cinstirea Maicii Domnului.

Maica Domnului “Palaiologina” – Manastirea Grigoriu

Numele original al acestei icoane este “Hodeghetria Pantanassa”. Mai tarziu, pentru a o distinge pe aceasta de alte icoane cu acelasi nume, a fost numita “Palaiologina”, dupa numele donatorului ei, “drept credincioasa Kyra Maria Asamina Palaiologina, doamna din Moldo-Valahia”, dupa cum marturiseste micuta inscriptie in aur, atasata vestmantului ei de argint. Aceasta icoana a fost partasa mai multor minuni, de-a lungul vremii, dupa marturia batranilor din manastire. Cea mai insemnata dintre toate este cea petrecuta in anul 1762, cand un incendiu a cuprins intreaga biserica a manastirii. Singurul lucru nears, din intreaga biserica, a fost aceasta icoana. Icoana se afla in acelasi loc in care se afla si astazi, adica pe prima coloana din partea stanga a naosului, indreptata spre sud.

Maica Domnului “Antiphonetria” – Manastirea Costamonitu

In vremea domniei Imparatului Constantin Monomahul, in anul 1020, sfanta icoana a Maicii Domnului Antiphonetria a savarsit urmatoarea minune in Manastirea Constamonitu – Konstamonitou. La data de 1 august, cu ocazia praznuirii Cinstei Cruci, ecleziarhul de atunci al manastirii, numit Agathon, s-a mahnit mult din cauza ca nu avea cu ce sa infrumuseteze manastire, cu ocazia sarbatorii. Aceasta se intampla in ajunul praznicului Mutarii Sfintelor Moaste ale Sfantului Stefan, ocrotitorul manastirii. El s-a rugat cu lacrimi Maicii Domnului si a stat in genunchi toata noaptea. Atipind putin, el a auzit din icoana o voce care ii spunea: “Nu te tulbura, caci eu port de grija de toate cele din Sfantul Munte.” In acea clipa, toate rezervele de alimente, de ulei si de lumanari, ale manastirii s-au umplut, spre marea bucurie a lui si a obstii.

Teodor Danalache

DESPRE CINSTIREA ICOANELOR

Predică la Duminica Ortodoxiei

Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

Icoana Maicii Domnului "Siriaca"

Comoara Manastirii Ghighiu: Icoana Maicii Domnului "Siriaca"

Lacrimile arhiereului Faima icoanei Maicii Domnului "Siriaca" de la Manastirea Ghighiu atrage multimi de oameni. De sarbatori si duminica, sirurile de masini se intind spre Ploiesti, pe kilometri intregi. E o icoana aparte, tulburatoare si plina de forta. Din orice colt ai privi-o, Maicuta Domnului pare ca te urmareste cu ochii ei plansi, ingreunati de durere si, brusc, fara sa intelegi prea bine ce se intampla, nu te mai simti singur. Cu ea alaturi, ai cu cine vorbi. Ai cui cere sfat si ajutor. Icoana facatoare de minuni de la Ghighiu este aparte, macar pentru ca este una din putinele reprezentari ortodoxe in care Maicuta Domnului pare intrista
ta amarnic de suferintele Fiului si de pacatele oamenilor. Jos, la baza gatului (dupa o straveche moda athonita), se insiruie puzderie de lantisoare si inele de aur, ca semn de multumire si recunostinta pentru toate minunile savarsite prin mila si rugaciunile Sfintei Fecioare. Alaturi, in strana din dreapta, discreta ca o umbra, o maica isi face canonul de rugaciune. La cei 80 de ani ai sai, a vazut cu ochii ei nu numai vindecari si impliniri minunate, dar, peste toate, a apucat sa traiasca, in toata intensitatea clipei, momentul intrarii Sfintei Icoane in biserica Ghighiului. Totul s-a intamplat in 1958. Adusa din Siria si daruita manastirii de episcopul Vasilios Samaha, icoana zugravita pe lemn de santal savarsise deja prima minune, cerand in vis sa fie adusa in Romania - chiar la Ghighiu, nu in alta parte. Amintindu-si toate cate au fost in acea perioada, maica cea batrana cade pe ganduri. E limpede ca nimic, dar absolut nimic nu e intamplator.

