Scrieri athonite pe teme contemporane -DESPRE ECUMENISM

Arhimandritul Gheorghios

Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos

SCRIERI ATHONITE     PE TEME CONTEMPORANE

CHARTA ECUMENICĂ - JUDECATĂ Şl CONDAMNATĂ  ORTODOX  ( 1)

Textul care a fost numit „Charta ecumenică" şi s-a semnat în 22 aprilie 2001 la Strasbourg este rodul eforturilor ecumeniştilor de la aşa-numitele întruniri Ecumenice I şi a II-a, care au avut loc în Elveţia (1989), şi, respectiv, în Austria (1997). El constituie un text statutar vizând obligaţiile confesiunilor creştine din Europa, reprezentate în Consiliul Mondial al Bisericilor,pentru a găsi modalitatea colaborării şi acţiunii lor în Europa Unită, în legătură cu problemele politico-economice şi sociale şi cu religiile reprezentate în populaţia ei.
Logica secularizată a epocii noastre nu vede nimic negativ în felul de colaborare pe care îl promovează Charta Ecumenică. Presa politică nu putea, desigur, să ia o poziţie critică.
Conştiinţa bisericească, însă, întrezăreşte o problemă gravă. Până acum s-au auzit foarte puţine glasuri critice.
Ne sunt cunoscute două texte publicate ce cuprind observaţii importante. Primul, al Î.P.S.Mitropolitul Pavel al Cirineii, a fost publicat în periodicul Parakatatheke (Comoara) din 6.02.2001, cu o introducere informativă. Al doilea aparţine P.S. Vasile, Episcop de Trimitunda, şi a fost publicat în periodicul „Apostolul Varnava" (tom 10, octombrie 2001). Ambele texte condamnă Charta Ecumenica.

Î.P.S. Pavel al Cirineii constată că unitatea creştină care se urmăreşte prin obligaţiile ce decurg din Charta nu este o unitate a credinţei, în măsura în care Occidentul nu are intenţia să părăsească cugetările eretice pe care papismul şi protestantismul i le impun, ci, pe zi ce trece,se împovărează cu idei anticreştine noi şi cu opţiuni morale. De asemenea, ne încredinţează de faptul că Charta nu are ca premisă eclesiologia ortodoxă conform căreia nu se poate vorbi de mai multe Biserici în afara Bisericii Celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, care este Biserica Ortodoxă de Răsărit. Observă, de asemenea, că apropierea interreligioasă nu este lipsită de elemente sincretiste, cum s-a dovedit, de altfel, prin studii de specialitate. În sfârşit,Î.P.S. Pavel arată că întreaga Charta exprimă acceptarea de către confesiunile creştine a procesului globalizării.


P.S. Vasile subliniază pe scurt :
„Charta ecumenică are mai mult un caracter şi o orientare apuseană" şi faptul că „în cursul colaborărilor pentru realizarea unităţii europene, în Apus, foarte adesea, problemele de credinţă şi duhovnicie sunt relativizate, iar Bisericile apusene se întorc spre un activism social pentru a face faţă la presiunile pe care le primesc din partea instituţiilor sociale, politice şi economice ale Europei."

Ortodocşii care au participat la întâlnirea în care s-a semnat textul Chartei au acceptat fără discernământ termenul „unitate văzută" a Bisericilor, termen care eludează diferenţele teologice dintre confesiunile creştine ale Apusului şi Biserica Ortodoxă.

Ortodocşii nu pot să primească propovăduirea în comun a Evangheliei de către Bisericile creştine, câtă vreme nu există mărturisire comună de credinţă. Biserica Ortodoxă, credinţa în Tradiţia ei canonică, respinge îndemnul Chartei pentru rugăciuni comune.
Înţelesul ,,unităţii în diversitate", care urmăreşte legalizarea diferenţelor dogmatice, nu este acceptabil din punct de vedere ortodox.
Din observaţiile celor două articole reiese că acest text al Chartei Ecumenice este foarte problematic. Ne bucurăm de observaţiile celor doi arhierei deoarece, într-adevăr, Biserica Ortodoxă nu poate să fie de acord cu stipulările Chartei Ecumenice. Ne rugăm ca glasurile critice ale episcopilor Bisericii să se înmulţească.
Este vrednic de mirare felul în care reprezentanţii ortodocşi la organismele intercreştine au fost legitimaţi teologic şi bisericesc să semneze un astfel de text din partea Bisericilor Ortodoxe fără o încuviinţare sinodală din partea Bisericilor Ortodoxe locale. Organismele intercreştine sunt mai presus şi lucrează în lipsa Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale?

Este vrednică de atenţie observaţia Prea Sfinţitului Vasile al Trimitundei, potrivit căreia consultarea Bisericii Ortodoxe la lucrările de apropiere intercreştină este obligatorie deoarece „reprezentanţii ortodocşi la diferitele întâlniri de dialog teologic au adus şi vor continua să aducă multe contribuţii din bogăţia credinţei şi tradiţiei ortodoxe" şi că trebuie „să acţionăm teologic şi nu negativist, nici cu exemple de fanatism faţă de cineva".

Înţelegem că ideile Prea Sfinţitului sunt acceptate de toţi cei care contestă şi resping faptele teologilor care au reprezentat Biserica la dialoguri. Trebuie, fără putinţă de tăgadă, să ne rugăm pentru aceşti teologi care au luat asupră-le un rol atât de dificil şi plin de răspundere.
Trebuie, însă, să acceptăm faptul că la dialogurile care au avut deja loc în cadrul Mişcării ecumenice hotărârile care au fost semnate şi de către teologi ortodocşi, nu au fost întotdeauna, din păcate, în acord cu credinţa Bisericii. Un exemplu incontestabil îl constituie hotărârile întrunirii de la Balamand şi ale Declaraţiilor comune cu anticalcedonienii, fapt care arată că teologii care ne reprezintă la dialoguri nu exprimă întotdeauna conştiinţa noastră bisericească ortodoxă.

Avem credinţa că asemenea situaţii se vor evita atunci când diferitele probleme vor fi discutate mai întâi teologic, aprobate ulterior în mod sinodal, înştiinţat suficient clerul şi poporul credincios, iar la sfârşit, având acordul întregii Biserici, se poate duce cuvântul
Ortodoxiei la diferitele convorbiri intercreştine. Problemele şi dificultăţile apar ori de câte ori chestiunile sunt discutate numai de câţiva „teologi specialişti", fără consultarea pliromei Bisericii, iar părerile lor sunt prezentate la întrunirile intercreştine ca şi opinie a Bisericii.
Studiind Chiarta Ecumenică, oricine se poate încredinţa că redactorii ei nu au criterii teologice, ci sociale. Slujesc o viziune lumească: globalizarea, în sânul căreia creştinii vor convieţui paşnic, fără a avea însă simţământul graniţelor dintre adevăr şi erezie. Noi, ortodocşii, care alcătuim singura Biserică Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, putem să ignorăm conştiinţa noastră de sine şi să acceptăm o asemenea viziune? Problema teologică nu este convieţuirea, deoarece întotdeauna am convieţuit cu eterodocşi şi cu cei de alte religii, şi ne rugăm pentru pacea întregii lumi. Problema este tocirea conştiinţei dogmatice până la a
considera că, în esenţă, „toţi suntem una şi aceeaşi", şi a construi viaţa noastră socială pe această bază. Această gândire nu este însă a Evangheliei, nu este a Părinţilor, nu este a Sfintelor Canoane. Nu este cugetul Bisericii.

Arhitecţii Noii Ordini ştiu că globalizarea va fi irealizabilă dacă, mai întâi, religiile nu vor converge şi nu vor înceta să separe oamenii planetei prin mărturisirile de credinţă. Ştiu că nu sunt suficiente elementele politice şi economice. Ştiu, de asemenea, că dialogurile intercreştine şi interreligioase, aşa cum se fac, nu par a conduce la unitatea credinţei şi a adevărului. Dar, pentru a conduce la o unitate exterioară „văzută", fabricată, organizează un program de colaborare care să unească la început confesiunile creştine, iar apoi şi diferitele
religii, astfel încât diferenţele confesionale să estompeze şi să anihileze conştiinţa dogmatică.

Charta Ecumenică urmează o mentalitate secularizată, incapabilă să soluţioneze probleman adâncă, ontologică, a omului european: lipsa harului dumnezeiesc din societăţile sale. Din acest motiv, unitatea europeană şi globalizarea probabil că vor reuşi, dar omul european nu se va izbăvi de păcat şi de moarte veşnică. Nădejdea lui se găseşte în întoarcerea sa la singuraBiserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Biserica Ortodoxă. Charta Ecumenică nu contribuie la aceasta.


( 1 )Traducere după un manuscris nepublicat (n.tr.)

Care este EXEMPLUL Sfîntului VASILE cel MARE privind PĂRTĂȘIA cu EREZIA

Care este EXEMPLUL Sfîntului VASILE cel MARE privind PĂRTĂȘIA cu EREZIA ?

 (traditiaortodoxa.wordpress.com)

1. În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii.

Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).

2. În data de 29 iunie 1995, la Vatican, patriarhul de Constantinopol Bartolomeu şi papa Ioan Paul al II-lea au semnat un document intitulat “Comunicat comun”.

În acest document, ce se vădeşte clar ca o mărturisire de credinţă, s-au stabilit: teologia “Bisericilor Surori”, teologia baptismală (a botezului comun), posibilitatea ca “începând din acest moment, romano-catolicii şi ortodocşii să ofere o mărturie comună de credinţă”, teologia “slujirii comune” şi proiectele pentru un dialog interreligios.

Această acţiune, apogeul multor alte iniţiative “ecumenice” asemănătoare, este fără tăgadă căderea din Credinţă; susţine şi proclamă o nouă “Mărturisire de credinţă”: o mărturisire eretică. [vezi Nota no. 2]

Cum este cu putinţă pentru [pseudo]patriarhul Bartolomeu şi pentru [pseudo]ierarhii cei de o împreună-cugetare cu acesta, care clar, constant şi cu convingere – ceea ce nu este făcut deloc din slăbiciune de caracter – tăgăduiesc exclusivitatea ecleziologică şi soteriologică a Bisericii celei Una (şi Singura), anume, cea Ortodoxă, să fie altcumva decât caterisiţi?

Mai mult, cum este cu putinţă pentru ecumenişti să fie în comuniune cu noi, de vreme ce ei participă din plin în mişcarea ecumenistă, deţin funcţii şi sunt membrii ai structurilor ei instituţionale, dinlăuntrul cărora vedem cultivarea necontenită a unui minimalism dogmatic, canonic şi moral ce este protivnic Orthodoxiei?

Dacă Sfântul Vasilie cel Mare ar trăi astăzi, s-ar afla în comuniune cu “ortodocşii” ecumenişti? Categoric nu; şi asta pentru că ceea ce el a propovăduit este veşnic valabil: “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate“.



sursa: Orthodox Tradition, Vol. XVI, No. 1 (1999), pag. 9-10







NOTE:



[1]. Întreruperea comuniunii din motive de credinţă este stabilită de Canonul 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol din anul 861: „[…] cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfinţii Părinţi se despart de împărtăşirea cea către întâiul stătător al lor care predică eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia din pricina îngrădirii de sine de împărtăşirea cu numitul episcop mai-nainte de cercetarea Sinodicească, nu numai că nu sunt supuşi certării canonice, ci şi de cinstea cea cuvenită dreptslăvitorilor se vor învrednici, căci n-au osândit episcopi, ci mincinoşi-episcopi şi mincinoşi-învăţători; şi n-au rupt unitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit [astfel] a izbăvi Biserica de schisme şi dezbinări.” (vezi Pidalion).



[2]. A se citi şi Documente oficiale ce vădesc mărturisirea de credinţă eretică a BOR.

APEL AL CLERICILOR ŞI CREŞTINILOR ORTODOCŞI DIN ROMÂNIA CĂTRE TOŢI EPISCOPII ORTODOCŞI DIN LUME ÎMPOTRIVA HIROTONIEI ÎN EPISCOP A ARHIM. IERONIM CREŢU, CATERISIT DE PATRIARHIA IERUSALIMULUI

APEL AL CLERICILOR ŞI CREŞTINILOR ORTODOCŞI DIN ROMÂNIA CĂTRE TOŢI EPISCOPII ORTODOCŞI DIN LUME ÎMPOTRIVA HIROTONIEI ÎN EPISCOP A ARHIM. IERONIM CREŢU, CATERISIT DE PATRIARHIA IERUSALIMULUI


Către toţi Întâistătătorii ortodocşi ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi către toţi episcopii ortodocşi din lume ne ridicăm glasul cu nelinişte, cerându-le ajutorul pentru a împiedica hirotonia în episcop a Arhimandritului Ieronim Creţu, cleric caterisit de către Patriarhia Ierusalimului, pentru că sus-numitul a dat Sfânta Împărtăşanie catolicilor, copţilor, armenilor şi membrilor altor confesiuni, în insula Patmos, în anii 2007 şi 2009.

De menţionat că în anul 2008, după cazurile Corneanu şi Drincec, Sfântul Sinod a hotărât ex-comunicarea credincioşilor şi depunerea din treaptă a clericilor care se vor împărtăşi cu cei de alte confesiuni şi denominaţiuni creştine.

Preoţii şi credincioşii ortodocşi din România declară cu deosebită nelinişte: Nu vrem un astfel de nevrednic episcop, care ca arhimandrit a fost caterisit de Sinodul Patriarhiei Ierusalimului, dar pe care Sinodul Patriarhiei României l-a ales episcop.

Sunt voci care afirmă că Patriarhul României are de gând să săvârşească hirotonia arhimandritului Ieronim, sâmbătă, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, hramul Catedralei Patriarhale din România.

Episcopi ortodocşi, ajutaţi-ne. Fiara ecumenismului urlă şi în România.

Urmăriţi filmuleţele video (Patmos, 2007/2009) de la Liturghiile la care a participat arhim. Ieronim Creţu, slujind, adică implicându-se liturgic, împărtăşindu-se şi împărtăşind şi eterodocşi.

Cu metanie, Vă sărutăm dreapta sfinţitoare,

Clerici şi creştini ortodocşi din România.

Notă:
Abordat de cineva în această problemă, secretarul Sf. Sinod, PS Ciprian Câmpineanul, i-a luat apărarea părintelui Ieronim Creţu, afirmând că „nu a slujit şi nu s-a împărtăşit, ci doar a participat". Probabil a vrut să spună că doar „a asistat" (lucru neadevărat, vezi VIDEO), pentru că substantivul „participare" este sinonim neologic pentru „împărtăşire". Dar să lăsăm să vorbească înregistrările video.

Pentru video, accesaţi: http://acvila30.wordpress.com/2011/05/20/πάτμος-2007-και-2009-–-απαράδεκτη-κοινωνία-με/

sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=21257

CINE ESTE MIREM? A EXISTAT SAU NU O ACTIUNE DE COMANDO ASUPRA MANASTIRII NEGRU VODA? CINE A COMADAT-O? UNDE SUNT CALUGARII?

PROCLAMATIE
a monahilor ortodocsi români,


cãtre binecredinciosul popor ortodox român,

Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipãstori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, pãrinti ai mãnãstirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridicã glas de chemare la unitate si mãrturisire cãtre toatã suflarea ce-si mãrturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala - încredintati fiind de Sfintii Pãrinti - ca orice hotãrîre în Biserica Ortodoxã sã se facã canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am fãgãduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevãrul ortodox spre mãrturisire, nu putem încãlca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovãduit si De-Dumnezeu-Purtãtorii Pãrinti au hotãrnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouãlea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovãduiesc public eresul sau îl învatã în Biserici, sã fie îndepãrtati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schismã si sfãrîmã unitatea Bisericii. În acest fel toti devenim strãjuitorii adevãrului în Bisericã si purtãtori de grijã ai Sfintei Traditii cãlãuzitoare cãtre mîntuire.

Rãmînem înmãrmuriti privind la hotãrîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pãstoresc. Am tot nãdãjduit cã toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sã credem cã de la înãltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, cã deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adîncã mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceascã, pentru cã sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Pãrinti.

Din aceastã pricinã, atitudinea noastrã fatã de noile erezii si schisme trebuie sã se facã auzitã de cãtre toatã suflarea ce-si lucreazã în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Pãrinti, declarãm ferm si categoric:

* Nu este posibilã unirea cu catolicii atîta timp cît acestia nu renuntã la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria încã sîngerîndã a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauzã constã în a pecetlui unirea religioasã fãrã a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciprocã a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Bisericã, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitatã, apoi lãrgitã. Dupã care va rãmîne sã fie pusã problema diferentelor dogmatice, considerate depãsite si dezbinãtoare. Pentru aceasta ne ridicãm împotriva oricãror rugãciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitãtii si reconcilierii ecumeniste ce defãimeazã Sfintele Taine. Toti cuviosii si mãrturisitorii Pãrinti de dupã Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pînã la sînge. Cuvintele lor au pînã azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptãtesc a crede cã: „Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, cea Ortodoxã, apostoleascã si soborniceascã, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Bisericã îl afuriseste si eu, împreunã cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt)

* Rãmînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de trãdare a adevãratei credinte, prin acceptarea hotãrîrilor ce contrazic fãtis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este rãdãcina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al cãrei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeazã Adevãratul Hristos Cel nãscut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adãugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd cã: „În materie de credintã nu existã concesie iar chestiunile credintei nu îngãduie iconomia.”

* Demascarea politicii globaliste de integrare religioasã în UE ca fiind demonicã si fundamentată pe principii anticreştine, luarea de mãsuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vãdirea manifestãrilor new-agiste ce îndrãcesc pe tineri, rescrierea adevãratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale. Nu avem pricinã de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împãrãtia noastrã e în ceruri, dar trebuie sã o dobîndim încã din viatã, fãrã a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel cãtre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-vã cît nu e prea tîrziu! Hotãrîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngãriti altarele cu rugãciuni împreunã cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu vã plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rãbda privind noile rînduieli ce desconsiderã Sfintele Canoane, cenzureazã Sfintii Pãrinti, ignorã dogmele si hotãrîrile Sfintelor Soboare si rãstãlmãcesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinãri în Bisericã, nu încercati sã uniti ce e despãrtit, cãci singurul lucru care-l veti reusi e sã distrugeti unitatea Ortodoxiei, sã fisurati adînc temelia Bisericii si sã ridicati cea de-a doua Mare Schismã. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarată oricînd ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-vã în fire si treziti-vã! Atît timp cît veti rãmîne cu Hristos, vã vom urma, iar de vã veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vã vom socoti apostati. Lepãdati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-vă, sã se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de pãcat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în stradã si vom alcãtui sinod de rezistentã. Nimãnui, nicãieri si niciodatã nu i se va îngãdui a sacrifica pentru binele sãu, cea mai micã pãrticicã din Credinta Ortodoxã. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pînã la capãt, chiar sã ne vãrsãm sîngele dacã situatia o cere, pentru ca nici o literã din sfintele cuvinte sã nu sufere vreo vãtãmare, pentru ca toti cu urechi de auzit sã priceapã si cu ochii ce vad sã-nteleagã.

Iertare tuturor pentru toate si primiti rugãmu-vã acestea ca o cununã, ca o sulitã, ori ca o Cruce.

Semneazã,
Tot Soborul de monahi si monahii, încã vii,

ai României Ortodoxe

Iata si un articol aparut pe piatza.net despre actiunea in forta asupra manastirii Negru Voda, care ma duce cu gandul la prigoana manastirii Esfigmenu sau a episcopului Artemie:

Ortodoxia Româneasca sub asediul masoneriei
În primăvara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. 12 călugări au dispărut peste noapte şi nimeni nu a dat o explicaţie coerentă. Un singur ziar local din Argeş a avut curajul să relateze faptele şi să înceapă o anchetă. După mai bine de patru ani, acest caz este tot învăluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp după lansarea „Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală”. Această misterioasă mişcare alcătuită, după declaraţiile care circulă pe Internet, din 500 de călugări, călugăriţe, stareţi, preoţi ortodocşi şi având susţinerea unor călugări de la muntele Athos, protestează împotriva unor hotărâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxă Română. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamaţia care atacă, de asemenea, prezenţa masonilor în fruntea Bisericii.

Comando la mănăstire. Fenomene paranormale sau conspiraţie?

Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost ctitorită în 1215 de domnitorul Radu Vodă. În 2003 aici îşi duceau viaţa 12 călugări, conduşi de stareţul Vichentie Punguţă.

Într-o noapte din Săptămâna Luminată (săptămâna de după Sărbătoarea Paştelui), trupele Departamentului de Intervenţii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt mănăstirea. Toţi călugării sunt îmbarcaţi în forţă, fără nici o explicaţie, în dubele parcate în faţa porţii. Destinaţia? Necunoscută. În ziua următoare este adus în mănăstire un grup de măicuţe, care susţin cu tărie că ele sunt acolo de la întemeierea mănăstirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea făcută pe Internet a mănăstirii Negru Vodă, în care se afirmă că aceasta este o mănăstire de călugări.

După o săptămână, câţiva dintre cei luaţi pe sus de mascaţi în plină noapte apar la mănăstirea Curtea de Argeş, însă au „interdicţie de a vorbi”. Despre părintele Vichentie se spune că a plecat în America „în pelerinaj”. Dar călugării ortodocşi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu există locuri sacre pentru ortodocşi acolo.

Minciuna măicuţelor, cum că ar locui dintotdeauna la Mănăstirea Negru Vodă, era totuşi prea gogonată. Mult mai târziu, reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului au dat câteva declaraţii oficiale, dar nici versiunea lor nu lămureşte ce s-a petrecut. Explicaţiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul să investigheze subiectul, sunt însă cusute cu aţă albă şi pline de contradicţii. Poziţia oficială a Bisericii, care ar fi trebuit să protejeze călugării de abuzurile autorităţilor statului, dovedeşte din contră implicarea acesteia în evenimente.

Fostul stareţ de la Mănăstirea Negru Vodă, expediat sau autoexilat în străinătate, reuşeşte să trimită de acolo un material cutremurător despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mână în mână şi poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficială: la mănăstirea Negru Vodă s-au făcut… reparaţii?! curăţenie?!

Purtătorii de cuvânt ai Episcopiei Argeşului şi ai Episcopiei Muscelului, ca şi episcopul Calinic Argeşeanul admit, în cele din urmă, trei ani mai târziu, că a avut loc o mutare a comunităţii de călugări. Însă una temporară, se dezvinovăţesc ei. „În urmă cu trei ani, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung au fost executate nişte lucrări de reparaţie. Cu acea ocazie au fost mutaţi călugării la alte lăcaşuri de cult din judeţ,” declară în 2006, pentru un ziar electronic argeşean, consilierul episcopal Ovidiu Vlăsceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea să îi ţină isonul, dar vorbeşte despre o acţiune de curăţare a mănăstirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, călugării de la Mănăstirea Negru Vodă au fost repartizaţi la alte lăcaşuri de cult din judeţ, deoarece în cadrul complexului monahal s-a făcut curăţenie. În toată această perioadă, la Negru Vodă au fost aduse măicuţe pentru a pregăti masa muncitorilor şi a face rânduiala aşa cum se cuvine într-un sfânt lăcaş.” De ce nu puteau face călugării de mâncare muncitorilor şi a fost necesar să fie aduse măicuţe, practică nemaiîntâlnită în nici un alt caz de renovare a unei mănăstiri, rămâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioadă de câteva luni în care s-a făcut mutarea, Eugeniu Matei abate atenţia de la faptul că toţi cei 12 călugări au fost mutaţi într-o singură noapte şi nu s-au mai întors apoi la mănăstire.

MIREM, Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală

„Curăţenia” de care vorbesc reprezentanţii episcopiei este însă una simbolică. Mascaţii au intervenit în forţă întrucât se credea că la Negru Vodă se afla un nucleu al Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reacţiile născute la ultimele evoluţii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, şi la hotărârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învăţăturilor lăsate de Sfintii Părinţi ai Bisericii.”

Proclamaţia lansată în primăvara anului 2003 de Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală probabil că a venit ca o lovitură pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR). Această proclamaţie afirmă că peste 500 de călugări, călugăriţe, preoţi, stareţi sunt „înmărmuriţi” de hotărârile capilor Bisericii, care vin în contradicţie cu credinţa seculară ortodoxă şi sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamaţia cere Patriarhiei retragerea BOR din Consiliul Ecumenic şi cere ca Biserica să ia poziţie împotriva politicilor de globalizare, precum şi împotriva intrării României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Mănăstirea Negru Vodă din primăvara anului 2003, evenimente care au survenit la o săptămână de la lansarea Proclamaţiei, să nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia să fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenţa MIREM şi a extermina această Mişcare. Cert este că nu s-a reuşit anihilarea ei. După trei ani şi jumătate, aceasta continuă să existe şi înţelegem discreţia care o înconjoară pe de o parte ca prudenţă a celor care fac parte din MIREM şi ca muşamalizare, din partea oficialităţilor.

Acţiunile MIREM sunt cu precădere orientate împotriva masonizării şi ecumenizării Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat poziţie împotriva introducerii în România a noilor cărţi de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens şi a postat afişe în principalele oraşe. Presa a relatat destul de puţin despre aceste acţiuni, ridiculizând şi minimalizând importanţa acestei mişcări alcătuită din 500 de călugări, aşa cum face de fiecare dată când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuţi de masonerie.

Biserica trebuie totuşi să dea explicaţii pentru cazul Negru Vodă

Revenind la cazul de la mănăstirea Negru Vodă, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicaţii. Cităm câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastră de a face cunoscută părerea avizată a oficialilor episcopali în legătură cu dispariţia nocturnă a obştii de la Negru Vodă, am fost respinşi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tăcere! Este clar un abuz, o încălcare flagrantă a drepturilor de vieţuire într-o ţară ortodoxă, dar de cine îngăduită? De cine pusă la cale? Cine şade în spatele întregii regii, căci actorii îi cunoaştem? Să fi fost acolo sălaşul vreunui cuib terorist ce pregătea atentate la adresa Ortodoxiei şi care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem să ne lansăm în afirmaţii neîntemeiate, dar ca o coincidenţă, descinderea a avut loc cam la o săptămână după lansarea Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală. Dacă mercenarii au crezut că în Negru Vodă este centrul Mişcării s-au înşelat amarnic. Ceea ce ne stârneşte pricini de nelinişte este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteşte întrucâtva de sinistrul an ‘59, când călugării şi monahiile au fost evacuaţi „legal“ din mănăstiri prin decretul 410 (ce luaţi aminte, nu a fost încă abrogat!) semnat de liftele roşii în acordul şi sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelaţilor vremii.

Problema ce o ridicăm este însă de conştiinţă:

• Ce-aţi face dumneavoastră, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de aţi fi puşi în situaţia de a fi declaraţi de oficiali pur şi simplu dispăruţi sau chiar nenăscuţi, şi să vă treziţi înghiţiţi de beciurile Securităţii pentru oarece bănuieli de propagandă ortodoxă antiecumenistă? Să fiţi condamnaţi pentru aceasta, conform decretului x, la temniţă sau internaţi în vreun ospiciu pentru „acţiuni teroriste de destabilizare a României“!

• Ce-aţi face de veţi afla apoi că toţi v-au uitat, că nimănui nu-i pasă, că tuturor le e frică de represalii şi tac mâlc, că cei responsabili nu vor să bage de seamă.

• Ce-aţi face dacă v-ar dispărea peste noapte duhovnicul – cică ar fi plecat să-i încreştineze pe eschimoşi?

Cât despre cele ale credinţei, ortodocşii şi Ortodoxia din România se manifestă în plin spaţiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregătit mii de contre, unele chiar în formă de bâtă. Dar cui îi e frică de beci, de lanţuri, de mărturisire? Bătrânii cercaţi au sfătuit cam aşa: „Vremea noastră a cam trecut, voi sunteţi cei ce trebuie să duceţi până la capăt nestinsă flacăra Ortodoxiei. Noi am înfundat temniţele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmaţi, să nu mai treceţi prin iadul acela. Nu vă siliţi spre eroisme gratuite. Nu denigraţi arhiereii apostaţi. Încă nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaşte lămurit aceasta, căci atunci „urâciunea se va trufi pe faţă în locaşurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevărul fără să se bată cu pumnul în piept; poţi ajuta poporul fără a crea dizidenţă, panică şi răzvrătire şi fără „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obştii Mănăstirii Negru Vodă este doar un nor ce prevesteşte furtuna ce va să vină. Aşadar, oare cine urmează?”

Oare cine va urma?

Aşa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvăluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astăzi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la mănăstirea Petru Vodă din Bucovina, unde stareţul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason ( NR????ramane de verificat asta). Acest lucru a dat naştere unor ample proteste din partea călugărilor şi credincioşilor, care au fost înăbuşite cu ajutorul poliţiei. Se urmăreşte chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuţi” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea şi ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al părintelui Calistrat de la mănăstirea Bârnova, care a îndrăznit să îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta încă nu era Patriarh), trăgându-l chiar în glumă de barbă, fapt care a făcut să fie interzis de la cele sfinte pe termen nelimitat.

Părintele Amfilohie Brânză de la schitul Diaconeşti din Bacău, discipol al lui Cleopa, este şi el ameninţat cu caterisirea (răspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop că trebuie „să ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducătorii de tot felul”. Şi cum acesta nu a fost de acord cu această afirmaţie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfinţia voastră sunteţi mason?”. Iar episcopul, lăsând la o parte orice menajamente i-a răspuns: „Băi băiatule, tu nu ştii ce e asta, ia cel mai mare mason şi îmbracă-l în veşmintele arhiereşti şi se topeşte tot răul din el”. Părintele Amfilohie nu s-a lăsat: „Dacă sunteţi mason, Prea-sfinţite nu vă mai pomenesc la sfintele slujbe, că mulţi sfinţi şi sinoade au condamnat masoneria!”

(poate nu prea aveti timp liber,dar va recomand sa vedeti urmatoarele videoclipuri)

În timp ce astfel de preoţi şi călugări, care iau poziţie împotriva masoneriei, sunt marginalizaţi, persecutaţi sau puşi sub interdicţii de tot felul, vedem cum tot mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în lături să participe făţiş la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittiş ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfăşurat la Arad într-o catedrală ortodoxă şi o alta a fost oficiată la Suceava cu participarea unui preot ortodox.

***

AVEM NEVOIE DE MARTURISITORI ADEVARATI, ASA, CA EPISCOPUL ARTEMIE

Pr. Theodoros Zisis: "Avem nevoie de personalităţi, precum episcopul Artemie cel prigonit şi luptător, avem nevoie de asemenea personalităţi profetice"

[Protopresbiterul Theodoros Zisis cere arhiereilor antiecumenişti din Grecia să fie alături de episcopul prigonit, să „spargă" tăcerea, să ceara ieşirea Bisericii Greciei din Consiliul Mondial al Bisericilor, precum şi încetarea dialogului cu papistaşii, pentru că în spatele prigoanelor împotriva episcopului Artemie se află interesele catolicilor.

Episcopul prigonit al Raşkăi şi Prizreniei, Artemie, un episcop antiecumenist, în virtutea canoanelor Bisericii, şi patriot, în scrisorile sale adresate atât arhiereilor Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, cât şi Sinodului Permanent al Bisericii Serbiei:

1) Dezvăluie că a fost caterisit în mod necanonic şi neregulamentar, că nu a fost chemat să se apere şi că a fost clevetit de către alţi arhierei.

2) Dezvăluie că de dragul unităţii Bisericii Serbiei s-a supus deciziilor necanonice. Constată însă că această atitudine a sa a constituit începutul unor urmăriri penale şi prigoane din partea autorităţilor bisericeşti (împotriva celor care nu urmează linia conducerii bisericeşti actuale, n. tr.), declară că îşi retrage „ascultarea" faţă de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei şi avertizează că nu va avea nici o răspundere faţă de o eventuală SCHISMA în cadrul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, la care schismă, aşa cum afirmă, Biserica oficiala a Serbiei lucreaza metodic din februarie 2010.

3) Dezvăluie că acceptând de dragul păcii în Biserică caterisirea sa necanonică, în loc să se ajungă la pace, a urmat haosul, pentru care este răspunzătoare conducerea bisericească actuală.

4) Dezvăluie că au loc prigoane împotriva monahismului în mitropolia sa şi că Patriarhia Serbiei colaborează cu instituţii albaneze ilegale, prin care Patriarhia Serbiei sprijină acţiunea de separare a provinciei sârbeşti Kosovo şi Metohia, câştigând laudele duşmanilor Serbiei.

5) Dezvăluie că Prea Fericitul Patriarh al Serbiei împinge întreaga Biserică Ortodoxă a Serbiei pe calea „abominabilei Uniaţii" şi a descompunerii Bisericii Sârbeşti întemeiate de Sfântul Sava.

Să se întrerupă acum dialogul cu papistaşii

Iată ce a spus referitor la această situaţie profesorul onorific al Facultatii de Teologie a Universitatii „Aristotel" din Tesalonic, protopresviterul Theodoros Zisis: «Avem nevoie de personalităţi precum episcopul Artemie, cel prigonit şi luptator, avem nevoie de asemenea personalităţi profetice.

Repet apelul şi rugămintea mea către arhiereii (greci) care în loc să tacă în faţa fenomenului «Artemie» - nu l-am auzit pe nici unul să vorbească! - ar trebui să îl imite şi nu să se limiteze la a vorbi doar impotriva ecumenismului. Nu sunt mulţi antiecumeniştii, dar şi aceşti antiecumenişti care există să treacă la măsuri concrete ... Şi aşa cum a facut Artemie, să ceară ieşirea noastra din Consiliul Mondial al Bisericilor, să punem capăt în sfârşit participării noastre la acest Consiliu şi să înceteze dialogul cu papistaşii. Din acest motiv este prigonit Artemie, şi, desigur, pentru patriotismul său în Kosovo. L-au îndepărtat din Kosovo, ca să rămâna acolo terenul liber şi să facă ce vor albanezii, americanii şi NATO. Din aceste doua motive, şi a spus-o el însuşi. «Pentru patria mea Kosovo, care reprezintă pentru Serbia ceea ce reprezintă Akropole pentru Grecia, şi pentru lupta antiecumenistă». De aceea avem în Serbia aceste urmări, pentru că acolo ierarhia bisericească a schimbat perspectiva şi a devenit filoecumenistă.

Artemie urmează o atitudine patristică, atitudinea Sfântului Ioan Gură de Aur şi spune cu îndreptăţire că el este episcopul canonic în Kosovo. Nu el provoacă schisma. Cei care l-au îndepărtat şi l-au caterisit provoacă schisma. Nimeni dintre ai noştri nu vorbeşte. Aşa cum nici în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur nu s-a ridicat nimeni care să îi ia apărarea. Şi au fost prigoniţi şi oamenii Sfântului Ioan, alături de diaconiţa Olimpiada, care a murit din pricina mâhnirii provocate de alungarea nedreaptă a Sfântului, a murit de întristare. La fel este prigonit şi episcopul Artemie astazi."

