TRĂDAREA CREDINŢEI SUNT COLITURGHISIRILE ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞIRE CU ERETICII CATOLICI

IPS Ieremia de Gordina: "tradare a credintei sunt conliturghisirile cu ereticii catolici"

ÎNALTPREASFINŢITUL IEREMIA, MITROPOLIT DE GORTINA:

TRĂDARE A CREDINŢEI SUNT COLITURGHISIRILE ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞIRE CU ERETICII CATOLICI


GESTUL ÎNALTPREASFINŢITULUI MITROPOLIT DE GERMANIA DE A FI UNS PE FRUNTE DE UN ,,PREOT’’ CATOLIC ÎNSEAMNĂ O TRĂDARE. CHEAMĂ POPORUL CREDINCIOSLA REACŢII DINAMICE

Trădare a credinţei şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre constituie coliturghisirile cu catolicii şi împărtăşirea Preacuratelor Taine cu ei, a subliniat Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Gortina şi Megalopol, kyr Ieremia.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit cheamă poporul lui Dumnezeu să protesteze energic, când sesizează astfel de abateri săvârşite de clerici şi episcopi ortodocşi. Pentru că poporul credincios este străjerul şi paznicul credinţei noastre, potrivit textelor sfinte.

Consideră trădător comportamentul Episcopului Germaniei, care a fost uns pe frunte de către un ,,preot” catolic. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ieremia de Gortina şi Megalopol a cuprins toate cele de mai sus în mesajul său scris, cu data 3 iunie, pe care l-a dedicat Tainei Tainelor – Dumnezeieştii Liturghii.


Mesajul scris al Înaltpreasfinţitului Mitropolit către sfântul cler şi credinciosul popor este următorul:

Şi iarăşi în predica mea de astăzi, fraţi creştini, vreau să vă vorbesc despre Dumnezeiasca Liturghie. Oricâte ar spune cineva despre această măreaţă Taină nu va putea să exprime niciodată măreţia Ei. Aşadar, voi oferi şi în această predică câteva note explicative a câte am spus în cele două predici anterioare despre Dumnezeiasca Liturghie.

Dumnezeiasca Liturghie este o Taină a unităţii. Este unire cu Dumnezeu, dar şi unire între noi. Pentru că, prin Dumnezeiasca Împărtăşanie, pe care o primim în Dumnezeiasca Liturghie, avem în noi acelaşi sânge, Sângele lui Hristos, şi suntem deci fraţi. De aceea, trebuie să ne iubim între noi, aşa cum spune preotul, ,,Să ne iubim unii pe alţii”, ca să gustăm Dumnezeiasca Împărtăşanie, care este o Taină a unităţii, repet. Să ne-amintim de ce ne-a spus Hristosul nostru: Dacă aducem prescura noastră lui Dumnezeu – ne-a spus – şi ne-amintim că cineva are ceva împotriva noastră, să lăsăm darul nostru, să nu-l oferim înainte, ca mai întâi să ne împăcăm cu potrivnicul nostru (Matei 5, 23-24). Mi-am amintit de acest cuvânt al Hristosului nostru, fraţilor, deoarece vreau să vă spun altceva, foarte important, despre rugăciunile în comun cu ereticii.

Cu ereticii, şi mai exact cu catolicii, nu suntem în conglăsuire [συμφωνία = acord, înţelegere, concordanţă, potrivire] şi ne deosebim în multe. Aşadar, de vreme ce avem diferenţe cu ei şi – mai mult – diferenţe dogmatice, cum este posibil să oferim cu ei Taina unităţii, Dumnezeiasca Liturghie?

Dacă se întâmplă aşa ceva – după cum cu tristeţe auzim că se întâmplă – aceasta este o trădare a credinţei, aceasta este o încălcare a Sfintelor Canoane ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Să fim atenţi, creştinii mei, şi noi clericii şi voi mirenii, pe care textele noastre vă numesc „santinelă” şi ,,păzitor” al credinţei noastre - să fim atenţi – să nu se întâmple şi la poarta noastră astfel de trădări; iar dacă auzim sau vedem că se întâmplă, să nu fim nepăsători, ci să protestăm pentru astfel de încălcări ale Sfintelor Canoane, care sunt înfricoşătoare.

În acest ceas, când vă scriu acestea, mi s-a spus şi mi s-a arătat de pe internet şi-am văzut cu ochii mei următoarea imagine înfricoşătoare: un preot catolic îl unge pe Mitropolitul Germaniei kyr Augustin pe frunte. Un semn al vremurilor este acesta! Şi iată se face acest gest de trădare de către un episcop!…Păzeşte-ne, Hristoase şi Maica Domnului, de căderi şi mai rele!…

SIMPLI CREŞTINI

2. În predica anterioară, fraţi creştini, v-am spus că Dumnezeiasca Liturghie se face pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie. În mod normal, aşa cum spunea fericitul întru adormire Ghervasie Paraskevopulos – un părinte din Gortina, ucenic al Sfântului Nectarie -, creştinul trebuie să fie atât de atent la viaţa lui, încât să poată să se împărtăşească la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Primii creştini se împărtăşeau adeseori. Sfântul Vasile se laudă că fiii lui duhovniceşti se împărtăşeau de trei ori pe săptămână! Trebuie să avem o dorinţă puternică pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie.

E inadmisibil fenomenul de a se face Dumnezeiasca Liturghie şi să nu se apropie nimeni de Dumnezeiescul Potir.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre creştinul care participăla Dumnezeiasca Liturghieşi nu se împărtăşeşte: ,,Pentru tine S-a junghiat Mielul şi tu Îl părăseşti?”.

Dar am vorbit în predica anterioară despre păcatele opritoare, pentru care nu ni se permite să ne împărtăşim, dacă suntem îngreuiaţi cu ele. Şi ca astfel de păcat am menţionat tema relaţiilor trupeşti ale tinerilor noştri copii şi ale oamenilor fără cununie. Sunt mulţi desigur – ştiu asta – cei care, chiar dacă sunt încărcaţi cu astfel de păcate, totuşi se apropie şi se împărtăşesc.

Asta, fraţii mei, nu este ,,împărtăşire” cu Dumnezeu şi vreau să demonstrez de ce. Când spunem ,,împărtăşire”, aşa cum o spune cuvântul, înseamnă unire cu ceea ce primim. Dar spun Sfinţii Părinţi că Dumnezeu, Care pe toate le poate, un singur lucru nu-l poate! Ce nu poate Dumnezeu? Nu poate să Se unească cu cel necurat. Şi dacă deci sufletul nostru se îngreuiază cu păcate şi este din acest motiv necurat şi dacă ne-am dus şi ne-am împărtăşit, în realitate nu ne-am împărtăşit. Pentru că Dumnezeu nu S-a unit cu noi. Şi nu S-a unit cu noi Hristos, deoarece – am spus – este imposibil pentru Dumnezeu să Se unească cu cel necurat. De aceea, în acelaşi timp cu Dumnezeiasca Împărtăşanie trebuie să facem şi nevoinţă, ca să ni se curăţească sufletul de patimi. Altfel, dacă mergem inconştienţi şi îngreuiaţi de păcate şi ne împărtăşim, fără pocăinţă şi mărturisire, asta, nu numai că nu ne este împărtăşire cu Dumnezeu, ci se întoarce spre răul nostru. Ascultaţi ce zice Apostolul Pavel pe această temă: ,,Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înainte, nu am mai fi judecaţi” (I Corinteni 11, 27-31).

DESPRE ERETICUL VARLAAM

3. Aexistat, fraţii mei, pe vremea Sfântului Grigorie Palama o dublă erezie. Pe de o parte această erezie sublinia că Tainele n-au nicio legătură cu asceza. Adică să mergem şi să ne împărtăşim şi să facem ce vrem. Lucrul acesta îl accepta şi îl susţinea ereticul Varlaam. Pe de altă parte erezia sublinia asceza fără nicio legătură cu Dumnezeiasca Împărtăşanie. Între aceste două extreme eretice Biserica Ortodoxă, prin Sfântul Grigorie Palama şi toţi Sfinţii Părinţi, spune că ne mântuim prin Taina Dumnezeieştii Împărtăşanii, însă cu condiţia să facem în acelaşi timp şi asceză cu mărturisire şi pocăinţă pentru curăţirea sufletului nostru.

Cu multe rugăciuni,


† Ieremia, Mitropolit de Gortina şi Megalopol





Sursa: acvila30wordpress.com

PATERICUL ATONIT-DESPRE EREZII SI DESPRE ALTE RELIGII

CAPITOLUL V – Despre erezie si despre alte religii


Împăratul Mihail Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos au venit la Muntele Athos, ca reprezentanţi ai papei, ca să impună prin forţă unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma. Călugării de la Athos, apărători ai graniţelor şi soldaţi ai Ortodoxiei, s-au opus paşnic şi cu mult curaj eforturilor lor, marcate de sălbăticii, violenţă şi criminalitate – stigmatele istoriei papale.

În Protaton, oamenii lui Vekkos au spânzurat pe Protos, şi pe o bucată de marmură, care este păstrată până astăzi, au decapitat credincioşii rămaşi acolo, 13 în total, care ocupau diferite chilii în Karyes. Ei au fost omorâţi pentru că au apărat neclintit Ortodoxia şi pentru că nu au acceptat unirea cu nepocăitul papă.

Aşa erau Sfinţii Părinţi: «Mlădiţe frumoase, struguri mistici, apărători neobosiţi şi încrezători ai Ortodoxiei şi Sfintei Tradiţii».

***
Sfinţii Mucenici de la Vatoped erau la fel de mulţi ca cei 12 Apostoli. Egumenul lor, Eftimie, a fost de asemenea mucenic pentru sfânta credinţă în timpul invaziei sălbatice a trupelor împăratului Mihail Paleologul şi al patriarhului Vekkos. Cei 12 au fost spânzuraţi pe Furkovunio, iar Eftimie a fost legat în lanţuri grele şi înecat în marea Kalamitzi.

Alături de ei trebuie pomeniţi şi Sfinţii Mucenici din Iviron, care au fost înecaţi în mare de soldaţii împăratului Mihail şi ai patriarhului.

Alături de aceştia trebuie pomeniţi şi cei 26 de Sfinţi Mucenici de la Zografu, care completează obştea sfinţită a mucenicilor Ortodoxiei noastre. Ei au fost arşi, ca o jertfă curată, de către papistaşi în turnurile mănăstirii.
***
Sfântul nostru părinte Nichifor, care a fost papistaş, după ce s-a convertit la Biserica Ortodoxă răsăriteană, a devenit pustnic în Sfântul Munte. Acolo a scris despre metoda Rugăciunii inimii, cuprinsă în Filocalie.

***
Sfântul Grigorie Palama, figură proeminentă a teologilor, a luat parte la trei Sinoade mari, la care s-a luptat împotriva ereziilor lui Varlaam, Akindin şi Gregoras, care negau energiile divine şi necreate ale lui Dumnezeu.

***
Călugării sunt soldaţii lui Hristos, comandouri ale Bisericii, totdeauna apărând adevărul şi credinţa şi luptând până la moarte împotriva tuturor ereziilor amăgitoare şi a greşelilor. Călugării de la Sfântul Munte, după secole de păstrare a Tradiţiei, au alcătuit un calendar al mucenicilor de la Athos şi al apărătorilor Ortodoxiei:

4 Ianuarie – cei doisprezece mucenici din Vatopedu;

14 Februarie – Sf. Mc. Damian;

22 Martie – Sf. Mc. Eftimie de la Iviru;

22 Martie – Dreptul Luca de la Stavronikita;

10 Aprilie – Sf. Mc. Hrisantie de la Xenofont;

16 Aprilie – Sf. Mc. Hristofor de la Dionisiu;

19 Aprilie – Sf. Mc. Agatanghel de la Esfigmenu;

1 Mai – Sf. Mc. Eftimie şi Ignatie de la Iviru;

7 Mai – Sf. Mc. Pahomie de la Sfântul Pavel;

22 Mai – Sf. Mc. Pavel de la Sfânta Ana;

26 Iunie – Sf. Mc. David de la Sfânta Ana;

3 Iulie – Sf. Mc. Gherasim de la Kutlumuş;

6 Iulie – Sf. Mc. Chiril de la Hilandar;

10 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Sfânta Ana;

11 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Vatopedu şi Nectarie de la Sfânta Ana;

24 August – Sf. Mc. Cosma Etolul, întocmai cu Apost.;

14 Septembrie – Sf. Mc. Macarie de la Dionisiu;

20 Septembrie – Sf. Mc. Ilarion de la Sfânta Ana;

22 Septembrie – Sf. Mc. Cosma, unul din cei 26 de Mucenici de la Zografu;

6 Octombrie – Sf. Mc. Macarie de la Sfânta Ana;

8 Octombrie – Sf. Mc. Ignatie de la Iviru;

29 Octombrie – Sf. Mc. Timotei de la Esfigmenu;

2 Noiembrie – Sf. Mc. Dionisie de la Iviru;

13 Noiembrie – Sf. Mc. Damaschin de la Lavra;

3 Decembrie – Sf. Mc. Cosma de la Sfânta Ana;

5 Decembrie – Sf. Mc. Nectarie de la Filoteu şi Cosma, primul călugăr de la Vatopedu, împreună cu alţi Sfinţi Mucenici din Karyes;

26 Decembrie – Sf. Mc. Constantin Rusul de la Lavra;

30 Decembrie – Sf. Mc. Ghedeon de la Karakalu.

Sfântul Ierotei, mult nevoitorul şi învăţătorul, postea totdeauna. S-a născut în 1686 şi a fost considerat un filosof atât în accepţiunea creştină, cât şi în cea a filosofiei universale. Originar din Kalamata, el a luptat vehement pentru a apăra credinţa creştină împotriva ereticului Molinos. A fost de asemenea pustnic şi s-a nevoit pe insula pustie Gioura, vizavi de Muntele Athos. A murit în 1745 şi sfintele sale moaşte continuă să facă minuni.

***
Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:

– Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul.

În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea. Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:

– Erai pregătit să treci prin foc?

– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.

Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui.

***

Deseori, părinţii de la Muntele Athos spun:

– Dacă ar trebui să rămânem tăcuţi, când credinţa noastră trebuie apărată împotriva ereziilor, care ar fi rostul şederii noastre pe aceste stânci atât de mulţi ani?

– Dogmele nu pot intra în Piaţa Comună, aşa cum intră bunurile materiale.

***

Când a fost întrebat dacă minunile apar sau nu şi în alte religii, un bătrân a răspuns:

– Este o diferenţă; până şi hogea este un lucrător de minuni. Folosind magia, el încearcă să facă lumină. Însă noi ignorăm orice lumină care vine de la diavol. Unii îşi ţin nasul, se trag de urechi, îşi freacă ochii şi provoacă iluzii. Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru minuni şi nu diavolului. Ne luptăm cu diavolul zi şi noapte.

Un aghiorit evlavios şi harismatic, care a trăit mulţi ani în America de Nord, a spus:

– Biserica Ortodoxă este la fel de smerită ca Însuşi Iisus Hristos. Mulţi au văzut frumuseţea şi adevărul acestei credinţe şi s-au transformat din eretici în ortodocşi.

***

Înţeleptul frate Calinic a fost rugat să-şi spună părerea despre erezia rusă a «Adorării Numelui». El a răspuns că: «Au uitat capul şi se închină doar căciulii».

***

Un părinte a spus despre dragostea pentru adevărata credinţă:

– Mânia este necesară doar pentru apărarea credinţei noastre. Nu este folositoare pentru a ne apăra pe noi înşine. Dacă cineva vorbeşte de rău împotriva noastră, ar trebui să acceptăm. Însă când credinţa noastră este atacată, atunci mânia devine potrivită pentru a apăra Ortodoxia.

***

De multe ori inima noastră tânără a fost împrospătată din fântâna răcoritoare a învăţăturilor care curgeau de la cuviosul ieromonah Atanasie din Iviru. El obişnuia să spună:

– Nordul protestant, prin profesorii de la cele două universităţi greceşti, a redus calda noastră afecţiune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Astfel, pentru un timp, ea a fost îndepărtată din rugăciunile noastre, ca directă mijlocitoare şi rugătoare între noi şi Fiul ei. Chiar unii clerici, discutând despre rugăciune, au ignorat numele de «Theotokos», referindu-se la ea ca fiind «imediat după Unul»7 (Voia să spună că după Hristos, prima mijlocitoare, ajutătoare şi mântuitoare este Maica Domnului şi, după aceea, toţi ceilalţi sfinţi.), ceea ce înseamnă că ea este mijlocitoarea cea mai apropiată de Dumnezeu, cu toate că în cântările Bisericii ea este numită, mereu şi mereu, cu binecuvântatul său nume «Theotokos». Este inacceptabil ca Biserica Greacă Ortodoxă să fie influenţată de un aşa spirit raţionalist, germanic, protestant…

– Am fost întrebat cum este corect să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», sau «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, fii mijlocitoare pentru noi». Această întrebare apare la ortodocşii moderni influenţaţi de protestantism, pe care-i considerăm inamicii lipsiţi de respect ai Maicii Domnului. Lor le-am răspuns: «Cel mai bine este să spui mereu: mântuieşte-ne pe noi!».

– Un pastor luteran din Oslo a venit odată la mine. El era prieten al Ortodoxiei şi o cerceta. Am discutat despre multe lucruri şi m-a întrebat despre Născătoarea de Dumnezeu. I-am răspuns: «Îl adorăm pe Dumnezeu, îi cinstim pe sfinţi şi venerăm pe singura Maică a lui Dumnezeu cu sentimente filiale, pentru că ea este cea mai dragă Mamă a noastră, după har.

Oh, cât de sărăciţi sunteţi voi, pentru că nu o veneraţi pe ea, care este a doua după Dumnezeu ce împarte darurile Lui către omenire!».

După Augustin, aceste trei lucruri nu puteau fi create mai bine de Atotputernicul Dumnezeu: Întruparea Fiului, Fecioara şi binecuvântata viaţă de Apoi ce va urma pentru cei drepţi.