Impodobita cu darurile celor vindecati, icoana Maicii Domnului se lasa greu fotografiata

Pe vremuri, in spatele manastirii era un izvor tamaduitor, cu apa rece si bogata, care tasnea chiar pe locul unde (se zice) ar fi calcat Maica Domnului, poruncind logofatului Coresi sa ridice din nou manastire, cea veche fiind in ruine. Izvorul mai este si astazi, dar, parca pe masura credintei noastre, a mai sleit - abia picura, cam cat s-ar umple o sticla intr-o ora.Da, orice ar fi si orice s-ar intampla, maica nu poate sa uite. Pe 25 februarie 1958, cand alaiul arhiereilor, in frunte cu Patriarhul Iustinian, a intrat in biserica, maicutele au incremenit de uimire. Nu numai ca procesiunea era de o mare traire emotionala, dar, la un moment dat, fara nici o explicatie, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit in plans. Cu lacrimile siroind amarnic pe obraji, a cazut in fata icoanei si a inceput sa-si ceara iertare Maicii Domnului, ca a luat-o de la locul ei, ca necredinta oamenilor a alungat-o din Siria, din biserica ei.Cei de fata au amutit. Din toate minunile, cea mai grea si mai rascolitoare este pocainta si darul lacrimilor, roua sufletului si rugaciunea cea adevarata a inimii. De fapt, numai prin lacrimi putem discuta cu Dumnezeu. Tasnite din strafundurile necazurilor sau ale bucuriei, lacrimile vorbesc singure. Se urca slobode direct la cer."Du-te acasa, omule, copilul tau se va face bine"Asa l-am cunoscut: ingenuncheat si cu ochii in lacrimi. Inca tanar, abia trecut de 40 de ani, Ninel Toma statea ghemuit in fata icoanei si plangea cu suspine. Intr-un tarziu, cand s-a ridicat, un zambet ii stralucea discret pe buze. Din durerea lui de altadata nu-i mai ramasese decat o cuta adanca pe mijlocul fruntii si parul albit intr-o singura noapte. La inceput, cand l-am intrebat ce i se intamplase, de ce plangea, a refuzat sa vorbeasca. Apoi, privind din nou la icoana, s-a razgandit, grabindu-se sa adauge ca toata marturia lui e data doar spre marirea Maicii Domnului si spre intarirea celor aflati in disperare si nevoi.

Tulburatoarea lui poveste incepe cu ani in urma, pe timpul comunistilor, cand, in ciuda vremurilor grele, Ninel Toma era deja un om aranjat - avea casa la curte, masina, o familie minunata si, ca fotograf profesionist, castiga destui bani ca sa traiasca linistit si fara probleme. Peste toate, socrul sau, marinar de cursa lunga, ii rasfata familia cu toate bunatatile pamantului, ajutandu-i financiar ori de cate ori era nevoie. "Traiam fara nici o grija", isi aminteste. "Nimic, dar absolut nimic, nu anunta ce urma sa se intample. In ziua aceea, stateam cu sotia in gradina, cand, deodata, am auzit o bufnitura cumplita, care m-a scrijelit parca pe creier. Cand m-am dus sa vad ce se intamplase, am inlemnit. Adormit intr-un hamac, Danut, copilul meu de sase ani, cazuse, izbindu-se cu capul de ciment. A fost ceva cumplit - era plin de sange, capul ii crapase ca un pepene, si chiar daca mai respira inca, isi pierduse cunostinta, era inert, era o leguma. Nu mai avea memorie, nu mai recunostea pe nimeni. Cand l-am dus la Urgenta, doctorul a ridicat din umeri si, aratandu-mi radiografiile in care se vedea o fisura prelunga, de un centimetru, mi-a zis fara nici un ocol: "Numai Dumnezeu ti-l poate salva! Oricum, chiar daca traieste, va fi un handicapat toata viata".

Frumusete si liniste
Pe vremea aceea nu stiam prea multe despre Biserica, nici despre Hristos. Impins de disperare, m-am suit in masina, am demarat si, fara sa stiu unde merg, m-am trezit in fata manastirii Ghighiu. Atunci mi-am adus aminte ca mai fusesem o data la manastire, ocazie cu care mi se intamplase ceva ciudat. Pentru ca intrasem in biserica sa fotografiez o nunta, maica Lavrentia (ghidul manastirii) m-a rugat sa pozez si Icoana Preasfintei Fecioare, desi tot ea ma avertizase: "Ai grija, cei necredinciosi nu o pot fotografia". Dar eu mi-am vazut de meserie cum stiam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a iesit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu era nicaieri. Am mai incercat o data. Am consumat doua filme (72 de imagini) din toate unghiurile posibile, dar rezultatul a fost acelasi. Abia a treia oara, cand maica mi-a zis: "Fa ce fac eu" si a inceput sa mearga in genunchi, din pridvorul bisericii pana la icoana, abia atunci am reusit sa-i redau chipul Maicii Domnului pe pelicula. Cu tulburarea acestei amintiri, am intrat in biserica si, ajuns in dreptul icoanei, am simtit ca in sufletul meu se produce un vartej teribil. Am inceput sa plang. Boceam fara rusine. Din ochi tasneau lacrimile, iar din piept rabufneau toate strigatele mele de disperare, incat pana si parintele, iesind din altar, a intrebat speriat: "Ce-i aici? Cine a murit?". Impresionate cu totul, maicutele au facut cerc in jurul meu si asezandu-se in genunchi, potopite si ele de lacrimi, au inceput sa se roage intr-un singur glas, cerand milostivirea Maicii Domnului si vindecarea copilului, care se zbatea intre viata si moarte la spital, urland de durere la cea mai mica atingere. Va marturisesc ca in acea clipa, in fata icoanei, am simtit ca minunea incepe sa lucreze. Brusc, niste palme uriase s-au asezat asupra mea, iar din toate partile ma invaluia o caldura ca de forja, de ziceam ca mi se vor lichefia si parul, si hainele. Apoi, la fel de inexplicabil, mainile s-au ridicat si am simtit pe cap o mangaiere pe care nu o voi uita toata viata, mangaiere insotita de o voce calda, invaluitoare: "Du-te acasa, omule Copilul tau se va face bine". M-am ridicat si am privit in jur. Nu era nimeni, decat maicile care se rugau la cativa metri distanta in genunchi, cu mainile impreunate.

Stapana florilor
Glasul si rostirea erau doar pentru mine, invaluindu-ma intr-o liniste de necuprins. Senin si luminat la fata, ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat copilului, mi-am luat sotia de mana si am mers direct la spital, spunandu-i: "Aurelia, Danut al nostru va fi bine", fara sa stiu ca minunea se savarsise deja, ca Danut al nostru ne astepta insanatosit sa-l luam acasa. Se daduse jos din pat, alerga prin salon, cerea de mancare, se juca vesel cu asistentele. Nimeni nu stia ce anume se petrecuse - nici medicii de salon, nici specialistii in neurologie, care l-au consultat cu uimire. Danut se vindecase de la sine, fara medicatie, fara nici o interventie chirurgicala. Cand l-am dus pe copil la Bucuresti, pentru un consult mai aprofundat, la tomografie, rezultatul a iesit perfect. Fisura prelunga din craniu disparuse, ca si cum n-ar fi fost vreodata. M-am intors acasa cu copilul sanatos, bucurandu-ma si strangandu-l in brate ca un nebun. In acelasi timp, mi-am amintit ca, atunci cand am dus baiatul la spital, in salon mai era o femeie usor lovita la cap, ce se internase pentru niste analize simple, de rutina. Cateva zile mai tarziu, in timp ce completam hartiile de externare ale copilului, rudele femeii tocmai ii tineau lumanarea. Cu o leziune minora la cap, femeia murise, in timp ce copilul meu (considerat de doctori irecuperabil) traia".

Icoanele sunt vii

La Ghighiu, Maica Domnului "Siriaca" vegheaza necontenit.

Departe de orice lauda publicitara, icoana lucreaza dupa credinta si ravna fiecaruia. Cand si cand, ingaduie cate o marturie spre luare-aminte, spre intarirea celor slabi. In manastire, despre minunile icoanei facatoare de minuni se vorbeste putin. Pe peretele din pridvor nu gasesti decat un scurt istoric: "Manastire ridicata pe terenul donat de Uta Rafoveanca, prin sarguinta calugarului Agape, cu cheltuiala ctitoriei si din agoniseala cuviosilor calugari parinti, in timpul lui Ioan Caragea Voievod". Nicaieri nu se face vreo referire la icoana adusa cu atata zbucium din indepartata Sirie. La Ghighiu, istoria cea adevarata a locului se scrie in memoria maicutelor. Sunt fapte si intamplari pe care nu le poate sterge nimeni si nimic. Fiecare a vazut si a trait ceva peste fire: o lacrima curgand din ochiul Preasfintei Fecioare, un tamaduit de cancer sau de epilepsie. Maica Lavrentia, de pilda, isi aminteste cum, in timpul lui Ceausescu, un bolnav de rinichi plangea la icoana ca nu i se dadea pasaport sa plece in Germania pentru un transplant. Mult a plans omul acela, de dimineata pana dupa vecernie, si cand a ajuns acasa, cineva de la securitate l-a sunat spunandu-i cu repros: "Pe unde umbli tovarase? Te-am sunat toata ziua. Vino sa-ti iei pasaportul!". Omul a ajuns in Germania, si-a facut transplantul, si traieste si acum.

