CUM SE CALCULEAZA DATA PASTELUI

Cum se calculează data Paştilor? De unde apar diferenţele?



Pentru multă lume, modul în care se calculează data Paştilor rămâne un mister. Ca şi diferenţele dintre ortodocşi, catolici şi evrei. Totuşi, calculul nu e deloc complicat.

Paştile evreiesc

Termenul ebraic de Paşti (Pesah) a trecut în vocabularul creştin pentru că patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33; obiectul sau motivul Paştilor creştine este însă cu totul altul decât al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legatură decât una de nume şi de coincidenţă cronologică. Cuvântul Pesah (= trecere) este moştenit de evrei de la egipteni, dar provine în limba română din forma bizantino-latină Paschae. Evreii numeau Paşti (Pascha), sau sărbătoarea azimilor, sărbatoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului, care se prăznuia la 14 Nisan (aprilie) şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Paştile Crucii, Paştile Învierii

Numele de Paşti a fost aplicat de primii creştini comemorării anuale a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii. Ea consta dintr-o masă rituală, care imita Cina la care au participat apostolii şi Hristos, şi era însoţită de serviciul Sfintei Impărtăşanii. La primii creştini, recrutaţi dintre evrei, această celebrare a Cinei se substituia vechii mese pascale evreieşti din seara zilei de 14 Nisan, masă care, la început, purta, doar ea, denumirea de Paşti în sensul propriu al cuvântului. Şi precum la evrei aceasta numire s-a aplicat mai târziu la întreaga sărbătoare a azimilor, care ţinea şapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara), tot aşa şi la creştini ea a trecut de la comemorarea Sfintei Cine la aceea a morţii şi a Învierii Domnului.

Mai târziu, în primele trei-patru veacuri se vor prăznui Paştile Crucii (comemorarea Patimilor lui Hristos) şi Paştile Învierii (sărbătorirea Învierii Domnului). Pentru că agapele creştine întrerupeau postul ce se ţinea înainte de sărbătorirea Învierii (astăzi Postul Mare) comemorarea Cinei de Taină prin mesele rituale din seara zilei de 13 Nisan a fost treptat-treptat înlăturată. Cina domnească se prăznuieşte astăzi în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, dar diferit de modul în care o sărbătoreau primii creştini.

Primele controverse

Dacă Paştile a fost prăznuit încă de la început în toată lumea creştină, au existat în Biserica veche mari diferenţe regionale în ceea ce priveste data sărbătoririi. Astfel, creştinii din părţile Siriei şi ale Asiei Mici, urmând o tradiţie moştenită – considerau ei – de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, aveau în vedere ziua anuală sau lunară şi celebrau întâi moartea Domnului (Paştile Crucii) la 14 Nisan, apoi Învierea (Paştile Învierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânală în care ar fi căzut aceste date. Partizanii acestei practici iudaizante se numeau Quartodecimani (de la quartodecima = a paisprezecea zi), fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan (aprilie), adică odată cu evreii.

Dar cei mai mulţi creştini, şi anume cei din părţile Apusului, din Egipt, din Grecia şi din Palestina, aveau ca reper ziua săptămânală, sărbătorind Paştile în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a Înviat Domnul. Ei sărbătoreau, urmând o tradiţie lăsată de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, moartea Domnului totdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paştile Crucii, iar Învierea în Duminica următoare, care cădea după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primăvară, duminică pe care o numeau Paştile Învierii.

Erau şi creştini (prin Galia) care sărbătoreau Paştile la dată fixă: la 25 martie sau chiar la 27 martie.

O soluţie bazată pe calculul astronomic

Aceste diferenţe cu privire la data sărbătoririi Paştilor au dat naştere la serioase discuţii şi controverse între partizanii diferitelor practici, discuţii care erau să meargă uneori până la adevărate schisme sau rupturi între unele Biserici, mai ales în cursul secolului II.

O primă uniformizare a datei sărbătoririi Paştilor a încercat să introducă în toată lumea creştină Sinodul I ecumenic (desfăşurat la Niceea, în 325, din iniţiativa împăratului Constantin cel Mare). Părinţii acestui sinod au adoptat pentru aceasta practica cea mai generală, bazată pe calculul datei Paştilor la Alexandria, care se reducea la următoarele norme:

1. Paştile se va sărbători totdeauna duminica;

2. Această duminică va fi cea imediat urmatoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii data Paştelui lor, de care era legată data Paştilor creştine);

3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se sărbători odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştilor din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde ştiinţa astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp şi celorlalte Biserici creştine.

De ce variază anual data Paştilor

Data Paştilor creştine depinde deci de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul, cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numita şi luna plină pascală). Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, în alţii mai departe de el.

Data Paştilor putea varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie şi 25 aprilie. Din pricina echinocţiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată, şi din pricina imperfecţiunilor fatale legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce priveşte data serbării Paştilor.

Efectele îndreptării calendarului

Calendarul iulian adoptat de romani făcea ca între anul calendaristic şi cel astronomic să existe o diferenţă (ce se cumula de la an la an) de 11 minute şi 14 secunde. Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămasese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate ţările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în 1924 (statul român îl adoptase din 1919).

Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit, începând cu anul 1924, în două, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştilor: Bisericile rămase la calendarul neîndreptat (numite şi stiliste sau de stil vechi) au continuat să sărbătorească Paştile după Pascalia veche, greşită, a calendarului iulian, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani (între 1924-1927) Paştile pe stilul nou (în general la aceleaşi date cu apusenii). Ca să se înlăture însă dezacordul acesta supărător dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili unanimitate în toată Ortodoxia – cel puţin în ceea ce priveste data celei mai mari sărbatori creştine -, Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (începând cu anul 1927), prin consens general, ca Paştile să fie prăznuit în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Această hotarâre a fost întărită şi de Consfătuirea Interortodoxă de la Moscova din iulie 1948.

Dar, deşi toţi credincioşii sărbătoresc Învierea în aceeaşi duminică, ea e marcată diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodoxă, din pricina celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă faţă de cel îndreptat. Dacă, de exemplu, Paştile cade la 22 martie pe stil vechi, acea zi corespunde în calendarul îndreptat cu 4 aprilie (22 martie + 13 zile). De aceea, în actuala situaţie, Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristică din 1924 (între care şi cea română) sărbătoresc de fapt Paştile între 4 aprilie (data cea mai timpurie) şi 8 mai (data cea mai târzie a Paştilor).

În 2011, ortodocşii şi catolicii sărbătoresc Paştile împreună, pe 24 aprilie. Sărbătorirea comună a Învierii va mai avea loc în 2014 ( 20 aprilie, 2017 (16 aprilie) şi în 2025 (20 aprilie).

Bogdan Teleanu

sursa: ziua veche