Acord de colaborare între universitatea CATOLICĂ din Elveţia şi Şcoala doctorală a Patriarhiei Moscovei
Radio Vatican scrie:
Recunoaşterea reciprocă a diplomelor, posibilitatea de a face studiile simultan în ambele institute, schimb de studenţi şi profesori: este ceea ce prevede acordul de colaborare semnat pe 25 martie 2011 la Fribourg, în Elveţia, între universitatea locală şi Şcoala doctorală "Sfinţii Kiril şi Metodiu" a Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei). Înţelegerea - relatează L’Osservatore Romano - a fost semnată de mitropolitul de Volokolamsk, Ilarion Alfeev, preşedinte al Departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhatului de Moscova (DEC), de rectorul Universităţii din Fribourg, Guido Vergauwen şi de decanul Facultăţii de teologie al Universităţii, Mariano Delgado.
La ceremonie erau prezenţi între alţii cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, arhiepiscopul Francesco Canalini, nunţiul apostolic în Elveţia şi în Principatul de Lichtenstein, episcopul Pierre Farine, administrator al diecezei de Lausanne, Geneva şi Fribourg, şi mons. Nikolaus Wyrwoll, director al Institutului Bisericilor Orientale din Regensburg. Între reprezentanţii ortodocşi figurau mitropolitul de Minsk şi Slutsk, Filaret, exarh patriarhal pentru întreaga Bielorusie, arhiepiscopul de Tulcinsk şi Bratslav, Jonafan, episcopul de Korsun, Nestor şi episcopul de Braşov, Sofian. Era prezent şi preşedintele Federaţiei Bisericilor protestante elveţiene, Gottfried Locher. La sfârşitul evenimentului, mitropolitul Ilarion şi cardinalul Koch au plantat simbolic un pom în grădina Institutului de studii intercreştine, în amintirea vizitei lor la Fribourg şi a acordului de cooperare între cele două instituţii.
Semnarea acordului a fost prilejul pentru a-i conferi lui Ilarion - care este rectorul Şcolii doctorale Sfinţii Kiril şi Metodiu a BORu - titlul de profesor titular al universităţii din Fribourg. Ceremonia a fost deschisă de Guido Vergauwen, care a subliniat importanţa colaborării dintre Universitate şi Bisericile ortodoxe, în timp ce consiliera de Stat Isabelle Chassot, ministrul Instrucţiunii Publice în Cantonul Fribourg, a notat că este pentru prima dată când un episcop ortodox rus devine profesor titular al Facultăţii [catolice] de teologie. A fost apoi decanul Mariano Delgado cel care i-a consemnat diploma lui Ilarion.
Au urmat intervenţiile mitropolitului Filaret şi cardinalului Koch. Primul a pus în evidenţă relevanţa evenimentului pentru teologia creştină, afirmând că „în faţa fragilităţii civilizaţiei moderne, creştinii din Europa sunt chemaţi să mărturisească actualitatea eternă a poruncilor lui Hristos, iar Elveţia, cu angajarea sa seculară în favoarea libertăţii persoanei, poate contribui valid la atare mărturie”. Koch a amintit coincidenţa evenimentului cu solemnitatea Bunei Vestiri a Domnului, explicând că teologia trebuie să fie ştiinţa bucuriei creştine. Mitropolitul Ilarion, la terminarea ceremoniei a ţinut o lecţie la Facultatea de muzicologie cu titlul „Psalmii în tradiţia ortodoxă”. Preşedintele DECR a amintit legăturile care unesc de multă vreme Universitatea din Fribourg (ca profesor al disciplinelor dogmatice în Facultatea de Teologie) şi angajamentul său, ca reprezentant al Bisericii ortodoxe ruse, în cadrul diferitelor programe menite să întărească relaţiile dintre creştini.
sursa: moldova noastra
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu