ROMANII , SFINTII SI LIPSA DE INTERES FATA DE ISTORIE SI VALORI

Staretul Dionisie Ignat - "A fost un episcop din Dobrogea la intaiul sobor de la Niceea"


Poporul romanesc a patimit muceniciile cele infricosate de la toti dusmanii lumii, de parca tara noastra ar fi fost intr-un centru al rautatilor, fiindca toti treceau pe acolo si omorau lumea. Dar, uite, daca n-am avut scriitori bisericesti, nu s-a scris despre aceasta. Grecii au scris tot, orice mica fapta buna a sfintilor au scris-o. Dar la neamul nostru nu-i asa. La intaiul sobor de la Niceea noi am avut episcop acolo, dar nu-s interesati scriitorii romani sa dea pe fata lucrul acesta, pe care ii intalnesti in carti vechi scrise pe slavona chirilica. In ele am gasit ca a fost in episcop din Dobrogea la intaiul sobor de la Niceea, cel mai important. Adica la toate soboarele au fost episcopi si din tara romaneasca. Prin urmare in tara romaneasca s-au facut multi sfinti, multi cuviosi si multi pustnici, dar fiindca tara a fost vesnic pradata de dusmani, cand de turci, cand de huni, cand de fel de fel de neamuri, noi nu am avut oameni ca sa scrie si am ramas in urma.

Acum, in neamul nostru, in zilele noastre, se gaseste parintele Ioanichie Balan care a inceput sa scrie. A inceput pe timpul comunistilor, cand era presat, era incoltit, dar, uite, i-a ajutat Dumnezeu si a mai scris cate ceva pentru neamul romanesc. De aceea suntem inapoiati, din cauza ca nu s-a scris despre cele duhovnicesti ale neamului nostru. Ca poporul roman a fost cel mai sfant, cel mai bun, cel mai apropiat de Dumnezeu, dar daca na-m avut oameni sa ne serveasca!...

Noi, neamul nostru, nu ne servim. Vedem acum, ce-a fost inainte nu stim, dar vedem acuma ca noi, neamul nostru, n-avem intre noi adevarata dragoste, cum au alte neamuri. Si aceasta e cea mai mare primejdie si e pacat inainte lui Dumnezeu si inaintea natiunii.

Si de aceea, uite, situatia Sfantului Ioan Iacob de Ierusalim, de atatia ani de zile. (Referire a repetatele demersuri facut ptentru aducerea in tara a moastelor Sfantului Ioan Iacob Hozevitul, ramase pana acum fara rezultat).

Daca ar fi fost adevarati ortodocsi la conducerea Bisericii, adevarati romani, ar lasa lucrul asta sa se intample? Pe noi ne-a binecuvantat Dumnezeu cu toate darurile cele dumnezeiesti, dar avem asa o neputinta, ca nu ne iubim neamul dupa Dumnezeu, Ce sa zici?

(26 Decembrie 2003)

Ce le lipseste romanilor? De ce nu pot sa duca o viata de obste, o viata duhovniceasca? Care-i lipsa?

Parinte, noi suntem o fire de om, un asa soi de oameni ca intre noi nu ne putem intelege. N-avem nici rusine de oameni si nicio ambitie, asa, patrotica, ca sa zicem: ,, Mai uite, grecii fac asa. Hai sa facem si noi ca ei”. Nu! Ne luam la cearta intre noi si ne ducem si ne plangem la straini. Ei, cum poti acuma sa reuesti? Vezi, asta-i prostia la om.

Sa fim fericiti ca suntem ortodocsi si romani. Sa nu-ti zica mintea: ,,Eh, roman”... Ca neamul romanesc e cel mai in regula, de cand ne-am nascut pe fata pamantului romanul e crestin-ortodox. De aceea suntem mandri si sa fim mandri inaintea tuturor, fiindca neamul romanesc n-a crezut in alti dumnezeu, ci dintr-o data in Ortodoxie, ortodoxa credinta, in Iisus Hristos. Si daca suntem romani, cei mai mandri suntem, fiindca suntem romani si crestini-ortodocsi.

(Convorbire cu trei studenti romani, iulie 1999)

Binecuvantata noastra tara, saraca! Cand am venit noi in Sfantul Munte era cea mai de frunte tara din Europa, cu toata bogatia si cu toate frumusetile ei. Dar uite, a ajuns acuma, dupa cum auzim, ca e cea mai inapoiata, Vrasmasul si conducatorii ne-au adus aici.

Totul e sa aveti unire intre dumneavoastra.

Nu falsa unire. Unire, asa cum era la Sfintii Mucenici. Se duceau la moarte si aveau toti un cuget. Nu se uitau ca pe cutare dintre ei l-a omorat stapanirea. Si el vroia sa moara pentru credinta, si fiecare dintre ei intogmai. Asa si dumneavoastrea, daca aveti unire intre voi.

(17, Septembrie, 2002)


Extrase din:

Staretul Dionisie – duhovnicul de la Sfantul Munte Athos,

editura Prodromos

INALTAREA DOMNULUI. ZIUA EROILOR

                              Înălţarea Domnului

Luca 24, 36-53

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.



La Sfanta Inaltare - Sfantul Grigorie Palama


Omilia 21

La Sfânta Inălţare a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Despre împlinirea Sâmbetei din Legea veche


l. Iudeii prăznuiesc Pastele după Lege, adică trecerea din Egipt în pământul Palestinei, iar noi prăznuim Pastele, însă după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viaţa, de la stricăciune la nestricăciune. Ce limbă ar putea oare spune marea deosebire dintre înălţarea la care a fost adusă starea noastră prezentă şi sfintele, de toată lauda vrednice aşezăminte ale vechii Legi? Nici un grai omenesc şi nici un alt grai nu este vrednic să exprime o atât de mare slavă. Căci înţe-lepciunea de-o-fiinţă a Tatălui celui Preaînalt, Cu-vântul cel veşnic şi mai presus de fiinţă, unit din iu-bire de oameni cu noi şi vieţuind împreună cu noi, S-a arătat acum, în mod real, temeiul însuşi al sărbătorii şi al acestei înălţări mai presus de fire, într-un chip atât de deosebit, întrucât noi prăznuim tre-cerea înseşi firii noastre omeneşti, nu de la cele mai dedesupt ale pământului la cele pământeşti, ci de la cele pământeşti la cerul cerului şi până la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stăpâneşte.

2. Astăzi, după înviere, Domnul a stat în mijlocul Apostolilor, şi tot astăzi s-a despărţit de ei, care L-au văzut înălţăndu-Se la cer şi intrând cu adevărat în Sfânta Sfintelor, şezând de-a dreapta Tatălui celui mai presus de orice început şi de toată firea, de toată numirea şi de toată cinstirea, mai presus şi de orice este cunoscut şi numit, atât în veacul de acum, cât şi în cel viitor. Şi după cum înainte de învierea Domnului S-au petrecut multe alte învieri, aşa şi înainte de înălţarea Lui au avut loc multe înălţări şi răpiri. Căci şi pe profetul Ieremia l-a răpit Duhul, şi pe Avvacum îngerul, iar mai mult decât pe aceştia este scris că Ilie a fost răpit într-un car de foc, dar nici el nu a depăşit hotarul pământului, ci răpirea fiecăruia dintre ei era doar o mutare care îi înălţa de la pământ, fără a depăşi totuşi hotarul acestuia. La fel şi cei care au înviat odată cu Mântuitorul, tot în pământ s-au întors, sfârşind cu toţii prin moarte. Cât despre Mântuitorul Hristos, aşa cum atunci când a înviat din morţi, moartea nu L-a stăpânit, la fel şi acum când a fost înălţat şi a şezut întru cele înalte, orice înălţare a rămas mai prejos de El, mărturisind tuturor că singur El este Dumnezeu mai presus de toate.

3. Şi acesta este muntele cel mai înainte vestit al lui Dumnezeu, după Isaia (îs., 2:2), şi casa lui Dum-nezeu, mai presus de piscurile înalte ale munţilor in-teligibili, - trupul Stăpânului -, fiindcă nu înger, nici om, ci Insuşi Domnul în trup a venit şi ne-a mântuit, făcându-Se om ca noi, pentru noi, şi rămânând Dumnezeu fără de schimbare. Căci precum S-a po-gorât fără de schimbare, dar amestecându-Se cu noi, la fel va veni iarăşi, nu prin schimbarea dumnezeirii, ci aşezând pe tron întru cele de sus firea noastră omenească, pe care mai înainte vreme a luat-o de la noi: cu adevărat, se cuvine ca firea noastră cea întâinăscută din morţi să fie întoarsă la Dumnezeu ca una care s-a născut mai înainte de toată făptura.

4. Pentru aceasta, dintre atât de multe învieri şi înălţări, noi nu prăznuim pe nici una ca pe învierea şi înălţarea Domnului, şi pe lângă faptul că nu parti-cipăm, nici nu vom participa vreodată la vreuna dintre acelea. Căci nu avem alt folos decât călăuzirea prin credinţă a minţii noastre către învierea şi înălţarea Mântuitorului nostru, la care participăm şi vom participa cu toţii. Ea este cu adevărat învierea şi înălţarea neamului omenesc, dar nu a neamului omenesc în general, ci a tuturor celor care cred în Hristos şi care îşi arată credinţa prin fapte. Cel ce S-a făcut Domn, pentru noi S-a făcut, fiind nenăscut şi nezidit după dumnezeirea firii Sale, şi a trăit pen-tru noi, arătându-ne calea către adevărata viaţă. Şi toate câte le-a suferit cu trupul, pentru noi le-a suferit, ca să vindece patimile noastre, şi pentru păcatele noastre a fost dus la moarte. Şi tot pentru noi a înviat şi a fost înălţat mai înainte, arătându-ne prin iconomie învierea şi înălţarea din veacul fără de sfârşit. Căci toţi moştenitorii acestei vieţi urmează, după putinţă, petrecerea pe pământ a iconomiei Lui.

5. Pentru noi, începutul urmării şi petrecerii acesteia este botezul, chip al morţii, îngropării şi Invierii Domnului, prin mijlocirea unei vieţi după po-runca lui Hristos şi după petrecerea Evangheliei, având drept scop biruinţa asupra patimilor prin luptele duhovniceşti, pregătindu-ne viaţa cea fără de dureri, nestricăcioasă şi cerească, după cum şi Apostolul a zis către noi: „Dacă veţi trăi în trup, veţi muri, iar dacă veţi ucide prin duhul faptele trupului, veţi fi vii” (Rom., 8:13). Cei care trăiesc după poruncile lui Hristos urmează petrecerii acestuia în trup, căci mor la vremea rânduită fiecăruia, fiindcă şi El a murit cu trupul, şi în trup vor şi învia, asemenea Lui, plini de slavă şi nestricăcioşi, însă nu acum, ci la plinirea vremii, când vor fi înălţaţi, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Căci vom fi răpiţi pe nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh şi astfel pururea cu Domnul vom fi” (I Ţes., 4:17).

