Luciditatea Elitelor

Luciditatea Elitelor


Activitatea conspirativă de implementare a Proiectului L.U.C.I.D. în întreaga lume este sprijinită de conducători de state, şefi de guverne, comandanţi de poliţie, şefi şi directori ai serviciilor secrete, etc., toţi puşi în slujba Elitelor pentru instaurarea unui Guvern Mondial. Este bine ca cititorul să cunoască că în Guvernul Mondial sunt aleşi reprezentanţi din statele stabilite de Elite, în funcţie de populaţie. O ţară cu 10 milioane de locuitori are un reprezentant, între 10 şi 100 de milioane doi reprezentanţi.

Aleşi, bineînţeles de Elite. Adică de organizaţia Bilderberg. România are doi reprezentanţi. Care sunt aceştia? Se poate doar bănui, dar nu doresc să fac supoziţii în acest sens. Specific doar că profesorul Romulus Ioniţă, cetăţean american, jurnalist de prestigiu, a fost propus să reprezinte România în noul Guvern Mondial. La refuzul dânsului, organizaţia Bilderberg l-a trecut în rândul persoanelor „incomode”. Pe data de 13.07.09 a dat un interviu fulminant la postul OTV, seara, în legătură cu „Organizaţiile secrete care conduc lumea, inclusiv România”. Oare câţi dintre cei care au urmărit emisiunea l-au crezut?

Dar să revin. Pentru Europa au fost alese două organisme pentru implementarea Proiectului L.U.C.I.D. Interpolul, „pentru a demonstra fezabilitatea şi utilitatea Sistemului L.U.C.I.D. pentru sistemul juridic”, după cum au declarat Jean-Paul Creuset şi Anthony Halaris, designerii Proiectului. Iată ce au declarat cei doi în legătură cu rolul Interpolului în aplicarea lui L.U.C.I.D.: „Sarcinile majore ale ICPO-INTERPOL sunt de a găsi şi dezvolta proiecte speciale în stare să contribuie în mod efectiv le prevenirea sau eradicarea criminalităţii pe plan internaţional. Elementele unui astfel de proiect sunt:

- stabilirea unei reţele structurale şi coordonate de colectare şi procesare a informaţiei,

- folosirea acestei reţele pentru a se oferi servicii pe plan naţional şi a se înlesni conlucrarea dintre diversele agenţii în cursul diferitelor anchete (investigaţii);

- studii tehnice şi propuneri care să înlesnească adaptarea rapidă a tacticilor şi strategiilor agenţiilor naţionale” (9).

V-aţi prins, stimaţi cititori? Pentru opinia publică cele de mai sus dau bine. Însă conspiraţia este vastă, cuprinde întreaga Europă şi deja s-a trecut la treabă…
(NR: cititi si http://www.adevarul.ro/international/Eurodeputatii_cer_serviciu_secret_pentru_UE_0_460154284.html)
Până la 1 ianuarie 2007 mulţi români au fost de acord cu expresia arhicunoscută şi excesiv întrebuinţată de guvernanţi şi mass-media: „trebuie să intrăm în Europa”. S-a creat o adevărată psihoză a dorinţei de a intra „în rând cu lumea”. Însă totul a fost o conspiraţie uriaşă care a servit interesele Elitelor europene, şi a cozilor de topor autohtoni. Cele de mai jos nu le veţi găsi nicăieri în presa românească sau prezentate ori analizate de politicienii, analiştii şi formatorii de opinie care şi-au făcut un obicei în analiza totul pe sticla televizoarelor, cu excepţia problemelor care îi interesează direct pe români. Veţi găsi doar frânturi care dau bine.

O copie fidelă a Proiectului L.U.C.I.D., sau mai bine zis o anexă/un braţ a/al acestuia a fost creat în Europa: este vorba de Sistemul European de Informaţii Schengen

La 14 iunie 1985, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda au semnat în mare secret, în oraşul Schengen din Luxemburg, acordul cu acelaşi nume. La 19 iunie 1990, cele cinci ţări fondatoare au semnat iarăşi Acordul, având de data aceasta toate organismele executive constituite. Prezint cronologia aderării la Spaţiul Schengen:

• 1990 – Italia;

• 1991 – Spania şi Portugalia;

• 1992 – Grecia;

• 1995 – Austria;

• 1996 – Danemarca, Suedia şi Finlanda;

• 2001 – Irlanda şi Norvegia;

• 21.12.2007 – Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria;

• Decembrie 2008 – Elveţia.

Marea Britanie este singura ţară care s-a opus categoric semnării acestui Acord.

Anul 2011 reprezintă orizontul de timp pentru aderarea României şi Bulgariei.

Sunt necesare două precizări pe care nu le veţi găsi trecute în nici un document oficial publicat în România referitor la Spaţiul Schengen. În primul rând, cuvintele „în mare secret”. Obiectivele acestui acord sunt cuprinse în cele 142 de articole ale Convenţiei Schengen, care au fost făcute publice abia în 1988, fracţionar. De ce? Deoarece intenţia ascunsă este instaurarea unui spaţiu comun extrem de securizat. Atingerea acestui obiectiv ascuns cetăţenilor comunitari presupune crearea unui infrastructuri informatice capabile să stocheze un volum uriaş de informaţii foarte detaliate despre fiecare cetăţean al ţărilor semnatare. „Mai mult trebuie creată posibilitatea urmăririi şi actualizării în timp real a fiecărui om astfel încât să fie imposibilă organizarea vreunui atentat la securitatea uniunii.

Aceste lucruri presupun însă urmărirea permanentă a fiecărui cetăţean aceasta ducând la suprimarea dreptului la intimitate şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie, fiecare cetăţean fiind considerat un posibil terorist. Înseamnă îngrădirea absolută a libertăţii umane şi transformarea UE într-un lagăr continental” ( 1).

Mai trebuie reţinut: „În zorii zilei de duminică 26 martie 1995, în 15 ţări ale Uniunii Europene intră în funcţiune Acordul Schengen, prin care graniţele interne între ţările membre se desfiinţează, în schimb graniţa externă a noului „Teritoriu Schengen” – cum este numită acum Uniunea – devenea impenetrabilă. Prin acest acord, cetăţenii ţărilor unionale nu mai sunt supuşi controlului vamal la trecerea pe teritoriul vecin, creându-se însă discriminări pentru cetăţenii ţărilor terţe, nevoiţi fiind să folosească culoare speciale de control la punctele de trecere a frontierei” (2).

Cetăţenii comunitari nu au de unde să cunoască în întregime prevederile Convenţiei Schengen. Ceea ce se prezintă oficial dă bine: „Spaţiul Schengen reprezintă o zonă de libertate de mişcare unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate şi a fost creată o singură frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare”. Nici măcar acest „set de reguli clare” nu sunt prezentate în totalitate.


Se mai stipulează: „Libertatea de mişcare a persoanelor este asigurată pe teritoriul celor 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, fără controale la frontierele interne terestre şi maritime” (ce se întâmplă cu controalele la frontierele aeriene? Conform prevederilor de la Bruxelles ele trebuiau eliminate la sfârşitul lunii martie 2009. Nu am întâlnit nicăieri stipulat că au fost eliminate!). Şi această prevedere este o dezinformare crasă. Ce te faci cu persoanele „pretabile să organizeze vreun atentat la securitatea Uniunii?”. Conform acestei prevederi foarte ambigue fiecare cetăţean comunitar poate fi considerat un posibil terorist, eliminându-se principiul prezumţiei de nevinovăţie.

