Întâlnire ecumenică ori ecumenistă la Mănăstirea Sâmbăta de Sus?
„Hrănindu-ne (noi, ortodocşii şi evangheliştii – n.n.) cu aceeaşi hrană duhovnicească care este Cuvântul lui Dumnezeu (Oare răstălmăcirea eretică a Noului Testament e hrană duhovnicească?! Nu cumva e otravă? – n.n), iar mai devreme sau mai târziu roadele acestei hrăniri dumnezeieşti (Poate fi vorba de hrănire dumnezeiască şi la ortodocşi şi la evanghelişti? Sunt mai multe adevăruri cu care ne hrănim? Felul I, felul II, felul III…? – n.n.), de care toţi oamenii se împărtăşesc, vor duce spre idealul Bisericii de refacere a unităţii ei”, a spus Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Preasfinţiţilor Episcopi,
afirmaţia că “idealul Bisericii” este “refacerea unităţii ei” este o erezie eclesiologică. Ori v-aţi lepădat aşa curând de unitatea Bisericii mărturisită în Simbolul niceo-constantinopolitan şi în Mărturisirea de credinţă rostită înainte de hirotonia în episcop?!
Biserica e Una de acum şi până în veac, iar idealul ei nu poate fi decât extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu peste toţi fiii lui Adam prin Botezul cel unul!
Să stăm bine, să luăm aminte!
Unitatea Bisericii n-a fost spartă sau pierdută prin schisme sau erezii, ci “lumea a ieşit din Biserică”, dar Ea a rămas Una şi Unică, după cuvântul Domnului: “Biserica Mea nici porţile iadului (“gurile ereticilor”, după Marele Atanasie) nu o vor birui” (Matei 16).
Şi chiar credeţi că Ortodoxia cuvântului lui Dumnezeu e tot una cu eterodoxia evangheliştilor? Triadologia lor eretică, hristologia lor eretică, soteriologia lor eretică, mariologia lor eretică, misteriologia lor eretică pot fi numite “hrană duhovnicească”? Dacă credeţi aşa, e grav şi Sfântul Sinod ar trebui să se sesizeze; dacă nu, pocăiţi-Vă şi retractaţi cele afirmate spre sminteala creştinilor ortodocşi care mai ştiu câte ceva din dogmele drept-slăvitoare – pelerin ortodox.
Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus a găzduit astăzi, 1 aprilie, ce-a de-a doua zi a întrunirii dintre reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi delegaţi ai Centrului Ecumenic Diakonia Neuendettelsau, din Germania.
„Conferinţa de astăzi a fost a doua pe care am organizat-o, prima fiind în urmă cu doi ani la Neuendettelsau. De data aceasta ne-am bucurat că am putut să desfăşurăm conferinţa în cadrul deosebit de frumos al mănăstirii şi mai ales ne-am bucurat de o atmosferă spirituală deosebită, de bună înţelegere între toţi participanţii”, a declarat pentru TRINITAS TV, prof. dr. Hermann Schoenauer, Rectorul Centrului Ecumenic al Diakonia Neuendettelsau.
Din partea Bisericii noastre au participat ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, preoţi şi profesori de marcă din învăţământul teologic românesc, o parte susţinând şi referate.
„Hrănindu-ne cu aceeaşi hrană duhovnicească care este Cuvântul lui Dumnezeu, iar mai devreme sau mai târziu roadele acestei hrăniri dumnezeieşti, de care toţi oamenii se împărtăşesc, vor duce spre idealul Bisericii de refacere a unităţii ei”, a spus Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Delegaţia din Germania se va afla în zilele următoare în Episcopia Sălajului, acolo unde vor întreprinde mai multe acţiuni sociale.
sursa: pelerin ortodox
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu