„Cine isi da lui isi da!“, Cine-si face, lui isi face!"

M O S N E A G U L


(Preot Florea Gheorghe)


Lang-un sat, un biet mosneag,

Chinuit de vremuri grele,

Isi facuse un bordei

Din pamant si din nuiele.


Intr-o margine-a padurii,

La tulpina unui fag

Chiar in mijlocul naturii

Locuia bietul mosneag.


Fara nicio mangaiere

Fara niciun ajutor,

Rezemat de doua carje

Sprijinea al sau picior.


Chinuit asa sarmanul

Isi ducea al vietii fir,

Pana cand l-o duce Domnul,

Din bodei in cimitir.

Si din cand in cand cu jale

Inspre sat pornea mosneagul,

Imbracat cu sacu-n spate

Sa cerseasca de mancare.

Si in loc sa multumeasca,

Spunea vorba care-i place:

„Cine isi da lui isi da!“,

„Cine-si face lui isi face!“.


An cu an trecura iute,

Multi-naintea lui murira,

Pe el harul si iubirea

Domnului il sprijinira.


Si din cand in cand cu jale,

Inspre sat pornea mosneagul,

Fara a schimba sarmanul

Satul, carja si sumanul.

Il stia demult tot satul

Si la orice sarbatoare,

Cei cu inima curata,

Ii dadeau ceva mancare.

El in loc sa multumeasca,

Le spunea plecand cu pace:

„Cine isi da lui isi da!“,

„Cine-si face lui isi face!“.

Intr-o zi o gospodina

Din `nalta societate,

Se gandi cum s-amuteasca

Glasul celui cersetor,

Ca cerea de-atata vreme

Pe la poarta tuturor.

Repede facu o paine

Din faina cea mai alba,

Si puse intransa otrava

Si apoi o coapse in graba.

Cand mosneagul era-n poarta

I-a dat painea otravita,

Si inca inima tresalta

Ca de-acuma cersetorul

Nu mai vine pe la poarta.

Iar mosneagul isi ia darul

Privindu-l cu bucurie,

Vazand painea cea frumoasa

Se gandi sa o mai tie.


Repeta apoi acea zicala

Care asa de mult ii place:

„Cine isi da lui isi da!“,

„Cine-si face lui isi face!“.

Dupa ce a colindat tot satul

Se intoarse la bordei,

Vrand acum sa se-odihneasca,

Pe un scaunel de tei.


Nu se asezase inca mosul

Cand apare pe carare

Venind de la vanatoare

Un flacau voinic din sat.


Obosit si rupt de foame,

Dupa el venea un caine,

Ratacise prin padure

Fara nici-un pic de paine.


Ajungand langa bordei

Il intreaba cu mirare:

Mosule, sa nu te superi

Nu ai ceva de mancare?


Cum sa nu, raspunse mosul

Chiar acum am fost in sat,

Si chiar mama dumitale

O paine alba mi-a dat.


Iat-o, tai-o si-o mananca

Potoleste-ti foamea-n pace,

Caci: „Cine isi da lui isi da!“,

„Cine-si face lui isi face!“.


Dupa ce manca feciorul

Multumit pleca spre sat

Far-a banui sarmanul

De ceea ce s-antamplat.


Ajungand acasa bine

Maica la-mbratisat,

S-a dezbracat si in fine

La masa se asezat.


Nici nu se aseaza bine

Cand deodata feciorul

Se ridica in picioare

Vai! Mi-e rau draguta mama

Mama mor, totul ma doare.


Maica lui se ingrozeste

El se zbate disperat

Ce ai? il intreaba mama,

Spune-i mamei, ce-ai mancat?


N-am mancat, raspunse fiul

Decat painea cea frumoasa

Ce-ai dat-o la cersetor

Astazi cand a fost acasa.


Un fior groaznic atuncea

Inima mamei cuprinde

Fiul ei isi da suflarea

Si in fata ei se stinge.


Ingrozita se arunca

Peste-a fiului ei fata,

Si cu mana tremuranda

De gatul lui se agata.


Apoi isi priveste fapta

Corpul fiului raceste

Iat-acum, cum Cel din ceruri

Orice fapta rasplateste.


Si-n ureche ii rasuna

Glasul care nu mai tace:

„Cine isi da lui isi da!“,

„Cine-si face lui isi face!“.

Amin!