ASA INCEPE: CU UN MIC COMPROMIS

Acord de colaborare între universitatea CATOLICĂ din Elveţia şi Şcoala doctorală a Patriarhiei Moscovei


Radio Vatican scrie:

Recunoaşterea reciprocă a diplomelor, posibilitatea de a face studiile simultan în ambele institute, schimb de studenţi şi profesori: este ceea ce prevede acordul de colaborare semnat pe 25 martie 2011 la Fribourg, în Elveţia, între universitatea locală şi Şcoala doctorală "Sfinţii Kiril şi Metodiu" a Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei). Înţelegerea - relatează L’Osservatore Romano - a fost semnată de mitropolitul de Volokolamsk, Ilarion Alfeev, preşedinte al Departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhatului de Moscova (DEC), de rectorul Universităţii din Fribourg, Guido Vergauwen şi de decanul Facultăţii de teologie al Universităţii, Mariano Delgado.

La ceremonie erau prezenţi între alţii cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, arhiepiscopul Francesco Canalini, nunţiul apostolic în Elveţia şi în Principatul de Lichtenstein, episcopul Pierre Farine, administrator al diecezei de Lausanne, Geneva şi Fribourg, şi mons. Nikolaus Wyrwoll, director al Institutului Bisericilor Orientale din Regensburg. Între reprezentanţii ortodocşi figurau mitropolitul de Minsk şi Slutsk, Filaret, exarh patriarhal pentru întreaga Bielorusie, arhiepiscopul de Tulcinsk şi Bratslav, Jonafan, episcopul de Korsun, Nestor şi episcopul de Braşov, Sofian. Era prezent şi preşedintele Federaţiei Bisericilor protestante elveţiene, Gottfried Locher. La sfârşitul evenimentului, mitropolitul Ilarion şi cardinalul Koch au plantat simbolic un pom în grădina Institutului de studii intercreştine, în amintirea vizitei lor la Fribourg şi a acordului de cooperare între cele două instituţii.

Semnarea acordului a fost prilejul pentru a-i conferi lui Ilarion - care este rectorul Şcolii doctorale Sfinţii Kiril şi Metodiu a BORu - titlul de profesor titular al universităţii din Fribourg. Ceremonia a fost deschisă de Guido Vergauwen, care a subliniat importanţa colaborării dintre Universitate şi Bisericile ortodoxe, în timp ce consiliera de Stat Isabelle Chassot, ministrul Instrucţiunii Publice în Cantonul Fribourg, a notat că este pentru prima dată când un episcop ortodox rus devine profesor titular al Facultăţii [catolice] de teologie. A fost apoi decanul Mariano Delgado cel care i-a consemnat diploma lui Ilarion.

Au urmat intervenţiile mitropolitului Filaret şi cardinalului Koch. Primul a pus în evidenţă relevanţa evenimentului pentru teologia creştină, afirmând că „în faţa fragilităţii civilizaţiei moderne, creştinii din Europa sunt chemaţi să mărturisească actualitatea eternă a poruncilor lui Hristos, iar Elveţia, cu angajarea sa seculară în favoarea libertăţii persoanei, poate contribui valid la atare mărturie”. Koch a amintit coincidenţa evenimentului cu solemnitatea Bunei Vestiri a Domnului, explicând că teologia trebuie să fie ştiinţa bucuriei creştine. Mitropolitul Ilarion, la terminarea ceremoniei a ţinut o lecţie la Facultatea de muzicologie cu titlul „Psalmii în tradiţia ortodoxă”. Preşedintele DECR a amintit legăturile care unesc de multă vreme Universitatea din Fribourg (ca profesor al disciplinelor dogmatice în Facultatea de Teologie) şi angajamentul său, ca reprezentant al Bisericii ortodoxe ruse, în cadrul diferitelor programe menite să întărească relaţiile dintre creştini.


sursa: moldova noastra

ECUMENISM LA NIVEL INALT LA MANASTIREA SAMBATA DE SUS. CE O ZICE SFANTUL PARINTE BOCA?

Întâlnire ecumenică ori ecumenistă la Mănăstirea Sâmbăta de Sus?


„Hrănindu-ne (noi, ortodocşii şi evangheliştii – n.n.) cu aceeaşi hrană duhovnicească care este Cuvântul lui Dumnezeu (Oare răstălmăcirea eretică a Noului Testament e hrană duhovnicească?! Nu cumva e otravă? – n.n), iar mai devreme sau mai târziu roadele acestei hrăniri dumnezeieşti (Poate fi vorba de hrănire dumnezeiască şi la ortodocşi şi la evanghelişti? Sunt mai multe adevăruri cu care ne hrănim? Felul I, felul II, felul III…? – n.n.), de care toţi oamenii se împărtăşesc, vor duce spre idealul Bisericii de refacere a unităţii ei”, a spus Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Preasfinţiţilor Episcopi,

afirmaţia că “idealul Bisericii” este “refacerea unităţii ei” este o erezie eclesiologică. Ori v-aţi lepădat aşa curând de unitatea Bisericii mărturisită în Simbolul niceo-constantinopolitan şi în Mărturisirea de credinţă rostită înainte de hirotonia în episcop?!

Biserica e Una de acum şi până în veac, iar idealul ei nu poate fi decât extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu peste toţi fiii lui Adam prin Botezul cel unul!

Să stăm bine, să luăm aminte!

Unitatea Bisericii n-a fost spartă sau pierdută prin schisme sau erezii, ci “lumea a ieşit din Biserică”, dar Ea a rămas Una şi Unică, după cuvântul Domnului: “Biserica Mea nici porţile iadului (“gurile ereticilor”, după Marele Atanasie) nu o vor birui” (Matei 16).

Şi chiar credeţi că Ortodoxia cuvântului lui Dumnezeu e tot una cu eterodoxia evangheliştilor? Triadologia lor eretică, hristologia lor eretică, soteriologia lor eretică, mariologia lor eretică, misteriologia lor eretică pot fi numite “hrană duhovnicească”? Dacă credeţi aşa, e grav şi Sfântul Sinod ar trebui să se sesizeze; dacă nu, pocăiţi-Vă şi retractaţi cele afirmate spre sminteala creştinilor ortodocşi care mai ştiu câte ceva din dogmele drept-slăvitoare – pelerin ortodox.

Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus a găzduit astăzi, 1 aprilie, ce-a de-a doua zi a întrunirii dintre reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi delegaţi ai Centrului Ecumenic Diakonia Neuendettelsau, din Germania.

„Conferinţa de astăzi a fost a doua pe care am organizat-o, prima fiind în urmă cu doi ani la Neuendettelsau. De data aceasta ne-am bucurat că am putut să desfăşurăm conferinţa în cadrul deosebit de frumos al mănăstirii şi mai ales ne-am bucurat de o atmosferă spirituală deosebită, de bună înţelegere între toţi participanţii”, a declarat pentru TRINITAS TV, prof. dr. Hermann Schoenauer, Rectorul Centrului Ecumenic al Diakonia Neuendettelsau.

Din partea Bisericii noastre au participat ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, preoţi şi profesori de marcă din învăţământul teologic românesc, o parte susţinând şi referate.

„Hrănindu-ne cu aceeaşi hrană duhovnicească care este Cuvântul lui Dumnezeu, iar mai devreme sau mai târziu roadele acestei hrăniri dumnezeieşti, de care toţi oamenii se împărtăşesc, vor duce spre idealul Bisericii de refacere a unităţii ei”, a spus Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Delegaţia din Germania se va afla în zilele următoare în Episcopia Sălajului, acolo unde vor întreprinde mai multe acţiuni sociale.


sursa: pelerin ortodox

CUI FOLOSESTE DUHOVNICESTE ACEASTA MASCARADA DE SAPTAMANA DE RUGACIUNE IN COMUN CU ERETICII??

Oprirea comuniunii ereticilor cu ortodocşii

“Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.” – aşa sună Canonul Apostolic cu numărul 10. “Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva cu ereticii (să săvârşească cele sfinte) să se caterisească.” – aşa sună Canonul Apostolic cu numărul 45. Ambele canoane de mai sus fac parte, deci, din Canoanele Sfinţilor Apostoli, sau din Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Ambele canoane de mai sus sânt, din păcate, puternic contestate de mişcarea ecumenică.

Cu toate acestea, o parte dintre ortodocşii vremurilor noastre se roagă, cel puţin o săptămână în fiecare an, împreună cu eterodocşii. În România, acum, când scriu aceste rânduri, tocmai se petrece această lucrare satanică, iar ea, culmea, se manifestă în mod plenar tocmai la acel nivel al Bisericii Ortodoxe Române la care ar fi trebuit să fie, sau de unde ar fi trebuit să-nceapă anatemizarea ei – este vorba despre Patriarhie. Trecând de eparhii şi coborând spre parohii, ca să nu mai vorbim de “prea habotnicele” mânăstiri, dracul n-a reuşit să-şi vâre coada, încă, aşa cum, probabil, urmează s-o facă, dar acolo, la vârf, se pare că a cucerit prea mulţi dintre păstorii bisericii noastre fostă, cândva, tradiţionalistă şi drept-credincioasă. Şi dacă acolo lucrurile stau aşa, prin “cădere”, mai devreme sau mai târziu, clerul nostru ortodox are toate neşansele de a-i imita pe cei care acum dau tonul şi de a cădea, masiv, în plasa celei mai mari erezii existente vreodată pe pământ – ecumenismul.
Această imensă înşelăciune diavolească va cuprinde în mrejele ei clerici, mireni, omenire pestriţă, tocmai datorită faptului că este o înşelăciune. Cei care o propovăduiesc nu sânt altceva decât nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, iar ei cunosc foarte bine învăţătura proverbului care spune ca “drumul către iad este pavat cu intenţii bune”.
Păi, dezideratul ecumenismului inter-confesional este acela de apropiere a bisericilor creştine până la unificarea acestora într-una singură. Aşa susţin ei, ecumeniştii. Când îi auzi, parcă-ţi vine să strigi “extraordinar, ce idee Dumnezeiască, ce scop nobil şi mântuitor !” Dar dacă tot sânt în lume zeci, sau poate sute de bisericuţe, fiecare cu dogmele şi cu canoanele ei, atunci, sub care dintre acestea se va efectua împăcarea şi reunificarea Bisericii Creştine?
Ei bine, sub nici o formă sub autoritatea Adevărului ortodox, tocmai datorită faptului că acesta trebuie să dispară, odată pentru totdeauna, făcând loc protestantismului iniţiator al ecumenismului, sau, de nu se va putea, chiar catolicismului care, după mai bine de o mie de ani de erezism s-ar putea să nu mai deţină nici un gram de Har Dumnezeiesc posibil oponent al satanismului internaţionalist şi globalist. Asta doresc ecumeniştii, să distrugă opera Mântuitorului, anume ortodoxia, singura credinţă adevărată, cea care n-a schimbat o cirtă din dogmele scripturistice, patristice şi sinodale dar, conştienţi fiind că o ofensivă făţişă împotriva acesteia ar pune gaz pe foc şi ar putea întoarce pe mulţi credincioşi împotriva lor, atunci au regizat un vicleşug ce le poartă numele; ce şi-ar dori lumea aceasta, din punct de vedere al credinţei, lucru care odată pus în practică ar putea să distrugă, pe de o parte, ortodoxia cea “habotnică” şi “închistată în canoane”, iar pe de altă parte să fie plăcut omenirii? Simplu: unificarea credinţei, că prea este divizată în zeci şi sute de bisericuţe. Zis şi făcut. Se trece la acţiune, se negociază, se mizează pe presiunea internaţională imensă, de toate felurile, inclusiv, sau poate în primul rând, pecuniară, ce se va pune asupra ortodocşilor care, mai devreme sau mai târziu, vor începe să subscrie la planurile ecumenice de “împăcare” şi, în câţiva zeci de ani, mai de voie, mai de nevoie, tot făcând azi un compromis, mâine un altul, se va ajunge la un numitor comun din punct de vedere dogmatic şi administrativ, bineînţeles după ce s-a “despuiat” bine de tot ortodoxia, şi unirea poate fi pecetluită în aplauzele unei lumi întregi. Unei lumi întregi da, dar o lume eretică.