Alta maica, Arsenia, e convinsa ca icoanele sunt vii. Discuti cu ele, iti spui necazul si ele iti dau raspuns. Te mangaie, te intaresc, te scot din disperare. Maica Arsenia ar putea vorbi cum s-a vindecat o demonizata, doar atingand rama icoanei, sau despre cum o femeie si-a recapatat banii furati chiar in biserica. Pentru ea, minunea adevarata e altceva - e chiar vietuirea ei la Ghighiu, alaturi de familia ei, de surorile ei dupa trup (Evlampia si Atanasia) si de mama lor, de curand mutata la cele vesnice, Macrina. Alungate din Basarabia inca din 1940, alungate si din manastire de catre comunisti, cele trei surori continua sa traiasca la Ghighiu, in casa lor, casa Domnului si a Maicii Domnului "Siriaca", cea intunecata la chip de suferintele intrevazute ale Mantuitorului, de suferintele spre izbavire la care suntem cu totii supusi.Izvorul intemnitat de comunistiManastirea e frumoasa mereu, dar, o data in an, de ziua Tamaduirii, Ghighiul se gateste aparte, in straie albe si curate, de sarbatoare.

Puhoaie de oameni la Izvorul Tamaduirii
Curtea manastirii e ca o stupina. Fara exceptie, toate maicutele trebaluiesc la agheazmatar sau in jurul bisericii, sadind fiecare in dreptul chiliei sale brauri multicolore de irisi, pascalute, butonasi, pansele, violete sau margaritar. Nimic nu mai razbate din chipul posomorat al orasului, care pandeste undeva, in zare. In spatele zidurilor inalte ale manastirii, turlele fumegoase ale Ploiestiului dispar. Marea lavra Ghighiu e aparata prin doua minuni - de icoana Maicii Domnului si de izvorul tamaduirii, ce susura in spatele gradinii. Ca doua suflete pereche, icoana si izvorul intregesc aceeasi lucrare. Intr-un caiet cu scoarte ingalbenite de vreme, s-au pastrat multe din minunile implinite la Ghighiu. Apoi caietul a disparut. Nimeni nu l-a mai gasit vreodata. Parca ar fi intrat in pamant. Din toate, a mai ramas doar amintirea unor intamplari fericite, despre care maica Maria (ingrijitoarea gradinii) vorbeste cumva cu teama si fereala. Siriaca e o icoana smerita, careia nu-i place fala desarta - acoperamant cu pietre pretioase sau cuvinte exagerate de lauda. De cele mai multe ori refuza sa fie pozata in albume, asa cum refuza sa fie mutata de la locul ei, ingreunandu-se peste fire, daca cel ce se apropie de ea nu se afla in post curat si rugaciune. Fara nici o explicatie si fara legatura cu momentul zilei, uneori Siriaca se innegureaza la chip, incat nu-i mai zaresti nici o trasatura pe lemnul de santal; alteori, fata i se lumineaza dumnezeieste, dezvaluind o piele catifelata si curata, de femeie tanara si fara prihana. Vindeca demonizati si paralitici, dezleaga zamislirea de prunci si aduce pace in casa, dar isi ia darul inapoi, daca cei insanatositi uita sa multumeasca si sa faca la randul lor milostenie. Multe din intamplarile trecute s-au pierdut, dar asta nu inseamna ca nu au fost. Cea mai minunata dintre ele s-a petrecut chiar la aducerea icoanei din Siria, cand episcopul Samaha a lacrimat, asa cum a doua zi avea sa lacrimeze, strop cu strop, izvorul acoperit de comunisti cu o dala imensa de beton - semn ca puterea lui Dumnezeu era de neoprit, ca ura si vrajmasia celor fara de credinta nu puteau sa dainuie prea mult. *