Mitropolitul Ieremie de Gortina - in apararea Mitropolitului Serafim de Pireu

Mitropolitul Ieremie de Gortina - in apararea Mitropolitului Serafim de Pireu


MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA:

,,TITLUL DE ECUMENIC NU OFERĂ PATRIARHULUI DREPTUL DE A INTERVENI ÎN TREBURILE INTERNE ALE ALTOR BISERICI”

1. Spuneam, fraţii mei creştini, în predicile noastre anterioare că Biserica, pe care a întemeiat-o Hristos pe pământ, prin Sfinţii Lui Apostoli este UNA. Este Biserica din care facem parte, BISERICA ORTODOXĂ. Aşa-numitele Biserici dinafara Bisericii Ortodoxe nu constituie Biserica, ci sunt schisme şi erezii. În principal, aceşti eretici sunt de două feluri. Sunt protestanţii şi catolicii. Dar aceste două feluri de eretici sunt aproape unul şi acelaşi fel, deoarece – aşa cum a spus un teolog rus - Alexie Homiakov (1846), toţi protestanţii sunt papistaşi în ascuns! Şi însuşi acest teolog a spus unui catolic, care l-a întrebat cum să evite protestantismul: Fugi de propriul romano-catolicism!..

2. La început, Biserica lui Hristos era unită, iubiţii mei, dar s-au despărţit de ea mai apoi câţiva creştini şi au constituit propriile lor diviziuni. Prima despărţire a avut loc într-o zonă din Orientul Mijlociu în veacul al cincilea şi al şaselea. Iar aceştia care s-au despărţit şi s-au îndepărtat de Biserică au constituit propriile lor biserici. Se numesc biserica „nestoriană”, biserica „caldeiană”, biserica „monofizită” sau „biserici” cu diferite alte nume. A doua despărţire a avut loc în anul 1054. Atunci, creştinii din Europa Apuseană, sub papa Romei, s-au rupt şi ei de Biserică şi au constituit şi ei diviziunea lor, aşa-numita biserică ,,romano-catolică” sau „papală” / „papistaşă”. După cum înţelegeţi, iubiţii mei, cei care au ieşit din Biserica noastră şi nu mai aparţin acesteia, în mod sigur nu constituie o Biserică. Aceştia sunt schismatici şi eretici şi nu putem să numim schisma şi erezia „Biserică”.

3. În acest punct, fraţii mei, vreau să vă spun că trebuie să fim atenţi la exprimarea pe care o folosim când vorbim despre cei care au plecat din Biserică. Despre ei trebuie să folosim verbul ,,κοπηκαν”, au fost tăiaţi de Biserica noastră. Pentru că, dacă spunem doar ,,au plecat din” ori ,,s-au despărţit de” Biserică şi, mai mult, îi vom numi şi pe ei cu cuvântul ,,Biserică” [aşa cum spun mulţi: ,,biserica romano-catolică”], atunci s-ar crede că chiar şi ereticii constituie într-adevăr o Biserică. Adică, după această părere, Biserica lui Hristos cea UNA s-a divizat în multe Biserici distincte. Este o mare erezie aceasta, creştinii mei, dacă spunem aşa ceva. Asta ar aduce ,,teoria ramurilor”, despre care vorbesc protestanţii; că adică, toţi aceia care cred la modul general în Hristos, constituie ramuri ale aceluiaşi copac, ale Bisericii celei UNA a lui Hristos. Ca să nu cădem în această mare înşelare şi erezie, trebuie să cunoaştem şi să mărturisim ceea ce e de căpetenie, adevăr pe care vi l-am spus şi vi-l repet: Adevărata Biserică a lui Hristos este UNA, după cum şi adevărul este unul singur, iar minciunile sunt multe. Această Biserică UNA este Biserica noastră Ortodoxă. Toţi câţi au fost tăiaţi din acest Dumnezeiesc Copac, pe care l-a sădit Hristos pe pământ şi l-a adăpat cu sângele Său, aceştia, zic, care s-au tăiat din Copacul acesta al Bisericii, s-au uscat, nu mai sunt membri ai Bisericii. Nu acceptăm aşadar, fraţii mei creştini, expresia de ,,Biserică divizată”. O considerăm greşită şi eretică, deoarece atacă şi huleşte Biserica noastră Ortodoxă, pe care o considerăm întreagă, desăvârşită şi nu „ciuntită”, ca să-i spunem „divizată”.

4. Dar să revenim la ale noastre: Întreaga noastră credinţă ortodoxă este o familie de Biserici care se conduc singure. Unele Biserici se constituie în Patriarhie, iar altele sunt Autocefale. Toţi ortodocşii, în funcţie de unde locuiesc, aparţin fie unei Patriarhii, fie unei Biserici Autocefale. Noi, elenii, de pildă, aparţinem Bisericii Autocefale a Eladei. Cu toate acestea toate Patriarhiile şi toate Bisericile Autocefale sunt unite între ele. Însă această unitate a lor nu rezultă din autoritatea unui singur episcop peste întregul Trup al Bisericii, deoarece asta spun papistaşii despre „Biserica” lor. Unitatea noastră a ortodocşilor provine din unitatea noastră în aceeaşi credinţă şi din comuniunea noastră în Sfânta Taină a Dumnezeieştii Euharistii. Într-adevăr, fiecare Patriarhie şi fiecare Biserică Autocefală au între ele aceeaşi credinţă şi mai au inter-comuniunea prin Taine. La noi ortodocşii nu există un ,,papă”. Însă din motive de onoare şi, în special, după schisma dintre Răsărit şi Apus, îl numim pe Patriarhul Constantinopolului ,,Ecumenic”. Totuşi, acest titlu nu-i conferă dreptul de a interveni în treburile interne ale altor Biserici.

5. Ce credem despre Biserica noastră noi ortodocşii? Mai întâi, credem că păstrează şi învaţă dreapta credinţă în Dumnezeu. În al doilea rând: Biserica Ortodoxă Îl slăveşte pe Dumnezeu cu închinare dreaptă [adorare corectă]. Şi tocmai din aceste două motive, pentru că Biserica noastră are credinţă dreaptă şi închinare dreaptă, de aceea se şi numeşte ORTODOXĂ. Şi în al treilea rând, despre Biserica noastră Ortodoxă credem că este UNICA Biserică de pe pământ. În continuarea acestor predici ale noastre vom demonstra, cu harul lui Dumnezeu, aceste trei adevăruri.


Cu multe rugăciuni,



† Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopol


Traducere: http://acvila30.wordpress.com/;

PE 10 IUNIE, VOTATI PE DL MARCEL BOUROS! SINGURUL CANDIDAT CU ADEVARAT CRESTIN DIN COMPETITIA ELECTORALA CONSTANTEANA!

Marcel Bouroş


“CONSTANŢA GÂNDEŞTE ŞI TRĂIEŞTE FRUMOS”

program electoral



Prioritatea zero a programului constă în promovarea

valorilor morale şi a competenţelor profesionale reale în actul administrativ



Liniile de forţă ale programului pentru creşterea calităţii vieţii copiilor şi familiilor în general, sunt:

Sănătatea preventivă , Un mediu public moral, Educaţia, Cultura, Sportul, Susţinerea micilor întreprinzători şi Dezvoltarea societăţii civile.



SOLUŢIA pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor o reprezintă implicarea într-o lucrare comună a oamenilor apropiaţi de valorile morale şi civice prin cuvânt şi fapte, cu experienţă în conducere şi din afara sistemului politic.



În acest sens prima acţiune pe care mi-am propus-o ca viitor primar este realizarea PARTENERIATULUI „ÎMPREUNĂ PENTRU MORALITATE ŞI BUNĂSTARE” realizat între: reprezentanţii sferelor profesionale: instituţii, organizaţii şi cetăţeni care pot ajuta la realizarea obiectivelor administrative în spiritul armonizării valorilor morale, economice şi civice.



OBIECTIVE

garantate de faptele şi preocupările sociale şi culturale din ultimii 10 ani



1. CINSTE ÎN ADMINISTRAŢIE:

-Lipsa oricărui interes personal al primarului şi al echipei.

-Competenţa şi moralitatea consilierilor personali şi a angajaţilor primăriei.

-Toleranţă zero faţă de funcţionarul corupt.

-Organizarea licitaţiilor în mod transparent.

-Consultarea cetăţenilor în stabilirea priorităţilor oraşului.



2. BUNĂSTAREA FAMILIILOR CONSTĂNŢENILOR:

-Promovarea şi dezvoltarea conceptului de ECONOMIE CIVICĂ "pentru cetăţean" în locul celei "pentru clientela politică". FORŢA care poate să ne transforme din sclavi "fericiţi" în oameni liberi, stăpâni pe soarta noastră.

-Primăria va sprijini, conform legilor existente, prin facilităţi fiscale şi subvenţii, firmele micilor întreprinzători, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist, în vederea:

-creării reale a unui număr considerabil de locuri de muncă;

-creşterii nivelului de trai al cetăţenilor;

-stabilităţii sociale şi economice a comunităţii;

-răspândirea largă a proprietăţii productive ca element esenţial pentru dobândirea independenţei faţă de corporaţii, birocraţii şi sistemul bancar.