Exact aşa după cum ne atenţiona marele Părinte Arsenie Boca asupra faptului că ecumenismul reprezintă, de fapt, erezia tuturor ereziilor. De apărut, ca idee, aceasta se pare că s-a lansat pe la mijlocul secolului XIX, prin Anglia şi America, iar ca termen actual ecumenismul s-a fixat în timpul unui congres ţinut în 1910 la Edinburgh (Scoţia), congres condus de un lider mason numit John Mott!!! (ce înfrăţire între masonerie şi ecumenism !!!).
Întrebare: de ce acest mason nu a ales ca şi terminologie proprie mişcării pe care tocmai o înfiinţa, cuvântul “universalism”, de la latinescul universum, că tot ţinea el de o ramură latina a creştinismului (sic!), ci a folosit analogul grecesc al acestuia “oecumenicos”, de unde şi ecumenism, care ţine strict de Biserica Ortodoxă?
Răspuns: pentru a crea confuzie, sau diversiune, cum zic militarii. Pentru a nu se sesiza prea mulţi şi nici prea puternic, ortodocşii. Este o mişcare ecumenică? E bine, chiar dacă vine din Apus. Iată înşelăciunea.
În continuare, la 1948, în Amsterdam, are loc o adunare ecumenică în timpul căreia s-a înfiinţat acel nefast sincretism religios, aşa numitul “Consiliu Mondial al Bisericilor” (C.M.B.), ce va avea sediul la Geneva.
Odată constituită această formă administrativă ecumeniştii au putut trece la elaborarea propriei teologii care, cum altfel, se bazează pe modernismul secolului XX al tezelor protestante, acceptând în loc de şapte Sfinte Taine, în general, doar două, ici şi colo mai apărând şi-a treia (Botezul, Euharistia şi Hirotonia) din care, de fapt, doar Botezul este cel încărcat de Har, celelate două fiind destul de puternic controversate chiar în interiorul organizaţiei, se acceptă ţinerea rugăciunilor şi a slujbelor în comun cu excepţia Euharistiei, se acceptă la rugăciunile ecumenice, pe lângă eterodocşi, participarea chiar şi a necreştinilor şi a celor care aparţin de cultele păgâne asiatice, se vrea instaurarea unei aşa zise “Legi a curcubeului”, se minimalizează rolul şi numărul dogmelor tocmai pentru a se depăşi mai uşor diferenţele dogmatice dintre confesiuni, se supraconturează rolul unificării în detrimentul dogmaticii care urmează să se discute ulterior împăcării, etc, etc. Trebuie menţionat faptul că acest C.M.B. nu ar fi avut niciodată un caracter ecumenic dacă nu ar fi participat la el, din păcate, şi unele Biserici Ortodoxe locale. Dar, hai să admitem că acestea erau doar nişte biserici locale, însă ce ne facem cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol care, în 1895, printr-o enciclică de-a sa, plasase catolicismul în afara Bisericii, datorită faptului că acesta venea cu “învăţături şi inovaţii eretice”, iar în 1920, aceeaşi Patriarhie gafează în momentul în care printr-o hotărâre a ei s-au pus bazele “Legii Constituţionale” a participării ortodocşilor la mişcarea ecumenistă?! Păcat. Mare păcat, mai ales pentru faptul că această hotărâre a reprezentat primul act oficial al Bisericii Ortodoxe prin care toate comunităţile religioase din Apus erau numite “Biserici”! Dar nu numai Patriarhia de la Constantinopol a gafat în relaţia cu ecumenismul, ci aproape toate bisericile naţionale ortodoxe au solicitat şi au devenit membre ale C.M.B., urmând ca ulterior, fie datorită unor divine inspiraţii, fie datorită presiunilor venite din partea propriilor credincioşi, să se retragă din acest organism.
Problema extrem de deranjantă pentru un ortodox tradiţionalist şi antiecumenist este următoarea: cum ar putea ortodoxia să se lase inclusă, ca membră, în “ceva”, atâta timp cât ea însăşi este totul pe acest pământ?! Ea este Trupul lui Christos, cel care îi cheamă pe toţi pământenii spre a deveni membrii ei. Ea este totul şi în ea poate fi inclus oricine. Ea insa, credinta desavarsita, nu poate fi inclusa in altceva!

Cu toate acestea, cu toată participarea, în anumite perioade, a ortodocşilor la congresele C.M.B., hotărârile ce se luau acolo erau foarte puternic influenţate de superioritatea numerică a voturilor protestanţilor, prezenţa ortodocşilor fiind doar una formală. Păcatul insa, fusese făcut. Acei ierarhi ortodocşi care au participat, culmea, la şedinţele organizate de către cei care doresc fix desfiinţarea ortodoxiei, conform canoanelor apostolice, trebuie a fi afurisiţi.
Bisericii Ortodoxe Române, spre fericirea ei, Dumnezeu i-a dat, ciclic, mari duhovnici şi învăţători, probabil spre a o feri cât mai bine de astfel de rătăciri pierzătoare de suflete. Redau mai jos părerile necenzurate ale câtorva stâlpi ai ortodoxiei noastre tradiţionale:

Dumitru Stăniloae (1903 – 1993):

„Eu nu prea sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpului nostru! Eu îl socotesc produsul masoneriei. Iară relativizează adevărul, credinţa adevărată. De ce să mai stau cu ei, care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, homosexualii în America şi cu Anglia …”
Gheorghe Calciu Dumitreasa (1925 – 2006): „Mişcarea ecumenică este o acţiune pe care au iniţiat-o, ca să spun aşa, curentele care încearcă nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, o acţiune pe care masoneria o încearcă de multă vreme. Eu sunt împotriva masoneriei, împotriva ecumenismului, îl socot cea mai mare erezie a secolului nostru! Şi, nu ştiu dacă sunteţi la curent, Biserica Sârbă a cerut ieşirea din ecumenism, şi până în prezent din ecumenism au ieşit Biserica Sârbă, Biserica Georgiană şi Biserica Ierusalimului. Cred că cel mai bine este să fim foarte prudenţi cu ecumenismul, care încearcă nivelarea credinţelor, nivelarea spirituală la nivelul cel mai de jos şi distrugerea specificului ortodoxiei!”
Arsenie Papacioc (născut în 1914) : „Păi, sunt împotriva ecumenismului! Asta discutăm. Pe viaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism? Ce părere aveţi despre secte şi biserica catolică? Sunt anatematizaţi, asta este! Nu le garantăm mântuirea, nu putem! Şi Sfinţii Părinţi, Sinoade întregi, consideră că acestea sunt erezii! Şi o erezie anatematizată nu putem să considerăm că este o mântuire!”
Ilie Cleopa (1912 – 1998): „Noi, ortodocşii, suntem puţini, dar suntem biserica întreagă! Nouă nu ne lipseşte nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici. Nimic, absolut nimic! Biserica noastră o credem şi o înţelegem întreagă. Are toate dogmele drepte, toată tradiţia veche apostolică şi sobornicească a Sfinţilor Părinţi. Şi are toate canoanele, are toată tradiţia liturgică, canonică, dogmatică şi istorică. Tot ce ne trebuie avem în Biserica noastră! Este biserica care a mers pas cu pas după tradiţia evanghelică şi apostolică şi sobornicească până în ziua de azi. Şi ei ştiu asta! De aceea vor să se apropie de noi…”
Iustin Pârvu (născut în 1918): ”Ecumenismul nu e născut din părerile bisericilor, ci din gândirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund creştin şi religios în ei ci doar o viaţă politică.”
Arsenie Boca (1910 – 1989):

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi la Canoanele Sfinţilor Părinţi, ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” Iată, carevasăzica, punctul de vedere al drept-credincioşilor români faţă de această nouă “credinţă”, pentru că aici se vrea a se ajunge, la instaurarea ecumenismului ca drept religie internaţional valabilă şi care să nege vehement principiile de bază ale ortodoxiei prin instaurarea aşa zisei “teorii a ramurilor”, în baza căreia fiecare biserică participantă deţine o parte de Adevăr şi de aceea trebuie să se unească toate, tocmai pentru a unifica şi Adevărul (sic!). Cu astfel de vorbe mieroase vin aceşti lupi îmbrăcaţi în piei de oaie şi, din păcate, în ultimul timp au tot mai mult succes. Iată cum prezenta, în ianuarie 2001, răposatul papă Ioan Paul al II-lea, necesitatea comuniunii şi împăcării bisericilor: “Trebuie să trăim concret comuniunea care, deşi nu e deplină, există deja între noi. Lăsând în urmă neînţelegerile, trebuie să ne întâlnim, să ne cunoaştem mai bine, să învăţăm să ne iubim unii pe alţii, să colaborăm în mod fratern pe cât ne e posibil”. Iată şi răspunsul ortodoxiei româneşti venit, poate, din cea mai autorizată voce în acest sens, a celui care a elaborat superba lucrare “Singur Ortodoxia”, anume din partea Avvei Arsenie Papacioc: “Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decât: Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit, vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sânt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Christos: În funcţie de Adevărul acesta e tot – ortodoxia, chiar numele ei este de la Christos, cum ne-a învăţat El, Christos, şi au continuat Apostolii.

Am stat împreună sute de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună… Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit. Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii care, îţi dai seama, au interpretare continuă. N-au, repet, identitate, şi îi roade faptul că nu sânt cu Adevărul. Nu există târg în materie de Adevăr!
Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – acesta îţi pierde mântuirea; este neapărat problema care se pune.

Nu avem ce discuta decât dacă veniţi înapoi!” – am încheiat citatul. Iată deci, posibililor viitori fraţi catolici, protestanti, neo-protestanti, etc, căci acum, în condiţiile actuale, nu ne putem numi fraţi întru Christos, care este singura variantă spre a ne putea reunifica. Lepădaţi-vă de toate influenţele eretice, lepădaţi-vă de imensele sume de bani şi de super-poziţiile sociale pe care le-aţi dobândit slujind Satanei, căiţi-vă la cel mai sincer mod posibil şi veniţi înapoi de unde aţi plecat, spre a vă câştiga mântuirea. Veţi fi primiţi precum a fost primit fiul risipitor.
Toate acestea însă, sub unica autoritate a Uneia, Apostolească, Sobornicească, şi Ecumenică Biserică Ortodoxă, singura reprezentantă a Adevărului numit Iisus Christos pe planeta Pământ. Dumnezeu să vă ajute în acest sens, iar nouă să ne ajute în a putea păstra înălţată singură Crucea cea ortodoxă prin vâltoarea vremurilor tot mai grele ce va să vină.

Sorin ANDREI
sursa:http://www.napocanews.ro/2011/01/oprirea-comuniunii-ereticilor-cu-ortodocsii.html

„Precum Persoana lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este unitară şi unică, la fel şi Biserica întemeiată de El este unitară şi unică. "

Simbolul credinţei. Teoria „ramificaţiilor”. Pluralismul

Dogma despre Biserică este exprimată foarte concis şi exact în articolul IX al Simbolului de Credinţă de la Sinodul I A-Toată-Lumea: „Cred în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Prin aceste cuvinte se exprimă convingerea nestrămutată a creştinului ortodox, că Biserica în care credem este cea existentă, iar nu una aşteptată; ea e întemeiată deja, şi nu aşteaptă să fie întemeiată; este pe deplin reală, şi nu imaginară.
A fost un timp când Biserica a fost făgăduită de Mântuitor prin cuvintele: „Voi zidi Biserica Mea” (Mt. 16, 18). Această făgăduinţă s-a împlinit în existenţa Bisericii, întemeiată pe credinţa în Hristos - Piatra din capul unghiului (Ef. 2, 20). Ea există pentru creştinul ortodox ca un organism divino-uman pentru mântuirea sufletelor.


Abia în timpul nostru a apărut pe baza ecumenismului, ideea că Biserica nu ar trebui creată pe Piatra adevărului lui Hristos, ci pe nisipul diferitelor rătăciri omeneşti, ceea ce contravine Simbolului credinţei şi Sfintei Scripturi. Singurul lucru despre care se spune în Simbolul credinţei ca despre unul aşteptat în viitor îl constituie evenimentele eshatologice - cea de A Doua Venire a lui Hristos, Învierea morţilor şi viaţa veacului viitor, evenimente despre care se spune „aştept”, în timp ce despre celelalte - „cred” („mărturisesc”). Spre deosebire de grupările eretice, care se pretind „biserici”, Biserica lui Hristos este definită drept „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Ce înseamnă aceste numiri? Să le expunem pe scurt.

1) Biserica este unică datorită unităţii credinţei sale. Ea nu ar fi fost unică şi unitară, ci ar fi fost multiplă, dacă în ea s-ar admite diferite „crezuri” sau atitudini faţă de credinţă.
2) Biserica este sfântă şi sfinţeşte prin harul dumnezeiesc pe care îl dă credincioşilor. Dacă ea nu ar fi primit harul de sus, la Cincizecime, nu s-ar putea numi sfântă, şi n-ar fi decât o organizaţie omenească religioasă fără har, aşa cum sunt comunităţile eretice.
3) Biserica este sobornicească şi universală în virtutea adevărului dumnezeiesc menit a fi răspândit în lumea întreagă, adevăr pe care ea îl păstrează şi îl propovăduieşte. Dacă ea nu ar deţine acest Adevăr, n-ar fi decât o dimensiune pământească uriaşă, care ar îmbrăţişa diferitele false învăţături religioase existente în lume, şi nu Biserica lui Hristos.
4) Biserica este apostolească datorită provenienţei sale apostolice. Ea păstrează continuitatea apostolică şi este credincioasă Predaniilor şi învăţăturilor apostolice. Dacă s-ar depărta de la acestea, n-ar mai avea dreptul să se numească apostolească.
Această învăţătură, exprimată concis în articolul IX al Simbolului de Credinţă prin cuvintele: „Cred în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, reprezintă plinătatea credinţei ortodoxe în Biserică. „Ne dăm seama şi simţim, spune teologul Losski -, că Biserica fără oricare din aceste calităţi n-ar fi Biserică, şi numai îmbinarea armonioasă a acestor patru calităţi, mărturisite în Simbolul credinţei, exprimă plinătatea existenţei Bisericii”.
Dacă vom compara înţelegerea Bisericii de un adevărat creştin ortodox cu vederile ecumeniştilor neortodocşi, vom constata o mare diferenţă. Ecumeniştii nu cred în existenţa unei biserici unitare - unice, adevărate, curate de orice eresuri, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti. În accepţia lor, nici una din confesiunile creştine existente nu a păstrat integral fidelitatea faţă de vechea Biserică apostolică şi nu posedă deplinătatea adevărului.
Ecumeniştii consideră că Biserica urmează să se (re)creeze pe calea mişcării ecumenice, prin apropierea aşa-numitelor „biserici” pe baza renunţărilor reciproce în doctrină şi practică.
Încă din 1937, protestantul-ecumenist Eli Gunel îşi exprima deschis „credinţa” sa ecumenică în „biserica universală”: „Eu cred în ceea ce deocamdată nu există... dar neapărat trebuie să fie. Căci cred în Sfântul Duh, Care de la istoricul ceas al Cincizecimii de la Ierusalim făureşte iarăşi şi iarăşi, neostenit, experienţe, proiecte de biserici, până nu va apărea o biserică model... Eu văd o mulţime de biserici: disparate, scindate... Eu văd biserici, care păcătuiesc într-atât încât te duc în ispită, urmate de o legiune de demoni: formalism, intelectualism, dogmatism (!)”. Autorul îşi încheie această tiradă reafirmându-şi credinţa în viitoarea „biserică universală”.
Un creştin ortodox nu poate decât să se îngrozească auzind asemenea idei blasfemiatoare. Biserica întemeiată de Hristos este tratată ca inexistentă, iar Sfântul Duh este acuzat de incapacitatea de a crea dintr-o singură dată o biserică exemplară, ca şi cum de la Cincizecime şi până astăzi El nu creează decât proiecte nereuşite de „biserici”, din care cauză în lume au apărut biserici care duc în ispită şi care sunt populate de o „legiune de demoni”! A atribui toate acestea Sfântului Duh este o blasfemie de neiertat, despre care Domnul vorbeşte în Evanghelie (Mt. 12, 32)!
„Biserica a fost întemeiată de Domnul Iisus Hristos” (Mt. 16, 18) şi „întărită prin harul Sfântului Duh, revărsat asupra ei în toată plinătatea în ziua Cincizecimii” (Fapte 2,1-12). „Mântuitorul a iubit-o” (Ef. 5, 25), „pentru ea şi-a vărsat Sângele său” (Fapte 20, 28), ca s-o sfinţească, curăţind-o cu „baia apei”, prin Cuvânt: „Ca să o înfăţişezi Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără prihană” (Ef. 5,26-27). Într-o discuţie întreţinută cu Michael Moore, l-am întrebat dacă există vreo biserică ce ar mărturisi astăzi o credinţă dreaptă şi desăvârşită? „Nu!” - a răspuns el. „Ar trebui să combinăm credinţa tuturor bisericilor, şi atunci vom avea o biserică şi credinţă unică.” După cum arată clar acest răspuns, la baza ecumenismului stă principiul fals şi inadmisibil din punct de vedere ortodox, cel al sincretismului.
„Episcopul” anglican de Gloucester, care a participat la întrunirea din Atena (mai 1941), a teologilor greci şi anglicani, riposta energic împotriva dogmei ortodoxe , afirmând că „Biserica şi-a pierdut unitatea şi astăzi nu există decât în schisme - schisma orientală, schisma papală, schisma anglicană”. Unii ecumenişti occidentali au ajuns şi mai departe, negând nu numai unitatea de facto, dar şi unitatea principială a Bisericii. Astfel, Henri van Duzzen scrie: „Ideea de „biserică nescindată” primară unitară este o perfectă ficţiune... Istoria nu cunoaşte nimic asemănător. Niciodată nu a fost o „biserică nescindată”. Chiar şi în primele 15 secole e puţin probabil să fi fost o epocă în care să nu se fi produs o mare ruptură de la „trupul lui Hristos”.
Autorul acestor cuvinte - un protestant liberal - vede în fiecare erezie o nouă ramificaţie a Bisericii Creştine, atribuind fiecăreia dreptul de a se numi „biserică”. Fiind în afara Bisericii, el nu poate să înţeleagă şi să simtă că noile grupări, care se desprind datorită eresului, părăsesc Biserica şi nu mai aparţin Bisericii, putând să se unească cu ea numai în cazul în care vor renunţa la toate erorile lor. Fiind nişte biserici false, ele nu au dreptul să se numească biserici, pe când adevărata Biserică a lui Hristos, respingând pe eretici, continuă să existe ca o Biserică întreagă, unitară în credinţă şi indivizibilă.
Marele dogmatist sârb, Arhimandritul Iustin Popovici spune clar: „Precum Persoana lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este unitară şi unică, la fel şi Biserica întemeiată de El este unitară şi unică. Unitatea Bisericii rezultă inevitabil din unitatea Fiului lui Dumnezeu, Hristos [...] Orice divizare (a Bisericii) ar însemna moartea ei. Ea se află în întregime în Fiul lui Dumnezeu şi este înainte de toate Trupul Fiului lui Dumnezeu, şi numai după aceea o organizare umană. Toate în ea sunt divino-umane: şi viaţa, şi credinţa, şi dragostea, şi Botezul, şi Euharistia, şi toată sfânta ei Taină, şi toată învăţătura ei, şi întreaga viaţă a ei, şi toată nemurirea, şi toată veşnicia ei, şi întreaga ei organizare [...] Toate la ea sunt divino-umane şi indivizibile, toate la ea sunt legate organic şi prin har în trupul întreg al lui Dumnezeu-Omul, cu un singur Cap de către Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos [...] Uniţi cu Hristos, toţi membrii Bisericii din toate neamurile şi din toate timpurile sunt una în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28).
Această unitate a credincioşilor începe cu prima Sfântă Taină - Sfântul Botez, continuă şi se întăreşte prin mijlocirea celorlalte Sfinte Taine şi îşi atinge desăvârşirea în Sfânta Euharistie, prin care se înfăptuieşte cea mai perfectă unitate a credincioşilor cu Domnul Iisus Hristos, ca şi unitatea dintre credincioşi [...] Temelia integrităţii Bisericii lui Hristos se făureşte pe unitatea şi unicitatea CREDINŢEI în Dumnezeu. Iar în această credinţă totul este Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos, care a unit pe veci - în El însuşi şi prin Biserică - cerul cu pământul, îngerii cu oamenii şi, ce este mai important, - pe Dumnezeu cu oamenii. Credinţa în Dumnezeu-Omul ne dă nouă, oamenilor, absolut tot ce ne trebuie pentru viaţa veşnică. Cu această credinţă noi stăm şi fiinţăm de sus până jos, această credinţă „a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 1,3).
Aidoma Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi şi învăţători ai Bisericii mărturisesc unitatea şi unicitatea Bisericii Ortodoxe. De aceea este clară şi înflăcărată râvna de care dau dovadă Sfinţii Părinţi ai Bisericii ori de câte ori se produce o separare sau o sciziune de la Biserică, ca şi atitudinea lor severă faţă de eresuri şi schisme [...]
Precum Domnul Iisus nu poate avea mai multe trupuri, la fel El nu poate avea mai multe biserici [...] De aceea divizarea Bisericii, ontologic, este în esenţă cu neputinţă. Niciodată n-a fost şi nu poate fi o divizare a Bisericii: s-au produs şi se vor produce doar separări de Biserică [...] În diferite timpuri s-au desprins de la Biserica unitară indivizibilă a lui Hristos, ereticii şi schismaticii, ei încetând a mai fi astfel membri ai Bisericii [...] În felul acesta s-au separat de Biserică gnosticii, arienii, duhoborii, monofiziţii, iconoclaştii, romano-catolicii, protestanţii, greco-catolicii şi toţi ceilalţi apostaţi care aparţin legiunii eretico-schismatice.”
Ideea precum că Biserica ar exista astăzi numai în schisme este exprimată în aşa-numita „teorie a ramificaţiilor”, potrivit căreia Biserica este împărţită în „ramificaţii”: ortodoxă, catolică, anglicană (sau protestantă). Aceste ramificaţii nu se află în unitate şi relaţii reciproce, însă, conform respectivei teorii, unitatea aparentă „n-a constituit o caracteristică esenţială a Bisericii. Diversitatea în învăţătură şi în practică nu contravine esenţei ei de profunzime.”
O astfel de „diversitate în învăţătură”, denumită în mediile ecumenice „pluralism”, este astăzi susţinută în mod deosebit de C.E.B., care cuprinde numeroase confesiuni şi secte. Un asemenea pluralism ar înnobila reciproc, zice-se, pe participanţii la mişcarea ecumenică. Fiecare poate, ascultând pe altul, să cunoască ceva, să-şi „îmbogăţească” tradiţia cu alta, să-şi completeze credinţa cu elemente conservate în altă confesiune. Fostul şef al departamentului „Credinţă şi organizare”, Luca Fischer, chiar se încumeta să afirme că, în pofida eventualului pericol, „diversitatea este firească şi chiar necesară”.
Ce înseamnă aceasta din punctul de vedere strict ortodox, potrivit căruia există „un singur Domn, şi o singură credinţă” (Ef. 4, 5), „o singură adevărată şi sfântă Predanie” (II Tes. 2, 15) şi „o singură Biserică” (Mt. 16, 18).
Pluralismul, admis şi chiar aprobat de ecumenism, nu este altceva decât transformarea adevărului dumnezeiesc absolut în ceva relativ. Căci cum ar putea să nu fie relative adevărurile credinţei, dacă diferite tradiţii confesionale, adesea contradictorii şi reciproc exclusiviste, sunt socotite în egală măsură purtătoare ale unui anumit „adevăr”?! Relativizarea adevărului - iată principala ţintă a „teologiei ramificaţiilor”!
După cum afirma de drept Vedernikov, „această teorie a ramificaţiilor este ademenitoare cel puţin de aceea că nivelează adevărul cu rătăcirea, zugrăvind totodată falsa perspectivă a creării unei noi biserici ecumenice, în care trebuie să se reunească toate confesiunile creştine existente, fără a-şi pierde valorile ce le sunt proprii. O asemenea perspectivă nu este doar înşelătoare, ci e şi periculoasă pentru creştini, pentru că îi abate de la Biserica cea adevărată, întemeiată de Mântuitor, le sugerează ideea irealităţii acestei Biserici, transformând religia noastră dintr-o îmbinare ontologică reală cu Dumnezeu într-o stare de spirit deşartă, stare în care e lesne să accepţi orice compromisuri în credinţă şi în viaţă.”
Ideea pluralismului, propagată perseverent în mediul ecumenic, cuprinde tot mai mult inimile creştinilor, pasionându-se pentru ea şi unii teologi catolici. De pildă, după părerea cardinalului belgian Souenince, „Biserica a fost creată după chipul Treimii, Care este Una în Trei şi Trei în Una”. Ceea ce înseamnă că unitatea există în pluralitate şi pluralitatea există în unitate... De aceea s-ar cuveni să tratăm unitatea ca o unitate multiplă.”
Exemplul cu Sfânta Treime pus în legătură cu actualul pluralism „bisericesc”, adică cu divergenţele dogmatice ale diferitelor comunităţi religioase, este lipsit de temei, potrivnic lui Dumnezeu şi profanator, fiindcă aşa-numitele „biserici” sunt biserici false în comparaţie cu Biserica unică şi unitară, întemeiată de Domnul Iisus Hristos, şi nu pot face o unitate comună cu ea. În Sfânta Treime totul este Adevăr: Adevărul - Dumnezeu Tatăl (Ier. 10, 10), Adevărul - Fiul lui Dumnezeu (In. 14, 6), Adevărul - Duhul Sfânt (I In. 5, 6). Adevărul face ca Sfânta Treime să fie Una (I In. 5, 7). Adevărul trebuie să reunească Bisericile, dacă ele vor să fie un tot întreg, căci Adevărul nu se poate multiplica sau îmbina cu minciuna. Tocmai acest lucru i-a scăpat din vedere cardinalului Souenince.
Comisia teologică a Vaticanului, adoptând în unanimitate cincisprezece propuneri cu privire la „unitatea credinţei şi pluralismului teologic”, a instituit in doctrina oficială a Bisericii catolice „dreptul la diferite atitudini faţă de Taina exclusivă a lui Hristos” - drept care, în principiu, a şi fost recunoscut de Conciliul II Vatican în Decretul cu privire la ecumenism (III, 17), şi în Decretul privind activitatea misionară a Bisericii (III, 22). În propunerile vizate, care sunt adecvate poziţiei ecumenismului, se afirmă: „Credinţa este una, exprimările ei însă sunt multiple. Această multiplicitate nu necesită confirmare. Ea este o realitate ce rezultă din însăşi necesitatea întruchipării credinţei creştine în diferite culturi.”
Oare formulările eretice ale Tainei lui Hristos pot fi justificate prin „diversitatea culturilor”? De parcă Taina creştinătăţii este condiţionată de culturile omeneşti, şi nu de realitatea cerească cea mai presus de fire, şi de revelaţia dumnezeiască, căreia cultura şi raţiunea trebuie să i se supună (II Cor. 10, 5).
Pe timpurile Sfântului Irineu din Lion, Biserica era răspândită de la Răsărit la Apus şi învăţătura bisericească se propovăduia printre popoare cu diferite culturi şi zeităţi. Dacă ar fi să urmăm logicii ecumenice, ar fi trebuit să constatăm că de pe atunci aceste culturi şi-au lăsat amprenta asupra Tainei lui Hristos şi au imprimat „pluralism” credinţei. Nimic asemănător însă nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, după cum arată Sfântul Ierarh Irineu din Lion:
„Biserica, deşi e răspândită în lumea întreagă până la marginile pământului, a primit de la apostoli şi de la ucenicii lor credinţa.. Biserica trăieşte ca şi într-o casă comună: păstrează cu râvnă această propovăduire şi credinţă şi crede în unicitate, de parcă ar avea un singur suflet şi o singură inimă şi, potrivit cu aceasta propovăduieşte, învaţă şi predică, de parcă ar avea o singură gură. Şi cu toate că în lume se vorbesc diferite limbi, puterea Predicii e una şi aceeaşi. Bisericile, întemeiate în ţările germane nu cred şi nu propovăduiesc credinţa cumva într-un fel al lor; nici bisericile din Iberia, nici cele ale celţilor, nici cele de la Răsărit, din Egipt, din Libia, nici bisericile întemeiate pe pământurile mediteraneene. Ci aşa cum soarele - această creaţie a lui Dumnezeu, este unul şi acelaşi în toată lumea, la fel şi propovăduirea adevărului pretutindeni străluceşte şi luminează pe toţi oamenii care doresc să ajungă la cunoaşterea Adevărului.”
Astfel stând lucrurile, e clar că nu culturile au schimbat expresia Tainei lui Hristos şi împreună cu ea - adevărul despre Dumnezeire, ci unii eretici aparte, inspiraţi de duşmanul Bisericii - diavolul, precum Arie, Nestorie, Macedonie, Eutihie, ş.a. Astăzi, însă, ecumenismul a început a învinovăţi „culturile” de vina ereticilor, pentru a justifica schismele apărute în rândul creştinilor, ca fiind, chipurile, un fenomen firesc şi aproape necesar.
O conştiinţă ortodoxă nepărtinitoare îşi dă seama că Biserica nu poate exista în schisme. A considera Biserica o entitate scindată e totuna cu a o nega, căci „orice împărăţie care se dezbină în sine, se pustieşte” (Mt. 12, 25). Cum ar fi putut Biserica să reziste împotriva porţilor iadului, care născocesc rătăciri şi pun la cale dezbinări, dacă nu ar fi unitară în credinţă, dacă şi-ar pierde unitatea şi ar trăi astăzi numai în schisme? Odată cu pierderea unităţii sale în credinţa cea dreaptă, Biserica îşi pierde şi menirea sa dumnezeiască -aceea de a fi Biserica lui Dumnezeu - „stâlpul adevărului” (I Tim. 3, 15).