6. Vedeţi cum fiecare dintre noi, dacă ar voi, părtas s-ar face învierii Domnului şi înălţării Lui şi moş-tenitor al lui Dumnezeu, împreună-moştenitor cu Hristos (Rom., 8:17)? Pentru aceasta să ne bucurăm prăznuind învierea firii noastre, înălţarea şi restaura-rea ei, precum şi începutul învierii şi al înălţării fiecăruia dintre credincioşi (Luca 24:36-53), pu-nând înainte glasul Evangheliei propovăduită astăzi, potrivit căreia Domnul, înviind, a stat în mijlocul ucenicilor Săi.

7. Pentru ce a stat în mijlocul lor şi împreună cu ei a călătorit, precum este scris? „Căci i-a scos pe aceştia afară până în Betania” şi punându-Şi mâini-le i-a binecuvântat (Luca, 24:50) ca să Se arate cu totul teafăr şi nevătămat, ca să arate că picioarele Ii sunt puternice, că poate umbla şi sta în picioare fără de clintire, deşi rămaseră urmele cuielor, şi de ase-menea, ca să arate mâinile străpunse de cuie pe cruce, chiar şi coasta împunsă cu suliţa. Şi dacă a arătat toate urmele rănilor, a fost pentru ca ei să creadă patimilor celor mântuitoare. Dar mie mi se pare că a stat în mijlocul ucenicilor pentru a le arăta şi pentru a-i întări în credinţa întru El, prin marea Sa descoperire şi binecuvântare. Dar El nu a stat nu-mai în mijlocul ucenicilor, ci stă şi în mijlocul inimii fiecărui [om] care este cetate întărită prin credinţă, precum mărturiseşte şi psalmul despre fiecare inimă: „Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clătina” (Ps., 45:5). Căci de la această întâlnire s-au făcut apostolii Domnului statornici şi neclintiţi în credinţă.

8. A stat, deci, în mijlocul lor şi le-a spus: „pace vouă”, aşa cum adeseori le spunea cu blândeţe. Dar pacea este de două feluri: una pe care o avem în relaţie cu Dumnezeu, care mai curând vine din cinstirea lui Dumnezeu, şi alta pe care o avem între noi şi care se naşte în chip firesc din urmarea cuvân-tului Evangheliei. Or, Domnul le-a dat pe amândouă dintr-odată, printr-o singură expresie. Şi cum le-a poruncit acestora să facă, atunci când I-a trimis întâia oară, zicând: „în care casă veţi intra, să ziceţi pace casei acesteia” (Luca 10:5), la fel a făcut şi El, intrând în casa în care erau adunaţi, şi de îndată le-a dăruit pacea. Dar cât de înspăimântaţi şi de tulburaţi I-a văzut atunci din pricina apariţiei Sale atât de nefireşti şi lipsite de orice nădejde (li se părea, după cum se spune, că ar vedea duh, ori că ceea ce văd este o închipuire). Şi atunci iarăşi a depărtat de la ei gândurile inimii lor şi le-a dovedit că El este acelaşi cu Cel care mai înainte vreme le vorbea despre pătimirea Sa şi despre învierea din morţi: „acum vedem că Tu ştii toate şi nu este nevoie ca să Te întrebe cineva”. Şi i-a încredinţat deplin despre plinirea acestora, prin vedere şi prin pipăire… Iar când i-a văzut că s-au făcut primitori ai adevărului prin dovadă, i-a încredinţat încă şi mai mult, dându-le, în acelaşi timp, pacea şi cerându-le de mâncare celor ce priveau cu uimire. Căci încă nu-şi credeau ochilor şi se minunau, dar nu din reavoire, ci din negrăită bucurie. Apoi le-a zis: „Aveţi ceva de mâncare? Şi i-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere, şi, primind, a mâncat în faţa lor” (Luca 24:42).

9. Acel trup preacurat a primit hrană, după înviere, nu pentru ca ar fi avut nevoie de hrană, ci ca să-I încredinţeze de realitatea învierii şi să arate că este acelaşi cu Cel care mai înainte de pătimire a mâncat împreună cu ei. A consumat hrana nu după firea trupurilor moarte, ci potrivit energiei dumnezeieşti şi, cum ar zice cineva, aşa cum focul topeşte ceara, sau, mai mult decât atât, a consumat-o, fiindcă focul are nevoie să fie întreţinut pentru a subzista, însă trupurile nemuritoare nu au nevoie de hrană pentru subzistenţă.

10. A mâncat, aşadar, o bucată de peşte fript şi un fagure de miere, acestea fiind chipuri ale Sfintelor Sale Taine: căci Cuvântul lui Dumnezeu, unindu-Se după ipostas cu firea noastră care, ca un peşte se scălda în apa vieţii pline de plăceri şi de patimi, şi curăţind cu focul cel neapropiat al dumnezeirii Sale orice aplecare spre păcat, a consumat-o ca pe un rug aprins, făcând-o părtaşă la dumnezeirea Sa. Dar nu numai aluatul pe care l-a primit pentru noi, ci pe fiecare om îl învredniceşte de împărtăşirea cu El, îl îndumnezeieşte prin participarea la focul pe care Domnul „a venit să-l arunce în lume” (Luca 12:49). Cu fagurele de miere se aseamană însăşi firea noastră omenească, fiindcă, aşa cum într-un fagure este păstrată mierea, la fel şi în trupul nostru este păstrată comoara cea cugetătoare; sau mai curând acesta este un chip al oricărui credincios în Hristos care are în suflet şi în trup harul Duhului Sfânt, păstrat ca mierea în fagure. Iar Domnul a mâncat din ele, fiindcă face, cu bucurie, ca o astfel de hrană să fie mântuirea oricui participă la firea Sa. Dar nu spune că a mâncat totul, ci „dintr-un fagure de miere”, adică a mâncat doar o parte, fiindcă nu toţi au crezut în El. Dar nu-Şi ia singur această parte, ci îi este dată de apostoli, căci ucenicii Săi îi aduc la El doar pe cei care cred în El, deosebindu-i de cei necredincioşi.