-Definirea Constanţei ca centru regional în cercetare şi producţie tehnologică.

-Micşorarea costului gigacaloriei printr-o negociere reală a preţului cu furnizorul şi acordarea subvenţiei fără discriminarea niciunei categorii sociale.

-Stoparea cheltuirii banului public pentru interesele grupurilor politice.



3. EDUCAŢIE:

-Transformarea Constanţei dintr-un oraş, perceput excentric şi libertin, în principalul centru educaţional, cultural şi sportiv de la Marea Neagră, recunoscut internaţional, cu infrastructură şi manifestări pe măsură.

-Reabilitarea „Palatului Copiilor” şi dezvoltarea Proiectului „Oraşul Tinerilor” cu accent pe formarea unor aptitudini teoretice pentru: cercetare stiinţifică şi culturală; şi a unor aptitudini practice cu caracter: artistic, sportiv şi antreprenorial.

-Creşterea calităţii actului educaţional din punct de vedere profesional şi moral printr-o finanţare adecvată şi o monitorizare permanentă.

-Încurajarea performanţei prin acordarea de burse anuale şi premierea profesorilor cu rezultate foarte bune.



4. CULTURĂ:

-Susţinerea materială a instituţiilor de cultură şi artă.

-Susţinerea organizării de manifestări culturale şi artistice: locale, naţionale şi internaţionale în mod curent.

-Organizarea de campanii de conştientizare privind importanţa culturii şi artei pentru formarea personalităţii.

-Realizarea unui protocol între: Primărie, Inspectoratul Şcolar şi Instituţiile de cultură, artă şi sport, având ca obiective: accesul tinerilor la un preţ simbolic sau gratuit la evenimentele organizate de acestea.

-Realizarea unor suporturi speciale pentru mediatizarea evenimentelor în spaţiul public.



5. SPORT:

-Construirea unei Săli de Sport acreditată pentru manifestari sportive internaţionale.

-Reabilitarea după standarde europene a terenurilor de sport care aparţin şcolilor.

-Susţinerea organizării de manifestări sportive: locale, naţionale şi internaţionale în mod curent.



6. SĂNĂTATE PREVENTIVĂ:

-Îmbunătăţirea serviciilor medicale.

-Achiziţionarea unui laborator mobil pentru analize, lunare, fizico-chimice şi microbiologice, a produselor agroalimentare din pieţe şi din orice alt loc solicitat.

-Organizarea permanentă de campanii de conştientizare a populaţiei privind alimentaţia şi un stil de viaţă sănătos.

-Parteneriatul sat-oraş pentru o alimentaţie sănătoasă şi accesibilă, prin susţinerea deschiderii unor centre cu produse agroalimentare naturale, produse în România şi a unui lanţ de magazine în cartierele oraşului unde ţăranii să-şi desfacă produsele.



7. SIGURANŢA FIZICĂ ŞI MORALĂ A CETĂŢENILOR:

-O monitorizare constructivă a eficienţei activităţii organelor responsabile cu paza şi protecţia cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

-Implicarea directă a Poliţiei şi Jandarmeriei în paza instituţiilor de învăţământ.

-Mai multă moralitate în spaţiul public prin: închiderea magazinelor de vise care acum funcţionează mascat prin sex shop-uri; interzicerea comercializării, conform legii, pe lângă şcoli şi biserici a: produselor alcoolice, din tutun şi pornografice; retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţilor în a căror spaţii au loc activităţi ilegale.

-Organizarea permanentă de campanii de conştientizare a tinerilor privind efectele negative ale: alcoolului, etnobotanicelor, drogurilor şi a pornografiei asupra sănătăţii mintale şi fizice.



8. JUSTIŢIE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ, în conformitate cu prevederile constituţionale, susţinerea unor proiecte legislative:

-Legea „Pentru Combaterea Sărăciei” privind amânarea plăţii datoriilor către Bănci pentru persoanele care nu-şi pot asigura venitul minim necesar supravieţuirii, propusă din decembrie 2010 comisiilor parlamentare.

-Legea „Lustraţiei pentru Membrii Clasei Politice Postdecembriste” dovediţi prin Hotărâre Definitivă a Instanţei ca fiind responsabili de prejudicii aduse valorilor materiale şi spirituale ale României.

-Completarea pedepselor din Codul Penal cu „Muncă Silnică pe Viaţă” pentru cei care se fac vinovaţi de: crime la adresa integrităţii personale, pedofilie şi prejudicierea majoră adusă valorilor materiale şi spirituale ale României.



9. SOCIETATEA CIVILĂ:

-Susţinerea dezvoltării în Constanţa a unei societăţi civile active în vederea promovării şi apărării valorilor morale, materiale şi a drepturilor cetăţeneşti.

-Consultarea cetăţenilor în stabilirea priorităţilor oraşului.

-Susţinerea proiectelor, prioritare şi morale, pentru nevoile cetăţenilor iniţiate de societatea civilă



10. ASISTENŢA SOCIALĂ:

-Realizarea unui protocol între Primărie, Organizaţiile Neguvernamentale şi Bisericile parohiale în vederea dezvoltării Proiectului de „Asistenţă Socială Permanentă pentru Bătrâni şi Persoane cu Probleme Speciale”.

-Susţinerea elevilor şi studenţilor din familiile nevoiaşe în vederea continuării studiilor prin abonamente gratuite: de transport, la bibliotecă şi burse speciale pentru rechizite.

-Construirea unui aşezământ pentru copiii pe care părinţii lor vor să-i avorteze.



11. INFRASTRUCTURĂ:

-Renovarea centrului istoric şi a peninsulei în spiritul arhitecturii perioadei interbelice.

-Reabilitarea zonelor de promenadă: Parcul Tăbăcăriei, Faleză Cazinou şi Portul Tomis.

-Construirea de parcări şi eliminarea sistemelor de blocare a roţilor.

-Modernizarea pieţelor din Municipiul Constanţa şi eliminarea fenomenului de speculă.



12. RECREERE ŞI TURISM:

-Recreerea prin susţinerea şi organizarea de manifestări: artistice, sportive şi culturale, care ne ajută să ne formăm o gândire şi o personalitate frumoasă şi sănătoasă.

-Înfiinţarea de miniparcuri în zonele virane dintre blocuri şi întreţinerea cum se cuvine a parcurilor existente.

-Organizarea de spectacole şi concerte în locuri special amenajate pe toată perioada festivală pentru tot constănţeanul, iubitor de muzică frumoasă.

-Introducerea în circuitul turistic a obiectivelor culturale şi religioase din judeţ.

-Dezvoltarea turismului prin organizarea în mod curent de manifestări: artistice, culturale şi sportive cu caracter: local, naţional si internaţional.



Pe 10 iunie Votăm Cinstea Dumnezeu să ne ajute!

Dăm o şansă copiilor noştri Marcel Bouroş

Pogorarea Sfântului Duh. Ziua cand a luat fiinta biserica pamanteasca

                                                            Pogorarea Sfântului Duh

Ioan 7:37-53, 8:12


Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
Pogorarea Sfântului Duh




Predică la Duminica Cincizecimii a parintelui Ilie Cleopa



( Despre darul vorbirii în limbi )

Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8)


Iubiţi credincioşi,


Pe cît ne va ajuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos.


Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la Duminica pogorîrii Duhului Sfînt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgîne la creştinism.

Într-adevăr, la pogorîrea Duhului Sfînt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28). Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică, arată luminat şi marele dascăl şi luminător a toată lumea, Sfîntul Ioan Gură de Aur care zice: "Pentru care pricină a fost dat şi luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu ne necinsteşte, ci pentru că ne cinsteşte foarte mult. Şi iată cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiţi, deoarece erau de curînd izbăviţi de idoli şi mintea lor era încă neascuţită şi mai nesimţitoare; erau atraşi şi încîntaţi de toate cele trupeşti, nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupeşti şi nu ştiau ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credinţă. Pentru aceea se făceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovniceşti sînt nevăzute şi se înţeleg numai prin credinţă. Iar altele se fac prin semne văzute pentru încredinţarea celor necredincioşi.

Deci, eu acum n-am nevoie de semne. Cel ce nu crede are nevoie de zălog. Dar eu, care nu am nevoie de zălog nici de semne, ştiu că am fost curăţit de păcate, chiar dacă nu aş vorbi în limbi. Cei de atunci, însă, nu credeau dacă nu aveau semn ca mărturie a adevărului în care credeau. Prin urmare li se dădeau semne nu ca unor credincioşi, ci ca unor necredincioşi, ca să devină credincioşi". În acest sens zice marele Apostol Pavel: Limbile sînt spre semn, nu credincioşilor, ci necredincioşilor (I Corinteni 14, 22).


Iubiţi credincioşi,

Pînă aici v-am arătat, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, că darul vorbirii în limbi a încetat în Biserica lui Hristos şi totodată v-am arătat şi pricina pentru care a încetat, ca să ştiţi şi să puteţi spune şi la cei rătăciţi de la dreapta credinţă, care se laudă că ei ar avea darul vorbirii în limbi.