sursa:
http://orthologos.blogspot.com/2009/01/simbolul-credinei-teoria-ramificaiilor.html

LISTA CU SFINTI SI MARI DUHOVNICI IMPOTRIVA ECUMENISMULUI SI A EREZIEI PAPISTASE

Cu ingaduita dvs, vreau sa republic acest articol, deoarece mi se pare important sa cunoastem sfintii si marii duhovnici care au grait impotriva ecumenismului si a ereziei papistase.

LISTA CU SFINTII SI MARII DUHOVNICI IMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Daca toti acesti mari sfinti si duhovnici nevoitori intru Hristos s-au pronuntat categoric impotriva catolicismului, de ce BOR si patriarhul Bartolomeu se incapataneaza sa ne uneasca cu ei? Oare sunt acestia mai presus de atatia invatati si oameni traitori in Duh? Chiar sa nu conteze deloc in fata lor parerea acestor sfinti si duhovnici despre eresul catolic?
danutza

Mărturii impotriva eresului catolic

Toţi sfinţii şi toţi marii duhovnici contemporani care s-au remarcat printr-o viaţă sporită şi bineplăcută lui Dumnezeu, mărturisesc că Biserica Ortodoxă este singura Biserica şi că nu există biserici “surori”. Ei numesc catolicismul erezie şi ne-au lăsat nenumărate mărturii din care putem învăţa cum să ne raportam şi noi la mişcarea ecumenistă.

Iată doar câţiva dintre sfinţii şi părinţii mărturisitori ai ortodoxiei care numesc catolicismul erezie şi îndeamna la păstrarea credinţei ortodoxe:

•Sf. Ierarh Fotie cel Mare (+895)
•Sf. Teodosie de la Pecerska (+1073)
•Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului (+1240)
•Sf. Grigorie Palama (+1340)
•Sf. Ier. Simeon al Tesalonicului (+1429)
•Sf. Marcu Mitropolitul Efesului (+1444)
•Sf. Maxim Grecul (+1555)
•Sf. Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):

◦“Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza… Noi avem o poruca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre [Profetii despre urgiile ce vor veni]“

•Sf. Paisie de la Neamt (+1794)
◦afurisirea catolicilorSF.
•Sf. Nicodim Aghioratul (+1809)
•Sf. Ignatie Brianceaninov (+1867)
•Sf. Ambrozie de la Optina (+1891)
•Sf. Teofan Zavoratul (+1894)
•Sf. Ioan de Kronstadt (+1908):
◦Despre unirea cu catolicii
•Sf. Ier. Nicolae Velimirovic (+1956)
•Sf. Ioan Iacob Hozevitul (+1960)
◦despre respectarea canoanelor
•Sf. Averchie Tausev (+1976)
•Sf. Iustin Popovici (+1979)
◦Biserica Ortodoxa si ecumenismul
◦despre dogma infailibilitatii papale
•Cuv. Filotei Zervakos (+1980)
•Cuv. Seraphim Rose (+1982)
•Cuv. Paisie Aghioratul (+1994)
•Pr. Ilie Cleopa:
◦despre credinta catolica
•Pr. Dumitru Staniloae:
◦despre despartirea lui Dumnezeu de lume in catolicism
◦despre ecumenism
◦despre diferentele dintre ortodoxie si catolicism
•Pr. Arsenie Papacioc:
◦“Nu este o intamplare ca suntem ortodocsi”
•Pr. Gheorghe Calciu:
◦despre ecumenism
•Pr. Rafail Noica
◦despre erezia catolica
•Pr. Lavrentie Sovre

SF. PAISIE DE LA NEAMT ii afuriseste pe catolici
Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. [...]

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. [...]

Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

(Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

SF. IOAN DE KRONSTADT – despre unirea cu catolicii
Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, o singura obste acelor credinciosi! Care insa, dintre aceste zise biserici, mai ales dintre intii-statatorii numiti papi, patriarhi mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi sau xiondzi, pateri, se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu ne putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mintuirii sufletului nostru. [...] Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevarul? (SF. IOAN DE KRONSTADT)

SF. IOAN IACOB HOZEVITUL – despre respectarea canoanelor
“Iar cîtiva dintre slujitorii Sfîntului Altar din ziua de azi defaimã aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfînt prin Sf. Apostoli si prin Sf. Pãrinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: “Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.” Nu zic cã ei de multã grãsime si nefricã de Dumnezeu li s-a întunecat mintea si au nãpîrlit, cãzîndu-le si pãrul si barba si mustata, fãcîndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calcã în picioare, dar predicã sus si tare cã sunt ortodocsi.” (Hranã duhovniceascã, Buc., 2000)

SF. IUSTIN POPOVICI – Biserica Ortodoxa si Ecumenismul

“Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de întrebari: si toate întrebarile acestea, în întemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa într-o singura dorinta – si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos. Iar adevarata Biserica a lui Hristos poarta – si trebuie sa poarte – raspunsuri la toate întrebarile si sub-întrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele întrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos. Iar vatra duhului omenesc arde pururea în vesnicele întrebari chinuitoare. Si orice om arde în ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: îi arde inima, îi arde mintea, îi arde constiinta, îi arde sufletul, îi arde întreaga fiinta. “Si nu este pace întru oasele lor”. Între planete, planeta noastra este cetatea de scaun a tuturor vesnicelor probleme chinuitoare: ale vietii si ale mortii, ale binelui si ale raului, ale faptei bune si ale pacatului, ale lumii si ale omului, ale nemuririi si ale vesniciei, ale raiului si ale iadului, ale lui Dumnezeu si ale diavolului. Între toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita. Tocmai pentru aceasta S-a pogorît Dumnezeu pe pamînt, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre întrebari. Din aceasta pricina a si ramas întreg pe pamînt, în Biserica Lui, careia El îi este cap, iar ea este trupul Lui. Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si în ea este întreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine- vestirile Sale si cu toate desavîrsirile Sale.”

“Urmand pe Sfintii Apostoli, Parintii si Dascalii Bisericii marturisesc cu dumnezeiasca intelepciune serafimica si ravna heruvimica unitatea si unicitatea Bisericii Ortodoxe. Ca atare, este de inteles ravna inflacarata a Sfintilor Parinti ai Bisericii fata de orice despartire de Biserica si cadere din Biserica si atitudinea lor aspra fata de erezii si schisme. In aceasta privinta, de exceptionala insemnatate divino-umana sunt sfintele Sinoade Ecumenice si Locale. Potrivit duhului si pozitiei lor de hristica intelepciune, Biserica Ortodoxa este nu numai una, ci si unica. Dat fiind ca Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, in El nu pot fi mai multe Biserici. Din punct de vedere ontologic, despartirea sau impartirea Bisericii este cu neputinta. Ca atare, niciodata nu a existat vreo impartire a Bisericii, ci au existat si vor exista despartiri de Biserica, asa cum vitele care de buna voie raman sterpe si cad uscate din Via divino-umana cea vesnic vie (Ioan 15, 1-6). Din Biserica cea una, unica si de nedespartit a lui Hristos s-au despartit si au cazut in felurite vremuri ereticii si schismaticii, si prin aceasta au incetat a mai fi madulare ale Bisericii si de un trup cu trupul ei divino-uman. Astfel au cazut mai intai gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofizitii, iconomahii, romano-catolicii, protestantii, uniatii, precum si toti ceilalti care alcatuiesc legiunea eretico-schismatica.”

Sf. Iustin Popovici: Ce este caderea papei decit numai vointa de a-L înlocui pe Dumnezeul-om cu omul?

Sf. Iustin Popovici

În istoria neamului omenesc exista trei caderi principale: a lui Adam, a lui Iuda si a papei. Esenta caderii în pacat e întotdeauna aceeasi: vointa de a deveni bun prin sine, vointa de a deveni desavirsit prin sine, vointa de a deveni Dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se asimileaza, fara sa-si dea seama, diavolului, fiindca si acesta a vrut sa devina Dumnezeu prin sine însusi, sa înlocuiasca pe Dumnezeu cu sine însusi, si în aceasta îngimfare a lui a devenit dintr-o data diavol, cu desavirsire despartit de Dumnezeu si cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în aceasta înselare de sine plina de trufie consta esenta pacatului, pacatul universal. În aceasta consta si esenta diavolului, a capeteniei diavolului – satana. Aceasta nu e altceva decit vointa de a ramine în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decit pe sine. Toata esenta diavolului este în faptul ca nu-L vrea citusi de putin pe Dumnezeu în launtrul lui, vrea sa ramina totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic fata de Dumnezeu si tot ce apartine lui Dumnezeu. Si ce este aceasta? Egoismul si dragostea de sine îmbratisate pentru întreaga vesnicie. Asa e în esenta lui omul umanist: el ramine tot în sine însusi, cu sine însusi, pentru sine însusi, totdeauna închis cu îndirjire fata de Dumnezeu. În aceasta consta orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism demonizat este vointa de a deveni bun cu ajutorul raului, de a deveni dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici si fagaduinta facuta în rai de diavolul catre stramosii nostri: “Veti fi ca niste dumnezei” (Fac. 3, 5).

Omul a fost zidit de Iubitorul de oameni Dumnezeu ca virtual dumnezeu-om, ca pe temeiul chipului dumnezeiesc pe care îl poarta fiinta lui sa se zideasca de buna voie prin Dumnezeu întru Dumnezeu-om. Dar omul prin libera sa alegere a cautat sa ajunga prin pacat la nepacatosenie, prin diavol la starea de Dumnezeu, si desigur ca urmind calea aceasta el ar fi devenit un diavol sui generis daca Dumnezeu, prin nesfirsita Sa iubire de oameni si “dupa mare mila Sa”, n-ar fi intervenit facindu-Se om, adica Dumnezeu-om, aducindu-l astfel pe om la Dumnezeul-om. L-a introdus prin Biserica – Trupul Sau în nevointa divino-umanizarii prin sfintele taine si sfintele virtuti, si în felul acesta a dat omului putinta de a ajunge “întru barbat desavirsit, la masura virstei plinirii lui Hristos” (Ef. 4, 13), si de a-si atinge astfel menirea sa dumnezeiasca de a deveni de buna voie Dumnezeu-om dupa har.

Ce este caderea papei decit numai vointa de a-L înlocui pe Dumnezeul-om cu omul?

PR. ILIE CLEOPA – despre credinta catolica

Credinta schismatica este si credinta catolica, care inseamna universala, dar nu mai este dreapta, adica ortodoxa, caci au schimbat unele dogme stabilite de Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti la cele sapte Sinoade Ecumenice. Din aceasta cauza ei s-au rupt de credinta si de crezul ortodox si cred in Papa.

Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?

Fragment din cartea Dreapta credinta

PR. DUMITRU STANILOAE – Despre despartirea lui Dumnezeu de lume in catolicism
In Occident, despartirea lui Dumnezeu de lume a dus in catolicism la intelegerea Bisericii ca avand mai putin prezent pe Hristos in ea, fiind inlocuit de un vicar (loctiitor), preocupat de extinderea puterii lui si a subordonatilor lui in lume, in mod accentuat de stapanirea peste domeniile vietii omenesti in sens politic.

Fragment din De ce suntem ortodocsi?

Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae
“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sîrb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizează credinta adevărată: de ce să mai stau cu ei care au făcut femeile preoti, care nu se mai căsătoresc, iar în America, Anglia si alte tări au legiferat homosexualitatea”.

(fragment dintr-un dialog purtat de părintele Stăniloae cu un grup de tineri de la Liga Tineretului Ortodox din Braşov în primăvara anului 1993)

PR. ARSENIE PAPACIOC – Nu este o intamplare ca suntem ortodocsi
Biserica este trupul tainic al lui Hristos. Nu poti sa fii crestin universal decat prin modalitatea ortodoxa. In alegerea, trairea si adancimea unei structuri, trebuie neaparat sa tinem cont de niste date reale ale problemei in care ne angajam. Este o greseala sa iesi dintr-o structura spirituala puternica – Ortodoxia, atat de deplina, de autentica, de universala, care ofera realizarea omului din tine; altfel, o spun cu regret, s-ar putea numi false trairi interioare. Nu este o intamplare ca noi suntem ortodocsi, si nu suntem romano-catolici. Sigur, este vorba de a ne angaja cu toata seriozitatea pe drumul esential istoric, care este marele Adevar – Orto-Doxia.

Pr. Arsenie Papacioc: "Sunt impotriva! Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism?"

Despre erezia catolica – Pr. Rafail Noica
Daca vedem ca un Apus care de 1000 de ani n-a mai cunoscut Biserica de cand Roma s-a despartit de Biserica si a cazut in erezia – socotesc, cea mai cumplita din istorie – si am vazut pe pielea mea cum Apusul a suferit din aceasta erezie in mii de feluri, si am vazut-o in literatura apuseana, am vazut-o in politica, am vazut-o in toate lucrurile in care am avut niste sclipiri, totusi acum Apusul in mare masura vine la Ortodoxie, mare … poate nu asa mare, dar in comparatie cu ce a fost in istorie, in orice caz mai mare decat oricand.

Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: "Eu sunt impotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru"
Pr. Adrian Fageteanu: "Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX"
Pr. Ilie Cleopa: "Noi ortodocsii suntem putini dar suntem Biserica intreaga. Noua nu ne lipseste nimic! Noi n-avem ce imprumuta de la protestanti dar nici de la catolici!"
Pr. Iustin Parvu: "Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica"
Cuv. Paisie Aghioratul: "Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit."

CANOANELE ŞI ADEVĂRUL SUNT DE PARTEA LUI ARTEMIE!”

Tot de pe blogul http://acvila30.wordpress.com/ mai aflam:

PĂRINTELE THEODOROS ZISIS DESPRE PRIGONITUL EPISCOP ARTEMIE: „CANOANELE ŞI ADEVĂRUL SUNT DE PARTEA LUI ARTEMIE!”


Comentând actualitatea bisericească la „arhondaricul” Sfântului Antonie din Tesalonic, profesorul emerit al Facultăţii de Teologie din Tesalonic, Protopresbiterul Theodoros Zisis a spus printre altele:
„Tema (izgonirii Episcopului Artemie) este foarte amară, dar şi foarte plină de speranţă, pentru că readuce timpurile patristice, arată că trăim în epoca Părinţilor, din pricina provocărilor. Şi marele Părinte care este persecutat şi anihilat –este episcopul Artemie de Kosovo, despre care doar am citit câte se întâmplă şi am spus că urmează drumul Sfântului Ioan Gură-de-Aur. Ştim cu toţii ce a suferit Sfântul Ioan Gură-de-Aur: caterisit pe nedrept, exilat şi izgonit. Şi care în cele din urmă (Sfântul Ioan Gură-de-Aur), deşi la început a spus „Nu contează, să nu reacţionez, să-l primească pe succesorul meu!” (acea primă atitudine a sa a fost ca să nu provoace tulburări şi să aibă loc ucideri şi să se verse sânge), când mai apoi s-a dus în exil şi lucrurile s-au liniştit, a spus că „Episcop canonic, Arhiepiscop al Constantinopolului sunt eu şi toţi ceilalţi succesori ai mei sunt pasageri adulteri, sunt preacurvari”. În scrisorile către diaconiţa Olimpiada, Sfântul Ioan spune de multe ori lucrul acesta, că adică „Eu sunt episcopul canonic!”. Aşadar, Episcopul Artemie, izgonit pe nedrept din episcopia sa şi exilat într-o mănăstire, ca şi în cazul Sfântului Ioan Gură-de-Aur, a devenit subiectul apropierii entuziaste a credincioşilor şi monahilor. Pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur l-au urmat monahi în tot drumul său şi lume. Şi la Artemie, acolo în mănăstirea în care l-au exilat, se duce lume şi au fost deranjaţi de asta”. Imediat după acestea, părintele Theodoros a citit textul „Întemniţare în desfăşurare – Se clatină sănătatea Episcopului Artemie”. Încheind, părintele Theodoros a subliniat: „Aşadar, în timp ce se întâmplă aceste grozăvii, eu în mine însumi am o bucurie, pentru că Artemie se arată un mare Mărturisitor şi un mare sfânt pe urmele marilor Sfinţi Părinţi. Şi n-au decât să facă ce vor toţi ceilalţi şi lumea întreagă. Şi să fie împotriva lui toată lumea şi toate Sinoadele. Canoanele şi Adevărul sunt de partea lui Artemie.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/11/o_23.html)

sursa: http://acvila30.wordpress.com/2010/11/23/parintele-theodoros-zisis-despre-prigonitul-episcop-artemie-%e2%80%9ecanoanele-si-adevarul-sunt-de-partea-lui-artemie%e2%80%9d/