REACŢII DE ÎMPOTRIVIRE

Încă din primele momente ale apariţiei sale în parlamentele ţărilor membre, acordul Schengen a stârnit proteste, neluate însă în seamă. Au fost parlamentari care s-au împotrivit „îndosarierii electronice” care, practic este nelimitată, de vreme ce există cetăţeni ce pot intra în registrele gigantice ale centrului de la Strasbourg fără a fi săvârşit vreodată vreo infracţiune. Spre exemplu, după ce criterii o persoană „nedorită” într-unul dintre state va fi exclusă şi din celelalte ţări, membre ale Acordului, refuzându-i-se dreptul de azil? Apoi, după ce criterii va intra un „suspect” în arhivă la diferitele categorii de infracţiuni, putând fi astfel stocat în bazele de date ale reţelei poliţieneşti mondiale, devenind „persona non grata”, urmărită de toate poliţiile din lume?

Este bine ca cititorul să reţină să, prin aplicarea Acordului Schengen, particularităţile naţionale ale fiecărei ţări – nu mai există graniţe – se elimină, desfiinţându-se astfel caracterul de „naţiune” al poporului respectiv.

Pentru edificarea cititorilor iată ce prevede art. 99,# 2 din Convenţia Schengen: „O asemenea înregistrare se poate realiza (…) şi cu scopul prevenirii ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale: a) În cazurile în care există indicii reale care creează bănuieli că o anumită persoană are intenţia să comită, sau comite, mai multe fapte şi deosebit de grave pedepsite de lege; b) în cazurile în care aprecierea generală a unui individ, şi în special în baza faptelor pe care deja le-a comis până la un anumit moment, permite să se presupună că persoana avută în vedere va comite şi în viitor fapte deosebit de grave pedepsite de lege” (1). În acelaşi articol, # 6: „Dacă nu este permis controlul special în conformitate cu legislaţia unei ţări participante, atunci controlul special se transformă automat în această ţară-membru în urmărire discretă” (1).

Oficial, acest Acord a fost încheiat pentru „protecţia cetăţenilor”. Iată principalele articole contestate de oficiali ai ţărilor membre şi opinia publică:

- art. 92-119: pentru legiferarea îndosarierii electronice;

- art. 40, 96 şi 99 abrogă principiului prezumţiei de vinovăţie

- art. 25, 45, 46, 92, 94, 99, 101 şi 109 anulează secretul vieţii private;

- art. 108 şi 118, de fapt întregul Acord nu oferă protecţie datelor centralizate şi prelucrate. Nu puţine au fost cazurile în care hackerii au spart „codurile” de protecţie, chiar şi la computerele Pentagonului, CIA, Departamentul de Justiţie american, etc.;

- art. 2, 109 şi 114 nu permite cetăţenilor să cunoască datele înscrise în dosarele electronice;

- art. 25, 40, 96 şi 2b provoacă un climat de neîncredere între cetăţeni, deoarece sunt suspectate chiar şi intenţiile lor;

- art. 5 şi 25 separă cetăţenii în categorii sociale, determinând creşterea rasismului social;

- art. 96 şi 99 împiedică libera circulaţie a cetăţenilor, deoarece „cetăţenii clasificaţi” nu pot circula liber;

- art. 29, 32, 35.2, 36-38 împiedică cererea de azil.

Aşa cum era de aşteptat, reacţia popoarelor a fost una de revoltă împotriva acestui sistem. Cele mai dure reacţii s-au înregistrat în Grecia, cetăţenii acestei ţări, având în frunte Biserica Ortodoxă, au organizat ample manifestaţii împotriva legilor ce urmăreau aderarea la Convenţia Schengen . Atât guvernul elen, cât şi celelalte, nu au ţinut cont de împotrivirea cetăţenilor, şi au continuat, într-un ritm mai lent, dar susţinut implementarea recomandărilor europene.

Marea Britanie şi Irlanda au refuzat să semneze acordul.

sursa: piatza.net

Cititi  despre proiectul LUCID  si in cartea Apocalipsa 13-sfarsitul libertatii umane de Mircea Vlad