Dar oare, fraţii mei, seamănă vorbirea lor în limbi cu vorbirea cea adevărată în limbi care a fost la începutul creştinismului? Nicidecum. Căci aceşti pretinşi vorbitori în limbi fac nişte bolboroseli şi nimenea nu înţelege ce spun şi aşa înşeală pe cei ce nu cunosc ce spune Scriptura despre adevărata vorbire în limbi. Noi ştim că glosolalia este vorbirea în limbi, iar pronunţarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numită vorbire, ci bolborosire. În Sfînta Scriptură este vorba de "limbă" sau de "limbi". Un amestec ciudat de sunete nu poate fi numit vorbire, iar sunetele încîlcite şi gîngave nu pot fi numite "limbi", cîtă vreme sînt neînţelese şi fără nici o rînduială.

Prin darul vorbirii în limbi, Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale cele minunate (Fapte 2, 11; I Corinteni 14, 2), însă este de neconceput ca El să facă vreodată vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia la îndemînă limba noastră maternă, care este mijlocul cel mai bun şi cel mai potrivit pentru a ne face să înţelegem tot ce El ne descoperă. Ori, prin mijlocirea bolboroselilor, Dumnezeu mai mult ne-ar încurca decît ne-ar lămuri.

Aceşti oameni zic că nu sînt înţeleşi cînd vorbesc în limbi, pentru că nu vorbesc oamenilor, ci lui Dumnezeu şi că în duh vorbesc taine (I Corinteni 14, 2). Noi însă învăţăm că cei insuflaţi vorbeau limpede, pe înţeles şi oamenilor şi lui Dumnezeu, uneori putînd fi înţeleşi, iar alteori nu, în funcţie de felul ascultătorilor pe care îi aveau, străini sau localnici. În Ierusalim Apostolii au vorbit oamenilor şi au fost înţeleşi pentru că ascultătorii erau oameni străini de altă limbă (Fapte 2, 1-12).
În Corint însă cei insuflaţi nu vorbeau oamenilor ci lui Dumnezeu, pentru că ei nu aveau în faţă decît localnici neştiutori de alte limbi şi de aceea nimenea nu putea înţelege. În aceste cazuri se poate spune, cu drept cuvînt, că cel ce vorbeşte în limbi (I Corinteni 14, 2) nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, deoarece pentru ascultători cele vorbite de ei sînt taine pe care nu le pot înţelege fără tălmăcire.

Fiecare creştin ar trebui să dovedească prezenţa şi lucrarea Duhului Sfînt în el. Dar prezenţa Duhului Sfînt nu se dovedeşte numai prin vorbirea în limbi. Marele Apostol Pavel zicea că roadele Duhului Sfînt sînt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţele, înfrînarea, curăţia (Galateni 5, 22-23). Iată, însă, că printre roadele Duhului nu este pomenită vorbirea în limbi, deoarece a fost un dar al Bisericii numai pentru un anumit timp, nu cum sînt cele enumerate mai sus, pe care trebuie să le aibă creştinul din toate timpurile. Cine se dovedeşte că are aceste roade ale Duhului Sfînt, acela are şi pe Duhul Sfînt.

Oare noi ortodocşii nu avem deloc darul vorbirii în limbi? Sau îl avem mai puţin decît alţi creştini? A spune aşa ceva înseamnă a osîndi pe alţii din mîndrie şi a judeca prea părtinitor. Darul vorbirii în limbi nu este un dar obişnuit, ci unul deosebit şi nu este dat fiecăruia (I Corinteni 12, 10). De ce atunci unii sectanţi l-au socotit drept o condiţie a mîntuirii? Apostolul zice: Oare toţi vorbesc în limbi? (I Corinteni 12, 30). Deci şi cei ce nu vorbesc în limbi pot să fie buni creştini în comunitatea creştinilor adevăraţi întrucît nu toţi creştinii au aceleaşi daruri. Atunci cum se poate pretinde ca toţi să aibă darul vorbirii în limbi? Apostolii nu l-au cerut, ba chiar au arătat că între localnici e nefolositor. Nici ei înşişi nu au folosit darul vorbirii în limbi, decît în cazuri extraordinare cînd a avut un anumit rost, cum a fost pogorîrea Duhului Sfînt din Ierusalim. Altfel l-ar fi cerut şi nouă tuturor.
Iată acum care sînt condiţiile principale prin care se poate cunoaşte adevărata glosolalie sau vorbirea în limbi:
1. Cel care vorbeşte într-o limbă insuflată să fie înţeles de toţi cei străini care sînt de faţă (Fapte 2, 1-13).
2. Cînd cineva vorbeşte într-o limbă insuflată între localnici, care nu cunosc lucruri străine, cum a fost cazul din Corint, este nevoie de un alt dar, de acela al tălmăcirii, fără de care vorbirea în limbi este o vorbire în vînt şi o nebunie (I Corinteni 14, 23).
3. Darul vorbirii în limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna, cum am arătat, ci a fost dat numai la începutul creştinismului spre a trezi pe păgîni şi pe iudei ca să creadă în Hristos. De aceea Marele Apostol Pavel a arătat că darul vorbirii în limbi va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8).
4. După ce am crezut în Hristos că este Dumnezeu adevărat, nu mai avem nevoie de vorbirea în limbi, deoarece limbile sînt semn, nu pentru credincioşi, ci pentru cei necredincioşi (I Corinteni 14, 22).
5. Chiar la începutul creştinismului darul vorbirii în limbi a fost unul din darurile cele mai mici în Biserică faţă de cel al proorociei (predicii), al tălmăcirii, al dragostei şi altele care erau superioare. Despre aceasta zice Sfîntul Apostol Pavel: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător (I Corinteni 13, 1).
Este cu totul exclus să se creadă că vorbirea în limbi prin darul Sfîntului Duh ar însemna o bolborosire de vorbe într-o limbă neexistentă sau numai concepută, deoarece atunci nu s-ar mai vorbi de limbi (Marcu 16, 17) şi mai presus de toate ar fi de neînlăturat contrazicerea din Faptele Apostolilor, la capitolul 2. Bolborosirile şi sunetele nearticulate precum şi cuvintele încîlcite pe care le auzim la vorbitorii în limbi în ziua de azi se aseamănă foarte mult cu manifestările păgîne în faţa zeului Dionisos şi cu ale ereticilor montanişti, gnostici şi ţuackeri de mai tîrziu, pe care Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare i-a dat anatema pentru totdeauna.

Aşadar, fraţilor, să ştiţi că este cu totul străină de Duhul lui Dumnezeu vorbirea în limbi a acelor ce li se pare că o au azi, şi îndrăznesc fără de Dumnezeu să răstălmăcească adevărata glosolalie, care a fost cu adevărat un dar harismatic la începutul creştinismului.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare. Astăzi, la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pămînt în chip de limbi de foc Duhul Sfînt Mîngîietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, "Care din Tatăl purcede", cum mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mîntuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte de patima Sa, Mîntuitorul spunea ucenicilor Săi: De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, că rămîne la voi şi va fi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi... (Ioan 14, 15-18).
În alt loc Mîntuitorul iar făgăduieşte Apostolilor, şi prin ei tuturor celor ce vor crede în El, pe Duhul Sfînt, zicînd: Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfîntului Duh pe pămînt ni-l descoperă Domnul nostru Iisus Hristos, zicînd: Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci cîte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă (Ioan 16, 13-14).

Deci ce trebuie să ştim noi despre Sfîntul Duh? Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pămînt la zece zile după Înălţarea Domnului? Pentru că Fiul lui Dumnezeu, cînd S-a înălţat la cer, a zăbovit cîte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfînt în lume.

De ce se numeşte Sfîntul Duh "Mîngîietorul" şi "Duhul Adevărului"? Pentru că Duhul Sfînt mîngîie pe creştini cît sînt pe pămînt. El mîngîie mamele care nasc şi cresc copii, mîngîie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrîni. Duhul Sfînt mîngîie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfînt mîngîie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfînt mîngîie inimile celor smeriţi şi rîvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.

Duhul Sfînt se numeşte "Duhul Adevărului" pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pămînt, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfînta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mîntuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte "la tot adevărul" Duhul Sfînt, care rămîne cu noi "în veac", adică şi pe pămînt şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfînt "va mărturisi" despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mîntuitorul şi Judecătorul lumii şi "va vesti", adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfînt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sînul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.

Dar de ce a venit Sfîntul Duh Duminica şi în chip de limbi de foc s-a aşezat pe capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintîi a săptămînii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborît Duhul Sfînt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfînta Liturghie şi cuvîntul de învăţătură din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vînt ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfînt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfînt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvîrşească cele şapte Taine ale Bisericii şi să se reverse peste creştini harul mîntuitor al Duhului Sfînt.

Iubiţi credincioşi,
Iată cît de mare este praznicul de astăzi! S-a înălţat Hristos la cer de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfînt Mîngîietorul, ca să ne sfinţească, să ne călăuzească, şi să lucreze mîntuirea sufletelor noastre. Noi toţi care ne închinăm cu dreaptă credinţă Preasfintei Treimi, ne împărtăşim cu harul Duhului Sfînt prin cele şapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos. Prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după dar şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Prin taina Ungerii cu Sfîntul Mir primim pecetea harului Duhului Sfînt.
Prin spovedanie ne spălăm şi ne dezlegăm de păcatele făcute după botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care împreună cu Botezul şi Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mîntuitor al Duhului Sfînt. La fel şi ultimele trei Taine şi mai ales Preoţia, ne împărtăşesc în viaţă harul mîntuirii, prin care ne curăţim, ne iluminăm şi ne sfinţim în Hristos.

Datoria noastră principală este să nu întristăm pe Duhul Sfînt care este în noi de la botez, prin păcate.

Nici să alungăm pe Sfîntul Duh de la noi prin necredinţă, mîndrie, desfrînare, ucidere şi mai ales prin căderea în cursele sectelor. Am greşit? Să ne pocăim de îndată ca să nu ne părăsească Duhul Sfînt. Spovedania şi Sfînta Împărtăşanie ne ajută în viaţă cel mai mult la mîntuire. Să nu le amînăm la bătrîneţe, ca să nu murim aşa, că nu ne putem mîntui fără dezlegarea păcatelor şi fără Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Să fugim de păcate, că păcatul îndepărtează Duhul Sfînt de la noi. Să ne ferim de adunări şi învăţături sectare, că acelea nu au Biserică nici harul Duhului Sfînt. Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor. Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în Biserică.

Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfînt. Vrem să biruim răutatea lumii şi a diavolului? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi. Vrem să lăudăm pe Duhul Sfînt? Să rostim zilnic rugăciunea "Împărate ceresc Mîngîietorule". Vrem să lăudăm cu toţii îngerii şi cu toţi sfinţii pe Preasfînta Treime? Să cîntăm adesea "Sfinte Dumnezeule", lăudînd pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt. Amin



ROMANII , SFINTII SI LIPSA DE INTERES FATA DE ISTORIE SI VALORI

Staretul Dionisie Ignat - "A fost un episcop din Dobrogea la intaiul sobor de la Niceea"


Poporul romanesc a patimit muceniciile cele infricosate de la toti dusmanii lumii, de parca tara noastra ar fi fost intr-un centru al rautatilor, fiindca toti treceau pe acolo si omorau lumea. Dar, uite, daca n-am avut scriitori bisericesti, nu s-a scris despre aceasta. Grecii au scris tot, orice mica fapta buna a sfintilor au scris-o. Dar la neamul nostru nu-i asa. La intaiul sobor de la Niceea noi am avut episcop acolo, dar nu-s interesati scriitorii romani sa dea pe fata lucrul acesta, pe care ii intalnesti in carti vechi scrise pe slavona chirilica. In ele am gasit ca a fost in episcop din Dobrogea la intaiul sobor de la Niceea, cel mai important. Adica la toate soboarele au fost episcopi si din tara romaneasca. Prin urmare in tara romaneasca s-au facut multi sfinti, multi cuviosi si multi pustnici, dar fiindca tara a fost vesnic pradata de dusmani, cand de turci, cand de huni, cand de fel de fel de neamuri, noi nu am avut oameni ca sa scrie si am ramas in urma.

Acum, in neamul nostru, in zilele noastre, se gaseste parintele Ioanichie Balan care a inceput sa scrie. A inceput pe timpul comunistilor, cand era presat, era incoltit, dar, uite, i-a ajutat Dumnezeu si a mai scris cate ceva pentru neamul romanesc. De aceea suntem inapoiati, din cauza ca nu s-a scris despre cele duhovnicesti ale neamului nostru. Ca poporul roman a fost cel mai sfant, cel mai bun, cel mai apropiat de Dumnezeu, dar daca na-m avut oameni sa ne serveasca!...

Noi, neamul nostru, nu ne servim. Vedem acum, ce-a fost inainte nu stim, dar vedem acuma ca noi, neamul nostru, n-avem intre noi adevarata dragoste, cum au alte neamuri. Si aceasta e cea mai mare primejdie si e pacat inainte lui Dumnezeu si inaintea natiunii.

Si de aceea, uite, situatia Sfantului Ioan Iacob de Ierusalim, de atatia ani de zile. (Referire a repetatele demersuri facut ptentru aducerea in tara a moastelor Sfantului Ioan Iacob Hozevitul, ramase pana acum fara rezultat).

Daca ar fi fost adevarati ortodocsi la conducerea Bisericii, adevarati romani, ar lasa lucrul asta sa se intample? Pe noi ne-a binecuvantat Dumnezeu cu toate darurile cele dumnezeiesti, dar avem asa o neputinta, ca nu ne iubim neamul dupa Dumnezeu, Ce sa zici?

(26 Decembrie 2003)

Ce le lipseste romanilor? De ce nu pot sa duca o viata de obste, o viata duhovniceasca? Care-i lipsa?

Parinte, noi suntem o fire de om, un asa soi de oameni ca intre noi nu ne putem intelege. N-avem nici rusine de oameni si nicio ambitie, asa, patrotica, ca sa zicem: ,, Mai uite, grecii fac asa. Hai sa facem si noi ca ei”. Nu! Ne luam la cearta intre noi si ne ducem si ne plangem la straini. Ei, cum poti acuma sa reuesti? Vezi, asta-i prostia la om.

Sa fim fericiti ca suntem ortodocsi si romani. Sa nu-ti zica mintea: ,,Eh, roman”... Ca neamul romanesc e cel mai in regula, de cand ne-am nascut pe fata pamantului romanul e crestin-ortodox. De aceea suntem mandri si sa fim mandri inaintea tuturor, fiindca neamul romanesc n-a crezut in alti dumnezeu, ci dintr-o data in Ortodoxie, ortodoxa credinta, in Iisus Hristos. Si daca suntem romani, cei mai mandri suntem, fiindca suntem romani si crestini-ortodocsi.

(Convorbire cu trei studenti romani, iulie 1999)

Binecuvantata noastra tara, saraca! Cand am venit noi in Sfantul Munte era cea mai de frunte tara din Europa, cu toata bogatia si cu toate frumusetile ei. Dar uite, a ajuns acuma, dupa cum auzim, ca e cea mai inapoiata, Vrasmasul si conducatorii ne-au adus aici.

Totul e sa aveti unire intre dumneavoastra.

Nu falsa unire. Unire, asa cum era la Sfintii Mucenici. Se duceau la moarte si aveau toti un cuget. Nu se uitau ca pe cutare dintre ei l-a omorat stapanirea. Si el vroia sa moara pentru credinta, si fiecare dintre ei intogmai. Asa si dumneavoastrea, daca aveti unire intre voi.

(17, Septembrie, 2002)


Extrase din:

Staretul Dionisie – duhovnicul de la Sfantul Munte Athos,

editura Prodromos

INALTAREA DOMNULUI. ZIUA EROILOR

                              Înălţarea Domnului

Luca 24, 36-53

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.



La Sfanta Inaltare - Sfantul Grigorie Palama


Omilia 21

La Sfânta Inălţare a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Despre împlinirea Sâmbetei din Legea veche


l. Iudeii prăznuiesc Pastele după Lege, adică trecerea din Egipt în pământul Palestinei, iar noi prăznuim Pastele, însă după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viaţa, de la stricăciune la nestricăciune. Ce limbă ar putea oare spune marea deosebire dintre înălţarea la care a fost adusă starea noastră prezentă şi sfintele, de toată lauda vrednice aşezăminte ale vechii Legi? Nici un grai omenesc şi nici un alt grai nu este vrednic să exprime o atât de mare slavă. Căci înţe-lepciunea de-o-fiinţă a Tatălui celui Preaînalt, Cu-vântul cel veşnic şi mai presus de fiinţă, unit din iu-bire de oameni cu noi şi vieţuind împreună cu noi, S-a arătat acum, în mod real, temeiul însuşi al sărbătorii şi al acestei înălţări mai presus de fire, într-un chip atât de deosebit, întrucât noi prăznuim tre-cerea înseşi firii noastre omeneşti, nu de la cele mai dedesupt ale pământului la cele pământeşti, ci de la cele pământeşti la cerul cerului şi până la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stăpâneşte.

2. Astăzi, după înviere, Domnul a stat în mijlocul Apostolilor, şi tot astăzi s-a despărţit de ei, care L-au văzut înălţăndu-Se la cer şi intrând cu adevărat în Sfânta Sfintelor, şezând de-a dreapta Tatălui celui mai presus de orice început şi de toată firea, de toată numirea şi de toată cinstirea, mai presus şi de orice este cunoscut şi numit, atât în veacul de acum, cât şi în cel viitor. Şi după cum înainte de învierea Domnului S-au petrecut multe alte învieri, aşa şi înainte de înălţarea Lui au avut loc multe înălţări şi răpiri. Căci şi pe profetul Ieremia l-a răpit Duhul, şi pe Avvacum îngerul, iar mai mult decât pe aceştia este scris că Ilie a fost răpit într-un car de foc, dar nici el nu a depăşit hotarul pământului, ci răpirea fiecăruia dintre ei era doar o mutare care îi înălţa de la pământ, fără a depăşi totuşi hotarul acestuia. La fel şi cei care au înviat odată cu Mântuitorul, tot în pământ s-au întors, sfârşind cu toţii prin moarte. Cât despre Mântuitorul Hristos, aşa cum atunci când a înviat din morţi, moartea nu L-a stăpânit, la fel şi acum când a fost înălţat şi a şezut întru cele înalte, orice înălţare a rămas mai prejos de El, mărturisind tuturor că singur El este Dumnezeu mai presus de toate.

3. Şi acesta este muntele cel mai înainte vestit al lui Dumnezeu, după Isaia (îs., 2:2), şi casa lui Dum-nezeu, mai presus de piscurile înalte ale munţilor in-teligibili, - trupul Stăpânului -, fiindcă nu înger, nici om, ci Insuşi Domnul în trup a venit şi ne-a mântuit, făcându-Se om ca noi, pentru noi, şi rămânând Dumnezeu fără de schimbare. Căci precum S-a po-gorât fără de schimbare, dar amestecându-Se cu noi, la fel va veni iarăşi, nu prin schimbarea dumnezeirii, ci aşezând pe tron întru cele de sus firea noastră omenească, pe care mai înainte vreme a luat-o de la noi: cu adevărat, se cuvine ca firea noastră cea întâinăscută din morţi să fie întoarsă la Dumnezeu ca una care s-a născut mai înainte de toată făptura.

4. Pentru aceasta, dintre atât de multe învieri şi înălţări, noi nu prăznuim pe nici una ca pe învierea şi înălţarea Domnului, şi pe lângă faptul că nu parti-cipăm, nici nu vom participa vreodată la vreuna dintre acelea. Căci nu avem alt folos decât călăuzirea prin credinţă a minţii noastre către învierea şi înălţarea Mântuitorului nostru, la care participăm şi vom participa cu toţii. Ea este cu adevărat învierea şi înălţarea neamului omenesc, dar nu a neamului omenesc în general, ci a tuturor celor care cred în Hristos şi care îşi arată credinţa prin fapte. Cel ce S-a făcut Domn, pentru noi S-a făcut, fiind nenăscut şi nezidit după dumnezeirea firii Sale, şi a trăit pen-tru noi, arătându-ne calea către adevărata viaţă. Şi toate câte le-a suferit cu trupul, pentru noi le-a suferit, ca să vindece patimile noastre, şi pentru păcatele noastre a fost dus la moarte. Şi tot pentru noi a înviat şi a fost înălţat mai înainte, arătându-ne prin iconomie învierea şi înălţarea din veacul fără de sfârşit. Căci toţi moştenitorii acestei vieţi urmează, după putinţă, petrecerea pe pământ a iconomiei Lui.

5. Pentru noi, începutul urmării şi petrecerii acesteia este botezul, chip al morţii, îngropării şi Invierii Domnului, prin mijlocirea unei vieţi după po-runca lui Hristos şi după petrecerea Evangheliei, având drept scop biruinţa asupra patimilor prin luptele duhovniceşti, pregătindu-ne viaţa cea fără de dureri, nestricăcioasă şi cerească, după cum şi Apostolul a zis către noi: „Dacă veţi trăi în trup, veţi muri, iar dacă veţi ucide prin duhul faptele trupului, veţi fi vii” (Rom., 8:13). Cei care trăiesc după poruncile lui Hristos urmează petrecerii acestuia în trup, căci mor la vremea rânduită fiecăruia, fiindcă şi El a murit cu trupul, şi în trup vor şi învia, asemenea Lui, plini de slavă şi nestricăcioşi, însă nu acum, ci la plinirea vremii, când vor fi înălţaţi, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Căci vom fi răpiţi pe nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh şi astfel pururea cu Domnul vom fi” (I Ţes., 4:17).

6. Vedeţi cum fiecare dintre noi, dacă ar voi, părtas s-ar face învierii Domnului şi înălţării Lui şi moş-tenitor al lui Dumnezeu, împreună-moştenitor cu Hristos (Rom., 8:17)? Pentru aceasta să ne bucurăm prăznuind învierea firii noastre, înălţarea şi restaura-rea ei, precum şi începutul învierii şi al înălţării fiecăruia dintre credincioşi (Luca 24:36-53), pu-nând înainte glasul Evangheliei propovăduită astăzi, potrivit căreia Domnul, înviind, a stat în mijlocul ucenicilor Săi.

7. Pentru ce a stat în mijlocul lor şi împreună cu ei a călătorit, precum este scris? „Căci i-a scos pe aceştia afară până în Betania” şi punându-Şi mâini-le i-a binecuvântat (Luca, 24:50) ca să Se arate cu totul teafăr şi nevătămat, ca să arate că picioarele Ii sunt puternice, că poate umbla şi sta în picioare fără de clintire, deşi rămaseră urmele cuielor, şi de ase-menea, ca să arate mâinile străpunse de cuie pe cruce, chiar şi coasta împunsă cu suliţa. Şi dacă a arătat toate urmele rănilor, a fost pentru ca ei să creadă patimilor celor mântuitoare. Dar mie mi se pare că a stat în mijlocul ucenicilor pentru a le arăta şi pentru a-i întări în credinţa întru El, prin marea Sa descoperire şi binecuvântare. Dar El nu a stat nu-mai în mijlocul ucenicilor, ci stă şi în mijlocul inimii fiecărui [om] care este cetate întărită prin credinţă, precum mărturiseşte şi psalmul despre fiecare inimă: „Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clătina” (Ps., 45:5). Căci de la această întâlnire s-au făcut apostolii Domnului statornici şi neclintiţi în credinţă.

8. A stat, deci, în mijlocul lor şi le-a spus: „pace vouă”, aşa cum adeseori le spunea cu blândeţe. Dar pacea este de două feluri: una pe care o avem în relaţie cu Dumnezeu, care mai curând vine din cinstirea lui Dumnezeu, şi alta pe care o avem între noi şi care se naşte în chip firesc din urmarea cuvân-tului Evangheliei. Or, Domnul le-a dat pe amândouă dintr-odată, printr-o singură expresie. Şi cum le-a poruncit acestora să facă, atunci când I-a trimis întâia oară, zicând: „în care casă veţi intra, să ziceţi pace casei acesteia” (Luca 10:5), la fel a făcut şi El, intrând în casa în care erau adunaţi, şi de îndată le-a dăruit pacea. Dar cât de înspăimântaţi şi de tulburaţi I-a văzut atunci din pricina apariţiei Sale atât de nefireşti şi lipsite de orice nădejde (li se părea, după cum se spune, că ar vedea duh, ori că ceea ce văd este o închipuire). Şi atunci iarăşi a depărtat de la ei gândurile inimii lor şi le-a dovedit că El este acelaşi cu Cel care mai înainte vreme le vorbea despre pătimirea Sa şi despre învierea din morţi: „acum vedem că Tu ştii toate şi nu este nevoie ca să Te întrebe cineva”. Şi i-a încredinţat deplin despre plinirea acestora, prin vedere şi prin pipăire… Iar când i-a văzut că s-au făcut primitori ai adevărului prin dovadă, i-a încredinţat încă şi mai mult, dându-le, în acelaşi timp, pacea şi cerându-le de mâncare celor ce priveau cu uimire. Căci încă nu-şi credeau ochilor şi se minunau, dar nu din reavoire, ci din negrăită bucurie. Apoi le-a zis: „Aveţi ceva de mâncare? Şi i-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere, şi, primind, a mâncat în faţa lor” (Luca 24:42).

9. Acel trup preacurat a primit hrană, după înviere, nu pentru ca ar fi avut nevoie de hrană, ci ca să-I încredinţeze de realitatea învierii şi să arate că este acelaşi cu Cel care mai înainte de pătimire a mâncat împreună cu ei. A consumat hrana nu după firea trupurilor moarte, ci potrivit energiei dumnezeieşti şi, cum ar zice cineva, aşa cum focul topeşte ceara, sau, mai mult decât atât, a consumat-o, fiindcă focul are nevoie să fie întreţinut pentru a subzista, însă trupurile nemuritoare nu au nevoie de hrană pentru subzistenţă.

10. A mâncat, aşadar, o bucată de peşte fript şi un fagure de miere, acestea fiind chipuri ale Sfintelor Sale Taine: căci Cuvântul lui Dumnezeu, unindu-Se după ipostas cu firea noastră care, ca un peşte se scălda în apa vieţii pline de plăceri şi de patimi, şi curăţind cu focul cel neapropiat al dumnezeirii Sale orice aplecare spre păcat, a consumat-o ca pe un rug aprins, făcând-o părtaşă la dumnezeirea Sa. Dar nu numai aluatul pe care l-a primit pentru noi, ci pe fiecare om îl învredniceşte de împărtăşirea cu El, îl îndumnezeieşte prin participarea la focul pe care Domnul „a venit să-l arunce în lume” (Luca 12:49). Cu fagurele de miere se aseamană însăşi firea noastră omenească, fiindcă, aşa cum într-un fagure este păstrată mierea, la fel şi în trupul nostru este păstrată comoara cea cugetătoare; sau mai curând acesta este un chip al oricărui credincios în Hristos care are în suflet şi în trup harul Duhului Sfânt, păstrat ca mierea în fagure. Iar Domnul a mâncat din ele, fiindcă face, cu bucurie, ca o astfel de hrană să fie mântuirea oricui participă la firea Sa. Dar nu spune că a mâncat totul, ci „dintr-un fagure de miere”, adică a mâncat doar o parte, fiindcă nu toţi au crezut în El. Dar nu-Şi ia singur această parte, ci îi este dată de apostoli, căci ucenicii Săi îi aduc la El doar pe cei care cred în El, deosebindu-i de cei necredincioşi.