Maica Maria ofteaza, dar nu se tulbura. Ea este cea care ingrijeste izvorul, il curata si-i asterne jur imprejur delicate vesminte florale. Acolo isi face pravila si se roaga. Acolo plange cand e necajita si tot acolo isi gaseste linistea. Ca nimeni altcineva, maica Maria cunoaste puterea acestei ape. Stie prea bine ca izvorul pustnicului Agapie e unic si miraculos, ca, adeseori, se poarta de parca ar avea vointa proprie - fie se prelinge in picaturi lenese, fie se inalta intr-o coloana acvatica, de pana la 10 metri inaltime. O data in an, maica Maria se grabeste cu mainile ei ostenite de munca sa intregeasca randul de flori ce duce spre izvor. Cu o privire usor adumbrita de tristete, priveste straturile de albastrele, salvie si petunii, stiind ca a doua zi, de hramul manastirii, oamenii vor calca totul in picioare, grabindu-se sa ia apa si sa se inchine la icoana. Maica nu se supara, cauta sa ierte. De fiecare data, se intampla acelasi lucru multimea dezlantuita distruge iarba si florile, iar a doua zi incepe o ploaie binecuvantata, ce reface intreaga frumusete a naturii. Cu sticle si bidoane in mana, oamenii se roaga si asteapta o minune. Asteapta, fiecare dupa credinta lui, fara sa banuiasca macar ca minunea se afla chiar in fata lor - izvorul cuviosului Agapie si dragostea Maicii Domnului "Siriaca". Apa si dragostea reprezinta inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; il reprezinta chiar pe Hristos - izvorul nesecat, din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.

Sorin Preda

sursa: formula as

Despre valoarea simbolica, sacramentala si morala a sfintelor icoane

Sfintele icoane - valoarea simbolica, sacramentala si morala

Cu multa bucurie sufleteasca constatam faptul ca despre sfintele icoane s-au spus foarte multe lucruri folositoare, din punct de vedere duhovnicesc, de catre multi avizati si insemnati teologi, publicandu-se, in acest sens, volume intregi. Sfintii Parinti au vorbit despre rolul icoanelor din perspectiva istorica, duhovniceasca si dogmatica, in acelasi timp invatandu-ne sa ne inchinam la ele ca la sfintii ce sunt inchipuiti pe ele. „Caci cinstea data icoanelor se urca la chipul cel dintai” spune Sfantul Vasile Cel Mare. Sunt multi dintre aceia care considera si pretuiesc sfintele icoane mai mult ca valori artistice si istorice, decat ca obiecte putatoare de har si sfintenie. Ei au admirat indeosebi vechimea, culorile, maiestria si arta cu care sunt lucrate, realitate subliniata si remarcata si de catre autorul cartii, dar nu reusesc sa surprinda si nici nu sunt in stare sa simta duhul ce vibreaza si care se transmite prin aceste sfinte obiecte!...

Caci prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent in comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Nascatoarea de Dumnezeu si cu toti sfintii, datorita sfintelor rugaciuni. Prin icoane intretinem un continuu dialog cu Creatorul cerului si al pamantului si cu toti sfintii. Este suficient numai sa vezi o icoana, sa ingenunchezi in fata ei, ca te si inalti imediat, cu mintea la Domnul Hristos. Bineinteles, ne putem ruga si fara sa avem in fata icoane, dar crestinul obisnuit isi aduna mintea cel mai usor si intra in atmosfera rugaciunii, stand in fata unei icoane facatoare de minuni, insa pana la urma, toate icoanele pot fi si trebuie sa fie savarsitoare si izvoratoare de minuni!... Atunci simte imediat, Harul Sfantului Duh in inima sa, simte o prezenta divina neintrerupta, caldura si incredere duhovniceasca, pe care le-ar simti mult mai greu daca s-ar ruga in lipsa unei astfel de icoane – iata, asadar, valoarea sacramentala, harica si sfintitoare a sfintelor icoane!... Cu alte cuvinte icoanele scurteaza calea intre cer si pamant, intretin un permanent dialog intre Dumnezeu si om, il urca pe om spre cer, dupa masura smereniei lui si il coboara pe Dumnezeu spre pamant, dupa nemasurata Lui dragoste!...Asa stand lucrurile, noi suntem chemati sa recunoastem felul in care Crestinismul este perceput ca fiind relatia omului cu Dumnezeu. Aceasta relatie are caracter istoric, prin urmare problema omului si a lui Dumnezeu se studiaza, se intelege in sens teandric-istoric. De asemenea, religia crestina, care este revelata, este cautarea omului de catre Dumnezeu. Aceasta cautare este lunga, avand origini in creatie, cand omul a fost creat dupa „chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, pana la cuvintele Evangheliei: „si cuvantul trup s-a facut”.

Prin icoana, ca reprezentare a lui Dumnezeu Intrupat, Biserica Ortodoxa marturiseste despre asumarea firii omenesti in ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu, adica despre mantuirea firii noastre. Icoana „izvoraste astfel din invatatura despre mantuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este deci, Intruparea lui Hristos: „Odinioara Dumnezeu, cel netrupesc si fara forma, nu se repreeinta nicidecum in icoana. Dar acum, dupa ce s-a aratat in trup si cu oamenii a petrecut, infatisez in icoana ceea ce este vazut al lui Dumnezeu” - ne spune Sf. Ioan Damaschinul in Cuv.I despre Icoane.

Dar, inainte de a intra in aceasta problema, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, fata de interdictia mozaica a chipului cioplit, o pretioasa precizare a deosebirii intre idol si simbol. Realitati pe care le abordeaza si le dezbate si Parintele Cios in aceasta lucrare. Aceasta diferentiere si deosebire a fost discutata pentru prima oara in istorie de catre Parintii Bisericii in timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi impacata in constiinta crestina, contradictia aparenta din Vechiul Testament intre interdictia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) si porunca de a se turna doi heruvimi in cortul sfant (Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un sarpe de arama ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9). Spre argumentare si confirmare vom arata, in cele ce urmeaza, un citat clasic a Sf. Teodor Studitul din Antioh I, care zice: „O ce nebunie! Negatia (inchinari la idoli), opreste a se asemana Dumnezeu cu o faptura din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmatia vrea sa ridice pe Israel pe o cale simbolica, prin anumite clipuri si forme la contemplarea si slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este si chipul (paradigma) intregului cort o manifestare vazuta a slujirii in duh, desemnata prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”. Acest text face o diferentiere clara intre idol si simbol. Idolul fixeaza spiritul inchinatorului la lumea creata, simbolul priveste la inaltarea mintii omenesti dincolo de el, la contemplare si inchinare spirituala a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci in functie de o alta realitate pe care o simbolizeaza. El este o scara care ajuta spiritul sa urce la realitatea simbolizata. Este vazut prin urmare, in functie de transcedenta. Idolul nu inalta spiritul la o trascendenta, ci il coboara in creatie, il reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Marturisitorul sustine ca „Sensul idolilor si al inclinarii lor de catre cei rataciti, ramanand la ceea ce se vede si neputand indica mai mult... indreapla mintea omului la pieire si la materia nensufletita”. De aceea Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni 8,4 afirma ca „Nu este vreo putere in idoli, ci sunt pietre si demoni...”. Tocmai pentru faptul ca idolii simbolizeaza forte imanente, exagerate demonic, s-au asociat mituri, care personifica aceste forte, iar cultul lor e legat de mituri animand si el acele patimi in oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. In schimb simbolul sacru este un semn delicat si sensibil al prezentei lui Dumnezeu, cum ar fi, de pilda: „Sa faci doi heruvimi din aur... sa fie aripile intinse pe deasupra... „Acolo Ma voi intalni cu tine”, iata asadar, imagini aseazate pe Chivotul Legamantului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice. Prin simbolurile sale, Vechiul Testament marturiseste credinta sa in comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile si o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Hristos.Icoana nu mai este nici idol, care identifica sau confunda natura ori diferitele ei forte cu Dumnezeu, nici simbol care atesta prezenta lui Dumnezeu dar Ii afirma distinctia de el, ci reprezentarea lui Dumnezeu insusi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana pastreaza distinctia intre creatura si Dumnezeu, dar vede intr-o fata umana creata pe ipostasul dumnezeiesc insusi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezente harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugravit la ceea este in original. Invatatura Bisericii despre icoana se bazeaza pe fundamentul ei hristologic, intruparea lui Hristos da sens icoanei, iar aparand icoana, ea a avut constiinta ca apara temeiurile credintei.Pentru iconoclasti icoana veritabila este aceea identica cu prototipul, ajungand la concluzia ca singura icoana a lui Hristos este Euharistia. Pentru Biserica Sfintele Daruri nu sunt o icoana tocmai pentru faptul ca sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac in imaginea, ci in „prea curat Trup si scump Sange” a lui Hristos. Notiunea de „icoana” presupune diferentierea esentiala dintre imagine si prototip. Ea este, potrivit afirmatiilor Patriarhului Nichifor, o asemanare a prototipului, dar se deosebeste prin natura de acesta. Daca nu se accepta aceasta distinctie se ajunge la idolatrie. Pentru acestia nu poate fi icoana, decat aceea care poate reprezenta cele doua naturi ale lui Hristos - umana si divina. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face insa o distinctie clara intre naturi pe de o parte si persoana, pe de alta. De aici plecand, observam ca icoana nu reprezinta nici natura umana, nici cea divina, ci persoana unei Fiinte Divine Intrupate - Care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos - dupa cum ne relateaza Sfantul Teodor Studitul. Icoana se leaga de prototip pentru ca ii reprezinta persoana si ii poarta numele. Dar se face distinctia clara si limpede: „In Treime, Hristos se deosebeste de persoana Sa. In icoane, El se deosebeste de propia Sa reprezentare prin natura” ne declara acelasi Sfant Teodor Studitul.De la interzicerea picturii, a reprezentarii lui Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Impotriva lui Leon al III - care a dat un Edict in sensul acesta, Sfantul Ioan Damaschin arata sensul acestei interziceri: „Daca pictezi imagini ale lui Hristos fara sa le pictezi si pe cele ale sfintilor, e limpede ca ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfintilor”. El percepe legatura intima si insurmontabila ce exista intre venerarea icoanelor si cea a sfintilor. Refuzand venerarea sfintilor se sfarseste logic prin a se respinge venerarea moastelor si in general, a tot ceea ce este material. Pentru Ortodoxie, mantuirea este legata tocmai de materie, fiindca ea este realizata prin unirea ipostatica dintre Dumnezeu si trupul omenesc. Sfantul Ioan Damaschin raspunde in acest sens: „Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit sa locuiasca in materie si Care, prin cele materiale, mi-a dus mantuirea”... Pentru Sfantul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urata si nici respingatoare Domnului: „Nu e urata de Dumnezeu, o, cugetator al desertaciunii, ci e chiar foarte iubita”. Fiindca altfel, cum ar fi facut ceea ce I-a fost urat sa faca? Caci nimic nu are atat de primordial omul intre insusirile Lui, ca putinta de a fi infatisat in chip. Iar ceea ce nu poate fi infatisat in chip nu este nici om, ci doar vreun avorton. Vezi, prin desartele tale cuvinte, ce deduci ca este Hristos, cel ce, pentru imensa Lui bunatate, a iubit sa se faca om adevarat in toate?... Si cum se va crede ca si-a luat trup din Sfanta Fecioara, daca nu se zugraveste in icoana la fel ca noi?... Cu alte cuvinte, Sfantul Teodor vede implicata in negarea icoanei, negarea intregii opere de mantuire a lui Hristos, a patimii si a mortii Sale. El constata paralelismul intre cuvantul despre Iisus Hristos si Icoana Lui. Caci si cuvantul zugraveste in mintea ascultatorilor un chip al lui Hristos... A nega lui Hristos putinta de a fi zugravit in icoana, inseamna a ignora toate insusirile Lui trupesti, deci a cadea in dochetism. Nicaieri nu se spune ca Hristos a fost fara chip. Icoana aceasta arata ca a avut chip, a luat chip de rob, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola sa catre Filipeni 2, 9; In inima iconoclasmului si a tuturor ereziilor tipice. Sfintii Parinti ai Bisericii au descoperit „reductia si chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a indumnezeirii.In alta ordine de idei, ma gandeam in aceste vremuri, la modul in care istoria este ciclica, la felul in care ea se repeta, fiindca, iata, asistam la pervertirea unora dintre noi cu maladia iconoclasmului (unul modern, contemmporan, de aceasta data) care evidentiaza Icoana ca fiind un instrument al stressului si al discriminarii si care, in consecinta, invoca indepartarea si inlaturarea acesteia din preajma copiilor nostrii caci ar putea fi contaminati de duhul indoctrinarii, te pomenesti, si de cel al bigotismului ori al pietismului!... Si acest fapt ar fi in opozitie cu icoana moderna a televizorului sau a calculatorului, nu?!...Am senzatia tot mai pregnanta ca spiritul cel autentic cu toate ale sale, incomodeaza si deranjeaza pe unii, deoarece constituie o realitate existentiala, puternica si cat se poate de compacta, continand niste precepte moral-crestine foarte clare si corect definite. Acest lucru estompeaza sau atenueaza unora duhul lor foarte zdruncinat si de-a dreptul exhaustiv, ajungand (sarmanii) niste victime ce revendica „libertatea de constiinta” care, chipurile, ar fi inrobita de icoanele, slujbele ori simbolurile Crestinismului sau, de ce nu, si ale altor religii!... Cred ca, in primul rand, unii ca acestia sunt victimele secularizarii, sau nostalgicii vremurilor prigonitoare impotriva Bisericii, ori sclavii propriei lor constiinte lipsita de o articulare spirituala autentica!... Se ignora insa, urmatorul aspect, si anume ca: libertatea de constiinta inseamna (si) respectarea libertatii constiintei semenului, mai cu seama in cazul in care, aceasta constiinta – care agreeaza, ba chiar apara existenta Icoanei, lucreaza in majoritatea covarsitoare a membrilor acestei tari!... Suntem intru totul de acord cu respectarea drepturilor unei minoritatii – fie si aceea a iconoclastilor, dar acestia sa nu uite totusi faptul, ca in spiritul reciprocitatii, trebuie aplicata si vice-versa, in caz contrar, vom vorbi intr-adevar, de discriminare!... O alta problema este aceea a aparitiei unui precedent destul de primejdios, asa incat ne intrebam si chiar asteptam cu infrigurare sa vedem ce va mai urma: Cine, de unde (de nicaieri si de aiurea), cu ce petitii, reclamatii, idei si solutii nastrusnice va mai veni, pentru ca mintea (si constiinta in virtutea libertatii de expresie) lucreaza, mai cu seama intr-un stat democratic ca acesta unde, culmea, este invocata discriminarea in conditiile in care altii ne lauda sau poate, chiar ne acuza de prea multa toleranta!... Prin urmare, ni se cere sa refuzam si sa renuntam la Chipul lui Hristos din Icoana. Oare se doreste cumva, sa se ajunga si la respingerea Chipului Hristic din om?... Stim cu totii ca asemenea incercari s-au mai facut in istoria (chiar recenta) a poporului nostru, asa incat ar trebui sa dispunem de o oarecare experienta si imunitate!... Si mai cunoastem un lucru, si anume ca: atunci cand vrei sa faci pe victima sau pe eroul cuiva, se impune existenta si enuntarea unor dovezi, a unor probe, ori eu nu am vazut si nu am cunoscut, la noi in ultimii 17 ani, de exemplu, nici o victima a vreunei icoane, in schimb oameni care au primt daruri si multe binefaceri de la Hristos Domnul prin intermediul rugaciunilor facute la Icoana Sa, am cunoscut si cunosc foarte multi, inclusiv copii; asa incat cu toti acestia ce facem acum, ii trecem asa, cu vederea, fara sa-i intrebam si pe ei ceva?... De fapt acesti iconoclasti contemporani au intrebat ei pe cineva, ceva?!... In aceasta directie, autorul lucrarii de fata aduce foarte multe argumente pertinente, in sprijinul efectului si a consecintelor pozitive sau benefice a prezentei si existentei icoanelor in casele noastre, abordand toate laturile si aspectele folositoare si sfintitoare ale acestora, pentru noi oamenii!...Remarcam si constatam cu indignare si stupoare ca este invocata adeseori, filozofia absurdului, si ca se urmareste chiar impunerea unei evidente si a unei realitati a absurdului, pana la ajungerea tocmai la culmile acestuia!... Oricum, cu teoria imposibilului care poate deveni posibil oriunde si oricum, ne-am obisnuit deja, astfel incat de ce nu ne-am putea acomoda si cu absurdul ca fiind o norma si o componenta fireasca si chiar indispensabila vietii noastre, ajungand sa zicem „raului bine si binelui rau”, caci si aceasta problema (a icoanelor) face parte tot din categoria lucrurilor ce au fost rasturnate, din punct de vedere axiologic; drept pentru care intr-adevar, volumul de fata are un caracter profund aparator, marturisitor si misionar, caci daca „noi nu vom vorbi, atunci pietrele vor striga”!...De aceea, pentru toate acestea noi trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, odata pentru faptul ca ne trezeste la realitate si ne invita la trezvie, scotandu-ne din ispita si din pacatul triumfalismului ori al autosuficientei, iar in al doilea rand pentru ca ne da atatea prilejuri de cultivare si chiar de inmultire a constiintei apologetice in vederea (re)activarii laturii marturisitoare si misionare, toate cu scopul dobandirii mantuirii noastre in Imparatia Cerurilor – unde nu vom mai avea nevoie de icoane fiindca ii vom vedea pe toti cei reprezentati in ele fata catre fata!... Sa dea Dumnezeu sa putem sa le primim pe toate cu bucurie, cu folos duhovnicesc si cu smerenie si sa indraznim inainte cu Mantuitorul, caci „El a biruit lumea” pacatelor, inclusiv cea a iconoclastilor, pentru care suntem datori sa ne rugam, chiar la icoanele si la slujbele pe care ei le resping si za zicem cu totii: „Iarta-i, Doamne ca nu stiu ce fac!” sau: „Nu le socoti lor pacatul acesta”... Totodata autorului, pe care tinem sa-l felicitam pentru aceasta lucrare – pe care o recomandam tuturor cu toata caldura, ii dorim sa ne mai hraneasca mintile si sufletele noastre si cu alte lucrari ziditoare si folositoare noua si urmasilor nostri, aratandu-ne prin toate acestea tineretea spirituala cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe devotatul si iubitul Sau fiu - slujitor!...
Drd. Stelian Gombos