11. Astfel, mâncând din peşte şi din fagurele de miere în faţa ucenicilor Săi, Domnul le-a amintit cuvintele Sale pe care le-a vestit mai înainte despre pătimirea ce avea să pătimească, adeverind şi acum cele spuse despre Sine. Fiindcă după cum a spus mai înainte, aşa s-a şi petrecut, şi le-a deschis lor mintea ca să priceapă urmarea Scripturii şi să cu-noască faptul că precum este scris, aşa s-a şi împlinit.Trebuia ca din nemăsurata Sa iubire de oameni, om să se facă pentru oameni Fiul Unul născut al lui Dumnezeu, arătat fiind şi mărturisit astfel de glasul părintesc de sus şi prin descoperirea Sfântului Duh; să-i facă credincioşi şi să se minuneze de faptele şi de cuvintele Lui mai presus de fire, să fie prins şi dat în mâinile celor care nu caută slava lui Dumnezeu, ci slava de la oameni; să fie răstignit şi îngropat; să învieze din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor, iar propovăduirea să înceapă de la Ierusalim. Binevestitori şi martori ai acestor fapte sunt [apostolii], care au văzut cu ochii lor şi au devenit mărturisitori ai Lui, cărora le-a şi trimis vestire de la Tatăl, adică pe Duhul Sfânt, şi le-a rânduit să rămână în Ierusalim până ce vor primi putere de sus.

12. Vorbind astfel cu ucenicii Săi despre lucrarea mântuirii oamenilor, Domnul i-a scos din ţinutul lor, purtându-i până în Betania, şi binecuvântându-i, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Pe un nor lu-minos ca într-un car de foc S-a înălţat în slavă şi a intrat în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână şi a şezut de-a dreapta măririi în ceruri, pe acelaşi scaun al Dumnezeirii, pentru ca de-aceeaşi dumnezeire să facă firea noastră cu care s-a amestecat. Şi cum apostolii nu încetau să-şi aţintească ochii către cer, au aflat prin predania îngerilor că va fi purtat iarăşi pe norii cerului în faţa tuturor (Fapte 1:10). Căci şi Domnul zisese aceasta mai înainte, şi Daniel, mai înainte văzând, spune: „am văzut pe Fiul Omului venind pe norii cerului” (Dan., 7:13); iar Domnul zice: „şi toate neamurile pământului vor vedea venind pe Fiul Omului pe norii cerului” (Mat., 24:30).

13. Atunci ucenicii s-au închinat pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălţat Stăpânul cel mai pre-sus de ceruri şi unde pogorându-Se, pământul cer 1-a făcut. Şi iarăşi Se înalţă, ori de câte ori Se po-goară, ca pe cele de jos să le împreuneze cu cele de sus şi să întemeieze o singură Biserică, cerească şi pământească, întru slava iubirii Sale de oameni. Aşa-dar, bucurându-se, ucenicii s-au întors la Ierusalim şi erau pururea în altar, adică aveau mintea la ceruri, şi binecuvântau pe Domnul, pregătindu-se pentru pri-mirea binevestită a pogorârii dumnezeiescului Duh.

14. Fraţilor, aceasta este, pe scurt, petrecerea ce-lor ce poartă numele lui Hristos: să stăruiţi în rugă-ciuni şi cereri, şi să aveţi ochii minţii aţintiţi, aseme-nea îngerilor, către Stăpânul cel mai presus de ceruri, lăudându-L şi binecuvântându-L printr-o viaţă fără de prihană, pentru a primi în chip tainic venirea Lui, aşa cum spune psalmul către El: „voi cânta şi mă voi ruga ţie în cântare fără de prihană când vei veni către mine” (Ps., 100:2). Aceasta o spune limpede şi Sfântul Pavel: dreptatea noastră în ceruri este acolo unde Inaintemergător pentru noi S-a făcut Insuşi Domnul Iisus. Către aceasta ne con-duce şi corifeul Apostolilor, Petru: „încingând, zice, mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi în harul care vi se va da vouă la arătarea lui Iisus Hristos pe care să-L iubiţi cu toate că nu-L vedeţi” (Petru I, 1:13). La aceasta Domnul Insuşi ne îndeamnă în mod acoperit, în pilde: „să fie, zice, mijloacele cugetului vostru încinse şi făcliile voastre aprinse, iar voi să fiţi asemenea cu oamenii aceia care îşi aşteaptă Stăpânul ca, atunci când va veni, îndată să-i deschidă” (Fil., 3:20; Evr., 6:20). La fel cum nu strică nici ziua Sâmbetei, ci o desăvârşeşte, arătând-o cu adevărat binecuvântată, ca o zi a încetării oricărei osteneli trupeşti, şi deosebind-o pentru o mai bună lucrare. Iar prin aceasta o face moştenitoare a toată binecuvântarea, astfel ca odihniţi de ostenelile pământeşti şi fără de lenevire să ne încredinţăm lui Dumnezeu, căutând cu nedezminţită nădejde cele cereşti şi fără de prihană.

15. Dar în Legea veche, una dintre zilele săptămânii era zi de Sabat şi pentru aceasta evreilor celor fără de minte li s-a părut că Domnul [tămăduind în ziua aceea] avea de gând să încalce ceea ce era socotit drept Sabat. Insă tot El zice că „nu a venit ca să strice legea, ci mai vârtos să o împlinească” (Mat., 5:17). Atunci cum se face că a stricat Sabatul dar, în acelaşi timp, a împlinit Legea? Făgăduind că va da Duhul Sfant celor care-L cer zi şi noapte şi poruncind să fie neîncetat cu trezvie şi priveghetori, a zis: „prive-gheaţi, fiindcă nu ştiţi vremea, nici ceasul când va veni Fiul Omului” (Mat., 24:44). Astfel toate zilele le-a făcut Sabat binecuvântat pentru cei care aleg să-I slujească în chip desăvârşit: iată cum nu a încălcat, ci mai cu osârdie a împlinit toată Legea.

16. Insă voi care sunteţi încercaţi de lucruri lu-meşti, dacă vă veţi înfrâna de la orice lipsă de măsură şi de la toată pizma dintre voi şi de veţi stărui în toată calea adevărului şi a înfrânării, veţi face şi voi din toa-te zilele un Sabat prin oprirea de la orice răutate. Dar într-o astfel de zi, mai lucrătoare pentru mântuire de-cât altele, se cuvine să tânjim după faptele şi cuvinte-le fără de prihană ale Domnului şi, cu smerenie, să fim statornici în Biserica lui Dumnezeu şi să plecăm urechea cu luare aminte la predania Bisericii şi la învăţătura ortodoxă, şi să ne rugăm cu pocăinţă prin cereri şi prin slavoslovii către Dumnezeu. Aşa veţi pli-ni şi voi Sabatul cel după Evanghelie: împărtăşind o viaţă în harul lui Dumnezeu şi tinzând ochii cugetului către Hristos Cel ce sade împreună cu Tatăl şi cu Du-hul pe tronurile mai presus de ceruri, şi Care v-a fă-cut pe voi fii ai lui Dumnezeu, nu ca şi cum aţi fi doar adoptaţi, cu numele, ci în unire cu dumnezeiescul Duh, cu însuşi Trupul şi scump Sângele Lui, cu Dumnezeu, unul întreitul sălăşluindu-Se.

17. Să păzim, aşadar, pentru dragostea neclintită a Mântuitoului această unire: să privim pururea la Tatăl nostru cel de sus, dar nu ca şi când am fi pământeşti, ca omul cel întâi zidit, ci asemenea omului celui de-al doilea, Domnului din ceruri. Căci cel ce este pământesc se aseamănă cu cei pamânteşti, iar cel ceresc este asemenea cu cei cereşti. Aşadar, dacă am purtat chipul cel pământesc, să purtăm şi chipul cel ceresc (I Cor. 15:48) şi, având inima sus către El, să privim această măreaţă priveliste, înveşnicindu-se, în chip nematerialnic, cu focul dumnezeirii. Şi după ce am lepădat tunicile de piele pe care prin cădere le-am îmbrăcat, să stăm în pământ sfânt, arătându-ne, fiecare după putere, ţarină sfântă prin lucrarea necontenită a virtuţii şi prin neabătuta tindere către Dumnezeu.

18. Astfel încât să avem îndrăznire ca la venirea în foc a lui Dumnezeu să-i alergăm întru întâmpinare, ca să fim luminaţi şi, luminând, să trăim veşnic în slava luminii mai presus de fire, a strălucirii celei de o stăpânie în trei sori, căreia i se cuvine toată slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Din

OMILII VOL.2

SFANTUL GRIGORIE PALAMA

ED.ANASTASIA 2004

Va rog faceti diferenta dintre onestitate, gand curat si mafie, mizerie morala..

Eu il cunosc si va indemn sa-l votati, caci avem nevoie de oameni de calitate, cu tinuta morala si intelectuala care sa ne conduca. eu una, m-am saturat de smecheri imorali , inculti , manipulabili, santajabili si corupti. Voi nu????

Daca da , atunci : VOTATI MARCEL BOUROS !!!!!!

Un bun crestin, un patriot, un om onest!

Actuala criza nu este financiara, ci morala!! Daca nu ne trezim la timp, copiii nostri vor fi niste ratati, niste ignoranti superficiali, fara capacitatea de a discerne raul de bine. Acruala clasa politica este alcatuita, in principiu, din oameni fara principii, fara morala, fara limite si bun-simt.

Asta e modelul oferit de societate, asta e " educatia"oferita. Asta vor crede copiii ca e normal.

Vinovati vom fi noi, pt ca nu stim sa spunem nu!

Puterea e in mana noastra. Trebuie doar sa o folosim!


danutza

Despre campania electorala

Campania electorala contine in sine germenele coruptiei si nesimtirii.

Coruptiei, deoarece candidatul cheltuieste sume enorme, de obicei “imprumutate” si astfel isi amaneteaza viitoarea functie unor cercuri de interese.

Nesimtirii, deoarece este o jignire adusa poporului pe care incearca sa-l cumpere cu mici si sa-l prosteasca cu specialisti in arta manipularii.

Nesimtirii, de asemenea, deoarece se ajunge la un penibil atac la persoana.

Pe scurt campania electorala este un circ generator de mari cheltuieli si mari datorii morale si materiale! Aceasta inclestare penibila si necavalereasca arata dorinta de putere si satisfacerea intereselor, iar nu dorinta de a sluji poporului.

Un primar astfel ales va fi primarul unor cercuri de interes, iar nu al unui oras.

Firesc ar fi ca fiecare candidat sa-si prezinte CV-ul si obiectivele, urmand ca oamenii sa-si exprime vointa.

Gasiti in anexa CV-ul si obiectivele noastre. Ii rog pe cei care au incredere sa transmita mai departe acest mesaj prin e-mail si mai ales prin viu grai.



Marcel Bouros –candidat independent

Dumnezeu sa ne ajute!


Obiective principale

- CINSTE

- EDUCATIE

- BUNASTARE

- SANATATE

- SIGURANTA


1.CINSTE, prin :

- exemplul personal si al echipei

- respectarea legii

- respectul fata de om

- lipsa oricarui interes personal

Va aparea in constiinta roamneasca sintagma “politica de Constanta” opusa sintagmei peiorative “politica de Dambovita”.

2.EDUCATIE, prin:

- crearea unui mediu moral cultural in orasul Constanta.

- implicarea in educatia scolara. Colaborarea eficienta cu Inspectoratul Scolar.

- colaborare eficienta Primarie – Biserica

3.BUNASTARE , prin:

- luarea tuturor masurilor in vederea imbunatatirii nivelului de trai

- incurajarea micului capital romanesc

- transparenta activităţii primăriei, licitaţii, etc.

4.SANATATE, prin :

- educatie pentru alimentatie si stil de viata sanatos

- infiintarea de magazine in care taranii sa-si desfaca produsele astfel incat taranul si comerciantul obtin venit iar oraseanul mananca sanatos

- implicarea in sistemul sanitar

5.SIGURANTA, prin :

- colaborare eficienta cu politia si jandarmeria


Fiecare din punctele de mai sus fac obiectul unui program. Programul este un lucru simplu, de douazeci de ani facem programe!! Cel mai important este omul cu buna lui intentie si buna lui credinta. Nevoile si durerile orasului le cunoastem si le putem rezolva impreuna.


Cine sunt?

Parafrazându-l pe Ion Gavrilă Ogoranu pot şi eu spune: m-am născut în 1962 în Munţii Vrancei, la Gura Reghiului, un sat aşezat la poalele vârfului Răiuţ, unde am ridicat şi eu pentru o clipită colbul uliţei şi unde nu ştiam că eram fericit!

Am făcut şcoala generală în localitatea natală, am absolvit Liceul Unirea Focşani şi am avut ca pasiuni extraşcolare boxul şi paraşutismul.

Aripile tinereţii m-au adus acum 30 de ani la Constanţa. Tânăr, cu veşnicia la butonieră, am absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” şi m-am aventurat în lumea largă. Acele călătorii fascinante mi-au descoperit un lucru la care atunci nu mă aşteptam: cea mai frumoasă ţară din lume era ţara mea!

După revoluţia furată din '89 am „ancorat” lângă o fată foarte frumoasă care mi-a dăruit 3 copii.

După cum ştim cu toţii aşezarea morală a lumii postdecembriste era în cadere liberă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al colegilor am definit două direcţii principale de activitate folositoare semenilor noştri: educaţia şi sănătatea.

Astfel pentru o viaţă sănătoasă am înfiinţat Curtea Brâncovenească care cuprinde: fermă agrozootehnică, magazin şi restaurant cu produse naturale, plafar şi cabinete medicale.

Pentru o educaţie bazată pe valorile tradiţiei româneşti am înfiinţat Fundaţia Sfinţii Martiri Brancoveni în cadrul căreia funcţionează: Grădiniţa, Şcoala, Librăria şi Editura Brâncovenească.

Astăzi sunt îngrijorat că tinerii şi copii noştri îşi propun false idealuri lăsându-se influenţaţi de „valorile” pe care ei le întâlnesc în societate. Avem posibilitatea şi datoria de a asana această mlaştină socială şi de a readuce cerul deasupra copiilor noştri!

Acest deziderat îl putem realiza împreună inplicându-ne în viaţa cetăţii Constanţa.

Marcel Bouroş

HAIDETI SA NE MOBILIZAM SA STRANGEM SEMNATURI PENTRU CANDIDATURA DLUI MARCEL BOUROS LA PRIMARIA CONSTANTA

 



Dl Marcel Bouros, de la Fundatia Sfintii Martiri Bracoveni doreste sa candideze pentru functia de primar in constanta. Este o persoana care a facut multe pentru credinta ortodoxa in constanta.


Este f modest si de aceea lumea nu stie ca el este in spatele multor actiuni frumoase.

Va fi greu sa convinga oamenii ca exista alternativa la actuala clasa politica , putreda si corupta, dar trebuie prezentata si alternativa nostra crestina si nationalista .

Va rog ma ajutati la strangerea semnaturilor necesare candidaturii la functia de primar, prin prezentarea la sediul Curtii Brancovenesti, str Vasile Lupu nu 44-46 , unde puteti semna sau lua liste de semnaturi( pana vineri cel tarziu). Multumesc anticipat!

VA UREZ DE ACUM PASTE LUMINAT!

Luminoasa sarbatoare a sfintelor Pasti sa coboare peste noi toti bucurii duhovnicesti, pace si buna intelegere,




iar Hristos cel inviat sa ne daruiasca sanatate si intru toate buna sporire.



HRISTOS A INVIAT!

Cuvant in Sfanta si Marea Joi - Sfantul Luca Doctorul

Cina cea de Taină a lui Hristos

Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.

Domnul a arătat cu fapta preamarea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.

Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis: „Iată Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (v. In. 13, 4-15).

Cât de uimitoare este această faptă a Domnului! Domnul a spălat picioarele robilor Săi! Se mai întâmplase oare aşa ceva pe lume? Dar Domnul se purta în toate privinţele aşa cum nimeni dintre oameni nu se mai purtase, Domnul vorbea despre toate aşa cum nimeni dintre oameni nu mai vorbise. Suntem datori să ascultăm fiecare cuvânt al Lui cu multă luareaminte şi mult cutremur şi să ne străduim a pătrunde în sfântul lor înţeles.

Ce înseamnă cuvintele pe care Domnul le-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”? De ce a rostit Domnul aceste spuse înfricoşătoare? Fiindcă Sfântul Petru se tulburase în chip atât de firesc şi nu putea nicidecum să-şi dea picioarele spre spălare Marelui său învăţător? De ce n-ar fi avut împărtăşire cu Hristos dacă I s-ar fi împotrivit până la capăt? Fiindcă n-a dat însemnătatea cuvenită acestei mari fapte a Domnului şi a cutezat să I se împotrivească fără să-L înţeleagă. Trebuie să avem evlavie adâncă faţă de Domnul Iisus Hristos şi să primim cu frică şi cutremur fiecare cuvânt al Lui, fără a îndrăzni vreodată să ne abatem de la voia Lui cea dumnezeiască.

El a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi (v. In. 13, 10). Aşadar, le lipsea ceva. Erau curăţiţi şi sufletele lor erau sfinţite în urma celor trei ani petrecuţi cu Domnul Iisus Hristos şi a învăţăturii pe care o primiseră în inimile lor. Erau curaţi. Dar dacă Domnul a găsit că este neapărată nevoie să le spele picioarele pline de praf, înseamnă că rămăsese în ei o oarecare neputinţă păcătoasă omenească, iar Domnul voia ca ei să fie întru totul sfinţi şi fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Aceasta e o lecţie pentru noi. Suntem datori să ne aducem aminte întotdeauna de mulţimea necurăţiei din noi, chiar şi după ce ne-am pocăit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi numai Domnul poate spăla această necurăţie.

Suntem datori, de asemenea, să ne amintim şi să împlinim porunca lui Hristos: Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora: că v-am dat vouă pildă ca precum v-am făcut Eu vouă, şi voi să faceţi (In. 13, 14-15). Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Mt. 20, 26).

Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19). Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei. Mai înainte, El spusese: Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci – iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In. 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”. Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. In. 6, 67-68).

Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar acum, la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.

Şi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie: Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi lam spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţă nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţă şi se usucă – şi le adună, şi le aruncă în foc, şi ard (In. 15, 1-6).

Dacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale. Nu putem trăi fără această hrană tainică primită de la Viţa lui Hristos, ale cărei mlădiţe El nea învrednicit să fim.

Dar care este seva Viţei lui Hristos? Este Sângele Lui, este Trupul Lui, pe care El ne porunceşte să le bem şi să le mâncăm. Iar dacă nu ne vom hrăni cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele lui Hristos, atunci, aşa cum a zis Domnul, nu vom avea viaţă în noi şi El nu va petrece întru noi, şi noi întru El. Iată cât de însemnată este această Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care Domnul însuşi a întemeiat-o acum la Cina cea de Taină, poruncindu-ne să o săvârşim spre pomenirea Lui. Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos.

Dat fiind că noi avem dezgust fată de carnea crudă şi nu putem bea sânge, Domnul nu ne pune să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui sub chipul cărnii şi al sângelui. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat. Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri.

Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el. Amin.


Sursa: http://www.sarbatori-crestine.ro

LECTIA DE TRAIRE ORTODOXA DATA NOUA DE UN ACTOR AMERICAN CONVERTIT

Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre Ortodoxie trecand prin Romania

Intr-o lume in care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, castigatorul a patru Premii Emmy Jonathan Jackson, actorul, cantaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a ortodoxismului, tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta trecand prin Romania. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati de Pasti.

Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la varsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale ortodoxismului, exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.
Intr-un interviu acordat Parintelui Andrew Spephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se impaca smerenia cu statul de star la Hollywood.

Nascut la 11 mai 1982 in Orlando, Florida, si-a inceput cariera in 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. In afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza Dreptul.
Pe Jonathan l-ati vazut si in seria Terminator, a aparut alaturi de Al Pacino in Insomnia, dar a impartit ecranul si cu Ben Kingsley sau David Arquette.
Ambii lui parinti au fost adventisti de ziua a 7-a de patru generatii.

“Am crescut asa pana la varsta de 9 sau 10 ani, cand ne-am mutat la Los Angeles si am primit un rol in serialul “Genera Hospital”, povesteste Jackson. Cand ne-am mutat in LA nu am avut acolo o biserica. Iar eu si fratele meu, care e si el actor si membru al formatiei noastre Enation, ascultam inregistrari ale predicilor in fiecare seara.
Asa ca, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserica ci doar ascultam aceste inregistrari noaptea. De la 12 sau 13 ani, am inceput si sa citesc carti de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atentia cand aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Insa inca nu vedeam ce sens are sa ma duc la biserica. Il iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, insa biserica era un concept care ma confuza. Ma gandeam ca pot citi carti, pot asculta inregistrari, ce sens are sa ma duc la slujbe?

Pe de alta parte, imi doream sa fac parte din marea familie crestina, insa nu stiam ce inseamna asta cu adevarat. Apoi, cand am implinit 17 ani, am gasit o biserica. Pana acum cativa ani, nici macar nu stiam ce inseamna catehismul. Dupa ce m-am insurat, m-am mutat la Washington. Cred ca multi protestanti ar putea fi atrasi de ortodoxism datorita ratiunii dar si posibilittii de a-L intalni pe Dumnezeu, de a intelege cine e. Eu mi-am gasit raspunsurile si o casa in ortodoxism.

Cum s-a intamplat tranzitia mea spre ortodoxism? Ei, bine, in 2007 am fost trimis sa turnez un fil in Romania: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei lni si jumatate. Am avut un rol important, interesant este insa ca la montaj personajul interpretat de mine a fost taiat. Dar cred ca am fost trimis acolo pentru un alt motiv.
Am fost insotit de sotia mea si de cei doi copii pe care ii aveam atunci. Am stat la Bucuresti, dar nu acolo am aflat despre ortodoxism. Am fost insa in cateva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur… erau lucruri complet straine pentru mine. Sotia mea este italianca, botezata in religia catolica, si amandoi gandeam atunci la fel despre ortodoxism; era un soi de var mai ciudat. Nici macar nu m-am gandit sa aprofundez. Era doar o chestie usor bizara.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns in Romania a fost sa vizitam o biserica ortodoxa iar cand am iesit am fost jefuiti de niste tigani. A fost un fel ciudat de “Bun venit”, insa Romania e o tara superba.
La un moment dat, am avut o pauza de filmari de o saptamana si, dat fiind faptul ca sotia mea este italianca, ne-am gandit sa mergem la Roma pentru ca nu era prea departe. Eram deja la Bucuresti de vreo doua luni. Am fost la Roma si acolo mi-am dat seama ca este mult mai mult de descoperit despre crestinism decat crezusem pana atunci. Locuiam la cateva strazi distanta de Catedrala Sfantul Petru si a fost magic, dar nu stiam de ce. In Colosseum e o cruce imensa, care ne-a impresionat puternic. Eram in prezenta unor martiri crestini. Calatoria aceea a fost un moment in care mi-am spus ca trebuie sa aflu mai mult despre religia mea. M-am intors in Romania si am comandat o carte despre istoria crestinismului. Mai toate cartile pe care le citisem erau despre catolicism si protestantism. Nimic despre ortodoxie. Am petrecut trei ani cautand carti despre istoria crestinismului si nu am dat peste aproape nimic despre Biserica Estului, pentru ca toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam sa fiu de acord, pentru ca eu cautam continuitatea credintei.

Am fost apoi cu sotia mea la cateva slujbe catolice, dar abia cand am fost la una ortodoxa m-am simtit ca intr-una a vechii credinte. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, insa ramasesera cateva lucruri importante cu care sufletul meu nu se impaca. Asa ca ma rugam lui Dumnezeu sa-mi arate o a treia usa. Si mi-a venit in gand: inainte de a renunta sa mai caut vechea credinta si sa devin un protestant “demisionar”, trebuie sa studiez Marea Schisma. Apoi, toate lucrurile au inceput sa se aseze. A urmat o calatorie de patru ani de invataturi. Am continuat sa citesc despre ortodoxism apoi am dat cautare pe Google dupa biserici ortodoxe si am gasit doua grecesti. Prima oara cand am intrat in una, nu era nimeni acolo. Doar o doamna mai in varsta. Usile erau inchise, am batut si ea m-a lasat sa intru. Intaia data cand am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit in gand o expresie ce nu se potrivea cu locul in care eram. Insa, daca in bisericile catolice simteam ca ma intorc in Evul Mediu, aici era ca sunt in biserica originara.

Un alt lucru interesant este ca visasem odata, desi nu fusesem niciodata in una, ca intru intr-o biserica ortodoxa. Iar cea in care merg acum este exact ca cea aparuta in vis. Ciudat este insa ca primul gand cand am pasit in ea afost Fugi, pleaca de aici! Si m-am gandit ca e straniu pentru ca stiam in inima mea ca ala e locul in care ma trimisese Dumnezeu. Am inceput sa transpir. Dar dupa aceea, am simtit ca Duhul Sfant imi zice: Ramai pana la sfarsit!

Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, intregul loc s-a transformat. Parca s-au deschis portile Raiului. M-a impresionat ca oamenii se rugau cu atata smerenie, o smerenie fericita, a Invierii.

Drumul nu a fost usor, insa am adus-o apoi si pe sotia mea. Acum si ea este cu tot sufletul in Biserica Ortodoxa.

Cum i-a influentat credinta cariera artistica?

Am inceput sa fac actorie de la 11 ani si, impreuna cu fratele meu, mi-am pus problema cum vor interfera cele doua. M-am gandit ca Iisus a vorbit in parabole si atunci cand abordez un rol incerc sa portretizez caracterele in asa fel incat oamenii sa se priveasca in ele ca intr-o oglinda. Actoria inseamna un fel de intalniri. Majoritatea rolurilor mele sunt intunecate, dar incerc sa le portretizez neintrand in zona intunecata, ci in lumina.
Cum se impaca smerenia, care e calea ortodoxiei, cu statutul de star aruia fanii ii spun cat de minunat este? De cand sunt mic il rog pe Dumnezeu sa imi dea intelepciune. Dar nu vreau intelepciune fara smerenie. Sigur ca de multe ori gresesc, judec oamenii, dar nu imi pierd nadejdea. Nu am raspunsul la intrebarea asta, dar stiu ca in fiecare zi a mea de pacatos Iisus este cu mine.

Faima e o cruce, pe unii ii inghite. Faima e ridicola si e total opusa Imparatiei, in care trebuie sa intram asemeni unui copil. Ma rog mereu sa raman in prezenta Lui. Iar asta nu se poate fara smerenie. Iar ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care il poti trai. Este casa perfecta, o binecuvantare si o transcendenta. O comunitate cu Dumnezeu si cu sfintii sai, o experienta mistica pe care nu o poti spune in cuvinte. Este biserica istorica”.

Aflat in turneu cu formatia sa Enation, Jonathan Jackson lucreaza si la cartea “Acting in The Spirit” in care exploreaza o alta cale de a te apropia de actorie. “Actoria ca o ruga, ca o intalnire. Povestesc experienta mea, insa nu este ca si cum eu as avea raspunsurile”, mai marturiseste actorul.

Surse Ancient Faith Radio, IMDb via http://www.ziuaonline.ro