11. Astfel, mâncând din peşte şi din fagurele de miere în faţa ucenicilor Săi, Domnul le-a amintit cuvintele Sale pe care le-a vestit mai înainte despre pătimirea ce avea să pătimească, adeverind şi acum cele spuse despre Sine. Fiindcă după cum a spus mai înainte, aşa s-a şi petrecut, şi le-a deschis lor mintea ca să priceapă urmarea Scripturii şi să cu-noască faptul că precum este scris, aşa s-a şi împlinit.Trebuia ca din nemăsurata Sa iubire de oameni, om să se facă pentru oameni Fiul Unul născut al lui Dumnezeu, arătat fiind şi mărturisit astfel de glasul părintesc de sus şi prin descoperirea Sfântului Duh; să-i facă credincioşi şi să se minuneze de faptele şi de cuvintele Lui mai presus de fire, să fie prins şi dat în mâinile celor care nu caută slava lui Dumnezeu, ci slava de la oameni; să fie răstignit şi îngropat; să învieze din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor, iar propovăduirea să înceapă de la Ierusalim. Binevestitori şi martori ai acestor fapte sunt [apostolii], care au văzut cu ochii lor şi au devenit mărturisitori ai Lui, cărora le-a şi trimis vestire de la Tatăl, adică pe Duhul Sfânt, şi le-a rânduit să rămână în Ierusalim până ce vor primi putere de sus.

12. Vorbind astfel cu ucenicii Săi despre lucrarea mântuirii oamenilor, Domnul i-a scos din ţinutul lor, purtându-i până în Betania, şi binecuvântându-i, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Pe un nor lu-minos ca într-un car de foc S-a înălţat în slavă şi a intrat în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână şi a şezut de-a dreapta măririi în ceruri, pe acelaşi scaun al Dumnezeirii, pentru ca de-aceeaşi dumnezeire să facă firea noastră cu care s-a amestecat. Şi cum apostolii nu încetau să-şi aţintească ochii către cer, au aflat prin predania îngerilor că va fi purtat iarăşi pe norii cerului în faţa tuturor (Fapte 1:10). Căci şi Domnul zisese aceasta mai înainte, şi Daniel, mai înainte văzând, spune: „am văzut pe Fiul Omului venind pe norii cerului” (Dan., 7:13); iar Domnul zice: „şi toate neamurile pământului vor vedea venind pe Fiul Omului pe norii cerului” (Mat., 24:30).

13. Atunci ucenicii s-au închinat pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălţat Stăpânul cel mai pre-sus de ceruri şi unde pogorându-Se, pământul cer 1-a făcut. Şi iarăşi Se înalţă, ori de câte ori Se po-goară, ca pe cele de jos să le împreuneze cu cele de sus şi să întemeieze o singură Biserică, cerească şi pământească, întru slava iubirii Sale de oameni. Aşa-dar, bucurându-se, ucenicii s-au întors la Ierusalim şi erau pururea în altar, adică aveau mintea la ceruri, şi binecuvântau pe Domnul, pregătindu-se pentru pri-mirea binevestită a pogorârii dumnezeiescului Duh.

14. Fraţilor, aceasta este, pe scurt, petrecerea ce-lor ce poartă numele lui Hristos: să stăruiţi în rugă-ciuni şi cereri, şi să aveţi ochii minţii aţintiţi, aseme-nea îngerilor, către Stăpânul cel mai presus de ceruri, lăudându-L şi binecuvântându-L printr-o viaţă fără de prihană, pentru a primi în chip tainic venirea Lui, aşa cum spune psalmul către El: „voi cânta şi mă voi ruga ţie în cântare fără de prihană când vei veni către mine” (Ps., 100:2). Aceasta o spune limpede şi Sfântul Pavel: dreptatea noastră în ceruri este acolo unde Inaintemergător pentru noi S-a făcut Insuşi Domnul Iisus. Către aceasta ne con-duce şi corifeul Apostolilor, Petru: „încingând, zice, mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi în harul care vi se va da vouă la arătarea lui Iisus Hristos pe care să-L iubiţi cu toate că nu-L vedeţi” (Petru I, 1:13). La aceasta Domnul Insuşi ne îndeamnă în mod acoperit, în pilde: „să fie, zice, mijloacele cugetului vostru încinse şi făcliile voastre aprinse, iar voi să fiţi asemenea cu oamenii aceia care îşi aşteaptă Stăpânul ca, atunci când va veni, îndată să-i deschidă” (Fil., 3:20; Evr., 6:20). La fel cum nu strică nici ziua Sâmbetei, ci o desăvârşeşte, arătând-o cu adevărat binecuvântată, ca o zi a încetării oricărei osteneli trupeşti, şi deosebind-o pentru o mai bună lucrare. Iar prin aceasta o face moştenitoare a toată binecuvântarea, astfel ca odihniţi de ostenelile pământeşti şi fără de lenevire să ne încredinţăm lui Dumnezeu, căutând cu nedezminţită nădejde cele cereşti şi fără de prihană.

15. Dar în Legea veche, una dintre zilele săptămânii era zi de Sabat şi pentru aceasta evreilor celor fără de minte li s-a părut că Domnul [tămăduind în ziua aceea] avea de gând să încalce ceea ce era socotit drept Sabat. Insă tot El zice că „nu a venit ca să strice legea, ci mai vârtos să o împlinească” (Mat., 5:17). Atunci cum se face că a stricat Sabatul dar, în acelaşi timp, a împlinit Legea? Făgăduind că va da Duhul Sfant celor care-L cer zi şi noapte şi poruncind să fie neîncetat cu trezvie şi priveghetori, a zis: „prive-gheaţi, fiindcă nu ştiţi vremea, nici ceasul când va veni Fiul Omului” (Mat., 24:44). Astfel toate zilele le-a făcut Sabat binecuvântat pentru cei care aleg să-I slujească în chip desăvârşit: iată cum nu a încălcat, ci mai cu osârdie a împlinit toată Legea.

16. Insă voi care sunteţi încercaţi de lucruri lu-meşti, dacă vă veţi înfrâna de la orice lipsă de măsură şi de la toată pizma dintre voi şi de veţi stărui în toată calea adevărului şi a înfrânării, veţi face şi voi din toa-te zilele un Sabat prin oprirea de la orice răutate. Dar într-o astfel de zi, mai lucrătoare pentru mântuire de-cât altele, se cuvine să tânjim după faptele şi cuvinte-le fără de prihană ale Domnului şi, cu smerenie, să fim statornici în Biserica lui Dumnezeu şi să plecăm urechea cu luare aminte la predania Bisericii şi la învăţătura ortodoxă, şi să ne rugăm cu pocăinţă prin cereri şi prin slavoslovii către Dumnezeu. Aşa veţi pli-ni şi voi Sabatul cel după Evanghelie: împărtăşind o viaţă în harul lui Dumnezeu şi tinzând ochii cugetului către Hristos Cel ce sade împreună cu Tatăl şi cu Du-hul pe tronurile mai presus de ceruri, şi Care v-a fă-cut pe voi fii ai lui Dumnezeu, nu ca şi cum aţi fi doar adoptaţi, cu numele, ci în unire cu dumnezeiescul Duh, cu însuşi Trupul şi scump Sângele Lui, cu Dumnezeu, unul întreitul sălăşluindu-Se.

17. Să păzim, aşadar, pentru dragostea neclintită a Mântuitoului această unire: să privim pururea la Tatăl nostru cel de sus, dar nu ca şi când am fi pământeşti, ca omul cel întâi zidit, ci asemenea omului celui de-al doilea, Domnului din ceruri. Căci cel ce este pământesc se aseamănă cu cei pamânteşti, iar cel ceresc este asemenea cu cei cereşti. Aşadar, dacă am purtat chipul cel pământesc, să purtăm şi chipul cel ceresc (I Cor. 15:48) şi, având inima sus către El, să privim această măreaţă priveliste, înveşnicindu-se, în chip nematerialnic, cu focul dumnezeirii. Şi după ce am lepădat tunicile de piele pe care prin cădere le-am îmbrăcat, să stăm în pământ sfânt, arătându-ne, fiecare după putere, ţarină sfântă prin lucrarea necontenită a virtuţii şi prin neabătuta tindere către Dumnezeu.

18. Astfel încât să avem îndrăznire ca la venirea în foc a lui Dumnezeu să-i alergăm întru întâmpinare, ca să fim luminaţi şi, luminând, să trăim veşnic în slava luminii mai presus de fire, a strălucirii celei de o stăpânie în trei sori, căreia i se cuvine toată slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Din

OMILII VOL.2

SFANTUL GRIGORIE PALAMA

ED.ANASTASIA 2004