Două music-hall-uri referitoare la viaţa Papei Ioan Paul al II -lea vor fi prezentate la Zilele Mondiale ale Tineretului
Viaţa Papei Ioan Paul al II - lea va fi subiectul a două music-hall-uri, care vor fi prezentate, anul acesta, în cadrul Zilelor Mondiale ale Tineretului. Acestea se vor desfăşura la Madrid între 16 şi 21 august. Potrivit AFP, care citează organizatori ai evenimentului, unul dintre spectacole va avea ca temă copilăria, tinereţea şi activitatea bisericească a lui Karol Wojtyla până în 1978, an în care a fost ales papă. Cel de al doilea spectacol se va referi la viaţa şi activitatea Suveranului Pontif din anul 1978 până în 2005, când a decedat. Cele două spectacole vor fi prezentate la un teatru din capitala Spaniei. La eveniment va participa şi actualul papă, Benedict al XVI - lea, succesorul lui Ioan Paul al II - lea. Organizatorii estimează că la Zilele Mondiale ale Tineretului - sărbătoare instituită chiar de Ioan Paul al II -lea în anul 1986 - vor participa în jur de un milion de persoane.
Tot anul acesta, pe data de 1 mai, la Roma, Papa Ioan Paul al II - lea va fi beatificat. Vaticanul va transmite pe Facebook şi pe YouTube ceremonia de beatificare, care se va desfăşura în piaţa Sfântul Petru din Roma. Postul Centro Televisivo Vaticano (CTV), în colaborare cu Radio Vatican, a adăugat pe site-ul de partajare de fişiere video YouTube o nouă pagină consacrată fostului papă polonez. Până la beatificare, trei-patru fişiere video preluate din arhivele Vaticanului vor fi adăugate în fiecare zi pe site-ul www.youtube.com/giovannipaoloii. Aceleaşi înregistrări video vor putea fi vizionate şi pe o nouă pagină creată pe reţeaua de socializare Facebook consacrată lui Ioan Paul al II-lea www.facebook.com/vatican.johnpaul2.
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu